Hrana Mileniului - Elena Nita Ibrian [PDF]

Zitiervorschau

HRANA PENTRU MILENIUL TREI Cuvânt înainte Ce bine ar fi să ne dăm seama în fiecare clipă a vieţii noastre că sănătatea este o comoară de nepreţuit. Din toate averile vremelnice este cea mai scumpă. Bogăţia, învăţătura şi cinstea sunt cumpărate scump cu preţul vigorii sănătăţii. Se ştie că nici una din acestea nu sunt capabile să asigure fericirea, dacă lipseşte sănătatea. Luaţi aminte că Dumnezeu a asigurat cu mărinimie traiul şi fericirea făpturilor sale; şi dacă legile Lui nu ar niciodată violate, dacă toţi ar acţiona în deplină armonie cu voinţa divină, rezultatul ar fi sănătatea, pacea şi fericirea în locul nenorocirii şi răului necurmat. Ce folos că există mulţi dintre cei ce sunt pregătiţi în ştiinţe şi cunosc teoria adevărului, dar care nu înţeleg legile care le guvernează propria făptură. Trebuie să ne străduim să dobândim tot mai multe cunoştinţe în ceea ce priveşte alimentaţia noastră de zi cu zi, adică să ştim ce şi cum să mâncăm, să bem şi să ne îmbrăcăm în aşa fel încât să ne păstrăm sănătatea în perfectă stare. Să păstrăm o măsură în toate. Să nu uităm că tot ce-i mult nu- i bun. Boala nu vine din senin niciodată. Ea este cauzată de încălcarea legilor sănătăţii, de rezultatul violării legilor care guvernează organismul omenesc. Dacă ne îmbolnăvim este din vina noastră, dar îi deranjăm şi pe cei din jur, devenind o povară obositoare nu numai pentru cei din familie, ci şi pentru prietenii şi cunoscuţii noştri aducându- le întristare şi suferinţă psihică. Necumpătarea (mai ales în mâncare şi băutură) macină total atât energia vieţii, cât şi a trupului. Există unii care nu au urmat niciodată învăţătura ce a fost dată în privinţa hranei. Numai când suntem în cunoştinţă de cauză în privinţa principiilor vieţii sănătoase putem fi pe deplin conştienţi pentru a ne da seama de relele care rezultă dintr- o alimentaţie necorespunzătoare. S-a constat că cele mai multe boli apar din cauza hranei compuse din alimente necorespunzătoare, care au un înalt grad de prelucrare cu adaosuri de coloranţi şi alte produse sintetice, produse alimentare necombinate corect, apoi conserve diferite de cărnuri şi grăsimi, în cantităţi mult prea mari faţă de cerinţele organismului. Şi atunci de ce să ne mirăm că ne îmbolnăvim? O hrană cumpătată din toate punctele de vedere favorizează tărie fizică şi vigoare intelectuală. Ar fi bine ca fiecare îngăduinţă care are tendinţa de a slăbi puterile morale să fie interzisă. Alimentele sofisticate şi alcoolul să fie oprite pentru a întări vigoare fizică, dârzenia şi hotărârea. Toate obiceiurile, gusturile şi înclinaţiile noastre e bine să fie educate în armonie cu legile vieţii şi sănătăţii. Numai în felul acesta ne putem asigura cea mai bună condiţie fizică şi putem avea o limpezime a minţii pentru a face distincţie între bine şi rău. Primejdia care ne ameninţă tot mai mult sănătatea nu vine din prea puţin, ci din prea mult. Suntem în permanenţă ispitiţi să facem excese. Generaţia care se ridică sub ochii noştri (celor de vârsta a treia) este înconjurată peste tot de produse tot mai îmbietoare ca să ispitească apetitul, mai ales în marile centre urbane. Lăcomia este

păcatul preponderent al acestui veac. Apetitul depravat îi face robi pe bărbaţi şi femei, se vede cum le întunecă minţile şi le amorţeşte sensibilitatea morală. Trupul ar trebui să slujească minţii, nu mintea trupului. Este o datorie aceea de a şti cum să ne păstrăm trupul în cea mai perfectă stare de sănătate. Este un păcat tot atât de mare să călcăm legile fiinţei noastre, ca şi acela de a încălca una din cele 10 porunci, căci nu putem face una sau alta Legea lui Dumnezeu. O alimentaţie corespunzătoare pentru o sănătate deplină este compusă din cereale integrale: grâu, secară, orz, ovăz, porumb, mei, hrişcă, orez; fructe: mere, pere, gutui, cireşe, vişine, zmeură, mure, coacăze negre, agrişe, afine, nuci şi altele din regiunea în care trăim. Se pot consuma şi fructe exotice ca: banane, kiwi, lămâi, portocale, dar cu multă moderaţie. Fructele de bază trebuie să fie din ţara de baştină, la fel ca şi legumele, zarzavaturile, verdeţurile, plantele aromatice condimentare şi medicinale. Aceste produse constituie dieta aleasă pentru noi de Creatorul nostru. Aceste produse alimentare pregătite cât se poate de simplu, după reţetele de hrană vie din bucătăria fără foc sau din bucătăria creativă (în care se începe cu 25% şi continuă până la 75% alimente crude adăugate în bucate preparate termic). E bine să ştiţi că prin fierbere se distrug în primul rând enzimele, care sunt însăşi viaţa noastră, apoi vitaminele, mineralele ca şi alte substanţe necesare organismului nostru se depreciază simţitor şi atunci de ce să le mai mâncăm? Numai ca să ne umplem stomacul? O atenţie cu totul deosebită trebuie acordată şi combinării produselor alimentare. Niciodată nu se vor combina proteine cu amidonoase. Pentru digerarea primelor stomacul secretă acid, iar pentru celelalte baze, astfel obosind foarte mult şi alimentele ajung să intre în putrefacţie producând toxine, care nu fac altceva decât să infecteze sângele. În lucrarea de faţă, vor lipsi ouăle şi produsele lactate, dar ele vor fi înlocuite cu alte produse alimentare hrănitoare, gustoase şi substanţiale. S-a constatat că se poate trăi nu numai fără cărnuri, dar şi fără ouă şi fără lapte. Animalele sunt din ce în ce mai bolnave şi de aceea oamenii ar trebui să se obişnuiască cu ideea că se poate trăi foarte bine cu mâncăruri preparate numai din produse vegetale aşa cum le-a lăsat Dumnezeu. Să ne ferim tot mai mult de chimicale. Oameni, alimentaţi- vă cât mai corect posibil O lingură plină cu nuci măcinate amestecate cu puţină miere şi o cană cu lapte vegetal de soia (r. 143) apoi băut preparatul cu înghiţituri rare, bine salivate reprezintă un medicament fără egal pentru bolnavii de poliomielită. Oţetul din comerţ este dezechilibrant pentru organism şi provoacă fermentaţii şi balonări. Fructele se consumă numai pe stomacul gol, nicidecum după masă, pentru că vin în contact cu mâncarea ingerată şi produc deranjamente stomacale. Există cinci nutrienţi esenţiali de care corpul uman are nevoie: glucoză 90%, aminoacizi 4-5%, minerale 3-4%, vitamine 1%, acizi graşi 1%. Fructele sunt singurele produse care furnizează această compoziţie de nutrienţi cu condiţia ca ele să fie consumate numai în

stare proaspătă, netratate termic. Fierte, coapte sau prăjite fructele nu mai furnizează organismului substanţele nutritive necesare. Se recomandă totodată ca fructele să fie bine şi îndelung mestecate, evitând graba şi lăcomia. Experienţa demonstrează că mâncatul fructelor pe stomacul gol nu numai că este sănătate curată, dar accentuează pierderea în greutate. Mâncaţi numai fructe cel puţin o zi pe săptămână şi veţi deveni supli. Salatele sau alte vegetale crude, netratate termic se digeră în două ore, mâncărurile fără carne corect combinate se digeră în trei ore, iar cele incorect combinate se digeră în opt ore. Sunt 8 aminoacizi pe care corpul omenesc nu- i poate sintetiza şi trebuie să-i ia din alimente. Fructele şi vegetalele conţin majoritatea acestor aminoacizi; roşiile, morcovii, bananele, varza, conopida, porumbul, castraveţii, vinetele, mazărea, cartofii, dovleceii, nucile şi seminţele de floarea soarelui îi conţin pe toţi 8. Atunci când doriţi să pierdeţi în greutate, nu consumaţi curmale, stafide, smochine sau alte fructe uscate, care, cu toate că sunt o minunată sursă de energie, conţin foarte mult zahăr concentrat, care vă va împiedica să slăbiţi. Benefică este şi folosirea în alimentaţie a fructelor proaspete, netratate termic sau a celor congelate, când cele proaspete nu se mai găsesc. Sănătatea omului depinde foarte mult şi de fibrele celulozice pe care le consumă. Acestea previn în primul rând constipaţia şi hemoroizii; de aceea amintim că în carne nu se află asemenea fibre, ci numai în fructe, legume şi cereale. Evitaţi pe cât posibil cărnurile, în special cele sărate şi afumate, care îmbolnăvesc organismul. Roşiile nu se fierb, ci se adaugă în preparatele culinare numai înainte de a se servi mâncarea. Dacă sunt fierte, produc acid în corp, iar acidul înseamnă boală. Înainte de a tăia ceapa, pătrunjelul sau alte produse suculente este recomandat ca fundul de lemn folosit să fie umezit, altfel o mare parte din sucul produselor mai sus menţionate va fi absorbită de lemnul uscat. Nu se bea nici un fel de lichid în timpul mesei pentru a se evita diluarea sucului gastric. Combinarea incorectă a mâncărurilor duce la supragreutate, la boli de stomac, de ficat, de rinichi, la tensiune şi alte boli de inimă, la diferite forme de cancer. Pe drept cuvânt se zice că ne îmbolnăvim pentru că nu ştim cum să ne hrănim. Combinarea corectă a alimentelor are o mare însemnătate în viaţa omului. De exemplu, carnea ca şi celelalte proteine se digeră în sucuri acide, iar amidonoasele se digeră în sucuri alcaline. Aşadar, stomacului îi vine foarte greu să digere o combinaţie de carne cu cartofi sau alte amidonoase. De aici survin durerile de stomac, arsurile şi alte senzaţii neplăcute. Produsele vegetale se digeră în orice fel de sucuri. De aceea, cei care doresc uneori să consume carne trebuie să o combine cu multă salată de crudităţi, pentru a neutraliza acidul. Calciul poate fi asimilat în organism din toate vegetalele cu frunze verzi, nuci, susan, curmale, smochine, hrişcă, etc. Consumând o alimentaţie pe bază acidă, se pierde o mare cantitate de calciu din corp.

Alcoolul împiedică absorbţia calciului prin afectarea capacităţii ficatului de a activa vitamina D, care este cea mai importantă în metabolismul calciului. Cofeina din cafea, ceaiul chinezesc şi cel rusesc, ciocolata şi băuturile răcoritoare procurate din comerţ determină eliminarea unor cantităţi duble de calciu din corp. Acestea se pot înlocui cu plante indigene, din care se pot prepara ceaiuri sau alte băuturi plăcute la gust şi sănătoase. Crudităţile cele mai bogate în enzime sunt: fructele de tot felul, zarzavaturile, legumele, cerealele integrale, mai ales cerealele şi leguminoasele germinate, apoi seminţele de floarea soarelui, de dovleac, susan, alunele, arahidele, castanele, etc, dar cu condiţia să fie folosite în stare crudă. Ciupercile cultivate au valoare energetică mai mare ca cele din flora spontană. Nu vă alimentaţi organismul atunci când sunteţi în stare de surescitare. Cel mult, beţi un ceai calmant neîndulcit. Nucile sunt foarte bune pentru organism dacă sunt folosite în stare crudă datorită conţinutului mare de aminoacizi de înaltă calitate. Prin tratament termic, devin toxice pentru organism. Periodic este indicat să consumaţi numai fructe şi salate de legume pentru dezintoxicarea organismului. Puteţi consuma fructe numai la 3 ore de la servirea mesei. Folosiţi în cantităţi cât mai mici pâine neagră , graham sau integrală. Nu folosiţi deloc pâine albă, fiindcă este dăunătoare organismului. Zahărul alb îngraşă pentru că furnizează numai calorii de slabă calitate. Zahărul din fructe este foarte bogat în nutrienţi organici de care corpul nostru are mare nevoie. Fiind fermentat, vinul îngreunează digestia şi activitatea ficatului şi a rinichilor. Vinul se consumă numai pe stomacul gol în cantităţi reduse, cu 30 de minute înainte de masă. Algele sunt considerate comori ale apelor, fără de care n-ar exista viaţă în mări şi oceane. Ele sunt proteinele viitorului. În Marea Neagră sunt 228 de specii de alge macrofite. Japonia este pe primul loc în lume pe cap de locuitor la consumul de alge. Preparatele culinare de hrană vie la care se adaugă pulbere de alge combat anemia, stările de stres, diabetul, ciroza, hepatita, ulcerul gastric, pancreatita şi mai ales obezitatea. Fructele scoruşului de munte, pe lângă faptul că deţin proprietăţi diuretice şi de combatere a tusei, sunt recomandate în dureri menstruale şi în tratarea diabetului şi a scorbutului. Varza murată consumată ca atare (fără a fi spălată sau ţinută în apă) sau în combinaţie cu diferite preparate de hrană vie se digeră foarte uşor comparativ cu varza fiartă. Andiva este o legumă recent introdusă în cultură. Conţine enzime, vitamine şi minerale foarte necesare organismului uman, care prin fierbere se deteriorează sau dispar complet. Ea este aliment medicament deoarece are proprietăţi diuretice, depurative şi uşor laxative. Ajută în obezitate, arterioscleroză, dislipidemii, afecţiuni cardiace, diabet. Anghinarea este indicată în diaree cronică, fiind totodată şi un bun drenor al ficatului şi al vezicii biliare. Ardeiul gras consumat în doze mici ajută în stabilirea unei digestii normale, iar în doze mari are acţiune purgativă. Consumat crud este un bun vitaminizant.

Cătina împrospătează memoria şi îndepărtează starea de somnolenţă. Orice preparat pe bază de cătină nu se consumă după ora 14.00, decât de cei care doresc să nu doarmă în orele imediat următoare, deoarece cătina este mai excitantă decât cafeaua. Preparatele pe bază de cătină mai ajută la vindecarea altor boli ca: cele de piele, arsuri grave, zona Zoster, hipercheratoză, infecţii oculare grave, ulcere, colite, hepatită, ciroză, varice, stări depresive, intervenţii chirurgicale grele (transplant de piele sau de cornee), Parkinson. Crudităţile cele mai bogate în enzime sunt: fructele de tot felul, legumele, zarzavaturile, cerealele, germenii de grâu (r. 563), grâul germinat, toate cerealele germinate, fasolea, inul, trifoiul, lucerna, laptele nefiert, zerul, gălbenuşul de ou ş.a. Ciupercile cultivate au o valoare mai mare decât cele din flora spontană. Cartoful este un aliment foarte hrănitor şi foarte digerabil. Sucul extras din cartof crud poate fi folosit ca diuretic, emolient, calmant şi cicatrizant al mucoaselor digestive; este antispasmodic şi antiulceros. Ajută şi în vindecarea diabetului. Ceapa este stimulent general al sistemului nervos, hepatic şi renal; este diuretic, puternic dizolvant şi eliminator al ureei şi al clorurilor, antiseptic şi antiinfecţios, echilibrant glandular, hipogliceminat, antihelmintic, antisclerogen, antitrombotic, etc. Este indicată în afecţiuni respiratorii, retenţie hidrică şi clorosodică (ascită, oligurie, edeme cardiace şi renale, pleurezie), insomnii, litiază urică, gută, obezitate, gripă, etc. Ciuperca conţine substanţe minerale organice, proteice, grăsimi, enzime, vitamine. Ciupercile constituie un aliment complet. Au o aromă ce le conferă calităţi apetisante. Dovleacul conţine enzime şi un număr însemnat de vitamine (A), săruri minerale, hidraţi de carbon, protide. Seminţele conţin ulei, pestide, fitosteine, lecitină, proprietăţi antihelmintice. Este vermifug şi tusifug, diuretic, sedativ, nutritiv. Este indicat în dispepsie şi constipaţie, insuficienţă renală şi infecţii urinare, hemoroizi, dizenterie, insomnie, afecţiuni cardiace, diabet, contra teniei şi ascarizilor. În hrana vie are numeroase întrebuinţări. Fasolea verde conţine vitamina A, B, C, săruri minerale, oligolelemente. Conţinutul în proteine şi glucide în ea este de 10 ori mai mic ca la fasolea uscată, în schimb, vitaminele sunt în cantitate mai mare. Sunt indicate păstăile de fasole verde în diabet, edeme renale, erupţii ale pielii, acnee şi cistite, calmează spasmele şi normalizează urinarea. Cătina şi păstârnacul conţin aceleaşi substanţe ca şi Ging - Sengul (rădăcina vieţii). Timpul de digestie al alimentelor diferă astfel: 1. Salate sau vegetale crude = 2 ore; 2. Mâncăruri corect combinate fără carne = 3 ore; 3. Mâncăruri corect combinate cu carne = 4 ore; 4. Orice mâncare incorect combinată = 8 ore.

Alimentele să fie medicamentele tale (Hipocrate)

Pentru a câştiga bătălia împotriva bolilor cronice degenerative trebuie s-o rupem cu excesele letale ale alimentaţiei noastre obişnuite. Se impune să adoptăm o dietă mai simplă şi mai naturală. Oricât de incredibil ar părea, există o dietă care nu numai că previne instalarea majorităţii acestor boli, dar ajută şi la inversarea evoluţiei lor. O astfel de dietă este alcătuită dintr- o varietate de alimente consumate într- o stare cât mai apropiată de cea naturală, pregătite cât mai simplu cu foarte puţin ulei, grăsime zahăr şi sare. Produsele rafinate prelucrate sunt excluse sau folosite foarte rară, la fel ca şi alimentele de origine animală. Adoptarea acestui mod mai simplu şi mai natural de alimentaţie îmbunătăţeşte starea de sănătate şi creşte disponibilul energetic. În plus, ne permite să consumăm cantităţi mai mari de hrană, în condiţiile reducerii la jumătate a cheltuielilor pentru achiziţionarea alimentelor. Avantajos, nu- i aşa? COMPARAŢIE ideală / zi

Alimentaţia obişnuită / zi

Grăsimi şi uleiuri 42% Zahăr 35 linguriţe puţin Colesterol 500 mg 50 mg Sare 20 g Fibre 10 g Apă (lichide) foarte puţină pahare *din totalul caloriilor

Alimentaţia 20% 0 sau foarte

5g 50 g

8

Mănâncă mai mult: Cereale integrale Consumă din belşug grâu, porumb, mei, orez brun, orz, ovăz, etc, precum şi produse pe bază de cereale integrale ca: pâinea, pastele, turtele, fulgii. Cartofii şi legumele Foloseşte fără restricţii toate varietăţile de cartofi (însă fără adaosuri bogate în grăsimi), savurează orice varietate de mazăre, linte, năut şi fasole. Fructe şi zarzavaturi Ai grijă să nu treacă nici o zi fără să consumi câteva fructe proaspete în starea lor naturală. Limitează folosirea fructelor conservate în sirop şi a sucurilor de fructe sărace în fibre. Consumă o varietate cât mai mare de zarzavaturi în fiecare zi. Învaţă să savurezi salatele proaspete, servite cu dresuri sărace în sare şi calorii. Apa Bea 6-8 pahare cu apă în fiecare zi. Pentru variaţie, poţi folosi din când în când câte o limonadă sau un ceai din plante medicinale.

Nu uita: micul dejun trebuie să fie cât mai consistent. Micul dejun ideal este format din mai multe varietăţi de cereale servite cu fructe proaspete. E bine să ştiţi că... În zilele noastre vegetalele au ajuns să fie pe bună dreptate mult apreciate pentru rolul lor în prevenirea bolilor şi pentru locul lor bine determinat, ca o parte importantă a unei alimentaţii sănătoase. Dar nu trebuie să se exagereze. De exemplu, vitaminele hidrosolublile (care se dizolvă în apă) care fac parte din complexul B şi vitamina C, nu pun probleme deosebite deoarece cantităţile excesive pot fi în general eliminate cu mai multă uşurinţă din organism prin intermediul rinichilor. Dar în cazul vitaminelor A, D, E şi K care sunt liposolubile (se dizolvă în grăsimi) problema este mult mai complicată. Cantităţile excesive, mai cu seamă vitamina A, încep să acţioneze în organism ca o toxină (otravă) putând provoca dureri de cap insuportabile, dureri articulare, leziuni ale pielii şi chiar pierderea podoabei capilare. La fel se întâmplă şi cu alte vitamine liposolubile. Deci, nu uitaţi: atunci când consumăm un aliment sau o substanţă nutritivă în cantităţi excesive sau facem schimbări în constituţia unui anumit aliment întreaga balanţă poate fi dezechilibrată. Tot ce e mult nu e bun. “Moderaţia trebuie să devină un concept la fel de popular ca şi sănătatea totală”. Cercetările din ultimi ani în legătură cu modul de viaţă al omului au demonstrat că pe primul plan este alimentaţia necorespunzătoare, urmată de sedentarism, fumat, consumul excesiv de alcool şi cafea care cresc foarte mult riscul de apariţie al bolilor cardiace, a accidentelor vasculare cerebrale, diabetului, cirozei hepatice, ca şi a diferitelor forme de cancer. Dacă bunicii şi părinţii noştri consumau majoritatea produselor din grădina proprie sau din ogoarele din apropiere, care erau îngrăşate biologic, adăugând prea puţine produse procurate din comerţ şi cu carne de la animalele crescute în gospodăria proprie, astăzi alimentaţia s-a schimbat substanţial. Se mănâncă prea mult hrană aproape lipsită de fibre celulozice, care reprezintă azi numai 22% din totalul caloriilor unei zile, în vreme ce consumul de grăsimi aproape s-a dublat. Mai înspăimântător este faptul că a crescut cu 24% consumul de zahăr. Zahărul alb este cancerigen. Cercetătorii în domeniul nutriţiei au ajuns la concluzia că o dietă cu mai puţine proteine şi grăsimi este esenţială pentru îmbunătăţirea stării de sănătate şi a longevităţii. Alimentaţia şi deprinderile legate de stilul de viaţă sunt probleme ce ţi de viaţa din familie. Copilul are nevoie de sprijinul familiei sale pentru a se dezvolta normal fără a fi supraalimentat. Trebuie să mănânce de 3 ori pe zi, fără nimic altceva între mese, în afară de apă. Sunt multe boli, printre care şi cardiopatia ischemică, care se pot vindeca cu ajutorul hranei vii. Hipertensiunea este definită ca fiind creşterea constantă a presiunii arteriale sistolice (numărul mai mare de 140) şi a presiunii diastolice (numărul mai mic peste 90). Creşterea valorii tensiunii arteriale produce modificări progresive ale vaselor de sânge până ce apare cu brutalitate primul semn (accident vascular cerebral sau infarct). Pentru a evita aceste

neplăceri este bine să se adopte un regim alimentar bogat în fibre, sărac în grăsimi. Apoi trebuie exclusă sarea din dietă şi alcoolul şi cafeaua. Toate acestea duc la subţierea sângelui, deci la prevenirea bolii. Se ştie că fiecare al şaptelea deces este produs de un accident vascular cerebral. După cancer şi SIDA, AVC este una din cele mai periculoase boli care afectează lumea civilizată. De cele mai multe ori, AVC este o consecinţă a arterosclerozei pentru că arterele sunt îngroşate şi astfel creierul nu primeşte sânge oxigenat. La dezvoltarea arterosclerozei mai contribuie nivelul crescut al colesterolului şi al trigliceridelor sanguine, fumat, diabet, obezitate şi sedentarism. Factorii de risc ai AVC sunt identici cu cei ai cardiopatiei ischemice, întrucât ambele sunt provocate de afectarea arterelor vitale transportatoare de oxigen. Aşadar, nu fumaţi, verificaţi- vă cu regularitate valorile tensiunii. Nu uitaţi că hipertensiunea creşte cu 800% riscul de a suferi un AVC. Obişnuiţi- vă să consumaţi cât mai puţină sare. În ţările unde se consumă foarte multă sare - Japonia - AVC-ul constituie prima cauză de deces. Controlaţi- vă greutatea corporală. Obezitatea favorizează apariţia arterosclerozei, a hipertensiunii şi majoritatea formelor de diabet. Consumaţi cât mai puţine produse lactate şi ouă care sunt bogate în colesterol şi grăsimi. Nu uitaţi exerciţiile fizice executate zilnic care îmbunătăţesc circulaţia şi ajută la normalizarea greutăţii corporale şi a hipertensiunii. În acelaşi scop, folosiţi minim 2 litri apă de argilă, băută pe stomacul gol cu 30 de minute înaintea meselor, din care 50 ml se beau dimineaţa la sculare. În privinţa cancerului ştiinţa medicală continuă să facă paşi mari şi s-a constatat că oamenii ar trebui să-şi schimbe modul de viaţă câtuşi de puţin. În acest fel, 70- 80% din totalul cancerelor ar putea fi prevenite. Cancerul pulmonar produce cel mai mare număr de decese şi acesta se instalează la fumători. Jumătate din populaţia ţării fumează. 90% din cancerul de la nivelul plămânilor, buzelor, limbii, gâtului şi esofagului ar putea fi prevenite prin renunţarea la fumat. Prin consumul de hrană vie s-ar înjumătăţi şi cancerul vezicii urinare. Hrana vie ajută la ameliorarea şi chiar vindecarea cancerului de colon şi de prostată la bărbaţi, iar la femei cancerul la sân şi la colon, de asemenea. Există o strânsă legătură între alimentaţie şi apariţia formelor de cancer. Hrana vie este eficientă numai dacă produsele folosite sunt cultivate în terenuri îngrăşate biologic. Fibrele absorb apa asemenea unui burete care ajută la umplerea intestinelor, astfel ele stimulează activitatea motorie, favorizând evacuarea resturilor din intestin în 24- 36 de ore. S-a observat că în cazul excesului de alcool creşte mult riscul apariţiei cancerului la esofag şi pancreas. Fumatul agravează şi mai mult această stare. Excesul ponderal creşte riscul cancerului de sân, colon şi prostată. Diabetul apare numai atunci când organismul devine incapabil să mânuiască glucoza, concentraţia acesteia crescând până la cote periculoase în sânge. Există două tipuri de diabet: cel dintâi afectează 5% din totalul diabeticilor şi este o boală ereditară, care de cele mai multe ori debutează în copilărie sau tinereţe, fapt pentru care i se mai spune şi diabet juvenil. Aceşti diabetici nu pot supravieţui fără insulină; de aceea oficial poartă denumirea de diabet zaharat insulino -

