Luigi Pirandello - 6 Personaje in Cautarea Unui Autor [PDF]

Zitiervorschau

Personajele Piesei de teatru ce-ar fi să se joace TATĂL - MAMA - FATA

VITREGĂ - FIUL

— B Ă I A T U L — F E T I Ţ A (ultimele două nu vor­ besc) — (Apoi, evocată) M A D A M A P A G E

ACTORII

TRUPEI

DE

DIRECTORUL-REGIZORTĂ

-

PRIMUL

INGENUA ŞI

-

TUL

-

INTERPRET

JUNELE PRIM

ACTRIŢE

SUFLEORUL

-

REGIZORUL

-

AL,

DUENA

-

ALŢI ACTORI DE

CULISE -

-

MAŞINIS­

DIRECTORULUI

T E H N I C I E N I SI

\XILIAR

INTERPRE­

-

RECUZITIERUL

SECRETARUL

UŞIERUL -

TEATRU

PRIMA

-

PERSONAL AU-

TEATRULUI

Ziua pe scena unui teatru

N

.B

Piesa nu are nici acte nici scene. Reprezentaţia se întrerupe prima dată, fără coborirea cortinei, atunci cind Directorul-Regizor şi Tatăl se retrag să discute scenariul, iar actorii părăsesc scena; a doua oară, atunci cind, din neatenţia Maşinistului, cade brusc cortina.

Cînd spectatorii vor intra în sala de spectacol, vor găsi cortina ridicată; scena — ca în timpul zilei, nici decor, nici portante, aproape în întuneric şi goală, ca ei să aibă din primul moment impresia unui spectacol cu totul nepregătit. Două scăriţe, una la dreapta şi alta la stînga, asigură circulaţia între scenă şi sală. Pe scenă, capacul boltit al cuştii sufleorului, lîngă deschiză­ tură. De cealaltă parte, în faţă, o măsuţă şi un fotoliu, cu spatele la public, pentru Director. Alte două măsuţe, una mai mică, alta mai mare, cu scaune înşirate la îndemînă pentru repetiţie. Alte scaune ici-colo, la dreapta şi la stînga, pentru Actori, şi un pian în fund, tras lateral, aproape ascuns. Lumina fiind stinsă in sala, se vede prin uşa de acces la scena cum intră Maşinistul in halat albastru şi cu geanta de ustensile agăţată la centură; ia dintr-un Colţ, in fund, nişte piese de montaj; le înşiră pe jos, în faţă, se lasă în genunchi şi începe să le fixeze în cuie. La ciocănituri, intră brusc, prin uşa dinspre cabine, Regizorul de culise.

REGIZORUL DE CULISE: H e i ! Ce faci acolo? MAŞINISTUL: Ce să fac? B a t cuie. REGIZORUL DE CULISE: La ora asta? (Se uită la ceas.) E zece j u m ă t a t e . A c u m p i c ă D i r e c t o r u l , pentru repe­ tiţie!

\

M A Ş I N I S T U L : N-am î n c o t r o , trebuie s ă - m i v ă d şi eu de l u c r u ,

nu? R E G I Z O R U L D E C U L I S E : Să-ţi M A Ş I N I S T U L : Atunci, cînd? '

vezi,

dar n u

acum.

R E G I Z O R U L D E C U L I S E : A l t ă d a t ă , n u în orele de r e p e t i ţ i e .

H a i d e , i a - ţ i repede c a l a b a l î c u l ş i l a s ă - m ă s ă p r e g ă t e s c scena p e n t r u A c t u l al Doilea d i n Jocul rolurilor .

DIRECTORUL:

Scrisori? N i c i una. Asta e t o a t ă p o ş t a . DIRECTORUL (întinzîndu-i textul sub banderolă): D u - m i - l în c a b i n ă . (Apoi, privind jur-împrejur şi adresîndu-se Regizorului de culise.) A i c i e î n t u n e r i c ca n o a p t e a ! Spune, te rog, să se facă l u m i n ă . R E G I Z O R U L D E C U L I S E : Imediat.

SECRETARUL:

1

Maşinistul, îmbufnat, bodogănind, strange sculele şi se retrage. Actorii trupei au şi început să apară pe Scenă, bărbaţi şi femei, intai unul, apoi altul, doi cite doi, la intimplare: nouă sau zece, cati se presupune că ar lua parte la repetiţia piesei lui Pirandello, Jocul rolurilor, prevăzută pentru acea zi. Intrînd, il salută pe Regizorul de culise şi se salută intre ei cu cite un „bună ziua". Unii se îndreaptă către cabine, alţii — printre care Sufleorul, cu textul piesei făcut sul sub braţ — se opresc pe scenă in aşteptarea Directorului,pentru începerea repetiţiei, şi, in picioare, ori aşezaţi in mici grupuri, mai schimbă intre ei cite o vorbă; unul işi aprinde ţigara, altul e nemulţumit de rolul ce i s-a dat, altul, intr-un grup, citeşte cu voce tare o notiţă dintr-o gazetă teatrală. Ar fi bine ca Actriţele şi Actorii să fie îmbrăcaţi în culori deschise, vesele, şi ca această primă scenă improvizată să pară cit mai vie, mai naturală. La un moment dat, unul dintre Actori s-ar putea aşeza la pian să cînte o melodie de dans, iar tineri Actori şi Actriţe să înceapă să danseze perechi-perechi. REGIZORUL

ordinea):

(bătand din palme, să restabilească Gata, gata, o r d i n e , v i n e d o m n u l D i r e c t o r !

DE CULISE

Muzica şi dansul vor înceta brusc. Actorii se vor întoarce să privească spre sală: se vede intrind, pe uşa sălii de teatru, Directorul-Regizor, care, cu melonul pe cap, bastonul sub braţ şi trabucul in gură, va înainta printre fotolii, apoi, salutind Actorii, va urca pe scenă pe una din scăriţe. Secretarul îi va prezenta corespondenţa: cîteva ziare, un text sub banderolă.

Iese să dea ordinul, şi in curind jumătatea din dreapta a scenei, unde s-au grupat Actorii, e scăldată intr-o lumină albă, puternică. Intre timp, Sufleorul a coborit in cuşca sa, şi-a aprins lanterna, şi a deschis textul in faţă.

(bătînd din palme): Gata, gata, î n c e p e m ! de culise.) L i p s e ş t e cineva? R E G I Z O R U L D E C U L I S E : Prima i n t e r p r e t ă ! D I R E C T O R U L : Ca de o b i c e i ! (Se uită la ceas.) A m şi î n t î r z i a zece m i n u t e . Trece-o, te rog, a b s e n t ă . S-o î n v ă ţ a m i n t e să fie mai p u n c t u a l ă la r e p e t i ţ i i !

DIRECTORUL

(Regizorului

N-a sfirşit bine fraza, cînd se aude din fundul sălii vocea Primei Interprete. PRIMA

INTERPRETĂ:

A , nu, vă rog!

A m sosit!

Iată-mă

E îmbrăcată in alb din cap pana-n picioare, poartă o pălărie excentrică si ţine un căţeluş in braţe; aleargă pe coridorul dintre fotolii şi suie in fugă una din scăriţe. D I R E C T O R U L : A i J u r a t s a t e laşi

totdeauna

aşteptată?!

PRIMA INTERPRETA: Scuză-ma. Eu am aşteptat enorm pînă

sa

treaca o masina de piata. Dar văd că nici n-aţi în ceput or, eu nu intru in s c e n ă i m e d i a t . (Apoi, chemîn du-l pe nume pe Regizorul de culise şi dîndu-i căţeluşul. Te rog, Inchide-l în c a b i n ă . DIRECTORUL (printre dinţi): C ă ţ e l u ş u l m a i lipsea! Ca ş cum n-am fi destui c î i n i pe-aici! (Bate iarăşi din palm şi se adresează Sufleorului.) Gata, î n c e p e m : A c t u l a Doilea d i n Jocul rolurilor. (Aşezîndu-se în fotoliu. A t e n ţ i e , d o m n i l o r ! Cine e în s c e n ă ? Actorii şi Actriţele eliberează spaţiul central al scenei, se retrag de-o parte şi de alta, în afară de cei

trei care încep repetiţia şi de Prima Interpretă, care, neluînd în seamă indicaţiile Directorului, s-a aşezat in faţă. langă una dintre măsuţe. DIRECTORUL

scenă?

(către

Prima

Interpretă):

Dumneata,

P R I M A I N T E R P R E T Ă : N u , domnule, n u D I R E C T O R U L (enervat): A t u n c i , l i b e r e a z ă

nezeu !

sînt! locul,

eşti ce

în

textul.

Dar m i se pare r i d i c o l ! (sărind furibund în picioare): „ R i d i c o l ! R i d i ­ c o l ! " Ce v i n ă am eu d a c ă d i n F r a n ţ a nu ne m a i soseşte n i c i o comedie ca lumea? D a c ă s î n t e m siliţi să j u c ă m comedii de Pirandello, pe care nu Ie î n ţ e l e g e d e c î t cine ş t i e ce mare i s t e ţ ! Comedii f ă c u t e cu schepsis... să nu . fie m u l ţ u m i ţ i n i c i c r i t i c i i , n i c i p u b l i c u l , n i c i a c t o r i i ! (Actorii rid; iar Directorul, ridicîndu-se şi apropiindu-se de Primul Interpret, strigă:) T i c h i a de b u c ă t a r , da d o m n u l e ! Şi bate bine o u ă l e ! Şi crezi că ai s c ă p a t numai cu b ă t u t u l o u ă l e l o r ? Te î n ş e l i ! Trebuie să repre­ z i n ţ i şi g ă o a c e a o u ă l e l o r pe care le b a ţ i ! (Actorii încep să rîdă iarăşi şi să comenteze între ei cu mare haz.) T ă c e r e ! Şi fiţi a t e n ţ i la e x p l i c a ţ i i l e mele! (întorcîndu-se din nou către Primul Interpret.) D a , domnule, g ă o a c e a : a d i c ă forma g o a l ă a r a ţ i u n i i , f ă r ă c o n ţ i n u t u l instinctual, oare este o r b ! Dumneata e ş t i r a ţ i u n e a , iar soţia dumitale este i n s t i n c t u l : în acest joc al celor două roluri, I n c a r e dumneata, c a r e - ţ i joci r o l u l p r i m i t , c o n s i m ţ i sa fii fantosa propriei persoane. PRIMUL INTERPRET (deschizind braţele): E u , n u ! DIRECTORUL (revenind la fotoliu): N i c i eu! S ă mergem mai departe, o să m ă f e l i c i t a ţ i v o i la u r m ă ! (Pe un ton confidenţial.) Te rog, aşază-te cu f a ţ a m a i spre s a l ă , că a l t f e l , cu î n c î l c e a l a d i a l o g u l u i şi dumneata care nu te auzi bine de loc, adio spectacol! (Bâtînd iarăşi din palme.) A t e n ţ i e , a t e n ţ i e ! î n c e p e m ! SUFLEORUL: S c u z a ţ i - m ă , domnule Director, î m i d a ţ i voie să trag capacul? E c u r e n t ! , DIRECTORUL: B i n e , bine, p o f t i m !

PRIMUL INTERPRET:

DIRECTORUL

(Sufleorului): începe, începe! (urmărind textul): „ I n casa l u i Leone Gala. O neobişnuită sufragerie-bibliotecă". D I R E C T O R U L (adresîndu-se Regizorului de culise): Se va pune salonul r o ş u . REGIZORUL DE CULISE (notindu-şi pe o foiţă): Salonul roşu. Bine. SUFLEORUL (continuind să urmărească textul): „Masa este î n t i n s ă , pe b i r o u m u l t e c ă r ţ i şi h î r t i i . D u l a p u r i cu c ă r ţ i şi v i t r i n e cu p r e ţ i o a s e p o r ţ e l a n u r i şi cristale, ser­ v i c i i de m a s ă . In fund o u ş ă , d î n d spre d o r m i t o r u l l u i Leone. U ş ă l a t e r a l ă , la s t î n g a , spre b u c ă t ă r i e . Vesti­ b u l u l e la dreapta." DIRECTORUL (ridicîndu-se şi dînd indicaţii de regie): Deci, fiţi foarte a t e n ţ i : A i c i , v e s t i b u l u l . Dincolo, b u c ă t ă r i a . (Adresîndu-se Actorului care va juca rolul lui Socrate.) Dumneata i n t r i şi ieşi pe a i c i . (Regizorului de culise.) P u i o u ş ă , acolo, în f u n d ; să a i b ă perdele. SUFLEORUL

Se reaşază în fotoliu. D E C U L I S E (luînd notiţe): A m î n ţ e l e s . (citind, ca mai sus): „ S c e n a î n t î i . Leone Gala. Guido Venanzi, F i l i p p o , zis Socrate." (Directorului.) Să citesc şi i n d i c a ţ i i l e de regie? D I R E C T O R U L : Sigur c ă da, b i n e î n ţ e l e s ! Ţ i - a m spus-o de o sută de o r i ! SUFLEORUL (citind, ca mai sus): „ L a ridicarea cortinei, Leone Gala, cu boneta de b u c ă t a r şi ş o r ţ u l d i n a i n t e , bate, cu o l i n g u r ă de l e m n , un ou î n t r - u n c a s t r o n a ş . REGIZORUL

Arată

Dum­

Prima Interpretă se ridică si merge să se aşeze lingă ceilalţi Actori care stau deoparte.

SUFLEORUL

F i l i p p o bate a l t u l , t o t în costum de b u c ă t a r . Guido Venanzi a s c u l t ă , s t î n d jos." PRIMUL INTERPRET (Directorului): I n d e f i n i t i v , trebuie s ă - m i pun n e a p ă r a t t i c h i a d e b u c ă t a r ? D I R E C T O R U L (neplăcut impresionat de întrebare): î m i închipui că da! D a c ă a ş a e în t e x t !

DIRECTORUL

între timp în sală a intrat Uşierul, cu bereta galonată în cap şi, traversînd pasajul dintre fotolii, s-a apro-

piat de scenă, să-l anunţe pe Director că au sosit cele Şase Personaje, care, intrate şi ele in sală, îl urmează la oarecare distantă, privind jur-împrejur, stingherite. Cine are de gind să pună in scenă această piesă, trebuie să facă tot ce se poate ca să obţină cu maximum de efect diferenţierea între cele Şase Personaje şi Actorii trupei. Felul în care se vor mişca la indicaţiile suplimentare, după ce au urcat pe scenă, va ajuta mult, ca şi lumina diferită, dată de reflectoare. Dar mijlocul cel mai eficace, mai indicat, pe care il sugerăm, ar fi folosirea unor măşti proprii Perso­ najelor, măşti confecţionate inadins dintr-o materie care să nu se umezească la transpiraţie si actorii să. le poată purta cu uşurinţă, croite şi lucrate in aşa fel incit să lase liberi ochii, nările şi gura. în felul acesta se dă si o interpretare sensului adinc al piesei. Personajele nu trebuie să apară ca nişte năluci, ci ca nişte realităţi create, construcţii imutabile ale fanteziei: deci si mai reale şi mai consistente chiar decat Actorii, cu nestatornicia proprie naturii lor. Măştile vor sublinia expresivitatea figurii construite artistic şi fixate pe totdeauna eu exprimarea senti­ mentului de fond, care la_Ţata este remuscarea. la Fata Vitregă răzbunarea, la Fiu dezgustul, iar du­ rerea, la Mama. cu lacrimile de ceară prinse pe cearcănele şi pomeţii ei livizi, cum vezi in imaginile sculptate sau pictate ale Maicii Plingerii din biserici. Se poate specula şi îmbrăcămintea, dintr-o stofă şi un croi aparte; simplă, căzind in cute rigide, ca să dea volumul aproape statuar şi. in sfirsit. in aşo fel incit să lase impresia că stofa aceea nu se poate cumpăra in orice prăvălie din oraş, croi şi confec­ ţiona la orice croitorie. Tatăl va fi cam de vreo cincizeci de ani: cu timplele atinse de ealviţie, dar nu chel, cu părul roşcat şi mustăţi stufoase, puţin răsucite la colţurile gurii încă tinere şi întredeschise adesea într-un suris nesigur şi van. Palid, cu fruntea, largă, ochii albaştri, migdalaţi, strălucitori şi pătrunzători; poartă panta-

loni de culoare deschisă la sacou de culoare închisă; uneori va vorbi mieros, alteori cu ieşiri violente şi dure. Mama va fi zdrobită sufleteşte, copleşită de o povară intolerabilă, de ruşine şi umilinţă. Cu faţa acoperită de un văl des de văduvă, e îmbrăcată modest in negru, iar cind îşi ridică vălul, faţa ii apare netedă, dar parcă de ceară, şi va ţine mereu ochii in pămint. Fata Vitregă, de optsprezece ani, va fi îndrăzneaţă pină la neruşinare. Foarte frumoasă, va fi 'îmbrăcată şi ea in negru, dar cu. o eleganţă stridentă. îşi va arăta nemulţumirea faţă de atitudinea timidă, mîhnită, aproape rătăcită a fratelui mai mic, firavul Băiat de paisprezece ani, îmbrăcat şi el în negru: o vie afecţiune pentru surioară, pentru Fetiţa de patru ani, Îmbrăcată in alb, cu o centură de mătase neagră. Fiul, de douăzeci şi doi de ani, înalt, pare încremenit in

reţinutul său dispreţ pentru

Tată şi o sumbră

indiferenţă faţă de Mamă, va purta un pardesiu liliachiu şi eşarfă verde Înfăşurată la gît.

(inaintind cu chipiul în mină): I e r t a ţ i - m ă , dom­ nule... DIRECTORUL (brusc, nepoliticos): Ce s-a î n t î m p l a t ? UŞIERUL (timid): A ş t e a p t ă n i ş t e d o m n i , care î n t r e a b ă de

UŞIERUL

dumneavoastră. Directorul si Actorii se întorc miraţi, privind de pe scenă in sală.

(tot iritat): Dar am r e p e t i ţ i e ! Şi ştii foarte bine că în t i m p u l repetiţiilor n u trebuie s ă laşi pe

DIRECTORUL

nimeni să i n t r e ! (Către cei din fundul sălii): Cine s î n t d o m n i i ? Ce doresc? TATĂL

(inaintind,

urmat de celelalte

Personaje, pină la

una dintre cele două scăriţe): Am v e n i t a i c i să c ă u t ă m u n autor. DIRECTORUL

(intre surprindere şi enervare): U n autor? Ce

autor? U n autor oarecare, domnule.

TATĂL:

DIRECTORUL N-avem nici un autor, nu r e p e t ă m o piesa nouă. FATA VITREGĂ (cu vioiciune juvenilă, urcînd în goană scăriţa): Cu a t i t m a i b i n e , cu a t î t m a i b i n e , d o m n u l e ! V o m fi noua d u m n e a v o a s t r ă p i e s ă ! UNUL DINTRE ACTORI (printre comentariile pline de surprin­ dere şi rîsetele celorlalţi): A u z i , a u z i ! TATĂL (urmînd pe scenă pe Fata Vitregă): Da, dar d a c ă nu e x i s t ă un autor!... (Directorului.) Poate, d a c - a ţ i vrea d u m n e a v o a s t r ă s ă fiţi a u t o r u l . . . Mama, cu Fetiţa şi Băiatul de mină, suie primele trepte ale scăriţei şi se opreşte acolo, în aşteptare. Fiul a rămas în sală, morocănos.

DIRECTORUL: Vă arde de g l u m ă , domnilor? TATĂL: N u , v a i de mine, c î t u ş i de p u ţ i n , domnule! D i m ­ p o t r i v ă , v ă aducem o d r a m ă zguduitoare. FATA VITREGĂ: Şi care ar putea fi succesul d u m n e a v o a s t r ă ! DIRECTORUL: Vă rog, f a c e ţ i - m i p l ă c e r e a şi r e t r a g e ţ i - v ă , n-avem vreme de p i e r d u t cu n e b u n i i ! TATĂL (atins în amorul propriu, dar cu glas mieros): O, d o m n u l e ! Ş t i ţ i foarte bine că v i a ţ a e p l i n ă de i n f i n i t e a b s u r d i t ă ţ i , care, f ă r ă j e n ă , n i c i m ă c a r n u a u nevoie s ă p a r ă v e r o s i m i l e ; pentru c ă s u n t a d e v ă r a t e . DIRECTORUL: Ce t o t spui dumneata acolo? TATĂL: Spun că p o ţ i considera î n t r - a d e v ă r o nebunie, da, domnule, s ă t e s t r ă d u i e ş t i s ă realizezi exact c o n t r a r i u l , a d i c ă s ă creezi s i t u a ţ i i a t î t d e verosimile, î n c î t s ă p a r ă a d e v ă r a t e . Şi p e r m i t e ţ i - m i să observ, p e n t r u că e vorba de nebunie, că ea este singura r a ţ i u n e a meseriei dum­ neavoastră. Actorii au un gest de indignare.

DIRECTORUL (ridicîndu-se şi sfidîndu-l): A h a ! Vi se pare că meseria n o a s t r ă e meserie de nebuni?! TATĂL: E i , da, ca să d a i i l u z i a că e a d e v ă r a t ceea ce nu este; f ă r ă s ă fie nevoie n e a p ă r a t , n u m a i î n j o a c ă . . . N u e o c u p a ţ i a d u m n e a v o a s t r ă să d a ţ i pe s c e n ă v i a ţ ă unor personaje î n c h i p u i t e ? DIRECTORUL (brusc, devenind glasul indignării crescînde a Actorilor): Vă rog să c r e d e ţ i că profesiunea de actor,

d r a g ă d o m n u l e , e o profesiune foarte n o b i l ă . D a c ă a s t ă z i , cum e la m o d ă , d o m n i i d r a m a t u r g i ne silesc să aducem pe s c e n ă n i ş t e l u c r ă r i stupide şi n i ş t e f a n t o ş e î n l o c u l unor f i i n ţ e o m e n e ş t i , a f l a ţ i c ă p u t e m s ă n e l ă u d ă m că am dat t o t u ş i v i a ţ ă - a i c i pe scena aceasta — unor opere n e m u r i t o a r e ! Actorii, satisfăcuţi, îl aprobă şi aplaudă pe Director

TATĂL (întrerupandu-l, cu elan): E x a c t ! Foarte b i n e ! Să fie v i i , m a i v i i d e c î t oamenii care r e s p i r ă ş i p o a r t ă haine c a t o a t ă l u m e a ! M a i p u ţ i n i r e a l i , poate, dar m a i a d e v ă r a ţ i ! S î n t e m absolut d e a c e e a ş i p ă r e r e . Actorii se vor privi surprinşi.

DIRECTORUL: Dar c u m ! D a c ă î n a i n t e s p u n e a ţ i . . . TATĂL: N u , s c u z a ţ i - m ă , p e n t r u d u m n e a v o a s t r ă spuneam asta, domnule, f i i n d c ă a ţ i strigat c ă n u a v e ţ i t i m p d e p i e r d u t cu n e b u n i i , în t i m p ce n i m e n i m a i b i n e ca d u m n e a v o a s t r ă nu poate ş t i că natura se s e r v e ş t e de i n s t r u m e n t u l fanteziei umane p e n t r u a continua, pe o t r e a p t ă m a i î n a l t ă , opera e i creatoare. DIRECTORUL: B i n e , b i n e . . . Dar la ce concluzie v r e ţ i să ajungeţi, în definitiv? TATĂL: L a n i m i c , domnule. Vreau s ă v ă demonstrez c ă p o ţ i i n t r a î n v i a ţ ă î n a t î t e a f e l u r i , î n a t î t e a forme: p o m s a u p i a t r ă , a p ă sau f l u t u r e , b ă r b a t sau femeie; c ă te p o ţ i n a ş t e chiar ş i personaj! DIRECTORUL (cu prefăcută mirare, ironic): Şi d u m n e a v o a s t r ă , c u t o a t e persoanele ce v ă î n s o ţ e s c , v - a ţ i n ă s c u t per­ sonaje? TATĂL: Chiar a ş a , d o m n u l e . Personaje v i i , precum n e v e d e ţ i . Directorul şi Actorii izbucnesc în rîs, ca la o glumă.

