36 1 520KB
Analiza profitabilitatii INTRODUCERE
Conducerea oricărei întreprinderi este de neconceput fără cunoaşterea sistematică a mersului activităţii acesteia, pentru a se putea aprecia, la perioade cât mai scurte, felul în care sunt respectate sarcinile prestabilite şi a se putea interveni, cu promptitudine, în eliminarea eventualelor tendinţe de abateri negative sau în corectarea prevederilor iniţiale, atunci când pe parcurs apar posibilităţi noi, mai eficiente, ce pot duce la rezultate superioare. Atât teoria, cât şi practica economică demonstrează cu prisosinţă că indiferent de felul activităţii întreprinderii, conducerea acesteia pentru a obţine rezultate bune trebuie să cunoască cât mai exact, complet si la timp costul de producţie. Pentru a lua o decizie bună – o decizie bună este cu siguranţă o decizie care atrage rezultate bune – managerul are nevoie de informaţii reale şi pertinente. Odată cu dinamizarea şi amplificarea competenţelor întreprinderii în utilizarea pârghiilor economice corespunzătoare unei economii de piaţă ce se reflectă în sporirea numărului şi dificultăţii deciziilor, considerăm că unul din elementele de bază, cu o influenţă importantă în procesul decizional, îl reprezintă costul şi respectiv informaţia costurilor. În condiţiile actuale, managerul trebuie, mai mult ca oricând, să gândească în primul rând economic, prin prisma costurilor. Îndrăznim să afirmăm, în acest context, că cel mai important criteriu de decizie îl constituie costul. Analiza economico-financiară utilizează în demersurile sale un ansamblu de concepte, tehnici și instrumente care asigură tratarea informațiilor interne și externe în scopul formulării unor aprecieri pertinente referitoare la situația unei întreprinderi, la nivelul și calitatea performanțelor sale. Analiza economico-financiară este un proces complex de cunoaștere a stării economico-financiare a unui agent economic, a unei ramuri sau a economiei nationale în ansamblul ei, în condiții concrete de loc și timp, folosind metode adecvate și indicatori specifici în vederea individualizării și dimensionării factorilor și cauzelor cu acțiune pozitivă sau negativă, care au determinat o anumită condiție economico-financiară, precum și reglarea prin decizii tactice și strategice a echilibrului dintre lichiditatea activelor și exigibilitatea elementelor de 5
pasiv, a echilibrului funcțional dintre nevoile curente și resursele implicate. Analiza informațiilor se face potrivit relațiilor cauză-efect, ca urmare a caracterului deosebit de complex al fenomenelor social-economice care se desfasoară la nivelul întreprinderilor. În analiza rentabilităţii activităţii se utilizează indicatori exprimaţi în mărimi absolute şi în mărimi relative prin intermediul cărora se apreciază performanţele întreprinderilor. Rentabilitatea reprezintă capacitatea întreprinderii de a realiza profit, care este necesar atât reproducţiei şi dezvoltării cât şi remunerării capitalurilor. Deoarece prin intermediul rentabilităţii se apreciază performanţele întreprinderilor, ea reprezintă o informaţie indispensabilă băncilor, creditorilor şi partenerilor de afaceri, fiind definită ca un raport între rezultatul obţinut şi mijloacele utilizate. Lucrarea de faţă îşi propune abordarea analizei economico-financiare la nivel microeconomic, contribuind la promovarea managementului de calitate prin cunoaşterea performanţelor şi orientarea rezultatelor în scopul realizării obiectivelor stabilite. Creşterea valorii firmei ca obiectiv major nu poate fi cunoscută fără analiza activităţii economicofinanciare. Lucrarea cuprinde șase capitole. Primul capitol se referă la "Bazele teoreticometodologice ale analizei economico-financiare" după care în capitolul II se prezintă ”Analiza cifrei de afaceri” , în capitolul III Analiza cheltuielilor întreprinderii, iar în capitolul IV. Analiza profitabilității întreprinderii. Se abordează analiza profitabilității firmei care deţine o pondere însemnată având în vedere caracterul ei sintetic şi utilitatea sa în practica economico-financiară. În cercetarea profitabilității se folosește analiza situației economico-financiară a firmei precum şi analiza diagnostic pe baza ratelor de rentabilitate Lucrarea nu se limitează numai la prezentarea conceptuală şi metodologică a problemelor de conţinut, ci are şi o contribuţie la cercetarea aplicativă prin studiul de caz " Analiza profitabilității la ELMERA S.R.L " prezentat în capitolele V. și VI. Studiul analizei economico-financiare a întreprinderii ca sistem se adresează nu numai managerului din acestă unitate, ci tuturor participanţilor la funcţionarea mediului economic necesar dezvoltării.
6
I. BAZELE TEORETICO – METODOLOGICE ALE ANALIZEI ECONOMICO - FINANCIARE
1.1.Necesitatea și conținutul analizei economico-financiare Funcționarea și dezvoltarea pe coordonate durabile a sistemelor economice presupune în mod necesar obținerea de rezultate cât mai ridicate și satisfacerea necesităților prezente fără a compromite posibilitățile viitoare de satisfacere a propriilor cerințe. Situația financiară a întreprinderii reprezintă reflectarea sintetică și complexă a întregii activități de exploatare și comercializare, a modului de administrare și gestionare a resurselor materiale, umane și financiare. Performanțele financiare sunt necesare în cadrul mecanismului economic ce caracterizează economia de piată, pentru a putea asigura remunerarea convenabilă a capitalurilor puse la dispozitie, menținerea potențialului organizațional corespunzător cerințelor noii economii, precum și pentru menținerea și întărirea poziției pe piața. Efectuarea analizai profitabilității deține o importanță și o necesitate deosebită prin prisma informaților pe care le furnizează, atât pentru firma însăși cât și pentru cei care intră în contact cu aceasta. Analiza este o metodă generală de studiere a fenomenelor și proceselor din natură ți societate. Noțiunea de analiză provine de la cuvântul grecesc ”analysis” ți presupune descompunerea unui obiect sau fenomen în părțile sale componente, în elementele lui simple în vederea cercetării lui amănunțite. Cunoașterea științifică a fenomenelor din natură și societate face necesară folosirea analizei în toate domeniile de activitate și în toate ramurile științei. Cu ajutorul analizei se adâncește procesul cunoștințelor de la singular la general, de la concret la abstract, de la aparență la esență ceea ce permite descoperirea legăturilor desfășurare a fenomenelor cercetate. În procesul cunoașterii, analiza trebuie însoțită de sinteză. Noțiunea de sinteză provine tot de la un cuvânt grecesc. ”sinthesis”, care presupune unirea părților sau elementelor componente ale unui fenomen într-un tot unitar pentru a cunoaște diversele lui forme și manifestări existente în realitate. 7
Analiza este o etapă premergătoare sintezei față de care se află într-un raport dialectic și se condiționează reciproc. Analiza economică se ocupă cu cercetarea și studierea fenomenelor sau proceselor economice. Analiza fenomenelor din punct de vedere economic necesită descompunerea lor în elementele componente, studierea relațiilor structurale și cauzale a factorilor de influență în scopul cunoașterii evoluției și tendințelor acestor fenomene, a descoperirii esenței și legităților care generează apariția și desfășurarea lor. Analiza economică permite cunoașterea științifică a evoluției fenomenelor economice la nivel micro și macroeconomic fapt ce permite adoptarea unor decizii corespunzătoare de către fiecare agent economic. În acest scop este necesară studierea fenomenului economic în timp și spațiu atât sub aspect cantitativ cât și sub aspect calitativ. Totodată, prin îmbinarea analizei cu sinteza se pot face generalizări privind aspectele pozitive și negative din evoluția fenomenelor economice și se pot elabora decizii pentru reglarea și optimizarea economice în viitor. Analiza unei activităţi din punct de vedere economic presupune în general studierea acelei activităţi prin prisma raportului dintre cheltuielile efectuate sau eforturile depuse şi a rezultatelor sau efectelor utile obţinute. Indiferent de obiectul şi sfera de cuprindere, conţinutul procesului de analiză economică şi îmbinarea acesteia cu sinteza prezintă următoarele trăsături caracteristice: - analiza porneşte de la constatarea anumitor fapte, fenomene, rezultate exprimate cu ajutorul unor indicatori cantitativi şi calitativi precum şi a modificărilor în timp şi spaţiu; - determinarea elementelor componente, a factorilor de influenţă şi a cauzelor care acţionează asupra fenomenelor studiate; - stabilirea legăturilor cauzale dintre fiecare factor de influenţă şi fenomenul analizat precum şi între factorii care acţionează; - măsurarea influenţei fiecărui factor asupra fenomenului analizat şi stabilirea factorilor cu acţiune pozitivă sau negativă precum şi rezervele interne nefolositoare; - sintetizarea rezultatelor analizei şi formularea concluziilor finale asupra fenomenelor cercetate; - elaborarea măsurilor şi fundamentarea deciziilor privind folosirea optimă a resurselor şi sporirea eficienţei economice a activităţii în viitor. 8
Deci analiza economică reprezintă un mijloc de cercetare şi cunoaştere ştiinţifică a fenomenelor şi proceselor economice, de reglare şi optimizare a activităţii economice atât la nivel microeconomic cât şi la nivel macroeconomic. O particularitate a analizei economice constă în complexitatea ei determinat de caracterul complex şi dinamic al fenomenului economic şi a relaţiilor cauză-efect în acest domeniu de activitate.
1.2. Tipuri de analiză economică Analiza economică poate fi de mai multe tipuri în funcţie de anumite criterii şi modalităţi folosite în studierea fenomenelor economice: 1) În raport de momentul în care se efectuează analiza şi momentul desfăşurării fenomenelor: - analiză retrospectivă sau post factum; - analiză prospectivă sau previzională. Analiza retrospectivă se ocupă cu studiul fenomenelor şi proceselor economice care deja au avut loc într-o perioadă de timp mai apropiata sau mai îndepărtată. În funcţie de orizontul de timp analiza se divide în: analiză curentă (operativă) ce poate fi: zilnică, săptămânală, decadală, lunară, trimestrială, anuală; analiză diagnostic ce studiază evoluţia în dinamică pe o perioadă de timp (3-5 până la 10 ani). Scopul analizei retrospective este de a studia rezultatele obţinute într-o anumită perioadă de timp în comparaţie cu obiectivele stabilite în vederea stabilirii factorilor şi cauzelor care provoacă diferite abateri în desfăşurarea fenomenelor şi proceselor economice şi să propună măsuri pentru reglarea şi optimizarea activităţii economice în viitor. Acest tip de analiză se caracterizează prin faptul că se bazează pe date şi informaţii certe despre fenomenele economice. Analiza prospectivă se ocupă cu cercetarea fenomenelor şi proceselor care vor avea loc într-o perioadă viitoare. Analiza prospectivă joacă un rol important în programul de activitate a deciziilor cu caracterul static şi strategic sau alegerea variantelor optime de acţiune. Specificul acestei analize se bazează în principal pe informaţii incerte sau aleatorii despre evoluţia viitoare a fenomenelor. 2) În funcţie de modul de studiere în timp a evoluţiei fenomenului economic: - analiză statică; 9
- analiză dinamică. Analiza statică se ocupă cu studierea fenomenelor economice şi a legăturii de cauzalitate care determină starea acestor fenomene la un moment dat. Acest tip de analiza permite cunoaşterea nivelului fenomenelor sau rezultatelor economice precum şi a abaterilor existente la un moment de referinţă ales. Analiza dinamică studiază fenomenele şi procesele în mişcare şi condiţionarea lor reciprocă, evidenţiind poziţia pe care o deţin şi modificările survenite în momente ale evoluţiei lor. Pe baza analizei dinamice se stabilesc factorii care acţionează asupra schimbării poziţionale a fenomenelor economice precum şi tendinţele în evoluţia viitoare a acestora. 3) În raport cu însuşirile şi caracteristicile fenomenelor studiate: - analiză calitativă; - analiză cantitativă. Analiza calitativă se ocupă cu studierea laturii intensive a fenomenelor şi proceselor economice. Cu ajutorul acesteia se stabilesc însuşirile esenţiale ale fenomenelor economice şi factorii care sunt de aceeaşi natură cu fenomenele cercetate. Analiza cantitativă cercetează latura extensivă a fenomenelor economice exprimată prin diferite determinări cantitative precum şi modificările structurale intervenite în mărimea acestor fenomene. 4) După nivelul la care se desfăşoară: - analiză microeconomică; - analiză macroeconomică. Analiza microeconomică studiază fenomenele economice la nivelul unităţilor economice. Analiza macroeconomică cercetează fenomenele economice la nivelul ramurii, al economiei naţionale sau a economiei mondiale şi operează cu mărimi agregate. Cele două analize permit cunoaşterea evoluţiei fenomenelor economice în timp şi spaţiu, ceea ce asigură luarea măsurilor necesare în vederea conducerii ştiinţifice a activităţii economice. 5) În funcţie de criteriile de studiere a fenomenelor şi de caracterul analizei: - analiza tehnico-economică, pune bază pe îmbinarea criteriului tehnic cu cel economic; - analiza economico-financiară, studiază corelaţiile dintre activitatea economică şi cea financiară;
10
- analiza financiară, studiază modul de gestionare a capitalurilor şi a fluxurilor financiare ce se formează la nivelul unităţii. 6) În funcţie de sfera de cuprindere şi obiectivul analizat: - analiza globală pe ramuri, subramuri, întreprindere; - analiza parţială (pe probleme). Dintre toate tipurile de analiză economică, cel care s-a desprins ca o disciplină ştiinţifică independentă, obiect şi metodă proprie, îl constituie analiza economico-financiară a întreprinderii. Acest tip de analiză numit şi analiză diagnostic se poate diferenţia pe ramuri de activitate formându-se discipline autonome ca: analiza economico-financiară a întreprinderii industriale, de construcţii, de transporturi, agricole, comerciale.
1.3.Rolul şi funcţiile analizei economico-financiare a întreprinderii Analiza activităţii economico-financiară a întreprinderii s-a desprins ca o disciplină independentă în sistemul ştiinţelor economice datorită unor cauze obiective determinate de complexitatea fenomenelor economice şi necesitatea conducerii ştiinţifice la nivelul acestei unităţi. Domeniul de studiu al acestei discipline îl constituie cercetarea fenomenelor şi proceselor economice care au loc la nivelul întreprinderilor, a rezultatelor economico-financiare obţinute în raport cu obiectivele stabilite, precizarea factorilor şi cauzelor care provoacă anumite abateri în activitatea acestor unităţi şi luarea măsurilor necesare pentru reglarea şi optimizarea activităţii economice în viitor. Analiza economico-financiară a întreprinderilor ca disciplină ştiinţifică cu caracter unitar se ocupă cu prezentarea metodelor şi procedeelor de analiză a fenomenelor şi proceselor economice care au loc la nivelul agentului economic. Studierea fenomenelor economice se face în mişcarea şi interdependenţa lor precum şi în comparaţii cu obiecte stabilite ce permite cunoaşterea punctelor de dezechilibru şi luarea unor măsuri de reglare şi funcţionare normală a acestor unităţi. Analiza economico-financiară deţine deci un rol important în procesul de conducere, reglare şi diagnoză a activităţii societăţilor comerciale. Astfel, analiza economico-financiară permite exercitarea în bune condiţii a tuturor atributelor manageriale previziune, organizare precum şi a funcţiunilor fundamentale ale întreprinderii. 11
Analiza economică joacă un rol important în exercitarea funcţiei de previziune întrucât furnizează conducerii întreprinderilor informaţiile necesare pentru elaborarea prognozelor, fundamentarea programelor de activitate şi stabilirea strategiei de acţiune în viitor. Prin îmbinarea analizei retrospective cu analiza previzională se face legătura între activitatea trecută, prezentă şi viitoare a unei întreprinderi şi se pot lua măsuri corespunzătoare pentru reglarea fenomenelor şi proceselor economice în viitor. Un rol important îl are analiza economică în realizarea funcţiei de organizare pentru că permite conducerii întreprinderii luarea măsurilor necesare pentru organizarea corespunzătoare a tuturor activităţilor care se desfăşoară la nivelul întreprinderii precum şi pentru utilizarea raţională a resurselor materiale şi umane. De asemenea, cu ajutorul metodelor şi proceselor de analiză se apreciază eficienţa structurii organizatorice a întreprinderii şi se fundamentează propunerile pentru perfecţionarea acesteia în vederea sporirii eficienţei activităţii manageriale. Analiza economică serveşte şi la exercitarea funcţiei de coordonare prin care se urmăreşte corelarea diferitelor funcţiuni ale întreprinderii, asigurarea şi menţinerea unui echilibru între necesităţi şi resurse, între venituri şi cheltuieli sau alte fenomene economice care au loc la nivelul întreprinderii. Un rol foarte important revine analizei în realizarea funcţiei de comandă pentru că asigură fundamentarea tuturor deciziilor cu caracter operativ, tactic, strategic luate de conducerea întreprinderii. Metodele folosite de analiza economică servesc la cunoaşterea fenomenelor şi proceselor economice ce au loc la nivelul întreprinderii în toată complexitatea şi interacţiunea lor, a influenţei exercitate de diferiţi factori ceea ce permite fundamentarea temeinică a deciziilor, alegerea variantei optime de acţiune şi sporirea eficienţei întregii activităţi economice. Prin conţinutul său, analiza economică are un loc foarte important în exercitarea funcţiei de control întrucât permite cunoaşterea întregii activităţi desfăşurate în întreprindere, rezultatele economico-financiare obţinute şi eficienţa deciziilor luate de managerii întreprinderii. Pentru înţelegerea rolului analizei în procesul conducerii, o importanţă deosebită prezintă abordarea sistematică a unităţii economice.
12
Privită în sens cibernetic, orice întreprindere reprezintă un sistem complex şi dinamic de elemente sau subsisteme interdependente a căror conducere şi reglare se bazează pe principiul conexiunii inverse. Sistemele economice prin natura lor sunt sisteme deschise întrucât se află în permanentă interacţiune cu mediul ambiant. În cadrul întreprinderii ca sistem se poate distinge un sistem reglat în care se desfăşoară toate funcţiunile specifice întreprinderilor şi un sistem reglator ce are rolul de a asigura dirijarea şi funcţionarea normală în vederea realizării obiectivelor stabilite cu eficienţă maximă.
