Lucrare de Diploma - Anemia [PDF]

Zitiervorschau

Centrul de Studii Europene, Iași

PROIECT PENTRU EXAMENUL DE ABSOLVIRE POST SANITARE, CALIFICARE AMG.

Îndrumător :

Absolvent/ă :

2014

Rolul asistentei medicale în tratarea pacientului cu Anemie

2

Motivația sau argumentul lucrării Motivul alegerii temei acestei lucrări de diplomă se bazează pe ideea însușirii și aplicării informațiilor acumulate pe parcursul anilor de studiu, precum și folosirea acestora pe parcursul acestei lucrări de diplomă. Lucrarea de diplomă intitulată „Rolul asistenței medicale în tratarea pacientului cu Anemie”, presupune o documentație mai bună asupra problemei în cauză, aducând un plus de documentare datorită materialelor noi apărute ce au ca subiect această afecțiune, precum și a medicamentației ce se aplică în acest caz. Deoarece tratamentul acesteia este de cele mai multe ori sub formă de regim alimentar și administrare de vitamine, rolul asistenței medicale este absolut necesar pentru o bună recuperare a bolnavului, pentru supravegeherea acestuia pe parcursul perioadei de spitalizare, precum și asigurarea nevoilor fundamentale în cazul ameliorării simptomelor datorate de anemie. În continuarea acestei lucrări de diplomă, se vor prezenta aspecte anatomice ale sângelui, precum și informații noi și actualizate cu privire la cauzele ce determină această afecțiune, mecanismul de producere, procentul în care populația este afectată și tratamentul cel mai eficace pentru ameliorarea acestei afecțiuni.

MOTTO : “Ințelepciunea este pentru suflet ceea ce sănătatea este pentru trup" (F.de Rochefoucauld.)

3

CUPRINS I. Anatomia și fiziologia sângelui II. Anemia II.1. Definiție II.2. Etiologie II.3. Patogenie II.4. Anatomie patologică II.5. Tabloul clinic II.6. Forme clinice II.7. Diagnostic diferențial II.8. Complicații II.9. Tratament III. Planul de îngrijire a pacientului cu Anemie Bibliografie

4

I. Anatomia și fiziologia sângelui Sângele este un lichid vital existent în corpul oamenilor precum și în cel al animalelor, care hrănește toate organele și țesuturile corpului și elimină substanțele nefolositoare sau reziduale din organism,de aici și denumirea de "râul vieții". Sângele împreună cu limfa și lichidul interstițial formează mediul intern al organismului. El se caracterizează prin culoarea roșie, mirosul său specific, prin gustul său sărat, printr-o slabă reacție (Ph) alcalină, este vâscos și irigă toate organele și țesuturile.

Proprietățile sângelui Greutatea specifică(densitatea) a sângelui este la femei de 1057, iar la bărbați de 1061. Densitatea separată a masei globulare este de 1097, iar a plasmei de 1027. La nounăscut valorile sunt ceva mai crescute decât la adult. Componentele sângelui cu importanța cea mai mare în determinarea valorii densitații sunt elementele figurate, eritrocitele în special, proteinele plasmatice și apa.Variațiile fiziologice determinate de sex și vârstă (densitate mai mai mare la nou-născut și la bărbat)se datorează unui număr mai mare de globule roșii. Creșteri ale densității peste valorile normale se întâlnesc fiziologic la altitudine, în efort (datorită splenocontracției), deshidratării prin transpirație, iar patologic, în diaree, vomă, poliglobulii primare sau secundare și șoc. Scăderi fiziologice ale densității sângelui se

5

semnalizează la gravide, dupa ingerări masive de lichide, iar patologice în anemii și hemoragii. Vâscozitatea (în raport cu apa) variază în mod normal între 3,5 si 5,4. Vâscozitatea determină scurgerea laminară (în straturi) a sângelui prin vase, creșterea vâscozității peste anumite valori este un factor de îngreunare a circulației. Variațiile greutății specifice și a vascozității sunt determinate de variația numărului de elemente figurate. Factorii care determină vâscozitatea sângelui sunt: hematocritul (dependent de elemente figurate) și proteine plasmatice (în primul rând fibrinogenul și imunoglobulinele Ig G și Ig M). Vâscozitatea sângelui variază în funcție de o serie de parametrii fizici : - temperatura : vâscozitatea variază invers proporțional cu temperatura ; ca urmare, vâscozitatea sângelui în teritoriul cutanat expus la rece este mai mare decât în vasele profunde ; simpla scufundare a brațului în apă la 4 grade Celsius crește valorile vâscozității regionale de trei ori ; creșterea temperaturii, dimpotrivă, determină scăderea vâscozității sângelui ; - viteza de curgere a sângelui - în condițiile vitezelor mari eritrocitele se dispun în lungul axului central al sensului de curgere și forța de frecare internă este minimală. O dată cu scăderea vitezei, tendința eritrocitelor de a ocupa axul curentului se diminuează, iar curgerea elementelor figurante în ' suspensie' permite numeroase coliziuni intercelulare care cresc frecarea internă deci, vâscozitatea ; - diametrul vascular - vâscozitatea relativă a sângelui scade proporțional cu raza în vasele cu calibru mai mic de 300 ; scăderi ale vâscozității determină scăderi ale presiunii arteriale. În utilizarea de substituenți artificiali ai plasmei pentru refacerea volemiei și a presiunii arteriale, asigurarea unei vâscozități normale a substituienților perfuzați este o condiție obligatorie. Volumul sanguin (volemia) cantitatea de sânge din organism reprezintă 7% din greutatea corpului. Aceasta înseamnă circa 5 litri de sânge pentru un individ de 70 Kg. Volemia variază în condiții fiziologice, în funcție de sex (este mai mare la bărbați), vârsta (scade cu înaintarea în vârstă) , mediul geografic (este mai mare la locuitorii podișurilor înalte). Volumul normal de sânge din corp se numește normovolemie și organismul sănătos are mecanisme specifice pentru menținerea ei. În unele stări patologice, volumul total al sângelui se schimbă : scade (hipovolemie) ca în cazuri de hemoragie , în diferite forme de anemii, în mixedem etc ; sau crește (hipervolemie) ca în hipertiroidism, leucemie etc. Î 6

În repaus o parte din masa sangvină a corpului stagnează în teritorii venoase și capilarele din ficat, splină și țesutul subcutanat . Acesta este volumul sangvin stagnant sau de rezervă, în cantitate de 2 litri. Restul de 3 litri îl reprezintă volumul circulant. Raportul dintre volumul circulant și volumul stagnant nu este fix, ci variază în funcție de condițiile de existență. În cursul efortului fizic sau termoreglator are loc mobilizarea sângelui de rezervă, crescând volumul circulant. Menținerea volumului sangvin în limite constante, în ciuda ingerării unor cantitați variabile de lichide, presupune existența unor mecanisme de reglare. Reglarea se face diferit pentru volumul plasmatic și pentru cel globular. Reglarea volumului plasmatic. În reglarea volumului plasmatic intervin mecanisme reflexe și umorale, care influențiază atât procesele de filtrare și reabsorbție capilară, cât și cele de excreție renală. - mecanisme reflexe ; receptorii de volum (voloreceptorii) care inițiază astfel de reflexe sunt situați, în parte, în atriu stâng. Distensia atriului de către volumul sangvin mărit , determină stimularea receptorilor și o reducere reflexă a secreției de ADH din hipotalamus, cu eliminarea excesivă a apei prin rinichi și restabilirea volumului plasmatic. Volumul sangvin mărit determină o anumită creștere a debitului cardiac și presiunii arteriale. Presiunea arterială mai ridicată excită baroreceprtorii și provoacă un răspuns reflex similar cu cel inițiat de stimularea voloreceptorilor. Reflexele declanșate de voloreceptori, de obicei, readuc volumul sangvin la normal într-o oră. Voloreceptorii însă, se adaptează complet la 1-3 zile de la instalarea modificării de volum și nu mai transmit semnale corectoare. De aici reiese că receptorii pentru volum au importanță în restabilirea volumului sangvin în primele ore sau zile. - mecanismele umorale. Păstrarea între limitele fiziologice a volumului plasmatic se face și prin intervenția hormonilor ADH, aldosteron, factorului natriuretic atrial ,precum și a proteinelor plasmatice. Reglarea volumului globular. Volumul globular crește sau se reduce în funcție de gradul de oxigenare a țesuturilor. Hipoxia (scăderea aportului de oxigen la nivelul țesuturilor) determină creșterea volumului globular. Scăderea volumului globular are loc când nevoile în oxigen ale țesuturilor diminuă , cum se întamplă în hipotiroidism. Ori de câte ori volumul globular scade , are loc o creștere a volumului plasmatic, care reface volumul sangvin.

7

Culoarea roșie a sângelui se datorează hemoglobinei din eritrocite. Culoarea sângelui poate varia în condiții fiziologice sau patologice. Sângele recoltat din artere (sânge arterial) este de culoare roșu deschis (datorită oxihemoglobinei), iar sângele recoltat din vene (sânge venos) are culoare roșu închis (datorită hemoglobinei reduse). Presiunea osmotică - în orice soluție, apare o presiune statică suplimentară ce poate fi pusa în evidență separînd, printr-o membrană semipermeabilă, solventul de soluția respectivă. Membrana semipermeabilă permite trecerea solventului prin membrană spre compartimentul ocupat de soluția respectivă. Presiunea osmotică are rol important în schimburile de substanțe dintre capilare si țesuturi. Măsurarea presiunii osmotice se face cu osmometrul: un vas de sticlă prevăzut la o extremitate cu un tub capilar iar la cealaltă extremitate cu o membrană semipermeabilă ce permite trecerea apei și împiedică trecerea sărurilor. În osmometru se introduce plasma, iar aparatul se scufundă în apă distilată. Apa este atrasă în osmometru și urcă pe tubul capilar proporțional cu presiunea osmotică. Presiunea osmotică reprezintă presiunea ce poate opri expansiunea lichidului, fiind egală în plasmă cu 6,7 atmosfere, adică cu 5300 mm/Hg. Presiunea osmotică a sângelui măsoară 300 miliosmoli pe litru. Două soluții cu aceeași presiune osmotică sunt izoosmotice. O soluție ce are presiunea osmotică mai mare decât o soluție cu care se compară, este considerată hiperosmotică, iar când are o presiune osmotică mai mică, hipoosmotică. Toate compartimentele lichidiene ale organismului au aceeași presine osmotică. O soluție izotonică are presiunea osmotică egală cu a lichidelor organismului. Când presiunea osmotică depășește pe cea a lichidelor organismului se socotește drept hipertonică. Soluția hipotonică, se caracterizează printr-o presiune osmotică inferioară lichidelor organismelor. Celule organismului sunt adevărate osmometre datorită faptului că membrana lor este semipermeabilă. Când presiunea osmotică crește sunt stimulați osmoreceptorii din hipotalamulul anterior și se declanșează secreția de ADH care reține apă și restabilește presiunea. Presiunea coloidosmotică - este atribuită prezenței în sânge a substanțelor macromoleculare (proteine) . Proteinele plasmatice contribuie la presiunea osmotică abia cu 25mm/Hg. Valoarea scăzută a presiunii coloidosmotice se explică prin dimensiunile foarte mari ale proteinelor (greutatea moleculară a unor fracțiuni este peste 1 milion) și numărul redus de particole. Presiunea coloidosmotică joacă un rol important în procesul de schimb capilar. În zona ansei arteriale a capilarului, presiunea hidrostatică împinge apa cu substanțele 8

micromoleculare în interstițiu cu 35mm/Hg, iar presiunea coloidosmotică de numai 25mm/Hg tinde sa rețină apa și substanțele micromoleculare în vase. Presiunea hidrostatică fiind predominantă, apa și micromoleculele trec în interstiții, proces numit ''transudare''. În capilarul venos presiunea coloidosmotică ramâne de 25mmHg, pe cînd presiunea hidrostatică scade la 15mm/Hg, ceea ce face ca apa din lichidul interstițial sa fie resorbită în capilare (edemele apar cînd proteinemia scade sub 5,5g%).

