Ghid Juridic Protectia Copilului [PDF]

Zitiervorschau

ghid juridic privind promovarea şi respectarea drepturilor copilului

“Copil înseamnă orice fiinţă din lume în vârstă de până la 18 ani.” (art. 1 al Convenţia Naţiunilor Unite cu privire la drepturile copilului)

Ghid juridic privind promovarea și respectarea drepturilor copilului

1

Coordonare:

Gabriela Alexandrescu Preşedinte executiv - Organizaţia Salvaţi Copiii Liliana Bibac Coordonator program - Organizaţia Salvaţi Copiii Analiză legislativă şi redactare ghid:

George Roman Director de programe - Organizaţia Salvaţi Copiii

2

Ghid juridic privind promovarea și respectarea drepturilor copilului

ghid juridic privind promovarea şi respectarea drepturilor copilului

- ianuarie 2014 Ghid juridic privind promovarea și respectarea drepturilor copilului

3

Cuvânt înainte Asigurarea protecţiei şi promovării depline a drepturilor copilului reprezintă un obiectiv asumat de autorităţile române o dată cu semnarea Convenţiei ONU cu privire la drepturile copilului. Cu toate acestea, reuşita acestui demers nu poate fi realizată în lipsa cunoaşterii prevederilor legale în această materie, de către copii, în primul rând, ca beneficiari ai acestor drepturi, dar şi de către părinţi, factori de decizie sau societate civilă.

În cadrul acestui efort comun, parteneriatul cu organizaţiile nonguvernamentale reprezintă una dintre cele mai eficiente modalităţi de asigurare a unei informări reale şi adecvate a tuturor actorilor sociali relevanţi cu privire la drepturile fundamentale ale fiecărui copil şi responsabilitatea care ne revine, nouă tuturor, în ceea ce priveşte garantarea respectării acestora. Codrin SCUTARU Secretar de Stat Departament Politici de Familie şi Asistenţă Socială Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice

Protecţia copiilor reprezintă o prioritate a politicii fiecărui stat. În acest sens, legislaţia în domeniu a fost adaptată cerinţelor Convenţiei ONU cu privire la drepturile copilului şi a altor tratate internaţionale pe care România le-a ratificat.

Prezentul ghid are menirea de a oferi informaţii esențiale privind actelele normative care reglementează drepturile copilului. Ghidul se adresează părinţilor şi copiilor care pot consulta ghidul pe teme specifice problemelor lor. El poate fi util şi personalului instituţiilor de stat sau organizaţiilor neguvernamentale cu preocupări în domeniul promovării și respectării drepturilor copilului. Gabriela Alexandrescu Președinte Executiv Organizația Salvați Copiii

4

Ghid juridic privind promovarea și respectarea drepturilor copilului

Cuprins Principii generale de protecţie a drepturilor copilului

Sistemul instituţional de protecţie a copilului şi familiei Instanţa de judecată Comisia pentru protecţia copilului Direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului Sistemul naţional de asistenţă socială Serviciul public de asistenţă socială Direcţia Protecţia Copilului Organisme neguvernamentale

7

14 20 25 30 38 44 45

Măsuri de protecţie a drepturilor copilului Măsuri de protecţie specială a copilului lipsit temporar sau definitiv de ocrotirea părinţilor săi 51 Protecţia copilului cu părinţi plecaţi la muncă în străinătate 63 Asistentul maternal 65 Drepturile şi obligaţiile părinteşti 69 Obligaţia de întreţinere 76 Raporturile dintre părinții divorțați și copiii lor minori 78 Dreptul copilului la menţinerea relaţiilor personale cu părinţii 80 Tutela 85 Adopţia 92

Măsuri de sprijinire a familiei şi copilului Alocaţia de stat pentru copii Alocaţia pentru susţinerea familiei Concediul pentru creşterea copiilor în vârstă de până la 2 ani, respectiv 3 ani pentru copilul cu handicap Concediu şi indemnizaţia de maternitate Concediul şi indemnizaţia pentru îngrijirea copilului bolnav Concediul şi indemnizaţia de risc maternal Venitul minim garantat; acordarea ajutorului social Cantinele de ajutor social Ajutorul de deces Pensia de urmaş Pensia de invaliditate Burse pentru elevi Protecţia socială a persoanelor cu handicap Dreptul la educaţie Protecţia persoanelor infectate HIV sau bolnave de SIDA Sprijin pentru achiziţionarea de calculatoare Ghid juridic privind promovarea și respectarea drepturilor copilului

102 104

109 116 117 118 121 129 132 133 135 136 140 144 155 159 5

Dreptul la muncă Încadrarea în muncă a copiilor

Identitatea copilului şi a familiei Actele de stare civilă Actul de identitate (CI) Paşaportul Numele şi prenumele copilului Domiciliul copilului Cetăţenia copilului Livretul de familie Filiaţia

Măsuri speciale de protecţie a copilului şi familiei Drepturile copiilor refugiaţi sau afectaţi de conflicte armate Traficul de copii Interzicerea oricăror forme de violenţă asupra copilului Combaterea violenţei în familie Constituţia României (extras) Convenţia Naţiunilor Unite cu privire la drepturile copilului Legea copilului Codul Penal (extras)

6

160

163 170 172 178 181 182 184 185

188 197 199 204

207 210 226 274

Ghid juridic privind promovarea și respectarea drepturilor copilului

Principii generale de protecţie a drepturilor copilului Atât documentele internaţionale cât şi reglementările interne privind drepturile copilului cuprind un set de principii generale de drept ce trebuie respectate în toate situaţiile în care copilul este implicat. Forţa acestor principii vine nu doar din reafirmarea de către comunitatea internaţională a încrederii sale în drepturile fundamentale ale omului, în demnitatea şi unicitatea persoanei umane, ci şi din recunoaşterea şi exercitarea efectivă şi repetată a drepturilor izvorâte din acestea. Convenţia ONU cu privire la drepturile copilului a fost adoptată de Adunarea Generală a Naţiunilor Unite la 20 noiembrie 1989. Până în prezent, Convenţia a fost ratificată de 193 de ţări, membre ale Naţiunilor Unite (cu excepţia Somaliei, Sudanului de Sud și SUA). Orice stat care ratifică Convenţia îi recunoaşte conţinutul, se obligă să îl respecte şi să îl aplice în mod corespunzător. Conform prevederilor Convenţiei, copilul trebuie tratat cu respect, iar statul este obligat să îi asigure cele mai bune condiţii de dezvoltare şi respectarea drepturilor. Drepturile conţinute în Convenţie trebuie să fie aplicate tuturor copiilor, fără discriminare. Fiecare copil are dreptul la viaţă, la educaţie şi la o dezvoltare armonioasă. Principiile generale consacrate de Convenţie şi implementate în legislaţia românească sunt următoarele: 1. Interesul superior al copilului. Având caracter primordial în materie de drepturi ale copilului, principiul interesului superior al copilului presupune, în legislaţia românească, trei direcţii complementare de acţiune: prima se circumscrie domeniului juridic al reglementărilor din domeniul respectării şi promovării drepturilor copilului, reglementări care trebuie să se subordoneze cu prioritate acestui principiu; cea de-a doua direcţie priveşte caracterul primordial al principiului în raport cu drepturile şi obligaţiile ce revin părinţilor copilului, altor reprezentanţi legali ai săi, precum şi oricăror persoane cărora le-a fost plasat în mod

Ghid juridic privind promovarea și respectarea drepturilor copilului

7

legal; a treilea aspect are în vedere faptul că interesul superior al copilului va prevala în toate demersurile şi deciziile care privesc copiii, întreprinse de autorităţile publice şi de organismele private autorizate, precum şi în cauzele soluţionate de instanţele judecătoreşti. Interesul superior al fiecărui copil este determinat luând în considerare particularitățile de viață și nevoile concrete ale acestuia. Legea 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului oferă criterii minime ce trebuie avute în vedere la stabilirea interesului superior: a) nevoile de dezvoltare fizică, psihologică, de educaţie şi sănătate, de securitate şi stabilitate şi apartenenţă la o familie; b) opinia copilului, în funcţie de vârsta şi gradul de maturitate; c) istoricul copilului, având în vedere, în mod special, situaţiile de abuz, neglijare, exploatare sau orice altă formă de violenţă asupra copilului, precum şi potenţialele situaţii de risc care pot interveni în viitor; d) capacitatea părinţilor sau a persoanelor care urmează să se ocupe de creşterea şi îngrijirea copilului de a răspunde nevoilor concrete ale acestuia; e) menţinerea relaţiilor personale cu persoanele faţă de care copilul a dezvoltat relaţii de ataşament. În orice cauză care priveşte drepturi ale copilului, instanţa verifică dacă înţelegerile dintre părinţi sau ale acestora cu alte persoane respectă interesul superior al copilului.

8

2. Universalitatea drepturilor copiilor, egalitatea de șanse și nediscriminarea. Potrivit acestui principiu, toţi copiii se vor bucura de toate drepturile conferite de nevoia lor de protecţie specială şi care sunt consacrate de lege. Drepturile enunţate de legislaţie trebuie să fie recunoscute tuturor copiilor, nefiind admise excepţii, deosebiri sau discriminări bazate pe rasă, culoare, sex, limbă, religie, apartenenţă culturală, avere, origine naţională, opinie politică, naţionalitate, apartenenţă etnică sau origine socială, situaţia materială, gradul şi tipul unei deficienţe, statutul la naştere sau statutul dobândit, pe dificultăţile de formare şi dezvoltare sau de alt gen ale copilului, ale părinţilor ori ale altor reprezentanţi legali sau de orice altă distincţie. În exercitaGhid juridic privind promovarea și respectarea drepturilor copilului

rea drepturilor lor, copiii sunt egali, indiferent de situaţia lor personală sau a familiei.

3. Dreptul la protecție, dezvoltare şi supravieţuire. Dreptul inerent la viaţă al copilului corespunde obligaţiei Statului şi a părinţilor de a asigura supravieţuirea şi dezvoltarea lui, interesul superior al copilului fiind circumscris acestuia. Respectarea acestei obligaţii este evaluată în funcţie de împlinirea celorlalte drepturi prevăzute de Convenţia ONU cu privire la drepturile copilului sau de legislaţia internă. Lipsa accesului la condiţii decente de viaţă, la servicii socio-medicale de calitate, la protecţie împotriva oricăror forme de violenţă, exploatare sau neglijare, neparticiparea şcolară reprezintă factori care pot conduce la ameninţarea dezvoltării normale a copilului, la punerea în pericol a dreptului la supravieţuire sau chiar la decesul copilului. 4. Dreptul la un nume şi o cetăţenie. Faptul natural al naşterii conferă persoanei, încă de la acest moment, unul din primele drepturi civile - dreptul la nume. De asemenea, ca legătură și apartenență la un stat, orice copil are dreptul la cetăţenie. Iar dacă este posibil, copilul dobândește, ca parte a identității sale, dreptul de a-şi cunoaşte părinţii şi de a fi îngrijit, crescut şi educat de aceştia, pe scurt, dreptul la viața de familie. Astfel, identitatea stabilită prin cele trei elemente constitutive nume, cetățenie, familie - asigură copilului recunoașterea sa ca subiect de drepturi și, mai târziu, de obligații.

5. Dreptul la securitate socială. Complexitatea acestui drept rezidă inclusiv din nevoia de asigurare a unei asistenţe prenatale adecvate, de care să beneficieze şi mama copilului. Acesta din urmă trebuie să se bucure de timp liber, să beneficieze de asistenţă medicală, hrană adecvată, având dreptul şi la o locuinţă. Aşadar, acest principiu consacră dreptul copilului şi al mamei sale de a se bucura de protecţie, atât înainte de naştere cât şi în perioada postnatală. Este dreptul care are o lungime în timp ce depăşeşte a priori durata fizică a vieţii copilului, drept ce se naşte înaintea titularului său, s-ar putea spune.

Ghid juridic privind promovarea și respectarea drepturilor copilului

9

6. Dreptul la educaţie. Dreptul la educaţie presupune accesul la sistemul de învăţământ existent la un moment dat şi la resursele culturale, artistice şi sportive ale societăţii. Copilul are dreptul de a fi respectat de cadrele didactice, de a fi informat asupra drepturilor sale şi de a protejat împotriva violenţei ori tratamentului degradant sau umilitor. Educaţia trebuie să aibă un caracter incluziv, urmărind atât acumularea de cunoştinţe teoretice şi practice, cât şi evoluţia progresivă a trăsăturilor de personalitate şi a experienţei practice individuale. 7. Protecţia specială pentru copilul dezavantajat din punct de vedere fizic, mental sau social. Acest principiu, dublând practic dreptul la egalitate pentru toţi copiii, asigură şanse egale celor care din cauza unei dizabilităţi pot fi marginalizaţi în societate. Mai mult decât atât, acest drept obligă societatea la o conduită mai mult decât protectivă faţă de aceşti copii, cărora trebuie să le asigure tratamentele recuperatorii necesare, educaţia şi îngrijirea cerute de particularităţile situaţiei lor. 8. Protecţie împotriva oricăror forme de neglijenţă, cruzime şi exploatare. Copilul trebuie apărat impotriva practicilor crude, inumane, degradante sau de exploatare. Nu trebuie să fie obiect al comerţului de orice fel şi nu trebuie obligat să desfăşoare activităţi economice daunătoare sănătăţii, educaţiei sau dezvoltării sale. Nu este exclus dreptul la muncă al minorului, însă acesta trebuie respectat cu stricteţe în limitele capacităţilor sale intelectuale şi fizice. Din acest motiv, autorităţile guvernamentale stabilesc o vârstă minimă corespunzătoare capacităţii copilului de a desfăşura activităţi economice uşoare. Toate aceste măsuri sunt luate în spiritul protejării unei dezvoltări normale din punct de vedere fizic, mental sau moral.

10

9. Prioritate la protecţie şi ajutor. Datorită situaţiei sale desoebite, de vulnerabilitate fizică şi psihică, comparativ cu alţi membri ai societăţii, copilul trebuie să fie primul beneficiar al măsurilor de protecţie şi ajutor. Aşadar, atunci când o comunitate are nevoie de protecţie, primii membri ai acelui grup beneficiar al măsurilor protective vor fi copiii. Ghid juridic privind promovarea și respectarea drepturilor copilului

10. Principiul respectării demnităţii copilului. Copilul are dreptul la respectarea personalităţii şi individualităţii sale şi nu poate fi supus pedepselor fizice sau altor tratamente umilitoare ori degradante. Legea precizează că măsurile de disciplinare a copilului nu pot fi stabilite decât în acord cu demnitatea copilului, nefiind permise sub nici un motiv pedepsele fizice, tratamentele umilitoare ori acelea care se află în legătură cu dezvoltarea fizică, psihică sau care afectează starea emoţională a copilului. Acest principiu înglobează şi dreptul la protejarea imaginii sale publice, a vieţii intime, private şi familiale. Legislația românească acordă copilului dreptul să depună singur plângeri referitoare la încălcarea drepturilor sale fundamentale.

11. Principiul respectării dreptului la participare al copilului. Participarea copiilor reprezintă un concept tot mai des invocat. Participarea efectivă şi relevantă a copilului presupune: 1. susţinerea copiilor în implicarea lor activă în luarea de decizii la niveluri diferite şi în domenii variate 2. informarea copiilor, dialog şi respect mutual între copii şi adulţi; 3. încurajarea şi mandatarea copiilor de a realiza şi conduce activităţi practice; 4. conştientizarea rolului şi impactului participării asupra dezvoltării capacităţii copiilor şi îmbogăţirii experienţei lor sociale. Cu alte cuvinte, copiii au dreptul de a fi ascultaţi, de a-şi exprima liber opiniile cu privire la toate aspectele care îi afectează, beneficiază de libertatea de exprimare, gândire, petiţionare, de asociere şi acces la informaţie. 12. Principiul primordialităţii părinţilor cu privire la respectarea şi garantarea drepturilor copilului. Creşterea şi asigurarea condiţiilor necesare pentru dezvoltarea copilului revine în primul rând părinţilor, prin îngrijirea acestuia, menţinerea relaţiilor personale cu el, prin asigurarea creşterii, educării şi întreţinerii sale, precum şi prin reprezentarea legală şi administrarea patrimoniului său. Familia trebuie să fie mediul în care copilul trebuie să se bucure de dragoste, securitate morală şi materială şi doar în caz de nevoie fiind admisă protecţia alternativă. În subsidiar, responsabilitatea pentru protecţia şi asistenţa

Ghid juridic privind promovarea și respectarea drepturilor copilului

11

copilului în exercitarea drepturilor sale revine colectivităţii locale, iar intervenţia statului în mecanismele drepturilor copilului este considerată complementară.

13. Principiul responsabilizării părinţilor cu privire la respectarea şi garantarea drepturilor copilului. Exercitarea drepturilor şi respectarea obligaţiilor părinteşti conferă părinţilor un statut special în raport cu respectarea şi garantarea drepturilor copilului. Părinţii sunt reprezentanţii legali ai copiilor şi sunt principali agenţi educativi, modelând conduita acestora. Totodată, ei veghează ca drepturile copiilor lor să fie respectate atât în familie, cât şi în afara ei. Este bine înţeles faptul că respectul pentru valorile umanităţii trebuie insuflate prin grija părinţilor sau a reprezentanţilor săi, după caz, acestora revenindu-le sarcina de a veghea ca, în nici un moment, copilul să nu abdice de la acestea. 14. Principiul stabilităţii şi continuităţii în îngrijirea, creşterea şi educarea copilului ţinând cont de originea sa etnică, religioasă, culturală şi lingvistică. Principiul reprezintă și unul dintre criteriile de determinare a interesului superior al copilului și anume, luarea în considerare a istoricului copilului în situațiile de abuz și neglijare. Astfel, când se impune luare unei măsuri de protecție (tutela, măsurile de protecție specială sau adopția) principiul stabilității obligă autoritățile să acorde servicii și prestații pentru a permite menținerea copilului în propria familie. Dacă acest lucru nu este posibil, în preluarea drepturilor părintești au întâietate membrii familiei extinse, ceea ce asigură un anumit grad de continuitate protecției copilului. 15. Principiul celerității în luarea oricărei decizii cu privire la copil. În domeniul protecției drepturilor copilului, rapiditatea cu care sunt luate măsurile și pronunțate deciziile asigură, în special când se pune problema asigurării securității copilului sau protecției lui împotriva situațiilor de abuz, materializarea drepturilor copilului. 16. Principiul interpretării fiecărei norme juridice

12

Ghid juridic privind promovarea și respectarea drepturilor copilului

referitoare la drepturile copilului în corelaţie cu ansamblul reglementărilor din această materie. O regulă importantă o reprezintă prioritatea reglementărilor internaționale, consacrată prin Constituția României, art. 20 alin 2, potrivit căreia, dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale, cu excepţia cazului în care Constituţia sau legile interne conţin dispoziţii mai favorabile. Un al doilea aspect al interpretării juridice corecte îl constituie necesitatea coroborării articolelor din Legea 272/2004 privind protecție și promovarea drepturilor copilului cu dispoziții din alte acte normative care reglementează aplicarea și respectarea drepturilor copilului, cum ar fi, Noul Cod civil, Legea 272/2004 privind regimul juridic al adopției, Legea 1/2011 privind educația națională, alte legi, hotărâri sau ordonanțe de urgență etc.

Ghid juridic privind promovarea și respectarea drepturilor copilului

13

Instanţa de judecată Justiția în România

Aspecte generale privind instanța judecătorească

Competenţa generală

14

Justiţia se realizează prin următoarele instanţe judecătoreşti: a) Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - instanța supremă a României, cu personalitate juridică și sediul în capitală; b) curţi de apel - instanţe cu personalitate juridică, în circumscripţia cărora funcţionează mai multe tribunale şi tribunale specializate; c) tribunale - instanţe cu personalitate juridică, organizate la nivelul fiecărui judeţ şi al municipiului Bucureşti, şi au, de regulă, sediul în municipiul reşedinţă de judeţ, în circumscripţia cărora cuprinse toate judecătoriile din judeţ sau, după caz, din municipiul Bucureşti; d) judecătorii - instanţe fără personalitate juridică, organizate în judeţe şi în sectoarele municipiului Bucureşti; în județe, judecătoriile sunt amplasate în mai multe localități, iar în București, fiecare sector are câte o judecătorie. Completele şi secţiile specializate pentru minori şi familie, precum şi tribunalele specializate pentru minori şi familie judecă atât infracţiunile săvârşite de minori, cât şi infracţiunile săvârşite asupra minorilor. Instanţa judecătorească este singura autoritate competentă să se pronunţe cu privire la persoana care exercită drepturile şi îndeplineşte obligaţiile părinteşti în situaţia în care copilul este lipsit, temporar sau permanent, de ocrotirea părinţilor săi. Tot ea stabileşte modalităţile în care se exercită drepturile şi se îndeplinesc obligaţiile părinteşti, decăderea totală sau parţială din exerciţiul acestor drepturi sau redarea exerciţiului lor. În toate cauzele acestea instanţa ia în considerare, cu prioritate, interesul superior al copilului.

Instanţa judecătorească se pronunţă în cauzele de stabilire a unei măsuri de protecţie în care părinţii, ori numai unul dintre ei, sau alt reprezentant legal refuză să-şi dea acordul cu privire la măsura de protecţie, ori atunci când acest consimţământ nu Ghid juridic privind promovarea și respectarea drepturilor copilului

Competenţa teritorială

Competenţa materială

poate fi obţinut datorită lipsei părinţilor (necunoscuţi, decedaţi, dispăruţi), a decăderii lor din drepturile părinteşti sau în cazul în care aceştia au interese contrare intereselor copilului. Instanţa se pronunţă şi în cazul în care copilul care a împlinit 14 ani refuză să-şi dea consimţământul cu privire la stabilirea unei măsuri de protecţie specială.

În soluţionarea cauzelor privind protecţia copilului, inclusiv în cauzele privind adopţia, chiar şi cea internaţională, competentă din punct de vedere teritorial este tribunalul de la domiciliul copilului sau în a cărei circumscripţie acesta a fost găsit, când domiciliul acestuia nu este cunoscut. Prin excepţie de la această regulă generală, în cazul copiilor români repatriaţi din alte state, cărora nu le este cunoscut cu exactitate domiciliul ori reprezentanţii legali ai acestora refuză primirea lor, competenţa alternativă privind dispunerea unei măsuri de protecţie este a Tribunalului Bucureşti. De asemenea, în cazul copiilor străini neînsoţiţi, identificaţi pe teritoriul României, măsura de protecţie a plasamentului se va dispune doar de Tribunalul Bucureşti.

În cauzele privind pregătirea, dispunerea sau validarea măsurilor de protecţie, inclusiv în cauzele privind încuviinţarea adopţiei, tribunalul are competenţă materială exclusivă. Aceeaşi instanţă este cea care se pronunţă şi cu privire la modificarea sau încetarea măsurilor dispuse. În acest sens, instanţa judecătorească: • poate limita exercitarea dreptului părintelui separat de copilul său de a avea legături cu acesta, dacă este în interesul copilului această limitare; • ascultă copilul care a împlinit vârsta de 10 ani în orice cauză care îl priveşte pe acesta, şi cu care a fost investită. Pot fi ascultaţi de către instanţă şi copiii care au vârsta mai mică de 10 ani. Refuzul de a asculta copilul, atunci când acesta cere să fie audiat, trebuie expres motivat; • se pronunţă cu privire la exercitarea drepturilor părinteşti şi a îndeplinirii obligaţiilor corelative, atunci când între părinţi există neînțelegeri cu privire la exercitarea lor; • primeşte contestaţiile înaintate de părinţi sau de copilul

Ghid juridic privind promovarea și respectarea drepturilor copilului

15

16

care a împlinit 14 ani, privind măsurile de protecţie; • soluţionează, pe fond, contestaţiile împotriva hotărârilor emise de comisia pentru protecţia copilului; • în situații temeinic motivate, stabilește măsurile de protecție specială în situaţia în care copilul de 14 ani refuză să îşi dea consimţământul, trecând peste refuzul acestuia de a-și da consimțământul faţă de măsura propusă. • instituie tutela în situaţia în care ambii părinţi sunt decedaţi, necunoscuţi, decăzuţi din exerciţiul drepturilor părinteşti, puşi sub interdicţie, declaraţi judecătoreşte morţi sau dispăruţi, precum şi în cazul în care, la încetarea adopţiei, instanţa hotărăşte că este în interesul copilului instituirea tutelei; • stabileşte măsura plasamentului, în condiţiile legii, atunci când nu se poate institui tutela, atunci când părinţii nu îşi dau acordul pentru instituirea unei măsuri de protecţie, ori în cazul în care este în interesul copilului ca acesta să fie despărţit de părinţii săi. Se pronunţă de asemenea şi în cazul în care se impune menţinerea sau înlocuirea plasamentului în regim de urgenţă dispus de direcţia de asistenţă socială şi protecţia copilului cu o altă măsură de protecţie; • dispune măsura de supraveghere specializată faţă de copilul care a săvârşit o faptă penală şi nu răspunde penal, când nu există acordul părinţilor sau reprezentantului legal pentru această măsură; • stabileşte cuantumul contribuţiei lunare a părinţilor la întreţinerea copilului pentru care a dispus plasamentul; • încuviinţează deschiderea procedurii adopţiei interne şi ia act de existenţa consimţământului la adopţie din partea părinţilor fireşti sau a reprezentantului legal precum şi din partea copilului, în cazul în care acesta a împlinit 10 ani; • dispune încredinţarea copilului în vederea adopţiei, la cererea direcţiei de asistenţă socială şi protecţia copilului; • încuviinţează adopţia şi poate dispune desfacerea sau nulitatea acesteia; • încuviinţează deschiderea procedurilor privind adopţia şi încuviinţează adopţia internaţională. În egală măsură, în conformitate cu prevederile Codului de procedură civilă, Judecătoria şi nu Tribunalul, având competenţă Ghid juridic privind promovarea și respectarea drepturilor copilului

materială exclusivă, va emite, la cererea direcţiei de asistenţă socială şi protecţia copilului, o ordonanţă preşedinţială pentru stabilirea plasamentului în regim de urgenţă, în cazul copilului neglijat sau abuzat, atunci când pericolul în care se află acesta este iminent. Reguli de procedură în faţa instanţei

• cauzele sunt soluţionate în regim de urgenţă şi sunt scutite atât de timbru judiciar cât şi de taxa de timbru; • audierea de către instanţă a copilului care a împlinit 10 ani este obligatorie. Poate fi ascultat şi copilul care nu are această vârstă, dacă instanţa apreciază că este necesar pentru soluţionarea cauzei. În toate cazurile opiniile copilului vor fi luate în considerare şi li se va acorda importanţa cuvenită, în raport cu vârsta şi gradul de maturitate ale acestuia. În cazul în care la solicitarea copilului să fie ascultat instanţa refuză această cerere, este obligatoriu să se motiveze acest refuz. Atunci când audierea copilului are loc în cauze privind abuzuri la care acesta a fost expus, audierea are loc obligatoriu în camera de consiliu, în prezenţa unui psiholog şi numai după o pregătire corespunzătoare a copilului; • în toate cauzele privind măsurile de protecţie a copilului participarea procurorului este obligatorie. La soluţionarea cauzei, instanţa citează ca părţi şi reprezentantul legal al copilului, precum şi direcţia de asistenţă socială şi protecţia copilului; • declaraţia scrisă a copilului abuzat sau neglijat poate fi administrată ca probă, din oficiu. Această declaraţie poate fi înregistrată prin mijloace tehnice audio-video numai cu acordul copilului şi în prezenţa unui psiholog; • termenele de judecată nu pot fi mai mari de 10 zile iar părţile sunt considerate legal citate dacă citaţia le-a fost comunicată cu cel puţin o zi înaintea judecării; • pronunţarea hotărârilor de soluţionare a cauzelor se face în ziua dezbaterilor finale şi numai în situaţii deosebite aceasta putându-se amâna cel mult două zile. Redactarea hotărârilor şi comunicarea acestora către toate părţile se face în termen de 10 zile. Hotărârile pronunţate în primă instanţă sunt executorii şi definitive. Acestea pot fi atacate cu recurs în termen de 10 zile de la data comunicării lor;

Ghid juridic privind promovarea și respectarea drepturilor copilului

17

Instanța de tutelă și familie

Amânarea competenței instanței de tutelă și familie până la reorganizarea judecătorească

Competența instanței de tutelă și familie 18

• în cazul în care instanţa se pronunţă cu privire la stabilirea plasamentului în regim de urgenţă pentru înlăturarea pericolului iminent de a fi abuzat sau neglijat un copil, procedura în faţa instanţei de judecată este cea a ordonanţei preşedinţiale. După punerea în aplicare a ordonanţei preşedinţiale, în termen de 48 de ore, direcţia de asistenţă socială şi protecţia copilului va sesiza instanţa pentru dispunerea unei măsuri de protecţie, conform procedurii ordinare. • în procedurile privind adopţia, hotărârile instanţelor nu sunt executorii, putând fi atacate cu recurs. Efectele hotărârilor irevocabile privind încuviinţarea deschiderii procedurii adopţiei pot înceta de drept în cazul în care timp de un an de la data rămânerii lor irevocabile, procedurile de adopţie nu au fost continuate. Codul Civil stabilește că procedurile privind ocrotirea persoanei fizice sunt de competenţa instanţei de tutelă şi de familie. În toate cazurile, instanța de tutelă soluționează de îndată aceste cereri.

