Istoria Muzicii Romanesti [PDF]

Zitiervorschau

Istoria muzicii romanesti Cultura muzicala romaneasca in secolul V-XIII Dupa presupunerile istorice din secolele V-VI, ar fi luat nastere cantecele epice. Cantecele ceremoniale aveau un caracter diactonic al melodiei, o structura ritmica bogata. Executia vocala era in grup insotita cateodata de instrumente de percutie. Odata cu patrunderea crestinismului au aparut cantarile religioase, care erau prelucrari ale imnurilor bizantine. Muzicologul Ciobanu sustine ca in Tara Romaneasca si Moldova cantarea liturgica este de origine bizantina, iar in Transilvania au fost aduse elemente de cantec gregorian. Din cercetarile efectuate reiese ca la curtile voievodale exista un repertoriu de balada si ca se canta din cimpoi, fluier, tobe, bucium, trambita. In secolul XIII sunt semnalizati primii organisti la Sibiu. Tot in acest secol este mentionat faptul ca baladele taranesti si cantecele epice ajunsesera la o mare dezvoltare.

Cultura muzicala romaneasca in secolele XIV-XVI Se infiinteaza centre culturale pe langa manastiri, promovandu-se o cultura bizantina. Satul ocupa un loc important in dezvoltarea culturala, dezvoltandu-se genuri precum: balada, doina, colindul, cantece si dansuri pastoresti. Culura muzicala s-a aflat sub influenta reformelor culturale, tendinta generala fiind aceea de acceptare a elementelor renascentiste. Se dezvolta muzica de curte in sec. XV, tot din acest secol datand primele mentiuni asupra muzicii lautaresti. Muzica de cult (religioasa) s-a manifestat cu precadere prin scolile de cant bisericesti.

Compozitorii epocii: Valentin Bakfark – 10 fantezii Johannes Honterus – piese polifonice la 4 voci Ion Caianu – misse, motete, dansuri valahe (Banul Maracine) Inscriindu-se in familia europeana, cultura muzicala romaneasca s-a dezvoltat in stransa legatura cu muzica Europei Occidentale.

Scoala muzicala romaneasca in secolul XIX Secolul XIX este puternic marcat de evenimnete social-politice, care au determinat in toata Europa emanciparea sociala si nationala a mai multor popoare. Fenomenul este perceput si in Tarile Romane patrunzand sloganul: Libertate, Egalitate, Fraternitate. In domeniul muzical, schimbarile de esenta se produc mai lent, dar ele pot fi urmarite pe coordonate deja fixate ale muzicii religioase, de traditie bizantina, ale muzicii populare culte. 1

Apare in biserica cantarea corala de tip occidental, pe 4 voci, ce duce la aparitia unor creatii si a unui repertoriu specializat de muzica corala religioasa. In domeniul folcolorului muzical apar documente pt cunoasterea muzicii nationale (Alexandru Flechtemacher si Anton Pann). In a doua jumatate a secolului XIX, entuziasmul romantic fata de folclor este sustinut de oameni de cultura ca Vasile Alecsandri, Mihail Kogalniceanu. Erlich publica “Arii nationale romane transcrise pentru piano forte”, Carol Miculi publica 4 caiete cu arii nationale. Dirijorii, mentorii societatii corale aparute au devenit si compozitori valorosi, in domeniul cantului coral (Gavril Musicescu). Infiintarea societatilor muzicale si a institutiilor de invatamant muzical a insemnat institutionalizarea si dezvoltarea muzicii culte, de tip occidental, profesionaliste, pe teritoriile romanesti: Societatea muzicala din Cluj, Conservatorul din Iasi, din Bucuresti, Societatea filarmonica Romana, Teatrul National. Compozitorii profesionisti scoliti la conservatoarele din Viena, Paris, Berlin incep sa puna bazele scolii romanesti de compozitie, scriind in toate genurile muzicale, in special in genul liricodramatic. Vodevilul, opera si opereta se dezvolta prin contributia compozitorilor A. Flechtenmacher, Ciprian Porumbescu, George Stephanescu. Genurile simfonice si concertante: G. Stephanescu si Watchmann. Genurile camerale si instrumentale: Constantin Dimitrescu, G. Stephanescu. Muzica vocala si corala: a scris toata lumea. Astfel scoala romaneasca de compozitie isi pune bazele la inceput in folclorul muzical romanesc, pe care il ia ca atare sau il prelucreaza armonic, in stil clasic occidental. Acestea vor fi premisele pe care s-a dezvoltat muzica romaneasca profesionista. Tot in secolul XIX isi va afla identitatea si personalitatea covarsitoare G. Enescu.