Proprietațile de apărare ale sângelui Imunitatea Prin componentele sale, sângele îndeplinește un rol foarte important și în apărarea organismului contra microorganismelor producătoare de boli. Datorită acțiunii sângelui , organismul are o rezistență care impiedică îmbolnăvirea. Aceasta stare de rezistență a organismului față de acțiunea de infecție a microorganismelor patogene se numește imunitate, iar ramura biologiei care studiază imunitatea se numește imunologie. Un microorganism patogen (bacterie ,virus) produce toxine care au acțiune nocivă asupra organismului. Pentru a impiedica aceasta acțiune nocivă și, în consecință, îmbolnăvirea, organismul trebuie să acționeze atât asupra microorganismului, cât și asupra toxinelor produse de el. La această acțiune a organismului contribuie leucocitele și anticorpii. Substanța eliberată de microorganism exercită o acțiune de atracție asupra fagocitelor ; acestea părăsesc vasele sanguine și se apropie de punctul de intrare a microorganismului. Mișcarea fagocitelor către microorganism constituie un chemotactism pozitiv. Apoi fagocitele ingeră și digeră microorganismul. Dacă fagocitele reușesc să distrugă microorganismele intrate în corp, îmbolnăvirea nu se produce. Sunt însă cazuri în care numărul microorganismelor invadatoare fiind mare, acestea reușesc să omoare multe leucocite ; leucocitele moarte formează puroiul care este , în cele din urmă, îndepărtat tot prin acțiunea fagocitelor. Dacă fagocitele nu vor reuși să distrugă microorganismele invadatoare, se va declanșa boala. Pătrunzând în corpul omenesc, microorganismele se comportă ca antigene. În general, se numesc antigene acele corpuri care, intrând în organism, îl fac să producă substanțe numite anticorpi, care intră în reacție cu antigenele care le-au determinat, sau cu unele derivate ale acestora. Anticorpii sunt subsanțe proteice care apar în plasmă numai în prezența unui antigen 9

și au acțiune specifică, adică acționează numai asupra antigenului care le-a provocat apariția. Ei se formează în sistemul reticulohistiocitar și în țesutul limfatic. La baza compoziției chimice a anticorpilor stau globulinele plasmatice. După cum acționează, anticorpii se grupează: - aglutinine, care împiedică răspândirea în tot corpul a microorganismelor ; - lizine, care distrug microorganismele; - precipitine, care precipită substanțele proteice străine; - antitoxine, care neutralizează toxinele produse de microorganisme; - opsonine, care sensibilizează microorganismele față de acțiunea fagocitelor. Fagocitele și anticorpii joacă rolul principal în asigurarea imunității. Acțiunea lor nu se desfășoară izolat : anticorpii pregătesc, stimulează, într-o mare măsură, acțiunea fagocitelor, prin sensibilizarea și slăbirea microorganismului, facând, în felul acesta, ca el sa fie mult mai ușor distrus de fagocite. Între fagocite și anticorpi există deosebiri care privesc felul cum își desfășoară acțiunea. Fagocitele pot incorpora orice particulă straină care a pătruns în corp sau chiar particule care au pătruns în corp (fragment de celule) ; ele au o acțiune nespecifică, pe când acțiunea anticorpilor este strict specifică. Pe lângă fagocite și anticorpi, intervin în asigurarea imunității numeroase alte dispozitive, dintre care merită să amintim, dispozitivele de barieră, cum sunt tegumentul cu anexele lui și diferite mucoase. Acestea au un rol foarte important în impiedicarea intrării microorganismelor, dacă sunt intacte; fiecare leziune a lor reprezintă o poartă de intrare a microorganismelor în corp. Și unele organe interne aparțin dispozitivelor de barieră ; așa este ficatul, cu rol foarte important în apărarea organismului. Toate aceste dispozitive de apărare funcționează coordonat și se găsesc sub controlul sistemului nervos central și, în special al scoarței cerebrale. Imunitatea poate prezenta aspecte foarte variate, în general ea putând fi naturală sau artificială Imunitatea naturală -este nereceptivitatea oganismului față de anumite boli , fără nici un fel de intervenție artificială. Ea se poate prezenta sub două forme: imunitate naturală înnăscută și imunitatea naturală dobândită. Imunitatea naturală înnăscută se manifestă chiar din momentul nașterii. La nounăscut , în primele săptămîni de viață , imunitatea este realizată prin acțiunea anticorpilor care s- au format în corpul mamei și au trecut, prin placentă, în sângele fătului. Mai târziu, se 10

declanșează mecanismul propriu de formare a anticorpilor. Imunitatea naturala înnăscută se manifestă foarte diferit la organisme diferite ; de aceea receptivitatea față de un anumit microorganism patogen este și ea diferită, după indivizi. Așa se explică de ce unii oameni se îmbolnavesc de o anumită boală, iar alții nu. Imunitatea naturală dobândită este imunitatea pe care organismul nu o are în momentul nașterii, dar o capătă după ce a suferit o infectare naturală cu un anumit microorganism patogen, adică, după ce a suferit de o anumită boală infecțioasă, organismul devine imun, nereceptiv pentru microorganismul care a produs aceasta boală. În acest caz, în timpul infecției, sub acțiunea microorganismului patogen, se declanșează mecanismele de apărare care previn o nouă infecție. Imunitatea naturală dobândită sau imunitatea prin îmbolnăvire nu se manifestă pentru toate bolile infecțioase, iar durata ei este variabilă, depinzând de caracterele individuale și de natura bolii. Sunt cazuri când, pentru aceeași boală infecțioasă, imunitatea dobândită, se manifestă la unii indivizi la care boala nu recidivează pentru toate bolile infecțioase, iar durata ei este variabila, depinzând de caracterele individuale și de natura bolii. Sunt cazuri când, pentru aceeași boală infecțioasă, imunitatea dobândită, se manifestă la unii indivizi (la care boala nu recidivează) și nu se manifestă la alți indivizi (la care boala recidivează, chiar de mai multe ori); tot astfel, unele boli infecțioase, cum este scarlatina, dau imunitate dobândită, pe cand altele, cum este gripa, nu dau imunitate dobândită și de aceea recidivează. Imunitatea artificială - este imunitatea care se realizează în mod artificial, adică prin tratament medical. După mecanismul prin care se realizează ea poate fi: imunitate activă și imunitate pasivă. Imunitatea activă este imunitatea în care organismul își produce singur mijloacele specifice de apărare, anticorpii, sub influența unui preparat introdus în mod artificial. Introducerea acestui preparat în corp se numește vaccinare sau imunizare activă. Preparatele folosite în acest scop pot fi: vaccinul și anatoxina. Vaccinul este un preparat format dintr-o cultură de microorganisme patogene, care introdus în corp funționează ca antigen și provoacă formarea anticorpilor specifici. Microorganismele pot fi omorîte sau slăbite. Prin omorâre sau slăbire, microorganismele și-au pierdut virulența, adica puterea de a produce toxină, și deci nu pot provoca starea de boală, dar își păstrează proprietățile antigenice și stimulează organismul la formarea anticorpilor. 11

Omorârea sau atenuarea microorganismelor se poate face prin acțiunea unor agenți fizici (căldura, radiații ultraviolete), chimici (formol, alcool) sau biologic (bila, numită și toxoid este o toxină care și-a pierdut toxicitatea, dar și-a păstrat proprietatea de antigen; ea se prepară prin supunerea toxinelor la acțiunea unei substanțe chimice. Vaccinul și anatoxina funcționează ca antigene și stimulează organismul în producerea anticorpilor, dar în același timp, sunt stimulate și celelalte mecanisme care contribuie la asigurarea rezistenței organismului împotriva agenților patogeni. Vaccinarea este un mijloc de prevenire a îmbolnăvirii organismlui și dau acestuia o imunitate de durată (în unele cazuri de câțiva ani) Imunitatea pasivă este imunitatea care se obține prin introducerea în corp a anticorpilor specifici gata formatați ; în acest caz organismul nu folosește mijloacele specifice proprii, este pasiv. Pentru obținerea acestei forme de imunitate se folosește serul imun. Dacă în corpul omului au pătruns sau au fost introduse microorganisme patogene, în plasmă apar anticorpi specifici. Serul care conține anticorpi se numește ser imun și poate fi folosit pentru vindecarea unei boli prin obținerea imunității pasive. Serul imun se poate obține din sângele oamenilor care au fost bolnavi de boli contagioase sau din sângele unor mamifere (cal, iepure) care au fost infectate special ; serurile obținute din sângele omului se numesc seruri omologe, iar cele obținute din sângele mamiferelor se numesc seruri eterologe. După acțiunea pe care o au, serurile pot fi : seruri antitoxice, care acționează asupra toxinelor, sau seruri antimicrobiene, care acționează asupra microorganismelor ; există seruri cu acțiune mixtă. Folosirea serurilor se face cu foarte mare atenție, întrucât, în unele cazuri, prin introducerea serului se pot produce stări grave, cunoscute sub numele de reacțiile serului, care pot provoca chiar moartea. Imunitatea pasivă, care se obține cu ajutorul serului imun este, în general, de scurtă durată. Ea variază, dupa natura serului folosit, între 15 si 40 zile. Seroterapia se folosește mai mult cu scop curativ decât preventiv. Imunitatea are o importană covarșitoare pentru menținerea sănătății organismului.

Funcțiile sângelui Transportul de gaze - sângele are rolul de a transporta gazele împlicate în procesul respirației. De la nivelul plămânilor sângele se încarcă cu oxigen (O2), pe care îl transportă prin vasele de sânge la organe și țesuturi. Aici are loc schimbul de gaze între țesuturi și sânge, oxigenul fiind transferat către țesuturi, iar dioxidul de carbon (CO2) rezultat din procesele de ardere, trece în sânge, urmând a fi transportat la plămâni, unde va avea loc un nou schimb de 12

gaze. Transportul de nutrienți, apă și produșii de catabolism - această funcție a sângelui este de o importanță majoră, îndeplinind două necesități ale organismelor vii: nutriția și excreția. De la nivelul zonei de absorbție a tractului digestiv, sângele se încarcă cu nutrienți (ex: proteine, lipide, glucide, vitamine, minerale etc.) și apă, pe care îi transportă cu ajutorul sistemului circulator, la organe și țesuturi. Odată ajunși aici, nutrienții și apa sunt transferați țesuturilor, iar produșii reziduali rezultați din degradarea acestora, trec din țesuturi în sânge, prin intermediul caruia sunt transportați la rinichi, de unde vor fi preluați de celulele specializate în filtrare. Transportul de molecule în curs de maturare - sângele are rolul de a transporta substanțele în curs de maturare, de la un organ la altul, unde suferă modificări, pentru a putea fi folosite în procesele fiziologice. De exemplu parcursul vitaminei D, care este produsă în forma inactivă în celulele tegumentare, de unde este preluată de sânge și transportată la ficat, iar apoi la rinichi pentru a putea fi transformată în vitamina D activă. De aici, vitamina D activă este transportată de sânge în intestinul subțire unde ajută la absorbția calciului. Transportul moleculelor cu rol în reglarea proceselor vitale - majoritatea proceselor din corpul uman sunt reglate pe cale umorală de căre hormoni. Pentru a ajunge de la organele, care îi produc, până la organele țintă, hormonii sunt transportați prin vasele sanguine, de către sânge. Reglarea pH-ului și menținerea presiunii osmotice a mediului intern - sângele conține substanțe care ajută la menținerea pH-ului în limitele lui normale (7,35-7,40), precum și substanțe care ajută la menținerea în limite normale a presiunii osmotice a mediului intern. Menținerea temperaturii constante a corpului - sângele este implicat și în procesele de termoreglare din organism. Atunci când temperatura internă a corpului crește, sângele preia o parte din energia termică și o transportă la periferie, unde caldura este eliminată în mediul extern, iar în situațiile în care organismul riscă să se răcească prea mult, prin vasoconstricție tegumentară, sângele ajunge din ce în ce mai puțin în teritoriile periferice ale corpului pentru a evita pierderea suplimentară a căldurii.

13

Protecție împotriva substanțelor străine și agenților patogeni - unele celule sanguine (leucocitele), precum și o serie de compuși biochimici din sânge (anticorpii) constituie o importană parte a sistemului imunitar, protejând organismul împotriva elementelor străine, precum microorganismele și toxinele. Formarea de coaguli - sângele are proprietatea de a se coagula în locul unde un vas este lezat, astfel prevenindu-se o eventuală pierdere excesivă de sânge. De asemenea, procesul de coagulare este primul pas din fenomenul de refacere al țesutului. Componentele sangelui Elementele figurate ale sângelui, situate la fundul eprubetei, se prezintă ca un lichid foarte vâscos, de culoare roșie-închisă. Plasma sangvină, situată deasupra, este un lichid mai putin vâscos, transparent, de culoare galben-citrin. Elementele figurate ale sângelui reprezintă 45% din volumul sangvin. Aceasta valoare poartă numele de hematocrit sau volum globular procentual. Hematocritul variază cu sexul (mai mic la femei), cu vârsta (scade cu vârsta) sau în funcție de factori de mediu ambiant (căldura provocând transpirație duce la scăderea apei din sânge și creșterea valorilor hematocritului), etc. Prin examenul microscopic al sângelui se observă trei tipuri de elemente figurate: - globulele roșii (hematii sau eritrocite) ; - globulele albe (leucocitele) ; - plachetele sangvine (trombocitele). Hematopoieza este procesul de reînnoire continuă a elementelor figurate ale sângelui. Există câte o cale separată pentru fiecare din cele trei tipuri celulare principale (eritropoieza pentru eritrocite, leucopoieza pentru leucocite și trombocitopoieza pentru trombocite), iar la leucocite se descriu căi separate pentru granulocite (granulocitopoieza) și pentru limfocite (limfopoieza). Toate celulele sangvine au o origine comună: celula stem pluripotențială din măduva osoasă (celula hematoformatoare primitivă).

