Liberalismul Economic Cursul 4 [PDF]

Zitiervorschau

Cursul 4 Liberalismul economic

Teoria liberală a economiei este un produs de concepţie iluministă. Adam Smith, considerat părintele spiritual al acestei teorii, susţine o minimă implicare a statului în economie. Poziţia liberalismului economic relativ la minimizarea intervenţiei statului, afirmată încă din secolul al 18-lea, consideră în rezumat că dacă fiecare agent economic ar fi lăsat să se manifeste în limitele posibilităţilor proprii, în loc să fie controlat de către stat, atunci rezultatul ar putea să fie o societate mai armonioasă şi echitabilă, caracterizată printr-o prosperitate constant crescătoare. Acest deziderat economic stă la baza ideologiei politice a liberalismului clasic. Către sfârşitul secolului al 18-lea, conceptul de liberalism economic sau liberalism de piaţă a constituit fundamentul mişcării către un sistem economic capitalist al pieţei libere, dar şi confirmarea dizolvării sistemului mercantilist care considera că prosperitatea unei naţiuni depinde de volumul de capital, că volumul global al activităţilor comerciale este, practic, fix, „neschimbător”, statul jucând rolul de protector al tuturor activităţilor economice. În zilele noastre, teoria liberală este puternic asociată cu liberatrianismul, cu economia neoliberală şi cu unele şcoli ale conservatorismului, în particular conservatorismul liberal. Teoria liberalismului economic se bazează pe două concepte centrale: proprietatea privată şi contractele individuale. Iniţial, teoria se baza pe axioma conform căreia acţiunile economice individuale se întemeiază pe interesul egoist, personal, şi că permiţând indivizilor să acţioneze fără restricţii se obţin cele mai bune rezultate, cu condiţia ca să fie asigurate cel puţin standardele minime ale informării publice şi legale, cum ar fi interdicţia oricărei persoane de a fura sau de a ameninţa.

1

1. Scurt istoric al liberalismului economic

Iniţial, teoria liberalismului economic a avut ca adversari susţinătorii privilegiilor feudale, care apărau tradiţiile aristocratice şi drepturile regale cu privire la conducerea economiilor naţionale în interesul propriu acestei clase al regalităţii. Către sfârşitul secolului al 19-lea, dezideratele liberale deveniseră, în cea mai mare măsură, realităţi. Poziţiile stângii şi ale naţionaliştilor au formulat noi provocări pentru liberalismul economic al vremii. Cea mai importantă provocare adresată economiei liberale a venit, în secolul al 19-lea, odată cu reinstituirea tarifelor în Germania, ca măsură autoprotectivă, de supravieţuire, în timpul unui război de lungă durată. O altă provocare semnificativă adresată teoriei economice liberale a venit din partea şcolilor de gândire progresiste şi socialiste care puneau în discuţie redistribuirea bogăţiei, problema unei egalităţi economice mai accentuate, a unor programe guvernamentale care să ajute clasele dezavantajate, sărace, şi în unele cazuri, problema economiilor planificate. La limita dintre secole, multe partide liberale au trecut de partea poziţiilor progresiste care se opuneau liberalismului economic, însuşindu-şi formula liberală pentru noua lor atitudine politică. După primul război mondial şi după marea criză care a urmat acestuia, teoria a căzut în disgraţie. Începând cu anul 1945 şi până în anii ’70, teoria liberală a fost înlocuită de teoria economică keynesistă care aducea în atenţia factorilor de decizie economică aspectul macroeconomic, indicând necesitatea unei economii mixte, caracterizate prin existenţa concomitentă atât a întreprinderilor private particulare, cât şi a întreprinderilor de stat, ceea ce echivalează cu un amestec de elemente proprii economiei de piaţă şi economiei planificate, care presupune intervenţia statului în economie.