Până la reglementarea prin lege a organizării şi funcţionării instanţei de tutelă, toate atribuţiile acesteia prevăzute de Codul civil rămân în competența judecătoriilor, tribunalelor, secţiilor sau completele specializate pentru minori şi familie. Instituirea tutelei, a curatelei și toate cauzele privind măsurile de protecţie specială a copilului (plasamentul, plasamentul în regim de urgență și supravegherea specializată) vor trece din competenţa completelor specializate în materie de minori şi familie ale tribunalului (respectiv, ale tribunalului pentru minori şi familie) în competenţa instanţei de tutelă, care va funcţiona la nivelul judecătoriei, cu excepția cazurilor când prin lege se prevede în mod expres altfel. De asemenea, litigiile referitoare la căsătorie (încheiere, nulitate, desfacerea căsătoriei), rudenie (filiaţia, adopţia), exercitarea autorităţii părinteşti și obligaţia de întreţinere în interiorul familiei sunt în competenţa instanţei de tutelă şi de familie, în afară de cazurile în care prin lege se prevede în Ghid juridic privind promovarea și respectarea drepturilor copilului

mod expres altfel. În situația copilului ai căror părinți sunt plecați la muncă în străinătate, confirmarea persoanei în întreţinerea căreia va rămâne copilul se efectuează de către instanţa de tutelă. În cazul în care părinţii cu domicilii separate nu se înţeleg cu privire la locuinţa copilului, instanţa de tutelă va stabili locuinţa acestuia la unul dintre ei, potrivit Codului Civil, ascultându-i pe părinți, precum și pe copil, dacă acesta a împlinit vârsta de 10 ani, și ținând seama de interesele copilului. Până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești, minorul este prezumat că are domiciliul la părintele la care locuiește în mod statornic. Pentru motive temeinice, instanța de tutelă poate recunoaște minorului care a împlinit vârsta de 16 ani capacitatea deplină de exercițiu. În acest scop, vor fi ascultați și părinții sau tutorele minorului, luându-se, când este cazul, și avizul consiliului de familie. Raportul de anchetă psihosocială prevăzut de Codul civil este efectuat de autoritatea tutelară, până la crearea instanței de tutelă, cu excepţia anchetei pentru decăderea din exercițiul drepturilor părintești, care se va efectua de către direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului. (Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, Legea nr. 273/2004 privind regimul juridic al adopţiei, Codul Civil - 2009, Noul Cod de procedură civilă, Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, Legea nr. 76/2012 din 24/05/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară)

Ghid juridic privind promovarea și respectarea drepturilor copilului

19

Comisia pentru protecţia copilului Aspecte generale

Atribuţiile Comisiei pentru Protecţia Copilului

20

Comisia pentru protecţia copilului este organul de specialitate al Consiliului judeţean, respectiv al consiliilor locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti, cu activitate decizională în domeniul protecţiei şi promovării drepturilor copilului. Comisia nu are personalitate juridică şi se înfiinţează prin hotărâre a Consiliului judeţean, respectiv, a Consiliului local al sectorului, în cazul municipiului Bucureşti, având drept membri reprezentanţi ai instituţiilor judeţene/locale de sector, cu atribuţii directe sau conexe în domeniul promovării şi respectării drepturilor copilului.

• stabilește măsura plasamentului după caz, la o persoană sau familie, la un asistent maternal sau într-un serviciu de tip rezidenţial, în situaţia în care există acordul părinţilor, precum şi consimţământul copilului care a împlinit 14 ani, ambele exprimate în faţa membrilor comisiei, pentru a) copilul care, în vederea protejării intereselor sale, nu poate fi lăsat în grija părinţilor din motive neimputabile acestora; b) copilul care a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală şi care nu răspunde penal. • dispune măsura de supraveghere specializată faţă de copilul care a săvârşit o faptă penală şi care nu răspunde penal, dacă există acordul părinţilor sau al reprezentantului legal. • revocă sau înlocuieşte măsura stabilită, în condiţiile legii, dacă împrejurările care au determinat stabilirea acesteia s-au modificat. Au dreptul de a sesiza aceste modificări: copilul, părinţii sau alt reprezentant legal al acestuia şi direcţia de asistență socială şi protecţia copilului. • stabileşte încadrarea copiilor cu dizabilităţi într-un grad de handicap şi orientarea şcolară a acestora. În acest scop, eliberează certificate de încadrare a copilului într-un grad de handicap precum şi certificate de expertiză şi orientare şcolară/ profesională, inclusiv pentru tânărul cu dizabilităţi care are 18 ani şi care a depăşit cu mai mult de 3 ani vârsta corespunzătoare clasei de şcolarizare; Ghid juridic privind promovarea și respectarea drepturilor copilului

Componenţa comisiei

• soluţionează plângerile adresate de copii, în măsura în care acestea nu cad în sarcina altor autorităţi; • pe baza sesizării direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului, care verifică trimestrial împrejurările ce au stat la baza luării unei măsuri de protecţie, poate hotărî modificarea sau încetarea măsurilor de protecţie, precum şi încadrarea în gradul de handicap corespunzător şi orientarea şcolară a copiilor; • hotărăşte asupra cererii de eliberare a atestatului de asistent maternal profesionist; • promovează drepturile copilului în toate activităţile pe care le întreprinde; • informează părinţii cu privire la consecinţele atrase de luarea măsurii plasamentului pentru copii, asupra raporturilor pe care le au cu aceştia, inclusiv drepturile şi obligaţiile ce le revin pe durata măsurii; • stabileşte cuantumul contribuţiei lunare a părinţilor la întreţinerea copilului pentru care s-a decis măsura specială a plasamentului; • acordă atestatul de asistent maternal profesionist persoanei care îndeplineşte condiţiile de fond şi de formă necesare dobândirii acestei calităţi. În dispunerea plasamentului sau a supravegherii specializate față de copilul care a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală şi care nu răspunde penal, Comisia pentru protecţia copilului va ţine seama de: a) condiţiile care au favorizat săvârşirea faptei; b) gradul de pericol social al faptei; c) mediul în care a crescut şi a trăit copilul; d) riscul săvârşirii din nou de către copil a unei fapte prevăzute de legea penală; e) orice alte elemente de natură a caracteriza situaţia copilului. Comisia este alcătuită din 7 membri şi are următoarea componenţă: a) preşedinte - secretarul general al judeţului, respectiv secretarul sectorului, în cazul municipiului Bucureşti; b) vicepreşedinte-directorul general al direcţiei generale

Ghid juridic privind promovarea și respectarea drepturilor copilului

21

Competenţa comisiei

Termenul de soluţionare a cauzelor Participarea altor persoane la şedinţele comisiei 22

de asistenţă şi protecţia copilului a judeţului/sectorului municipiului Bucureşti; c) membri: • un medic specialist pediatru, desemnat de direcţia de sănătate publică judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti; • un psihopedagog cu experienţă în educaţia specială, desemnat de inspectoratul şcolar judeţean, respectiv al municipiului Bucureşti; • un reprezentant al inspectoratului teritorial de poliţie; • reprezentantul direcţiei pentru dialog, familie şi solidaritate socială judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, cu atribuţii în domeniul asistenţei sociale; • un reprezentant al organismelor private acreditate în domeniul protecţiei copilului, propus de secretarul general al judeţului, respectiv al sectorului municipiului Bucureşti. Nu pot fi membri ai comisiei specialiştii care realizează evaluarea complexă a copilului sau reprezentanţii organizaţiilor neguvernamentale care nu posedă acreditare în condiţiile legii. Competenţa soluţionării cauzelor privitoare la copiii care necesită o măsură de protecţie specială aparţine Comisiei din raza teritorială în care se află domiciliul copilului. Comisia poate hotărî plasamentul copilului unei persoane, unei familii, unui asistent maternal sau unui serviciu de tip rezidenţial licenţiat în condiţiile legii, şi care pot avea domiciliul sau, după caz sediul, chiar şi pe teritoriul altei unităţi administrativ-teritoriale decât cea în care funcţionează comisia, dacă interesul superior al copilului o impune. În acest caz este necesar avizul favorabil al comisiei din unitatea administrativ-teritorială respectivă. Comisia pentru protecţia copilului soluţionează cauza în termen de cel mult 30 zile de la data înregistrării de către direcţia de asistenţă socială şi protecţia copilului a sesizării.

Şedinţele comisiei nu sunt publice. În faţa comisiei pot fi chemaţi părinţii, copilul care a împlinit vârsta de 10 ani, persoana, familia sau reprezentantul organismului privat autorizat/ Ghid juridic privind promovarea și respectarea drepturilor copilului

Rapoarte de prezentare a cazului

Hotărârile Comisiei

licenţiat care doreşte să-i fie dat în plasament copilul, precum şi orice persoane care pot da relaţii în cauză.

Este obligatorie prezentarea raportului referitor la ancheta psihosocială a copilului de către specialistul serviciului specializat care a instrumentat cauza. Raportul va cuprinde date privind personalitatea, starea fizică şi mentală a copilului, antecedentele acestuia, condiţiile în care a fost crescut şi a trăit, orice alte date referitoarea la creşterea şi la educarea copilului utile comisiei în soluţionarea cauzei, propunerea unei măsuri de protecţie a copilului, precum şi poziţia acestuia cu privire la măsura propusă. În cazul copilului care necesită încadrare într-o categorie de persoană cu handicap şi, după caz, orientare şcolară, se prezintă raportul de evaluare complexă, a planului de servicii personalizat şi a propunerilor privind încadrarea copilului într-o categorie de persoană cu handicap, orientarea şcolară a acestora şi, după caz, stabilirea unei măsuri de protecţie. Hotărârile comisiei se iau cu majoritatea voturilor membrilor ei. Acestea se redactează de către secretarul comisiei, potrivit procesului-verbal al şedinţei în care au fost adoptate, în termen de 3 zile de la data ţinerii şedinţei. Hotărârea comisiei va cuprinde în mod obligatoriu numele, prenumele si codul numeric personal ale persoanelor care au luat în plasament copilul, seria şi numărul livretului de familie al acestora, precum şi codul numeric personal al copilului. Hotărârea comisiei privind plasamentul copilului este executorie. Aceasta se comunică persoanelor şi autorităţilor interesate, dupa redactarea lor, respectiv: părinţilor, persoanei, familiei sau asistentului maternal ori serviciului de tip rezidential caruia i-a fost dat în plasament copilul, copilului care are mai mult de 10 ani, direcţiei pentru dialog, familie şi solidaritate socială, primăriei de la domiciliul părinţilor, direcţiei de asistenţă socială şi protecţia copilului, precum şi organelor financiare competente, în cazul stabilirii unor contribuţii în sarcina parinţilor. Termenul de comunicare a hotărârilor este de 5 zile de la data ţinerii şedinţei. Acestea se comunică persoanelor interesate prin

Ghid juridic privind promovarea și respectarea drepturilor copilului

23

Audierea persoanelor chemate în faţa Comisiei

scrisoare recomandată, cu confirmare de primire. Hotărârea Comisiei pentru protecţia copilului poate fi atacată în conformitate cu procedura specială prevazuta de Legea nr. 272/2004.

Audierea se face separat în următoarea ordine: • copilul care a împlinit vârsta de 10 ani; • părinţii/reprezentantul legal al acestuia; • persoana, familia sau reprezentantul organismului privat acreditat care doreşte să-i fie dat în plasament copilul; • celelalte persoane chemate în faţa comisiei pentru a da relaţii necesare soluţionării cazului; După audierea separată a acestor persoane, Comisia poate proceda la o nouă audiere comună a două sau mai multe dintre acestea. Preşedintele comisiei comunică copilului care a împlinit vârsta de 10 ani măsura propusă pentru protecţia sa şi consecinţele acesteia şi i se asigură dreptul de a-şi exprima în mod liber opinia. Prezenţa şi audierea copilului cu dizabilităţi care necesită încadrarea într-un grad de handicap sau/şi orientare şcolară/ profesională se asigură doar la solicitarea expresă a comisiei. (Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului; Hotărârea nr. 1437/2004 privind organizarea şi metodologia de funcţionare a comisiei pentru protecţia copilului )

24

Ghid juridic privind promovarea și respectarea drepturilor copilului

Direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului Aspecte generale

Atribuţiile DGASPC

Direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului, denumită în continuare Direcţia generală, este instituţie publică cu personalitate juridică, înfiinţată în subordinea consiliului judeţean, respectiv a consiliilor locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti, care preia, în mod corespunzător, funcţiile serviciului public de asistenţă socială de la nivelul judeţului şi, respectiv, atribuţiile serviciului public de asistenţă socială de la nivelul sectoarelor municipiului Bucureşti.

1. Direcţia generală îndeplineşte, în principal următoarele atribuții: • coordonează activităţile de asistenţă socială şi de protecţie a familiei şi a drepturilor copilului la nivelul judeţului, respectiv al sectorului municipiului Bucureşti; • coordonează, la nivel judeţean, activităţile şi măsurile de implementare a obiectivelor strategiei judeţene în domeniul protecţiei şi promovării drepturilor copilului; • asigură îndrumarea metodologică a activităţilor serviciilor publice de asistenţă socială; • asigură, la nivel judeţean, aplicarea unitară a prevederilor legislaţiei din domeniul protecţiei şi promovării drepturilor copilului; • monitorizează şi analizează respectarea drepturilor copilului la nivelul judeţului/sectorului şi propune măsuri pentru situaţiile în care acestea sunt încălcate; • monitorizează activitatea autorizată conform art. 871 prestată de copii în domeniile cultural, artistic, sportiv, publicitar şi de modeling, în raza sa de competenţă teritorială; • solicită informaţii şi documente, în condiţiile legii, de la orice persoană juridică publică sau privată ori de la persoane fizice implicate în sfera sa de competenţă, acestea având obligaţia de a le pune la dispoziţie în termen de 15 zile calendaristice de la data solicitării.

Ghid juridic privind promovarea și respectarea drepturilor copilului

25

26

2. În domeniul protecţiei familiei şi a drepturilor copilului, Direcţia generală: • întocmeşte planul individualizat de protecţie în termen de 30 de zile după primirea cererii de instituire a unei măsuri de protecţie specială sau imediat după ce directorul direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului a dispus plasamentul în regim de urgenţă; • sesizează instanţa judecătorească, solicitând emiterea unei ordonanţe preşedinţiale de plasare a copilului în regim de urgenţă la o persoană, la o familie, la un asistent maternal sau într-un serviciu de tip rezidenţial, pentru copil, în situațiile când reprezentanţii persoanelor juridice, precum şi persoanele fizice care au în îngrijire sau asigură protecţia unui copil refuză sau împiedică în orice mod efectuarea verificărilor de către reprezentanţii direcţiei generale, iar aceştia stabilesc că există motive temeinice care să susţină existenţa unei situaţii de pericol iminent pentru copil, datorată abuzului, neglijării, exploatării şi oricărei forme de violenţă asupra copilului; • sesizează instanţa judecătorească, în termen de 5 zile de la data executării ordonanţei preşedinţiale prin care s-a dispus plasamentul în regim de urgenţă, pentru a decide cu privire la: înlocuirea plasamentului în regim de urgenţă cu măsura plasamentului, decăderea din drepturile părinteşti, precum şi cu privire la exercitarea drepturilor părinteşti. • monitorizează trimestrial aplicarea hotărârilor de instituire a măsurilor de protecţie specială a copilului; • identifică şi evaluează familiile/persoanele care pot lua în plasament copilul, pentru consultarea şi implicarea lor în stabilirea/revizuirea obiectivelor planului individualizat de protecţie; • monitorizează familiile şi persoanele care au primit în plasament copii, pe toată durata acestei măsuri; • identifică, evaluează şi pregăteşte persoane care pot deveni asistenţi maternali profesionişti, în condiţiile legii; încheie contracte individuale de muncă şi asigură formarea continuă de asistenţi maternali profesionişti atestaţi; evaluează şi monitorizează activitatea acestora; • acordă asistenţă şi sprijin părinţilor copilului separat de familie, în vederea reintegrării în mediul său familial; • asigură măsurile necesare pentru realizarea activităţilor de Ghid juridic privind promovarea și respectarea drepturilor copilului

prevenire şi combatere a violenţei în familie, precum şi pentru acordarea serviciilor destinate victimelor violenţei în familie şi agresorilor familiali; • reevaluează, cel puţin o dată la 3 luni şi ori de câte ori este cazul, împrejurările care au stat la baza stabilirii măsurilor de protecţie specială şi propune, după caz, menţinerea, modificarea sau încetarea acestora; • îndeplineşte demersurile vizând deschiderea procedurii adopţiei interne pentru copiii aflaţi în evidenţa sa; • identifică familiile sau persoanele cu domiciliul în România care doresc să adopte copii; evaluează condiţiile materiale şi garanţiile morale pe care acestea le prezintă şi eliberează atestatul de familie sau de persoană aptă să adopte copii; • monitorizează evoluţia copiilor adoptaţi, precum şi a relaţiilor dintre aceştia şi părinţii lor adoptivi; sprijină părinţii adoptivi ai copilului în îndeplinirea obligaţiei de a-l informa pe acesta că este adoptat, de îndată ce vârsta şi gradul de maturitate ale copilului o permit; • monitorizează cazurile de violenţă în familie din unitatea administrativ-teritorială în care funcţionează; • identifică situaţii de risc pentru părţile implicate în situaţii de violenţă în familie şi îndrumă părţile către servicii de specialitate/mediere; • pentru restabilirea şi menţinerea relaţiilor personale ale copilului, direcţiile generale de asistenţă socială şi protecţia copilului de la nivelul fiecărui sector al municipiului Bucureşti au obligaţia de a oferi consiliere, acordată atât copilului, cât şi părinţilor săi, la solicitarea acestora. • coordonează metodologic activitatea de prevenire a separării copilului de părinţii săi, precum şi cea de admitere a adultului în instituţii sau servicii, desfăşurate la nivelul serviciilor publice de asistenţă socială; • acordă asistenţa tehnică necesară pentru crearea şi formarea structurilor comunitare consultative ca formă de sprijin în activitatea de asistenţă socială şi protecţia copilului; • evaluează şi pregăteşte persoane, identificate de serviciul public local de asistenţă socială, care pot deveni asistenţi personali ai persoanei cu handicap, şi supraveghează activitatea acestor asistenţi;

Ghid juridic privind promovarea și respectarea drepturilor copilului

27

Datele rapoartelor prezentate instanțelor judecătorești

28

• colaborează cu organizaţiile neguvernamentale care desfăşoară activităţi în domeniul asistenţei sociale, protecţiei familiei şi a drepturilor copilului, prevenirii şi combaterii violenţei în familie sau cu operatori economici prin încheierea de convenţii de colaborare cu aceştia; • dezvoltă parteneriate şi colaborează cu organizaţii neguvernamentale şi cu alţi reprezentanţi ai societăţii civile în vederea acordării şi diversificării serviciilor sociale şi a serviciilor destinate protecţiei familiei şi a copilului, prevenirii şi combaterii violenţei în familie, în funcţie de nevoile comunităţii locale; • asigură, la cerere, consultanţă de specialitate gratuită privind acordarea serviciilor, măsurilor şi prestaţiilor de asistenţă socială în domeniul protecţiei familiei şi a drepturilor copilului; colaborează cu alte instituţii responsabile pentru a facilita accesul persoanelor la aceste drepturi; • fundamentează şi propune consiliului judeţean, respectiv consiliului local al sectorului municipiului Bucureşti, înfiinţarea, finanţarea, respectiv cofinanţarea instituţiilor publice de asistenţă socială, precum şi a serviciilor pentru protecţia copilului, serviciilor destinate sprijinirii familiei, prevenirii şi combaterii violenţei în familie; • acţionează pentru promovarea alternativelor de tip familial la protecţia instituţionalizată a persoanelor în nevoie, inclusiv îngrijirea la domiciliu; • asigură serviciile administrative şi de secretariat ale comisiei pentru protecţia copilului, respectiv ale comisiei de expertiză medicală a persoanelor adulte cu handicap; • realizează la nivel judeţean baza de date privind copiii aflaţi în sistemul de protecţie specială, copiii şi familiile aflate în situaţie de risc, precum şi a cazurilor de violenţă în familie şi raportează trimestrial aceste date Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale. În toate cauzele întocmirea și prezentarea instanței judecătorești a unui raport referitor la copil, Direcţia generală de la domiciliul copilului sau în a cărei rază administrativ-teritorială a fost găsit copilul va urmări obținerea de date privind: a) personalitatea, starea fizică şi mentală a copilului; b) antecedentele sociomedicale şi educaţionale ale copilului; Ghid juridic privind promovarea și respectarea drepturilor copilului

Atribuţiile Directorului Direcției generale

c) condiţiile în care copilul a fost crescut şi în care a trăit; d) propuneri privind persoana, familia sau serviciul de tip rezidenţial în care ar putea fi plasat copilul; e) orice alte date referitoare la creşterea şi educarea copilului, care pot servi soluţionării cauzei.

Directorul Direcţiei generale stabilește măsura plasamentului în regim de urgenţă pentru: • copilul abuzat, neglijat ori supus oricărei forme de violenţă sau copilul găsit sau părăsit în unităţi sanitare, dacă nu se întâmpină opoziţie din partea reprezentanţilor persoanelor juridice, precum şi a persoanelor fizice care au în îngrijire sau asigură protecţia copilului respectiv. • copilul al cărui unic ocrotitor legal sau ambii au fost reţinuţi, arestaţi, internaţi sau în situaţia în care, din orice alt motiv, aceştia nu îşi pot exercita drepturile şi obligaţiile părinteşti cu privire la copil. În situaţia în care nu se mai menţin împrejurările care au stat la baza stabilirii măsurii plasamentului în regim de urgenţă, directorul direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului poate dispune, în termenul de 5 zile, în care are obligația să sesizeze instanța judecătorească, revocarea măsurii de plasament în regim de urgenţă. Directorul exercită drepturile şi obligaţiile părinteşti faţă de copil pe toată durata măsurii plasamentului dispus de către instanţă în situaţia copilului copilul ai cărui părinţi sunt decedaţi, necunoscuţi, decăzuţi din exerciţiul drepturilor părinteşti sau cărora li s-a aplicat pedeapsa interzicerii drepturilor părinteşti, puşi sub interdicţie, declaraţi judecătoreşte morţi sau dispăruţi, când nu a putut fi instituită tutela, precum şi în situaţia copilului abuzat, neglijat, exploatat şi supus oricărei forme de violenţă și a copilului găsit sau copilul părăsit în unităţi sanitare.

(Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, Legea nr. 273/2004 privind regimul juridic al adopţiei, Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, Hotărârea de Guvern nr. 1437/2004 privind organizarea şi metodologia de funcţionare a comisiei pentru protecţia copilului, Hotărârea Guvernului nr.1434/2004 privind atribuţiile şi Regulamentul-cadru de organizare şi funcţionare ale Direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului) Ghid juridic privind promovarea și respectarea drepturilor copilului

29

Sistemul naţional de asistenţă socială Aspecte generale

Definiții utile

30

Sistemul naţional de asistenţă socială reprezintă ansamblul de instituţii, măsuri şi acţiuni prin care statul, reprezentat de autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, precum şi societatea civilă intervin pentru prevenirea, limitarea sau înlăturarea efectelor temporare ori permanente ale situaţiilor care pot genera marginalizarea sau excluziunea socială a persoanei, familiei, grupurilor ori comunităţilor. Sistemul naţional de asistenţă socială intervine subsidiar sau, după caz, complementar sistemelor de asigurări sociale şi se compune din sistemul de beneficii de asistenţă socială şi sistemul de servicii sociale. Acreditarea reprezintă un proces de certificare a îndeplinirii de către furnizori şi serviciile sociale acordate a criteriilor, indicatorilor, precum şi a standardelor de calitate reglementate pentru fiecare tip de serviciu. Ancheta socială este o metodă de investigaţie întemeiată pe diferite tehnici de culegere şi de prelucrare a informaţiei, în scopul analizei situaţiei sociale şi economice a persoanelor, familiilor, grupurilor sau comunităţilor. Beneficiile de asistenţă socială sunt măsuri de redistribuire financiară/materială destinate persoanelor sau familiilor care întrunesc condiţiile de eligibilitate prevăzute de lege. Contractarea serviciilor sociale reprezintă procedura de achiziţionare/concesionare a serviciilor sociale, în baza unui contract, încheiat în condiţiile legii, de către autorităţile administraţiei publice locale. Costul standard reprezintă suma minimă aferentă cheltuielilor anuale necesare furnizării serviciilor sociale, calculată pentru un beneficiar/tipuri de servicii sociale, potrivit standardelor minime de calitate şi/sau altor criterii prevăzute de lege. În legislaţia actuală se utilizează ca termen echivalent standardul minim de cost. Economia socială reprezintă un sector ce cuprinde

Ghid juridic privind promovarea și respectarea drepturilor copilului

activităţi economice care, în subsidiar şi cu condiţia menţinerii performanţei economice, includ obiective de tip social. Eligibilitatea reprezintă setul de condiţii obligatorii care trebuie să fie îndeplinite de către potenţialul beneficiar pentru a putea fi selectat în vederea acordării beneficiilor de asistenţă socială şi serviciilor sociale. Grupul vulnerabil desemnează persoane sau familii care sunt în risc de a-şi pierde capacitatea de satisfacere a nevoilor zilnice de trai din cauza unor situaţii de boală, dizabilitate, sărăcie, dependenţă de droguri sau de alcool ori a altor situaţii care conduc la vulnerabilitate economică şi socială. Managementul serviciilor sociale reprezintă gestionarea de către conducerea desemnată legal a activităţilor şi resurselor materiale, umane şi financiare ale serviciului/instituţiei/unităţii de asistenţă socială. Managementul de caz reprezintă o metodă de coordonare şi integrare a tuturor activităţilor destinate grupurilor vulnerabile, de organizare şi gestionare a măsurilor de asistenţă socială specifice, realizate de către asistenţii sociali şi/sau diferiţi specialişti, în acord cu obiectivele stabilite în planurile de intervenţie. Nevoia socială reprezintă ansamblul de cerinţe indispensabile fiecărei persoane pentru asigurarea condiţiilor strict necesare de viaţă, în vederea asigurării participării sociale sau, după caz, a integrării sociale. Nevoia specială reprezintă ansamblul de cerinţe indispensabile pentru asigurarea integrării sociale a persoanelor care, din cauza afecţiunilor de sănătate, genetice sau dobândite pe parcursul vieţii, prezintă o dizabilitate, precum şi a persoanelor care, din diverse motive de natură socială, sunt dezavantajate în dezvoltarea personală. Planul individualizat de asistenţă şi îngrijire este documentul elaborat de o echipă multidisciplinară cu participarea beneficiarului/reprezentantului său legal, în care sunt precizate serviciile furnizate beneficiarului. Persoanele fără adăpost reprezintă o categorie socială formată din persoane singure ori familii care, din motive singulare sau cumulate de ordin social, medical, financiar-

Ghid juridic privind promovarea și respectarea drepturilor copilului

31

32

economic, juridic ori din cauza unor situaţii de forţă majoră, trăiesc în stradă, locuiesc temporar la prieteni sau cunoscuţi, se află în incapacitate de a susţine o locuinţă în regim de închiriere ori sunt în risc de evacuare, se află în instituţii sau penitenciare de unde urmează ca, în termen de 2 luni, să fie externate, respectiv eliberate şi nu au domiciliu ori reşedinţă; Protecţia socială se defineşte în contextul principiilor, valorilor şi tradiţiilor ce guvernează relaţiile sociale dintre indivizi, grupuri, comunităţi şi instituţii în statele Uniunii Europene şi reprezintă un ansamblu de măsuri şi acţiuni care au ca scop asigurarea unui anumit nivel de bunăstare şi securitate socială pentru întreaga populaţie şi în mod special pentru anumite grupuri sociale. Protecţia socială cuprinde două componente de bază: asigurările sociale în sistem contributiv şi asistenţa socială noncontributivă. Protecţia specială a copilului se defineşte ca fiind ansamblul de beneficii de asistenţă socială şi servicii sociale, precum şi programe, măsuri şi acţiuni complementare destinate îngrijirii şi dezvoltării copilului lipsit, temporar sau definitiv, de ocrotirea părinţilor ori a copilului care nu poate fi lăsat în grija acestora, în vederea protejării intereselor sale. Sărăcia reprezintă starea unei/unui persoane/familii/ grup/comunităţi manifestată prin lipsa resurselor strict necesare cumpărării bunurilor şi serviciilor considerate a asigura nivelul minim de trai într-o anumită perioadă de timp, raportat la condiţiile socioeconomice ale societăţii. Pragul de sărăcie reprezintă cuantificarea resurselor, iar standardele utilizate pentru stabilirea acestuia sunt influenţate de nivelul general al costului vieţii, precum şi de specificul politicilor sociale adoptate; Serviciile comunitare sunt serviciile sociale organizate întro unitate administrativ-teritorială organizată la nivel de comună, oraş, municipiu şi privesc serviciile acordate la domiciliu şi în centre de zi, precum şi serviciile rezidenţiale adresate exclusiv cetăţenilor din unitatea administrativ-teritorială respectivă; sunt similare cu serviciile sociale acordate în comunitate; Situaţia de dificultate este situaţia în care se află o persoană care, la un moment dat, pe parcursul ciclului de viaţă, din cauze socioeconomice, de sănătate şi/sau care rezultă din mediul Ghid juridic privind promovarea și respectarea drepturilor copilului

Măsurile și acțiunile de asistență socială

social de viaţă dezavantajat, şi-a pierdut sau limitat propriile capacităţi de integrare socială; în situaţia de dificultate se pot afla familii, grupuri de persoane şi comunităţi, ca urmare a afectării majorităţii membrilor lor; Standardul de cost este costul minim aferent cheltuielilor anuale necesare furnizării serviciilor sociale, calculat pentru un beneficiar pe tipuri de servicii sociale, potrivit standardelor minime de calitate şi/sau altor criterii prevăzute de lege; Standardul minim de calitate este un set de criterii aprobate prin acte normative obligatorii la nivel naţional a căror aplicare asigură un nivel minim acceptabil de performanţă al procesului de furnizare a serviciilor sociale; Structurile comunitare consultative reprezintă asocierea formală sau informală a unor oameni de afaceri locali, preoţi, cadre didactice, medici, consilieri locali, poliţişti, alţi membri ai comunităţii, în vederea sprijinirii autorităţilor administraţiei publice locale şi furnizorilor de servicii sociale în soluţionarea nevoilor de servicii sociale ale comunităţii; Venitul reprezintă totalitatea sumelor pe care persoana sau membrii familiei le realizează/primesc ca urmare a unei activităţi salarizate, independente sau agricole, aşa cum sunt acestea definite de Codul fiscal, din valorificarea, folosirea, cedarea unor bunuri aflate în proprietate, precum şi cele care provin din drepturi de asigurări sociale de stat, asigurări de şomaj, asistenţă socială, obligaţii legale de întreţinere, alte indemnizaţii, alocaţii şi ajutoare cu caracter permanent ori creanţe legale. Se realizează astfel încât: a) beneficiile de asistenţă socială şi serviciile sociale să constituie un pachet unitar de măsuri corelate şi complementare; b) serviciile sociale să primeze faţă de beneficiile de asistenţă socială, în cazul în care costul acestora şi impactul asupra beneficiarilor este similar; c) să fie evaluate periodic din punctul de vedere al eficacităţii şi eficienţei lor pentru a fi permanent adaptate şi ajustate la nevoile reale ale beneficiarilor; d) să contribuie la inserţia pe piaţa muncii a beneficiarilor; e) să prevină şi să limiteze orice formă de dependenţă faţă

Ghid juridic privind promovarea și respectarea drepturilor copilului

33

Clasificarea beneficiilor de asistență socială

Beneficiile de asistență socială pentru prevenirea şi combaterea sărăciei şi riscului de excluziune socială

34

de ajutorul acordat de stat sau de comunitate.

Beneficiile de asistenţă socială, în funcţie de scopul lor, se clasifică astfel: a) beneficii de asistenţă socială pentru prevenirea şi combaterea sărăciei şi riscului de excluziune socială; b) beneficii de asistenţă socială pentru susţinerea copilului şi familiei; c) beneficii de asistenţă socială pentru sprijinirea persoanelor cu nevoi speciale; d) beneficii de asistenţă socială pentru situaţii deosebite. Beneficiile de asistenţă socială se acordă în bani sau în natură şi cuprind alocaţii, indemnizaţii, ajutoare sociale şi facilităţi.

Beneficiile de asistenţă socială pentru prevenirea şi combaterea sărăciei şi riscului de excluziune socială se acordă pe perioade determinate de timp sau pentru situaţii punctuale şi pot cuprinde următoarele categorii principale: a) ajutoare sociale susţinute din bugetul de stat, acordate focalizat, pentru categoriile de populaţie aflate în risc de sărăcie; b) ajutoare sociale comunitare susţinute din bugetele locale, acordate focalizat, ca măsuri individuale de suport pentru depăşirea unor situaţii de dificultate temporară; c) ajutoare de urgenţă susţinute din bugetul de stat şi/sau din bugetele locale, acordate pentru situaţii datorate calamităţilor naturale, incendiilor, accidentelor etc.; d) burse sociale şi ajutoare financiare pentru facilitarea accesului la educaţie, susţinute din bugetul de stat şi/sau din bugetele locale; e) ajutoare în natură, alimentare şi materiale, inclusiv cele acordate în cadrul programelor de sprijin educaţional pentru copiii şi tinerii proveniţi din familii defavorizate, susţinute din bugetul de stat şi/sau bugetele locale, cum ar fi programe pentru suplimente alimentare, rechizite şi alte materiale necesare în procesul de educaţie; f) ajutorul acordat din bugetul de stat pentru refugiaţi, precum şi persoanelor care au obţinut protecţie subsidiară în România, în condiţiile prevăzute de lege; Ghid juridic privind promovarea și respectarea drepturilor copilului

Beneficiile de asistență socială pentru susţinerea copilului şi a familiei

Beneficiile de asistență socială pentru sprijinirea persoanelor cu nevoi speciale

Serviciile sociale

Furnizorii de servicii sociale

g) facilităţi privind utilizarea mijloacelor de transport în comun, accesul la comunicare şi informare, precum şi alte facilităţi prevăzute de lege. Beneficiile pentru susţinerea copilului şi a familiei au în vedere naşterea, educaţia şi întreţinerea copiilor şi cuprind următoarele categorii principale: a) alocaţii pentru copii; b) alocaţii pentru copiii lipsiţi, temporar sau permanent, de ocrotirea părinţilor; c) indemnizaţii pentru creşterea copiilor; d) facilităţi, în condiţiile legii. Beneficiile de asistenţă socială pentru sprijinirea persoanelor cu nevoi speciale se acordă atât pentru asigurarea nevoilor de bază ale vieţii, cât şi în scopul promovării şi garantării exercitării de către acestea a drepturilor şi libertăţilor fundamentale şi participării depline la viaţa societăţii. Principalele categorii de beneficii de asistenţă socială pentru sprijinirea persoanelor cu nevoi speciale sunt următoarele: a) alocaţii pentru persoanele cu dizabilităţi; b) indemnizaţii de îngrijire; c) facilităţi, în condiţiile legii.

Serviciile sociale reprezintă activitatea sau ansamblul de activităţi realizate pentru a răspunde nevoilor sociale, precum şi celor speciale, individuale, familiale sau de grup, în vederea depăşirii situaţiilor de dificultate, prevenirii şi combaterii riscului de excluziune socială, promovării incluziunii sociale şi creşterii calităţii vieţii. Furnizorii de servicii sociale sunt persoane fizice sau juridice, de drept public ori privat. Furnizori publici de servicii sociale pot fi: a) structurile specializate din cadrul/subordinea autorităţilor administraţiei publice locale şi autorităţile executive din unităţile administrativ-teritoriale organizate la nivel de comună, oraş, municipiu şi sectoare ale municipiului Bucureşti; b) autorităţile administraţiei publice centrale ori alte

Ghid juridic privind promovarea și respectarea drepturilor copilului

35

Serviciile sociale din domeniul protecției copilului și familiei

Serviciile sociale destinate prevenirii şi combaterii violenţei în familie 36

instituţii aflate în subordinea sau coordonarea acestora care au stabilite prin lege atribuţii privind acordarea de servicii sociale pentru anumite categorii de beneficiari (serviciile publice de asistență socială); c) unităţile sanitare, unităţile de învăţământ şi alte instituţii publice care dezvoltă, în comunități, servicii sociale integrate. Furnizori privaţi de servicii sociale pot fi: a) organizaţiile neguvernamentale (asociaţii şi fundaţii); b) cultele recunoscute de lege; c) persoanele fizice autorizate în condiţiile legii; d) filialele şi sucursalele asociaţiilor şi fundaţiilor internaţionale recunoscute conform legii; e) operatorii economici, în condiţii speciale, conform legii. Pentru a acorda servicii sociale pe teritoriul României, furnizorii de servicii sociale, indiferent de forma lor juridică, trebuie acreditaţi în condiţiile legii.

Serviciile sociale din domeniul protecţiei copilului şi familiei au ca principal obiectiv suportul acordat pentru asigurarea îngrijirii, creşterii, formării, dezvoltării şi educării copilului în cadrul familiei. Principalele categorii de servicii sociale sunt: a) servicii de prevenire a separării copilului de familie; b) servicii de reconciliere a vieţii de familie cu viaţa profesională; c) servicii pentru copilul lipsit temporar sau definitiv de părinţii săi; d) servicii de sprijin pentru familiile aflate în situaţii de dificultate. Serviciile sociale pot fi acordate în instituţii/unităţi de asistenţă socială, respectiv în centre de zi, centre rezidenţiale, precum şi la domiciliul familiei, la domiciliul persoanei care acordă îngrijire copilului sau în comunitate.

Serviciile sociale destinate prevenirii şi combaterii violenţei în familie pot fi organizate în centre de zi şi rezidenţiale, cu sau fără personalitate juridică, de interes local ori judeţean. Principalele categorii de servicii sociale organizate în centre rezidenţiale cu găzduire pe perioadă determinată sunt: Ghid juridic privind promovarea și respectarea drepturilor copilului

Finanțarea serviciile sociale

a) centre de primire în regim de urgenţă a victimelor violenţei în familie; b) centre de recuperare pentru victimele violenţei în familie; c) locuinţe protejate. Serviciile sociale organizate în centre de zi sunt: a) centre de consiliere pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie; b) centre pentru servicii de informare şi sensibilizare a populaţiei. Serviciile sociale destinate agresorilor sunt organizate în centre de zi care au drept obiectiv reabilitarea şi reinserţia socială a acestora, prin asigurarea unor măsuri de educaţie, consiliere şi mediere familială. Serviciile sociale se finanţează din următoarele surse: a) bugetul de stat; b) bugetul local al judeţului, respectiv al mun. Bucureşti; c) bugetele locale ale comunelor, oraşelor şi municipiilor, respectiv bugetele locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti; d) donaţii, sponsorizări sau alte contribuţii din partea persoanelor fizice ori juridice din ţară şi din străinătate; e) fonduri externe rambursabile şi nerambursabile; f) contribuţia persoanelor beneficiare; g) alte surse de finanţare, în conformitate cu legislaţia în vigoare. (Lege nr. 292/2011 a asistenței sociale)

Ghid juridic privind promovarea și respectarea drepturilor copilului

37

Serviciul public de asistenţă socială Aspecte generale

Organizare

Atribuţii generale

38

Consiliile locale ale municipiilor, oraşelor şi comunelor înfiinţează, în subordinea lor, serviciul public de asistenţă socială, la nivel de direcţie sau, după caz, serviciu. Aceste structuri sunt denumite generic, serviciul public local de asistenţă socială. Serviciul public de asistenţă socială al comunităţii locale este principalul furnizor de servicii sociale, având responsabilitatea dezvoltării şi diversificării prioritare a serviciilor de asistenţă şi îngrijire comunitară, care să permită menţinerea copilului în propriul mediu de viaţă, în familie şi în comunitate. Consiliile locale şi primăriile de la nivelul comunelor, care nu dispun de capacitatea şi resursele necesare înfiinţării unui serviciu public de asistenţă socială, angajează personal cu competenţe în domeniul asistenţei sociale, cu contract individual de muncă. Consiliile locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti înfiinţează şi organizează în subordinea lor serviciul public de asistenţă socială, la nivel de direcţie generală

Structura organizatorică, numărul de personal şi bugetul serviciului public de asistenţă socială se aprobă prin hotărâre a consiliului judeţean, respectiv a Consiliului General al Municipiului Bucureşti, astfel încât funcţionarea acestuia să asigure îndeplinirea atribuţiilor ce îi revin potrivit legii. Serviciul public local are rolul de a identifica şi de a soluţiona problemele sociale ale comunităţii în domeniul protecţiei copilului, familiei, persoanelor singure, persoanelor vârstnice, persoanelor cu handicap, precum şi a oricăror persoane aflate în nevoie. În domeniul protecţiei copilului, serviciul local de asistenţă socială îndeplineşte următoarele atribuţii de ordin general: • monitorizează şi analizează situaţia copiilor din unitatea administrativ-teritorială, precum şi modul de respectare a drepturilor copiilor, asigurând centralizarea şi sintetizarea datelor şi informaţiilor relevante, în baza unei fişe de Ghid juridic privind promovarea și respectarea drepturilor copilului

monitorizare aprobate prin ordin al ministrului muncii, familiei, protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice; • realizează activitatea de prevenire a separării copilului de familia sa prin depistarea precoce a situaţiilor de risc care pot determina separarea copilului de părinţii săi, precum şi prin prevenirea comportamentelor abuzive ale părinţilor şi a violenţei în familie; • identifică şi evaluează situaţiile care impun acordarea de servicii şi/sau prestaţii pentru prevenirea separării copilului de familia sa; • elaborează documentaţia necesară pentru acordarea serviciilor şi/sau prestaţiilor şi acordă aceste servicii şi/sau prestaţii, în condiţiile legii; • asigură consilierea şi informarea familiilor cu copii în întreţinere asupra drepturilor şi obligaţiilor acestora, asupra drepturilor copilului şi asupra serviciilor disponibile pe plan local; • asigură şi urmăresc aplicarea măsurilor de prevenire şi combatere a consumului de alcool şi droguri, de prevenire şi combatere a violenţei în familie, precum şi a comportamentului delincvent; • vizitează, periodic, la domiciliu, familiile şi copiii care beneficiază de servicii şi prestaţii şi urmăresc modul de utilizare a prestaţiilor, precum şi familiile care au în îngrijire copii cu părinţi plecaţi la muncă în străinătate. • înaintează propuneri primarului, dacă este necesară luarea unei măsuri de protecţie specială, în condiţiile legii; • urmăresc evoluţia dezvoltării copilului şi modul în care părinţii acestuia îşi exercită drepturile şi îşi îndeplinesc obligaţiile cu privire la copilul care a beneficiat de o măsură de protecţie specială şi a fost reintegrat în familia sa; • colaborează cu direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului în domeniul protecţiei copilului şi transmit acesteia toate datele şi informaţiile solicitate din acest domeniu. • urmăresc punerea în aplicare a hotărârilor Comisiei pentru protecţia copilului/instanţei de tutelă referitoare la prestarea acţiunilor sau lucrărilor de interes local. La nivelul sectoarelor municipiului Bucureşti, atribuţiile prevăzute mai sus sunt exercitate de direcţia generală de

Ghid juridic privind promovarea și respectarea drepturilor copilului

39

Atribuţii privind dreptul la identitate al copilului

Atribuţii privind restabilirea şi menţinerea relaţiilor personale ale copilului

40

asistenţă socială şi protecţia copilului.

În termen de 5 zile de la primirea dosarul cuprinzând certificatul medical constatator al naşterii, procesul-verbal de constatare a părăsirii copilului, dispoziţia de plasament în regim de urgenţă şi răspunsul poliţiei cu rezultatul verificărilor, transmmis de direcția generală de asistenţă socială şi protecţia copilului, serviciul public de asistenţă socială are obligaţia de a obţine dispoziţia de stabilire a numelui şi prenumelui copilului şi de a face declaraţia de înregistrare a naşterii la serviciul de stare civilă competent. Dispoziția de stabilire a numelui și prenumelui copilului se solicită, în termen de 48 de ore, primarului competent să întocmească actul de naştere. În termen de 24 de ore de la înregistrarea naşterii copilului, serviciul public de asistenţă socială are obligaţia de a transmite direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului actul de înregistrare a naşterii copilului. Neîndeplinirea acestei obligații se sancționează cu amendă contravențională de la 500 lei la 1.000 lei. În situaţia copilului părăsit de părinţi în alte unităţi sanitare, sau în situația copilului găsit în familie sau într-un loc public, a căror naştere nu a fost înregistrată, serviciului public de asistenţă socială în a cărui rază administrativ-teritorială a fost părăsit sau găsit acesta îi revine obligaţia de a realiza demersurile prevăzute de lege pentru înregistrarea naşterii copilului. Neefectuarea, de către serviciul public de asistenţă socială, a declaraţiei de înregistrare a naşterii se sancționează cu amendă contravențională de la 1000 la 2500 lei. Pentru restabilirea şi menţinerea relaţiilor personale ale copilului, serviciul public de asistenţă socială şi, după caz, direcţiile generale de asistenţă socială şi protecţia copilului de la nivelul fiecărui sector al municipiului Bucureşti au obligaţia de a oferi consiliere, acordată de specialişti atât copilului, cât şi părinţilor săi, la solicitarea acestora. În cazul în care părintele la care copilul locuieşte împiedică sau afectează în mod negativ legăturile personale ale copilului cu celălalt părinte, prin nerespectarea programului stabilit de instanţă sau convenit de părinţi, părintele la care nu locuieşte în Ghid juridic privind promovarea și respectarea drepturilor copilului

Atribuţii privind întocmirea și punerea în aplicare a planului de servicii

mod statornic poate cere serviciului public de asistenţă socială sau, după caz, persoanelor cu atribuţii de asistenţă socială în circumscripţia căruia se află locuinţa copilului să monitorizeze relaţiile personale cu copilul pentru o durată de până la 6 luni. Monitorizarea permite reprezentanţilor serviciului public de asistenţă socială sau, după caz, persoanelor cu atribuţii de asistenţă socială să asiste la preluarea copilului de către părintele la care nu locuieşte în mod statornic, la înapoierea acestuia, să realizeze intervievarea părinţilor, a copilului şi a persoanelor cu care copilul locuieşte, precum şi a altor persoane, în vederea întocmirii raportului de monitorizare. La finalul perioadei de monitorizare, reprezentantul serviciului public de asistenţă socială sau, după caz, persoana cu atribuţii de asistenţă socială care a întocmit raportul de monitorizare poate propune prelungirea perioadei de monitorizare cu cel mult 6 luni, poate recomanda consilierea psihologică a unuia dintre părinţi sau a ambilor, precum şi o serie de măsuri pentru îmbunătăţirea relaţiei personale dintre copil şi părintele la care nu locuieşte. Raportul de monitorizare se înmânează fiecăruia dintre părinţi şi poate fi folosit ca probă în instanţă. Serviciul public de asistenţă socială, organizat la nivelul municipiilor şi oraşelor, precum şi persoanele cu atribuţii de asistenţă socială din aparatul propriu al consiliilor locale comunale din unitatea administrativ-teritorială unde se află copilul, ] ntocmesc și pun în aplicare planul de servicii, în urma evaluării situaţiei copilului şi a familiei acestuia. La nivelul municipiului Bucureşti întocmirea şi punerea în aplicare a planului de servicii se realizează de către direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului de la nivelul fiecărui sector. Planul de servicii se aprobă prin dispoziţia primarului. Planul de servicii are ca obiectiv prevenirea abuzului, neglijării, exploatării şi a oricăror forme de violenţă asupra copilului sau separarea copilului de familia sa. În acest scop, serviciul public de asistenţă socială ori, după caz, direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului de la nivelul fiecărui sector al municipiului Bucureşti are obligaţia de a oferi servicii şi prestaţii destinate menţinerii copilului în familie şi de

Ghid juridic privind promovarea și respectarea drepturilor copilului

41

Atribuţii privind verificarea modului în care copiii sunt îngrijiți și crescuți în familie

Atribuţii privind monitorizarea dezvoltării copilului în famillie, după încetarea măsurilor de protecție specială Atribuţii privind protecţia copilului împotriva abuzului, neglijării sau exploatării economice 42

a sprijini accesul copilului şi al familiei sale la alte servicii. Planul de servicii poate avea ca finalitate transmiterea către direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului a cererii de instituire a unei măsuri de protecţie specială a copilului, numai dacă, după acordarea serviciilor prevăzute plan, se constată că menţinerea copilului alături de părinţii săi nu este posibilă. Dacă există motive temeinice de a suspecta că viaţa şi securitatea copilului sunt primejduite în familie, reprezentanţii serviciului public de asistenţă socială ori, după caz, ai direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului de la nivelul sectoarelor municipiului Bucureşti au dreptul să viziteze copiii la locuinţa lor şi să se informeze despre felul în care aceştia sunt îngrijiţi, despre sănătatea şi dezvoltarea lor fizică, educarea, învăţătura şi pregătirea lor profesională, acordând, la nevoie, îndrumările necesare. Dacă, în urma vizitelor efectuate, se constată că dezvoltarea fizică, mentală, spirituală, morală sau socială a copilului este primejduită, serviciul public de asistenţă socială este obligat să sesizeze de îndată direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului în vederea luării măsurilor prevăzute de lege. La încetarea măsurilor de protecţie specială prin reintegrarea copilului în familia sa, serviciul public de asistenţă socială, organizat la nivelul municipiilor şi oraşelor, persoanele cu atribuţii de asistenţă socială din aparatul de specialitate al primarului, precum şi direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului, în cazul sectoarelor municipiului Bucureşti, de la domiciliul sau, după caz, de la reşedinţa părinţilor, au obligaţia de a urmări evoluţia dezvoltării copilului, precum şi modul în care părinţii îşi exercită drepturile şi îşi îndeplinesc obligaţiile cu privire la copil. În acest scop, acestea întocmesc rapoarte lunare pe o perioadă de minimum 6 luni. Nerespectarea acestei prevederi constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 500 lei la 1.000 lei.

Orice persoană care, prin natura profesiei sau ocupaţiei sale, lucrează direct cu un copil şi are suspiciuni în legătură cu existenţa unei situaţii de abuz, neglijare, exploatare şi de orice formă de exploatare asupra copilului este obligată să sesizeze Ghid juridic privind promovarea și respectarea drepturilor copilului

Atribuţii privind protecţia copilului afectat de migrația părinților lor

serviciul public de asistenţă socială sau direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului în a cărei rază teritorială a fost identificat cazul respectiv. În situaţiile în care copiii de vârstă şcolară se sustrag procesului de învăţământ, desfăşurând munci cu nerespectarea legii, unităţile de învăţământ sunt obligate să sesizeze de îndată serviciul public de asistenţă socială. În cazul unor asemenea constatări, serviciul public de asistenţă socială împreună cu inspectoratele şcolare judeţene şi cu celelalte instituţii publice competente sunt obligate să ia măsuri în vederea reintegrării şcolare a copilului. Prestarea de către copii a activităţilor remunerate în domeniile cultural, artistic, sportiv, publicitar şi de modeling, ce comportă un risc potenţial sau care sunt susceptibile să le compromită educaţia ori să le dăuneze sănătăţii sau dezvoltării sale fizice, mentale, spirituale, morale ori sociale, este condiţionată de informarea prealabilă a serviciului public de asistenţă socială de la domiciliul copilului. Nerespectarea prevederii se sancționează cu amendă de la 2500 la 5000 lei. Serviciile publice de asistenţă socială organizate la nivelul municipiilor, oraşelor, comunelor asigură persoanelor desemnate să îngrijească de copilul ai căror părinți sunt plecați în strănătate, consiliere şi informare cu privire la răspunderea pentru creşterea şi asigurarea dezvoltării copilului pe o perioadă de 6 luni. Serviciile de asistenţă socială pot iniţia, în limita prevederilor bugetului de stat sau ale bugetelor locale şi în limita bugetelor de venituri şi cheltuieli prevăzute cu această destinaţie, campanii de informare a părinţilor, în vederea: a) conştientizării de către părinţi a riscurilor asumate prin plecarea lor la muncă în străinătate; b) informării părinţilor cu privire la obligaţiile ce le revin în situaţia în care intenţionează să plece în străinătate. Serviciul public de asistenţă socială şi centrul judeţean de resurse şi asistenţă educaţională au obligaţia de a dezvolta servicii de consiliere specializată destinate copilului care a revenit în ţară, după o perioadă de şedere în străinătate alături de părinţi mai mare de un an.