14

Există doua mari sectoare ale hematopoiezei: sectorul medular (mielopoieza), unde se formează eritrocitele, granulocitele și trombocitele, și sectorul limfatic (limfopoieza), unde se formeaza limfocitele și plasmocitele. Producția de celulele sanguine este adaptată permanent la necesitățile organismului; ea poate crește mult prin transformarea maduvei grăsoase în maduva hematopoietică.

Eritrocitele (hematiile- globulele roșii) sunt celule fără nucleu, bogate în hemoglobină, un pigment de culoare roșie, cu rol în transportul O2 și CO2. Numărul lor este considerabil : un mm3 de sânge conține 4 500 000 hematii la femeie și 5 000 000 la barbat. La copilul mic numărul eritrocitelor este și mai mare (5 500 000-6 000 000/mm3), iar la locuitorii podișurilor înalte se înregistrează cifre de 8 000 000 globule roșii 15

la 1 mm3. Numărul hematiilor poate crește temporar prin golirea rezervelor de sânge (mai bogate în hematii ca sângele circulant). Creșteri de lungă durată sunt poliglobulia de altitudine și poliglobulia unor bolnavi de plămâni sau cu defecte congenitale ale inimii. Scăderea numărului este consecința unei distrugeri exagerate sau a unei eritropoieze deficitare. Forma și structura hematiilor reprezintă adaptări morfologice la funcția de transport a gazelor. Privite din față, hematiile apar ca discuri rotunde sau ușor ovalare cu centrul, de culoare mai deschisă și periferia mai intens colorată galben-auriu. Acest aspect se datorează variației grosimii hematiei care la centru măsoară 1,5 iar la periferie, 2,5 µ. Lipsa nucleului permite o mai mare încărcare cu Hb. În structura hematiei se distinge o membrană lipoproteică. În interiorul hematiei se află o cantitate mare de hemoglobina (Hb). Hematia nu conține organite celulare, nu este capabilă sinteza proteică, iar metabolismul său este foarte redus, și, ca atare, hematia consumă foarte puțin oxigen. Eritropoieza Hematiile circulante reprezintă doar o etapă din viața acestor elemente. Din momentul pătrunderii în circulație și până la dispariția lor trec aproximativ 120 zile (durata medie de viață a eritrocitelor). Deși trăiesc relativ puțină vreme, numărul lor rămâne constant. Există un echilibru între procesul de distrugere și cel de formare de noi hematii. Sediul eritropoiezei este măduva roșie a oaselor, sediul distrugerii este splina. Un organism adult are cam 1,5 kg maduvă rosie. Cantitatea ei variază în funcție de nevoia de oxigen a organismului. Când aceste nevoi sunt reduse, o parte din maduva roșie intră în repaus, celulele se încarcă cu lipide și maduva roșie se transformă în maduvă galbenă. Spre bătrânete, maduva galbenă suferă un proces de transformare fibroasă și devine maduvă cenușie. Dacă apar condiții care solicită eritropoieza (efort repetat, viață la altitudine) are loc un proces invers, de transformare a măduvei galbene în maduvă roșie și o sporire corespunzătoare a eritropoiezei. Între maduva roșie și cea galbenă există tot timpul vieții un echilibru dinamic, controlat de sistemul reglator neuro-endocrin.

16

Maduva cenușie nu mai poate fi recuperată pentru hematopoieză. Eritropoieza se reglează prin mecanisme neuro-endocrine. Centrii eritropoiezei sunt situați în diencefal, iar excitantul principal este scăderea aprovizionării cu oxigen a acestor centri (hipoxia). Hipoxia acționează și la nivelul rinichiului care secretă, în aceste condiții, un factor eritropoietic. Acesta determină formarea în organism a unui hormon eritropoietic numit eritropoietină ce acționează asupra celulei stern unipotente, eritroformatoare, determinând creșterea numărului de hematii. Desfașurarea normală a eritropoiezei necesită asigurarea cu substanțe nutritive, vitamine (C, B6, B12 , acid folie) și Fe. În cazul unor deficite de aprovizionare apare anemia, cu toate ca sistemul de reglare a eritropoiezei funcționează normal. Rolul hematiilor Hematiile joacă două roluri esențiale pentru organism: în transportul O2 și CO2 și în menținerea echilibrului acido-bazic. Hematiile batrâne și uzate sunt distruse prin hemoliza în splină ("cimitirul hematiilor"), ficat, ganglioni limfatici și maduva oaselor.

17

Leucocitele Globulele albe sunt elemente figurate ale sângelui ce posedă nucleu. Numărul lor este în medie 5000/mm3. Această valoare poate varia în condiții fiziologice și patologice. Creșterea numărului se numește leucocitoză, iar scăderea se numește leucopenie. Numărul leucocitelor poate varia în condiții normale cu 1000 -3000 de elemente pe mm3. Astfel, la un copil se intâlnesc 8000-9000 leucocite pe mm3, iar la bătrâni se întâlnesc 3000-5000 leucocite pe mm3. În efort fizic avem leucocitoză, iar dupa un repaus prelungit, leucopenie. Variațiile patologice sunt mult mai mari. În bolile infecțioase microbiene numărul leucocitelor poate crește până la 15-30 mii pe mm3, iar în unele forme de cancer (leucemii) numărul poate depăși câteva sute de mii pe mm3, încât sângele capătă o culoare albicioasă (sânge alb). Există mai multe tipuri care diferă între ele ,atât ca origine și morfologie, cât și în privința rolului în organism. Exprimarea lor procentuală se numește formula leucocitară. În cadrul acestei formule deosebim leucocite cu nucleu unic (mononucleare) și leucocite cu nucleu fragmentat, polilobat (polinucleare). Mononuclearele reprezintă 32%, iar polinuclearele reprezinta 68% din leucocite. Grupa mononuclearelor cuprinde limfocitele care reprezintă 25% și monocitele 7%. Polinuclearele cuprind trei subgrupe celulare. Aceste celule se mai numesc și granulocite, după granulațiile ce se observă în citoplasma lor. În funcție de afinitatea diferită a granulațiilor față de coloranți, polinuclearele se împart : - polinucleare neutrofile(65%). Granulațiile acestora se colorează bine cu coloranți neutri. Ele se mai numesc polimorfonucleare neutrofile(PMN). - polinucleare eozinofile(2,5%). Au granulații ce se colorează cu coloranți acizi. - polinucleare bazofile(0,5%). Au granulații cu afinitate pentru coloranți bazici. Dimensiunile leucocitelor variazaă între 6-8 microni pentru limfocitul mic și 20 microni în diametru pentru monocite și neutrofile. Leucocitele prezintă o structură celulară completă. Au o membrană cu plasticitate remarcabilă. Datorită ei leucocitele întind prelungiri citoplasmatice (pseudopode) cu ajutorul cărora devin mobile și se pot deplasa în afara vaselor capilare (diapedeza) și pot îngloba microbi (microfagocitoza) sau resturi celulare (macrofagocitoza). Granulațiile polinuclearelor sunt mici saci și vezicule (lizozomi) pline cu enzime hidrolitice care participă la digestia corpului fagocitat. Tot în familia leucocitelor se includ și plasmocitele, celule provenite din limfocite, specializate în producția de anticorpi. 18

Leucopoieza - durata vieții leucocitelor variază foarte mult de la 1-2 zile pentru polinuclearele neutrofile, până la câțiva ani pentru limfocitele dependente de timus (limfociteT). Sediul leucopoiezei este diferit în raport cu sistemul celulelor de care aparține leucocitul. Astfel, granulocitele și monocitele sunt produse la nivelul mîduvei roșii a oaselor, în timp ce limfopoeza are loc în splină, timus, ganglionii limfatici, plăcile Payer din jejunileon. Granulocitopoieza pornește tot de la celula stem pluripotentă care se află și la originea hematiilor. Din aceasta se diferențiază celula stem unipotentă. Prin procese de diferențiere și multiplicare se formează granulocitele și monocitele mature. Limfopoieza. Limfocitele derivă din celula stem limfoformatoare, cu sediul în maduva roșie hematogenă. Organismul produce două tipuri de limfocite: limfocite "T" sau timodependente, si limfocite "B" sau bursodependente. Primele se dezvoltă sub influența timusului, iar ultimele sub influența unor structuri echivalente cu bursa lui Fabricius de la păsări (maduva osoasă). La adult maduva roșie produce limfocite B, iar ganglionii limfatici și splina produc ambele tipuri. Reglarea leucopoiezei se face prin mecanisme neumorale complexe. Centrii leucopoiezei sunt situați in hipotalamus. Activitatea acestor centri se intensifică atunci cînd în sânge crește concentrația acizilor nucleici rezultați din distrugerea leucocitelor batrîne. În cazul pătrunderii în organism a unor agenți patogeni are loc, de asemenea, o stimulare prin antigene a leucopoiezei, urmată de creșterea peste normal a leucocitelor, fenomen numit leucocitoză. Leucopoieza medulară se poate intensifica atât sub influența stimulilor nervoși plecați de la centrul de reglare, cât și a unor substanțe chimice numite leucopoietine. Creșterea numărului de leucocite circulante poate avea loc și fără creșterea prealabilă a leucopoiezei numai prin mobilizarea rezervorului medular de leucocite. Acest mecanism asigură un răspuns precoce al organismului față de invazia agenților straini. Rolul leucocitelor este complex și diferit, după tipul lor. Principala funcție a leucocitelor constă în participarea acestora la reacția de apărare a organismului. Polinuclearele neutrofile au rol in fagocitoza agenților patogeni. Datorită vitezei de diapedeză și deplasării rapide prin pseudopode, polinuclearele nu stau în sânge mai mult de câteva ore. Ele ajung primele la locul infecției unde fagocitează microbii, distrugându-i. 19

Datorită acestei acțiuni polinuclearele se numesc și microfage, numărul lor crește mult în infecțiile acute. Ieșirea leucocitelor din vas este favorizată de încetinirea curgerii la nivelul focarului inflamator (datorită vasodilatației), precum și alipirii acestora de endoteliul capilar, fenomen numit marginație. Marginația, diapedeza și deplasarea leucocitelor prin pseudopode spre focarul inflamator sunt favorizate de atracția leucocitelor de către unele substanțe locale, fenomen cunoscut sub numele de chimiotactism pozitiv. Ajunse în apropierea microbilor, neutrofilele emit pseudopode și cu ajutorul lor îi înglobează, formând vacuole citoplasmatice numite fagozomi. Ulterior, lizozomii neutrofilelor se contopesc cu fagozomul. În interiorul fago-lizozomului microbul este digerat sub acțiunea enzimelor lizozomale. Când leucocitele fagocitează un număr prea mare de microbi ele suferă efectele toxice ale unor substanțe eliberate de aceștia și mor. Amestecul de microbi, leucocite moarte și lichid exudat din vase formează puroiul. Eozinofilele au rol în reacțiile alergice. Granulațiile lor conțin histamină. Numărul lor crește în bolile parazitare și alergice. Bazofilele au rol în coagularea sângelui, prin intermediul unei substanțe anticoagulante numita heparină, conținută în granulații. Tot datorită heparinei, leucocitele bazofile au rol în metabolismul lipidelor, heparina favorizând dizolvarea chilomicronilor și dispersia lor în particule fine, ce pot fi mai ușor utilizate de către țesuturi. Monocitele sunt leucocite capabile de fagocitoză, atât direct, cât și în urma transformării lor în microfage, proces ce are loc dupa ieșirea monocitelor din vase în țesuturi. Monocitele și macrofagele formează un singur sistem celular care fagocitează atât microbi, cât și, mai ales, resturile celulare (leucocite, hematii, etc) și prin aceasta contribuie la curățirea și vindecarea focarului inflamator. Limfocitele au rol considerabil în reacția de apărare specifică. Clasele de limfocite Deși asemanatoare ca morfologie, limfocitele reprezintă o populație celulară cu funcții individuale foarte diferențiate. Se descriu două clase principale de limfocite, în raport cu modul în care acestea participă la procesul de imunitate: - limfocitele B , care participă la imunitatea umorală, mediată prin anticorpi; - limfocitele T, care participă la imunitate prin mecanism celular. Morfologia limfocitelor T și B apare identică atât la microscopul optic, cât și la cel electronic. Denumirea de T sau B provine de la inițialele organelor limfoide centrale în care se 20

petrece "instructajul" diferențiat al limfocitelor. Există două asemenea organe limfoide centrale: timusul și bursa limfatică. Instructajul timic sau bursal al limfocitelor are loc în perioada fetală. Toate limfocitele se dezvoltă dintr-o celulă cap de serie mică, celula stem unipotentă limfopoietică. După formare, o parte din limfocite se fixează în timus, altele în maduva hematogenă (organ omolog cu bursa limfatică, prezentă numai la embrionul de păsări, și absentă la fătul de mamifere). Aici are loc un proces de diferențiere și specializare a limfocitelor. În timus se vor forma limfocite T (timodependente) capabile să lupte direct cu antigenele, iar în maduva osoasă se vor forma limfocitele B (bursodependente), capabile să lupte indirect cu antigenele prin secreția de anticorpi specifici. După naștere limfocitele B, T migrează din organele limfoide centrale în ganglionii limfatici, unde vor genera limfocitele necesare apărării specifice a organismului.