2

Eşecul keynesismului în soluţionarea teoretică şi practică a stagflaţiei (stag-nare şi inflaţie), caracterizată prin neputinţa de a controla inflaţia preţurilor, combinată cu o încetinire a creşterii sau creştere zero, cu creşterea şomajului şi o eventuală recesiune, fenomen specific anilor 70, a adus teoria economică neoclasică în atenţia economiştilor, între care monetarişii şi economiştii neoclasici. Keynesismul practicat după primul război mondial este considerat ca fiind incapabil să explice comportamentul economiilor moderne. Discursul teoretic dominant în macroeconomia modernă în particular şi în economie în general, este asigurat de poziţia neoclasică, neoliberală. Caracteristic acestei poziţii este fundamentarea ei exclusiv pe teorie. Trebuie menţionat faptul că majoritatea băncilor centrale, ca şi a instituţiilor internaţionale, cum este Banca Mondială sau Fondul Monetar Internaţional, folosesc modelele neoliberale în procesele decizionale ale politicii proprii. Începând cu anii 70, guvernele mai multor ţări din întreaga lume au adoptat într-o măsură mai mare sau mai mică liberalismul economic ca politică proprie. De exemplu, teoriile lui Friedrich von Hayek (deţinător al Premiului Nobel pentru economie în 1974) au inspirat politicile de piaţă ale guvernării Ronald Reagan în SUA şi Margaret Thatcher în Marea Britanie. India, sub conducerea ministrului de finanţe din anii 90, actualmente prim ministru, Manmohan Singh, a trecut la liberalizarea economică la începutul anilor 90, înregistrând rezultate spectaculoase, dacă avem în vedere doar 9% creştere a PIB.

2. Doctrina economică de bază a liberalismului economic Adam Smith, filosof şi economist scoţian (1723-1790), este considerat întemeietorul economiei politice. Contribuţia lui la modelarea percepţiei moderne asupra economiei piaţei libere a fost majoră. Figură centrală a mişcării intelectuale cunoscute sub numele de Iluminismul scoţian, Adam Smith este cunoscut în primul rând ca autor a două tratate

3

importante: Teoria sentimentelor morale (1759) şi O cercetare a naturii şi cauzelor bogăţiei naţiunilor (1776). Acest din urmă tratat este considerat ca cea mai veche încercare de analiză sistematică a dezvoltării istorice a industriei şi comerţului în Europa, şi ca un atac susţinut a teoriilor mercantiliste. Opera teoretică a lui Adam Smith a contribuit la fundamentarea disciplinei academice moderne a economiei pieţei libere şi a constituit şi cel mai important argument pentru comerţul liber, capitalism şi liberalism, în general.

„Bogăţia naţiunilor” reprezintă lucrarea sa cea mai influentă, fundamentală pentru crearea domeniului cercetării şi ştiintelor economice ca disciplină sistematică autonomă. În Occident, lucrarea este considerată drept cea mai importantă lucrare economică publicată vreodată. Cand a apărut acestă lucrare, în 1776, în Anglia şi Statele Unite exista deja o preferinţă puternică pentru liberul schimb. Această preferinţă fusese generată de dificultăţile şi sărăcia cauzate de războiul american pentru independenţă. Cu toate acestea, în momentul publicării, nu toată lumea era convinsă de avantajele comerţului liber, astfel că atât publicul britanic, cât şi Parlamentul, erau încă ataşaţi de ideil mercantilismului şi vor fi rămas aşa pentru încă multă vreme. „Bogăţia naţiunilor” respingea şi

accentul pus de şcoala fiziocratică pe importanţa

pământului. Smith credea că munca este esenţială, iar diviziunea muncii ar putea aduce o creştere importantă a producţiei. Un exemplu pe care el îl utiliza în expunerea acestei idei era cel al producerii acelor. Astfel, un muncitor poate să facă doar douăzeci de ace pe zi. Dar dacă zece oameni, împărţind procesul producerii acelor în cei optsprezece paşi necesari producerii unui ac, ei ar putea ajunge să producă 48.000 de ace pe zi. Este însă mai puţin cunoscut faptul că Smith conchidea că o diviziune excesivă a muncii ar reduce omul la cea mai ingrată stare posibilă, echvalentă cu o mizerabilă ignoranţă.