Ghid juridic privind promovarea și respectarea drepturilor copilului

43

Direcţia Protecţia Copilului Aspecte generale

Direcţia Protecţia Copilului este direcţie de specialitate în cadrul Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale şi a rezultat în urma reorganizării Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Familiei şi a Drepturilor Copilului. • elaborează şi fundamentează programe în domeniul protecţiei familiei şi pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie şi în domeniul protecţiei şi promovării drepturilor copilului; • monitorizează respectarea drepturilor copilului şi recomandă autorităţilor centrale sau locale luarea măsurilor care se impun; • centralizează şi sintetizează informaţiile referitoare la respectarea principiilor şi normelor stabilite de Convenţia cu privire la drepturile copilului, ratificată prin Legea nr. 18/1990, republicată, cu modificările ulterioare, şi urmăreşte şi ia măsurile necesare pentru punerea în aplicare a recomandărilor Comitetului privind drepturile copilului; • coordonează şi îndrumă metodologic activităţile serviciilor destinate prevenirii separării copilului de părinţii săi şi ale celor de protecţie specială a copilului, precum şi activităţile desfăşurate de comisiile pentru protecţia copilului; • elaborează standarde, norme metodologice şi proceduri de lucru pentru serviciile care asigură prevenirea separării copilului de părinţii săi, protecţia specială a copilului şi tânărului, precum şi pentru protecţia familiei, a victimelor violenţei în familie şi pentru cele destinate agresorilor; • elaborează metodologia de licenţiere şi criteriile de evaluare a serviciilor destinate prevenirii separării copilului de părinţii săi, protecţiei speciale a copilului şi tânărului şi victimelor violenţei în familie şi licenţiază aceste servicii; • coordonează şi îndrumă metodologic activităţile de sprijinire a familiei şi victimelor violenţei în familie, precum şi ale serviciilor destinate acestora.

(Ordonanţă de urgenţă nr. 68/2010 privind unele măsuri de reorganizare a MMFPS) 44

Ghid juridic privind promovarea și respectarea drepturilor copilului

Organisme neguvernamentale Aspecte generale

Asociația și fundația

Constituire

Persoanele fizice şi persoanele juridice care urmăresc desfăşurarea unor activităţi de interes general sau în interes comunitar ori, după caz, în interesul lor personal nepatrimonial pot constitui asociaţii ori fundaţii (persoane juridice de drept privat fără scop patrimonial). Organismele private pot desfăşura activităţi în domeniul protecţiei copilului, dacă sunt legal constituite, acreditate şi obţin licenţa pentru organizarea serviciilor de protecţie a copilului.

Asociaţia este subiectul de drept constituit de trei sau mai multe persoane care, pe baza unei înţelegeri, pun în comun şi fără drept de restituire contribuţia materială, cunoştinţele sau aportul lor în muncă pentru realizarea unor activităţi în interes general, al unor colectivităţi sau, după caz, în interesul lor personal nepatrimonial. Fundaţia este subiectul de drept înfiinţat de una sau mai multe persoane care, pe baza unui act juridic între vii ori pentru cauză de moarte, constituie un patrimoniu afectat, în mod permanent şi irevocabil, realizării unui scop de interes general sau, după caz, al unor colectivităţi.

Organizaţiile neguvernamentale (asociațiile și fundațiile) dobândesc personalitate juridică în baza unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile, prin înscrierea în Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor, aflat la grefa judecătoriei în a cărei circumscripţie teritorială urmează să işi stabilească sediul. Documentele necesare obţinerii hotărârii şi înscrierii în Registru sunt: cerere de înscriere, actul constitutiv, statutul, ambele autentificate, acte doveditoare ale sediului şi patrimoniului, dovada rezervării denumirii, dovada plăţii taxei de timbru şi a timbrului judiciar. În termen de trei zile de la depunerea cererii şi a documentelor, judecătorul, prin încheiere, se pronunţă asupra acordării personalităţii juridice dispunând înscrierea în Registrul

Ghid juridic privind promovarea și respectarea drepturilor copilului

45

Organizațiile neguvernamentale ca furnizori privați de servicii sociale

Criterii de acreditare

46

asociaţiilor şi fundaţiilor. Organizaţiile neguvernamentale străine pot fi recunoscute în România, sub condiţia reciprocităţii, pe baza aprobării prealabile a Guvernului, prin înscrierea în Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor de la grefa Tribunalului Bucureşti, dacă sunt constituite legal în statul a cărui naţionalitate o au, iar scopurile lor statutare nu contravin ordinii publice din România.

Organizaţiile neguvernamentale, respectiv asociaţiile şi fundaţiile, pot deveni furnizori privaţi de servicii sociale, cu condiția acreditării lor. Atribuțiile de organizare, administrare şi acordare a serviciilor sociale, aflate în responsabilitatea autorităţilor administraţiei publice locale, pot fi externalizate către sectorul neguvernamental. Serviciile sociale au la bază identificarea şi evaluarea nevoilor sociale individuale, familiale sau de grup şi elaborarea planurilor de intervenţie pentru prevenirea, combaterea şi soluţionarea situaţiilor de dificultate. Serviciile sociale înfiinţate de furnizorii privați de servicii sociale se organizează la nivel teritorial în condiţiile legii, cu respectarea prevederilor Nomenclatorului serviciilor sociale, precum şi a standardelor de calitate, regulilor generale de normare minimă de personal care stau la baza stabilirii standardelor de cost, reglementate de legislaţia specială.

În domeniul serviciilor sociale se acreditează atât furnizorii, cât şi serviciile sociale. Acreditarea furnizorilor se realizează în baza criteriilor specifice ce reprezintă cerinţele de bază prin care se evidenţiază capacitatea acestora de a înfiinţa, a administra şi a acorda servicii sociale. Respectarea criteriilor este atestată prin certificat de acreditare. Acreditarea serviciilor sociale se realizează în baza standardelor minime de calitate, ce reprezintă cerinţele minimale privind eficacitatea şi eficienţa activităţilor desfăşurate în raport cu nevoile beneficiarilor, obiectivele asumate, rezultatele aşteptate. Standardele minime de calitate, denumite în continuare standarde minime, constituie nivelul de referinţă a calităţii Ghid juridic privind promovarea și respectarea drepturilor copilului

Evaluarea calității serviciilor sociale

Criterii, standarde minime și etape în acreditarea furnizorilor de servicii sociale

serviciilor sociale, iar îndeplinirea acestora este obligatorie şi se atestă prin licenţă de funcţionare. În situaţia în care, în primii 3 ani de la data eliberării certificatului de acreditare, furnizorul nu a înfiinţat servicii sociale sau niciunul dintre serviciile sociale înfiinţate de acesta nu a primit licenţă de funcţionare, acreditarea furnizorului este retrasă din oficiu şi acesta este radiat din Registrul electronic unic al serviciilor sociale. De la data retragerii acreditării, furnizorul poate depune o nouă solicitare de acreditare numai după o perioadă de minimum 2 ani. Nivelul de calitate a serviciilor sociale se evaluează în baza unor indicatori de performanţă, pornind de la nivelul de referinţă, reprezentat de standardele minime, corespunzător clasei a III-a, până la clasa I, care reprezintă cel mai înalt nivel de calitate şi se evidenţiază prin încadrarea în clase de calitate. Nivelele de calitate se atestă printr-o siglă distinctivă corespunzătoare fiecăreia din cele 3 clase. Încadrarea în clasele de calitate II-I atestă gradul de excelenţă a serviciului social şi este opţională. Criteriile utilizate în vederea acreditării: a) date de identificare privind furnizorul; b) informaţii privind cunoştinţele în managementul serviciilor sociale; c) condiţii prevăzute de Legea nr. 292/2011, obligatorii pentru înfiinţarea, administrarea, funcţionarea şi finanţarea serviciilor sociale. Standardele minime utilizate pentru acreditarea serviciilor sociale au în vedere, în principal: a) scopul serviciilor sociale şi specificul activităţilor derulate; b) nevoile de bază ale beneficiarilor; c) calitatea vieţii şi siguranţa beneficiarilor; d) calitatea managementului şi competenţa personalului de specialitate; e) respectarea disciplinei economico-financiare. Pentru evaluarea, în vederea acreditării furnizorului şi a serviciului social, se solicită, după caz, documente justificative, fişă de autoevaluare şi se realizează vizite de evaluare în teren.

Ghid juridic privind promovarea și respectarea drepturilor copilului

47

Etape în acreditarea serviciului social

Acreditarea inițială și reacreditarea serviciilor sociale

48

Acreditarea furnizorului presupune următoarele etape: a) evaluarea furnizorului în baza criteriilor specifice; b) aprobarea sau respingerea cererii de acreditare a furnizorului; c) eliberarea certificatului de acreditare sau, după caz, a notificării de respingere a cererii de acreditare; d) înregistrarea furnizorului acreditat în Registrul electronic unic al serviciilor sociale, constituit şi administrat, conform legii, de Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale. Acreditarea serviciului social presupune următoarele etape: a) evaluarea serviciului social în baza standardelor minime stabilite pentru acel tip de servicii; b) aprobarea sau respingerea cererii de acreditare a serviciului social; c) eliberarea licenţei de funcţionare provizorie/licenţei de funcţionare sau, după caz, a notificării de respingere a cererii de acreditare; d) înscrierea serviciului social acreditat în Registrul electronic unic al serviciilor sociale. Pentru a solicita acreditarea serviciilor sociale, furnizorul trebuie să deţină obligatoriu certificat de acreditare ca furnizor de servicii sociale.

Acreditarea serviciilor sociale se defineşte şi se realizează în funcţie de următoarele situaţii: a) acreditarea iniţială, în cazul serviciilor sociale care solicită pentru prima oară acreditarea sau al celor care solicită acreditare după retragerea acesteia; b) reacreditarea, în cazul serviciilor sociale cărora le expiră perioada de acreditare. Acreditarea serviciilor sociale se realizează la cererea furnizorului, pentru fiecare serviciu social în parte. Furnizorul are obligaţia de a solicita acreditarea/reacreditarea serviciului social respectiv cu 60 de zile înainte de darea în funcţiune a serviciului social/de expirarea licenţei de funcţionare. Acreditarea iniţială a serviciului social presupune: a) verificarea documentelor justificative şi a fişei de autoGhid juridic privind promovarea și respectarea drepturilor copilului

Recunoaş­ terea organismelor neguverna­ mentale ca fiind de utilitate publică

evaluare depuse de furnizor şi acordarea licenţei de funcţionare provizorie pe o perioadă de maximum un an; fişa de autoevaluare se completează obligatoriu cu date conforme cu realitatea din teren; b) în cadrul perioadei prevăzute la lit. a) se realizează evaluarea în teren şi, dacă se constată că sunt respectate standardele minime, se eliberează licenţa de funcţionare; c) în situaţia în care, în urma realizării evaluării în teren, se constată că standardele minime sunt îndeplinite în proporţie de 75%, fără a se aduce atingere vieţii şi siguranţei beneficiarului, se propune menţinerea licenţei de funcţionare provizorie până la expirarea perioadei de un an, timp în care furnizorul are obligaţia de a realiza demersurile necesare pentru îndeplinirea în totalitate a standardelor minime; d) în situaţia în care, la evaluarea în teren, se constată că standardele minime nu sunt îndeplinite conform datelor înscrise în fişa de autoevaluare şi nu se respectă cel puţin procentul prevăzut la lit. c), se aplică sancţiuni contravenţionale, se retrage licenţa de funcţionare provizorie şi se operează radierea serviciului social respectiv din Registrul electronic unic al serviciilor sociale. Reacreditarea serviciilor sociale cărora le expiră licenţa de funcţionare presupune: a) evaluarea serviciului social, în baza documentelor justificative depuse de furnizor şi a raportului de evaluare în teren, realizat în cadrul procesului de monitorizare a respectării standardelor minime; b) eliberarea licenţei de funcţionare, numai dacă raportul de evaluare în teren confirmă îndeplinirea în totalitate a standardelor minime; c) în situaţia în care în raportul de evaluare în teren sunt reţinute aspecte care privesc neîndeplinirea standardelor minime, iar acestea nu sunt remediate în termenele stabilite, măsura propusă poate fi suspendarea funcţionării serviciului social sau, după caz, retragerea licenţei de funcţionare, urmată de radierea serviciului din Registrul electronic unic al serviciilor sociale. Recunoaşterea fundaţiilor sau asociaţiilor ca fiind de utilitate publică se face de către Guvernul României, prin hotărâre,

Ghid juridic privind promovarea și respectarea drepturilor copilului

49

Drepturi şi obligaţii conferite de recunoașterea utilității publice

pe durată nedeterminată, sub următoarele condiţii: 1. activitatea acestora se defăşoară în interes general sau comunitar, după caz; 2. funcţionează de cel puţin 3 ani şi a realizat majoritatea obiectivelor stabilite; 3. prezintă un raport de activitate din care să rezulte desfăşurarea unei activităţi anterioare semnificative, prin derularea unor programe ori proiecte specifice scopului său, însoţit de situaţiile financiare anuale şi de bugetele de venituri şi cheltuieli pe ultimii 3 ani anteriori datei depunerii cererii privind recunoaşterea statutului de utilitate publică; 4. valoarea activului patrimonial pe fiecare dintre cei trei ani anteriori este cel puţin egală cu valoarea patrimoniului iniţial.

Drepturile şi obligaţiile organismelor private, conferite din recunoaşterea utilităţii publice: • dreptul de a li se concesiona servicii publice fără caracter comercial, în condiţiile legii; • dreptul la resurse provenite din bugetul de stat şi din bugetele locale, după cum desfăşoară activităţi în interes general sau al colectivităţilor locale; • dreptul de a menţiona în toate documentele pe care le întocmeşte că sunt recunoscute ca fiind de utilitate publică; • obligaţia de a menţine cel puţin nivelul activităţii şi performanţele care au determinat recunoaşterea; • obligaţia de a comunica autorităţii administrative competente orice modificări ale actului constitutiv şi ale statutului, precum şi rapoartele de activitate şi bilanţurile anuale; • obligaţia de a publica în extras, în termen de 3 luni de la încheierea anului calendaristic, rapoartele de activitate şi situaţiile financiare anuale în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, precum şi în Registrul naţional al persoanelor juridice fără scop patrimonial.

(Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, Legea nr. 197/2012 privind asigurarea calităţii în domeniul serviciilor sociale, Legea nr. 273/2004 privind regimul juridic al adopţiei)

50

Ghid juridic privind promovarea și respectarea drepturilor copilului

Măsuri de protecţie specială a copilului lipsit temporar sau definitiv de ocrotirea părinţilor săi Protecţia specială a copilului lipsit temporar sau definitiv de ocrotirea părinţilor săi

Planul individualizat de protecţie

Planul de servicii

Protecţia specială a copilului reprezintă ansamblul măsurilor, prestaţiilor şi serviciilor destinate îngrijirii şi dezvoltării copilului lipsit temporar sau definitiv de ocrotirea părinţilor săi sau a celui care, în vederea protejării intereselor sale, nu poate fi lăsat în grija acestora. Prin copil se înţelege persoana care nu a împlinit 18 ani şi nu a dobândit capacitate deplină de exerciţiu. La cererea tânărului, exprimată după dobândirea capacităţii depline de exerciţiu, dacă îşi continuă studiile o singură dată în fiecare formă de învăţământ de zi, protecţia specială se acordă, în condiţiile legii, pe toată durata continuării studiilor, dar fără a se depăşi vârsta de 26 de ani. Măsurile de protecţie specială a copilului se stabilesc şi se aplică în baza planului individualizat de protecţie şi se stabilesc numai cu consimţământul copilului care a împlinit 14 ani. În situaţia în care copilul refuza să îşi dea consimţământul, măsurile de protecţie se stabilesc numai de către instanţa judecătorească, care, în situaţii temeinic motivate, poate trece peste refuzul acestuia de a-şi exprima consimţământul faţă de măsura propusă.

Planul individualizat este documentul prin care se realizează planificarea serviciilor, prestaţiilor şi a măsurilor de protecţie specială a copilului, pe baza evaluării psihosociale a acestuia şi a familiei sale, în vederea integrării copilului care a fost separat de familia sa într-un mediu familial stabil permanent, în cel mai scurt timp posibil.

Planul de servicii este documentul prin care se realizează planificarea acordării serviciilor şi a prestaţiilor, pe baza evaluării psihosociale a copilului şi a familiei, în vederea prevenirii abu-

Ghid juridic privind promovarea și respectarea drepturilor copilului

51

Competența judecătorească

Aspecte general privind beneficiarii măsurilor de protecţie specială

52

zului, neglijării, exploatării, a oricăror forme de violenţă asupra copilului, precum şi a separării copilului de familia sa. Planul de servicii poate avea ca finalitate transmiterea către direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului a cererii de instituire a unei măsuri de protecţie specială a copilului numai dacă, după acordarea serviciilor prevăzute de acest plan, se constată că menţinerea copilului alături de părinţii săi nu este posibilă.

Cauzele referitoare la măsurile de protecţie a drepturilor copilului sunt de competenţa tribunalului de la domiciliul copilului. Dacă domiciliul copilului nu este cunoscut, competenţa revine tribunalului în a cărui circumscripţie teritorială a fost găsit copilul. Cauzele privind instituirea măsurilor de protecţie specială a copilului se soluţionează în regim de urgenţă, cu citarea reprezentantului legal al copilului, a direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului şi cu participarea obligatorie a procurorului. Termenele de judecată nu pot fi mai mari de 10 zile. Hotărârile prin care se soluţionează fondul cauzei se pronunţă în ziua în care au luat sfârşit dezbaterile. În situaţii deosebite, pronunţarea poate fi amânată cel mult două zile. Hotărârea instanţei de fond este executorie şi definitivă. Hotărârea se redactează şi se comunică părţilor în termen de cel mult 10 zile de la pronunţare. Termenul de recurs este de 10 zile de la data comunicării hotărârii.

Copilul beneficiază de protecţia specială prevăzută de lege până la dobândirea capacităţii depline de exerciţiu. La cererea tânărului, exprimată după dobândirea capacităţii depline de exerciţiu, dacă îşi continuă studiile, întro formă de învăţământ de zi, protecţia specială se acordă, în condiţiile legii, dar fără a se depăşi vârsta de 26 ani. Tânărul care a dobândit capacitate de exerciţiu şi a beneficiat de o măsură de protecţie specială, dar care nu îşi continuă studiile şi nu are posibilitatea revenirii în propria familie, fiind confruntat cu riscul excluderii sociale, beneficiază la cerere, pe o perioada de 2 ani de protecţie specială în scopul facilitării integrării sale sociale. În cazul în care se face dovada Ghid juridic privind promovarea și respectarea drepturilor copilului

Măsurile de protecţie specială Beneficiarii măsurilor de protecţie specială

Tipurile de plasament

Plasamentul la o persoană sau la familie

că tânărului i s-a oferit un loc de muncă sau locuinţă şi acesta le-a refuzat, ori le-a pierdut din motive imputabile lui, nu mai poate beneficia de aceste facilităţi. a) plasamentul; b) plasamentul în regim de urgenţă; c) supravegherea specializată.

De măsurile de protecţie specială pot beneficia : a) copilul ai cărui părinţi sunt decedaţi, necunoscuţi, decăzuţi din exerciţiul drepturilor părinteşti sau cărora li s-a aplicat pedeapsa interzicerii drepturilor părinteşti, puşi sub interdicţie, declaraţi morţi sau dispăruţi prin hotărâre judecătorească, când nu a putut fi instituită tutela; b) copilul care, în vederea protejării intereselor sale, nu poate fi lăsat în grija părinţilor din motive neimputabile acestora; c) copilul abuzat, neglijat, exploatat şi supus oricărei forme de violenţă; d) copilul găsit sau copilul părăsit în unităţi sanitare; e) copilul care a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală şi care nu răspunde penal. Părinţii sau, după caz, copilul care a împlinit vârsta de 14 ani au dreptul să atace în instanţă măsurile de protecţie specială şi beneficiază de asistenţă gratuită pentru aceasta. I. Plasamentul Plasamentul constituie o măsură de protecţie specială, având caracter temporar, care poate fi dispusă, în condiţiile legii, după caz, la: • o persoană sau familie; • un asistent maternal profesionist; • un serviciu de tip rezidenţial licenţiat în condiţiile legii.

Persoana sau familia, atestată de Comisia pentru Protecţia Copilului, care primeşte un copil în plasament trebuie să aibă minimum 18 ani, capacitate deplină de exercițiu, domiciliul în România şi să fie evaluată de către direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului cu privire la garanţiile morale şi

Ghid juridic privind promovarea și respectarea drepturilor copilului

53

Plasamentul la un asistent maternal

Plasamentul la un serviciu de tip rezidențial

54

condiţiile materiale pe care trebuie să le îndeplinească pentru a primi un copil în plasament. La stabilirea măsurii de plasament la familii şi persoane, direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului realizează demersuri pentru identificarea membrilor familiei extinse alături de care copilul s-a bucurat de viaţa de familie, în vederea consultării şi implicării lor în stabilirea/revizuirea obiectivelor planului individualizat de protecţie.

Activitatea persoanei atestate ca asistent maternal, în condiţiile legii, se desfăşoară în baza unui contract cu caracter special, aferent protecţiei copilului, încheiat cu direcţia sau cu un organism privat acreditat, care are următoarele elemente caracteristice: a) activitatea de creştere, îngrijire şi educare a copiilor aflaţi în plasament se desfăşoară la domiciliu; b) programul de lucru este impus de nevoile copiilor; c) planificarea timpului liber se face în funcţie de programul familiei şi al copiilor aflaţi în plasament; d) în perioada efectuării concediului legal de odihnă asigură continuitatea activităţii desfăşurate, cu excepţia cazului în care separarea, în această perioadă, de copilul aflat în plasament în familia sa este autorizată de direcţie. Serviciile de tip rezidenţial sunt acele servicii prin care se asigură protecţia, creşterea şi îngrijirea copilului separat, temporar sau definitiv, de părinţii săi, ca urmare a stabilirii în condiţiile prezentei legi a măsurii plasamentului. Din categoria serviciilor de tip rezidenţial fac parte toate serviciile care asigură găzduire pe o perioadă mai mare de 24 de ore. Sunt considerate servicii de tip rezidenţial şi centrele maternale. Serviciile de tip rezidenţial care aparţin autorităţilor administraţiei publice se organizează numai în structura direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului, în regim de componente funcţionale ale acestora, fără personalitate juridică. Serviciile de tip rezidenţial se organizează pe model familial şi pot avea caracter specializat în funcţie de nevoile copiilor plasaţi. Ghid juridic privind promovarea și respectarea drepturilor copilului

Plasamentul copilului mic

Stabilirea măsurii de plasament de către Comisia pentru protecția copilului

Stabilirea măsurii de plasament de către instanța judecătorească

Plasamentul copilului care nu a împlinit vârsta de 2 ani poate fi dispus numai la familia extinsă sau substitutivă, plasamentul acestuia într-un serviciu de tip rezidenţial fiind interzis. Prin excepţie, se poate dispune plasamentul într-un serviciu de tip rezidenţial al copilului mai mic de 2 ani, în situaţia în care acesta prezintă handicapuri grave, cu dependenţă de îngrijiri în servicii de tip rezidenţial specializate. La stabilirea plasamentului se va urmări: a) plasarea copilului, cu prioritate, la familia extinsă sau la familia substitutivă; b) menţinerea fraţilor împreună; c) facilitarea exercitării de către părinţi a dreptului de a vizita copilul şi de a menţine legătura cu acesta. Măsura plasamentului se stabileşte de către comisia pentru protecţia copilului, în situaţia în care există acordul părinţilor pentru copilul care, în vederea protejării intereselor sale, nu poate fi lăsat în grija părinţilor din motive neimputabile acestora și pentru copilul care a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală şi care nu răspunde penal. Dacă nu există acordul părinților, sau, după caz, al unuia dintre părinţi, plasamentul se decide de către instanța judecătorească. Drepturile şi obligaţiile părinteşti faţă de copil se menţin pe toată durata măsurii plasamentului dispus de către comisia pentru protecţia copilului.

Măsura plasamentului se stabileşte de către instanţa judecătorească, la cererea direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului pentru: • copilul ai cărui părinţi sunt decedaţi, necunoscuţi, decăzuţi din exerciţiul drepturilor părinteşti sau cărora li s-a aplicat pedeapsa interzicerii drepturilor părinteşti, puşi sub interdicţie, declaraţi morţi sau dispăruţi prin hotărâre judecătorească, când nu a putut fi instituită tutela. Drepturile şi obligaţiile părinteşti faţă de copil pe toată durata măsurii plasamentului sunt exercitate de către directorul direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului. • copilul abuzat, neglijat, exploatat şi supus oricărei forme de violenţă și copilul găsit sau copilul părăsit în unităţi sanitare,

Ghid juridic privind promovarea și respectarea drepturilor copilului

55

Contribuția lunară a părinților

Domiciliul copilului

Aplicarea măsurii plasamentului în regim de urgență

56

dacă se impune înlocuirea plasamentului în regim de urgenţă dispus de către direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului. Drepturile şi obligaţiile părinteşti faţă de copil pe toată durata măsurii plasamentului sunt exercitate de către directorul direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului. • copilul care, în vederea protejării intereselor sale, nu poate fi lăsat în grija părinţilor din motive neimputabile acestora și pentru copilul care a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală şi care nu răspunde penal, dacă nu există acordul părinților, sau, după caz, al unuia dintre părinţi. Drepturile şi obligaţiile părinteşti faţă de copil se menţin pe toată durata măsurii plasamentului dacă, în vederea respectării interesului superior al copilului, instanţa nu dispune altfel, în funcţie de circumstanţele cazului.

Comisia pentru protecţia copilului sau, după caz, instanţa care a dispus plasamentul copilului în condiţiile prezentei legi va stabili, dacă este cazul, şi cuantumul contribuţiei lunare a părinţilor la întreţinerea acestuia, în condiţiile stabilite de Codul civil. Sumele astfel încasate se constituie venit la bugetul judeţului, respectiv la cel al sectorului municipiului Bucureşti, de unde provine copilul. Dacă plata contribuţiei la întreţinerea copilului nu este posibilă, instanţa obligă părintele apt de muncă să presteze între 20 şi 40 de ore lunar pentru fiecare copil, acţiuni sau lucrări de interes local, pe durata aplicării măsurii de protecţie specială, pe raza administrativ-teritorială în care are domiciliul sau reşedinţa. Pe durata plasamentului, domiciliul copilului este la persoana, familia, asistentul maternal sau la serviciul de tip rezidenţial care îl are în îngrijire. 

II Plasamentul copilului în regim de urgenţă Măsura plasamentului în regim de urgență se aplică pentru copilul: • abuzat, neglijat sau supus oricărei forme de violenţă; • găsit sau părăsit în unităţi sanitare; • al cărui unic ocrotitor legal sau ambii au fost reţinuţi, arestaţi, internaţi sau în situaţia în care, din orice alt motiv, Ghid juridic privind promovarea și respectarea drepturilor copilului

Obligația generală de a sesiza autoritățile

Suspendare drepturile părinteşti pe perioada plasamentu­ lui în regim de urgenţă

Stabilirea măsurii de către Directorul direcției generale de asistență socială

aceştia nu îşi pot exercita drepturile şi obligaţiile părinteşti cu privire la copil.