TATĂL (rănit în suflet): î m i pare r ă u că r î d e ţ i , p e n t r u că ducem c u n o i , v ă repet, o d r a m ă d u r e r o a s ă , cum d o m n i i pot să-şi dea seama p r i v i n d la a c e a s t ă femeie cu v ă l u l ei negru. Spunînd aceasta, va întinde mina Mamei, ajutind-o să urce ultimele trepte şi, continuînd să o ţină de mină, o va conduce, cu o tragică solemnitate, în

partea opusă a scenei, care se va scălda brusc intr-o lumină fantastică. Fetiţa şi Baiatul îşi vor urma Mama; apoi Fiul, care va ramane izolat, mai in fundul scenei, apoi Fata Vitregă, care se va izola şi ea, dar in prim plan, rezemată de perete, la rampă. Actorii mai intii uluiti, apoi admirind această defilare, vor izbucni in aplauze, ca la un spectacol ce li se oferă.

(întîi uimit, apoi indignat): T e r m i n a ţ i ! F a c e ţ i l i n i ş t e ! (Apoi, intorcindu-se către Personaje.) Ş i , d u m ­ n e a v o a s t r ă , s c u t i ţ i - n e ! L i b e r a ţ i l o c u l ! (Către Regizorul de culise.) Pentru Dumnezeu, e x p e d i a z ă - i ! REGIZORUL D E CULISE (înaintează, apoi ezită, ca reţinut de o teamă inexplicabilă): R e t r a g e ţ i - v ă ! R e t r a g e ţ i - v ă ! T A T Ă L (către Director): A h , n u ! V e d e ţ i , n o i . . . D I R E C T O R U L (strigînd): î n d e f i n i t i v n o i avem de lucru a i c i ! P R I M U L I N T E R P R E T : Asemenea farse n u s î n t permise... TATĂL (inaintînd cu hotărîre)? M ă u i m e ş t e n e î n c r e d e r e a d u m n e a v o a s t r ă ! Poate d o m n i i n u s î n t o b i ş n u i ţ i s ă v a d ă a p ă r î n d u - l e a ş a , v i i , drept î n f a ţ ă , personajele create de un autor? Poate p e n t r u că nu a v e ţ i a i c i (arâtînd spre cuşca Sufleorului) t e x t u l în care ne-am afla? FATA VITREGĂ (înaintează către Director, surîzînd ispiti­ toare): C r e d e ţ i - n e , domnule, sîntein î n t r - a d e v ă r şase personaje foarte interesante! Deşi pierdute... T A T Ă L (înlălurînd-o): Da, pierdute, î n t r - a d e v ă r ! (Către Director, repede.) Da, în sensul că a u t o r u l care ne-a creat, v i i , n u a m a i v r u t apoi, sau n u a m a i p u t u t s ă ne a d u c ă în lumea a r t e i . Şi s-a comis, a ş a , un a d e v ă r a t d e l i c t , domnule, p e n t r u că cine are norocul să se n a s c ă personaj v i u , poate să r î d ă şi de m o a r t e ! Nu m a i moare ! Va m u r i o m u l , s c r i i t o r u l , i n s t r u m e n t u l c r e a ţ i e i ; creatura l u i nu m a i moare! Şi pentru a t r ă i etern, nu are nici m ă c a r nevoie de d a r u r i extraordinare, o r i de vreo m i n u n e . Cine a fost Sancho Panza? Cine a fost Don Abbondio? Şi t o t u ş i t r ă i e s c v e ş n i c , pentru că germenii v i e ţ i i lor au a v u t norocul să afle un teren fecund, o fantezie care a ş t i u t să-i c r e a s c ă , s ă - i alimenteze, să-i facă s ă t r ă i a s c ă etern. D I R E C T O R U L : Foarte frumos t o t ce s p u n e ţ i , dar, în d e f i n i t i v , ce v r e ţ i d u m n e a v o a s t r ă de la noi? DIRECTORUL

Vrem să t r ă i m , domnule!

TATĂL:

DIRECTORUL

(ironic):

Etern?

N u , domnule: cel p u ţ i n p e n t r u o c l i p ă , în persoanele dumnealor. U N A C T O R : Oh! Auzi, auzi! P R I M A I N T E R P R E T Ă : S ă t r ă i a s c ă î n persoanele noastre! J U N E L E P R I M (cu un gest spre Fata Vitregă): E i , c î t despre m i n e , bucuros, d a c ă a r f i vorba d e d î n s a ! T A T Ă L : I a t ă ce este: piesa trebuie f ă c u t ă (către Director) iar d a c ă v r e ţ i , şi d u m n e a v o a s t r ă , şi actorii dumnea­ v o a s t r ă , o v o m aranja repede î n t r e n o i ! D I R E C T O R U L (plictisit): Ce s ă a r a n j ă m ? N o i n u facem n i c i un fel de aranjamente! N o i r e p r e z e n t ă m drame şi comedii. T A T Ă L : Asta e foarte b i n e ! Tocmai de aceea am v e n i t la dumneavoastră. D I R E C T O R U L : Şi unde e t e x t u l ? T A T Ă L : E î n n o i , d o m n u l e . (Actorii încep să rîdă.) D r a m a este î n n o i ; n o i s î n t e m d r a m a ; ş i s î n t e m n e r ă b d ă t o r i să o r e p r e z e n t ă m , a ş a cum ne î m p i n g pasiunile! F A T A V I T R E G Ă (batjocoritoare, cu o graţie perfidă, plină de obrăznicie): Pasiunea mea, d a c ă a ţ i ş t i , d o m n u l e ! Pasiunea mea... p e n t r u e l !

TATĂL:

Va arăta către Tată, se va preface că-l îmbrăţişează, dar va izbucni Îndată intr-un ris strident.

TATĂL (cu manie): T u , stai la locul t ă u , a c u m ! Ş i , te rog, nu mai ride a ş a ! F A T A V I T R E G Ă : Nu? A t u n c i , d a ţ i - m i v o i e : d e ş i o r f a n ă abia d e d o u ă l u n i , d o m n i i pot s ă v a d ă ce-aş m a i c î n t a ş i c e - a ş m a i dansa! Începe să cante cu maliţiozitate o şansonetă de la Paris, acompaniindu-se cu paşi de fox-trot sau. one-step, şi se va opri după prima strofă. Actorii, mai ales tinerii, in timp ce ea cantă şi dansează, se vor apropia ca sub puterea unui farmec şi vor întinde miinile gata s-o atingă. Atunci fata va fugi; iar cind Actorii vor izbucni în aplauze, se va opri distrată, absentă la mustrarea Directorului. ACTORII

şi

ACTRIŢELE

Foarte b i n e !

(rîzînd şi aplaudînd): B i n e !

Bravo!

D I R E C T O R U L (furios): L i n i ş t e ! V ă c r e d e ţ i î n t r - u n music-hall? (Trâgîndu-l deoparte pe Tată, aproape consternat.) Spuneţi-mi, e nebună? TATĂL:

Nu,

ce

nebună!

Şi

mai r ă u !

(alergind spre Director): Şi m a i r ă u ! Ş i m a i r ă u ! E altceva, domnule ! Şi m a i r ă u ! Vă rog, ascult a ţ i - m ă : r e p r e z e n t a ţ i c î t m a i repede a c e a s t ă p i e s ă , ş i v e ţ i vedea că la un a n u m i t p u n c t , eu — c î n d acest î n g e r (o ia de mină pe Fetiţă, care stă lingă Mamă, şi o duce în faţa Directorului) — v e d e ţ i ce d r ă g ă l a ş ă este (o ridică în braţe, sărutînd-o, o lasă din nou jos şi adaugă, aproape fără voie, mişcată) — ei da, c î n d pe î n g e r a ş u l acesta o va lua Dumnezeu la e l , de l î n g ă b i a t a M a m ă , d i n t r - o d a t ă ! Iar p r o s t ă n a c u l de acolo (îl trage mai în faţă pe Băiat, apucîndu-l brutal de mînecă) va face cea m a i mare prostie, pe m ă s u r a prostiei l u i ! (îl îmbrînceşte către Mamă) — a t u n c i v e ţ i vedea cum î m i i a u e u z b o r u l ! Da, domnule, î m i iau z b o r u l ! A m zburat! Ş i de-abia a ş t e p t c l i p a , c r e d e ţ i - m ă , de-abia a ş t e p t ! C ă , d u p ă cele ce s-au î n t î m p l a t , ş i - a t î t de i n t i m e , î n t r e mine şi el (arată pe Tată, cu o ocheadă) — nu m a i rabd s ă r ă m î n p r i n t r e ei, s ă asist l a c h i n u l acestei Mame d i n cauza u n u i î n c u r c ă - l u m e ca el (arată către Fiu) — u i t a ţ i - v ă la e l , p r i v i ţ i - I ! I n d i f e r e n t ! De g h e a ţ ă ! P e n t r u c ă este f i u l l e g i t i m ! P l i n de d i s p r e ţ p e n t r u m i n e , p e n t r u cestlalt (arată pe Băiat), p e n t r u a c e a s t ă b i a t ă c r e a t u r ă ; n o i , bastarzii — a ţ i î n ţ e l e s ? B a s t a r z i i ! (Se apropie de Mamă şi o îmbrăţişează.) Şi pe a c e a s t ă b i a t ă M a m ă — care e a n o a s t r ă , a t u t u r o r — d u m n e a l u i nu vrea să o r e c u n o a s c ă de m a m ă ! Şi o p r i v e ş t e de sus, ca şi cum ar fi n u m a i a n o a s t r ă , a celor t r e i bastarzi — t i c ă ­ losul!

FATA VITREGĂ

Va spune toate acestea repede, In culmea agitaţiei, şi ajungind la „ticălosul" final, după ce a rotunjit sonor cuvintul „bastarzi", îl va pronunţa încet, parcă scuipindu-l.

M A M A (cu nesfîrşită durere, către Director): D o m n u l e , în numele acestor d o i c o p i i , vă i m p l o r . . . (Simte că se pierde şi se clatină.) O, Doamne...

(alergind să o susţină o dată cu aproape toţi Actorii, surprinşi, consternaţi): Doamne! Un scaun, p e n t r u biata v ă d u v ă ! A C T O R I I (alergind): E a d e v ă r a t ? Chiar l e ş i n ă ? TATĂL

D I R E C T O R U L : Repede, u n scaun! Unul dintre Actori apropie un scaun; ceilalţi se agită în jurul ei, prevenitori. Mama, acum şezind pe scaun, încearcă să-l împiedice pe Tată să-i ridice vălul ce-i acoperă faţa. TATĂL: MAMA: TATĂL:

Priviţi-o, domnule, priviţi-o... A h , n u ! Doamne! N u face asta! L a s ă - i s ă te v a d ă ! Ii ridică

vălul.

M A M A (sculindu-sc, îşi duce mîinile la faţă cu desperare): O h , domnule, v ă i m p l o r ! î m p i e d i c a ţ i - l p e o m u l acesta să-şi d u c ă p l a n u l la î n d e p l i n i r e , p e n t r u mine e ceva groaznic! D I R E C T O R U L (exasperat, năuc): N i c i n u m a i ş t i u unde ne a f l ă m şi despre ce e v o r b a ! (Către Tată.) D î n s a e s o ţ i a dumitale? T A T Ă L (repede): D a , domnule, s o ţ i a mea! D I R E C T O R U L : A t u n c i , cum e v ă d u v ă , d a c ă dumneata eşti în viaţă? Actorii,

uluiţi,

izbucnesc

într-un

rîs

zgomotos.

T A T Ă L (rănit, cu reproş adinc în glas): N u r î d e ţ i ! N u r î d e ţ i a ş a , p e n t r u Dumnezeu! T o c m a i aici este drama e i , domnule. A m a i a v u t u n b ă r b a t . U n a l t b ă r b a t care a r t r e b u i să fie şi el a i c i ! MAMA

(cu

un strigăt):

Nu!

Nu!

Spre norocul l u i , e m o r t de d o u ă l u n i , v-am spus-o. I i p u r t ă m î n c ă d o l i u l , d u p ă cum v e d e ţ i . TATĂL: Dar ş t i ţ i , nu p e n t r u că a m u r i t nu e a i c i . Nu este aici p e n t r u c ă — p r i v i ţ i - o , domnule, v ă rog, ş i v e ţ i î n ţ e l e g e î n d a t ă ! — Drama ei n-ar putea fi dragostea p e n t r u doi b ă r b a ţ i : i n c a p a b i l ă d e m a i m u l t , n-ar putea s i m ţ i d e c î t oarecare r e c u n o ş t i n ţ ă (nu p e n t r u m i n e , p e n t r u c e l ă l a l t ! ) . Nu e o femeie: e o m a m ă ! I a r drama ei ( p u t e r n i c ă , domnule, p u t e r n i c ă ! ) se r e z u m ă , de fapt,

FATA VITREGĂ:

la existenţa acestor p a t r u c o p i i , de la cei doi b ă r b a ţ i

pe care i-a a v u t .

MAMA: I am avut? Ai curajul să spui că i-am avut, ca şi cind i-aş fi d o r i t eu? El a v r u t - o , d o m n u l e ! El mi 1-a dat pe c e l ă l a l t , cu s i l a ! M-a s i l i t , m-a s i l i t să plec cu celălalt! FATA VITREGĂ (sărind indignată): Nu e a d e v ă r a t ! MAMA (uimită): Cum, nu e a d e v ă r a t ? FATA VITREGĂ: Nu e a d e v ă r a t ! Nu e a d e v ă r a t ! MAMA: Ce ş t i i tu? FATA VITREGĂ: Nu e a d e v ă r a t ! (Către Director.) Să n-o c r e d e ţ i ! Ş t i ţ i de ce spune a ş a ? P e n t r u cel de-acolo (arată pe Fiu) o spune; p e n t r u că se t o p e ş t e , piere de n e p ă s a r e a f i u l u i ă l a , c ă r u i a ar vrea să-i s p u n ă că l-a p ă r ă s i t , la doi a n i , n u m a i p e n t r u că el (arată pe Tată) ar fi constrîns-o. MAMA (cu foc): M-a s i l i t , m-a s i l i t , mi-e martor Dumnezeu! (Către Director.) întrebaţi-l (arată pe soţ) d a c ă nu e a d e v ă r a t ! C e r e ţ i - i să s p u n ă şi el!... Ea (arată la Fată) nu poate ş t i n i m i c despre toate astea. FATA VITREGĂ: Ş t i u că l i n g ă t a t ă l meu, c î t a t r ă i t el, ai fost totdeauna l i n i ş t i t ă şi m u l ţ u m i t ă . Spune că n u , dacă poţi! MAMA: Nu zic că n u . . . FATA VITREGĂ: Totdeauna n u m a i dragoste şi g r i j ă p e n t r u t i n e ! (către Băiat, înverşunată) Nu e a d e v ă r a t ? Spune! De ce nu v o r b e ş t i , prostule! MAMA: Oh, lasă-1 pe b i e t u l b ă i a t ! De ce v r e i sa mă a r ă ţ i ca pe o i n g r a t ă , fata mea? Nu vreau nicidecum să calc peste a m i n t i r e a t a t ă l u i t ă u ! I-am r ă s p u n s l u i c ă n u d i n v i n a mea, n i c i de p l ă c e r e a mea mi-am p ă r ă s i t casa şi f i u l ! TATĂL:

E a d e v ă r a t , domnule.

Eu s î n t de v i n ă .

Pauza

Şi zicînd astfel, va cobori una din scăriţe pină in sală, şi va rămine in picioare cu fata la Actori, ca pentru a gusta scena, ca spectator.

FIUL (fără să se mişte din locul său, cu răceală, încet, ironic): D a , acum s ă a s c u l t ă m filozoficalele l o r ! V ă vor vorbi despre Demonul Experimentării. TATĂL: Eşti imbecil şi cinic, ţi-am spus-o de o sută de ori! (Către Directorul, acum în sală.) Mă ironizeaza dom­ nule, p e n t r u o frază pe care am g ă s i t - o ca s c u z ă . FIUL (dispreţuitor): Fraze! TATĂL: „ F r a z e !" Vorbe goale ! P a r c ă nu ar fi refugiul t u t u r o r în f a ţ a u n u i fapt de neexplicat, în f a ţ a u n u i r ă u con­ sumat: să se agate de o v o r b ă ce nu spune n i m i c dar ar putea să-i l i n i ş t e a s c ă ! FATA VITREGĂ: Chiar şi r e m u ş c a r e a ! M a i cu s e a m ă ! TATĂL: R e m u ş c a r e a ? Nu e a d e v ă r a t ; nu mi-am potolit-o doar cu vorbe goale! FATA VITREGĂ: Şi cu ceva b a n i , da, da; şi cu ceva b a n i ! Cu cele o s u t ă de l i r e pe care era gata să mi le ofere, ca p l a t ă , domnilor! Reacţie de oroare printre Actori.

FIUL (cu dispreţ către sora vitregă): Asta e m î r ş ă v i e ! FATA VITREGĂ! Mîrşăvie'? Erau acolo, î n t r - u n p l i c albastru, pe m ă s u ţ a de mahon, acolo, în c ă m ă r u ţ a d i n dos, la p r ă v ă l i a Madamei Pace. Ş t i ţ i , domnule? Una d i n t r e acele madame, care sub f i r m a de „Robes et manteaux" ne momesc în „ a t e l i e r e l e " lor, pe n o i , fete s ă r a c e , de familie b u n ă . F I U L : A ş a şi-a c u m p ă r a t ea d r e p t u l de a ne tiraniza pe t o ţ i , cu acele o s u t ă de l i r e pe care el era gata să i le p l ă t e a s c ă , dar, d i n fericire, nu a a v u t p e n t r u ce — n o t a ţ i asta — să i le p l ă t e a s c ă ! FATA VITREGĂ: E i , dar a fost cît pe-aci, c î t pe-aci, ş t i i ! Rîde în hohote.

PRIMUL INTREPRET(catre colegii sai): Ia priviti, ce spetacol! PRIMA INTERPRETA: Ni-l dau ei, noua! JUNELE PRIM: Sa fie o data macar si asa! DIRECTORUL( din ce in ce mai viu interesat): Stati sa-i ascultam! stati sa-i ascultam!

MAMA (revoltată): R u ş i n e , fata mea! Ce r u ş i n e ! FATA VITREGĂ (izbucnind): R u ş i n e ? Dar r ă z b u n a r e a mea? T r e m u r , domnule, t r e m u r de n e r ă b d a r e să t r ă i e s c scena aceea. C ă m ă r u ţ a . . . aici v i t r i n a c u m a n t o u r i ; mai

î n c o l o , p a t u l , d i v a n u l ; o g l i n d a ; u n paravan ş i , l a f e r e a s t r ă , m ă s u ţ a aceea de mahon şi p l i c u l albastru cu o s u t ă de l i r e . îl v ă d şi a c u m ! Aş putea s ă - l iau în m î n ă . Dar, d o m n i l o r , a r t r e b u i s ă î n t o a r c e ţ i capul î n a l t ă p a r t e : s î n t aproape g o a l ă ! N u m a i r o ş e s c , p e n t r u c ă acum r o ş e ş t e e l ! (Arată pe Tată.) Şi vă asigur că era foarte p a l i d , foarte p a l i d în acel m o m e n t ! (Către Direc­ tor.) C r e d e ţ i - m ă pe m i n e , d o m n u l e ! DIRECTORUL: Eu n i c i nu m a i ş t i u pe ce lume s î n t ! TATĂL: Cred şi e u ! L u a t , a ş a , cu asalt! I m p u n e ţ i p u ţ i n ă ordine, domnule, şi l ă s a ţ i - m ă să vorbesc eu,' nu d a ţ i ascultare calomniei pe care o a r u n c ă ea asupra mea, cu r ă u t a t e , fără nici o explicaţie p r e a l a b i l ă . FATA VITREGĂ: A i c i nu se p o v e s t e ş t e ! Nu se p o v e s t e ş t e ! TATĂL: Dar eu nu povestesc! V r e a u ' s ă e x p l i c . FATA VITREGĂ: A ş a , b r a v o ! Versiunea t a ! în acest moment, Directorul va urca din nou pe scenă să restabilească ordinea.

TATĂL: Dar d a c ă de aci vine t o t r ă u l ! De la c u v i n t e ! Cu t o ţ i i avem în n o i o lume de c î t e şi m a i c î t e ; fiecare cu lumea sa de c î t e şi m a i c î t e ! Dar cum p u t e m să ne î n ţ e l e g e m , domnule, d a c ă în vorbele spuse eu pun sensul şi valoarea l u c r u r i l o r a ş a cum s î n t ele p e n t r u m i n e , iar cel care mă a s c u l t ă le dă i n e v i t a b i l sensul şi valoarea pe care o au la e l , în lumea l u i l ă u n t r i c ă . Credem că ne î n ţ e l e g e m ; nu ne v o m î n ţ e l e g e n i c i o d a t ă ! P r i v i ţ i a i c i : . m i l a mea, t o a t ă m i l a mea p e n t r u aceasta femeie (arată spre Mamă) este î n ţ e l e a s ă de ea drept cea m a i feroce cruzime! MAMA: Dar d a c ă m-ai g o n i t ! TATĂL: I a t ă , o a u z i ţ i ? Am gonit-o! I s-a p ă r u t că am gonit-o eu! MAMA: Tu ştii să v o r b e ş t i ; eu nu ş t i u . . . Dar c r e d e ţ i - m ă , domnule, că d u p ă ce m-a luat de n e v a s t ă . . . cine ş t i e de ce! (Eram o b i a t ă , u m i l ă femeie)... TATĂL: Dar t o c m a i p e n t r u asta, pentru că erai o b i a t ă femeie u m i l ă te-am l u a t , asta am i u b i t eu la t i n e , credeam... (Se întrerupe la gestul ei de negaţie; deschide braţele cu un gest de desperare faţă de imposibilitatea de a se face înţeles de ea, şi se întoarce către Director:) P o f t i m , a ţ i

v ă z u t ? Spune c ă n u ! S p ă i m î n t ă t o a r e , domnule, s p ă i m î n t ă t o a r e ! (îşi loveşte fruntea cu palma) surzenia e i , surzenia e i m i n t a l ă ! i n i m ă da, p e n t r u c o p i i ! Dar s u r d ă , s u r d ă la m i n t e , s u r d ă , domnule, p î n ă la desperare! FATA VITREGĂ: Da, dar spune, mă rog, ce fericire ne-a adus n o u ă i n t e l i g e n ţ a dumitale ? ! TATĂL: D a c ă am putea prevedea t o t r ă u l ce se poate n a ş t e d i n binele pe care ne î n c h i p u i m că îl facem! în acest moment Prima Interpretă, enervată de a-l vedea pe Junele Prim cochetînd cu Fata Vitregă, va înainta întrebîndu-l pe Director:

PRIMA INTERPRETĂ: S c u z a ţ i - m ă , domnule Director, nu începem repetiţia? DIRECTORUL: Desigur! desigur! Dar l a s ă - m ă să-i ascult! JUNELE PRIM: E un caz a t î t de nou! INGENUA: Foarte interesant! PRIMA INTERPRETĂ: P e n t r u cine se l a s ă interesat! Şi aruncă o privire ucigătoare Junelui Prim.