1.4. Metode folosite în analiza economico-financiară Pentru analiza activităţii economico-financiară a întreprinderilor se pot folosi mai multe metode şi procedee cu caracter general sau specific. Metodele generale folosite în analiza activităţii economico-financiară a întreprinderilor sunt de regulă metode statistico-matematice cum ar fi: metoda grupărilor, metoda corelaţiei, metoda funcţiei de producţie, metoda cercetării operaţionale. În afară de aceste metode cu caracter general, analiza economico-financiară mai foloseşte şi unele metode şi procedee specifice cum ar fi: - metoda comparaţiei rezultatelor economice; - metoda diviziunii sau descompunerii rezultatelor economice; - metoda stabilirii factorilor de influenţă; - metoda măsurării influenţei factorilor; - metoda generalizării. În procesul de analiză trebuie să se îmbine metodele generale cu metodele şi procedeele specifice fapt care permite studierea complexă a fenomenelor economice şi luarea măsurilor corespunzătoare pentru îmbunătăţirea activităţii întreprinderii. Metoda comparaţiei rezultatelor economice Această metodă are un rol important în procesul de analiză pentru că fiecare rezultat al activităţii întreprinderii se studiază nu numai ca mărime, ci şi în raport cu un anumit criteriu luat ca bază de comparaţie ceea ce permite cunoaşterea abaterilor intervenite în timp şi spaţiu. În funcţie de baza de comparaţie folosită se pot efectua următoarele tipuri de comparaţii: 13
a) comparaţii în timp între rezultatele efective şi rezultatele prevăzute, între rezultatele efective sau prevăzute din perioada curentă şi cele din perioadele anterioare; b) comparaţii în spaţiu între rezultatele verigilor organizatorice din întreprindere, între rezultatele obţinute de întreprinderea analizată şi rezultatele medii pe întreaga ramură; c) comparaţii mixte - îmbinarea comparaţiilor în timp şi spaţiu; d) comparaţii cu caracter special, care pot interveni în general în alegerea variantei optime de acţiune. În cadrul folosirii metodei comparaţiei trebuie ca fenomenele economice ce se compară să aibă un conţinut omogen şi să fie exprimate în aceeaşi unitate de măsură pentru a se asigura comparabilitatea datelor şi a nu denatura rezultatele analizei. Metoda diviziunii sau descompunerii rezultatelor economice Aplicarea acestei metode se foloseşte pentru studierea rezultatelor economice prin descompunerea sau diviziunea lor după anumite criterii. Principalele criterii după care poate avea loc descompunerea fenomenelor şi a rezultatelor economice sunt următoarele: a) diviziunea în timp a rezultatelor economice; b) diviziunea în spaţiu a rezultatelor economice; c) diviziunea pe părţi sau pe elemente componente a rezultatelor economice. Descompunerea sau diviziunea în timp a rezultatelor economice permite cunoaşterea evoluţiei în timp a fenomenelor analizate şi evidenţierea abaterilor intervenite pe fiecare diviziune de timp între rezultatele efective şi cele previzionate. Pe această cale se poate stabili contribuţia fiecărei diviziuni de timp (zi, săptămână, decadă, lună, trimestru, an) la modificarea totală a fenomenelor cercetate pe o anumită perioadă de timp. Descompunerea sau diviziunea în spaţiu a rezultatelor economice permite cunoaşterea rezultatelor obţinute de fiecare verigă organizatorică a unei întreprinderi (atelier, secţie, uzină) precum şi stabilirea contribuţiei fiecărei verigi organizatorice la modificarea generală a fenomenelor studiate. Descompunerea sau diviziunea pe părţi sau pe elemente componente a rezultatelor economice contribuie la adâncirea analizei activităţii economice a întreprinderii prin stabilirea contribuţiei fiecărui element asupra modificării acestor fenomene. Descompunerea pe părţi sau elemente componente se poate aplica majorităţii indicatorilor care reflectă diferite laturi ale 14
întreprinderii, fapt care permite efectuarea unor analize structurale asupra indicatorilor calitativi şi cantitativi. Totodată diviziunea pe părţi şi elemente componente constituie o etapă premergătoare a stabilirii factorilor care acţionează asupra fenomenelor analizate şi a măsurării influenţei lor. Metoda stabilirii factorilor de influenţă Cu ajutorul acestei metode se stabilesc factorii care acţionează asupra fenomenelor sau rezultatelor economice analizate precum şi legăturile cauzale dintre aceştia. Prin factori de influenţă se înţeleg acele forţe motrice care determină apariţia şi modificarea unui fenomen sau rezultat economic. Întrucât fenomenele şi procesele economice dintr-o întreprindere cu caracter complex şi interdependent în procesul de analiză este necesar să se stabilească cât mai corect factorii de influenţă şi legăturile de condiţionare care apar în cazul fiecărui fenomen studiat. Principiile care stau la baza acestei metode sunt următoarele: a) Stabilirea factorilor de influenţă se face prin descompunerea în trepte a fenomenelor cu ajutorul abstracţiunii ştiinţifice. Pe această cale are loc trecerea de la general la particular şi cunoaşterea tuturor factorilor principali şi secundari cu acţiune directă sau indirectă până la cauzele finale care acţionează asupra fenomenului analizat; b) Pentru stabilirea corectă a factorilor de influenţă, analiza economică trebuie să parcurgă un drum invers în raport cu evoluţia reală a fenomenului studiat. Astfel cauzele finale descoperite în procesul de analiză reprezintă de fapt cauzele generale care au generat apariţia fenomenului cercetat; c) Determinarea legăturilor de condiţionare dintre fiecare factor de influenţă şi fenomenul analizat precum şi între factorii care acţionează. Pentru stabilirea corectă a factorilor de influenţă este necesară cunoaşterea criteriilor de clasificare a acestora: 1) În funcţie de natura lor, factorii de influenţă pot fi grupaţi în următoarele categorii: a) factori economici; b) factori tehnici; c) factori organizatorici; d) factori social-politici; 15
e) factori naturali. 2) După importanţa acţiunilor factorilor de influenţă, aceştia pot fi: a) factori principali sau esenţiali; b) factori secundari sau neesenţiali. Această grupare permite cunoaşterea factorilor care au un rol hotărâtor în obţinerea unui fenomen sau rezultat economic şi asupra cărora trebuie să se acţioneze în procesul de reglare şi optimizare. 3) În funcţie de modul cum îşi transmit influenţa asupra fenomenului analizat: a) factori cu acţiune directă; b) factori cu acţiune indirectă. 4) În funcţie de locul acţiunii lor: a) factori interni sau endogeni; b) factori externi sau exogeni. 5) În funcţie de efortul propriu al întreprinderii: a) factori dependenţi de efortul propriu; b) factori independenţi de efortul propriu. 6) În funcţie de durata acţiunii lor: a) factori temporari; b) factori permanenţi. 7) Ţinând seama de influenţă: a) factori previzibili sau determinativi; b) factori imprevizibili sau aleatori. 8) Având în vedere conţinutul lor: a) factori simpli; b) factori complecşi. 9) În raport de poziţia şi caracterul lor într-o relaţie cauzală: a) factori cantitativi; b) factori de structură; c) factori calitativi.
16
Factorii cantitativi sunt purtătorii materiali ai factorilor calitativi fiind condiţia indispensabilă a acţiunilor acestor factori şi se exprimă în unităţi de măsură diferite faţă de fenomenul analizat. Aceşti factori reflectă latura extensivă a fenomenului analizat. Factorii de structură reflectă raporturile structurale dintre elementele factorilor cantitativi şi exprimă ponderea acestor elemente în mărimea totală a factorilor respectivi. Factorii de structură sunt strâns legaţi de factorii cantitativi, iar modificarea lor influenţează asupra tuturor indicatorilor sintetici ai activităţii întreprinderilor. Factorii calitativi sunt de aceeaşi natură cu fenomenul analizat şi se exprimă în aceleaşi unităţi de măsură. Aceşti factori reflectă latura intensivă a fenomenului economic analizat. Această grupare a factorilor reprezintă o mare importanţă în munca de analiză fiind o etapă premergătoare a metodei de comensurare a influenţei factorilor asupra fenomenului studiat. Metoda măsurării influenţei factorilor Cu ajutorul acestei metode se determină mărimea şi sensul influenţei fiecărui factor care acţionează asupra fenomenului analizat. În acest fel se scot în evidenţă factorii cu acţiune pozitiva sau negativă asupra fenomenelor studiate precum şi posibilităţile de îmbunătăţire a activităţii unei întreprinderi. Metodele folosite pentru cuantificarea influenţei factorilor variază în funcţie de tipul legăturilor de condiţionare dintre factori şi de scopul analizei economice. În general legăturile de condiţionare dintre fenomenele economice analizate şi factorii de influenţă pot fi de două tipuri principale: - legături de tip funcţional sau determinist; - legături de tip stohastic sau probabilistic. Legăturile de tip funcţional se întâlnesc atunci când pentru fiecare valoare dată variabilei independente sau factoriale se obţine o valoare bine determinată pentru variabila dependentă sau rezultativă. Acest tip de legături indică o dependenţă foarte strânsă între fenomenele analizate şi sunt exprimate matematic prin funcţia: y = f(x), în care y reprezintă variabila dependentă/rezultativă sau fenomenul efect, iar x reprezintă variabila independentă/factorială sau fenomenul cauză. Legăturile de tip funcţional pot îmbrăca forma relaţiei de produs, raport, sumă sau diferenţă între factori. Legăturile de tip stohastic se întâlnesc atunci când pentru fiecare valoare a fenomenelor independente sau factoriale se obţin mai multe valori pentru variabila dependentă eşalonate într-o 17
zona de probabilitate cu o limită minimă şi una maximă. Acest tip de legături au caracter probabilistic, aleatoriu şi pot fi exprimate prin diferite funcţii statistico-matematice de tip liniar sau neliniar. Ţinând seama de tipul relaţiilor de condiţionare dintre fenomenele economice şi de scopul analizei pentru măsurarea influenţei factorilor şi a intensităţii legăturilor de cauzalitate dintre fenomene, se pot folosi următoarele metode şi procedee: - metoda substituirilor în lanţ; - metoda balanţieră; - metoda soldului; - metoda corelaţiei; - metoda funcţiilor de producţie; - metoda programării liniare. Metoda substituirilor în lanţ Această metodă se foloseşte pentru măsurarea influenţei factorilor asupra modificării fenomenelor sau rezultatelor economice, atunci când între fenomenul analizat şi factorii săi de influenţă există legături de tip funcţional exprimate sub forma relaţiei de produs sau raport între factori. Esenţa acestei metode constă în determinarea succesivă a influenţei fiecărui factor asupra modificării fenomenului analizat ceilalţi factori rămânând constanţi. Metoda substituirilor în lanţ se poate prezenta sub două variante: - metoda substituirilor în lanţ în formă desfăşurată; - metoda substituirilor în lanţ în formă simplificată. Cele două procedee se pot aplica pentru calcularea influenţei factorilor atât în cazul exprimării factorilor în mărimi absolute, cât şi în mărimi relative sau sub formă de indici. La baza acestei metode se află următoarele principii : - aşezarea factorilor în relaţia de cauzalitate se face în ordinea poziţionării lor economice : factori cantitativi, factori structurali şi factori calitativi; - substituirea factorilor se face în mod succesiv începând cu factorii cantitativi şi terminând cu cei calitativi; - factorul substituit anterior rămâne substituit până la sfârşitul procesului de analiză şi se ia în calcul la valoarea lui efectivă; 18
- factorul care urmează a fi substituit ulterior se ia în calcul la valoarea sa previzionată sau din perioada de bază.
1.5. Sursele informaţionale folosite în analiza diagnostic a activităţii economico-financiare a întreprinderii Efectuarea analizei diagnostic a activităţii economico-financiare necesită folosirea unui sistem de informaţii care să permită cunoaşterea tuturor fenomenelor şi proceselor care au loc în interiorul întreprinderii şi în afara ei. Rezultatele procesului de analiză diagnostic depind într-o măsură importantă de calitatea, cantitatea, exactitatea şi operativitatea informaţiilor folosite în munca de analiză. Informaţiile folosite în analiza diagnostic se pot clasifica după mai multe criterii: În funcţie de natura lor, informaţiile pot fi: -economice; -tehnice; -tehnologice; -organizatorice; -juridice; -sociale; -ecologice; -politice. În procesul de analiză un rol esenţial îl deţin informaţiile economico-financiare care reflectă rezultatele întreprinderii cu ajutorul unor indicatori de ordin calitativ şi cantitativ. După sursele lor de provenienţă, informaţiile pot fi: - interne sau endogene, ce provin din interiorul întreprinderii şi reflectă evoluţia rezultatelor economico-financiare şi modul de utilizare a resurselor în unitatea analizată; aceste informaţii se regăsesc în programul de activitate şi în documentele de evidenţă economică ale întreprinderii, îndeosebi în bilanţul contabil şi anexele sale; - externe sau exogene, provin din afara întreprinderii şi sunt reflectate în diferite publicaţii de specialitate, în presă sau legislaţia economico-financiară. După conţinutul lor: - informaţii de plan, care reflectă obiectivele curente ale întreprinderii; 19
- informaţii normative, sunt reglementate prin anumite norme, normative financiare, bugete sau standarde; - informaţii efective, care reflectă rezultatele economico-financiare obţinute în activitatea unei întreprinderi în perioada curentă sau perioadele precedente; - informaţii de prognoză, estimează evoluţia viitoare şi consecinţele anumitor fenomene sau procese economice pe o perioadă mai îndelungată de timp. Sursele documentare de unde se pot culege aceste informaţii sunt: programul de activitate al întreprinderii, diferite acte normative, contracte economice, bugetul de venituri şi cheltuieli, documente de evidenţă contabila, financiară şi de gestiune. În funcţie de periodicitatea lor, informaţiile pot fi: - curente sau operative; - periodice. În raport de rolul lor în procesul conducerii: - informaţii active, când se referă la activitatea curentă a întreprinderii şi pot genera măsuri concrete de reglare în timpul desfăşurării fenomenelor respective; - informaţii pasive, se referă la activitatea anterioară a întreprinderii, dar care sunt necesare în fundamentarea deciziilor privind evoluţia viitoare a activităţii economice. Deoarece obiectivul esenţial al analizei diagnostic al activităţii economico-financiare a întreprinderii îl constituie studierea modului de realizare a obiectivelor stabilite a rezultatelor economico-financiare obţinute, informaţii folosite în munca de analiză provin din datele cuprinse în programul economic şi financiar al întreprinderii, bugetul de venituri şi cheltuieli precum şi din datele sistemului de evidenţă contabilă şi statistică. Programul economic şi financiar al întreprinderii cuprinde indicatori de plan şi unele norme care servesc drept bază de comparaţie în aprecierea rezultatelor economico-financiare obţinute în perioada analizată. Un rol important în analiza diagnostic revine informaţiilor din bilanţul contabil, anexele la bilanţ, contul de profit şi pierdere. Pentru efectuarea analizei economico-financiare este necesar să se recurgă şi la unele date din afara evidenţei economice, cum sunt: rapoarte prezentate în consiliile de administraţie, în adunările generale ale acţionarilor, procese verbale încheiate de organele de control financiarbancar, materiale apărute în presă şi altele. 20
Indiferent de sursele de provenienţă, informaţiile folosite în procesul de analiză economico-financiară şi activitatea managerială a firmei, trebuie să satisfacă anumite cerinţe cum sunt: utilitatea, exactitatea, profunzimea, operativitatea, valoarea şi costul informaţiei.
1.6. Etapele şi organizarea analizei diagnostic a activităţii economicofinanciare a întreprinderii Pentru a efectua în bune condiţii analiza diagnostic a activităţii economico-financiară a întreprinderii este necesară parcurgerea următoarelor etape: a) Stabilirea tematicii şi a obiectivelor analizei diagnostic; b) Culegerea datelor şi informaţiilor necesare pentru efectuarea analizei diagnostic; c) Verificarea informaţiilor culese din punct de vedere al exactităţii şi al veridicităţii; d) Prelucrarea şi studierea informaţiilor cu ajutorul metodelor şi procedeelor specifice analizei economico-financiare; e) Elaborarea concluziilor analizei şi a măsurilor pentru redresarea activităţii economicofinanciare a întreprinderii. Analiza diagnostic a activităţii economico-financiare începe prin elaborarea unui program de lucru prin care se fixează obiectivele şi etapele de analiză. În acest sens se precizează scopul analizei economice, problemele ce vor fi supuse analizei, perioada pe care se desfăşoară analiza precum şi persoanele care participă la efectuarea analizei. În funcţie de conţinutul şi obiectivele analizei diagnostic se stabilesc sursele documentare şi se trece la culegerea informaţiilor necesare pentru efectuarea analizei. Succesul procesului de analiză depinde de documentarea temeinică asupra fenomenelor şi proceselor economice supuse analizei, de cantitatea şi calitatea informaţiilor care reflectă fenomenele respective. Deoarece informaţiile culese pot conţine anumite erori este necesară verificarea lor atât sub aspectul exactităţii cât şi din punct de vedere al realităţii. După verificarea informaţiilor culese se trece la studierea şi prelucrarea lor pe baza metodelor şi procedeelor specifice analizei economice. În această etapă se studiază îndeosebi modul de realizare a obiectivelor stabilite, abaterile intervenite şi se măsoară influenţele factorilor care acţionează în mod direct şi indirect asupra rezultatelor obţinute. De asemenea, se
21
precizează factorii cu caracter perturbator precum şi cauzele care au determinat nerealizarea obiectivelor stabilite. Pe baza rezultatelor analizei diagnostic se stabilesc concluzii referitoare la punctele tari şi slabe intervenite în activitatea întreprinderii şi se fac propuneri pentru remedierea lipsurilor constatate şi sporirea eficienţei activităţii economice a întreprinderii. Analiza diagnostic a activităţii economico-financiare a întreprinderii poate fi parţială sau globală şi se poate efectua atât de organele din interiorul întreprinderii, cât şi din afara acesteia. În interiorul fiecărei întreprinderi, compartimentele funcţionale şi îndeosebi cele financiarcontabile sau anumite birouri specializate, pot efectua analize lunare, trimestriale şi lunare privind activitatea economică şi financiară desfăşurată, modul de realizare a obiectivelor stabilite, disfuncţionalităţile intervenite şi măsurile necesare pentru reglarea şi îmbunătăţirea rezultatelor economico-financiare în viitor. De asemenea, prin intermediul compartimentelor financiar-contabile, se efectuează analize anuale pe bază de bilanţ care se prezintă în Consiliul de administraţie şi Adunării Generale a Acţionarilor. Analiza diagnostic poate fi efectuată şi de organe din afara unităţii, cum ar fi: - organe fiscale ale statului care efectuează îndeosebi analize financiare asupra modului cum s-a stabilit baza de impozitare şi cum se respectă legislaţia în vigoare; - unităţi bancare, în special cu ocazia acordării de credite şi urmăririi rambursării lor; - firme specializate de consultanţă la solicitarea agenţilor economici pentru elaborarea unor planuri de afaceri, studii de fezabilitate şi evaluarea unor active sau a întregii activităţi în funcţie de anumite necesităţi. Analizele efectuate de firme specializate au un caracter temporar în vederea elaborării unor soluţii şi strategii de dezvoltare. Analizele cu caracter permanent sunt efectuate de către compartimentele funcţionale sau de cele constituite în mod special. La nivelul fiecărei firme se pot crea organisme mixte cu caracter special şi temporar în vederea efectuării unor analize tematice şi soluţionarea unor probleme, cum ar fi: - promovarea unor noi produse; - studierea concurenţei; - stabilirea strategiei de dezvoltare; - restructurarea activităţii. 22
Având în vedere complexitatea activităţii de analiză economico-financiară şi rolul său în procesul managerial, la nivelul fiecărei firme se impune crearea unor compartimente speciale de analiză pentru efectuarea unor analize diagnostic cu caracter parţial sau global ale căror concluzii să permită fundamentarea temeinică a obiectivelor şi a deciziilor privind reglarea şi adaptarea continuă la cerinţele economiei de piaţă.
II. ANALIZA CIFREI DE AFACERI
2.1.Noțiuni generale Cifra de afaceri reprezintă veniturile totale obţinute din activitatea comercială a unei întreprinderi într-o perioadă de timp determinată (de regulă un an). În cadrul cifrei de afaceri nu sunt incluse veniturile financiare şi cele extraordinare. Analiza cifrei de afaceri este importantă pentru aprecierea locului întreprinderii în sectorul său de activitate şi a poziţiei sale pe piaţă. În funcţie de nivelul cifrei de afaceri se poate preciza dacă întreprinderea este suficient de importantă, dacă este semnificativă raportarea rezultatelor sale la cele ale sectorului, analiza acesteia permiţând şi o raportare permanentă la poziţia strategică a firmei. Orice întreprindere este interesată de crede creşterea cifrei de afaceri în vederea obţinerii unui profit cât mai mare sau a uneia moderate, dar cu grad de certitudine în viitor. Conceptual cifra de afaceri poate fi abordată ca cifră de afaceri totală, cifră de afaceri medie, cifră de afaceri marginală şi cifră de afaceri critică. 23
Cifra de afaceri totală (CA) exprimă volumul total al afacerilor unei firme evaluate în preţurile pieţei, respectiv încasările totale. Cifra de afaceri medie ( CA ) reflectă încasarea realizată pe un produs:
CA =
CA / q ,unde
q reprezintă volumul fizic al vânzărilor totale. Cifra de afaceri marginală (CA m) exprimă variaţia încasărilor unei firme la creşterea sau scăderea cu o unitate a cantităţii vândute: CA m = Δ CA / Δ Q. Cifra de afaceri critică (CA min) reprezintă nivelul încasărilor la care se asigură acoperirea cheltuielilor, respectiv pragul de la care firma începe să producă beneficii: CA min = Cf / (1 – Cv / Ct), unde: Cf reprezintă suma cheltuielilor fixe, Cv reprezintă suma cheltuielilor variabile şi Ct suma cheltuielilor totale. Principalele probleme ale analizei cifrei de afaceri sunt următoarele: - analiza dinamicii şi structurii cifrei de afaceri; - analiza factorială a cifrei de afaceri; - analiza cifrei de afaceri în corelaţie cu capacitatea de producţie şi cererea; - determinarea cifrei de afaceri minime; - implicaţiile economico-financiare ale variaţiei cifrei de afaceri.
