Harta Operelor de Inspiratie Folclorica A Lui Vasile Alecsandri [PDF]

Zitiervorschau

Harta operelor de inspiratie folclorica a lui Vasile Alecsandri Pentru Alecsandri, în concepţia sa , literatura trebuie să educe şi să înrăurească, funcţia ei fiind una morală şi patriotică. Dar, pentru a fi viabilă, ea trebuie să fie naţională, inspirându-se din realitate, din actualitate, ca expresie a unei naţiuni. De-a lungul timpului,creatia folclorica,fie ea in versuri sau in proza, a cunoscut si dezvoltat numeroase specii : bocetul,strigatura,cintecul,snoava,balada populara,basmul sau legenda. Din genul liric fac parte:doina,cintecul de leagan,cintecul satiric,bocetul,strigatura etc.Iar genului epic ii revin:balada sau cintecul batrinesc,poezia obiceiurilor,speciile cele mai raspindite sunt:basmul,snoava,legenda. Motive poetice care au dobindit o structuraspecific romaneasca in folclorul nostru literar sunt:motivul doieni si al dorului,motivul eroic al zburatorului,motivul comuniunii dintre om si natura si motivul jalei. În concepţia lui Alecsandri, folclorul este sursa din care trebuie să ia naştere poezia cultă, el fiind o expresie a sentimentului de naţionalitate şi independenţă.Scriitorul compară poezia populară cu o copilă din Carpaţi: tânără, mândră şi nevinovată, iar doina o consideră cântecul cel mai frumos, cel mai jalnic, cel mai cu suflet dintre câte a auzit în lume. În anul 1849, afirma: „Mie mi-e drag românul şi ştiu a-i preţui bunătăţile cu care l-au dăruit natura. Mi-e drag să-l privesc şi să-l ascult, căci e simplu şi frumos în înfăţişarea lui, căci e curat, înţelept, vesel şi poetic în graiul său. Îmi plac obiceiurile patriarhale, credinţele sale fantastice, danţurile sale vechi şi voiniceşti, portul său pitoresc care, la Roma, se vede săpat pe Columna lui Traian, cântecele sala atât de armonioase!” Alecsandri nu descoperă folclorul, căci înainte de el s-au mai alcătuit culegeri de folclor, dar mai mult decât oricine, dincolo de însemnătatea etnografică sau culturală a poeziei populare, el licitează valoarea ei estetică ce îl entuziasmează până într-atât încât îi smulge afirmaţia, privită mai târziu cu o oarecare ironie, că românul e născut poet .

Prin contaminarea cu folclorul, socoteşte poetul, literatura naţională sar putea regenera. În poezia populară, Alecsandri descoperă întotdeauna nota patriotică şi socială, precum şi informaţia istorică. Romantic, în spiritul vremii, în comentariile sale din culegerea „Balade adunate şi îndreptate” (1852-1853), în ediţia din 1866 „Poezii populare ale românilor”, în schimb, consideraţiile lui vorbesc despre circulaţia internaţională a unor teme şi motive. Piesele sunt culese din toate regiunile locuite de români, Vasile Alecsandri a considerat folclorul și istoria națională ca surse de inspirație, dau nota de originalitate literaturii române atât prin subiect, cât și prin expresie. În poezia de inspirație istorică, poetul român preia tehnici stilistice și motive de la romanticii francezi și le autohtonizează. Alecsandri fiind cel dintâi care constată unitatea folclorului român. A încercat o clasificare pe specii: cântece bătrâneşti sau balade, doine sau cântece de dor, cântece haiduceşti, hore sau cântece de jale, clasificare preluată de mulţi folclorişti. Sub influenţa poeziei populare părăseşte compunerile în limba franceză şi „improvizează” poezii de inspiraţie populară, numite în saloanele ieşene „poezii de colibă” (după S. Cioculescu). In această direcţie este încurajat şi de Elena Negri: „Continuă cum ai început; cel mai frumos titlu de glorie la care trebuie să râvnească un poet e acela de poet naţional şi popular”, îi scria aceasta. Un astfel de ideal venea şi din redacţia „Daciei literare". Acest important compartiment al artei sale debutează cu poezia Doina (1842) scrisă împreună cu Strunga şi Baba Cloanţa şi pe care le va aşeza, în 1853, în fruntea volumului Doine şi lăcrămioare. considerate „cele mai bune poezii ale mele". În 1849 Alecsandri va publica un studiu, Românii şi poezia lor, pentru ca în 1852 să facă să apară volumul Balade - Adunate şi îndreptate de V. Alecsandri, partea I, Iaşi. Prin gestul său Alecsandri a generat în literatura de specialitate o întreagă discuţie. El a fost convins că numai astfel se poate restitui nestematelor culese de dânsul frumuseţea lor originară. A adăugat uneori versuri, alteori a născocit „cântece” întregi: Movila lui Burcel,

Cântecul lui Mihai Viteazul, nu a avut o intervenţie grosolană, ceea ce a determinat ca ulterior acestea să circule în popor tocmai cu haina dată de Alecsandri: Mioriţa, Meşterul Manole, Toma Alimoş, Miu Copilul. Problematica operelor lui Vasile Alecsandri caracterizata de forma in care erau redactate si tiparite. Fiind un pasoptist , el a conturat valoarea nationala a poporului roman evidentiind toate secretele ei, dar variantile tiparite pe pamintul basarabean era in forma chirilica, ce inchidea ochi unilor cetateni basarabeni din cauza influentei de peste nistru. Deasemea operele lui Alecsadri isi stingeau scopul foarte lent intre prut si nistru, deoarece Domnul Moldovei, Mihail Sturdza, a retezat imediat orice tentativă de mişcare revoluţionară arestând pe majoritatea complotiştilor., Alecsandri fiind nevoit sa plece in Ardeal care a lucrat la revista „România viitoare”, susţinând cauza unionistă a românilor, cu ajutorul lui Alecu Russo şi Nicolae Bălcescu

Culegerile lui Alecsandri pot fi privite ca un fapt trecut în domeniul istoriei culturale şi supuse criticii obiective în ce priveşte concepţia şi realizarea. Opera sa va fi mereu citită şi va rămâne un moment luminos în desfăşurarea literaturii noastre. Întreaga creaţie a lui Alecsandri, fie ea poezie, proză ori dramaturgie a contribuit la consolidarea şi dezvoltarea literaturii române, într-un moment în care era nevoie de un astfel de spirit novator. Într-o epocă plină de contraste, bardul de la Mirceşti deschide drumuri pentru scriitorii ce vor urma.