Ion I C Bratianu [PDF]

Zitiervorschau

Ion I.C. Brătianu

Ion I. C. Brătianu (n. 20 august 1864, Florica, azi Ștefănești, Argeș - d. 24 noiembrie 1927, București) a fost un inginer, om politic român, președinte al Partidului Național Liberal, membru de onoare al Academiei Române din 1923.

Date biografice Ion I. C. Brătianu s-a născut la 20 august 1864 la moșia Florica, în județul Argeș. A fost cel mai mare fiu al liderului liberal Ion C. Brătianu și fratele mai mare al lui Vintilă și Dinu Brătianu. În 1907 se căsătorește cu Eliza, fosta soție a conservatorului Alexandru Marghiloman. A avut un copil, Gheorghe I. Brătianu, în afara căsătoriei, cu Maria, văduva lui Alexandru Cuza (fiul domnitorului Cuza Vodă). Pe 24 noiembrie 1927 Ionel Brătianu încetează din viață în urma unei laringite infecțioase. În urma unei întrevederi cu diplomatul Nicolae Titulescu, Ionel Brătianu se îmbolnăvește de gripă. Când boala s-a agravat treptat, medicul i-a recomandat un anume tratament (care s-ar fi dovedit a fi eronat), după care gripa dispare doar pentru o perioadă de timp. Astfel la numai 63 de ani, „mâna de fier” care conducea statul român moare in condiții extrem de suspecte, asemeni regelui

Ferdinand, cu câteva luni înainte. Astfel, conducătorul oficial și cel din umbră ai statului decedează.

Studii După ce își susține bacalaureatul la Colegiul Sf. Sava din București (1882) efectuează, ca voluntar, un stagiu militar de șase luni, obținând gradul de sublocotenent în cadrul Regimentului 2 Artilerie. În paralel frecventează cursurile Școlii de Poduri și Șosele. În vara anului 1883 pleacă la Paris pentru completarea studiilor: cursant al clasei de matematici speciale A, la Școala preparatorie Saint-Barbe (1883-1884)  auditor extern al cursurilor Școlii Politehnice (1884-1886)  student la Școala de Poduri și Șosele (1886-1889) 

Obține, în 1889, diploma de inginer. Încearcă în zadar, de două ori, să obțină licența la Sorbona.

Cariera profesională Revenit în țară în 1889, este concentrat la cazarma "Malmaison", unde este înaintat la gradul de locotenent. În octombrie 1889 se angajează ca inginer specialist în construcția de căi ferate la C.F.R., în subordinea lui Anghel Saligny. Pe 7 iunie 1923 este ales membru de onoare al Academiei Române.

Cariera politică Devine membru al Partidului Național Liberal încă din 1895. În același an candidează la Colegiul I, fiind ales deputat de Gorj. Susține acceptarea în partid (februarie 1889) a foștilor lideri ai Partidului Social Democrat al Muncitorilor din România (C. Stere, V.G. Morțun, dr. I.G. Radovici, I. Nădejde) creat în anul 1893. La Congresul P.N.L. din ianuarie 1909, I.I.C. (Ionel) Brătianu este ales președinte al partidului, funcție politică pe care o va păstra până la sfârșitul vieții sale.

La 2 octombrie 1913, Comitetul Executiv al P.N.L. acceptă propunerea înaintată de Brătianu privind reforma agrară (exproprierea parțială a marii proprietăți) și electorală (colegiu electoral unic). Aceste propuneri ale liderului liberal sunt susținute și de o importantă parte a oamenilor de stat ai vremii: Regele Carol I, conservatorii democrați (care susțin însă niște modificări - două colegii electorale și expropiere prin cumpărare) și chiar conservatorii "bătrâni" (expropiere in extremis și în plan electoral acceptă doar o lărgire a bazei colegiilor existente). A fost conducătorul delegației române la Conferința de Pace de la Versailles. În această calitate i-a revenit obligația de a răspunde reproșului semnării de către România a unei păci separate cu Puterile Centrale în 1918 (Pacea de la Buftea). Abilității sale diplomatice i se datorează lămurirea acestui punct, precum și convingerea aliaților cu privire la justețea revendicărilor teritoriale ale Regatului Român.

Lucrări publice

Notre commerce de cereales, 1899 Chestia tramvaielor comunale, 1911 Manifest-program, 2 volume, 1911 România și Peninsula Balcanică, 1913 Situația înternațională a României. Expunere făcută la Adunarea Deputaților (16-17 decembrie 1919), 1919  Din amintirile altora și ale mele, 1922  Activitatea corpurilor legiuitoare și a Guvernului de la ianuarie 1922 până la 27 martie 1916, 1926     

POST MORTEM  

Discursurile lui Ion I.C. Brătianu, 4 volume, 1933 Cuvintele unui mare român 1914 - 1927 f.a.