2.2.Analiza dinamică şi structurală a cifrei de afaceri Analiza cifrei de afaceri prezintă o importanţă deosebită deoarece modificarea acesteia se reflectă asupra principalilor indicatori economico-financiari precum şi asupra eficienţei activităţii societăţii comerciale. Mărimea cifrei de afaceri se determină prin însumarea veniturilor provenite din activitatea de bază a întreprinderii cu cele provenite din alte activităţi. CA = V b + Va Unde: Vb – reflectă cifra de afaceri din activitatea de bază a întreprinderii şi se referă la vânzarea produselor rezultate din activitatea de bază a acesteia; Va – reflectă cifra de afaceri din alte activităţi cu caracter industrial sau din executarea unor lucrări şi prestarea unor servicii către terţi. Pentru a defini cadrul general în care se înscrie activitatea întreprinderii se folosesc mărimile absolute şi ritmurile de creştere. 24
Mărimile absolute caracterizează evoluţia generală a cifrei de afaceri, iar cele relative indică proporţiile de creştere a cifrei de afaceri faţă de o anumită bază de comparaţie. Studierea acestora pe mai multe exerciţii permite stabilirea tendinţei activităţii întreprinderii. În procesul de analiză este necesar să se calculeze modificarea absolută şi procentuală intervenite în mărimea cifrei de afaceri din perioada curentă faţă de cea previzionată sau din perioada de bază, astfel: Δ CA = CA 1 – CA 0 = (Vb 1 + Va 1) – (Vb 0 +Va 0) Δ CA % = Δ CA / CA 0 * 100 sau Δ CA % = ICA – 100 = (CA 1/ CA 0 *100) - 100 În funcţie de mărimea şi sensul acestor modificări se pot face aprecieri cu privire la creşterea sau scăderea cifrei de afaceri în perioada supusă analizei. Contribuţia elementelor componente la modificarea cifrei de afaceri se poate calcula cu ajutorul metodei balanţiere: 1.
2.
b VCA = Vb 1 – Vb 0
a VCA
= Va 1 – Va 0
În funcţie de mărimea şi sensul acestor influenţe se pot face aprecieri cu privire la contribuţia pozitivă sau negativă a veniturilor din activitatea de bază sau a celor din alte activităţi la modificarea totală a cifrei de afaceri a întreprinderii. De regulă contribuţia principală la modificarea cifrei de afaceri totale revine veniturilor din activitatea de bază. În cadrul analizei se poate calcula şi ponderea veniturilor din activitatea de bază şi din alte activităţi faţă de cifra de afaceri totală fiind de asemenea necesar să se stabilească modificările intervenite prin mărimea acestor ponderi. G = Vb sau Va / CA *100 Δ G = G1 – G0 În funcţie de schimbările intervenite în mărimea acestor ponderi se poate face o analiză structurală a cifrei de afaceri precum şi aprecierea asupra schimbărilor intervenite în ponderea cifrei de afaceri din activitatea de bază şi din alte activităţi. Schimbările intervenite în structura cifrei de afaceri trebuie corelate cu schimbările care au avut loc în profilul şi structura producţiei vândute şi în cerinţele pieţei. Analiza cifrei de afaceri poate fi continuată prin determinarea raportului static şi a raportului dinamic între aceasta şi producţia marfă fabricată: 25
R s = CA / Q f * 100 R d = I CA / IQf * 100 Raportul static arată ponderea cifrei de afaceri în producţia marfă fabricată, el putând lua valori mai mici, egale sau mai mari ca 1 sau 100 şi exprimă modificările intervenite în stocurile de produse finite. Raportul dinamic arată dinamica cifrei de afaceri în dinamica producţiei marfă fabricată.
III. ANALIZA CHELTUIELILOR ÎNTREPRINDERII
Cheltuielile unei întreprinderi reflectă sub formă valorică întregul consum de factori de producţie sau de resurse materiale, umane şi financiare efectuat pentru fabricarea şi vânzarea producţiei. Nivelul, dinamica şi structura acestor cheltuieli reflectă în mod sintetic activitatea întreprinderilor industriale pe linia folosirii eficiente a resurselor de care dispun, iar reducerea nivelului lor trebuie să reprezinte un obiectiv principal pentru toţi agenţii economici în vederea sporirii eficienţei întregii activităţi desfăşurate. Principalele probleme ale analizei cheltuielilor întreprinderii sunt următoarele: 1)
analiza dinamicii şi structurii cheltuielilor totale ale întreprinderii;
2)
analiza cheltuielilor totale la 1000 lei venituri totale;
3)
analiza cheltuielilor de exploatare;
4)
analiza cheltuielilor variabile şi fixe;
5)
analiza cheltuielilor materiale;
6)
analiza cheltuielilor salariale;
7)
analiza cheltuielilor cu dobânzile;
8)
analiza costurilor pe produs. 26
3.1. Analiza dinamicii şi structurii cheltuielilor totale ale întreprinderii. Cheltuielile totale ale întreprinderii se structurează după mai multe criterii, unul important în funcţie de care se grupează şi în contul de profit şi pierdere fiind natura acestora. Potrivit acestui criteriu, cheltuielile totale cuprind: -
cheltuieli de exploatare;
-
cheltuieli financiare;
-
cheltuieli extraordinare.
Ct Ce C f Cex
În mod corespunzător veniturile totale obţinute din activitatea unei întreprinderi cuprind: -
venituri de exploatare;
-
venituri financiare;
-
venituri extraordinare.
Vt Ve V f Vex
Pentru analiza cheltuielilor totale este necesar să se calculeze modificările absolute şi procentuale intervenite în nivelul acestora, astfel: Ct Ct1 Ct 0
Ct %
Ct 100 Ct 0
sau
Ct % I Ct 100
Ct1 Ct 0
100 100
În funcţie de mărimea şi semnul modificărilor intervenite se pot face aprecieri cu privire la creşterea sau scăderea cheltuielilor totale efective faţă de cele prevăzute sau din perioada de bază. În procesul de analiză se pot calcula şi influenţele fiecărei categorii de cheltuieli asupra modificării cheltuielilor totale ale întreprinderii prin aplicarea metodei balanţiere astfel: - Cet Ce1 Ce0 C
C
- Cft C f1 C f 0 - Cext Cex1 Cex0 C
În cadrul analizei este necesar să se studieze şi structura cheltuielilor totale pe cele 3 categorii. În acest scop se va calcula ponderea fiecărei categorii de cheltuieli în cheltuielile totale, precum şi modificarea acestor ponderi: 27
G
Ce ; C f ; Cex Ct
100
G G1 G0
În funcţie de mărimea şi semnul modificărilor intervenite în nivelul lui „G”, se pot face aprecieri cu privire la modificările intervenite în structura cheltuielilor totale în perioada curentă faţă de cea prevăzută sau cea din perioada de bază. Analiza structurii cheltuielilor totale se mai poate efectua ţinând seama şi de alte posibilităţi de grupare a cheltuielilor întreprinderii. Astfel, în funcţie de dependenţa acestor cheltuieli faţă de variaţia volumului fizic al producţiei, cheltuielile totale se împart cheltuieli variabile şi cheltuieli fixe: Ct Cv C f
Dacă se ţine seama de modul de repartizare a cheltuielilor pe produse se poate face o grupare în cheltuieli directe şi cheltuieli indirecte: Ct Cd Ci
Cheltuielile directe sau cele indirecte se pot grupa pe categorii sau elemente de cheltuieli în cheltuieli materiale şi cheltuieli salariale efectuate în cadrul întreprinderii. Ţinând seama de aceste grupări se poate adânci analiza dinamicii şi structurii cheltuielilor totale prin calcularea modificărilor absolute şi procentuale pe fiecare categorie de cheltuieli, precum şi a ponderii fiecărei categorii de cheltuieli în cheltuielile totale.
3.2. Analiza cheltuielilor totale la 1000 lei venituri totale. Pentru aprecierea eficienţei cheltuielilor efectuate de către o întreprindere este necesar să se calculeze nivelul cheltuielilor totale la 1000 lei venituri totale ale întreprinderii. Acest indicator numit şi rată de eficienţă a cheltuielilor totale se calculează prin raportarea cheltuielilor totale la veniturile totale şi înmulţit cu 1000: Ct / 1000Vt
C C f Cex Ct 1000 e 1000 Vt Ve V f Vex
Ţinând cont de modul de calcul al indicatorului, ca raport între efort şi efect, o reducere a nivelului cheltuielilor la 1000 lei venituri relevă o situaţie favorabilă respectiv de creştere a eficienţei cheltuielilor totale. 28
Modificarea nivelului cheltuielilor totale la 1000 lei venituri totale mai poate fi explicată şi prin efectuarea unui alt tip de analiză factorială. În acest caz, nivelul cheltuielilor totale la 1000 lei venituri totale se poate calcula în funcţie de structura sau ponderea veniturilor întreprinderii pe cele 3 categorii şi de nivelul cheltuielilor la 1000 lei venituri pe cele 3 categorii de venituri şi cheltuieli. În finalul analizei este necesar să surprindem principalele măsuri ce trebuie întreprinse pentru reducerea nivelului cheltuielilor totale la 1000lei venituri totale. În general acestea se referă la: a)
preţurile de vânzare şi tarifele practicate pentru realizarea produselor şi
serviciilor trebuie să acopere costurile şi să permită obţinerea unui profit corespunzător; b)
adaptarea unei structuri optime de finanţare a mijloacelor economice;
c)
valorificarea activelor fixe la valori cât mai mari precum şi onorarea la
timp a obligaţilor faţă de clienţi şi faţă de bugetul statului.
3.3. Analiza cheltuielilor de exploatare Cheltuielile de exploatare deţin ponderea principală în cheltuielile totale ale întreprinderii. Ele cuprind toate cheltuielile aferente ciclului de exploatare, respectiv pentru aprovizionarea materiilor prime şi materialelor, stocarea acestora, producerea bunurilor şi serviciilor şi desfacerea acestora. Cheltuielile de exploatare pot fi grupate în 3 categorii: -
cheltuieli aferente producţiei vândute;
-
cheltuieli aferente producţiei stocate;
-
cheltuieli aferente producţiei imobilizate.
Ce C pv C ps C pi
În mod corespunzător, veniturile de exploatare cuprind: -
venituri aferente producţiei vândute;
-
venituri aferente producţiei stocate;
-
venituri aferente producţiei imobilizate.
Ve V pv V ps V pi
Indicatorul cu ajutorul căruia se apreciază eficienţa cheltuielilor de exploatare se numeşte cheltuieli de exploatare la 1000lei venituri de exploatare sau rată de eficienţă a cheltuielilor de 29
exploatare şi se determină raportând nivelul cheltuielilor de exploatare la veniturile de exploatare înmulţit cu 1000. Ce / 1000Ve
C C ps C pi Ce 1000 pv 1000 Ve V pv V ps V pi
Reducerea cheltuielilor la 1000lei venituri de exploatare arată o creştere a eficienţei activităţii de exploatare prin îmbunătăţirea utilizării resurselor materiale, umane şi financiare din fiecare fază a ciclului de exploatare (aprovizionare, producţie, desfacere). Analiza se poate adânci prin luarea în considerare a celor 3categorii de venituri de exploatare şi cheltuieli de exploatare. Analiza eficienţei cheltuielilor de exploatare poate fi continuată pe baza unui alt model factorial, caz în care nivelul cheltuielilor de exploatare la 1000lei venituri de exploatare se poate stabili în funcţie de ponderea fiecărei categorii de venituri de exploatare faţă de totalul veniturilor de exploatare şi de nivelul cheltuielilor de exploatare la 1000lei venituri de exploatare pe cele 3 categorii. În cadrul cheltuielilor de exploatare, ponderea cea mai mare revine cheltuielilor aferente producţiei vândute sau cheltuielile aferente cifrei de afaceri, fapt pentru care este necesară aprofundarea analizei prin determinarea eficienţei cheltuielilor aferente cifrei de afaceri. Asupra modificării cheltuielilor la 1000 lei cifră de afaceri influenţează 3 factori cu acţiune directă, respectiv: -
modificarea structurii producţiei vândute;
-
modificarea preţurilor de vânzare;
-
modificarea costurilor complete pe o unitate de produs.
Modificarea volumului fizic al producţiei vândute nu influenţează în mod direct nivelul cheltuielilor la 1000 lei cifră de afaceri pentru că acţionează cu aceeaşi mărime atât asupra numărătorului cât şi a numitorului relaţiei de calcul. Totuşi modificarea volumului fizic al producţiei vândute influenţează în mod indirect nivelul cheltuielilor la 1000 lei cifră de afaceri prin intermediul costului pe unitatea de produs care se modifică în sens invers faţă de variaţia volumului fizic al producţiei vândute pe seama cheltuielilor fixe ce revin pe unitatea de produs. În ceea ce priveşte modificarea structurii, deşi ea apare atât la numărător cât şi la numitor, influenţa sa nu este nulă pentru că la numărător avem structura producţiei vândute exprimată cu ajutorul costului în timp ce la numitor avem structura producţiei vândute exprimată cu ajutorul
30
preţului, iar raportul cost-preţ nu este constant pentru toate produsele, şi deci, şi cele două posibilităţi de exprimare a structurii sunt diferite. În finalul analizei este necesar să se studieze şi consecinţele modificării cheltuielilor la 1000 lei cifră de afaceri asupra principalilor indicatori economico-financiari ai întreprinderii şi anume: - asupra profitului aferent cifrei de afaceri; - asupra eficienţei utilizării mijloacelor fixe; - asupra eficienţei activelor circulante; - asupra eficienţei utilizării forţei de muncă.
3.4. Analiza cheltuielilor cu materialele Din analiza cheltuielilor cu materiile fac parte acele cheltuieli legate de obiectele muncii consumate în procesul de producţie, adică cheltuielile pentru materii prime, materiale, combustibili şi energie. Aceste cheltuieli deţin ponderea principală în totalul cheltuielilor întreprinderii, fapt care necesită luarea unor măsuri corespunzătoare pentru reducerea lor la nivelul fiecărei întreprinderi. În cadrul analizei cheltuielilor cu materialele se studiază următoarele probleme: -
dinamica şi structura cheltuielilor cu materialele;
-
eficienţa cheltuielilor cu materialele;
-
principalele căi de reducere a cheltuielilor cu materialele.
Pentru a analiza dinamica şi structura cheltuielilor cu materialele este necesar să se calculeze modificarea absolută şi procentuală a acestor cheltuieli precum şi a ponderii lor în totalul costurilor de producţie. Analiza în dinamică a cheltuielilor cu materialele trebuie să scoată în evidenţă tendinţa de reducere a cheltuielilor cu materialele pe unitatea de produs îndeosebi pe seama reducerii consumurilor specifice de materii prime, materiale, combustibili şi energie ce revin pe unitatea de produs ca urmare a modernizării şi perfecţionării procesului tehnologic. Pentru aprecierea eficienţei cheltuielilor cu materialele este necesar să se studieze corelaţia dintre indicele cifrei de afaceri şi indicele cheltuielilor cu materialele. Deoarece cheltuielile cu materialele cuprind atât cheltuielile cu materialele directe care sunt dependente de volumul 31
producţiei, cât şi cheltuielile cu materialele indirecte care au caracter convenţional constant, indicele cifrei de afaceri trebuie să devanseze indicele cheltuielilor cu materialele. De asemenea pentru a reflecta o îmbunătăţire a folosirii cheltuielilor cu materialele, indicele cifrei de afaceri trebuie să devanseze atât indicele cheltuielilor cu materialele directe, cât şi indicele cheltuielilor cu materialele indirecte. Nivelul indicatorului cheltuieli cu materialele la 1000 lei cifră de afaceri este influenţat de 3 factori cu acţiune directă: -
modificarea structurii cifrei de afaceri;
-
modificarea preţurilor de vânzare;
-
modificarea cheltuielilor cu materialele pe unitatea de produs.
În cadrul analizei cheltuielilor cu materiile prime trebuie să se studieze şi principalele căi de reducere a acestora. Aceste căi ar putea fi: -
reducerea consumurilor specifice;
-
reproiectarea produselor;
-
ridicarea calificării forţei de muncă;
-
folosirea unor materiale noi mai ieftine, dar fără a prejudicia calitatea produselor;
-
reducerea cheltuielilor de aprovizionare.
3.5. Analiza cheltuielilor salariale Cheltuielile salariale exprimă sub formă valorică întregul consum de muncă vie sau cheltuielile totale efectuate de întreprindere pentru plata forţei de muncă şi pentru achitarea obligaţiilor legate de asigurările sociale şi protecţia socială a salariaţilor. Pentru analiza situaţiei generale a cheltuielilor salariale este necesar să se studieze următoarele aspecte: - modificarea absolută şi relativă a cheltuielilor salariale; - eficienţa cheltuielilor salariale. Ponderea principală în totalul cheltuielilor salariale o deţine fondul de salarii. Mărimea fondului de salarii depinde de numărul mediu de salariaţi şi de salariul mediu anual pe o persoană: La rândul său, salariul mediu anual depinde de timpul mediu lucrat de o persoană într-un an, exprimat în ore şi de salariul mediu orar. 32
Reducerea cheltuielilor salariale la 1000 lei venituri din exploatare, cifră de afaceri sau valoare adăugată reflectă o creştere a eficienţei cheltuielilor salariale, ca urmare a sporiri mai accentuate a veniturilor din exploatare, cifrei de afaceri sau valorii adăugate faţă de creşterea cheltuielilor salariale sau a fondului de salarii. Practic, trebuie respectate următoarele corelaţii. Analiza costurilor pe produse Analiza costurilor pe produse are rolul de a evidenţia tendinţele ce se manifestă în evoluţia costurilor pe unitatea de produs, precum şi a căilor de reducere a acestora. Principalele obiective vizează: a) – analiza nivelului, dinamicii şi structurii costului produselor; b) – analiza principalelor categorii de cheltuieli; c) – analiza costului marginal. a) Analiza nivelului, dinamicii şi structurii costului produselor. Nivelul costurilor pe unitatea de produs se determină prin raportarea cheltuielilor totale aferente unui produs la volumul fizic al producţiei din produsul respectiv În procesul de analiză este necesar să se calculeze modificările absolute şi procentuale intervenite în nivelul costurilor pe unitatea de produs în perioada curentă, comparativ cu o perioadă precedentă sau cu realizările unor firme concurente. b) Analiza principalelor categorii de cheltuieli. Are ca scop identificarea abaterilor pe categorii de cheltuieli şi stabilirea posibilităţilor de reducere a acestora. Cheltuielile cu materiile prime depind de consumul specific din diferitele materiale şi de preţul materialului. Acţiunea de reducere a cheltuielilor cu materialele vizează atât preţul de achiziţie cât şi reducerea consumului de materiale.Cheltuielile cu salariile depind de productivitatea muncii exprimată prin timpul consumat pe unitatea de produs şi de salariul mediu orar.Modificarea lor este determinată de doi factori cu acţiune directă: timpul pe unitatea de produs şi salariul mediu orar.Reducerea cheltuielilor cu salariile pe unitatea de produs trebuie să se realizeze prin creşterea productivităţii muncii şi nu prin reducerea salariului mediu orar. Cheltuielile de regie ca sumă totală reprezintă acele cheltuieli care nu depind de volumul producţiei c) Analiza costului marginal Costul marginal reprezintă costul la care este produsă o unitate suplimentară dintr-un produs. 33
Analiza costului marginal permite determinarea punctului în care întreprinderea îşi desfăşoară activitatea cu cheltuielile cele mai mici.