Muzica romaneasca a sec XX In anii postbelici, dupa febra serialismului, apar orientari componistice dintre cele mai diferite. Muzica repetitiva, minimalismul, aleatorismul, muzica electronica, muzica spectrala etc.. Sub acest aspect, in Romania se contureaza o noua si puternica scoala de compozitie din care se desprind 2 tipuri de creatori: - traditionalisti (P. Bentoiu, Th. Grigoriu, W. Berger, Dumitru Capoianu); - avangardisti radicali (St. Niculescu, Tiberiu Olah, Aurel Stroe, Anatol Vieru, Dan Constantinescu, Miriam Marbe, Cornel Taranu etc.) Realizarea unui limbaj specific romanesc si procesul profesionalizarii se datoreaza unor personalitati precum: D. Cuclin, M. Jora, M. Andrieu, Costaldi.... Ulterior alti compozitori precum S. Dragoi, M. Negrea sau M. Andrieu au realizat creatii cu limbaj muzical bazat pe citate folclorice sau pe teme proprii in stil popular. 2

Enescu a fost mentorul vietii muzicale romanesti, model si imbold pentru creatori. El realizeaza sinteza nationalului cu universalul in limbajul muzical si aduce creatia culta romaneasca la nivelul tehnic si artistic al muzicii postromantice universale. In perioada interbelica influentele vin din mai multe directii: Franta, Germania, Italia. Cei care studiaza la Paris aduc influente impresioniste si neoclasice. Cei care studiaza in Germania influenteaza prin disciplina polifonica severa, tehnica solida a limbajului, expresie densa si sobra. Cei care studiaza in Italia aduc influentele veristilor si neoclasicilor.

Compozitori romani in secolul XX In 1900 domeniile de studiu oferite de Conservator s-au imbogatit si diversificat, facandu si aparitia prima clasa de muzica de camera si prima clasa de compozitie condusa de Alfonso Castaldi. In perioada interbelica a inceput studiul contrapunctului, orchestratiei, esteticii si istoriei muzicii. Datorita eforturilor muzicienilor angajati si cu sprijinul unei proeminente figuri a compozitiei romanesti, George Enescu, Conservatorul din Bucuresti devine o institutie de invatamant superior sub numele de Academie regala de Muzica si Arta Dramatica.

Pascal Bentoiu studiaza compozitia cu Mihail Jora. Este cel mai reputat expert in compozitiile lui George Enescu. A analizat toate lucrarile acestuia, completand si unele dintre partiturile ramase neterminate: Simfonia IV si V, Poemul Simfonic Isis. Este autorul celei mai importante carti referitoare la intreaga creatie a lui George Enescu, “Capodopere enesciene”. Muzica sa este lirica, colorata, se inspira din resursele folclorului romanesc, precum si din muzica seriala si alte tehnici contemporane. P. Bentoiu exploreaza atat zonele tonalului, cat si pe cele ale modalului, bazandu-se uneori pe idei programatice. Compune genuri precum: opera “Hamlet”, 8 simfonii, concerte, cvartete de coarde, precum si sonate.

W. Berger, compozitor, muzicolog, violonist (filarmonica), dirijor Tipul creatorului erudit, isi creeaza un stil individual marcat de natura modala a limbajului muzical. Prefera forme ample cu aliura monumentala. Creatia sa se sprijina pe un sistem muzical avand ca punct de plecare organizari internationale modal-armonice, expresia numerica a “sectiunii de aur”, sirul lui Fibonacci. Creatie: Ciclu de lieduri, Cantate, Misse (de Craciun), muzica simfonica “Trei miniaturi pe orchestra de coarde”, Poeme simfonice “Poemul muncii infratite”, 17 simfonii, concerte, sonate....

