Introducere in epistemologie [PDF]

Zitiervorschau

Ilie Pârvu

INTRODUCERE ÎN

EPISTEMOLOGIE

EDITURA ŞTIINŢIFICA ŞI ENCICLOPEDICA BUCUilE$Tf, 1984

Coperta de:

CONSTANTIN GHEORGHIU-ENESCU

CUPRINS

Prdaţă. 1. STATUTUL

';Il

TEOlllnU:

METODOLOGie

AL 13

El'ISTE).{OLOGIEI CO:\TEUPORANE Capitolul

!. Probl•nra

14 1.2. Poate fi ,.naturalizatl" epistcmologia?

20

1.3. Epistemologiile .. tran�rendentaliste" şi premisele lor_ştiinţilice . . . . . . . . . . . . 1.4. Ctpitolul

:.Echilibrul rcflcc t iv "

�i temdurile epi�teroologid

2. Convergenţa meloddor ;i a perspe�tivelor disciplinare in melaşliinţa actuală

2. L De b plnrali�n1 la un ita te

2.2. Mutaţii srmuificative în filosofia şi istoria ştiinţei 2.3. Puuctul d� vedere al sociologiei ştiinţei 2.4. Noi ,.categorii tematice" integrative

·;;Jcţiunea a II-a. RESTRUCTURilRI

TEM.\.TICE

IN

.

TEORIA

3.

a

53 53 57

62

,�·L \(· J 75

ACTUAL;{ A ŞTIIJ'Ij'ŢEI Cr�pitolnl

25

44

ştiinţei

contempo�at�e :

76 .. difude metodologică" şi de pro-

blematizare Hlo�ofid. a ştiinţei .

3_2_ Dinwusiuuile noului .,stil" al

Capitolul

4.

76

cunoaşterii ştiin-

ţilLCl".

93

Rajiona/i'atea�liinţei: imcmenlă sau lranscmdcnlă?

4.1.

Modelul empiriat-log!c al raţionalităţii ştiinţei

4.2. "Metodologia negativă" şi raţionalitatea critică

4.3. Criterii de cercetă.ril?

raţionalitate e:rter:ue sau .

.

.

.

.

.

.

.

•

.

imanente

103 103

.,.�III

4.4.

Abordări integrative ale raţionalitll.ţii ştiinţei şi progtt>.sului cunoaşterii

Capitolul

117

5. Logica şi metodologia descoperirii ştiinţifice 5.1. ,.Redescoperirea..

metodologică

a

descoperirii

ştiinţifice 5.2. Logica de5coperirii Capitolul

-

direcţii noi de abordare

12S.

'" 132:

6. Ştiinţa fundamentală - ştiinţa apliCQtă -- tehnologie : 140

corelaţii epistemo/ogice 6.1. Dimensiunea aplicativă a ştiinţei contemporane

14()

6.2. Ştiinţa şi tehnologia: relevanţa metodologică a unei analize comparative . Capitolul

7. Conle�lul �ocial şi structurile cognitive

145 .

7.1. De la alternativa interualism-externalism la abordi\ri integrative ale ştiinţei .

7.2. Valmi ,'lOCiale �i criterii interne de evaluare în denolbrea �tiinţei Capitolul

al ştiinţri

Capitolul

167

8. 1storicilalea ştiinţei, islr>ria ştiinţei şi studiul istoric

.

.

175

8.1. Are nevoie ştiinţa de cunoaşterea istoriei ei?

175

8.2. De la istoria ştiinţei Ia studiul istoric al ştiinţei

184

9. Dimensiunea metaieoreticiJ a §tiinţei contemţmrane .

188"-

9.1. Rolul consideraţiilor filosofice şl metateoretice in ştiinţa actuală

188-

9.2. Autordlexivitatea ştiinţei şi reconstrucţia ei epistemologiell. Capitolul 10. In căutarea une: noi U'Hităţi de semnificaţie şi metodo-

194

logice a ştii1i�temnl lumii""

208-

202

Secţiunea a !li-a. ORIZONTURI NOI IN EPISTEMOLOGIA MA­

TEMATICII: SPRE O NOUĂ PARADIGMĂ A CUNOAŞTERII KATEHATICE Capitolul 11. Perspective in epistem(!/ogia matematicii .,pure" 11.1. Stadiul actual al programelor fnndaţioniste .

