Lucrare Carmen [PDF]

Zitiervorschau

CUPRINS

Argument................................................................................3 I.

Viaţa şi opera scriitorului M. Preda ...............................5

II.

Romanul „ Moromeţii” prezentare generală ..............16

III.

Ilie Moromete–personajul principal al romanului......39

IV.

Evocarea

obiceiurilor

şi

tradiţiilor

satului

românesc.........................................................................49 Concluzii.......................................................................... .....64

1

ARGUMENT Marin Preda a trebuit asemeni lui Zaharia Stancu să-şi taie toate punţile de întoarcere spre ţărănime şi spre sat. Copilul, tânărul poate chiar omul matur Marin Preda a trăit o dramă tipică pentru generaţia sa. De la 10 ani îşi doreşte să nu mai fie ţăran. Însă viaţa avea să-i rezerve surpriza paradoxului de a izbuti ca om şi ca scriitor tocmai în ceea ce încercase să nege odată, adică în asumarea unei condiţii ţărăneşti. Marin Preda face din tânărul Moromete un individ cu o viaţă psihologică normală, apt prin aceasta de a deveni erou de proză modernă. El creează un ţăran inteligent în măsură să conştientizeze, în modul lui caracteristic, dramele existenţei şi ale clasei sociale din care face parte. Problema familiei patriarhale,

a raporturilor din cadrul familiei sunt

obiectul de studiu al autorului. Familia ca nucleu al societăţii are în roman o organizare patriarhală. Moromete este un om raţional în ceea ce priveşte atitudinea faţă de pământ. Spre deosebire de Ion al lui Rebreanu care era dominat de instinctul de posesiune, Moromete nu este sclavul îmbogăţirii, pământul constituie pentru el simbolul libertăţii materiale şi spirituale, idee mărturisită de el în finalul romanului : „ Domnule, eu am dus totdeauna o viaţă independentă”. Mesajul romanului „Moromeţii” este un mesaj de tip existenţialist. Procesul însingurării şi înstrăinării lui Ilie Moromete este sinonim cu procesul distrugerii satului românesc şi scoaterii ţăranului român de pe arena istoriei : „Istoria a trecut cu tăvălugul prin ograda lui Ilie Moromete” ( Eugen Simion).

2

Toate romanele lui Marin Preda relevă existenţialismul, începând cu „Marele singuratic”, continuând cu ,,Risipitorii” şi încheind cu „ Cel mai iubit dintre pământeni”. Marin Preda creează imaginea artistică a unui proces continuu de însingurare a individudului. Opera acestui mare scriitor a încântat generaţii de cititori şi este deosebită din toate aspectele. Viaţa, moartea sunt analizate în operele scriitorului : „Rele nu sunt nici viaţa, nici moartea ( ne sunt date), ci suferinţa, pe care n-o merităm, fiindcă nimeni n-a vrut să se nască şi nimeni nu crede că nu trebuie să moară, dar de ce să suferim, oricâte rele am fi făcut pe acest pământ...?” ( Marin Preda – Cel mai iubit dintre pământeni”) .

3

Viaţa şi opera lui

Marin Preda Prozator, eseist, dramaturg, publicist, editor, traducător, scriitorul Marin Preda a rămas, prin opera sa, nemuritor, s-a născut la 5 august 1922 în satul Siliştea-Gumeşti, judeţul Teleorman, în familia numeroasă a lui Tudor Călăraşu şi a Joiţei Preda. Marin Preda a avut o copilărie şi o adolescenţă dificilă aşa cum scriitorul însuşi povestea in scrierile sale „Întâlnirea din pământuri, „Moromeţii”, „Delirul”, „Viaţa ca o pradă”. Între anii 1930-1937 este înscris în clasa întâi la şcoala primară din satul natal.De mic citea pe izlaz, păscând vitele, Biblia şi Descartes. „Când eram mic venea pe la noi unul Cârstache al lui Dumitrache cu câte-o carte sub braţ, seara se aşeza lângă lampă şi ne citea la toţi şi toată lumea îl asculta , şi tata şi mama şi fraţii mei vitregi, care erau prieteni cu el... Nimeni nu mi-a stârnit mai târziu, în materie de carte, mai multă admiraţie decât Cârstache ăsta1...„ Din „Convorbiri cu Marin Preda” aflăm că la vârsta de paisprezece ani citea ,,Dialogurile lui Platon” , Descartes, ,,Mizerabilii” de Hugo iar în această perioadă a apărut,, gândirea reflexivă care dă tânărului o neasemuită trufie”2 Copilul Marin era uimit în fata violenţei căreia nu i-a înţeles multă vreme rostul în armonia lumii . A început cursurile la Şcoala Normală de la Abrud, le-a continuat la Cristur Odorhei, dar pentru că şcoala s-a închis în urma Dictatului de la Viena, elevii au fost repartizaţi la Şcoala Normală din Bucureşti.Ceea ce l-a 4

impresionat cel mai mult era cuvântul rostit de oameni ,,Am devenit scriitor, descoperind faţa magică a cuvântului”3. l Marele singuratic p.333-334 2 Florin Mugur,Convorbiri cu MarinPreda, p.95 3 Viaţa ca o pradă, p. 32

În această perioadă datează şi primele încercări literare, iar în anul 1941 duce la redacţia revistei Albatros schiţa „De capul ei”. Debutul literar al lui Marin Preda este la ziarul Timpul cu schiţa ,,Pârlitu”,iar în cenaclul Sburătorul, condus de Eugen Lovinescu, citeşte schiţele ,,Calul”,,, Strigoaica”, ,,Calul”, ,, Salcâmul”, ,,Noaptea”, ,,La câmp”. Anii 1943-1945 reprezintă pentru Marin Preda efectuarea stagiului militar, experienţă ce va fi valorificată artistic prin schiţele ,, Soldatul cel mititel”, ,,Albastra zare a morţii” şi ,,Îndrăzneala”.După efectuarea stagiului militar va deveni corector la România liberă şi va publica noi schiţe în Contemporanul, Lumea, Viaţa socială. În anul 1947 a participat la concursul organizat de editura Cultura Naţională cu volumul,, Întâlnirea din Pământuri”- manuscris. Volumul de proză,, Întâlnirea din pământuri” reprezintă de fapt debutul literar al lui Marin Preda după cum însuşi mărturisea. ,,Debutul meu literar s-a petrecut cu adevărat abia la apariţia volumului de nuvele, în 1948, la o distanţă de şapte ani de la publicarea în presă a primei povestiri”. Intrat în lumea scriitorilor şi a ziariştilor, tânărul scriitor va îndeplini funcţii gazetăreşti şi la alte publicaţii ale vremii. Lucrează la redacţia revistei Viaţa românească şi va publica nuvela „Desfăşurarea” inspirată din viaţa satului contemporan, pentru care va primi Premiul de stat pentru literatură. Anul 1954 este anul apariţiei volumului I al romanului ,,Moromeţii” în revista Viaţa românească, fragmentar pentru ca în anul 1955 să fie publicat volumul I. După apariţia,, Moromeţilor” I - 1955, Marin Preda ocupă diverse funcţii în conducerea Uniunii Scriitorilor, director al editurii Cartea Românească, funcţie pe care o va deţine până la încetarea sa din viaţă, survenită într-un mod neaşteptat şi tragic la Mogoşoaia. 5

Nuvela,, Ferestre întunecate” apare în 1956 în Gazeta Literară şi tot în acest an primeşte Premiul de stat pentru literatură. Un nou succes va însemna anul 1962 o data cu apariţia romanului ,,Risipitorii”, după o lungă perioadă de timp , în care scriitorul va încerca să-şi schimbe domeniul de investigaţie literară, pentru a introduce tema autorului. „Eram atât de entuziasmat încât socoteam acest roman, în sinea mea, mai bun din tot ce reuşisem până atunci.In doi ani l-am terminat şi avea peste opt sute de pagini. Urma să apară.Profitând însă de o defecţiune editorială de ultimă oră, mi-am recitit romanul şi nu l-am mai găsit bun. Din opt sute de pagini l-am redus la trei sute cincizeci, pentru ca apoi, în şpalturi, să-i mai adaug o suta”1. Nuvela „Friguri”a fost scrisă în urma unei călătorii în Vietnam în 1963, iar în anul 1965 traduce romanul,, Ciuma” de Albert Camus. Volumul al doilea al romanului ,,Moromeţii” apare în anul 1967 în Viaţa Românească . ,,Intrusul” a fost scris în vara anului 1967, imediat după ,,Moromeţii” volumul II, şi aşa cum mărturiseşte autorul: ,,L-am scris zi de zi într-o progresie constantă şi foarte sigură, ca şi cum aş fi redactat o lucrare îndelung gândită înainte...Ce este un intrus? Un om care se introduce fără să întrebe într-o adunare, într-o casă, sau într-un oraş. Cum în cazul nostru oraşul e chiar al eroului, aici apare jocul dialectic între existenţă şi idee. Existenţa eroului şi a oraşului, în relaţia care se creează , este imprevizibilă, iar în cazul nostru împinsă la limită. Descripţia vieţii zilnice dacă nu e împinsă undeva n-are sens în literatură”2

În anul 1968 apare piesa de teatru ,,Martin Bormann”, iar Marin Preda este ales vicepreşedinte de onoare al Uniunii Scriitorilor. Va publica numeroase articole la revista Luceafărul şi, în mare parte, aceste articole vor alcătui volumul ,,Imposibila întoarcere”, prima carte de publicistică a lui Marin Preda . ,,Imposibila întoarcere” apare în anul 1971 , iar în 1972 publică romanul ,,Marele singuratic” pentru care primeşte Premiul pentru proză al Uniunii Scriitorilor. 6

Marin Preda definea temele principale ale romanului său în volumul de ,,Convorbiri cu Marin Preda” realizat de Florin Mugur. 1.Imposibila întoarcere p73 2.Imposibila întoarcere p. 183

„Cum să te mişti şi cum să acţionezi, când structurile sociale sunt atât de prezente şi atât de greu de ocolit. Ca să acţonezi, să faci bine , să fii un cavaler al unui sentiment, un cavaler al reparării nedreptăţii, cum spuneai, ei bine, nu poţi altfel decât cunoscând bine realităţile timpului în care trăieşti”.1 Primul studiu fundamental despre viaţa şi opera lui Marin Preda este volumul ,,Vocaţie şi aspiraţie” de M. Ungheanu dar si volumul realizat de Florin Mugur ,,Convorbiri cu Marin Preda” ce apare în anul 1973 .În acest volum va fi descoperită personalitatea acaparantă a acestui prozator a cărui operă etică depăşeşte miza estetică. Volumul cuprinde o serie de interviuri care aduc informaţii preţioase legate de procesul de creaţie, amintiri, consideraţii generale despre istorie şi despre rostul artei. În 1974 este ales membru corespondent al Academiei Române , secţia de ştiinţe filologice, literare şi artistice. În anul 1975 apare primul volum al romanului,, Delirul”, ce va constitui întâia încercare de reconstituire literară. Spre surprinderea tuturor, în anul 1977 editează volumul al doilea al romanului,, Delirul”, si volumul ,,Viaţa ca o pradă”. Romanul ,,Cel mai iubit dintre pământeni” apare în anul 1980 iar la apariţia sa scriitorul afirma : „Cred că este cel mai mare efort creator pe care lam depus până în prezent.Pot să spun , că dacă aş fi fost mai tânăr n-aş fi putut să scriu aceaslă carte , este deci, rodul maturităţii biologice, dar şi artistice. Romanul este o mare proză realistă,evocare social-politică şi reflecţie asupra perioadei 1940-1960, un roman despre iubire şi despre adevăr, principii supreme în existenţa omului. ,,Este o operă complexă, cu numeroase personaje, cu un erou intelectual aflat mereu în situaţii limită - devenit din asistent universitar - deţinut politic, strungar, contabil, acuzat de crimă, profesor secundar.”2

7

La 16 mai 1980 se stinge brusc din viaţă Marin Preda înainte de a împlini 58 de ani. Pe 21 mai este înmormântat la Cimitirul Belu, în Aleea marilor scriitori ai neamului. 1 2

Florin Mugur Convorbiri cu Marin Preda Scriitori români comentaţi, Marin Preda comentat de Marieta Popescu, ed. Recif,Bucureşti, 1995,p.35

Creaţia sa acoperă epic istoria românească de la primul război mondial până la sfârşitul anilor 1970. În opera sa apar teme şi motive fundamentale cum ar fi viaţa şi moartea, familia, ţărănimea şi drama ei istorică, releţia individului cu istoria, dragostea, comunicarea umană şi înstrăinarea fiinţei, adevărul şi demnitatea, creaţia şi demnitatea scrisului. Literatura se îmbogăţeşte prin noutatea perspectivei din care Marin Preda tratează vechi teme general umane , cât şi prin gravitatea sa , prin capacitatea de a lăsa să vorbească documentul. Nichita Stănescu în volumul „Timpul n-a mai avut răbdare” scria „îmi pare că greul cuvântului lui Marin Preda este greul pământului.M-aş strânge în mine însumi aidoma cornului de melc, atins atins de obiectul întâmplător în sine însuşi, dacă ar trebui să fiu fericit din numai pricina că sunt.A fi nu este pricina onoarei.A fi înălţat e pricina aripei în aer...Ceva din mine s-a umilit când Marin Preda a fost înălţat din pricina lăudării şi justificării, aşa cum părea a fi făcut-o ţăranilor. Nu pentru că Marin Preda a demonstrat că ţăranul român este nobil şi inteligent îl iubesc cu lacrimă.Acest lucru este o evidenţă şi numai un călător fără dragoste prin Ţările Româneşti l-ar putea lăuda din această pricină. Faptul că Marin Preda a avut încă o dată curajul limbii române, aidoma lui Rebreanu, şi amândoi, Marin Preda şi Rebreanu, aidoma celui mai de seamă poliglot al limbii române, Ispirescu-cap şi începătură a prozei, din această pricină şi fără de această pricină, îl sărbătoresc cu inima”.1 Marin Preda nu era un filosof, ci un cunoscător al filosofiilor, era un propulsor de idei. El a săvârşit literatură, şi şi-a slujit profesja cu credinţă . „Proza lui Marin Preda îşi găseşte punctul de plecare în Dostoievski şi cred că nici un scriitor la noi n-a fost mai puternic şi mai influenţat de opera marelui romancier rus ca el...Originalitatea o dă aici structura complet deosebită 8

a mediilor. Umiliţii şi obidiţii lui Dostoievski sunt sau mici slujbaşi, sau, declasaţi care trăiesc în lumea citadină rusă de acum un veac, eroii lui Marin Preda sunt ţărani, ţărani din Câmpia Dunării din România de ieri. 1

N.Stănescu, M.Preda - scriitor european,ed.Cartea românească,1981, p.81

Apare la ei un fel de tărie, de siguranţă interioară, de răbdare şi de îndârjire, care n-are nimjc de-a face cu conştiinţa bolnavă a personajelor din „Crimă şi Pedeapsă” sau „Fraţii Karamazov” 1. Nuvelele din volumul Întâlnirea din pământuri anticipează, în majoritatea, lor romanul Moromeţii. Marin Preda nu e Moromete şi nici nu-l creează pe acesta după chipul şi asemănarea lui. Scriitorul este mai degrabă acela care-şi imită eroul. Nuvelele arată că Moromete nu există de la început, că autorul îl descoperă treptat, ca şi cum propriul personaj i s-ar releva cu încetul. Marin Preda devine, în raport cu opera lui, moromeţian, pe măsură ce Moromete însuşi devine, în raport cu lumea lui, moromeţian.Nuvela ,,Întâlnirea din Pământuri” descrie o criză a virilităţii. Dugu o vede pe Drina, goală, scăldându-se, şi se bate pentru ea cu Achim. Disputa dintre cei doi parodiază uşor cavalerismul medieval. În ,,La Câmp”, doi flăcăi dau de o fată dormind sub un tufan şi o violează. În ,,Colina”, un băiat e surprins pe câmp de o negură deasă şi are vedenii. Toate sunt naraţiuni obişnuite, care abia dacă lasă să se bănuiască plăcerea povestirii de mai târziu. Violenţa este aici expresia unei inocenţe, a unei purităţi : Dugu, Drina, cei doi ciobani sunt nişte candizi şi, pe această linie, rude de departe cu Moromete. În ,,Calul”, personajul se teme parcă se recunoască de la început că-şi va omorî calul : el se simte oarecum vinovat faţă de animal şi se amăgeşte ascunzându-şi scopul drumului său matinal, amânând conştiinţa crimei. Este tipică în ,,Calul” mişcarea înceată a naraţiunii, parcă indiferentă, meticuloasă, împiedicată. Paţanghel din ,,O adunare liniştită” este dintrodată uimitor de asemănător cu Moromete. El este aici adevăratul povestitor, substituindu-se autorului. Paţanghel pregăteşte meticulos 9

efectele istorisirii. Amânarea, ocolurile ţin de o anume plăcere a personajului de a-şi crea şi regiza spectacolele. Odată cu apariţia acestei nuvele, apare în opera lui Marin Preda spiritul socratic, preţuirea 1

Crohmăniceanu, Ov., S. Cronici literare, ed. De Stat pentru literatură şi artă, Bucureşti 1957, p. 12

valorilor libertăţii, încercarea de a sustrage de sub fatalitatea determinărilor elementare. Marin Preda sfârşeşte prin a-şi imita personajul, procedând ca el. Moromeţianismul profund al operei constă în acest transfer : autorul împrumută de la eroul lui gesturi, cuvinte, un fel de a fi. ,,Desfăşurarea” apare în 1952 şi este o replică dialectică, cu mult sub nivelul,, Moromeţilor”, la tema timpului răbdător. Ilie Barbu pare un moromeţian de dată recentă. În fond, nuvela e, sub raport tipologic, o variantă a romanului. Sub acelaşi raport romanul o copleşeşte însă. Tipologic, ea e anulată de roman. Toate reacţiile moromeţiene ale lui Ilie Barbu dintr-o anume fază a lui sunt retopite şi înghiţite de roman la un nivel artistic superior. Ilie Barbu este în literatura lui Marin Preda, primul erou activ. Tema îndrăznelii va fi amplificată la proporţii majore, sociale, în nuvela ,,Îndrăzneala”, unde multe pagini stau sub semnul Moromeţilor, adăugându-se însă o încordare surdă, plutind ameninţătoare deasupra câmpului unde înfruntarea dintre cei doi e descrisă magistral. Evoluţia lui Anton Modan merge spre îndrăzneala acţiunii. Nuvela toată este o demonstraţie a fortificării eroului, a conştiinţei de sine. ,,Romanele şi nuvelele lui Marin Preda, prin particularităţile psihologice ale personajelor, viziunea lor proprie asupra vieţii, limbajul atât de caracteristic, reconstituie o lume puternic impregnată de elemente esenţiale specificului nostru naţional.” 1 De aceea surprinde, poate, faptul că autorul Moromeţilor se inspiră, în nuvela ,,Friguri”, dintr-un alt mediu şi dintr-un spaţiu geografic 10

diferit de al nostru. Autorul s-a inspirat din lupta de eliberare dusă de patrioţii din Vietnam şi nu urmăreşte aspecte exterioare, decorative, ci probleme umane profunde, cruciale, care apar în conştiinţa eroilor. 1