Stefan Niculescu: compozitor, muzicolog, profesor universitar, creator al muzicii culte contemporane Principalele preocupari ale acestuia au fost folclorul muzical, muzica extremului orient, heterofonia si muzica electronica. Continua prin opera sa creatia enesciana. Muzica sa este clara, unitara si luminoasa. Asezata constant sub semnul seriosului si al sacrului, ea poseda o gravitate specifica. 3

Stapan pe 2 domenii extrem de complexe, matematica si muzica, acesta are o gandire calculata. Muzica sa e in permanenta proiectata pe baza teoriilor si formulelor matematice. Imbinarea surselor muzicale (stravechi cantece populare si traditia culta) cu sursele extramuzicale (logica si matematica) produce “inima” si “creierul” acestuia. Heterofonia = cantarea in grup pe o singura voce ce va fi condusa la devierea de la linia melodica, nascand la un moment dat o voce diferita (heteros – diferit, phone – nou). Opusurile sale converg catre acea stare de eliberare prin muzica, de elevare a sufletului. Contureaza o noua arhitectura sonora: sincronie – o forma posibila pentru heterofonie, perceptibila auditiv “Sincronie I si II”. Lucrari de inspiratie seriala: “Inventiuni pentru clarinet si pian”. Insusirea unor tehnici de compozitie precum cea serial dodecafonica, plecand de la modelul lui Weber – “Trio pentru vioara, viola, violoncel”. Forme baroce: fuga sau forma de sonata “Formatii”, “Heromorfie”. Elemente folclorice se gasesc in: “Ison II”, Simfonia II (limbaj diatonic modal). Ison II preia ideea de ison din muzica bizantina. Perioada de apogeu este imbinarea dintre diatonic si cromatic: Simfonia IV “Deisis”. In Simfonia a III-a are loc o expunere spectrala. A mai compus o lucrare vocal-simfonica Recviemul romanesc “Scopul ultim al muzicii este slujirea spiritualului si calauzirea catre acele dimensiuni ale transcendentului”.

Tiberiu Olah Personalitate remarcabila a culturii romanesti, studiaza la Moscova si revine in Bucuresti, devenind profesor. La sfarsitul anilor ‘50, inceputul anilor ’60, reprezinta un moment emblematic pentru spatiul muzical romanesc. Tanara generatie incepe sa se manifeste cu dezinvoltura pe coordonate europene. T. Olah, unul dintre pionii miscarii de avangarda, influentat de Messiaen, Boulez, Ligeti. Este inspirat si de muzica lui Enescu in care descopera autenticitatea eterofoniei si arhetipuri pur romanesti. Atras de arta plastica, Olah descopera in creatiile lui Brancusi posibilitati de expresie ale materiei insasi, permutate in compozitiile sale. Compune un ciclu de 5 piese dedicate marelui sculptor. Poate cel mai reprezentativ opus din creatia sa este “Coloana infinita” pentru orchestra, prin care cumuleaza diferite identitati sonore. In “Masa tacerii”, ultima lucrare din acest ciclu, intreaga desfasurare muzicala favorizeaza asocierea cu dispunerea circulara a celor 12 scaune. Pozitia implacabila a obiectelor din capodopera arhitecturala se transpune cu puritate si in muzica imaginata de compozitor, astfel ca intregul discurs sonor se indreapta in liniste spre tacere. Ampla sa creatie atinge aproape toate genurile: vocale, instrumentale, simfonice, corale, de teatru si film. - suita simfonica “Mihai Viteazul”

Aurel Stroe face parte din generatia de aur, acesta fiind compozitor si profesor. A studiat cu M. Andrieu la conservator. Vizitand mai multe universitati din State, ia contact cu muzica asiatica de calculator (producerea sunetelor sintetice). Creatia sa vasta cuprinde lucrari pentru orchestra: “Arcades”, “Laudes I si II”, muzica de camera (3 sonate pentru pian, concerte pentru diferite 4

instrumente soliste – concert pentru clarinet si orchestra medie), muzica vocal-simfonica, de teatru si electronica. Il preocupa cele mai diverse domenii precum termodinamica, teoria catastrofelor. Stroe ajnge la conceptul de “clase de compozitori”, din necesitatea de a compune o lucrare care sa aiba dintre coordonatele sale si alte elemente in afara de ideea strict muzicala. Sursele pot proveni din arta: arhitectura, plastica sau din concepte matematice. Opera: “Copilul si diavolul”, “Trilogia cetatii inchise”, “Asta nu va primi premiul Nobel”. A compus si muzica simfonica (Scherzo simfonic) si muzica concertanta (concert pentru clarinet si orchestra).