dependent (DZID). Al doilea tip de diabet este cunoscut şi sub numele de diabet cu debut la maturitate sau de diabet zaharat insulino - independent (DZII) frecvenţa lui este mult mai mare. În România există aproape un milion de diabetici. Acest tip de diabet apare după vârsta de 50 de ani, când se produce îmbătrânirea şi îngrăşarea organismului. Diabeticii de tip 2 au insulină din belşug în organism, dar ceva o blochează în aşa fel încât aceasta nu- şi poate îndeplini funcţiile. Sunt strânse legături între grăsimea din alimentaţie şi cea din corp şi diabet. Această boală este aproape necunoscută în zonele în care consumul de grăsimi şi obezitatea sunt foarte rar întâlnite. Aceşti diabetici îşi pot normaliza nivelul zahărului din sânge în mai puţin de 1 lună, adoptând un regim alimentar foarte sărac în grăsimi şi foarte bogat în fibre, asociat cu program zilnic de exerciţii fizice. După studii recente, unul din 5 nou- născuţi riscă să se îmbolnăvească de diabet pe parcursul a 70 de ani de viaţă, dacă actualele tendinţe de creştere a incidenţei diabetului persistă. Diabeticii care suferă de primul tip vor trebui să-şi administreze insulină pentru tot restul vieţii, afară doar de cazul în care transplantul de ţesut va fi posibil. Osteoporoza este o boală care evoluează pe neobservate fără durere în timp îndelungat, prima manifestare fiind de cele mai multe ori o fractură. Cele mai periculoase fracturi sunt cele de col femural. Fracturile de coloană se produc uneori spontan şi majoritatea sunt nedureroase. Dar fracturile de coloană pot duce la reducerea înălţimii în mod vizibil, de la 5 până la 20 de cm, determinând adesea şi apariţia unei veritabile cocoaşe. După ultimele statistici, în SUA sunt peste 25 de milioane de persoane afectate de osteoporoză. S-a constatat că osteoporoza apare din cauza unui stil de viaţă sedentar, menopauză precoce, folosirea cronică de corticosteroizi, nivelul scăzut al estrogenului, fumatul, alcoolul, cafeaua şi excesul de proteine în alimentaţia de zi cu zi. O alimentaţie corectă, bazată pe crudităţi în care se includ proteine vegetale ar fi de mare folos. Cele mai expuse rase la această boală sunt cele caucaziană şi asiatică din cauză că au oase mai mici. Oasele normale continuă să crească în grosime şi duritate până în jurul vârstei de 35 de ani, apoi procesul se inversează treptat, astfel încât în fiecare an se pierd mici cantităţi de os. Cea mai mare pierdere se observă la femei după menopauză, continuând timp de 7-15 ani. OMS recomandă consumarea a 500 mg de calciu pe zi. Exerciţiul fizic este cel care clădeşte oase şi muşchi puternici, dar acesta trebuie făcut zilnic, cu regularitate. Consumul mare de proteină animală (carnea) duce la pierderea masivă a calciului. Un exemplu relevant sunt eschimoşii care au cea mai mare rată de osteoporoză, cu toate că duc o viaţă activă. Acest fapt se datorează faptului că sunt mari consumatori de carne - 250400 mg / zi. Pentru a vă feri de osteoporoză trebuie să faceţi zilnic exerciţii fizice, să renunţaţi la cafea, ţigări, alcool, la carne şi alimente bogate în fosfaţi. Obezitatea duce la apariţia tuturor bolilor degenerative, cu excepţia osteoporozei. În România unul din doi oameni este obez. Un obez este expus unui risc de trei ori mai mare de a căpăta o

boală de inimă, de patru ori mai mare de a suferi de hipertensiune, de cinci ori mai mare de a se îmbolnăvi de diabet şi de a avea crescut nivelul colesterolului sanguin şi de şase ori mai mare de a căpăta boli ale vezicii biliare. Este de la sine înţeles că obezitatea apare numai atunci când se consumă mai multe calorii decât are nevoie organismul (proteine, zaharuri sau amidon - acestea se transformă în grăsimi, care nu sunt altceva decât boală). Pentru fiecare 7700 de calorii pe care organismul uman le primeşte peste necesităţi se depune 1 kg de grăsime. Ca să vă menţineţi într- o formă bună sau să slăbiţi este suficient să vă hrăniţi cu alimente care conţin multe fibre: cereale integrale, fructe, legume şi zarzavaturi. Evitaţi cât mai mult produsele de origine animală, apoi produsele lactate şi ouăle. Sunt necesare în plus exerciţii de gimnastică, mers pe jos cel puţin 5 km, apoi băutul a 2 litri de lichid pe zi, în special apă de argilă (r. 231) înainte de masă. Cei care ţin cură de slăbire cred că dau jos grăsimea, dar în realitate se îndepărtează apa din organism şi se deteriorează muşchi sau ţesuturi vitale. De aceea, curele de slăbire nu sunt indicate. Cel mai eficient mod de a elimina excesul de grăsimi din organism este alimentarea cu hrană vie preparată după reţetele din bucătăria fără foc. Se ştie că ficatul transformă excesul de proteine în azot sanguin care sileşte rinichiul să elimine forţat apa din organism. Se cere de 7 ori mai multă apă pentru a “spăla” produşii rezultaţi din metabolismul excesului de proteine comparativ cu apa necesară produşilor de degradare a grăsimilor sau hidrocarbonatelor. Greutatea excesivă dăunează sănătăţii şi scurtează viaţa. Pentru fiecare 5 kg de exces ponderal, durata vieţii este reducă cu circa un an. Băuturile răcoritoare din comerţ, fie că sun dietetice sau nu, conţin acid fosforic, o substanţă care se foloseşte la gravarea sticlei. În zilele noastre, când consumul de băuturi răcoritoare este destul de mare, creşte prezenţa fosforului în corp, ceea ce duce la depunerea unui efort mai mare din partea organismului pentru a-l elimina pe cale renală; acest lucru realizându- se numai prin combinarea fosforului cu calciu. Cea mai bună băutură este apa de izvor, iar cea de la robinet este acceptabilă dacă se adaugă 1 linguriţă cu argilă la 1 litru de apă. Apa rezultată nu conţine nici o calorie, nu necesită nici cel mai mic efort de digestie şi mai ales nu irită tubul digestiv şi este mediul ideal pentru desfăşurarea proceselor vitale. Nu se bea apă după masă, ci numai între mese, cu 30 de minute înainte de servirea acesteia. Între mesele principale nu se mai consumă nimic, lăsând stomacului liniştea necesară unei bune funcţionări. Hrana vie vă satură , dar nu vă îngraşă. La urma urmei, apetitul şi gusturile nu sunt înnăscute - ele sunt învăţate şi cultivate. Aşa că pot fi şi schimbate. Nu există NU POT ci NU VREAU!... Succesul deplin este şi aici înlocuirea unui obicei rău cu unul bun şi repetarea acestuia din urmă cu perseverenţă şi hotărâre. A fi obez înseamnă a depăşi cu 20% greutatea ideală. De exemplu, o persoană care are greutatea ideală de 70 kg va deveni obeză dacă atinge greutatea de 84 kg.

Loc pentru tabelul cu greutatea ideală După ultimele cercetări în domeniul nutriţiei, amidonoasele (cartofi, orez, paste făinoase, pâine) sunt recomandate într- o alimentaţie sănătoasă. Combustibilul ideal este amidonul, un hidrocarbonat (glucid) complex. Hidrocarbonatele se găsesc aproape în exclusivitate în alimentele de origine vegetală. Aproape toate alimentele bogate în hidrocarbonate conţin cantităţi apreciabile de fibre alimentare. Deşi se cunoaşte că acestea, în general, nu sunt digerabile, ele sunt de neînlocuit deoarece au capacitatea de a absorbi apa şi de a forma o masă moale în interiorul intestinului. Când hidrocarbonatele sunt consumate împreună cu fibrele alimentare, apetitul este satisfăcut cu mult mai puţine calorii. Cartofii şi pastele făinoase, orezul, fasolea, mazărea, lintea, soia, precum şi cerealele integrale reuşesc să umple stomacul fără să încarce organismul cu calorii. Dacă la acestea adăugăm legume şi zarzavaturi, vom constata că devine practic imposibil să mănânci prea mult şi să te îngraşi. Dar dacă adăugăm la toate acestea unt, sosuri cu ouă, smântână sau brânză, totul devine un dezastru caloric. Combustibilul preferat al organismului este glucoza, pe care o obţine din zaharuri şi amidonuri. Deşi fructele proaspete sunt bogate în zaharuri naturale, ele nu tulbură mecanismul de menţinere constantă a nivelului zahărului din sânge datorită fibrelor pe care, tot în mod natural, le conţin. Alimentele amidonoase au un sistem de protecţie suplimentar. Ele sunt descompuse (în cursul digestiei) mai lent decât zaharurile în glucoza de care organismul are nevoie. Consumul amidonoaselor, în special al celor nerafinate, împreună cu alimente bogate în zaharuri ajută stabilizarea pe perioade lungi de timp a nivelului zahărului în sânge, iar răspunsul insulinic este activat într- o măsură mai mică sau chiar deloc. Pentru a înlocui zahărul este nevoie de educarea gustului şi moderaţia. Dulciurile de orice fel: prăjituri, creme, torturi, gogoşi, se pot înlocui cu fructe. Acestea sunt dulci, au aromă plăcută şi conţin din belşug zaharuri naturale. Reducerea consumului de zaharuri rafinate şi concentrate folosite în alimentaţie şi consumarea uni cantităţi mai mari de alimente bogate în fibre - acesta este secretul car ar trebui să fie cunoscut de orice om pentru a fi sănătos şi plin de viaţă. De pus tabelul de rafinare a zahărului De pâinea albă ar trebui să ne lipsim. O pâine cu adevărat sănătoasă pentru organism este pâinea obţinută din făină integrală deoarece aceasta conţine pe lângă endospermă şi tărâţa şi embrionul bobului de grâu. Această pâine are o valoare nutritivă de patru ori mai mare comparativ cu pâinea albă obişnuită. Pâinea neagră este gustoasă şi ajută la menţinerea unui tonus energetic pe parcursul unor perioade lungi de timp. Ideal ar fi ca grâul să fie măcinat la o moară cu pietre. Varietăţile de pâine neagră obţinute din cereale încolţite sunt şi mai bune în cazul în care nu se adaugă o cantitate mai mare de făină albă în aluat. Cel

mai bine ar fi dacă această pâine se prepară la o brutărie specializată sau în casă. Făina integrală are un conţinut foarte echilibrat şi sănătos de amidon, proteine, grăsimi naturale şi fibre, în plus fiind şi foarte bogate în enzime, vitamine şi elemente minerale. Cerealele folosite pentru prepararea făinii integrale trebuie să fie din ultima recoltă, iar făina rezultată se păstrează la frigider. Pâinea simplă nu îngraşă. O felie de pâine integrală conţine numai 70 de calorii - exact cât un măr. Dar dacă deasupra acestei felii de pâine se pune un strat substanţial de unt cu dulceaţă sau gem, se obţine un produs a cărui valoare calorică depăşeşte peste 450 de calorii. De mii de ani pâinea a constituit coloana vertebrală a alimentaţiei omeneşti. Reaşezarea pâinii negre pe locul care i se cuvine înseamnă un mare pas către o sănătate tot mai bună. Studiile ştiinţifice moderne arată că adulţii sănătoşi au nevoie de fapt de numai 20- 30 g proteine / zi. Organismul uman îşi procură şi reciclează cu mare eficienţă proteinele proprii. Se ştie că singurele pierderi proteice pe care organismul trebuie să le înlocuiască sunt acelea pe care nu le poate recupera, cum ar fi părul, unghiile şi pielea. Academia Naţională de Ştiinţe a SUA (precum şi forurile similare de la noi din ţară) stabileşte pentru un bărbat de 70 kg 56 g proteine pe zi, iar pentru o femeie de 55 kg 44 g de proteine pe zi. Dar, cu toate că aceste cantităţi sunt mai mult decât suficiente, omul obişnuit continuă să consume zi de zi între 100 şi 120 g proteine. Aceste proteine provin din hrana preparată din produse animaliere, care este însoţită de cantităţi excesive de colesterol şi grăsimi saturate. Este binecunoscut efectul de favorizare a procesului de arteroscleroză pe care excesul de colesterol şi grăsimi - în special grăsimi saturate - îl are şi care duce nemijlocit la îngustarea, rigidizarea şi formarea plăcilor ateromatoase la nivelul arterelor care transportă oxigenul atât de folositor pentru toate organele din corp. Se ştie că acest proces grăbeşte şi scurtează viaţa. Din 1850 până în 1900 vârsta medie de atingere a maturităţii sexuale la adolescente a scăzut de la 17,5 ani la 11,9 ani. E bine să ştiţi că o dietă bogată în proteine nu duce în nici un caz la creşterea rezistenţei fizice. În ziua de azi atleţii consumă în exces glucide complexe, mai degrabă decât proteine. Excesul proteic împovărează mult munca rinichilor. Nici nu este de mirare că în zilele noastre bolile renale se află în plină creştere. Dietele hiperproteice se asociază cu osteoporoza. “Descotorosirea” de excesul proteic la nivel renal necesită calciu şi o bună parte din aceasta provine direct din depozitele osoase. Copiii au nevoie de mai multe proteine, mai ales în perioada de creştere rapidă. Pentru un copil de 22- 23 kg sunt necesare 17,5 g proteine. În prezent copiii consumă, în general, aceeaşi dietă excesiv de bogată în proteine, riscul deficitului proteic fiind destul de redus sau chiar nul, atâta timp cât aportul de hrană este adecvat. Conţinutul proteic al majorităţii zarzavaturilor depăşeşte 20% din totalul caloriilor, în vreme ce cerealele integrale conţin circa 12%, iar majoritatea legumelor 30%.

Nutriţioniştii progresişti consideră că proteinele trebuie să reprezinte 10% din totalul caloriilor unei zile. Chiar şi în condiţiile adaptării unui regim complet vegetarian, obţinerea acestei cantităţi de proteine nu ridică, în mod evident, nici o problemă. Practic, este imposibil să creezi un deficit proteic atunci când necesarul caloric este acoperit printr- o varietate de alimente vegetale nerafinate. Şi mai presus de toate este hrana vie bazată pe fructe, legume, zarzavaturi şi cereale integrale. Laptele de mamă este alimentul perfect pentru noul născut. Pe întreg globul pământesc există peste 4300 de specii de mamifere şi laptele fiecărui mamifer este în mod precis conceput de natură şi adaptat pentru puii săi. Laptele de vacă nu ar trebui dat sugarilor. S-au adunat tot mai multe argumente în acest sens. Colegiul Medicilor pediatri din SUA nu mai recomandă de multă vreme laptele de provenienţă animală pentru copiii sub un an pentru că s-au ivit multe probleme legate de absorbţia fierului, alergii, colici, eczeme, congestii nazale şi bronşice. Dacă e vorba de omul de rând trebuie avut în vedere că oricum el consumă prea multe grăsimi, prea mult colesterol, prea multe proteine şi mult prea puţine fibre alimentare. Laptele integral conţine 50% grăsimi (cele mai multe din ele fiind grăsimi saturate, deci dăunătoare) şi 20% proteine. Un pahar cu lapte integral conţine aceeaşi cantitate de colesterol ca în 100 g carne friptă. În plus, laptele nu conţine deloc fibre alimentare. De aceea, consumul de lapte nu face decât să împovăreze şi mai mult un sistem metabolic şi aşa suprasolicitat. Laptele degrasat reprezintă un oarecare progres faţă de laptele integral, dar nu chiar aşa de mare cum pare la prima vedere. Conţinutul de 2% grăsime al acestui lapte este calculat din greutatea sa, nu din totalul caloriilor. Aşa că din punct de vedere al greutăţii, laptele parţial degresat conţine 86% apă şi 2% grăsimi. Restul sunt proteine şi glucide. Conţinutul caloric a unui pahar cu lapte parţial degresat conţine 30% grăsimi. Desigur că acesta este un procent mai bun decât cel al laptelui integral, dar încă nu suficient de scăzut. Cei care doresc totuşi să consume lapte e bine să-l prefere pe cel total degresat, deoarece acesta nu conţine nici un pic de grăsimi, dar are totuşi în compoziţia sa puţine urme de colesterol, păstrând în acelaşi timp toate substanţele nutritive. Este cunoscut faptul că laptele este bogat în calciu, însă acest mic avantaj este umbrit de multe dezavantaje majore ale acestuia, contribuind la agravarea bolilor de inimă şi ale celor coronariene. S-a observat că ţările cu cel mai ridicat consum de produse lactate au cei mai mulţi bolnavi de osteoporoză. Această boală este întâlnită tot mai rar în ţările unde nu se consumă produse lactate. Este cunoscut faptul că, compoziţia laptelui variază foarte mult de la o specie animală la alta, depinzând de viteza de creştere a puilor speciei respective. Copilul se dezvoltă mult mai lent decât orice animal, iar compoziţia laptelui uman oglindeşte această deosebire fundamentală. E bine să ştiţi că majoritatea românilor consumă peste 100 g proteine pe zi, adică dublu decât este nevoie. Nu uitaţi că laptele este bogat în proteine. Surse de calciu se găsesc suficiente în cereale integrale, legume şi zarzavaturi verzi.

Laptele oricărei creaturi este un aliment sănătos, dar numai pentru puii fiinţelor respective. Carnea, deşi este o sursă bogată de proteine, ridică multe probleme. Raţia zilnică de proteine este de 44- 61 g, dar oamenii consumă de 2-3 ori mai multe. 100 g carne de vită slabă conţine aceeaşi cantitate de colesterol ca aceeaşi cantitate de carne de pui, dar carnea de vită, pe lângă colesterol, conţine de 3 ori mai multe grăsimi saturate. Este cunoscut efectul de creştere al nivelului colesterolului pe care îl au grăsimile saturate prin creşterea sintezei acestuia la nivelul ficatului. În trecut se consuma mai puţină carne ca în prezent. Astfel, după cel de-al doilea război mondial cantitatea de carne consumată de un om pe an era de 20 kg. Astăzi această cifră s-a dublat. Alimentaţia prea bogată în carne, lapte şi ouă este cea care ne omoară înainte de vreme, dând naştere la boli grave. Se spune chiar că hrana cancerului este carnea. în momentul în care este sacrificat un animal în corpul lui se pun în liberate enzime care favorizează procesul de descompunere. Conservarea ideală a cărnii este practic imposibilă. În plus, animalele ingerează în corpul lor substanţe chimice periculoase, provenită din îngrăşămintele şi pesticidele care au fost introduse în hrana lor. Persoanele care sunt însărcinate cu controlul cărnii înainte de a fi dată în consum sunt nevoiţi să o examineze cât mai repede, aşa că o examinare atentă este imposibilă. Testele efectuate asupra cărnii au scos la iveală că aceasta conţine destul de frecvent reziduuri de hormoni de creştere şi antibiotice. Deşi sunt anumite limite pentru folosirea acestora, ele sunt greu de pus în practică. Carnea animalelor crescute pentru sacrificare în grajduri unde nu fac mişcare este de două ori mai bogată în grăsime decât a celor care cresc în libertate. De reţinut! Pentru obţinerea unui kg de grâu sunt necesari 250 litri apă, iar pentru obţinerea unui kg de carne de vită 25.000 litri apă. În SUA 80- 90% din producţia de grâu este folosită ca hrană pentru animale. Dacă americanii şi-ar reduce cu 50% consumul de carne, terenul, apa, cerealele şi soia devenite astfel disponibile, ar fi suficiente pentru ca toţi locuitorii lumii a treia să aibă de mâncare. Noi, oamenii, nu suntem făcuţi pentru a consuma carne. Deci, nu e de mirare că suntem predispuşi să salivăm atunci când vedem în faţa noastră un coş cu fructe sau cu struguri scăldaţi în broboane de rouă. Este liniştitor să ştii că o alimentaţie bazată pe vegetale este perfect adaptată nevoilor noastre, atât din punct de vedere anatomic şi fiziologic, dar şi instructiv. Grăsimea în exces este unul din cei mai mari duşmani ai organismului. De pus tabelul cu grăsimi Colesterolul este o substanţă fără de care n-am putea trăi, dar care în cantităţi mari ajunge să ne ucidă. Nivelul colesterolului sanguin constituie - singur - cel mai important factor pentru determinarea riscului de îmbolnăvire a aparatului cardiovascular. O persoană cu nivelul colesterolului sanguin de 260 mg% este expusă de 4 ori mai mult în a suferi un atac de cord mortal comparativ cu o alta al cărei colesterol este de 200 mg%.

Nivelul colesterolului, ca de altfel tot ceea ce se petrece în organism, este strâns legat de ceea ce se mănâncă. Dacă nivelul colesterolului este sub 160 mg%, leziunea arterială primară se vindecă în general repede, iar cicatricile sunt mici. Când colesterolul creşte peste 200 mg%, acesta începe să se aşeze cu mare uşurinţă în pereţii arteriali, determinând îngroşarea şi rigidizarea lor, îngustarea lumenului şi formarea plăcilor ateromatoase. Colesterolul nu este o boală genetică, ci una care ţine de modul de viaţă. Un regim bazat pe produse vegetale niciodată nu va favoriza apariţia colesterolului crescut. Ficatul fabrică întreaga cantitate de colesterol de care organismul are nevoie, dar majoritatea oamenilor consumă în plus 400- 500 mg colesterol pe zi. Şi atunci oare trebuie să ne mai mire apariţia numeroaselor cazuri de arteroscleroză? Este bine să ştiţi că produsele vegetale nu conţin colesterol, ci numai cele animale. Numai uleiurile de palmier şi de nucă de cocos influenţează creşterea nivelului colesterolului. Aceste uleiuri nu conţin colesterol, dar au în compoziţia lor grăsimi saturate care au efectul de creştere a nivelului colesterolului mai mare chiar decât colesterolul alimentar însuşi. Cercetătorii din domeniul cardiologiei spun că nivelul colesterolului de sub 160 mg% asigură complet protecţia faţă de arteroscleroză. Dacă aveţi necazuri cu inima, reduceţi cantitatea de colesterol la 100 mg pe zi şi consumaţi cât mai puţine grăsimi saturate. Fibrele nu sunt altceva decât “scheletul” plantelor. Se cunosc mai multe varietăţi de fibre care se împart în două grupuri mari: cele care se dizolvă în apă (solubile) şi cele insolubile. Fibrele insolubile absorb şi reţin apa - în cantităţi ce depăşesc de 4-5 ori volumul lor - dând naştere la o masă spongioasă în interiorul stomacului şi intestinelor, astfel apărând senzaţia de saţietate mult mai repede decât atunci când se consumă alimente sărace în fibre. Se ştie că masa fibroasă acţionează ca un burete îmbibat cu apă. Urmarea este stimularea activităţii motorii a intestinului, cu accelerarea evacuării sale. Alimentele sărace în fibre stau mai multe zile în intestin, formând astfel mase compacte a căror eliminare este destul de dificilă. Produsele bogate în fibre străbat întreg tractul digestiv în 24- 36 de ore. Această acţiune vindecă majoritatea cazurilor de constipaţie, hemoroizi şi diverticuloză intestinală. Datorită reducerii tranzitului intestinal, scad mult procesele de putrefacţie. Prezenţa fibrelor ajută, de asemenea, la izolarea mucoasei colonice de diverse substanţe chimice reziduale care ar putea leza. Se crede că acţiunea fibrelor alimentare contribuie din plin, alături de o alimentaţie săracă în grăsimi şi colesterol, la prevenirea cancerului de colon, ca şi a întregului tract intestinal. De remarcat că fibrele vegetale scad viteza de pătrundere în sânge a unor substanţe nutritive şi aceasta are ca urmare “netezirea” maximelor şi minimelor nivelului zahărului sanguin şi aceasta asigură organismului un aport energetic mult mai uniform. O astfel de stabilizare rezolvă majoritatea hipoglicemiilor şi este un instrument foarte util pentru controlul diabetului. Fibrele solubile ajută la scăderea nivelurilor colesterolului sanguin. El realizează acest lucru ataşându- se de produşii derivaţi din

colesterol, eliminându- i astfel în afara tractului digestiv, înainte ca organismul să aibă posibilitatea să-i reabsoarbă. Fibrele se găsesc cu prisosinţă în produsele de origine vegetală. Din nefericire, atunci când se prepară sucuri de legume sau de fructe se elimină masa grosieră în care se află fibrele. Astfel, din 5 kg de materie primă vegetală se pot obţine la storcător aproximativ 2 litri de suc, dar aproape întreaga cantitate de fibre se află în cele 3 kg de materie semisolidă care este aruncată ca deşeu. La fel se întâmplă şi cu cerealele: pentru a obţine făina albă, se înlătură embrionul şi tărâţa care este de mare folos pentru organismul uman deoarece sunt fibre vegetale de înaltă valoare nutritivă. Sarea la noi în ţară se consumă de 20 de ori mai mult decât este necesar, fapt pentru care mulţi oameni suferă de hipertensiune, insuficienţă cardiacă şi multe alte neplăceri legate de retenţia de lichide. Sarea este formată din două minerale - sodiu şi clor. Dintre acestea, sodiul este cel mai important. Toate celulele şi toate fluidele organismului conţin sodiu. Dar de multe ori excesul de sodiu duce la creşterea tensiunii arteriale, mărind munca inimii. S-a constatat că fiecare al patrulea român are tensiune arterială ridicată, iar după împlinirea vârstei de 65 de ani incidenţa hipertensiunii creşte în jur de 70%. În Japonia se consumă şi mai multă sare ca la noi, dar şi prevalenţa hipertensiunii este mult mai mare. Alături de accidentele vasculare, sunt pe primul loc în această ţară. În alte societăţi cum este mediul rural din Uganda sau din bazinul Amazonului - unde aportul de sare este mult mai scăzut hipertensiunea este practic necunoscută, chiar şi la cele mai înaintate vârste. Sunt mulţi oameni care poartă un exces ponderal de 2-3 kg, care reprezintă apa reţinută în organism de excesul de sare. Cei care reuşesc să reducă tensiunea arterială cu ajutorul diureticelor greşesc deoarece diureticele sunt vătămătoare, contribuind la apariţia bolilor cardiace prin creşterea cu 6-10% a nivelului colesterolului. Folosite o perioadă mai îndelungată, aceste medicamente au efect distructiv asupra rinichilor, favorizând totodată dezvoltarea gutei şi accelerând apariţia diabetului. Sarea se poate înlocui cu plante aromatice şi condimentare naturale. Gusturile pot fi educate. Pe lângă sare, ar trebui să fie eliminate din alimentaţie toate produsele care conţin praf de copt, bicarbonat de sodiu, glutanat monosodic (vegeta, delikat), apoi gustările sărate şi murăturile, alimentele prelucrate, produsele animaliere şi cerealele semipreparate. În mod special evitaţi produsele vegetale conservate. Aici avem un singur exemplu, cât se poate de relevant: 1 lingură de mazăre conservată conţine aceeaşi cantitate de sodiu ca 2,5 kg mazăre proaspătă. Organismul uman are nevoie de jumătate de gram de sare pe zi, ceea ce reprezintă a zecea parte dintr- o linguriţă. Sodiul este prezent în mod natural în alimente în cantităţi mult mai mari decât ne este necesar pentru a acoperi necesităţile zilnice. Nu uitaţi că sarea produce acid în corp care favorizează apoi apariţia diferitelor boli. În hrana vie preparată după reţetele din bucătăria fără foc nu se consumă sare, aceasta fiind foarte bine înlocuită de plantele aromatice şi condimentare, de hrean, usturoi, ceapă, leurdă.