Autoritatea, instituţia sau unitatea care a hotărât sau a dispus una dintre măsurile care a condus la rămânerea unui minor fără ocrotire părintească sau care, după caz, primeşte sau găzduieşte o persoană despre care cunoaşte că este singurul ocrotitor legal al unui copil are obligaţia de a informa, în cel mai scurt timp posibil, direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului în a cărei circumscripţie locuieşte copilul despre situaţia acestuia şi a ocrotitorului său legal. Orice persoană care, prin natura profesiei sau ocupaţiei sale, lucrează direct cu un copil şi are suspiciuni în legătura cu existenţa unei situaţii de abuz sau de neglijare a acestuia este obligată să sesizeze serviciul public de asistenţă socială sau direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului în a cărei rază teritorială a fost identificat cazul respectiv. Pe durata plasamentului de urgenţă şi a încredinţării copilului ca urmare a acestei măsuri se suspendă de drept exerciţiul drepturilor părinteşti până când instanţa judecătorească va decide cu privire la menţinerea sau la înlocuirea acestei măsuri şi cu privire la exercitarea drepturilor părinteşti. Pe toată durata suspendării, drepturile şi obligaţiile părinteşti privitoare la persoana copilului sunt exercitate şi, respectiv sunt îndeplinite de către persoana, familia, asistentul maternal profesionist sau de către şeful serviciului de tip rezidenţial care a primit copilul în plasament în regim de urgenţă, iar cele privitoare la bunurile copilului sunt exercitate de către preşedintele consiliului judeţean, respectiv de către primarul sectorului municipiului Bucureşti. Directorul direcţiei generale de asistenţă socială din unitatea administrativ–teritorială în care se află copilul găsit sau cel abandonat de către mamă în unităţi sanitare, ori dacă acesta consideră că există motive temeinice care să susţină existenţa unei situaţii de pericol iminent pentru copil, datorată abuzului, neglijării, exploatării şi oricărei forme de violenţă asupra copilului, în situaţia în care nu se întâmpină opoziţie din partea

Ghid juridic privind promovarea și respectarea drepturilor copilului

57

Stabilirea măsurii de către instanța judecătorească

Sesizarea direcţiei generală de asistenţă socială şi protecţia copilului

Sesizarea instanței judecătorești

58

reprezentanţilor persoanelor juridice, precum şi a persoanelor fizice care au în îngrijire sau asigură protecţia copilului respectiv, poate decide măsura plasamentului în regim de urgenţă. În situaţia în care reprezentanţii persoanelor juridice, precum şi persoanele fizice care au în îngrijire sau asigură protecţia unui copil refuză sau împiedică în orice mod efectuarea verificărilor de către reprezentanţii direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului, iar aceştia stabilesc că există motive temeinice care să susţină existenţa unei situaţii de pericol iminent pentru copil, datorată abuzului, neglijării, exploatării şi oricărei forme de violenţă asupra copilului, direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului sesizează instanţa judecătorească, solicitând emiterea unei ordonanţe preşedinţiale de plasare a copilului în regim de urgenţă la o persoană, la o familie, la un asistent maternal sau într-un serviciu de tip rezidenţial, licenţiat în condiţiile legii.

În vederea asigurării protecţiei speciale a copilului abuzat sau neglijat, direcţia generală de asistenţa socială este obligată să verifice şi să soluţioneze toate sesizările privind cazurile de abuz sau de neglijare a copilului, inclusiv cele venite din partea asistenţilor sociali, să asigure prestarea serviciilor specializate pentru nevoile copiilor victime ale abuzului sau neglijării şi ale familiilor acestora. Direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului este obligată să sesizeze instanţa judecătorească în termen de 5 zile de la data la care a dispus măsura plasamentului în regim de urgență. În situaţia în care nu se mai menţin împrejurările care au stat la baza stabilirii măsurii plasamentului în regim de urgenţă, directorul direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului poate dispune, în termenul de 5 zile, revocarea măsurii de plasament în regim de urgenţă. În termen de 5 zile de la data executării ordonanţei preşedinţiale prin care s-a dispus plasamentul în regim de urgenţă, direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului sesizează instanţa judecătorească pentru a decide cu privire la: înlocuirea plasamentului în regim de urgenţă cu măsura plaGhid juridic privind promovarea și respectarea drepturilor copilului

Declarația scrisă și audierea copilului

Protecția copilului împotriva abuzurilor săvârșite de persoane din sistemul de protecție

Suprave­ gherea specializată

samentului, decăderea din exerciţiul drepturilor părinteşti, precum şi cu privire la exercitarea drepturilor părinteşti. Instanţa se pronunţă şi cu privire la obligarea părinţilor copilului de a se prezenta la şedinţe de consiliere.

În procesul descris mai sus, se poate administra, din oficiu, ca probă, declaraţia scrisă a copilului referitoare la abuzul, neglijarea, exploatarea şi orice formă de violenţă asupra copilului la care a fost supus. Declaraţia copilului poate fi înregistrată, potrivit legii, prin mijloace tehnice audio-video. Înregistrările se realizează în mod obligatoriu cu asistenţa unui psiholog. Acordul copilului este obligatoriu pentru realizarea înregistrării declaraţiei sale. Dacă instanţa judecătorească apreciază necesar, aceasta îl poate chema pe copil în faţa ei, pentru a-l audia. Audierea are loc numai în camera de consiliu, în prezenţa unui psiholog şi numai după o prealabilă pregătire a copilului în acest sens. În cazul în care abuzul, neglijarea, exploatarea şi orice formă de violenţă asupra copilului a fost săvârşită de către persoane care, în baza unui raport juridic de muncă sau de altă natură, asigurau protecţia, creşterea, îngrijirea sau educaţia copilului, angajatorii au obligaţia să sesizeze de îndată organele de urmărire penală şi să dispună îndepărtarea persoanei respective de copiii aflaţi în grija sa. În instituţiile publice sau private, precum şi în serviciile de tip rezidenţial, publice sau private, care asigură protecţia, creşterea, îngrijirea sau educarea copiilor, este interzisă angajarea persoanei împotriva căreia a fost pronunţată o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă pentru săvârşirea, cu intenţie, a unei infracţiuni.

III Supravegherea specializată Măsura supravegherii specializate se dispune în condiţiile legii faţă de copilul care a săvârşit o faptă penală şi nu răspunde penal. In cazul în care există acordul părinţilor sau al reprezentantului legal, măsura supravegherii specializate se dispune de către comisia pentru protecţia copilului, iar în lipsa acestui

Ghid juridic privind promovarea și respectarea drepturilor copilului

59

Înlocuirea măsurii suprave­ gherii specializate

Confidențialitatea datelor

60

acord, de către instanţa judecătorească. Măsura supravegherii specializate constă în menţinerea copilului în familia sa, sub condiţia respectării de către acesta a unor obligaţii, cum ar fi: a) frecventarea cursurilor şcolare, b) utilizarea unor servicii de îngrijire de zi, c) urmarea unor tratamente medicale, consiliere sau psihoterapie, d) interzicerea de a frecventa anumite locuri sau de a avea legături cu anumite persoane. În cazul în care menţinerea în familie nu este posibilă sau atunci când copilul nu îşi îndeplineşte obligaţiile stabilite prin măsura supravegherii specializate, comisia pentru protecţia copilului ori, după caz, instanţa judecătorească, poate dispune plasamentul acestuia în familia extinsă ori în cea substitutivă, precum şi îndeplinirea de către copil a obligaţiilor prevăzute pentru această măsură. În cazul în care fapta prevăzută de legea penală, săvârşită de copilul care nu răspunde penal, prezintă un grad ridicat de pericol social, precum şi în cazul în care copilul pentru care s-au stabilit măsurile de mai sus săvârşeşte în continuare fapte penale, comisia pentru protecţia copilului sau, după caz, instanţa judecătorească dispune, pe perioadă determinată, plasamentul copilului într-un serviciu de tip rezidenţial specializat.

Este interzis să se dea publicităţii orice date referitoare la săvârşirea de fapte penale de către copilul care nu răspunde penal, inclusiv date privitoare la persoana acestuia. Pe toată durata aplicării măsurilor destinate copilului care săvârşeşte fapte penale şi nu răspunde penal, vor fi asigurate servicii specializate, pentru a-i asista pe copii în procesul de reintegrare în societate. Copilul care a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală şi care nu răspunde penal va fi însoţit şi asistat de către un psiholog sau asistentul social, desemnat de direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului în orice etapă a cercetării penale. Ghid juridic privind promovarea și respectarea drepturilor copilului

Alocația lunară de plasament

Acordarea de ajutoare materiale

Indemnizația de ieșire din sistemul de protecție

Monitorizarea împrejurărilor care au condus la măsurile de protecție specială

IV Alocația lunară de plasament și alte drepturi bănești Pentru fiecare copil faţă de care s-a luat măsura plasamentului se acordă o alocaţie lunară de plasament, raportată la indicatorul social de referinţă, în cuantum de 0,194 ISR. De această alocaţie beneficiază şi copilul pentru care a fost instituită tutela, în condiţiile legii. Alocaţia se plăteşte persoanei sau reprezentantului familiei care a luat în plasament copilul sau tutorelui. Pentru copiii pentru care s-a stabilit măsura plasamentului sau s-a instituit tutela, stabilirea dreptului la alocaţie de plasament se face începând cu luna următoare celei în care a fost emisă dispoziţia conducătorului direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului sau hotărârea Comisiei pentru protecţia copilului sau a instanţei de judecată, după caz.

Copiii şi tinerii pentru care s-a stabilit o măsură de protecţie specială, precum şi mamele protejate în centre maternale au dreptul la hrană, îmbrăcăminte, încălţăminte, materiale igienicosanitare, rechizite/manuale, jucării, transport, materiale cultural-sportive, precum şi sume de bani pentru nevoi personale. În cazul copiilor cu handicap, infectaţi HIV sau bolnavi SIDA, cuantumul sumelor necesare acordării drepturilor prevăzute mai sus se majorează cu 50%, în raport cu sumele acordate.

Copiii şi tinerii pentru care s-a stabilit o măsură de protecţie specială, precum şi mamele protejate în centre maternale au dreptul, la ieşirea din sistemul de protecţie specială, la o indemnizaţie care se acordă o singură dată, egală cu valoarea salariului de bază minim brut pe ţară, garantat în plată, stabilit potrivit legii. V Monitorizarea în cazul măsurilor de protecție specială Împrejurările care au stat la baza măsurilor de protecţie specială, trebuie să fie verificate trimestrial de către direcţia generală de asistenţă şi protecţia copilului, iar în situaţia în care acestea s-au modificat direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului este obligată să sesizeze de îndată comisia pentru protecţia copilului sau instanţa judecătorească

Ghid juridic privind promovarea și respectarea drepturilor copilului

61

Monitorizarea la încetarea măsurilor de protecție specială

în vederea modificării sau, după caz, a încetării măsurii. Dreptul de a sesiza modificarea împrejurărilor îl au părinţii, sau un alt reprezentant legal al copilului sau copilul.

La încetarea măsurilor de protecţie specială prin reintegrarea copilului în familia sa, serviciul public de asistenţă socială, organizat la nivelul municipiilor şi oraşelor, persoanele cu atribuţii de asistenţă socială din aparatul de specialitate al primarului, precum şi direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului, în cazul sectoarelor municipiului Bucureşti, de la domiciliul sau, după caz, de la reşedinţa părinţilor, au obligaţia de a urmări evoluţia dezvoltării copilului, precum şi modul în care părinţii îşi exercită drepturile şi îşi îndeplinesc obligaţiile cu privire la copil. În acest scop, acestea întocmesc rapoarte lunare pe o perioadă de minimum 6 luni. Propunerea de încetare a măsurii de protecţie şi reintegrarea în familie este însoţită, în mod obligatoriu, de documente din care să reiasă participarea părinţilor la şedinţe de consiliere, astfel încât reintegrarea să se realizeze în cele mai bune condiţii. (Legea nr.272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului)

62

Ghid juridic privind promovarea și respectarea drepturilor copilului

Protecţia copilului cu părinţi plecaţi la muncă în străinătate Notificarea intenției de a pleca în străinătate

Condiții pentru desemnarea persoanei

Rolul instanței judecătorești

Părintele care exercită singur autoritatea părintească sau la care locuieşte copilul, care urmează să plece la muncă în străinătate, are obligaţia de a notifica această intenţie serviciului public de asistenţă socială de la domiciliu, cu minimum 40 de zile înainte de a părăsi ţara. Notificarea va conţine, în mod obligatoriu, desemnarea persoanei care se ocupă de întreţinerea copilului pe perioada absenţei părinţilor sau tutorelui, după caz. Confirmarea persoanei în întreţinerea căreia va rămâne copilul se efectuează de către instanţa de tutelă, în conformitate cu prevederile prezentei legi.

Persoana desemnată să se ocupe de întreţinerea copilului pe perioada absenţei părinţilor sau tutorelui trebuie să facă parte din familia extinsă, să aibă minimum 18 ani şi să îndeplinească condiţiile materiale şi garanţiile morale necesare creşterii şi îngrijirii unui copil. Serviciile publice de asistenţă socială organizate la nivelul municipiilor, oraşelor, comunelor asigură persoanelor desemnate consiliere şi informare cu privire la răspunderea pentru creşterea şi asigurarea dezvoltării copilului pe o perioadă de 6 luni.

Instanţa va dispune delegarea temporară a autorităţii părinteşti cu privire la persoana copilului, pe durata lipsei părinţilor, dar nu mai mult de un an, către persoana desemnată. Acordul persoanei căreia urmează să îi fie delegată autoritatea părintească se exprimă de către aceasta personal, în faţa instanţei. La cerere, se ataşează acte din care să rezulte îndeplinirea condiţiilor materiale și garanțiilor morale. Cererea se soluţionează în procedură necontencioasă, potrivit Codului de procedură civilă. Soluţionarea cererii de delegare

Ghid juridic privind promovarea și respectarea drepturilor copilului

63

Rolul autorităților locale

Asistența copilului revenit în țară

a drepturilor şi îndatoririlor părinteşti se face în termen de 3 zile de la depunerea acesteia. Hotărârea va cuprinde menţionarea expresă a drepturilor şi îndatoririlor care se deleagă şi perioada pentru care are loc delegarea. După ce instanţa hotărăşte delegarea drepturilor părinteşti, persoana în sarcina căreia cad îngrijirea şi creşterea copilului trebuie să urmeze, obligatoriu, un program de consiliere, pentru a preveni situaţii de conflict, neadaptare sau neglijenţă în relaţia cu minorul. Instanţa de judecată va comunica o copie a hotărârii de delegare primarului de la domiciliul părinţilor sau tutorelui, precum şi primarului de la domiciliul persoanei căreia i se acordă delegarea autorităţii părinteşti. Autorităţile administraţiei publice locale, prin intermediul serviciilor de asistenţă socială, pot iniţia, în limita prevederilor bugetului de stat sau ale bugetelor locale şi în limita bugetelor de venituri şi cheltuieli prevăzute cu această destinaţie, campanii de informare a părinţilor, în vederea: a) conştientizării de către părinţi a riscurilor asumate prin plecarea lor la muncă în străinătate; b) informării părinţilor cu privire la obligaţiile ce le revin în situaţia în care intenţionează să plece în străinătate.

Serviciul public de asistenţă socială şi centrul judeţean de resurse şi asistenţă educaţională au obligaţia de a dezvolta servicii de consiliere specializată destinate copilului care a revenit în ţară, după o perioadă de şedere în străinătate alături de părinţi mai mare de un an. (Legea nr.272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului)

64

Ghid juridic privind promovarea și respectarea drepturilor copilului

Asistentul maternal Definiţie

Condiţiile pentru obţinerea atestatului de asistent maternal

Persoane care nu pot fi asistent maternal profesionist

Procedura de atestare a asistentului maternal

Asistentul maternal profesionist este persoana fizică, atestată, care asigură prin activitatea pe care o desfăşoară la domiciliul său creşterea, îngrijirea şi educarea, necesare dezvoltării armonioase a copiilor primiţi în plasament.

Pentru ca o persoană să primească atestatul de asistent maternal profesionist trebuie: • să aibă capacitate deplină de exerciţiu; • prin comportamentul ei în societate, starea sănătăţii şi profilului ei psihologic, să prezinte garanţii pentru îndeplinirea corectă a obligaţiilor care revin unui părinte, referitoare la creşterea, îngrijirea şi educarea copiilor săi; • să aibă în folosinţă o locuinţă care acoperă necesităţile de preparare a hranei, igienă, educaţie şi odihnă ale utilizatorilor săi, inclusiv cele ale copiilor care urmează a fi primiţi în plasament; • să urmeze cursurile de formare profesională organizate de serviciul public specializat pentru protecţia copilului. • persoana care a suferit o condamnare prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă, pentru săvârşirea cu intenţie a unei infracţiuni; • părintele decăzut din drepturile părinteşti sau cel al cărui copil a fost declarat abandonat prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă; • persoana care suferă de boli cronice transmisibile.

Persoanele care solicită obţinerea atestatului vor adresa o cerere de evaluare a capacităţii lor serviciului public specializat pentru protecţia copilului pe raza căruia îşi au domiciliul sau unui organism privat autorizat să desfăşoare activităţi de protecţie a copilului, prin angajarea de asistenţi maternali profesionişti. Cererea va cuprinde un curriculum vitae al solicitantului, precum şi motivele pentru care doreşte să devină asistent maternal profesionist.

Ghid juridic privind promovarea și respectarea drepturilor copilului

65

Contractul asistentului maternal

66

La cererea de evaluare vor fi anexate: a) copii legalizate ale actelor de stare civilă şi ale actelor de studii ale solicitantului; b) o scurtă prezentare a persoanelor cu care locuieşte solicitantul, în care să se menţioneze numele, prenumele şi data naşterii acestora, precum şi, după caz, gradul de rudenie cu solicitantul (în anumite situaţii şi acordul acestor persoane); c) certificate medicale eliberate de policlinica de care aparţin, care să prezinte o evaluare completă a stării de sănătate a solicitantului şi a persoanelor menţionate mai sus; d) certificate de cazier judiciar ale solicitantului şi ale persoanelor cu care acesta locuieşte; e) un document care să ateste dreptul de folosinţă al solicitantului asupra locuinţei, respectiv copie legalizată a titlului de proprietate sau a contractului de închiriere prin care acesta recunoaşte solicitantului un drept de folosinţă asupra locuinţei pe perioadă nedeterminată, cunoscând specificul activităţii pe care solicitantul urmează să o desfăşoare ca asistent maternal profesionist sau, după caz, copie legalizată a contractului de subînchiriere, încheiat în condiţiile legii; f) recomandări ale vecinilor, cunoscuţilor sau rudelor solicitantului; g) recomandări ale reprezentanţilor autorităţii publice locale de la domiciliul privind comportamentul social al solicitantului. Capacitatea de a fi atestaţi ca asistenţi maternali profesionişti a solicitanţilor va fi evaluată de direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului sau de organismul privat autorizat, în termen de 90 de zile de la înregistrarea cererii. Atestatul de asistent maternal profesionist se eliberează pentru o perioadă de 3 ani. Atestatul poate fi eliberat, reînnoit, suspendat sau retras de Comisia pentru protecţia copilului, la propunerea motivată a direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului sau a organismului privat care supraveghează activitatea asistentului maternal profesionist. Activitatea persoanelor atestate ca asistent maternal profesionist se desfăşoară în baza unui contract de muncă încheiat cu direcția generală de asistență socială sau cu organismul priGhid juridic privind promovarea și respectarea drepturilor copilului

Caracteristici ale contractului de muncă al asistentului maternal

Obligaţiile asistentului maternal

vat care le supraveghează activitatea. Contractul individual de muncă se încheie la data emiterii dispoziţiei directorului de stabilire a măsurii plasamentului în regim de urgenţă sau a hotărârii Comisiei pentru protecţia copilului/instanţei cu privire la stabilirea măsurii plasamentului. Contractul individual se încheie pe perioada de valabilitate a atestatului, cu o perioadă de probă de minim 3 luni. Executarea contractului individual de muncă începe la data primei hotărâri de plasament a unui copil la asistentul maternal profesionist respectiv. Persoanele pensionate, atestate ca asistenţi maternali profesionişti, îşi desfăşoară activitatea în baza unui contract individual de muncă încheiat prin cumul cu pensia. a) activitatea de creştere, îngrijire şi educare a copiilor aflaţi în plasament se desfăşoară la domiciliu; b) programul de lucru este impus de nevoile copiilor; c) planificarea timpului liber se face în funcţie de programul familiei şi al copiilor aflaţi în plasament; d) în perioada efectuării concediului legal de odihnă asigură continuitatea activităţii desfăşurate, cu excepţia cazului în care separarea, în această perioadă, de copilul aflat în plasament în familia sa este autorizată de direcţie.

• să asigure creşterea, îngrijirea şi educarea copiilor, în vederea asigurării unei dezvoltări armonioase - fizice, intelectuale şi afective - a acestora; • să asigure integrarea copiilor în familia sa, aplicându-le un tratament egal cu ceilalţi membri ai familiei; • să asigure integrarea copiilor în viaţa socială; • să contribuie la pregătirea reintegrării copiilor în familia lor naturală sau la integrarea acestora în familia adoptivă, după caz; • să permită specialiştilor direcţiei generale de asistenţă şi protecţia copilului sau organismului privat acreditat supravegherea activităţii lor profesionale şi evaluarea evoluţiei copiilor; • să păstreze confidenţialitatea informaţiilor pe care le primesc cu privire la copii.

Ghid juridic privind promovarea și respectarea drepturilor copilului

67

Monitorizarea activității asistentului maternal

• să asigure continuitatea activităţii desfăşurate şi în perioada efectuării concediului legal de odihnă cu excepţia cazului în care separarea de copiii plasaţi pentru această perioadă este autorizată de angajator; Asistenţii maternali profesionişti au obligaţia să informeze de îndată direcția generală de asistenţă socială sau organismul privat autorizat care le supraveghează activitatea, asupra oricărei schimbări survenite în situaţia lor personală, familială sau socială, care ar putea influenţa activitatea lor profesională. Asistentul maternal profesionist şi persoanele cu care locuieşte au obligaţia să prezinte anual Comisiei pentru protecţia copilului un certificat medical din care să rezulte că starea sănătăţii asistentului permite continuarea desfăşurării activităţii. Cheltuielile legate de efectuarea analizelor medicale şi de eliberarea certificatului medical se suportă de angajator. Serviciul public specializat pentru protecţia copilului sau organismul privat autorizat care supraveghează activitatea asistenţilor maternali profesionişti este obligat să prezinte Comisiei pentru protecţia copilului rapoarte trimestriale referitoare la evoluţia copiilor încredinţaţi sau daţi în plasament asistenţilor maternali profesionişti. În exercitarea atribuţiilor de supraveghere şi sprijin al activităţii asistenţilor maternali profesionişti ce revin serviciului public de asistență socială sau organismului privat autorizat, aceştia sunt obligaţi să efectueze vizite şi întâlniri periodice, precum şi o evaluare anuală a activităţii desfăşurate de fiecare asistent maternal profesionist. Reprezentanţii Comisiei pentru protecţia copilului au drept de control asupra activităţii asistenţilor maternali profesionişti. Comisia pentru protecţia copilului poate decide suspendarea sau retragerea atestatului de asistent maternal profesionist dacă nu mai sunt îndeplinite condiţiile care au stat la baza eliberării acestuia sau dacă asistentul maternal profesionist nu respectă vreuna dintre obligaţiile prevăzute în prezenta hotărâre.

(Hotărârea de Guvern privind condiţiile de obţinere a atestatului, procedurile de atestare şi statutul asistentului maternal profesionist nr. 679/2003, Legea nr.272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului) 68

Ghid juridic privind promovarea și respectarea drepturilor copilului

Drepturile şi obligaţiile părinteşti Autoritatea părintească

Responsabilitatea pentru creşterea şi dezvoltarea copilului

Autoritatea părintească este ansamblul de drepturi și îndatoriri care privesc atât persoana, cât și bunurile copilului și aparțin în mod egal ambilor părinți. Părinții exercită autoritatea părintească numai în interesul superior al copilului, cu respectul datorat persoanei acestuia, și îl asociaza pe copil la toate deciziile care îl privesc, ținând cont de vârsta și de gradul său de maturitate. Ambii părinți răspund pentru creșterea copiilor lor minori. Autoritatea părintească se exercită până la data când copilul dobandește capacitatea deplină de exercițiu. Copilul datorează respect părinților săi indiferent de vârsta sa. Ori de câte ori există neîntelegeri între părinți cu privire la exercițiul drepturilor sau la îndeplinirea îndatoririlor părintești, instanța de tutelă, dupa ce îi ascultă pe părinți și luând în considerare concluziile raportului referitor la ancheta psihosocială, hotărăște potrivit interesului superior al copilului. Ascultarea copilului este obligatorie.

Părinții au dreptul și îndatorirea de a crește copilul, îngrijind de sănătatea și dezvoltarea lui fizică, psihică și intelectuală, de educația, învățătura și pregătirea profesională a acestuia, potrivit propriilor lor convingeri, însușirilor și nevoilor copilului; ei sunt datori să dea copilului orientarea și sfaturile necesare exercitării corespunzătoare a drepturilor pe care legea le recunoaște acestuia. Răspunderea pentru creşterea şi asigurarea dezvoltării copilului revine în primul rând părinţilor, aceştia având obligaţia de a a-şi exercita drepturile şi de a-şi îndeplini obligaţiile faţă de copil ţinând cont cu prioritate de interesul superior al acestuia. În subsidiar, responsabilitatea revine colectivităţii locale din care fac parte copilul şi familia sa. Autorităţile administraţiei publice locale au obligaţia de a sprijini părinţii sau, după caz, alt reprezentant legal al copilului în realizarea obligaţiilor ce le revin cu privire la copil, dezvoltând şi asigurând în acest scop servicii diversificate, accesibile şi de

Ghid juridic privind promovarea și respectarea drepturilor copilului

69

Exercitarea drepturilor şi îndeplinirea obligaţiilor părinteşti

Exercitarea de către un singur părinte a autorității părintești 70

calitate, corespunzătoare nevoilor copilului. Intervenţia statului este complementară, statul asigură protecţia copilului şi garantează respectarea tuturor drepturilor sale prin activitatea specifică realizată de instituţiile statului şi de autorităţile publice cu atribuţii în acest domeniu.

Ambii părinţi sunt responsabili pentru creşterea copiilor lor. Exercitarea drepturilor şi îndeplinirea obligaţiilor părinteşti trebuie să aibă în vedere interesul superior al copilului şi să asigure bunăstarea materială şi spirituală a copilului, în special prin îngrijirea acestuia, prin menţinerea relaţiilor personale cu el, prin asigurarea creşterii, educării şi întreţinerii sale, precum şi prin reprezentarea sa legală şi prin administrarea patrimoniului său. În situaţia în care ambii părinţi exercită autoritatea părintească, dar nu locuiesc împreună, deciziile importante, precum cele referitoare la alegerea felului învăţăturii sau pregătirii profesionale, tratamente medicale complexe sau intervenţii chirurgicale, reşedinţa copilului sau administrarea bunurilor, se iau numai cu acordul ambilor părinţi. În situaţia în care, din orice motiv, un părinte nu-şi exprimă voinţa pentru luarea deciziilor cu privire la copil, acestea se iau de către părintele cu care copilul locuieşte, cu excepţia situaţiei în care acest lucru contravine interesului superior al copilului. Ambii părinţi, indiferent dacă exercită sau nu autoritatea părintească, au dreptul de a solicita şi de a primi informaţii despre copil, din partea unităţilor şcolare, unităţilor sanitare sau a oricăror altor instituţii ce intră în contact cu copilul. Un părinte nu poate renunţa la autoritatea părintească, dar se poate înţelege cu celălalt părinte cu privire la modalitatea de exercitare a autorităţii părinteşti, cu încuviințarea instanței de tutelă. Ascultarea copilului este obligatorie. Se consideră motive întemeiate pentru ca instanţa să decidă ca autoritatea părintească să se exercite de către un singur părinte alcoolismul, boala psihică, dependenţa de droguri a celuilalt părinte, violenţa faţă de copil sau faţă de celălalt părinte, condamnările pentru infracţiuni de trafic de persoane, trafic de droguri, infracţiuni cu privire la viaţa sexuală, infracţiuni de

Ghid juridic privind promovarea și respectarea drepturilor copilului

Îndatoriri specifice

Drepturile şi obligaţiile părinteşti cu privire la persoana copilului

violenţă, precum şi orice alt motiv legat de riscurile pentru copil, care ar deriva din exercitarea de către acel părinte a autorităţii părinteşti. În cazul existenţei unor neînţelegeri între părinţi cu privire la exercitarea drepturilor şi îndeplinirea obligaţiilor părinteşti, instanţa judecătorească, după ascultarea ambilor părinţi, hotărăşte potrivit interesului superior al copilului.

