Impactul Impozitarii Profitului Asupra Activitatii Intreprinderii [PDF]

Zitiervorschau

Impactul impozitarii profitului asupra activitatii intreprinderii

CUPRINS Capitolul 1 Sistemul fiscal Prezentarea generală a sistemului fiscal ……………..

1.1

…………………… 3 1.2

Structura sistemului fiscal

………………………………………………... 4 Capitolul 2 Impozitul pe profit 2.1 Abordări privind impozitul pe profit …………………………………….… 6 2.2 Elemente tehnice ale impozitului pe profit ………………………………… 6 2.2.1 Contribuabilii impozitului pe profit şi categoriile exceptate de la plata impozitului pe profit ……………………………………………………. 6 2.2.2 Cota de impunere şi determinarea profitului impozabil ……………... 8 2.2.3 Plata impozitului pe profit şi depunerea declaraţiilor fiscale…………10 Capitolul 3 Impactul impozitării profitului 3.1 Consecinţele impozitului pe profit ................................................................ 11 3.2 Posibilităţi de cuantificare a consecinţelor impozitului pe profit ................. 12 3.3 Influenţa impozitului pe profit asupra variabilelor întreprinderii.................. 13 3.3.1 Efecte asupra structurii financiare...............................................13 3.3.2 Impactul impozitului pe profit asupra deciziilor de investiţie ....16

2

3.3.3 Influenţa fiscalităţii directe asupra poziţiei întreprinderii pe piaţă şi asupra obiectivelor sale............................................................................17 3.4 Dublul efect al impozitului pe profit ………………………………………..20 Bibliografie

Cap.1 Sistemul fiscal Impozitele şi taxele constituie componente tot mai importante ale vieţii noastre economico-sociale, prin intermediul lor procurându-se cea mai mare parte a veniturilor bugetare (necesare finanţării cheltuielilor publice), fiecare dintre acestea având o contribuţie specifică şi în acelaşi timp excitând un rol reglator în economie. Prin cuantumul prelevărilor şi modul de alocare a resurselor pe destinaţii, sistemul fiscalpoate influenţa raportul dintre cererea de ofertă agregată, nivelul utilizării depline a factorilor de producţie.1 Caracterizat drept „totalitatea impozitelor şi taxelor provenite de la persoane fizice şi juridice care alimentează bugetele publice” 2, orice sistem fiscal trebuie să fie orientat spre nevoile de fonduri ale statului, dar totodată şi spre posibilitatea contribuabilului de a face faţă sarcinilor fiscale.

1.1 Prezentarea generală a sistemului fiscal (în România) Impozitele şi taxele reprezintă în fapt fundamentul întregii activităţi fiscale, ele fiind instituite prin acte normative cu caracter fiscal (legi sau ordonanţe ori hotărâri de guvern aprobate prin legi), acestea nu lipsesc şi nu pot lipsi ca elemente de bază în prezentarea noţiunilor care se referă la domeniul fiscal. Totodată, aplicarea reglementărilor cu caracter fiscal, dimensionarea, aşezarea şi perceperea în ultimă instanţă a impozitelor şi taxelor nu se pot realize fără existenţa unui mecanism fiscal, a unor metode, tehnici şi instrumente fiscale prin aplicarea cărora să fie satisfăcute şi anumite cerinţe pe care să le îndeplinească sistemul fiscal pentru a putea fi considerat raţional, dar şi pentru a se putea armoniza cu politica fiscală din ţările Uniunii Europene. 1

Filip, Ghe., Politici financiar-monetare şi implicaţiile lor asupra dezvoltării societăţii, Editura Performantica, Iaşi, 2006, p.153 2 Condor, I., Drept financiar, Editor Regia autonomă „Monitorul Oficial”, Bucureşti, 1994, p.122

3

Asigurarea bunei funcţionalităţi a mecanismului fiscal, aplicarea reglementărilor cu caracter fiscal impun, de asemenea, existenţa, organizarea şi activitatea unor organe specializate ale administraţiei de stat, respectiv a unui aparat de fiscal, fără de care nu ar putea fi dusă la o finalitate întreaga activitate fiscală. Un sistem fiscal poate fi definit ca totalitatea regulilor de impunere, inclusive a instituţiilor specifice, caracteristice unui stat, fiecare impozit având o contribuţie specifică şi un anumit rol în economie3. Sistemul fiscal este, în mod normal, expresia voinţei publice a unei comunităţi umane organizate, fixate pe un teritoriu determinat şi dispunând de o autonomie suficientă pentru a putea prin intermediul organelor care o reprezintă, să adopte o întreagă serie de reglementări juridice, în special fiscale.

1.2 Structura sistemului fiscal În literatura de specialitate există diferite opinii privind structura sistemului fiscal, potrivit cărora sistemul fiscal cuprinde doar impozitele, taxele şi reglementările fiscale sau în structura acestuia se cuprind totalitatea impozitelor şi taxelor împreună cu reglementările legale de natură fiscală, inclusiv metodele şi tehnicile de aşezare, urmărire şi percepere a acestora. Putem spune că în structura sistemului fiscal trebuie incluse următoarele trei componente4:  totalitatea impozitelor, taxelor şi a altor venituri fiscale pe care statul, prin organele sale specializate, le percepe în baza unor reglementări legislative cu caracter fiscal. Deoarece impozitele şi taxele sunt instituite prin legi sau alte acte normative, care consfinţesc, în ultimă instanţă, dreptul de creanţă fiscală al statului asupra contribuabililor, toate aceste reglementări legislative de natură fiscală trebuie considerate ca făcând parte din sistemul fiscal;  mecanismul fiscal, care cuprinde metodele, tehnicile şi instrumentele fiscale prin utilizarea cărora se asigură dimensionarea, aşezarea şi perceperea impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a altor sume datorate bugetului general consolidate;  aparatul fiscal, fără de care celelalte componente ale sistemului fiscal ar rămâne inerte. Sistemul fiscal, cu toate implicaţiile şi funcţionalităţile sale, nu ar putea fi pus în mişcare fără existenţa aparatului fiscal, acest aparat constituind motorul care pune în mişcare mecanismul fiscal.