IV. ANALIZA RENTABILITĂŢII ÎNTREPRINDERII
În condiţiile de piaţă profitul reprezintă unul dintre obiectivele de bază ale activităţii unei întreprinderi. Chiar dacă obiectivul privind maximizarea profitului a fost detronat din calitatea sa de scop primordial al unui agent economic, datorită unor neajunsuri de ordin conceptual şi practic, cum ar fi caracterul său static şi neincluderea în calcul a riscului, studiul profitului prezintă o importanţă deosebită pentru analiza situaţiei financiar-patrimoniale a oricărei întreprinderi. Obiectivul de maximizare a averii acţionarilor, respectiv de creştere a valorii de piaţă a unei firme, devenit de primă importanţă, nu exclude în nici un fel existenţa sau sporirea profitului, ci dimpotrivă recunoaşte rolul acestuia de principal factor de influenţă în atingerea acestui obiectiv. De fapt, dacă înlăturăm, pe termen mediu, conceptului de profit componentele de lichiditate, de localizare temporală şi de risc, obţinem noţiunea de cash-flow net, adică elementul de bază folosit la evaluarea averii acţionarilor, respectiv în determinarea valorii de piaţă a acţiunilor unei întreprinderi. În acelaşi timp, maximizarea profitului oferă o orientare foarte bună a activităţii managerilor, deoarece acest obiectiv reflectă punctul până la care trebuie extinsă producţia, adică punctul în care venitul marginal este egal cu costul marginal al ultimei unităţi de produs realizată. Dacă se produce mai puţin nu se va putea atinge profitul maxim posibil, iar dacă producţia trece de punctul în care venitul marginal este egal cu costul marginal, veniturile suplimentare care se vor obţine vor fi depăşite de costurile suplimentare. Rentabilitatea exprimă capacitatea unei firme de a realiza profit, respectiv de a obţine venituri de pe urma vânzării şi încasării producţiei, care să depăşească cheltuielile ocazionate de 34
activitatea sa. Rentabilitatea poate fi analizată sub două aspecte şi anume prin prisma profitului privit ca un indicator de volum şi prin rata profitului (rata rentabilităţii), care exprimă eficienţa folosirii principalelor resurse angajate în obţinerea profitului. Rentabilitatea reprezintă principala formă de manifestare a eficienţei economice, iar profitul, ca fundament al rentabilităţii, se prezintă în cadrul diverselor modele de analiză a rentabilităţii sub mai multe forme, şi anume: profit de exploatare, profit financiar, profit impozabil, profit net (profit după impozitare). Principalele probleme ale analizei diagnostic a rentabilităţii sunt: - analiza dinamică şi structurală a profitului; - analiza factorială a profitului; - analiza ratei rentabilităţii; - analiza rentabilităţii pe produse; - analiza rentabilităţii pe baza punctului critic; - analiza corelaţiei dintre rentabilitate şi risc; Informaţiile necesare analizei rentabilităţii se regăsesc în contul de profit şi pierderi, în bilanţul contabil şi anexele sale, precum şi în alte documente ale contabilităţii financiare şi de gestiune ale oricărei firme.
4.1. Analiza dinamică şi structurală a profitului Analiza structurală a profitului ţine seama de elementele componente şi de sursele de provenienţă ale profitului. Astfel, mărimea rezultatului total al exerciţiului înainte de impozitare (Rt), numit şi profit brut (Pb), se determină ca diferenţă între veniturile totale (Vt), obţinute în perioada respectivă şi cheltuielile totale (Ct) efectuate de către întreprindere: Rt(Pb) = Vt - Ct La rândul său, veniturile totale provin din însumarea veniturilor de exploatare (Ve), a veniturilor financiare (Vf) şi a veniturile extraordinare (Vex): Vt = Ve + Vf + Vex De asemenea, cheltuielile totale se compun din cheltuielile de exploatare (Ce), cheltuieli financiare (Cf) şi cheltuieli extraordinare (Cex). Ct = Ce + Cf + Cex 35
În procesul de analiză se pot calcula modificările absolute şi procentuale intervenite în mărimea rezultatului total (profitului brut), astfel: Rt = Rt1 - Rt0
Rt
Rt% = Rt x 100 0
Analiza structurală a rezultatului total se poate adânci prin luarea în considerare a influenţelor exercitate de modificarea fiecărei categorii de venituri, precum şi a categoriilor de cheltuieli aferente. Mărimea rezultatului total (profitului brut) se mai poate stabili prin însumarea rezultatului aferent exploatării sau a profitului aferent exploatării sau a profitului financiar (Rf sau Pf) şi cu rezultatul extraordinar sau profitul extraordinar (Rex sau Pex): Rt(Pb) = Re + Rf + Rex = (Ve - Ce) + (Vf – Cf) + (Vex - Cex) Prin însumarea rezultatului de exploatare şi a rezultatului financiar se obţine rezultatul curent (Rc): Rc = Re + Rf În cadrul analizei se pot calcula influenţele fiecărei categorii de rezultate asupra modificării rezultatului total (profitului brut) prin aplicarea metodei balanţiere. De asemenea, se poate stabili ponderea fiecărei categorii de rezultat în cadrul rezultatului total al întreprinderii, precum şi modificarea acestor ponderi, astfel: GRe, Rf ,Re x
Re, Rf , Re x *100 iar Rt
G G1 G0
Suma algebrică a contribuţiei tuturor factorilor trebuie să corespundă cu modificarea procentuală a rezultatului total (a profitului brut). În cadrul analizei se poate stabili mărimea rezultatului impozabil (Ri) sau a profitului impozabil (Pi), în funcţie de rezultatul total sau profitul brut al întreprinderi, la care se adaugă cheltuielile nedeductibile (Cn) şi se scad deducerile fiscale (Df): Ri(Pi) = Rt(Pb) + Cn - Df Mărimea profitului net sau a rezultatului net Pn (Rn) se determină sa diferenţă între rezultatul sau profitul impozabil şi impozitul pe profit corespunzător: Rn(Pn) = Ri(Pi) - Ip Pentru analiza structurală a profitului prezintă interes şi studiul indicatorilor cuprinşi în situaţia soldurilor intermediare de gestiune, care reprezintă importante puncte de sprijin în 36
elaborarea deciziilor financiare şi de producţie ale întreprinderii industriale. Ele caracterizează situaţia economică şi financiară a întreprinderii, prezentând interes atât pentru fundamentarea internă a deciziilor de conducere cât şi pentru analiştii externi ai activităţii firmei. Astfel, principalul indicator în care este cuprins în această situaţie este excedentul brut al întreprinderii, determinat de activitatea de exploatare. Acest indicator prezintă avantajul că nu este influenţat de activitatea financiară sau de politica financiar-contabilă a firmei, respectiv nu depinde de sistemul de amortizare şi aprovizionare, de nivelul impozitelor şi taxelor sau de politica de distribuire a dividendelor. Excedentul brut de exploatare se determină astfel: EBE = VA + Sb - Cp - ITV în care: VA - reprezintă valoarea adăugată; Sb - subvenţiile de exploatare; Cp - totalul cheltuielilor legate de personal; ITV – impozitele, taxele şi vărsămintele asimilate (mai puţin impozitul pe profit şi TVA). Dacă scădem din excedentul brut de exploatare creşterea necesarului financiar de exploatare (NFE), sau dacă se adaugă scăderea NFE, vom obţine excedentul de trezorerie de exploatare. Acest indicator măsoară capacitatea unei întreprinderi de a genera lichidităţi din activitatea de exploatare, exprimând contribuţia exploatării la formarea cash-flowului total al întreprinderii. Indicatorii cuprinşi în situaţia soldurilor intermediare de gestiune se obţin în cascadă, prin scăderi succesive. Valoarea adăugată, spre exemplu, se obţine prin scăderea din producţia exerciţiului plus marja comercială sau suma adaosului comercial, a consumurilor intermediare provenite de la terţi. Analiza structurală a excedentului brut de exploatare şi implicit a celorlalţi indicatori cuprinşi în situaţia soldurilor intermediare de gestiune se realizează cu ajutorul metodei bilanţiere.
4.2. Analiza factorială a profitului Analiza factorială a profitului necesită stabilirea factorilor care influenţează mărimea şi evoluţia profitului, precum şi cuantificarea acestor influenţe. În cadrul analizei factoriale a profitului vom urmări trei indicatori de bază şi anume: - analiza rezultatului total (profitului brut); 37
- analiza rezultatului exploatării (profitului de exploatare); - analiza rezultatului aferent cifrei de afaceri. În general, creşterea profitului se poate obţine pe următoarele căi: - creşterea volumului producţiei fabricate şi vândute, în funcţie şi de evoluţia cererii şi a ofertei de bunuri pe piaţă; - îmbunătăţirea structurii structurii producţiei în favoarea celor mai rentabile produse pe piaţă; - reducerea cheltuielilor unitare, prin: reducerea cheltuielilor materiale, în principal prin scăderea consumurilor specifice şi prin reducerea cheltuielilor cu amortizarea pe unitatea de produs;
4.3.Analiza ratei rentabilităţii Rata rentabilităţii reprezintă un indicator sintetic, prin care se apreciază sub formă relativă situaţia profitabilităţii întreprinderii. Rata rentabilităţii este unul dintre cei mai importanţi indicatori prin care se apreciază eficienţa activităţii unei întreprinderi, deoarece reflectă rezultatele obţinute ca urmare a trecerii prin toate stadiile circuitului economic: aprovizionare, producţie şi desfacere. Rata rentabilităţii, ca indicator economic, poate avea mai multe forme, în funcţie de modul de raportare a profitului brut sau net la capitalul total sau capitolul propriu, la resursele consumate sau la rezultatele obţinute în urma vânzării produselor. 1) Rata rentabilităţii economice se exprimă ca raport între rezultatul exerciţiului înainte de impozitare (profit brut) şi capitalul total (propriu şi împrumutat), denumit şi capital permanent: Re
Pb Pb * 100 * 100, Kp Kpr Kî
în care: Re- rentabilitatea economică; Pb- profitul brut; Kp- capitalul permanent. În acest caz rata rentabilităţii economice arată performanţa economică a întreprinderii, respectiv modul în care acesta utilizează ansamblul resurselor de capital aflate la dispoziţia sa.
38
2)Rata rentabilităţii financiare se determină ca raport între rezultatul după impozitare (profitul net) şi capitalul propriu: Rf
Pn * 100, Kpr
în care: Kpr- capitalul propriu; Pn- profitul net; Rata rentabilităţii financiare este influenţată de pârghia financiară, respectiv de raportul care există între capitalul propriu şi datoriile pe termen mediu şi lung. Costul capitalului împrumutat depinde de rata medie a dobânzii, care se exprimă astfel: Rd
Sd * 100 D
în care: Sd- reprezintă suma dobânzilor; D- volumul datoriilor financiare (pe termen mediu şi lung). Creşterea ratei rentabilităţii resurselor consumate poate avea loc prin: - îmbunătăţirea structurii producţiei în favoarea sortimentelor mai rentabile pentru întreprindere şi cerute pe piaţă; - creşterea preţurilor de vânzare, care poate avea loc numai prin creşterea calităţii produselor şi în corelaţie cu raportul dintre cererea şi oferta de bunuri respective. 3.)Rata rentabilităţii vânzărilor, numită şi rata rentabilităţii comerciale (Rv), care se determină ca raport între profitul aferent cifrei de afaceri şi cifra de afaceri, exprimată în preţuri de vânzare, exclusiv TVA: Rv
Pr * 100 q* p
q( s) p q( s)c *100 q(s) p
Acest model cunoaşte aceiaşi factori de influenţă ca şi rata rentabilităţii resurselor consumate, situaţi în aceeaşi ordine de condiţionare: s, c, p. Calculul influenţelor are loc în mod asemănător cu cazul ratei rentabilităţii resurselor consumate, prin aplicarea metodei substituţiei în lanţ.
39
4.4. Analiza rentabilităţii pe produse Analiza rentabilităţii pe produse permite cunoaşterea profitului şi a ratei rentabilităţii pe fiecare sortiment, precum şi a căilor prin care se poate acţiona în vederea cunoaşterii rentabilităţii întreprinderii. Pentru aprecierea rentabilităţii pe produse se folosesc doi indicatori principali: profitul pe categorii de produse şi rata rentabilităţii pe categorii de produse. Profitul pe unitatea de produs (pr) se stabileşte ca diferenţă între preţul de vânzare (p) fără TVA şi costul pe unitatea de produs (c), adică: pr = p - c Suma profitului pe produse se determină în funcţie de cantitatea de produse vândută (q) şi de diferenţa dintre preţul de vânzare fără TVA şi costul complet pe unitatea de produs astfel: Pr = q(p-c)=qp-qc Rata rentabilităţii pe categorii de produse se poate exprima prin raportarea profitului pe produs la costul complet al producţiei vândute, respectiv la preţul de vânzare fără TVA r
q ( p c) pc *100 * 100 ; q*c c
r
pc * 100 . p
Nivelul ratei rentabilităţii pe produs este deci influenţat de doi factori cu acţiune directă: costul unitar şi preţul de vânzare fără TVA, a căror modificare se răsfrânge asupra modificării ratei rentabilităţii. Analiza ratei pe produs trebuie să pună în evidenţă, pe de o parte, situaţia îndeplinirii prevederilor la cei doi indicatori, profitul pe produs şi rata rentabilităţii pe produs, prin stabilirea factorilor care au determinat abaterile respective faţă de program şi propunerea unor măsuri de îmbunătăţire a situaţiei. Pe de altă parte, această analiză trebuie să evidenţieze produsele a căror profit şi respectiv rată a rentabilităţii sunt situate sub un nivel considerat acceptabil pentru firmă, pentru viitor existând alternativa creşterii rentabilităţii acelor produse sau restrângerea producţiei, ari chiar renunţarea la producerea lor, în funcţie de studiile de piaţă şi de politica firmei în cauză. Căile principale de creştere a rentabilităţii pe produse se referă la reducerea cheltuielilor pe unitatea de produs, atât pe seama cheltuielilor materiale cât şi a cheltuielilor cu munca vie, precum şi la creşterea preţurilor de vânzare, în funcţie de creşterea calităţii şi de evoluţia raportului cerere – ofertă.
V. STUDIU DE CAZ 40
ANALIZA PROFITABILITĂȚII LA S.C. ELMERA S.A.
5.1.Prezentarea firmei Societatea studiată în cadrul acestui proiect este S.C. ELMERA S.R.L. din Lupeni, jud.Hunedoara, o societate comercială cu capital privat înființată în 2005, prin aportul a doi asociați, având număr de înregistrare J20/1958/2005. La început activitatea s-a desfășurat într-un spațiu închiriat, cu un număr de 3 angajați. Pe parcurs, din motive obiective s-a renunțat la acesta și s-a închiriat un alt spațiu comercial la care s-au făcut îmbunătățiri prin investiții, devenind punct de lucru al firmei. Până în prezent, asociații au participat în mod egal la beneficii și pierderi. De-a lungul anilor firma a achiziționat numeroase aparate tehnologice dintre care 3 calculatoare, 2 copiatoare. o imprimantă, un fax precum și alte aparate achiziționate pentru întreținere și reparații. Societatea are contabilitate externalizată, având un contract de prestări servicii cu firma specializată de contabilitate S.C.Computer Sercont S.R.L. Elemente de identificare: Denumire: S.C. ELMERA S.R.L. Sediul social: Lupeni, str. Crinilor 42/5 Punct de lucru: lupeni, str.B-dul Păcii nr 3 Telefon/Fax:0254-561309 Nr.de înregistrare: J20/1958/2005.J20 Cod fiscal: 18257954 Activitate preponderentă: arhitectură (cod CAEN: M7111) Capital subscris și vărsat: 200 RON Cifra de afaceri: 110.000 RON Profit net: 20.000 RON
Obiectul de activitate al societăţii Societatea comercială ELMERA S.R.L. are ca domeniu principal activități de arhitectură, 41
inginerie și servicii de consultanță tehnică legată de acestea( cod CAEN: M 7111) Această clasă include: a.) consultanță pentru activități de arhitectură: planuri și proiecte pentru clădiri; supravegherea activității de construcții; planuri de urbanism și amenajarea teritoriului; b.) proiectarea platformelor industriale și a echipamentelor; c.) inginerie, management de proiect și activități tehnice: realizarea de proiecte privind ingineria civilă, hidraulică și de trafic; elaborarea și realizarea de proiecte privind ingineria electrotehnică, minieră, chimică, mecanică, industrială și de securitate tehnică; d.) elaborarea proiectelor referitoare la instalații de aer condiționat, refrigerare, control al poluării, inginerie acustică etc.; e.) elaborarea de proiecte de prospecțiuni și geologie: măsurători și cercetări conexe, care oferă informații referitoare la structura
solului, localizarea zăcămintelor de petrol, gaze naturale, minerale, minereuri și ape subterane;
Începând cu luna iunie, anul 2009, societatea și-a extins activitatea desfășurând și comerț cu produse de birotică, papetărie și xerox. Scopul firmei S.C. ELMERA S.R.L. Activitatea desfășurată sunt conforme cerinţelor de calitate şi legislației în vigoare. Acestea sunt conforme standardului ISO 9001. Standardul ISO 9001 a fost elaborat pentru o certificare oferită clienților ca societatea în cauză funcționează în acord și pe baza unui sistem de calitate recunoscut internațional și care este reprezentativ atât pentru calitatea produselor și serviciilor, cât și managementului organizației respective. Calitatea serviciilor, produselor, managementului care, în fapt, influențează calitatea celorlalte produse și procese ale întreprinderii, reprezintă un factor decisiv în importanța activității oricărei societăți prezente pe piața românească, a cărei dinamică este în continuă dezvoltare, în condițiile economiei de piață actuale. Această calitate contribuie, direct sau indirect, la mărirea cifrei de afaceri, la păstrarea poziției de piață, cucerirea a noi nișe de piață, îmbunătățrirea imaginii firmei, creșterea încrederii clienților și furnizorilor în serviciile și produsele oferite de către firmă. Societatea deține și Certificat de calitate obținut prin S.R.A.C. - Societatea Română de Certificare a Calităţii. 42
ELMERA este dedicată total pieţei româneşti. Oferă 'într-un singur pas' totala satisfaţie a clientului, împreună cu reducerea costurilor proprietăţii produselor, soluţiilor şi serviciilor furnizate, beneficiind de un puternic suport tehnic propriu şi internaţional. În prezent prin angajații permanenți sau prin colaboratori poate acoperi o mare diversitate de tipuri de lucrări. Specialiștii colaboratori sunt arhitecți, ingineri constructori, ingineri de instalații electrice, sanitare și de încălzire, experți tehnici și verificatori atestați, topografi, geologi. Dispune de asemeni de licențe pentru programele de proiectare, atât de calcul cât și de desenare, toate lucrările fiind făcute pe calculator. Astfel oferă: servicii profesionale de proiectare structurală inginerească. Cu ajutorul unor programe de analiză structurală, licențiate, cum ar fi Graitec Advance Design servicii de concepție, desenare și editare planuri tehnice de detaliu, utilizând programe CAD, licențiate, performante, dedicate acestui scop consultanță tehnică în construcții
5.2. Conducerea și organizarea firmei/organigrama Fiind o societate mică, în curs de dezvoltare, S.C. ELMERA S.R.L. are un administrator și trei angajați: 1 inginer, 1 desenator, 1 vânzător. Administratorul firmei are următoarele atribuții: - să aprobe bilanțul și să stabilească repartizarea profitului net; - să modifice actul constitutiv; - să reprezinte societatea în relațiile cu terții, persoane fizice sau juridice; - să admită începerea activității numai după depunerea capitalului social; - să vegheze ca bilanțul contabil să fie intocmit la termen și depus la organele fiscale și Registrul Comertului; - să nu admită ridicarea din casa societății a unor sume de bani în interes personal; - să vegheze ca dividendele să fie stabilite pe baza unui profit real. Organigrama se compune astfel: Administrator 43
Angajat 1:
Angajat 2:
Angajat 3:
Inginer
Desenator
Vânzător
5.3. Resurse umane/organizarea procesuală Organizarea procesuală constă în stabilirea principalelor procese de muncă necesare realizării sistemului de obiective ale firmei. Principalele procese de muncă ce se desfăsoară într-o organizație sunt: funcțiunile, activitățile, atribuțiile și sarcinile. În general într-o organizație există cinci funcțiuni principale: cercetare-dezvoltare, comercială, producție-servicii, financiarcontabilă și personal. Functia comercială cuprinde trei activități: marketing, aprovizionare și vânzare. Activitățile la rândul lor se divid în atribuții, care reprezintă procese de muncă ce concură la realizarea obiectivelor specifice. Spre exemplu în cadrul marketingului deosebim atribuții de prospectare a pietei, reclamă și publicitate. Atribuțiile se divid în sarcini, care sunt procese de muncă complexe sau simple ce contribuie la realizarea obiectivelor individuale și de regulă se atribuie unei singure persoane. Elementele principale ale procesului de muncă sunt: subiectul (omul), mijloacele de muncă, obiectele muncii si scopul. În cazul societății ELMERA S.R.L. procesul de muncă include următoarele elemente: - administrator, celelalte specializări specifice; - documentele, informatia; - echipamente de calcul (calculatoare, imprimante), mobilier; - mediul (ambianta fizică si socială în care se desfăsoară activitatea); - relația vânzător - client; - scopul procesului de muncă (satisfacerea cerințelor clienților). Prin studierea procesului de muncă se pot descoperi căi de creștere a productivității muncii, se pot reduce eforturile fizice și intelectuale și se elimină sau se diminuează suprasolicitarea. 44
În cadrul societății ELMERA S.R.L. se acordă o foarte mare atenție resurselor umane, deoarece este modul în care se poate obține un nivel ridicat de profitabilitate în cadrul firmei. În condiţiile în care firma se adaptează cerinţelor din ce în ce mai exigente ale clienţilor, dezvoltarea de noi produse, instrumente şi servicii trebuie să fie susţinută de un personal cu o calificare de vârf, la standarde occidentale. Performanţa personalului societății este rezultatul unui proces început încă de la înfiinţarea societății, axat pe trei direcţii principale: selectarea riguroasă a echipei de specialişti, permanenta perfecţionare a acesteia, dar şi stimularea implicării fiecărui angajat în optimizarea activităţii societății. Politica societății ELMERA S.R.L. în domeniul recrutării a avut în vedere atât experienţa, cât şi motivaţia noilor angajaţi. La selectare s-a ţinut seama de nivelul studiilor absolvite, de competenţa, dar şi de aspecte legate de onestitatea, seriozitatea şi conştiinciozitatea candidaţilor.