219' 220 220

ll.2. Ceicetarea fundaţională şi epistemologia matematicii : re:�:ultate şi �rspective

242

Capitolul 12. De!Uioltarea teoriilor, rvoluţia , Ibidem, p. 276.

21

Analiza epistemologică a presupoziţiilor şi angajărilor se realizează în cadrul ştiinţei, ca un proces de înţelegere .erence Tlteory, .,Journal of Philo­ sophy", 1980, nr. 10.

24

sofice (asupra cunoa.7teriî, culturii, existenţei), "renorma­ rea" diferitelor aspecte ale culturii şi cunoaşterii prin situarea lor in spaţiul general al valorilor. Tocmai de aceea, cum sublinia şi H. Putnam34, "sloganul" naturali­ zării epistemologiei, aşa cum este înţeles astăzi, exclude determinarea normativă a teoriei ştiinţei şi, cu aceasta, însăşi noţiunea realistă a adevărului. Pentru epistemolog, crede Putnam, aceasta ar însemna însă o adevărată "sin­ ucidere intelectuală".

1 .3.

EPISTEMOLOGilLE

THANSCENDENTALISTE

ŞI PREMISELE LOR ŞTIINŢIFICE

O orientare episiemologkă iniluentă în perioada ac­ tuală, care consideră că s-ar putea respinge scepticismul, păstrîndu-se, totuşi, conştiinţa critică a dizicultăţilor fun­ daţionale ale ştiinţei, apelează l a un gen de argumen­ tare transcendentală. Această concepţie epistemologică este raportată adesea la cea naturalistă: "Pe de o parte, există convingerea, subiacentă unei mari părţi a activi­ tăţii actuale ain fil-osofia ştiinţei, că cel mai bun lucru pe oare-1 putem spera în justificarea cunoaşterii empi­ rice este acela de a reconstrui mijloacele conceptuale im­ plicate în progresul ştiinţei. Această concepţie conţine supoziţia că trebuie să încetăm de a mai considera în mod serios problemele fundaţionale ale epi::;temologiei şi să renunţam pentru totdeauna la ..:ăuiarea adevărului necon­ troversat. Programul ce rezultă de aici al justificării aserţiunilor epistemice prin descrierea corespunzătoare

a

patternurilor conceptuale inferenţial conectate, aşa cum se prezintă ele efectiv în ştiinţa reală, este strîns legat de ideea naturalizării epistemologiei, de relativismul con­ •

ceptual şi 8.e

interpretare pragmatică a cunoaşterii"��.

Noua orientare crede că nici un tip de reconstrucţie a cadrelor conceptuale utilizate realmente în ştiinţă nu va fi suficient pentru a oferi o justificare epistemică opi­ niilor noastre asupra lumii. De aceea, ace al ,_

�ţ

�2 Vezi K. Bagrhi, Kant's Enquiry and Transcendental Anaiv in 5. lnternationaler Kant-Kungress, Akten 12, Mainz, Hlll l,

sis,

Bonn, Bouvier, M Ibidem,

44

p.

p.

783 ş.u.

783.

Ele se dezvăluie într-o anaHză reflexivă, dar analiza transcendentală înseamnă mai mult decit auto-reflexivi­ tatea ştiinţei; "ceea ce distinge analiza reflexivă trans­ cendentală de analiza reflexivă non-transcendentală (dacă o putem numi astfel) este înţelegerea pe care ea o oferă asupra conceptelor (în termenii cărora noi intcrpretăm expeiîenţa) ca implicate in procesul autoclarijicărH subiectului însuşi în cadrul înţelegerii experienţei . Cînd, în reflexia transcendentală, devenim conştienţi de presupoziţiile experienţei, acestea din urmă sînt înţelese ca presupoziţiile pe care

noi l e formulăm pentru a ne

face clară experienţa . Astfel, analiza transcendental­ reflexivă este un proces prin care, în cadrul clarificărH experienţei,

conştiinţa

clarificatoare

dobîndeşte

un

nou

punct de vedere, adică pundul de vedere al subiectului din care cunoaşterea sau experienţa asupra lumii pot fi

sau analizate. In măsura in care dobîndeşte efec­ tuare şi nu doar o înţelegere a presupoziţiilor concep­

lnţdese

punctul de vedere al subiectului, ea este un gen de

t u ale ale experienţei, ca urmare nu doar o activitate de ordin secund"94, Tocmai de aceea - î n concepţia autoru­ lui citat - filosofia ştiinţei, ca activitate reflexivă, nu se identifică cu analiza transcendentală: reflexia trans­ cendentală nu este simpla "descoperire" a presupozi�!Ior experienţei. Ca urmare , · în cadrul filosofiei contemporane a ştiinţei programele nea-transcendentale pot fi conside­ rate o variantă ,.slabă"

a deschiderii metodologiilor

la

ştiinţă, l a experienţa ei istorică.