3 4

Ioniţă, G.(coord.), Consultanţă fiscală, Editura Irecson, Bucureşti, 2003 Topciu, C., Vintilă, G., Fiscalitate, Editura Secorex, Bucureşti, 1998

4

Prin armonizarea legislaţiei fiscale din ţara noastră cu cea comunitară s-a asigurat, prin Codul fiscal, o reglementare unitară a principalelor impozite directe şi indirecte datorate bugetului de stat şi bugetelor locale, respectiv: impozitul pe profit, impozitul pe venit, impozitul pe veniturile microîntreprinderilor, impozitul pe veniturile obţinute din România de nerezidenţi şi impozitul pe reprezentanţele firmelor străine înfiinţate în România, taxa pe valoarea adăugată, accizele, impozitele şi taxele locale. Impozitele şi taxele reglementate prin Codul fiscal5 se bazează pe următoarele principii: a) neutralitatea măsurilor fiscale în raport cu diferitele categorii de investitori şi capitaluri, cu forma de proprietate, asigurând condiţii egale investitorilor, capitalului roman şi străin; b) certitudinea impunerii , prin elaborarea de norme juridice clare, care să nu conducă la interpretări arbitrare, iar termenele, modalitatea şi sumele de plată să fie precis stabilite pentru fiecare plătitor, respectiv aceştia să poată urmări şi înţelege sarcina fiscală ce le revine, precum şi să poată determina influenţa deciziilor lor de management financiar asupra sarcinilor fiscale; c) echitatea fiscală la nivelul persoanelor fizice, prin impunerea diferită a veniturilor, în funcţie de mărimea acestora; d) eficienţa impunerii , prin asigurarea stabilităţii pe termen lung a prevederilor Codului fiscal, astfel încât aceste prevederi să nu conducă la efecte retroactive defavorabile pentru persoane fizice şi juridice, în raport cu impozitarea în vigoare la data adoptării de către acestea a unor decizii investiţionale majore.

Capitolul 2 Impozitul pe profit Impozitul pe profit este un impozit direct şi real, căruia îi revine un loc deosebit atât prin prisma contribuţiei sale în formarea veniturilor bugetului public , cât si prin influenţa sa in calitate de pârghie financiară asupra activităţii economico-sociale, generatoare de profit şi asupra structurii de ansamblu a economiei naţionale.

5

Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal, art.3., modificată şi completată prin: Ordonanţa Guvernului nr. 83/2004, aprobată şi modificată prin Legea nr.494/2004; Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 138/2004 aprobată şi modificată prin Legea nr. 163/2005

5

2.1 Abordări privind impozitul pe profit Profitul reprezintă o formă de venit obţinut prin derularea unei activităţi economice, ca urmare a investirii unui capital. Condiţia venitul realizat să poată fi calificat drept profit este ca activitatea economică să se desfăşoare cu scopul obţinerii unui beneficiu. Acest aspect este foarte important deoarece, în practică, există entităţi care desfăşoarăactivităţi producătoare de venituri care nu sunt calificate drept profit, pentru că nu există intenţia obţinerii unui beneficiu, ci susţinerii cu aceste venituri a unei alte activităţi proprii entităţii respective. Este cazul persoanelor juridice fără scop lucrativ. Impozitul pe profit este un impozit direct aplicat asupra beneficiului obţinut dintr-o activitate economică. El reprezintă una din principalele surse de venit ale bugetului de stat. mai precis, impozitul pe profit participă cu 54% la crearea veniturilor fiscale curente ale bugetului public naţional (bugetul consolidat). Impozitul pe profit are un rol important în cadrul sistemului fiscal, deoarece:  este o sursă certă de alimentare cu venituri a bugetului public;  duce la creşterea ponderii impozitelor directe în sistemul fical român. Randamentul fiscal al impozitului pe profit este, în general, scăzut, deoarece există multiple modalităţi de evaziune fiscală.

2.2 Elemente tehnice ale impozitului pe profit 2.2.1 Contribuabilii impozitului pe profit şi categoriile exceptate de la plata impozitului pe profit În principiu, contribuabilii impozitului pe profit sunt persoane juridice române, persoane juridice străine care desfăşoară activităţi printr-un sediu permanent în România sau care realizează venituri din sau în legătură cu proprietăţi imobiliare situate în România, precum şi asocierile dintre aceştia, fără personalitate juridică.

6

Alături de plătitorii impozitului pe profit există şi anumite categorii de contribuabili scutiţi de la plata impozitului pe profit pentru întreaga activitate sau numai pentru anumite tipuri de vnituri precizate expres în legea instituitoare a impozitului pe profit.6 Sunt obligate la plata impozitului pe profit următoarele persoane numite contribuabili: a) persoanele juridice române – acestea datorează impozit pentru profitul impozabil obţinut din orice sursă, atât în România, cât şi din străinătate ; b) persoanele juridice străine care desfăşoară activitate prin intermediul unui sediu permanent în România – impozitul se aplică asupra profitului impozabil aferent acelui sediu permanent; c) persoanele juridice străine si persoanele fizice nerezidente care desfăşoară activitate în România într-o asociere fără personalitate juridică – în acest caz, impozitul se aplică asupra părţii din profitul impozabil al asocierii, atribuibile fiecărei persoane; d) persoanele juridice străine care realizează venituri din/sau în legătură cu proprietăţi imobiliare situate în România sau din vânzarea/cesionarea titlurilor de participare deţinute la o persoana juridica româna – în această situaţie, impozitul se aplică asupra profitului impozabil aferent acestor venituri; e) persoanele fizice rezidente asociate cu persoane juridice române, pentru veniturile realizate atât în România cât si în străinătate din asocieri fără personalitate juridică; în acest caz, impozitul datorat de persoana fizică se calculează, se reţine şi se varsă de către persoana juridică română, impozitul pe profit aplicându-se asupra părţii din profitul impozabil al asocierii atribuibile persoanei fizice rezidente. Sunt scutiţi de la plata impozitului pe profit următorii contribuabili: a) trezoreria statului; b) instituţiile publice, pentru fondurile publice, inclusiv pentru veniturile proprii si disponibilităţile realizate şi utilizate potrivit Legii nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările ulterioare, şi Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 45/2003 privind finanţele publice locale, daca legea nu prevede altfel; c) persoanele juridice române care plătesc impozitul pe veniturile microîntreprinderilor; 6