4

Importanţă „Bogăţiei naţiunilor” constă în faptul că a dus la abandonarea completă a teoriilor anterioare şi, datorită adâncirii premiselor sale de către economişti precum Thomas Malthus şi David Ricardo, s-a ajuns la ceea ce astăzi este cunoscut ca teoria liberalismului clasic. Atât economia modernă , cât şi economia marxistă datorează enorm economiei clasice. Malthus a extins concluziile lui Smith cu privire la suprapopulare, în timp de Ricardo, credincios „legii de fier a salariilor”, era convins că suprapopularea va împiedica salariile să depăşească nivelul de subzistenţă. Smith considera creşterea salariilor ca o reflectare a creşterii producţiei, idee care astăzi este considerată ca fiind corectă. Unul dintre aspectele principale ale „Bogăţiei naţiunilor” o reprezintă ideea conform căreia piaţa liberă, deşi aparent haotică şi fără restricţii, este de fapt astfel ghidată încât să producă volumul şi varietatea necesare de bunuri, de către aşa-numita „mână invizibilă”, o imagine pe care Smith a folosit-o anterior în „Teoria sentimentelor morale”, dar a utilizat-o iniţial în eseul intitulat „Istoria astronomiei”. Astfel, dacă de exemplu un anumit produs dispare de pe piaţă sau are această tendinţă, preţul oferit pentru produsul respectiv creşte, ceea ce duce la o acoperire a profitului şi creează un interes pentru alţi investitori de a intra în producţia destinată produsului respectiv, ceea ce duce la depăşirea crezei produsului respectiv. Dacă intră pe piaţă prea mulţi producători, creşterea concurenţei între producători şi a ofertei acestora, va duce la scăderea preţului produsului respectiv şi a costurilor, cu alte cuvinte a „preţului natural”. Chiar dacă profitul tinde către zero în „preţul natural”, vor există stimulente de a produce bunurile şi serviciile respective, întrucât toate costurile de producţie, inclusiv compensarea proprietarului muncii, sunt cuprinse, conţinute, în preţul bunurilor respective. Dacă preţurile coboară sub profit zero, producătorii renunţă la piaţa respectivă. Dacă însă preţurile se află deasupra valorii zero a profitului, producătorii vor intra pe piaţă. Smith credea că deşi motivele pentru care oamenii participă la activităţile economice sunt

5

egoismul şi lăcomia, concurenţa pe piaţa liberă tinde să aducă beneficii întregii societăţi, prin menţinerea unui nivel acceptabil al preţurilor, menţinând în acelaşi timp interesul producătorilor pentru o varietate cât mai mare de produse şi servicii. Fărăîndoială, Smith era preocupat de intenţiile oamenilor de afaceri şi se pronunţa împotriva formării monopolurilor. Smith a combătut cu hotărâre restricţiile guvernamentale aplicate producţiei şi comerţului pe care le considera ca blocând extinderea activităţilor economice. De fapt, Smith ataca cele mai multe forme de intervenţie a statului în procesele economice, inclusiv în domeniul tarifar, argumentând că amestecul statului creează ineficienţă, iar pe termen lung duce la creşterea preţurilor. Această teorie , la care ne vom referi ca „laissez-faire”, care înseamnă „lasă-i să facă”, sau, mai relevant pentru teoria economică, „lasă piaţa să stabilească cererea şi oferta fără nici o intervenţie”. Se crede că această teorie a influenţat legislaţia guvernamentală ceva mai târziu în timp, mai ales în secolul al 19-lea. Trebuie însă precizat că Smith nu submina puterea statului şi capabilitatea acestuia de a interveni în probleme societăţii. Dimpotrivă, Adam Smith a susţinut activismul statului, dar în alte sectoare decât economia: educaţia pentru adulţi, sistemele instituţionale neprofitabile pentru industriile private, justiţia şi armata. Într-un articol intitulat „Adam Smith nu purta cravata Adam Smith”, Herbert Stein consideră că cei care se pronunţă pentru ideile liberale clasice nu ştiu că Smith privea intervenţia statului pe piaţă mai degrabă cu scepticism profund, considerând propria expunere teoretică a virtuţilor pieţei libere drept contribuţia sa cea mai importantă, în fond scopul pentru care el a dezvoltat întreaga sa teorie. Smith era pregătit să accepte sau să propună competenţe privind politica respectivă, în anumite cazuri pe care el le considera ca având un efect clar benefic şi care nu ar fi subminat caracterul fundamental liber al sistemului”, scrie Stein. Ceea ce vrea să afirme autorul amintit este faptul că atitudinea teoretică a lui Smith nu era atât de tranşantă pe cât vor urmaşii săi să se creadă. La această concluzie se referă titlul

6

articolului. Stein consideră că „Bogăţia naţiunilor” ar putea justifica, de exemplu, existenţa şi funcţionarea Administraţiei Americane a Alimentelor şi Medicamentelor sau a Comisiei pentru Siguranţa Produselor de Consum sau mişcarea pentru protecţia mediului dar şi „impozitarea discriminatorie pentru a stopa un comportament impropriu şi risipitor”.