Simion, Eugen: Scriitori români de azi, Ed. Cartea Românească, 1974 p. 202

Prin nobleţea sufletească şi omenia care-i caracterizează, eroii din nuvela Friguri se integrează universului artistic al lui Marin Preda. Cunoscător al psihologiei oamenilor din popor, autorul a descoperit în imensa lor simplitate o nebănuită măreţie, care n-are însă în ea nimic spectaculos. Subiectul propriu-zis al nuvelei îl constituie, de fapt, relatarea vieţii eroului în răstimpul în care el se străduieşte să-şi îndeplinească misiunea. Poveste vieţii lui Nang e aparent simplă. Fiu al unor ţărani nevoiaşi, el a avut “una din acele copilării care trebuie uitate, fiindcă altfel nu se poate suporta”. Rămas orfan la o vârstă fragedă, ajunge de timpuriu în armată, devenind un luptător devotat pentru independenţa naţională. Misiunea pe care trebuie să o îndeplinească presupune abilitate şi eforturi supraomeneşti. Obstacolele pe care trebuie să le înfrunte sunt nespus de grele. Nang rămâne o frumoasă figură de luptător patriot, un personaj de acţiune care îmbogăţeşte galeria eroilor lui Marin Preda, în general mai închişi în ei, mai frământaţi. Ca structură psihologică, el nu e din spiţa medievală a lui Moromete, ci mai sigur din aceea a lui Ilie Barbu şi Anton Modan, după momentul regăsirii conştiinţei propriei demnităţi umane, când se desfăşoară şi se încălzesc. Romanul ,,Risipitorii” a apărut în 1962 şi reprezintă pentru Marin Preda trecerea de la stilul epic indirect la stilul epic direct, acela care dă posibilitatea autorului să-şi exprime ideile fără a mai recurge la limbajul personajelor. „Prozatorul ştie mai mult decât eroii săi şi, intervenind în dialogul cărţii, devine el însuşi un personaj şi anume personajul cel mai bine plasat pentru a judeca pe celelalte şi a da faptelor, la urmă, o viziune 11

unitară, coerentă”1. „Risipitorii” constituie, deci, în multe privinţe, o carte de experiment şi faptul că Marin Preda a dat trei versiuni arată că la dificultăţile demersului s-au adăugat şi o nemulţumire de ordin estetic faţă de soluţiile iniţiale. 1

Simion, Eugen: Scriitori români de azi, Ed. Cartea Românească, 1974 p. 205

Aşa cum se prezintă în forma definitivă, ,,Risipitorii” este romanul unei familii şi, lucru nou la Marin Preda, romanul unui sentiment. El acoperă o mare arie socială şi se întinde pe spaţiul a două generaţii : părinţii (Petre şi Rodica Sterian, Toma Sterian) şi copii (Constanţa, Vale, Gabi, dr. Munteanu, Mimi Arvanitache). Materia romanului o constituie dramele copiilor şi, analizându-le, talentul lui Marin Preda îşi regăseşte forţa lui reală. Volumul al II-lea al ,,Moromeţilor” apare după mai bine de un deceniu de la apariţia celui dintâi, în anul 1967. Acţiunea lui este grupată în jurul anului 1950. Moromete dinainte, devenit punct de referinţă literară, e mai viu, mai fascinant, de o mai înaltă spiritualitate decât cel de acum, mohorât, fără strălucire, ca un general trecut în rezervă. Romanul nu este cu totul detaşat de primul, dar e scris altfel, cu altă tehnică epică şi la altă vârstă spirituală. Între primul şi al doilea volum, prozatorul a scris şi altfel de literatură, a cunoscut alte forme epice, contactul lui cu proza occidentală nu a rămas fără consecinţe pe plan epic. Şi în volumul al II-lea, ,,Moromeţii” rămâne romanul lui Ilie Moromete, deşi cartea vizează o relaţie socială mai întinsă şi chiar o epocă în totalitatea ei. Ce se impune însă şi dă o impresie de neuitat e destinul bătrânului ţăran, trecut prin multe, ieşit din zona de umbră în care o existenţă socială nemiloasă îl aruncase. În epoca de tranziţie, Moromete dispare ca erou activ. Personajul are aici un destin mediocru iar evenimentele îl copleşesc. Când totul pare iremediabil pierdut şi Moromete joacă farsa îmbolnăvirii, personajul capătă aura tragică pe care o pierduse. În momentul când Moromete se ridică din închipuita lui boală şi pune mâna pe par pentru a face ordine în familie, el iese din 12

zodia mediocră în care trăise până atunci şi redevine eroul tragediei sale. În spatele replicilor formulate cu aceeaşi dezinvoltură, se simte că mulţumirea eroului nu mai e aceeaşi. Rolul lui de stăpân absolut, nu-i mai dau siguranţa de înainte. Rolul lui de stăpân absolut în familie îi fusese retras, feciorii plecaţi la Bucureşti nu se mai întorc, iar când tatăl, hotărât să refacă unitatea familiei, îi cheamă cu o nefirească duioşie, refuzul lor ia forme neaşteptate. Catrina îl părăseşte şi ea, ameninţândul cu pedepse biblice. Nici un copil nu-l mai ascultă şi observaţiile lui spirituale se întorc împotriva sa. Discuţiile dintre Moromete şi fiul său capătă sensul unei confruntări între două moduri de a concepe viaţa, în ultimă instanţă între două civilizaţii. Eroul principal al volumului al doilea e Niculae Moromete. Ilie Moromete e prea puţin implicat, el fiind redus la un rol secundar de simplu spectator din afară a faptelor. Descrierea peripeţiilor lui Niculae prilejuieşte autorului nu numai o pagină vie de istorie, dar şi o capodoperă de observaţie a psihologiei ţărăneşti superioară într-un moment de mare încordare, de ezitare între acceptarea necesităţii şi refuzul ei. În ideea de monografie, vizând o atitudine proprie faţă de existenţă, în toate actele fundamentale ale vieţii, Marin Preda se aproprie de Rebreanu, din direcţia unei proze în care analiza psihologică e magistrală. Moromeţii e şi sub acest aspect opera unei elaboraţii exemplare. Romanul ,,Marele singuratic” a apărut în 1972 şi este o reluare dintr-o altă perspectivă a romanului Moromeţii. Prin acesta, Marin Preda revine la romanescul tradiţional cu o experienţă nouă. Personajul principal este Niculae, fiul cel mic al lui Moromete. Cunoaştem din volumul al II-lea al romanului Moromeţii istoria eşecului său politic şi retragerea sa la o fermă din jurul capitalei. Istoria acestei retrageri este continuată în romanul Marele singuratic. 13

„Toate aceste reluări, reveniri, arată că Marin Preda vrea să ducă până la capăt istoria unei familii şi că biografia personajelor sale nu este încheiată. Figura tatălui apare şi în acest roman, deşi, este limpede că romanul e acaparat de problemele fiului. Dar, întotdeauna când vine vorba de acest personaj, naraţiunea capătă o vibraţie nouă, celelalte personaje intrând în umbră.” 1 Autorul a imaginat în Marele singuratic un roman cu multiple sensuri simbolice, care comunică, cu o evidentă participare lirică, lucruri esenţiale despre om, despre iubire, despre adevăr. Marin Preda, prin toată opera sa, a cultivat o literatură inspirată din realităţile contemporane, abordând teme morale sau existenţiale întrun stil epic de mare densitate, care a aşezat proza românească pe terenul solid al observaţiei psihologice.

14

1

Simion, Eugen: Scriitori români de azi, Ed. Cartea Românească, 1974 p. 208

Romanul Moromeţii prezentare generală Romanul ,,Moromeţii” I a apărut în anul 1955, fiind considerat cea mai valoroasă creaţie de la,, Ion” al lui Rebreanu încoace, reprezintă o conturare a universului moromeţian, dar şi un punct de reper in proza postbelică. Volumul al doilea a apărut mai târziu, abia în 1967, şi autorul îşi dorea ca alături de ,,Moromeţii”, ,,Delirul” volumele I şi II să realizeze o tetralogie, după cum însuşi mărturisea în volumul „ Creaţie şi Morală” „Scrisesem, dar nu jubilam. ...Am luat manuscrisul, l-am dactilografiat, apoi l-am băgat în sertar şi am uitat de el cinci ani.”1 Marin Preda adânceşte meditaţia asupra vieţii, asupra istoriei,pentru că el considera că„ toate fiinţele umane existente pe pământ fac istorie.Eroarea fundamentală a acestor disperaţi constă în faptul că ei refuză să vadă adesea că istoria se exprimă în spirale lungi, în timp ce ei ar dori ca aceste spirale să fie scurte şi ei să joace primul rol. Pe marile spirale nu există rol prim şi rol secund.Toată lumea intră în vârtej . Deci şi Moromeţii.” Acţiunea romanului se petrece cu trei ani înaintea celui de-al doilea război mondial, în satul Siliştea-Gumeşti din Câmpia Dunării, aproape de Bucureşti.Primul volum cuprinde trei părţi, iar acţiunea se concentrează în jurul familiei Moromeţilor de la începutul verii până spre sfârşitul ei. Partea întâi cuprinde 29 de capitole, partea a doua cuprinde 18 capitole, iar partea a treia 27 de capitole,a căror acţiune se derulează pe trei mari episoade epice. 15

Volumul cuprinde fapte de viaţă care se petrec de sâmbătă seara până duminică noaptea, adică de la întoarcerea Moromeţilor de la câmp până la fuga Polinei cu Birică.Un alt episod epic prezintă satul la seceriş, iar ultimul episod epic povesteşte conflictul dintre Ilie Moromete şi fiii săi din prima căsătorie. 1

Creaţie şi morală Marin Preda . Ediţie de Victor Crăciun şi Corneliu Popescu.Prefaţă şi note de

Victor Crăciun , Editura Cartea Românească, Bucureşti, 1989

,,Naraţiunea este prezentată pe trei axe temporale- a eului, a timpului folcloric-tradiţia, şi a timpului istoric.”1 „În literatura română de azi, Moromeţii reprezintă o carte fundamentală de referinţă, operă clasică prin excelenţă. De la Ion al lui Rebreanu nu s-a mai scris încă un roman atât de puternic despre lumea rurală. Valoarea de excepţie a Moromeţilor constă în densitatea epică , în adâncimea psihologică şi în problematica inedită ce transformă romanul într-o monoghrafie artistică a satului românesc ante şi post belic , surprins la răspântia dintre două orânduiri sociale.”2 "Odată cu Moromeţii (1955) începe si moromeţianiza-rea universului lui Marin Preda. De la Moromete până la Victor Petrini, contemplativii îşi păstrează neştirbită fascinaţia în universul lui Marin Preda. Contemplativii sunt eroii care, asemenea lui Moromete sau a lui Petrini, trec dincolo de accidentul cotidian al lucrurilor. De la ciobanul din Mioriţa la eroul eminescian, de la Ştefan Gheorghidiu la cutare personaj blagian si de la aceştia la gânditorii fenomenului românesc, există un joc al astrelor care veghează în cultura română. Eroii esenţiali ai lui Marin Preda se află pe calea reală a devenirii spiritului românesc. Din acest motiv ecoul lor a fost imens, de aceea influenţa lor atât de profundă. Nici un scriitor al ultimelor patru decenii, cu excepţia (poate) a lui Călinescu, nu şi-a pus atât de puternic pecetea asupra transformărilor literaturii noastre. Gândul lui e stenic, acţiunea lui în cultură, memorabilă. Marin Preda este unul dintre acei scriitori care apar la ceasuri de cumpănă parcă tocmai pentru a ne aminti aceste adevăruri. (...)

16

Contactul cu forţele adânci este tema ultimului roman al lui Marin Preda, în care teroarea realului devine teroarea istoriei: «Teroarea continuă este deci necesară pentru a descuraja orice idee de demnitate si de libertate», crede Victor Petrini, care va trăi pe pielea sa această «teroare». Cu Cel mai iubit dintre pământeni, romanul «obsedantului deceniu» dă cea mai importantă operă a sa. 1

Vlădescu Andreea:Marin Preda sau triumful constiinţei, Eseuri/Critică,Editura Cartea Românească, 1991 .Ion Bălu ,Prefaţă la volumul Marin Preda Moromeţii, Editura Albatros ,Texte comentate, 1979, p.XVII

2

Document si mărturie, literatura anilor '60 îşi descoperă aici personajele necesare încheierii unei epoci şi unei mode a prozei româneşti. Paginile memorabile ale romanului sunt cele în care intelectualul Victor Petrini este angajat la serviciile de deratizare ale urbei. Recalificarea filosofului e tragi-comică dar drumul său în lumea de la fund nu e lipsită de învăţăminte, în infernul luptei cu şobolanii, filosoful descoperă o realitate extrem de dură. Priza la real a prozatorului este, în aceste pagini, fără fisură. Pământul nu mai e teritoriul-fertilităţii, e locul pe care se perpetuează speţa vulgar agresivă a şobolanilor. Amuzat, în spirit pur mo-romeţian, Victor Petrini şi colegii săi din echipa de deratizare fac inventarul obişnuinţelor, al tabieturilor, al vieţii de fiecare zi a incomodelor vietăţi. (...). Ca întotdeauna când Marin Preda urmăreşte «pana în pânzele albe» devenirea eroului său, ca întotdeauna când "' priza la real e fără fisură, povestea capătă o mare transparenţă, ca în Moromeţii (I) tăierea salcâmului sau secerişul, ca în ,,Viaţa ca o pradă” lupta cu lupii sau iubirea frumoasei; oculiste, ca în ,,Marele singuatic” întoarcerea la ţară sau moartea bătrânului Moromete, operaţiunile de deratizare dobândesc o tensiune simbolică. Subteranele şobolanilor, foşgăiala infectă dar nu lipsită de vitalitate a cuiburilor, până şi luptele cu şobolanii se aşază sub un arc al parabolelor"1. Locul unde se petrece acţiunea este Câmpia Dunării, mai precis în satul teleormănean Siliştea-Gumeşti, iar timpul în care se desfăşoară acţiunea în volumul I satul e înfăţişat cu câţiva ani înaintea celui de-al doilea război mondial, în vara anului 1937, în volumul al doilea acţiunea se petrece în perioada de după război. Ilie Moromete este capul familiei Moromete, om 17

muncitor şi gospodar, tată a şase copii, soţul Catrinei; datorită înţelepciunii pe care o dovedea el era cel care punea bazele discuţiilor politice de la începutul romanului, mai des întâlnite, dar şi cele care au avut loc pe parcursul acestuia.

1

Ungureanu Cornel : Proza românească de azi, vol I : Cucerirea tradiţiei, ed. Cartea Românească 1985, p.198

Catrina Moromete este soţia lui Ilie, mama Ilincăi şi a Titei şi mama vitregă a celor patru băieţi; este o femeie foarte credincioasă care "suferea foarte mult datorită plecării preotului din sat. Niculae Moromete este fiul lui Moromete, singurul căruia i-a plăcut să înveţe şi cel care a ajuns un om important în sat deoarece era şeful comitetului raional, iar în final ajunge inginer horticultor şi se căsătoreşte cu fiica lui Adam Fântâna care era asistentă, împreună având şi un copil. Achim, Nilă şi Paraschiv sunt cei trei copii ai lui Moromete care, datorită insistenţei Guicii, sora lui Moromete, au fugit de acasă cu oile şi caii tatălui lor pentru a izbuti în capitală. Polina şi Victor Bălosu sunt copii lui Tudor Bălosu, vecinul lui Ilie care caută să cumpere, şi reuşeşte, salcâmul familiei şi un lot de pământ pentru a-i face casă fiului său. Birică este băiatul care deşi o place pe Polina, părinţii acestuia nu sunt de acord cu relaţia lor, de aceea Polina este nevoită să fugă de acasă pentru a fi alături de cel pe care-l iubea. Alboaica este fiica vitregă a Catrinei şi sora vitregă a lui Niculae care era puţin "poancă" după cum spunea Catrina. Vasile al Moaşei este cel care a fost numit noul preşedinte al comitetului executiv, cel care a înfăptuit un grup de control care să strângă de la omaeni cotele de grâu care nu fuseseră declarate, această acţiune având un final tragic soldat cu moartea unui sătean. Isosică, Bilă, Zdroncan, Mantarosie sunt cei care au pus la care "Operaţiunea Cotigeoaia" şi care au vrut să-1 înlăture pe Niculae deoarece el avea principii diferite. 18

Isosică a fost numit responsabil al morii, iar lui Bilă i-a fost acordat vot de blam de către Vasile. Ideea romanului pare să-l fi ispitit pe autor încă de pe cînd nuuelele

care

scria

alcătuiesc volumul ,, Intîlnirea din pămînturi”. Una dintre

ele ,,Dimineaţă de iarnă” conţinea în embrion finalul Moromeţilor şi intriga cărţii. Ecoul alteia, ,,O adunare liniştită” se regăseşte în povestea călătoriei, pe care a făcut-o cândva eroul romanului la munte împreună cu Sălosu, ca să vîndă porumb. De altfel Paţanghel e chiar porecla lui Ilie Moromete. Marin Preda şi-a scris romanul intre anii 1949 si 1955 trecînd prin cîteva versiuni pînă la cea cunoscută.