VI. ANALIZA SITUAȚIEI ECONOMICO-FINANCIARĂ A FIRMEI ELMERA S.R.L.
6.1. Analiza veniturilor întreprinderii.
45
Veniturile unităţii patrimoniale sunt structuri care evidenţiază modul cum se susţin consumurile, ele fiind raţiunea de efectuare a cheltuielilor. Definiţia veniturilor include atât veniturile din activităţi curente, cât şi câştiguri din alte surse. Veniturile din activități curente se pot regăsi sub diferite denumiri, cum ar fi vânzări, comisioane, dobânzi, dividende, redevenţe şi chirii. Câștigurile reprezintă alte elemente care corespund definiţiei veniturilor şi pot apărea sau nu ca rezultat al activităţii curente a întreprinderii. Câştigurile reprezintă creșteri ale beneficiilor economice şi, din acest punct de vedere, nu diferă ca natură de veniturile din activitatea curentă. Prin urmare în Cadrul general câştigurile nu sunt privite ca structuri separate. Câştigurile includ, de exemplu, sumele rezultate în urma cedării activelor imobilizate. Definiţia veniturilor include, totodată, şi câştigurile nerealizate cum sunt cele din reevaluarea titlurilor de plasament şi cele rezultate din creşterea valorii contabile a activelor imobilizate. Prezentarea câştigurilor în contul de profit şi pierdere se realizează, de obicei, distinct, deoarece cunoaşterea existenţei acestora este importantă pentru procesul decizional. Câştigurile sunt prezentate, de regulă, la valoarea netă mai puţin cheltuielile aferente. Veniturile pot fi utilizate pentru achiziţionarea de active sau pentru creşterea valorii diferitelor tipuri de active, cum ar fi numerarul, creanţele, bunurile şi serviciile primite în schimbul bunurilor şi serviciilor furnizate. Venitule pot rezulta, de asemenea, din lichidarea datoriilor. De exemplu, o întreprindere poate furniza bunuri şi servicii unui creditor în scopul lichidării unei datorii legate de un credit în derulare. Veniturile sunt structuri patrimoniale asimilate ca natură resurselor economice deoarece reflectă modul de susţinere a cheltuielilor. Veniturile au următoarea structură: venituri din exploatare; venituri financiare; venituri extraordinare 6.1.2. Veniturile din exploatare sunt veniturile obținute de o companie în cursul activității sale; se mai numesc și venituri din activitatea de bază. Pentru o companie de producție, veniturile din exploatare vor fi cele obținute în legătură cu produsele vândute iar pentru instituțiile bancare ele se calculează însumând veniturile din dobânzi și cele din comisioane. Pentru societățile nebancare, veniturile din exploatare se compun din cifra de afaceri netă, la care se adaugă soldul variației stocurilor de produse finite și a producției în curs, producția capitalizată și alte venituri din exploatare. 46
Situaţia activității economice la societatea comercială “ELMERA” S.R.L., înregistrată pe ultimii trei ani este concretizat în contul de profit și pierderi atașat lucrării (anexa nr.1.), iar veniturile din exploatare sunt prezentate în tabelul următor (tabel nr.1) Tabel nr.1. Situația veniturilor de exploatare în perioada 2007-2009 Indicatori Producția vândută
2007 110.561
2008 116.713
2009 156.690
Venituri din vânzarea mărfurilor Cifra de afaceri (1+2) Variația stocurilor Producția imobilizată Alte venituri din exploatare VENITURI DIN EXPLOATARE – TOTAL
0 110.561 0 0 0 110.561
0 116.713 0 0 0 116.713
17.249 173.939 0 0 0 173.939
După cum bine se observă din tabel veniturile din exploatare se bazează pe veniturile din producția vândută. Aceste venituri se referă la veniturile obţinute din vânzările de produse realizate, lucrările executate sau serviciile prestate. Această situație este prezentat și în figura nr.1.
Figura nr.1. Evoluţia venturilor din exploatare
47
Deoarece ceilalți factori care compun veniturile de exploatare nu contribuie la formarea acestora, acesta se va compune prin însumarea veniturilor din vânzarea mărfurilor și producția vândută, adică cifra de afaceri netă. Indicatorii
care ne ajută la interpretarea acestor factori sunt următoarele: variațiile
absolute, indicii de dinamică precum și ponderea factorilor. Calcularea acestora în ceea ce privește veniturile din exploatare, veniturile financiare și veniturile totale s-a realizat în anexa nr.2 și sunt prezentate în tabelul nr.2.
48
Tabelul nr.2. Variația absolută, indicii de dinamică și ponderea veniturilor din exploatare în perioada 2007-2009 Indicii de dinamică
Variația absolută Indicatori Producția vândută Venituri din vânzarea mărfurilor Cifra de afaceri (1+2) Variația stocurilor Producția imobilizată Alte venituri din exploatare VENITURI DIN EXPLOATARE – TOTAL
Gi%
20082007 6.152 0 6.152 0 0 0
20092007 46.129 17.249 63.378 0 0 0
20092008 2008/2007 2009/2007 2009/2008 39.977 1,06 1,42 1,34 17.249 0 0 0 57.226 105,56 157,32 149,03 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0
2007 100,00 0 100,00 0 0 0
2008 100,00 0 100,00 0 0 0
2009 90,08 9,92 100,00 0 0 0
6.152
63.378
57.226
100,00
100,00
100,00
105,56
49
157,32
149,03
Interpretare indicatori : Din sumele prezentate rezultă veniturile din exploatare au crescut de la an la an. Astfel în
anul 2008 au crescut cu 6.152 lei, adică 105,56% față de anul 2007. Iar în anul 2009 se observă o creștere cu 57.226 lei, adică 149,03% față de anul 2008.
Această creștere majoră în anul 2009 se datorează faptului că apare un nou factor, respectiv ”venituri din vânzarea mărfurilor”, cu o sumă de 17.249 lei.
Aceste venituri au dus la o creştere substanţială a cifrei de afaceri de la 110.561 în 2007
la 173.939 în 2009, adică o majorare de 157,32%. Creşterea veniturilor din exploatare datorează și diversificării activității firmei,
desfășurând și comerț cu produse de birotică, papetărie și xerox în ultimul an. 6.1.2.Veniturile financiare sunt obținute de o companie din activități care au legătură cu deciziile legate de finanțare, investiții, expunerea la fluctuațiile de curs valutar sau provizioanele constituite. Veniturile financiare cuprind: - venituri din participații, alte imobilizări și creanțe imobilizate: (în general dividendele încasate ca urmare a deținerii de titluri imobilizate, dobânzile aferente creanțelor imobilizate. - venituri din titluri de plasament: sunt cele rezultate din vânzarea titlurilor deținute ca investiții pe termen scurt, - venituri din diferențe de curs valutar: sunt venituri obținute din diferențe favorabile de curs valutar rezultate fie în urma lichidării împrumuturilor și datoriilor în valută, fie în urma fructificării disponibilităților în valută aflate în depozite bancare, în casierie etc. - venituri din dobânzi: reprezintă dobânzile primite pentru disponibilitățile din conturi bancare și împrumuturile
acordate.
- alte venituri financiare: cuprind reduceri (sconturi) obținute de la furnizori și creditori, alte venituri financiare decât cele mai sus-menționate. În cadrul firmei “ELMERA” S.R.L., întâlnim în cadrul veniturilor financiare doar venituri din dobânzi şi alte venituri financiare,cum este prezentat și în tabelul nr.3.
Tabel nr.3. Situația veniturilor financiare în perioada 2007-2009 50
Indicatori Venituri din interese de participare Venituri din alte investiții și împrumuturi care fac parte
2007
din activele imobilizate Venituri din dobânzi Alte venituri financiare VENITURI FINANCIARE – TOTAL
2008
2009
0 0
0 0
0 0
7 0 7
7 0 7
5 50 55
Se poate observa o stagnare a veniturilor financiare în anul 2007 și 2008, și o creștere destul de semnificativă în anul 2009. Această creștere financiară și diferența semnificativă față de anii precedenți este prezentat și în figura următoare (figura nr.2.)
Figura nr.2. Evoluția veniturilor financiare Calculele care ne ajută la interpretarea acestor factori sunt următoarele: variațiile absolute, indicii de dinamică precum și ponderea factorilor care au fost calculate în anexa nr.2. și sunt prezentate în tabelul nr.4.
51
Tabel nr.4. Variația absolută,indicii de dinamică și ponderea veniturilor financiare în perioada 2007-2009 Indicatori Venituri din interese de
Indicii de dinamică
Variația absolută 2008-2007 2009-2007 2009-2008
Gi%
2008/2007
2009/2007
2009/2008
2007
2008
2009
participare Venituri din alte investiții Venituri din dobânzi Alte venituri financiare VENITURI
0 0 0 0
0 0 -2 50
0 0 -2 50
100,00 -
71,43 -
71,43 -
100 -
100 -
9,09 90,91
FINANCIARE TOTAL
0
48
48
100,00
785,71
785,71
100
100
100
52
Interpretarea indicatorilor: În anul 2009 au scăzut veniturile din dobânzi de la 7 la 5 lei, adică cu 71,43%. Au crescut sumele provenite din alte venituri financiare de la 0 la 50 lei. În anul 2009 au crescut veniturile financiare cu 785,71% față de anul 2008 și 2007 Sumele provenite din alte venituri financiare au pondera cea mai mare. Creșterea sumei provenite din alte venituri financiare a dus și la creșterea veniturilor financiare. 6.1.3. Veniturile extraordinare denumite și venituri excepționale, sunt rezultate din evenimente sau tranzacții ce nu sunt așteptate să se repete într-un mod frecvent sau regulat. Sunt venituri obţinute din operaţiunile ce nu au caracter normal, care să decurgă din obiectul de activitate al unităţii adică din activitatea curentă prestată de întreprindere Veniturile extraordinare provin din: - venituri extraordinare din operații de gestiune: în acest caz fiind vorba de operațiuni cu caracter excepțional ce se referă la activitatea de exploatare a întreprinderii (exemplu: primirea de donații de active circulante, venituri din despăgubiri și penalități sau alte venituri excepționale din operații de gestiune - venituri extraordinare din operații de capital: acestea se referă la veniturile obținute din vânzarea activelor imobilizate, exclusiv TVA, subvențiile pentru investiții virate la rezultatul exercițiului. - venituri extraordinare din provizioane: reprezintă venituri extraordinare din anularea sau diminuarea provizioanelor pentru riscuri și cheltuieli cu caracter excepțional, venituri din provizioane pentru depreciere sau provizioane reglementat. Firma analizată nu a realizat nici un fel de venit din această categorie, după cum rezultă și din tabelul următor (tabel nr.5.) Tabel nr. 5. Situația veniturilor extraordinare Indicatori VENITURI EXTRAORDINARE - TOTAL
53
2007
2008 0
2009 0
0
5.4.4. Veniturile totale din cadrul unei exerciții financiare se calculează însumând toate cele trei tipuri de venituri: Venituri din exploatare + Venituri financiare + Venituri extraordinare Din cele prezentate mai sus rezultă situaţia veniturilor din cadrul firmei ELMERA S.R.L. care este prezentat în tabelul nr. 6. Tabel nr. 6. Situația veniturilor totale
Indicatori Venituri din exploatare Venituri financiare Venituri extraordinare VENITURI - TOTAL
2007 110.561 7 0 110.568
2008 116.713 7 0 116.720
2009 173.939 55 0 173.994
Putem observa că veniturile firmei analizate au crescut de la an la an. Această evoluție este prezentat și în figura nr. 3
Figura nr. 3. Evoluția veniturilor totale Variația factorilor, indicii de dinamică precum și ponderea veniturilor din exploatare, a veniturilor financiare și a veniturilor extraordinare față de veniturile totale a fost calculat în anexa nr.2 și este prezentat în tabelul nr. 7. Tabel nr.7.Variația absolută,indicii de dinamică și ponderea veniturilor 54
Indicatori
Variația absolută 2008- 2009- 2009-
Indici
Gi%
2008/
2009/
2009/
2007
2007
2008
2007 10
2007 15
2008 14
2007 9
2008 9
2009 9
exploatare Venituri
6.152
63.378
57.226
5,56 10
7,32 78
9,03 78
9,99
9,99
9,97
financiare Venituri
0
48
48
0,00
5,71
5,71
0.01
0.01
0,03
extraordinare VENITURI -
0
0
0
10
15
14
10
10
10
6.152
63.426
57.274
5,56
7,36
9,07
0,00
0,00
0,00
Venituri
TOTAL
din
Interpretarea indicatorilor: Veniturile firmei au crescut de la an la an, de la 110.561 în anul 2007 la 116.713 în anul 2008 și 173.939 în anul 2009. Veniturile din exploatare au ponderea cea mai mare din totalul veniturilor,adică peste 99% .
6.2. Analiza cheltuielilor întreprinderii. Cheltuielile sunt structuri patrimoniale care ilustrează efortul făcut de unitatea economică pe parcursul vieţii sale sociale, în vederea realizări obiectului de activitate. Această activitate presupune îmbinarea cât mai optimă a celor 3 elemente: mijloacele de muncă, forţa de muncă şi obiectele muncii în vederea obţinerii unor rezultate favorabile. În raport de diversitatea structurilor de activ sau pasiv care se consumă, înregistrăm şi o diversitate a cheltuielilor, care capătă denumiri specifice în contabilitate. Cheltuielile pe care le efectuează o unitate patrimonială se diferenţiază în funcţie de natura activităţilor care le grupează în: Cheltuieli de exploatare; Cheltuieli financiare; Cheltuieli extraordinare. 6.2.1. Cheltuielile de exploatare, din punct de vedere contabil, reprezintă consumurile de mijloace economice pentru desfăşurarea activităţii de bază. Reprezintă reflectarea în 55
contabilitate a costurilor înregistrate de companie ca urmare a derulării activităților conform obiectului său de activitate. Ele sunt scăzute din veniturile din exploatare pentru a se obține Rezultatul din exploatare (Profit operațional). Principalele componente ale cheltuielilor de exploatare sunt redate mai jos. Cheltuieli cu materii prime și materiale consumabile: acestea înregistrează consumul de materii prime și materiale consumabile, cum sunt materialele auxiliare, piesele de schimb, semințele, furajele și alte materiale consumabile. Cheltuieli privind mărfurile: înregistrează astfel de cheltuieli firmele care realizează activități de comerț, cumpărând și apoi revânzând un produs. Se mai numesc și costul bunurilor vândute și includ: prețul de cumpărare, la care se adaugă taxele nerecuperabile, cheltuielile de transport și aprovizionare făcute în legătura cu acestea și alte cheltuieli legate de achiziția lor. Alte cheltuieli cu materiale: acestea includ costul de achiziție al obiectelor de inventar consumate (uzura acestora), cheltuieli privind baracamentele și amenajările provizorii, costul de achiziție pentru materiale nestocate, al animalelor și păsărilor. Cheltuieli externe cu energia și apa: aceste cheltuieli sunt cele aferente costului de achiziție al energiei si apei consumate. Cheltuieli cu personalul: includ atât salariile și indemnizațiile plătite personalului (în suma bruta), alte cheltuieli de personal suportate de unitate, cât și cheltuielile cu asigurările și protecția socială (contribuțiile la asigurările sociale și constituirea fondului pentru ajutorul de șomaj). Ajustări de valoare privind imobilizările corporale și necorporale: reprezintă o categorie aparte de cheltuieli, care reflectă pierderile de valoare ale activelor imobilizate, corporale și necorporale, pierderi de valoare incluse eșalonat în Contul de profit și Pierdere pe o durata fixă de timp (ani). Pentru a fi incluse în categoria imobilizărilor care sunt depreciate/amortizate, activele trebuie să îndeplinească anumite condiții (o valoare minimă, reglementată prin lege și o durată de utilizare minimă, de asemenea reglementată). Ajustări de valoare privind activele circulante: aceste cheltuieli reprezintă sume care sunt alocate de companie în urma constatării unor scăderi de valoare pentru creanțe, stocuri sau investiții pe termen scurt. Ajustările în minus (cheltuielile) sunt făcute în cazul în care se constată pierderi din creanțe și debitori diverși sau se constituie provizioane pentru deprecierea activelor circulante (daca se constată o valoarea mai mică decât costul de achiziție). Ajustările în plus 56
(veniturile) se constituie atunci când există venituri din creanțe reactivate și debitori diverși sau reluarea (reversarea) provizioanelor constituite pentru deprecierea activelor circulante. Cheltuieli privind prestațiile externe: Cuprind cheltuieli cu întreținerea, reparațiile, redevențe plătite, locații de gestiune și chirii, sumele plătite pentru obținerea de studii și cercetări, cheltuielile cu primele de asigurare, sumele plătite colaboratorilor – sub forma de comisioane și onorarii – cheltuielile de protocol, reclamă și publicitate, transport de bunuri (când aceasta nu face obiectul activității firmei) și personal, cheltuielile făcute cu detașări, transferări, deplasări, poștă și telecomunicații, servicii bancare și altele. Cheltuieli cu alte impozite,taxe și vărsăminte asimilate: includ taxele și impozitele suportate de întreprindere indiferent de rezultatul exercițiului (cum ar fi impozitul pe clădiri, taxa pe mijloace de transport). Ajustări privind provizioanele: Reflectă diferența între provizioanele nou-constituite pentru riscuri și cheltuieli legate de activitatea de exploatare și financiară sau creșterea sumei celor deja constituite, pe de o parte, și reluările din provizioane pentru riscuri și cheltuieli (descreșterea acestora) pe de altă parte. Cele doua operații sunt prezentate în CPP ca și cheltuieli, respectiv venituri. Aceste cheltuieli se referă la realizarea producţiei propriu-zise, activitatea comercială, executarea de lucrări sau prestarea de servicii, prin care se realizează exploatarea, întreţinerea şi administrarea de zi cu zi pentru menţinerea şi utilizarea mijloacelor economice. În cadrul firmei ELMERA S.R.L, cheltuielile de exploatare au structura următoare(tabel nr. 8.) Tabel nr.8. Situația cheltuielilor de exploatare în perioada 2007-2009
Indicatori Cheltuieli cu materii prime și materiale consumabile Alte cheltuieli materiale Alte cheltuieli externe(cu energie și apă) Cheltuieli privind mărfurile Cheltuieli cu personalul (rd.16+17),din care Salarii și indemnizații Cheltuieli cu asigurările și protecția socială Ajustări de valoare privind imobilizările corporale și
2007 47.700 7.254 0 0 3.525 2.728 797 2.582
2008 30.325 15.473 0 0 18.241 14.086 4.155 3.584
2009 23.130 9.548 341 10.156 33.063 25.349 7.714 3.642
necorporale - cheltuieli Ajustări de valoare privind activele circulante - cheltuieli Cheltuieli privind prestațiile externe
0 26.325
0 34.800
0 36.632
57
Cheltuieli cu alte impozite,taxe și vărsăminte asimilate Cheltuieli cu despăgubiri, donații și activele cedate Cheltuieli privind dobânzile de refinanțare Ajustări privind provizioanele - cheltuieli CHELTUIELI DIN EXPLOATARE – TOTAL
192 131 39 597 0 0 0 0 87.617 103.151
134 1.406 0 0 118.052
Cheltuielile de exploatare au ponderea cea mai mare în activitatea unei societăţi comerciale. Aceste cheltuieli se înregistrează în evidenţa contabilă a fiecărei unităţi potrivit normelor legale stabilite, pe baza unui plan de conturi, pe grupe, care permite evidenţierea lor corectă, normală şi coerentă, astfel încât, pe baza înregistrărilor contabile, să se poată trage în mod operativ concluziile cele mai juste şi eficiente. Variația cheltuielilor este prezentat și în figura nr. 4. Variația absolută, indicii de dinamică precum și ponderea indicatorilor ale cheltuielilor de exploatare au fost calculate în anexa nr.3 și sunt prezentate în tabelul nr. 9.