D. G. Kiriac a fost unul dintre compozitorii care au militat cu neclintita incredere in viitorul muzicii noastre. L-a avut ca profesor pe V. d’Indy, profesor care forma multi muzicieni romani si pe care ii impingea spre cercetarea valorilor muzicale ale poporului roman si al cantecului bizantin. Scrie numeroase lucrari corale: “Secerisul”, “Morarul”, “Am umblat padurile”, “Hai murgule, hai”. Cerceteaza muzica bizantina, dand valoroase creatii muzicale de factura religioasa: imbogateste patrimoniul cultural.

Alfonso Castaldi nascut in Italia se muta in Romania unde preda o buna perioada de timp la Conservatorul din Bucuresti. Activeaza cu interes la catedra de compozitie, reusind sa se impuna ca un creator de scoala, discipolii sai insemnand o pleiada de compozitori valorosi. Compune imnul “La arme” dintr-un elan sincer patriotic dupa intrarea Romaniei in primul razboi mondial. Imnul castiga repede popularitate, fiind introdus si in manualele scolare, dar excluse ulterior din repertoriu. Simfonia “Erou fara glorie” are un caracter programatic. Este hranit de romantica melodica italiana, de dramaturgia muzicala a veristilor si de subtilitatile de limbaj ale impresionistilor francezi. In Romania cunoaste si o alta ipostaza stilistica, mai putin prezenta in muzica occidentala, cea a modalismului si a expresivitatii monodiei populare romanesti. Printre elevii lui Castaldi se afla si M. Andrieu, profesor la conservator. Acesta a stiut sa exemplifice cu lucrarile sale aspectele stilului romanesc, scriind 10 simfonii, baletul “Luceafarul”, muzica de scena pentru piesa Cenusareasa, concert pentru vioara si orchestra, unde da extensie melodica ritmicii romanesti. Acesta cauta insa ceea ce muzica noastra are mai suav, gingas si luminat pentru a reflecta icoana gandurilor curate ale poporului. In arhiva operelor sale: suite, legende, divertismente, rapsodii, fantezii, tablouri simfonice, sonate, cvartete, cvintete.

Theodor Rogalski, alt elev al lui A. Castaldi, acesta este primul dirijor al orchestrei Radio. Iscusit orchestrator, scrie suita simfonica “Trei dansuri romanesti, inspirata din folclorul romanesc. Primul dans prelucreaza un dans din Transilvania, iar in ultimul apar teme de hore muntenesti din hora “Martisor” a vestitului lautar Gr. Dinicu. Schitele simfonice “Inmormantarea lui Patrunjel” surprind inmormantarea dintr-un periferic cimitir Bucurestean cu ecouri de bocitoare si mars funebru. “Paparudele” deruleaza dansul galagios, improvizat de taranii in timp de seceta. 5

Sigismund Toduta – pedagog si compozitor. Tenace cercetator al cantecului gregorian inca din anii studentiei sale la Roma, unde devine doctor in muzicologie. Izvorul principal al limbajului sau este idiomul popular, mai ales stratul vechi al folclorului, cantul gregorian si tiparele clasice. Modurile arhaice ii marceaza melodica si armonia. Izvorul folcloric il gasim in creatia sa corala, in lieduri dar si in lucrari instrumentale. Passacaglia pentru pian are la baza un cantec de stea cu structuri modale. Concertul pentru orchestra de coarda este cladit pe o melodie populara autentica din zona Clujului. Concertul este structurat dupa principiul “concerto-grosso” ce alterneaza masa orchestrala cu grupul solistilor. In acelasi spirit neoclasic cu teme de inspiratie folclorica sunt concepute si sonatele si simfoniile sale. Apeleaza si la formele barocului, precum passacaglia, ricercar, fuga, rondo (simfonia a III-a). Profund indragostit de tezaurul nostru folcloric dupa reusita opera “Mesterul Manole” scrie oratoriul “Miorita”, fresca a liricului si dramaticului, intr-o muzica ce indeamna la meditatie asupra viselor sufletesti.

Paul Constantinescu: - aprofundeaza compozitia la Bucuresti cu M. Jora - creatia sa cuprinde toate genurile de compozitie, influentata de folclorul romanesc, opera sa vadeste un talent autentic si o bogata experienta componistica. - un merit exceptional al lui ramane tratarea melosului bizantin si psaltic din pozitia artistului modern ( Oratoriul bizantin de Pasti, Oratoriul bizantin de Craciun, “O noapte furtunoasa”, 1 concert pt pian. 1 vioara, 1 harpa, piese instrumentale si vocale.