Materia cărtii a fost scoasă, cum se constată imediat, dintr-o

experienţă de viaţă directă, satul Silistea-Gumeşti, fiind chiar acela în care s-a născut şi a crescut . Tema centrală in Moromeţii ar fi din acest punct de vedere libertatea morală în lupta cu fatalităţile istorice. Familia Moromete era alcătuită din :Ilie Moromete (tatăl),cei trei copii ai săi Paraschiv, Nilă si Achim, Catrina Moromete, mama vitregă a celor trei fraţi,Niculae si Ilinca copii făcuţi cu Moromete si Tita, fata Catrinei, făcută

din căsătoria dintâi. Întreaga familie este prezentată în momentul în

care se întoarce de la câmp.Toate personajele sunt deja prezentate şi i se fixează fiecăruia o schiţa sumară a comportamentului care va fi urmat ulterior şi îmbogăţită. Când ajunseseră acasă,Paraschiv,cel mai mare dintre copii,se dăduse jos din căruţă,lăsase pe alţii să deshame şi să dea jos uneltele,iar el se întinse pe prispă pe o haină veche şi se culcase peste ia gemând. La fel făcuse şi al doilea fiu,Nilă intrase în casa şi după ce se aruncase în pat, începuse să geamă. Al treilea băiat, Achim se furiase în grajdul cailor,se trântise în iesle să nu-l mai găsească nimeni, iar cele două fete Tiţa şi Ilinca se dusese repede la gârla la scăldat. Ilie Moromete stăpâneşte în chip absolut peste o familie formată din două rânduri de copii învrăjbiţi între ei din cauza pământului si Achim nu se înţelege 19

cu ceilalţi copii.Tatăl pentru a păstra unitatea familiei este dur şi justiţiabil.Când mezinul Niculaie face mofturi la masă mâna tatălui îl loveşte necruţător. Vazut ca roman al unei familii , sesizam in prim-planul naratiunii , familia taranului Ilie Moromete , numeroasa , alcatuitadin copii proveniti si din alte casatorii.,,Este o familie hibridă,generatoare de conflicte în sânul ei, prin ignorarea realităţilor sufleteşti individuale.”1 1

Ungheanu Mihai:Marin Preda Vocatie si aspiratie,Editura Eminescu 1973,P. 269

Din primele 20 de pagini luăm cunoştiinţă de toate problemele familiei : existenţa celor două loturi de pământ şi lupta pentru a le păstra, neînţelegerile între fraţii vitregi,proiectul de fugă la Bucureşti a celor trei fraţi,bigotismul mamei Catrina,primejdia foncierii şi a datoriei la bancă,dorinţa lui Niculae de a merge la şcoală să devină învăţător şi ostilitatea celorlalţi copii faţă de această idee. Niculae Moromete este cel mai mic băiat şi se ocupă cu dusul oilor la păşune.El era foarte necăjit deoarece toată lumea dădea oile la cioban numai tatăl lui nu voia.Din această cauza Niculae nu putea să înveţe.Fraţii cei mai mari îl necăjeau tot timpul pe Niculae ,dar acesta cu gândul la şcoală nu-i mai ardea nici de mâncare. De câte ori mama băiatului deschidea discuţia, tata mormăia că nu-l lasă să studieze. La fel şi surorile săreau cu gura,numai mama îl apăra. Copiii cei mari sunt lacomi şi-l ceartau pe tatăl lor că îşi pierde timpul stând de vorbă cu prietenii săi Costică şi Dumitru lui Nae în loc să meargă la munte şi să speculeze grâul. Lui Moromete nu-i place negustoria,iar banii îi pricinuiesc o furie neputincioasă.Dispreţul lui faţă de Bălosu vine de aici.Pământul este făcut să dea produse iar produsele să hrănească pe membriI familiei şi să acopere cheltuielile casei. Paraschiv,Achim şi Nilă au o poftă nemăsurată de câştig şi prima lor formă de răzvrătire faţă de autoritatea tatălui este nemulţumirea faţă de imobilitatea lui socială.Ei murmură şi-l vorbesc de rău în sat că a dat porumbul ieftin şi că nu face nimic „ stă toată ziua”. ,,Deşi cea mai importantă, istoria Moromeţilor nu acoperă toată suprafaţa romanului.Alte istorii vin să coloreze viaţa unui sat de câmpie în care oamenii , trăind sub ameninţarea unui timp capricios , continuă imperturbabil să se nască , 20

să iubească, să treacă prin întâmplări vesele şi triste şi să moară în cele din urmă lăsând locul altora Foşnetul acestei vitalităţi necurmate , sub apăsarea unui soare moleşitor de câmpie este admirabill sugerat în Moromeţii”.1

1

Marin Preda ,Moromeţii. Prefaţă de Eugen Simion,Editura Gramar,Bucureşti,1995,pag.VII

Tinerii moromeţi au simţul acumulării burgheze,ei vor să transforme grâul,lâna,laptele în bani. Modelul lor e Tudor Bălosu semnul noilor relaţii capitaliste în economia statului Moromete are o concepţie patriarhală şi voind să-şi lecuiască fiii de boala câştigului îi lasă să se ducă de mai multe ori la munte. Insuccesul nu-i dezarmează şi stimulaţi de Guica sora rea a lui Moromete plănuiesc să fugă cu oile şi cu caii la Bucureşti.Presat de foncier şi de bănci ,Moromete acceptă să lase pe Achim să plece cu oile la Bucureşti pentru a câştiga bani Traian Pisică era cizmarul satului şi avea 13 copii.„Prima dată îi făcu doi gemeni,apoi patru copii în mai puţin de şapte ani,apoi iarăşi doi gemeni şi încă timp de şapte ani alţi cinci copii„.Acesta îi amenda mereu pe copii vânzându-le pământul.Traian Pisică nu vrea să vândă pământul el vrea sa- l mărească,dar nevasta i-a stricat planurile facandu-i mulţi copii.Cei 13 copii ai lui Pisică făceau o gălăgie cum fac ţiganii când chefuiesc sau se iau la bătaie.Parinţii nu erau ascultaţi. „In felul de a fi al ţăranilor lui Marin Preda e o psihologie specifică şi încărcată de sensuri.Se poate spune ,fără teama de exegerare , că scriitorul aduce în literatura română un nou tip de ţăran , un alt ecou , unic şi ferm precizat , ce vine să se adauge celor creaţi de autorii clasici ai satului , Slavici şi Rebreanu - lărgind orizontul ţărănesc...llie Moromete pune în tot ce întreprinde o inteligenţă ciudată,fnrudită cu a celorlalţi, dar de un fel aparte.In suceala firii lui e un farmec surprinzător , dar şi o semnificaţie, în tragica zbatere pentru existenţă, pentru păstrarea lotului său de pământ , acest ţăran şi-a compus o mască filosofică , sub care nu e întotdeauna uşor de intuit ce intenţii şi gânduri 21

ascunse.Dar masca aceasta e inutilă, filosofia Aceasta e fără rezultate , sau cu rezultate deplorabile.Socotelile ce şi le face Moromete sunt complexe şi inaccesibile, şi niciodată cei din jur nu bănuiesc ce planuri fantastice se zbat sub fruntea plină de gânduri a acestui ţăran.,, 1 1

Raicu Lucian Practica scrisului si experienta lecturii, 1978

„ ...Involuntar sau nu ,Moromeţii se constituie ca replică artistică la lon.Antisemănătorismul romanului moromeţian este o etichetă care nu spune nimic despreroman.Antisemănătorist şi antiidilic este Ion.Grandioasei viziuni naturaliste a lui Rebreanu, Marin Preda îi opune o solară perspectivă asupra omului rural.Este descoperirea artistică a autorului Moromeţilor, cristalizată în eroul său central Ilie Moromete.Tot ceea ce întunecă raţiunea, tot ceea ce o împiedică să rămână trează, violenţa, crima, mânia preocupă intens pe prozator.Asemenea momente, numeroase apar în opera lui ca implacabile semne de întrebare.Pentru Moromete ca şi pentru creatorul său, violenţa şi crima constituie accidente, nu reguli de existenţă, şi apariţia lor ar trebui pe cât posibil evitată. La antipodul lui Ion, Ilie Moromete nu este o structură instinctuală, ci una raţională(...) Ar trebui insistat pe caracterul demonstrativ al cărţilor lui Marin Preda , corolar al tendinţei lui catehetice.Scriitorul este un raţionalist care nu suportă eroarea.Prozele sale indică erori de logică şi refac dincolo de aparenţa epică silogisme.Ca în demonstraţiile matemetice , cărţile sale încep cu un enunţ, de fapt un denunţ al erorii după care urmează demonstrarea sigură şi tenace a acestui adevăr. Cărţile lui Marin Preda sunt de aceea o şcoală a adevărului.”1 Marin Peda descrie foarte frumos peisajul, obiectele-drumul,cei doi salcâmi,poarta grădinii stănoaga, cerul-lucruri ce pentru eroii săi sunt o realitate afectivă. Moromeţii se aşază „la masa joasă , plină de arsurile de la tigaie,,, iar cina este descrisă„prin acumularea de amănunte obişnuite şi capătă un relief straniu prin insistenţa cu care sunt privite , într-o viziune scenică.”2 22

Masa Moromeţilor cuprinde şi un oarecare ritual-Moromete făcea câteva cruci,mămpliga se tăia cu o aţă subţire de bumbac în felii groase,fiecare mânca repede ,Niculae ,fiind cel mai mic, abia mai putea să mai apuce ceza din acea strachina pe care Ilinca o aseza in mijlocul mesei. l.Ungheanu Minai Marin Preda .Vocaţie şi aspiraţie,Editura Eminescu , 1973p.269 2.Crohmăniceanu ,Ov. Cronici literare, Editura de stat pentru literatură şi artă, 1957

Grijile familiei, poznele copiilor , fumatul ţigării de către Moromete ş.a. toate acestea alcătuiesc universul de viaţă familială specific. Moromete avea datorii mari şi pentru a şi le achita vinde salcâmul,acesta fiind primul semn al declinului familiei sale , semn al unor vremuri grele pentru viitorul familiei .Scriitorul descrie importanţa deosebită a salcâmului pentru toţi.Toată lumea cunoştea acest salcâm. ,,Vinderea salcamului este primul semn al declinului familiei lui Moromete , al zdruncinarii din temelii a pilonilor pe care se intemeia existenţa sa :familia şi pământul. Destrămarea armoniei interioare a personajului este indisolubil legată de imaginea dezechilibrului cosmic prin tăierea salcâmului. De acum incepe declinul.”1 Copiii se urcau în el în fiece primăvară şi-i mâncau florile , iar în timpul iernii jucau mija, alegându-l ca loc de întâlnire.... Volumul I prezintă lumea tatălui-aceea care şi-o imagina -cu aparenţele ei de stabilitate şi ordine, cu seninătatea ei, lumea fierăriei lui locan, a lui Cocoşilă şi Dumitru lui Nae. In această lume ameninţările nu lipsesc, dar par îndepărtate şi rămâne timp pentru contemplaţie , conversaţie şi plăcere. Spre deosebire de volumul I, volumul al doilea prezintă lumea fiilor -neaşezată şi tulbure în care „irup la suprafaţă forţe istorice, obscure, necanalizate şi primejdioase,, 2 Aceasta este lumea ţărănească de imediat după război, a lui Bilă Zdroncan şi Mantarosie, o lume urâtă ,profitoare şi lipsită de spirit.Deşi despre ţăranul român s-a scris mult pană la M. Preda, „Moromeţii" este un roman original, în care ţăranul este privit dintr-o altă perspectivă inedită. 23

Romanul se deschide cu o notaţie asupra timpului blând si îngăduitor cu oamenii: „In Câmpia Dunării, cu câţiva ani înaintea celui de-al doilea război mondial, se pare că timpul avea cu oamenii nesfârşită răbdare". 1

Marin Preda comentat de Marieta Popescu ,Ed Recif , p. 75

2

Manolescu,

Nicolae : Arca lui Noe, Eseu despre romanul romănesc, Editura Minerva,

Bucureşti, 1980, pag 284

,,Dar tocmai timpul aparent nemişcat, îngăduitor generează drama lui Moromete, care trăieşte cu iluzia că este protejat, că nu se va schimba niciodată nimic. La început, personajul pare bine ancorat în rolul său de stăpân şi de protector al familiei sale, iar la lumea în care trăieşte se raportează ca la o realitate fixată în eternitate.” 1 Fiecare îşi cunoaşte locul şi rolul în familie; casa, satul reprezintă împreună un univers fără mistere şi poate tocmai de aceea, evenimentele ieşite din comun sunt rare. Dar prin perdeaua timpului care, totuşi, se scurge, se întrevăd conflicte ce se dezvoltă lent şi care vor destrăma iluzia de neschimbare. Sunt conflictele dintre Moromete şi cei trei feciori mai mari, dintre Catrina şi Moromete, Niculae şi Moromete, dintre Moromete şi stăpânire, dintre comunitatea patriarhală a lui Moromete şi dorinţa celor trei băieţi, Achim, Nilă şi Paraschiv de a fi liberi, independenţi din punct de vedere economic. Multe dintre aceste conflicte sunt întreţinute de Măria Moromete, sora lui Ilie, colportoarea de zvonuri si cea care va facilita destrămarea familiei fratelui ei. Tot ea îi va îndemna pe cei trei băieţi, Achim, Nilă şi Paraschiv să plece la oraş şi să vândă oile şi caii tatălui lor. Numai că oraşul, după care au tânjit atât de mult este rece şi neprimitor, ostil, un spaţiu închis, asemenea celui din care au evadat. Ţăranii merg la câmp, stau pe la porţi când nu au de lucru, au grijă de gospodărie, dar pentru, ei întâlnirile din Poiana lui locan, pentru a

24

discuta politică sunt prilej de sărbătoare. Dacă femeile merg duminica la biserică, bărbaţii vin în Poiana lui Iocan . Protagoniştii acestor dezbateri, Moromete, Cocoşilă, Dumitru lui Nae trăiesc cu iluzia pe care le-o insuflau şi ceilalţi, că lumea este după chipul şi asemănarea lor. 1

Marin Preda, Moromeţii, vol I, Prefaţă de Eugen Simion, ed. Gramar, Bucureşti, 1995, pag XVII

De remarcat însă că locan aduce de la Piteşti sau de la Roşiori diverse cărţi. Ţăranii sunt liberali, ţărănişti, iorghisti, fără pretenţia de a cunoaşte doctrine si ideologii. Totuşi, Moromeţe, locan si Cocoşilă sunt abonaţi la ziare diferite, ce împărtăşesc doctrine politice diferite: primul este abonat la „Mişcarea", al doilea la "Curentul", iar al treilea la „Dimineaţa". Discursurile au un umor ţărănesc specific, iar cel care da tonul in comentarea ştirilor şi care este mereu predispus la glume, ironii sau la vorbe de duh este Moromeţe. „Originalitatea romanului Moromeţii stătea, nu mai încape îndoială,în noua viziune a lumii rurale. Ilie Moromete , ţăran din saţul teleormănean Siliştea-Gumeşti, nu semăna cu nici unul din prototipii literaturii cu caracter rural anterior, fiind dotat nu numai cu o filozofie asupra vieţii, dar şi cu voinţa de a rezista la tot ceea ce contravine gustului său de a trăi liniştit, confortabil, într-o gospodărie mijlocie.... Prin Moromeţii Marin Preda dovedeşte că ţărănimea nu e stăpânită , cum se credea, doar de instinct, că, dimpotrivă, e capabil de reacţii sufleteşti nebănuite.”1 Viaţa se desfăşoară după tipare obişnuite între coordonatele comunului şi ale banalului. Niculae vrea să meargă la scoală, dar rămâne un înstrăinat, pentru că ceilalţi nu-l înţeleg, îl iau în râs chiar. Polina încearcă să îşi ia partea de zestre, împreună cu Birică, soţul ei; Tudor Bălosu, tatăl fetei, se opune. Flăcăii se plimbă pe uliţele satului şi fluieră fetele pe la garduri. Moromete, ca şi ceilalţi săteni, nu poate să evite întâlnirea cu perceptorul. În asemenea momente, Moromete se comportă ca un veritabil actor ce joacă rolul inocentului. Naivitatea pe care o afişează personajul este trucată: la 25

apariţia perceptorului se preface că este foarte ocupat şi nu-1 vede pe acesta, îl îndeamnă pe Paraschiv să ia furca din locul în care se afla, îi cere argatului o ţigară, se face că nu aude atunci când Jupuitul îi scrie chitanţa de trei mii de lei.

1

.AL.Piru Istoria literaturii române de la început până azi, Editura Univers, Bucureşti 1981,,p.509

Prin comportamentul său, Moromete reuşeşte să creeze în jurul său preplexitate sau descărcări de mânie cu aerul cel mai nevinovat din lume. în această lume, agenţii fiscali sunt nişte intruşi, sunt cei care tulbură liniştea în acest spaţiu atemporal, în cele din urmă, Moromete îi dă lui Jupuitu o mie de lei, cu două sute mai puţin decât primise pe salcâmul tăiat, dar rămâne mulţumit pentru că a reuşit să joace comedia amânării plăţilor către stat. Viaţa cotidiană îşi urmează cursul normal. Oamenii merg la seceriş, spun glume savuroase. După o zi de muncă, Ţugurlan si Moromete fumează o ţigară împăturită din hârtie de ziar şi discută despre pământ. Copiii se joacă pe câmp, în curtea lui Tudor Bălosu intră căluşarii, iar conducătorul lor, un mut, strigă un cuvânt fără de înţeles „Abreaaaau!". Dar multe dintre personajele care dau viaţă satului Siliştea-Gumeşti vor dispărea: Ţugurlan este arestat, Moromete pierde locul privilegiat pe care-l ocupa pe scena satului, devine un „mare singuratic" după fuga fiilor săi la Bucureşti. Primul volum se opreşte din punct de vedere cronologic în preajma celui de-al doilea război mondial. (Apariţia in 1955 a primului volum al romanului „Moromeţii marca un moment relevant pt istoria prozei româneşti în general, a romanului ţărănesc in special. Este una din puţinele cărţi notabile apărute în epoca alături de „Bietul loanide" sau proze scurte („Bijuterii de familie") care anunţau romanul lui P. Dumitriu, "Cronica de familie". Romanul evidenţiază caracterul polemic atât faţă de romanele ţărăneşti ale lui D. Zamfirescu sau mai ales ale lui L. Rebreanu cât şi faţă de proza prolecturistă şi socializantă de tipul romanului "Desculţ" al lui Zaharia Stancu. 26

,,Tradiţia romanului nostru ţărănesc statornicise o atmosferă sumbră , de luptă fără victorie , a acestei lumi, o tonalitate tragică generală, aşa cum fusese ea

conceputa

în

perioada

1848

şi

continuată

apoi

de

Slavici,

Sadoveanu,Rebreanu până la Zaharia Stancu.”1 1

Mihai Gafiţa: Prefaţă la volumul întâlnirea din pământuri; Desfăşurarea ,Ed. pentru literatură,

B.P.T.,nr 337, 1966, p. XXIII

S-a remarcat caracterul simetric, sub aspect compoziţional, în sensul că începutul şi sfârşitul sunt realizate din construcţii memorabile, asemănătoare si complementară. Fraza de început are solemnitatea fastuoasă a unui poem in proza, care obligă la o lectură cu o intonaţie specifică, în întregul ei, proza ar putea fi socotită o expresie concentrată a momentului subiectului operei literare epice numit expoziţiune. După evidenţierea contextului spaţial teritorial şi temporal, urmează partea esenţială a acestui mesaj, prin care cititorul urmăreşte să ia cunoştinţă directă de starea lumii romanului lui M. Preda. Pentru a realiza o comunicare convingătoare a mesajului, scriitorul realizează o construcţie metaforică personificatoare în care timpul apare ca subiect conştient "...timpul avea cu oamenii nesfârşita răbdare.". Sensul mesajului ar fi că viaţa se aşezase în tipare, lucrurile decurgeau în sensul normalitaţii, că viaţa oamenilor era statornică, astfel că timpul nu presa existenţa, nu grăbea acţiunile oamenilor, nu le impunea ritmuri ieşite din comun. Ideea este continuată intr-o propoziţie principală cu nuanţă opoziţională, în sensul că pare o explicaţie a mesajului „viaţa se scurgea aici fără conflicte mari." O asemenea viaţa „fără conflicte mari" înseamnă viaţa aflată pe un făgaş obişnuit, înseamnă că lumea trăieşte într-un mod care o pune la adăpost de frământări (deosebite), de convulsii sociale an măsură s-o scoată dintr-un ritm firesc. ,,Întreaga desfăşurare a romanului va contrazice însă atmosfera paşnică idilică, de sat tradiţional, fără probleme. Evoluţia evenimentelor, destinul personajelor vor contrazice aparenţele, începutul arătând că liniştea şi răbdarea 27

timpului cu oamenii erau înşelătoare, anunţând evenimente în faţa cărora satul şi oamenii vor rămâne singuri.”1 1