Cei care nu pot să adopte aşa - dintr- o dată - un regim de hrană vie fără sare, pot începe încetul cu încetul, lăsând la început vegetalele fierte doar pe jumătate şi observând că acestea nu mai necesită atât de multă sare pentru a avea gustul obişnuit. Apoi aceştia pot să prăjească puţin pâinea neagră sau cerealele. Începeţi să adăugaţi în hrana voastră câte puţin suc de cătină (r. 200) sau suc de lămâie, pulberi de plante aromatice şi condimentare ca să vă puteţi dezobişnui de consumul de sare. Românul consumă în general 7 kg de sare pe an. Dacă s-ar reduce această cantitate sub 2 kg / an, ar însemna un pas destul de important către o sănătate mai bună şi dacă veţi recurge la hrana vie, nu veţi avea ce regreta. Elena Niţă Ibrian Sumarul cu tabelul comparativ Importanţa condimentelor în alimentaţie Condimentele sunt alimente şi medicamente în acelaşi timp. Aromele lor sunt multiple. Aceste condimente (cărora li se mai spune şi mirodenii) fac din cea mai plicticoasă mâncare o delicatesă irezistibilă; în plus, fac mai uşor de digerat tot ceea ce este indigest şi calmează totodată durerile. Şi apoi, un fapt aproape de necrezut, chiar şi viaţa noastră afectivă profită de pe urma puterii vindecătoare a aromelor lor naturale. Hipocrate nu mai contenea să laude minunile ce se află în condimente, mai ales virtuţile piperului şi ale scorţişoarei. Cu mult înaintea lui, cam în jurul anului 3000 î.Hr., legendarul Shen Nung a scris cea dintâi carte despre tratamentele cu plante condimentare. Terapia cu mirodenii s-a dezvoltat apoi, ajungând la o înflorire fără precedent, în vechea Indie, de unde treptat s-a răspândit în toate ţările lumii. Într- o vreme au fost date uitării, dar acum sunt din ce în ce mai mult redescoperite ca aromă, ca aliment şi ca medicament. Busuiocul (OCIMUM BASILICUM) Este o plantă erbacee cu tulpină uşor păroasă, înaltă de 20- 60 cm, cu flori mici, delicate, albe sau rozii, cu miros atrăgător şi foarte plăcut. Înfloreşte din luna iulie până în septembrie. În scopuri medicinale se folosesc părţile aeriene ale plantei formate din tulpini şi ramuri tinere. Se pot obţine până la 3 recolte pe vară. Conţine: ulei volatil, saponozide, triterpenice, tanoizi. Uleiul volatil este bogat în estrargol şi linalol. Este aromatizant, calmant al colicilor intestinale, absoarbe gazele, galactogog, reduce stările de vomă. Se administrează în colici intestinale, balonări intestinale, vomă, gripă, bronşite acute şi cronice, cefalee, ulcere gastrice, infecţii urinare, anorexie, diaree, colită de fermentaţie. Uleiul volatil are proprietăţi antimicrobiene şi antifungice. Sub formă de infuzie, o linguriţă la 200 ml de apă, se beau 2-3 ceaiuri călduţe pe zi, după mesele principale. Este indicat în colici intestinale, balonări, bronşite acute sau cronice. În colitele de fermentaţie ceaiul se bea neîndulcit. În bucătăria fără foc se folosesc frunzele şi vârfurile tinere, în diferite preparate, pentru aroma lui plăcută. Iarna se foloseşte sub formă de pulbere care se prepară numai pentru 7 zile.

Ceapa (ALLIUM CEPA) Este un aliment cunoscut din cele mai vechi timpuri pentru virtuţile sale terapeutice, tonice şi antiinfecţioase. Ceapa este recomandată ca factor de sănătate şi longevitate. Exemplu avem pe grădinarii care consumă multă ceapă crudă şi ajung la cele mai înaintate vârste fără boli şi fără medicamente. În scopuri alimentare şi medicinale se foloseşte şi sucul şi frunzele verzi. Ceapa conţine numeroase oligoelemente (sodiu, potasiu, calciu, fosfor, iod, siliciu, carbon, clor), vitaminele A, B şi C, iar în cantităţi mai mici acizii fosforic şi acetic, uleiuri volatile, oxidaze şi alte enzime, glucochinină, substanţe naturale cu proprietăţi antiseptice. Ceapa este stimulent al sistemului nervos, hepatic şi renal, puternic diuretic, dizolvant şi eliminator al ureei şi al clorurilor, antiseptic şi antiinfecţios. Se comportă întocmai ca un antibiotic faţă de culturile de stafilococi; este echilibrant glandular, hipoglicemiant, antihelmintic, antisclerogen şi antitrombotic, vermifug, hipnotic uşor, afrodisiac, curativ al pieii şi al sistemului pilos, expectorant, antitusiv, emolient şi rezolutiv, sedativ, calmant. În uz intern ajută la retenţie hidrică şi clorosodică (edeme cardiace şi renale, pleurezie, ascită, oligurie), afecţiuni respiratorii, guturai, bronşită, astm, laringită, varice, tromboflebită, arterioscleroză, parazitoze intestinale, surmenaj fizic şi intelectual, astenie prostatită, infecţii intestinale şi urinare, insomnii, litiază urică, gută, diabet, obezitate, gripă. Are acţiune sedativă şi diuretică. În uz extern este indicată în abcese, panariţiu, furunculoză, înţepături de viespe, degerături, crăpături, migrene, surditate, nevralgii dentare, negi, plăgi, ulcere, arsuri, ţiuituri. Este folosită şi pentru îndepărtarea ţânţarilor. Există un tratament pentru gripă care durează 15 zile şi anume: două cepe tăiate felii cât mai subţiri se pun la macerat timp de 6 ore în 500 ml de apă, se strecoară şi se bea câte un pahar înainte de mese şi unul înainte de culcare. În alimentaţie, ceapa crudă de orice soi este folosită zilnic tot timpul anului, mai cu seamă în bucătăria fără foc , pentru proprietăţile ei de stimulare a sistemului endocrin şi a capacităţii de apărare a organismului. Cimbrul de culturã (SATUREJA HORTENSIS) Este un arbust stufos cu tulpini în patru muchii, de culoare verderoşiatică, lemnos în partea inferioară, înalt până la 30 cm, cu flori mici de culoare violacee. Este o plantă adusă din ţările mediteraneene. Înfloreşte în perioada de vară. În scopuri alimentare şi terapeutice se recoltează părţile aeriene nelignificate, atunci când planta este înflorită în proporţie de 75%, deoarece în această perioadă a dezvoltării sale ea conţine cantitatea maximă de ulei volatil. Se usucă identic cu cimbrişorul, în poduri bine aerisite, cu acoperiş de tablă, la adăpost de lumină. Conţine: ulei volatil bogat în timol, tanin, acid cafeic, flavonoide şi triterpenoide, un principiu amar. Are acţiune calmantă asupra tusei. Este coleretic, antihelmintic şi antiseptic. Ajută în tuse convulsivă, spastică şi astmatică, în anorexia anemicilor şi în dispepsii. Este tonic al vezicii biliare, ficatului şi intestinelor, combate durerile reumatice, migrenele şi oboseala. Se administrează sub formă de infuzii, 1-2 g la 100 ml de apă, din care se bea cel mult o cană (50- 200 ml) pe zi, în mai multe reprize. Atenţie: o supradozare provoacă tulburări gastrointestinale, excitaţii nervoase urmate de depresii şi incoordonare motorie. În scop alimentar se pun mici rămurele la varză murată, gogonele, castraveţi, gogoşari. În “ bucătăria fără foc ”

se foloseşte drept condiment lui plăcută.

sub formă de pulbere, pentru aroma

Cimbriºorul de câmp (THYMUS VULGARIS) Este un arbust de talie mică, cu tulpinile ascendente înalte de 530 cm, cu flori mici roşii- purpurii sau albe. Este foarte răspândit în flora spontană a ţării noastre. Înfloreşte din luna mai până în septembrie. În scopuri terapeutice se recoltează planta întreagă (fără rădăcină) în perioada înfloririi. Are un miros plăcut şi un gust aromat ce se menţin şi după uscare. Conţine: ulei volatil (ce conţine timol), acizii rozmarinic şi cafeic, tanin, mucilagii şi rezine. Este calmant, coleretic, colagog, antiseptic intestinal şi gastric, expectorant, antihelmintic, antispasmic al căilor respiratorii. Ajută în: tuse convulsivă, spastică şi astmatică, bronşite, răguşeală, în anorexia anemicilor, în dispepsii. Este un antiseptic puternic acţionând asupra ficatului şi rinichilor, ameliorând starea lor de funcţionare. Determină eliminarea viermilor intestinali datorită timolului din uleiul volatil. Este contraindicat în: gastrite, enterite, esofagite, insuficienţe pancreatice. Se foloseşte preparat prin infuzie, 1-2 g la 100 ml de apă. Pentru tratamentul tusei convulsive şi astmatice, cât şi pentru anorexii ale anemicilor şi pentru enterocolite, se iau câte 50- 200 ml de infuzie pe zi. În bucătăria fără foc se foloseşte sub formă de pulbere pentru aroma lui deosebit de plăcută. Hreanul (ARMORACIA RUSTICANA) Este o plantă legumicolă perenă, cu tulpină subterană (rizom). Creşte spontan, dar se şi cultivă ca plantă condimentară. Se foloseşte rădăcina recoltată primăvara timpuriu şi toamna târziu. Uneori, în bucătăria tradiţională, se folosesc şi frunzele. Conţine: săruri minerale, vitaminele A, B, B2, C, glicozizi sulfuraţi, acizi (clorhidric, sulfuric, carbonic), asparagină, glutamină, uleiuri volatile. Are proprietăţi terapeutice revulsive şi rubefiante, diuretice, antiseptice. Este descongestionant în bronşite cronice, pneumonie şi astm, tonic în afecţiunile cardiace (în cardiopatiile ischemice, hipertensiune arterială), stimulent al fenomenelor de nutriţie, vermifug, colagog, purgativ. Cura de hrean este: o lingură de hrean ras amestecat cu tot atâta miere, dimineaţa pe nemâncate timp de 30 de zile, cu pauză de 60 de zile, pentru mărirea aperitivului; pastă vermifugă: hrean ras cu miere, suc de cătină, suc de lămâie şi ceapă; macerat din 15- 30 grame de hrean ras la un litru de apă, fiert în clocote mici timp de 5 minute, după care se lasă la macerat timp de 12 ore şi se consumă câte două ceşti pe zi, între mese (ajută în bronşită acută şi cronică). Sub formă de cataplasme, are acţiune mai puternică decât a muştarului, în afecţiuni pulmonare şi gută. Dacă se mestecă zilnic o felie de hrean, acesta combate retracţia gingiilor şi ajută la întărirea lor. Hreanul este un bun conservant şi se adaugă la toate produsele puse la murat pentru iarnă. În “ bucătăria fără foc ” are multiple întrebuinţări, ras pe răzătoarea de sticlă în amestec cu sfeclă roşie, ori preparat cu sos de smântână sau cu gălbenuş de ouă de găină sau prepeliţă. Se poate adăuga în orice mâncare (preparată la rece) câte un vârf de cuţit de hrean, acesta conferind un gust foarte plăcut. Hreanul este un bun condiment- medicament şi este un produs la îndemâna tuturor.

Leuºteanul ( LEVISTICUM OFFICINALE) Este o plantă legumicolă perenă, care creşte până la un metru înălţime. Frunzele şi seminţele au un conţinut bogat în uleiuri eterice, iar în rădăcină se găsesc taninuri, grăsimi, săruri minerale. Se foloseşte ca aliment şi ca medicament. Conţine în frunze şi seminţe uleiuri volatile, terpinol, alte terpine, acizi organici, vitaminele A, B şi C, etc. Leuşteanul este: diuretic, carminativ, tonic, aperitiv gastric, sedativ nervos, hipotensiv, expectorant, regulator al intestinului gros, emenagog. Este folosit în: edeme cardiace şi renale, colici abdominale la copii, inapetenţă, debilitate, bronşite, traheite, constipaţie şi în cazul scaunelor moi. Reglează ciclul menstrual şi micşorează durerile. Se foloseşte sub formă de infuzie din frunze şi seminţe, sub formă de decoct din rădăcină, tinctură şi pulbere. În bucătăria fără foc nu se poate concepe o supă sau o ciorbă fără aromă de leuştean. Se folosesc atât frunzele cât şi seminţele, iar din rădăcină se obţine o delicioasă ciorbă de primăvară dacă I se adaugă şi o mână de urzici fragede tăiate fideluţă. Frunzele, seminţele şi rădăcinile de leuştean se folosesc ca aromă în salate, rulade, sosuri, torturi aperitive, în paste de brânză, unt şi cremogen. Măghiranul Este o plantă erbacee frumos mirositoare, cu tulpina dreaptă tetragonală, înaltă până la 20- 30 cm şi mult ramificată la bază, cu frunze mici dispuse opus, cu flori mici aşezate în spice drepte de culoare roşiatică; este originară de pe litoralul Mării Mediteraneene. La noi în ţară se cultivă ca plantă medicinală şi condimentară. Se foloseşte partea aeriană a plantei care se recoltează în timpul înfloririi pe timp senin, înainte de amiază când conţine maximum de ulei esenţial. Conţine: ulei volatil compus din terpinen, terpineol şi corvaorol, enzime, vitaminele A şi C. Intern: stimulează digestia, ajută în eliminarea gazelor, măreşte pofta de mâncare şi calmează colicile gactrice, ajută în unele stări nervoase şi mai ales în combaterea insomniilor şi măreşte diureza. Extern: calmează colicile intestinale la copii sub formă de cataplasme. Mãrarul (ANETHUM GRAVEOLENS) Este o plantă anuală legumicolă spontană şi cultivată, aromată plăcut, cu tulpina înaltă până la 120 cm. Frunzele sunt asemănătoare cu cele de fenicul. Înfloreşte din luna iulie până în septembrie. Planta se foloseşte în întregime, exceptând rădăcina. Frunzele se folosesc la aromat preparatele din bucătăria fără foc , atât verzi în perioada de vară cât şi sub formă de pulbere uscată, în perioada de iarnă. Seminţele se folosesc sub formă de pulbere. Tulpiniţele se folosesc la murături. Are proprietăţi şi indicaţii ca feniculul. Muştarul alb Este o plantă înaltă de 0,5- 1 m, cu seminţe gălbui. Se recoltează înaintea grâului, când frunzele de la bază s-au îngălbenit, iar fructele capătă o culoare galben- ruginie. În scopuri alimentare şi medicinale se folosesc seminţele. Seminţele conţin ulei gras, mucilagii, substanţe proteice, sinalbozidă, mirozinoză, substanţe minerale. Se folosesc ca laxativ, stimulator al secreţiei gastrice,

normalizator al tranzitului intestinal. Sunt indicate în constipaţii şi anorexie. Intern: se înghit seminţele întregi cu apă, începând o cură cu o lingură pe zi, apoi mărind doza în funcţie de necesităţi. De obicei se ia seara, înainte la culcare. Pătrunjelul Este o plantă legumicolă bienală, cu rădăcina pivotantă, îngroşată, lungă cam de 12- 30 cm şi frunze penat- sectate. El reprezintă aliment, medicament şi condiment în acelaşi timp. Se utilizează în toate cazurile întreaga plantă. Conţine: potasiu, calciu, fier, fosfor, magneziu, sodiu, oligoelemente (cupru, iod, brom), enzime, vitaminele A, B şi C. Este stimulent general şi nervos, antianemic, antiscorbutic, antiexoftalmic, stimulent uşor al fibrelor musculare netede: intestinale, urinare, biliare, uterine; apoi este diuretic, depurativ (antiseptic al căilor urinare, tubului digestiv şi al sângelui), antitoxic, vasodilatator, vermifug. Extern: diminuează secreţia lactată, resorbant. Intern: pentru reumatism, gută, menstre dureroase, anemie, astenie, convalescenţă, intoxicaţii (prin alcool, tutun, cafea, alimentaţie bogată în carne sau rafinată excesiv), arterită, cardiopatie ischemică, atonie a vezicii biliare, edeme, anorexie, paraziţi intestinali. Extern: leucoree, contuzii, plăgi, înţepături de insecte, oftalmii, nevralgii. Prazul (ALLIUM PORRUM) Face parte din aceeaşi familie cu ceapa şi usturoiul. Se cunosc mai multe varietăţi de praz: prazul gălbui, prazul scurt şi prazul lung de iarnă. Se folosesc frunzele, rădăcinile şi mustăţile. Conţine: vitaminele B, C, fier, calciu, fosfor, magneziu, sodiu, potasiu, mangan, sulf, siliciu, esenţă sulfoazotată, mucilagii, celuloză. Este tonic al sistemului nervos, foarte digestibil, constructor, diuretic uric, laxativ (“mătura intestinului”), antiseptic. Este indicat în: dispepsii, anemie, reumatism, artrită, gută, afecţiuni urinare, azotemie, insuficienţă renală, obezitate, arterioscleroză. Extern se foloseşte în: abcese, furuncule, cistite, retenţie de urină, hemoroizi, bătături, înţepături de insecte. În bucătăria fără foc se foloseşte în nenumărate preparate, care de care mai sofisticate, în amestec cu alte legume şi verdeţuri, foarte bune la gust. Se foloseşte decoctul de praz, supe în care a fiert prazul. Rădăcinile, bine mărunţite şi puse în lapte, se folosesc ca vermifug. Rădăcinuţele (mustăţi) de praz macerate zece zile într- un litru de vin alb se folosesc în azotemie, un pahar în fiecare dimineaţă. Frunzele de praz se pot usca sau se pot păstra în congelator pentru a se folosi în perioada de iarnă. Leurda (ALLIUM URSINUM) Conţine substanţe asemănătoare cu ale usturoiului. La noi în ţară creşte numai în flora spontană în locuri umede cu frunziş putrezit, prin preajma pădurilor. Iese din pământ primăvara. Frunzele ei se pot confunda cu cele de lăcrămioară care apar cam în aceeaşi perioadă. O cură de primăvară cu leurdă (frunze şi bulb) curăţă corpul complet de toxine. Se foloseşte în diaree acută şi cronică,

balonări şi colici, viermi intestinali, în insomnii, tulburări cardiace, tuberculoză pulmonară şi hidroptizie. Ajută la vindecarea bolilor cronice de piele, previne arterioscleroza şi întăreşte memoria. În bucătăria fără foc se folosesc atât frunzele cât şi bulbul care în combinaţie cu alte vegetale servesc la numeroase preparate. Ca medicament se prepară tinctură din leurdă: frunzele şi bulbii tăiaţi mărunt se pun într- o sticlă de culoare închisă (fără a-i presa), se toarnă rachiu de secară de 40 de grade. Se lasă 14 zile la cald să se macereze. Se iau de 4 ori câte 10- 15 picături în puţină apă. Vinul de leurdă se prepară astfel: se ia un pumn de frunze fragede tăiate mărunt şi se fierbe în clocote mici 5 minute; se lasă la infuzat 10 minute, se strecoară şi se îndulceşte cu puţină miere. Se bea în cursul unei zile. Revent sau rabarbãr (RHEUM OFFICINALE) Este o plantă cunoscută de chinezi de multe mii de ani pentru virtuţile sale purgative, apoi de greci şi de romani, de la care se răspândeşte în mai multe ţări printre care şi România. Indicaţiile pulberii din rizomul de revent s-au extins încetul cu încetul. Oamenii de ştiinţă chinezi au declarat că reventul folosit în medicina tradiţională chinezească poate fi utilizat în 35 de boli. De multe sute de ani reventul a fost considerat ca un antidot al temperaturii ridicate, dar nu de mult timp cercetătorii au descoperit că poate fi folosit cu succes în tratamentul bolilor aparatului digestiv, în unele afecţiuni ale sistemului imunitar şi în obezitate. Se apreciază că în întreaga lume există aproximativ 60 de soiuri de revent dintre care două treimi pot fi întâlnite în China. În prezent circa 20 de ţări au inclus această plantă pe lista produselor farmaceutice. Conţine: acizii oxalic, galic şi cinamic, glucozirt, tonic, amidon, fier, magneziu, vitaminele B şi C. Este tonic amar (reconstituient ) şi antianemic, astringent în doze slabe, aperitiv, colagog, antiputrid, vermifug, purgativ în doze suficiente - efectul fiind urmat de constipaţie; nu se administrează timp îndelungat, efectele sale congestive făcându- l contraindicat celor ce au hemoroizi. Este indicat în: anemie, atonie generală, atonie gastrică, hepatită, constipaţie, parazitoze intestinale, diaree cronică, dizenterii cronice. Este contraindicat în: hiperclorhidrie, hemoroizi, gută, litiază oxalică. Se foloseşte ca infuzie astfel: 20 de g la 1 litru de apă, se lasă la infuzat timp de 10 minute şi se ia o ceaşcă înaintea celor două mese principale, ca stimulent. Pulberea este în capsule de 0,25 g. Se ia o capsulă la începutul celor două mese principale timp de 15 zile (tonic, antianemic, stimulent al digestiei ). Tijele reventului se folosesc în bucătăria fără foc la prepararea diferitelor salate, ciorbe, sosuri; fiind puţin acrişor, înlocuieşte uneori sucul de cătină sau sucul de lămâie în numeroase preparate la rece. Frunzele nu trebuie consumate niciodată. Ele conţin substanţe toxice care pricinuiesc grave accidente, printre care şi cazuri mortale. Salvia (SALVIS OFFICINALIS) Este o plantă erbacee perenă, cu tulpina dreaptă, înaltă până la 70- 80 cm, având aspect tufos de arbust, cu flori de culoare violacee. Se cultivă ca plantă de ornament, medicinală şi alimentară.

Înfloreşte începând din luna iunie până în luna iulie. În scopuri terapeutice se utilizează frunzele care se recoltează o singură dată, toamna, în primul an de cultură, prin ruperea frunzelor cu mâna. În al doilea an şi în următorii, frunzele se adună de 2-3 ori pe an, înaintea şi în timpul înfloririi. Recoltarea se efectuează pe timp frumos, după ce s-a uscat roua. Se usucă la umbră, în strat subţire. Produsul obţinut are miros caracteristic, puternic aromat, cu gust amărui şi astringent. Conţine: ulei volatil (format din tuionă, tuiol, alfa şi beta pinen, acetat de linalil, camfor, borneol, acetat de bornil, cineol), tanin, acid aleanolic, un principiu amar, sitosteroli, acid fumaric, clorogenic, nicotinic, cafeic, saponozide, rezine, oleorezine, substanţe astrogene, vitaminele B1 şi C, azotat de potasiu etc. Este: coleretic, carminativ, antiseptic, antispastic, astringent, antisudorant, uşor hipoglicemiant, antitermic, sedativ uşor, venotonic şi bacteriostatic. Extern este antiseptic şi astringent. Intern este indicată în: inflamaţii gastrointestinale, balonări, boli de ficat, menstre neregulate, diabet zaharat, circulaţia defectuoasă a sângelui, bronşite cronice, dischinezii biliare, reumatism, varice, vaginită atrofică. Opreşte transpiraţia nocturnă la bolnavii de tuberculoză, măreşte secreţia biliară. Se foloseşte sub formă de ceai. Nu se recomandă femeilor care alăptează deoarece micşorează cantitatea de lapte. Se foloseşte sub formă de infuzie 13%, din care se beau 2-3 ceaiuri pe zi, de preferinţă rece. Se mai foloseşte sub formă de infuzie dintr- o linguriţă de frunze la 100 ml de apă, din care se beau 2 ceaiuri pe zi. În bucătăria fără foc se foloseşte sub formă de pulbere ca atare sau în amestec cu alte pulberi de plante. Se pune câte puţin deoarece are o aromă foarte puternică. Câte 2-3 frunze tăiate fideluţă se pot adăuga şi în ciorbe sau salate, în timpul verii. Trandafirul de dulceaþã (ROSA CENTIFOLIA) În ţara noastră trandafirul creşte numai ca specie de cultură şi necesită terenuri cu mult soare. Recoltarea petalelor se face numai după ce s-a ridicat roua şi numai pe timp frumos şi uscat. Se folosesc petalele nu numai de la trandafirul de dulceaţă, ci de la toate soiurile şi culorile de trandafir. Conţine: ulei volatil (format din alcooli triterpenici şi stearoterpenici), geraniol, nerol, citronelol, taninuri, cianidină, derivaţi flavonici, cianozide, zaharuri, ceară, acid galic. Este: antipiretic, antiinflamator, antiseptic, astringent. În uz extern este decongestiv şi dezinfectant. În practica farmaceutică se foloseşte uleiul volatil pentru diferite unguente şi creme. Datorită taninurilor cu acţiune astringentă se foloseşte în diareele cronice, sub formă de ceai preparat prin infuzie. Se utilizează la prepararea “mierii rozate” care se foloseşte în unele iritaţii ale gurii la sugari şi copii mici. Din infuzia de petale uscate se fac comprese pentru ochii obosiţi, iar din petale macerate cu miere se face gargară în tratamentul afecţiunilor bucale. Infuzia din petale de trandafir (200 mg de petale la 200 ml apă) ajută, consumându- se 2 căni pe zi, la diareele cronice. În bucătăria fără foc , petalele de trandafir (de toate varietăţile) se folosesc din mai şi până dă bruma, iar pentru iarnă se usucă puse pe hârtie albă în straturi subţiri în poduri cu acoperiş de tablă. Se prepară salate, ciorbe, rulade, torturi şi multe altele. Petalele uscate

se transformă în pulbere şi se folosesc la diferite dulciuri preparate la rece, având aspect de cacao, mai ales în ornatul colivei preparată din grâu germinat. Ardeiul iute Se poate folosi atât roşu (ajuns la maturitate), cât şi verde. Este un condiment la îndemâna tuturor. Are un efect deosebit pentru stimularea apetitului şi digestiei. Este foarte bogat în vitamina C. Încă din cele mai vechi timpuri se foloseşte ca afrodisiac. Deci, este şi un bun leac pentru impotenţă, apoi creşte tensiunea arterială, iar frecţiile cu suc de ardei iute reduc febra. În alimentaţie se consumă cu prudenţă, în caz contrar atacă stomacul şi ficatul. Anasonul (PIMPINELLA ANISUM) De la această plantă se utilizează bulbul, frunzele şi seminţele. Conţine: vitamina A, complexul B (B1 şi B2), vitamina C, calciu, fosfor, potasiu, sulf, fier, esenţă aromatică (anetol, derivaţi terpenici). Este tonic, antispasmodic, diuretic, aperitiv, vermifug, emenagog, galactogen. Ajută în: astenie, reumatism, migrenă, ameţeală, tuse, astm, tuse convulsivă, vomă psihogenă, dureri gastrice, digestii lente, spasme intestinale, menstre insuficiente şi dureroase. În bucătăria fără foc anasonul este întrebuinţat în numeroase preparate. Infuzia de seminţe (30 g la 1 l de apă) se bea câte o ceaşcă după mese, ajutând foarte mult în digestie. Seminţele se folosesc mult şi în “ hrana vie ” sub formă de pulbere, aceasta având o aromă foarte deosebită. Se foloseşte ca atare sau în combinaţie cu alte pulberi, după gust. Boia de ardei Este rezultată din uscarea şi pisarea ardeilor iuţi. Este unul din condimentele cu cea mai largă utilizare, folosindu- se atât în arta culinară tradiţională, cât şi în terapia tradiţională, unde poate fi folosită sub formă de tinctură în curele de dezalcolizare. Boiaua macerată în alcool sau vin ajută în combaterea reumatismului şi la vindecarea degerăturilor, este eficientă pentru bolile de rinichi şi în hipertensiune. Adăugată în preparatele alimentare câte puţină stimulează salivaţia, care ajută la rândul ei la stimularea digestiei. Boiaua se poate prepara şi din ardei graşi sau lungi, folosindu- se la diferite sosuri sau la alte preparate. Chimionul (CARUM CARVI) Este o plantă erbacee bienală înaltă de 30- 50 cm, cu frunze penate, flori mici albe şi seminţe care conţin peste 3% ulei eteric. În scopuri alimentare şi terapeutice se folosesc numai fructele (seminţele) care se recoltează când 25- 30% din umbele sunt brune, pentru că ajunse în totalitate la maturitate se scutură total şi se pierd. Seminţele au un miros caracteristic puternic aromat şi un gust înţepător amărui. Conţine: ulei volatil (format din carvană, limonen, dehidrocarvană, dihidrocarveol), lipide, substanţe albuminice, substanţe minerale, amidon, rezine, glucide, tanoizi. Este un stimulent al secreţiilor gastrice, carminative şi galactogoge, reglând funcţiile stomacului. Este antiinflamator

intestinal, antiseptic gastric şi intestinal, diuretic. Realizează fluidizarea secreţiilor bronhice, calmează colicile gastrice şi intestinale, enterocolitele, măreşte cantitatea de lapte la femeile care alăptează. Este indicat în balonări intestinale şi în anorexii (în combinaţie proporţională cu feniculul şi coriandrul măreşte pofta de mâncare). În anorexii şi tulburări digestive se foloseşte sub formă de infuzie, o linguriţă şi jumătate de seminţe la 250 ml de apă, care se bea în trei reprize, după cele trei mese principale. Ca galactogog se administrează câte o cană de ceai înaintea celor trei mese principale. În bucătăria fără foc seminţele se folosesc ca aromatizant la prepararea aperitivelor, supelor, ciorbelor, ruladelor, ca atare sau în amestec cu alte pulberi. Coriandrul (CORIANDRUM SATIVUM) Este o plantă erbacee anuală înaltă de 40- 100 cm, cu frunze penat divizate, flori albe sau roz şi fructe globulare bogate în uleiuri eterice. Este adusă la noi în ţară din regiunile calde, cultivându- se ca plantă medicinală şi condimentară. Conţine: ulei volatil format din linalel sau coriandrol, cimol, pinen, terpinen, felondren, dipentene, acid petroselinic, lipide, amidon, pectine, substanţe minerale. Este: carminativ (calmează durerile abdominale reducând spasmele digestive şi balonările, favorizând evacuarea gazelor intestinale), stimulează secreţiile gastrointestinale. Este de asemenea bactericid şi antihelmintic. Este indicat în anorexie, balonări abdominale, dispepsii digestive, viermi intestinali. Se foloseşte sub formă de infuzie (o linguriţă de fructe mărunţite la 300 ml de apă) din care se beau 1-2 căni pe zi, după mesele principale. Ajută astfel în dispepsii digestive şi în stimularea poftei de mâncare. În “ bucătăria fără foc ” se foloseşte drept condiment, sub formă de pulbere, pentru aroma lui plăcută. Cuişoarele Se disting prin aroma lor specifică şi gustul deosebit de fin. Din ele se extrage o tinctură ce combate durerile de dinţi sau este folosită la combaterea nevralgiei. Extractul de cuişoare (câte 1 lingură de 2 ori pe zi) combate stările de dureri reumatice. Dafinul Frunzele lui au gust uşor amărui, sunt aromate şi folosite mult în arta culinară la diferite preparate. Au efect stimulativ pentru sistemul neuro- vegetativ şi pentru digestie. Feniculul (FOENICULUM VULGARIS) Este o plantă erbacee înaltă până la 2 m, cu frunze asemănătoare celor de mărar şi flori mici galbene. În scopuri alimentare şi terapeutice se folosesc fructele (seminţele) recoltate la completa lor maturitate, când conţin 3-7% ulei eteric (al cărui component principal este anetolul, 50- 70%). Se recomandă ca recoltarea să se facă noaptea sau dimineaţa pe rouă, pentru evitarea pierderii seminţelor. Conţine: ulei volatil format din anetol, limonen, alfapinen, fenionă, astragol, lipide, derivaţi cumarinici, flavonoide, flavonol, zaharuri, substanţe minerale, mucilagii, ceruri, stigmasterină, substanţe amare.