DIRECTORUL (către Tată): Dar e nevoie să vă e x p l i c a ţ i mai clar. Se aşază pe scaun.

TATĂL: D a , a ş a este. V e d e ţ i , domnule, aveam la mine a c a s ă un b i e t o m , subalternul, secretarul m e u , p l i n de devo­ t a m e n t , care se î n ţ e l e g e a de minune cu ea, şi în toate (va arăta pe Mamă) — f ă r ă u m b r ă de p ă c a t , să nu se confunde! — b u n , u m i l ca şi ea; i n c a p a b i l , şi u n u l şi a l t u l , n u s ă f a c ă , dar n i c i m ă c a r s ă g î n d e a s c ă l a r ă u ! FATA VITREGĂ: în schimb s-a g î n d i t el p e n t r u a m î n d o i — şi a f ă c u t t o t r ă u l ! TATĂL: Nu e a d e v ă r a t ! Am v r u t să le fac binele — şi binele lor şi pe al m e u ; da, m ă r t u r i s e s c , d o m n u l e ! Ajunsesem să n u - i pot spune o v o r b ă , l u i sau e i , c ă - i şi vedeai cum îşi s t r e c o a r ă cîte o o c h e a d ă de î n ţ e l e g e r e , cum c a u t ă u n u l î n o c h i i c e l u i l a l t u n sfat, s ă ş t i e cum s ă r ă s p u n d ă l a acel c u v î n t a l meu f ă r ă s ă - m i s t î r n e a s c ă m î n i a . Era destul, î n ţ e l e g e ţ i prea b i n e , ca s i t u a ţ i a asta să ma ţ i n ă î n t r - o c o n t i n u ă m î n i e , î n t r - o c o n t i n u ă stare de exas­ perare i n s u p o r t a b i l ă !

DIRECTORUL: Dar, i a r t ă - m ă , de ce nu-1 d ă d e a i afară, pe-acel secretar al dumitale? TATĂL Chiar a ş a ! L-am dat a f a r ă , da, d o m n u l e ! Dar am vazut-o a t u n c i , pe a c e a s t ă b i a t ă femeie, r ă t ă c i t ă î n casa ca p i e r d u t ă , ca un biet animal r ă m a s fără s t ă p i n , pe care îl ţ i i de m i l ă . MAMA: P ă i c u m ! TATĂL (repede, întorcindu-se spre ea, ca pentru a preîntâmpina): F i u l , nu e a ş a ? MAMA: M i - a luat, m a i î n t î i , de la piept, f i u l , domnule! TATĂL: Nu d i n cruzime! Ca să c r e a s c ă s ă n ă t o s şi voinic, în contact c u p ă m î n t u l ! FATA VITREGĂ (arătîndu-l cu degetul, ironică): Ia p r i v i ţ i la e l ! TATĂL (repede): A h , e t o t v i n a mea d a c ă a r a t ă a ş a ? îl d ă ­ dusem, domnule, la ţ a r ă , unei ţ ă r ă n c i , f i i n d c ă ea (arată spre Mamă) n u - m i p ă r e a prea v o i n i c ă , d e ş i d i n t r - o f a m i l i e de oameni s i m p l i . T o t cu g î n d u l acesta o luasem de n e v a s t ă . I d e i preconcepute, poate; dar, c e să-i f a c i ! A m a v u t totdeauna a c e a s t ă b l e s t e m a t ă a s p i r a ţ i e la o s ă n ă t a t e m o r a l ă solidă ! (Aici, Fata Vitregă izbucneşte iar într-un hohot de rîs.) Dar, î n c h i d e ţ i - i gura! E de nesuferit! DIRECTORUL: D e s t u l ! L ă s a ţ i - m ă să ascult, pentru Dumne­ zeu ! Deodată, la cuvintele Directorului, Fata. Vitregă va rămine iarăşi absorbită şi îndepărtată, cu risul în­ trerupt la jumătate. Directorul va cobori din nou de pe scenă pentru a realiza viziunea de ansamblu a scenei.

TATĂL: Nu m a i puteam suferi v i a ţ a l î n g ă a c e a s t ă femeie. (Arată spre Mamă.) Dar nu a t î t , c r e d e ţ i - m ă , d i n plic­ tiseala — ce p l i c t i s e a l ă ! — de care sufeream, c î t a m î h n i r i i chinuitoare că o vedeam pe ea suferind. MAMA: Şi m-a î n d e p ă r t a t ! TATĂL: Dar î n z e s t r a t ă cu t o t ce-i trebuia, la b ă r b a t u l acela, da, domnule, p e n t r u a o dezlega de m i n e ! MAMA: Şi p e n t r u a se dezlega pe e l ! TATĂL: Da, domnule, şi pe mine — a d m i t ! Şi de aci s-a tras t o t r ă u l . Dar a m f ă c u t - o c u bune i n t e n ţ i i . . . ş i m a i

m u l t g î n d i n d u - m ă la ea, d e c î t la m i n e , pot s-o j u r ! (îşi încrucişează braţele la piept; apoi, brusc, întorcîndu-se către Mamă.) Te-am pierdut v r e o d a t ă d i n ochi, spune, te-am pierdut v r e o d a t ă d i n ochi, p î n ă î n ziua c î n d o m u l acela mi te-a dus departe, pe n e a ş t e p t a t e , f ă r ă s-o ş t i u , pe alte meleaguri, p r o s t e ş t e î n g r i j o r a t de interesul meu a t î t de curat, domnule, c r e d e ţ i - m ă , f ă r ă n i c i o a l t ă i n t e n ţ i e ? ' M ă interesam cu, o dragoste de necrezut de mica familie care se m ă r e a S - o s p u n ă chiar ea! Arată spre Fata Vitregă.

FATA VITREGĂ: E h , vorba v i n e ! E r a m m i c u ţ ă , de-o ş c h i o a p ă — ş t i ţ i ? — cu c o d i ţ e l e pe spate şi p a n t a l o n a ş i i m a i l u n g i d e c î t f u s t i ţ a — şi a ş a , m i c u ţ ă , îl t o t vedeam la ie­ ş i r e , în f a ţ a p o r ţ i i , la ş c o a l ă . Venea să v a d ă cum cresc... TATĂL: Asta e perfidie! E o i n f a m i e ! FATA VITREGĂ: N u , de ce? TATĂL: I n f a m i e , i n f a m i e ! (Apoi, schimbînd tonul, cu emoţie, către Director, ca o mărturisire.) Casa mea, domnule, d u p ă plecarea ei (arată spre Mamă), mi-a p ă r u t g o a l ă , d i n t r - o d a t ă . Ea era c o ş m a r u l meu, dar î m i umplea casa! Singur, mă s i m ţ e a m p r i n o d ă i ca o m u s c ă iarna, stingher, f ă r ă c ă p ă t î i . Cel de-acolo, (arată pe Fiu) a crescut pe-aiurea şi nu ş t i u cum, dar c î n d s-a r e î n t o r s a c a s ă , p a r c ă nu m a i era al meu. Lipsea, î n t r e mine şi e l , Mama, şi a r ă m a s de u n u l singur, izolat, f ă r ă n i c i o l e g ă t u r ă , n i c i s u f l e t e a s c ă n i c i i n t e l e c t u a l ă c u mine. Şi a t u n c i (pare ciudat, domnule, dar a ş a e), la î n c e p u t î m p i n s d e curiozitate, î n c e t , î n c e t m ă s i m ţ e a m t o t mai atras de f a m i l i a ei, care era opera mea: g î n d u l la a c e a s t ă familie ,a î n c e p u t s ă - m i umple golul c ă s c a t în j u r u l meu. S i m ţ e a m nevoia, a d e v ă r a t ă nevoie, de a-i ş t i în pace, p r i n ş i de g r i j i l e simple ale v i e ţ i i , norocoşi p r i n f a p t u l că erau în a f a r ă şi departe de c h i n u r i l e m i n ţ i i mele. Ş i , ca să mă conving, mă duceam s-o v ă d pe f e t i ţ ă , c î n d ieşea de. la ş c o a l ă ! FATA VITREGĂ: D a ! Se ţ i n e a d u p ă m i n e ; î m i z î m b e a şi cînd ajungeam a c a s ă î m i f ă c e a cu m î n a „ l a revedere" — a ş a ! Il priveam cu ochii m a r i , n e p r i e t e n o a s ă . Nu ş t i a m cine e, I-am spus M a m e i . Şi ea cred că a priceput imediat

ca el era, (Mama dă din cap că da.) L a î n c e p u t m-a o p r i t sa mai merg la ş c o a l ă , p e n t r u c î t e v a zile. C î n d m-am dus i a r ă ş i , l-am r e v ă z u t la ieşire — ce caraghios! cu o cutie de carton în m î n ă . A v e n i t la m i n e , m-a m î n g i i a t ; şi a scos d i n cutie o f r u m o a s ă p ă l ă r i e de p a i , o f l o r e n t i n ă cu b o r u r i m a r i şi g h i r l a n d ă de t r a n d a f i r a ş i roz — p e n t r u m i n e ! D I R E C T O R U L : Dar toate acestea s î n t p o v e ş t i , d o m n i l o r ! FIUL (dispreţuitor): Bineînţeles, literatură, literatură! T A T Ă L : Ce l i t e r a t u r ă ! V i a ţ ă , d o m n u l e ! Pasiune! D I R E C T O R U L : O f i , dar i m p o s i b i l de reprezentat!... T A T Ă L : De acord, domnule, p e n t r u c ă toate acestea s-au petrecut mai-nainte, şi eu nu spun să r e p r e z e n t a ţ i scena aceasta. D u p ă cum v e d e ţ i , ea (arată spre Fata Vitregă) nu m a i e f e t i ţ a cu c o d i ţ e l e pe spate... F A T A V I T R E G Ă : ...şi pantalonaşii ieşind din fustiţă! T A T Ă L : D r a m a v i n e abia acum, d o m n u l e ! N o u ă , c o m p l e x ă . . . FATA VITREGĂ (întunecată, înaintînd cu mîndrie): ...la p u ţ i n t i m p d u p ă moartea t a t ă l u i m e u . . . T A T Ă L (brusc, luîndu-i vorba din gură): ...mizeria, d o m n u l e ! Şi se î n t o r c aci, f ă r ă ş t i r e a mea. D i n lipsa ei de i n t e l i ­ g e n ţ ă . (Arată spre Mamă.) A b i a ş t i e să scrie, dar putea să o puie pe f a t ă s ă - m i scrie, sau pe b ă i a t , că o duc greu! M A M A : S p u n e ţ i şi d u m n e a v o a s t r ă , domnule, cum p u t e a m g h i c i eu ce era în i n i m a lui? T A T Ă L : T o c m a i asta e v i n a t a , c ă n u a i g h i c i t n i c i o d a t ă n i m i c d i n ce se petrece în i n i m a m e a ! M A M A : D u p ă a t î ţ i a a n i de d e s p ă r ţ i r e , şi cu toate cele î n t î m plate... T A T Ă L : Şi ce v i n ă am eu d a c ă o m u l acela v-a dus a ş a de d e p a r t e ? ( Adresîndu-se Directorului:) Vă repet, a ş a , î n t r - o b u n ă z i . . . şi-a g ă s i t a l t rost, î n a l t ă localitate. M i - a fost i m p o s i b i l să le dau de u r m ă ; şi a t u n c i , bine­ î n ţ e l e s , interesul meu a s c ă z u t de-a l u n g u l a n i l o r . Drama i z b u c n e ş t e , domnule, n e p r e v ă z u t ă ş i v i o l e n t ă , l a î n t o a r ­ cerea l o r ; a t u n c i c î n d eu, d i n nefericire, d i n mizeria t r u p u l u i î n c ă p l i n d e v i a ţ ă . . . A h , mizerie, mizerie, î n t r - a d e v ă r . . . p e n t r u u n b ă r b a t singur, nedeprins c u l e g ă t u r i josnice, nu destul de b ă t r î n ca să se l i p s e a s c ă de femeie, şi n i c i destul de t i n ă r ca s-o p o a t ă g ă s i pur

şi s i m p l u , f ă r ă n i c i o r u ş i n e ! Mizerie? ce spun? Oroare, oroare! P e n t r u că n i c i o femeie n u - i m a i poate oferi dragostea. Şi c î n d î ţ i d a i seama de asta, ar t r e b u i m a i c u r î n d s ă t e laşi p ă g u b a ş . . D a r , d o m n u l e , oricine, î n lume, în f a ţ a c e l o r l a l ţ i , îşi p o a r t ă ca pe-o h a i n ă demni­ tatea: dar în sinea sa ş t i e prea bine t o t ce se petrece în i n t i m i t a t e a l u i de n e m ă r t u r i s i t . Cade, cade în i s p i t ă ; pentru a se r i d i c a i a r ă ş i , cum poate, g r ă b i n d u - s e să-şi r e c o m p u n ă , s o l i d ă şi î n t r e a g ă , c a pe o p i a t r ă de m o r m î n t , demnitatea sa, sub care să î n g r o a p e , sa a s c u n d ă chiar şi de ochii s ă i , orice u r m ă , a m i n t i r e a î n s ă ş i a f a p t u l u i r u ş i n o s . A ş a s î n t e m c u t o ţ i i ! L i p s e ş t e n u m a i curajul s ă spui l u c r u r i l o r p e n u m e ! F A T A V I T R E G Ă : Dar curajul de a le face îl au t o ţ i ! T A T Ă L : T o ţ i ! Dar pe ascuns! De aceea î ţ i trebuie şi m a i m u l t curaj să le spui! P e n t r u că e de ajuns ca u n u l să r e c u n o a s c ă şi — s-a t e r m i n a t ! I se şi pune pecetea de c i n i c ! Şi t o t u ş i nu este a ş a domnule, el este ca t o ţ i c e i l a l ţ i ; m a i b u n , m a i b u n chiar, p e n t r u că nu se sfieste să-şi d e z v ă l u i e în l u m i n a r a ţ i u n i i propria sa r u ş i n e ; în m i j l o c u l b e s t i a l i t ă ţ i i umane, care î n c h i d e totdeauna o c h i i , să n-o v a d ă ! Femeia — i a t ă — femeia, cum e ea, în d e f i n i t i v ? Te p r i v e ş t e provocatoare, te a ţ î ţ ă s-o p r i n z i ! Şi c u m ai prins-o, î n c h i d e i u t e o c h i i . E semnul că s-a predat. Semnul p r i n care spune b ă r b a t u l u i : „ Î n c h i d e ochii." O r b e ş t e - t e , e u s î n t o a r b ă ! " F A T A V I T R E G Ă : Dar c î n d n u - i m a i î n c h i d e ? C î n d n u m a i are nevoie să-şi a s c u n d ă e i , î n c h i z î n d o c h i i , propria ei r u ş i n e , ba, d i m p o t r i v ă , vede, cu o c h i i d e s c h i ş i , acuma seci şi i n d i f e r e n ţ i , degradarea b ă r b a t u l u i , care f ă r ă să i u b e a s c ă se o r b e ş t e ? A h , ce s c î r b ă , a t u n c i , ce s c î r b ă de toate aceste c o m p l i c a ţ i i intelectuale, de t o a t ă a c e a s t ă filozofie care ascunde bestia şi ţ i n e apoi s-o şi m î n t u i a s c ă , să o scuze... Nu pot suferi a ş a ceva, d o m n u l e ! Pentru c ă , d u p ă c e te-ai s i l i t s ă - ţ i „ s i m p l i f i c i " bestial v i a ţ a , a ş a — z v î r l i n d în l ă t u r i povara „ u m a n ă " , orice n ă z u i n ţ ă c u r a t ă , orice sentiment pur, i d e a l u r i , datorie, pudoare, ruşine, nimic nu-ţi stîrneşte mai mult dispreţ, mai m u l t ă s c î r b ă d e c î t asemenea r e m u ş c ă r i : l a c r i m i de crocodil!

S ă v e n i m la fapte, să venim la fapte, d o m n i l o r ! Acestea s î n t d i s c u ţ i i ! T A T Ă L : Da, chiar a ş a , d o m n u l e ! Dar fapta s i n g u r ă este ca un sac g o l , nu s t ă în picioare. Pentru ca să stea în picioare, trebuie să faci să se u m p l e cu r a ţ i u n e a şi sen­ timentele care au determinat-o. Eu nu puteam ş t i c ă , d u p ă ce b ă r b a t u l acela a m u r i t şi ei au c ă z u t in mizerie, ca să-şi î n t r e ţ i n ă c o p i i i , ea (arată spre Mamă) se va apuca de croitorie, şi va merge să c e a r ă de lucru chiar acelei... acelei Madame Pace! F A T A V I T R E G Ă : Croitorie f i n ă , d o m n i l o r , d a c ă v r e ţ i s ă ş t i ţ i ! S e r v e ş t e , de paravan, pe n i ş t e doamne foarte bine, dar a aranjat în a ş a fel l u c r u r i l e ca aceste doamne foarte bine să o s e r v e a s c ă , în schimb, t o c m a i ele pe ea... şi f ă r ă ca c e a l a l t ă negustorie să sufere! M A M A : C r e d e ţ i - m ă , domnule, v ă spun că n i c i pe departe n-am p u t u t b ă n u i că scorpia aia î m i d ă d e a de lucru p e n t r u că pusese o c h i i pe fiica mea... F A T A V I T R E G Ă : B i a t a m a m a ! Ş t i ţ i , domnule, ce făcea femeia aceea c î n d îi aduceam comanda l u c r a t ă de mama? î m i î n ş i r a o l i s t ă l u n g ă de materiale stricate, zicea ea, de m a m a ; şi î n g r o ş a , î n g r o ş a paguba, a ş a c ă , î n ţ e l e g e ţ i , eu eram aceea care p l ă t e a , in t i m p ce biata mama credea că se s a c r i f i c ă p e n t r u mine şi pentru c e i l a l ţ i d o i , cosind şi noaptea la comenzile Madamei Pace! DIRECTORUL:

Gesturi şi exclamaţii de

indignare printre Actori.

(grăbit): Şi acolo, dumneata, î n t r - o b u n ă z i , întîlnit...

DIRECTORUL

l-ai

V I T R E G Ă (arătind spre Tată): ...Pe e l , pe e l , da, d o m n u l e ! C l i e n t v e c h i ! Veţi vedea ce s c e n ă de efect! Grozavă! T A T Ă L : Cu sosirea i n o p i n a t ă a mamei... F A T A V I T R E G Ă (repede, insinuînd): ...aproape la t i m p . . . T A T Ă L (strigînd): N u ! La t i m p , la t i m p ! P e n t r u c ă , d i n fericire, am recunoscut-o la t i m p ! Şi i-am luat pe t o ţ i a c a s ă l a m i n e , d o m n u l e ! V ă i m a g i n a ţ i acum s i t u a ţ i a mea şi a e i : u n u l în f a ţ a c e l u i l a l t — ea, a ş a cum o v e d e ţ i , şi eu care nu m a i î n d r ă z n e s c să r i d i c ochii din pămînt! FATA

V I T R E G Ă : Ce caraghios! Dar e posibil, domnule, s ă mi se m a i p r e t i n d ă mie — „ d u p ă " — să mă port ca o d o m n i ş o a r ă m o d e s t ă , bine c r e s c u t ă şi v i r t u o a s ă , a p r o b î n d u - i blestematele l u i a s p i r a ţ i i l a „ o solidă s ă n ă -

l'ATA

tate

morală?"

T A T Ă L : D r a m a pentru mine e t o a t ă a i c i , domnule: s î n t con­ vins că fiecare d i n t r e n o i — v e d e ţ i — se crede „ u n u l " , dar n u este a ş a : s î n t „ a t î ţ i a " î n e l , domnule, „ a t î ţ i a " , d u p ă cite p o s i b i l i t ă ţ i are fiecare în el î n s u ş i : „ u n u l " cu acesta, „ u n u l " cu c e l ă l a l t — şi foarte d i v e r ş i ! Şi t o t o d a t ă c u i l u z i a c ă e ş t i doar „ u n u l singur p e n t r u t o ţ i " si mereu „ a c e l a ş i u n u l singur", cum ne credem în fiecare act al nostru. Nu e a d e v ă r a t ! N u ! î ţ i d a i bine seama de aceasta doar p r i n t r - u n u l d i n actele tale izolate, în ca­ zuri nenorocite, c î n d t e t r e z e ş t i d e o d a t ă a t î r n î n d n u m a i de o f a p t ă , a g ă ţ a t de o s i n g u r ă f a p t ă ; î ţ i d a i seama, vreau s ă spun, c ă n u e ş t i î n acea f a p t ă î n î n t r e g i m e t u , şi că e deci o c r u d ă nedreptate să f i i judecat n u m a i d u p ă acea f a p t ă , să r ă m î i a g ă ţ a t de ea, a t î r n î n d de funia c o n d a m n a ţ i l o r , pentru t o a t ă v i a ţ a , ca şi cînd v i a ţ a ta s-ar reduce t o a t ă la acea f a p t ă ! A c u m , dumnea­ v o a s t r ă î n ţ e l e g e ţ i perfidia acestei fete? M-a surprins i n t r - u n loc, asupra unei fapte, acolo unde şi cum nu trebuia s ă m ă c u n o a s c ă , a ş a cum e u n u puteam f i f a ţ ă de ea ; şi ţ i n e acum s ă - m i dea î n f ă ţ i ş a r e a la care nu m - a ş fi a ş t e p t a t s-o am pentru ea, m o m e n t u l acela t r e c ă t o r , ruşinos al v i e ţ i i m e l e ! A s t a , asta, s i m t eu, domnule, m a i presus de orice! Şi v e ţ i vedea că de a i c i drama îşi va c î ş t i g a o foarte mare valoare. Dar, pe u r m ă , m a i este şi s i t u a ţ i a c e l o r l a l ţ i . A l u i . . . Arată spre Fiu.