Vintilă, G., Fiscalitate – Metode şi tehnici ficale Editura Economică, Bucureşti, 2006

7

d) fundaţiile române constituite ca urmare a unui legat; e) cultele religioase, pentru veniturile obţinute din activităţi economice care sunt utilizate pentru susţinerea activităţilor cu scop caritabil; f) cultele religioase, pentru veniturile obţinute din producerea şi valorificarea obiectelor si produselor necesare activităţii de cult, potrivit legii, şi pentru veniturile obţinute din chirii, cu condiţia ca sumele respective să fie utilizate, în anul curent sau în anii următori, pentru întreţinerea şi funcţionarea unităţilor de cult, pentru lucrările de construcţie, de reparaţie şi de consolidare a lăcaşurilor de cult şi a clădirilor ecleziastice, pentru învăţământ şi pentru acţiuni specifice cultelor religioase, inclusiv veniturile din despăgubiri sub forma bănească, obţinute ca urmare a măsurilor reparatorii prevăzute de legile privind reconstituirea dreptului de proprietate; g) instituţiile de învăţământ particular acreditate, precum şi cele autorizate, pentru veniturile utilizate, în anul curent sau în anii următori, h) asociaţiile de proprietari constituite ca persoane juridice si asociaţiile de locatari recunoscute ca asociaţii de proprietari, pentru veniturile obţinute din activităţi economice şi care sunt sau urmează a fi utilizate pentru îmbunătăţirea utilităţilor şi a eficienţei clădirii, pentru întreţinerea şi repararea proprietăţii comune; i) Fondul de garantare a depozitelor în sistemul bancar, constituit potrivit legii; j) Fondul de compensare a investitorilor, înfiinţat potrivit legii.

2.2.2 Cota de impunere şi determinarea profitului impozabil În determinarea impozitului pe profitul firmei şi a ratelor de impozitare a venitului personal are loc o anumită cooperare. Deseori, rata impozitului pe profitul firmei este unificată sau aproape unificată cu limita de sus a ratei de impozitare a venitului personal. Scopul este de a prevni luarea deciziei de către oameni cu privire la investiţii personale sau de firmă pe baza diferenţelor dintre ratele de impozitare7

7

Moraru, D., Nedelescu, M., Stănescu, C., Preda, O., Finanţe publice – sinteze aplicaţii, teste-grilă, Editura Economică, Bucureşti, 2007

8

Cota de impozit pe profit care se aplică asupra profitului impozabil este de 16%, cu excepţiile prevăzute în lege. Profitul impozabil se calculeaza ca diferenta intre veniturile realizate din orice sursa si cheltuielile efectuate pentru realizarea acestora, dintr-un an fiscal, din care se scad veniturile neimpozabile si se adauga cheltuielile nedeductibile. Pentru determinarea profitului impozabil se va ţine cont şi de elemente similare veniturilor şi cheltuielilor8. Profit impozabil = veniuri realizate – cheltuieli efectuate – venituri neimpozabile + cheltuieli nedeductibile La stabilirea profitului impozabil se iau in calcul veniturile si cheltuielile, precum si orice alte elemente similare veniturilor si cheltuielilor, din care se scad veniturile neimpozabile si se adauga cheltuielile nedeductibile. Nu se iau in calcul efectele schimbarii politicilor contabile in cazul in care nu sunt cerute de lege si nici diferentele rezultate ca urmare a utilizarii unor politici contabile diferite de regulile fiscale aplicabile elementelor de natura veniturilor si cheltuielilor. Determinarea profitului impozabil se face în conformitate cu prevederile din Codul fiscal. În acest sens se vor avea în vedere următoarele: a) stabilirea veniturilor neimpozabile b) determinarea veniturilor neimpozabile prevăzute din Codul fiscal, prin parcurgerea următorilor paşi: - calculul echivalentului în lei a 15.000 euro prin utilizarea cursului mediu de schimb valutar EUR/ROL comunicat de Banca Naţională a României pentru anul fiscal respectiv; - calculul valorii procentului de 10% din veniturile prevăzute - stabilirea veniturilor neimpozabile prevăzute din Codul fiscal ca fiind valoarea cea mai mică dintre sumele stabilite conform precizărilor anterioare; c) stabilirea veniturilor neimpozabile prin adunarea sumelor de la lit. a) şi b); d) determinarea veniturilor impozabile prin scăderea din totalul veniturilor a celor de la lit. c); e) calculul profitului impozabil corespunzător veniturilor impozabile de la lit. d), avându-se în vedere următoarele:

8

Ţâţu, L., Şerbănescu, C., Cataramă, D., Ştefan, D., Nică, A., Miricescu,E., Fiscalitate – de la lege la practică, Ediţia a –V-a, Editura C.H.Beck, Bucureşti, 2008