Clonele limfocitare În cursul limfopoiezei se diferențiază zeci de milioane de familii limfocitare, numite clone: fiecare clonă este specializată pentru recunoașterea unui singur antigen corespunzător ; s-au specializat pentru recunoașterea unui singur antigen tot atâtea tipuri de limfocite T sau B,

21

astfel că la un anumit antigen reacționează și se multiplică numai grupul limfocitelor care recunosc antigenul și îl atacă direct (limfocitele T) sau fabrică împotriva lui anticorpi specifici (limfocite B). Un astfel de limfocit ultraspecializat formează, împreună cu descendenții săi o clonă celulară imună. Markerii limfocitari Diferența dintre un limfocit T sau B, precum și dintre clonele limfocitare, se află la nivelul membranei acestora. Celula T posedă markeri de suprafață ce funcționează ca receptori și permit diferențierea subclaselor de limfocite T și receptori: celule T au receptor antigen specific ce funcținează ca situs pentru recunoașterea antigenului. Celula B posedă ca markeri de suprafață un tip special de imunoglobuline (Ig M monomerica) ce funcționează ca situs pentru recunoașterea antigenului. Datorită acestor caracteristici limfocitele acționează numai cu antigenele corespunzătoare. Diferența dintre un limfocit T sau B, precum și dintre clonele limfocitare se află la nivelul membranei acestora. În structura membranei fiecărui limfocit se află aproximativ 100 000 macromolecule de imuno-globuline (anticorpi), identice pentru aceeași clonă, dar diferite de la o clona la alta, numite receptorii de antigen. Trombocitele - cele mai mici elemente solide ale sângelui, au rolul important de a produce coagularea (închegarea) sângelui. În caz de hemoragie, prin leziuni ale vaselor sanguine, trombocitele se adună în grămezi și contribuie, pe lângă alte mecanisme la formarea cheagului și închiderea rănii și deci la oprirea hemoragiei. Valori normale 150 000-300 000/mm3. Scăderi patologice Scăderea trombocitelor sub 80 000- 100 000 pe 1 mm cub predispune la sângerearea vaselor sanguine, chiar după leziuni foarte mici.De aceea, înainte de orice operație, se recomandă numarătoarea trombocitelor.

22

Creșteri patologice Creșterea numărului de trombocite peste 400 000 poate predispune coagularea accentuată a sângelui chiar în interiorul corpului, impiedicând circulația în vase, cu producerea de cheaguri, infarcte, tromboflebite, accidente vasculare cerebrale, etc. Plasma Dupa îndepărtarea elementelor figurate ale sângelui, ramâne un lichid vâscos, gălbui, numit plasmă. Plasma reprezintă 55% din volumul sângelui. Plasma sangvină conține apă (în proporție de peste 90%) în care sunt dizolvate substanțe anorganice (în special ioni) și substanțe organice (proteine, substanțe nutritive, produși de metabolism, hormoni, etc). Plasma sangvină din care au fost îndepărtate proteinele de coagulare reprezintă serul. Proprietățile plasmei sunt similare cu ale sângelui, diferă doar valorile și culoarea (plasma este incoloră). Plasma este formată din: apă (90%), care vehiculează celelalte componente și mijlocește schimburile de substanțe și reacții chimice; proteine (6,5 -8 g\100 ml) cu rol în asigurarea presiunii coloidosmotice, în transportul unor substanțe, apărarea inimii, cuagularea, precum și produșii lor de degradare (uree, acid uric, creatinina); lipide

23

(400-800mg\100ml); glucoza (în jur de 200mg\100ml); săruri minerale (ai căror ioni au fiecare funcții specifice); alte substanțe (bilirubina, hormoni, vitamine, enzime).

Rolul proteinelor plasmatice Albuminele rol de transport al unor substanțe minerale (Cu, Ca, Fe), hormoni, pigmenți biliari, precum și rol în presiunea coloid-osmotică a sângelui. Scăderea albuminelor compromite schimburile de la nivelul capilarelor. Globulinele au rol în transportul substanțelor prin sânge, în coagularea acestuia și contribuie, alături de albumine, la presiunea omotică. Gamaglobulinele, numite și imunoglobuline (Ig), sunt suportul chimic al anticorpilor. Fibrinogenul are rol în coagularea sângelui, prin trecerea sa din starea solubilă într-o rețea insolubilă numită cheag de fibrină.

24

II. Anemia II.1. Definiție Anemia reprezintă diminuarea cantității de hemoglobină funcțională circulantă totală. În practică nu se ține seama de variațiile eventuale ale volumului plasmatic, astfel că anemia este definită ca o scădere a concentrației de hemoglobină din sângele periferic sub 12 grame/100 ml la femeie sau 13 grame/litru la bărbat. Majoritatea celulelor din sânge sunt celule roșii (globule roșii). Ele mai sunt numite eritrocite. Acestea sunt celule de formă discoidală, ce conțin hemoglobina. Sediul producerii celulelor roșii (eritropoieza) este măduva osoasă roșie, iar sediul distrugerii lor (hemoliza) este splina, dar și ficatul, ganglionii limfatici etc. Numărul lor rămâne constant în sânge datorită echilibrului existent între eritropoieză și hemoliză. Procentajul de globule roșii din sânge este numit hematocrit. Un mm3 de sânge conține 4,5 milioane de hematii, la femeie, 5 milioane la bărbat și 5,5- 6 milioane la copilul mic. Rata de formare a globulelor roșii scade cu vârsta, lucru constatat prin frecvența anemiei la oamenii mai în vârstă. Funcția principală a globulelor roșii este aceea de a duce oxigenul din plămâni la țesuturi. Oxigenul trece prin membrana pulmonară în sânge, unde pătrunde prin membrana celulară și se combină cu hemoglobina din celulele roșii. Când globulele roșii ajung la capilarele unui țesut, hemoglobina eliberează oxigenul, care trece prin capilară în țesut. – Hemoglobina este o moleculă proteinică complexă care transportă oxigenul în sânge. Astfel, când nivelul de hemoglobină scade sau când numărul globulelor roșii ajunge sub limita normală, cantitatea de oxigen care ajunge la țesuturi se reduce. – Hemoglobina conține până la 70% din fierul găsit în corpul omenesc; 30% se găsește în ficat, splină și măduva și,”în mici cantități, în orice celulă a corpului. Mai multe substanțe inclusiv fierul, cuprul, cobaltul, nichelul, acidul folic și vitaminele B6 și B12 sunt necesare pentru formarea hemoglobinei.

25

II.2. Etiologie Cauzele care determină anemia : 1. Nutriționale: -lipsa de fier ; -lipsa de vitamina B12 ; -lipsa de acid folic ; -lipsa de vitamine-toate acestea regăsindu-se în malnutriție sau denutriție . 2. Hemoragiile și hemoliza (distrugerea excesivă a celulelor roșii) 3. Traumatisme (ce sunt însoțite de hemoragii): -arsuri ; -traume de orice natură: fizică, chimică. 4. Boli cronice sau cancere: -boli renale ; -boli hepatice ; -infecții cronice; -neoplasme ; -diabet.

26

5. Infecții: -bacteriene: diverse bacterii gram negative ; -virale: în hepatite, infecții cu cytomegalovirus ; -paraziți: malaria. 6. Genetice: -talasemie ; -hemoglobinopatii. 7. Imunologice 8. Medicamentele: antiinflamatoriile nesteroidiene pot determina ulcer cu sângerare, deci o cauza de anemie; algocalminul. 9. Necunoscute: anemia aplastică 10. Consumul excesiv de alcool 11. Menstruația abundentă 12. Fibroame uterine, chisturi ovariene 13. Dieta vegetariană Astfel apar: - anemiile datorate hemoragiilor: atunci când se pierde o cantitate mare de sânge și organismul nu poate compensa această pierdere, fie datorită unei menstruații abundente fie datorită unor răni. Neoplaziile digestive (cancerele) sau ulcerul determină pierderi de sânge și instalarea în timp a unei anemii. - anemiile datorate lipsei de fier: fierul joacă 2 roluri importante - este necesar pentru producerea la nivelul măduvei osoase a globulelor roșii, și reprezintă o componentă importantă a hemoglobinei; astfel că lipsa acestuia duce la apariția anemiei feriprive. Acest tip de anemie poate să apară și atunci când în organism există pierderi cronice de sânge (hemoroizi, polipi intestinali, cancer colonic, ulcer). La ora actuală este cea mai frecventă anemie întalnită în practica de zi cu zi. - anemiile datorate lipsei de vitamina B12: cunoscute sub numele de anemii pernicioase, pot fi produse de o absorbție deficitară la nivelul stomacului a vitaminei B12. Acidul folic reprezintă o alta formă a vitaminei B12 și anemia poate fi cunoscută sub numele de anemie prin deficit de acid folic. - anemiile datorate nutriției inadecvate: vitaminele și mineralele joacă un rol important în formarea celulelor roșii, iar fierul, acidul folic și vitamina B12 sunt importante în formarea hemoglobinei; iar lipsa acestora poate determina instalarea anemiei. 27

- anemiile din bolile renale: rinichii sunt responsabili de secreția unui hormon numit eritropoietină ce intervine în producția de globule roșii; în bolile renale cronice producția acestui hormon este redusă și astfel scade și numărul celulelor roșii. - anemiile datorate consumului excesiv de alcool: în apariția acestui tip de anemie intervine atât lipsa de vitamine și minerale cât și acțiunea toxică a alcoolului asupra măduvei osoase, ce în timp determină scăderea producției de globule roșii. - anemia cu celule în formă de seceră sau siclemia - în acest tip de anemie celule roșii au forma de seceră, este o formă de anemie ereditară datorată producerii unui tip anormal de hemoglobină. Datorită acestei forme, globulele roșii sunt distruse mai repede la trecerea prin capilare. - talasemia: este o boală ereditară cauzată de producerea insuficientă de hemoglobină; pentru transmiterea bolii la copil, gena anormală trebuie să se găsescă la ambii părinți. - anemiile datorate unor medicamente: multe medicamente pot provoca instalarea unei anemii, cauza fiind diferită în funcție de medicament ( hemoliza, toxicitate a măduvei osoase). Printre medicamentele care determină anemii se numară: unele antibiotice (penicilina) antihistaminicele, chimioterapicele. Algocalminul se află și el în această categorie, întrucât determină aplazie medulară, motiv pentru care s-a hotărât eliberarea acestuia din farmacii doar pe baza prescripției medicale. În țările occidentale, algocalminul a fost de mult înlăturat de pe piață, el fiind disponibil doar în spitale. - anemia aplastică: acest tip de anemie potențial fatal este cauzată de scăderea capacității măduvei osoase de a produce toate cele trei tipuri de celule sangvine - eritrocite, leucocite și plachete sangvine. - anemia hemolitică: se produce distrucția precoce a eritrocitelor,măduva spinării fiind incapabilă să compenseze pierderea de eritrocite. II.3. Patogenie O anemie se datorează fie insuficienței de producere medulară (mecanism central), fie reducerii duratei de viață a hematiilor prin hemoragie sau distrugere accelerată – hiperhemoliza (mecanism periferic). Insuficiența medulară poate fi cantitativă, prin defect al celulelor susă, interesând numai linia eritroblastică (eritroblastopenie pură) sau toate celulele hematopoietice medulare (aplazie medulară).