Este antiseptic şi carminativ, galactogog şi sedativ. Calmează durerile abdominale, reduce spasmele digestive şi balonările prin evacuarea gazelor intestinale. Este indicat în: balonări abdominale, tuse convulsivă, astm bronşic. Uşurează expectoraţia în tusea bronhică şi datorită gustului plăcut se recomandă mai ales copiilor. Extern este antiinflamator şi antiseptic laringo- faringo- amigdalion. Se foloseşte sub formă de infuzie. Pentru copii şi sugari infuzia se face din 5 fructe mărunţite la 200 ml de apă şi se bea în trei reprize, după mesele principale; pentru adulţi se pune o jumătate de kg de fructe zdrobite la 200 ml de apă şi se bea în trei reprize, după mesele principale. Extern se foloseşte pentru gargare sau se folosesc comprese; în aceeaşi cantitate de apă se dublează cantitatea de seminţe şi se utilizează infuzia concentrată. În “ bucătăria fără foc ” se folosesc fructele în amestec cu alte legume pentru prepararea diferitelor mâncăruri, iar seminţele sub formă de pulbere se întrebuinţează drept condiment, simplu sau în amestec cu alte plante aromatice şi condimentare. Ienibaharul Este un condiment foarte mult apreciat în ţările nordice, Suedia şi Norvegia. În ţările din Europa centrală şi de est el este de neînlocuit pentru prepararea cârnaţilor de casă. Are efecte binefăcătoare în stimularea digestiei, reduce tensiunea arterială, combate balonările, stimulează (aplicat extern) creşterea podoabei capilare. Ienupãrul (JUNIPERUS COMMUNIS) Este un arbust mult ramificat, cu frunze articulare verticale şi fructe în conuri (pseudobace) sferice, negre albăstrui, care conţin 0,2- 2 % ulei. Atinge înălţimea de 1-3 metri. Fructele lui (conurile) se folosesc în industria farmaceutică, dar şi în alimentaţie (sub formă de pulbere), drept condiment, pentru aroma lor plăcută. Fructele de ienupăr se culeg în al doilea an, când au ajuns la maturitate deplină, de culoare albăstrui închisă, aproape negre. Boabele (fructele) de ienupăr conţin: ulei volatil format din alfapium, camfor, cadineu, 1,4 terpineol, alcooli sescviterapenici, betapinen, dipentenne, mircene, iuniperina, iunenul, iunenolul, zahăr invertit, grăsimi, pentozane, substanţe proteice, zaharoză, acizi (gliceric, glicolic, glucuronic, ascorbic, acetic, analic, formic), răşini, etc. Sunt diuretice, antiseptice, carminative, gastrice, antispastice şi antitusive ( ca urmare a acţiunii antitusive, prin modificarea stării inflamatorii a căilor respiratorii, mărirea şi fluidizarea secreţiilor bronhice, se utilizează în broşitele cotorale). Ajută în: bolile de rinichi şi vezică urinară (prin acţiunea diuretică şi antiseptică), în bolile reumatismale, gută, hidropizie, în tratarea bronşitelor acute şi cronice, balonări abdominale, anorexie. Extern ajută în reumatism, lombago şi nevralgii. Se foloseşte sub formă de infuzie (două linguriţe de fructe mărunţite la 200 ml apă), din care se beau 3-4 linguri pe zi. Nu se supradozează, deoarece irită căile renale şi produce hematurie. În “ hrana vie ” se foloseşte drept condiment, atât în aperitive cât şi în celelalte mâncăruri, sub formă de pulbere sau în amestec cu alte seminţe considerate aliment- medicament. Această pulbere se poate adăuga şi la dulciurile preparate la rece, alături de coaja de lămâie şi coaja de portocală, cu care se combină foarte bine.

Hameiul (HUMULUS LUPULUS) Stimulează creşterea poftei de mâncare, este depurativ al sângelui şi fortifiant. Mugurii fragezi şi lăstarii de hamei sunt folosiţi în hrana vie. Infuzia de hamei are un efect liniştitor asupra sistemului nervos central. Hasmaţuchiul Este o plantă cu o aromă deosebită ce creşte în Austria, Cehia, Slovacia, Ungaria, iar în România se cultivă în Banat, Transilvania, Moldova şi Bucovina. Este un purgativ uşor, curăţă rinichii. Macul (PAPAVER RHOEAS) Seminţele de mac, ca atare sau măcinate, se folosesc la multe preparate de patiserie, dar şi în cremele preparate la rece. Macul are efect binefăcător asupra sucului gastric (neutralizant) şi ajută în tratamentul ulcerului stomacului. Din seminţele de mac în combinaţie cu apa de argilă se obţine un delicios lapte vegetal. Ghimbirul Este un condiment care întăreşte sistemul imunitar, linişteşte stomacul, dezintoxică şi acţionează contra balonărilor, a răcelilor şi a răului de călătorie. Înlătură nervozitatea. Cel mai des folosit este în ţările asiatice. Nucşoara Se foloseşte în cantităţi foarte mici, rasă fin, în special la preparatele pe bază de varză, cartofi şi la unele sosuri şi supecreme. În cantităţi mari, acest condiment poate provoca ameţeli, dar în cantităţi mici este util, ajută în tratamentul afecţiunilor reumatice, gută, etc. În China antică nucşoara era considerată ca stimulent şi afrodisiac. Păstârnacul Asemănător cu pătrunjelul prin principiile active, el are efect diuretic şi antireumatismal. Se foloseşte în tratamentul gutei şi cade febra. Poate înlocui Ging- Seng- ul (rădăcina vieţii). Se consumă atât rădăcina cât şi frunzele fragede. Piperul Acest condiment (poate cel mai cunoscut şi folosit în toată lumea) se găseşte şi se întrebuinţează în trei variante: 1. piperul negru, cu gust puternic, usturător; 2. piperul alb, cu gust moderat; 3. piperul verde, extras din boabele ce n-au ajuns la maturitate, care nu au un gust atât de puternic, de usturător. Acest condiment stimulează digestia, combate spasmele şi are un efect tonifiant. Scorţişoara Extractul de scorţişoară combate durerile de dinţi, acneea şi este util în tratarea bolilor de inimă. Tarhonul

Este o plantă condimentară foarte apreciată pentru aroma sa deosebită, care dă gust plăcut ciorbelor şi murăturilor. Combate tulburările digestive, pe care le şi vindecă în marea lor majoritate. În Austria şi Germania se prepară oţet aromat de tarhon, foarte mult utilizat în alimentaţie. Usturoiul (ALLIUM SATIVUM) Plantă legumicolă bienală, bogată în substanţe nutritive, vitamine şi enzime, originară din Africa şi Asia Centrală, introdusă în Europa încă din antichitate şi folosită în scopuri condimentare şi terapeutice. În medicina tradiţională şi cea ştiinţifică se folosesc atât bulbii (bulbi =căpăţâna = că ţei), cât şi frunzele verzi fragede. Conţine: glicozizi sulfuraţi, uleiuri volatile ce conţin sulfură şi oxid de alil, săruri minerale (iod, siliciu, sulf, sodiu, potasiu), substanţe cu proprietăţi bacteriostatice (alicină, garlicină, alisantine I şi II cu acţiune antistafilococică). Mai conţine apă, calorii, protide, glucide, lipide, celuloză, zinc, mangan, vitaminele B şi C. Este: vasodilatator, hipotensiv, antimicrobian, stimulent şi antihelmintic (datorită principiilor sulfurate pe care le conţine), diminuează agregarea plachetelor (elemente ale sângelui care înlesnesc coagularea lui), contribuind astfel la evitarea trombozelor şi infarctelor. Ajută în profilaxia şi tratamentul bolilor infecţioase (epidemii gripale, difterie), în diaree şi dizenterie, în afecţiuni pulmonare ( astm, bronşite cronice, gripă, guturai, tuse), în hipertensiune arterială, litiază urinară, reumatism, gută. Este indicat contra arteriosclerozei şi a îmbătrânirii ţesuturilor, contra paraziţilor intestinali (ascarizi, oxiuri, tenie). Este de asemenea folosit în atonie digestivă, tulburări de circulaţie periferică, varice, hemoroizi, oligurie, astenie, edeme ale membrelor. Se recomandă 2-3 căţei de usturoi pe zi cu rezultate bune în faringite, infecţii intestinale şi prevenirea unor complicaţii gripale. Contra surdităţii de origine reumatismală se introduce în ureche, în fiecare seară, un tampon de vată îmbibat în suc de usturoi în care se picură puţin ulei. Pentru durerile de urechi este indicat să se introducă în ureche o jumătate de căţel de usturoi, mărunţit, înfăşurat în tifon, în care se picură puţin ulei. Usturoiul este contraindicat în sindroamele congestive pulmonare (tuse seacă, tuse cu sânge, friguri), dermatoze, pecingini, iritaţii gastrointestinale şi femeilor care alăptează, deoarece usturoiul consumat de către mamă schimbă gustul laptelui matern şi dă colici sugarului. La New York a avut loc recent un congres internaţional privind proprietăţile terapeutice ale usturoiului, unde s-a evidenţiat efectul său anticancerigen, mai ales în cazul cancerului de stomac şi colon, precum şi în cazul unor tumori ale pieii. În “ hrana vie ” usturoiul este nelipsit, adăugându- se drept condiment la salate, ciorbe, supe- creme, rulade, mai ales la cele care au în componenţă nuci, alune, castane, arahide, seminţe de dovleac şi de floarea soarelui, cărora le conferă un gust deosebit de plăcut. Usturoiul se poate mânca numai cu nuci şi alune. Încercaţi şi dumneavoastră şi veţi constata că este mai bun decât cu friptură de purcel, fiind şi mult mai sănătos. Carnea încarcă organismul de toxine în timp ce produsele vegetale îl curăţă de acestea. Vanilia

Se foloseşte la prepararea dulciurilor. apărare a organismului contra micozelor.

Întăreşte

puterea

de

Kardamonul Este condimentul care stimulează sistemul circulator, împrospătează respiraţia, ajută contra balonărilor şi a suferinţelor gastrice de natură nervoasă, întăreşte memoria şi face cafeaua mai puţin agresivă pentru stomac. Susanul Întăreşte stomacul, activează digestia şi circulaţia locală la nivelul pielii, are acţiune antiseptică şi calmantă. Se foloseşte mult în bucătăria arabă şi cea indiană. Gurgumeiul Acest condiment întăreşte ficatul şi colecistul, are acţiune depurativă, bactericidă şi curăţă pielea, întăreşte nervii şi energizează. Se adaugă în smântâna preparată cu curry. Frunzişoara Activează circulaţia, curăţă pielea, întăreşte armonizează psihicul, stimulează bucuria de a trăi.

organismul,

Pimentul (cuişoare englezeşti) Face mâncarea mai uşor digerabilă, combate balonările, durerile de stomac, diareea, ajută contra nervozităţii şi a stresului. Se foloseşte în general în preparatele culinare pe bază de carne şi peşte. Şofranul Întăreşte inima, ajută contra neplăcerilor legate de ciclul menstrual, ca şi a stării de epuizare, are acţiune afrodisiacă. Se foloseşte mai ales în preparatele culinare pe bază de orez şi în aluaturi pe care le colorează în galben. Năutul Stimulează digestia, ajută contra crampelor, a tusei şi a reumatismului. Se poate folosi ca înlocuitor de cafea, fiind mult mai sănătos ca aceasta. Ceai de arome orientale Ceaiurile sau alte băuturi pe bază de scorţişoară, cuişoare, piper, ghimbir sau ienupăr au un efect sigur în relaxare şi îndepărtarea stărilor depresive. Astfel de arome se găsesc deseori gata ambalate la magazine specializate, cunoscute sub denumirea de Yogi-Tea (ceaiul yoghinilor). Cel mai sănătos însă este să încercaţi să-l preparaţi singuri după reţeta de mai jos: 1 bucăţică de scorţişoară, 2 cuişoare, 3-4 boabe de piper, 1 linguriţă cu kardamon sau o bucăţică de baton de vanilie, se amestecă toate cu 100 ml apă rece, se lasă o noapte la macerat, apoi se strecoară, se pune lichidul deoparte, iar plantele se fierb cu 150 ml apă 15 minute (nu direct pe flacără), se mai lasă apoi 10 minute în repaos, se strecoară prin tifon, după care se amestecă

cele două lichide, se îndulceşte cu puţină miere şi se bea pe stomacul gol cu înghiţituri rare, bine salivat. Condimentele sunt bogate în forme, culori şi arome care, pentru a se păstra intacte, se pun în vase de sticlă de culoare închisă, acoperite ermetic, ferite de lumină şi căldură, apoi etichetate cu numele produsului şi data când a fost ambalat. Produsele vechi devin toxice, deci periculoase pentru stomac. Alimente şi băuturi dăunătoare sănătăţii E bine să vă amintiţi de un vechi proverb din care se desprinde un mare adevăr în care se spune că: “unii oameni îşi apă groapa cu dinţii”. Nu este de mirare că putem să ne îmbolnăvim grav şi chiar să murim “cu zile”, dacă mâncăm la voia întâmplării, numai după pofta cerului gurii alimente nepermise care sunt notate în rândurile ce urmează: - zahărul alb (rafinat) şi oricare dulciuri preparate cu el; - siropuri artificiale; - cafea, băuturi răcoritoare preparate cu conservanţi chimici (de exemplu cu benzoat de sodiu); - sifon, oţet de vin; - sare rafinată; - făină albă şi orice preparat din aceasta; - condimente tari în cantităţi mari (piper, ardei iute, curry); - conserve de orice fel; - carne de orice fel; - grăsimi animale sau unt şi smântână în exces; - lapte dulce de vacă sau de capră, pe care numai copii au voie să-l bea; - brânzeturi fermentate (brânza topită, caşcavalul, telemeaua); - prăjelile de orice fel, rântaşurile, sosurile cu făină prăjită; - afumăturile de orice fel; - alcool; - alimente fierte excesiv şi alimente preparate cu mai mult de o zi înainte a fi consumate sau cele prea des reîncălzite; - alimente ultrarafinate, sintetice, aromate şi colorate artificial; - alimente în stare de degradare; - alimente iradiate în vederea conservării (fulgi de cartofi sau fasole); - alimente preambalate; - alimente de tip “fast food”; - orice aliment care este consumat fără poftă; - orice alimente care este mâncat în grabă sau în exces, nemestecat bine şi insuficient salivat. În plus, trebuie respectate câteva reguli pentru a avea o viaţă sănătoasă, plină de bucurie şi fericire: - rezervaţi zilnic pentru masă câte 30 de minute, între mese nu mai consumaţi nimic; - mâncaţi cât mai liniştiţi, fără a privi la televizor, fără a citi sau fără a asculta radioul,

- masa trebuie să fie ca un ritual; - nu mâncaţi când sunteţi supăraţi, beţi numai un ceai calmant sau un pahar cu apă de argilă; - consumaţi cât mai multe produse naturale, cultivate în terenuri îngrăşate biologic; - respectaţi orele de masă şi de odihnă; - nu neglijaţi preparatele sub formă de hrană vie, preparate după reţetele din bucătăria fără foc; - cei ce nu pot suporta în întregime hrana vie, pot prepara produsele alimentare după reţetele din bucătăria creativă, unde pe lângă hrana fiartă se adaugă crudităţi. Dacă respectaţi cele notate în acest capitol, veţi trăi o viaţă liniştită până la adânci bătrâneţi, fiind feriţi de boli, mai ales de diabet şi de toate formele de cancer care fac ravagii în zilele noastre. Reţete de hrană vie Aperitive A. Paste 1. Pastă de urzici cu soia germinată Ingrediente: 200 g urzici, 50 g soia germinată (r. 208), 1 ceapă mare de apă, 2 linguriţe cu usturoi pisat fin, 1-2 linguri cu ulei, 1 lingură cu tărâţă, cremogen (r. 223), 2-3 linguri cu suc de roşii crudă (r. 199), o jumătate de linguriţă cu pulbere de plante aromatice şi condimentare (r. 211), 1 linguriţă şi jumătate cu pulbere din seminţe de roşii ( r. 214), o linguriţă cu pulbere de alge, 1 legătură de asmaţuchi, 1 legătură de ridichi de lună. Mod de preparare: urzicile şi ceapa se mărunţesc fin, se amestecă cu pulberile, tărâţa, usturoiul, crupele de soia, sucul de roşii şi cremogen (r. 223) cât cuprinde până se obţine o compoziţie mai îngroşată care se întinde pe felii de pâine neagră sau se pune pe o farfurie întinsă, iar deasupra se presară verdeţurile tăiate mărunt şi se decorează cu felioare de ridichi de lună ori cu alte produse pe care le avem la îndemână. 2. Pastă de urzici cu frunze de soia Ingrediente: 175 g urzici, 75 g frunze fragede de soia, 1 ceapă mare de apă, 1-2 linguriţe cu 1-2 linguriţe cu hrean ras fin, 1-2 linguri cu ulei, 1 lingură cu tărâţă, cremogen (r. 223), 3 linguri cu suc de tărâţă (r. 203), o jumătate de linguriţă cu pulbere de plante aromatice şi condimentare (r. 211), 1 linguriţă şi jumătate cu pulbere din seminţe de gogoşari (r. 216), o linguriţă cu pulbere de alge, 1 legătură de pătrunjel cu frunze de ţelină, 50 g flori albe de urzică moartă. Modul de preparare este ca la reţeta precedentă, folosind aceleaşi ingrediente, în afară de usturoi, care se înlocuieşte cu hrean, sucul de roşii cu suc de tărâţă, pulberea de roşii cu pulbere de gogoşari, iar asmaţuchiul cu pătrunjel şi frunze de ţelină. Se decorează cu flori albe de urzică moartă. 3. Pastă de urzici cu hrean şi conduraşi

Se prepară ca la reţeta precedentă, folosind aceleaşi ingrediente, în afară de frunzele de soia, care se înlocuiesc cu frunze fragede de conduraşi care se recoltează numai înainte de înflorirea plantei. 4. Pastă de urzici cu brocoli Se prepară ca la r. 2, folosind aceleaşi ingrediente, în afară de frunzele de soia, care se înlocuiesc cu brocoli (r. 230). 5. Pastă de urzici cu muguri de lucernă Se prepară ca la r. 2, folosind aceleaşi ingrediente, în afară de frunzele de soia, care se înlocuiesc cu muguri de lucernă , iar hreanul se înlocuieşte cu 2-3 frunze de leurdă (r. 232) tăiate fideluţă. 5. Pastă de urzici cu creson Se prepară ca la r. 2, folosind aceleaşi ingrediente, în afară de frunzele de soia, care se înlocuiesc cu creson. 7. Pastă de urzici cu frunze de ridichi Se prepară ca la r. 2, folosind aceleaşi ingrediente, în afară de frunzele de soia, care se înlocuiesc cu frunze fragede de ridichi de lună tăiate fideluţă. 8. Pastă de urzici cu frunze de morcovi Se prepară ca la r. 2, folosind aceleaşi ingrediente, în afară de frunzele de soia, care se înlocuiesc cu frunze fragede de morcovi sau de păstârnac. 9. Pastă de urzici cu frunze de bob Se prepară ca la r. 2, folosind aceleaşi ingrediente, în afară de frunzele de soia, care se înlocuiesc cu frunze fragede de bob, care se recoltează numai înainte de înflorirea plantei. 10. Pastă din petale de trandafiri cu mărar Ingrediente: 200 g petale de trandafiri, 50 g mărar, 1 ceapă mare de apă, 2 linguriţe cu usturoi pisat fin, 1-2 linguri tărâţă, 1-2 linguri cu suc de cătină (r. 200), cremogen (r. 223), 1 lingură cu seminţe de susan, o jumătate de linguriţă cu pulbere de plante aromatice şi condimentare (r. 211), 1 linguriţă şi jumătate cu pulbere din seminţe de ardei gras (r. 216), o linguriţă cu pulbere de alge, 1 legătură de pătrunjel cu asmaţuchi, 50 g flori albe de urzică moartă. Mod de preparare: petalele de trandafiri, mărarul şi ceapa se mixează, se amestecă cu usturoiul, tărâţa, sucul de cătină, uleiul, pulberile şi cremogen cât cuprinde până se obţine o pastă îngroşată care se aşează pe felii de pâine neagră sau pe o farfurie şi se decorează cu verdeţuri de sezon şi flori albe de urzică moartă, peste care se presară seminţele de susan. Se pot folosi toate varietăţile de trandafiri. 11. Pastă din petale de bujor roşu cu frunze de bob Se prepară ca la reţeta precedentă, folosind aceleaşi ingrediente, în afară de petalele de trandafiri, care se înlocuiesc cu petale de bujor, iar mărarul se înlocuieşte cu frunze fragede de bob. Se pot folosi bujori de toate culorile. 12. Pastă cu petale roşii de nalbă şi urzici Se prepară ca la r. 10, folosind aceleaşi ingrediente, în afară de petalele de trandafiri, care se înlocuiesc cu petale de nalbă, iar mărarul se înlocuieşte cu urzici. Se pot consuma în alimentaţie petale de nalbă de toate culorile. 13. Pastă cu petale roşii de dalie şi frunze de ridichi Se prepară ca la r. 10, folosind aceleaşi ingrediente, în afară de petalele de trandafiri, care se înlocuiesc cu petale de dalie, iar

mărarul se înlocuieşte cu frunze de ridichi. Se pot consuma în alimentaţie petale de dalie de toate culorile. 14. Pastă din petale roşii de crizanteme şi frunze de pătlagină Se prepară ca la r. 10, folosind aceleaşi ingrediente, în afară de petalele de trandafiri, care se înlocuiesc cu petale de crizanteme, iar mărarul se înlocuieşte cu frunze de urzici. Se pot consuma în alimentaţie petale de crizanteme de toate culorile. 15. Pastă din petale de gălbenele cu grâu germinat Se prepară ca la r. 10, folosind aceleaşi ingrediente, în afară de petalele de trandafiri, care se înlocuiesc cu petale de gălbenele, iar mărarul cu grâu germinat. 16. Pastă din petale de şofran cu creson Se prepară ca la r. 10, folosind aceleaşi ingrediente, în afară de petalele de trandafiri, care se înlocuiesc cu petale de şofran, iar mărarul cu vârfuri de creson. 17. Pastă cu flori de trifoi roşu şi spanac Se prepară ca la r. 10, folosind aceleaşi ingrediente, în afară de petalele de trandafiri, care se înlocuiesc cu flori de trifoi roşu recoltate când sunt înflorite 75%, usturoiul se înlocuieşte cu 1-2 linguriţe cu hrean ras fin, iar mărarul cu spanac. 18. Pastă de andive cu ţelină Ingrediente: 250 g andive, 50 g ţelină, 1 fir mare de praz, 1-2 linguri cu ulei, 1 legătură de verdeţuri de sezon, 15 măsline negre, 1-2 linguri cu tărâţă, 2-3 linguri cu moare de varză, cremogen (r. 223), o jumătate de linguriţă cu pulbere de plante aromatice şi condimentare (r. 211), o linguriţă cu pulbere de alge, 1 linguriţă şi jumătate cu pulbere din seminţe de gogoşari (r. 216), 1-2 linguriţe cu 1-2 linguriţe cu hrean ras fin. Mod de preparare: andivele, ţelina şi prazul mărunţite fin se amestecă cu uleiul, tărâţa, moarea, pulberile, hreanul şi cremogen (r. 223) cât cuprinde până se obţine o pastă îngroşată care se aşează pe felii de pâine neagră sau pe o farfurie şi se decorează cu verdeţuri de sezon şi jumătăţi de măsline negre. 19. Pastă de dovleac cu sfeclă roşie murată Se prepară ca la reţeta precedentă, folosind aceleaşi ingrediente, în afară de andive, care se înlocuiesc cu dovleac alb, iar ţelina se înlocuieşte cu sfeclă sau morcov murate. Hreanul poate fi înlocuit cu 2 linguriţe cu usturoi pisat fin. 20. Pastă de păstârnac cu varză Se prepară ca la r. 18, folosind aceleaşi ingrediente, în afară de andive, care se înlocuiesc cu păstârnac, iar ţelina cu varză albă. 21. Pastă de ţelină cu asmaţuchi Se prepară ca la r. 18, folosind aceleaşi ingrediente, în afară de andive, care se înlocuiesc cu ţelină, iar ţelina cu asmaţuchi sau urzici. În loc de cremogen se foloseşte făină integrală de hrişcă. 22. Pastă de varză cu orz germinat Se prepară ca la r. 18, folosind aceleaşi ingrediente, în afară de andive, care se înlocuiesc cu varză albă, iar ţelina se înlocuieşte cu orz germinat (r. 206). Orzul poate fi înlocuit cu hrişcă, soia, mei, secară, grâu, toate germinate, iar varza poate fi înlocuită cu varză creaţă sau roşie ori varză de Bruxelles. B. Salate