FIUL ('scuturindu-se, cu dispreţ): Dar l ă s a ţ i - m ă în pace pe m i n e ! Eu n - a m ce c ă u t a î n povestea asta! TATĂL: Cum n-ai ce cauta? FIUL N u a m ş i n i c i nu vreau s ă a m , p e n t r u c ă ştii bine c ă n u s u n t f a c u t s ă figurez printre v o i ! FATA V I T R E G Ă : Oameni de r î n d , noi ă ş t i a ! E l , p e r s o a n ă subtire! Dar puteti v e d e a , domnule, c ă de c î t e o r i îl pironesc eu cu d i s p r e ţ u l unei p r i v i r i , de a t î t e a ori l a s ă

el o c h i i în jos, pentru că ş t i e bine t o t r ă u l pe care mi 1-a f ă c u t . F I U L (abia privind-o): Eu? F A T A V I T R E G Ă : T u ! T u ! Ţ i e î ţ i datorez, dragule, t r o t u a r u l , ţie!(Gest de oroare printre Actori. ) Ai f ă c u t i m p o s i b i l ă , da sau n u , p r i n atitudinea t a , nu zic c ă l d u r a c ă m i n u l u i , dar m ă c a r acea î n g ă d u i n ţ ă care face pe o a s p e ţ i să nu se s i m t ă prost? Am fost i n t r u ş i i care ţ i - a m invadat regatul „ l e g i t i m i t ă ţ i i " t a l e ! D o m n u l e , a ş vrea s ă p u t e ţ i asista la anumite m i c i scene, î n t r e p a t r u o c h i , î n t r e , el şi m i n e ! Zice că i-am t i r a n i z a t pe t o ţ i . Ş t i ţ i de ce?| T o c m a i d i n cauza a t i t u d i n i i l u i m-am servit de acel argument, pe care el îl c o n s i d e r ă „ m î r ş a v " , argumentul p r i n care am i n t r a t în casa l u i , cu mama mea, care e şi mama l u i , ca o s t ă p î n ă ! F I U L (inaintind lent): T o ţ i au u n r o l avantajos, domnule, un r o l uşor de jucat î m p o t r i v a mea. Dar i m a g i n a ţ i - v ă d u m n e a v o a s t r ă u n f i u care, î n t r - o b u n ă z i , î n t i m p c e s t ă a c a s ă l i n i ş t i t , vede v e n i n d la el o d o m n i ş o a r ă , care, cu o b r ă z n i c i e , p r i v i n d u - l a ş a , de sus, îl î n t r e a b ă de t a t ă l s ă u , c ă r u i a are să-i s p u n ă nu ş t i u ce; şi-apoi o vede r e v e n i n d , t o t cu a c e l e a ş i aere, î n s o ţ i t ă de m i c u ţ a aceasta; ş i , în sfîrşit, t r a t î n d u - 1 pe t a t ă l s ă u — cine ş t i e de ce — î n t r - u n mod c î t se poate de ambiguu şi „ e x p e d i t i v " , c e r î n d b a n i , pe un t o n care l a s ă să se pre­ s u p u n ă c ă e l trebuie, trebuie n e a p ă r a t să-i dea, p e n t r u că are a c e a s t ă o b l i g a ţ i e să-i dea b a n i . T A T Ă L : Dar, fireşte, am a c e a s t ă o b l i g a ţ i e , p e n t r u mama t a ! F I U L : De unde să ş t i u eu? A m v ă z u t - o eu v r e o d a t ă , domnule? Am auzit eu v r e o d a t ă vorbindu-se de ea? O v ă d î n t r - o zi sosind cu ea (arată spre Fata Vitregă) cu B ă i a t u l acesta, cu F e t i ţ a aceasta, şi mi se spune: „ O h , ş t i i . e şi mama t a ! " R e u ş e s c să î n t r e v ă d d i n f e l u l ei de a se p u r t a (arată iarăşi spre Fata Vitregă) d i n ce c a u z ă , a ş a , de pe o zi pe a l t a , au i n t r a t în c a s ă . . . D o m n u l e , ceea ce s i m t eu, c e - n s e a m n ă p e n t r u m i n e , nu pot şi nu vreau s ă e x p r i m ! A ş putea cel m u l t s ă m ă confesez, dar n u - m i place s-o fac n i c i f a ţ ă de mine singur. Nu p u t e ţ i dar, d u p ă cum v e d e ţ i , să d e t e r m i n a ţ i n i c i o ac­ ţ i u n e d i n partea mea. C r e d e ţ i - m ă , c r e d e ţ i - m ă , domnule, s î n t un personaj „ n e r e a l i z a t " d i n punct de vedere dra-

m a t i c ; m ă simt nelalocul meu, foarte r ă u pus î n compa­ n i a l o r ! L ă s a ţ i - m ă î n pace! TATĂL: Dar cum? De l o c ! T o c m a i p e n t r u că e ş t i a ş a . . . FIUL (cu exasperare, violent): Şi ce ş t i i tu cum s î n t eu? C î n d te-ai î n g r i j i t v r e o d a t ă de mine? T A T Ă L : A ş a e! A i d r e p t a t e ! Dar n u este şi asta o s i t u a ţ i e ? Izolarea t a , a t î t de c r u d ă pentru m i n e , pentru mama t a , care, r e î n t o a r s ă a c a s ă , te vede ca pentru p r i m a o a r ă , a ş a , b ă i a t mare, şi nu te c u n o a ş t e , dar ştie că eşti f i u l e i . . . (Cu degetul întins către Mamă, Directorului.) Iată, priviţi-o: plînge! F A T A V I T R E G Ă (furioasă, dînd din picior): Ca o p r o a s t ă ! T A T Ă L (brusc, arătînd-o pe ea Directorului): Şi ea nu-1 poate suferi, ş t i u b i n e ! (Referindu-se din nou la Fiu.) Spune că nu are ce c ă u t a aici şi t o t u ş i am putea spune că el este p i v o t u l a c ţ i u n i i ! P r i v i ţ i la acest B ă i a t , care s t ă mereu l î n g ă mama sa, speriat, u m i l . . . Este a ş a d i n cauza l u i ! Poate că s i t u a ţ i a cea m a i d u r e r o a s ă e a l u i : s e simte m a i s t r ă i n c a oricare; simte, s ă r m a n u l , u m i l i n ţ a d u r e r o a s ă de a fi p r i m i t în c a s ă , a ş a , de m i l ă . . . (Con­ fidenţial.) S e a m ă n ă l e i t c u t a t ă l l u i ! U m i l , t ă c u t . . . DIRECTORUL: N u e prea f r u m u ş e l ! Şi nu ş t i ţ i c î t pot s ă incurce c o p i i i pe s c e n ă ! TATĂL: O h , n-o să vă î n c u r c e m u l t , s c ă p a ţ i repede de e l . Ca şi de f e t i ţ a de-acolo, care se duce p r i m a . DIRECTORUL: Foarte bine d a c ă e a ş a ! Şi v ă asigur c ă toate astea m ă i n t e r e s e a z ă , m ă i n t e r e s e a z ă î n cel m a i î n a l t grad. Intuiesc, acum intuiesc î n t r - a d e v ă r că avem aici materialul pentru o piesă straşnică! FATA VITREGĂ (vrînd să se remarce): Cu un personaj ca mine TATAL (dînd-o la o parte, nerăbdător să ştie ce va hotărî Direc-

torul): T u , t a c i d i n g u r ă !

D I R E C T O R U L (continuînd, fără să ia în seamă întreruperea): Ceva nou, într-adevăr... TATAL: Da, foarte nou, domnule! DIRECTORUL: Dar ce curaj, t o t u ş i , î m i zic, s ă v e n i ţ i să mi-o zvarliti aşa în f a ţ ă . . . TATAL: Intelegeti, domnule, născuţi cum sîntem pentru scena... DIRECTORUL:

Sunteti actori diletanti?

N u , spuneam n ă s c u ţ i pentru s c e n ă , f i i n d c ă . . . DIRECTORUL: Haide, haide! Nu se poate să nu fi j u c a t ! T A T Ă L : De loc, domnule, doar a t i t c î t îşi j o a c ă oricare r o l u l pe care şi 1-a luat, o r i i l-au dat a l ţ i i în v i a ţ ă . I a r la m i n e , apoi, î n s ă ş i pasiunea, ş t i ţ i , devine, de la sine, cum o s t î r n e ş t i , ca la t o ţ i c e i l a l ţ i de a l t f e l , p u ţ i n tea­ t r a l ă ... DIRECTORUL: T o t u ş i , d r a g ă domnule, î n ţ e l e g e ţ i că fără un autor... eu aş putea să te recomand c u i v a . T A T Ă L : A , nu, d u m n e a v o a s t r ă să fiţi a u t o r u l ! TATĂL:

D I R E C T O R U L : Eu? Ce spui? T A T Ă L : Da, d u m n e a v o a s t r ă !

De

ce

P e n t r u c ă nu am fost n i c i o d a t ă autor! ce nu a ţ i f i acum, de ce nu? Nu se cere mare l u c r u . A t î ţ i a o fac! Sarcina d u m n e a v o a s t r ă e î n l e s n i t ă de f a p t u l că ne aflam a i c i , cu t o ţ i i , v i i , în f a ţ a dum­ neavoastră.

DIRECTORUL: T A T Ă L : Şi de

D I R E C T O R U L : A s t a nu e

drama... care s-o

scrie! N u , cel m u l t să o transcrie, văzînd-o cu ochii l u i , în d e s f ă ş u r a r e , s c e n ă cu scena. Ar fi suficient să a ş t e r n e ţ i pe h î r t i e cîte o î n s e m n a r e ici-colo şi apoi să r e p e t ă m ! D I R E C T O R U L (suind din nou pe scenă, tentat): E h . . . aproape că mă i s p i t e ş t e . . . A ş a , un fel de joc... S-ar putea î n t r - a ­ devăr încerca... T A T Ă L : Dar desigur, d o m n u l e ! V e ţ i vedea ce scene or să i a s ă ! V i l e pot indica î n d a t ă . D I R E C T O R U L : M ă t e n t e a z ă . . . m ă tentează. Să încercăm p u ţ i n . . . V e n i ţ i cu mine în b i r o u l meu. (Intorcîndu-se către Actori.) S î n t e ţ i l i b e r i pentru moment; dar nu vă î n d e p ă r t a ţ i prea m u l t . î n t r - u n sfert de o r ă , d o u ă z e c i de m i n u t e , ne î n t r u n i m d i n nou a i c i . (Către Tată.) Să vedem, să î n c e r c ă m . . . Poate o să i a s ă î n t r - a d e v ă r ceva deosebit... T A T Ă L : Dar, f ă r ă î n d o i a l ă ! A r f i m a i bine — nu c r e d e ţ i ? — să v i n ă şi e i . . . Indică celelalte Personaje.

PRIMUL INTERPRET: O JUNELE P R I M : Asta e AL T R E I L E A A C T O R : Vor

ia în serios! Ce-o vrea să facă? nebunie c u r a t ă ! să improvizeze o p i e s ă , a ş a c î t ai

bate d i n palme?

Comedia d e l l ' A r t e ! d a c ă îşi î n c h i p u i e c ă am s ă mă pretez la asemenea farse... I N G E N U A : N i c i eu nu m ă pretez! AL PATRULEA A C T O R : Aş vrea s ă ş t i u ce-or f i i n d i v i z i i ă ş t i a . . . Face aluzie la Personaje. AL T R E I L E A

destul.

TATĂL:

Directorul şi cele Şase Personaje traversează scena şi dispar. Actorii rămin cu totul nedumeriţi, uitindu-se unul la altul.

J U N E L E P R I M : D a ! Ca în P R I M A I N T E R P R E T Ă : Ah,

nu?

T A T Ă L : Cum nu e destul? V ă z î n d u - n e cum ne t r ă i m D I R E C T O R U L : Da, dar t o t u ş i e nevoie de cineva

DIRECTORUL: Da, să v i n ă , să v i n ă ! (Se îndepărtează dar, întorcîndu-se către Aclori:)La revedere, e h ! Şi fiţi p u n c t u a l i ! Peste un sfert de o r ă !

ACTOR:

Ce vrei s ă fie? Nebuni sau încurcă-

lume ! J U N E L E P R I M : Şi el se lasă dus de nas? INGENUA Vanitatea! Vanitatea de a P R I M U L , I N T E R P R E T : Ceva de necrezut!

f i autor... D a c ă t e a t r u l , dom­

n i i mei, ajunge in halul ă s t a . . . ACTOR: Pe mine ma a m u z ă ! AL TREILEA ACTOR: Eh! In d e f i n i t i v să vedem ce-o să iasă din toate astea AL

CINCILEA

Conversand astfel intre ei, Actorii părăsesc scena, unii . ies pe usa din fund, alţii intră in cabinele lor. Cortina rămane ridicată. Reprezentatia se va întrerupe timp de douăzeci de minute.

Soneria va anunţa "reînceperea reprezentaţiei. Din cabine, pe uşa centrală şi din sală, Actorii vor reveni pe scenă, o dată cu Regizorul de culise, Ma­ şinistul, Sufleorul, Recuziţierul şi, simultan, dinspre cabina sa, Directorul şi cele Şase Personaje. In sală se stinge lumina şi se aprinde pe scenă, ca mai-nainte.

DIRECTORUL: Haidem, d o m n i l o r ! S î n t e m c u t o ţ i i ? A t e n ­ ţiune . începem!; Maşinist! MAŞINISTUL: A i c i ! DIRECTORUL: P r e g ă t e ş t e imediat scena cu s ă l i ţ a . D e s t u l să avem doi p e r e ţ i şi fundalul cu o s i n g u r ă u ş ă . I m e d i a t , te r o g ! Maşinistul se grăbeşte să execute ordinul, şi, în timp ce Directorul mai discută cu Regizorul de culise, Recuziţierul, Sufleorul şi cu ceilalţi Actori, asupra reprezentaţiei ce va începe, el va improviza simulacrul de încăpere, după indicaţii: doi pereţi şi un mic fundal cu o singură uşă, în dungi roz şi aurii.

DIRECTORUL (către Recuzitier): Dumneata vezi d a c ă avem în depozit o canapea. RECUZITIERUL: Da domnule, canapeaua verde. FATA VITREGĂ: N u , n u , nu e verde! E g a l b e n ă , cu f l o r i , de p l u ş . Foarte mare! Foarte c o m o d ă . RECUZIŢIERUL: De, a ş a ceva nu a v e m ! DIRECTORUL: Nu are n i c i o i m p o r t a n ţ ă ! Punem ce a v e m .

FATA VITREGĂ: Cum să n - a i b ă n i c i o i m p o r t a n ţ ă ? F a i m o a s ă sofa, în care te p i e r z i , a Madamei Pace! DIRECTORUL: E doar la r e p e t i ţ i e ! Vă rog, nu vă a m e s t e c a ţ i . (Către Regizorul de culise.) C ă u t a ţ i şi o v i t r i n ă , de preferinţă lungă şi joasă. FATA VITREGĂ: M ă s u ţ a de mahon pentru p l i c u l albastru! REGIZORUL DE CULISE (către Director): O avem pe aceea mică, aurită. DIRECTORUL: B i n e , l u a ţ i - o pe-aceea! TATĂL: O o g l i n d ă . FATA VITREGĂ: Şi paravanul! Un paravan, vă rog: d a c ă n u , cum fac eu? REGIZORUL DE CULISE: Bine d o m n i ş o a r ă , avem destule paravane, n i c i o g r i j ă . DIRECTORUL (către Fata Vitregă): Şi c î t e v a cuiere, bine? FATA VITREGĂ: Da, chiar m u l t e , m u l t e . DIRECTORUL (către Regizorul de culise): V e d e ţ i c î t e avem, să le a d u c ă pe toate. REGIZORUL DE CULISE: Da, domnule, mă îngrijesc eu. Regizorul de culise se duce grăbit să execute ordinul: şi, în timp ce Directorul continuă să discute întîi cu Sufleorul, apoi cu Personajele şi Actorii, el supra­ veghează transportul mobilelor indicate, aduse de oamenii teatrului, şi le va dispune cum va crede mai bine.

DIRECTORUL (către Sufleor): Dumneata, î n t r e t i m p , ia loc. U i t e : asta este s c h i ţ a scenelor, act cu act. (îi va da cîteva pagini scrise.) Dar va t r e b u i să faci un a d e v ă r a t tur de f o r ţ ă ! SUFLEORUL: Să stenografiez? DIRECTORUL (plăcut surprins): A h , perfect! Ştii să steno­ grafiezi? SUFLEORUL: N-oi fi ştiind eu să suflu, dar să stenografiez...! DIRECTORUL: A t u n c i , d i n ce în ce m a i b i n e ! (întorcîndu-se către un om de ajutor.) C a u t ă h î r t i e în cabina mea — adu multă, multă — cîtă găseşti! Omul dă fuga. şi se întoarce repede cu un teanc de hîrtii pe care-l dă Sufleorului.

DIRECTORUL (continuind către Sufleor): U r m ă r e ş t i scenele pe m ă s u r ă ce se r e p r e z i n t ă , şi încerci să definitivezi replicele, cel p u ţ i n pe cele m a i i m p o r t a n t e ! (Intorcîndu-se apoi către Actori.) D a ţ i - v ă la o parte, d o m n i l o r ! U i t e , s t a ţ i în partea asta (indică la stinga sa) şi fiţi foarte a t e n ţ i . PRIMA INTERPRETĂ: Dar, s c u z ă - m ă , n o i . . . DIRECTORUL (ca s-o liniştească): Nu va fi de improvizat, fiţi l i n i ş t i t ă ! PRIMUL INTERPRET: Şi ce-o să t r e b u i a s c ă să facem? DIRECTORUL: N i m i c ! Să s t a ţ i să a s c u l t a ţ i şi să p r i v i ţ i , d e o c a m d a t ă . Fiecare v a p r i m i , apoi, r o l u l s ă u transcris. A c u m să facem cum vom putea m a i bine o r e p e t i ţ i e . Repeta e i . Indica Personajele.

TATĂL (căzut din nori, in mijlocul confuziei generale de pe scenă): Noi? Cum a d i c ă , s c u z a ţ i - m ă , o r e p e t i ţ i e ? D I R E C T O R U L : O r e p e t i ţ i e , da, o r e p e t i ţ i e pentru e i ! Va arăta către Actori.

TATĂL: Dar d a c ă personajele s î n t e m n o i . . . DIRECTORUL: Foarte b i n e : „ p e r s o n a j e l e " ; dar a i c i , d r a g ă domnule, nu r e c i t ă personajele. A i c i r e c i t ă a c t o r i i . Personajele stau de-o parte, în t e x t (arată spre cuşca Sufleorului) c î n d e x i s t ă un t e x t ! TATĂL: Tocmai, de vreme ce nu e un t e x t şi d o m n i i au norocul s ă a i b ă aceste personaje, v i i , a i c i , dinaintea ochilor. DIRECTORUL: E i , b r a v o ! A ţ i vrea să faceţi singuri absolut t o t u l ? Să d e c l a m a ţ i , să vă p r e z e n t a ţ i în f a ţ a publicului? TATĂL: Sigur, aşa cum s î n t e m . DIRECTORUL: A h a ! Frumos spectacol a ţ i oferi p u b l i c u l u i , v ă asigur! PRIMUL INTERPRET: A t u n c i ce ne-ar m a i r ă m î n e n o u ă de făcut? DIRECTORUL: A c u m să nu .vă î n c h i p u i ţ i că vă p r i c e p e ţ i şi la d e c l a m a ţ i e ! S t î r n i ţ i r i s u l . . . (Actorii, într-adevăr, încep să rîdă.) P o f t i m ! A ţ i v ă z u t ? Rîd ! (Aducîndu-şi aminte.) Dar — a-propos \ — va t r e b u i să î m p ă r ţ i m r o l u r i l e . Oh, e u ş o r : se î m p a r t de la sine: (Duenei.)

doamna are r o l u l g ă s i m u n nume.

Mamei.

(Către

Tală.)

Trebuie

să-i

T A T Ă L : A m a l i a , domnule.)

DIRECTORUL: Dar acesta este numele soţiei d u m n e a v o a s t r ă . N u - i p u t e m da chiar a c e l a ş i n u m e ! TATĂL: Şi de ce n u , mă rog? D a c ă a ş a o c h e a m ă . . . Dar, în fine, f i i n d c ă este vorba de doamna... (face un gest arătînd la Duenă.) Pentru mine ea (arată pe Mamă) este A m a l i a , domnule. D a r , c u m c r e d e ţ i d u m n e a v o a s t r ă . . . (Este din ce în ce mai tulburat.) Nu m a i ş t i u ce să spun. î n c e p , n u ş t i u cum, s ă - m i simt false, s t r ă i n e , propriile mele c u v i n t e . DIRECTORUL: Nu e cazul să vă n e l i n i ş t i ţ i , n i c i o grijă in a c e a s t ă p r i v i n ţ ă . E treaba n o a s t r ă s ă g ă s i m t o n u l j u s t ! C i t despre nume, d a c ă d u m n e a v o a s t r ă ţ i n e ţ i s ă fie A m a l i a , A m a l i a v a f i ; sau g ă s i m n o i a l t u l . D e o c a m d a t ă v o m d i s t r i b u i personajele astfel: (către Junele Prim.) dumneata, F i u l ; (către Prima Interpretă) dumneata, d o m n i ş o a r ă , b i n e î n ţ e l e s , Fata V i t r e g ă . FATA VITREGĂ (amuzată): C u m , cum? E u , cea de-acolo? Izbucneşte

in

ris.

DIRECTORUL (furios): Ce g ă s e ş t i de rîs? PRIMA INTERPRETĂ (indignată): N i m e n i nu a î n d r ă z n i t pana acum să r î d ă de m i n e ! Pretind respectul cuvenit, sau „la revedere"! FATA V I T R E G Ă : De ce? S c u z a ţ i - m ă , nu r î d e a m de dumneavoastra. DIRECTORUL (către Fata Vitregă): A r t r e b u i să v ă s i m ţ i ţ i onorata că vă r e p r e z i n t ă . . . PRIMA INTERPRETA (brusc,

cu

dispreţ):

...„cea

de-acolo!"

FATA VITREGĂ: Dar nu vorbeam de d u m n e a v o a s t r ă , cre­ d e ţ i - m ă ! Vorbeam de mine, că nu mă v ă d de loc în d u m n e a v o a s t r ă , asta e . N u ş t i u c u m . . . n u s e m ă n a ţ i d e loc cu mine! TATAL: Asa e, asta este; vedeti, d o m n u l e : expresia n o a s t r ă . . . DIRECTORUL: Dar c e - n s e a m n ă expresia d u m n e a v o a s t r ă ? Credeti că aveţi chiar domniile-voastre expresia asta? Da de unde! T A T A L : C u m ! N u a v e m expresia n o a s t r ă ?

DIRECTORUL: Nicidecum. Expresia d u m n e a v o a s t r ă se concretizează a i c i , a c t o r i i s î n t aceia care vă dau t r u p şi chip, voce şi gest, a c t o r i i , care, nu u i t a ţ i , au ş t i u t să dea expresie u n u i material m u l t superior: al dumnea­ v o a s t r ă e a t î t de rudimentar, î n c î t , d a c ă se va s u s ţ i n e p e s c e n ă , m e r i t u l , c r e d e ţ i - m ă , v a f i numai a l actorilor mei. TATĂL: Nu î n d r ă z n e s c să vă contrazic, domnule. Dar cre­ d e ţ i - m ă că este o s u f e r i n ţ ă c u m p l i t ă pentru noi care s î n t e m aşa cum ne v e d e ţ i , cu acest t r u p , cu acest c h i p . . . DIRECTORUL (tâindu-i vorba, nerăbdător): Dar c h i p u l , d r a g ă domnule, se a r a n j e a z ă p r i n trucaj. TATĂL: Bine, dar vocea, gestul... DIRECTORUL: Oh, în s f i r ş i t ! A i c i , d u m n e a v o a s t r ă , aşa cum s î n t e ţ i , nu p u t e ţ i f i ! A i c i j o a c ă a c t o r u l ; şi basta! TATĂL: Am î n ţ e l e s , domnule. Cred că acum ghicesc, poate, de ce a u t o r u l nostru, care ne vede astfel, v i i , nu vrea să ne c o m p u n ă pentru s c e n ă . N - a ş vrea să-i jignesc pe actorii d u m n e a v o a s t r ă , Doamne p ă z e ş t e ! . . . Dar cind mă gindesc să mă v ă d reprezentat a ş a , ş t i u şi eu de cine... PRIMUL INTERPRET (cu orgoliu, ridicîndu-se şi venindu-i înainte, urmat de Actriţele tinere, care rid amuzate): De mine, d a c ă nu vă s u p ă r a ţ i . TATĂL (umil şi mieros): S î n t foarte onorat, domnule. (Se înclină.) Dar mă g î n d e s c că o r i c î t îşi va da osteneala d o m n u l , cu t o a t ă s t r ă d u i n ţ a şi t o t t a l e n t u l , arta sa, să mă întrupeze... Se tulbura.