I n variantele ei .,tari", eliberate de "punctul de vedere presupoziţionist"ll\ epistemologia deschisă

la

experienţă

evoluează şi se auto-validează într-un raport reflectiv cu ştiinţa. Aşa cum arăta F. Gonseth, "pentru a avea ::;ansa de a fi admisă de cercetător, o filosofie a ştiinţei ar tre­ bui deci să fie generată de cerce.tare, găsindu-şi in cer­ cetarea pe care o însoţeşte şi în propria sa cercetare ga­ ranţiile progresului. O filosofie care ar satisface aceste exigenţe ar reprezenta ea însăşi un moment al

cercetării,

!>4 Ibidem, p. 784-785. 9� Vezi D. Shapere, The Characte-r of Scienti.fîc Change, 1n Nickels (ed.), Scîentific Dîscovery, Logic amt Rationality, Dordrecht, Reidel, 1980.

Th.

45

s-ar încorpora ca momentul reflexiv a1 acesteia din urmă"96_ Caracterul istoric şi evolutiv al cunoa;;tedi atinge - în această perspectivă - toate nivelurile şi "universurile" ştiinţei, ale cunoaşterii in general. Şi în domeniul meto­ dologie şi filosofic revizuirea fundamentelor în vederea unui pro[!res ulterior descinde- pînă la ,Jocurile comune ale cercetării .;tiinţifi.dtate" pentru

Bub, Reply to Profe.1·sor Causey, in F. Suppe (ed.),

408.

sau

explicarea op.

"progresului la scară mare'' al Cl!UOa';ilerii ::;tiinţifice. După cum am arălat i11 altă parte10\ succesiunea - în cadrul t..·voluţiei istorice generale a unei discipline ştiinţifice care au dominat evoluţia recentă a epistemologiei pot fi dl•pă ..."ite printr-o abordare integra­ tivă la nivelul dh;ciplinclor care au ca obiect de studiu ştiinţa ca fenomen de cunoaştere: filosofia ("logica") ştiin­ ţei, istoria ştiinţei şi sociologia ştiinţei. Tendinţa tot mai accf'ntuată a convergenţci modelelor în metaştiinţa con­ temporană însoţeşte un proces analog de integrare, prin dezvoltarea cercetărilor de tip interdisciplinar, la nivelul ştiinţei, proces ce constituie una dintre manifestările "sti­ lului'' de gindire sintetic, integrativ din cunoaşterea ac­ tuală. TransfonnărHe conceptual(' ·'ii metodologice profunde in care este angajată epistemologia contemporană, şi care reflectă la nivc!ul metateoriei tipul de conoeptualizare a problemelor dominant in activitatea '?tîinţifică actuală, sînt marcate de: renar, Sehmidt) sau ipoteza auto-Drganizării evolutive a ma­

teriei (l\f. Eigt'll) � Vezi R. Rădukţ, CCvolutirm des 5cierlC'es unidisciplinaires vers les st•ienc•'s inwrc/iseiplînairt'S, in Trudi Mejdunarod­ novo Konuressa po Istorii Nauki, Procecdings, l\toskwa, Nauka, 1974.

54

I,

Xlll

fel la nivelul epistemologiei necesitatea construirii unei imagini sintetice, integratoare, capabilă să depăşească pluralismul şi lipsa de comunicare şi continuitate între diferitele abordări şi şcoli de gîndire în studiul ştiinţei. Pluralismul actual al studiului filosofic .al stiintei se exprimă - a.?.a.), încer­ cînd să le reconstituie logic riguros în vederea validării pretenţiilor lor epislemice. Orientarea istorico-critică (Hanson, Toulmin, Kuhn, Polanyi, Feyerabend ş.a.ş., cu­ noscută şi sub numele de "Noua filosofie a ştiinţei", se constituie ca o reacţie critică la adresa empirismului lo­ gicist, concentrîndu-se asupra aspectelor diacronice, isto­ rice ale ştiinţei, asupra devenirii şi schimbării teoriilor, aspecte pe care le studiază într-un cadru metodologie mai complex, prin apel la instrumentele istoriei ştiinţei, psihosociologiei cunoaşterii etc. După cum vom vedea, atît ca urmare a "sofisticării" instrumentelor de analiză lo­ gică, care au devenit capabile să "acopere" şi temele di­ namicii ştiinţei, cît şi prin evoluţia istoriei şi sociologiei ştiinţei, .s-au creat premisele unei apropieri a acestor două direcţii programatke fundamentale ale filosofiei actuale a ştiinţei.