Simion, Eugen: Scriitori români de azi, Editura. Cartea Românească, Bucureşti,1974, p. 304

Începutul cărţii este mult mai bine perceput în complexitatea conotaţiei sale, dacă cititorul face conexiune cu fraza finală: „... timpul nu mai avea răbdare." Autorul recurge la această personificare a timpului care pare aici autorul întâmplărilor pe care le trăieşte lumea în general, ca si microuniversul satului şi al Moromeţilor în special. De fapt, timpul nu mai este aici o noţiune filosofică sau strict ştiinţifică, ori un motiv literar, ci pare mai curând sinonim cu un destin capricios si imprevizibil, de care depinde lumea. Finalul romanului închide acţiunea în plan epic. Sub aspectul naraţiunii, evenimentele se precipită, iar Moromete sub presiunea timpului, ia decizii care nu mai puteau suferi amânare. Sfârşitul volumului I prefigurează destinul personajului central. Acesta işi bate fiii cei mari, după care le spune fără cruţare: "- Cui nu-i place târla mea, să se ducă/ Să plece!". Apoi Moromete vinde pământul din spatele casei lui Tudor Bălosu işi plăteşte datoriile faţă de Aristide, funcierea, taxele pentru şcoală lui Niculae, îşi cumpăra alţi cai, dar nu se mai duce la întâlnirea din „poiana lui locan", unde va rămâne numai in plan simbolic:"... capul lui de humă arsă, făcută odată de Din Vasilescu, şi care acum privea însingurat". Ca şi in alte cazuri, al lui Rebreanu de exemplu, romanul cel mai important al lui Marin Preda este anticipat si pregătit de nuvelele sale. În volumul de debut, "Întâlnirea din pământuri", sunt câteva naraţiuni - " O dimineaţă de iarnă", "O adunare liniştită"; "În ceaţă" etc. – „care prefigurează motive, întâmplări şi personaje din roman, uşor de depistat la o simplă confruntare, dar mai important decât aceasta este faptul că încă din nuvele se conturează obsesia fundamentala a creaţiei lui Marin Preda, care este destinul ţăranului român”1. Moromeţii reprezintă, pe aproape o mie de pagini, povestea unei familii de ţărani din Câmpia Dunării care cunoaşte de-a lungul unui sfert de secol o 28

adâncă si simbolică destrămare. Acţiunea e plasată, în punctul ei iniţial, la câţiva ani înaintea celui de-al doilea război mondial, când timpul părea foarte răbdător cu oamenii, iar viaţa se scurgea fără conflicte mari. 1

Simion, Eugen: Scriitori români de azi, Editura Cartea Românească,Bucureşti,1974, p. 266

În spaţiul epic al lui Marin Preda funcţia acestui timp este însă paradoxală. El nu mai are răbdare şi va produce în sânul ţărănimii schimbări fulgerătoare, care pun în cumpănă însuşi destinul ei milenar. "Cât ieşeau din iarnă şi până aproape de sfântul Niculae, Moromeţii mâncau afară în tindă la o masă joasă si rotundă, aşezaţi în jurul ei pe nişte scaunele cât palma. Fără să se ştie când, copiii se aşezaseră cu vremea unul lângă altul, după fir e si neam. Cei trei fraţi vitregi, Paraschiv, Nilă şi Achim, stăteau spre partea din afară a tindei, ca şi când ar fi fost gata in orice clipă să se scoale de la masă şi să plece afară. De cealaltă parte a mesei, lângă vatra, jumătate întoarsă spre străchinile si oalele cu mâncare de pe foc, stătea totdeauna Catrina Moromete, mama vitregă a celor trei fraţi, iar lângă ea îi avea pe ai ei, pe Niculae, pe Ilinca şi pe Tita, copii făcuţi cu Moromete...Moromete stătea parcă deasupra tuturor. Locul lui era pragul celei de-a doua odăi, de pe care el stăpânea cu privirea pe fiecare. Toţi ceilalţi stăteau umăr lângă umăr, înghesuiţi, masa fiind prea mică. Moromete n-o mai schimbase de pe vremea primei lui căsătorii, deşi numărul copiilor crescuse. El şedea bine pe pragul lui, putea să se mişte în voie şi de altfel nimănui nu-i trecuse prin cap că, ar fi bine să se schimbe masa aceea joasă si plină de arsurile de la tigaie." 1 Moromeţii, strânşi în jurul unei mese mici si rotunde, dominaţi de un tată temut şi ascultat, par încremenirea unei vechi rânduieli. ,,Marin Preda îşi începe romanul prin analiza acestui moment din viaţa unei familii de ţărani, reliefând conflictul dintre vechea ei structură şi noua realitate sufletească.” 1 Gospodăria Moromeţilor era solidă şi grija lui Moromete era s-o menţină intactă. E pentru prima dată când în literatura română ţăranul nu e stăpânit de ideea de a avea pământ, ca şansă a fericirii sale, ci de a şi-1 păstra. Ilie Moromete avea două loturi, al lui şi al Catrinei, şi o mulţime de copii care 29

să muncească. Şi totuşi, mica-i proprietate intră în declin, pentru că el nu prevăzuse disensiunea interioară a familiei şi nici nu înţelege pericolul real al veşnicelor sale datorii amânate. 1

Iordache,A

- Personaje litarare, ed. Sarmis, Craiova, p. 108

În primele capitole ale cărţii aceste lucruri rămân necunoscute. Prozatorul nu-şi începe povestea de la cap, ci de la un punct oarecare din desfăşurarea ei. Personajele sunt gata formate, ele intră în acţiune fără nici o pregătire prealabilă şi se mişcă conform firii lor. Modalitatea aceasta trădează un gust al reprezentării dramatice, viziunea artistică a lui Marin Preda fiind adeseori scenică, ceea ce creează un puternic sentiment al autenticităţii. După lunga descriere a întoarcerii Moromeţilor acasă, atenţia scriitorului se indreaptă spre viaţa comunităţii rurale. El îşi alege în acest scop secvenţe dintr-o zi de duminică la ţară şi narează, dilatând prin insistenţă, evenimente obişnuite, ca tăierea unui salcâm, un drum spre fierărie cu secerile pe umăr, o adunare in poiană, plata unor impozite, căluşul, hora. Lumea e plină de "personaje" pe care el le contemplă cu voluptate şi le recreează apoi ca un adevărat artist pentru prieteni, pentru că în Moromete gustul pentru contemplaţie se îmbină perfect cu darul vorbirii si mai ales cu plăcerea de a vorbi. „Moromeţii nu e numai o excelentă monografie a satului . Interesul romanului stă mai presus de orice , în forţa cu care creează viaţa în mişcare, sculptând chipuri vii închiaburirii , e relevat în Moromeţii , dintr-o perspectivă originală , cu puterea unei arte incoruptibile. Nu avem în faţă un oarecare ţăran mijlocaş, îl avem pe Ilie Moromete , cu personalitatea lui pregnantă , cu a sa înţelegere particulară a lumii cu o conduită proprie ce pare unora suceală, cu drama interioară pe care puţini din cei ce-1 înconjoară sunt în stare să o perceapă şi care tocmai prin intensitatea trăirii inedite luminează proporţiile dramatismului generat de poziţia socială a categoriei reprezentate,,.1 ,,Titlul romanului Moromeţii prezintă obiectul de interes al lui Marin Preda -existenţa unei familii în genul lui Glasworth Forsyte Saga, Roger Martin

30

du Gard Les Thibault Saga familiei lui Moromete reprezentând universul moromeţian”2. 1

D. Micu, Romanul Românesc contemporan, E.S.P.L.A, 1959, Bucureşti p.119

2

Popescu, Marieta, Scriitori români comentaţ, Marin Preda, ed. Recif, Bucureşti, 1995, p. 69

Marin Preda are meritul de a fi integrat o dramă eternă istoriei şi realităţilor sociale româneşti ("fără istorie literatura se asfixiază) . Drama lui Moromete se declanşează intr-un timp istoric anumit, când puterea banului îl pune pe ţăran în situaţia de a face din producţia sa o marfă. ,,În satul patriarhal, cu economie autarhică, năvăleşte cu violenţă un alt tip de relaţii, în cadrul cărora trebuie să produci unele bunuri, dar şi să vinzi, ca să poţi cumpăra altele.,,1

Romanul prezintă aşadar destinul dramatic al satului românesc surprins cu duritate de evenimentele ce vor afecta existenţa sa . Este aici o altă temă fundamentală a gândirii lui Marin Preda şi anume dispariţia ţărănimii tradiţionale şi schimbarea satului de zguduirile istoriei. Romanul Moromeţii este este considerat un roman al unei familii , este vorba de familia ţăranului Ilie Moromete , o familie numeroasă , alcătuită din copii proveniţi şi din alte căsătorii. Volumul întâi se termină prin schimbarea unghiului de referinţă asupra timpului, care, departe de a fi răbdător şi tolerant, şi-a dus la bun sfârşit inexorabila-i eroziune. Muţenia în care alunecă e o stare de criză şi, în mod simbolic, o dispariţie. Sfârşitul lui Ilie Moromete este sfârşitul unei mentalităţi de origine arhaică. El conservă o lume şi imaginează una în care să poată trăi. Detronat cu brutalitate de timpul care devine nerăbdător, el este un "rege fără ţară". Criza îl înstrăinează de fosta lui ipostază, pe care o priveşte cu ochi străini. Eroul îşi va înţelege finalmente drama, ceea ce face din el un personaj superior. Moromeţii, volumul al doilea, pare un alt roman şi prin structură, şi prin tehnica narativă şi prin stil. El reprezintă în primul rând o victorie a 31

scriitorului asupra lui însuşi. Marin Preda a luptat multă vreme, începând cu romanul "Risipitorii", să-şi creeze propriul său stil, care să nu fie stilul în care se exprimau ţăranii sau cu care scriitorul exprima tema ţăranilor. 1

Simion, Eugen: Scriitori români de azi, ed. Cartea Românească, p. 265

In "Imposibila întoarcere", cât şi în "Convorbiri cu Marin Preda", el arată că„ pentru un creator ambiţios care vrea să creeze în mod deliberat un anumit univers şi să atace teţne cte conştiinţă este necesar un stil al scriitorului, instrument formidabil- de a fem^a şi de a stăpâni dintr-un punct de înalta intelectualitate materia inspiraţiei. "Cu acest stil... am scris "Moromeţii" volumul doi, "Intrusul", povestirea "Friguri" si apoi volumul "Imposibila întoarcere" şi romanul "Marele singuratic".1 Mărturisirea scriitorului dă un alt sens raporturilor dintre cele două volume, pentru că, deşi primul e un roman al individului, iar al doilea al masei -iar masa nu trăieşte exact aceeaşi dramă economică şi aceeaşi tragedie sufletească -, unitatea lor ţine de viziune. În ambele creşte imaginea unui univers şi a unei civilizaţii aflate la răscruce de drumuri şi destinul acestui

univers

şi

al

acestei

civilizaţii

reprezintă

adevăratul

obiectiv

al

"Moromeţilor". Schimbând stilul, Marin Preda a putut altfel stăpâni problema pusă în discuţie, care ar fi riscat - prin oglindirea doar din perspectiva lui Ilie Moromete -să deformeze o realitate complexă, revoluţionară. Acţiunea celui de-al doilea volum are loc tot în satul Siliştea-Gumeşti, în primele două decenii după eliberare. Naraţiunea cunoaşte întoarceri în timp şi eliminări de fapte (reluate în Marele singuratic), singurul moment de o mai întinsă coerenţă epică fiind cel in care Niculae Moromete participă ca activist la o campanie de seceriş în propriul său sat. Moromeţii II cuprinde cinci părţi ,partea întâi 23 de capitole, partea a doua 20 de capitole , partea a treia 22 de capitole, partea a patra 12 capitole, partea a cincea 13 capitole-romanul fiind revizuit de câteva ori este însă 32

alături de primul volum un tot unitar şi constituie istoria familiei Moromete şi a satului după război . 1

.F Mugur Convorbiri cu Marin Preda.

Satul

tradiţional, Ilie Moromete nu se mai află în centrul romanului.

Cornel Ungureanu afirma ca acest volum este văzut ca ca un „roman al eşecului,, totuşi Ilie Moromete este în centru ca un exponent al vechiului sat. El nu mai domină aşezarea, ca altădată, ci numai un grup restrânsCostache al Joachii, Nae Cismaru, Matei Dimir şi GiugudeLAlături de Ilie Moromete se conturează tot mai mult Niculae, fiul său, dar fără complexitatea tatălui strălucirea şi „În primele capitole, grija prozatorului e să distrugă imaginea dintâi a lui Moromete, aratându-i o altă faţă, lipsită de glorie. Aceasta acţiune se justifică prin nevoia de eliberare a scriitorului, care, "pentru a face loc altui destin literar, trebuia, intr-un fel, să omoare în noi nostalgia faţă de cel dinainte, să ne dea iluzia că el poate trai şi altfel în mijlocul unei familii în care autoritatea lui e contestată şi al unei epoci în care subtilităţile limbajului si plăcerea de a contempla sunt nişte frumoase anacronisme" 1 Deşi a cunoscut o perioadă de prosperitate şi şi-a refăcut averea, Moromete nu se mai poartă ca înainte şi ia hotărâri care îl coboară în ochii familiei. Ii interzice lui Niculae să mai frecventeze şcoala pe motiv că "nu-i aduce nici un beneficiu", continuă să nu treacă pământul şi casa pe numele Catrinei, în schimb merge la Bucureşti să le propună celor trei fii să se întoarcă în sat, să le dea lor tot, iar el cu Catrina să se retragă într-o coşmelie pe care s-o ridice alături de vechea lor casă. O ură năprasnică se ridică atunci în sufletul acestei femei, care-şi părăseşte bărbatul la bătrâneţe şi se duce să trăiască la fiica ei din prima căsătorie. Ilie Moromete intră într-o zonă de umbră, autoritatea lui în sat se diminuează, familia nu-1 mai ascultă, vechii lui prieteni au murit sau 1-au părăsit, noii prieteni, Matei Dimir, Nae Cismaru, Costache al Joachii, Giugudel, îi apar mediocri, el insuşi are impresia că nu mai găsesşte nici un om în stare să 33

glumească inteligent.

1

Simion, Eugen: Scriitori români de azi, Ed. Cartea Românească Bucureşti, 1974, p.289

Satul intră într-un ritm accelerat de disoluţie, pe scena lui năvălesc forţe necunoscute, apar figuri noi ca notarul, Bila, Isosica, Zdroncan, Mantarosie, Plotoagă, Adam Fântână, Ouabei, Vasile al Moaşei ş.a., se discută probleme noi şi se naşte o politică nouă. Ţăranii asistă la un fenomen ameninţător, la o adevărată "spargere" a satului, a cărei raţiune le scapă : "Erau evenimente pline de viclenie... s-ar fi zis, văzând ce oameni ieşeau acum la iveală, că un sat nu era o aşezare de cel mult două mii de case adunate într-o vale de râu şi ascunse sub salcâmi, ci o groapă fără fund, din care nu mai încetau să iasă aţâţi necunoscuţi"1 Aceasta este o epocă de tranziţie, când Moromete dispare o vreme ca erou activ, ca să redevină când totul va fi iremediabil pierdut pentru el. Se impune, în schimb, Niculae Moromete, copilul neglijat de părinte, care-şi părăseşte şi el, ca şi fraţii mai mari, dar in alt mod, condiţia de ţăran, fiind hotărât să realizeze o existenţă, şi o atitudine care să-1 îndepărteze de la greşelile tatălui său. Discuţiile dintre ei doi, destul de numeroase, provocate mai ales de Morometetatăl, au semnificaţia unei confruntări între două concepţii de viaţă, între două civilizaţii. Niculae Moromete crede într-o "nouă religie a binelui şi a răului" şi devine "apostolul" ideilor socialiste care prevăd, odată cu schimbarea întregii societăţi, înnoirea radicală a satului. În "Moromeţii", Marin Preda „analizează procesul istoric al destrămării celei mai vechi clase sociale româneşti, a satului tradiţional, lume organică, sieşi suficientă, purtătoare a unei civilizaţii milenare, dar ajunsă într-un ceas de crepuscul. Criza satului arhaic se reflectă în chiar conştiinţa celor care îl reprezintă, în aşa fel încât substanţa romanului va deveni tragedia unei umanităţi pe cale de dispariţie”2. Scriitorul realizează aici una dintre cele mai verosimile imagini literare a satului românesc printr-o observaţie rece, obiectivă, a dramelor obscure, dar 34

1

Marin Preda Moromeţii Prefaţă de Eugen Simion, ed. Gramar Bucureşti, 1995 p.XXI Marin Preda Moromeţii Prefaţă de Eugen Simion, ed. Gramar Bucureşti, 1995 p.XXII

2

profunde, care însoţeşte trecerea unei categorii sociale spre alte forme de existenţă. Muncile agricole, mai ales secerişul şi treierişul, au şansa unui pictor remarcabil, care ştie să-şi dozeze culorile si nuanţele în tablouri de-o mare autenticitate si poezie, în acelaşi timp, privirea scriitorului se îndreaptă şi asupra acelor obiceiuri si tradiţii populare care trădează o realitate spirituală mai adâncă, înmormântarea, parastasul, forme vechi de ritual, ca spălatul picioarelor de Rusalii şi căluşul, jocul băieţilor pe câmp cu bobicul, întâlnirile nocturne ale tinerilor ţărani, hora, atitudinile curente ale soţilor în familie etc. sunt înfăţişate când ironic, când cu o evidentă notă lirică, dar permanent cu grija de a reliefa specificul unui mod de existenţă. Sub acest aspect, capitolul despre moartea lui Moromete este tot ce s-a scris mai tulburător în literatura română despre moartea unui bărbat. Aşezat în descendenţa atât de bogată a literaturii române de inspiraţie rurală, „romanul Moromeţii aduce elemente de originalitate: propune un univers sătesc autonom, fără ecouri din Slavici, Creangă, Sadoveanu sau Rebreanu; impune alături de ţăranul acestora un alt tip de ţăran, perfect independent şi de egală viabilitate artistică, cu un comportament şi o problematică specifice; dă prozei ţărăneşti o dimensiune psihologică neaşteptat de profundă”.1 Familia Moromete nu este una chiar obişnuită, copiii fiind împărţiţi în două tabere, una formată din copiii din prima căsătorie a lui llie Moromete, Paraschiv, Nilă, Achim, şi a doua compusă din fete şi Niculae, care era mai mult neutru. El fiind cel mai mic din familie, putem spune că este şi cel mai sensibil, lucru care îl făcea să plângă foarte repede. Moromete nu prea era interesat de soarta mezinului, pentru el copilul fiind doar o persoană care trebuia trimisă cu oile, de aceea atunci când acestuia i s-a făcut rău la serbarea şcolară Moromete nu a ştiut ce să facă. Niculae are un rol important deoarece reuşeşte să-şi înduplece tatăl să facă altceva decât şi-a plănuit, adică să-1 convingă că el nu are nevoie de pământ ci are nevoie de şcoală, lucru cu care Moromete nu a fost de acord la început, dar apoi a îndeplinit voinţa băiatului. 35