58
Figura 4. Evoluția cheltuielilor de exploatare
59
Tabel nr.9. Variația absolută,indicii de dinamică și ponderea cheltuielilor din exploatare în perioada 2007-2009 Indicatori
Variația absolută 200820092009-
Indicii de dinamică
Gi %
2007
2007
2008
2009/2007 2008/2007 2009/2008 76,2
-17.375 8.219
-24.570 2.294
-7,195 -5.925
0 0 11.358
0 10.156 22.621
341 10.156 11.263
516,35
929,22
179,96 185,6
3,11 0,9
protecția socială Cheltuieli privind imobilizările
3.358
6.917
3.559
521,33
967,88
6 101,6
corporale și necorporale Cheltuieli privind activele
1.002
1.060
58
138,81
141,05
2
0
0
0
Cheltuieli cu materii prime și materiale consumabile Alte cheltuieli materiale Alte cheltuieli externe(cu energie și apă) Cheltuieli privind mărfurile Salarii și indemnizații Cheltuieli cu asigurările și
circulante
63,57 213,30 -
-
48,49 131,62 -
-
Cheltuieli privind prestațiile externe Cheltuieli cu alte impozite,taxe
2007 54,4
2008 29,4
2009 19,5
4 8,28
0 15,00
9 8,09 0,2
-
13,66 4,0
9 8,60 21,47 6,5
1 2,9
3 3,4
3 3,0
5
7
9
-
-
-
105,2
30,0
33,7
31,0
7 61,71 -
-
8.475
10.307
1.832
132,19
139,15
6 102,2
5 0,2
4 0,2
3 0,1
-61
-58
3
68,23
69,79
9
2
2
1
60
Cheltuieli cu despăgubiri, donații și activele cedate Cheltuieli privind dobânzile Cheltuieli privind provizioanele CHELTUIELI DIN EXPLOATARE – TOTAL
235,5
0,0
0,5
1,1
4 -
9 100.0 0
558 0 0
1.367 0 0
809 0 0
1.530,77 -
3.605,3 -
1 114,4
100.0
8 100.0
127.721
30.435
14.901
117,73
134,74
5
0
0
61
Interpretarea indicatorilor: Cheltuielile cu materiile prime au scăzut de la an la an, astfel au scăzut de la 47.700 în 2007 la 30.325 lei în 2008 , adică cu 48,49%, iar în anul 2009 s-au micșorat cu 76,27% conform sumei de 7,195 lei. În anul 2009 au apărut și alte cheltuieli în ceea ce privește cheltuielile externe și cheltuielile privind mărfurile, însumând 341 lei respectiv 10.156 lei. Cheltuielile cu salariile personalului și cu asigurările sociale au crescut de la an la an. Astfel în anul 2008 s-au majorat la 18.241 lei, de la suma de 3.525 în 2007,iar în 2009 au crescut la suma de 33.063. După cum se poate observa toate cheltuielile au crescut de la an la an. Aceste majorări se datorează activității de comerț care s-a desfășurat în 2009. În anul 2007 ponderea cea mai mare a avut factorul de cheltuieli cu materii prime și materiale consumabile, iar anul 2008 și 2009 cheltuielile privind prestațiile externe. În anul 2009 au scăzut ponderile factorilor de cheltuieli cu materii prime,cheltuieli cu alte materiale, cheltuielile cu prestațiile externe, cheltuielile cu alte taxe și impozite și cheltuielile cu despăgubiri.
62
6.2.2. Cheltuielile financiare se referă la acele cheltuieli suportate de o unitate economică în legătură cu deciziile de finanțare, de investire, expunerea la fluctuațiile cursului valutar sau provizioane. Astfel concretizează consumurile de natură financiară, respectiv fluxurile financiare care produc reduceri de substanţă a patrimoniului. Legislaţia română prevede în categoria cheltuielilor financiare: Ajutări de valoare privind imobilizările financiare și a investițiilor financiare deținute ca active circulante: aceste cheltuieli se referă la constituirea de provizioane legate de activitatea financiară: provizioane pentru riscuri și cheltuieli, provizioane pentru deprecierea imobilizărilor financiare și a titlurilor de plasament dar și cheltuielile cu amortizarea primelor de rambursare a obligațiunilor. Cheltuieli privind dobânzile: constau în dobânzi datorate sau plătite. Alte cheltuieli financiare reprezentate de sconturile acordate clienților, debitorilor sau băncilor si alte cheltuieli financiare; Cheltuielile financiare specifice societăţii ELMERA. sunt următoarele (tabel nr. 10) Tabel nr.10. Situația cheltuielilor financiare Indicatori Cheltuieli privind imobilizările financiare Cheltuieli privind dobânzile Alte cheltuieli financiare CHELTUIELI FINANCIARE - TOTAL
2007
2008 0 0 0 0
2009 0 0 0 0
0 0 0 0
După cum rezultă din tabel, firma analizată nu a înregistrat cheltuieli financiare în cei trei ani de activitate care sunt analizați economico-financiar. 6.2.3.Cheltuielile extraordinare sau excepționale reprezintă cheltuieli generate de situații care au o frecventa redusă în cursul activității și/sau care se datorează unor situații neobișnuite. În aceasta categorie intră câștigurile sau pierderile din vânzările de active (când vânzarea acestor active nu face parte din obiectul de activitate al societății) sau costurile de tip “one-off” (presupuse a nu se mai repeta) de tipul deprecierilor semnificative de active, costurile de restructurare. Evenimentele sau tranzacțiile ce au ca rezultat cheltuieli extraordinare se diferențiază clar de activitățile curente și pot fi legate de: Cheltuieli extraordinare efectuate în legătură cu activitatea curentă: Aici sunt 63
incluse pierderi datorate calamităților, pierderi din debite prescrise sau debitori insolvabili și scoși din evidență, despăgubiri, amenzi sau penalități datorate ori plătite, donații și subvenții acordate sub forma de active circulante. Operații de capital: acestea sunt cheltuieli făcute cu ieșirea din patrimoniu a activelor imobilizate corporale, necorporale și financiare, cuprinzând de exemplu: valoarea neamortizată a activelor corporale și necorporale respective, valoarea contabilă a imobilizărilor financiare ieșite din patrimoniu. Amortizări și provizioane: cheltuieli extraordinare efectuate ca urmare a amortizărilor și provizioanelor cu caracter excepțional (exemplu: constituirea de provizioane reglementate, provizioane pentru riscuri și cheltuieli cu caracter excepțional, cheltuieli extraordinare în legătură cu amortizarea imobilizărilor corporale și necorporale). Pierderi din creanțe legate de participații: reprezintă pierderile din creanțele imobilizate ale întreprinderii. Creanțele legate de participații reprezintă valori de încasat specifice împrumuturilor pe termen lung (acordate entităților afiliate sau terților, pentru care se percep dobânzi), garanțiilor plătite, depozitelor(sume de bani sau titluri vărsate de companie în vederea garantării bunei execuții a unor obligații). Cheltuieli privind titlurile de plasament cedate: reprezintă pierderea netă din vânzarea titlurilor de plasament (diferența negativă dintre valoarea contabilă a titlurilor sau costul de achiziție și prețul lor de cesiune sau vânzare. În cadrul societății analizate cheltuielile extraordinare este prezentat în tabelul nr. 11. Tabel nr.11. Situația cheltuielilor extraordinare Indicatori CHELTUIELI EXTRAORDINARE - TOTAL
2007
2008 0
2009 0
0
Din cele prezentate mai sus rezultă situaţia cheltuielilor din cadrul firmei ELMERA S.R.L. se bazează pe cheltuielile de exploatare și se prezintă astfel (tabel nr. 12.). Această situație este prezentat și schematic în figura nr.5. Tabel nr.12. Situația cheltuielilor totale
Indicatori Cheltuieli din exploatare Cheltuieli financiare
2007 2008 87.617 103.151 0 0 64
2009 118.052 0
Cheltuieli extraordinare CHELTUIELI - TOTAL
0 0 87.617 103.151
Figura nr. 5. Evoluția cheltuielilo
65
0 118.052
6.3. Analiza rezultatului financiar Agenţii economici, indiferent de ramura de activitate trebuie să fie profitabili. Indiferent de natura capitalurilor lor, aceştia trebuie să obţină un rezultat superior costurilor şi cheltuielilor antrenate de activităţile exerciţiului. Existenţa economiei de piaţă impune societăţilor comerciale, regiilor autonome, oricărui întreprinzător individual necesitatea desfăşurării unor activităţi economice rentabile. Rentabilitatea apare ca un instrument hotărâtor în cadrul economiei de piaţă, în orientarea producţiei, în raport cu cerinţele consumatorilor productivi sau individuali. Rentabilitatea presupune obţinerea unor venituri mai mari decât cheltuielile în urma vinderii şi încasării producţiei fabricate. Deci ea reflectă capacitatea firmei de a obţine profit, oglindind într-o formă sintetică eficienţa întregii activităţi economice a întreprinderii. Rezultatele financiare apar ca rezultat final al unui exerciţiu de vânzare a produselor, serviciilor, lucrărilor. Comparând vânzările, respectiv veniturile cu mărimea cheltuielilor aferente, se obţine mărimea rezultatelor financiare. Diferenţa dintre venituri şi cheltuieli constituie rezultatul (profit sau pierdere) financiar al exerciţiului. Forme ale rezultatului financiar Rezultatul exerciţiului financiar înainte de impozitare cuprinde rezultatul curent, rezultatul excepţional şi impozitul pe profit. Rezultatul curent al exerciţiului este format din rezultatul activităţii de exploatare şi rezultatul financiar. Rezultatul exploatării se obţine ca diferenţă între veniturile şi cheltuielile de exploatare. În situaţia în care diferenţa este pozitivă, rezultatul exploatării este sub formă de profit, iar diferenţa negativă generează pierderi pentru activitatea de exploatare. Rezultatul financiar se calculează ca diferenţă între veniturile şi cheltuielile financiare. În condiţiile în care veniturile financiare sunt superioare cheltuielilor, întreprinderea va obţine profit, în caz contrar va înregistra pierderi. Mai concret, se poate considera că rezultatul curent reprezintă diferenţa dintre veniturile din operaţiunile curente, respectiv veniturile din exploatare şi veniturile financiare şi cheltuielile curente, formate din cele de exploatare şi financiare. 66
Rezultatul extraordinar este un rezultat întâmplător, neavând caracter de regularitate aşa cum este cazul pentru rezultatul curent al exerciţiului. Se determină ca o diferenţă între veniturile şi cheltuielile extraordinare. Rezultatul exerciţiului înaintea impozitării (profit brut sau pierdere brută) se mai poate determina ca diferenţă între veniturile totale (de exploatare, financiare sau excepţionale) şi cheltuielile totale (idem). Un indicator foarte important pentru aprecierea performanţelor agentului economic este şi rezultatul exerciţiului după impozitare, respectiv profitul net sau pierderea. Profitul net exprimă mărimea absolută a rentabilităţii financiare cu care sunt remuneraţi acţionarii pentru capitalurile proprii subscrise. Aceasta urmează a se distribui sub formă de dividende în raport cu numărul de acţiuni vândute sau să se reinvestească în întreprindere. Rezultatul impozabil (fiscal) este diferit de rezultatul exerciţiului înaintea impozitării pentru că se impun anumite corecţii. Astfel se adună cheltuielile care depăşesc nivelul admis prin acte normative (de exemplu cheltuielile de protocol, cheltuielile de transport, etc.) şi cele neadmise a se scade din rezultatul impozabil (de exemplu amenzi şi penalităţi, provizioane nedeductibile). Deci se scad şi nu se impozitează deducerile fiscale cum sunt: rezervele legale constituite din profitul brut, pierderile din anii precedenţi, reducerea cu 50% a impozitului pe profit repartizat la fondul de dezvoltare, etc. Deci formula de calcul a rezultatului fiscal este:
Rezultatul = Rezultatul exerciţiului fiscal înainte de impozitare
Cheltuielile nedeductibile din rezultatul fiscal
-
Deduceri fiscale (reduceri fiscale)
În cazul în care prin aplicarea relaţiei de mai sus rezultatul fiscal este cu semnul plus, deci sub forma de profit impozabil, se procedează la impozitarea lui. Rezultatul exerciţiului după impozitare este determinat ca diferenţă între rezultatul impozabil (fiscal) şi impozitul pe profit. Impozitarea profitului societăţii comerciale se realizează pe bază de legi şi norme fiscale care reglementează la zi această problemă. În cazul contribuabililor mari, profitul impozabil se determină ca diferenţă între activul din bilanţ de la sfârşitul anului fiscal minus obligaţiile aferente acestuia, minus aportul efectual la 67
capitalul social în cursul anului fiscal şi veniturile din dividende încasate de contribuabili de la o persoană juridică română şi alte elemente prevăzute în bilanţul contabil în funcţie de specificul activităţii. Elementele patrimoniale din bilanţul de la începutul şi sfârşitul anului, se actualizează la inflaţie. Profitul net al unei întreprinderi figurează ca o sursă proprie de finanţare până la momentul repartizării lui pentru destinaţiile stabilite prin lege sau statutul societăţii comerciale. Profitul bilanţier este distribuit, în urma acestei operaţiuni obţinându-se anumite categorii de fonduri. Aceste fonduri cu scop determinat sunt încadrate în categoria capitalurilor, având caracterul unor rezerve constituite cu scopul de a susţine financiar activitatea întreprinderii, sau pentru stimularea salariaţilor. Profitul rămas după deducerea impozitului pe profit se repartizează potrivit legii privind societăţile comerciale, potrivit statutului şi contractului de societate, potrivit reglementărilor emise de Ministerul Finanţelor. Repartizarea profitului este reglementată fie prin legea impozitării profitului şi este o repartizare legală, fie prin Statutul societăţii şi este o repartizare statutară, fie prin norme în spiritul legii, o repartizare reglementară. Oricum repartizarea nu este arbitrară ci se bazează pe norme de conduită. Destinaţiile profitului net sunt: fondul de dezvoltare; fondul de participare a salariaţilor la profit; dividende de plătit (statului, altor societăţi, acţionarilor, asociaţiilor); vărsăminte la buget din profitul net al regiilor autonome; constituirea unor rezerve; acoperirea eventualelor pierderi din anii precedenţi; creşterea surselor proprii de finanţare; alte repartizări prevăzute de lege. Situaţia profitului pe categorii de activităţi al societăţii comerciale ELMERA a fost calculat în anexa nr. 4. și este prezentat în tabelul nr. 12.
68
Variația absolută 200820092009Indicatori Venituri din exploatare Cheltuieli din exploatare REZULTAT DIN
2007 2008 2009 110.561 116.713 173.939 87.617 103.151 118.052
Indicii de dinamică
2007 6.152 15.534
2007 63.378 30.43
2008 2008/2007 2009/2007 2009/2008 57.226 105,56 157,32 149,03 14.901 117,73 134,74 114,45 412,0
EXPLOATARE Venituri financiare Cheltuieli financiare REZULTAT FINANCIAR Venituri extraordinare Cheltuieli extraordinare REZULTAT
22.944 7 0 7 0 0
13.562 7 0 7 0 0
55.887 55 0 55 0 0
-9.382 0 0 0 0 0
32.943 48 0 48 0 0
42.325 48 0 48 0 0
59,11 100,00 100.00 -
243,58 785,71 785,71 -
9 785,71 785,7 1 -
EXTRAORDINAR REZULTAT CURENT PROFIT BRUT IMPOZITUL PE PROFIT
0 22.951 22.951 3.678
0 13.569 13.569 2.267
0 55.942 55.942 9.176
0 -9.382 -9.382 -1.411
0 32.991 32.991 5.498
0 42.373 42.373 6.909
0 59,12 59,12 61,64
0 243,75 243,75 249,48
0 412,28 412,28 404,76
PROFIT NET
19.273 11.302 46.766 11.302 27.493 35.464 Tabel nr. 12. Situația profitului în perioada 2007-2009
58,64
242,65
413,79
69
Interpretarea indicatorilor: Profitul brut realizat în 2008 a fost mai mic cu 9.382 lei față de 2007,adică a scăzut de la 22.951 lei la 13.569 lei. În anul 2008 profitul net a scăzut de la 19.273 lei la 11.302 lei, respectiv cu 58,64 % , dar a crescut cu 423,79% în anul 2009, reprezentând suma de 46.766 lei.
6.4. Analiza profitabilității be baza ratelor de rentabilitate 6.4.1. Definire şi delimitări ale noţiunii de profit În literatura de specialitate profitul, în sens general este definit ca fiind rezultatul financiar pozitiv al unei activităţi lucrative, reprezentând diferenţa dintre încasările realizate şi chiar cheltuielile ocazionate de aceasta. De asemenea se consideră că profitul brut reprezintă suma rezultatelor financiare pozitive într-un interval de timp (lună, trimestru, an) obţinute de o persoană fizică sau juridică din sectoarele de activitate. Acest sens general al profitului dă o imagine asupra modalităţilor în care se desfăşoară activităţile într-o unitate productivă, dacă aceste unităţi reuşesc din veniturile obţinute în urma vânzării producţiei, să-şi acopere cheltuielile ocazionate de obţinerea producţiei respective. Realizarea efectivă a profitului presupune ca sortimentul şi calitatea producţiei să răspundă vânzării producţiei să-şi acopere cheltuielile ocazionate de obţinerea producţiei respective. Realizarea efectivă a profitului presupune ca sortimentul şi calitatea producţiei să corespundă cererii solvabile. Dacă mărfurile nu corespund necesităţilor ele nu se realizează şi profitul nu se formează. Profitul este un element de conducere al agenţilor economici şi de stimulare materială a personalului în desfăşurarea unei activităţi eficiente. El este aşa cum sublinia Francois Perroux “motorul esenţial al societăţii”. Acţiunea economică, desfăşurarea unei activităţi de natură economică este condiţia generală a profitului. Lipsa profitului face dificilă sau chiar imposibilă existenţa în continuare a activităţii respective.