2.2.

MUTAŢII IN

SEMNIP"ICATIVE

FILOSOFIA

ŞI

ISTORIA

ŞTIINŢEI

Opoziţia acestor orientări din metaştiinţă este conside­ rată adesea rezultatul unei centrări pe o anumită disci­ plină care studiază ştiinţa: logica ştiinţei, respectiv isto­ ria şi sociologia ştiinţei. Trebuie să observăm însă că in ultimii ani s-au intensificat simţitor elementele de con­ vergenţă ale acelor ramuri specializate ale metaştiinţei (cu obiective, paradigme, instrumente şi metode distinc­ te, corelate unor grupuri profesionale cu identităţi pro­ prii) cunoscute în tratările "academice" instituţionalizate sub numele de filosofia ştiinţei (centrată pe studiul struc­ turilor cognitive ale ştiinţei),

istoria ştiinţei

(considerînd

ştiinţa sub aspectul evoluţiei ei istorice complexe) şi

so-

5T

ciologia ştiinţei (preocupată de studiul ştiinţei ca activi­ tate socială specifică), ramuri in care studiul cunoaşterii ştiinţifice s-a constituit cel mai eficient şi care au repre­ zentat sursele marilor sinteze epistemologîce contempo­ rane. Se poate vorbi astfel de o "deplasare" care a antrenat toate cele trei "continente" ale meta'?tiinţei. După cum s-a spus3, corelaţia acestor trei discipline a existat şi în trecut, ea nu reprezintă ceva cu totul nou. Nouă este însă tendinţa depăsirii caracterului oarecum doar "implicit�;w{t volll lua, t':\("mplu, cazul ideii di să nu mai rămînă t:'xterioare .şi independente, ci să-şi "schimbe elemente e�cnţiale ale aparatelor lor conceptuale"�(;_ Conceptele propuse de Georgescu-Roegen fac parte din clasa acelor "categorii tematice" ("dun:hlaufenden Katc­ gorien", cum le numea antropologul Arnold Gehlen), care structurează cîmpuri problematice vaste şi pluri-nivelare, sudînd discipline întregi într-un sistem coerent, sau de­ finesc linîile de forţă ale dezvoltării unei discipline de-a lungul unor lungi perioade de timp. La nivel metateore­ tic, ele pot media abordarea "externalistă" cu cea "intcr­ nalistă" a problemelor ştiinţei, oferind acel cadru sau schemă de bază pentru examinarea unui intreg "sistem de activitate ştiinţifică" existent la un moment dat al dezvoltării istorice a ştiinţei. Astfel, prin ideea de ,,cîmp c�.ritmomorfic", Georgescu-Roegen determină atît un gen de structuri cognitive, specificate pînă la nivelul logicii elementare a conceptelor ("concepte discret distincte"), un cadru ontologic generalizat, un ideal metodologie (do25 N. Georgescu-Roegen, Analytical Economics: Issues and Pro­ blems, Harvard Univ. Press, 1966; The Entropy Law and tn.e Economic Process, Cambridge;Mass., Harvard Univ. Prcss, Hi7L tradusă in limba română �Ub titlul Legea entropiC'i �i. procesul economic, Editura politică, 1979. 20 W. Lepenis, Problems of a Historical Study E. Mendelsohn et al. (eds.), The Social Production Know!edge, Dordrecht, Reidel, 1!!77, p. 66.

