Mahatma Gandhi [PDF]

Zitiervorschau

Mahatma Gandhi

Numele său era de fapt Mohandas Karamchand Gandhi şi s-a născut în data de 2 octombrie 1869, în oraşul Porbandar din vestul Indiei. Familia sa era cunoscută în oraşul natal deoarece tatăl lui, Kara Gandhi, beneficia de o funcţie de prestigiu pentru acea vreme, acea de judecător la tribunalul regional. Kara preţuia foarte mult virtutea la locul de muncă şi, ca atare, era un funcţionar cu o reputaţie forte bună. Cu un astfel de tată iubitor Mohandas nu a cunoscut niciodată violenţa în copilărie.El s-a căsătorit de tânăr, la doar 13 ani, cu o fată de aceeaşi vârstă pe nume Kasturba. La acea vreme această vârsta era considerată potrivită pentru căsătorie dar mai târziu chiar şi Gandhi a recunoscut că s-a căsătorit prea devreme. ducă până la sfârşitul vieţii. „Ei nu ne pot lua demnitatea, dacă nu le-o dăm noi” La vârsta de douăzeci şi trei de ani a primit o ofertă în Africa de Sud – să lucreze ca avocat. Contractul a fost semnat iniţial pentru un an de zile. În realitate, destinul îi hărăzise lui Gandhi o surpriză: avea să rămână pe continentul african mai mult de două decenii. Şi tot acolo avea să se producă în interiorul său marea transformare, din tânărul timid şi retras într-un bărbat curajos, hotărât să lupte până la capăt pentru triumful adevărului şi al dreptăţii. Incidentul care i-a schimbat viaţa a avut loc în gara din Maritzburg, într-o noapte de iarnă rece, de neuitat. Gandhi călătorea cu trenul spre Pretoria la clasa întâi, cu acte în regulă. La obiecţia unui pasager alb legată de prezenţa unui „om de culoare” în compartiment, i s-a cerut să se mute la clasa a treia. Cinstit, convins de egalitatea drepturilor sale cu ale celorlalţi pasageri, Gandhi a refuzat. Şi la fel de cinstit a fost aruncat şi abandonat pe peronul gării din Maritzburg,

cu

bagajele

confiscate.

Îngheţat de frig, amărât de gustul nedreptăţii şi indignării, Gandhi a trăit noaptea unei miraculoase metamorfoze. A înţeles că incidentul nu era unul izolat în Africa de Sud, unde englezii aveau influenţă politică. Era o atitudine generalizată, prelungirea nedreaptă a comportamentului de care indienii aveau parte şi în ţara mamă. Această înţelegere l-a răscolit şi a scos la iveală, de sub pojghiţa unei slăbiciuni aparente, o forţă interioară imensă, nebănuită. Gandhi a început astfel lupta sa curajoasă şi tenace pentru redobândirea drepturilor poporului indian. A luptat pentru trezirea simţului civic şi mobilizarea maselor. A protestat. A postit. A zăcut în închisoare, fără a beneficia măcar de un proces corect. Dar nu a renunţat. Aşa s-a

clădit în timp caracterul de neînvins al acestui mare lider spiritual. Cel care a focalizat conştiinţa întregii naţiuni indiene asupra aceluiaşi ţel: Adevărul.