Părinţii sunt obligaţi: a) să supravegheze copilul; b) să coopereze cu copilul şi să îi respecte viaţa intimă, privată şi demnitatea; c) să informeze copilul despre toate actele şi faptele care l-ar putea afecta şi să ia în considerare opinia acestuia; d) să întreprindă toate măsurile necesare pentru realizarea drepturilor copilului lor; e) să coopereze cu persoanele fizice şi persoanele juridice care exercită atribuţii în domeniul îngrijirii, educării şi formării profesionale a copilului.

• dreptul şi obligaţia de a creşte copilul. Acestea constau în asigurarea condiţiilor de viaţă necesare dezvoltării copilului (stare de sănătate, dezvoltarea fizică, educaţie, şcolarizare şi pregătire profesională), paza şi supravegherea copilului. • dreptul de a lua anumite măsuri faţă de copil. Pentru a aduce la îndeplinire obligaţia de a creşte copilul, părinţii trebuie să folosească metode pozitive de educație, fiind interzise pedepsele fizice sau alte tratamente umilitoare ori degradante. • dreptul de a cere înapoierea copilului de la orice persoană care-l ţine fără drept; • dreptul de a consimţi la adopţia copilului său; • dreptul de a avea legături personale cu copilul; • dreptul de a veghea la creşterea, educarea, învăţătura şi pregătirea profesională a copilului; • dreptul de a stabili locuinţa copilului. În cazul în care părinţii nu locuiesc împreună, aceştia vor decide, de comun acord, la care dintre ei va locui copilul. Dacă părinţii nu cad de acord în această privinţă, va decide instanţa judecătorească după ascultarea am-

Ghid juridic privind promovarea și respectarea drepturilor copilului

71

Drepturile şi obligaţiile părinteşti cu privire la bunurile copilului

Drepturile părintelui minor

Măsurile disciplinare

72

bilor părinţi ţinând seama de interesul superior al copilului; • părinţii sunt obligaţi să informeze copilul despre toate actele şi faptele care l-ar putea afecta şi să ia in considerare opinia acestuia; • părinţii sunt obligaţi să coopereze cu copilul şi să îi respecte viaţa intimă, privată şi demnitatea.

• dreptul şi obligaţia de a administra bunurile copilului; • dreptul şi obligaţia de a-l reprezenta pe copil în actele civile (până la vârsta de 14 ani) ori de a-i încuviinţa actele (între 14-18 ani) pe care le încheie singur. Părintele nu are nici un drept asupra bunurilor copilului şi nici copilul asupra bunurilor părintelui în afară de dreptul la moştenire şi la întreţinere. Copilul nu poate fi separat de părinţii săi sau de unul dintre ei, împotriva voinţei acestora, cu excepţia cazurilor expres si limitativ prevăzute de lege, sub rezerva revizuirii judiciare şi numai dacă acest lucru este impus în interesul superior al copilului. Orice separare a copilului de părinţii săi, precum şi orice limitare a exerciţiului drepturilor părinteşti trebuie să fie precedate de acordarea sistematică a serviciilor si prestaţiilor prevăzute de lege, cu accent deosebit pe informarea corespunzătoare a părinţilor, consilierea acestora, terapie sau mediere, acordate în baza unui plan de servicii. Părintele minor care a împlinit vârsta de 14 ani are numai drepturile și îndatoririle părintești cu privire la persoana copilului. Drepturile și îndatoririle cu privire la bunurile copilului revin tutorelui sau, după caz, altei persoane, în condițiile legii. Măsurile disciplinare nu pot fi luate de părinți decât cu respectarea demnității copilului. Sunt interzise luarea unor măsuri, precum și aplicarea unor pedepse fizice, de natură a afecta dezvoltarea fizică, psihică sau starea emoțională a copilului. Copilul nu poate fi supus pedepselor fizice sau altor tratamente umilitoare ori degradante. Ghid juridic privind promovarea și respectarea drepturilor copilului

Sancţiuni

Sancţiuni de natură civilă sau de dreptul familiei

Decăderea din exercițiul drepturilor părintești

Redarea exercițiului drepturilor părintești

Sancţiunile ce se pot aplica părinţilor pentru nerespectarea obligațiilor lor pot fi de natură penală, contravenţională, civilă sau de dreptul familiei. • decăderea din drepturile părinteşti; • răspunderea civilă a părinţilor pentru faptele ilicite ale copiilor; • răspunderea pentru rea administrare. În calitatea lor de administratori, părinţii răspund, ca şi tutorele, pentru pagubele materiale pricinuite copiilor, din vinovăţia lor.

Instanța de tutelă, la cererea direcției generale de asistență socială și protecția copilului, poate pronunța decăderea din exercițiul drepturilor părintești dacă părintele pune în pericol viața, sănătatea sau dezvoltarea copilului prin relele tratamente aplicate acestuia, prin consumul de alcool sau stupefiante, prin purtarea abuzivă, prin neglijență gravă în îndeplinirea obligațiilor părintești ori prin atingerea gravă a interesului superior al copilului. Cererea se judecă de urgență, cu citarea părinților și pe baza raportului de anchetă psihosocială. Participarea procurorului este obligatorie. Decăderea din exercițiul drepturilor părintești este totală și se intinde asupra tuturor copiilor născuți la data pronunțării hotărârii. Cu toate acestea, instanța poate dispune decăderea numai cu privire la anumite drepturi părintești ori la anumiți copii, dar numai dacă, în acest fel, nu sunt primejduite creșterea, educarea, învățătura și pregătirea profesională a copiilor. Decăderea din exercițiul drepturilor părintești nu scutește părintele de obligația sa de a da întreținere copilului. În cazul în care, după decăderea din exercițiul drepturilor părintești, copilul se află în situația de a fi lipsit de îngrijirea ambilor părinți, se instituie tutela. Instanța de tutelă redă părintelui exercițiul drepturilor părintești, dacă au încetat împrejurarile care au dus la decăderea din exercițiul acestora și dacă părintele nu mai pune în pericol viața, sănătatea și dezvoltarea copilului.

Ghid juridic privind promovarea și respectarea drepturilor copilului

73

Rolul direcției generale în redarea exercițiului drepturilor părintești

Sancţiuni de natură contravenţională Sancţiuni de natură penală

74

Până la soluționarea cererii, instanța poate îngădui părintelui să aibă legături personale cu copilul, daca aceasta este în interesul superior al copilului.

Direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului va lua toate măsurile necesare pentru ca părinţii decăzuţi din drepturile părinteşti, precum şi cei cărora le-a fost limitat exerciţiul anumitor drepturi să beneficieze de asistenţă specializată pentru creşterea capacităţii acestora de a se ocupa de copii, în vederea redobândirii exerciţiului drepturilor părinteşti. Părinţii care solicită redarea exerciţiului drepturilor părinteşti beneficiază de asistenţă juridică gratuită, în condiţiile legii. • pentru oferirea de băuturi alcoolice spre consum într-un local public unui copil; • pentru îndemnul sub orice formă al minorilor de a săvârşi contravenţii.

• abandonul de familie. Infracţiunea constă în săvârşirea de către cel care are obligaţia de întreţinere, faţă de copil, a uneia dintre următoarele fapte: a) părăsirea, alungarea sau lăsarea fără ajutor, expunându-l la suferinţe fizice sau morale; b) neîndeplinirea cu rea-credinţă a obligaţiei de întreţinere; c) neplata cu rea-credinţă, timp de 3 luni, a pensiei de întreţinere stabilită pe cale judecătorească; • rele tratamente aplicate minorului. Această infracţiune constă în fapta părintelui sau a persoanei căreia copilul i-a fost încredinţat spre creştere şi educare de a aplica măsuri sau tratamente de orice fel care pun în primejdie gravă dezvoltarea fizică, intelectuală sau morală a copilului (de exemplu: alungarea de acasă, expunerea la îmbolnăvire, aplicarea de lovituri corporale, ameninţarea gravă, lipsirea de libertate, punerea minorului să cerşească sau punerea unui minor să practice prostituţia, punerea minorului să asiste la scene ori acte cu caracter obscen etc.). • reţinerea fără drept de către un părinte a copilului său Ghid juridic privind promovarea și respectarea drepturilor copilului

minor, fără consimţământul celuilalt părinte sau al persoanei căreia i-a fost încredinţat, respectiv fapta persoanei căreia i s-a încredinţat minorul prin hotărâre judecătorească, spre creştere şi educare, de a împiedica în mod repetat pe oricare dintre părinţi să aibă legături personale cu minorul, în condiţiile stabilite de părţi sau de către organul competent; • împiedicarea, în mod nejustificat, a accesului la învăţământul general obligatoriu de către părintele sau persoana căreia i-a fost încredinţat, potrivit legii, un minor; • punerea în primejdie a unei persoane în neputinţă de a se apăra. Codul Penal prevede că părăsirea, alungarea sau lăsarea fără ajutor, în orice mod, a unui copil, care nu are putinţa de a se îngriji, de către acela care îl are în îngrijire, punându-i în pericol iminent viaţa, sănătatea sau integritatea corporală, constituie infracţiune. • lovirea sau orice acte de violenţă cauzatoare de suferinţe fizice săvârşite asupra unui membru de familie. Acţiunea penală poate fi pusă în mişcare şi din oficiu. • gestiunea frauduloasă (Cod penal). Această infracţiune constă în pricinuirea de pagube unui copil, cu rea-credinţă, cu ocazia administrării sau conservării bunurilor acestuia, de către cel care are sau trebuie să aibă grija administrării ori conservării acestor bunuri. (Codul Penal - 2009, Codul Civil - 2009, Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului).

Ghid juridic privind promovarea și respectarea drepturilor copilului

75

Obligaţia de întreţinere Persoanele între care există obligaţia de întreţinere

Modalităţile de executare a obligaţiei de întreţinere

Organul competent pentru a stabili contribuţia la întreţinere

76

• părinţi şi copii (fără deosebire dacă sunt din căsătorie sau din afara căsătoriei); • adoptator şi adoptat; • bunici şi nepoţi; • străbunici şi strănepoţi; • fraţi şi surori; • celelalte persoane anume prevăzute de lege.

Obligaţia de întreţinere se execută în natură, prin asigurarea celor necesare traiului şi, după caz, a cheltuielilor pentru educare, învăţătură şi pregătire profesională. Întreţinerea este datorată potrivit cu nevoia celui care o cere şi cu mijloacele celui care urmează a o plăti. Dacă obligaţia de întreţinere nu se execută de bunăvoie, în natură, instanţa de tutelă dispune executarea ei prin plata unei pensii de întreţinere, stabilită în bani. Pensia de întreţinere se poate stabili sub forma unei sume fixe sau într-o cotă procentuală din venitul net lunar al celui care datorează întreţinere.

Când părinţii naturali sau adoptivi sunt despărţiţi în fapt sau în drept şi nu se înţeleg asupra obligaţiei de întreţinere ce le revine faţă de copiii lor, organul competent de decizie este instanţa pe raza căreia se află domiciliul pârâtului. Se stabileşte o pensie de întreţinere. Pensia de întreţinere se datorează de la data înregistrării cererii de chemare în judecată. I. Obligaţia de întreţinere în cazul părinţilor despărţiţi în fapt sau divorţaţi Când întreţinerea este datorată de părinte sau de cel care adoptă, ea se stabileşte până la 1/4 din câştigul său din muncă pentru un copil, 1/3 pentru doi copii şi 1/2 pentru trei sau mai mulţi copii. Cuantumul întreținerii datorate copiilor, împreună Ghid juridic privind promovarea și respectarea drepturilor copilului

Actele necesare

Contribuția lunară în cazul plasamentului

cu întreținerea datorată altor persoane, potrivit legii, nu poate depăși jumătate din venitul net lunar al celui obligat. Obligaţia de întreţinere încetează prin moartea celui obligat la întreţinere sau a celui îndreptăţit la pensia de întreţinere, precum şi la majorat sau la îndeplinirea vârstei de 25 de ani în cazul continuării studiilor. • cererea de acţiune în justiţie în două exemplare; • copia certificatului de căsătorie sau, după caz, sentinţa de divorţ (dacă soţii au fost căsătoriţi); • copia certificatului de naştere al copilului minor; • copia sentinţei prin care copilul a fost încredinţat spre creştere si educare unuia dintre părinţi.

II. Obligaţia de întreţinere pentru copiii aflaţi în plasament Comisia pentru protecţia copilului sau, după caz, instanţa care a dispus plasamentul copilului în condiţiile prezentei legi va stabili, dacă este cazul, şi cuantumul contribuţiei lunare a părinţilor la întreţinerea acestuia, în condiţiile stabilite de Codul civil. Sumele astfel încasate se constituie venit la bugetul judeţului, respectiv la cel al sectorului municipiului Bucureşti, de unde provine copilul. Dacă plata contribuţiei la întreţinerea copilului nu este posibilă, instanţa obligă părintele apt de muncă să presteze între 20 şi 40 de ore lunar pentru fiecare copil, acţiuni sau lucrări de interes local, pe durata aplicării măsurii de protecţie specială, pe raza administrativ-teritorială în care are domiciliul sau reşedinţa. (Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, Codul Civil - 2009)

Ghid juridic privind promovarea și respectarea drepturilor copilului

77

Raporturile dintre părinții divorțați și copiii lor minori Organul competent

Exercitarea autorității părintești după divorț

Locuința copilului dupa divorț 78

Instanța de tutelă hotărăște, odată cu pronunțarea divorțului, asupra raporturilor dintre părinții divorțați și copiii lor minori, ținând seama de interesul superior al copiilor, de concluziile raportului de ancheta psihosocială, precum și, dacă este cazul, de învoiala părinților, pe care îi asculta. Totodată, instanţa judecătorească va stabili contribuţia fiecărui părinte la cheltuielile de creştere, educare, învăţătură şi pregătire profesională a copiilor. Ascultarea copilului care a împlinit vârsta de 10 ani este obligatorie. Cu toate acestea, poate fi ascultat și copilul care nu a împlinit vârsta de 10 ani, dacă autoritatea competentă consideră că acest lucru este necesar pentru soluționarea cauzei. După divorț, autoritatea părintească revine în comun ambilor părinți, afară de cazul în care instanța decide altfel. Daca există motive întemeiate, având în vedere interesul superior al copilului, instanța hotărăște ca autoritatea părintească să fie exercitată numai de către unul dintre părinți. Celălalt păarinte păstrează dreptul de a veghea asupra modului de creștere și educare a copilului, precum și dreptul de a consimți la adopția acestuia. În mod excepțional, instanța de tutelă poate hotărî plasamentul copilului la o rudă sau la o altă familie ori persoană, cu consimțământul acestora, sau într-o instituție de ocrotire. Acestea exercită drepturile și îndatoririle care revin părinților cu privire la persoana copilului. Instanța stabilește dacă drepturile cu privire la bunurile copilului se exercită de către părinți în comun sau de către unul dintre ei. În lipsa înțelegerii dintre părinți sau dacă aceasta este contrară interesului superior al copilului, instanța de tutelă stabilește, odată cu pronunțarea divorțului, locuința copilului Ghid juridic privind promovarea și respectarea drepturilor copilului

Drepturile parintelui separat de copil

Contribuția părinților

Modificarea măsurilor luate cu privire la copil

minor la părintele cu care locuiește în mod statornic. Dacă până la divorț copilul a locuit cu ambii părinți, instanța îi stabilește locuința la unul dintre ei, ținând seama de interesul său superior. În mod excepțional, și numai dacă este în interesul superior al copilului, instanța poate stabili locuința acestuia la bunici sau la alte rude ori persoane, cu consimțământul acestora, ori la o instituție de ocrotire. Acestea exercită supravegherea copilului și îndeplinesc toate actele obișnuite privind sănătatea, educația și învățătura sa. Părintele sau, după caz, părinții separați de copilul lor au dreptul de a avea legături personale cu acesta. În caz de neînțelegere între părinți, instanța de tutela decide cu privire la modalitățile de exercitare a acestui drept. Ascultarea copilului este obligatorie. Instanța de tutelă, prin hotărârea de divorț, stabilește contribuția fiecărui părinte la cheltuielile de creștere, educare, învățătură și pregătire profesională a copiilor.

În cazul schimbării împrejurărilor, instanța de tutela poate modifica măsurile cu privire la drepturile și îndatoririle părinților divorțați față de copiii lor minori, la cererea oricăruia dintre părinți sau a unui alt membru de familie, a copilului, a instituției de ocrotire, a instituției publice specializate pentru protecția copilului sau a procurorului. (Codul Civil - 2009, Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil)

Ghid juridic privind promovarea și respectarea drepturilor copilului

79

Dreptul copilului la menţinerea relaţiilor personale cu părinţii Relaţiile personale

Realizarea acestui drept

80

Copilul are dreptul de a menţine relaţii personale şi contacte directe cu părinţii, rudele, precum şi cu alte persoane faţă de care copilul a dezvoltat legături de ataşament. Copilul are dreptul de a-şi cunoaşte rudele şi de a întreţine relaţii personale cu acestea, precum şi cu alte persoane alături de care copilul s-a bucurat de viaţa de familie, în măsura în care acest lucru nu contravine interesului său superior. Părinţii sau un alt reprezentant legal al copilului nu pot împiedica relaţiile personale ale acestuia cu bunicii, fraţii şi surorile ori cu alte persoane alături de care copilul s-a bucurat de viaţa de familie, decât în cazurile în care instanţa decide în acest sens, apreciind că există motive temeinice de natură a primejdui dezvoltarea fizică, psihică, intelectuală sau morală a copilului. În caz de neînţelegere între părinţi cu privire la modalităţile de exercitare a dreptului de a avea legături personale cu copilul, instanţa va stabili un program în funcţie de vârsta copilului, de nevoile de îngrijire şi educare ale acestuia, de intensitatea legăturii afective dintre copil şi părintele la care nu locuieşte, de comportamentul acestuia din urmă, precum şi de alte aspecte relevante în fiecare caz în parte. Aceste criteriivor fi avute în vedere şi la stabilirea programului de relaţii personale şi cu celelalte persoane alături de care copilul s-a bucurat de viaţa de familie.

Relaţiile personale se pot realiza prin: a) întâlniri ale copilului cu părintele ori cu o altă persoană care are, potrivit prezentei legi, dreptul la relaţii personale cu copilul; b) vizitarea copilului la domiciliul acestuia; c) găzduirea copilului, pe perioadă determinată, de către părintele sau de către altă persoană la care copilul nu locuieşte în mod obişnuit;

Ghid juridic privind promovarea și respectarea drepturilor copilului

Organul competent

Obligația părintelui la care locuiește copilul

Monitorizarea serviciului public de asistență socială

d) corespondenţă ori altă formă de comunicare cu copilul; e) transmiterea de informaţii copilului cu privire la părintele ori la alte persoane care au, potrivit prezentei legi, dreptul de a menţine relaţii personale cu copilul; f) transmiterea de către persoana la care locuieşte copilul a unor informaţii referitoare la copil, inclusiv fotografii recente, evaluări medicale sau şcolare, către părintele sau către alte persoane care au dreptul de a menţine relaţii personale cu copilul; g) întâlniri ale copilului cu părintele ori cu o altă persoană faţă de care copilul a dezvoltat legături de ataşament într-un loc neutru în raport cu copilul, cu sau fără supravegherea modului în care relaţiile personale sunt întreţinute, în funcţie de interesul superior al copilului. Transmiterea informaţiilor prevăzute la alin. (1) lit. e) şi f) se va face cu respectarea interesului superior al copilului, precum şi a dispoziţiilor speciale vizând confidenţialitatea şi transmiterea informaţiilor cu caracter personal. Părintele la care copilul locuieşte are obligaţia de a sprijini menţinerea relaţiilor personale ale copilului cu celălalt părinte. În cazul în care părintele la care copilul locuieşte împiedică sau afectează în mod negativ legăturile personale ale copilului cu celălalt părinte, prin nerespectarea programului stabilit de instanţă sau convenit de părinţi, părintele la care nu locuieşte în mod statornic poate cere serviciului public de asistenţă socială sau, după caz, persoanelor cu atribuţii de asistenţă socială în circumscripţia căruia se află locuinţa copilului să monitorizeze relaţiile personale cu copilul pentru o durată de până la 6 luni. Pentru restabilirea şi menţinerea relaţiilor personale ale copilului, serviciul public de asistenţă socială şi, după caz, direcţiile generale de asistenţă socială şi protecţia copilului de la nivelul fiecărui sector al municipiului Bucureşti au obligaţia de a oferi consiliere, acordată de specialişti atât copilului, cât şi părinţilor săi, la solicitarea acestora. Monitorizarea permite reprezentanţilor serviciului public de asistenţă socială sau, după caz, persoanelor cu atribuţii de asistenţă socială să asiste la preluarea copilului de către părintele

Ghid juridic privind promovarea și respectarea drepturilor copilului

81

Interesul superior al copilului

Măsuri asiguratorii și garanțiile

82

la care nu locuieşte în mod statornic, la înapoierea acestuia, să realizeze intervievarea părinţilor, a copilului şi a persoanelor cu care copilul locuieşte, precum şi a altor persoane, în vederea întocmirii raportului de monitorizare. La finalul perioadei de monitorizare, reprezentantul serviciului public de asistenţă socială sau, după caz, persoana cu atribuţii de asistenţă socială care a întocmit raportul poate propune prelungirea perioadei de monitorizare cu cel mult 6 luni, poate recomanda consilierea psihologică a unuia dintre părinţi sau a ambilor, precum şi o serie de măsuri pentru îmbunătăţirea relaţiei personale dintre copil şi părintele la care nu locuieşte. Raportul de monitorizare se înmânează fiecăruia dintre părinţi şi poate fi folosit ca probă în instanţă. Copilul care a fost separat de ambii părinţi sau de unul dintre aceştia printr-o măsură dispusă în condiţiile legii are dreptul de a menţine relaţii personale şi contacte directe cu ambii părinţi, cu excepţia situaţiei în care acest lucru contravine interesului superior al copilului. Instanţa judecătorească, luând în considerare, cu prioritate, interesul superior al copilului, poate limita exercitarea acestui drept, dacă există motive temeinice de natură a periclita dezvoltarea fizică, mentală, spirituală, morală sau socială a copilului. În vederea asigurării menţinerii relaţiilor personale ale copilului cu părinţii săi sau cu alte persoane alături de care s-a bucurat de viaţa de familie, precum şi pentru asigurarea înapoierii copilului la locuinţa sa la terminarea perioadei de vizită, instanţa poate dispune, la cererea părintelui interesat sau a altei persoane îndreptăţite, una sau mai multe măsuri cu caracter asiguratoriu sau a unor garanţii. Măsurile pot include: a) amendă pe ziua de întârziere impusă persoanei care refuză punerea în aplicare sau respectarea programului de menţinere a relaţiilor personale ale copilului; b) depunerea unei garanţii reale sau personale de către părintele sau persoana de la care urmează să fie preluat copilul, în Ghid juridic privind promovarea și respectarea drepturilor copilului

Instanța de tutelă

Dreptul părinților care locuiesc în state diferite Reîntoarcerea în țară a copiilor neînsoțiți

vederea menţinerii relaţiilor personale sau, după caz, la încetarea programului de vizitare; c) depunerea paşaportului sau a unui alt act de identitate la o instituţie desemnată de instanţă şi, atunci când este necesar, a unui document din care să rezulte că persoana care solicită relaţii personale a notificat depunerea acestora, pe durata vizitei, autorităţii consulare competente.

În cazul în care părinţii nu se înţeleg cu privire la locuinţa copilului, instanţa de tutelă va stabili locuinţa acestuia la unul dintre ei La evaluarea interesului copilului instanţa poate avea în vedere, în afara elementelor prevăzute pentru determinarea interesului superior al copilului, şi aspecte precum: a) disponibilitatea fiecărui părinte de a-l implica pe celălalt părinte în deciziile legate de copil şi de a respecta drepturile părinteşti ale acestuia din urmă; b) disponibilitatea fiecăruia dintre părinţi de a permite celuilalt menţinerea relaţiilor personale; c) situaţia locativă din ultimii 3 ani a fiecărui părinte; d) istoricul cu privire la violenţa părinţilor asupra copilului sau asupra altor persoane; e) distanţa dintre locuinţa fiecărui părinte şi instituţia care oferă educaţie copilului. Prevederile de mai sus se aplică în mod corespunzător şi pentru cazurile în care locuinţa minorului se stabileşte la terţe persoane sau la un serviciu de protecţie specială. Copilul ai cărui părinţi locuiesc în state diferite are dreptul de a întreţine relaţii personale şi contacte directe cu aceştia, cu excepţia situaţiei în care acest lucru contravine interesului superior al copilului.

Copiii neînsoţiţi de părinţi sau de un alt reprezentant legal ori care nu se găsesc sub supravegherea legală a unor persoane au dreptul de a li se asigura, în cel mai scurt timp posibil, reîntoarcerea alături de reprezentanţii lor legali. Misiunile diplomatice şi consulare ale României au obligaţia de a sesiza Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi

Ghid juridic privind promovarea și respectarea drepturilor copilului

83

Înapoierea copilului de la alte persoane

Persoanelor Vârstnice cu privire la copiii cetăţeni români aflaţi în străinătate care, din orice motive, nu sunt însoţiţi de părinţi sau de un alt reprezentant legal ori nu se găsesc sub supravegherea legală a unor persoane din străinătate. Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice va lua măsurile necesare pentru întoarcerea copilului la părinţi sau la un alt reprezentant legal, imediat după identificarea acestora. În cazul în care persoanele identificate nu pot sau refuză să preia copilul, la cererea Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, tribunalul de la domiciliul copilului sau Tribunalul Bucureşti, în situaţia în care acest domiciliu nu este cunoscut, va dispune plasamentul copilului într-un serviciu de protecţie specială propus de Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice. Părinții pot cere oricând instanței de tutelă înapoierea copilului de la orice persoană care îl ține fără drept. Instanța de tutela poate respinge cererea numai dacă înapoierea este vădit contrară interesului superior al copilului. Ascultarea copilului este obligatorie. (Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, Codul Civil - 2009)

84

Ghid juridic privind promovarea și respectarea drepturilor copilului

Tutela Definiţia tutelei

Procedura de numire a tutorelui

Orice copil care este, temporar sau definitiv, lipsit de ocrotirea parinţilor săi sau care, în vederea protejării intereselor sale, nu poate fi lăsat in grija acestora are dreptul la protecţie alternativă. Protecţia prevăzută mai sus include, pe lângă măsurile de protecţie specială, şi instituirea tutelei. Tutela se instituie în situaţia în care ambii părinţi sunt decedaţi, necunoscuţi, decăzuţi din exerciţiul drepturilor părinteşti sau li s-a aplicat pedeapsa interzicerii drepturilor părinteşti, pusi sub interdictie, declaraţi judecătoreşte morţi sau dispăruţi, precum şi în cazul în care, la încetarea adopţiei, instanţa judecătorească hotărăşte că este in interesul copilului instituirea unei tutele. Ocrotirea persoanei prin tutelă este de competenţa instanţei de tutelă şi se realizează de către tutore, desemnat sau numit, în condiţiile Noului Cod Civil, precum şi de către consiliul de familie, ca organ consultativ. Numirea tutorelui se face, cu acordul acestuia, de către instanţa de tutelă în camera de consiliu, prin încheiere definitivă. Atunci când desemnarea tutorelui s-a făcut prin contract de mandat, cel desemnat tutore nu poate refuza numirea decât pentru motivele prevăzute de lege (vezi “Cine poate refuza continuarea tutelei?”). Ascultarea minorului care a împlinit vârsta de 10 ani este obligatorie. În lipsa unui tutore desemnat, dacă instanţa de tutelă a constituit consiliul de familie, numirea tutorelui se face cu consultarea consiliului de familie. Instanţa de tutelă numeşte cu prioritate ca tutore, dacă nu se opun motive întemeiate, o rudă sau un afin ori un prieten al familiei minorului, în stare să îndeplinească această sarcină, ţinând seama, după caz, de relaţiile personale, de apropierea domiciliilor, de condiţiile materiale şi de garanţiile morale pe care le prezintă cel chemat la tutelă.