Compune valoroase lieduri (ciclul 7 cantece din “Ulita noastra”), coruri, 4 madrigale pe versuri de Eminescu, lucrari simfonice, suite, rapsodii, concerte, oratorii si opere. Prin complexe structuri ritmice, sonoritati modale, desluseste virtutile cantecelor noastre stravechi. In privinta orchestratiei, folosindu-se de stilul instrumentatiei populare, el contribuie alaturi de Negrea, Rogalski si Jora la faurirea orchestrei moderne. A crescut in orasul lui Caragiale, dezvoltand notele satirice, compune chiar si o opera intitulata “O noapte furtunoasa”. Surprinde cu acuitate comicul vietii de mahala si seriozitatea cu care priveau eroii cele intamplate. Pentru atmosfera specifica mahalalei foloseste formule muzicale din folclorul orasenesc si din repertoriul genurilor de divertisment. Valorifica filonul bizantin “Liturghie in stil Psaltic”, Oratoriul bizantin de Craciun, Oratoriul de Pasti, contribuind la valorificarea melosului psaltic in tehnica moderna. A compus studii in stil bizantin, trio bizantin pentru coarde si sonata bizantina pentru violoncel solo. Oratoriul Nasterii Domnului conceput ca un imn de slava, iar Invierea Domnului ca o drama de mare profunzime.

Mihail Jora Face parte din prima jumatate a sec. XX. Elev al lui Ed. Caudella, studiaza ulterior la Leipzig. Intrerupe din cauza izbucnirii primului razboi mondial. Reintors in tara ajunge director al Radiofuziunii 6

Romane si profesor de compozitie la conservator. Membru fondator al Societatii Compozitorilor Romani, Jora realizeaza o fuziune intre datele limbajului muzical european si cele rezultate din explorarea folclorului nostru. Abordeaza toate genurile muzicale cu exceptia operei. Expresia sa muzicala tine atat de inspiratia folclorica, cat si de sonoritatile impresionismului. Din cele peste 100 de opusuri, aproape jumatate din ele sunt cicluri de lieduri, pe versuri de Eminescu, Blaga, Arghezi, Bacovia.. Baletele: “La piata”, “Intoarcerea din adancuri”. Acestea sunt atat de aproape de spiritul autohton incat pe scenele din strainatate ele au ramas neintelese dpdv ideologic. A scris muzica instrumentala miniaturala si limbajul sau muzical se caracterizeaza printr-o armonie tensionata ritmica diversa capricioasa izometrica si melodie. Predomina spiritul realist impreuna cu multe momente de satira. “Intoarcerea din adancuri” evoca imagini fantastice ce se sudeaza cu vibratia autentica a sufletului uman. Libretul situeaza actiunea intr-un sat de pescari, locul in care o povestire fantastica reinnoada cele petrecute candva in sat. Jora isi aduce contributia si in evolutia sonatei si a cvartetului, incercand sinteza limbajului muzical romanesc cu cel al contemporanilor europeni. Ex.: in cele 3 parti ale sonatei pentru viola si pian, pastrand structura clasica a formei de sonata, lied si rondo, Jora foloseste tematica de origine populara. Tendintele sale in materie de creatie sunt duse mai departe catre elevii sai, Paul Constantinescu Silvestri si Lipatti.

Martian Negrea studiaza la Viena si revine in tara unde devine profesor la conservatorul din Cluj si din Bucuresti. Publica valoroase lucrari teoretice: “Tratatul de armonie”, “Tratatul de contrapunct si fuga”. Armonia detine primatul generator al melodiei organic sudata de universul creatiei populare. Lucrari: “Impresii de la tara”, doua rapsodii pentru orchestra, Suita in 4 schite “In Muntii Apuseni” (sugestive peisaje ale frumusetii naturii). Opere: “Marin Pescarul”, “Povestiri din Grui”.