1

Mihai Gafiţa: Prefaţă la vol „Întâlnirea din pământuri”, Ed. Pentru literatură, B. P.T., 1966, p.XXI

„O altă componentă a familiei este mama, Catrina Moromete care în primul volum nu are un rol foarte mare, unicul detaliu care o diferenţiază aici este viaţa ei dublă, în vis şi realitate, şi frica morbidă de Diavol, fiind foarte credincioasă, mustrându-şi adesea soţul pe motivul că nu merge la biserică” 1. Ea este supusă bărbatului, luând şi bătaie de la acesta din cauza celor trei băieţi, temătoare de copiii vitregi, are un glas "îndepărtat şi îmbulzit de gânduri". Mai târziu, ura cumplită împotriva bărbatului o va scoate din anonimat. O scenă importantă din viaţa Moromeţilor este cea a cinei, în care descriindu-se poziţiile la masă se arată statutul fiecăruia în cadrul familiei. Astfel modul în care sunt aşezaţi la masă sugerează şi anticipează viitoarele conflicte care vor determina destrămarea familiei. Mama împreună cu fetele stăteau în partea dinspre vatră, sugerându-se astfel faptul că ele asigurau buna desfăşurare a cinei. Locul lui Niculae denotă faptul că este neglijat de familie, iar cei trei băieţi, Paraschiv, Nilă şi Achim au o poziţie centrifugă, semn al dorinţei lor de a părăsi casa părintească, atraşi de mirajul unei alte lumi. Pe cel mai înalt loc din jurul mesei stătea Moromete, acest lucru reliefând autoritatea lui paternă. Scena cinei de o mare simplitate pare a fi un ecou peste milenii al ceremonialului familiei gentilice care şi-a conservat într-o formă aproape intactă structura , dar nu şi mentalitatea. O altă situaţie semnificativă este şi perioada secerişului. Prin acest eveniment ni se arată ordinea cu care llie Moromete şi-a orânduit copiii, fiecare având bucata sa de secerat, pe care trebuia sa o termine într-o anumită perioadă de timp. Pentru Niculae acest an reprezintă iniţierea sa în tainele secerişului, el mergând pentru prima oară cu familia la secerat. Un lucru demn de remarcat în roman este conflictul între cele doua grupuri de copii, datorat în special pământului, o dovadă fiind faptul că Paraschiv, bănuind că surorile lui ţin comori ascunse într-o ladă, o sparge, între llie Moromete şi cei trei fii ai săi există o relaţie mai specială, pe care însă el nu

36

o arată foarte bine, fiind autoritar cu toată lumea. Insă această atitudine este răsplătită într-un mod nu foarte cuviincios de către băieţi, ei murmură şi-l 1

Marin Preda Moromeţii Prefaţă de Eugen Simion, Ed. Gramar Bucureşti, 1995 p.XXV

vorbesc de rău în sat că a dat porumbul ieftin, şi că "el nu face nimic", "stă toată ziua". "A face ceva" înseamnă a face bani. „Tinerii Moromete au simţul acumulării burgheze, iar modelul lor e Tudor Bălosu, semnul noilor relaţii capitaliste în economia satului. Dragostea bărbatului nu întârzie să apară, el având o concepţie patriarhală şi, voind să-şi lecuiască fiii de boala câştigului, îi lasă să se ducă de mai multe ori la munte. Insuccesul nu-i dezarmează, şi stimulaţi de Guica, sora rea a tatălui, care le spune că fetele vor să le fure averea, ei plănuiesc să fugă cu oile şi caii la Bucureşti.”1 Presat de fonciire şi de bancă, Moromete acceptă să-1 lase pe Achim să plece cu oile la Bucureşti pentru a câştiga bani. Când îşi dă seama că Achim nu se va mai întoarce, Moromete se gândeşte să vândă caii, daţi in grija lui Paraschiv si Nilă. Aceştia însă se opun şi încearcă să fugă, dar ţăranul află că ei vor să-1 jefuiască şi să-1 părăsească şi îi opreşte. E momentul în care începe declinul personal. Spargerea familiei duce la prăbuşirea lui morală. Scena finală în care, după ce, pentru a-şi îmbuna feciorii Moromete se răzbună pe nevastă, scos din răbdări, loveşte pe Paraschiv si Nilă cu parul, explicând toata tactica sa, atitudinea faţă de realităţile crispante din jur : «- Atâta timp cât trăiesc eu, ori faceţi cum zic eu, ori dacă nu, să plecaţi. Am muncit şi am trudit şi am luat pământ ca să trăiţi voi bine . De ani de zile mă zbat să nu vând din el, să plătesc fonciirea fără să vând, ca să vă rămâie vouă întreg, orbilor şi sălbaticilor la minte . Şi [...] acum săriţi la mine... că v-am furat munca voastră ! Bolnavule după avere !... O să-ţi mănânce capul averea, să ţii minte de la mine! » Paraschiv şi Nilă sparg lada de zestre a fetelor, iau banii si covoarele şi fug cu caii, ameninţând cu o răzbunare şi mai mare. Moromete bate la poarta lui Tudor Bălosu şi vinde o parte din pământul familiei. O scenă remarcabilă ce ţine de familie este scena trezirii din familia lui Pisică.

37

In acea casă deşteptarea era ca la armată, deoarece capul familiei striga cat îl ţinea gura „Deşteptarea" . 1

Marin Preda Moromeţii Prefaţă de Eugen Simion, ed. Gramar Bucureşti, 1995 p.XXVI

Apoi începea o hărmălaie de nedescris pe care părinţii nu se sinchiseau să o oprească. Când Moromete a întrebat de ce nu dă în ei, Pisică i-a explicat că el nu apelează la violenţă deoarece ar fi gălăgie şi mai mare. Linişte s-a făcut când una dintre fete, la îndemnul mamei a ţipat, iar apoi toţi s-au pus pe treabă. Pentru a arăta simţul de răspundere al copiilor, Marin Preda ni-1 prezintă pe Boţoghină care, fiind bolnav pleacă la sanatoriu lăsând toate grijile pe capul fiiului, Vatică Boţogină care îşi ia rolul în serios, şi cel dintâi semn de autoritate este glasul "aspru si neînduplecat" cu care îşi strigă sora.în roman este prezentată şi întemeierea unei familii, care însă întâmpină multe greutăţi, cea a lui Birică şi a Polinei. „Marin Preda poate să concentreze în planul naraţiunii, un mare număr de fapte reala şi imaginare,, l Ilie Moromete- figura centrală a cărţii Unul dintre cele mai fascinante personaje din literatura noastră este Ilie Moromete despre care criticii literari au scris pagini memorabile. „Om al vremii sale, lipsit de ipoteza fie şi utopică a altei lumi, Moromete e un sceptic, de altfel ca şi ţăranul sărac Ţugurlan, care, rezistând o clipă forţei cu forţa se duce de bunăvoie la închisoare.Exemplar al unei lumi crepusculare , una din victimele inexorabilitătii istoriei care nimiceşte orice tendinţă centrifugă, Moromete e un individ cu simţul umorului şi, dovadă de fineţe a comunităţii sale de ironie.„2

Ilie moromete personajul central al romanului. Obiect al unei bogate literaturi critice ,destinul lui Ilie Moromete ilustrează o "temă fundamentală",care 1-a preocupat îndelung pe prozator -dispariţia clasei ţărăneşti. Caracter puteric ,natură complexă ,inteligenţă ieşită din comun ,Ilie Moromete (al cărui prototip este Tudor Călăraşu ,tatăl autorului simbolizează lumea ţărănească .Comentatorii romanului au remarcat spiritul independent al 38

personajului ,ironia ,darul de a descoperi dimensiunile inedite ale lucrurilor. Exista o lume în care personajul se lupta cu alde Tudor Bălosu, Jupuitul sau 1

Marin Preda Moromeţii Prefaţă de Eugen Simion, ed. Gramar Bucureşti, 1995 p.IX Al.Piru Istoria Literaturii Românei de la început şi până azi, ed. Univers, Bucureşti, 1981, p. 513

2

Aristide ca să îşi achite datoriile ,să-şi păstreze independenţa materială, dar şi o altă lume, nevazută, la care foarte puţini au acces ,în care darul său de povestitor, calmul, perspicacitatea, omenia, îl situează în centrul tuturor .. Contemplarea lumii, acceptarea ei, lupta pentru apărarea vechilor bucurii, aveau să se sfârşească în momentul producerii unor lovituri imprevizibile. Drama epică se axează, aşadar, pe episoade semnificative din eforturile pentru achitarea fonciirei, pregătirea viitorului celor trei fii şi a celor două fiice, găsirea unei soluţii pentru trimiterea lui Nicolae la şcoală. Păstrarea neatinsă a lotului de pământ primit după război înseamnă libertate, independenţă de actiune,o continuare fără griji a discuţiilor prelungite în poiana fierăriei lui locan Atacurile decisive vor veni din interiorul familiei (fuga lui Achim, Nilă, Paraschiv cu caii şi oile ,neînţelegerile cu Catrina, convingerea că trebuie să îl trimită pe Niculae la şcoală) şi îl cuprid din ce în ce mai mult, îl izolează, fiindcă jocul lui este de neînţeles. Catrina nu-i înţelege suceala, calmul("Esti mort după şedere şi tutun"), Guica îl crede un spoliator, iar la instigarea ei, cei trei băieţi din prima căsătorie, un tată nedrept. Darurile firii sale deosebite găsesc apreciere în ochii prietenilor din fierăria lui locan,cu care discuta politică,dar şi ai primarului Aristide ,de la care este nevoit să se împrumute cu bani. „Socotesc personajul Ilie Moromete un spirit, mai întâi nastratinesc, şi prin aceasta el se fixează într-o tradiţie tipologică .În primul volum, această condiţie -care nu-i numai aparentă ! - domină. Există însă o altă realitate a lui , o altă structură metafizică, legată nu atât, sau nu în primul rând de capacitatea lui de a medita, de plăcerea de a Filosofa , de, în fine, o individualitate fericit înzestrată, cât de o spiritualitate specifică Ideea de dispariţie a unei civilizaţii şi ideea gravă a morţii individuale pune partea sub semnul unui tragism spiritualizat. Fericită sau nu, formula exprimă o natură morală, nu filosofic. 39

Natura moromeţiană nu exprimă, am impresia, o duplicitate, ci o armonie de forţe morale. Punctul ei mai înalt spiritual iese în evidenţă în gesturile cele mai simpleale personajului. Din chipul în care se aşază la masă, din ritualul pe care îl apără, din modul în care începe şi conduce o conversaţie deducem această latură adâncă a psihologiei ţărăneşti, întrupată de Ilie Moromete. Experienţa existenţială a lui Moromete aduce după sine alt tip de meditaţie şi prefigurează o altă filosofie . Ea nu apare numai sub semnul gravităţii, ci sub acela al plăcerii de a sugera latura comică , absurdă a lucrurilor. Ilie Moromete e un simpatic om de spirit, face glume usturătoare, răspunde în doi peri, una zicând, alta gândind. Din apăsarea silabei, el scoate un efect. Cea dintâi atitudine a personajului e aceea a unui comediograf al cuvântului .,,1 Ilie Moromete era stăpânit de plăcerea vorbei, iar acest lucru stârnea mânia Catrinei, care-l certa: „Eşti mort după şedere şi după tutun...lovi-o-ar moartea de vorbă, de care nu te mai saturi !” Retras undeva în grădină sau prin spatele casei , el vorbea singur şi rostea cu voce tare ştirile, gândurile şi frământările.De aceea se poate spune că el îşi construia o lume a sa , interioară pe temeiul unor valori morale, tradiţionale, ţărăneşti. Avea o inteligenţă ascuţită şi o bucurie de a vedea lumea ca spectacol. Individualitatea lui Ilie Moromete este conturată in relaţia cu familia (precum în scena întoarcerii de la câmp) dar mai ales în relaţia cu satul, scriitorul derulând de exemplu evenimentele obişnuite dintr-o zi de duminică, tăierea salcâmului, drumul spre fierăria lui Ocan cu secerile pe umăr, adunarea din poiana lui locan, plata unor impozite, căluşul şi hora. Eroul este portretizat în mişcare, ieşind la drum, stând pe zănoagă sau mergând undeva spre mijlocul satului. El sesizează totdeauna elementul inedit, mai ales cel comic al existenţei, gustul său pentru contemplaţii îmbinându-se perfect cu darul vorbirii şi cu plăcerea de a vorbi. In scena discuţiilor din poiana lui locan el ni se dezvăluie ca un ţăran actor, dar şi ca un observator şi moralist. Mai întâi trece pe la frizer(îşi pregăteşte intrarea în scenă), apoi vine în poiana lui Iocan(intră in scenă) şi stă de vorbă mai întâi cu Cocoşilă, protagonistul de până atunci (probează că din 40

acest moment el va fi protagonistul). Rugat să le citească ştirea din ziar el lecturează mai întâi în gând(îşi pregăteşte rolul) şi apoi citeşte cu voce tare 1

Simion Eugen-Scriitori români de azi ,Editura Cartea Românească, 1974,p266

(interpretează). Interpretarea lui este desăvârşită pentru ca în final ascultătorii nici nu-1 mai recunosc în chipul de lut pe care-1 plămădise în momentele acelea, trasfigurarea sa fiind deci totală. Pilduitoare este şi scena de la seceriş. Sosesc dis-de-dimineaţă în capul locului, fiecare îşi ia cate o postaţă în primire, numai el intră în lan, freacă câteva spice în palmă pentru a încerca tăria bobului, smulge apoi câteva mănunchiuri de grâu pentru legătură şi deodată le spune tututror că se duce mai încolo, având ceva de făcut şi de fapt stă de vorbă cu un bătrân până spre prânz. Chemat la masă, nu întârzie de fel, vede tigaia cu fasole cu o pojghiţă deasupra şi crede că e rece şi sleită şi întinge în ea cu deznădejde, de frige, se înroşeşte şi apoi întreabă imperturbabil şi neutru de ce n-a fost încălzită fasolea, dar nu-i răspunde nimeni şi, Nilă, mâncăul familiei, prinde de veste, ia un dumicat mare şi scoate un urlet disperat. Moromete, contemplându-1 în tot acest timp şi întinzându-i nevinovat bota cu apă pentru a se răcori, considerând şi de data aceasta că la crezut că fasolea este sleită. La fel de edificatoare este şi scena discuţiilor cu Ţugurlan. Acesta trecuse pe la mai multe porţi să împrumute nişte porumb, dar toţi îl refuzaseră pentru că îi înjurase în poiana lui Ocan. Văzând că Moromete îl împrumută se mira de acest fapt pentru că îl înjurase şi pe el, dar acesta îi răspunse la fel de imperturbabil :"'Nu, pe mine mai combătut. Aia e altceva." Atitudinea lui creează fenomenul de înstrăinare de o dureroasă intensitate mai ales în relaţia lui cui cei 6 copii. Ii iubeşte şi le vrea binele, dar şi cenzurează orice înduioşare ca în scena întoarcerii cu Niculae în braţe, scuturat de frigura de la serbarea de premiere care este aproape patetică. „Eroul central al romanului nu seamănă, Ilie Moromete, nu seamănă cu nici unul din personajele prozei anterioare rurale sau citadine.Originalitatea sa 41

vine din modul în care un spirit inventiv, creator transformă existenţa spectacol.”1 l

Eugen Simion Prefaţă la volumul Moromeţii Editura Gramar Buc 1995

El privea lumea cu ochi pătrunzători şi în fiecare întâmplare el descoperea ceva deosebit.Călătorind la munte pentru pentru a vinde porumb,Moromete povesteşte la întoarcere multe întâmplări deosebite. Ilie Moromete stăpâneşte în chip absolut peste familia sa ,deşi copiii erau învrăjbiţi din cauza pământului. Declinul personajului începe în momentul în care simte că nu mai poate să-i ţină piept nici perceptorului,nici jandarmului , nici lui Tudor Bălosu .Spargerea familiei duce la prăbuşirea lui morală, şi semnalul acestui proces este glasul său. „Băieţii meilexclamă Moromete cu un glas de parcă n-ar fi ştiut că avea băieţi.Băieţii mei, Scămosule , sunt bolnavi. Să fugă de acasă ! De ce asta ? Nu i-am lăsat eu să facă ce vor ? Absolută , absolută libertate le-am lăsat ! Dacă veneau şi-mi spuneau : „Mă , noi vrem să fugim de acasă „ , crezi că i-aş fi împiedicat eu , Scămosule ! ? „De ce să fugiţi , frăţioare ? le-aş fi spus. încet nu puteţi să mergeţi ? „ Schimbarea glasului „tulbure şi însingurat „anunţă o modificare interioară profundă. Lumina pe care Moromete o descoperea în întâmplările şi faptele vieţii se stinge, liniştea îl părăseşte şi, fără linişte, existenţa nu mai este o încântare, ci o povară: „ Cum să trăieşti dacă itu eşti liniştit ? „ „Drama lui Moromete nu este de ordin economic, ci moral. Durerea lui Moromete vine , întâi, dintr-un simţ înalt al paternităţii rănite. Nu faptul de a-şi pirde o parte din lot îl întunecă, ci ideea de a-şi pierde fiii şi liniştea care-l face să privească existenta ca un spectacol superior”.1 Lipseşte din meditaţia lui disperarea joasă. Gândul prăbuşirii unei ordini durabile este primit cu o tristeţe rece . înstrăinarea de starea de inocenţă în care trăise îi pare mai rea decât moartea :

42

„Am făcut tot ce trebuia, reluă Moromete cu o sforţare, le-am dat tot ce era, la toţi, fiecăruia ce-a vrut... Ce mai trebuia să fac şi n-am făcut? Ce mai era de făcut şi m-am dat la o parte şi n-am avut grijă? Mi-au spus ei mie ceva să le dau şi nu le-am dat? A cerut cineva ceva de la mine şi eu am spus nu? Mi-a 1