23. Salată din frunze de conduraşi cu urzici Ingrediente: 200 g frunze fragede de conduraşi, 150 g urzici, 1 ceapă mare de apă, 2 linguriţe cu usturoi pisat fin, 1 lingură cu ulei, 3 frunze de varză murată, 1-2 linguri cu tărâţă, 1 legătură de pătrunjel cu mărar, o jumătate de linguriţă cu pulbere de plante aromatice şi condimentare (r. 211), o lingură cu pulbere de alge, 1 linguriţă şi jumătate cu pulbere din seminţe de gogoşari (r. 216), 3-4 roşii, 7-8 foi de salată verde, 50 g petale roşii de trandafiri, 5-6 flori de conduraşi. Mod de preparare: frunzele de conduraşi recoltate numai înainte şi în perioada înfloririi plantei, se taie fideluţă, se amestecă cu urzicile mărunţite cât mai fin odată cu verdeţurile, ceapa tăiată julien, frunzele de varză tăiate fideluţă, usturoiul, uleiul, tărâţa şi pulberile. Se decorează cu foi de salată verde, felioare de roşii, petale de trandafiri tăiate fideluţă şi flori de conduraşi. 24. Salată de conduraşi cu sos de cremogen Se prepară ca la reţeta precedentă, folosind aceleaşi ingrediente, în afară de ulei, care se înlocuieşte cu 350 g sos de cremogen cu suc de tărâţă (r. 53). 25. Salată de ridichi cu soia germinată Se prepară ca la r. 23, folosind aceleaşi ingrediente, în afară de frunzele de conduraşi, care se înlocuiesc cu 350 g ridichi rase, iar urzicile cu 100 g soia germinată (r. 208). 26. Salată de brocoli cu soia germinată Se prepară ca la r. 23, folosind aceleaşi ingrediente, în afară de frunzele de conduraşi, care se înlocuiesc cu 350 g brocoli, iar urzicile cu 100 g crupe de soia germinată. 27. Salată de conopidă cu grâu germinat Se prepară ca la r. 23, folosind aceleaşi ingrediente, în afară de frunzele de conduraşi, care se înlocuiesc cu 300 g conopidă şi 200 g grâu germinat (r. 206). Grâul poate fi înlocuit cu alte cereale sau cu leguminoase (fasole, mazăre, soia, bob) germinate. 28. Salată de gulioare cu hribi Ingrediente: 250 g gulioare, 150 g hribi, 350 g sos de cremogen cu moare (r. 52), 1-2 linguriţe cu 1-2 linguriţe cu hrean ras fin, 1-2 linguri cu tărâţă, 1 legătură de pătrunjel cu frunze de ţelină, o jumătate de linguriţă cu pulbere de plante aromatice şi condimentare (r. 211), 1 linguriţă şi jumătate cu pulbere din seminţe de roşii ( r. 214), o lingură cu pulbere de alge, 1 ardei gras roşu, 50 g petale roşii de bujor, 1 legătură de ceapă verde, 7-8 foi de salată verde. Mod de preparare: gulioarele rase se amestecă cu hribii (aleşi numai cei mici şi mijlocii pentru a nu se confunda cu alte ciuperci) tăiaţi fâşioare, hreanul, pulberile, ceapa tăiată în bucăţi potrivite şi sosul, iar deasupra se presară verdeţurile tăiate mărunt şi se decorează cu felioare de ardei gras, petale de bujor tăiate fideluţă sau alte produse pe care le avem la îndemână. 29. Salată de varză albă cu vineţele Se prepară ca la reţeta precedentă, folosind aceleaşi ingrediente, în afară de gulioare, care se înlocuiesc cu varză albă, iar hribii cu vineţele (ciuperci) 30. Salată de andive cu soia germinată

Se prepară ca la r. 28, folosind aceleaşi ingrediente, în afară de gulioare, care se înlocuiesc cu 350 g andive şi 100 g crupe de soia germinată (r. 208), iar sosul se înlocuieşte cu o lingură cu ulei, în plus, se adaugă 2 linguri cu suc de cătină (r. 200). 31. Salată de spanac cu bureţi de rouă Se prepară ca la r. 28, folosind aceleaşi ingrediente, în afară de gulioare, care se înlocuiesc cu spanac tăiat fideluţă, iar hribii cu bureţi de rouă; hreanul poate fi înlocuit cu 2 linguriţe cu usturoi pisat fin. 32. Salată de păstârnac cu iască galbenă Se prepară ca la r. 28, folosind aceleaşi ingrediente, în afară de gulioare, care se înlocuiesc cu păstârnac, iar hribii cu iască galbenă. 33. Salată din miez alb de pepene verde cu urechiuşe Se prepară ca la r. 28, folosind aceleaşi ingrediente, în afară de gulioare, care se înlocuiesc cu miez alb de pepene verde, iar hribii cu urechiuşe. 34. Salată de praz cu ghebe Se prepară ca la r. 28, folosind aceleaşi ingrediente, în afară de gulioare, care se înlocuiesc cu praz tăiat fideluţă, iar hribii cu ghebe. 35. Salată de dovleac cu ciuperci de cultură Ingrediente: 350 g dovleac alb ras, 1 fir mare de praz, 200 g ciuperci de cultură murate (r. 221), 1 lingură cu ulei, 2-3 linguri cu tărâţă, 2 linguriţe cu usturoi pisat fin, 1 legătură de pătrunjel cu mărar, o jumătate de linguriţă cu pulbere de plante aromatice şi condimentare (r. 211), 1 linguriţă şi jumătate cu pulbere din seminţe de roşii ( r. 214), o lingură cu pulbere de alge, 1 felie de sfeclă roşie, 7-8 foi de salată verde. Mod de preparare: dovleacul ras se amestecă cu prazul tăiat fideluţă, ciupercile tăiate felioare, uleiul, tărâţa, usturoiul, pulberile, iar deasupra se presară verdeţurile tăiate mărunt, sfecla roşie rasă şi pe margini se decorează cu foi de salată verde sau spanac. 36. Salată de dovlecei cu ciuperci de pajişte Se prepară ca la reţeta precedentă, folosind aceleaşi ingrediente, în afară de dovleacul alb, care se înlocuieşte cu dovlecei în floare raşi cu tot cu coajă, iar în loc de ciuperci de cultură se folosesc ciuperci de pajişte murate (r. 211). Deasupra, pe lângă verdeţuri, se presară petale de trandafiri roşii sau de bujori roşii tăiate fideluţă. 37. Salată de patison cu pâinişoare Se prepară ca la r. 35, folosind aceleaşi ingrediente, în afară de dovleac, care se înlocuieşte cu patison (r. 233) fraged ras cu tot cu coajă, iar ciupercile de cultură se înlocuiesc cu pâinişoare tăiate felioare. 38. Salată de mangold cu râşcovi Se prepară ca la r. 35, folosind aceleaşi ingrediente, în afară de dovleac, care se înlocuieşte cu mangold (r. 234) tăiat fideluţă, iar ciupercile de cultură cu râşcovi. Prazul se înlocuieşte cu 1 ceapă mare de apă tăiată julien sau cu ceapă verde. Deasupra se adaugă în plus petale roşii de flori de nalbă sau de dalie tăiate fideluţă. 39. Salată de varză murată cu rădăcinoase Ingrediente: 300 g varză murată, 250 g rădăcinoase ( morcov, pătrunjel, ţelină ), 1-2 linguri cu ulei, 1 fir mare de praz, 1 legătură de verdeţuri de sezon, 15 măsline negre, 1-2 linguriţe cu 1-2 linguriţe cu hrean ras fin, 2-3 linguri cu tărâţă, o jumătate de linguriţă cu pulbere de plante aromatice şi condimentare (r. 211), 1

linguriţă şi jumătate cu pulbere din seminţe de roşii ( r. 214), o lingură cu pulbere de alge, 1 felie de sfeclă roşie, 7-8 foi de salată verde. Mod de preparare: varza se scurge bine de moare, se taie fideluţă odată cu prazul, se amestecă cu rădăcinoasele rase, uleiul, hreanul, tărâţa, pulberile, iar deasupra se presară verdeţurile tăiate mărunt şi sfecla roşie rasă, pe margini decorându- se cu foi de salată verde şi măsline. 40. Salată de varză murată cu dovleac alb Se prepară ca la reţeta precedentă, folosind aceleaşi ingrediente, în afară de rădăcinoase, care se înlocuiesc cu dovleac alb ras sau cu dovlecel ori patison. 41. Salată de varză murată cu varză roşie Se prepară ca la r. 39, folosind aceleaşi ingrediente, în afară de rădăcinoase, care se înlocuiesc cu varză roşie tăiată fideluţă şi frecată bine în mâini ca să se înmoaie. 42. Salată de varză murată cu sfeclă roşie Se prepară ca la r. 39, folosind aceleaşi ingrediente, în afară de rădăcinoase, care se înlocuiesc cu sfeclă roşie rasă. 43. Salată de varză murată cu nuci Se prepară ca la r. 39, folosind aceleaşi ingrediente, în afară de rădăcinoase, care se înlocuiesc cu nuci măcinate sau numai tăiate fin, hreanul se înlocuieşte cu 2 linguriţe cu usturoi pisat fin, iar uleiul nu mai este necesar. 44. Salată de varză murată cu alune Se prepară ca la r. 43, înlocuind nucile cu alune. 45. Salată varză murată cu arahide Se prepară ca la r. 43, înlocuind nucile cu arahide. 46. Salată de varză murată cu seminţe de floarea soarelui Se prepară ca la r. 43, înlocuind nucile cu seminţe de floarea soarelui decorticate şi măcinate. 47. Salată de varză murată cu seminţe de dovleac Se prepară ca la r. 43, înlocuind nucile cu seminţe de dovleac decorticate şi măcinate. 48. Salată de varză murată cu castane Se prepară ca la r. 43, înlocuind nucile cu seminţe de castane curăţate de ambele rânduri de coji şi mărunţite. 49. Salată de varză murată cu susan Se prepară ca la r. 43, înlocuind nucile cu seminţe de susan (125 g), completând cu 125 g varză albă tăiată fideluţă. 50. Salată de varză murată cu miez alb de pepene verde Se prepară ca la r. 39, folosind aceleaşi ingrediente, în afară de rădăcinoase, care se înlocuiesc cu miez alb de pepene verde ras sau cu pepeni galbeni mici ce nu mai ajung la maturitate. C. Sosuri preparate la rece 51. Sos de cremogen cu moare de varză Ingrediente: 5 linguri cu cremogen (r. 223), 1 lingură cu tărâţă, 34 linguri cu ulei, 1 ceaşcă cu moare de varză, 1 linguriţă şi jumătate cu pulbere din seminţe de roşii ( r. 214), o lingură cu pulbere de alge, 1 legătură de mărar cu pătrunjel.

Mod de preparare: cremogenul se amestecă cu tărâţa, se adaugă moarea de varză sau de castraveţi, apoi se adaugă uleiul pus puţin câte puţin, după care se adaugă pulberile. Deasupra se presară verdeţuri tăiate mărunt. Acestui sos i se mai spune şi sos maioneză de post, care este foarte asemănător cu maioneza din ouă. 52. Sos de cremogen cu suc de roşii Se prepară ca la reţeta precedentă, folosind aceleaşi ingrediente, în afară de moarea de varză, care se înlocuieşte cu suc de roşii (r. 199). 53. Sos de cremogen cu suc de tărâţă Se prepară ca la r. 51, în loc de moare adăugând suc de tărâţă (r. 203). 54. Sos de cremogen cu apă de argilă Se prepară ca la r. 51, în loc de moare adăugând apă de argilă (r. 231). 55. Sos de cremogen cu vin Se prepară ca la r. 51, în loc de moare adăugând vin alb. 56. Sos de cremogen cu usturoi Se prepară ca la r. 51, în loc de moare adăugând suc de tărâţă (r. 203) şi în plus 2 linguriţe cu usturoi pisat fin. 57. Sos de cremogen cu leurdă Se prepară ca la r. 51, adăugând la final 2-3 frunze de leurdă tăiate fideluţă. 58. Sos de cremogen cu hrean Se prepară ca la r. 51, adăugând 1-2 linguriţe cu 1-2 linguriţe cu hrean ras fin. 59. Sos de cremogen cu aromă de leuştean Se prepară ca la r. 51, iar la final se adaugă 1-2 linguriţe cu rădăcină de leuştean rasă fin. 60. Sos de cremogen cu muştar Se prepară ca la r. 51, iar la urmă se adaugă 1-2 linguri cu muştar. 61. Sos roşu 1 Se prepară ca la r. 51, iar la urmă se adaugă 1-2 linguri cu pastă de roşii crudă (r. 199). 62. Sos roşu 2 Se prepară ca la r. 51, iar la urmă se adaugă pastă de măceşe crudă (r. 202) până când sosul capătă o culoare roşu intens. 63. Sos verde Se prepară ca la r. 51, iar la urmă se adaugă câteva linguri cu urzici fin mărunţite până ce se colorează în verde. Urzicile se pot înlocui cu ştevie, spanac, frunze de soia, de bob, de mangold (r. 234) sau de ridichi de lună. 64. Sos cu fructe de soc Se prepară ca la r. 51, numai că se pune mai puţină moare cu 3-4 linguri, ce se înlocuiesc cu suc extras din fructe de soc bine coapte. 65. Sos de cremogen cu pulbere de hribi Se prepară ca la r. 51, folosind aceleaşi ingrediente, în afară de tărâţă, care se înlocuieşte cu 1 lingură cu pulbere de hribi sau de ciuperci de pajişte ori de gunoi. În plus se adaugă 2 linguriţe cu usturoi pisat fin. 66. Sos cu făină de secară

Se prepară ca la r. 51, folosind aceleaşi ingrediente, în afară de cremogen (r. 223), care se înlocuieşte cu făină integrală de secară, care este cea mai bogată în calciu. D. Torturi aperitive 67. Tort de dovleac cu sfeclă roşie Ingrediente: 600 g dovleac alb, 200 g sfeclă roşie, 100 g nuci măcinate, o lingură cu pulbere de alge, 3 linguri cu pulbere de trandafiri (r. 235), 2 linguri cu seminţe de mac, cremogen (r. 223), tărâţă, 2-3 linguri cu apă de argilă, 1 ceaşcă de lapte vegetal de soia, 1 ceapă mare de apă, 2 linguriţe cu usturoi pisat fin, 3 linguri cu ulei. Mod de preparare: dovleacul ras se amestecă cu ceapa tăiată mărunt, apa de argilă sau moarea de varză, 1 lingură cu ulei şi cremogen (r. 223) cât cuprinde până se obţine o compoziţie mai îngroşată care se împarte în două părţi egale. Una din ele se aşează pe tortieră, se tasează, peste ea se pune o pastă preparată din sfecla roşie rasă şi amestecată cu nucile, pulberea de alge, usturoi şi tărâţă cât cuprinde. Peste ea se aşează a doua parte a compoziţiei cu dovleac. Se tasează, se rotunjeşte tortul şi se îmbracă într- o pastă preparată din 5-6 linguri cu cremogen înmuiat cu lapte vegetal în care se adaugă pulberea de trandafiri şi uleiul. Deasupra se presară seminţe de mac, in sau susan. Această cantitate este suficientă pentru 12- 14 porţii. Se dă la rece 2-3 ore, după care se poate servi tăiat felii în formă de raze ca orice tort. 68. Tort de păstârnac cu sfeclă roşie Se prepară ca la reţeta precedentă, folosind aceleaşi ingrediente, în afară de dovleacul alb, care se înlocuieşte cu păstârnac ras. 69. Tort de ţelină cu varză roşie Se prepară ca la r. 67, folosind aceleaşi ingrediente, în afară de dovleac, care se înlocuieşte cu ţelină rasă, iar sfecla roşie cu varză roşie tăiată fideluţă. 70. Tort de varză albă cu trandafiri Se prepară ca la r. 67, folosind aceleaşi ingrediente, în afară de dovleac, care se înlocuieşte cu varză albă tăiată fideluţă şi frecată bine în mâini ca să se înmoaie, iar sfecla roşie se înlocuieşte cu petale roşii de trandafiri tăiate fideluţă la care se adaugă şi 1 lingură cu pastă de cătină (r. 200). 71. Tort de urzici cu ridichi albe Ingrediente: 600 g urzici, 300 g ridichi albe, 100 g seminţe de floarea soarelui, 1-2 linguri cu ulei, 1 legătură de verdeţuri de sezon, 1 ceapă mare de apă, 2-3 linguri cu pastă de roşii crudă (r. 199), o linguriţă cu pulbere de plante aromatice şi condimentare (r. 211), 2 linguriţe cu pulbere din seminţe de gogoşari (r. 216), o jumătate de ceaşcă cu moare de varză sau de castraveţi, o lingură cu pulbere de alge, tărâţă, cremogen (r. 223), 2 gogoşari, 300 g sos de cremogen cu suc de tărâţă (r. 53), 2 linguriţe cu usturoi pisat fin. Mod de preparare: urzicile fin mărunţite se amestecă cu seminţele de floarea soarelui măcinate, algele, pasta de roşii, usturoiul, un sfert din moarea de varză şi tărâţă cât cuprinde până se obţine o compoziţie mai îngroşată care se împarte în două părţi egale. Una din ele se aşează pe tortieră, se tasează, peste ea se pune o pastă

preparată din ridichi rase şi amestecate cu ceapa tăiată mărunt, uleiul, pulberile, restul de moare şi cremogen (r. 223) cât cuprinde. Peste ea se aşează a doua parte a compoziţiei cu urzici, se tasează, se rotunjeşte tortul, după care se îmbracă în sosul galben peste acre se aplică felioare de gogoşari şi verdeţuri. 72. Tort de spanac cu petale albe de bujori Se prepară ca la reţeta precedentă, folosind aceleaşi ingrediente, în afară de urzici, care se înlocuiesc cu spanac tăiat fideluţă, iar în loc de ridichi albe se folosesc petale albe de bujor tăiate fideluţă la care se adaugă 1 lingură cu pastă de cătină (r. 200). 73. Tort din frunze de soia cu petale albe de dalie Se prepară ca la r. 71, folosind aceleaşi ingrediente, în afară de urzici, care se înlocuiesc cu frunze de soia tăiate fideluţă, iar ridichile se înlocuiesc cu petale albe de dalie tăiate fideluţă amestecate cu 1 lingură cu pastă de cătină. 74. Tort din frunze de păstârnac cu petale albe de crizanteme Se prepară ca la r. 71, folosind aceleaşi ingrediente, în afară de urzici, care se înlocuiesc cu frunze de păstârnac tăiate fideluţă, iar ridichile se înlocuiesc cu petale albe de crizanteme tăiate fideluţă. 75. Tort de varză roşie cu andive Se prepară ca la r. 71, folosind aceleaşi ingrediente, în afară de urzici, care se înlocuiesc cu varză roşie tăiată fideluţă, iar ridichile se înlocuiesc cu andive tăiate fideluţă . Nucile se pot înlocui cu susan. 76. Tort de varză murată cu grâu germinat Ingrediente: 600 g varză murată, 250 g grâu germinat (r. 206), 1 fir mare de praz, 175 g nuci măcinate, tărâţă, cremogen (r. 223), 1 ceapă mare de apă roşie, 150 g sfeclă roşie, 2 linguriţe cu usturoi pisat fin, o linguriţă cu pulbere de plante aromatice şi condimentare (r. 211), 1-2 linguri cu ulei, 2 linguriţe cu pulbere din seminţe de ardei gras (r. 216), o lingură cu pulbere de alge (spirulina), 1 ceaşcă cu macerat de vâsc (r. 204), 2 gogoşari, 12 măsline negre, 1 legătură de verdeţuri de sezon. Mod de preparare: varza scursă bine de moare se taie fideluţă odată cu prazul şi se amestecă cu nucile, pulberile, tărâţă şi cremogen (r. 223) cât cuprinde până se obţine o compoziţie mai îngroşată care se împarte în două părţi egale. Una din ele se aşează pe tortieră, se tasează, peste ea se pune o pastă preparată din grâu germinat fin mărunţit amestecat cu usturoiul, ceapa tăiată mărunt, sfecla roşie rasă şi tărâţă cât cuprinde. Deasupra se aşează a doua parte a compoziţiei cu varză, se rotunjeşte tortul, după care se îmbracă într- un sos preparat din 6-7 linguri cu cremogen (r. 223) înmuiat cu macerat de vâsc sau apă de argilă şi uleiul pus picătură cu picătură. Se decorează cu felioare de gogoşari, jumătăţi de măsline şi verdeţuri de sezon. 77. Tort de hrişcă germinată cu varză murată Se prepară ca la reţeta precedentă, folosind aceleaşi ingrediente, în afară de grâu, care se înlocuieşte cu hrişcă germinată. 78. Tort de ţelină murată cu varză roşie Se prepară ca la r. 76, folosind aceleaşi ingrediente, în afară de varză, care se înlocuieşte cu ţelină murată, iar grâul cu varză roşie tăiată fideluţă. Ţelina poate fi înlocuită cu morcov murat sau păstârnac, iar nucile se pot înlocui cu alune, arahide, migdale dulci, seminţe de floarea soarelui sau de dovleac, castane şi seminţe de susan.

E. Rulade aperitiv 79. Ruladă de andive cu spanac Ingrediente: 600 g andive, 400 g spanac, 4-5 linguri cu apă de argilă, 2 linguriţe cu usturoi pisat fin, 2 linguri cu ulei, 1 fir mare de praz, 1 ceapă mare de apă, 3 linguri cu pastă de roşii crudă (r. 199), 1 legătură de verdeţuri de sezon, tărâţă, cremogen (r. 223), o linguriţă cu pulbere de plante aromatice şi condimentare (r. 211), 2 linguriţe cu pulbere din seminţe de gogoşari (r. 216), o lingură cu pulbere de alge, 2 linguri cu susan, 75 g crupe de soia germinată. Mod de preparare: andivele şi prazul tăiate fideluţă se amestecă cu crupele de soia germinată (r. 208), apa de argilă şi cremogen (r. 223) cât cuprinde până se obţine o compoziţie mai îngroşată. Pe o foaie de plastic se presară cremogen, peste el se aşează compoziţia cu andive ce se întinde cu podul palmei în formă dreptunghiulară groasă cam de un deget. Peste ea se aşează compoziţia preparată din spanac tăiat fideluţă, amestecat cu ceapa tăiată julien, pasta de roşii, pulberile, verdeţurile tăiate mărunt, uleiul, usturoiul şi tărâţă cât cuprinde până se îngroaşă suficient, apoi se rulează strâns ajutându- ne de foaia de plastic, care se întoarce în afară după fiecare răsucire, ca să nu se prindă în compoziţie. Se serveşte tăiată felii mai grosuţe presărate cu seminţe de susan. Această cantitate este suficientă pentru 12- 14 persoane. 80. Ruladă de varză murată cu trandafiri Se prepară ca la reţeta precedentă, folosind aceleaşi ingrediente, în afară de andive, care se înlocuiesc cu varză murată tăiată fideluţă, iar spanacul se poate înlocui cu petale roşii de trandafiri tăiate fideluţă sau petale de bujori ori dalie. 81. Ruladă de varză cu nuci şi lobodă roşie Se prepară ca la r. 80, folosind aceleaşi ingrediente, în afară de varza murată, din care se folosesc 400 g nuci măcinate, iar în loc de spanac se foloseşte lobodă roşie sau flori de trifoi roşu. 82. Ruladă de varză murată cu castane Se prepară ca la r. 79, folosind aceleaşi ingrediente, în afară de andive, care se înlocuiesc cu 300 g varză murată şi 300 g păstârnac ras, iar în loc de spanac se folosesc 250 g frunze fragede de ridichi, la care se adaugă 150 g castane fin mărunţite. 83. Ruladă de varză cu floarea soarelui Se prepară ca la r. 79, folosind aceleaşi ingrediente, în afară de andive, care se înlocuiesc cu 400 g varză murată, la care se adaugă 200 g seminţe de floarea soarelui decorticate şi măcinate, iar în loc de lobodă roşie se foloseşte sfeclă roşie rasă amestecată cu 1-2 linguriţe cu hrean ras fin. Seminţele de floarea soarelui se pot înlocui cu seminţe de dovleac, migdale dulci, alune, arahide şi seminţe de susan. 84. Ruladă de varză albă cu petale de nalbă roşie Ingrediente: 700 g varză albă, 1 ceapă mare de apă, 7 linguri cu suc de tărâţă (r. 203), 150 g păstârnac, 350 g petale roşii de nalbă de grădină, 2 linguri cu ulei, 100 g crupe de soia germinată (r. 208), 1-2 linguriţe cu hrean ras fin, tărâţă, cremogen (r. 223), 1 lingură cu pastă de cătină (r. 200), 3 linguri cu pastă de măceşe crudă (r. 202), o linguriţă cu pulbere de plante aromatice şi condimentare (r. 211), 2 linguriţe cu pulbere din seminţe de roşii ( r. 214), o lingură cu

pulbere de alge (spirulină), 1 legătură de verdeţuri de sezon, 2 linguri cu seminţe de in. Mod de preparare: varza tăiată fideluţă şi bine frecată în mâini se amestecă cu ceapa tăiată mărunt, păstârnacul ras, crupele de soia, hreanul, pasta de cătină, 3 linguri cu suc de tărâţă şi cremogen cât cuprinde până se obţine o compoziţie mai îngroşată. În continuare se procedează ca la r. 79, iar pentru compoziţia a doua se folosesc petalele de nalbă tăiate fideluţă care se amestecă cu uleiul, pasta de roşii, pulberile, verdeţurile tăiate mărunt, 4-5 linguri cu suc de tărâţă şi tărâţă cât cuprinde. Se rulează tot ca la r. 79, iar deasupra se presară seminţele de in, mac sau susan, luate numai din ultima recoltă. 85. Ruladă de varză creaţă cu urzici Se prepară ca la reţeta precedentă, folosind aceleaşi ingrediente, în afară de varza albă, care se înlocuieşte cu varză creaţă, iar petalele de nalbă cu urzici fin mărunţite sau cu spanac, frunze de soia, de bob, de ştevie, de tei sau de fag, tăiate fideluţă (trebuie să fie foarte proaspete şi foarte fragede). 86. Ruladă de ţelină cu varză roşie Se prepară ca la r. 84, folosind aceleaşi ingrediente, în afară de varza albă, care se înlocuieşte cu ţelină rasă, iar petalele de nalbă cu varză roşie tăiată fideluţă. În loc de ţelină se pot folosi gulioare, ridichi albe, păstârnac, dovlecei în floare, patison (r. 233) sau castraveţi. 87. Ruladă cu foaie de cremogen şi sfeclă roşie Ingrediente: 500 g cremogen (r. 223), apă de argilă (r. 231), 300 g sfeclă roşie, tărâţă, 2 linguriţe cu usturoi pisat fin, 1 lingură cu pastă de cătină (r. 200), 3 linguri cu pastă de roşii crudă (r. 199), 1 legătură de verdeţuri de sezon, o jumătate de linguriţă cu pulbere de plante aromatice şi condimentare (r. 211), 2 linguri cu seminţe de in sau de mac, 1 linguriţă şi jumătate cu pulbere din seminţe de gogoşari (r. 216), o lingură cu pulbere de alge, tărâţă, făină de soia (r. 218). Mod de preparare: cremogenul se înmoaie cu apă de argilă sau moare de varză, după care se ia la frământat cu mâna, adăugânduse ulei puţin câte puţin; aluatul trebuie să fie ca cel de pâine. Compoziţia respectivă se întinde în foaie ca la r. 79, apoi se aşează peste ea o pastă preparată din sfeclă roşie rasă şi amestecată cu pulberile, 1 lingură cu tărâţă şi făină de soia cât cuprinde. Se rulează ca la r. 79, iar deasupra se presară seminţele de in sau de mac. Se serveşte tăiată în felii mai groase, alături de salată de sezon. 88. Ruladă cu foaie de cremogen şi varză murată Se prepară ca la reţeta precedentă, folosind aceleaşi ingrediente, în afară de sfecla roşie, care se înlocuieşte cu varză murată tăiată fideluţă şi amestecată cu 1 ceapă mare de apă tăiată julien, 2-3 linguri cu nuci măcinate şi puţină sfeclă roşie rasă. În continuare se procedează ca la r. 79. 89. Ruladă cu foaie de cremogen şi varză roşie Se prepară ca la r. 87, folosind aceleaşi ingrediente, în afară de sfecla roşie, care se înlocuieşte cu varză roşie tăiată fideluţă. 90. Ruladă cu foaie de cremogen şi brocoli Se prepară ca la r. 87, folosind aceleaşi ingrediente, în afară de sfecla roşie, care se înlocuieşte cu brocoli amestecat cu o ceapă şi o mână de urzici toate fin mărunţite.