67

minat de modelul formalizării, model ce-i provoacă lui Roegen fine ironii de genul: "Nu încape îndoială, consi­ rkraţiile formale sînt deseori un bogat izvor de inspira­ ţie. Pericolul lor rezidă în faptul că ulterior avem ten­ dinţa de a uita că sînt neîntemeiate"27), o schemă de ana­ liză şi un mod de evoluţie tipic ,, ştiinţei-bazate-pe-teorii", cît 0i anumite componente sada-ideologice. Acestea din urmă ţin de "instituţionalizarea" idealului aritmetic ca paradigmă a ştiinţei profesionalizate, propunînd un tip al "structurii autorităţii" în ştiinţă, un gen de ierarhie bazată pe aproximarea idealului aritmetic?8• Intenţia majoră a lui Georgescu-Roegcn nu se reduce insă la critica metodologiilor aritmomorfice, ci ea vizează explorze de genul ipotezei bootstrap propusă de C. F. Chew), va necesita o nouă viziune asu­ pra modalităţîi obiectivării constructelor teoretice, noi criterii de "realitate fizică", de factualit.ate şi obiectivio nouă metodologie a previziunii şi experimentării, de verificare a ipotezelor ştiinţificc12. Pe de parte, fizica particulelor elementar,;> constituie un exemplu al rolului sporit pe care îl are dezvoltarea teh­ nicii în evoluţia �tiinţei. "Starea cunoştinţelor noastre (în domeniul fizicii particulelor elementare - n.n.) este modelată nu numai de teoria cuantică şi teOria grupuri­ lor, ci şi, în mod 0gal, de posibilităţile tehnice şi de li­ mitele acceleratoarclor şi detcctorîlor de particule"33• I n privinţa dementarităţii, punctul de vedere susţinut d e ddcpţii modelu l u i cuark-urilor, m o d e l care permite ac­ tualmente descrierea celui mai larg spectru de fapte ex­ perimentale, este următorul: "particulele ohservate care suferă interacţiunea tare, cum sînt neutronii, protonii şi mezonii, sînt considerate ca stări compuse, formate din cuark-uri, anticuark-uri şi gluoni . Acest formalism reprezintă un triumf cvasi-complet al punctului de ve­ dere al cîmpurilor în raport cu cel corpuscular asupra materiei: entităţile fundamentale sînt dmpurile de cuark-uri şi de gluoni care nu corespund nici unei par­ ticule susceptibilă de a fi observată, nlci chiar în prin­ cipiu, în timp ce particulele observate, care suferă in­ teracţiunea tare, nu sînt absolut deloc elementare; ele nu constituie decît simple consecinţe ale unei teorii cuantice a cîmpurilor subiacente'�3�. Astfel, prin leptoni,

86

cuark-uri (sau cîmpurile lor) s-a ajuns la "elementele'" materiei, punîndu-se capăt "fracţionării" aparent infinite materiei; cuark-urile, "prizonieri" ai hadronilor, nu pol fi observate ca particule reale, libere; ele nu posedă n i ci o structură internă; ca urmare, starea lor "ipote­ tidHeoretici'i" (din punctul de vedere al observabilităţii) tn�buie considerată permanentă; ele nu pot fi studiate dPdt indirect, prin intermediul proprietăţilor hadronilor. SucccsE>le teoriei particulelor elementare obţinute şi cu ajutorul noilor acceleratoare au permis conectarea pro­ bkmci structurii microcosmice cu problema evoluţiei Uniwrsului fizic, fiind astfel posibil să se vorbească în mod ştiinţific despre primele stadii ale evoluţiei cosmice �i să se elaborE'ZC modele teoretice în cosmologie ce pot fi comparate cu datele astrofizice35. Pe de altă parte, re­ zultatele recente în studierea forţelor de interacţiune, care au condus Ja consHtuirea u nei teorii unificate a for­ ţelor electromagnetice şi slabe, a constituit un pas înainte în cercetarea unei alte probleme fundamentale a fizicii (după aceea a detectării sub-structurilor materiei), �i anume aceea a unificării forţelor prin considerarea lor ca manifestări ale unei singure interacţiuni (S. Weinberg, S. Glashow, A. Salam). 1n ambele aceste direcţii ale dez­ voltării cercetărilor teoretice fundamentale din fizică progresul cunoa�tPrii, încă de la descoperirea (predicţia) pozitronului, s-a caracterizat pri n rolul tot mai impor­ tant pe care I-au aYut proprietăţile de simetrie sau prin­ cipiile de invarianţă în formularea noilor ipoteze şi pre­ dicţii, prin sporirea contribuţiei nivelului metateoretic şi, în general, al "formalismelor" supprioare ale teoriilor în determinarea caracterului funcţiilor principale ale con­ stmcţiilor teoretice. Ca urmare, la nivel Ppistemologic, este necesară elaborarea unei concepţii noi asupra func­ ţiilor "teoretice" şi "empirice" ale teoriilor fizice, asupra procedurilor metodologice (observare, măsurare, Yerifi­ care), sau asupra statutului conceptelor teoretice. I n fe­ lul acesta, după cum unele teorii fizice (cum ar fi meca­ nica) n-au încetat să evalueze şi să-şi îmbogăţească con­ ţinutul teoretic şi sfera aplicaţiilor, la fel, la un -alt ni­ vel, fizica nu a încetat să rămînă încă un domeniu care să ne pună permanent în faţa unor probleme noi ce nea