Gandhi a fondat o mişcare politică în Africa de Sud, Congresul Indian Natal, şi a început să dezvolte mişcarea de rezistenţă non-violentă, pe care a numit-o satyagraha, începând cu refuzul de a coopera cu autorităţile care discriminau indienii şi îi tratau ca şi pe nişte sclavi. A devenit rapid liderul indienilor, vocea celor oprimaţi, ţinând şi discursuri şi ajungând tot mai cunoscut. Întors în India natală, în 1916, a aplicat şi aici principiile rezistenţei fără violenţă, care implicau în principal nesupunere civilă faţă de autorităţile britanice. A încurajat şi aici ţăranii şi muncitorii oprimaţi de englezi să îşi ceară drepturile şi să îşi îmbunătăţească viaţa şi condiţiile în care munceau, prin greve şi proteste paşnice. Faima lui creştea, iar numele de „Mahatma” (marele spirit, în sanscrită), devenea tot mai cunoscut. În 1921, era lider de partid şi promova independenţa de britanici. A pornit şi un boicot împotriva produselor englezeşti, iar instigările repetate la nesupunere civilă au condus la arestarea lui, pe 10 martie 1922. A fost condamnat la 6 ani de închisoare, din care a executat doi. După eliberare a rămas o vreme în umbră, pentru a se întoarce apoi, în forţă, începând cu anul 1928, când a reînceput să militeze, tot mai hotărât, pentru independenţa Indiei. Atunci când britanicii au introdus celebra taxă pe sare, în 1930, el a pornit un marş naţional care a ajuns în presa din întreaga lume. Ca urmare, autorităţile britanice au fost forţate să îi recunoască influenţa şi să negocieze diverse înţelegeri cu Gandhi, pe parcursul anilor următori. De la tot mai multe drepturi şi lbertăţi pentru conaţionalii săi, Mahatma a reuşit, în final, să obţină ceea ce dorise mereu: independenţa. Practicant al unui autocontrol strict, Gandhi a fost adept al unui stil de viață ascetic. Cuvântul său era lege pentru sute de milioane de oameni, dar se îmbrăca precum cel mai umil dintre discipolii săi și adoptase un stil de viață minimalist. Mulți vor fi foarte surprinși să afle că pacifistul Gandhi avea un lucru în comun cu… mareșalul Ion Antonescu și Adolf Hitler. Toți trei erau vegetarieni! La Gandhi, vegetarianismul era derivat din non-violență. Pe lângă non-violență, Gandhi mai avea, ca principii de viață: căutarea adevărului, simplitatea, credința. Una dintre cugetările

sale, rămasă pentru posteritate, ca un prețios dar, sună astfel: „Când mă cuprinde disperarea, îmi amintesc că, de-a lungul istoriei, calea adevărului și iubirii a învins mereu. Au existat tirani și criminali și, pentru un timp, păreau de neînvins însă în cele din urmă au căzut.” Non-violența este înțeleasă, adesea, greșit, drept pasivitate, resemnare în fața nedreptății sau chiar lașitate. Dar iată ce spunea Gandhi: „Acolo unde ai de ales între lașitate și violență, eu aș sugera violența”. O zi pe săptămână era petrecută, de către Gandhi, în deplină tăcere. În acea zi nu răspundea decât în scris. Pentru a descuraja cumpărarea hainelor produse în fabricile englezilor, Gandhi a început să se îmbrace în straiele tradiționale indiene. Numeroșii săi discipoli au procedat aidoma, purtând o îmbrăcăminte simplă, obținută din pânza țesută în casă, de către ei înșiși. Deși s-a numărat printre cei mai fotografiați oameni ai epocii sale, lui Gandhi îi displăcea să fie fotografiat. Gandhi coresponda cu Lev Tolstoi, fiind admirat de către Einstein și marele industriaș american Henry Ford. Interesant este că Gandhi i-a trimis lui Adolf Hitler două scrisori. Prima dintre ele (scrisă în 1939), era menită să prevină un distructiv război. Ea n-a ajuns niciodată în mâinile lui Hitler, deoarece a fost interceptată și oprită din drum de către autoritățile engleze. Iată ce conțineau rândurile adresate lui Hitler de către liderul politic și spiritual indian: „Dragă prietene, Amicii mei m-au rugat să îți scriu în numele umanității. Dar am rezistat îndemnurilor lor, deoarece am avut sentimentul că orice scrisoare din partea mea ar fi o impertinență. Totuși, ceva îmi spune că trebuie să încetez a mai face socoteli și că trebuie să fac acest apel către tine, indiferent cât ar prețui acest lucru. Este limpede că tu ești, astăzi, singura persoană din lume care poate preveni un război care ar putea readuce omenirea la starea de sălbăticie. Chiar trebuie să plătești un asemenea preț pentru un lucru, oricât de valoros ar părea el pentru tine? Vei asculta tu, oare, apelul unuia care a ocolit în mod deliberat metoda războiului și nu fără un succes apreciabil? Oricum, eu anticipez iertarea ta, dacă am greșit cumva scriindu-ți. Eu rămân,