PRIMUL

INTERPRET:

Spuneţi

pînă

Actriţele

rid.

la

urmă!

Concluzia!

TATĂL: Spun că reprezentarea pe care mi-o va da, o r i c î t s-ar servi de t r u c u r i ca s ă - m i semene... mă g î n d e s c , cu ase­ menea s t a t u r ă . . . (Toţi Actorii rid.) Cu greu va putea fi o reprezentare a mea, aşa cum sînt eu în realitate. Va f i , mai d e g r a b ă , a f a r ă de figură, aşa cum interpre­ t e a z ă d î n s u l c ă a ş f i eu, cum m ă v a s i m ţ i d î n s u l — d a c ă mă va s i m ţ i cumva şi nu cum mă simt eu de

fapt. Şi mi se pare că de acest „de f a p t " , cei ce s î n t c h e m a ţ i s ă n e judece a r t r e b u i s ă ţ i n ă cont. D I R E C T O R U L : A c u m v ă m a i p r e o c u p ă .şi judecata c r i t i c i i ! Şi eu care m a i stau să vă ascult! D a r l ă s a ţ i c r i t i c a să s p u n ă ce-i place! I a r n o i să ne g î n d i m m a i c u r î n d să punem piesa pe picioare, d a c ă - o m i z b u t i ! (Trăgindu-se de-o parte şi privind injurul său.) H a i d e m , haidem !Scena e a r a n j a t ă ? (Către Actori şi Personaje.) D a ţ i - v ă la o parte! La o parte! L ă s a ţ i - m ă să v ă d . (Va coborî de pe scenă.) Să nu m a i pierdem t i m p ! (Către Fata Vitregă.) Vi se pare că scena e bine a ş a ? F A T A V I T R E G Ă : N u ! D e loc, n u m ă r e g ă s e s c aci.

E i , l ă s a ţ i ! N-o s ă p r e t i n d e ţ i să v i se constru­ i a s c ă a i c i exact c ă m ă r u ţ a d i n dosul magazinului Madamei Pace! (Către Tată.) Z i c e a ţ i , o s ă l i ţ ă v e s e l ă ? TATAL: Da domnule, a l b ă . D I R E C T O R U L : N u e a l b ă , e i n d u n g i , dar ce i m p o r t a n ţ ă are! In p r i v i n ţ a mobilelor, una peste a l t a , cred că s î n t alese bine! M ă s u ţ a d e colo, t r a g e ţ i - o p u ţ i n m a i î n f a ţ ă ! ( Personalul de scenă execută. Apoi către Recuzitier.) Dumneata g ă s e ş t e î n t r e t i m p un p l i c , d a c ă se poate albastru, şi daţi-1 d o m n u l u i . (Arată către Tată.) RECUZITIERUL: De scrisori? DIRECTORUL şi T A T Ă L : De scrisori, de scrisori. RECUZITIERUL: îndată!

DIRECTORUL:

Iese.

DIRECTORUL: H a i d e m , h a i d e m ! P r i m a s c e n ă e a d o m n i soarei, (Prima Interpretă vine în faţă.) N u , n u , a ş t e p ­ t a ţ i ! Spuneam de d o m n i ş o a r a . (Arată pe Fata Vitregă.) Deocamdată staţi şi priviţi... FATA VITREGA (repede, completind): ...cum o s-o t r ă i e s c eu scena asta!

(ofensată): Dar ştiu să o trăiesc şi eu, nu va Îndoiţi, îndată ce intru în r o l ! DIRECTORUL (luîndu-se cu mîinile de cap): Domnilor! Destula polologhie! Deci, p r i m a s c e n ă e aceasta, a domnisoarei cu Madama Pace... O h ! (E încurcat, priPRIMA INTERPRETA

veste in jur si urcă din nou pe scenă.) Dar unde e a c e a s t ă Madama Pace?

T A T Ă L : N u e cu n o i , d o m n u l e . D I R E C T O R U L : A t u n c i c u m facem? TATĂL:

Dar e

vie,

e

vie

şi ea!

DIRECTORUL:

Da,

dar unde-i?

S t a ţ i , l ă s a ţ i - m ă s ă v ă e x p l i c . . . (întorcîndu-se către Actriţe.) D a c ă doamnele mi-ar face favoarea s ă - m i dea p e n t r u c î t e v a m i n u t e p ă l ă r i i l e lor. A C T R I Ţ E L E (între surprindere şi amuzament, in cor): — Cum? — Pălăriile? — Ce vrea? — De ce? — E i , comedie! TATĂL:

DIRECTORUL:

Ce v r e ţ i s ă f a c e ţ i cu p ă l ă r i i l e doamnelor? Actorii rid.

N i m i c , doar s ă le p u n p e n t r u c î t e v a m i n u t e pe aceste cuiere. Şi o d o a m n ă ar t r e b u i să fie a t î t de ama­ b i l ă să-şi scoată şi mantoul.

TATĂL:

ACTORII

(ca mai sus):

— Şi mantoul?

MULTE

ACTRIŢE

(ca

mai sus):

—

FATA VITREGĂ (alergind la ea): I a t - o ! I a t - o ! TATĂL (radios): Ea este! Nu v-am spus eu? Iat-o a i c i ! DIRECTORUL (învingîndu-şi prima stupoare, indignat): D a r ce s î n t t r u c u r i l e acestea? PRIMUL INTERPRET (aproape simultan): Unde vă t r e z i ţ i , în d e f i n i t i v ? JUNELE PRIM (ca mai sus): De unde a m a i i e ş i t şi ea? INGENUA

— De ce? — Trebuie să fie cam n e b u n ! MAI

un trandafir roşu-aprins înfipt într-o parte, spanioleşte; vopsită violent, îmbrăcată cu un lux de prost gust, în roşu ţipător, ţinînd într-o mină un evantai de pene iar în cealaltă, ridicată, ţigareta aprinsă intre două degete. La apariţia ei, Actorii şi Directorul fug speriaţi de pe podium, scoţind strigăte, îmbulzindu-se pe scăriţă şi căutînd să se retragă printre scaunele din sală. în schimb, Fata Vitregă se gră­ beşte către Madama Pace, umilă, ca în intimpinarea unei stăpîne.

Dar

de

ce?

— N u m a i mantoul...? T A T Ă L : Ca s ă - l a g ă ţ ă m în cuier, p e n t r u m o m e n t . . . F ă c e ţ i - m i a c e a s t ă favoare, da? (scoţindu-şi pălăriile, cîte una şi mantoul, continuind să rida, şi mergind să le atîrne ici-colo pe cuiere): — Ş i de ce nu? — Poftim! — Nu vi se pare caraghios...? — Le p r e z e n t ă m la e x p o z i ţ i e ? T A T Ă L : E x a c t , d o a m n ă : a ş a expuse! D I R E C T O R U L : Dar a ş putea ş t i p e n t r u ce f a c e ţ i asta.' T A T Ă L : I a t ă , d o m n u l e : poate, p r e g ă t i n d u - i m a i bine scena, a t r a s ă d e obiectele c o m e r ţ u l u i e i , cine ş t i e d a c ă n u v a v e n i ş i ea p r i n t r e noi... (Invitîndu-i să privească spre uşa din fundul scenei:) P r i v i ţ i ! P r i v i ţ i ! ACTRIŢELE

Uşa din fund se deschide şi se vede, inaintind caţiva paşi. Madama Pace: o matroană foarte grasă, cu o perucă pompoasă dintr-o lină de culoare morcovie şi

(ca

mai sus):

O

ţineau

de

rezervă.

PRIMA INTERPRETĂ (ca mai sus): Astea s î n t scamatorii! TATĂL (dominînd protestele):Va rog, d a ţ i - m i voie! De ce d e f ă i m a ţ i , î n numele u n u i a d e v ă r curent, î n t î m p l a r e a m i n u n a t ă a r e a l i t ă ţ i i care se n a ş t e , e v o c a t ă , a t r a s ă , d e t e r m i n a t ă ca f o r m ă de o s c e n ă anume, şi care are mai m u l t d r e p t u l l a v i a ţ ă , a i c i , chiar d e c î t dumnea­ v o a s t r ă , p e n t r u c ă este m a i a u t e n t i c ă d e c î t dumnea­ v o a s t r ă ? ! Care d i n t r e a c t r i ţ e l e aflate p r i n t r e dumnea­ v o a s t r ă va i n t e r p r e t a pe Madama Pace ? Ei b i n e : Madama Pace, ea este! Nu p u t e ţ i nega, desigur, că a c t r i ţ a care ii va prelua r o l u l va fi m a i p u ţ i n a d e v ă r a t ă d e c î t ea î n s ă ş i , care este, i n d i s c u t a b i l , ea în p e r s o a n ă ! P r i v i ţ i : fiica mea a şi recunoscut-o şi s-a dus i m e d i a t la ea! S t a ţ i s ă v e d e ţ i , s t a ţ i s ă v e d e ţ i scena! Cu paşi nesiguri, Directorul şi Actorii suie din nou pe scenă. Dar momentul scenic între Fata Vitregă şi Madama Pace, în timp ce Actorii protestau şi răs­ pundea Tatăl, începuse în şoaptă, foarte discret şi cit se poate de natural, cum nu s-ar intîmpla la teatru. Aşa că atunci cînd Actorii, făcuţi atenţi de Tată, se întorc să privească şi o văd pe Madama Pace, care şi pusese o mină sub bărbia Fetei Vitrege,

ca sa-i rdice capul, şi o aud vorbind atît de stricat, raman desigur, pentru moment, cu ochii la ea, ca apoi, foarte repede să se arate dezamăgiţi.

D I R E C T O R U L : E i bine? P R I M U L I N T E R P R E T : Ce spune, ce spune?

Nu-nţelegi o vorbă. Mai tare! Mai tare! F A T A V I T R E G Ă (lâsînd-o pe Madama Pace, al cărui zimbet face toate paralele, şi venind in mijlocul Actorilor): M a i t a r e ! E i b r a v o ! S î n t l u c r u r i care n u s e p o t spune c u voce t a r e ! Le-am p u t u t spune eu cu voce tare, ca s ă - l umilesc pe el (arată către Tată) p e n t r u că asta este r ă z b u n a r e a mea! Dar p e n t r u doamna î n s e a m n ă altceva, domnilor: î n s e a m n ă p u ş c ă r i a ! D I R E C T O R U L : A h a , asta era? Dar a i c i este necesar să fiţi auzite, draga mea! Nu auzim n i c i m ă c a r n o i , de pe scenă! închipuiţi-vă că publicul aşteaptă în sală... Trebuie s ă j u c ă m scena. î n c o l o , p u t e ţ i v o r b i c î t d e tare a m î n d o u ă , p e n t r u c ă n o i n u v o m m a i f i a i c i , c a acum, să vă auzim: dumneavoastră vă prefaceţi că sînteţi singure, î n t r - o odaie, în dosul p r ă v ă l i e i şi că nu vă aude n i m e n i . PRIMA INTERPRETĂ:

PRIMUL INTERPRET:

Fata Vitregă, cochetă, cu un suris şiret, dă din deget că n u. DIRECTORUL:

De

ce

nu?

(cu voce coborită, în taină): E cineva care ne aude, domnule, d a c ă d î n s a (arată pe Madama Pace) vorbeşte tare!

FATA VITREGĂ

(in culmea consternării): Trebuie să mai apară încă cineva? DIRECTORUL

Actorii dau semne că sunt iarăşi gata să fugă de pe scenă.

N u , n u , domnule. Face aluzie la mine. Eu voi f i acolo, acolo î n dosul u ş i i ; a ş t e p t ; ş i Madama ş t i e asta. Chiar, d a ţ i - m i voie, m ă duc, s ă f i u gata l a m o m e n t u l dat.

TATĂL:

Dă să se ducă.

(oprindu-l): N u , n u , a ş t e a p t ă ! A i c i este absolut necesar să r e s p e c t ă m legile t e a t r u l u i ! î n a i n t e ca dum­ n e a v o a s t r ă s ă fiţi gata... FATA VITREGĂ (intrerupîndu-l): D a , repede, repede! A r d , v-o spun, ard de d o r i n ţ a de a t r ă i , de a t r ă i a c e a s t ă s c e n ă ! D a c ă el va fi c î t de repede gata, a p ă i eu s î n t de o mie de o r i gata î n a i n t e a l u i ! DIRECTORUL (strigînd): Dar î n t î i ş i - n t î i trebuie să se joace, foarte c l a r ă , scena î n t r e d u m n e a v o a s t r ă şi cea de-acolo! (Arată către Madama Pace.) Nu v r e ţ i să î n ţ e l e g e ţ i ? FATA VITREGĂ: P e n t r u numele l u i Dumnezeu, d o m n u l e ! M i - a spus ceea ce ş t i ţ i d i n a i n t e : că l u c r u l m a m e i mele, şi de data asta, e prost f ă c u t , p r ă p ă d i t , că trebuie să f i u eu f a t ă b u n ă , d a c ă vreau sa ne m a i sprijine în mize­ ria n o a s t r ă . MADAMA PACE (înaintind cu un aer de mare importanţă): E i , da, senor, porque eu nu ceream arangiciar... avantaciar... DIRECTORUL (inspăimintat): Cum, cum? A ş a v o r b e ş t e ? D I R E C T O R U L

Toţi Actorii vor izbucni intr-un ris zgomotos.

FATA VITREGĂ (rizind şi ea): Da, domnule, v o r b e ş t e a ş a , j u m ă t a t e s p a n i o l e ş t e , j u m ă t a t e p e limba n o a s t r ă , ş i foarte caraghios! MADAMA PACE: O h ! No f r u m u s e ţ o ridar de mi se f o r ţ a t e palabrar cum poto l i m b i de i t a l i a n , d o m n u ! DIRECTORUL: De loc! M a i departe! A ş a să v o r b i ţ i , d o a m n ă ! Efect sigur! N i c i că se putea găsi ceva m a i n i m e r i t ca să t ă i e m d i n cînd în c î n d , cu elementul f a r s ă , cruditatea s i t u a ţ i e i . V o r b i ţ i ! V o r b i ţ i m a i departe t o t a ş a ! E per­ fect! FATA VITREGĂ: Perfect! M a i e v o r b ă ? Să auzi cum ţi se fac, în f r u m u s e ţ e a asta de v o r b i r e , anumite p r o p u n e r i : efect sigur! Parc-ar fi î n t r - a d e v ă r o f a r s ă , domnule. Te u m f l ă r î s u l s-o auzi z i c î n d u - ţ i că „ p a t r i n e senor" are chef „ d i s t r a t con m i g o " . . . N u - i a ş a , Madama? MADAMA PACE: Patrine, a ş e ; P a t r i n e , amor! Binefer por t u , se no date placer, facer c u m i n s e n i â ! MAMA (intervenind impetuos, spre stupoarea, consternarea Actorilor, care o uitaseră şi tresar acum la ţipătul ei, şi rid cînd văd că a smuls peruca Madamei Pace, trîntindu-i-o pe jos): Z g r i p ţ u r o a i c o . Scorpie! Fata mea!

FATA VITREGA (repezinduse să o reţină pe Mamă): N u , n u , m a m ă ! Te implor! T A T Ă L (repezindu-se şi el simultan): F i i c u m i n t e ! F i i c u m i n t e ! Stai l a locul t ă u ! M A M A : A ş a ? A t u n c i l u a ţ i - m i - o de d i n a i n t e a ochilor! F A T A V I T R E G Ă (către Director, care s-a repezit şi el): N u se poate, e i m p o s i b i l ca Mama să fie de f a ţ ă ! T A T Ă L (tot către Director): A m î n d o u ă la u n loc, e o imposi­ b i l i t a t e . . . De aceea nu era cea de-acolo cu n o i , c î n d am sosit. D a c ă le laşi l a o l a l t ă , p r i c e p e ţ i , se a n t i c i p e a z ă acţiunea. DIRECTORUL: Nu are n i c i o i m p o r t a n ţ ă , n i c i o i m p o r t a n ţ ă ! A c u m doar ce s c h i ţ ă m r e p r e z e n t a ţ i a ! Orice poate servi, pentru că p i n ă şi d i n harababura asta eu î m i s t r î n g ceva material. (Intorcîndu-se către Mamă, conducind-o să-şi reia locul pe scaun.) L ă s a ţ i , r e t r ă g e ţ i - v ă , d o a m n ă , linişt i ţ i - v ă ; l u a ţ i loc pe scaunul d u m n e a v o a s t r ă . Intre timp Fata Vitregă a revenit în centrul scenei şi se

adresează

Madamei Pace.

H a i d e m , haidem, repede, d o a m n ă ! M A D A M A P A C E (ofensată): No, no, grasias m u l t o ! Mama f a ţ a de f a ţ a , nemica faciar! F A T A V I T R E G Ă : Ba h a i d e m ! P o f t i ţ i î n ă u n t r u pe-acel „ p a t r i n e senor" să se-amuze cu m i n e ! (întoarsă către toţi ceilalţi, imperioasă.) în f i n e ! Trebuie să î n c e p scena asta! Haidem o d a t ă ! (Către Madama Pace:) D u m n e a v o a s t r ă retrageţi-vă! FATA VITREGĂ:

MADAMA PACE:

Oh,

si!

Retragem,

retragem r â p i d o !

După ce şi-a ridicat de pe jos peruca,

va părăsi

furioasă scena, aruncind o privire sfidătoare Actorilor, care o aplaudă in batjocură. V I T R E G Ă (către Tată): Şi dumneata fă-ţi i n t r a r e a ! Ce a t î t a codeală! Poftim încoace! F ă - t e că ai şi intrat! A ş a : eu stau aici cu o c h i i în p ă m î n t — s f i o a s ă ! H a i o d a t ă ! D ă - ţ i d r u m u l g l a s u l u i ! Spune-mi cu vocea juve­ n i l ă , ca u n u l care abia a t r e c u t pragul p e n t r u p r i m a o a r ă : „ B u n ă ziua, duduie!"... D I R E C T O R U L (care a coborît in sală): E i comedie! Cine d i r i j e a z ă a i c i , dumneata, ori eu? (Către Tatăl, care FATA

priveşte surprins, perplex.) B i n e , i n t r ă în r o l : mergi acolo, în fund, f ă r ă să pleci de pe s c e n ă , şi apoi, r e v i i . Tatăl execută jocul de scenă

aproape

cu

spaimă.

Foarte palid, dar intrat in haina vieţii sale create, va veni din fundul scenei, surîzător, străin parcă de drama ce stă să se abată asupra-i. Actorii vor fi numai ochi şi urechi la scena care începe.

D I R E C T O R U L (repede, in şoaptă, către Sufleor): f i i atent, foarte a t e n t : n o t e a z ă t e x t u l !

Dumneata

S C E N A TATĂL

FATA

(inaintînd,

VITREGĂ

cu (cu

voce juvenilă): ochii

în

Bună

pămînt,

ziua,

căutînd

să-şi

duduie! ascundă

repulsia): B u n ă ziua. T A T Ă L (cercetînd-o furiş, pe sub faţa, e surprins de tinereţea şi de teama de a nu intra dar... î m i î n c h i p u i că nu a ş a e...?

borurile pălăriei care-i ascunde ei şi exclamă, şi de plăcere într-o aventură riscată): A h . . . e ş t i pentru prima o a r ă a i c i ,

FATA

Nu,

VlTREGĂ

(ca

mai sus):

domnule.

A i mai fost şi a l t ă d a t ă ? (Şi cum Fata Vitregă face un gest afirmativ din cap.) Chiar de m a i m u l t e ori? (Aşteaptă răspunsul; continuă să o cerceteze furiş, pe. sub borurile pălăriei; zimbeşte; apoi spune:) E i , acuma, h a i . . . nu e cazul să f i i chiar a t î t de... L a s ă - m ă s ă - ţ i scot p ă l ă r i a , vrei? FATA VITREGĂ (brusc, oprindu-l, nemaistăpininduşi dez­ gustul): N u , d o m n u l e , mi-o scot şi s i n g u r ă !

TATĂL:

Îşi smulge cu nervozitate pălăria din cap. Mama, asistind la scenă, din partea opusă locului ocupat de Actori, cu Fiul şi ceilalţi doi mai mici, şi mai ai ei, e ca pe spini, urmărind cu o întreagă gamă de expresii - durere, dispreţ, frică, oroare — cuvintele şi gesturile perechii in dialog; din cind in cind işi va ascunde faţa in palme, ori va scăpa un geamăt. M A M A : O, D o a m n e , D o a m n e !

TATĂL (care încremeneşte isi va reveni, reluind

la geamatul cuvantul pe

ei, un lung moment, tonul dinainte): A ş a ,

dami-o mie, o agat eu acolo. (ii ia palaria)Dar pe un capsor dragalas, frumos, ca al tau, mi-ar p l ă c e a să v ă d o p ă l ă r i o a r ă mai d e m n ă de e l . O să mă a j u ţ i , la u r m ă , să aleg u n u l d i n t r e modelele astea ale Madamei Pace? Bine? INGENUA (întrerupindu-l): O! Atenţie! Sint pălăriile noastre! D I R E C T O R U L (intervenind furios): T ă c e r e ! N-avem t i m p de spirite proaste! Asta e scena! (Adresîndu-se Fetei Vitrege.) R e i a - ţ i r o l u l , d o m n i ş o a r ă , m a i departe! F A T A V I T R E G Ă (iarăşi în rol): N u , m u l ţ u m e s c , domnule. T A T Ă L : L a s ă , l a s ă , n u zice n u ! Trebuie s ă p r i m e ş t i . M-ar n e c ă j i . . . S î n t c î t e v a foarte d r ă g u ţ e , ia vezi-le. Se va bucura şi patroana. P e n t r u asta le expune a i c i . F A T A V I T R E G Ă : N u , n u , domnule — nu v e d e ţ i ? — n i c i n-aş putea s-o p o r t . T A T Ă L : Poate cu g î n d u l la ce-ar zice cei d e - a c a s ă cind te-ai î n t o a r c e c u p ă l ă r i o a r a n o u ă ? E i , l a s ă , l a s ă ! Ş t i i cum faci, ce spui f a m i l i e i , a c a s ă . . . ? F A T A V I T R E G Ă (cu manie, părăsind smerenia): N u de asta, d o m n u l e ! N-aş putea s-o p o r t , pentru că s î n t . . . cum se vede prea b i n e : nu era greu de observat! Arătă că e îmbrăcată in negru.

i n d o l i u , a h ! A ş a e — acuma observ. l a r t ă - m ă . Crede-mă că mă întristează... F A T A V I T R E G Ă (făcînd efortul să prindă curajul de a-şi birui dezgustul): D e s t u l , gata, acuma, domnule ! S e cade să v ă m u l ţ u m e s c eu, n u s ă v ă s i m ţ i ţ i prost, ori s ă v ă - n t r i s t a ţ i . U i t a ţ i , vă rog, t o t ce-am spus. Chiar şi p e n t r u mine, î n ţ e l e g e ţ i . . . (Silindu-se să zîmbească, adaugă...) Trebuie n e a p ă r a t să u i t că port rochia asta. D I R E C T O R U L (întrerupînd, către Sufleorul care stă la postul său, şi urcind iarăşi pe scenă): Stai o c l i p ă , a ş t e a p t ă ! Nu scrie, ş t e r g e u l t i m a f r a z ă ! (Către Tală şi Fata Vitregă.) Foarte b i n e ! Foarte b i n e ! (Apoi numai către Tată.) A i c i , p u t e ţ i trece la cele s t a b i l i t e î n t r e n o i . (Către Actori.) Foarte r e u ş i t ă scena cu p ă l ă r i a , ce z i c e ţ i ? . T A T Ă L :

D a ' partea cea m a i b u n ă abia acuma v i n e . De ce nu mergem m a i departe? D I R E C T O R U L : O c l i p ă de r ă b d a r e ! (Iarăşi către Actori.) B i n e - n ţ e l e s , trebuie t r a t a t ă m a i degajat... P R I M U L I N T E R P R E T : ...cu m a i m u l t ă v i o i c i u n e , f i r e ş t e . P R I M A I N T E R P R E T Ă : D a , da, ş t i u ce avem de f ă c u t . (Către Primul Interpret.) P u t e m repeta i m e d i a t , nu? P R I M U L I N T E R P R E T : Gata, d i n partea mea... U i t e , m-am şi dus s ă - m i fac intrarea. FATA V I T R E G Ă :

Se grăbeşte să iasă, ca să reapară prin uşa din fund, la momentul dat.