Mandate Ministru al Lucrărilor Publice:  

31 martie 1897 - 30 martie 1899 14 februarie 1901 - 18 iulie 1902

Ministru al Afacerilor Străine        

ad-interim: 9 ianuarie - 18 iulie 1902 18 iulie 1902 - 12 decembrie 1904 ad-interim: 27 decembrie 1908 - 4 martie 1909 27 decembrie 1908 - 4 martie 1909 8-11 decembrie 1916 11 decembrie 1916 - 26 ianuarie 1918 29 noiembrie 1918 - 12 septembrie 1919 22 ianuarie - 6 iulie 1927

Ministru de Interne:      

martie 1907 - 27 decembrie 1908 27 decembrie 1908 - 4 martie 1909 4 martie - 5 decembrie 1909 6 februarie - 28 decembrie 1910 ad-interim: 4 martie - 1 noiembrie 1910 30 octombrie 1923 - 27 martie 1926

Ministru de Război:  

4 ianuarie 1914 - 15 august 1916 19 ianuarie - 25 martie 1922

Președinte al Consiliului de Miniștri:       

27 decembrie 1908 - 4 martie 1909 4 martie 1909 - 28 decembrie 1910 4 ianuarie 1914 - 11 decembrie 1916 11 decembrie 1916 - 26 ianuarie 1918 29 noiembrie 1918 - 12 septembrie 1919 19 ianuarie 1922 - 27 martie 1926 22 iunie - 24 noiembrie 1927 deputat în 1895.

senator în 1911.

Câteva încercări de asasinat a lui I.C. Brătianu În lunga sa guvernare de 12 ani (1876-1888), primul ministru I.C. Brătianu s-a putut considera un om norocos. Asupra lui s-au încercat patru atentate. Primul a avut loc în seara zilei de 6 iulie 1877. Singur, fără pază, se înapoia acasă de la Palatul Cotroceni într-o birjă. Dintr-o dată, caii au luat-o într-o goană, nebună, de nepotolit, rasturnând trăsura. Azvârlit pe trotuar, „a rămas ca mort jos, rece şi fără puls cam vreo trei sferturi de oră”. Al doilea atentat s-a petrecut la 2 decembrie 1880. Primul ministru ieşise de la cameră. Singur, se îndrepta spre casă, când pe neaşteptate un individ îi înfinge un cuţit în piept. Din fericire lama cuţitului n-a putut străpunge hainele groase, de iarnă. Încercă o nouă lovitură, dar un deputat venit în ajutor îl doboară la pământ cu o lovitură în cap. Autorul era un fost profesor din Târgovişte care voia să răzbune o veche altercaţie cu Brătianu. Se numea Ion Pietraru. Al treilea atentat are loc în luna mai 1886, pe când se întorcea de la Senat şi era să-i cadă o cărămidă în cap de pe o casă. Negustorul care dorea să fie celebrul asasinândul pe prim-ministrul ţării La câteva luni, pe 4 septembrie 1886 are loc cel de-al patrulea atentat. Iată cum s-au petrecut lucrurile: În micul târg, pe atunci Râmnicu Sărat, trăia un mărunt negustor, Stoica Alexandrescu. Deosebit de cheltuitor, fără poftă de treabă, el devenise falit de două ori. În schimb era invidios pe succesele colegilor sau prietenilor. Vrea să facă o ispravă de răsunet care să atragă atenţia asupra lui. Cel mai nimerit i s-a părut uciderea primului ministru I. C. Brătianu. Tot scriau ziarele de opoziţie că stă în calea dezvoltării economice a ţării… îşi cumpără un pistol şi cu prietenul său, Iordache Tănase zis Muscalu, se stabileşte în capitală. Asupra lui Brătianu se trage cu pistolul… Prima lui încercare de asasinat, chiar în biroul premierului, dă greş. Îşi schimbă planul urmărind zilnic drumul şi orele de deplasare a lui Brătianu. La 4 septembrie 1886 este pregătit pentru a-l împuşca. Orele 18.30. Se înserase. De la Ministerul de Interne ieşi Brătianu însoţit de C. F. Robescu, fost director general al Poştelor şi Telegrafului. Discutând, cei doi au luat-o pe strada Vămii (ce trecea şi prin locul unde se află azi Piaţa Universităţii) pentru a ajunge în Colţei. Dintr-o

săritură, în faţa primului ministru apare un individ cu un pistol în mână. De la doar câţiva metri apasă pe trăgaci. Pistolul însă nu ia foc. Cei doi rămân ca de piatră. Trage a doua oară, dar asupra lui se aruncă sergentul Ioniţă Constantin care avea misiunea de a-l păzi pe Brătianu. Glonţul pornit din ţeava este deviat şi loveşte cataramă de oţel a lui Robescu (ulterior acestuia i se va spune „Cataramă”), fără a răni pe cineva. Atentatorul este arestat. Brătianu este curios să afle motivul încercării de asasinat:

- De ce ai tras în mine băiatule? Ţi-am făcut eu vreun rău? - Ba nu… - Atunci de ce ai vrut să mă omori? - Fiindcă am citit prin ziare că ai făcut mult rău ţării! - Şi tu te-ai găsit să mă ucizi pe mine ca să scapi ţara de mine? - Ba am fost pus de un comisar din Râmnicu Sărat! Cercetările şi procesul atentatorului Cercetările încep imediat. Luat „în scurt” Stoica Alexandrescu mărturiseşte că a primit de la deputatul Iosif Oroveanu din Râmnicu Sărat suma de 5.000 de lei şi că deţine banii într-o ladă acasă. Autorităţile se deplasează la domiciliu, dar găsesc lada deschisă şi goală. Oroveanu este arestat. Nu recunoaşte legăturile cu Alexandrescu, plânge şi este… eliberat. Atentatorul îşi retrăsese cele declarate! Mai sunt arestaţi printre alţii, Pompiliu Stănescu – agent agricol şi Iordache Tănase Muscalu. La 17 decembrie 1886 începe procesul. Martorii apărării ajung la… 160, în timp ce ai acuzării la 58. Printre avocaţii apărării se vor afla personalităţi ale timpului cum ar fi Titu Maiorescu, I. Lahovari. După 7 zile, curtea a pronunţat sentinţele: 20 de ani muncă silnică pentru Stoica Alexandrescu şi un an închisoare corecţională pentru Tănase Muscalu plus 4.000 de lei plătiţi de cei doi drept cheltuieli de judecată. Cazul se pare că se încheia simplu în conformitate cu legea. Şi totuşi, la mai bine de un secol asupra acestei tentative de asasinat mai există multe semne de întrebare.

Viaţa amoroasă a lui Ionel Brătianu Ionel Brătianu era un bărbat frumos şi inteligent, atras încă din adolescenţă de femei. Conform unei legende, femeia care l-a format a fost Elena Văcărescu.

Dacă informaţia are un miez de adevăr, atunci nu trebuie să reprezinte o surpriză felul plăcut, distins şi totodată fermecător cu care a cucerit numeroase femei din lumea bună. Elena Văcărescu a fost o femeie urâtă, dar o fiinţă remarcabilă, mai târziu diplomat de carieră şi membră a Academiei Române. Nu trebuie uitată şi prezenţa ei în viaţa principelui moştenitor Ferdinand, care s-a îndrăgostit nebuneşte de ea şi a cerut-o în căsătorie, dar opoziţia regelui Carol a dus la ruperea brutală a logodnei secrete dintre cei doi.

Elena Văcărescu Una din nenumăratele legături ale lui Ionel, cea cu Maria Moruzi – văduva fiului lui Cuza, Alexandru – a generat complicaţii, prin naşterea lui Gheorghe I. Brătianu. Ionel s-a căsătorit cu principesa Moruzi, dar, după oficierea cununiei religioase, a intentat, chiar a doua zi, acţiunea de divorţ. În acest fel l-a recunoscut pe Gheorghe Brătianu ca fiul său legitim. Relaţiile dintre tată şi fiu au fost sporadice, deoarece mama nu îngăduia contactele dintre cei doi. Abia după 1918, Gheorghe Brătianu îl va frecventa pe Ionel Brătianu, cerându-i sfatul şi sprijinul. În ciuda unor divergenţe politice, Gheorghe Brătianu a fost un urmaş demn al tatălui său şi poate că, într-o altă conjuctură decât dictatura, ar fi fost nu numai un mare istoric, dar şi un devotat prim-ministru. După mai multe aventuri galante, Ionel Brătianu s-a căsătorit, în 1906, cu Eliza Stirbey, pe care a determinat-o să divorţeze de Alexandru Marghiloman, cunoscutul fruntaş al Partidului Conservator.

Marea iubire

Regina Maria Dar femeia care l-a iubit probabil cel mai mult pe Ionel Brătianu şi alături de care a condus România a fost Regina Maria. Înconjurată mereu la palat de femei şi de bătrâni, principesa Maria s-a revoltat împotriva vieţii austere din palatul lui Carol I încercând să-şi recapete libertatea. L-a întâlnit la Gherghiţa, nu întâmplător, pe Ionel Brătianu, singurul om sub 40 de ani, iar bărbatul acesta a impresionat-o. Pentru a proteja o iubire curată şi de o romantică frumuseţe, principesa a simulat o corespondenţă intimă cu un prinţ rus, iar Brătianu a dus până în pragul căsătoriei relaţia cu prietena Mariei, multimilionara Pauline Astor. Inteligenţi şi foarte uniţi, Maria şi Ionel Brătianu au reuşit să înşele mulţi ani suspiciunile adversarilor. Oricum, a-i face pe toţi să creadă că naţionalistul Ionel Brătianu se putea căsători cu multimilionara americană şi se va stabili în Statele Unite, a fost cel mai haios renghi jucat de doi oameni atât de serioşi! În faţa responsabilităţii publice pe care o aveau şi pentru a evita un scandal, Brătianu şi Maria au decis să treacă relaţia lor într-o prietenie matură, niciodată stinsă, trâind şi ei drama personală a oamenilor care au o datorie faţă de ţară.