9

(i) stabilirea cheltuielilor efectuate în scopul realizării veniturilor impozabile de la lit. d). Este necesară utilizarea de către contribuabil a unor chei corespunzătoare de repartizare a cheltuielilor comune; (ii) stabilirea valorii deductibile a cheltuielilor determinate conform regulilor de la pct. (i), luându-se în considerare prevederile din Codul fiscal; (iii) stabilirea profitului impozabil ca diferenţă între veniturile impozabile de la lit. d) şi cheltuielile deductibile stabilite la pct. (ii); f) calculul impozitului pe profit prin aplicarea cotei prevăzute din Codul fiscal, după caz, asupra profitului impozabil stabilit la lit. e). 2.2.3 Plata impozitului pe profit şi depunerea declaraţiilor fiscale Contribuabilii, au obligatia de a declara si plati impozitul pe profit trimestrial, pana la data de 25 inclusiv a primei luni urmatoare trimestrului pentru care se calculeaza impozitul. Organizatiile nonprofit au obligatia de a declara si plati impozitul pe profit anual, pana la data de 15 februarie inclusiv a anului urmator celui pentru care se calculeaza impozitul. Contribuabilii care obtin venituri majoritare din cultura cerealelor si plantelor tehnice, pomicultura si viticultura au obligatia de a declara si plati impozitul pe profit anual, pana la data de 15 februarie inclusiv a anului urmator celui pentru care se calculeaza impozitul. Contribuabilii care definitiveaza pana la data de 15 februarie inchiderea exercitiului financiar anterior, depun declaratia anuala de impozit pe profit si platesc impozitul pe profit aferent anului fiscal incheiat, pana la data de 15 februarie inclusiv a anului urmator. Persoanele juridice care inceteaza sa existe in cursul anului fiscal au obligatia sa depuna declaratia anuala de impozit pe profit si sa plateasca impozitul pana la data depunerii situatiilor financiare la registrul comertului. Contribuabilii au obligatia sa depuna o declaratie anuala de impozit pe profit pana la data de 15 aprilie inclusiv a anului urmator.9 O data cu declaratia de impozit pe profit anuala, contribuabilii au obligatia sa depuna si o declaratie privind platile si angajamentele de plata catre persoanele nerezidente, care cuprinde scopul si suma fiecarei plati, numele si adresa beneficiarului. Nu se cuprind in aceasta

9

Florescu, D. A. P., Coman, P., Bălaşa,G., Fiscalitatea în România – reglementare, doctrină, jurisprudenţă, Editura All Beck, Bucureşti, 2005

10

declaratie sumele angajate sau platite pentru bunurile importate sau pentru transportul international. Contribuabilii sunt raspunzatori pentru calculul impozitului pe profit. Pentru neplata la termen a impozitului pe profit se datorează majorări şi penalităţi de întârziere, potrivit reglementărilor legale în vigoare.

Capitolul 3 Impactul impozitării profitului Impozitul pe profit nu reprezintă doar o sursă de venit la bugetul statului , el este şi un instrument de intervenţie, de influenţă asupra performanţei unei firme. Impozitul pe profit poate fi un factor determinant în luarea unor decizii la nivel de întreprindere, plecând de la influenţa acesteia asupra unor performanţe economico-financiare.

3.1 Consecinţele impozitului pe profit Odată cu impunerea concepţiei moderne după care impozitele trebuie considerate nu numai ca resurse financiare ale statului, ci şi ca instrumente de influenţare aactivităţii economice, căutarea de soluţii bazate pe impozite şi menite să favorizeze armonizarea intereselor individuale cu cele generale, ale societăţii, a dobândit o importanţă deosebită. În baza conexiunilor valorice obiective în care sunt implicate, impozitele, ca şi alte componente ale finanţelor, apar „nu numai ca expresie sintetică a unor laturiale economiei reale, prin exprimarea bănească a proceselor materiale ce au loc şi rezultatelor lor, ci si ca variabile cu impact asupra raporturilor dintre termenii ecuaţiilor de echilibru valoric global, la nivel macroeconomic”10 Utilizarea impozitelor pe venituri în scopul reglării activităţilor economice şi sociale presupune o corelare adecvată a proceselor de prelevare sub formă de impozite, nu numai cu cele consumatoare de resurse, cărora le sunt destinate, ci şi cu cele genratoare de valoare nouă, creatoare de produs naţional şi multiplicatoare a resurselor financiare. Impozitarea beneficiului este una din preocupările permanente ale managerilor întreprinderilor şi reprezintă, în acelaşi timp, o variabilă economică fundamentală din viaţa curentă a agentului economic. Pentru desprinderea

unor concluzii referitoare la efectele

economice ale impozitării profiturilor este necesar să se parcurgă mai multe stadii; respectiv , 10

Filip, Ghe., Interrelaţia „bani-finanţe” şi economia reală în „Impactul factorilor monetari asupra dezvoltării economice” (coord. Gheorghe Filip), Editura Sedcom Libris, Iaşi, 2001, p.20

11

teoria presiunii fiscale trebuie să fie precedată de teoria incidenţei. Aceasta din urmă este o adevărată strangulare pentru întreaga teorie a efectelor impozitului, întrucât problema este deosebit de delicată, iar metodele de investigare sunt dificil de utilizat. În timp ce

teoria economică tradiţională demenstrează ca repercursiunea

impozitului pe beneficiu nu este posibilă decât pe termen scurt şi nu este previzibilă decât pe termen lung, teoria financiară modernă stimulată de studii econometrice asupra unor concluzii contradictorii, comportă judecăţi mai nuanţate.

3.2 Posibilităţi de cuantificare a consecinţelor impozitului pe profit Având în vedere faptul că impozitul pe profit se reflectă în preţul de vânzare a produselor, din analiza elementelor ce intră în componenţa preţului unui produs, se desprinde concluzia că nu există nici un motiv pentru care impozitul pe profit să modifice preţul sau nivelul producţiei. Astfel, nu impozitele influenţează preţul de vânzare, ci invers, preţul de vânzare generează un anume beneficu, şi implicit un anumit impozit. Agenţii economici determină preţul de vânzare pentru a se obţine profituri maxime, fără a avea în vedere, că prin aceasta s-ar putea produce o scădere a volumului vânzărilor. Structura pe elemente primare a preţului este semnificativă din acest punct de vedere, întrucât indică etapele în formarea preţului şi locul profitului, respectiv a impozitului pe profit în această strucutură. Cea mai mare parte a impozitului pe profit este suportată de întreprindere, la nivelul acesteia, influenţa manifestându-se asupra autofinanţării şi asupra eficienţei economice, în general. Despre influenţa impozitului pe profit asupra autofinanţării, se susţine, cel mai adesea , că este nefastă11 . Autofinanţarea reprezintă finanţarea pe care societatea o găseşte în ea însăşi, prin reţinerea permanentă sau de lungă durată a întregului său profit sau a unei părţi din acesta, înainte de luarea în calcul a amortizării. Resursele, astfel conservate în cadrul societăţii, trebuie la încput să acopere deprecierea activului imobilizat, apoi ele pot avea ca obiectiv creşterea potenţialului productiv şi concurenţial al societăţii, precum şi creşterea valorii sale. Aceasta a doua funcţie este singura care poate duce la îmbogăţire şi care constituie autofinanţarea netă, pentru că amortismentul nu corespunde numai cu suma deprecierii care substituie anumite elemente de activ imobilizat al societăţii. 11