DIRECTORUL (către Prima Interpretă): A t u n c i , a t e n ţ i e , tocmai s-a t e r m i n a t scena î n t r e dumneata şi Madama Pace — o scriu eu la u r m ă — dumneata s t a i . . . N u , unde te duci...? P R I M A I N T E R P R E T Ă : A ş t e p t a ţ i s ă - m i pun p ă l ă r i a . . . Merge la cuier să-şi ia pălăria. DIRECTORUL:

A , da, foarte b i n e ! D e c i , dumneata stai aici

cu ochii în p ă m î n t . F A T A V I T R E G Ă (amuzată): P R I M A I N T E R P R E T Ă : O să

Dar d a c ă n u e-n haine negre! f i u eu î m b r ă c a t ă în negru şi m u l t

m a i decent d e c î t dumneata! (către Fata Vitregă): Stai de-o parte, te rog, si p r i v e ş t e : ai ce î n v ă ţ a ! (Batind din palme.) S î n t e m gata, î n c e p e m ! I n t r a r e a !

DIRECTORUL

Coboară de pe podium, să urmărească din sală efectul scenei. Uşa din fund se deschide, intră Primul Inter­ pret, care înaintează cu aerul degajat si siguranţa bătrinului galant. Scena, interpretată acum de Interpreţi, va deveni, de la primele replici, cu totul altceva, dar fără şarja unei parodii; ba chiar va părea. înfrumuseţată. Bineînţeles că Fata Vitregă şi Tatăl vor căuta tot timpul să se recunoască in persoanele Primei Interprete şi Primului Interpret, dar de la primele cuvinte ale actorilor, la repetarea propriilor lor cuvinte, vor exprima cind prin gesturi, cind prin zimbete şi protestări vehemente, reacţia lor

spontană — surpriză, uimire, suferinţă etc... după cum se va vedea mai departe. Din cuşca Sufleorului se va auzi distinctă vocea acestuia.

PRIMUL INTERPRET: „ B u n ă ziua, duduie!" TATĂL (deodată, neizbutind să se reţină): Nu e a ş a ! Fata Vitregă a izbucnit in ris la intrarea Primului Interpret.

DIRECTORUL (supărat): L i n i ş t e ! Ş i , dumneata, î n c e t e a z ă o d a t ă cu r î s u l ă s t a ! Aşa nu p u t e m continua. FATA VITREGĂ (înaintind pe scenă, in faţă):Dar— să am iertare! — e foarte n a t u r a l , domnule! D o m n i ş o a r a (arată către Prima Interpretă) s t ă foarte l i n i ş t i t ă la locul e i ; dar d a c ă aş fi chiar eu, vă asigur că a t u n c i c î n d aş auzi spunindu-mi-se „ b u n ă ziua", în aşa fel şi pe asemenea t o n , aş izbucni în r î s , exact aşa cum am şi i z b u c n i t ! TATĂL (făcînd şi el cîţiva paşi înainte): Da, desigur, aerul... tonul... DIRECTORUL: Ce aer! Ce t o n ! T r e c e ţ i de-o parte acuma, lăsaţi-mă să urmăresc repetiţia! PRIMUL INTERPRET (înaintind): D a c ă trebuie să joc r o l u l unui b ă t r î n frecventînd o a n u m i t ă casă... DIRECTORUL: Sigur, sigur, n u v ă i m p r e s i o n a ţ i , v ă i m p l o r ! R e l u a ţ i , r e l u a ţ i scena, mergea perfect.! (Aşleptînd ca Primul Interpret să-şi reia rolul.) D e c i . . . PRIMUL INTERPRET: „ B u n ă ziua, d u d u i e " PRIMA INTERPRETĂ: „ B u n ă ziua." PRIMUL ACTOR (repetînd atitudinea Tatălui, privind furiş pe sub borurile pălăriei, apoi vădind foarte distinct mai întîi plăcerea apoi teama): „ A h . . . Dar... î m i Î n c h i p u i c ă . . . nu e ş t i a i c i p e n t r u p r i m a o a r ă , sper?" TATĂL (neputind rezista, corectînd): Nu „ s p e r " — „ a ş a e?", „aşa e?" DIRECTORUL: Spune „aşa e" — î n t r e b a r e . PRIMUL INTERPRET (arâtînd către Sufleor): Eu am auzit „sper"! DIRECTORUL: B i n e , bine, e a c e l a ş i l u c r u : „ a ş a e", sau „ s p e r " ! C o n t i n u a ţ i , c o n t i n u a ţ i . . . U i t e , poate ceva mai p u ţ i n ş a r j a t . . . S t a ţ i să joc eu', u i t a ţ i - v ă la mine. (Va

urca iarăşi pe scenă, apoi, reluind momentul intrării:) ,;Bună ziua duduie"... PRIMA INTERPRETĂ: „ B u n ă ziua". DIRECTORUL: A h , dar... î m i î n c h i p u i c ă . . . (întorcîndu-se către Primul Interpret, pentru a-i arăta cum ar trebui să privească pe sub borurile pălăriei, pe Prima Interpretă.) S u r p r i z ă , t e a m ă şi p l ă c e r e . . . (Apoi, reluîndu-şi rolul, întors către Prima Interpretă.) „ N u e ş t i aici pentru p r i ­ ma o a r ă , e a ş a ? . . . " (întorcîndu-se iarăşi cu o privire de înţelegere către Primul Interpret.) E clar? (Către Prima Interpretă.) Iar, dumneata, a t u n c i : „ N u , domnule"... (Din nou către Primul Interpret.) In s f î r ş i t , cum să-ţi explic? Mai m u l t ă s u p l e ţ ă ! Şi coboară de pe scenă.

PRIMA INTERPRETĂ: „ N u , domnule..." PRIMUL INTERPRET: „Ai m a i fost şi a l t ă d a t ă ? Chiar de m a i m u l t e ori?" DIRECTORUL: N u , stai p u ţ i n ! Las-o m a i î n t î i pe ea (va indica pe Prima Interpretă) să facă semn că da. „Ai m a i fost ş i a l t ă d a t ă ? " Prima Interpretă ochii obosită, cu Directorului, va de

FATA

VITREGĂ

va ridica puţin capul, inchizind dezgust, apoi, la un „In jos" al lăsa să-i cadă bărbia in piept, două ori consecutiv.

(nemaiputînd

răbda):

O,

Doamne!

Punindu-şi iute mina la gură să-şi stăvilească rîsul...

DIRECTORUL (întorcîndu-se): Ce s-a î n t î m p l a t ? FATA VITREGĂ (repede): N i m i c , n i m i c ! DIRECTORUL (către Primul Interpret): Dumneata, acum, dumneata, continuarea! PRIMUL fNTERPRET: „ C h i a r de mai multe ori? E i , acuma, h a i . . . nu e cazul să f i i a t î t de... L a s ă - m ă s ă - ţ i scot p ă l ă r i a , vrei?" Primul Interpret va spune această replică pe un anumit ton, şi cu o grimasă in faţa cărora Fata Vitregă —- care rămăsese cu mina la gură, făcînd efortul de

79

a-si stavili risul - nu se va mai putea retine, iar hohotul va izbucni printre degete,irezistibil, zgomotos.

J

INTERPRETĂ (intorcindu-se indignată la locul dinainte): A ş a ? ! Eu refuz să f i u p a i a ţ a dumneaei!

PRIMA

ei

P R I M U L I N T E R P R E T : Şi eu, la f e l ! Să t e r m i n ă m !

D I R E C T O R U L (către Fala Vitregă, FATA VITREGĂ:

Bine,

zbierînd):

iertaţi-mă...

Destul! Destul!

regret...

Asta e p r o a s t ă c r e ş t e r e ! O prost c r e s c u t ă , o î n f u m u r a t ă , asta e ş t i dumneata! TATĂL (încercind să intervină): Da, domnule, e î n t r - a d e v ă r a ş a ; dar i e r t a ţ i - o . . . DIRECTORUL (urcind din nou pe scenă): Ce să i e r t ! E o neruşinare! T A T Ă L : Da, domnule, dar c r e d e ţ i - n e , c r e d e ţ i - n e , că ne face o impresie a t î t de c i u d a t ă . . . D I R E C T O R U L : . . . c i u d a t ă ? Cum a d i c ă , c i u d a t ă ? De ce ciu­ dată? T A T Ă L : E u am a d m i r a ţ i e , domnule, v ă admir a c t o r i i : pe d o m n u l (arată către Primul Interpret)... pe d o m n i ş o a r a (arată către Prima Interpretă), dar, f ă r ă î n d o i a l ă . . . asta e buba — nu s î n t e m n o i . . . D I R E C T O R U L : Şi p u ţ i n îmi p a s ă m i e ! Cum v r e ţ i să fie chiar dumneata şi dumneaei, cînd ei s î n t actori!? T A T Ă L : T o c m a i , s î n t a c t o r i ! J o a c ă bine, a m î n d o i , în rolu­ r i l e noastre. Dar, c r e d e ţ i - n e , că n o u ă ni se pare cu t o t u l altceva—ar vrea să fie a c e l a ş i l u c r u , şi i a t ă că nu este! D I R E C T O R U L : Cum s ă n u fie? A t u n c i ce este? T A T Ă L : Ceva ce... a devenit a l lor, şi nu m a i e al nostru. D I R E C T O R U L : Dar n i c i n u se poate a l t f e l ! V-am mai spus-o d i n a i n t e ! T A T Ă L : Înţeleg, înţeleg... D I R E C T O R U L : A ş a c ă , ajunge! (întorcindu-se din nou către Actori.) Asta î n s e a m n ă că trebuie să r e l u ă m r e p e t i ţ i i l e n u m a i î n t r e n o i , cum o să şi facem. Pentru mine a fost totdeauna un blestem să repet in f a ţ a a u t o r i l o r ! Nu s î n t niciodată mulţumiţi! ( Reintorcindu-se către Tată şi Fata Vitregă.) A c u m r e î n c e p e m tot cu d u m n e a v o a s t r ă ; s ă vedem d a c ă v a f i p o s i b i l s ă n u m a i r î d ă dumneaei! F A T A V I T R E G Ă : A h , nu mai rîd, nu mai r î d ! Acuma vine, p e n t r u m i n e , partea cea f r u m o a s ă ; v ă asigur! DIRECTORUL:

Deci: cînd dumneata spui: „ U i t a ţ i , vă rog, tot ce-am spus... Chiar şi pentru mine — î n ţ e l e g e ţ i . . . " (către Tală) dumneata r ă s p u n z i i m e d i a t : „ î n ţ e l e g , ah, î n ţ e l e g . . . " şi tot imediat î n t r e b i . . . FATA V I T R E G Ă (întrerupîndu-l): Cum? Ce s p u n e ţ i ? D I R E C T O R U L : „ D u p ă cine p u r t a ţ i d o l i u ? "

DIRECTORUL:

F A T A V I T R E G Ă : Ba de loc, d o m n u l e ! V e d e ţ i : c î n d i-am spus

să nu se m a i g î n d e a s c ă la rochia mea, ş t i ţ i ce mi-a r ă s p u n s el? „ A h , foarte b i n e ! A t u n c i hai să scoatem r o c h i ţ a asta, s-o scoatem repede!" D I R E C T O R U L : E i , b r a v o ! Asta mai lipsea! V r e ţ i s ă a r u n c ă m t e a t r u l în aer? FATA VITREGĂ:

Dar e a d e v ă r u l !

Care a d e v ă r , m ă r o g ! A i c i s î n t e m la t e a t r u ! A d e v ă r u l , p i n ă la un anumit punct! F A T A V I T R E G Ă : Dar, s c u z a ţ i - m ă , d u m n e a v o a s t r ă ce g î n d i ţ i să faceţi? D I R E C T O R U L : V e i vedea, vei vedea! L a s ă - m ă acum pe m i n e ! F A T A V I T R E G Ă : N u , d o m n u l e ! D i n sila mea, d i n toate s i t u a ţ i i l e , una m a i c r u d ă s i m a i t i c ă l o a s ă d e c î t a l t a , şi de pe urma c ă r o r a s î n t „ c e a care s î n t " şi „aşa cum s î n t " , a ţ i vrea — ş t i u şi eu? — să f a c e ţ i . . . o d u l c e g ă r i e ro­ m a n t i c ă , s e n t i m e n t a l ă , cu el care să mă î n t r e b e de ce s î n t în d o l i u , şi eu care să r ă s p u n d cu l a c r i m i l e în ochi c ă d e d o u ă l u n i mi-a m u r i t tata? N u , n u , d r a g ă d o m n u l e ! Trebuie ca el s ă - m i s p u n ă exact ce mi-a spus: „ H a i să scoatem repede r o c h i ţ a asta!" Şi eu, cu t o t d o l i u l d i n i n i m ă , recent, de d o u ă l u n i , mă duc — v e d e ţ i ? — acolo, d u p ă paravan, şi cu degetele astea, care-mi t r e m u r ă de s i l ă , de r u ş i n e , î m i smulg corsajul, t o t ce e pe m i n e . . . D I R E C T O R U L (luîndu-se cu miinile de cap): P e n t r u numele l u i Dumnezeu! C e v r e ţ i . . . ? ! FATA VITREGĂ (strigind frenetic): A d e v ă r u l , a d e v ă r u l , domnule! D I R E C T O R U L : Desigur, v ă cred, a ş a o f i , a d e v ă r u l . . . şi î n ţ e ­ leg, î n ţ e l e g c î t este de o r i b i l pentru cine 1-a t r ă i t , d o m n i ş o a r ă ; dar, i n ţ e l e g e ţ i - m ă şi pe m i n e : a ş a ceva nu este posibil pe s c e n ă ! F A T A V I T R E G Ă : N u este posibil? E i a t u n c i , foarte m u l ţ u ­ mesc ! Eu nu m a i am ce c ă u t a a i c i ! DIRECTORUL:

DIRECTORUL: Ba da, dar vedeţi.

FATA VITREGĂ: Nu mai am ce căuta! Nu, nu ! Ce este posibil p e s c e n ă a ţ i aranjat v o i a m î n d o i , foarte m u l ţ u m e s c ! î n ţ e l e g perfect! V r e ţ i să a j u n g e ţ i c î t m a i repede la reprezentarea (ingroşind cuvintele) p r e o c u p ă r i l o r l u i , t e o r i i l o r l u i ; dar eu vreau să se reprezinte drama mea, a mea! D I R E C T O R U L (plictisit, cu superioritate): O, în sfîrşit, a d u m i t a l e ! Nu e numai a d u m i t a l e , s c u z ă - m ă ! Este şi a celor­ l a l ţ i ! A l u i (arată către Tată), a M a m e i ! (Arată către Mamă.) Nu e permis ca un personaj să i a s ă el singur în relief, să-i c o v î r ş e a s c ă pe c e i l a l ţ i , să invadeze t o a t ă scena. Trebuie să fie cu t o ţ i i c u p r i n ş i î n t r - u n cadru armonios şi să se reprezinte ceea ce este reprezentabil! Ş t i u prea bine că oricine are o v i a ţ ă l ă u n t r i c ă pe care ar vrea să şi-o exteriorizeze. Dar greutatea e tocmai asta: să r e u ş e ş t i să exteriorizezi doar a t î t c î t este nece­ sar, în e c h i l i b r u cu c e i l a l ţ i ; şi t o c m a i d i n acel p u ţ i n să se d e d u c ă t o a t ă v i a ţ a l ă u n t r i c ă , p e r s o n a l ă ! A h , ar fi comod... d a c ă fiecare personaj ar putea î n t r - u n mare monolog... ba chiar î n t r - o a d e v ă r a t ă c o n f e r i n ţ ă , să-şi reverse în f a ţ a p u b l i c u l u i t o t ce-i c l o c o t e ş t e în oalele l u i ! (Cu blîndeţe, împăciuitor.) Trebuie să vă s t ă p î n i ţ i , domnişoară. Şi credeţi-mă, în propriul dumneavoastră interes; face o p r o a s t ă impresie, vă atrag a t e n ţ i a , t o a t ă a c e a s t ă furie d e z l ă n ţ u i t ă , d i s p r e ţ u l acesta n e s t ă v i l i t , cînd chiar dumneata, s c u z ă - m ă , a i m ă r t u r i s i t c ă a i m a i fost şi cu a l ţ i i , î n a i n t e a l u i , tot la Madama Pace, şi nu o s i n g u r ă d a t ă ! F A T A V I T R E G Ă (plecînd capul, cu voce gravă, după o pauză de reculegere): Aşa este! Dar cum nu î n ţ e l e g e ţ i că t o ţ i c e i l a l ţ i s î n t t o t e l , pentru mine?! D I R E C T O R U L (neînţelegînd): Cum t o ţ i c e i l a l ţ i ? Ce v r e ţ i să spuneţi? F A T A V I T R E G Ă : Pentru cine se pierde c ă z î n d , domnule, n u r ă s p u n d e de t o t ş i r u l de c ă d e r i n u m a i cel p r i n care a c ă z u t î n t î i ş i - n t î i ? Iar pentru mine el este acela, chiar î n a i n t e de a mă n a ş t e ! U i t a ţ i - v ă la el şi s p u n e ţ i d a c ă n-am dreptate!

D I R E C T O R U L : î n ţ e l e g a c u m ! Dar v i se pare p u ţ i n lucru greutatea unei a t î t de m a r i r e m u ş c ă r i pe u m e r i i s ă i ? D a ţ i i posibilitatea să se explice în r e p r e z e n t a ţ i e . F A T A V I T R E G Ă : Şi ce c r e d e ţ i , cum ar putea să se reprezinte t o a t ă „ n o b i l a " sa r e m u ş c a r e , toate s u f e r i n ţ e l e l u i „mo­ rale", d a c ă v r e ţ i să-l c r u ţ a ţ i de g r o z ă v i a că s-a trezit î n t r - o b u n ă zi în b r a ţ e — d u p ă ce a i n v i t a t - o să-şi s c o a t ă rochia n o u ă de d o l i u , femeie, femeie c ă z u t ă — cu acea c o p i l ă , domnule, cu acea c o p i l ă pe care mergea s-o v a d ă l a poarta ş c o l i i ? Rosteşte ultimele cuvinte cu voce tremurătoare, emoţionată. La cuvintele ei, Mama, copleşită de o durere intolerabilă, exprimată la început prin suspine înăbuşite, va izbucni într-un plins zguduitor. Emoţia ii învinge pe toţi. Lungă tăcere. F A T A V I T R E G Ă (de îndată ce Mama va da semne de liniştire, va adăuga întunecată, hotărîtă): A i c i s î n t e m d e o c a m d a t ă numai î n t r e n o i , n e c u n o s c u ţ i de public. P u t e ţ i da m î i n e cum d o r i ţ i spectacolul despre n o i , aranjat d u p ă b u n u l plac. Dar n u v r e ţ i s ă a s i s t a ţ i l a drama a d e v ă r a t ă ? S ă v e d e ţ i cum a fost î n t r - a d e v ă r ? D I R E C T O R U L : Ba da, altceva n i c i n u cer, ca să iau d i n ea c î t este p o s i b i l ! F A T A V I T R E G Ă : E i b i n e , c e r e ţ i să a p a r ă Mama. M A M A (ridicîndu-se, din plinsul ei, cu un strigăt): N u , n u ! Să nu p e r m i t e ţ i una ca asta, domnule! Să nu permi­ teţi ! D I R E C T O R U L : Dar e n u m a i un spectacol, d o a m n ă ! MAMA:

Eu

nu

pot!

nu

pot!

D I R E C T O R U L : Dar d a c ă t o t u l s-a î n t î m p l a t mai de m u l t ! Nu vă înţeleg! M A M A : N u , acum se î n t î m p l ă , se î n t î m p l ă , se î n t î m p l ă intr-una. C h i n u l meu nu e p r e f ă c u t , domnule! Eu s î n t vie şi p r e z e n t ă mereu, în orice moment al c h i n u l u i meu, care se r e î n n o i e ş t e î n t r - u n a , e mereu v i u şi prezent. Pe cei doi m i c u ţ i de-aici, i-aţi auzit vorbind? N i c i nu m a i pot v o r b i , d o m n u l e ! Stau î n c ă a g ă ţ a ţ i de m i n e , ca s ă - m i î n t r e ţ i n ă v i u şi prezent c h i n u l meu: dar e i , ei nu

m a i s î n t , nu m a i s î n t ! Iar ea (arată către Fata Vitregă) a f u g i t , d o m n u l e ; a fugit departe de mine şi s-a pierdut, s-a p i e r d u t . . . D a c ă o m a i v ă d a i c i , acum, e t o t p e n t r u asta, n u m a i pentru asta, mereu, mereu, ca s ă - m i r e î n n o ­ i a s c ă mereu, v i u şi prezent, c h i n u l pe care-l s u f ă r şi | pentru ea! TATĂL (solemn): M o m e n t u l etern, cum v-am spus, domnule! (Arată către Fata Vitregă.) Ea este aici ca să mă p r i n d ă , s ă m ă fixeze, s ă m ă ţ i n ă legat, a t î r n a t pentru eternitate de l a n ţ u l o s î n d i ţ i l o r , în acel unic moment t r e c ă t o r şi r u ş i n o s al v i e ţ i i mele. Nu poate să r e n u n ţ e , şi dumnea­ v o a s t r ă , domnule, n u p u t e ţ i î n t r - a d e v ă r s ă m ă c r u ţ a ţ i . DIRECTORUL: Dar bine, eu nu zic să nu r e p r e z e n t ă m asta: va c o n s t i t u i tocmai nucleul î n t r e g u l u i p r i m act, p î n ă se ajunge la m o m e n t u l cînd ea (arată, către Mamă) vă surprinde. TATĂL: A ş a ! Aceasta este o s î n d a mea, domnule: t o a t ă p a t i ­ ma n o a s t r ă , care trebuie să culmineze în s t r i g ă t u l ei final! Arată si el catre Mama.