70
Profitul sintetizează rezultatele activităţii oricărei unităţi economice, deci, iniţiativa cade sub incidenţa sa directă. Unităţile economice îl urmăresc sistematic. Ele constituie motivaţia obiectivă a întreprinzătorilor şi proprietarilor de capital. Situaţia economică a acestora este condiţionată de mărimea şi dinamica profitului. În economia de piaţă maximizarea profitului la nivelul agenţilor economici este criteriul major al eficienţei lor, fără de care şi-ar înceta activitatea. În acest tip de economie, fără profit nu ar exista viaţă. Scopul tuturor deciziilor şi acţiunilor managerilor vizează direct şi indirect realizarea unui profit cât mai mare. Dacă avem în vedere că profitul este surplusul obţinut de o societate comercială atunci când venitul total pe care aceasta îl obţine din toate activităţile sale depăşeşte cheltuielile necesare realizării acestor activităţi, putem defini: profitul brut, calculat prin scăderea tuturor cheltuielilor (efectuate în limitele permise) din venitul total obţinut de societatea comercială; profitul net, calculat prin scăderea din profitul brut a cotelor de impozit pe profit Dacă venitul este egal cu costul, atunci nu se obţine profitul economic şi dacă lucrurile continuă în acelaşi mod, proprietarii firmei vor căuta alte alternative de valorificare a capitalului. Profitul contabil rezultă din diferenţa dintre venitul firmei şi costul contabil, fiind mai mare decât profitul economic. El cuprinde pe lângă aceasta şi aşa numitul profit normal, adică acea parte din costul implicit care se referă la cheltuielile de muncă ale proprietarilor firmei implicaţi în activitatea acesteia. Obţinerea profitului contabil înseamnă o situaţie bună pentru firmă, respectiv ea câştigă suficient pentru ca toate costurile ei să fie acoperite. Acest lucru nu înseamnă că dispare tendinţa unei alternative, dacă se întrevede un câştig suplimentar. Există situaţii când firma obţine profit contabil, dar din punct de vedere economic înregistrează pierderi. Acest fapt nu trebuie să mire. Dacă venitul firmei este mai mic decât costul de producţie atunci firma înregistrează pierderi deşi ea îşi recuperează costul contabil şi chiar poate să obţină profit normal. Pierderile se datorează costului implicit ca rezultat al acestei consideraţii, de câte ori ne vom referi la costul de producţie vom avea în vedere şi costul de oportunitate al firmei, deci şi costul explicit şi costul implicit. În acest caz profitul normal nu este altceva decât o
71
componentă a costului de producţie. De asemenea atunci când ne vom referi la profit vom avea în vedere numai profitul economic. Mărimea profitului, care în general este variabilă în timp şi spaţiu, se calculează cu ajutorul următoarelor indicatori: Masa profitului, calculată ca o diferenţă dintre venituri şi cheltuieli concretizată prin suma profitului unui întreprinzător, întreprinderi economice sau economii naţionale; Rata profitului, calculată ca un raport procentual între masa profitului şi costurile investite pentru obţinerea acestuia sau volumul capitalului folosit. Prin calcularea acestui raport se obţine gradul de rentabilitate pe produs, unitate economică, ramură industrială sau economie naţională. Formula folosită este: Rata profitului =
P C+S
x 100 sau
P C
x100;
Unde P= masa profitului; C= costurile (cheltuielile) materiale; S= costurile (cheltuielile) salariale; C= capitalul folosit. Calcularea ratei profitului prezintă o importanţă deosebită pentru întreprinzători întrucât în funcţie de aceasta se asigură şi orientarea structurii producţiei pe produse, ramuri şi subramuri fiind reţinute cele care oferă o rată cât mai mare a profitului. Pe această bază unii agenţi economici îşi restrâng sau chiar îşi abandonează anumite activităţi cu profit mic, iniţiind sau dezvoltând altele cu o rată a profitului mai mare. Profitul este format din profit obişnuit, normal sau ordinar, iar uneori şi din supraprofit sau profit suplimentar de monopol. Profitul obişnuit, normal sau ordinar este profitul considerat ca suficient pentru orice agent economic, servind doar la continuarea activităţii curente. Nivelul său este rezultatul opţiunii fiecăruia în funcţie de circumstanţe, psihologie, etc. Lipsa acestui profit obişnuit face ca activitatea economică iniţiată de agentul economic în cauză să devină imposibil de continuat
72
Pentru determinarea profitabilităţii firmei, ca expresie a rezultatelor bune ale acesteia, se vor procura date din bilanţul contabil, din contul de profit şi pierderi, din situaţia fluxului de numerar. Analiza pe baza ratelor de rentabilitate Esenţial pentru analiza financiară este constituirea unui sistem de rate şi aici intervine dificultatea în sensul că varietatea indicatorilor implicaţi face posibilă determinarea unui număr practic nelimitat de rate ale rentabilităţii. Acest sistem de rate trebuie ca prin conţinut şi structură să reprezinte un instrument de lucru util, operaţional şi performant. Analiza pe baza ratelor, iniţiată acum mai bine de un secol de către bancheri reprezintă unul din instrumentele esenţiale în munca analistului financiar. Atât practicienii cât şi cercetătorii sunt de acord că ratele financiare sunt utilizate pentru a compara riscul şi rentabilitatea la firme diferite ca dimensiune şi ramură de activitate în scopul de a ajuta investitorii şi creditorii în luarea unor decizii inteligente. “Ratele pot furniza un profil al întreprinderii, a particularităţilor economice şi a avantajelor competitive precum şi a caracteristicilor de exploatare, financiare şi investiţionale specifice“ (G. White, A. Sandhi, D. Fred, The analysis and use of financial statements, John Wiley & Sons, second edition 1998). Analiza financiară se bazează pe o utilizare integrată a ratelor şi nu una segmentată, chiar dacă interesul utilizatorului este diferit. În cărţile de analiză financiară şi în actualitatea practică sunt calculate peste 100 de rate financiare. Unul dintre motivele proliferării îl reprezintă faptul că ele sunt utilizate nu doar în analiza financiară externă ci şi ca instrument de analiză şi evaluare internă a companiei. Managementul are nevoie de informaţii detaliate pentru a evidenţia şi remedia problemele specifice. Dar utilizarea unui număr mai mare de rate nu determină neapărat o creştere a relevanţei analizei. În utilizarea corectă şi eficientă a ratelor financiare, deci şi a ratelor de rentabilitate pot avea probleme legate de periodicitatea informaţiei utilizate, precum şi cele legate de posibilitatea ca ratele să fie manipulate de management prin operaţii de “aranjare a vitrinei”. Tehnicile din această categorie, pun într-o lumină favorabilă situaţia întreprinderii. Ratele de rentabilitate sau profitabilitate reprezintă indicatori sintetici, prin care se apreciază sub forma relativă situația profitabilității sau a capacității întreprinderii de a produce 73
profit. Ratele rentabilității sunt printre cei mai importanți indicatori prin care se apreciază eficiența generală a activității unei întreprinderi, deoarece reflectă rezultatele obținute ca urmare a trecerii prin toate stadiile circuitului economic: aprovizionare, producție și desfacere. Rata rentabilității, ca indicator de performanță, poate avea mai multe forme de exprimare, în funcție de modul de raportare a unui indicator de efecte sau rezultate obținute (profitul, EBE sau alți indicatori parțiali ai rentabilității) la un indicator de flux global al activității (cifra de afaceri, venituri din exploatare, valoarea adăugată) sau la mijloacele economice avansate sau consumate pentru obținerea rezultatului respectiv (ca indicatori de efort). De aceea, putem clasifica ratele de rentabilitate în funcție de mai multe criterii, cele mai importante fiind criteriul bazei de raportare și criteriul funcțional. În afara acestora, mai pot exista criterii referitoare la interesele urmărite în exprimarea acestor rate (interesele managerilor, acționarilor, creditorilor, etc.) sau la tipul de rezultat ce se află la numărătorul ratelor. După criteriul funcțional, ratele rentabilității se pot clasifica în:
rate ale rentabilității comerciale: rate ale rentabilității economice; rate ale rentabilității financiare; rate ale echilibrului financiar rate de lichiditate / trezorerie ratele de îndatorare ratele privind structura Activului şi Pasivului
6.4.2. Rate de rentabilitate comercială Rentabilitatea comercială măsoară eficienţa activităţii desfăşurate de firmă pe perioada unui exerciţiu financiar prin prisma valorificării activităţii de bază. Practic arată raportul dintre două efecte: Rrc = (Rezultatul exploatării / Cifra de afaceri) x 100; Indicatorul exprimă eficienţa valorificării produselor societăţii. Caracterizează eficienţa politicii comerciale şi a politicii de preţ a firmei. Creşterea ratei în dinamică reflectă o situaţie pozitivă şi are loc atunci când indicele profitului devansează indicele de creştere a cifrei de afaceri. Principalele rezerve de creştere a ratei rentabilităţii comerciale sunt: 74
sporirea vânzărilor; ameliorarea structurii vânzărilor; accelerarea vitezei de rotaţie a stocurilor şi optimizarea cheltuielilor Rentabilitatea ratelor comerciale au în vedere aprecierea prin rate a efectului financiar rezultat dintr-o activitate generatoare de venituri efective sau posibile. Acestea exprimă eficienţa activităţii comerciale a întreprinderii, asigurând legătura dintre profitul și cifra de afaceri netă. În literatura de specialitate există mai multe moduri de calcul al acestei rate de rentabilitate: rata marjei comerciale, rata marjei brute de exploatare, sau rata EBE, rata marjei nete, rata marjei nete de exploatare, rata marjei brute de autofinanţare, rata marjei asupra valorii adăugate a) Rata marjei comerciale (Rmc) este utilizată în special de firme cu activitate comercială şi se determină prin raportarea marjei comerciale (MC) la cifra de afaceri fără TVA (CA):
Marja comercială reprezintă diferența dintre veniturile obținute din vânzarea mărfurilor și costul mărfii vândute. În Contul de Profit și Pierderi se vor regăsi două linii care sunt denumite exact “Venituri din vânzarea mărfurilor” respectiv “Cheltuieli privind mărfurile”. Valoarea obținută ne arată care este plusul de valoare obținut de firma respectivă, per total vânzări. Din aceasta marjă comercială urmează să se acopere, mai departe, celelalte cheltuieli ale firmei (utilități, transport, chirii, etc). Rata marjei comerciale (Rmc) pune în evidenţă strategia comercială a firmei, care poate fi interpretată astfel: creşterea Rmc, însoţită de o diminuare a vânzărilor (CA), semnifică faptul că firma încearcă să-şi menţină marjele promovând o politică de preţuri înalte. O rată a marjei comerciale în scădere, însoţită de o creştere puternică a vânzărilor (CA), evidenţiază faptul că firma preferă reducerea preţurilor de vânzare în scopul cuceririi unui nou segment de piaţă. Creşterea Rmc, însoţită de o creştere a CA, relevă o situaţie favorabilă pentru firmă, respectiv 75
punerea în vânzare de produse cu performanţe superioare sau ocuparea pe piaţă a noi poziţii concurenţiale „forte“. Rata marjei comerciale evidenţiază strategia comercială a întreprinderii analizate şi apreciază influenţa constrângerilor pieţei. Pe baza contului de profit și pierderi s-au calculat ratele de rentabilitate comercială în anexa nr. 5.și este prezentat în tabelul nr. 13. Tabel nr. 13. Situația ratelor de marjă comercială Indicatori Venituri din vânzarea mărfurilor Cheltuieli privind mărfurile Marja comercială Cifra de afaceri Rata marjei comerciale
Anul 2007 0 0 0 110.561 0
Anul 2008 0 0 0 116.713 0
Anul 2009 17.249 10.156 7.093 173.939 4,08%
Interpretarea indicatorilor: În anul 2007 și 2008 ratele de marjă comercială nu s-au modificat, stagnându-se la valoarea de 0. În anul 2009 crește marja comercială cu 7.093 lei. Acest fapt se datorează creșterii veniturilor din vânzarea mărfurilor precum și a cheltuielilor privind mărfurile. Tot în anul 2009 există a mică creștere a ratei de marjă comercială, respectiv de 4,08%. b) Rata marjei brute de exploatare (Rmb) măsoară nivelul excedentului brut de exploatare (EBE), independent de politica financiară, politica de investiţii, de incidenţa fiscalităţii şi alte elemente excepţionale:
Excedent brut de exploatare sau insuficiența brută de exploatare (EBE) măsoară eficacitatea capitalului economic. Altfel spus, reprezintă valoarea adăugată de capitalul economic. Reprezintă resursa rezultată din exploatare și folosită pentru menținerea și dezvoltarea potențialului productiv al întreprinderii și remunerarea capitalurilor utilizate și a statului. Acest indicator nu este influențat de politica prudențială a firmei (amortizări și provizioane), de politica 76
financiară și operațiile cu caracter excepțional, fapt ce determină să fie considerat ca indicator esențial în analiza de gestiune și efectuarea de comparații între diferite întreprinderi. Excedentul brut de exploatare se determină după următoarea relație de calcul: EBE = Valoarea adăugată brută+Subvenții din exploatare - Cheltuieli cu impozitele, taxele și vărsămintele asimilate - Cheltuieli de personal Rata marjei brute de exploatare(R mb) reflectă aptitudinea proprie a activităţii de exploatare de a degaja profit, valoarea ridicată a acesteia inducând posibilitatea financiară a firmei de reînnoire rapidă a echipamentelor de producţie. De asemenea, ameliorarea Rmb exprimă o creştere a productivităţii, în măsura în care Rmb nu este o simplă consecinţă a creşterii Rmc, iar o scădere a ei, în raport cu o Rmc stabilă, dovedeşte o împovărare referitoare la costurile exploatării. Astfel reflectă excedentul brut din exploatare aferent cifrei de afaceri. Indicatorul exprimă eficienţa valorificării produselor societăţii, arătând cât profit net se obţine la o unitate de cifra de afaceri realizată Calcularea ratelor de exploatare s-a realizat în anexa nr.5. și sunt prezentate în tabelul nr. 14.
Tabelul nr. 14. Variația ratei brute de exploatare
Indicatori Valoarea adăugată brută Subvenții din exploatare Cheltuieli cu impozitele, taxele Cheltuieli de personal Excedentul brut de exploatare Cifra de afaceri Rata marjei brute de exploatare
Anul 2007 -28.332 0 192 3.525 -24.615 110.561 - 22,26%
Interpretarea indicatorilor
77
Anul 2008 -36.808 0 131 18.241 -18.436 116.713 - 15,80%
Anul 2009 -38.641 0 134 33.063 -5.444 173.939 - 3,13%
Indicatorul negativ a valorii adăugate crește de la an la an,de la – 28.332 lei în anul 2007 la – 36.808 lei în 2008 respectiv – 38.641 lei în 2009 Indicatorul negativ al excendentului brut de exploatare scade de la an la an. Astfel de la – 24.615 lei în 2007 la – 18.436 în 2008 respectiv – 5.444 lei în 2009. Indicatorul negativ al ratei brute de exploatare scade la fel. De la – 22,26% în 2007, la – 15,50% în 2008 respectiv – 3,13% în 2009. c) Rata rentabilităţii comerciale nete (în engl. Return on Sales – ROS) reprezintă un indicator întâlnit în majoritatea lucrărilor din literatura străină. Avantajul acestei rate este că poate fi stabilită pe baza Contului de profit şi pierdere, fiind uşor de calculat de către cei care nu au acces la date din contabilitatea de gestiune a întreprinderii. Totuşi, rata rentabilităţii comerciale nete are o valoare informaţională limitată pentru că profitul net poate fi influenţat şi de rezultatul din alte operaţiuni decât vânzările, respectiv rezultatul financiar, rezultatul extraordinar, precum şi de fiscalitate. În România, studiile practice realizate asupra întreprinderilor cotate pe piaţa de capital demonstrează că rata rentabilităţii comerciale nete (calculată ca raport între profitul net al exerciţiului şi cifra de afaceri) a înregistrat cele mai moderate niveluri mediane de 0,74%-4,84% în perioada 1996-2000, ceea ce confirmă că această rată de rentabilitate este cel mai puţin afectată de inflaţie, ca urmare a preluării simultane a efectului inflaţiei atât asupra profitului, cât și asupra cifrei de afaceri. Datorită variabilităţii sale mai scăzute comparativ cu alte rate de rentabilitate, acest indicator al performanţei întreprinderii este preferat de investitorii de pe piaţa de capital românească. Analiştii financiari recunosc relevanţa informaţională a ratei rentabilităţii comerciale nete,dar pentru obţinerea de informaţii pertinente şi relevante privind performanţa firmei, se impune studierea trendului acestei rate financiare pe o perioadă de 3-5 ani comparativ cu rata medie la nivelul sectorului de activitate şi a întreprinderilor similare. Rata marjei nete se calculează după următorul model: Rata marjei nete = Rezultatul net al exerciţiului /CA x 100
78
Variația marjei nete
a activității firmei studiate a fost calculat în anexa nr.9. este
prezentat în tabelul nr. 15. Tabel nr. 15. Variația marjei nete Indicatori Rezultat net
Anul 2007 19.273 110.561 17,43%
Cifra de afaceri Rata marjei nete
Anul 2008
Anul 2009
11.302 116.713 9,68%
46.766 173.939 26,89%
Interpretarea indicatorilor Valoarea ratei nete variază în cei trei ani studiați. Dacă în anul 2008 scade de la valoarea de17,43% la 9,68% , în anul 2009 crește la valoare de 26,89%. Creșterea ratei nete în 2009 exprimă creșterea eficienței firmei, capacitatea sa de a realiza profit şi de a rezista concurenţei.
d) ) Rata marjei rezultatului exploatării (Rme) măsoară nivelul relativ al rezultatului, indiferent de politica financiară, de incidenţa fiscală şi de incidenţa elementelor excepţionale, ţinând cont însă de politica de investiţii a firmei. Se determină prin raportarea rezultatului exploatării (RE) la cifra de afaceri fără TVA (CA):
Evidenţiază eficienţa activităţii de exploatare sub toate aspectele, şi prezintă avantajul de a fi influenţat de amortismente și provizioane, devenind un rezultat net de exploatare. Valorile ratei nete de exploatare au fost calculate în anexa nr.5 și sunt prezentate în tabelul nr. 16. Tabel nr.16. Variația ratei nete de exploatare
Indicatori Rezultatul exploatării Cifra de afaceri Rata marjei nete de exploatare
Anul 2007 22.944 110.561 20,75% 79
Anul 2008 13.562 116.713 11,62 %
Anul 2009 55.887 173.939 32,13%
Interpretarea indicatorilor Valoarea ratei nete de exploatare variază în cei trei ani studiați. Dacă în anul 2008 scade de la valoarea de 20,75% la 11,62% , în anul 2009 crește la valoare de 32,13% Creșterea ratei nete în 2009 exprimă eficienţa activităţii de exploatare desfășurată de firma în cauză. e) Rata marjei brute de autofinanţare = CAF /CA x 100 Măsoară surplusul de rezerve de care dispune întreprinderea pentru a-şi asigura dezvoltarea şi rambursarea acţiunilor noi. Pentru s calcula rata marjei brute de exploatare e nevoie de a socoti capacitatea de autofinanțare. Capacitatea de autofinanţare reflectă potenţialul financiar de creştere economică a întreprinderii, respectiv sursa financiară generată de activitatea industrială şi comercială a unei firme după scăderea tuturor cheltuielilor plătibile la o noua scadenţă. Capacitatea de autofinanţare se poate determina pe baza metodei deductive astfel: a) CAF = EBE + alte venituri din exploatare – alte cheltuieli de exploatare + venituri financiare– cheltuieli financiare + venituri extraordinare - cheltuieli extraordinare – impozit pe profit. b) Rata marjei brute de autofinanţare = CAF /CA*100 Pe baza contului de profit și pierderi s-a ajuns la următoarele rate brute de autofinanțare, calculate în anexa nr. 5 și prezentate în tabelul nr.17. Tabel nr. 17. Variația ratei brute de autofinanțare
Indicatori
Anul 2007 -24.615 0 26.556 7 0 0 0 3.678 5.612 110.561 5,08%
EBE Alte venituri din exploatare Alte cheltuieli de exploatare Venituri financiare Cheltuieli financiare Venituri extraordinare Cheltuieli extraordinare Impozit pe profit CAF Cifra de afaceri Rata marjei brute de autofinanţare 80
Anul 2008 -18.436 0 35.528 7 0 0 0 2.267 19.352 116.713 16,58%
Anul 2009 -5.444 0 38.172 55 0 0 0 9.176 41.849 173.939 24,06%
Interpretarea indicatorilor : Capacitatea de autofinanțare crește de la an la an. Dacă în anul 2007 acest indicator este de 5.612 lei, în anul 2008 crește la valoare de 19.352 lei, iar în 2009 ajunge la suma de 41.849 lei. Rata brută de autofinanțare crește la fel. În anul 2007 are doar 5,08%, dar crește semnificativ în 2008 la rata de 16,58% și 24,06% în 2009. Aceste creșteri ale reflectă potenţialul financiar de creştere economică a firmei, respectiv sursa financiară generată de activitatea ei. f) Rata marjei asupra valorii adăugate = EBE /VA Valoarea adăugată reprezintă surplusul de bogăție adăugat prin valorificarea potențialului uman și contribuția sa la realizarea valorii adăugate. Indicatorul măsoară performanța economico-financiară a întreprinderii, indicele de creștere al valorii adăugate trebuind să-l depășească
pe
cel
al
producției
exercițiului
și
să
fie
într-o
creștere
continuă.