Vâşcu-Barbu, T., Bugetul statului şi agenţii economici, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1997, p. 110

12

Posibilitatea reflectării influenţei impozitului pe profit, asupra agentului economic este dată de calcularea unui indicator care să reflecte posibilitatea financiară de creştere economică a întreprinderii, şi anume, capacitatea de autofinanţare. Influenţa impozitului pe profit se poate evidenţia şi prin intermediul indicatorilor de eficienţă. În acest sens, se determină o rentabilitate economică şi una financiară, precum şi o rentabilitate în funcţie de costuri şi de venituri. În absenţa impozitului pe profit, sau în condiţiile reducerii acestuia, ratele de rentabilitate în a căror structură intră profitul net, se majorează, ceea ce reflectă incidenţa directă asupra eficienţei activităţii economice. Este important de reţinut o astfel de incidenţă, întrucât, cu rata rentabilităţii financiare, care exprimă costul capitalurilor proprii, apare agentul economic pe piaţă şi intră în concurenţă cu ceilalţi. Procedând la un studiu al posibilităţilor de transferare a impozitului pe profit, rezultă că nu este posibil ca acesta să se repercuteze asupra vânzărilor, prin preţ. În schimb, este suportat direct, dar în proporţii diferite, de acţionari, prin dubla impunere a dividendelor, de salariaţi, prin nivelul salariilor şi de către întreprindere prin afectarea eficienţei economice.

3.3 Influenţa impozitului pe profit asupra variabilelor întreprinderii 3.3.1 Efecte asupra structurii financiare La nivel microeconomic impozitul pe profit distorsionează ordinea iniţială, sau tradiţională, a mijloacelor de finanţare a creşterii economice a întreprinderii. Pentru determinarea structurii financiare optime, un agent economic nu poate face abstracţie de fiscalitate. Cu toate că s-a demonstrat că pe o piaţă financiară perfectă valoarea unei întreprinderi este independentă de structura sa financiară, respectiv de raportul dintre capitalurile proprii si cele împrumutate, este necesară totuşi o abordare a costurilor specifice surselor de capital12. Fiscalitatea modifică rezultatele sperate ale unei întreprinderi; întreprinderea trebuie să realizeze un profit superior celui pe care îl poate distribui, pentru că legislaţiile fiscale, din majoritatea ţărilor, inclusiv România, prevăd ca dividendele să fie distribuite după plata impozitului pe profitul obţinut. Astfel devine necesară determinarea unui cost specific al capitalului pentru întreprindere şi a unei rate de randament pentru dividendele vărsate. Dacă acţionarii pretind o rată minimă de randament, impunând o politică de stabilizare în acordarea dividendelor13, fiscalitatea are ca efect scăderea valorii pe piaţă a titlurilor emise, iar impozitul 12 13

Văşcu-Barbu, T., Bugetul statului şi agenţii economici, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1997, p. 112 Filip, Ghe.(coord.), Finanţe, Editura Sedcom Libris, Iaşi, 2001, p.62

13

este suportat de acţionari, sub forma unei pierderi din valoarea titlurilor. Pentru întreprindere, costul specific al capitalului se majorează dacă acţionarii nu acceptă o reducere a ratelor de remunerare, în raport cu cota de impozitare a profitului. Finanţarea prin fondurile de origine internă ale întreprinderii şi, în particular, pe baza amortizării, impune, de asemenea, o abordare în strânsă corelaţie cu variabila fiscală. În calitate de sursă a creşterii economice, sumele constituie pe seama amortizării nu se află la originea cheltuielilor viitoare de trezorerie, cum este cazul distribuirii dividendelor. Asupra acestei surse de finanţare, fiscalitatea directă nu exercită efecte, întrucât cheltuielile cu amortizarea sunt deductibile. Dimpotrivă, fiscalitatea directă, reprezentată de impozitul pe profit, stimulează utilizarea acestei surse, care are cel mai scăzut cost specific. Din acest motiv, se poate considera că investiţiile, ale căror profituri anticipate sunt aleatorii, trebuie finanţate prin această sursă, ceea ce şi justifică, efectiv, comportamentele din practică şi explică teoriile după care investiţiile cele mai incerte trebuie autofinanţate. Trebuie subliniat, în acest sens, că sursa de finanţare al cărei cost este atât de scăzut, nu reprezintă decât o parte din autofinanţare, în aceasta fiind incluse şi profiturile nedistribuite. Favorizarea beneficiului net, ca sursă de finanţare, se înfăptuieşte prin legislaţia fiscală şi, în general, prin dreptul fiscal. Pentru a favoriza constituirea unui beneficiu net important, se poate recurge la o taxare mai lejeră a acestuia, sau se poate procesa la scutirea temporară, totală ori parţială, de la plata impozitului, a unei largi categorii de agenţi economici. Este de o deosebită însemnătate alegerea între diferitele modalităţi de impozitare a profitului, stimulativă pentru reinvestirea profitului fiind mai ales varianta în care se supune impozitului numai partea din profit care se distribuie acţionarilor, sub forma dividendelor, urmând ca partea din profit ce rămâne la dispoziţia societăţii să fie scutită de impozit 14. Dimpotrivă, varianta impozitării numai a profitului rămas la dispoziţia societăţii ne apare ca fiind atât inechitabilă (scutirea de impozit a dividendelor neîncasate de acţionari), cât şi nestimulativă pentru reinvestirea profitului şi dezvoltarea activităţilor. În ceea ce priveşte costul capitalului împrumutat, fiscalitatea abordează diferit recurgerea laîmprumuturi, comparativ cu majorările de capital. Dobânzile aferente datoriilor sunt considerate cheltuieli deductibile din baza impozabilă, în timp ce dividendele distribuite nu sunt tratate ca şi cheltuieli deductibile, ci reprezintă o utilizare a profiturilor nete, după plata impozitelor. În timp ce costul nominal specific capitalului împrumutat este egal cu rata dobânzii, costul real semodifică într-o măsură considerabilă ca urmare a deductibilităţii dobânzilor.