FATA V I T R E G Ă : I l am î n c ă în urechi! M-a î n n e b u n i t s t r i ­ g ă t u l acela! P u t e ţ i s ă m ă r e p r e z e n t a ţ i cum d o r i ţ i , domnule, n-are n i c i o i m p o r t a n ţ ă ! Chiar şi î m b r ă c a t ă ; t o t u ş i să am cel p u ţ i n b r a ţ e l e , m ă c a r b r a ţ e l e goale, pentru c ă , v e d e ţ i , s t î n d aşa (se apropie de Tată şi-şi lasă capul pe pieptul lui), cu capul c ă z u t a ş a , şi b r a ţ e l e asa, pe d u p ă g î t u l l u i , vedeam cum î m i p u l s e a z ă a i c i , pe b r a ţ , a i c i , o v i n i ş o a r ă ; şi atunci, ca şi cum n u m a i acea vinişoară p a l p i t i n d ă îmi făcea s i l ă , a m s t r î n s o c h i i , aşa, a ş a , şi mi-am ascuns c a p u l la p i e p t u l l u i ! (întorcîn­ du-se către Mamă.) S t r i g ă , s t r i g ă , M a m a ! (îşi ascunde capul la pieptul Tatălui, şi cu umerii ridicaţi, ca pentru a nu auzi strigătul, continuă cu vocea înecată de suferin­ ţă.) S t r i g ă , cum ai strigat a t u n c i ! MAMA (repezindu-se să-i despartă): N u ! Fata mea, fata mea! (Iar după ce a smuls-o de lingă el.) B r u t ă , b r u t ă , e fata mea! Nu vezi că e fata mea?! DIRECTORUL (dînd înapoi, la strigăt, pînă la rampă, în spaima Actorilor): A d m i r a b i l , da, a d m i r a b i l ! Ş i - a c u m — cortina, c o r t i n a !

T A T Ă L (alergind la el, răvăşit): A ş a , t r - a d e v ă r , a ş a a fost, d o m n u l e ! DIRECTORUL

(admirativ, cucerit):

da:

pentru că,

Desigur, a ş a este,

în­ fără

îndoială! Cortina! Cortina! La strigătul repetat al Directorului, Maşinistul coboară cortina, lăsindu-i pe dinafară, în proscenă, pe Director şi pe Tată.

DIRECTORUL (cu ochii în sus, ridicînd braţele): Ce d o b i t o c ! A m spus „ c o r t i n a " î n sensul c ă A c t u l î n t î i trebuie s ă s e termine aci, iar el î m i l a s ă cortina peste m i n e ! (Către Tată, ridicînd un colţ de cortină, pentru a reapare pe scenă.) D a , da, foarte b i n e ! Foarte b i n e ! Efect sigur! A ş a trebuie s ă t e r m i n ă m . Garantez p e n t r u A c t u l î n t î i , garantez! Dispare cu

Tatăl după cortină.

Cînd cortina se ridică iarăşi, vom vedea că Tehnicienii teatrului au demontat acel prim decor schematic şi au pus, în loc, un mic bazin de grădină. De o parte a scenei vor sta înşiraţi, pe scaune, Actorii, iar de partea cealaltă, Personajele. Directorul este în picioare, in mijlocul scenei, cu mina pe gură, într-o atitudine meditativă.

DIRECTORUL (scuturîndu-se, după o scurtă pauză):Deci: să ajungem la A c t u l al doilea! L ă s a ţ i - m ă , l ă s a ţ i - m ă pe mine să fac a ş a cum am s t a b i l i t la î n c e p u t şi va merge t o t u l perfect! FATA VITREGĂ: Cum i n t r ă m noi in casa l u i (arată către Tată), în ciuda celui de-acolo! Arată

către

Fiu.

DIRECTORUL (nerăbdător): B i n e ; dar l ă s a ţ i - m ă pe mine, vă rog! FATA VITREGĂ: Trebuie să se v a d ă limpede c î t este de în­ ciudat ! MAMA (clătinind din cap cu tristeţe): Pentru binele care ni s-a tras... FATA VITREGĂ (întorcîndu-se brusc către ea): Ce-are-a face? Cu c î t e m a i mare paguba n o a s t r ă , cu a t î t mai mare e şi remuşcarea l u i ! DIRECTORUL (nerăbdător): Am î n ţ e l e s , am î n ţ e l e s ! Vom ţ i n e seama de aceasta î n a i n t e de t o a t e ! Nu vă î n d o i ţ i !

MAMA (implorînd): Dar faceţi să se î n ţ e l e a g ă bine, vă rog, domnule, pentru c o n ş t i i n ţ a mea, că eu am f ă c u t t o t ce mi-a stat în putere... FATA VITREGĂ (întrerupînd-o, sfidătoare, continuînd ea): . . . s ă m ă l i n i ş t e a s c ă , s ă m ă s f ă t u i a s c ă s ă n u - i facem necazul ă s t a . (Către Director.) F a c e ţ i - i p l ă c e r e a , faceţi-i p l ă c e r e a , pentru c ă e a d e v ă r a t ! Pentru c ă , î n t r e t i m p , d u p ă cum p u t e ţ i vedea, eu mă bucur foarte tare: cu cît i n s i s t ă ea m a i m u l t , cu cît î n c e a r c ă să-i cîştige i n i m a , cu a t î t a cel de-acolo se ţ i n e m a i departe: „ a b ­ sent!" Ce p l ă c e r e ! DIRECTORUL: în sfîrsit, î n c e p e m o d a t ă si acest al Doilea Act?! FATA VITREGĂ: Nu m a i scot o v o r b ă ! Dar b ă g a ţ i de s e a m ă că nu se poate să se d e s f ă ş o a r e a c ţ i u n e a n u m a i în gră­ d i n ă , cum d o r i ţ i d u m n e a v o a s t r ă . DIRECTORUL: De ce nu s-ar putea? FATA VITREGĂ: Pentru că el (arată către Fiu) s t ă mereu î n c h i s în camera sa, la d i s t a n ţ ă ! Ş i - a p o i , în c a s ă tre­ buie să se d e s f ă ş o a r e scena cu b i e t u l B ă i a t de-acolo, b u i m ă c i t , î n n e b u n i t , cum v-am spus. DIRECTORUL: Da, da! Pe de a l t ă parte, v e ţ i î n ţ e l e g e , nu putem suprima decorul, sau să-l s c h i m b ă m , în scenă d e s c h i s ă , de trei-patru o r i pe act! PRIMUL INTERPRET: Se practica o d a t ă . . . DIRECTORUL: Da, poate c î n d p u b l i c u l era ca f e t i ţ a asta! PRIMA INTERPRETĂ: Şi iluzia m a i s i m p l ă . TATĂL (ridicîndu-se brusc): Iluzia? Vă rog nu s p u n e ţ i „ i l u z i a " ! Nu î n t r e b u i n ţ a ţ i acest c u v î n t care pentru noi este a t î t de c r u d ! DIRECTORUL (uimit): Şi de ce, n u - n ţ e l e g ? TATĂL: Da, da, este crud, c r u d ! Ar t r e b u i să î n ţ e l e g e ţ i ! DIRECTORUL: Şi cum să spunem atunci? I l u z i a care trebuie c r e a t ă aci, p e n t r u spectatori... PRIMUL INTERPRET: . . . p r i n r e p r e z e n t a ţ i a n o a s t r ă . . . DIRECTORUL: ...iluzia unei r e a l i t ă ţ i ! TATĂL: î n ţ e l e g , domnule. Poate pentru că d u m n e a v o a s t r ă nu ne p u t e ţ i î n ţ e l e g e pe n o i . S c u z a ţ i - m ă ! Pentru c ă , v e d e ţ i , aici pentru d u m n e a v o a s t r ă ş i pentru actorii d u m n e a v o a s t r ă , e vorba, şi pe b u n ă dreptate, de un joc de-al lor.

PRIMA INTERPRETĂ (intrerupandu-l indignată): Un joc de-al n o s t r u ! Ce, s î n t e m c o p i i ? ! A i c i se j o a c ă serios, domnule! N u zic c ă n u . Ş i î n ţ e l e g , a ş a e j o c u l , a r t a dumnea­ v o a s t r ă , care trebuie să dea t o c m a i , cum spunea d o m n u l , o p e r f e c t ă iluzie a r e a l i t ă ţ i i . D I R E C T O R U L : Chiar a ş a ! TATĂL:

Gindiţi-vă însă că noi, aşa cum sîntem circular, de la sine la celelalte cinci Personaje): a l t ă realitate d e c î t a c e a s t ă i l u z i e ! D I R E C T O R U L (uimit, privindu-şi Actorii care au ei cu suflarea tăiată de uimire): A d i c ă , ce spuneţi? TATĂL:

n o i (arată nu avem rămas şi v r e ţ i să

(după ce i-a privit o clipă, cu un slab suris): Dar, desigur, d o m n i l o r ! Ce altceva? Ceea ce p e n t r u dumnea­ v o a s t r ă este o iluzie care trebuie c r e a t ă , este p e n t r u n o i singura n o a s t r ă r e a l i t a t e ! (Scurtă pauză. Face cîţiva paşi către Director şi adaugă:) Dar, de a l t f e l , nu n u m a i pe n o i ne i n t e r e s e a z ă , b ă g a ţ i de s e a m ă ! G î n d i ţ i - v ă b i n e ! (îl priveşte drept in ochi.) A ţ i putea s ă - m i spu­ n e ţ i cine s î n t e ţ i d u m n e a v o a s t r ă ? (Şi ramine cu arătătorul îndreptat spre Director.) D I R E C T O R U L (tulburat, cu un slab suris): Cum, cine s î n t ? Sînt eu! TATĂL

„nimeni".

Ş i d a c ă v-aş spune c ă n u e a d e v ă r a t , p e n t r u c ă d u m ­ n e a v o a s t r ă s î n t e ţ i eu? D I R E C T O R U L : Ţ i - a ş r ă s p u n d e că eşti n e b u n ! TATĂL:

Actorii rid. A u dreptate s ă r î d ă : aici doar se j o a c ă (către Direc­ tor), ş i a ţ i putea s ă - m i r e p l i c a ţ i c ă n u m a i p e n t r u j o c u l s ă u d o m n u l acela (indică pe Primul Interpret), care este „ e l " , devine „ e u " , ş i viceversa, c ă „ e u " s î n t „ e l " . V e d e ţ i c ă v-am î n c u i a t .

TATĂL:

Actorii rid iarăşi. (plictisit): Dar asta s-a m a i spus n u de m u l t ! O l u ă m i a r de la-nceput? T A T Ă L : N u , n u . N i c i n u i n t e n ţ i o n a m s ă repet asta. V ă i n v i t chiar să i e ş i ţ i d i n acest joc (privind pe Prima Inter­ pretă, ca pentru a-i preveni replica) — de a r t ă , de a r t ă , DIRECTORUL

88

da! — pe care s î n t e ţ i o b i ş n u i ţ i s ă - l p r a c t i c a ţ i a i c i , cu a c t o r i i d u m n e a v o a s t r ă ; ş i v ă î n t r e b d i n nou, serios: cine s î n t e ţ i d u m n e a v o a s t r ă ? DIRECTORUL (întorcindu-se uluit şi totodată iritat, către Actori): E n e m a i p o m e n i t ! L - a ţ i auzit? U n u l care se dă drept personaj, să v i n ă să mă î n t r e b e , pe m i n e , cine sînt! TATĂL (cu demnitate, dar fără îngîmfare):Un personaj, domnule, poate o r i c î n d să î n t r e b e pe un o m : „cine e ş t i ? " Pentru că un personaj are î n t r - a d e v ă r o v i a ţ ă a sa, h o t ă r î t ă în toate t r ă s ă t u r i l e e i , p r i n care e totdeauna „ c i n e v a " . Pe c î n d un om — n-o spun pentru dumnea­ v o a s t r ă in special — un om, în genere, poate să fie Bine, bine! Dar dumneata mă întrebi pe mine, care s î n t , a i c i , D i r e c t o r u l ! Regizorul! Î n ţ e l e g i ? T A T Ă L (ca in surdină, cu mieroasă umilinţă): N u m a i ca s ă ş t i u , domnule, d a c ă î n t r - a d e v ă r d u m n e a v o a s t r ă , aşa cum s î n t e ţ i acum, vă v e d e ţ i . . . cum v e d e ţ i de exemplu, d u p ă o l u n g ă vreme, pe acela care e r a ţ i a l t ă d a t ă , cu toate i l u z i i l e pe care vi le f ă c e a ţ i a t u n c i ; cu t o a t ă v i a ţ a l ă u n t r i c ă ş i d i n j u r u l d u m n e a v o a s t r ă , aşa cum v ă p ă r e a a t u n c i — şi era, era î n t r - a d e v ă r a ş a , p e n t r u dumnea­ v o a s t r ă ! E i bine, domnule; g î n d i ţ i - v ă , revenind îna­ p o i la acele i l u z i i pe care acum nu vi le m a i f a c e ţ i ; la toate acele l u c r u r i care acum nu vă mai „ p a r " aşa cum „ a u fost" pentru d u m n e a v o a s t r ă o v r e m e ; nu sim­ ţ i ţ i cum vă fuge de sub picioare, nu n u m a i s c î n d u r a aceasta pe care c ă l c a ţ i , ci chiar p ă m î n t u l , p ă m î n t u l de sub picioare, cînd vă g î n d i ţ i că şi „ a c e s t om", aşa cum v ă ş t i ţ i acuma, t o a t ă realitatea d u m n e a v o a s t r ă d e a s t ă z i , a ş a cum este ea, o să vă p a r ă m î i n e , i n e v i t a b i l , p u r ă iluzie? D I R E C T O R U L (fără să fi înţeles prea bine, derutat de argumen­ taţia meticuloasă): Ei bine? Şi la ce concluzie vrei să ajungi? T A T Ă L : O h , la n i m i c , domnule, am v r u t doar s ă vă a r ă t că d a c ă (arată iarăşi circular, de la el la celelalte Perso­ naje) n o i nu avem a l t ă realitate d e c î t i l u z i a , ar fi cazul ca şi d u m n e a v o a s t r ă să vă î n d o i ţ i de realitatea d u m n e a v o a s t r ă , de realitatea pe care e r e s p i r a ţ i şi o DIRECTORUL:

a t i n g e ţ i a s t ă z i , pentru că — la fel cu cea de i e r i — este fatal să vi se p a r ă m î i n e p u r ă iluzie. D I R E C T O R U L (luînd-o pe partea glumei): A h a ! Perfect! Şi p r e t i n d e ţ i pe deasupra că domniile-voastre, cu a c e a s t ă p i e s ă pe care v e n i ţ i să mi-o r e p r e z e n t a ţ i a i c i , s î n t e ţ i m a i a d e v ă r a ţ i , m a i reali c a m i n e ! TATĂL (cu maximum de seriozitate): Dar f ă r ă î n d o i a l ă , domnule! D I R E C T O R U L : Chiar a ş a ? T A T Ă L : Credeam c ă a ţ i înţeles-o de la î n c e p u t . D I R E C T O R U L : M a i reali ca mine? T A T Ă L : D a c ă realitatea d u m n e a v o a s t r ă se s c h i m b ă de azi pe m î i n e . . . Dar e ş t i u t că se s c h i m b ă , cum a l t f e l ! Se s c h i m b ă f ă r ă î n c e t a r e , ca la t o a t ă lumea. T A T Ă L (cu un strigăt): Dar a n o a s t r ă n u , d o m n u l e ! V e d e ţ i ? D i f e r e n ţ a e a i c i ! Nu se s c h i m b ă , nu se poate schimba, n i c i să fie a l t a , n i c i o d a t ă , pentru că e f i x a t ă , a ş a , „ u n a " pentru totdeauna (e c u m p l i t , domnule!), o realitate de n e c l i n t i t , care ar t r e b u i să vă infioare, v ă z î n d u - n e de-aproape! D I R E C T O R U L (izbucnind, la o idee care i-a fulgerat prin minte): Aş vrea să ş t i u , t o t u ş i , c î n d s-a m a i v ă z u t un personaj care să i a s ă d i n r o l u l s ă u şi să î n c e a p ă să pero­ reze cum faci dumneata, să v i n ă cu propuneri, să-şi explice cazul... P o ţ i s ă - m i r ă s p u n z i ? Eu n-am m a i po­ m e n i t una ca asta! T A T Ă L : N - a ţ i m a i pomenit, domnule, pentru c ă a u t o r i i ascund de obicei mijloacele lor de c r e a ţ i e . C î n d perso­ najele s î n t v i i , v i i î n t r - a d e v ă r î n f a ţ a a u t o r u l u i lor, acesta nu face altceva d e c î t să urmeze c u v î n t de c u v î n t , gest cu gest, t o t ce ii propun ele; trebuie ca el să le vrea a ş a cum se vor ele î n s e l e , şi v a i de el d a c ă nu se supune! C î n d un personaj s-a n ă s c u t , îşi d o b î n d e ş t e t o t o d a t ă o asemenea i n d e p e n d e n ţ ă , chiar şi f a ţ ă de p r o p r i u l s ă u autor, î n c î t poate fi imaginat de a l ţ i i în m u l t e şi diverse posturi la care a u t o r u l n i c i nu s-a g î n d i t ; poate să d o b î n d e a s c ă uneori chiar şi o s e m n i f i c a ţ i e pe care auto r u l n i c i n-a visat să i-o dea! D I R E C T O R U L : F i r e ş t e , asta o ş t i u prea b i n e ! DIRECTORUL:

T A T Ă L : Şi-atunci

ce v ă m i r ă la noi? I m a g i n a ţ i - v ă ce în­ s e a m n ă p e n t r u un personaj nefericirea de care v-am v o r b i t : să se n a s c ă v i u în fantezia u n u i autor, iar acesta s ă - i refuze d r e p t u l la v i a ţ ă ; s p u n e ţ i - m i d a c ă acest per­ sonaj l ă s a t a ş a , v i u , dar f ă r ă v i a ţ a l u i , n u este î n d r e p ­ t ă ţ i t să f a c ă ceea ce facem n o i , acum, a i c i , în f a ţ a d u m n e a v o a s t r ă , d u p ă ce a f ă c u t - o m u l t ă vreme, cre­ d e ţ i - m ă , f a ţ ă de el, ca să-l c o n v i n g ă , să-l s i l e a s c ă , a p ă r î n d u - i d i n a i n t e , cînd eu, cînd ea (va arăta către Fata Vitregă), c î n d a c e a s t ă b i a t ă M a m ă . . . FATA VITREGĂ (venind în faţă ca rătăcită, transfigurată): A ş a e, şi eu, domnule, ca să-l ispitesc, în n e n u m ă r a t e r î n d u r i , în melancolia c a b i n e t u l u i s ă u de l u c r u , seara, cînd e l , r ă s t u r n a t î n t r - u n f o t o l i u , nu se h o t ă r a î n c ă să î n t o a r c ă b u t o n u l electric, c î n d l ă s a u m b r a să-i inva­ deze odaia, iar umbra aceea să se umple de n o i , care veneam să-l i s p i t i m . . . (Ca şi cum s-ar fi revăzut în acel cabinet de lucru şi ar fi stingherită de prezenţa Acto­ rilor.) D a c ă d u m n e a v o a s t r ă , t o ţ i c e i l a l ţ i , a ţ i pleca! D a c ă n e - a ţ i l ă s a s i n g u r i ! Mama a i c i , cu F i u l acela — eu, cu F e t i ţ a aceea, — B ă i a t u l de-acolo, stingher — apoi eu cu el (arată vag către Tată) — apoi eu s i n g u r ă , eu sin­ g u r ă . . . în u m b r ă (Zvîcneşte deodată, ca şi cum la vizi­ unea propriei imagini lucind acolo, în umbră, vie, ar vrea să se agate de ea.) A h , v i a ţ a mea! Ce scene, ce scene îi propuneam! E u , eu îl ispiteam m a i m u l t d e c î t oricare ! T A T Ă L : D a , d a ! Dar poate n u m a i d i n p r i c i n a t a ; t o c m a i d i n p r i c i n a i n s i s t e n ţ e l o r t a l e , d i n cauza n e s t ă p î n i r i i t a l e ! F A T A V I T R E G Ă : Dar d a c ă el î n s u ş i m-a v r u t a ş a ! (Se apropie de Director pentru a-i spune, ca o confidenţă:) Cred, d o m n i l o r , că a fost m a i c u r î n d o sfidare la adresa tea­ t r u l u i , a ş a cum şi-1 î n c h i p u i e şi îl cere de obicei pu­ blicul... D I R E C T O R U L : D e s t u l ! S ă mergem m a i departe, pentru D u m ­ nezeu! Să r e v e n i m la fapte, d o m n i l o r ! F A T A V I T R E G Ă : E h , mie m i se pare c ă a v e ţ i prea destule cu intrarea n o a s t r ă în casa l u i ! (Arată către Tată.) S p u n e a ţ i că nu p u t e ţ i suprima decorurile, sau să le schim­ b a ţ i î n s c e n ă d e s c h i s ă , d i n cinci î n cinci m i n u t e ! D I R E C T O R U L : E i , da! î n t o c m a i ! S ă combin faptele, s ă le grupez î n t r - o a c ţ i u n e s t r î n s ă , c o n c o m i t e n t ă ; nu cum

p r e t i n d e ţ i d u m n e a v o a s t r ă , care v r e ţ i să v e d e ţ i mai î n t i i pe f r ă ţ i o r : î n t o r c î n d u - s e de la ş c o a l ă , r ă t ă c i n d ca o u m b r ă p r i n camere, a s c u n z î n d u - s e în spatele uşilor, clo­ c i n d ceva în capul l u i , ş i , a ş a — cum a ţ i spus?... F A T A V I T R E G Ă : ...se d e s c h i p ă . domnule... D I R E C T O R U L : N-am m a i auzit n i c i o d a t ă vorba asta! Şi e bine zis „ r ă m î n e f ă r ă c h i p " , n u m a i ochi, a ş a este? F A T A V I T R E G Ă : Da, d o m n u l e : iată-1 acolo! Il va

arăta

pe

Băiat

lingă

Mamă.

B r a v o ! Şi a ş a , s i m u l t a n , a ţ i vrea s ă a p a r ă şi F e t i ţ a care se j o a c ă n e ş t i u t o a r e , în g r ă d i n ă . El în c a s ă şi ea în g r ă d i n ă , e posibil? FATA V I T R E G Ă : A h , în p l i n soare, d o m n u l e ! F e r i c i t ă ! E singura mea r ă s p l a t ă — veselia e i , s ă r b ă t o a r e a ei în g r ă d i n a aceea; s c ă p a t ă de mizerie, de u r î t u l o d ă i i de nesuferit unde dormeam g r ă m a d ă , t o ţ i p a t r u , eu în pat cu ea, g î n d i ţ i - v ă ! î n g r o z i t ă de t r u p u l meu p ă t a t , l î n g ă ea care mă s t r î n g e a tare, tare, cu manutele ei d r ă g ă s t o a s e şi curate. în g r ă d i n ă , de cum mă vedea, venea în fugă la mine să mă t r a g ă de m î n ă . F l o r i l e m a r i n-o interesau; era mereu cu o c h i i d u p ă cele „ m i t u ţ e — m i t u t e l e " şi se bucura să mi le arate, asta era s ă r b ă t o a r e a e i ! DIRECTORUL:

La aceste cuvinte, torturată de amintiri, izbucneşte intr-un plins deznădăjduit, cu capul pe braţele părăsite pe măsuţă. Cu toţii sint invinşi de emoţie. Directorul se apropie părinteşte de ea, cu vorbe de consolare.

V o m pune i a l ă , şi s î n t sigur că scenele. (Strigand la copaci! D o i c h i p a r o ş i

DIRECTORUL:

şi g r ă d i n a , şi g r ă d i n a , f ă r ă î n d o ­ o să vă p l a c ă : acolo v o m grupa Maşinist.) E i ! C o b o a r ă - m i n i ş t e mai m i c i , aici, în faţa bazinului!