3. „Problema Adam Smith”

În lucrarea „Bogăţia naţiunilor”, Smith pretinde că interesul personal singur, manifestat într-un cadru instituţional specific, poate conduce la rezultate benefice pentru societate. Dar, în „Teoria sentimentelor morale”, dimpotrivă, acelaşi autor susţine că simpatia este sentimentul necesar pentru obţinerea unor rezultate sociale benefice. Poate să pară că aceste afirmaţii se contrazic. Economistul german August Oncken se referă la această contradicţie ca „Problema Adam Smith”. Şi economistul austriac Joseph Schumpeter subliniază această aparentă contradicţie într-un comentariu la opera lui Adam Smith. Unii dintre cititorii „Bogăţiei naţiunilor” au considerat că atunci când Smith se referă la interesul personal el de fapt are în vedere egoismul. Deşi în anumite contexte, cum ar fi vânzarea şi cumpărarea, simpatia nu îşi are locul, Smith arată clar că desconsideră egoismul ca atitudine în afaceri, considerându-l imoral. În orice caz, Smith, cel puţin aparent, credea că sentimentele morale şi interesul personal revin întotdeauna la acelaşi lucru. O linie de raţionare pe care autorul ar fi putut să o folosească pentru formularea concluziilor proprii poate fi următoarea: „mâna invizibilă” nu poate opera în afara existenţei unei societăţi omeneşti, iar excluderea unui construct social duce la excluderea diviziunii muncii şi în acest mod şi a eficienţei care decurge din aceasta. Pentru ca o societate să existe, arată Smith, justiţia este o condiţie necesară (aşa cum arată

7

autorul în „Teoria sentimentelor morale”). Iar pentru ca justiţia să existe în cadrul oricărei structuri societale, indivizii trebuie să îşi ţină în frâu pasiunile gratitudinii şi resentimentului, prin dominaţia simţului „meritului” şi al „lipsei de merit”. Acestea din urmă sunt generate exclusiv prin simpatie omenească. În concluzie, „mâna invizibilă” a pieţei este, la un anumit nivel, întâmplătoare în raport cu abilitatea oamenilor de a simpatiza. Prin urmare, putem concluziona că noţiunea „interesul personal” la Smith este realmente în consonanţă cu noţiunea de „simpatie”.

4. Influenţe ale gândirii lui Smith asupra gândirii contemporane

„Bogăţia naţiunilor”, una dintre cele mai timpurii încercări de studiere a începuturilor industrializării şi dezvoltării comerţului în Europa, este precursoarea disciplinei academice a ştiinţelor economice. Lucrarea a constituit un pro domo pentru pentru capitalism şi pentru liberul schimb, influenţând scrierile economiştilor care i-au urmat. În timpul şi după sărbătorirea a 200 de ani de la publicarea acestei lucrări, în 1976, lumea academică şi nu numai a acordat mai multă atenţie „Teoriei sentimentelor morale” ca şi modului în care Adam Smith a folosit retorica, concepţiei lui asupra virtuţii, a intervenţiei statului în asigurarea sănătăţii publice, lucrărilor publice, educaţiei, dar şi opoziţiei faţă de sclavie, fie ea morală sau economică, faţă de inegalitate, inclusiv inegalitatea rasială şi credinţa care alimentează demarcaţia rasială, inferioritatea populaţiei de culoare, a săracilor şi a irlandezilor. Smith nu a crezut că bunul simţ este inferior ştiinţei. Subiecte care au atras atenţia publicului după 1976 au privit metodologia abordării întregii opere a filosofului, moralistului, savantului şi economistului Adam Smith. De fapt, problema aceasta reflectă şi acum tendinţa ştiinţei de a demarca net între domeniile de studiu, împărţind, porţionând omul în domenii separate de studiu, unde „omul moral” este altceva

8

decât „omul economic” sau „omul politic”. Pentru Adam Smith, „omul economic” este şi om moral, interesat deodată şi de virtuţi şi de valori morale. Smith identifica el însuşi efectele demarcaţiei între biserică şi stat, incluzând aici nenumăratele forme de guvernare, chiar şi republicile, şi sfârşind cu sau promovarea sclaviei, războiului sau a ambelor, caracterizând mercantilismul, sclavia, colonialismul şi monopolismului ca fiind mai puţin eficiente şi mult mai costisitoare decât comerţul liber, munca liberă sau munca neobstrucţionată de voinţă, mizerie sau forţă. La Congresul al 11-lea de Ştiinţe Economice de la Albertville, Franţa, în 2002, Jonathan Wight, într-o lucrarea prezentată atunci, arată că între 1970 şi 1997, s-au publicat peste sase sute de articole şi treizeci de cărţi având ca obiecte de studiu pe Adam Smith şi opera sa.

9