14

Filip, Ghe.(coord.), Finanţe publice, Editura Junimea, Iaşi, 2002, p.208

14

Rezultă că, în cazul împrumutătorilor, costul de finanţare nu este egal cu rata dobânzii (d), ci cu o rată diminuată cu cota de impozitare a profitului (t), deci d(1-t). Prin urmare, un tratament fiscal discriminatoriu poate induce un stimulent pentru o societate de capital în adoptarea unei politici de îndatorare, sau în utilizarea profiturilor nedistribuite încă, pentru finanţarea activităţii de investiţie. F. Modigliani şi M.H. Miller au efectuat un studiu în această privinţă şi au observat avantajele fiscale pe care o societate le poate obţine din deducerea cheltuielilor legate de datorii din profitul impozabil, care se materializează , de regulă, în economisire de impozit 15. Cei doi autori au sugerat că, în primul rând, două societăţi având acelaşi rezultat de exploatare, înaintea deducerii cheltuielilor aferente capitalurile împrumutate şi a luării în considerare a impozitului asupra profitului, dar cu o structură financiară diferită, nu vor plăti aceeaşi sumă ca impozit. De regulă, o societate îndatorată poate cunoaşte, ţinând cont de posibilităţile deducerii fiscale, un randament net după impozitare superior celuial unei firme neîndatorate, avantaj care va afecta valoarea de piaţă a societăţii. Randamentul după impozit al unei societăţi îndatorate este în funcţie de gradul de îndatorare şi de cota de impozitare a profitului. Astfel, randamentul net după impozit al unei societăţi îndatorate, rezultă din însumarea a două fluxuri de venituri şi anume: primul de natură aleatorie, pentru că e legat de activitatea firmei, iar al doilea, de natură certă, pentru că reprezintă economia de impozit datorată deducerii dobânzilor din profitul contabil. Randamentul net după impozit al capitalului unei societăţi îndatorate, creşte liniar cu îndatorarea. Punctul de vedere al celor doi economişti infirmă, astfel, concepţia financiară tradiţională, potrivit căreia randamentul după impozit al capitalurilor proprii este, practic, independent de îndatorarea firmei, cu condiţia ca nivelul atins de aceastea să se încadreze în limite rezonabile. Creşterea îndatorării firmei, antrenează o creştere proporţională a randamentului cerut de acţionari. În consecinţă, valoarea de piaţă a firmei se măreşte odată cu datoria sa şi costul mediu ponderat al capitalului diminuat. Astfel, Modigliani şi Miller evidenţiază că luarea în considerare a impozitului pe profit poate conduce la privilegierea finanţării prin îndatorare,în raport cu fondurile proprii. Se produce astfel un efect de discriminare fiscală 16 în raport cu provenienţa capitalului împrumutat. În fapt, cheltuielile financiare sunt deductibile din baza impozitului pe profit, creanţierii firmei primindu-le fără ca ele să fieimpozabile. În schimb, dividendele nu sunt deductibile din baza de calcul a impozitului, iar acţionarii leprimesc după plata acestui impozit. 15 16

Brezeanu, P., Fiscalitate. Concepte, metode, practici, Editura Economică, Bucureşti, 1999, p.280 Corduneanu, C., Sistemul fiscal în ştiinţa finanţelor, Editura Codecs, Bucureşti, 1998, p.468-469

15

3.3.2 Impactul impozitului pe profit asupra deciziilor de investiţie Un impact deosebit exercită impozitul pe profit asupra deciziilor de investiţii; acestea sunt afectate de impozit în măsura în care calculul parametrilor de gestiune, înainte şi după impozit, modifică rentabilitatea investiţiilor şi condiţiile de funcţionare ale acestora. Impactul impozitului pe profit poate fi analizat punând ca ipoteză de plecare neutralitatea acestuia, în ceea ce priveşte decizia de investiţii, ca şi pe cea a modificărilor variabilelor sub controlul firmei. Astfel, impozitul ar fi neutru dacă randamentul investiţiei, durata de utilizare a echipamentelor şi suma cheltuielilor de întreţinere şi funţionare nu sunt modificate prin introducerea unei cote marginale de impozitare. Pentru a genera o astfel de neutralitate a impozitului, în raport cu investiţiile, ar finecesară o primă sau subvenţiede investiţii, care depinde de factori precum: rata de actualizare după impozit, cota de amortizare, cota de impozit şi durata amortizării. Rata de actualizare a investiţiilor este deosebit de importantă în determinarea impactului impozitului asupra duratei de viaţă şi a cheltuielilor de întreţinere ale echipamentelor întreprinderii. Numai dacă rata de actualizare după impozit ar fi constantă, atunci cheltuielile de întreţinere şi durata de viaţă a investiţiilor ar fi independente de impozitul pe profit. Dacă însă rata de actualizare scade, durata de viaţă şi cheltuielile de întreţinere şi funcţionare cresc, iar dacă rata de actualizare creşte, durata de viaţă şi cheltuielile de întreţinere şi funcţionare scad17. În consecinţă, influenţa impozitului pe profit asupra investiţiilor se traduce prin aceea că valoarea acestora se reduce odată cu introducerea sau majorarea impozitului. Asemenea efecte negative pot fi contracarate, în parte, prin sporirea cotei de amortizare liniară sau prin amortizarea accelerată. Însă calculul valorii investiţiei nu se limitează numai la valoarea actualizată a fluxurilor viitoare de venituri, ci trebuie luat în calcul şi riscul asumat prin investiţie, respectiv speranţa şi varianţa ca măsură a acestuia. Pentru a atenua impactul negativ al impozitului pe profit asupra investiţiilor în numeroase ţări au fost create facilităţi fiscale în planul impozitului pe profit. Din multitudinea de facilităţi fiscale acordate la calculul şi plata impozitului pe profit în practica fiscală internaţională se pot menţiona18:  bonificaţii fiscale pentru investiţii (reducerea impozitului datorat), aplicată pe scară largă în SUA până în 1986,când s-a limitat numai la investiţiile în utilaje energetice; 17 18