Simion Eugen : Scriitori români de azi, Ed. Cartea Românească 1974 p. 280

arătat mie cineva un drum mai bun pentru ei pe care să-1 fi ocolit fiindcă aşa am vrut eu ? S-au luat după lume, nu s-au luat după mine ! Şi dacă lumea e aşa cum zic ei şi nu e aşa cum zic eu, ce mai rămâne de făcut ?! N-au decât să se scufunde ! întâi lumea şi pe urmă şi ei cu ea. „ Şi această gândire sumbră şi trufaşă îl ridică pe Moromete în picioare, pregătit parcă să facă faţă unei asemenea prăbuşirii.” Scena confruntării finale este magistral construită . Stăpânirea de sine este arma lui Moromete . Până în ultima clipă el speră să-şi poată recâştiga fiii porniţi pe o cale greşită . Când aceştia , pierzându-şi răbdarea , se revoltă pe faţă împotriva tatălui, sparg lada şi batjocoresc casa în care crescuseră , bătrânul ţăran vorbeşte cu glas blând şi sfios , îşi ceartă nevasta, cere un foc băiatului cel mic, loveşte obrazul fetei care vociferează şi se roagă liniştit şi senin de fiii care nu vor să-l mai asculte . După această pregătire înceată, izbucnirea este teribilă : Moromete ridică parul şi loveşte fără cruţare, glasul lui devenind un urlet : ,,-Ne-no-ro-ci-tu-le ! Paraschive ! Nenorocitule ce eşti ! Apoi se întoarse spre Nilă , care între timp sărise din pat şi se ghemuise într-un colţ: -Şi tu, Nilă ? Tu, mă ? E lume care aleargă din zi şi până în noapte pentru un pumn de faină ! Şi voi ca nişte câini ! Ca nişte câini turbaţi săriţi unul la altul ! Vă omor ! Cui nu-i place la târla mea, să se ducă ! Să plece ! „ Deşi îi vinde o parte din pământ lui Tudor Bălan , Moromete rămâne „îndepărtat şi nepăsător” . „Figura centrală a cărţii este, în mod absorbant, Ilie Moromete. Existenţa fiecărui membru al familiei depinde de existenţa şi iniţiativele lui. Nu asta face, însă, din el personajul tutelar al romanului. Ilie Moromete e un ţăran seducător, pe care propia sa soţie şi copiii îl ascultă cu neascunsă încântare. Niculae este 43

vizibil fermecat de felul de a vorbi al tatălui său . Prestigiul de care se bucură în sat este real şi necontestat. Inteligenţa , ironia , umorul, ştiinţa de a povesti fac din acest personaj un ţăran filozof „.l l

M.Ungheanu, MarinPreda.Vocaţie şi Aspiraţie, Editura Eminescu ,Buc, 1973 p.61

Meditând asupra propriei vieţi , când părăsit de fiii cei mari , când familia sa se află în pragul destrămării , Ilie Moromete greşise considerând că „lumea era aşa cum şi-o închipuia el" . Ilie Moromete este un om raţional în ceea ce priveşte atitudinea lui faţă de pământ . Spre deosebire de Ion al lui Rebreanu , care era dominat de instinctul de posesiune, de lăcomie pentru pământ , Moromete nu este sclavul îmbogăţirii, ci pământul constituie pentru el simbolul libertăţii materiale si spirituale , idee mărturisită de el in finalul romanului : „Domnule , eu am dus totdeauna o viaţă independentă" . Simţindu-se singur, işi caută liniştea pe câmp, în afara satului , unde poate vorbi cu sine însuşi, deoarece „cum să trăieşti, dacă nu eşti liniştit ?" Moromete se aşează pe o piatră de hotar „cu capul în mâini", punându-şi un şir de întrebări, ca şi când ar fi vorbit cu altcineva, căutând explicaţii pentru declinul în care se afla familia sa. Gândurile sumbre se îndreaptă spre o autoanaliza a atitudinii de părinte, a relaţiei sale cu copiii şi se consolează: „Am făcut tot ce trebuia (...) leam dat (...) fiecăruia ce-a vrut (...) i-am iertat mereu" . Relevanţa pentru această trăsătură este şi scena ploii, când Moromete udat până la piele de o „ploaie repede si caldă", cugetă şi exprimă o adevărată filozofie de viaţă precum monolog interior, analizează condiţia ţăranului în lume precum şi relaţia dintre tată şi copii. El se întreabă „ce-o să mănânci, mă tâmpitule?" cu un glas plin de amărăciune şi compasiune. Dezamăgit în etica sa paternă, rănit de fiii săi mai mari în autoritatea de tată, se consolează cu faptul că şi-a făcut datoria de părinte : „tot am făcut ceva, am crescut şase copii şi leam ţinut pământul până în momentul de faţă , deşi ei au fugit ca nişte trădători şi „n-au vrut să-1 muncească" Grija lui pentru educaţia copiilor răzbate cu tristeţe la suprafaţă şi, deşi niciodată nu s-a arătat iubitor cu ei, este limpede că 44

le-a dorit totdeauna binele: „toată viaţa le-am spus şi i-am învăţat (...) dar pe tine să vedem dacă eşti în stare cel puţin de-atâta (...) că de mâncare e lesne, dar ce le spui ?(...) şi-or să te înveţe ei pe urmă minte când oi îmbătrâni. O să-şi şteargă picioarele pe tine, că n-ai ştiut să faci din ei oameni" . l

Simion Eugen Scriitori Români de azi, Ed. Cdartea Românească, 1974, Buc p. 270

„Disimularea este o trăsătură definitorie a firii lui Moromete , evidentă în majoritatea scenelor din roman . Scena dintre Tudor Bălosu şi Moromete este semnificativă pentru „firea sucită" a eroului” 1. La întrebarea lui Bălosu dacă s-a hotărât să-i vândă salcâmul , Moromete se gândeşte că e posibil să i-1 vândă, însă răspunde cu voce tare : „Să ţii minte că la noapte o să plouă. Dacă dă ploaia asta, o să fac o grămadă de grâu", subânţelegând că s-ar putea să scape şi astfel de datorii, decât tăind salcâmul. Stârneşte deseori reacţii uluitoare celor din jur, din cauza logicii sale „sucite", cum îi spune Catrina . După plecarea lui Jupuitu, Moromete este cuprins de o „ciudată voioşie" şi-i mărturiseşte lui Bălosu „l-am păcălit cu două sute de lei (...) i-am dat numai o mie (...) . Bălosu se uită la el cu o privire rece si buimacă . Nu înţelegea." „Ironia ascuţită, inteligenţa ieşită din comun şi spiritul jucăuş, felul sau de a face haz de necaz conturează un personaj aparte între ţăranii literaturii române, stând mai aproape de realitate decât de ficţiune”1 . Citirea ziarelor în Poiana lui locan este o hrană sufletească pentru Moromete, discuţiile purtate aici au rolul de a clarifica şi disocia ideile din articolele publicate , de a descifra sensurile profunde ale politicii vremii şi nu de a prezenta. Când se hotărăşte să taie salcâmul nu spune nimănui, îl scoală pe Nilă in zorii zilei, care este năucit de decizia tatălui său: „De ce să-1 tăiem? Cum o să-1 tăiem ?", dar cu totul uluit de răspuns: „Aşa ca să se mire proştii !" După aceea, la aceeaşi întrebare a lui Paraschiv, Moromete, îl pune pe Nilă să-i răspundă, care cităndu-1 pe Moromete, îi spune cu bucurie: „Ca să se mire proştii". Trimiţând pe Nilă să vină cu caii pentru a căra salcâmul ce urma să cadă, acesta duce caii chiar în direcţia în care urma să se prăbuşească pomul, iar Moromete exclamă cu umor: „Adică da !...Treci cu ei încoa să cadă salcâmul pe 45

ei" Exemplele sunt numeroase, „a face haz de necaz" fiind o adevărată filozofie de viaţă a lui Moromete. Lui Niculae, care întârzia să vină la masă, îi spune: „Te duseşi în grădină să te odihneşti, că pană acum stătuşi !" sau certând fetele, care se duseseră la scăldat, în loc să-şi ajute mama să pregătească masa: „Dacă vă iau l

Simion Eugen Scriitori Români de azi, Ed. Cdartea Românească, 1974, Buc p. 297

de păr şi mătur bătătura cu voi, vă scutesc de-o treabă mâine dimineaţă" . Fire autoritară, Ilie Moromete este „capul familiei" numeroase, greu de ţinut în frâu, având în vedere şi conflictele dintre membrii familiei. Marin Preda îl prezintă încă de la începutul romanului „stând deasupra tuturor" şi stăpânind „cu privirea pe fiecare" . Ironia ascuţită adresată copiilor sau Catrinei, cuvintele deseori jignitoare („ca să se mire proştii"), educaţia dură în spiritul muncii şi hărniciei („mă, se vede că nu sunteţi munciţi, mă„) se dovedesc ineficiente, deoarece, cu toată strădania tatălui de a păstra pământul întreg ca să le asigure traiul, nu poate scăpa familia de la destrămare. „Plăcerea vorbei este o pasiune pentru ţăranul mucalit, care profita de orice întâlnire cu câte cineva pentru a sta la taclale, deşi singurul cu care putea vorbi cu adevărat era prietenul său Cocoşilă, cu care pierdea ceasuri întregi, spre supărarea Catrinei”1. La începutul romanului, lui Moromete îi plăcea să stea pe stănoaga podiştei, gândindu-se că „n-ar fi rău dacă s-ar ivi cineva (...) oamenii însă aveau treabă prin curţi, nu era acum timpul de ieşit în drum''. Auzindu-se strigat, se bucura: „iată că se ivise totuşi cineva". Necazurile, dezamăgirile, trădarea copiilor, neputinţa de a plăti dările, destrămarea familiei îl copleşesc pe Moromete, dovedind că într-adevăr numai „nenorocirile mari" pot schimba firea puternică a lui Moromete. În finalul volumului întâi, Moromete, aparent nepăsător, „nu mai fu văzut stând ceasuri întregi pe prispă sau la drum pe stănoaga. Nu mai fu auzit răspunzând cu multe cuvinte la salut. Nu mai fu auzit povestind" .. Ultimele capitole ale cărţii constituie cele mai frumoase pagini care ilustrează moartea unui ţăran din toată literatura noastră. Părăsit de Catrina şi de fiii lui , rămâne la bătrâneţe cu fata cea mica, Ilinca. Apropiindu-se de vârsta de 46

80 de ani, slăbit si înpuţinat la trup, Moromete, cu ciomagul în mână, rătăceşte în neştire pe lângă garduri, pe câmp, până când, într-o zi, fu adus cu roaba acasă. ,,Evoluând de la seninătate la tragic, Moromete rămâne personajul care suferă cel mai puţin schimbări structurale din întregul roman.Moromete l

Simion Eugen Scriitori Români de azi, Ed. Cdartea Românească, 1974, Buc p. 299

acţionează mereu în sensul valorilor sale , dar caracterul lor perimat şi propria sa structură spirituală îl obligă să apeleze la mijloace neadecvate pentru a le impune. El nu părăseşte valoarea supremă a umanismului popular-încrederea în triumful binelui.Până în ultima lui clipă ,aceasta reprezintă esenţa adevăratei sale reconcilieri cu lumea-,,binele n-a dispărut niciodată din omenire. Dar, zise el cu un gest care înhaţă parcă din aer adevărul care avea să urmeze , n-a fost pentru toţi!” 1 „Dacă ne-am întreba pentru care motive anume personajele lui Marin Preda ne plac, de ce le simţim atât de aproape de noi si de «simpatice», în sensul superior al cuvântului, răspunsul ar trebui să se refere în primul rând la fapt-1 că, indiferent de condiţia lor socială si intelectuală, ele sunt mari purtătoare de conştiinţă, sufleteşte foarte active, având o bogată şi intensă viaţă interioară. (...) Viaţa interioară a personajelor lui Marin Preda este nu numai bogată şi complexă, ci si înaltă. Ea presupune, pe lângă experienţele cruciale dure (cruzimea, nedreptatea, moartea), şi marile experienţe poetice ale existenţei (fericirea, dragostea, beatitudinea paradisiacă. Pentru seria acestora din urmă ar putea servi drept etalon (etalon care le ri)nfirmă valoarea proprie, originală) revelaţia pe care prinţul Andrei Bolkonski,

rănit, o trăieşte la Austerlitz

contemplând cerul (Război şi pace, voi. I, Partea a treia cap. XVI). Marea pondere a acestor experienţe poetice în proza lui Marin Preda nu periclitează însă nici un moment echilibrul viziunii. Idilică sau unilaterală aceasta nu devine| deoarece privirea scriitorului e circulară, îmbrăţişând totalitatea aspectelor vieţii, ansamblul manifestărilor omeneşti” 2.

47

1 2

Vladescu Andreea Marin Preda sau triumful conştiinţei ,Eseuri-Critică ,Editura Cartea R.1991 Cristea, Valeriu : Alianţe literare, cinci studii critice, Ed. Cartea Românească.1977 p 395

Evocarea lumii rurale în romanul Moromeţii Siliştea-Gumeşti este o comună mare, cu două biserici, o şcoală cu patru sute cincizeci de elevi încrişi şi vreo şapte învăţători. Hotarul comunei cuprinde, loturi mai vaste sau mai restrânse ale ţăranilor şi moşia Maricica, vegheată cu străşnicie de un paznic. Afară de bogătaşii satului, care au case mari, ţăranii ceilalţi vieţuiesc în case cu două sau trei camere şi chiar in bordeie. Descrierea răsăritului de soare este foarte frumos descrisă de autor „Soarele începe să răsară,câmpia se limpezeşte de spuma argintie a aburilor de rouă,,....Pe câmpie ,se întâlnesc ca nişte minuni ale naturii, „flori albastre de cicoare „.Un mânz nechează în depărtare, scena este deosebită, păstrând profunzimea observaţiei asupra naturii, în care încearcă să se înscrie şi omul. Romanul Morometii conţine episoade distincte, emblematice aproape, din viaţa satului, episoade ce dau întregii opere o structură concentrică. Un loc important în structura satului îl are „poiana lui Iocan”-„în faţa fierăriei se află o poiană mare cu pământul bătătorit, plină de unghii de cal,cuie şi belciugării arse.Fierarul bătuse în pământ stâlpi groşi pentru legatul cailor nărăvaşi.Adunările cele mai zgomotoase aveau loc pe poiana fierăriei mai ales duminica dimineaţa...” Membrii obişnuiţi ai unor astfel de adunări sunt Dumitru lui Nae,Cocoşilă, Moromete, iar replicile sunt pe măsură. „Parcă spuneai că e deştept! E deştept dar e oţ !”

48

Un personaj care vine la Poiana lui locan pentru a se certa cu toţi este Ţugurlan, iar Cocoşilă este un personaj care înjură aproape tot timpul. Moromete se retrage în mijlocul naturii ,pe câmp sau în grădină, atunci când agresiunile destinului îl înconjoară.Locul de meditaţie al ţăranului, spaţiul ce favorizează atingerea unor zone de calm desăvârşit al lumii şi al naturii, este câmpul unde se văd urmele făcute de căruţă în pământul moale, miriştea unde vântul uşor care venea dinspre miazănoapte sporea parcaşi mai mult tăcerea omului şi şi a pământului. În această natură perfectă Moromete avea viziunea unei lumi care se scufundă, în acelaşi mod în care Niculae din ,,Marele Singuratic” va realiza mai târziu că noua societate este la fel de utopică şi de nereală ca cele dinainte.-întâi este lumea care se scufundă, apoi toţi oamenii din ea. După o perioadă de strălucire în mijlocul comunităţii săteşti, Ilie Moromete, un personaj dispus spre izolare, este cuprins de situaţiile implacabile ale vieţii. „ Ilie Moromete a existat în realitate ...„- a fost tatăl autorului - „un om pe care n-aş putea să spun dacă 1-am iubit mai mult sau 1-am admirat mai mult .S-a amestecat în sentimentele mele pe care i le mai păstrez şi dragoste, dar şi admiraţie pentru personalitatea lui.,, l Acest personaj real din romanul Moromeţii a fost transformat într-un simbol al ţărănimii interbelice. Marin Preda îşi începe călătoria în istoria literaturii române cu Ilie Moromete.De la început, critica a asociat numele lui Marin Preda cu acela al lui Liviu Rebreanu. „Dacă Ion a constituit un model pentru Marin Preda şi i-a creat simţământul includerii în istoria autohtonă a genului, în acelaşi timp literatura lui Rebreanu i-a trezit un acut sentiment de neaderenţă.,, 2 Moromeţii nu constituie o replică la Ion , acest lucru văzându-se din lectura cărţii, dar personajul din primul volum a fost creat ca o antiteză la romanul lui Rebreanu.Acest personaj este Polina , fiica lui Tudor Bălosu , care se căsătoreşte , împotriva voinţei familiei, cu Ion Birică , un flăcău sărac-„am gândit exact un 49

personaj care să fie opus Anei care mi s-a părut neverosimil, nereal, şi mai mult o fantoşă creată de autor ca să-i iasă această schemă cu Ion -un personaj obsedat de pământ.„3 1

Marin Preda Îîntâlnire cu publicul băcăuan, Ateneu, VIII,nr.l, ian. 1971, p.2

2

Ion Bălu Monografii MarinPreda, Editura Albatros .p.44

3

.idem p.45

Ion se foloseşte de Ana pentru a obţine pământ de la Vasile Baciu ,Polina îl determină pe Birică sa-i ceară tatălui ei zestrea ce i se cuzenea .Birică o iubeşte pe Polina cu adevărat, iar tot ce întreprinde ea are un caracter justiţiar. Marin Preda abordează problema pământului, dintr-o perspectivă inedită în literatura română.Pământul este un element esenţial în reletiile dintre oameni . In satul moromeţian , ţăranii au fost împroprietăriţi prin reforma agrară de după primul mare război mondial.Pământul este modalitatea de existenţă şi posesiunea lui decisivă.El semnifică starea materială pe care se clădea prestigiul social.În jurul pământului se rotesc gândurile oamenilor.Satul trăia sub ameninţarea impozitelor - fonciirea, rata la bancă, dările comunale.Oamenii se zbăteau căutând soluţii pentru plata datoriilor.