Supe creme şi ciorbe creme A. Supe creme 91. Supă cremă de varză dulce cu rădăcinoase Ingrediente: un litru şi jumătate suc de tărâţă, 550 g varză dulce, 250 g rădăcinoase ( morcov, pătrunjel, ţelină ), 1 fir mare de praz, 3 linguri cu pastă de roşii crudă (r. 199), 100 g crupe de soia germinată (r. 208), 1 legătură de verdeţuri de sezon, 2 linguri cu tărâţă, 4 linguri cu cremogen (r. 223), 2 linguriţe cu usturoi pisat fin, 1 lingură cu ulei, o linguriţă cu pulbere de plante aromatice şi condimentare (r. 211), 2 linguriţe cu pulbere din seminţe de ardei gras (r. 216), o lingură cu pulbere de alge (spirulină). Mod de preparare: sucul se toarnă în castron, se adaugă varza, prazul şi rădăcinoasele mărunţite fin, pasta de roşii şi celelalte ingrediente, iar deasupra se presară verdeţurile tăiate mărunt. 92. Supă cremă de brocoli cu rădăcinoase Se prepară ca la reţeta precedentă, folosind aceleaşi ingrediente, în afară de varză, care se înlocuieşte cu brocoli, iar prazul cu 1 ceapă mare de apă. La fel se prepară supa cremă de conopidă. 93. Supă cremă de gulioare cu soia Se prepară ca la r. 91, folosind aceleaşi ingrediente, în afară de varză, care se înlocuieşte cu gulioare, prazul cu o ceapă mare de apă, iar crupele de soia cu făină de soia (r. 218). 94. Supă cremă de ţelină cu mere Se prepară ca la r. 91, folosind aceleaşi ingrediente, în afară de varză, care se înlocuieşte cu 250 g ţelină, rădăcinoasele celelalte se reduc la 100 g, completând cu 350 g mere rase cu tot cu coajă. Cine doreşte, poate adăuga şi puţină scorţişoară. 95. Supă cremă de dovleac cu hrişcă germinată Ingrediente: un litru şi jumătate suc de roşii crudă (r. 199), 550 g dovleac alb, 200 g hrişcă germinată (r. 209), 1 fir mare de praz, 1-2 linguriţe cu hrean ras fin, 250 g rădăcinoase ( morcov, pătrunjel, ţelină ), 3 linguri cu tărâţă, 3 linguri cu cremogen (r. 223), 2 linguri cu făină de soia (r. 218), 1 lingură cu ulei, 1 linguriţă şi jumătate cu pulbere din seminţe de ardei gras (r. 216), 3 linguri cu 2 linguri cu pastă de gogoşari (r. 201), o linguriţă cu pulbere de plante aromatice şi condimentare (r. 211), o lingură cu pulbere de alge, 1 felie de sfeclă roşie rasă. Mod de preparare: sucul se pune în castron, se adaugă dovleacul, prazul, rădăcinoasele şi hrişca mărunţite fin, pasta de gogoşari şi celelalte ingrediente, iar deasupra se presară verdeţurile tăiate mărunt. 96. Supă cremă de dovleac furajer cu grâu germinat Se prepară ca la reţeta precedentă, folosind aceleaşi ingrediente, în afară de hrişcă, care se înlocuieşte cu grâu germinat, iar dovleacul alb cu dovleac furajer. 97. Supă cremă de dovlecei cu ardei gras Se prepară ca la r. 95, folosind aceleaşi ingrediente, în afară de dovleacul alb, care se înlocuieşte cu dovlecei în floare raşi cu tot cu coajă sau cu patison (r. 233), hrişca se înlocuieşte cu ardei gras,

hreanul cu 2 linguriţe cu usturoi pisat fin, iar sfecla cu petale roşii de trandafiri tăiate fideluţă. 98. Supă cremă de ridichi albe cu urzici Se prepară ca la r. 95, folosind aceleaşi ingrediente, în afară de dovleac şi hrişcă, care se înlocuiesc cu ridichi şi urzici mărunţite fin, iar sfecla roşie se înlocuieşte cu petale roşii de bujor tăiate fideluţă. 99. Supă cremă de andive cu varză roşie Se prepară ca la r. 95, folosind aceleaşi ingrediente, în afară de dovleac şi hrişcă, care se înlocuiesc cu andive şi varză roşie. 100. Supă cremă din miez alb de pepene verde cu fructe de soc Se prepară ca la r. 95, folosind aceleaşi ingrediente, în afară de dovleac, care se înlocuieşte cu 550 g miez alb de pepene verde, în care se adaugă 50 g fructe de soc bine coapte şi mărunţite fin. În loc de hrean se adaugă 2 linguriţe cu usturoi pisat fin. B. Ciorbe creme Se prepară la fel ca supele creme, cu deosebirea că se acresc cu: suc de lămâie, suc de cătină (r. 200), suc de agrişe (r. 194), suc de aguridă (r. 193, suc de revent (r. 198), suc de coacăze roşii şi aurii (r. 196- 197), suc de mere pădureţe, etc. Alte preparate 101. Sarmale cu nuci Ingrediente: 200 g nuci, 300 g frunze de varză murată, 1 linguriţă cu ulei, 1 legătură de verdeţuri de sezon, 1 fir mare de praz, 1 păstârnac, 2-3 linguri cu apă de argilă (r. 231), 1-2 linguri cu tărâţă, cremogen (r. 223), 2 linguriţe cu usturoi pisat fin, 3 linguri cu pastă de roşii crudă (r. 199), 7-8 foi de salată verde, o jumătate de linguriţă cu pulbere de plante aromatice şi condimentare (r. 211), 1 linguriţă şi jumătate cu pulbere din seminţe de gogoşari (r. 216), o lingură cu pulbere de alge. Mod de preparare: nucile se taie felioare sau se strivesc grosier, se amestecă cu verdeţurile tăiate mărunt, prazul tăiat fideluţă, păstârnacul ras, apa de argilă, usturoiul, pasta de roşii, pulberile, tărâţă şi cremogen (r. 223) cât cuprinde până se îngroaşă suficient. Cu această compoziţie se pregătesc sarmalele cu foi de varză, care se aşează la final pe foi de salată verde în platou, se stropesc cu ulei, iar deasupra se presară verdeţurile tăiate mărunt. 102. Sarmale cu seminţe de floarea soarelui Se prepară ca la reţeta precedentă, folosind aceleaşi ingrediente, în afară de nuci, care se înlocuiesc cu seminţe de floarea soarelui decorticate şi măcinate. La fel se prepară sarmale cu alune, arahide, migdale dulci, seminţe de dovleac sau de dovlecel, etc. 103. Sarmale cu castane Se prepară ca la r. 101, folosind aceleaşi ingrediente, în afară de nuci, care se înlocuiesc cu castane comestibile. 104. Sarmale cu germeni de soia Se prepară ca la r. 101, folosind aceleaşi ingrediente, în afară de nuci, care se înlocuiesc cu 100 g soia germinată (r. 207), completând cu ţelină şi morcov rase. 105. Sarmale cu rădăcinoase

Se prepară ca la r. 101, folosind aceleaşi ingrediente, în afară de nuci, care se înlocuiesc cu rădăcinoase ( morcov, pătrunjel, ţelină ) rase. 106. Sarmale cu grâu germinat Se prepară ca la r. 101, folosind aceleaşi ingrediente, în afară de nuci, care se înlocuiesc cu grâu germinat (r. 206) sau cu secară ori mei germinate. 107. Sarmale cu urzici şi orz germinat Se prepară ca la r. 101, folosind aceleaşi ingrediente, în afară de nuci, care se înlocuiesc cu 100 g urzici şi 100 g orz germinat. Urzicile pot fi înlocuite cu frunze de soia, spanac, iar orzul cu hrişcă, mazăre, linte, bob, năut, fasole, seminţe de lucernă sau de trifoi roşu, toate germinate. 108. Perişoare cu varză şi soia germinată Ingrediente: 350 g varză albă, 3 linguri cu pastă de roşii crudă (r. 199), 1 lingură cu ulei, 75 g soia germinată (r. 207, 1 ceapă mare de apă roşie, 100 g păstârnac ras, 2-3 linguri cu apă de argilă (r. 231), 1-2 linguri cu tărâţă, cremogen (r. 223), o jumătate de linguriţă cu pulbere de plante aromatice şi condimentare (r. 211), 1 linguriţă şi jumătate cu pulbere din seminţe de ardei lung (r. 216), 2 linguriţe cu usturoi pisat fin, o jumătate de lingură cu pulbere de alge, 1 legătură de pătrunjel cu frunze de ţelină, 150 g petale roşii de trandafiri. Mod de preparare: varza mărunţită fin odată cu soia se amestecă cu pasta de roşii, ceapa tăiată mărunt, păstârnacul ras, apa de argilă, tărâţa, pulberile, usturoiul şi cremogen (r. 223) cât cuprinde până se îngroaşă suficient. Compoziţia rezultată se pune cu lingura în moviliţe pe o foaie de plastic presărată cu tărâţă, apoi se formează biluţe, care se aşează în platou pe un postament din petale roşii de trandafiri, se stropesc cu ulei, iar deasupra se presară verdeţurile tăiate mărunt. 109. Chiftele de varză cu soia Se prepară ca la reţeta precedentă, folosind aceleaşi ingrediente, numai că perişoarele se lăţesc puţin, dându- le formă de chiftele. 110. Perişoare de brocoli cu soia Se prepară ca la r. 108, folosind aceleaşi ingrediente, în afară de varză, care se înlocuieşte cu brocoli. Din aceeaşi compoziţie se pot prepara şi chiftele. 111. Perişoare de varză murată cu nuci Se prepară ca la r. 108, folosind aceleaşi ingrediente, în afară de varză, care se înlocuieşte cu 200 g varză murată şi 150 g morcov şi ţelină rase, iar soia germinată se înlocuieşte cu 125 g nuci măcinate. Nucile pot fi înlocuite cu alune, arahide, castane, migdale, seminţe de susan, de floarea soarelui sau de dovleac. 112. Roşii pe sos de cremogen Ingrediente: 10- 12 roşii mici, 7-8 foi de salată verde, 450 g sos de cremogen cu suc de tărâţă (r. 53), 1 ceapă mare de apă, 150 g granovit, 1 legătură de mărar cu pătrunjel, suc de tărâţă. Mod de preparare: se aşează granovitul (r. 224) în platou în strat uniform, se stropeşte cu suc de tărâţă sau cu apă de argilă (r. 231), peste el se toarnă sosul, pe suprafaţa acestuia se aşează roşiile în grupuri de câte trei, iar deasupra se presară verdeţurile tăiate mărunt şi pe margini se decorează cu salată verde sau spanac în formă de ghirlandă.

113. Castraveţi în floare pe sos roşu 1 Se prepară ca la reţeta precedentă, folosind aceleaşi ingrediente, în afară de sosul de cremogen, care se înlocuieşte cu sos roşu 1 (r. 61), iar roşiile se înlocuiesc cu castraveciori în floare. 114. Brocoli pe sos galben Se prepară ca la r. 112, folosind aceleaşi ingrediente, în afară de roşii, care se înlocuiesc cu brocoli aşezat în bucheţele. 115. Moviliţe de varză albă pe sos roşu 2 Se prepară ca la r. 112, folosind aceleaşi ingrediente, în afară de roşii, care se înlocuiesc cu varză tăiată fideluţă şi frecată bine în mâini, care se aşează pe sosul roşu (r. 62) ce înlocuieşte sosul de cremogen. 116. Moviliţe de varză roşie pe sos galben Se prepară ca la r. 112, folosind aceleaşi ingrediente, în afară de roşii, care se înlocuiesc cu moviliţe din varză roşie tăiată fideluţă, iar sosul de cremogen se înlocuieşte cu sos de vin (r. 55). 117. Conopidă pe sos verde Se prepară ca la r. 112, folosind aceleaşi ingrediente, în afară de roşii, care se înlocuiesc cu bucheţele de conopidă, iar sosul de cremogen se înlocuieşte cu sos verde (r. 63). Deasupra se presară petale de trandafiri tăiate fideluţă. 118. Dovlecei cu sos din fructe de soc Ingrediente: 250 g dovlecei în floare, 500 g sos cu fructe de soc (r. 64), 1 legătură de leuştean cu asmaţuchi, 150 g petale roşii de bujor, 5-6 foi de salată verde, 1 ceapă mare de apă. Mod de preparare: dovleceii raşi cu tot cu coajă se amestecă cu ceapa tăiată mărunt şi se aşează în platou odată cu sosul, iar deasupra se presară verdeţurile tăiate mărunt şi pe margini se decorează cu foi de salată verde şi petale de bujor tăiate fideluţă. 119. Patison cu sos de usturoi Se prepară ca la reţeta precedentă, folosind aceleaşi ingrediente, în afară de dovlecei, care se înlocuiesc cu patison (r. 233), iar sosul de soc se înlocuieşte cu sos de cremogen cu usturoi (r. 56). 120. Spanac cu sos galben Se prepară ca la r. 118, folosind aceleaşi ingrediente, în afară de dovlecei, care se înlocuiesc cu spanac tăiat fideluţă, iar sosul din fructe de soc se înlocuieşte cu sos de cremogen cu aromă de hribi (r. 65). La fel se pot prepara urzicile. 121. Păstăi de fasole verde cu sos de vin Se prepară ca la r. 118, folosind aceleaşi ingrediente, în afară de dovlecei, care se înlocuiesc cu păstăi de fasole verde foarte tinere, fără bob format, care este toxic, tăiate fideluţă, iar sosul de soc se înlocuieşte cu sos de cremogen cu vin (r. 55). Deasupra se presară petale roşii de nalbă tăiate fideluţă. 122. Fasole verde murată cu sos de leuştean Se prepară ca la r. 118, folosind aceleaşi ingrediente, în afară de dovlecei, care se înlocuiesc cu fasole verde murată (r. 236), iar sosul se înlocuieşte cu cel de la r. 59. 123. Vinete murate cu sos de muştar Se prepară ca la r. 118, folosind aceleaşi ingrediente, în afară de dovlecei, care se înlocuiesc cu vinete murate (r. 237), iar sosul cu fructe de soc se înlocuieşte cu sos de cremogen cu aromă de leuştean (r. 59). 124. Ciuperci de cultură cu sos roşu 1

Se prepară ca la r. 118, folosind aceleaşi ingrediente, în afară de dovlecei, care se înlocuiesc cu ciuperci de cultură tăiate fideluţă, iar în loc de sosul cu fructe de soc se foloseşte sos roşu 1 (r. 61). 125. Ciuperci murate cu sos de cremogen Se prepară ca la r. 118, folosind aceleaşi ingrediente, în afară de dovlecei, care se înlocuiesc cu ciuperci murate (r. 221), iar sosul folosit este cel de la r. 53. 126. Ardei gras cu sos de hrean Se prepară ca la r. 118, folosind aceleaşi ingrediente, în afară de dovlecei, care se înlocuiesc cu ardei gras, iar sosul folosit este cel cu aromă de hrean (r. 58). La fel se prepară gogoşarii şi ardeii lungi. 127. Gulioare cu sos de leurdă Se prepară ca la r. 118, folosind aceleaşi ingrediente, în afară de dovlecei, care se înlocuiesc cu gulioare, iar sosul folosit este cel de la r. 57. 128. Dovleac alb cu sos roşu 2 Se prepară ca la r. 118, folosind aceleaşi ingrediente, în afară de dovlecei, care se înlocuiesc cu dovleac alb, iar sosul folosit este cel de la r. 62. 129. Iască galbenă murată cu sos roşu 1 Se prepară ca la r. 118, folosind aceleaşi ingrediente, în afară de dovlecei, care se înlocuiesc cu iască galbenă murată (r. 221), iar sosul folosit este cel de la r. 61. 130. Ţelină cu sos de cremogen cu pulbere de hribi Se prepară ca la r. 118, folosind aceleaşi ingrediente, în afară de dovlecei, care se înlocuiesc cu ţelină, iar sosul folosit este cel de la r. 65. La fel se prepară păstârnacul, morcovul, miezul alb de pepene verde, napii, varza, ridichile... Lapte vegetal şi dulciuri preparate la rece A. Lapte vegetal 131. Lapte vegetal din seminţe de struguri Ingrediente: 300 g apă de argilă (r. 345), 2 linguri cu seminţe de struguri albi fin măcinaţi, un vârf de cuţit cu pulbere de rosmarin. Apa se încălzeşte până la 38 °C, se amestecă cu seminţele măcinate şi pulberea de rosmarin, se bat 5-6 minute cu o lingură nouă de lemn, apoi se strecoară prin tifon. Se poate consuma imediat, îndulcit cu puţină miere sau în amestec pulberi obţinute din plante indigene. Acest lapte se poate folosi şi la diferite preparate din bucătăria fără foc. 132. Lapte vegetal din seminţe de mac Se prepară ca la reţeta precedentă. 133. Lapte vegetal din seminţe de bumbac Se prepară ca la r. 131. 134. Lapte vegetal din seminţe de măr Se prepară ca la r. 131. la fel se prepară şi laptele din seminţe de mere şi pere pădureţe sau de gutui. 135. Lapte vegetal din seminţe de pepene verde Se prepară ca la r. 131. La fel se prepară laptele din seminţe de pepene galben, cantalup, turchestan şi castraveţi. 136. Lapte vegetal de nuci

Ingrediente: 2 linguri cu nuci măcinate, 300 ml apă călduţă, un vârf de cuţit cu pulbere de scorţişoară sau de salvie. Nucile măcinate se amestecă cu apa şi pulberea de plante, se bat energic cu o lingură de lemn timp de 7-8 minute, se strecoară prin tifon şi se poate consuma laptele rezultat ca atare sau îndulcit cu miere. Se mai poate folosi la diferite preparate din bucătăria fără foc. Nucile rămase în tifon se folosesc şi ele la preparate de hrană vie. La fel se prepară lapte vegetal din: alune, arahide, seminţe de floarea soarelui decorticate, castane comestibile, toate fin măcinate. 138. Lapte vegetal din seminţe de roşii Se prepară ca la r. 131. la fel se prepară lapte din seminţe de gogoşari, ardei gras şi ardei lung. 139. Lapte vegetal de migdale dulci Ingrediente: 50 g migdale dulci, 1-2 linguri cu tărâţă, 450 ml apă călduţă. Migdalele se pun în ciur emailat care se ţine deasupra unui vas cu apă fierbinte pentru câteva minute ca să se înmoaie coaja, care se îndepărtează. Apoi migdalele se amestecă cu puţină tărâţă ca să se poată măcina mai uşor. După ce au fost măcinate, se amestecă cu apa şi se bate amestecul cu o lopăţică de lemn timp de 7-8 minute, după care se strecoară prin tifon, storcându- le bine. Laptele rezultat, ca şi reziduurile rămase în tifon se folosesc la diferite preparate din bucătăria fără foc. 140. Lapte vegetal din seminţe de dovleac furajer Se prepară ca la r. 131. la fel se prepară şi laptele din seminţe de dovleac alb. 141. Lapte vegetal din hrişcă Ingrediente: 2 linguri cu făină integrală de hrişcă, 300 ml apă călduţă, un vârf de cuţit cu pulbere de măghiran. Se amestecă toate ingredientele, se bat energic cu o lingură de lemn timp de 5-6 minute, apoi se strecoară prin tifon. La fel se prepară lapte vegetal din: germeni de grâu, făină de secară, făină de grâu, făină de ovăz, făină de orez, făină de orz, făină de mei sau tărâţă de cereale. 142. Lapte de păstură Trebuie să ştiţi că păstura este un produs hormonal al albinelor, având aspectul unui polen de culoare cafenie, gălbuie sau ruginie. Are calităţi uimitoare de refacere şi stimulare a canalelor nervoase. Este, de asemenea, un excepţional dezinfectant al celulei hepatice. Luat în cure de 3 ori pe zi timp de 30 de zile fortifică organismul. Luat abuziv poate deveni dăunător, producând supraîncărcări nedorite. Ingrediente: 300 g păstură, 1,5 litri apă călduţă. Fagurii cu păstură se pun în congelator, se lasă 8-10 ore, după care se cot, se sfarâmă cu mâinile, se amestecă cu apa, se frământă 15 minute şi se strecoară prin tifon. Astfel obţinem laptele de păstură, care se poate consuma ca atare în cure de 30 de zile sau se poate lua sub formă de sirop, adăugând la 1 litru de lapte 1,4 kg miere. Rezultă astfel un puternic vitaminizant, care trebuie administrat cu măsură. 143. Lapte vegetal de soia 1 Ingrediente: 500 g boabe de soia, 4 litri de apă fierbinte.

Boabele de soia se pun la înmuiat 7-8 ore cu apă rece, se limpezesc şi se pun la fiert cu apă rece la foc domol. Se lasă să fiarbă timp de 10 minute, după care se scurg, se limpezesc în 2-3 ape reci, se amestecă cu puţină tărâţă, se trec prin maşina de tocat cu sită deasă, se pun în săculeţ de tifon dublu, apoi într- un vas emailat, se adaugă apa şi se frământă bine cu mâinile timp de 15 minute. Lichidul obţinut este laptele vegetal de soia. Pentru o mai bună valorificare a boabelor de soia se poate repeta operaţia, cu aceeaşi cantitate de apă, după care se amestecă ambele lichide. Este cel mai bun şi cel mai consistent lapte vegetal şi se poate consuma la toate vârstele. Nu se păstrează mai mult de 24 de ore. La fel se prepară lapte vegetal din soia germinată, 144. Lapte vegetal de soia 2 Se prepară ca la reţeta precedentă, folosind numai boabe de soia germinată, cu deosebirea că apa adăugată peste soia mărunţită nu trebuie să fie fierbinte, ci numai călduţă. De asemenea, se poate prepara la fel lapte vegetal din toate cerealele germinate. 145. Lapte vegetal din spice de orz Se ia un pumn de spice de orz când acestea au ajuns la faza de lapte, se spală de praf, se amestecă cu 300 ml apă caldă, se mixează şi se consumă imediat. La fel se prepară lapte din spice de ovăz verde, care întăreşte sistemul nervos. B. Dulciuri preparate fără foc 146. Tort din germeni de grâu cu banane Ingrediente: 500 g germeni de grâu (r. 226), 3 banane, 250 g nuci măcinate , o ceaşcă şi jumătate cu apă de argilă (r. 231), 3 linguri cu cafea de soia (r. 239), 3 linguri cu rom, puţină pulbere de scorţişoară, puţină miere naturală (după gust) sau zahăr invertit (r. 228), 2-3 linguri cu tărâţă, cremogen (r. 223), fructe macerate în miere sau în zahăr invertit, dacă este iarnă, iar dacă este vară fructe proaspete sau petale de flori comestibile, o lingură cu pulbere de alge (spirulină), o linguriţă şi jumătate cu tinctură de propolis (r. 240), coaja rasă de la o lămâie. Mod de preparare: germenii se amestecă cu nucile, cafeaua, romul, tinctura, coaja de lămâie, scorţişoara, pulberea de spirulină, tărâţa, mierea, apă de argilă cât cuprinde până se obţine o compoziţie ca o smântână la care se adaugă cremogen (r. 223) cât cuprinde. Compoziţia se împarte în două părţi egale. Una din ele se aşează pe tortieră, iar peste ea se pun bananele tăiate în jumătăţi pe lungime tăvălite prin cremogen. Peste ele se aşează a doua parte a compoziţiei cu germeni, se tasează tortul şi se îmbracă întro cremă de cremogen preparată astfel: se amestecă 5-6 linguri cu cremogen cu apă de argilă (cam jumătate de ceaşcă) şi se îndulceşte după gust. Peste această cremă se aplică fructe sau se decorează cu alte produse pe care le avem la îndemână. 147. Tort de grâu germinat cu castane Se prepară ca la reţeta precedentă, folosind aceleaşi ingrediente, în afară de germenii de grâu, care se înlocuiesc cu grâu germinat (r. 200) fin mărunţit, iar în loc de banane se foloseşte o compoziţie de castane preparată astfel: se amestecă 200 g castane, curăţate de ambele rânduri de coajă şi mărunţite, cu puţin suc de tărâţă (r. 203), miere după gust şi cremogen (r. 223) cât cuprinde.