28

Un alt mecanism de producere a anemiilor este eritropoieza ineficientă, situație în care eritropoieza aparent activă nu poate asigura un număr adecvat de hematii. Eritropoieza ineficientă sau diseritropoieza poate interesa și ea numai linia eritrocitară sau toate cele 3 linii medulare. Eritropoieza ineficientă se caracterizează prin contrastul dintre nivelul crescut al eritroblastilor medulari și nivelul scăzut al reticulocitelor. Acest mecanism fiziopatologic se întâlnește în : anemiile microcitare prin carență de fier sau alte anomalii de sinteză a hemoglobinei, anemiile macrocitare prin deficit de vitamina B12 sau acid folic, displaziile medulare primitive sau toxice. În toate aceste cazuri nivelul reticulocitelor nu este crescut, ceea ce traduce insuficiența de răspuns a măduvei la stimularea eritropoietică produsă prin anemie. Se încadrează în clasa anemiilor aregenerative. Anemiile prin scurtarea duratei de viață a hematiilor se datorează pierderii lor masive din circulație (hemoragii acute) sau hiperhemolizei lor ( în circulație - hemoliza intravasculară sau la nivelul țesuturilor - hemoliza extravasculară). În ambele cazuri, maduva normală stimulată prin eritropoietina își va crește producția de 6 până la 8 ori. Această hiperproducție se va traduce prin creșterea numărului de reticulocite. Aceste anemii se încadrează în clasa anemiilor regenerative. II.4. Anatomie patologică 1. Morfologică (ţine seama de modificările constantelor eritrocitare) - după volumul eritrocitar mediu – VEM – în normocitare, microcitare şi macrocitare; - după concentraţia medie a hemoglobinei eritrocitare – CHEM – în normocrome (cu indice de culoare în jurul lui 1), hipocromă (indicele de culoare scade sub 0,8), hipercromă (când depăşeşte indicele de culoare 1,1) . 2. Patogenică a) Producere scăzută de hemoglobina şi eritrocite: Deficit de sinteză a hemoglobinei: - anemia feriprivă - anemia sideroblastică(hipersideremică) Deficit de maturaţie a eritrocitelor: - anemia megaloblastică primara(boala Addison-Biermer) - anemii megaloblastice secundare(parabiermeriene)

29

Deficit al eritropoiezei: - anemia aplastică b) Pierdere sau distrugere crescută de eritrocite: - Anemia posthemoragică acută - Anemiile hemolitice : - congenitale (intracorpusculare, endogene) - câştigate (extracorpusculare, exogene) II.5. Tabloul clinic Printre simptomele pe care anemia le provoacă se numără: - paloarea ; - oboseală sau slăbiciune ; - greutate în respirație ; - letargie ; - lipotimie (leșin) ; - dureri de cap (cefalee) ; - stări de amețeală ; - palpitații ; - tahicardie ; - iritabilitate ; - dureri în piept ; - mâini și picioare reci ; - hipotensiune arterială ; - modificări ale culorii materiilor fecale - pot să apară scaunele negre cu aspect de pacură, sau scaune cu sânge (în cazul existenței unei hemoragii digestive). Dacă hemoragia digestivă este superioară, atunci sângele va fi digerat și va determina modificarea culorii sângelui în negru. Dacă hemoragia este inferioară, sângele nu va stagna mult timp în tubul digestiv și nu va fi supus acțiunii enzimelor, motiv pentru care scaunul va avea o culoare normală și firișoare de sânge.

30

II.6. Forme clinice 1. Clasificarea morfologică 

Anemii macrocitare: megaloblastice ( deficit de acid folic, deficit de vit. B12);



 nemegaloblastice 



(afecţiuni hepatice, hipotiroidie).

Anemii normocitare: 

hemolitice;



posthemoragice acute;



aplastice.

Anemii microcitare: 

feriprivă;



talasemie;



piridoxin-responsivă etc.

2. Clasificarea pe criterii funcţionale 

Anemii aregenerative: prin stimulare medulară insuficientă (afecţiuni renale cronice, endocrinopatii,



infecţii cronice etc);  

prin răspuns medular insuficient ( anemii aplastice, anemii mieloftizice).

Anemii regenerative:  

cu eritropoieză eficientă (anemii hemolitice, anemie posthemoragică acută) cu eritropoieză ineficientă ( sindrom talasemic, deficit de vitamina B12 şi acid

folic).

3. Clasificarea patogenică 

Anemii prin scăderea producţiei eritrocitare: 



tulburare a proliferării şi diferenţierii celulelor stem -

multipotente (anemie aplastică);

-

unipotente (anemia din IRC sau din endocrinopatii).

tulburare a proliferării şi maturării celulelor diferenţiate prin:

31

-

anomalie a sintezei de ADN ( deficit de vit. B12 sau acid folic, tulburare a metabolismului purinei şi pirirmidinei);

-

anomalie de sinteză a hemoglobinei – anemii hipocrome prin : deficit de sinteză a hemului (anemia feriprivă, anemia din porfirii) sau a globinei (talasemii);

-

mecanism necunoscut sau multiplu – anemia sideroblastică, anemia diseritropoietică congenitală, anemia din bolile cronice inflamatorii, anemii nutriţionale, anemii mieloftizice.



Anemii prin creşterea distrucţiei eritrocitare sau pierderi excesive: 

anemii prin hiperhemoliză: -

anomalii intrinseci – de membrană (sferocitoză, eliptocitoză, acantocitoză, stomatocitoză), de enzime eritrocitare (deficit de G6PD, piruvatkinază, triozofosfatizomerază), hemoglobinopatii (drepanocitoză, hemoglobinoză C), hemoglobinurie paroxistică nocturnă;

-

anomalii extrinseci – imunologice ( autoimune, izoimune, induse de droguri), agresiune mecanică (anemie hemolitică microangiopatică, anemia din boli cardiace), agresiune toxică (bacteriană, chimică, animală), agresiune

parazitară

(paludism,

bartoneloză),

sechestare

splenică

(hipersplenism). 

anemii posthemoragice.

Anemia prin deficit de acid folic rezultă datorita unui nivel seric mai mic față de cel normal de acid folic în organismul uman. Organismul are nevoie de acid folic, una dintre vitaminele B, pentru a produce globulele roșii ale sângelui. Organismul uman nu poate produce suficient acid folic, astfel că, dieta trebuie să conțină alimente bogate în acid folic, cum ar fi citricele, legumele cu frunze verzi și cerealele fortificate. Organismul este capabil să depoziteze suficient acid folic pentru 2-6 luni. Cu toate acestea, anemia apare în câteva săptămâni de la reducerea depozitelor de acid folic. Deficitul de acid folic la femeile care rămân însărcinate poate determina nou-născuți cu greutate mică la naștere sau cu anomalii congenitale, în special la nivelul creierului și coloanei vertebrale (defecte de tub neural). Deficitul de acid folic poate crește riscul pentru alte boli, incluzând afecțiunile cardiovasculare și tromboza venoasă.

32

Cauzele anemiei prin deficit de acid folic includ: - consumul insuficent de alimente bogate în acid folic ; - necesitatea crescută de acid folic, care poate aparea în graviditate sau în anumite boli, cum ar fi boala cu hematii în seceră ; - malabsorbția (absorbția insuficientă) sau tulburări de depozitare a acidului folic ; Consumatorii cronici de băuturi alcoolice sau persoanele cu afectare renală severă care necesită dializă, prezintă malabsorbție de acid folic. - consumul unor medicamente prescrise pentru alte afecțiuni, cum ar fi acelea administrate în cancer, artrita reumatoidă și convulsii. Simptome Anemia prin deficit de acid folic în formele ușoare este posibil să nu producă nici un fel de simptome. Pe masură ce anemia progresează, pot apărea următoarele simptome: - slabiciunea ; - oboseala ; - amețeala ; - amnezia ; - iritabilitatea ; - paloarea ; - scăderea apetitului alimentar ; - scăderea în greutate ; - dificultăți la concentrare. Simptomele care pot apărea mai rar includ: - diaree ; - dureri abdominale ; - dureri la nivelul limbii ; - buze uscate și crăpate, în special la comisurile bucale (colțurile gurii) ; - dispnee și scurtarea respirațiilor ; - tahicardie (creșterea ritmului cardiac) sau aritimii (ritm cardiac neregulat) ; - junghi toracic. Tratament Tratamentul anemiei prin deficit de acid folic se poate face prin creșterea ingestiei de acid folic (folat). Administrarea zilnică de 1 mg de suplimente de acid folic, ameliorează 33

anemia în decursul a 5-7 zile. Se recomandă continuarea suplimentării cu acid folic până când se ajunge la niveluri adecvate de acid folic, de obicei dupa o perioadă între 1 săptămână și 2 luni. Odată ce anemia prin deficit de acid folic a fost vindecată, trebuie menținute nivelurile adecvate de acid folic, printr-o dietă bogată în acid folic, adăugând alimente cum ar fi citrice și legume verzi și proaspete. Puțini oameni care suferă de anumite boli cronice, cum ar fi anemia hemolitica, hipertiroidism sau afecțiuni hepatice, pot avea nevoie de suplimentarea continuă cu acid folic, pe toata durata vieții. Anemia prin deficit de vitamina B12 reprezintă o afecțiune hematologică care apare în momentul în care nu există suficientă vitamină în corp. Vitamina B12 (denumită și cobalamina) ajută la sinteza de eritrocite (globule roșii). Eritrocitele transportă în corp oxigenul la celule și îndepărtează rezidurile. Fără o cantitate corespunzătoare de vitamina B12, organismul nu va sintetiza suficiente eritrocite și astfel celulelor nu li se va furniza oxigenul necesar. Cauze Anemia prin deficit de vitamina B12 apare de obicei când organismul nu poate absoarbe aceasta vitamină din alimente. Aceasta se poate întampla dacă este prezentă anemia pernicioasă. În cazul anemiei pernicioase organismul distruge celulele de la nivelul stomacului care sunt responsabile de absorbția vitaminei B12: - pacientul a suferit o intervenție chirurgicală pentru îndepărtarea unei porțiuni a stomacului sau a ultimului segment al intestinului subțire (ileon) ; - sunt prezente afecțiuni digestive, ca și sprue (denumită și celiacă), boala Crohn, infecții bacteriene și parazitare ale intestinului subțire ; - consum cronic de medicamente pentru stomac și pentru ulcer, ca de exemplu omeprazol (Prilosec) și lansoprazol (Prevacid) ; - mai rar se dezvoltă în cazul unei diete cu aport inadecvat de vitamina B12. Persoanele cu risc sunt reprezentate de vegetarieni, vârstnici care nu au o alimentație variată și de persoanele cu alcoolism cronic. Simptome În cazul formelor ușoare de anemie prin deficit de vitamina B12, s-ar putea să nu apară simptome sau acestea să treacă neobservate. Unele persoane consideră aceasta afecțiune a fi 34

doar rezultatul înaintării în vârstă. Simptomele apar în timp,de-a lungul anilor pe măsură ce cantitatea de vitamina B12 absorbită de organism se diminuează și depozitele de vitamina B12 sunt epuizate. Dacă anemia se agravează pot fi prezente următoarele simptome: - stare generala alterată ; - oboseală ; - fotofobie ; - aspect palid ; - sensibilitate dureroasă, roșiatică sau sângerare la nivelul limbii ; - pierderea gustului și apetitului alimentar cu scădere în greutate ; - diaree sau constipație ; - tahicardie sau dureri precordiale ; - expir diminuat ; - concentrația redusă de vitamina B12 cauzează afectarea creierului și a celulelor nervoase. Simptomele determinate de această cauză pot fi primele observate. Acestea pot cuprinde: - paralizii sau parestezii (furnicaăuri) la nivelul degetelor de la mâini și de la picioare ; - tulburări de echilibru și coordonare ; - neglijență ; - depresie ; - confuzie ; - dificultăți de gândire și concentrare ; - judecata deteriorată și control slab al impulsurilor ; - diminuarea sensibilității vibratile ; - tinitus (tiuituri în urechi) ; - demența, declin al statusului mental care devine suficient de gravă ca să interfere cu activitatea zilnică. Tratament – Generalități Anemia cu deficit de vitamina B12 este tratată prin tratament substitutiv cu doze crescute de vitamina B12. După ce nivelul de vitamina B12 revine la normal, organismul va sintetiza mai multe eritrocite și simptomele vor dispărea. Totuși, majoritatea persoanelor necesită tratamentul suplimentar pentru tot restul vieții pentru a preveni recidiva bolii. Se recomandă aceasta deoarece cauza cea mai frecventă de deficit de vitamina B12 este

35

reprezentată de absorbția redusă de la nivelul intestinului. Dacă se oprește tratamentul substitutiv concentrația de vitamina B12 va scădea din nou. La început se începe cu doze mari de vitamina B12 (100-1000 mcg). Dozele sunt în mod obișnuit administrate zilnic sau săptămânal și apoi o doză la trei luni. Uneori medicul recomandă utilizarea unor doze mari (1000-2000 de mcg zilnic). Tratamentul poate să nu amelioreze complet simptomele datorate afectării creierului și celulelor nervoase. O alta formă de tratament este reprezentată de vitamina B12 sub formă de spray nazal (Nascobal). Totusi, spray-ul nazal este mai scump decât fiolele sau tabletele și nu este folosit în mod obișnuit. Pentru îmbunătățirea stării de sănătate se poate recurge la o dieta variată, care să cuprindă carne, lapte, branză și ouă, care reprezintă o sursă bună de vitamina B12. De asemenea, se recomandă consumul de alimente care conțin acid folic, un alt tip de vitamina B. Acestea cuprind vegetalele cu frunze verzi, citricele și cerealele integrale. Nu se recomandă consumul de alcool pe durata tratamentului deficitului de vitamina B12. Alcoolul interferă cu capacitatea organismului de a absorbi vitamina B12. Anemia feriprivă apare atunci când corpul nu deține destul fier. Organismul necesită fier pentru a produce hemoglobina. Hemoblobina este o substanță care se află în eritrocite (globulele roșii) care transportă oxigen de la plămâni la toate celulele corpului. Faără destul fier, corpul produce eritrocite mai mici și mai puține. Rezultatul constă în cantitatea de hemoglobină disponibilă mai mică și celule corpului nu vor fi alimentate cu o cantitate suficientaăde oxigen. Deficiențele de fier sunt descoperite cel mai des la copii mai mici de 2 ani și la fete și femei care au o menstruație abundentă. Deficitul de fier care e destul de grav pentru a provoca anemie poate conduce la probleme serioase la femeile însărcinate și copii mai mici de 5 ani. Anemia feriprivă este provocată de nivelele reduse de fier din organism. Nivele reduse de fier pot apărea din următoarele motive: - sângerare menstruală foarte abundentă ; - sîngerari în maladii ca ulcerul gastroduodenal, hemoroizii, cancerul sau utilizarea cu regularitate a aspirinei. Persoanele aflate în aceste situații ar putea sa nu conștientizeze pierderile de sânge. Aceste tipuri de sângerări sunt principala cauză pentru anemia feriprivă la bărbați și la femei trecute de menopauză ; 36