Al tău prieten sincer M.K.Gandhi” Războiul civil şi principiile lui Gandhi Retragerea britanicilor a culminat însă cu un sângeros război civil între hinduşi şi musulmani în care au murit peste un milion de oameni. Gandhi a avut o atitudine moderată în ceea ce priveşte acest război, iar acest fapt i-a adus duşmani în ambele tabere; a fost asasinat de un fanatic hindus pe data de 30 ianuarie 1948. După moartea sa, Ganhi a fost venerat apoi ca un sfânt de către indieni, devenind sursă de inspiraţie şi pentru alţi militanţi pentru pace, precum Nelson Mandela, Martin Luther King, Dalai Lama sau Aung San Suu Kyi. La peste 60 de ani de la moartea sa, Mahatma Gandhi a rămas una dintre cele mai fascinante personalităţi ale secolului 20, iar popularitatea sa nu a scăzut. Atitudinea sa non-violentă împotriva discriminării din Africa de Sud şi India l-a tranformat, împreună cu învăţăturile sale, într-una din cele mai importante modele ale umanităţii. Principiile după care şi-a trăit viaţa şi pe care le-a propovăduit mereu pot fi întotdeauna modele de urmat, pentru o lume mai bună. Primul dintre aceste principii este adevărul, sau Satya, pe care el însuşi a încercat să îl descopere experimentând mereu şi învăţând din propriile greşeli. El şi-a intitulat autobiografia „Povestea experimentelor mele cu adevărul” şi a declarat că cea mai importantă luptă de purtat este cu propriii demoni, temeri şi nesiguranţe. „Adevărul trebuie găsit doar în noi înşine, dar nu poate fi găsit folosind violenţa împotriva duşmanilor noştri din afară”, a fost concluzia sa. Non-violenţa şi simplitatea Cel de-al doilea principiu promovat de Gandhi, poate şi cel mai cunoscut, este non-violenţa. Una dintre cele mai celebre afirmaţii ale sale spune că “Violenţa este arma celor slabi; nonviolenţa este arma celor puternici”. Gandhi şi-a explicat filosofia şi modul de viaţă în autobiografia sa: „Când mă cuprinde disperarea, îmi amintesc că, de-a lungul istoriei, calea adevărului şi iubirii a învins mereu. Au existat tirani şi criminali şi, pentru un timp, păreau de neînvins dar, în cele din urmă, au căzut, întotdeauna.” Totuşi, el a recunoscut că acest principiu presupune un curaj extrem şi credinţă, dar şi că non-violenţa nu trebuie folosită ca scuză pentru laşitate. „Cred că acolo unde singura

alegere este între laşitate şi violenţă, eu aş sugera violenţa”, scria el, completând şi că „Adevărata non-violenţă este imposibilă dacă omul nu este lipsit de orice teamă”. În al treilea rând, Gandhi a promovat simplitatea, fiind convins că o persoană implicată în serviciul societăţii ar trebui să ducă o viaţă simplă, lucru care ar putea duce la Brahmacharya – puritatea spirituală şi practică. Simplitatea lui a început prin renunţarea la modul de viaţă occidental pe care îl ducea în Africa de Sud. L-a numit „reducându-mă la zero”, ceea ce înseamnă renunţarea la cheltuielile inutile şi adoptarea unui mod de viaţă simplu. La întoarcerea în India din Africa de Sud, a renunţat la hainele occidentale, pe care le asocia cu bogăţia şi succesul. A început să militeze pentru fabricarea propriilor haine, îndemnând toţi indienii să lucreze pânză în casă şi să îşi confecţioneze singuri îmbrăcăminte – acesta fiind, iniţial, şi un mod de a boicota produsele britanice, în condiţiile în care indienii săraci nu aveau locuri de muncă, dar îşi cumpărau haine făcute în fabricile deţinute de englezi. Din acest motiv, roata de tors a fost inclusă mai târziu pe steagul Congresului Naţional Indian. Aplicând acest principiu, Gandhi a purtat un dhoti pentru tot restul vieţii sale şi a decis să petreacă o zi din fiecare săptămână în tăcere. El credea că abstinenţa de la vorbire îi aducea pacea interioară. Credinţa şi greva foamei În ceea ce priveşte credinţa, Gandhi s-a născut hindus şi a practicat hinduismul toată viaţa sa, majoritatea principiilor sale provenind din hinduism. Totuşi, el a studiat toate marile religii, pe care le considera egale. Era convins că în centrul fiecărei religii este adevărul şi dragostea (compasiunea, non-violenţa şi Regula de Aur). “Regula de aur a conduitei este toleranţa mutuală, căci noi nu gândim niciodată la fel, vedem fiecare doar o parte a adevărului din unghiuri diferite”, nota el. Gandhi era vegetarian, acest principiu fiind adânc înrădăcinat în tradiţiile Hindu şi Jain din India şi în ţinutul său natal Gujarat, deci şi în familia sa. El a scris “Baza morală a vegetarianismului” şi diferite articole legate de acest subiect, unele din ele fiind publicate în revista Societăţii Vegetariene Londoneze, „Vegetarianul”. Gandhi a susţinut dieta vegetariană atât în timpul, cât şi după şederea sa în Londra, spunând despre aceasta că satisface cerinţele corpului, dar are şi un scop economic, deoarece carnea era şi încă este mai scumpă decât cerealele, legumele şi fructele.