Ghid juridic privind promovarea și respectarea drepturilor copilului

85

Rolul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului

Obligaţia de înştiinţare a autorităţii tutelare

Domiciliul copilului

86

Direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului va înainta şi va prezenta instanţei un raport de evaluare a familiei sau persoanei care va fi numită tutore. Propunerea se va face ţinându-se seama de opinia copilului, de relaţiile personale şi de apropierea domiciliilor. Persoana fizică sau familia care urmează a fi tutore va fi evaluată de către direcţia generală de asistentă socială şi protecţia copilului cu privire la garanţiile morale şi condiţiile materiale pe care trebuie să le îndeplinească pentru a primi un copil în ingrijire. Evaluarea se va face de către direcţia de la domiciliul familiei sau persoanei, acordându-se prioritate familiei extinse a copilului. Va avea prioritate ca tutore o rudă sau un afin ori un prieten al familiei copilului in stare să indeplinească această sarcină. Persoana fizică, respectiv soţii care urmează a fi tutori sunt numiţi pe baza prezentării de către direcţia generală de asistentă socială şi protecţia copilului a raportului de evaluare a acestora. Propunerea se va face ţinându-se seama de relaţiile personale, de apropierea domiciliilor, precum şi de opinia copilului. Copilul pentru care a fost instituită tutela beneficiază de alocaţia lunară de plasament. Alocaţia respectivă se plăteşte tutorelui.

Au obligaţia ca, de îndată ce află de existenţa unui minor lipsit de îngrijire părintească în cazurile prevăzute de lege, să înştiinţeze instanţa de tutelă: a) persoanele apropiate minorului, precum şi administratorii şi locatarii casei în care locuieşte minorul; b) serviciul de stare civilă, cu prilejul înregistrării morţii unei persoane, precum şi notarul public, cu prilejul deschiderii unei proceduri succesorale; c) instanţele judecătoreşti, reprezentanţii Ministerului Public şi ai poliţiei, cu prilejul pronunţării, luării sau executării unei măsuri privative de libertate; d) organele administraţiei publice locale, instituţiile de ocrotire, precum şi orice altă persoană. Copilul pus sub tutelă are domiciliul la tutore. Numai cu autorizarea instanței de tutelă minorul poate avea și o reședință. Prin excepţie, tutorele poate încuviinţa ca minorul să aibă o Ghid juridic privind promovarea și respectarea drepturilor copilului

Cine nu poate fi tutore

Desemnarea tutorelui de către părinte

Cine poate refuza continuarea tutelei

reşedinţă determinată de educarea şi pregătirea sa profesională. În acest caz, instanţa de tutelă va fi de îndată încunoştinţată de tutore. • copilul sau persoana pusă sub interdicţie sau cel pus sub curatelă; • cel decăzut din drepturile părinteşti sau declarat incapabil de a fi tutore; • cel căruia i s-a restrâns exerciţiul unor drepturi civile, fie în temeiul legii, fie prin hotărâre judecătorească, precum şi cel cu rele purtări reţinute ca atatre de către o instanţă judecătorească; • cel care, exercitând o altă tutelă, a fost îndepărtat din aceasta; • cel aflat în stare de insolvabilitate; • cel care, din cauza intereselor potrivnice cu ale copilului, nu ar putea îndeplini sarcina tutelei. • cel înlăturat prin înscris autentic sau prin testament de către părintele care exercita singur, în momentul morţii, autoritatea părintească. Dacă una dintre împrejurările prevăzute mai sus survine sau este descoperită în timpul tutelei, tutorele va fi îndepărtat, respectându-se aceeaşi procedură ca şi la numirea lui.

Părintele poate desemna, prin act unilateral sau prin contract de mandat, încheiate în formă autentică, ori, după caz, prin testament, persoana care urmează a fi numită tutore al copiilor săi. Desemnarea poate fi revocată oricând de către părinte, chiar şi printr-un înscris sub semnătură privată. Desemnarea făcută de părintele care în momentul morţii era decăzut din drepturile părinteşti sau pus sub interdicţie judecătorească este lipsită de efecte. Cel numit tutore este dator să continue îndeplinirea sarcinilor tutelei. Poate refuza continuarea tutelei: a) cel care are vârsta de 60 de ani împliniţi; b) femeia însărcinată sau mama unui copil mai mic de 8 ani; c) cel care creşte şi educă 2 sau mai mulţi copii; d) cel care, din cauza bolii, a infirmităţii, a felului activităţilor desfăşurate, a depărtării domiciliului de locul unde se află bunurile minorului sau din alte motive întemeiate, nu ar mai

Ghid juridic privind promovarea și respectarea drepturilor copilului

87

Caracterul personal al tutelei

Gratuitatea tutelei

Inventarul bunurilor minorului

Încetarea tutelei

Încetarea funcţiei de tutore

Obligaţiile tutorelui 88

putea să îndeplinească această sarcină.

Tutela este o sarcină personală. Cu toate acestea, instanţa de tutelă, cu avizul consiliului de familie, poate, ţinând seama de mărimea şi compunerea patrimoniului minorului, să decidă ca administrarea patrimoniului ori doar a unei părţi a acestuia să fie încredinţată, potrivit legii, unei persoane fizice sau persoane juridice specializate.

Tutela este o sarcină gratuită. Cu toate acestea, tutorele poate fi îndreptăţit, pe perioada exercitării sarcinilor tutelei, la o remuneraţie al cărei cuantum va fi stabilit de instanţa de tutelă, cu avizul consiliului de familie, ţinând seama de munca depusă în administrarea averii şi de starea materială a minorului şi a tutorelui, dar nu mai mult de 10% din veniturile produse de bunurile minorului. Instanţa de tutelă, cu avizul consiliului de familie, va putea modifica sau suprima această remuneraţie, potrivit împrejurărilor.

După numirea tutorelui și în prezența acestuia și a membrilor consiliului de familie, un delegat al instanței de tutelă va verifica la fața locului toate bunurile minorului, întocmind un inventar, care va fi supus aprobării instanței de tutelă. Inventarul bunurilor minorului va începe să fie intocmit în maximum 10 zile de la numirea tutorelui de către instanța de tutelă. • prin decesul copilului; • în cazurile în care au încetat motivele care au determinat instituirea acestora (de ex., părinţii au fost identificaţi sau a fost ridicată decăderea lor din drepturile părinteşti).

• decesul tutorelui; • tutorele este îndepărtat de la tutelă; • tutorele este înlocuit la cererea sa (tutorele care a cerut înlocuirea este obligat să-şi exercite aceste atribuţii până la rezolvarea cererii sale de înlocuire). Tutorele are îndatorirea de a îngriji de minor.

Ghid juridic privind promovarea și respectarea drepturilor copilului

Îndepărtarea tutorelui Consiliul de familie

El este obligat să asigure îngrijirea minorului, sănătatea şi dezvoltarea lui fizică şi mentală, educarea, învăţătura şi pregătirea profesională a acestuia, potrivit cu aptitudinile lui. Felul învăţăturii sau al pregătirii profesionale pe care minorul care nu a împlinit vârsta de 14 ani o primea la data instituirii tutelei nu poate fi schimbat de acesta decât cu încuviinţarea instanţei de tutelă. Instanţa de tutelă nu poate, împotriva voinţei minorului care a împlinit vârsta de 14 ani, să schimbe felul învăţăturii acestuia, hotărâtă de părinţi sau pe care minorul o primea la data instituirii tutelei. Tutorele are îndatorirea de a administra cu bună-credință bunurile minorului. În acest scop, tutorele acționează în calitate de administrator însărcinat cu simpla administrare a bunurilor copilului. Tutorele este îndepărtat dacă săvârşeşte un abuz, o neglijenţă gravă sau alte fapte care îl fac nedemn de a fi tutore, precum şi dacă nu îşi îndeplineşte în mod corespunzător sarcina.

Consiliul de familie poate fi constituit de către instanţa de tutelă numai la cererea persoanelor interesate. În cazul în care nu se constituie consiliul de familie, atribuţiile acestuia vor fi exercitate de către instanţa de tutelă. Consiliul se poate constitui pentru a supraveghea modul în care tutorele îşi exercită drepturile şi îşi îndeplineşte obligaţiile cu privire la persoana şi bunurile minorului. În cazul ocrotirii minorului prin părinţi, prin darea în plasament sau, după caz, prin alte măsuri de protecţie specială prevăzute de lege nu se va institui consiliul de familie. Instanţa de tutelă poate constitui un consiliu de familie, compus din 3 rude sau afini, ţinând seama de gradul de rudenie şi de relaţiile personale cu familia minorului. În lipsă de rude sau afini pot fi numite şi alte persoane care au avut legături de prietenie cu părinţii minorului sau care manifestă interes pentru situaţia acestuia. Soţul şi soţia nu pot fi, împreună, membri ai aceluiaşi consiliu de familie. Tutorele nu poate fi membru în consiliu. Instanţa de tutelă numeşte şi 2 supleanţi.

Ghid juridic privind promovarea și respectarea drepturilor copilului

89

Atribuțiile Consiliului de familie

Plângerea împotriva tutorelui

Amenda civilă

90

Consiliul de familie dă avize consultative, la solicitarea tutorelui sau a instanței de tutelă, și ia decizii, în cazurile prevăzute de lege. Avizele consultative și deciziile se iau în mod valabil cu votul majorității membrilor săi, consiliul fiind prezidat de persoana cea mai înaintată în vârstă. La luarea deciziilor, copilul care a împlinit vârsta de 10 ani va fi ascultat. Deciziile consiliului de familie vor fi motivate și consemnate într-un registru special constituit, care se ține de unul dintre membrii consiliului, desemnat în acest scop de instanța de tutelă. Actele încheiate de tutore în lipsa avizului consultativ sunt anulabile. Încheierea actului cu nerespectarea avizului atrage numai răspunderea tutorelui. Tutorele poate cere instituirea unui nou consiliu, dacă în plângerile formulate instanța a hotărât de cel puțin două ori, în mod definitiv, împotriva deciziilor consiliului de familie. Dacă nu este posibilă constituirea unui nou consiliu, ca și în cazul contrarietății de interese dintre minor și toți membrii consiliului de familie și supleanți, tutorele poate cere instanței de tutelă autorizația de a exercita singur tutela.

Minorul care a împlinit vârsta de 14 ani, consiliul de familie, oricare membru al acestuia, precum și celelalte persoane obligate să înștiințeze instanța de tutelă, pot face plângere la instanța de tutelă cu privire la actele sau faptele tutorelui păgubitoare pentru minor. Plângerea se soluționează de urgență, prin încheiere executorie, de către instanța de tutelă, cu citarea părților și a membrilor consiliului de familie. Minorul care a împlinit vârsta de 10 ani va fi ascultat, dacă instanța de tutelă consideră că este necesar.

În cazul refuzului de a continua sarcina tutelei, în alte cazuri decât acceptate de lege, tutorele poate fi sancționat cu amenda civilă, în folosul statului, care nu poate depăși valoarea unui salariu minim pe economie. Amenda poate fi repetată de cel mult 3 ori, la interval de câte 7 zile, după care Ghid juridic privind promovarea și respectarea drepturilor copilului

Interdicția judecătorească

se va numi un alt tutore. De asemenea, dacă tutorele, din culpa sa, îndeplinește defectuos sarcina tutelei, va fi obligat la plata unei amenzi civile, în folosul statului, care nu poate depăși 3 salarii medii pe economie. Amenda civilă se aplică de către instanța de tutela, prin încheiere executorie.

Copilului care, la data punerii sub interdicție judecătorească, se afla sub ocrotirea părinților rămâne sub această ocrotire până la data când devine major, fără a i se numi un tutore. Dacă la data când minorul devine major acesta se află încă sub interdicție judecătorească, instanța de tutelă numește un tutore. În cazul în care, la data punerii sub interdicție judecătorească, minorul se află sub tutelă, instanța de tutelă va hotărî dacă fostul tutore al minorului păstrează sarcina tutelei sau dacă trebuie numit un nou tutore.

Conform Noului Cod Civil, curatela nu mai constituie o măsură de protecţie a copilului (cu excepţia când minorul cu capacitate de exerciţie restrânsă este pus sub interdicţie judecătorească), instituirea ei fiind posibilă doar pentru major. Totodată, în caz de nevoie şi până la soluţionarea cererii de punere sub interdicţie judecătorească, instanţa de tutelă poate numi un curator special pentru îngrijirea şi reprezentarea celui a cărui interdicţie a fost cerută, precum şi pentru administrarea bunurilor acestuia.

(Noul Cod Civil, Lege nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului)

Ghid juridic privind promovarea și respectarea drepturilor copilului

91

Adopţia Definiţie

Principii obligatorii

Competenţa

Adopţiile interzise

92

Adopţia este operaţiunea juridică prin care se creează legătura de filiaţie între adoptator şi adoptat, precum şi legături de rudenie între adoptat şi rudele adoptatorului. Copilul poate fi adoptat până la împlinirea vârstei majoratului civil. În mod excepţional poate fi adoptat şi majorul dacă a fost crescut în timpul minorităţii de persoana sau familia care solicită încuviinţarea adopţiei.

Principiile obligatorii ale procedurii de adopție: a) principiul interesului superior al copilului; b) principiul creşterii şi educării copilului într-un mediu familial; c) principiul continuităţii în educarea copilului, ţinându-se seama de originea sa etnică, culturală şi lingvistică; d) principiul informării copilului şi luării în considerare a opiniei acestuia în raport cu vârsta şi gradul său de maturitate; e) principiul celerităţii în îndeplinirea oricăror acte referitoare la procedura adopţiei; f) principiul garantării confidenţialităţii în ceea ce priveşte datele de identificare ale adoptatorului sau, după caz, ale familiei adoptatoare, precum şi în ceea ce priveşte identitatea părinţilor fireşti. Adopţia fraţilor, indiferent de sex, de către persoane sau familii diferite se poate face numai dacă acest lucru este în interesul lor superior. Adopţia se încuviinţează de către instanţa de tutelă, dacă este în interesul superior al copilului şi sunt îndeplinite toate celelalte condiţii prevăzute de lege. • adopţia între fraţi este interzisă; • adopţia unui copil de către mai multe persoane (cu excepţia cazului în care ea se face de către soţ şi soţie, simultan sau succesiv); Ghid juridic privind promovarea și respectarea drepturilor copilului

Persoanele care nu pot adopta

Persoanele care pot adopta

Adopţia internațională

Adopţia a doi soţi sau doi foşti soţi de către aceeaşi familie adoptatoare, precum şi adopţia între soţi sau foşti soţi. Persoana care a fost condamnată definitiv pentru o infracţiune contra persoanei sau contra familiei, săvârşită cu intenţie, precum şi pentru infracţiunea de trafic de persoane sau trafic şi consum ilicit de droguri nu poate adopta. Persoana ori familia al cărei copil beneficiază de o măsură de protecţie specială sau care este decăzută din drepturile părinteşti nu poate adopta. Interdicţia se aplică şi persoanelor care doresc să adopte singure, ai căror soţi sunt bolnavi psihic, au handicap mintal sau se găsesc în una dintre situaţiile prevăzute mai sus.

• persoanele care au capacitate deplină de exerciţiu, îndeplinesc condiţiile legale şi care sunt cu cel puţin 18 ani mai în vârstă decât cei pe care doresc să-i adopte (pentru motive temeinice, instanţa judecătorească va putea încuviinţa adopţia chiar dacă diferenţa de vârstă între adoptat şi adoptatori este mai mică, dar nu mai mică de 16 ani); • persoanele sau familiile care prezintă condiţiile materiale şi garanţiile morale necesare asigurării dezvoltării armonioase a copilului; • persoanele care au domiciliul în România, în cazul adopţiei interne. Adopţia internaţională a copilului cu reşedinţa obişnuită în România de către o persoană/familie cu reşedinţa obişnuită în străinătate poate fi încuviinţată numai pentru copiii care se află în evidenţa Oficiului şi numai în următoarele situaţii: a) adoptatorul sau unul dintre soţii familiei adoptatoare este rudă până la gradul al patrulea inclusiv cu copilul pentru care a fost încuviinţată deschiderea procedurii adopţiei interne; b) adoptatorul sau unul dintre soţii familiei adoptatoare este şi cetăţean român; c) adoptatorul este soţ al părintelui firesc al copilului a cărui adopţie se solicită. Adopţia prevăzută la alin. (1) lit. b) este permisă numai pen-

Ghid juridic privind promovarea și respectarea drepturilor copilului

93

Acte necesare

Consimţământul în caz de adopție

94

tru copiii pentru care s-a admis cererea de deschidere a procedurii adopţiei interne şi nu a putut fi identificat un adoptator sau o familie adoptatoare cu reşedinţa obişnuită în România sau una dintre persoanele prevăzute la alin. (1) lit. a), într-un termen de 2 ani de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti prin care s-a admis cererea de deschidere a procedurii adopţiei interne.

Cererea de încuviinţare a adopţiei este însoţită de următoarele acte: a) certificatul de naştere al copilului, în copie legalizată; b) certificatul medical privind starea de sănătate a copilului, eliberat de către unităţi publice nominalizate de către direcţia de sănătate publică; c) atestatul valabil al adoptatorului sau familiei adoptatoare; d) hotărârea judecătorească irevocabilă de încredinţare în vederea adopţiei; e) certificatele de naştere ale adoptatorului sau ale soţului şi soţiei din familia adoptatoare, în copie legalizată; f) certificatul de căsătorie al adoptatorului sau al soţilor din familia adoptatoare, în copie legalizată; g) cazierul judiciar al adoptatorului sau, după caz, al fiecărui membru al familiei adoptatoare; h) certificatul medical privind starea de sănătate a adoptatorului, eliberat de medicul de familie pe lista căruia este înscris; i) hotărârea judecătorească irevocabilă de deschidere a procedurii adopţiei interne a copilului. Pentru încheierea unei adopţii este necesar consimţământul următoarelor persoane: a) părinţii fireşti ai adoptatului minor sau cel care exercită autoritatea părintească, dacă părinţii sunt necunoscuţi, morţi, declaraţi morţi sau puşi sub interdicţie judecătorească; b) adoptatul care a împlinit 10 ani; c) adoptatorul sau, după caz, soţii din familia adoptatoare, când aceştia adoptă împreună; d) soţul celui care adoptă, cu excepţia cazului în care lipsa discernământului îl pune în imposibilitatea de a-şi Ghid juridic privind promovarea și respectarea drepturilor copilului

Consimţământul părinților firești sau al tutorelui

manifesta voinţa. Nu este valabil consimţământul dat în considerarea promisiunii sau obţinerii efective a unor foloase, indiferent de natura acestora.

Instanţa judecătorească poate trece peste refuzul părinţilor fireşti sau, după caz, al tutorelui de a consimţi la adopţia copilului dacă se dovedeşte, prin orice mijloc de probă, că aceştia refuză în mod abuziv să îşi dea consimţământul la adopţie şi instanţa apreciază că adopţia este în interesul superior al copilului, ţinând seama şi de opinia acestuia dată în condiţiile legii, cu motivarea expresă a hotărârii în această privinţă. Se poate considera refuz abuziv de a consimţi la adopţie şi situaţia în care, deşi legal citaţi, părinţii fireşti sau, după caz, tutorele nu se prezintă în mod repetat la termenele fixate pentru exprimarea consimţământului. Părinţii fireşti ai copilului sau, după caz, tutorele acestuia trebuie să consimtă la adopţie în mod liber şi necondiţionat, numai după ce au fost informaţi în mod corespunzător asupra consecinţelor exprimării consimţământului şi asupra încetării legăturilor de rudenie ale copilului cu familia sa de origine, ca urmare a încuviinţării adopţiei. Direcţia în a cărei rază teritorială locuiesc în fapt părinţii fireşti sau, după caz, tutorele este obligată să asigure consilierea şi informarea acestora înaintea exprimării consimţământului la adopţie şi să întocmească un raport în acest sens. Consimţământul la adopţie al părinţilor fireşti sau, după caz, al tutorelui poate fi dat numai după trecerea unui termen de 60 de zile de la data naşterii copilului. Consimţământul dat poate fi revocat în termen de 30 de zile de la data exprimării lui. Părintele sau părinţii decăzuţi din exerciţiul drepturilor părinteşti ori cărora li s-a aplicat pedeapsa interzicerii drepturilor părinteşti păstrează dreptul de a consimţi la adopţia copilului. În aceste cazuri, consimţământul celui care exercită autoritatea părintească este şi el obligatoriu. În cazul copilului abandonat, în mod excepţional, instanţa de tutelă poate trece peste refuzul părinţilor fireşti sau al tutorelui

Ghid juridic privind promovarea și respectarea drepturilor copilului

95

Adopția copilului cu părinți minori

Încredinţarea copilului în vederea adopţiei

96

de a consimţi la adopţie, dacă se dovedeşte, cu orice mijloc de probă, că acesta este abuziv şi instanţa apreciază că adopţia este în interesul copilului, ţinând seama şi de consimţământul acestuia, dat în condiţiile legii. Nu poate fi adoptat copilul ai cărui părinţi fireşti nu au împlinit 14 ani. Părintele minor care a împlinit 14 ani îşi exprimă consimţământul asistat de către ocrotitorul său legal. Adopţia poate fi stabilită ca finalitate a planului individualizat de protecţie numai dacă ambii părinţi fireşti ai copilului au minimum vârsta de 14 ani.

Adopţia nu poate fi încuviinţată de către instanţa judecătorească decât după ce copilul a fost încredinţat pentru o perioadă de 90 de zile persoanei sau familiei care doreşte să adopte, astfel încât instanţa să poată aprecia, în mod raţional. astfel încât instanţa să poată aprecia, în mod raţional, asupra relaţiilor de familie care s-ar stabili dacă adopţia ar fi încuviinţată. Capacitatea de adaptare, fizică şi psihică, a copilului la noul mediu familial va fi analizată în raport cu condiţiile de natură socioprofesională, economică, culturală, de limbă, religie şi cu orice alte asemenea elemente caracteristice locului în care trăieşte copilul în perioada încredinţării şi care ar putea avea relevanţă în aprecierea evoluţiei ulterioare a acestuia în cazul încuviinţării adopţiei. Încredinţarea copilului în vederea adopţiei se dispune pentru o perioada de 90 de zile de către instanţa judecătorească. Încredinţarea în vederea adopţiei nu este necesară în următoarele cazuri : a) pentru adopţia persoanei care a dobândit capacitate deplină de exerciţiu; b) pentru adopţia copilului de către soţul părintelui firesc sau adoptiv; c) pentru adopţia copilului pentru care a fost deschisă procedura adopţiei interne şi acesta se află în plasament la unul dintre soţii familiei adoptatoare sau la familia adoptatoare de cel puţin 2 ani; d) pentru adopţia copilului de către tutorele său, dacă au Ghid juridic privind promovarea și respectarea drepturilor copilului

Efectele adopţiei

trecut cel puţin 2 ani de la data instituirii tutelei. Pe toată perioada încredinţării domiciliul copilului se află la persoana la care a fost încredinţat. Efectuarea actelor obişnuite necesare exercitării drepturilor şi îndeplinirii obligaţiilor părinteşti, cu excepţia celor care conduc la încheierea unui act juridic, se realizează de către persoana sau familia căreia acesta i-a fost încredinţat. La sfârşitul perioadei de încredinţare direcţia întocmeşte un raport final referitor la evoluţia relaţiilor dintre acesta şi persoana căruia i-a fost încredinţat, pe care îl înaintează instanţei competente în vederea soluţionării cererii de adopţie.

• Adopţia îşi produce efectele numai de la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătoreşti. • Adoptatorul are faţă de copilul adoptat drepturile şi îndatoririle părintelui faţă de copilul său firesc. În cazul în care cel care adoptă este soţul părintelui firesc al adoptatului, drepturile şi îndatoririle părinteşti se exercită de către adoptator şi părintele firesc căsătorit cu acesta. Adoptatorul are obligaţia de a informa copilul că este adoptat de îndată ce vârsta şi gradul de maturitate a acestuia o permite. • Adoptatul are faţă de adoptator drepturile şi îndatoririle pe care le are orice persoană faţă de părinţii săi fireşti. • Copilul dobândeşte prin adopţie numele celui care adoptă. Dacă adopţia se face de soţi care nu au un nume de familie comun, aceştia sunt obligaţi să declare instanţei numele pe care copilul urmează să-l poarte. • Pe baza hotărârii judecătoreşti irevocabile de încuviinţare a adopţiei, serviciul de stare civilă competent va întocmi, în condiţiile legii, un nou act de naştere al copilului, în care adoptatorii vor fi trecuţi ca fiind părinţii săi fireşti. Vechiul act de naştere se va păstra, menţionându-se pe marginea acestuia întocmirea noului act. • Prin adopţie se stabilesc filiaţia dintre adoptat şi cel care adoptă, precum şi legături de rudenie între adoptat şi rudele adoptatorului. Raporturile de rudenie încetează între adoptat şi descendenţii săi, pe de o parte, şi părinţii fireşti şi rudele acestora, pe de altă parte. Când adoptator este soţul părintelui firesc sau

Ghid juridic privind promovarea și respectarea drepturilor copilului

97

Încetarea adopţiei

Desfacerea adopţiei

Anularea adopţiei

Nulitatea absolută a adopţiei

98

adoptiv, legăturile de rudenie ale adoptatului încetează numai în raport cu părintele firesc şi rudele părintelui firesc care nu este căsătorit cu adoptatorul. Adopţia încetează prin desfacere sau ca urmare a declarării nulităţii acesteia. Instanţa se va pronunţa şi cu privire la numele copilului. Părinţii fireşti ai copilului redobândesc drepturile şi obligaţiile părinteşti dacă instanţa nu decide instituirea tutelei sau a altor măsuri de protecţie specială a copilului în condiţiile legii. Cererea de desfacere a adopţiei urmează aceleaşi reguli de competenţă ca şi cele pentru încuviinţarea acesteia. La cererea adoptatorului Adopţia poate fi desfăcută la cererea adoptatorului sau a familiei adoptatoare, dacă adoptatul a atentat la viaţa lor sau a ascendenţilor ori descendenţilor lor, precum şi atunci când adoptatul s-a făcut vinovat faţă de adoptatori de fapte penale pedepsite cu o pedeapsă privativă de libertate de cel puţin 2 ani. Dacă adoptatorul a decedat ca urmare a faptelor adoptatului, adopţia poate fi desfăcută la cererea celor care ar fi venit la moştenire împreună cu adoptatul sau în lipsa acestuia. La cererea adoptatului Adopţia poate fi desfăcută la cererea adoptatului dacă adoptatorul s-a făcut vinovat faţă de adoptat de faptele menţionate mai sus.