Valoarea adăugată se poate determina prin metoda sintetica prin care se scad consumurile intermediare din producția exercițiului și se adaugă marja comercială. Rata marjei asupra valorii adăugate măsoară rezultatul brut de care dispune întreprinderea după deducerea cheltuielilor de exploatare, și se calculează după formula : Rata marjei asupra valorii adăugate = EBE /VA Pe baza activității economico- financiare a firmei ELMERA S.R..L. am obținut următoarele rezultate (tabel nr.18) Tabel nr. 18. Variația ratei asupra valorii adăugate Indicatori Marja comercială Producția exercițiului Cheltuieli externe Valoarea adăugată EBE Rata marjei asupra valorii adăugate
Anul 2007 0 110.561 81.318 29.243 -24.615 -84,17%
Anul 2008 0 116.713 81.195 35.518 -18.436 -51,91%
Anul 2009 7.093 156.690 71.057 92.726 -5.444 -5,87%
Interpretarea indicatorilor: Sumele reprezentate de factorul ”valoarea adăugată” cresc în fiecare an. În 81
anul 2008 crește la 35.518 lei de la suma de 29.243 lei în 2007, iar în anul 2009 ajunge la suma de 92.726 lei. Sumele care indică excendentul brut de exploatare au valori negative care scad în fiecare an. În anul 2007 are valoarea de – 24.615 lei, în 2008 – 18.436 lei, iar în 2009 scade la suma de – 5.444 lei. Datorită valorilor negative a factorului ”excendentul brut de exploatare” și ratele marjei asupra valorii adăugate au valori negative. Valorile negative a ratei asupra valorii adăugate scade de la an la an. În anul 2008 scade la valoarea de – 51,91%, de la valoarea de – 84,17% în 2007, iar în 2009 ajunge la rate de – 5,87%.
6.4.3. Rate de rentabilitate economică (ROA = return on assets); Capitalurile, asupra cărora se analizează profitabilitatea, sunt cele degajate de întreprindere în cadrul exerciţiului respectiv capitalurile proprii şi cele împrumutate, pentru creşterea averii proprietarilor şi remunerarea “furnizorilor de capital”. Rentabilitatea economică a acestor capitaluri investite ne apare ca o rentabilitate intrinsecă ce nu ţine seama de modalitatea de procurare a capitalurilor (proprii sau împrumutate). Este deci independentă de politica de finanţare promovată de întreprindere. Una dintre cele mai importante rate de rentabilitate, rata rentabilităţii economice, pune în evidenţă performanţele utilizării activului total al unei întreprinderi, respectiv a capitalului investit pentru obţinerea acestor performanţe Rata de rentabilitate economică măsoară gradul de valorificare a capitalului investit exprimă profitul brut obţinuţi la un leu capital investit. De asemenea, acest indicator măsoară eficienţa mijloacelor materiale şi financiare alocate activităţii de exploatare şi comercializare, precum şi performanţele activului total. Astfel pune în evidenţă performanţele utilizării activului total al unei întreprinderi, respectiv a capitalului investit pentru obţinerea acestor performanţe, mai exact, eficienţa capitalului economic alocat activităţii productive a întreprinderii. În literatura de specialitate găsim mai multe moduri de calcul al acestei rate de rentabilitate:
rata rentabilității economice a activelor rata rentabilităţii economice a capitalului permanent rata rentabilităţii economice calculate rata de rentabilitate economică brută 82
a)Rata rentabilității economice a activelor, se calculează ca raport între rezultatul total al exercițiului sau profitul brut total (Pb) și activul total (At), format din activele imobilizate (Ai) și activele circulante (Ac):
Nivelul său prezintă interes, în primul rând pentru managerii întreprinderii, care apreciază astfel, eficiența cu care sunt utilizate activele disponibile. Situația economică a firmei analizate au rezultat următoarele rate economice,calculate în anexa nr.6. și prezentate în tabelul nr. 19. Tabel nr. 19 Variația ratelor de rentabilitate economică a activelor. Indicatori Profit din exploatare Profit financiar Profit extraordinar Profit brut Active imobilizate Active circulante Active totale Rata rentabilității economice a activelor
Anul 2007 22.944 7 0 22.951 11.195 17.777 28.972 79,22 %
Anul 2008 13.562 7 0 13.569 9.197 42.753 51.950 26,12 %
Anul 2009 55.887 55 0 55.942 12.789 73.987 86.776 64,47 %
Interpretarea indicatorilor: Profitul brut obținut de firmă are o evoluție sinusoidală. Scade în anul 2008 la 13.569 lei de la 22.951 în anul 2007, dar crește în 2009 la valoarea de 55.887 lei. Activele totale au o variație diferită. În anul 2008 crește la suma de 51.950 lei de la suma de 28.972 lei în 2007, iar în 2009 ajunge la suma de 86.776 lei. Valorile ratei rentabilității economice a activelor sunt foarte diferite. În 2007 are valoare de 79,22%,în anul 2008 scade la 26,12%, iar în anul 2009 crește la 64,47%. Astfel a scăzut apoi a crescut eficiența cu care au fost utilizate activele disponibile. b)Rata rentabilităţii economice a capitalului permanent se exprimă ca raport între rezultatul exerciţiului înainte de impozitare (profit brut) şi capitalul total (propriu şi împrumutat), denumit şi capital permanent și se calculează pe baza formulei următoare: 83
Re
Pb Pb * 100 * 100, Kp Kpr Kî
În cazul firmei analizate am obținut următoarele rate de rentabilitate economică a capitalului permanent (tabel nr. 20.)
Tabel nr. 20. Variația ratei rentabilității a capitalului permanent
Indicatori Profit brut Capitalul total Rata rentabilității a capitalului permanent
Anul 2007 22,951 25.567 89.77 %
Anul 2008 13,569 18.869 71.91 %
Anul 2009 55,942 65.634 85.23 %
c)Rata de rentabilitate economică brută nefiind perturbată de deciziile privind amortizarea această rată e folosită frecvent în analiza externă deoarece permite efectuarea comparaţiilor în spaţiu între intreprinderile aparţinând aceluiaşi sector indiferent de mărimea lor sau de forma lor de proprietate. Această rată economică se calculează după formula următoare: Rata de rentabilitate economică brută = EBE / Capital economic brut Aplicând această formulă, calcularea ratelor de rentabilitate economică brută s-a realizat în anexa nr. 6 și este prezentat în tabelul nr.21. Tabel nr. 21. Variația ratelor de rentabiltate economică brută
Indicatori EBE Capital economic brut Rata rentabilităţii economică brute
Anul 2007 -24.615 22.951 -107,25%
Anul 2008 -18.436 13.569 -135,87%
Anul 2009 -5.444 55.942 -9,73%
Interpretarea indicatorilor: Valoarea capitalului economic brut scade în 2008 la 13.569 lei de la 22.951 lei în 2007, dar crește semnificativ în 2009 la suma de 55.942 lei. Rata rentabilității economice brute are valori negative. În 2007 este de - 107,25%,care crește în anul 2008 la – 135,87% dar scade la – 9,73% în anul 2009. 84
6.4.4. Ratele de rentabilitate financiară (ROE = return on equity) Rata rentabilităţii financiare reprezintă unul dintre indicatorii majori urmăriţi de investitori şi de management. Cu ajutorul acestei rate, investitorii pot aprecia în ce măsură investiţia lor este rentabilă sau nu. În cazul în care rata rentabilităţii financiare este mai mare decât costul capitalului propriu, atunci, prin activitatea desfăşurată, firma creează o valoare suplimentară pentru acţionari. Ratele de rentabilitate financiară măsoară randamentul capitalurilor proprii, deci al plasamentului financiar pe care acţionarii l-au făcut prin cumpărarea acţiunilor întreprinderii, acestea având ca scop caracterizarea profitabilităţii capitalului propriu. Exprimă corelaţia dintre profit şi capitaluri în calitatea lor de surse de finanţare a activităţii întreprinderii, remunerând proprietarii acesteia prin distribuirea de dividende către aceştia şi prin creşterea rezervelor, care, în fapt, reprezintă o creştere a averii proprietarilor. De aceea, la numitorul raportului vor figura capitalurile proprii, sau media acestora în măsura în care în cursul exerciţiului au avut loc modificări sensibile ale capitalului propriu prin aporturi în numerar, iar la numărătorul raportului figurează, de obicei, rezultatul net (profitul net) sau rezultatul curent înainte de impozitare, care prezintă, în raport de profitul net, avantajul de a fi mai apropiat de realitatea financiară întrucât elimină incidenţa activităţii excepţionale Rentabilitatea financiară reprezintă capacitatea firmei de a degaja profit net prin capitalurile proprii angajate în activitatea sa. Ea reflectă scopul final al acţionarilor unei firme, exprimat prin rata de remunerare a investiţiei de capital făcută de aceştia în procurarea acţiunilor sau a reinvestirii totale (parţiale) a profiturilor ce le revin de drept. Rentabilitatea financiară se exprimă prin intermediul mai multor categorii de rate, în funcţie de elementele luate în calcul, şi anume: rata rezultatului net rentabilitatea netă a capitalului propriu a) Rata rezultatului net (Rrn) sau rata profitului pune în evidenţă profitul obţinut la 100 u.m. cifră de afaceri şi se determină cu relaţia:
85
Rrn indică dificultăţi în investirea capitalului propriu în cazul unei valori scăzute, iar o valoare ridicată reflectă o relativă uşurinţă în atragerea de fonduri de pe piaţa financiară. Aceste rate, obținute pe baza activității desfășurate de firma ELMERA S.R.L. au fost calculate în anexa nr.7 și sunt cuprinse în tabelul nr.22. Tabel nr. 22. Variația ratelor rezultatului net
Indicatori
Anul 2007 19.273 110.561 17,43 %
Rezultat net Cifra de afaceri Rata rezultatului net
Anul 2008 11.302 116.713 9,68 %
Anul 2009 46.766 173.939 26,89 %
Interpretarea indicatorilor: Rata rezultatului net are o evoluție sinusoidală. Dacă în anul 2007 este de 17,43%, în 2008 scade la 9,68% și crește la 26,89% în 2009. Firma în 2008 a avut dificultăți în investirea capitalului propriu, indicat și de valoare scăzută în acel an. b) Rentabilitatea netă a capitalului propriu (Rn) măsoară performanța netă a capitalurilor societății, cele aduse de investitori, profitul curent și cel neridicat (sub forma de rezerve și profit nerepartizat). O valoare prea ridicată a indicatorului poate însemna și capital social redus, fapt ce trebuie să mobilizeze acționariatul pentru a adecva capitalul social la dimensiunea afacerii. Se utilizează ca prag de referință dobanda curenta deoarece este cel mai accesibil și mai simplu mod de a face investitii. Rentabilitatea netă a capitalului propriu se determină prin raportarea rezultatului net al exerciţiului (RN) la capitaluri proprii (Cpr):
Valorile obținute pe baza calculelor din anexa nr.7 sunt prezentate în tabelul nr.23. Tabel nr. 23. Variația rentabilității nete a capitalului propriu
Indicatori
Anul 2007
Rezultat net Capitaluri proprii
19.273 25.567 86
Anul 2008 11.302 18.869
Anul 2009 46.766 65.634
Rentabilitatea netă a capitalului propriu
75,38%
59,90%
71,25%
Interpretarea indicatorilor: Valorile rentabilității nete variază,astfel ăn anul 2007 are valoare de 75,38 %, în 2008 scade la 59,90%, iar în 2009 crește la 71,25%. Efectuând analiza ratelor de rentabilitate economico-financiară al activității firmei ELMERA S.R.L. am obținut următoarele valori (tabel nr. 23) Interpretarea indicatorilor: Rata marjei comerciale este constant în anul 2007 şi 2008, avand valoarea de 0, dar realizează o uşoară crştere în 2009, respectiv de 4,08%. exprimănd eficienţa valorificării produselor societăţii Rata marjei brute de exploatare are o valoare negativă care scade de la an la an, astfel de la 22,26% în anul 2007 scade la -3,13% în anul 2009. Insuficienţa brută de exploatare măsoară eficacitatea capitalului economic, reprezintă resursa rezultată din exploatare și folosită pentru menținerea și dezvoltarea potențialului productiv al întreprinderii. Rata rentabilității economice a activelor scade în anul 2008 la 26,12% de la 79,22%, dar creşte semnificativ în 2009 la valoaea de 64,47%, demonstrând eficienţa cu care au fost utilizate activele disponibile în anul 2009.
Tabel nr. 23. Ratele rentabilității economice Indicatori Formule de calcul Rate de rentabilitate comercială Rata marjei comerciale Rata marjei brute de
Rmc=MC/CA x100
exploatare Rata marjei nete Rata marjei rezultatului
2007
2008
2009
0
0
4,08%
Rmb=EBE/CA x100
- 22,26%
- 15,80%
- 3,13%
Rmn= RN/CA x100
17,43% 20,75
9,68%
26,89% 32,
87
exploatării Rata marjei brute de
Rme=RE/CA x100
% 5,
11,62 % 16,
13% 24,0
autofinanţare Rata marjei asupra valorii
Rmba=CAF /CA x100
08%
58%
6% -5,87
adăugate Rva= EBE /VA x100 -84,17% Rate de rentabilitate economică (ROA = return on assets); Rata rentabilității economice a
-51,91%
%
activelor Rata rentabilităţii economice a
Ra=Pb/At x100
26,1
79,22 %
2%
64,47 %
89,77 %
71,91%
85,23 %
brute economic brut -107,25% Ratele de rentabilitate financiară (ROE = return on equity)
-135,87%
-9,73%
capitalului permanent Re=Pb/Kp x100 Rata rentabilităţii economică EBE / Capital
26,8 Rata rezultatului net Rentabilitatea netă a
Rrn=RN/CA x 100
17,43 % 75,38
9,68 % 59,9
9% 71,
capitalului propriu
Rn= RN/Cpr x100
%
0%
25%
CONCLUZIILE ANALIZEI
În cadrul acestei lucrări am realizat analiza activităţii firmei S.C. ELMERA S.R.L. pe o perioadă de activitate de trei ani, 2007-2009, urmărind mai mulţi indicatori, în scopul unei evidenţieri cât mai fidele a situaţiei societăţii. Am desfăşurat analiza rentabilităţii economice şi financiare pe următoarele direcţii: - analiza veniturilor după structura lor cuprinsă în contul de profit şi pierdere – venituri din exploatare, financiare şi excepţionale - accentul fiind pus pe veniturile din exploatare - analiza cheltuielilor după structura lor cuprinsă în contul de profit şi pierdere – cheltuieli de exploatare, financiare şi excepţionale – fiind analizate în mod detaliat cheltuielile de exploatare; - analiza profitabilităţii firmei – pe baza ratelor de rentabilitate – comerciale, economice, financiare, calcularea indicatorilor din soldurile intermediare de gestiune. 88
Societatea comercială S.C. ELMERA S.R.L. care face obiectul studiului de caz în această analiză, este o firmă de nici dimensiuni, cu numai patru angajaţi, ce funcţionează din anul 2005, are ca domeniu principal de activitate următoarele activităţi: de arhitectură, inginerie şi servicii de consultanţă tehnică legată de acestea ( cod CAEN: M 7111).Această clasă include: - consultanţă pentru activităţi de arhitectură: - proiectarea platformelor industriale şi a echipamentelor; - inginerie, management de proiect şi activităţi tehnice: - elaborarea proiectelor referitoare la instalaţii de aer condiţionat, refrigerare, control al poluării, inginerie acustică etc.; - elaborarea de proiecte de prospecţiuni şi geologie. Concluziile obţinute prin efectuarea analizei asupra S.C. ELMERA S.R.L. sunt următoarele: Activele totale au crescut în 2008 la 51.950 lei de la 28.972 lei în anul 2007 respectiv la 86.776 lei în 2009, ca urmare a creşterii activelor financiare la 86.776 lei în 2009 de la 28.972 lei în anul 2007. Creşterea activelor financiare în 2009 se datorează în principal apariţiei unor cheltuieli datorate principal diversificării activităţii firmei începând din anul 2009 cu activitatea de comerţ cu produse de birotică, papetărie şi xerox; Veniturile din exploatare au crescut în anul 2009 comparativ cu anul 2007 cu peste 57%,
aceasta datorându-se în principal diversificării activităţii firmei începând din anul 2009 cu activitaea de comerţ. În anul 2007 ponderea cea mai mare a avut factorul de cheltuieli cu materii prime şi materiale consumabile, iar în anul 2008 şi 2009 cheltuielile privind prestaţiile externe. În anul 2009 au scăzut ponderile factorilor de cheltuieli cu materii prime, cheltuieli cu alte materiale, cheltuielile cu prestaţiile externe, cheltuielile cu alte taxe şi impozite şi cheltuielile cu despăgubiri.
În anul 2008 profitul net a scăzut de la 19.273 lei la 11.302 lei, respectiv cu 58,64 % , dar a crescut cu 423,79% în anul 2009, reprezentând suma de 46.766 lei.s Pe ansamblu, situaţia economică şi financiară a S.C. ELMERA S.R.L. este bună, firma înregistrând o creştere a activităţii prin creşterea veniturilor din exploatare, respectiv a cifrei de afaceri şi a profitului. Activitatea desfăşurată sunt conforme cerinţelor de calitate şi legislaţiei în vigoare. Acestea sunt conforme standardului ISO 9001.Standardul ISO 9001 a fost elaborat 89
pentru o certificare oferită clienţilor ca societatea în cauză funcţionează în acord şi pe baza unui sistem de calitate recunoscut internaţional şi care este reprezentativ atât pentru calitatea produselor şi serviciilor, cât şi managementului organizaţiei respective. Ca măsuri de consolidare şi menţinerea profitabilităţii şi eficienţei activităţii firmei sunt:
identificarea potenţialilor clienţi pe categoria de servicii de consultanţă şi proiecte oferite de firmă;
diversificarea activităţii de comerţ cu produse de papetărie şi produse de birotică; extinderea activităţii în judeţ şi în judeţele din zona de vest.
BIBLIOGRAFIE
1.
Bătrâncea, I. - Analiză economico-financiară, Editura Dacia, Cluj-Napoca,
2.
Bătrâncea, I., Bătrâncea, M., Todea, N. - Analiza diagnostic şi evaluarea
2005
societăţilor comerciale, Editura Dacia, 1998 3.
Dobrotă, N., coordonator- Dicţionar de economie, Editura Economică,
Bucureşti, 1999 10. Işfănescu,A.(coordonator) - Ghid practic de analiză economico-financiară, Tribuna economică, Bucureşti, 1999 11. Işfanescu,A., Stănescu,
C,
Băicuşi, A.- Analiză economico-financiară, Editura
economică , Bucureşti, 1999
90
12. Işfanescu,A., Robu, V., Hristea, A., M,Vasilescu C.- Analiza economicofinanciară, Editura A.S.E.Bucureşti, 2007 13. Mărgulescu, D., Niculescu, M., Robu, V.-Diagnostic economico-fmanciar. Concepte, metode, tehnici, Editura Romcart, Bucureşti, 1994 14. Mihai, I.(coordonator)- Analiza economico-financiară, Editura Mirton,Timişoara, 1999 15. Ion Bucur, Emil Cioflan - Activitatea economico-financiară a întreprinderii, Editura Științifică și enciclopedică, București, 1984 16. Mărgulescu D. “Analiza economico-financiară a întreprinderii”, supliment la revista“Tribuna economică”, Bucureşti 1994; 17. Eros-Stark Lorant, Pantea I. “Analiza situaţiei financiare – studiu de caz”, Editura Marineasa 1999;
19. Revista finanţe-credit-contabilitate, numerele 8,11,12 – 1999;
20. Cristea H., Ioan Talpoş, Dorin Cosma “Gestiunea financiară a întreprinderilor” Editura Mirton Timişoara 1998; 21. Mihai I., A. Buglea, P. Ştefea “Analiza financiară a întreprinderii – îndrumător metodologic”, Editura Marineasa 1999;
91
92