Se văd coborind de sus doi mici chiparoşi. Maşinistul va alerga să-i fixeze in cuie.

(către Fata Vitregă): A s t a , a ş a , s ă ne facem doar o idee... (Strigindu-l pe nume pe Decorator.) D ă - m i ş i t u p u ţ i n cer!

DIRECTORUL

DECORATORUL

(de

sus):

C e - a ţ i cerut?

DIRECTORUL:

P u ţ i n cer! U n fundal care să c a d ă a i c i , i n

spatele b a z i n u l u i ! Se vede coborind de sus, o pinză albă. DIRECTORUL: Nu

a l b ă ! A m zis „ c e r " . N u - i n i m i c , l a s ă a ş a , corectez eu. (Strigînd.) E l e c t r i c i a n , stinge peste t o t şi fă-mi p u ţ i n ă a t m o s f e r ă . . . o a t m o s f e r ă l u n a r ă . . . al­ b a s t r ă , pe arbori, şi t o t a l b a s t r ă pe p î n z ă , cu reflectorul... Aşa! Destul! S-a realizat, la comandă, o misterioasă ambianţă lunară, făcindu-i pe actori să vorbească, intre ei şi să se plimbe ca intr-o grădină, seara, la lumina lunii.

D I R E C T O R U L (către Fata Vitregă): P r i v e ş t e şi dumneata! Iar acum B ă i a t u l nu se va m a i ascunde pe d u p ă u ş i , în c a s ă ; poate să colinde p r i n g r ă d i n ă , să d i s p a r ă pe d u p ă copaci. T o t u ş i , trebuie s ă î n ţ e l e g e ţ i c ă a r f i foarte greu să g ă s i m o f e t i ţ ă care să joace bine scena în care vă a r a t ă floricelele. (Către Băiat.) P o f t i m , poftim în f a ţ ă şi dumneata, m a i repede! Să î n c e r c ă m să stringem p u ţ i n a c ţ i u n e a . (Şi cum Băiatul nu se mişcă.) V i n o , v i n o ! (Apoi, trăgîndu-l spre locul indicat şi incercind sâ-l facă să ridice capul, care la fiecare încercare îi recade in piept.) O f ! Mare b ă t a i e de cap şi cu B ă i a t u l ă s t a ! . . . Cum să facem? Ar t r e b u i să s c o a l ă şi el o v o r b ă . . . (Se ocupă iarăşi de Băiat şi, cu mina pe umărul lui, îl. con­ duce în spatele unui copac.) P o f t i m î n c o a c e . . . haidem... stai s ă v ă d . . . Ascunde-te n i ţ e l a i c i . . . A ş a . . . î n c e a r c ă s ă - ţ i a r ă ţ i n i ţ e l doar capul, p r i v e ş t e pe furiş. (Se depărtează să aprecieze efectul şi, îndată ce Băiatul şi-a jucat pantomima, spre emoţia Actorilor.) A h , foarte b i n e . . . foarte bine. (Către Fata Vitregă.) Ce z i c e ţ i , d a c ă F e t i ţ a , surprinzindu-l la p i n d ă , ar alerga la el şi l-ar face să s p u n ă m ă c a r c î t e v a cuvinte...? F A T A V I T R E G Ă (indirjită): N i c i o n ă d e j d e să v o r b e a s c ă , d a c ă e aici şi celalalt. (Arată către Fiu.) M a i î n t i i ar trebui să-l poftiţi să i a s ă . F I U L (îndreptîndu-se hotărit. către una dintre scăriţe): I m e d i a t , î m i convine. N i c i nu cer altceva!

DIRECTORUL (reţinîndu-l, repede): Stai! Unde te duci? aşteaptă! Mama se ridică speriată, neliniştită că Fiul ar putea pleca intr-adevăr, şi ridică braţele instinctiv, ca pen­ tru a-l opri, dar fără să înainteze un pas.

FIUL

(ajuns la rampă, către Directorul care il reţine): E u n-am ce c ă u t a a i c i ! Vă rog să mă l ă s a ţ i să plec! L ă s a ţ i m ă s ă plec!

D I R E C T O R U L : Cum nu ai ce c ă u t a . . . ?

(ironică şi liniştită): Nu e nevoie să-l reţineţi: nu pleacă! FATA VITREGĂ

Trebuie să reprezinte scena teribilă, din grădină, scena cu Mama! TATĂL:

F I U L (brusc, hotărît, mindru): E u n u reprezint n i m i c ! Am spus-o limpede de la î n c e p u t ! (Către Director.) L ă s a ţ i m ă s ă plec! (repezindu-se către Director): D a ţ i - m i voie, d o m n u l e ! (îl sileşte să lase jos braţele ce-l reţin pe Fiu.) D a ţ i i d r u m u l ! (Apoi, către Fiu, scăpat din miinile Directorului:) Bine, p l e a c ă !

FATA VITREGĂ

Fiul în faţa scăriţei, nu poate totuşi să coboare treptele, reţinut parcă de o putere ascunsă; apoi, spre surprinderea şi spaima Actorilor, porneşte lent către cealaltă scăriţă, de-a lungul rampei; ajuns acolo, rămine iarăşi in atitudinea cuiva care vrea să coboare, dar fără să se poată mişca mai departe. Fata Vitregă, care l-a urmărit tot timpul, sfidătoare, începe să rîdă.

N u poate! î l v e d e ţ i ? N u poate! Trebuie n e a p ă r a t s ă r ă m î n ă a i c i , c u sila, ţ i n u t î n l a n ţ , insepa­ r a b i l . Iar d a c ă eu, care î m i iau zborul, domnule, d u p ă ce se va petrece ceea ce trebuie să se p e t r e a c ă , şi t o c m a i p e n t r u c ă n u - l p o t suferi, t o c m a i p e n t r u c ă n u - i m a i pot vedea m u t r a — ei b i n e , d a c ă eu s î n t încă a i c i , d a c ă - i m a i rabd p r e z e n ţ a ş i compania, cum v ă î n c h i p u i ţ i c ă a r putea pleca e l , care v a r ă m î n e a i c i î n t r - a d e v ă r , cu scumpul s ă u t a t ă şi cu mama aceea, singurul f i u care r ă m î n e . . . (Către Mamă.) Haide, m a m ă , haide, v i n o . . . (Către Director, arătîndu-i-o pe Mamă.) P r i -

FATA VITREGĂ:

viţi, se şi ridicase, se ridicase să-l r e ţ i n ă . . . (Către Mamă, parcă atrâgind-o printr-o forţă magnetică.) V i n o , v i ­ no... (Apoi, către Director.) Vă î n c h i p u i ţ i ce e în i n i m a ei, să s p u n ă ce simte ea, în p r e z e n ţ a A c t o r i l o r dumnea­ v o a s t r ă ! Dar a t î t de tare e d o r i n ţ a de a şi-l apropia, incat, i a t ă — o v e d e ţ i ? - e gata să-şi t r ă i a s c ă scena! Într-adevăr, Mama s-a apropiat şi, cum a rostit Fata Vitregă ultimele ei cuvinte, deschide larg bra­ ţele în semn de asentiment.

F I U L (brusc): A h , e u n u , n u ! N u e u ! D a c ă n u pot pleca, să r ă m î n a i c i , dar, vă repet: eu nu reprezint absolut nimic! TATĂL (către Director, tremurînd): Dar îl p u t e ţ i c o n s t r î n g e d u m n e a v o a s t r ă , domnule! F I U L : N i m e n i nu m ă poate c o n s t r î n g e ! T A T Ă L : Ba da, te v o i c o n s t r î n g e eu! FATA V I T R E G Ă : Staţi, aşteptaţi! î n t î i ş i - n t î i , F e t i ţ a la bazin! (Aleargă să ia Fetiţa, se lasă jos în faţa ei şi-i ia căpşorul în palmă.) B i e t u l meu î n g e r a ş ! Tu p r i v e ş t i u i m i t ă , cu ochişorii ă ş t i a f r u m o ş i : cine ştie u n d e - ţ i î n c h i p u i că te a f l i ! S î n t e m pe o s c e n ă , d r ă g u ţ a mea! Ce e o s c e n ă ? U i t e - a ş a : e un loc unde lumea se j o a c ă de-a spuselea că ce e-n j o a c ă e a d e v ă r a t . Se j o a c ă o p i e s ă , iar n o i facem piesa asta. D e - a d e v ă r a t , ş t i i ! Chiar şi t u . . . (O îmbrăţişează strîngînd-o la piept şi legănînd-o.) Oh, î n g e r a ş u l e , î n g e r a ş u l e ! în ce p i e s ă u r î t ă şi rea ai să joci t u ! Ce lucru îngrozitor s-a p r e g ă t i t pentru t i n e ! G r ă d i n a , b a z i n u l . . . Dar n i m i c nu este a d e v ă r a t , sigur că n u ! Nenorocirea tocmai asta este, d r ă g u ţ o , că aici t o t u l e p r e f ă c ă t o r i e ! A h , dar ţ i e poate, chiar î ţ i place m a i m u l t u n bazin î n c h i p u i t d e c î t u n u l a d e v ă r a t ! Să te j o c i acolo, în bazin, ce z i c i ! Dar n u , pentru cei­ l a l ţ i va fi poate n u m a i un joc, t o t u ş i p e n t r u t i n e , care eşti a d e v ă r a t ă , n u ; t u t e joci d e - a d e v ă r a t î n t r - u n bazin a d e v ă r a t , mare, frumos, î n v e r z i t , c u b a m b u ş i i ă ş t i a în j u r u l l u i — vezi cum îşi l a s ă umbra şi se oglindesc în a p ă ? Şi c î t e r ă ţ u ş t e mai î n o a t ă pe oglinda e i , şi sfîşie umbrele... A h , t u v r e i s ă p r i n z i una, una dintre r ă ţ u ş t e . . . (Cu un ţipăt care-i umple de groază pe toţi.) N u , Rosetta, sufletul m e u ! N u ! . . . Mama te-a pierdut

d i n o c h i , d i n cauza canaliei de F i u ! E u , cu d i a v o l i i d i n capul m e u . . . ! I a r e l . . . (Lăsînd pe Fetiţă, se întoarce cu atitudinea obişnuită către Băiat.) T u , ce faci acolo, cu v e ş n i c u l t ă u aer de c e r ş e t o r ? ! O să f i i v i n o v a t şi tu d a c ă se î n e a c ă F e t i ţ a ! V i n o v a t , cu a m o r ţ e a l a asta a ta, ca şi cînd n-aş fi p l ă t i t eu pentru t o ţ i cînd v-am adus în casa asta! (Apucîndu-l de braţ,să-i tragă cu forţa mina din buzunar.) Ce-ai acolo? Ce ascunzi? Scoate d i n buzunar m î n a , scoate m î n a ! (îi trage mina din buzunar şi, spre spaima Actorilor, în pumnul Băiatului este un revolver. Privindu-l cu un ţel de satisfacţie, i se adresează încruntată.) A h a ! De unde-l ai? Cum ţi l-ai procurat? (Iar cum Băiatul, sperios, cu ochii goi, nu va da nici un răspuns.) Prostule! E u , în locul t ă u , în loc să mă î m p u ş c , eu aş fi p u ş c a t pe u n u l d i n d o i , ori chiar pe a m î n d o i , şi pe T a t ă , şi pe F i u ! îl ascunde iarăşi in spatele chiparosului, de unde sta el la pindă, conduce Fetiţa pină la bazinul in care o lasă să lunece, va face gestul de a o aşeza întinsă pe fundul bazinului, ascunsă vederii, şi, in sfirşit, se va prăbuşi acolo, cu braţele pe buza bazinului.

DIRECTORUL: Admirabil!... (Către Fiu.) Şi în vremea asta, dumneata... F I U L (vorbîndu-i de sus): î n vremea asta nu s-a mai petrecut n i m i c , domnule! Nu e x i s t ă n i c i o s c e n ă î n t r e mine şi ea. (Arată spre Mamă.) Vă poate spune s i n g u r ă cum a fost. Intre timp, Duena şi Junele Prim s-au detaşat din grupul Actorilor; Duena urmărind cu atenţie pe Mamă, faţă-n faţă cu ea, iar Junele Prim, pe Fiu pentru a-şi pregăti aceste două roluri.

M A M A : A ş a e, d o m n u l e ! E u intrasem în camera l u i . F I U L : î n camera mea, a ţ i auzit? N u în g r ă d i n ă . D I R E C T O R U L : A m ă n u n t u l nu p r e z i n t ă i m p o r t a n ţ ă , trebuie s ă g r u p ă m a c ţ i u n e a , v-am m a i spus-o! F I U L (observînd că Junele Prim îl examinează cu atenţie): D u m n e a v o a s t r ă ce d o r i ţ i ? J U N E L E P R I M : Nimic, v ă urmăresc.

F I U L (în altă direcţie, către dumneavoastră aici!

Duena): A h ! I a t ă c ă s î n t e ţ i şi Pentru r o l u l e i .

Arată

către

Mamă.

Chiar a ş a ! Chiar a ş a ! Şi cred c ă ar t r e b u i s ă fiţi î n c î n t a ţ i de a t e n ţ i a lor. F I U L : A h , desigur, m u l ţ u m i r i . . . Dar nu a ţ i î n ţ e l e s î n c ă impo­ s i b i l i t a t e a de a reprezenta piesa aceasta? N o i nu ne a f l ă m de loc în p i e s ă , iar actorii d u m n e a v o a s t r ă ne privesc d i n a f a r ă . C r e d e ţ i că p o ţ i t r ă i în f a ţ a unei og l i n z i care nu se m u l ţ u m e ş t e să te î n g h e ţ e cu imaginea expresiei t a l e , dar ţ i - o mai şi preface în propria carica­ t u r ă , imposibil s ă t e mai r e c u n o ş t i . T A T Ă L : A s t a e foarte a d e v ă r a t , foarte a d e v ă r a t ! V ă asigur! D I R E C T O R U L (Junelui Prim şi Duenei): Bine, bine, d a ţ i - v ă de-o p a r t e ! DIRECTORUL:

F I U L : E i n u t i l . E u t o t n-am s ă fac n i m i c !

L i n i ş t e ş t e - t e şi l a s ă - m ă s-o ascult pe M a m ă . Mamă.) Ei bine? A ţ i i n t r a t . . . ?

DIRECTORUL:

(Către

M A M A : E a d e v ă r u l ! A ş a e, a ş a e!

B i n e , şi acum trebuie s ă r e p e t a ţ i scena aceasta, î n t r e dumneata şi e l . Este absolut necesar! M A M A : E u . . . i a t ă - m ă , s î n t a i c i . M ă c a r de m - a ţ i î n v ă ţ a cum aş putea să-i vorbesc şi eu, să-i spun t o t ce am pe inimă! T A T Ă L (apropiindu-se de Fiu, foarte violent): O vei face! P e n t r u Mama, p e n t r u mama t a ! F I U L (mai ferm ca oricînd): N-am să fac n i m i c ! TATĂL (apucîndu-l de piept şi zgîlţîindu-l): A s c u l t ă - n e , p e n t r u numele l u i Dumnezeu! A s c u l t - o : n-o auzi cum îţi v o r b e ş t e ? Nu ai i n i m ă de fiu? F I U L (luindu-l si el de piept): N u ! Şi i s p r ă v e ş t e o d a t ă ! DIRECTORUL:

Agitaţie generală. Speriată, Mama incearca să intervină să-i despartă.

M A M A (ca mai sus): A i m i l ă ! A v e ţ i m i l ă ! (fără să-l lase pe Fiu din strinsoare): A s c u l t ă ! Supune-te! FIUL (luptînd cu Tatăl şi în sfirşit, trîntindu-l la pămînt, langă scăriţă, spre oroarea asistenţei): Ce e nebunia asta furioasă care te s t ă p î n e ş t e ? Nu ţi-e r u ş i n e să d a i în TATĂL

vileag faţă de t o ţ i ocara de pe capul ei şi de pe al nostru al tuturora? Eu nu vă fac j o c u l ! Nu v i - l fac! Şi astfel interpretez doar v o i n ţ a celui care refuză să a p a r ă pe scenă! DIRECTORUL:

Atunci

de

ce

ai

mai

venit?

FIUL

(arătind către Tată): E l , nu eu! D I R E C T O R U L : T o t u ş i , e ş t i şi dumneata a i c i ! F I U L : E l a ţ i n u t s ă v i n ă , e l ne-a t î r î t p e t o ţ i d u p ă e l ! B a î n c ă s-a pretat la aranjamente cu d u m n e a v o a s t r ă ! Nu n u m a i cu faptele petrecute! Dar, ca şi c î n d n-ar fi fost de-ajuns şi a ş a , să se m a i adauge şi fapte care nu s-au p e t r e c u t ! D I R E C T O R U L : Dar spune-mi, spune-mi mie n u m a i , ce s-a m a i î n t î m p l a t , î n d e f i n i t i v ? Spune-mi-o n u m a i m i e ! Ai p ă r ă s i t camera f ă r ă să scoţi o v o r b ă ? F I U L (după o clipă de ezitare): N i c i o v o r b ă . T o c m a i ca să nu i z b u c n e a s c ă o s c e n ă . D I R E C T O R U L (stirnindu-l): B i n e , b i n e . . . şi pe u r m ă ce-ai făcut? F I U L (in atenţia încordată a tuturor, făcînd cîţiva paşi la rampă): N i m i c , traversam g r ă d i n a . . . Se

întrerupe,

întunecat,

Fata Vitregă, care a rămas pină atunci plecată peste, bazin, să ascundă pe Fetiţă, răspunde ca un ecou îndepărtat, zguduită de hohotele de plins. Lungă tăcere.

F I U L : A m dat s ă m ă a p r o p i i . . . a t u n c i . . . Din spatele arborilor, unde rămăsese ascuns iatul, se descarcă un foc de revolver.

M A M A (cu un strigăt cumplit, alergind, cu Fiul şi cu toţi Actorii, în spaima generală): C o p i l u l meu ! C o p i l u l meu ! (Apoi, în confuzia şi ţipetele din jur.) A j u t o r ! A j u t o r ! D I R E C T O R U L (în mijlocul strigătelor, incercînd să-şi croiască drum, pe cind Băiatul va fi ridicat de cap si de picioare şi transportat afară, în spatele pînzei albe): E r ă n i t ? S-a r ă n i t î n t r - a d e v ă r ? Toţi, afară de Director şi de Tatăl care a rămas trintit jos, lingă scăriţă, au dispărut in spatele funda­ lului ce reprezintă cerul; zăbovesc acolo puţin timp, schimbind intre ei scurte cuvinte şi exclamaţii de spaimă. Apoi, de-o parte şi de alta a fundalului, reapar in scenă Actorii.

absorbit.

D I R E C T O R U L (incitîndu-l să vorbească, impresionat de atitu­ dinea lui închisă): A ş a d a r . . . T r a v e r s î n d g r ă d i n a . . . ? F I U L (exasperat, ascunzîndu-şi în braţul îndoit faţa): O h , ce v r e ţ i să mă s i l i ţ i să vă spun, d o m n u l e ? ! E î n g r o z i t o r ! Mama nu este decit tremur şi gemete înecate, cu privirea aţintită la bazin.

DIRECTORUL (încet, prinzind acea privire, întorcîndu-se apoi spre Fiu cu anxiozitate crescîndă): . . . F e t i ţ a . . . ? F I U L (privind drept înainte, către sală): A c o l o , î n b a z i n . . . T A T Ă L (zăcînd pe jos, ridicînd o mană să arate către Mamă): Ş i e a venea î n u r m a l u i , d o m n u l e ! D I R E C T O R U L (cu teamă): Ş i a t u n c i , dumneata...? F I U L (încet, continuînd, să privească înainte): A m alergat. M-am repezit să o scot a f a r ă . . . M-am o p r i t d e o d a t ă . . . v ă z u s e m în spatele copacilor ceva care m-a î n g h e ţ a t : B ă i a t u l , B ă i a t u l era acolo, cu n i ş t e ochi de nebun, privea î n bazin l a surioara î n e c a t ă .

Bă­

PRIMA

INTERPRETĂ

(reintrînd,

din

dreapta,

îndurerată):

E m o r t ! S ă r m a n u l B ă i a t ! E m o r t ! O h , ce nenorocire! P R I M U L I N T E R P R E T (reintrind, din stînga, rîzînd): Ba nu e mort! E ficţiune! F i c ţ i u n e ! Nu credeţi! A L Ţ I A C T O R I (din dreapta): F i c ţ i u n e . . . ? R e a l i t a t e , reali­ tate ! E m o r t ! ALŢI ACTORI (din stingă): N u ! E f i c ţ i u n e , f i c ţ i u n e ! TATĂL (ridicîndu-se şi acoperindu-le strigătele): N i c i o fic­ ţ i u n e ! Realitate, realitate, domnilor. Realitate! Şi dispare şi el, deznădăjduit, in spatele fundalului.

D I R E C T O R U L (la capătul răbdării): F i c ţ i u n e — r e a l i t a t e . . . ! Duceţi-vă dracului cu t o ţ i i ! L u m i n a ! L u m i n a ! Lu­ mina ! Brusc, întreaga scenă şi toată sala teatrului sunt scăldate într-o lumină, vie. Directorul respiră adinc, ieşit parcă dintr-un coşmar, iar ceilalţi privesc cu ochi nedumeriţi, încă tulburaţi, nesiguri in mişcări.

DIRECTORUL: U f ! A ş a ceva n-am m a i p ă ţ i t d e c î n d s î n t ! M i - a u m î n c a t f r i p t ă o z i - n t r e a g ă ! (Uitindu-se la ceas.) P u t e ţ i p l e c a ! Ce-am m a i putea face de-acum î n c o l o ? Prea t î r z i u s ă r e l u ă m r e p e t i ţ i a n o a s t r ă . P e d e s e a r ă ! (Şi îndată ce Actorii salutîndu-l, au părăsit scena:) H e i , E l e c t r i c i a n ! S t i n g e peste t o t ! (Abia a sfirşit de spus, şi teatrul se cufundă, pentru o clipă, în întuneric deplin.) Ce-i asta! L a s ă m ă c a r o l a m p ă a p r i n s ă , s ă v ă d unde p u n p i c i o r u l ! Dintr-o dată, din spatele fundalului, ca din greşeală, se va aprinde un reflector verde, proiectind, înalte şi detaşate, umbrele Personajelor, dar fără Băiat şi Fetiţă. Directorul, la vederea lor, fuge de pe scenă, îngrozit. în acelaşi timp se va stinge reflectorul din spatele fundalului, iar scena va fi iarăşi luminată într-un albastru-nocturn. înaintind lent, de la dreapta cortinei, va apare întîi Fiul, urmat de Mama cu braţele întinse către el; apoi, din stanga, Tatăl. Se vor opri in mijlocul scenei, rămînînd aci ca nişte apariţii rătăcite. Ultima, vine, din stînga, Fata Vitregă, alergind către una din scăriţe; se va opri pe prima treaptă să privească la celelalte trei Per­ sonaje, va izbucni într-un hohot de rîs, apoi va coborî repede în sală, străbătînd în fugă coridorul dintre fotolii; se va mai opri o dată cu un rîs strident şi cu ochii la cele trei Personaje rămase pe scenă; apoi va dispare brusc pe uşă — din foaier va răsuna pentru ultima oară hohotul ei. Puţin după aceea cade CORTINA