- lipsa de fier in dietă. Aceasta este un risc special pentru aceia cu necesar mare de fier, precum copii mici, adolescenții și femeile însărcinate ; - absorbția scăzută de fier a organismului. Aceasta nu este o cauză obișnuită pentru deficiența de fier, dar poate apărea la persoanele care au anumite maladii precum boala celiaca sau care au o parte din stomac sau intestinul subțire îndepărtate chirurgical. Simptome Anemiile feriprive ușoare în cazurile ușoare ar putea să nu provoace simptome evidente. Dacă anemia este accentuată simptomele pot fi: - slăbiciune, oboseală și lipsa rezistenței la efort ; - dispnee (respirație anevoioasă) în timpul exercițiilor ; - cefalee (dureri de cap) ; - dificultăți în concentrare ; - irascibilitate ; - stări de amețeală ; - tegumente palide ; - dorința de a ingera substanțe care nu sunt neapărat comestibile (pica). În particular, o pofta pentru înghețată poate fi un semn de anemie din lipsa de fier. Alte semne pot fi: - tahicardie (bătăile inimii foarte rapide) ; - unghiile de la mâini și picioare foarte fragile ; - buzele crapate ; - limba depapilata (netedă) și dureroasă. Tratament – Generalități Tratamentele pentru anemia feriprivă au ca scop creșterea cantității de fier astfel încât să ajungă la nivelul normal și să identifice și să se controleze orice situație care provoacă anemia. Dacă anemia este provocată de: - o boală sau maladie, precum sângerarea, doctorul va urma anumiți pași pentru a corecta problema ; - în cazul deficienței de fier sau imposibilității absorbției fierului din intestin, doctorul va concepe un plan împreună cu pacientul ca să crească nivelul fierului. Administrarea de suplimente de fier și consumul de alimente bogate în fier pot corecta majoritatea cazurilor de 37

anemii din lipsa de fier. Pastilele se iau de obicei o dată sau de 2 ori pe zi. Pentru a beneficia foarte mult de efectul pastilelor este recomandat să se ia împreună cu vitamina C (acid ascorbic) sau suc de portocale. Vitamina C ajuta la absorbția în organism a fierului. Majoritatea persoanelor încep să se simtă mai bine în câteva zile dupa începerea tratamentului. Chiar daca starea clinică se îmbunătățește, trebuie să se continue administrarea pentru încă câteva luni pentru a reface depozitele de fier. Câteodată este necesară o perioadă de 6 luni de tratament cu suplimente până când nivelul fierului intra în normal ; - dacă anemia este gravă, doctorul ar putea sa efectueze o transfuzie de sânge ca să corecteze anemia foarte repede și apoi trebuie să se administreze suplimente de fier și să se urmeze o dieta bogată în fier.

II.7. Diagnostic diferențial Diagnosticul diferenţial se impune cu alte anemii hipocrome:  hemoglobinopatii ( sdr. talasemice, hemoglobinopatiile E, C, hemoglobinuria parixistică nocturnă);  blocaj al sintezei hemului prin medicamente sau toxice;  anemii sideroblastice congenitale şi dobândite;  anemii hipocrome din dezordini cronice ( infecţii, boli de colagen, neoplazii etc.). II.8. Complicații Desigur, anemia poate fi periculoasă și prin complicațiile pe care le determină: -

hipoxia tisulară (lipsa de oxigen la nivelul țesuturilor) ; - hipotensiune ; - insuficiență pulmonară ; - întarzieri în dezvoltarea motorie și mintală: la copii ; - afecțiuni neurologice (anemii cu deficit de vitamina B12) ; - afectarea sistemul cardiovascular la bătrâni ; - creșterea mortalității: la cei cu boli renale.

38

II.9. Tratament Tratamentul anemiilor se face funcție de tipul anemiei, de cauza apariției și de severitate. Astfel medicul poate să recomande: - schimbarea dietei ; - administrarea unor suplimente ; - administrarea de medicamente ; - diverse proceduri medicale, în unele cazuri este recomandată efectuarea de intervenții chirurgicale. Scopul tratamentului este acela de a crește nivelul celulelor roșii sau / și a hemoglobinei, de a trata simptomele și cauza bolii. Pentru tratamentul anemiei feriprive provocate de lipsa de fier se recomandă schimbarea dietei cu introducerea de alimente bogate în fier, cum ar fi: - carnea ; - ficat ; - ouă ; - fructele uscate (prune, caise, stafide) ; - spanac ; - fasole ; - mazăre ; - legumele preparate la abur. Există alimente care reduc cantitatea de fier absorbită, astfel că este bine să le evităm sau să reducem cantitatea pe care o consumăm. Este vorba în special de: - pâinea graham ; - ceaiul ; - cafeaua ; - ciocolata ; - laptele și alte alimente bogate în calciu. Se poate recomanda administrarea unor suplimente de fier, care trebuie luate doar la recomandarea medicului întrucât pot provoca intoxicații cu fier ce pot avea consecințe periculoase. Administrarea de pastile cu fier poate determina apariția unor simptome precum: scaune închise la culoare, chiar negre, diaree, constipație, dureri gastrice; simptome care pot 39

întarzia descoperirea unor maladii grave precum cancerul de colon. Pentru a ajuta la absorbția fierului este recomandat să se administreze vitamina C sau să se consume alimente bogate în acestă vitamină. O alternativă la administrarea de suplimente este consumul de suc de portocale. Tratamentul cu suplimente de fier poate să determine ameliorarea simptomelor în câteva zile, dar este important ca acesta să se continue până la refacerea rezervelor de fier din organism, de regulă tratamentul poate dura câteva luni. Tratamentul anemiei provocate de hemoragie va necesita oprirea hemoragiei. Uneori va fi necesară o intervenție chirurgicală care să oprească hemoragia așa cum se întamplă la pacienții ce suferă de ulcer sau de cancer de colon. În cazul unei anemii grave va fi necesară efectuarea unei transfuzii de sânge care va corecta repede anemia și va permite ulterior administrarea de suplimente de fier și introducerea în dietă de alimente bogate în fier. Tratamentul anemiei pernicioase: urmăreste administrarea de vitamina B12 pentru a substitui lipsa acesteia din organism. De cele mai multe ori durata tratamentului se poate întinde pe toata durata vieții, pentru ca încetarea administrării de vitamină va determina scăderea nivelului de vitamina B12 din organism cu reapariția simptomelor. Cauza o reprezintă proasta absorbție a vitaminei la nivelul tubului digestiv. Se pot introduce în dietă alimente bogate în vitamina B12 ca: - carnea ; - lapte ; - ouă ; - brânză : - banane ; - portocale. Formele grave necesită realizarea de transfuzii de sânge. Tratamentul anemiilor provocate de boli renale: se administrează o forma sintetică de eritropoietină. Administrarea acestui hormon implică riscuri și trebuie efectuată sub supraveghere medicală. De asemenea, costul acestui medicament este foarte mare. Tratamentul siclemiei: constă în administrarea de antialgice (medicamente ce reduc durerile), antibiotice (pentru prevenirea și tratarea infecțiilor), transfuzii de sânge, administrare de oxigen (ușurează respirația), transplantul de măduva osoasă. Unica șansă de vindecare a bolnavilor care suferă de acesta maladie este realizarea 40

unui transplant de maduvă osoasă, riscurile acestei proceduri sunt însă majore putându-se ajunge chiar și la deces. Compatibilitatea în cazul transplantului rămâne o problemă la fel de importantă, precum și necesitatea administrării imunosupresivelor pe tot parcursul vieții. Tratamentul talasemiei: constă în administrarea de acid folic, realizarea de transfuzii de sânge. Formele severe vor necesita realizarea fie a splenectomiei (îndepărtarea chirurgicală a splinei), fie a unui transplant de maduvă osoasă, sau a unui transplant de celule stem. Tratamentul anemiei aplastice: necesită identificarea cauzei de producere și îndepărtarea acesteia. Uneori pot fi tratate eventualele infecții, pot fi realizate transfuzii de sânge la nevoie. Formele severe necesită însă utilizarea agenților imunosupresori, eritropoietinei, factorilor de creștere, androgenilor și realizarea unui transplant de măduvă osoasă. Tratamentul anemiei hemolitice: se face prin suplimentarea aportului de acid folic și vitamina B6, prin administrarea de preparate ce conțin cortizon, realizarea de transfuzii sangvine, splenectomii și de transplant de celule stem.

41

III. Planul de îngrijire a pacientului cu Anemie Pacientul nr.1 Nume : Dănilă Prenume : Ion Vârstă : 30 ani Sex : masculin Profesie : contabil Domiciliul : urban Diagnostic de internare : „Anemie severă, prin lipsa vitaminei B” Istoricul bolii: Pacientul se prezintă prezentând stare generală proastă, însoțită de amețeli, anorexie, transpirații abundente, stomatită angulară și tahicardie. Este internat pentru investigații și tratament, în perioada de timp 12.04.2015– 19.04.2015. Antecedente heredo-colaterale : -

mama : cardiopatie ischemică ;

-

tatăl : hipertensiv.

Antecedente patologice : -

nesemnificative .

Analiza statisticii nevoilor fundamentale Necesități

Dependent

Independent

Nevoia de a respira

Pacientul nu prezintă semne

Favorabilă : 20

de dependență, aparatul

respirații/min

respirator se aflaă în parametrii normali ai organismului.

42

Nevoia de a se alimenta

Parțial dependent, pacientul

Pacientul este capabil de

este anxios și refuză inițial

alimentație activă, nefiind

impunerea unui regim alimentar. Preferă

imobilizat la pat. I se vor administra vitamine

administrarea vitaminelor pe pe cale intra-venoasă, cu rol cale intra-venoasă, pentru evitarea impunerii unui

în creșterea imunității organismului.

regim alimentar propriu nevoilor și cerințelor afectate. Nevoia de a elimina

Nu sunt prezente semne de

Diureza – 1500 ml/24 h

dependență. Scaun – 1/24 h Nevoia de a se mișca și a menține o bună postură

Pacientul prezintă

Pacientul nu prezintă

imobilitate proprie, nu este

imobilitate la pat, are

dependent de asistenta

mobilitate proprie, fiind

medicală pentru a se deplasa

capabil să efectueze exerciții

sau pentru a afectua

pasiv-active și active.

activități simple precum, mersul la toaletă, datul jos din pat, etc. Nevoia de a dormi, a se odihni

Parțial dependent, prezintă

Pacientul beneficiază de

anorexie însoțită de

medicamentație cu rol de a

tahicardie, îi conferă

calma palpitațiile de la

senzație de neliniște și somn

nivelul inimii, și asigurarea

agitat.

condițiilor optime de somn din partea asistenței medicale.

43

Nevoia de a se îmbrăca, a se

-

dezbrăca

Pacientul este independent, nefiind nevoie de ajutor pentru a efectua aceste procese simple fundamentale.

Menținerea temperaturii în limitele normale

Pacientul prezintă în seara

Pacientul prezintă

internării o creștere ușoară a

temperatură în limite

temperaturii corporale. I se

normale de 36C - 37C.

administrează medicamente pentru restabilirea temperaturii și menținerea ei în limitele normale. Nevoia de a fi curat

Pacientul prezintă

Pacientul este capabil să-și

transpirații. Este necesar ca

asigure igiena personală.

asistenta medicală să

Problema întâlnită în acest

verifice lenjeria de corp, cea

caz sunt transpirațiile

de pat, să verifice dacă

abundente, care determină

pacientul prezintă modificări schimbarea zilnică a de temperatură și să

lenjeriei corporale, precum

informeze medicul cu

și a celei de pat.

privință la eventualele modificări ce pot apărea pe parcurs. Nevoia de a evita pericolele

Nu sunt prezente semne de

Pacientul este capabil să

dependență, pacientul nu

evite pericolele și nu

este expus pericolelor sau a

necesită supraveghere

situațiilor riscante în cadrul

medicală.

spitalului. Nevoia de a comunica cu cei Pacientul este cooperant, asemeni lui

răspunde și ascultă

Comunică cu familia, cadru medical, prieteni, rude.

indicațiile cadrului medical, 44

dorește externarea sa într-un interval de timp cât mai scurt și refacerea funcțiilor afectate afectate. Nevoia de a practica religia Nevoia de a se preocupa de realizarea proprie

Pacientul se interesează

Ortodox Este receptiv la indicațiile

despre noutățile apărute la

cadrului medical, din dorința

locul de muncă, dorește o

de a beneficia de un

perioadă cât mai scurtă de

tratament optim și adecvat

spitalizare.

cerințelor, și din dorința de a reveni cât mai rapid la locul de muncă.