Sabin Dragoi compune intr-un stil romanesc pur. Enescu afirma: “a aparut soarele muzicii romanesti”. “Divertismentul rustic” – alcatuit integral din citate folclorice sustinute de armonii modale. A scris opere romanesti precum: drama “Napasta”, opera comica “Kir Ianulea”, corale romanesti traditionale “Trandafir de pe razoare”, “Sarba pe loc”. Scrie si un concert pentru pian. Sabin Drăgoi a avut, de asemenea, o remarcabilă contribuție la muzica românească religioasă de sorginte bizantină-ortodoxă, în care se regăsesc și influențe populare și a compus trei Liturghii de o mare frumusețe artistică prin spiritualitatea pe care le-a imprimat-o. - compozitor, dirijor, academician, profesor universitar la Bucuresti - a fost creatorul liedului si al baletului romanesc contemporan ( La piata, Curtea veche) - suita “Privelisti moldovenesti”, poemul “Poveste neamului”, muzica vocal-simfonica, sonate, cvartete 7

- in liedurile sale impune un recitativ nuantat bazat pe inflexiunile vorbirii si intonatiile cantecului romanesc - a influentat si dirijat prima stagiune radio-live pt concerte simfonice, din tara noastra - profesorul lui Dinu Lipatti

Ciprian Porumbescu: - a urmat cursuri la Viena alaturi de Brukner - “Colectia de cantece sociale pentru studentii romani”, Opera “Crai Nou”, Rapsodia romana pt orchestra, Balada pt vioara si orchestral

George Enescu: Este unul dintre cei mai proeminenti muzicieni romani de la sfarsitul secolului XIX, inceput de secol XX. Enescu a ridicat muzica profesionala romaneasca la nivelul valorilor muzicale universale. A cunoscut din copilarie foclorul prin intermediul tarafurilor populare. Elev al lui Ed. Caudella, acesta il sfatuieste pe tatal lui sa-l duca la Viena unde primeste o educatie muzicala f serioasa si o cultura de prim ordin. La Viena, inca de la 7 ani, Enescu si-a insusit temeinic rigorile stilului clasico-romantic, astfel ca acesta manifesta tendinta de a duce mai departe marea traditie a simfonismului german: Brahms, Brukner si pe cel dramatic Wagner. La 14 ani ajunge la Paris unde studiaza compozitia cu G. Faure. Aici trece printr-o lume diferita, deschisa fanteziei si unei libertati mai mari de structura si stil. El asimileaza astfel si rafinamentul muzicii franceze, dar toate acestea sunt suprapuse pe forta si frumusetea gandirii muzicale populare romanesti. Talentul sau nativ, impreuna cu educatia sa inalta il propulseaza rapid in randul marilor artisti ai secolului. La 17 ani Enescu s-a afirmat in salile de concert de la Paris ca violonist si compozitor, cu celebra lucrare “Poema Romana”, lucrare in care prelucreaza magistral teme folclorice citate. Creatia sa componistica abordeaza aproape toate genurile si formele muzicale. Chiar daca in primele lucrari se simt inca legaturi cu stilurile aferente scolii germane si franceze, el se afirma atat ca un creator tributar occidentului, dornic sa insereze elemente romanesti in muzica europeana, dar si ca un compozitor care va reusi sa creeze o muzica integral romaneasca in arhitecturi universale – “Luceafar al muzicii romanesti”. Enescu a creat o muzica cu un vadit caracter popular. Rational si realist, opera lui reprezentand o pilda de insusire si dezvoltare creatoare a cuceririlor artei europene. El a imbinat artele muzicii cu traditiile muzicale folclorice romanesti. El a pus bazele simfonismului romanesc, deschizandu-i mari perspective. - Poema Romana - intruchipeaza o serie de tablouri sugestive ale vietii rustice. - cele 2 rapsodii romane sunt caracterizate printr-o linie melodica bogata. 8