Totodată, Gandhi a avut perioade în care se abţinea total de la mâncare, folosind postul negru şi ca formă de protest politic. După obţinerea independenţei faţă de britanici, ţara s-a împărţit în India hindusă şi Pakistanul musulman, iar între aceste două părţi a izbucnit un sângeros război civil. Musulmanii şi hinduşii se urmăreau reciproc, îşi distrugeau satele unii altora, sute de mii de oameni au fost ucişi de fanaticii religioşi, iar alte câteva milioane au rămas fără hrană şi adăpost. Răspunsul lui Gandhi a fost intrarea în greva foamei. Avea deja 70 de ani şi era tot mai slăbit, însă era decis să nu mănânce până când cele două tabere nu ajungeau la un armistiţiu. Armistiţiu prin non-violenţă Atât cetăţenii Indiei, cât şi oameni din toată lumea, urmăreau cu îngrijorare deteriorarea stării de sănătate a lui Gandhi – atât de faimos şi de iubit devenise. Atunci când el a anunţat că nu va renunţa la acest protest extrem decât în ziua în care musulmanii şi hinduşii se vor împăca şi vor trăi în bună înţelegere, reprezentanţii celor două tabere s-au întâlnit la New Delhi şi s-au înţeles să renunţe la violenţă şi să încerce să convieţuiască în pace. Gandhi a condiţionat ieşirea din greva foamei prin extinderea armistiţiului în întreaga Indie şi Pakistan, iar taberele beligerante au fost de acord. În Consiliul de Securitate, reprezentantul pakistanez la ONU a anunţat: “Începe o nouă epocă de prietenie şi pace, pe subcontinentul indian a fost instaurată pacea”. Lumea a răsuflat uşurată, iar Mahatma Gandhi a obţinut, încă o dată, ceea ce a dorit – şi tot prin non-violenţă. A devenit, totodată, un mit al Indiei, venerat de poporul său, care îl considera un sfânt. Din păcate, au rămas destui fanatici care îl urau pe Gandhi şi care s-au organizat în grupări teroriste cu un singur scop: uciderea eroului Indiei. Au avut loc mai multe tentative de asasinat, care au eşuat. De fiecare dată, Gandhi a calmat spiritele şi a îndemnat la nonviolenţă. Moartea violentă lui Gandhi a venit la numai câteva luni după ce şi-a îndeplinit scopul care i-a călăuzit existenţa: independenţa Indiei de Regatul Marii Britanii. A fost o victorie amară pentru că odată cu ea subcontinentul indian s-a împărţiti în două: Pakistanul musulman şi India hindusă – acţiune cu care Gandhi nu a fost de acord.

„Nu există niciun zeu mai presus de Adevăr”

Marele miracol pe care Gandhi l-a revelat lumii a fost puterea de a obţine victorii politice pe cale paşnică. Nu prin forţa armelor, ci prin puterea spiritului. Printr-o rezistenţă non-violentă bazată

pe

curaj

şi

încredere

deplină

în

Adevăr

–

SATYAGRAHA.

Deşi Gandhi era de formaţie avocat, politica lui s-a bazat mai puţin pe jurisprudenţă şi mai mult pe respectarea principiilor religioase fundamentale. A apreciat BHAGAVAD GITA hindusă, dar şi „Noul Testament”. Şi, în egală măsură, toate marile religii ale lumii – o atitudine

de

deschidere

spirituală

specifică

unui

„Mare

Suflet”,

MAH-ATMA.

În timp ce alte persoane, implicate activ în mişcarea de independenţă, susţineau că India trebuie să poarte un conflict armat, Gandhi era convins că violenţa nu poate asigura o victorie definitivă. Adevărata victorie, finală, ar fi putut fi obţinută numai pe o cale paşnică. De aceea, în loc să se bazeze pe violenţă şi armament, strategia sa de luptă s-a bazat pe dezvăluirea adevărului şi a nedreptăţilor la care indienii erau supuşi: „De vreme ce exploatarea unui om e posibilă doar printr-un fel de acord între exploatator şi exploatat, spunea Gandhi, numai printr-o ridicare deasupra acestei situaţii poate fi perceput corect Adevărul. Şi numai atunci se poate face o schimbare.”

http://transilvaniareporter.ro/special/145-de-ani-de-la-nasterea-marelui-suflet-mahatmagandhi/