Vâşcu-Barbu, T., Bugetul statului şi agenţii economici, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1997, p. 120 Filip, Ghe.(coord.), Finanţe publice, Editura Junimea, Iaşi, 2002, p.241-244

16

 acordarea dreptului de amortizare accelerată a capitalului fix;  bonificaţii fiscale pentru investiţii în maşini şi utilaje destinate activităţii de cercetare ştiinţifică (SUA);  bonificaţii fiscale privind activitatea de cercetare, practicate în Franţa; ele constau în reducerea profitului impozabil proporţională cu creşterea cheltuielilor de cercetare ştiinţifică şi dezvoltare tehnologică;  regim special de amortizare pentru utilajele destinate cercetării ştiinţifice (Belgia, Marea Britanie, Italia, Germania etc.);  credit fical pentru cheltuieli de cercetare ştiinţifică şi studii experimentate (Canada, SUA); creditul fiscal este echivalent cu reducerea impozitului datorat proporţională cu sporul de cheltuieli de cercetare;  constituirea de fonduri de rezervă din care să se acopere cheltuielile cu lucrări de cercetare care nu conduc la rezultate scontate (Japonia);  deducerea integrală, din venitul total, a cheltuielilor cu cercetarea (Suedia, Italia, Canada);  scutiri şi reduceri de impozit, pentru primii ani de funcţionare, acordate societăţilor străine sau mixte;  scutirea sau impozitarea redusă a veniturilor realizate din exporturi;  constituirea, la nivelul întreprinderilor, a unor fonduri de rezervă pentru dezvoltarea exporturilor, cu drept de deductibilitate la stabilirea profitului impozabil. 3.3.3 Influenţa fiscalităţii directe asupra poziţiei întreprinderii pe piaţă şi asupra obiectivelor sale În afara situaţiei extreme de concurenţă pură şi perfectă, întreprinderea posedă o anumită putere de piaţă. Această putere se traduce prin posibilitatea de a interveni asupra preţurilor şi cantităţilor vândute, în vederea obţinerii unui beneficiu net superior pe unitatea de capital investită. Maximizarea profitului, pe termen lung, conduce întreprinderea la două atitidini complementare. Pe termen scurt, agentul economic utilizează sau „consumă” puterea pe piaţă, printr-un profit superior celui al concurenţei perfecte. Pe termen lung, firma investeşte în conservarea sau creşterea puterii pe piaţă, ceea ce îi asigură securitate şi profit. Fiscalitatea intervine pentru a reduce profitul firmei, prin intermediul impozitului pe profit. Transferabilitatea impozitelor, pe termen scurt, se referă la puterea de care dispune firma, pentru modificarea preţurilor sale şi a cantităţilor vândute, pentru restabilirea profitului 17

înainte de impozit. Pe perioade mai îndepărtate, fiscalitatea intervine în puterea firmei, prin aceea că favorizează mijloacele de menţinere, sau de creştere a poziţiei acesteia pe piaţă, cum e cazul cheltuielilor de publicitate. În vederea reorganzării structurilor sal de piaţă, prin limitarea numărului de concurenţi, practicarea de importante cheltuieli de publicitate şi acumularea unei experienţe tehnice care să-i diferenşieze produsul şi marca, întreprinderea utilizează instrumentul fiscalităţii, care asigură o serie de avantaje. Cheltuielile de cercetare-dezvoltare sunt tratate diferenţiat, în funcţie de regulile fiscale aplicate în diverse ţări. În acest sens, se constată că există o legătură directă între puterea agentului economic pe piaţă şi cheltuielile sale de cercetare-dezvoltare, deoarece fiscalitatea acordă condiţii de amortizare privilegiată (cheltuielile de publicitate sunt amortizate imediat, iar cele de cercetare dezvoltare sunt amortizate după metoda accelerată). Dacă întreprinderea dispune de o putere pe piaţă şi ea poate să acţioneze asupra structurii acesteia, rentabilitatea sa potenţială este superioară celei pe care ar avea-o în absenţa puterii. Rentabilitatea sa potenţială semnifică profitul de care nu poate dispune, fiind consacrat, în totalitate, cheltuielilor de dezvoltare. Ori, pe plan fiscal, beneficiul distribuit constituie unul din mijloacele cele mai costisitoare de remunerare a deţinătorilor de capital, motiv pentru care, întreprinderea va avea tendinţă să prefere autofinanţarea în limitele rentabilităţii capitalului investit. Există un fel de legătură dialectică între fiscalitate şi puterea firmei pe piaţă, prima consolindând-o pe a doua, care va dispune, prin urmare, de mijloace pentru reducerea aceeaşi fiscalităţi. O asemenea stare decurge din faptul că, dacă fiscalitatea încurajează, în special, cheltuielile a căror rentabilitate creşte cu puterea pe piaţă, ea contribuie la sporirea acestei puterice antrenează translaţia parţială a impozitului pe profit, asupra clienţilor. Modificarea costurilor provocate de fiscalitate nu antrenează, în mod necesar, o modificare a alegerilor după criteriul de maximizare al profiturilor, care nu se poate aplica decât cu preţul unei simplificări radicale a comportamentelor umane şi a mediului economic. Obiectivul către care tinde orice întreprinzător, care trebuie să facă faţă la trei categorii de interese divergente (acţionari, administratori, salariaţi) este, pe termen lung, supravieţuirea firmei sale. Pe termen scurt, însă, poate fi urmărită maximizarea unei singure variabile, cum ar fi: maximizarea vânzărilor, maximizarea vânzărilor, maximizarea veniturilor salariaţilor sau maximizarea profitului. Agentul economic, care îşi maximizează vânzările, este influenţat prin impozitul pe profit. Obiectivul de maximizare a vânzărilor provine din voinţa agenţilor economici de 18