.s

the

S. \Veinberr,, Origin of tiu:

of

81

cesită nu numai rezolvări specifice el şi redefinirea unor poziţii, teme .şi concepte ale teoriei cunoa.')terii .) tiînţi­ fice. Chimia, după cum se susţine adesea, se .află î n faza unei mutaţii metodologice importante, marcate de ten­ dinţa deplasării atenţiei de la structura chimică, respec­ tiv, de la concepţia structurală, la concepţia "organiza­ ţională, a cărei dimensiune integrativă depăşeşte grani­ ţele sistemului chimic, considerîndu-1 pe acesta ca parte unui sistem mai cuprinzăcomponentă (sub-sistem) tor . . . sistem + mediu'n6• "context organizaţional", în cadrul căruia interactiunea sistemului chimic este considerată î n mod expliCit atît sub raport substanţial cît şi informaţional, este reclamat în chimia actuală în­ deosebi de dezvoltarea intensivă, sistematică a cineticii chimice (evoluţie chimică, autocataliză, cataliză evolu­ tivă). Perspectiva organizaţionalU ce-rc - pentru expli­ carea genezei şi evoluţiei sistemelor chimice - îmbina­ rea dialectică a cninţelor abordării statistic-probabiliste cu cele ale me-todologiei strudural-sistemice În domeniul bioloyi:pvrimcniclor pe calculator în corelaţie cu experim('ntek cl asice d e laborator) ş.a. Succesele \('oretice ale biologiei contemporane au con­ tribuit astfel l a "reactivarea" unei vechi tradiţii de gîn­ dire, cea eYoluţionistă, la reconstruirea şi operaţionali­ zarea Yechiului concept al evoluţiei organice. Prestigiul noilor realizări a contribuit la impunerea unui mod de gîndire evolnţionist şi a unui "pattern explicativ evolu­ ţionist" in multe alte domenii ale cunoaşterii, precum şi la înţelegerea valorii generale şi a semnificaţiei "gîn­ dirii în termeni populaţionali"-10. În felul acesta, biologia teoretică actuală poate oferi şi altor domenii concepte, metode şi modele explicative, întărind "fluxul metodo­ logie" invers al ştiinţei contemporane - de la ştiinţele �� M. Eigen, P. Schustcr, op. cit., p. 14. •O Vezi: E. Mayr, Natura revoluţiei darwiniste, în 1. Pârvu,. lt.toria ;;tiinţei şi reconstrucţia ei conceptuală - Antologie, Bucu� reşti, Editura �tiinţifkă �i enciclopedică, 1 9 3 1 ; St. Toulmin, Hu� man Understanding, Princeton, Prin�:eton Univ. Press, 1972.

totalităţilor complexe la cele ale unor sisteme mai sim­ ple. Redefinirea ideii de evoluţie (.)i de "sistem darwi­ nian") şi la alte paliere ale naturii şi cercetarea pe această bază a premiselor şi a modului devenirii gene­ rale a materiei a reinviat interesul ştiinţelor naturii pen­ tru categoriile devenirii istorice şi progresului, interes paralel cu "renaşterea" istorismului în ştiinţele socio­ umane. Dintre progresele recente ale psihologiei, două linii de cercetare interesează în mod deosebit epistemologia, în­ trucît ele oferă date directe pentru interpretarea unor aspecte fundamentale ale procesului cunoaşteri i : este \-·arba de psihologia cogniţiei şi de studiile asupra per­ cepţiei şi reprezentării. Formularea unor modele teore­ tice în terme>nii abstracţi ai stărilor "intensionale" sau .,reprezentărilor", utilizînd amplu instrumentele teoriei informaţiei şi ale simulării pe calculator ("inteligenţa ar­ tificială"), construirea unor "gramatici universale" (pri­ mele tentative, pornind de la principii diferite sînt ur­ mătoarele: N. Chomsky, Rules and flepresentation