,,Dincolo de drama Moromeţilor respiră satul românesc ante şi post-belic, aşezat pe parcursul a două epoci”1. Întâmplărilor din primul volum , dominat de familia Moromeţilor , le corespund în al doilea volum faptele colective, care se împart în două etape- prima urmăreşte viaţa satului în ansamblu, iar cealaltă parte , de egală importanţă ca şi prima se restrânge la evoluţia lui Moromete. Romanul Moromeţii dezvăluie un sat comun, surprins în tiparele tradiţionale, ele însele aflându-se sub imperiul timpului ce „avea cu oamenii nesfârşită răbdare”. Volumul întâi se încheie sub auspiciile acestui timp, care dintr-o dată„nu mai avea răbdare. Marin Preda reînvie lumea satului pe toate dimensiunile ei. Latura erotică este absorbită de cuplul Birică-Polina, latura dramatică de soarta lui Boţoghină,iar răzvrătirea şi spiritul destructiv de Ţugurlan şi de Guica, sora lui Moromete. Autorul a surprins absolut tot ceea ce caracterizează o zi obişnuită de duminică din existenţa satului muntean. 50

Este amintită hora duminicală.„Birică se îmbrăcă de horă,, , dar hora este lăsată de o parte, iar spectacolul căluşarilor atrage mai ales tineretul,nunta , praznicul în amintirea celor ce nu mai sunt nu lipsesc, dar nu mai au funcţia pe care o întâlneam la Liviu Rebreanu şi Mihail Sadoveanu. l

Eugen Simion Prefaţă la volumul Moromeţii Editura Gramar Buc 1995

Poiana din faţa fierăriei lui locan unde ţăranii dezbăteau subiecte din parlamentul ţării, este un loc magic pentru cei ce se adunau acolo.Satul lui Marin Preda se confruntă cu vicleniile istoriei. „In Moromeţii am vrut să fiu drept şi cu istoria şi cu ţăranii.” Autorul prezintă conflictul dintre timpul istoric şi destinul uman individual. Viaţa milenară a unei clase sociale se confruntă cu un nou mod de a vieţui. „ Ilie Moromete şi categoria lui socială nu mai puteau deţine rolul principal în evenimentele de azi. Istoria impunerii lumii rurale o inedită problemă. O tipologie diversificată se revarsă pe scena satului, lovind în structurile statornice ori luptând pentru menţinerea lor, impunând concepţii noi sau străduindu-se să le apere pe cele vechi. Comuna părea „o groapă fără fund din care nu mai încetau să iasă atâţia necunoscuţi”. Ocupând primul plan al cronicii, aceşti oameni necunoscuţi se dovedesc capabili să schimbe esenţa lumii rurale” . 1 Termenii aceştia — timpul răbdător sau nerăbdător — în care scriitorul comentează grav impresiile şi nădejdiile personajului său sunt la antipodul unei perspectivei biologice asupra existenţei ţăranului. Poruncile timpului n-au în romanul lui Marin Preda sensul de dependenţă strictă şi aproape exclusivă a vieţii de marile ritmuri ale naturii, ca la ţăranii Iui Ladislav Reymont. Se simte în toate paginile Moromeţilor consecinţele faptului că Marin Preda îşi urmăreşte personajele cu înţelegerea vremii noastre... Treptat, ameninţările... mărunte cu care e confruntată mereu în vremuri, «fără conflicte mari», existenţa unei gospodării de, mici proprietari, se unesc în ameninţări grave care o fac să se năruie”2.

51

Satul constituie acum personajul colectiv al romanului, dar şi spaţiul unor dramatice conflicte . Indiferent de voinţa indivizilor, istoria curge implacabil. O lume nouă se construieşte în vreme ce lumea veche este supusă nemilos corodării temporale . 1

I.Bălu : Monografii, Marin Preda, Ed. Albatros, Bucureşti 1976.

2

S. Iosifescu: Drumuri Literare, E.S.P.L.A., 1957,p.246

„Există în Moromeţii preocuparea de a înfăţişa civilizaţia străveche a clasei ţărăneşti. Riturile, arhetipurile mitice, credinţele, obiceiurile se păstrează, dar sânt supuse unei permanente mutaţii determinate de evoluţia de ansamblu a întregii societăţi rurale, în faţa istoriei, anistoria se prăbuşeşte inevitabil şi elementele arhaice, crezute perene, se degradează ireversibil, modificând cunoştiinţele şi modelând”1. Arhetipurile mitice pâlpâie pentru ultima oară în primul volum şi începutul celui de al II-lea. Jocul căluşului constituie o pagină de epos autentic. Virilitatea jocului transformă dansul într-un spectacol în faţa căruia tineri şi vârstnici sânt deopotrivă cuprinşi de încântare, Paradoxal, tocmai vigoarea jocului inculcă germenii destrucţiei, deoarece căluşul „nu se putea juca decât în formaţie, în costume, cu mult şi cu încă ceva care era greu de găsit şi de păstrat şi anume un conducător neobosit şi mai bun decât toţi ceilalţi care „să ştie căluşul”, adică să ţină minte numărul şi ordinea figurilor de joc. Rituri străvechi agonizează: praznicul morţilor la sărbătoarea Rusaliilor, precedat de datina spălării picioarelor tuturor invitaţilor, parastasul ş.a. Altele se alertează. Obiceiurile de nuntă - „ ... acest eveniment din viaţa unui flăcău şi a unei fete , atât de învăluit în taine altădată„, dacă tânărul era unul „acei flăcăi care semăna cu bradul pe care îl ducea prietenul lui încă neânsurat, pe calul care tropăia în buiestru în faţa alaiului de căruţe ale nuntaşilor şi dacă mireasa era frumoasă şi se făcea de nerecunoscut în rochia ei albă şi în voalul ei pe care nu-l punea pe cap decât odată în viaţă„ -îşi pierd orice interes prin introducerea lacomă a darului de nuntă . Mercantilismul ucide tradiţia.

52

Insă nu toate obiceiurile „ se stricau „. In Marele singuratic, Simina este încântată de spectacolul observat duminica după-amiază în satul Moromeţilor : „ ... oamenii se îmbrăcau cu ce aveau ei mai bun, nu numai cei tineri, şi se duceau devale , de fapt în centrul satului, şi stăteau acolo de vorbă în picioare, în grupuri, ceasuri întregi, ca într-o agora de pe vremea Greciei antice ... „ 1

Marin Preda Moromeţii Prefaţă de Eugen Simion, ed. Gramar Bucureşti, 1995 p.III

„La primul contact cu Moromeţii, şocul a premers — pentru mine — revelaţia. Lumea ţărănească a Bărăganului mi-era total necunoscută. Ţăranul nostru ardelean, cunoscut direct şi indirect (din proza unor Slavici, Rebreanu, Agârbiceanu), sau universul rural moldovenesc din scrierile lui Sadoveanu au suferit o teribilă lovitură prin apariţia insolită a lui Ilie Moromete. Nu mai încercasem o asemenea impresie derutantă' (şi, de ce n-aş mărturisi ? în primul moment, de refuz), de la cel dinţii contact cu opera lui Caragiale : moromeţianismul prelungea, pentru, mine, balcanismul atît de greu de digerat — cât încănu-1 plasezi categoric în sfera esteticului — al lumii lui .nenea lancu. Senzaţia, aproape fizică, de real, pe care mi-a dat-o întotdeauna proza, spre deosebire de poezie, m-a făcut mereu să văd în universul românesc, oricare ar fi fost el, în primul rînd o lume de calităţi şi defecte, înainte de a distinge noua dimensiune umană care să se divulge prin asemenea opere. Mi-a trebuit destul de mult timp, pentru a ajunge la o justă înţelegere a «fenomenului Moromete- : abia prin prelungirile lui în afara lumii sale de obîrşie adică dincolo de sfera acţiunilor rurale, prin faptele celorlalţi Moromeţi, aşa cum au apărut ei în scrierile ulterioare ale lui Preda, aceasta nouă dimensiune a sufletului nostru românesc s-a aşejat, pentru mine, în drepturile ei intangibile” 1 Moromeţii e un mare roman prin originalitatea tipologiei şi profunzimea creaţiei.Ţăranii din Siliştea-Gumeşti veneau la adunările satului cu o mare solemnitate aşa cum credincioşii mergeau la biserică.Ei aveau un anumit protocol în plecarea de acasă, în traversarea uliţei .Veneau îmbrăcaţi în veşminte curate,ieşeau la podişcă,stăteau de vorbă cu cei care treceau pe drum ,dar nu uitau să meargă şi lafrizerul satului. 53

Discuţiile acestora constau în lucruri despre recolta de grâu, despre ploaie, despre diverşi oameni din sat.Unii dintre ei aveau şi porecle cum ar fi Marmoroş blanc, Vidrighin. Politica este subiectul lor de discuţie, tema spestacolului de duminică.Moromete era cel care citea articole din diverse ziare iar ceilalţi râdeau cu gura până la urechi, făceau comentarii inteligente . 1

Şt. Augustin Doinaş, Marin preda ca amintire, în volumul Timpul n-a mai avut răbdare, Ed. Cartea

Românească, 1981., p. 78

Scena lecturii şi a comentării articolului despre „Marele congres agricol,, este memorabilă- ,,-Auziţi ce zice regele! spuse el şi îndată se făcu o tăcere deplină. Auziţi ce zice Majestatea-Sa, adăugă rotunjind mieros pe Majestatea— Sa... Domnilor, a devenit o lozincă să se spună la noi că agricultura este ocupaţiunea principală a românilor, am spus-o şi eu , dar, din nenorocire, dacă este ocupaţiunea manuală principală a românului, nu este totdeauna şi ocupaţiunea lui mintală...” În genul acesta decurgeau discuţiile în poiana lui locan.Ei dezbăteau nişte abstracţiuni şi s-ar putea spune că adunarea din curtea lui locan era universitatea lor. O altă faţă a existenţei ţărăneşti o constituie semnele şi simbolurile.Jocul copiilor de pe câmp ne trimite cu gândul la vechi rituri. Un loc important în roman îl ocupă salcâmul.S-a vorbit mult despre el în roman şi, de aceea, el devine un simbol în Moromeţii.Salcâmul a fost sacrificat pentru plata datoriilor la stat, dar o dată doborât gospodăria Moromeţilor este pustie. „Acum totul se făcuse mic-grădina, caii, Moromete însuşi arătau bicisnici.Cerul deschis şi câmpia năpădeau împrejurimile.,, Salcâmul era un arbore cu autoritate , iar fără el câmpia năpădeşte ograda. „Salcâmul este un simbol şi o pavăză.Prăbuşirea lui anunţă un sfârşit, o destrămare, o modificare deierarhii în lumea Moromeţilor.O dată cu tăierea

54

arborelui începe şi declinul familiei, anticipat în acest chip de o dramă în lumea vegetală.,, 1 După lunga descriere a întoarcerii Moromeţilor acasă, atenţia scriitorului se îndreaptă spre viaţa comunităţii rurale. El işi alege în acest scop secvenţe dintr-o zi de duminică la ţară şi narează, dilatând prin insistenţă, evenimente obişnuite, ca tăierea unui salcâm, un drum spre fierărie cu secerile pe umăr, o adunare în poiana, plata unor impozite, căluşul, hora. 1

E Simion Prefaţă la Moromeţii editura gramar, Bucureşti, 1995

Capacitatea lui Marin Preda de a vedea semnificaţia ascunsă a faptului banal, cotidian, este aici magistrală şi obişnuitul capătă un relief neaşteptat, tulburător, ca si cum ne-am afla în faţa unor adevărate ritualuri ale universului sătesc. Cadrul acesta este necesar prozatorului, întrucât, fără el, funcţiile vitale, şi spirituale ale eroului nu s-ar putea exercita. In relaţie cu satul, individualitatea lui Ilie Moromete se dezvăluie pregnant şi ceea ce în sânul familiei părea o ipoteza devine acum o confirmare: el are trăsături care îl aşază deasupra celorlalţi. „Lumea e plină de "personaje" pe care el le contemplă cu voluptate si le recreează apoi ca un adevărat artist pentru prieteni, pentru că în Moromete gustul pentru contemplaţie se îmbină perfect cu darul vorbirii şi mai ales cu plăcerea de a vorbi”1. Scena care-l defineşte profund, tocmai pentru că sintetizează epic poziţia lui Moromete în relaţie cu o colectivitate umană reprezentativă pentru mediul său de viaţă, se petrece în poiana fierăriei lui locan, unde ţăranii, gătiţi ca de sărbătoare, se adună să discute, cu un inimitabil umor, politica. "Se apropiau de fierărie şi Moromete fu întâmpinat de departe cu exclamaţii, locan abia deschisese şi poiana era plină. Unii stăteau în picioare, alţii pe nişte butuci vechi, aduşi acolo cine ştie de când şi tociţi de şedere, toţi gălăgioşi şi parcă nerăbdători. Dar Moromete nu-i lua în seamă, nu se grăbi să se ducă la ei. Se opri din nou pe o podişcă, îl părăsi pe Dumitru lui Nae şi intră în curtea cuiva. Abia peste o jumătate de ceas ieşi de acolo. Era ras proaspăt. 55

- Ce e, mă, ce v-aţi adunat aicea? l se miră apoi când ajunse în poiana fierăriei. Bună dimineaţă! I se răspunse din câteva părţi şi cineva, văzăndu-i secerile, îi spuse să se grăbească fiindcă îi rămâne grîul pe câmp. - Păi de ce, Iordane, n-o să te chem pe tine să mi-1 seceri tu? Erau foarte veseli şi parcă nici nu se auzeau unii pe alţii... l

Simion Eugen Scriitori Români de azi, Ed. Cdartea Românească, 1974, Buc p. 245

Cocoşilă scoase dintr-o despărţitură a chimirului un pachet de regie nedesfăcut, se aşeză nepăsător pe un butuc şi începu să-şi răsucească, o tigare. Moromete se lăsă pe vine şi îs i făcu şi el din pachetul lui Cocoşilă, după care întinse mâna şi trase încet de sub acelaşi chimir "Dimineaţa ". Ziarul nu era întreg, dar Cocoşilă avusese grijă să-i aducă lui Moromete paginile cu ştiri politice şi cu dezbaterile. - Asculţi, Moromete? Nu mai citi, lasă c-am citit eu înaintea ta şi sunt deştept, asculta aici la mine... - Hai, Moromete,... dădu cineva glas nerăbdării tuturor. Hai, dă-i drumul! De fapt Moromete întârzia ca un şcolar care nu e sigur pe el; citea întâi în gând. - Auziţi ce zice regele! spuse el şi îndată se făcu tăcere deplină. Auziţi ce zice Maj e stătea sa, adaugă rotunjind mieros pe "majestatea sa"... Marele congres agvicol Discursul Majestătii sale Regelui. Domnilor, am fost informat că congresul dumneavoastră este un congres de specialişti, agronomi si ingineri. Iau cuvântul aici ca unul interesat în chestiunile pe care le dezbateţi şi care am chiar oarecare experienţă. Mi-arfi plăcut poate ca acest congres să fie un congres al "gospodarilor" pentru că, după mine, specialiştii noştri sunt încă departe de a fi gospodari: Ştiu acest lucru, pentru că agricultura m-a pasionat... Domnilor, a devenit o lozincă să se spună la noi că agricultura este ocupaţiunea principală a românilor, am spus-o şi eu, dar din nenorocire, daca este ocupaţiunea manuală principală a românului, nu este totdeauna şi ocupaţiunea lui mintală... 56

Moromete se opri şi rămase cu privirea ţintă, în ziar. Tăcerea continuă. -

Hehe! izbucni pe neaşteptate Dumitru lui Nae şi râsul său gâlgâi

puternic şi leneş mai departe. He, he, he, ia uitaţi-vă cum a rămas Moromete. - Adică, se răsuci Moromete spre Cocoşilă, lăsând pentru moment ziarul la o parte, adică ocupaţiunea ta mintală, Cocoşilă, e la alte prostii! Cocoşilă nu răspunse, se uita invidios la Moromete care ştia să găsească în ziar astfel de lucruri. - Primul agricultor o fi mergând şi el la plug? dădu Dumitru lui Nae tonul comentariilor. - Merge, de ce să nu meargă! zise locan. Când se desprimăvărează iese cu plugul din curtea palatului şi se duce şi el la arat. - O fi având pământ? se interesă cineva. - Are! afirmă Cocoşilă. Are aşa, cam vreun lot si jumătate!... - Nu cred, se îndoi cineva. Are mai mult, că trebuie să-1 ţină şi pe ăla micu, pe Mihai... Trebuie să-i dea să mănânce. - Eşti prost! Reflectă Cocoşilă. Ala micu are lotul lui de la mă-sa! Pentru Moromete, pământul înseamnă demnitate socială şi umană, bucuria de a fi liber, independent; mai înseamnă şansa de a te gândi şi la altceva decât la ziua de mâine, posibilitatea de a privi viaţa nu neapărat ca spectacol, ci ca pe un lucru de al căeui^ecret trebuie să te pătrunzi, să te uiţi la oameni, la soare, la tot ce există. Eroul lui Marin Preda este un contemplativ şi drama lui este drama contemplativităţii, adică, după explicaţia scriitorului, "este drama omului care, fără a dispreţui activitatea, îşi dă seama că insul care e numai activ îşi consumă viaţa şi nu înţelege nimic din ea, pentru că devine robul acţiunii" 1 „ Excelentă monografie a satului din câmpia Dunării în etapa imediat premergătoare celui de-al doilea război mondial , Moromeţii e în acelaşi timp un roman-dramă şi implicit un roman-problemă . Din primcie episoade , conduita personajului principal, Ilie Moromete exprimă trăsăturile clasice ale ţăranului precaut, rezervat, şiret ,disimulându-şi intenţiile prin afişarea insidioasă a ignoranţei şi naivităţii.Asemenea lui Moş 57

Ion Roată ,eroul lui Marin Preda face pe prostul ,tr^gând pe sfoară ,bătându-şi joc cumplit de interlocutorul tratat cu aparentă consideraţie. „2 Monografia satului este completată prin ilustrarea câtorva obiceiuri şi datini populare: jocul băieţilor cu bobicul, adălmaşul băut după vinderea salcâmului , chemarea fetelor la poarta prin fluieratul flăcăilor, jocul căluşarilor în curtea lui Bălosu.

l 2

Florin Mugr Convorbiri cu Marin Preda Dumitru Micu ,Nicolae Manolescu , Literatura Română de azi , Editura Tineretului ,1965

„Tăierea salcâmului cu coroana lui stufoasă, ce străjuia măreţ, din înălţimea lui, partea aceea a satului este primul semn al vremurilor grele ce se apropiau pentru familia Moromeţilor”.1 Vinderea salcâmului înseamnă declinul familiei, iar această scenă este dramatică în plan paralel cu familia Moromeţilor sunt prezentate atât conflictul dintre Tudor Bălosu şi fiica lui Polina pentru că aceasta fuge cu un băiat sărac din sat Birică, cu care tatăl nu e de acord; fata este aprigă nu renunţă şi-1 sileşte pe Birică să secere grâul de pe pământul care i se cuvenea ca zestre, apoi dă foc casei părinteşti iscându-se şi o bătaie între Birică, tatăl şi fratele Polinei ; un alt conflict se iscă între Vasile Boţoghină si nevasta sa Anghelina deoarece el este bolnav de plămâni şi ar vrea să vândă un lot de pământ pentru a avea bani ca să meargă la sanatoriu, să se trateze. Acţiunea primului volum se sfârşeşte înainte cu trei ani de începerea războiului, când "timpul nu mai avea răbdare " cu oamenii, iar Moromete se schimbase aşa cum autorul prevăzuse în prezentarea personajului principal. Autorul începe volumul al doilea cu o întrebare, la care n-are cine să-i răspundă: "In bine sau în rău se schimbase Moromete?".Ceilalţi ţărani îşi schimbaseră atitudinea, chiar şi Guica amuţise iar când muri, Moromete nu se duse la înmormântarea ei. Moromete se apucase de negoţ, câştigase bani buni dar pe Niculae nu-l mai lăsa la şcoală; acesta era îngândurat, băieţii care