menţinere a situaţiei lor pe piaţă, în ceea ce priveşte volumul vânzărilor, şi relaţia dintre dimensiunea întrprinderii şi nivelul salariilor. Întreprinderea, care îşi maximizează vânzările, este influenţată de impozitul pe profit, dacă a fost obţinut profitul minim. Importanţa acestei influenţe rezultă din aceea că, datorită impozitului pe profit, agentul economic se va orienta către reducerea cheltuielilor pe producţie, astfel încât să se obţină egalitate dintre costul şi venitul marginal. Un alt obiectiv, asupra căruia fiscalitatea poate opera, este cel de maximizare a veniturilor salariaţilor. Dacă aceştia participă la deciziile întreprinderii iar profitul, după remunererea capitalului, este distribuit între salariaţi, influenţa fiscalităţii este diferită de cea a unei întreprinderi care maximizează profitul său destinat acţionarilor. S-a demonstrat că un impozit direct antrenează o creştere a numărului de salariaţi şi a producţiei, însoţită în schimb, de o reducere a preţului. În ceea ce priveşte influenţa taxei pe valoarea adăugată, aceasta transformă funcţia obiectiv de maximizare a nivelului salariilor şi demonstrează că echilibrul, pe termen scurt, nu depinde de cota TVA, deci, influenţa TVA este neutră. Pe termen lung, impozitul pe profit este transferat asupra consumatorilor, ca urmare a fluxurilor de capital, care se deplasează din sectoarele impozitate către cele neimpozitate. Acesta este repercutat asupra preţului,ceea ce antrenează o diminuare a cantităţii produse. Înlocuirea obiectivului d maximizare a profitului prin cel de maximizare a vânzărilor, precum şi a obiectivului de creştere a cifrei de afacri cu cel de obţinere a unui profit minim, reprezintă elemente, cel mai adesea revendicate de întreprindere, pe termen lung. Profitul este un factor al creşterii economice, ceea ce permite finanţarea noilor investiţii, dar este şi o frână în calea creşterii, prin aceea că limitează producţia la nivelul la care se manifestă egalitatea între costul şi venitul marginal 19. Rata de creştere economică determină un cost al capitalului, legat de riscul pe care-l antrenează o creştere superioară sau inferioară creşterii pieţei în general. Ea acţionează şi asupra ratei profitului odată cu creşterea costurilor de producţie. Dacă factorii de creştere ai firmei sunt interdependenţi, fiscalitatea acţionează asupra optimului, modificând: costul capitalului şi relaţia dintre cota de impozitare a profitului şi rata de creştere, prin introducerea de incongruenţe în finanţarea creşterii economice.

3.4 Dublul efect al impozitului pe profit

19

Vâşcu-Barbu, T., Bugetul statului şi agenţii economici, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1997, p. 129

19

Impozitul pe profit are un dublu efect ce se cuvine a fi luat în considerare în elaborarea sistemului de impunere .Astfel, impozitul pe profit ar putea provoca: 

Impulsionarea activităţii economice prin acordarea de facilităţi



Frânarea activităţii economice atunci când el sporeşte vizând

fiscale ; produsul unei îndeletniciri . Reducerile, ca element distinct stabilit prin lege trebuie

să aibă în vedere

încurajarea şi dezvoltarea acelor activităţi socialmente necesare , ele având o sferă limitată în timp şi aplicabilă tuturor întreprinzătorilor ce cad sub această incidenţă. Vor trebui sa rămână operate si favorizate următoarele domenii: 

profitul rezultat din investiţiile brevetate , până la generalizarea acestora;



profitul rezultat din activitatea unităţilor care utilizează personal nevăzător sau invalizi , asociaţiile persoanelor handicapate şi unităţile economice ale acestora , precum şi asociaţiile de binefacere



producerea şi valorificarea obiectelor şi produselor necesare activităţii de cult , realizate de unităţile aparţinând cultelor religioase.

La celelalte unităţi , reducerea să opereze numai asupra părţii din profit prin luarea în calcul a ponderii deţinute de această categorie de personal în totalul salariaţilor. Gabriel Ardant propune un set de măsuri care să atenueze efectul de frânare a activităţii economice antrenat de impozite , inclusiv impozitul pentru profit, dintre care: 

scutirea de impozite a veniturilor obţinute în orele suplimentare de lucru;



evitarea sau limitarea majorării impozitelor , în funcţie de creşterea veniturilor;



încurajarea spiritului de economisire prin scutirea de impozite a veniturilor ce imbracă diferite forme rezultate din procesul de economisire.

Bibliografie:

20

1. Brezeanu, P., Fiscalitate. Concepte, metode, practici, Editura Economică, Bucureşti,1999 2. Condor, I., Drept financiar, Editor Regia autonomă „Monitorul Oficial”, Bucureşti, 1994 3. Corduneanu, C., Sistemul fiscal în ştiinţa finanţelor, Editura Codecs, Bucureşti, 1998 4. Filip, Ghe.(coord.), Finanţe publice, Editura Junimea, Iaşi, 2002 5. Filip, Ghe.(coord.), Finanţe, Editura Sedcom Libris, Iaşi, 2001 6. Filip, Ghe., Politici financiar-monetare şi implicaţiile lor asupra dezvoltării societăţii, Editura Performantica, Iaşi, 2006 7. Florescu, D. A. P., Coman, P., Bălaşa,G., Fiscalitatea în România – reglementare, doctrină, jurisprudenţă, Editura All Beck, Bucureşti, 2005 8. Ioniţă, G.(coord.), Consultanţă fiscală, Editura Irecson, Bucureşti, 2003 9. Moraru, D., Nedelescu, M., Stănescu, C., Preda, O., Finanţe publice – sinteze aplicaţii, teste-grilă, Editura Economică, Bucureşti, 2007 10. Topciu, C., Vintilă, G., Fiscalitate, Editura Secorex, Bucureşti, 1998 11. Vâşcu-Barbu, T., Bugetul statului şi agenţii economici, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1997 12. Vintilă, G., Fiscalitate – Metode şi tehnici ficale Editura Economică, Bucureşti, 2006 13. Ţâţu, L., Şerbănescu, C., Cataramă, D., Ştefan, D., Nică, A., Miricescu,E., Fiscalitate – de la lege la practică, Ediţia a –V-a, Editura C.H.Beck, Bucureşti, 2008 14. http://www.avoconsult.ro/drept-fiscal-impozitul-pe-profit-categorii-de-contribuabili-siexceptii.html#p2 15. http://codfiscal.net/

21