- 3 suite pt orchestra, simfonii (exceptionala maiestrie armonica, polifonica si orchestrala) - 2 cvartete + 2 cvartete cu pian - octet pt instrumente de coarde - dixtuor de instrumente de suflat - ciclul de lieduri pe versuri de Clement Morot si Carmen Silva - suita Impresii din copilarie Scrie lucrari instrumentale atat in spirit post romantic cat si cu structuri populare: -sonatele pt pian si vioara; cele doua suite pentru pian si primele doua suite pentru orchestra sunt alcatuite din parti care poarta denumiri asemanatoare celor ce constituiau suitele barocului. Suita nr.1 pentru pian in stil vechi( Preludiul si Fuga), Suita a 2-a contine dansurile suitei preclasice( Toccata, Sarabanda, Pavana, Bouree) cu armonii impresioniste si influente romanesti. Odata cu “Octetul de coarde op. 7” Enescu realizeaza un act de virtuozitate componistica, structurand lucrarea in 4 parti – sectiunile de baza ale formei de sonata. Cele doua rapsodii au un rol extraordinar in lume, ele fiind cantate de mari orchestre simfonice. Suita a III-a “Sateasca” impreuna cu suita “Impresii din copilarie” si uvertura de concert fac parte din lucrarile care reconstituie universul romanesc – stilizeaza formele folclorice. Cele 3 simfonii au profilul simfonistilor germani, limbajul sau dezvaluie un dramatism viguros alternand momente de meditatie nostalgica si tensionari de groaza, cu o densitate polifonica. In aceste simfonii se observa conceptia sa despre viata si om, culminand cu cea din opera Oedipe si poemul Vox Maris unde reia imaginea tragica a eroului in lupta cu destinul. Scrie opera “Oedip” pornind de la libretul bine cunoscut al tragediei clasice grecesti, ce este creatie capitala, strabatuta de un continut emotional generator si intens. Aceasta opera prezinta diferite structuri de expunere vocala (recitative vorbite, parlando rubato, diferite intonatii ale graiului vorbit, declamatii. Sistemul tonal prezinta multiple inflexiuni modale, armonii cromatizate si caracter arhaic. Stapan atat pe componistica europeana, cat si pe tezaurul nostru popular, el si-a modelat limbajul muzical dupa sensibilitatea sa uriasa. Dupa opinia lui W. Faulker “fiecare mare artist reia mereu trei sau patru teme principale”. La Enescu acestea ar fi: reintoarcerea in copilarie, reinvierea paradisului pierdut si evocarea pitorescului tinuturilor moldave. In ciuda formarii sale la scoala germana si franceza, el ramane profund conectat de viata satului, care i-a modelat fiinta si universul sau sufletesc. Ctitor al culturii noastre moderne, el este primul compozitor roman care a confirmat vocatia internationala a muzicii romanesti, impletind cu maiestrie in operele sale improvizatia libera, specifica muzicii populare cu constructiile clasice riguroase. Ca violonist arta sa interpretativa s-a caracterizat prin naturalete, sensibilitate, bogatia coloritului, repertoriul sau cuprinzand intreaga literatura a instrumentelor. A fost unul dintre cei mai de seama dirijori contemporani, maiestria sa fiind caracterizata prin profunzimea redarii sensului operei artistice. Personalitatea lui Enescu marcheaza momentul de aderare a culturii muzicale romanesti la viata muzicala europeana, caci a fost primul muzician roman ale carui lucrari au fost reprezentate si confirmate valoric in circuitul european. El a propagat peste hotare, alaturi de creatiile sale si creatiile contemporanilor sai, atragand astfel atentia asupra tinerei scoli muzicale romanesti. 9

Ca pedagog a indrumat si a format o serie de instrumentisti renumiti → D Lipatti, Yehudi Menuhin, Ida Haendel. A fost unul dintre intemeietorii Societatii compozitorilor romani si primul ei presedinte.

Compozitorii romani in a doua jumatate a secolului XX Daca epoca scolii muzicale romanesti a insemnat instituirea si consolidarea unei estetici bine formate in melosul traditional, fie folcloric, bizantin, modelata in timp de catre scolile muzicale occidentale (Enescu, Jora, Constantinescu, Rogalski), epoca imediat urmatoare celui de al doilea Razboi Mondial a continuat aceasta traditie dar adaptata la tehnicile componistice moderne ale sec XX. Se afirma compozitori: Pascal Bentoiu, W. Berger, Ion Dumitrescu, Stefan Niculescu, Tiberiu Olah, A. Stroe, Anatol Vieru, ce aduce influente ale unor directii de avangarda. Daca pana acum iesirea din tonalitate se facuse prin intermediul modalismului acum apar tendinte seriale si atonale, apoi influente ale unor stilui precum aleatorismul, minimalismul. 60-70 Mihai Moldovan, Corneliu Cezar 70-80 Liviu Donceanu, Doina Rotaru 80-90 Dan Dediu, Livia Teodorescu

10