58

fugiseră la Bucureşti cu oile şi cu caii nu se aleseseră cu nimic, pierduseră tot şişi găsiseră serviciu la "ucebe". Moromeţii primiră o scrisoare de la băieţii mai mari care acum dădeau pentru prima oară detalii despre viaţa lor în capitală şi puseseră şi o fotografie din care mama şi fetele încercau să ghicească" şi ceea ce în scrisoare nu se spunea ". Paraschiv lucra acum ca sudor la tramvaie, Nilă era portar la un bloc, cunoscut ca "Bloc -Algiu", Achim era singurul care reuşise totuşi în comerţ şi avea un mic magazin de "Consum alimentar'Mlie Moromete plecă la Bucureşti să-şi vadă feciorii , cu intenţia de a-i aduce înapoi acasă , deoarece acum pusese la loc pogoanele vândute. Le vorbeşte cu acelaşi glas autoritar de altădată celor 1

Simion Eugen Scriitori Români de azi, Ed. Cdartea Românească, 1974, Buc p. 240

trei băieţi, adunaţi în odăiţa lui Nilă insalubră şi plină de şobolani, să-1 asculte cu atenţie pentru că o să le spună o singură dată şi le propune să uite cu toţii de greşelile pe care fiecare dintre ei le-au făcut, rugându-i să se întoarcă acasă. Era în anul în care începuse războiul şi încercarea nereuşită a lui Moromete de a-şi aduce acasă fiii izvorăşte din dragostea lui dureroasă perţţru copii , pentru familia care însemnă tot rostul lui în viaţă. Destrămarea familiei continuă cu moartea lui Nilă în război, în bătălia de la Cotul Donului, anunţată de scrisoarea neagră precum şi cu sfârşitul tragic al lui Paraschiv din cauza tuberculozei.Catrina îl ameninţă că îl părăseşte nemulţumită că Moromete nu trecuse casa pe numele ei şi nici nu-i dăduse înapoi pogonul de pământ pe care i-1 datora. Personajele nou introduse de autor :Bilă -reprezentantul A.R.L.U.S. , moldoveanul Mantarosie , lipoveanul Adam Fântână , Zdroncan-secretarul sfatului şi unul din cei 13 copii ai lui Traian Pisica, Plotoaga-preşedintele consiliului popular, Isosica,Vasile al Moaşei-cel care , o dată ajuns la putere î-si pedepseşte rudele, Ouabei , duc o luptă acerbă pentru putere. Niculae Moromete ajunge activist de partid şi crede acum într-o "nouă religie a binelui şi a răului". Trimis cu sarcina ca să supravegheze strângerea cotelor şi predarea lor către stat, Niculae se orientează cu dificultate în ţesătura de intrigi pusă la cale de oportuniştii de profesie, ca Gaie, care ameninţă cu o bâtă.

59

Conflictele sunt numeroase şi greu de aplanat: pe aria de la Cotigeoaia se isca o agitaţie agresivă pentru că s-a zis că "baza de recepţie "nu primeşte grâu cu neghină, Nae Cismaru instigă oamenii să fugă de pe arie, Bilă îl loveşte cu "goga" pe Nae Marinescu, în timp ce acesta descarcă din căruţă grâul netreierat ţăranul Gheorghe, speriat de ameninţările celor veniţi să strângă cotele, se aruncă în râu şi se îneacă. Toate aceste întâmplări atrag după sine destituirea activistului Niculae care îşi continua studiile şi ajunge inginer horticultor. Se va însura cu Marioara lui Adam Fântână care este şi ea asistentă medicală , nu mai este ţărancă. Moromete avea acum aproape de 80 ani; împuţinat la trup, "avea slăbiciunea asta că nu-i venea neam să stea acasă, ultima oară fiind adus acasă cu roaba". Căzut la pat, el îşi exprimă crezul său de viaţă, spunându-i doctorului parcă cu o profundă înţelegere a propriei existenţe: "Domnule, eu întotdeauna am dus o viaţă independentă!", însă într-o noapte, "a început să tragă , răsufla rău de tot , şi din ziua aia n-a mai cunoscut deloc pe nimeni ...Şi alaltăieri dimineaţă , înainte să se lumineze a murit ..." Lumea satului înainte de război este prezentată ca o lume unde nimic nu se întâmplă, oamenii trăiesc în linişte, în înţelegere, iar relaţiile de familie sunt respectate, totul decurge normal, este o lume tihnită, iar şeful familiei, tatăl este respectat. Moromete reprezintă psihologia ţăranului din Câmpia Dunării, de dinaintea războiului mondial. Procedeele de caracterizare sunt directe: prin descriere, prin părerea celorlalte personaje şi indirecte: prin fapte, prin atitudine, prin relaţia cu celelalte personaje, prin felul de a vorbi. Finalul operei aduce în prim plan un Moromete prăbuşit moral. "Din Moromete ... rămăsese doar capul lui de humă arsă... şi care acum privea însingurat de pe poliţa fierăriei lui locan la adunările care încă mai aveau loc în poiană" . „Dispariţia

lui

Ilie

Moromete

reprezintă

dispariţia

civilizaţiei

tradiţionale”1. „Marin Preda e un creator total. Un scriitor care şi-a slujit profesia cu demnitate si conştiinţa lucrului bine făcut. Nu a plătit tribut împrumuturilor 60

mimetice, nu s-a pliat doctrinelor restrictive. S-a confundat cu opera sa într asemenea măsură încât - caz unic în literatura noastră -lăsat, cel puţin în lumea artistică, impresia suprapunerii c eroul creat, devenind el însuşi - aidoma celui mai viu dintre personajele sale, un Moromete. Comportarea sa era moromeţiană, atitudinea sa faţă de viaţă s-ar putea numi m romeţianism. El este şi fiul si părintele lui Moromete. Fapta s-a repetat, pe alte coordonate, cu ultima capodoperă, „Cel mai iubit dintre pământeni”. Aşa se face că Ilie Moromete şi Victor Petrini sunt cele două feţe ale aceleiaşi perse nalităţi, două feţe atât de distincte, pentru că înseşi vremurile în care a trăit Marin Preda au devenit altele. În cei douăzeci şi cinci de ani câţi despart aceste romam scriitorul a trecut de la 1

Simion Eugen Scriitori Români de azi, Ed. Cdartea Românească, 1974, Buc p. 246

înţelegerea intuitivă a Poienei lui Iocan la marea cultură universală şi de la Ion şi Baltagul la Celine, Kafka si Marquez, procesul cognitiv împlinindu-: prin confruntări dramatice, descoperiri şi redescoperit preferinţe şi eliminări. A ne lăsa însă tentaţi a crede că Marin Preda şi căpătat un loc atât de înalt în proza noastră contemp rană, - alături de numeroşi alţi scriitori - pentru că " reprezintă o culminaţie a ramurei scriitorilor naţionali, folosir în acelaşi timp «altoiul» iufluenţelor marilor nume a scrisului mondial din ultimele decenii, înseamnă a piere din vedere tocmai esenţa fenomenului artistic pe care la reprezentat. (...) 1 " Singur în mijlocul familiei, Niculae se singularizează în dragoste si în prietenie. Răscolitoare rămîne „străduinţa de a afla răspunsul la întrebările fundamentale ale existenţei : ce e viaţa, moartea, cum trebuie să trăiască omul ! Provoacă la dispute concetăţenii, trăieşte experienţe diverse si, neaşteptat descoperă adolescenţa sub ipostază cerebrală.. . Năzuind să înţeleagă lumea, tînărul urmăreşte înfrigurat ceva concret si răspunsul dat tatălui : „Nu îmi caut eul meu". ..Răzvrătirea împotriva tatălui a avut drept consecinţă negarea condiţiei sale sociale si Niculae devine factorul activ al mutaţiilor sc-cial-econcmice ce vor avea loc în rîndurile ţărănimii. La întoarcerea în sat, cu sarcini precise, legate de campania agricolă de vară, adolescentul de odinioară s-a schimbat 61

vizibil. Activistul de azi's-a înstrăinat nu m;mai de familie si sat, ci chiar faţă de sine şi de clasa lui socială. Gîndirea individuală i se integrează unei viziuni comune despre lume şi ceea ce spune trădează convingerea adîncă în finalitatea unui ideal pe care îl explică condescendent tatălui în ziua secerişului".2

1

Marin Preda : Creaţie şi morală. Ed. de Victor Crăciun şi Corneliu Popescu. Prefaţă şi note de Victor Crăciun.

Editura cartea Românească. 1989 2

I. Bălu : Marin Preda- Monografii , Ed. Albatros, Bucureşti, 1976

Tehnica epică a celui de al doilea volum se modifică: evenimentele sunt selecţionate, naraţiunea cunoaşte retrospective şi omisiuni de fapte (reluate apoi în Marele singuratic). Unele episoade narează întâplări erotice ale lui Niculae (întâlnirile cu Ileana lui Costică Roşu, cu Marioara lui Adam Fântână), vizitele pe care i le face Ilie Moromete cumnatei sale. Fica, sora nevestei lui dintâi (Rădiţa), accidentul lui Sandu, cumnatul lui Niculae, proaspăt căsătorit cu Tita s. a. Conflictul dintre Moromete şi fiii săi trece în planul al doilea, problemele colectivităţii rurale trec în primul plan. Ne aflăm în perioada anilor '50, când satul tradiţinal e traumatizat, zguduit din temelii de istorie. Două evenimente importante asaltează viaţa satului: reforma agrară din 1945 şi începutul colectivizării agriculturii în 1949, Problema strângerii cotelor si predarea lor către stat, a înfiinţării formelor colective de muncă aduce şi o altă faună umană: activişti de la "raion", "regională", o lume nouă. probleme politice noi, realităţi noi pe care le trăieşte satul. Nieutee; devenit activist de partid» vine în sat şi ţine un discurs despre reforma agrară, despre vânzarea' cerealelor la preţ oficial si cât pe ce să fie bătut. Este trimis de la raion să supravegheze secerişul şi predarea cotelor către stat.

62

CONCLUZII

Marin Preda dovedeşte o artă literara complexă, în care. fluxul epic dă o speranţă copleşitoare de viaţă, în care detaliul semnificativ este prezent în scene cu valoare simbolică, relevând vocaţia narativă a autorului .Tehnica naraţiunii se apropie de cea a prozatorilor moderni (Hemingway. Faulkner, Caldwel). Romancierul descoperă complicaţiile necunoscute ale sufletului rural, un univers luminat de raţiune. „Moromeţii” se remarcă prin realismul viziunii, prin observaţia rece, întrun stil analitic dar şi epic, într-o sinteză originală. Scriitorul excelează în oralitate, încărcată de subtilă ironie (care uneori, ia forma zeflemelei), împletind stilul direct cu stilul indirect; specifică măiestriei lui Marin Preda este prezenţa stilului indirect liber, asigurând profunzime trăirilor omeneşti. Se remarcă o reală abilitate în folosirea timpurilor verbale, care amplifică perspectiva narativă. Viziunea scenică, folosirea dialogului si a monologului (structura predominant dramatică), simţul comic şi tragic, adânca observaţie psihologică conturează un mare prozator, original si modern. Ca şi Rebreanu, Marin Preda respinge scrisul "frumos", preferând expresia exactă, limpezimea stilului şi concizia, aşezând pe primul plan conţinu63

tul, exprimat într-un limbaj "care fără să renunţe la geniul naţional al expresiei, să rămână totuşi comunicabil şi după traducere, în drumul spre universalitate"1. Apropierile dintre Rebreanu şi Marin Preda privesc mai cu seamă câmpul de acţiune şi poziţia dobândită de fiecare în literatura momentului său. „Cât priveşte însă perspectiva artistică şi substanţa umană a scrierilor Marin Preda se află, cu toată marea deosebire de medii, mult mai aproape de I.L.Caragiale”2 Marin Preda, Imposibila întoarcere, p. 190. G. Dimisianu, Marin Preda şi I.L. Caragiale, în volumul Timpul n-a mai avut răbdare, Ed. Cartea românească, p.308 1 2

Lucrarea ,,Evocarea lumii rurale în romanul Moromeţii “cuprinde argumentul, patru capitole, şi concluziile . Fiecare capitol prezintă o parte din acest roman dar din fiecare se observă că personalitatea pregnantă a romanului este ţăranul din Câmpia Dunării , satul Siliştea-Gumeşti, Ilie Moromete. Romanul „ Moromeţii”, prezintă familia moromeţilor, lumea oamenilor de la ţară, obiceiurile şi tradiţiile lor . Acest ţăran a încântat generaţii de cititori prin complexitatea caracterului său şi va încânta mulţi ani de acum înainte. În primul capitol am prezentat activitatea literară a lui Marin Preda , viaţa şi opera sa care este destul de vastă. Capitolul al doilea prezintă tema romanului, subiectul, personajele, conflictele ce se ivesc nu de puţine ori între ele. Capitolul al treilea pune în evidenţă personalitatea pregnantă a lui Ilie Moromete , faptul că celelalte personaje acţionează în umbra sa . Capitolul al patrulea înfăţişează obiceiurile şi tradiţiile oamenilor din Siliştea-Gumeşti , obiceiuri ce se identifică cu ale tuturor ţăranilor din Câmpia Dunării.Sunt prezentate într-un mod deosebit aşa cum Rebreanu sau Sadoveanu prezentaseră satul ardelean. Astfel aflăm date despre căluş, nuntă, moarte, horă, obiceiuri care fac parte din viaţa ţăranului român şi fără de care acesta n-ar putea exista. Marin Preda afirma ,, În Moromeţii” am vrut să fiu drept şi cu istoria şi cu ţăranii”.

64

Om al prezentului Marin Preda s-a implicat în evoluţia societăţii româneşti , întreaga lui operă oferind o frescă totală a României de după primul război mondial .,,Moromeţii” este un mare roman prin originalitatea ,întâi, a tipologiei şi profunzimea creaţiei.Marin Preda prezintă nişte ţărani inteligenţi şi ironici, complecşi ca structură morală. Toate aceste fac din Marin Preda un creator total.Un scriitor care şi-a slujit profesia cu demnitate şi conştiinţa lucrului bine făcut. ,,Prin gândire putem descoperi în noi lumina. Nu umilinţa, ci flacăra cugetării ne poate înălţa.”(Marin Preda)

Bibliografie selectivă Opera lui Marin Preda 1948-Întâlnirea din pământuri.-schiţe şi povestiri 1949 Ana Roşculeţ –nuvelă 1955-Moromeţii, volumul I 1956-Ferestre Întunecate- nuvelă 1959-Îndrăzneala- nuvelă 1962-Risipitorii-roman 1963-Friguri- nuvelă 1967-Moromeţii, volumul II 1968-Intrusul- roman, Martin Bormann- dramă 1971- Imposibila întoarcere 1972- Marele singuratic 1973- Convorbiri cu Marin Preda de Florin Ungureanu, Vocaţie şi aspiraţie de M. Ungheanu 1975-Delirul, volumul I 1977- Delirul, volumul II, Viaţa ca o pradă 1980- Cel mai iubit dintre pământeni 65

Bibliografie

1) Bălu,Ion:

Marin Preda,Prefata la vol. Morometii, Editura Albatros, Bucuresti, 1979, p.XVII;

2) Balu,Ion:

Marin Preda, Monografii, Editura Albatros, Bucuresti, 1976;

3) Cristea, Valeriu:

Alianţe Literare, 5 studii critice, Editura Cartea Românească, Bucureşti, 1977, p.395;

4) Crohmăniceanu,Ov.S: Cronici literare, Editura de Stat pentru Literatură şi Artă , Bucureşti, 1957; 5) Dimisianu ,Gabriel:

Valori actuale, Editura Eminescu,Bucureşti1974, p.22; 66

Dimisianu,Gabriel

Marin Preda si I.L. Caragiale în volumul Timpul n-a mai avut răbdare Editura Cartea Romaneasca, p.308;

5)Doinaş, Aug.,St.:

Marin Preda ca amintire,in vol.Timpul n-a mai avut răbdare, Bucureşti, Editura Cartea Româneasca, 1981,p.78;

5)Gafiţa, Mihai

Prefaţă la volumul Moromeţii , Marin Preda, Editura Minerva, Bucuresti, 1970; Prefaţă la volumul Întâlnirea din Pământuri, Editura pentru Literatură, B.P.T., NR.337,1966, p.XXIII;

6) Iosifescu,Ştefan: 7) Manolescu, Nicolae :

Drumuri iterare, E.S.P.L.A., Bucureşti, 1957, p.246; Arca lui Noe. Eseu despre romanul românesc , Editura Minerva,Bucure;ti,1980p.284;

8) Micu,Dumitru:

Romanul romanesc contemporan,E.S.P.L.A. Bucuresti, 1959, p.119;

9) Piru ,Alexandru :

Istoria literaturii române de la început până azi , Editura Univers,Bucureşti,1981p.507;

8)Popa, Marian:

Dicţionar de liteartură română contemporană, Editura Albatros,Editia a-II-, Bucuresti, 1977, p.453;

9)Popescu,Marieta:

Scriitori români comentaţi,Editura Recif, Bucureşti, 1995; 67

10)Raicu, Lucian:

Practica scrisului şi experienţa lecturii,Bucureşti, 1978;

11)Simion, Eugen:

Scriitori români de azi , Editura Cartea Românească, Bucuresti, 1974,p.266-304

12)Stănescu,Nichita:

Marin Preda scriitor european, în vol Timpul n-a maiavut răbdare, Editura Cartea Romaneasca, Bucureşti, 1981,p.81-82

13)Ungheanu, Mihai :

Marin Preda . Vocaţie şi aspiraţie, Editura Eminescu, Bucuresti, 1973, p.269-285;

14)Ungureanu, Cornel: Proza Românească de azi , Editura Cartea Românească, 15)Marin Preda:

Bucureşti, 1985,p.198;

Creaţie si morală. Ediţie de Victor Crăciun şi Corneliu Popescu . Prefata si note de Victor Craciun Editura Cartea Românească, Bucureşti, 1989;

16)Marin Preda:

Întâlnire cu publicul băcăuan,AteneuVIII, NR.1, ian. 1971,p.2

17)Vlădescu, Andreea:

Marin Preda sau Triumful conştiinţei,Eseuri/Critică Editura Cartea Românească, Bucureşti, 1991

68