Nevoia de a se recreea

-

Pacientul beneficiază de reviste cu scop informativ sau de recreere, plimbări pe culoarul spitalului.

Nevoia de a învăța

Receptiv la indicațiile

Educație sanitară și cultură

cadrului medical.

generală.

Tratament impus : -

calciu gluconic 5% 1 fiolă/zi ;

-

B6, B12 i.v. 1 fiolă/zi ;

-

Perfuzie cu glucoză 500 ml ;

-

Diazepam 1 capsulă/zi ;

-

6 mg/kg/zi Fe.

Regim alimentar : -

spanac fiert sau crud – o ceașcă;

-

fasole verde - ½ cană ;

-

cartofi fierți ;

45

-

legume cu frunze verzi ;

-

lapte de soia – o ceașcă ;

-

alimente ce conțin în compoiți lor tărâțe ;

-

semințele de fiert.

Plan de nursing al pacientului cu anemie

Diagnostic de

Obiective

Intervenții

Intervenții

Evaluare

îngrijire Alterarea respirației

Pacientul să prezinte

dereglate - monitorizarea

autonome - vorbirea cu

Pacientul

și a circulației

funcțiile vitale în

funcțiilor vitale ;

pacientul și

răspunde la

parametrii normali,

- observarea și

explicarea

indicațiile

fără să sufere

notarea pulsului

procedurilor ce

medicale, este

modificări ale

și a tensiunii

urmează a fi

stabil și nu

frecvenței

arteriale ;

aplicate ;

prezintă

respiratorii sau a

- notarea

- explicarea

modificări la

pulsului.

frecvenței

mecanismului de

nivelul aparatului

respiratorii în

recoltarea a

cardio-respirator.

fișa de observație probelor de ;

sânge, a probelor

- notarea și

de urină și fecale

supravegherea

pentru examenele

pulsului și a

de laborator.

tensiunii arteriale. Alimentație

Pacientul să se

- introducerea

- explicarea

Pacientul este

inadecvată în

alimenteze corect și

vitaminei B6,

regimului

echilibrat hidro-

deficit

suficient ; să fie

B12 în

alimentar și sa ma

electrolitic,

hidratat

alimentația

asigur că

beneficiind de o

corespunzător.

pacientei ;

pacientul a înteles

alimentație

46

- consum sucuri

importanța

corectă și

naturale cu bază

respectării

echilibrată.

leguminoasă

regimului impus

(legume verzi) ;

de medicul

- evitarea

specialist ;

mâncărurilor

- să ma asigur că

grase și a supra-

pacientul se

alimentării ;

hrănește corect

- verificarea

din punct de

alimentației și

vedere calitativ și

evitarea

cantitativ ;

lactatelor ;

- sa ma asigur că

- respectarea

pacientul

orelor de masă,

consumă

cu verificarea

alimentele

alimentelor

prescrise în orarul

incluse în

alimentar.

regimul alimentar ; - hidratarea corectă pe timpul zilei, și pe perioada nocturnă, din cauza pierderilor prin transpirație.

Risc de

Pacientul să prezinte

- pacientul va fi

- să ma asigur că

Pacientul nu

deshidratare

un regim hidro-

îndrumat să

pacientul a băut

prezintă semne de

electrolitic adecvat

consume lichide

suficiente

deshidratare, cu

sub forma

lichide ;

eliminare normală

ceaiurilor și

- să îl ajut cu

a scaunului.

sucurilor

informații cu

47

naturale ;

privire la

- se va urmări și

importanța unei

măsura diureza ;

hidratări optime și

- se va hidrata

corecte ;

pacientul

- să verific

corespunzător

eliminările de

nevoilor și

urină, să notez în

cerințelor

fișa de observație

oraganismului.

și să anunț medicul dacă apar modificări vizibile ; - să verific dacă eliminarea scaunului este normală.

Alterarea

Pacientul să fie apt

- supravegherea

- îi schimb

Pacientul prezintă

integrității

pentru a-și îngriji

și îndrumarea

lenjeria de pat a

tegumente și

tegumentelor și

tegumentele.

pacientuiui ;

pacientului ori de

mucoase curate.

- asigurarea de

câte ori este

lenjerie curată și

nevoie ;

uscată ;

- răspund

- igiena

întrebărilor

mucoaselor

corporală zilnică, acestuia și îi cu schimbarea

asigur condițiile

lenjeriei de

de igienă necesare

corp ;

;

- asigurarea de

- comunic cu

prosoape curate

pacientul, facem

și uscate.

împreună educație sanitară, îl informez cu privire la evoluția

48

diagnosticului. Alterarea somnului

Pacientul să se

- în cazul în care

Pacientul prezintă

odihnească

pacientul

un program de

corepunzător, să

prezintă

somn echilibrat,

prezinte un orar de

modificări de

nefiind necesară

somn carcateristic

temperatură, se

administrarea de

nevoilor și cerințelor

va urmări și

medicamentație.

organismului.

administra medicamentație cu rol de scădere a temperaturii ; - se vor asigura așternuturi curate ; - temperatura salonului va fi cuprinsă între 18C - 20C ; - obscuritate pe perioada nocturnă ; - înlocuirea lenjeriei de corp, în cazul transpirațiilor abundente.

Stare de anxietate

Diminuarea sării de

- asigurarea

- explicații cu

Pacientul are o

disconfort

condițiilor în

privire la

stare generală

salon :

diagnosticul de

bună, și este

temperatură

internare ;

receptiv la

optimă, liniște în

- comunic cu

indicațiile

49

perioada

pacientul pentru

somnului,

a-i reduce din

lenjerie curată ;

stare de anxietate,

- administrare de

îi explic măsurile

Diazepam, cu rol

luate pentru

calmant.

asigurarea

medicale.

confortului personal ; - administrez medicamentație la indicația Comunicare

Pacientul nu este

- asigurarea de

medicului . - cooperez cu

ineficace

comunicativ,

cunoștiințe ;

pacientul, răspund cooperant.

prezintă semne de

- vizite zilnice

întrebărilor

anxietate și neliniște. din partea familiei și a

Pacientul este

adresate de acesta ;

prietenilor ; - încurajarea comunicării cu cadrul medical ; Cunoștiințe

Pacientul să

- pliante și

- fac împreună cu

Pacientul este

insuficiente

acumuleze

reviste cu scop

pacientul educație

informat și

informații suficiente

informativ ;

sanitară și

răspunde

cu privire la

- informații din

generală.

satisfăcător

diagnostic, cauzele

partea asistenței

acestuia și

medicale.

cerințelor.

complicațiile ce pot apărea în urma unui tratament necorespunzător.

50

Epicriza : Pacientul prezintă o stare generală vizibil ameliorată la externare, cu continuarea tratamentului impus de medic pe o perioadă de 4-6 săptămâni. Se recomandă controlul la medic și analize pentru determinarea stării de sănătate. Se va continua regimul alimentar impus, cu alimentarea corectă a pacientului prin aportul suficient de vitamine și fier. Pacientul nr.2 Nume : Popescu Prenume : Andreea Vârstă : 25 ani Sex : feminin Ocupația : casnică Domiciliul : urban Diagnostic de internare : „Anemie feribrivă” Istoricul bolii : Pacienta în cauză se prezintă la Spitalul Județean Suceava, acuzând dureri la nivelul epigastrului, amețeli, stare de vomă, stare generală alterată. Ulterior, pacienta prezintă melenă la ieșirea cu scaunul, și dureri de intestitate crescută în zona temporală. Antecedente heredo-colaterale : -

tatăl : Ulcer gastric ;

-

mama : HTA.

Antecedente fiziologice personale : -

prima menarhă : 14 ani ;

-

nașteri : 1 naștere ;

-

avorturi : 0 avorturi ;

-

ulcer gastric.

Analiza statisticii nevoilor fundamentale Necesități

Dependent

Independent

51

Nevoia de a respira

Nu sunt prezente semne de

Favorabilă : 23

dependență la acest nivel,

respirații/min

pacienta nu prezintă stări de anxietate care să determine modificări ale aparatului Nevoia de a se alimenta

respirator. Pacienta este cooperantă atât Pacienta este capabilă de cu medicul, cât și cu

alimentație activă, nefiind

asistenta medicală, prezintă

imobilizată la pat.

o stare fizică bună și cere

I se vor administra vitamine

informații cu privire la

pe cale intra-venoasă, cu rol

regimul alimentar ce

în asiguraraea necesităților

urmează a fi impus.

fiziologice ale organismului, și i se va induce un regim alimentar pentru ca alimentarea să răspundă cerințelor diminuare ale organismului.

Nevoia de a elimina

Se va nota în fișa de

Diureza – 1400 ml/24 h

observație a pacientei

Scaun – 1/24 h

pierderile de urină și se va informa medicul în cazul în Nevoia de a se mișca și a menține o bună postură

care apar modificări. Pacienta prezintă amețeli

Pacienta nu prezintă

frecvente, de intensitate

imobilitate la pat, nefiind

redusă, cu pierderea

necesar ajutor pentru a-și

echilibrului și dureri ușoare

menține poziția corporală

de cap.

corectă. Din cauza amețelilor frecvente, pacienta este îndrumată să facă repaus la pat, până la ameliorarea acestora.

52

Nevoia de a dormi, a se

Pacienta nu prezintă

Pacienta se odihnește

odihni

modificări în timpul

corespunzător vârstei sale,

somnului, beneficiază de

nu prezintă tulburări de

condiții optime pe perioada

somn sau întreruperi în

nocturnă precum

perioada nocturnă.

îndepărtarea surselor de zgomot și asigurarea obscurității, nefiind necesară administrarea de medicamentație. Nevoia de a se îmbrăca, a se

Nu sunt prezente semne de

Pacienta este independentă,

dezbrăca

dependență, se consultă cu

nu necesită ajutor pentru a se

asistenta medicală în

îmbrăca-dezbrăca.

vederea alegerii lenjeriei corporale. Nevoia de a menține

Nu sunt prezente modificări

Pacienta prezintă

temperatura în limitele

de temperatură, aceasta se

temperatură în limite

normale

menține normală pe toată

normale de 37C.

perioada spitalizării. Pacienta nu necesită ajutorul

Pacienta este capabilă să-și

asistentei medicale pentru

asigure igiena personală.

îngrijirea personală.

Își îngrijește singură

Nevoia de a fi curat

tegumentele. Are o igienă corporală zilnică , este atentă la igiena dentară, face duș zilnic, se asigură că lenjeria este curată și uscată. Nevoia de a evita pericolele

Pacienta nu este supusă

Pacienta este capabilă să

perciolelor în perioada

evite pericolele și nu

spitalizării, prezintă

necesită supraveghere

mobilitate proprie.

medicală.

53

Nevoia de a comunica cu cei Pacienta nu prezintă semne asemeni ție

de refuz a tratamentului

Comunică cu familia, cadru medical, prieteni, rude.

impus, este cooperantă și

Cooperează cu cadrul

dorește să acumuleze

medical, dorește să aibă

informații cu privire la

parte de o îngrijire adecvată,

diagnosticul său.

să acumuleze informații noi despre medicamentele prescrise pe perioada spitalizării, precum și efectele adverse ale acestora.

Nevoia de a practica religia

-

Ortodoxă

Nevoia de a se preocupa de

Pacienta dorește extenarea

Este receptivă la indicațiile

realizarea proprie

sa într-un interval cât mai

cadrului medical.

scurt de timp, pentru a-și relua activitățile zilnice Nevoia de a se recreea

uzuale. Pacienta primește vizite zilnice din partea rudelor și prietenilor.

Pacienta beneficiază de reviste cu scop informativ, plimbări pe culoarul spitalului.

Nevoia de a învăța

Receptivă la indicațiile

Educație sanitară, cultură

cadrului medical.

generală. Asistenta medicală va oferi pacientei reviste cu scop informativ și pliante ce conțin informații cu privire la diagnosticul său.

Plan de tratament : -

Ferretab 2 comprimate/zilnic ;

-

Vitamina B12 i.v. o fiolă/zi ;

-

Scorbifer Durules 100 mg 1 capsulă/zi ;

54

-

Gluconat de calciu 1 fiolă i.v. / zi ;

-

Fer- sol 20 picături / 2 x zi .