148. Tort de granovit grisat cu pastă de măceşe Se prepară ca la r. 146, folosind aceleaşi ingrediente, în afară de germenii de grâu, care se înlocuiesc cu granovit grisat, iar nucile cu alune măcinate. În loc de banane se foloseşte o compoziţie preparată din 300 g pastă de măceşe îndulcită cu miere după gust şi îngroşată cu hrişcă germinată (r. 209) sau făină de soia (r. 218) cât cuprinde. 149. Tort de granovit cu păstârnac Se prepară ca la r. 146, folosind aceleaşi ingrediente, în afară de germenii de grâu, care se înlocuiesc cu granovit (r. 224), iar bananele se înlocuiesc cu o compoziţie de păstârnac preparată din 250 g păstârnac ras fin şi amestecat cu 3-4 linguri cu rom, coaja rasă de la o portocală şi făină de soia (r. 218) cât cuprinde. 150. Tort de soia germinată cu dovleac Se prepară ca la r. 146, folosind aceleaşi ingrediente, în afară de banane, care se înlocuiesc cu 150 g soia germinată (r. 208) amestecată cu 150 g dovleac alb ras fin, miere după gust şi cremogen (r. 223) cât cuprinde. 151. Ruladă de secară germinată cu banane Compoziţia se prepară ca la r. 146, folosind aceleaşi ingrediente, în afară de germenii de grâu, care se înlocuiesc cu secară germinată, dându- i-se formă de ruladă. Mod de preparare: pe o foaie de plastic se presară o mână de tărâţă, se aşează apoi compoziţia care se întinde cu podul palmei în formă dreptunghiulară groasă cam de un deget. Peste ea se aşează banane tăiate pe lungime şi tăvălite prin cremogen. Se rulează strâns cu ajutorul foii de plastic, care se întoarce în afară ca să nu se prindă în compoziţie. Rulada se serveşte tăiată felii mai grosuţe. La fel se pot prepara rulade cu compoziţia de la reţetele 147- 149 sau cu alte reţete după fantezia gospodinei, folosind produsele pe care le are la îndemână. 152. Colivă din grâu germinat cu stafide Ingrediente: 1 kg grâu germinat, 400 g nuci măcinate, miere sau zahăr invertit după gust, coaja rasă de la o lămâie, puţină pulbere de scorţişoară cu cuişoare, 1 lingură cu tinctură din muguri de plop negru (r. 241), 3 linguri cu rom, 3 linguri cu făină de soia (r. 218), 3 linguri cu pulbere de trandafiri (r. 235), 100 g stafide, 2 linguri cu pulbere de bujori albi, tărâţă, apă de argilă (r. 231), o linguriţă cu pulbere de alge (spirulină). Mod de preparare: grâul germinat (r. 206) se amestecă cu nucile, stafidele înmuiate cu apă şi mărunţite fin, mierea sau zahărul invertit (r. 228), coaja de lămâie, scorţişoara, tinctura, romul, făina de soia, pulberea de alge, apă de argilă până se umezeşte compoziţia şi tărâţă cât cuprinde până se îngroaşă suficient. Compoziţia obţinută se aşează pe tavă, se tasează, iar deasupra se aşează tiparul special pentru colivă, care este decupat. peste el se pune uşor pulberea de bujor alb (r. 235), de trandafiri, de dalie sau de crizanteme albe (r. 235) sau făină de orez (r. 217) ori de soia. Se ridică tiparul cu atenţie, după care se îmbracă coliva pe margini cu pulbere de trandafiri roşii şi se decorează cu flori comestibile, cu smochine înmuiate în apă sau cu fructe conservate în miere sau zahăr invertit - iarna, iar vara cu fructe proaspete. 153. Colivă din germeni de grâu cu scoruşe Se prepară ca la reţeta precedentă, folosind aceleaşi ingrediente, în afară de grâul germinat, care se înlocuieşte cu germeni de grâu

(r. 226), iar stafidele cu scoruşe care (dacă sunt uscate) se înmoaie cu apă. 154. Colivă de orz geminat cu alune Se prepară ca la r. 152, folosind aceleaşi ingrediente, în afară de nuci, care se înlocuiesc cu alune, arahide sau migdale dulci, iar grâul cu orz germinat (r. 206). 155. Colivă de granovit grisat cu seminţe de dovleac Se prepară ca la r. 152, folosind aceleaşi ingrediente, în afară de grâu, care se înlocuieşte cu granovit grisat (r. 225), iar nucile cu seminţe de dovleac decorticate şi măcinate. Se pot folosi în loc de nuci seminţe de susan, de floarea soarelui sau castane comestibile. 156. Fursecuri din curmale cu făină de hrişcă Ingrediente: 200 g curmale, 2 linguri cu făină de soia (r. 218), 3 linguri cu făină de hrişcă (r. 217), coaja rasă de la o jumătate de lămâie, jumătate de linguriţă cu pulbere de busuioc, o lingură cu pulbere de alge (spirulină), 2-3 linguri cu rom, apă de argilă (r. 231), o linguriţă şi jumătate cu tinctură de propolis (r. 240), puţină pulbere de scorţişoară, 2-3 linguri cu nuci măcinate, 2 linguri cu tărâţă, cremogen (r. 223), miere numai dacă este necesară deoarece curmalele sunt foarte dulci. Mod de preparare: curmalelor li se îndepărtează sâmburii şi se mărunţesc fin, după care se amestecă cu făina de soia şi cea de hrişcă, coaja de lămâie, pulberile, romul, tinctura, nucile, tărâţa, mierea şi puţină apă de argilă pentru a se umezi toate produsele uniform, după care se adaugă cremogen cât cuprinde până se obţine o compoziţie tare ce se frământă câteva minute. Pe o foaie de plastic se presară tărâţă şi se întinde aluatul în foaie groasă cât muchia cuţitului, se lasă să se zvânte 10- 15 minute, după care se taie în diferite forme: cerculeţe, semilună, steluţe, romburi, ş.a., care se pudrează cu făină de orez, de soia sau cu pulbere de flori comestibile de culoare albă (trandafiri, bujori, dalii, crizanteme, flori albe de urzică moartă sau de salcâm). 157. Fursecuri din smochine cu făină de ovăz Se prepară ca la reţeta precedentă, folosind aceleaşi ingrediente, în afară de curmale, care se înlocuiesc cu smochine, iar făina de hrişcă cu cea de ovăz. 158. Fursecuri cu stafide şi făină de mei Se prepară ca la r. 156, folosind aceleaşi ingrediente, în afară de făina de hrişcă, care se înlocuieşte cu făină de mei, iar curmalele cu stafide sau scoruşe. 159. Fursecuri cu prune uscate şi seminţe de floarea soarelui Se prepară ca la r. 156, folosind aceleaşi ingrediente, în afară de curmale, care se înlocuiesc cu prune uscate, iar nucile cu seminţe de floarea soarelui decorticate şi măcinate. 160. Fursecuri cu mere uscate şi seminţe de dovleac Se prepară ca la r. 156, folosind aceleaşi ingrediente, în afară de curmale, care se înlocuiesc cu mere uscate, iar nucile cu seminţe de dovleac decorticate şi măcinate. La fel se prepară fursecuri cu pere sau gutui uscate. 161. Cremă la pahar cu lapte vegetal Ingrediente: 5 linguri cu cremogen (r. 223), 2 linguri cu făină de soia (r. 218), 1 ceaşcă de lapte vegetal din seminţe de struguri, 2 linguri cu rom, 1 linguriţă cu tinctură de propolis (r. 240), coaja rasă de la o jumătate de lămâie, 1 lingură cu seminţe de susan, in sau

mac, o lingură cu pulbere de alge (spirulină), miere sau zahăr invertit (r. 228) după gust. Mod de preparare: cremogenul se amestecă cu făina de soia, romul, tinctura, coaja de lămâie, pulberea de alge, apoi se adaugă laptele vegetal pus puţin câte puţin, iar la urmă se îndulceşte după gust şi se toarnă în pahare şi se presară cu seminţe de susan, in sau mac. 162. Cremă la pahar cu lapte din seminţe de măr Se prepară ca la reţeta precedentă, folosind aceleaşi ingrediente, în afară de laptele din seminţe de struguri, care se înlocuieşte cu lapte din seminţe de măr. 163. Cremă la pahar cu lapte de nuci Se prepară ca la r. 161, folosind aceleaşi ingrediente, în afară de laptele din seminţe de struguri, care se înlocuieşte cu lapte de nuci, iar deasupra în loc de seminţe se pun fructe macerate în miere (r. 227) sau în zahăr invertit (r. 228). 164. Cremă la pahar cu germeni de grâu Se prepară ca la r. 161, folosind aceleaşi ingrediente, în afară de cremogen (r. 223), care se înlocuieşte cu germeni de grâu (r. 226), iar deasupra se presară petale de trandafiri, bujori sau dalii tăiate fideluţă. 165. Cremă la pahar cu granovit grisat Se prepară ca la r. 161, folosind aceleaşi ingrediente, în afară de cremogen (r. 223), care se înlocuieşte cu granovit grisat (r. 225). 166. Cremă la pahar cu granovit Se prepară ca la r. 161, folosind aceleaşi ingrediente, în afară de cremogen (r. 223), care se înlocuieşte cu granovit (r. 224), iar făina de soia se înlocuieşte cu 1 lingură de cafea de soia (r. 239). 167. Plăcintă cu mere Se prepară două foi de aluat ca la r. 156. Aceste foi cu dimensiuni de 30 cm lungime şi 20 cm lăţime, după ce s-au întins se lasă să se zvânte până se prepară o compoziţie din: 1 kg mere rase cu tot cu coajă amestecate cu puţină pulbere de ienupăr (r. 213), pulbere de scorţişoară, puţină miere, după gust şi granovit grisat sau tărâţă, plus cremogen (r. 223) până se îngroaşă bine. Pe una din foi se presară puţină tărâţă, peste ea se aşează compoziţia cu mere, se tasează, se presară iarăşi puţină tărâţă, iar deasupra se pune a doua foaie şi se presează uşor cu palmele ca să se lipească de compoziţie. Se taie în diferite forme şi se pudrează cu făină de orez (r. 217) sau cu făină de soia (r. 218). 168. Plăcintă cu dovleac alb Se prepară ca la reţeta precedentă, folosind aceleaşi ingrediente, în afară de mere, care se înlocuiesc cu dovleac alb ras. Bucătăria creativă A. Salate 169. Salată de cartofi cu ciuperci murate Ingrediente: 500 g cartofi, 200 g ciuperci de cultură murate (r. 221), 1 fir mare de praz, 1 lingură cu ulei, 2 linguriţe cu usturoi pisat fin, 1-2 linguri cu tărâţă, 2 linguri cu crupe de soia (r. 208), 1 legătură de verdeţuri de sezon, 12 măsline negre, 1 felie de sfeclă roşie, o jumătate de linguriţă cu pulbere de plante aromatice şi

condimentare (r. 211), 2 linguriţe cu pulbere din seminţe de roşii ( r. 214), o lingură cu pulbere de alge (spirulină), salată verde. Mod de preparare: cartofii fierţi se taie felii, se amestecă cu ciupercile şi prazul tăiate fideluţă, uleiul, usturoiul, tărâţa, crupele de soia, pulberile, iar deasupra se presară verdeţurile tăiate mărunt şi sfeclă roşie rasă. Pe margini se aşează foi de salată verde şi măsline. Se prepară numai cât se consumă la o singură masă. 170. Salată de cartofi cu urzici Se prepară ca la reţeta precedentă, folosind aceleaşi ingrediente, în afară de ciuperci, care se înlocuiesc cu urzici fin mărunţite, în plus se pun 2-3 frunze de varză murată tăiate fideluţă sau 1 lingură cu suc de cătină (r. 200). 171. Salată de cartofi cu rădăcinoase Se prepară ca la r. 169, folosind aceleaşi ingrediente, în afară de ciuperci, care se înlocuiesc cu rădăcinoase ( morcov, pătrunjel, ţelină ) rase şi 1 lingură cu suc de cătină (r. 200) sau un castravete murat tăiat fideluţă. 172. Salată de orez cu soia germinată Ingrediente: 1 ceaşcă de orez, 3 ceşti de apă, 3 linguri de crupe de soia germinată (r. 208), 1 fir mare de praz, 1-2 linguriţe cu hrean ras fin, 1 lingură cu ulei, 1-2 linguri cu tărâţă, 1 legătură de verdeţuri de sezon, 1 felie de sfeclă roşie, 7-8 foi de salată verde, o jumătate de linguriţă cu pulbere de plante aromatice şi condimentare (r. 211), 1 linguriţă şi jumătate cu pulbere din seminţe de ardei gras (r. 216), o lingură cu pulbere de alge (spirulină), 1 lingură cu suc de cătină (r. 200) sau 3 frunze de varză murată tăiate fideluţă. Mod de preparare: orezul se fierbe în apă clocotită, se lasă apoi să se răcorească până la 38 °C, după care se amestecă cu crupele de soia, prazul tăiat fideluţă, sucul de cătină sau varza murată, hreanul, uleiul, tărâţa şi pulberile, iar deasupra se presară verdeţurile tăiate mărunt şi sfecla roşie rasă. Pe margini se decorează cu foi de salată verde. 173. Salată de orez cu păstârnac Se prepară ca la reţeta precedentă, folosind aceleaşi ingrediente, în plus 150 g păstârnac sau ţelină rase. 174. Salată de macaroane cu rădăcinoase Ingrediente: 250 g macaroane, 250 g rădăcinoase ( morcov, pătrunjel, ţelină ), 1 ceapă mare de apă, 1 legătură de verdeţuri de sezon, 2 linguri cu crupe de soia germinată (r. 208), 1 lingură cu ulei, 3 linguri cu pastă de roşii crudă (r. 199), 1-2 linguri cu tărâţă, 2 linguriţe cu pulbere din seminţe de gogoşari (r. 216), o lingură cu pulbere de alge (spirulină), 2 linguriţe cu usturoi pisat fin, 7-8 foi de salată verde, 3 frunze de varză murată. Mod de preparare: macaroanele se pun la fiert în apă clocotită, se lasă 10 minute, se stinge sursa de foc, se acoperă vasul cu macaroane cu un şervet gros pliat în patru şi udat şi se lasă să “înflorească” macaroanele 25- 30 minute; se strecoară, se limpezesc şi se amestecă cu ceapa tăiată peştişori, varza tăiată fideluţă, rădăcinoasele rase, crupele de soia, uleiul, pasta de roşii, tărâţa, usturoiul, pulberile, iar deasupra se presară verdeţurile tăiate mărunt şi se decorează pe margini cu foi de salată verde sau spanac tăiate fideluţă. 175. Salată de macaroane cu aromă de hribi

Se prepară ca la reţeta precedentă, folosind aceleaşi ingrediente, în afară de tărâţă, care se înlocuieşte cu pulbere de hribi (r. 219) sau de ciuperci (r. 220). 176. Salată de fasole boabe cu dovleac Ingrediente: 200 g fasole boabe, 200 g dovleac alb, 150 g rădăcinoase ( morcov, pătrunjel, ţelină ), 1 fir mare de praz, 2 linguriţe cu usturoi pisat fin, 3 linguri cu 2 linguri cu pastă de gogoşari (r. 201), 1-2 linguri cu tărâţă, 2 linguri cu crupe de soia germinată (r. 208), 1 lingură cu ulei, 1 lingură cu suc de cătină (r. 200) sau 3 frunze de varză murată tăiate fideluţă, o jumătate de linguriţă cu pulbere de plante aromatice şi condimentare (r. 211), 1 linguriţă şi jumătate cu pulbere din seminţe de roşii ( r. 214), o lingură cu pulbere de alge (spirulină), 1 felie de sfeclă roşie, salată verde. Mod de preparare: fasolea se ţine la înmuiat 8-10 ore, se spală şi se fierbe apoi fără a-i mai schimba apa, se scurge şi se amestecă cu dovleacul şi rădăcinoasele rase, prazul tăiat fideluţă, usturoiul, pasta de gogoşari, tărâţa, crupele de soia, varza murată sau sucul de cătină, uleiul, pulberile, iar deasupra se presară verdeţurile tăiate mărunt şi sfeclă roşie rasă. Pe margini se decorează cu foi de salată verde. 177. Salată de mazăre boabe cu varză roşie Se prepară ca la reţeta precedentă, folosind aceleaşi ingrediente, în afară de fasole, care se înlocuieşte cu mazăre, iar dovleacul cu varză roşie tăiată fideluţă şi frecată bine în mâini ca să se înmoaie. 178. Salată de bob cu andive Se prepară ca la r. 176, folosind aceleaşi ingrediente, în afară de fasole, care se înlocuieşte cu bob, iar dovleacul cu andive tăiate fideluţă. 179. Salată de linte cu ridichi Se prepară ca la r. 176, folosind aceleaşi ingrediente, în afară de fasole, care se înlocuieşte cu linte, iar dovleacul cu ridichi rase. Lintea se ţine la înmuiat numai 3 ore. 180. Salată de năut cu păstârnac Se prepară ca la r. 176, folosind aceleaşi ingrediente, în afară de fasole, care se înlocuieşte cu năut (se ţine la înmuiat 5 ore), iar dovleacul cu păstârnac ras. B. Supe 181. Supă de cartofi cu rădăcinoase Ingrediente: 600 g cartofi, un litru şi jumătate apă, 1 ceapă mare de apă, 2 linguriţe cu usturoi pisat fin, 2 linguri cu crupe de soia germinată (r. 208), 1 lingură cu ulei, 3 linguri cu pastă de roşii crudă (r. 199), 2-3 linguri cu tărâţă, 3-4 linguri cu cremogen (r. 223), 1 legătură de verdeţuri de sezon, 1 felie de sfeclă roşie, o jumătate de linguriţă cu pulbere de plante aromatice şi condimentare (r. 211), 1 linguriţă şi jumătate cu pulbere din seminţe de gogoşari (r. 216), o lingură cu pulbere de alge (spirulină), 250 g rădăcinoase ( morcov, pătrunjel, ţelină ). Mod de preparare: cartofii tăiaţi cubuleţe se fierb în apă clocotită 15 minute, apoi se iau de pe foc, se lasă să se răcorească puţin şi se adaugă ceapa tăiată mărunt, usturoiul, crupele de soia, pasta de

roşii, tărâţa, cremogenul, pulberile, rădăcinoasele şi sfecla roşie rase, iar deasupra se presară verdeţurile tăiate mărunt. 182. Supă de cartofi cu aromă de hrean Se prepară ca la reţeta precedentă, folosind aceleaşi ingrediente, în afară de usturoi, care se înlocuieşte cu 1-2 linguriţe cu hrean ras fin. 183. Supă de fasole boabe cu rădăcinoase Se prepară ca la r. 176, iar după ce s-a răcorit la 40 °C i se adaugă aceleaşi produse ca la r. 181. La fel se prepară mazărea, bobul, năutul (se ţine la înmuiat 4-5 ore), lintea (se înmoaie 3 ore), toate de la ultima recoltă. Se consumă fierte cu adaos de crudităţi în proporţie de 50- 75%, dar se pot consuma şi sub formă de germeni, care sunt mult mai folositori pentru organismul uman. 184. Supă de rădăcinoase cu orez Ingrediente: 1 ceaşcă cu orez, un litru şi jumătate apă. Mod de preparare: orezul fiert în apă clocotită timp de 20 minute, se lasă să se răcorească până la 40 °C şi i se adaugă aceleaşi produse ca la r. 181, în afară de cartofi. 185. Supă de fasole verde cu orez Ingrediente: 400 g fasole verde, 2-3 linguri cu orez, un litru şi jumătate apă. Mod de preparare: orezul şi păstăile de fasole se fierb în apă clocotită, se lasă să se răcorească puţin şi se amestecă cu aceleaşi produse ca la r. 181, în afară de cartofi. C. Ciorbe Se prepară la fel ca supele, cu singura deosebire că se acresc după gust cu moare de varză (r. 192), suc de aguridă (r. 193), suc de revent (r. 198), suc de măcriş (r. 195), suc de roşii (r. 199), suc de agrişe (r. 194), suc de coacăze roşii (r. 196), suc de coacăze aurii (r. 197), etc... D. Alte preparate 186. Orez cu urzici Ingrediente: 1 ceaşcă cu orez, 3 ceşti cu apă, 1 ceapă mare de apă, 150 g urzici, 150 g rădăcinoase (morcov, pătrunjel, ţelină ), 1 legătură de verdeţuri de sezon, 3 linguri cu soia germinată (r. 207), 1 lingură cu ulei, 1-2 linguri cu tărâţă, o jumătate de linguriţă cu pulbere de plante aromatice şi condimentare (r. 211), 1 linguriţă şi jumătate cu pulbere din seminţe de gogoşari (r. 216), o lingură cu pulbere de alge (spirulină), 1 felie de sfeclă roşie, 2 linguriţe cu usturoi pisat fin, 3 linguri cu pastă de roşii crudă (r. 199). Mod de preparare: orezul se fierbe ca la r. 184, apoi se lasă să se răcorească puţin şi se amestecă cu urzicile fin mărunţite, rădăcinoasele rase, uleiul, soia, tărâţa, pulberile, usturoiul, pasta de roşii, iar deasupra se presară verdeţurile tăiate mărunt şi sfecla roşie rasă. Orezul poate fi înlocuit cu hrişcă. 187. Cartofi cu spanac Ingredientele sunt cele folosite la reţeta precedentă, în afară de orez, care se înlocuieşte cu cartofi tăiaţi felioare şi fierţi în apă fierbinte, iar urzicile se înlocuiesc cu spanac. Spanacul, la rândul lui, poate fi înlocuit cu ştevie, frunze de ridichi, de morcov, de soia, de bob, etc, cu condiţia să fie foarte proaspete şi fragede.

188. Fasole cu dovleac Se fierbe fasolea ca la r. 176 şi după ce s-a răcorit la 40 °C se amestecă cu aceleaşi produse ca la r. 186, în apară de orez, iar în loc de urzici se adaugă dovleac ras. Fasolea se poate înlocui cu mazăre, bob, linte (se înmoaie 3 ore), năut (se înmoaie 4-5 ore). 189. Fasole verde cu muguri de lucernă Se fierbe fasolea ca la r. 185, pusă în apă fierbinte numai cât să o cuprindă şi în 20 minute este gata. După ce s-a răcorit se amestecă cu muguri de lucernă tăiaţi fideluţă, în loc de urzici, apoi toate produsele de la r. 186, în afară sfecla roşie, care se înlocuieşte cu petale roşii de trandafiri, dalii sau bujori tăiate fideluţă. 190. Ardei copţi cu sos roşu 1 Ingrediente: 8 ardei graşi, 300 g sos roşu 1 (r. 61), 1 ceapă mare de apă, 2 linguriţe cu usturoi pisat fin, 1 legătură de pătrunjel cu mărar, 50 g flori albe de urzică moartă. Mod de preparare: ardeii copţi se lasă acoperiţi 15- 20 minute, după care se curăţă, se limpezesc cu apă rece, se taie fideluţă şi se amestecă cu ceapa tăiată mărunt, usturoiul şi sosul, iar deasupra se presară verdeţurile tăiate mărunt şi florile albe de urzică moartă întregi. Reţete cu trimiteri 191. Păstrarea verzei murate pe timp de vară. În prima jumătate a lunii martie, când s-a consumat o bună parte din varza murată, se ia varza rămasă, se taie sferturi şi se aşează în borcane mici, deasupra cărora se pun şuviţe de hrean în cruciş, după care se toarnă moare cât încape. Borcanul se leagă la gură cu celofan şi se păstrează la loc rece şi întunecos. În acest fel varza se păstrează intactă până în noiembrie ( când se pune la murat cea din noua recoltă), fără a-şi schimba gustul plăcut. Atât varza murată, cât şi moarea din ea se foloseşte la diferite preparate din bucătăria fără foc. Varza murată nu se spală şi nici nu se ţine în apă, ci numai se stoarce bine în mâini înainte de a fi utilizată. Napii muraţi se păstrează la fel ca mai sus. 192. Păstrarea moarei de varză pe timp de vară După ce s-a pregătit varza ca mai sus, dacă rămâne moare, nu se aruncă, deoarece cea mai mare cantitate de enzime, vitamine, minerale şi alte substanţe care se aflau la început în varză au trecut în ea, fără a mai vorbi de prezenţa acidului lactic, atât de folositor organismului. Moarea se strecoară prin tifon şi se toarnă în sticle care se închid ermetic. Se păstrează la loc rece şi întunecos. În timpul verii se foloseşte în bucătăria fără foc la acritul ciorbelor, salatelor, sosurilor înlocuind oţetul, care distruge calciul din corp. La fel se poate păstra moarea de castraveţi sau cea a altor murături. O gospodină iscusită nu aruncă nimic. 193. Suc de aguridă Acest suc se obţine din boabele de struguri, încă acri, care se mixează şi se foloseşte la acritul ciorbelor, salatelor, sosurilor sau se poate bea cu apă. 194. Suc de agrişe

Se recoltează agrişele când sunt bine dezvoltate, dar încă acrişoare şi se mixează, după care se pot folosi în alimentaţia fără foc. 195. Suc de măcriş Frunzele de măcriş se spală bine şi se mixează, apoi se pot folosi la preparatele de hrană vie. 196. Suc de coacăze roşii Acest suc se obţine prin mixarea fructelor bine coapte. La fel se prepară suc din coacăze aurii. 197. Suc de coacăze aurii Fructele bine coapte se mixează. 198. Suc de revent Tijele de revent (rabarbăr) ajunse la maturitate se taie bucăţele şi se mixează. 199. Suc şi pastă de roşii Se aleg numai roşii frumoase, bine coapte, dar nu trecute din copt. Bine spălate, se mărunţesc fin, se strecoară prin tifon dublu, se agaţă deasupra unui vas emailat şi se lasă să se scurgă 6-8 ore la loc răcoros. Pasta se scoate din tifon şi se pune în borcane de mărime potrivită, în care se adaugă şuviţe de hrean ( 60 g hrean pentru fiecare kg de pastă ). Deasupra se pune ulei de un deget, se leagă strâns gura borcanului, se etichetează şi se păstrează în loc rece şi întunecos. Se poate păstra pasta şi în congelator, fără ulei şi fără hrean. Sucul de roşii se pune în sticle de un litru împreună cu 60 g hrean ( şuviţe ), iar deasupra de un deget ulei. Apoi se închid ermetic, se etichetează şi se păstrează la loc rece şi întunecos. 200. Suc şi pastă de cătină Fructele de cătină se recoltează în perioada 20 august - 20 septembrie, când au cea mai mare cantitate de substanţă activă. Se mărunţesc şi se strecoară prin tifon ca la r. 199. Dacă se păstrează pentru creme, îngheţate sau alifii se conservă fără hrean, în punguţe la congelator; dacă urmează să fie folosite la alte preparate, se păstrează cu hrean. Sucul se păstrează în sticle cu puţin alcool deasupra, în loc rece şi întunecos. 201. Suc şi pastă de gogoşari Se aleg gogoşari bine dezvoltaţi, roşii, cărnoşi şi foarte proaspeţi, se spală, se şterg, li se îndepărtează cotoarele cu seminţe, se mărunţesc fin, se pun în punguţe şi se păstrează la congelator . 202. Pastă şi suc de măceşe Se recoltează ca la r. 200, se spală, se şterg şi se pun pe hârtie albă în poduri cu acoperiş de tablă pentru 14- 16 zile, până se înmoaie bine. Se iau câte puţine şi se trec prin ciur emailat, frecându- le cu mâna sau cu un pisălog de lemn şi picurând apă, pentru a se scurge mai bine ( 400- 500 ml apă la 1 kg măceşe ). Seminţele şi cojile se usucă pentru ceai diuretic. Cu sucul şi cu pasta de măceşe se procedează ca la r. 201. 203. Macerat de tărâţă Tărâţa nu trebuie să fie mai veche de 8-16 zile. Se pune într- un borcan pe un sfert tărâţă peste care se toarnă apă rece până se umple vasul, se amestecă de câteva ori, se lasă la macerat 8-10 ore, după care se strecoară şi se foloseşte în aceeaşi zi.

Pentru o mai bună valorificare a tărâţelor, după ce s-a extras sucul, se pune din nou apă şi se procedează ca mai sus. Se obţine un suc mai slab, dar destul de bun de consumat. 204. Macerat de vâsc Se pun 4 linguriţe cu pulbere de vâsc la un litru de apă, apoi se procedează ca la r. 203. 205. Macerat de coada calului Se prepară ca la r. 203. 206. Grâu germinat Grâul din ultima recoltă, ales de corpurile străine, se pune la înmuiat în apă călduţă timp de 48 de ore, schimbându- i de ori pe zi apa şi limpezindu- l. Se aşează apoi într- o tavă emailată, se stropeşte cu apă caldă, se acoperă cu o foaie de polietilenă de culoare închisă şi se ţine la cald, având grijă să fie bine limpezit dimineaţa şi seara. Vara, grâul pus la germinat în condiţii casnice încolţeşte în 2 zile, iar iarna în 4 zile. Când embrionul este de 1-2 milimetri, grâul este gata. În condiţii de laborator, la temperatura de 20 °C, germinează în 7 zile, ţinut între 2 foi de sugativă umezite, limpezindu- l dimineaţa şi seara. La fel se obţin secara, orzul şi ovăzul. 207. Soia germinată Se procedează ca la r. 206, cu deosebirea că soia se ţine la înmuiat 8 ore şi germinează în 8-9 zile. La fel se procedează cu fasolea şi năutul care germinează în 6-7 zile. La fel se obţin germeni de mazăre, linte (se ţine la înmuiat numai 3 ore) şi de bob. Germenii de lucernă se obţin în 9-10 zile la temperatura de 1030 °C, dacă seminţele sunt umezite permanent şi limpezite de 2 ori pe zi. La fel se germinează seminţele de trifoi. Se folosesc numai seminţe din ultima recoltă. 208. Crupe din germeni de soia Soia germinată se amestecă cu puţină tărâţă, se trece prin maşina de râşnit nuci şi se foloseşte imediat. În caz contrar se oxidează. 209. Hrişcă germinată Se prepară ca soia, vara încolţeşte în 4-5 zile, iar iarna în 6-7 zile. La fel se prepară mazărea, lintea şi meiul. 210. Lucernă germinată Seminţele de lucernă, fiind foarte mici, se pun în săculeţ de tifon. Se folosesc numai seminţe din ultima recoltă, se aleg de impurităţi, se spală de praf şi se ţin la înmuiat (în săculeţ) timp de 8-10 ore, apoi se întind în strat subţire fără a fi scoase din tifon. Se pun în tavă emailată, se stropesc şi se acoperă. Se limpezesc seara şi dimineaţa. După 7-8 zile, când colţul este de 2 milimetri, este gata. La fel se procedează cu sămânţa de trifoi. 211. Pulbere de plante aromatice şi condimentare Se adună în timp optim frunze de pătrunjel, leuştean, mărar, tarhon, mentă, busuioc, angelică, pătlagină, păstârnac, lobodă, e.t.c şi se usucă puse pe hârtie albă în poduri cu acoperiş de tablă, aşezate în strat subţire. Tot secretul este ca plantele să se usuce cât mai rapid pentru a-şi menţine culoarea şi gustul. Când sunt bine uscate, se păstrează în pungi de hârtie, la loc ferit de umezeală, iar la nevoie se pot transforma în pulbere, dar numai pentru 7 zile.

La fel se obţine pulbere din petale de trandafiri, nalbă, gălbenele, şofran. 212. Pulbere din seminţe de plante aromatice şi condimentare Se adună în timp optim seminţe de anason, fenicul, coriandru, chimion, cimbru, busuioc, sovârf, negrilică, angelică, se usucă bine şi se păstrează în pungi de hârtie, la loc ferit de umezeală. La nevoie, se transformă în pulbere. 213. Pulbere de ienupăr Boabele de ienupăr bine uscate, numai din ultima recoltă, se transformă în pulbere, dar nu mai multă decât pentru 7 zile. 214. Pulbere din seminţe de roşii Seminţele şi cojile care rămân de la prepararea sucului şi pastei de roşii se usucă bine şi se transformă în pulbere. 215. Pulbere din seminţe de cătină Se prepară ca la reţeta precedentă. 216. Pulbere din seminţe de gogoşari Seminţele de gogoşari, ardei gras şi ardei lung se usucă bine, apoi se transformă în pulbere. 217. Făina integrală de grâu Se transformă în făină boabele de la orice fel de cereală, dar numai cele din ultima recoltă. Pentru preparatele din bucătăria fără foc făina integrală trebuie să fie foarte proaspătă. Se prepară cu ajutorul maşinii de râşnit cafea, dar numai cât este necesar la un singur consum. Dacă se macină o cantitate mai mare, se poate păstra, dar nu mai mult de 7 zile. La fel se obţine făina de secară, orz, ovăz, mei, hrişcă, bumbac, iar făina de soia se obţine numai după ce boabele au fost ţinute în apă 8-10 ore, apoi se limpezesc, se fierb 10 minute, se limpezesc din nou şi se usucă bine, după care se pot măcina. 218. Făină de soia Boabele de soia se aleg de corpurile străine, se spală de praf şi se pun cu apă călduţă timp de 5 ore, apoi se scurg bine, se limpezesc, se usucă perfect şi se păstrează ca la reţeta precedentă. La nevoie, se transformă în pulbere, dar numai pentru 7 zile. 219. Pulbere de hribi Hribii se taie felioare, se înşiră pe aţă din fibră naturală, cu mici distanţe între ele şi se pun suspendaţi în bătaia soarelui sau în poduri cu acoperiş de tablă, ca să se usuce cât mai rapid. Se păstrează în recipiente de sticlă închise ermetic. La nevoie se transformă în pulbere, dau numai pentru 7 zile. 220. Pulbere de ciuperci de pajişte uscate Se recoltează numai cele mici şi mijlocii, se taie felioare, se înşiră pe aţă şi se pun la uscat în bătaia soarelui. Când sunt bine uscate, se păstrează în pungi de hârtie sau de pânză, la loc rece. La nevoie se transformă în pulbere, dar numai pentru 7 zile. La fel se obţin hribii uscaţi. Pentru a obţine pulbere din orice soi de ciuperci comestibile se aleg numai cele foarte bine uscate şi se râşnesc, dar nu se ţine pulberea mai mult de 7 zile. 221. Ciuperci murate în moare de varză Ciupercile din flora spontană şi cele cultivate sunt un aliment valoros deoarece, pe lângă gustul lor plăcut, sunt foarte hrănitoare; Pot înlocui cu succes carnea şi alte alimente consistente. Mai sunt cunoscute şi sub denumirea de “carne vegetală”, având o mare

calitate nutritivă mai ales atunci când se prepară după reţetele din bucătăria fără foc. Rar se întâlnesc oameni care să nu consume ciuperci. Dar, cu toate că în ţara noastră cresc foarte multe soiuri de ciuperci, gospodinele ( pentru că nu le cunosc îndeajuns pe cele comestibile ) se mărginesc la folosirea celor de cultură. În unele regiuni, mai ales după ploaie, ciupercile se găsesc din belşug de primăvara până toamna târziu. Ele se consumă numai când sunt foarte proaspăt recoltate, nedepăşind 6 ore de la recoltare până la consum. În bucătăria fără foc se consumă numai cele mici şi mijlocii, cele mari fiind toxice. În nici un caz nu se consumă ciupercile care cresc pe timp de ploaie prelungită, deoarece capătă miros neplăcut de carne stricată sau de ou învechit, care dăunează mult organismului. Dar şi mai primejdioase sunt ciupercile otrăvitoare, dintre care unele pot provoca moartea. De aceea, culegătorii de ciuperci trebuie să ştie bine cum să recunoască ciupercile comestibile, pentru a le descoperi pe cele otrăvitoare. Cu oarecare atenţie şi interes acest lucru nu este greu. În general, nu trebuie să se recolteze ciuperci care nu se cunosc, ci numai cele care sunt foarte bine ştiute ca fiind comestibile. Chiar ciupercile considerate bune, dacă sunt ciupite de melci nu se adună, deoarece e posibil ca melcul, mai întâi, să fi mâncat dintro ciupercă otrăvitoare şi apoi, prin salivă, să o transmită la alte ciuperci comestibile. Otrăvirea ciupercilor comestibile se poate realiza şi prin trecerea unui şarpe de la una otrăvitoare la una bună sau prin şuvoaiele de apă ( care apar în caz de ploi torenţiale ) ce ating ambele categorii de ciuperci. De asemenea, au fost cazuri în care oamenii au murit chiar în urma consumării de ciuperci bune, care nu avuseseră nici o legătură cu modurile de infestare de mai sus, dar, la o analiză amănunţită de laborator, s-a constatat că în terenul de unde se recoltaseră ciupercile fuseseră îngropate deşeuri toxice, rămase de la stropitul pomilor. Aşadar, vedeţi în câte feluri se pot otrăvi ciupercile, fapt pentru care trebuie foarte mare atenţie... 222. Ciuperci în oţet Se recoltează ciuperci de pajişte numai mici şi mijlocii, se curăţă, eventual, de urmele de pământ sau de frunziş, se spală în mai multe ape, fără a se curăţa de pieliţa de pe pălărie, se pun apoi într- un vas emailat şi se stropesc cu apă cu sare ( 40 g sare la un litru de apă ), lăsându- se acoperite timp de 24 de ore. Se pun în borcane, cât mai presate, cu şuviţe de hrean şi frunze de ţelină printre ele, iar deasupra se pun 5-6 şuviţe de hrean aşezate în cruciş, un săculeţ de tifon cu 5-6 linguri cu boabe de muştar, 5-6 foi de viţă şi o greutate. Se toarnă peste ele saramura şi oţetul de vin de 9 ° până se umple borcanul ras. Se leagă apoi borcanul la gură şi se păstrează în cămară. La fel se procedează cu râşcovii, cu ghebele, cu ciupercile de gunoi şi cu gălbiorii. 223. Cremogenul Este compoziţia pufuleţilor din făină de porumb şi se găseşte la Piatra Neamţ. 224. Granovitul Aceşti fulgi de grâu, crocanţi şi gustoşi, sunt comod de consumat, uşor de înmuiat, bogaţi în vitamine, minerale şi enzime; ei elimină constipaţia, devin uşor de asimilat, previn şi înlătură stresul. Prin

germinare, grâul îşi măreşte conţinutul de vitamine, enzime şi minerale asimilabile, căpătând valenţe biologice deosebite, care îi conferă calităţi terapeutice. 225. Granovitul grisat Este fabricat la aceeaşi adresă ca mai sus. 226. Germeni de grâu Se obţin numai la mori speciale, dintre care una este şi la Piatra Neamţ. 227. Cireşe negre conservate în miere Ingrediente: 4 kg miere, 1 kg cireşe fără sâmburi, 1 rămurică de busuioc sau de rosmarin. Fructele bine coapte se pun în borcan cu busuiocul şi mierea, se leagă acesta strâns la gură şi se ţine la loc întunecos sau se înfăşoară în hârtie de culoare închisă. Macerarea fructelor se realizează în 6 săptămâni, timp în care borcanul trebuie agitat de 2 ori pe zi dimineaţa şi seara. După trecerea acestui interval se timp, vişinele se scot şi se păstrează în borcane de mărime potrivită, închise ermetic; se pot servi ca dulceaţă sau se folosesc la diferite preparate din bucătăria fără foc. Mierea rămasă după scoaterea cireşelor se toarnă în sticle de culoare închisă şi se păstrează la loc rece şi întunecos. Se poate folosi la lichioruri sau siropuri în bucătăria fără foc. La fel se conservă vişinele, afinele, coacăzele negre, scoruşele, cuişoarele, dudele, agrişele şi gutuile. Măceşele care urmează să fie conservate în miere se recoltează între 20 august - 20 septembrie, când au culoare portocaliu spre roşu şi conţin cea mai mare cantitate de substanţă activă. Se spală de praf, se înfăşoară într- un ştergar gros, care se răsuceşte de mai multe ori, apoi se iau una câte una, se despică în două pe lungime cu un cuţit bine ascuţit, li se scot seminţele, apoi se procedează ca mai sus. În cazul conservării strugurilor, salvia sau busuiocul sunt înlocuite cu rosmarin sau angelică. 228. Zahăr invertit Cel mai bun înlocuitor al zahărului alb este mierea naturală, dar pentru că este mai greu de procurat din cauza preţului piperat, se poate prepara în casă de către gospodine aşa-zisul zahăr invertit, care are putere dublă de îndulcire faţă de zahărul alb. Ingrediente: 1 kg zahăr alb, 450 ml apă, 1 linguriţă cu acid citric sau tartric (sare de lămâie). Aceste ingrediente se pun la fiert pe foc domol, nu direct pe flacără, în vas emailat, fără pete de rugină, timp de 10 minute. Cu o lingură de lemn nouă se colectează în permanenţă spuma care se ridică deasupra. În felul acesta se obţine un amestec de 2 monozaharide (glucoză şi fructoză), cu o putere dublă de îndulcire comparativ cu zahărul alb obişnuit. Prin faptul că zahărul invertit conţine acid citric sporeşte capacitatea de asimilare a calciului în intestin, contribuie la combaterea şi vindecarea rahitismului, previne formarea calculilor renali, dizolvă uraţii (sărurile acidului uric), are certe proprietăţi antiinfecţioase şi nu este cancerigen, ca zahărul alb. 229. Fructe conservate în zahăr invertit Se ia un borcan de mărime potrivită, se pune pe jumătate zahăr invertit şi se completează cu fructe: cireşe, vişine, coacăze, agrişe. Deasupra se aşează 2-3 frunze de viţă de vie şi 2-3 rămurele de

busuioc sau de salvie în cruciş. Se leagă strâns gura borcanului şi se păstrează la rece. Fructele rămân intacte până la următoarea recoltă. În afară de fructe se pot păstra petale de flori comestibile ca: trandafiri, nalbă, bujor, dalie, crizanteme, flori albe de salcâm şi de urzică moartă, creson, conduraşi şi multe altele, care se păstrează la fel de bine şi în miere de albine. 230. Brocoli Este o legumă care se aseamănă cu conopida, dar are culoarea verde. Este considerată o “super legumă” deoarece cercetări recente au plasat- o pe primul loc între legumele bogate în substanţe anticancerigene, cu rol preventiv şi curativ pentru bolile cardio vasculare şi cataractă. Substanţele constituente au un rol deosebit în stoparea înmulţirii haotice a celulelor canceroase, contribuind din plin la prevenirea şi chiar vindecarea diverselor tipuri de cancer (de esofag, laringe, stomac, prostată, colon şi plămâni). 231. Apa de argilă Argila se recoltează numai din zona în care trăim, cu unelte de lemn sau de os, de la o adâncime de peste un metru, aleasă numai cea untoasă, fără impurităţi. Se păstrează numai în vase de sticlă, de porţelan sau de ceramică. În nici un caz nu se folosesc nici la recoltare, nici la depozitare unelte sau vase de metal. Apa de argilă se obţine punând 1 linguriţă cu argilă la un litru de apă. Această apă este un valoros medicament. Argila are proprietatea de a distruge orice microb din apă. Se beau 2 litri de apă de argilă pe zi, din care 500 ml dimineaţa la sculare pe stomacul gol, ajutând organismul foarte mult la o bună circulaţie a sângelui. 232. Leurda Este o plantă care creşte în flora spontană în locuri umede, în preajma pădurilor de foioase. Frunzele ei seamănă cu cele de lăcrămioare, dar frecate în mâini miros a usturoi. În pământ formează un mic bulb ca şi usturoiul, pe care îl înlocuieşte. 233. Patisonul Este un fel de dovlecel în formă rotundă, ca o jumătate de măr domnesc; în ţara noastră este introdus de curând, dar în alte ţări europene este cunoscut şi apreciat în arta culinară, mai ales în preparatele din bucătăria fără foc. 234. Mangoldul Este o plantă cu frunze asemănătoare cu ale sfeclei, dar cu rădăcina lemnoasă, de la care se folosesc frunzele şi tijele. 235. Pulbere din petale de trandafiri Petalele de trandafiri se recoltează pe timp frumos, se usucă rapid în poduri cu acoperiş de tablă, ferite de lumină. Se păstrează în săculeţi, la loc uscat. La nevoie se transformă în pulbere pentru 7 zile. Are un miros plăcut şi culoare cafenie. La fel se prepară pulbere din flori de nalbă de grădină, de gălbenele, petale de nuferi galbeni şi de şofran. De asemenea, în acelaşi mod se poate obţine pulbere de ventrilică, care este foarte utilă în limpezirea memoriei şi ajută în performanţele intelectuale. Ca orice pulbere folosită drept tratament, şi cea de ventrilică se administrează câte un vârf de cuţit cu pulbere, care se ţine sub limbă 10 minute, apoi se înghite cu puţină apă. 236. Urzici şi fasole verde murate în moare de varză Urzicile se pot folosi în alimentaţie începând cu luna martie, până în octombrie. Tăindu- le pe cele mari la 3-4 săptămâni, apar mereu urzici tinere, care se pot prepara în bucătăria fără foc în sute de feluri.

Se recoltează numai vârfurile tinere, iar de la cele mai mărişoare se recoltează numai frunzele fără codiţe. Se spală în mai multe ape reci, se taie cât se poate de mărunt, apoi se pun în borcanul în care a fost pusă, în prealabil, moarea de varză, până la jumătatea acestuia. Se apasă bine, iar peste ele se pun câteva şuviţe de hrean şi 2-3 frunze de viţă. Borcanul trebuie să fie plin ras. Se leagă strâns la gură cu o folie de plastic şi se păstrează la loc rece şi întunecos. După 24 de ore se pot consuma în hrana vie. Urzicile astfel preparate se pot adăuga în salate, ciorbe, sosuri, torturi aperitive, rulade ş.a. În locul lor, în borcan se adaugă moare de varză pentru ca acesta să nu rămână gol. De fiecare dată se procedează la fel. După ce s-au terminat urzicile din borcan, moarea rămasă nu se aruncă, ci se foloseşte la prepararea maionezei de post sau la acritul ciorbelor în bucătăria fără foc. În acest fel urzicile se pot conserva pentru 7,14 sau 21 de zile. De obicei, se pun la murat în borcane cu capacitatea de 800 ml sau chiar mai mari, după numărul membrilor din familie. Dacă sunt condiţii să fie păstrate în beci răcoros, până aproape de 0 °. Dacă sunt puse la murat în octombrie şi li se dublează cantitatea de hrean, se pot păstra în condiţii bune până la noua recoltă. Urzicile ajută foarte mult organismului. Nu degeaba se spune că sunt aliment şi medicament în acelaşi timp. Fasolea se prepară ca mai sus, folosind aceleaşi ingrediente, în afară de urzici, care se înlocuiesc cu păstăi de fasole verde foarte fragede, fără aţe şi fără boabe formate. Înainte de a fi folosite se mărunţesc prin maşina de tocat. 237. Vinete murate în moare de varză Se prepară ca la r. 236, folosind aceleaşi ingrediente, în afară de urzici, care se înlocuiesc cu vinete mijlocii tăiate felioare. Înainte de folosire, vinetele se dau prin maşina de tocat carne. La fel se murează şi patisonul. 238. Tinctură de leurdă Se pun într- o sticlă bulbi sau frunze de leurdă mărunţite (sticla plină), se adaugă peste ele rachiu de secară sau de fructe de 50 ° şi se lasă în bătaia soarelui 14 zile, având grijă ca sticla să fie agitată de 2-3 ori pe zi. Se strecoară prin tifon şi se păstrează în sticle care se închid ermetic, etichetate. Se ţin la loc rece şi ferit de lumină. 239. Cafea de soia Boabele de soia preparate ca la r. 218, bine uscate, se rumenesc auriu şi se macină cu maşina de râşnit cafea. 240. Tinctură de propolis Se iau 10 g de propolis proaspăt recoltat, se curăţă de impurităţi, se mărunţeşte fin şi se pun în sticluţe de culoare închisă cu 50 ml alcool de 90 °. Se lasă la macerat la loc întunecos timp de 9-10 zile, agitând sticluţa de 2 ori pe zi. După acest timp se strecoară prin tifon. Pentru o mai bună valorificare, se mai adaugă încă 50 ml alcool, procedând ca prima dată; iese o tinctură mai slabă, dar destul de bună. Tinctura de propolis se foloseşte la diferite preparate de hrană vie: Este aliment şi medicament în acelaşi timp. 241. Tinctură din muguri de plop negru Mugurii de plop negru se recoltează între 25 februarie - 25 martie. Bine uscaţi, se transformă în pulbere cu ajutorul maşinii de râşnit cafea. Pentru obţinerea tincturii se pun într- o sticluţă 30 g pulbere din muguri de plop negru şi 100 ml alcool de 90 °, procedând în

continuare ca la r. 239. Are aceeaşi aromă şi aceleaşi întrebuinţări cu cea de propolis. 242. Vin de leurdă Se ia un pumn cu frunze de leurdă, se taie mărunt, se amestecă cu 125 ml vin alb, se acoperă şi se lasă 8 ore, se strecoară prin tifon şi se stoarce bine. Leurda din tifon se pune în 150 ml vin alb şi se lasă să dea câteva clocote. Se lasă 15 minute vasul acoperit să se infuzeze, apoi se strecoară prin tifon şi se presează bine. Se amestecă cu vinul macerat la rece, se îndulceşte cu puţină miere şi se bea în cursul unei zile, câte o înghiţitură la 12- 14 ore. Ajută la întărirea memoriei şi creşte performanţele intelectuale. 243. Pâine harică Pâinea harică este cunoscută din cele mai vechi timpuri de către pustnici; de aceea i se mai spune şi pâine pustnicească. Se prepară numai din uruială ( grâu sau secară mărunţită grosier ). Cantitatea necesară pentru o zi este de 1-3 g / kilo- corp la o masă. Dacă o persoană are greutatea de 60 kg, îi vor trebui 180 g, iar pentru cele 3 mese zilnice îi sunt necesare 450 g, aceasta fiind doza ideală. Peste făină se pune apă îndoită cu suc de morcovi şi se frământă o compoziţie tare, care se pune la dospit 10- 12 ore, la temperatura de 38 °C. În general, se prepară seara, ca să stea la dospit toată noaptea. Nu se consumă mai repede decât orele indicate, deoarece în acest timp se formează energiile vii, care sunt "semnul harului ". Pe lângă pâinea harică se mai consumă hrană vie, preparată după reţetele din bucătăria fără foc, pe bază de morcovi, pătrunjel, păstârnac, ţelină, sfeclă roşie, dovleac, dovlecel, patison, gulioare, conopidă, salată verde şi mai ales urzici ( care nu trebuie să lipsească din hrana zilnică ). Se poate folosi cu prudenţă ardeiul iute şi acriturile. Este interzis total uleiul, ca şi alte produse grase, dulciurile de orice fel, produsele lactate. Se pot consuma nuci, alune, arahide, castane comestibile, seminţe de dovleac şi de floarea soarelui. Dacă se respectă total acest regim timp de 60 de zile, se elimină toate toxinele din corp şi orice boală, oricât de gravă ar fi, dispare ca prin minune. Persoanele care sunt obişnuite cu supe şi ciorbe, este bine să adauge în ele pâine harică sau miez de pâine neagră ( graham ), verdeaţă proaspătă şi, astfel, obţin o " supă de sănătate". Cei care suferă de boli de stomac trebuie să strecoare zarzavatul din supe şi ciorbe şi să consume numai partea lichidă. Organismul uman are nevoie zilnic de 2 litri de lichid. Cei foarte grav bolnavi, care nu pot consuma alimente solide, este bine să consume lapte de pâine harică, preparat astfel: 250 ml apă sau suc enzimatic se amestecă cu pâine harică in care s-a pus 1 linguriţă cu suc de cătină

( r. 310 ) sau oţet de vin ori de mere, făcut în casă. Laptele haric trebuie băut cu înghiţituri mici, bine salivat, cu pauze de câte 10- 15 minute între ele, deoarece numai astfel este eficient. Cantitatea necesară pentru 1 zi este de 2 litri. Nu vă îngrijoraţi de anumite reacţii ale organismului, cum ar fi apariţia greţurilor, vărsăturilor, gazelor, chiar diareei, toate acestea reprezentând doar un semn că se elimină toxinele din corp. Referitor la pâinea neagră coaptă în mod obişnuit, nu o excludeţi total şi dintr- o dată din alimentaţie, ci treptat, deoarece oamenii o au " genetic " în memorie; trebuie, de asemenea, să ştim că este indicat să nu se consume coaja de la pâine, fiindcă este anorganică. Pâinea harică, înainte de toate, alimentează sistemul nervos, ajutând în mod cu totul deosebit pe cei care fac eforturi intelectuale, cărora le este recomandat să înlocuiască ceaiul chinezesc şi cafeaua cu lapte de pâine harică. Este de dorit ca şi copii să consume acest produs în locul dulciurilor, care sunt atât de nocive pentru organism. Consumul laptelui de pâine harică duce la vindecarea a numeroase boli. 244. Pâine coaptă la soare Această pâine se prepară numai din făină integrală, iar la nevoie se poate prepara amestecând făină albă cu tărâţă în cantităţi egale. Acestea nu trebuie să aibă mai mult de 8-16 zile de când au fost măcinate, deoarece îşi pierd valoarea nutritivă. Înainte de a prepara pâinea făina folosită în acest scop trebuie să stea cel puţin 3 ore la cald. Mod de preparare: se înmoaie 200 g făină integrală de grâu, de secară sau de hrişcă cu puţină apă călduţă şi se frământă cu mâna timp de 10 minute, până se obţine un aluat tare care se împarte în trei părţi egale. Acestea se întind în foi de 8-9 cm lăţime, 4 milimetri grosime şi 48- 50 cm lungime, apoi se crestează cu cuţitul din 7 în 7 cm şi se pun la uscat pe o sită deasă pe sobă sau pe calorifer (iarna), iar vara se usucă la soare. După 5 ore pâinea este uscată şi se poate păstra în pungi de hârtie, la rece. Pentru o singură persoană această cantitate ajunge pentru 7 zile. În acest aluat, cine doreşte, poate adăuga în loc de apă diferite sucuri (de morcovi, de păstârnac, de ţelină, de urzici, de orz verde) sau diferite pulberi, care sunt un adevărat miracol. Pâinea coaptă la soare se mai poate prepara şi din grâu germinat, secară, hrişcă şi mei, toate germinate sau granovit, în amestec cu făină. 245. Pâine din grâu germinat Se mărunţesc fin 400 g grâu germinat, se amestecă cu tărâţă cât cuprinde şi apă, după care se frământă bine până la obţinerea unui aluat tare. În continuare se procedează ca la reţeta precedentă. Scrisori argument

Mai întâi, vă doresc un călduros “La mulţi ani” în noul an, 2000, care să vă aducă multă sănătate, să aveţi bucuria de a dobândi tinereţea primăverii veşnice, multă fericire şi reuşită deplină în activitatea de zi cu zi. Îmi cer scuze că am îndrăznit să vă răpesc din timpul dvs. atât de preţios, sacrificându- l pentru a ne dărui nouă, celor interesaţi de opera dvs. dătătoare de viaţă. Acum câţiva ani eram pasionată de inegalabila dvs. operă (Coloranţii vegetali) în care am găsit ce-i frumos şi trainic, iar acum vă ocupaţi - în egală măsură - de reţete care salvează şi redau vieţi omeneşti. .... M-aţi impresionat mult pentru dăruirea de sine de care aţi dat dovadă. Acum la fel de mult mă interesează ceea ce faceţi, dând dovadă de un suflet nobil şi generos pus în folosul sănătăţii omului. Din acest motiv solicit mai multe detalii despre reţetele din bucătăria fără foc, care îmi sunt de un real folos. Cu mii de mulţumiri, urări de bine şi de sănătate închei această scrisoare. Mărtoiu Sebastiţa - Tg-Jiu Am 28 de ani şi ţin să vă mulţumesc în mod deosebit pentru ajutorul acordat şi împreună cu Dumnezeu am reuşit să am din nou păr pe cap deoarece în urma unor necazuri foarte mari şi de- abia născusem al treilea copil, am ajuns într- o disperare foarte mare, căci părul a început să-mi cadă din abundenţă. Într- o zi, uitându- mă în oglindă, am văzut că în partea din faţă a capului aveam goluri mari, dar cu ajutorul soluţiei făcute de dvs. şi cu regimul de hrană vie urmat am reuşit să scap de aceste neplăceri. Pentru mine a fost o minune şi ţin să vă mulţumesc încă o dată şi Dumnezeu să vă întărească şi să vă dea putere în continuare ca să ajutaţi oamenii căzuţi în disperare. Cu stimă şi respect, Doina Buta - Piatra Neamţ Mă numesc Elena Văgâi, sunt din Piatra Neamţ şi vreau să mulţumesc minunatei doamne Elena Niţă Ibrian pentru că am scăpat uşor şi rapid de un furuncul subaxilar, urmându- i sfaturile întrutotul. Întrucât sufeream periodic de hidrosadenită eram disperată de iminenţa unei noi intervenţii chirurgicale care să-mi rezolve problema furunculelor. Am folosit unguentul cu plante medicinale pe care mi l-a oferit şi la scurt timp durerile mi- au fost calmate şi infecţia s-a îndepărtat după 3-4 administrări de unguent pe tampon steril şi izolat cu leucoplast. Deoarece mi- a recomandat şi un regim de crudităţi, pe care l-am urmat 2 săptămâni, n-am mai avut recidive. Sunt cucerită de preparatele din plante medicinale cu care doamna Ibrian, această neobosită tămăduitoare nemţeancă, curmă fel de fel de suferinţe. Eu, Eugenia Mădărăşan, din Tg-Mureş sufeream de menstre dureroase, deşi am avut şi o naştere şi ciclu menstrual de 28 de ani. Mereu trebuia să stau la pat, să înghit Lizadon sau Scobutil, să-i indispun pe ceilalţi cu starea mea proastă. Întâlnind- o întâmplător pe această inimoasă doamnă, i-am relatat necazul meu lunar. Mi-a oferit o licoare cu plante medicinale, cu care m- a sfătuit să încep tratamentul din ziua ovulaţiei până la declanşarea menstrei. În prima lună starea mea s-a îmbunătăţit şi

după a doua lună de tratament dismenoreea a rămas doar în amintirile mele urâte. Îi mulţumesc din suflet doamnei Ibrian şi îi doresc sănătate şi mulţi ani ca să poată ajuta cât mai mulţi semeni. Colaboratori Agafiţei Adriana Archip Adina Baroi Mihaela Boldeanu Nicoleta Bolohan Varvara Borcea Gheorghe Borcea Ioana Borcea Ionuţ Botezatu Ligia Botezatu Teodora Budescu Aura Crăciun Ileana Ceoloca Cristina

Chiţimuş Ana Creţu Monica Danilov Dorina Dascăl Rodica Dascăl Horia Fodor Cecilia Gherasim Veronica Iulian Vasilică Jigău Tatiana Manoliu Dan Manoliu Manuela Matcovschi Denisa Platon Raluca

Podaru Valeria Popescu Doina Popescu Gheorghe Popescu Petruţ Ropotică Monica Saftiuc Gheorghe Saftiuc Mioara Savin Maricica Sîrghi Vasile Ştefan Elena Văgâi Florentina Voiculescu Norica Zenembisi Eli