Regim alimentar : -

ficat, pește, ouă ;

-

legume cu frunze verzi ;

-

cereale integrate ;

-

carne de pui fiartă ;

-

fructe coapte în cuptor ;

-

sucuri proaspete de fructe ;

-

compoturi neîndulcite.

Plan de nursing al pacientei cu anemie Diagnostic de

Obiective

Intervenții

Intervenții

Evaluare

îngrijire Alterarea

Pacienta să

dereglate - monitorizarea

autonome - notez și

Pacienta răspunde

respirației și a

prezinte funcțiile

funcțiilor vitale ;

monitorizez

la indicațiile

circulației

vitale în

- observarea și

modificările

medicale, este

parametrii

notarea pulsului și a

funcțiilor vitale

stabilă și prezintă

normali, fără să

tensiunii arteriale ;

( dacă este

funcțiile vitale în

sufere modificări

- supravegherea și

necesar, se va

parametrii normali.

ale frecvenței

notarea frecvenței

informa medicul

respiratorii sau a

respiratorii ;

cu privire la

pulsului.

- administrarea de

moficările

medicamentație cu

apărute) ;

efect calmant, sub

- verific dacă

indicația medicului,

pacienta respiră

55

dacă este cazul.

normal pe perioada nocturnă, dacă ritmul repirațiilor este același, daca scade sau crește numărul respirațiilor pe minut ; - comunic cu pacienta și îi ofer explicații cu privire la informațiile absente din cultura sanitară.

Alimentație

Pacienta să se

- introducerea

- verific

Pacienta este

inadecvată în

alimenteze corect

vitaminei B12 în

respectarea orelor

echilibrată hidro-

deficit

și suficient ; să

alimentația pacientei

de masă ;

electrolitic,

fie hidratat

;

- mă asigur că

beneficiind de o

corespunzător. ;

- consum sucuri

pacienta a înțeles

alimentație corectă

să urmeze regim

naturale cu bază

importanța unei

și echilibrată,

prescris de medic

leguminoasă ;

alimentări și

special selecționată

pentru ulcerul

- evitarea cărnii

hidratări corecte ;

pentru a nu provoca

gastric.

grase și a sucurilor

- administrez pe

tulburări digestive

acidulatre;

cale intravenoasă

sau dureri la nivel

- evitarea consumuli

medicamentația

abdominal.

de alcool și cafea ;

prescrisă de

- respectarea orelor

medic.

de masă, cu verificarea alimentelor incluse în regimul

56

alimentar ; - hidratarea corectă cu sucuri naturale și compoturi neîndulcite. Risc de

Pacienta să

- pacienta va fi

- voi urmări și voi Pacienta nu prezintă

deshidratare

prezinte un regim

îndrumată să

nota diureza în

semne de

hidro-electrolitic

consume lichide sub

foaia de

deshidratare, cu

adecvat

forma ceaiurilor și

observație ;

eliminare normală a

sucurilor naturale ;

scaunului.

- se va hidrata pacientul corespunzător nevoilor și cerințelor oraganismului. Alterarea

Pacienta să fie

integrității

- supravegherea și

- ajut pacienta să

Pacienta prezintă

capabilă pentru a- îndrumarea pacientei

își schimbe

tegumente și

tegumentelor și

și îngriji

;

lenjeria de corp,

mucoase curate.

mucoaselor

tegumentele.

- asigurarea de

ori de câte ori

lenjerie curată și

este nevoie ;

uscată ;

- mă asigur că

- igiena corporală

aceasta are

zilnică, cu

tegumentele

schimbarea lenjeriei

curate și integre ;

de corp.

- verific dacă lenjeria de pat este curată și uscată ; - verific igiena dentară.

Alterarea

Pacienta să se

- în cazul în care

- voi îndepărta

Pacienta prezintă un

somnului

odihnească

pacienta prezintă

sursele de zgomot program de somn 57

corepunzător, să

modificări de

;

echilibrat, nefiind

prezinte un orar

temperatură, se va

- mă voi asigura

necesară

de somn potrivit

urmări și administra

de aerisirea

administrarea de

vârstei.

medicamentație cu

salonului ;

medicamentație.

rol de scădere a

- obscuritate pe

temperaturii ;

perioada

- se vor asigura

nocturnă.

așternuturi curate și uscate. Stare de

Diminuarea sării

- explicații cu privire

- mă asigur că

Pacienta are o stare

anxietate

de disconfort

la diagnosticul de

pacienta se simte

generală bună,este

internare ;

confortabil.

receptiv la

- asigurarea

indicațiile medicale

condițiilor optime în

și nu prezintă

salon : temperatură

tulburări de

moderată, liniște în

anxietate.

perioada somnului, lenjerie curată ; - administrarea medicamentației impusă de către medic. Comunicare

Pacienta este

- asigurarea de

- conversații cu

Pacienta este

ineficace

comunicativă și

cunoștiințesuficiente

pacienta cu

cooperantă, nu

cooperantă.

cu privire la

privire la

prezintă tulburări de

diagnosticele impuse

diagnostic, regim

comportament.

de medic ;

alimentar,

- vizite din partea

profilaxie.

familiei și a prietenilor ; - cooperarea cu asistența medicală.

58

Cunoștiințe

Pacienta să

- reviste cu scop

- ofer informații

Pacienta este

insuficiente

acumuleze

informativ ;

verbal ;

informată și

informații

- informații din

- ofer pliante și

răspunde

suficiente cu

partea asistenței

reviste, la cererea

satisfăcător

privire la

medicale.

pacientei.

cerințelor medicale.

diagnostic și regimul alimentar ce trebuie urmat pentru ca starea ei de sămnătate să cunoască o evoluție favorabilă.

Epicriza : Se se impune regim alimentar, și medicamentație cu rol de creștere a imunității și de corectare a deficitului de fier și vitamine din organism. În perioada internării, pacienta este cooperantă și răspunde cerințelor medicale, nefiind necesara prelungirea perioadei de internare în acest caz. Dupa externare, pacienta trebuie să urmeze în continuare regimul alimentar impus, cu revenire la control în termen de 30 de zile.

Pacientul nr.3

59

Nume : Irimia Prenume : Robert Vârstă : 6 ani Sex : masculin Domiciliul : urban Diagnostic de internare : “Anemie prin carență de fier” Motivele internării : Copilul se prezintă cu mama sa , acuzând dureri la nivelul capului și amețeli ușoare. Este agitat, face temperatură pe perioadă nopții și transpira abundent. Se interneză pentru investigații și tratament în perioada cuprinsă 08.04.2015– 14.04.2015.

Antecedente heredo-colaterale : -

tatăl : nesemnificative ;

-

mama : anemie feriprivă ;

Antecedente fiziologice personale : -

născut pe cale naturală, greutate 3200 g ;

-

schema vaccinărilor corect efectuată ;

-

administrare de vigantol 2 pic/zi până la vârsta de 2 ani.

Analiza statisticii nevoilor fundamentale Necesități

Dependent

Independent

Nevoia de a respira

-

Favorabilă : 18 respirații/min

Nevoia de a se alimenta

Pacientul refuză inițial

Pacientul este capabil de

alimentarea din cadrul

alimentație activă, nefiind

spitalului, fiind necesară

imobilizat la pat.

intervenția mamei sale pentru a-l putea convinge să

60

consume alimentele impuse prin regim alimentar. Nevoia de a elimina

Nu sunt prezente modificări

Diureza – 800-1000 ml/24 h

cu privire la diureză în fișa de observație a pacientului. Nevoia de a se mișca și a menține o bună postură

Scaun – 1/24 h

Pacientul este energic,

Pacientul nu prezintă

dorește să se joace și să iasă

imobilitate la pat, nefiind

în curtea spitalului. Nu

necesar ajutor pentru a-și

prezintă semne de

menține poziția corporală

dezechilibru.

corectă.

Nevoia de a dormi, a se

Tulburări de somn, cauzate

Pacientul nu se odihnește

odihni

de modificările frecvente de

corespunzător vârstei sale,

temperatură.

prezintă tulburări de somn sau întreruperi în perioada nocturnă.

Nevoia de a se îmbrăca, a se

Parțial dependent.

dezbrăca

Pacientul este parțial dependent, fiind nevoie de ajutor din partea asistenței medicale.

Nevoia de a menține

Pacientul este instabil din

temperatura în limitele

punct de vedere al

normale

temperaturii, prezentând

medicamentație cu rol în

modificări ale acetuia în

scăderea temperaturii

perioada de internare. Nevoia de a fi curat

-

Pacientul este supravegheat. ți i se administreaza

(nurofen administrat la 6 h). Pacienta este capabil să-și asigure igiena personală. Își asigura igiena persoanală pe regiuni corporale, și se asigură că lenjeria și

61

îmbrăcămintea sunt curate. Nevoia de a evita pericolele

Pacientul nu dorește internarea în spital, nu este

cooperant. Nevoia de a comunica cu cei Este dependent de mama sa, asemeni ție

dorește ca aceasta să stea cu

Pacientul necesită supraveghere medicală. Comunică cu familia, cadru medical, prieteni, rude.

el pe perioada internării în spital. Nevoia de a practica religia Nevoia de a se preocupa de realizarea proprie

-

Ortodox

Pacientul dorește să se întoarcă acasă, să se ducă la gradiniță.

Nevoia de a se recreea

Este receptiv la indicațiile cadrului medical, la insistența mamei sale.

-

Pacientul beneficiază de reviste, cărți de colorat, jucării.

Nevoia de a învăța

-

Educație sanitară.

Tratamentul impus : -

5 mg/kgc/zi ;

-

Ferrum Haussman 30 picături/zi ;

-

Propranolol 25 mcg/kg 2 x zi ;

-

Nurofen 2,5 ml/6h ;

-

Cavit junior 2 tablete/zi.

Plan de nursing al pacientului cu anemie Diagnostic de îngrijire

Obiective

Intervenții

Evaluare

autonome și

62

Alterarea respirației

Pacientul să prezinte

dereglate - monitorizarea

și a circulației

funcțiile vitale în

funcțiilor vitale ;

parametrii normali,

- observarea și

fără să sufere

notarea pulsului și a

modificări ale

tensiunii arteriale ;

frecvenței respiratorii

- supravegherea și

sau a pulsului.

notarea frecvenței

Obiectiv atins

respiratorii. Alimentație

Pacientul să se

- introducerea

Pacientul este

inadecvată în deficit

alimenteze corect și

vitaminei B12 în

echilibrat hidro-

suficient ; să fie

alimentația

electrolitic și bine

hidratat

pacientului ;

alimentat.

corespunzător.

- respectarea orelor de masă, cu verificarea alimentelor incluse în regimul alimentar ; - hidratarea corectă cu sucuri naturale și compoturi neîndulcite ; - introducerea în alimentație a vitaminelor sub formă de siropuri ; - verificarea alimentelor înainte de a fi servite.

Risc de deshidratare

Pacientul să prezinte

- pacientului i se fvor

Pacientul nu prezintă

un regim hidro-

administra ceaiuri și

semne de

electrolitic adecvat

sucuri naturale;

deshidratare.

- se va urmări și 63

măsura diureza ; - se va hidrata pacientul corespunzător nevoilor și cerințelor oraganismului. Alterarea integrității

Pacientul să fie

- supravegherea și

tegumentelor și

capabil pentru a-și

ajutarea pacientului ;

mucoaselor

îngriji tegumentele.

- asigurarea de

Obiectiv atins.

lenjerie curată și uscată ; - igiena corporală, cu schimbarea lenjeriei de corp și de pat. Alterarea somnului

Pacientul să se

- pacientului i se va

Pacientul este stabil

odihnească

administra nurofen la

din punct de vedere

corepunzător, să nu

un interval de 6 h,

al temperaturii,

prezinte deficit de

pentru scăderea

prezintă un orar de

somn din cauza

temperaturii și

somn satisfacator.

modificărilor de

menținerea ei în

temperatură.

limitele normale ; - înlăturarea surselor de zgomot ; - semi-obscuritate pe perioada nocturnă.

Epicriza : Pacientul în vârstă de 5 ani, este externat cu o stare generală bună, cu indicația de a urmări un regim alimentar bogat în vitamine, fier, și calciu. I se va administra și vitaminele B6, B12 și vitamina D pentru o mai bună asimilare a acestora. Se recomandă revenirea la controlul medical.

64

Bibliografie 1. Anatomia și fiziologia omului-I.C.Petricu,I.C.Voiculescu,editura Medicală 1964 2. Anatomia și fiziologia omului –compediu, Editura Corint 3. Urgenţe medico-chirurgicale - Lucreţia Titircă – Editura Medicală, Bucureşti 2002 4. Medicină internă pentru cadre medii - Corneliu Borundel, editura All,vol.2 5. Tehnica îngrijirii bolnavului - Carol Mozes editura Medicală 2002 6. Ghid de nursing - Lucreţia Titircă 7. .Îngrijiri speciale acordate bolnavilor - Lucreţia Titircă

65