Adopţia poate fi anulată la cererea oricărei persoane chemate să consimtă la încheierea ei şi al cărei consimţământ a fost viciat prin eroare asupra identităţii adoptatului, dol sau violenţă. Acţiunea poate fi formulată în termen de 6 luni de la descoperirea erorii sau a dolului ori de la data încetării violenţei, dar nu mai târziu de 2 ani de la încheierea adopţiei. Sunt nule adopţia fictivă, precum şi cea încheiată cu încălcarea condiţiilor de formă sau de fond, dacă, în acest din urmă caz, legea nu o sancţionează cu nulitatea relativă. Adopţia este fictivă dacă a fost încheiată în alt scop decât cel al ocrotirii interesului superior al copilului. Ghid juridic privind promovarea și respectarea drepturilor copilului

Monitorizarea postadopție

Monitorizarea postadopţie reprezintă etapa ulterioară încuviinţării adopţiei prin care se urmăreşte evoluţia copilului adoptat şi a relaţiilor dintre acesta şi părinţii adoptatori în vederea integrării depline a copilului în familia adoptatoare şi identificării precoce a eventualelor dificultăţi ce pot să apară în această perioadă. În cazul adopţiei interne, monitorizarea postadopţie se realizează de către direcţia de la domiciliul copilului, care are obligaţia întocmirii unor rapoarte trimestriale pe o perioadă de cel puţin 2 ani după încuviinţarea adopţiei. În perioada de monitorizare postadopţie, adoptatorii au obligaţia de a colabora cu direcţia pentru a înlesni realizarea rapoartelor trimestriale şi de a o informa cu privire la schimbarea domiciliului ori la modificările intervenite în structura familiei. La încheierea perioadei de monitorizare postadopţie, direcţiile întocmesc un raport final de închidere a cazului, pe care au obligaţia să îl transmită Oficiului Român pentru Adopție. În situaţia în care, ulterior încuviinţării adopţiei, prenumele copilului adoptat este schimbat pe cale administrativă, raportul va fi însoţit şi de copia actului care a stat la baza schimbării prenumelui. În cazul adopţiei internaţionale a copilului cu reşedinţa obişnuită în România de către o persoană/familie cu reşedinţa obişnuită în străinătate, Oficiul are obligaţia să urmărească evoluţia acestuia şi a relaţiilor lui cu părintele sau cu părinţii săi adoptivi cel puţin 2 ani după încuviinţarea adopţiei, prin intermediul autorităţii centrale competente sau al organizaţiei acreditate ori autorizate din statul primitor. În acest scop, Oficiul trebuie să solicite realizarea monitorizării postadopţie şi transmiterea de rapoarte trimestriale autorităţii centrale competente sau organizaţiei acreditate şi autorizate din statul primitor. În cazul adopţiei internaţionale a unui copil cu reşedinţa obişnuită în străinătate de către o persoană/familie cu reşedinţa obişnuită în România, obligaţia monitorizării postadopţie revine direcţiei în a cărei rază teritorială locuiesc adoptatorii. Durata perioadei de monitorizare postadopţie poate fi mai mare de 2 ani, dacă legea ţării de provenienţă a copilului o cere. Rapoartele întocmite în această perioadă se vor înainta Oficiului.

Ghid juridic privind promovarea și respectarea drepturilor copilului

99

Activitățile postadopție

Cunoașterea istoricului personal al adoptatului

100

Activităţile postadopţie pot consta în: a) informare şi consiliere pentru copii şi părinţi; b) organizarea de cursuri pentru dezvoltarea capacităţilor parentale; c) constituirea de grupuri de suport pentru copii şi părinţi; d) sprijinirea adoptatorilor în vederea informării copilului cu privire la adopţia sa.

Adoptatorii sunt obligaţi să informeze gradual copilul că este adoptat, începând de la vârste cât mai mici, cu sprijinul specialiştilor din cadrul compartimentului de adopţii şi postadopţii al direcţiei. Adoptatorii şi adoptatul au dreptul să obţină din partea autorităţilor competente extrase din registrele publice al căror conţinut atestă faptul, data şi locul naşterii, dar nu dezvăluie în mod expres adopţia şi nici identitatea părinţilor fireşti. Identitatea părinţilor fireşti ai adoptatului poate fi dezvăluită înainte de dobândirea de către acesta a capacităţii depline de exerciţiu numai pentru motive medicale, de către Oficiu, la cererea oricăruia dintre adoptatori, a adoptatului, soţului sau descendenţilor acestuia ori a reprezentantului unei instituţii medicale sau a unui spital. După dobândirea capacităţii depline de exerciţiu, adoptatul poate solicita tribunalului în a cărui rază teritorială se află domiciliul său ori, în cazul în care el nu are domiciliul în România, Tribunalului Bucureşti, să-i autorizeze accesul la informaţiile aflate în posesia oricăror autorităţi publice cu privire la identitatea părinţilor săi fireşti. Instanţa citează direcţia în a cărei rază teritorială se află domiciliul adoptatului, Oficiul, precum şi orice altă persoană a cărei ascultare poate fi utilă pentru soluţionarea cererii şi va putea admite cererea dacă, potrivit probelor administrate, constată că accesul la informaţiile solicitate nu este dăunător integrităţii psihice şi echilibrului emoţional ale solicitantului şi dacă adoptatul în cauză a beneficiat de consiliere adecvată. Persoanele adoptate care deţin informaţii asupra identităţii părinţilor fireşti se pot adresa direct Oficiului pentru realizarea demersurilor vizând contactarea părinţilor fireşti sau a rudelor Ghid juridic privind promovarea și respectarea drepturilor copilului

Interdicții și sancţiuni

biologice.

Oficiul ia toate măsurile ce se impun, conform prevederilor Convenţiei de la Haga, în vederea prevenirii câştigurilor necuvenite, financiare sau de altă natură, ce ar putea fi realizate cu prilejul adopţiei şi descurajării oricăror practici contrare obiectivelor acestei convenţii şi prezentei legi. Sunt interzise donaţiile şi sponsorizările, precum şi oferirea de către adoptator sau familia adoptatoare, în nume propriu ori prin persoane interpuse, în mod direct sau indirect, de orice foloase materiale necuvenite Oficiului, direcţiilor implicate sau persoanelor fizice din cadrul instituţiilor publice implicate în procesul de adopţie. Este interzisă participarea organismelor private în procedura adopţiei internaţionale desfăşurată în România. Interdicţia se aplică şi membrilor sau personalului acestora, cu excepţia situaţiei în care au calitatea de adoptator. Fapta părintelui, tutorelui sau reprezentantului legal al copilului, care pretinde sau primeşte, pentru sine sau pentru altul, bani sau alte foloase materiale în scopul adopţiei copilului se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani şi cu interzicerea unor drepturi; Fapta persoanei care, fără drept, în vederea obţinerii de foloase materiale sau de alta natură intermediază sau înlesneşte adoptarea unui copil se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani. (Codul Civil - 2009, Lege nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, Legea nr. 273/2004 privind regimul juridic al adopţiei, Normă metodologică din 18/04/2012 de aplicare a Legii nr. 273/2004 privind regimul juridic al adopţiei)

Ghid juridic privind promovarea și respectarea drepturilor copilului

101

Alocaţia de stat pentru copii Cine beneficiază de alocaţie de stat

Acte necesare

Depunerea actelor si a cererii pentru stabilirea alocaţiei de stat

102

Alocaţia de stat pentru copii este o formă de ocrotire a statului acordată tuturor copiilor, fără discriminare. Titular al dreptului la alocatie de stat pentru copii este chiar copilul. Beneficiază de alocaţie de stat pentru copii toţi copiii în vârstă de până la 18 ani. Alocaţia de stat pentru copii se acordă şi tinerilor care au împlinit vârsta de 18 ani, care urmează cursurile învăţământului liceal sau profesional, organizate în condiţiile legii, până la terminarea acestora. Tinerii peste 18 ani care repetă anul şcolar nu beneficiază de alocaţie de stat, cu excepţia celor care repetă din motive de sănătate, dovedite cu certificat medical. Beneficiază de alocaţie de stat pentru copii şi copiii cetăţenilor străini şi ai persoanelor fără cetăţenie rezidenţi, în condiţiile legii, în România, dacă locuiesc împreună cu părinţii.

• Cerere tip; • Actele de identitate ale reprezentanţilor legali - copie şi original; • Certificatul de naştere al copilului pentru care se solicită alocaţia de stat - copie şi original; • Dosar cu șină • Extras de cont, in cazul platii prin cont bancar • Alte acte solicitate după caz: certificat de căsătorie; hotărâre de divorţ; hotărâre judecătorească de încredinţare, încredinţare în vederea adopţiei, de plasament, de plasament în regim de urgenţă, de instituire a tutelei; certificat de încadrare într-o categorie de persoane cu handicap. După împlinirea vârstei de 14 ani, cererea se poate face şi de către copil, cu încuviinţarea reprezentantului său legal.

Actele se depun la Serviciul Alocaţii şi Indemnizatii din cadrul Direcţiilor Generale de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului sau al Serviciilor Publice de Asistenţă Socială. Acestea se transmit spre soluţionare Agentia pentru Plăți și Inspecție Socială care soluţionează cererea, prin decizie de aprobare sau Ghid juridic privind promovarea și respectarea drepturilor copilului

Plate se face:

Cuantumul alocaţiei

respingere a acesteia şi efectuează plata alocaţiei de stat pentru copil pentru cererile aprobate.

• unuia dintre părinţi sau, în caz de neînţelegere, pe baza deciziei autorităţii tutelare, părintelui la care s-a stabilit, prin hotărâre judecătorească, domiciliul minorului ori căruia i s-a încredinţat spre creştere şi educare; • tutorelui, curatorului, persoanei căreia i-a fost dat în plasament familial copilul sau încredinţat spre creştere şi educare. Pentru copiii pentru care s-a stabilit măsura de protecţie specială a plasamentului într-un serviciu de tip rezidenţial, alocaţia de stat pentru copii se plăteşte numai în cont personal. Alocaţia de stat plătită în aceste condiţii se acordă titularului la împlinirea de către acesta a vârstei de 18 ani. Pentru tinerii aflați într-un serviciu de tip rezidențial, plata alocaţiei de stat se face direct acestora, pe bază de cerere. După împlinirea vârstei de 14 ani, plata alocaţiei de stat pentru copii se poate face direct titularului, cu încuviinţarea reprezentantului său legal. Plata alocatiei se face lunar: • acasă, prin mandat poștal; mandatele poștale se achită la domiciliul titularului, în perioada 8-25 a lunii, sau la oficiul poștal aparținător în perioada 26-27 a lunii. • virată într-un cont curent sau cont de card al cărui posesor poate fi reprezentantul legal sau chiar copilul peste 14 ani. Cuantumul alocaţiei de stat pentru copii se stabileşte în raport cu indicatorul social de referinţă, denumit în continuare ISR, după cum urmează: a) 0,4 ISR (200 RON) pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani (sau de până la 3 ani, în cazul copilului cu handicap); b) 0,084 ISR (42 RON) pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 ani şi 18 ani, precum şi pentru tinerii prevăzuţi la art. 1 alin. (3); c) 0,168 ISR (84) pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 3 ani şi 18 ani, în cazul copilului cu handicap. (Legea privind alocaţia de stat pentru copii nr. 61/1993 - republicată 2012)

Ghid juridic privind promovarea și respectarea drepturilor copilului

103

Alocaţia pentru susţinerea familiei Aspecte generale

Titularul dreptului la alocaţii

Cuantumul alocaţiilor

104

Alocaţia pentru susţinerea familiei este o formă de sprijin pentru familiile cu venituri reduse care au în creştere şi îngrijire copii în vârstă de până la 18 ani, denumită în continuare alocaţie.

A. Beneficiază de alocaţia pentru susţinerea familiei familia formată din soţ, soţie şi copiii aflaţi în întreţinerea acestora, care locuiesc împreună, denumită în continuare familie. B. Beneficiază de alocaţie şi familia formată din persoana singură şi copiii aflaţi în întreţinerea acesteia şi care locuiesc împreună cu aceasta, denumită în continuare familie monoparentală. Se consideră familie şi bărbatul şi femeia necăsătoriţi, cu copiii lor şi ai fiecăruia dintre ei, care locuiesc şi gospodăresc împreună, dacă aceasta se consemnează în ancheta socială. Sunt consideraţi ca făcând parte din familie şi copiii încredinţaţi în vederea adopţiei, cei aflaţi în plasament la o persoană sau familie ori pentru care s-a instituit tutela, potrivit legii. Asistentul maternal profesionist beneficiază de alocaţie doar pentru copiii săi, luându-se în considerare la stabilirea dreptului toate veniturile realizate de membrii familiei, cu excepţia celor provenite din alocaţiile de plasament şi alte sume acordate asistentului maternal pentru acoperirea cheltuielilor lunare, în condiţiile legii. Pentru familia prevăzută la punctul A, al cărei venit net mediu lunar pe membru de familie se situează până la 0,40 ISR (indicator social de referință) inclusiv, cuantumul lunar al alocaţiei este stabilit după cum urmează: a) 0,130 ISR pentru familia cu un copil; b) 0,260 ISR pentru familia cu 2 copii; c) 0,390 ISR pentru familia cu 3 copii; d) 0,520 ISR pentru familia cu 4 copii şi mai mulţi. Pentru familia prevăzută la punctul A, al cărei venit net meGhid juridic privind promovarea și respectarea drepturilor copilului

ISR - indicatorul social de referinţă

Neacordarea alocaţiei

diu lunar pe membru de familie se situează peste 0,40 ISR şi până la 1,06 ISR inclusiv, cuantumul alocaţiei este stabilit după cum urmează: a) 0,066 ISR pentru familia cu un copil; b) 0,132 ISR pentru familia cu 2 copii; c) 0,198 ISR pentru familia cu 3 copii; d) 0,264 ISR pentru familia cu 4 copii şi mai mulţi. Pentru familia prevăzută la punctul B, al cărei venit net mediu lunar pe membru de familie se situează până la 0,40 ISR inclusiv, cuantumul lunar al alocaţiei este stabilit după cum urmează: a) 0,130 ISR pentru familia cu un copil; b) 0,260 ISR pentru familia cu 2 copii; c) 0,390 ISR pentru familia cu 3 copii; d) 0,520 ISR pentru familia cu 4 copii şi mai mulţi. Pentru familia prevăzută la punctul B, al cărei venit net mediu lunar pe membru de familie se situează peste 0,40 ISR şi până la 1,06 ISR inclusiv, cuantumul alocaţiei este stabilit după cum urmează: a) 0,120 ISR pentru familia cu un copil; b) 0,240 ISR pentru familia cu 2 copii; c) 0,360 ISR pentru familia cu 3 copii; d) 0,480 ISR pentru familia cu 4 copii şi mai mulţi. Beneficiază de alocaţie familiile ai căror membri sunt cetăţeni români care au domiciliul sau reşedinţa în România, precum şi cetăţeni ai altor state ori apatrizi care au domiciliul sau, după caz, reşedinţa în România, în condiţiile legislaţiei române. Beneficiază de alocaţie şi persoanele fără domiciliu sau reşedinţă şi fără locuinţă, pe baza declaraţiei pe propria răspundere că nu au solicitat alocaţia de la alte primării. Valoarea indicatorului social de referință este de 500 lei. Această valoare se poate modifica prin hotărâre a Guvernului, în funcție de indicele de creștere a prețurilor de consum prognozat în anul anterior.

Familiile care au în întreţinere copii de vârstă şcolară, beneficiază de alocaţie în condiţiile în care copiii frecventează fără întrerupere cursurile unei forme de învăţământ organi-

Ghid juridic privind promovarea și respectarea drepturilor copilului

105

Termenul persoană singură

Plata alocaţiei 106

zate potrivit legii, cu excepţia celor care le întrerup din motive medicale, şi nu înregistrează absenţe nemotivate în cursul unui semestru care să conducă la scăderea sub 8 a notei la purtare. La depunerea cererii de acordare a alocaţiei, reprezentantul familiei prezintă la dosar o adeverinţă eliberată de unitatea de învăţământ la care sunt înscrişi copiii, care să ateste că aceştia frecventează o formă de învăţământ organizată potrivit legii. Pentru familiile care au în întreţinere copii de vârstă şcolară cu handicap grav sau accentuat şi care nu frecventează o formă de învăţământ, organizată în condiţiile legii, alocaţia se acordă cu condiţia prezentării certificatului de încadrare într-un grad de handicap şi a dovezii eliberate de către secretariatele comisiilor pentru protecţia copilului din cadrul direcţiilor generale de asistenţă socială pentru protecţia copilului judeţene, respectiv ale sectoarelor municipiului Bucureşti, denumite în continuare direcţii de asistenţă socială, sau de către Serviciul de evaluare complexă din cadrul direcţiilor de asistenţă socială, prin care se atestă faptul că respectivul copil nu poate fi înscris în nicio formă de învăţământ, prevăzută de lege. Alocaţia se acordă şi în perioada vacanţelor şcolare. Prin persoană singură se înţelege persoana care se află în una dintre următoarele situaţii: a) este necăsătorită; b) este văduvă; c) este divorţată; d) are soţul/soţia declarat/declarată dispărut/dispărută prin hotărâre judecătorească; e) are soţul/soţia arestat/arestată preventiv pe o perioadă mai mare de 30 de zile sau execută o pedeapsă privativă de libertate şi nu participă la întreţinerea copiilor; f) nu a împlinit vârsta de 18 ani şi se află în una dintre situaţiile prevăzute la lit. a)-e); g) a fost numită tutore sau i s-au încredinţat ori i s-au dat în plasament unul sau mai mulţi copii şi se află în una dintre situaţiile prevăzute la lit. a)-c). Alocaţia se acordă pe bază de cerere şi declaraţie pe propria

Ghid juridic privind promovarea și respectarea drepturilor copilului

Ancheta socială

răspundere însoţită de actele doveditoare privind componenţa familiei, veniturile acesteia şi, după caz, privind frecventarea cursurilor şcolare de către copiii aflaţi în întreţinere. Cererile pentru stabilirea şi acordarea alocaţiei se întocmesc de reprezentantul familiei şi se înregistrează la primăria comunei, oraşului, municipiului sau, după caz, a sectorului municipiului Bucureşti în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau reşedinţa familia. Pentru cetăţenii altor state sau apatrizi, cererea se înregistrează la primăria comunei, oraşului, municipiului sau, după caz, a sectorului municipiului Bucureşti în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau reşedinţa familia. În cazul familiilor care nu au locuinţă de domiciliu sau reşedinţă stabilită ori fără locuinţă, cererea se înregistrează la primăria comunei, oraşului, municipiului sau, după caz, a sectorului municipiului Bucureşti în a cărei rază teritorială acestea trăiesc. În sensul prezentei legi, prin familii care nu au locuinţă de domiciliu sau reşedinţă stabilită ori fără locuinţă se înţelege persoanele care nu deţin o locuinţă principală sau, după caz, o locuinţă secundară, în condiţiile legii. Stabilirea dreptului la alocaţie şi a cuantumului acesteia se face prin dispoziţie scrisă a primarului. În termen de 5 zile de la efectuarea anchetei sociale, primarul are obligaţia să comunice solicitanţilor dispoziţia de acordare a dreptului sau respingerea cererii. Dreptul la alocaţie se acordă începând cu luna înregistrării/ depunerii cererii şi se realizează de către agenţiile teritoriale pe bază de mandat poştal sau, după caz, în cont curent personal sau în cont de card.. Plata drepturilor pentru alocaţie se asigură de către agenţiile pentru prestaţii sociale judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, denumite în continuare agenţii teritoriale, începând cu luna următoare celei pentru care s-a stabilit dreptul, prin decizie a directorului. Titularul alocaţiei este reprezentantul familiei, iar beneficiarul este familia. Ancheta socială se efectuează, în termen de maximum 10 zile de la data înregistrării cererii, de către personalul serviciului

Ghid juridic privind promovarea și respectarea drepturilor copilului

107

Efectele absențelor școlare nemotivate

Suspendarea plăţii

public de asistenţă socială din subordinea consiliului local sau, după caz, de către personalul din compartimentul cu atribuţii în domeniul asistenţei sociale din aparatul de specialitate al primarului. În vederea urmăririi respectării condiţiilor de acordare a dreptului la alocaţie, primarii dispun efectuarea de anchete sociale la interval de 12 luni sau ori de câte ori este nevoie.

În cazul în care se constată absenţe nemotivate pe parcursul unui semestru şcolar, cuantumul alocaţiei se diminuează proporţional cu numărul absenţelor, după cum urmează: a) cu câte 20% pentru fiecare copil care înregistrează un număr de maximum 10 absenţe; b) cu câte 50% pentru fiecare copil care înregistrează un număr de maximum 20 de absenţe. Diminuarea prevăzută mai sus se aplică începând cu luna următoare celei în care s-a constatat neîndeplinirea condiţiei şi se menţine pe o perioadă de 3 luni. După perioada de 3 luni, alocaţia se acordă în cuantumul aprobat anterior. Plata alocaţiei se suspendă în luna următoare celei în care se constată una dintre următoarele situaţii: a) pe perioada plasamentului sau plasamentului în regim de urgenţă într-un serviciu de tip rezidenţial; b) agenţia teritorială constată că dreptul la alocaţie a fost stabilit pe baza unor date eronate privind componenţa familiei ori veniturile realizate sau pe parcursul acordării au intervenit modificări ale acestora; c) pe o perioadă de 3 luni consecutive se înregistrează mandate poştale returnate pentru titularul alocaţiei; d) absenţele înregistrate şi nemotivate de un copil din familia beneficiară depăşesc numărul de 20.

(Lege nr. 277/2010 privind alocaţia pentru susţinerea familiei, Ordonanţă de urgenţă nr. 42/2013 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, precum şi pentru modificarea Legii nr. 277/2010 privind alocaţia pentru susţinerea familiei, Norma metodologică din 19.01.2011 de aplicare a prevederilor Legii nr. 277/2010 privind alocaţia pentru susţinerea familiei) 108

Ghid juridic privind promovarea și respectarea drepturilor copilului

Concediul pentru creşterea copiilor în vârstă de până la 2 ani, respectiv 3 ani pentru copilul cu handicap Beneficiarii concediului

Cuantumul indemnizaţiei

Venituri profesionale

Persoanele care, în ultimul an anterior datei naşterii copilului, au realizat timp de 12 luni venituri din salarii, venituri din activităţi independente, venituri din activităţi agricole supuse impozitului pe venit, pot beneficia opţional de următoarele drepturi: a) concediu pentru creşterea copilului în vârstă de până la un an, respectiv 3 ani în cazul copilului cu handicap, precum şi de o indemnizaţie lunară; ; b) concediu pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani, precum şi de o indemnizaţie lunară. Opţiunea beneficiarului se exprimă în scris, pe bază de cerere, şi nu poate fi schimbată pe parcursul acordării drepturilor. Limitele minimă şi maximă ale indemnizaţiei se stabilesc prin raportare la indicatorul social de referinţă (ISR), avâd la 1 ianuarie 2014 valoarea de 500 de lei.

Indemnizaţia lunară pentru concediul prevăzut la lit. a) se stabileşte în cuantum de 85% din media veniturilor nete realizate în ultimele 12 luni şi nu poate fi mai mică de 1,2 ISR şi nici mai mare de 6,8 ISR. Indemnizaţia lunară pentru concediul prevăzut la lit. b) se stabileşte în cuantum de 85% din media veniturilor nete realizate în ultimele 12 luni şi nu poate fi mai mică de 1,2 ISR şi nici mai mare de 2,4 ISR. Nivelul indemnizaţiilor lunare se majorează cu 1,2 ISR pentru fiecare copil născut dintr-o sarcină gemelară, de tripleţi sau multipleţi, începând cu al doilea copil provenit dintr-o astfel de naştere. Prin venituri profesionale supuse impozitului pe venit se intelege: venituri din salarii, din activităţi independente şi din activităţi agricole.

Ghid juridic privind promovarea și respectarea drepturilor copilului

109

Perioada de 12 luni

110

Cele 12 luni prevăzute mai sus pot fi constituite integral şi din perioadele în care persoanele s-au aflat în una sau mai multe dintre următoarele situaţii: a) au beneficiat de indemnizaţie de şomaj, stabilită conform legii, sau au realizat perioade de stagiu de cotizare în sistemul public de pensii, în condiţiile prevăzute de actele normative cu caracter special care reglementează concedierile colective; b) s-au aflat în evidenţa agenţiilor judeţene pentru ocuparea forţei de muncă, respectiv a municipiului Bucureşti, în vederea acordării indemnizaţiei de şomaj; c) au beneficiat de concedii şi de indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 399/2006, cu modificările şi completările ulterioare; d) au beneficiat de concedii medicale şi de indemnizaţii pentru prevenirea îmbolnăvirilor şi recuperarea capacităţii de muncă, exclusiv pentru situaţiile rezultate ca urmare a unor accidente de muncă sau boli profesionale, în baza Legii nr. 346/2002 privind asigurarea pentru accidente de muncă şi boli profesionale, republicată; e) au beneficiat de pensie de invaliditate, în condiţiile legii; f) se află în perioada de întrerupere temporară a activităţii, din iniţiativa angajatorului, fără încetarea raportului de muncă, pentru motive economice, tehnologice, structurale sau similare, potrivit legii; g) au beneficiat de concediu şi indemnizaţie lunară pentru creşterea copilului; h) au beneficiat de concediu şi indemnizaţie lunară pentru creşterea copilului cu handicap; i) au beneficiat de concediu fără plată pentru creşterea copilului; j) se află în perioada de 3 luni de la încetarea unui contract de muncă pe durată determinată şi începerea unui alt contract de muncă pe durată determinată, aşa cum este aceasta definită de Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, cu modificările şi completările ulterioare; k) au însoţit soţul/soţia trimis/trimisă în misiune Ghid juridic privind promovarea și respectarea drepturilor copilului

permanentă în străinătate; l) au efectuat sau efectuează serviciul militar pe bază de voluntariat, au fost concentraţi, mobilizaţi sau în prizonierat; m) frecventează, fără întrerupere, cursurile de zi ale învăţământului preuniversitar sau, după caz, universitar la nivelul studiilor universitare de licenţă ori de master, precum şi ale învăţământului postuniversitar la nivel de masterat, organizate potrivit legii, în ţară sau în străinătate, într-un domeniu recunoscut de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, cu excepţia situaţiei de întrerupere a cursurilor din motive medicale; n) au calitatea de doctorand, în condiţiile prevăzute de art. 20 şi 21 din Hotărârea Guvernului nr. 567/2005 privind organizarea şi desfăşurarea studiilor universitare de doctorat, cu modificările ulterioare; o) se află în perioada cuprinsă între încheierea unei forme de învăţământ preuniversitar şi începerea, în acelaşi an calendaristic, a unei alte forme de învăţământ preuniversitar, cursuri de zi, organizate potrivit legii, frecventate fără întrerupere; p) se află în perioada cuprinsă între absolvirea cursurilor de zi ale învăţământului preuniversitar, organizat potrivit legii, şi începerea învăţământului universitar, cursuri de zi, în acelaşi an calendaristic; q) se află în perioada cuprinsă între încheierea unei forme de învăţământ universitar, cursuri de zi, cu sau fără examen de licenţă sau de diplomă, şi începerea, în acelaşi an calendaristic, a unei alte forme de învăţământ universitar, cursuri de zi, organizate potrivit legii, frecventate fără întrerupere; r) se află în perioada cuprinsă între încheierea unei forme de învăţământ universitar, la nivelul studiilor universitare de licenţă sau de master, precum şi ale învăţământului postuniversitar la nivel de masterat, cursuri de zi, şi începerea, în acelaşi an calendaristic, a unei alte forme de învăţământ universitar la nivelul studiilor universitare de licenţă sau de master, cursuri de zi, organizate potrivit legii, frecventate fără întrerupere; s) se află în perioada cuprinsă între încheierea unei forme de învăţământ postuniversitar, cursuri de zi, şi începerea, în acelaşi an calendaristic, a unei alte forme de învăţământ postuniversi-

Ghid juridic privind promovarea și respectarea drepturilor copilului

111

Alte condiţii de acordare

Acte necesare

112

tar, cursuri de zi, organizate potrivit legii, frecventate fără întrerupere; t) se află în perioada de 60 de zile de la finalizarea cursurilor învăţământului obligatoriu sau, după caz, de la absolvirea cursurilor de zi ale învăţământului preuniversitar, universitar la nivelul studiilor universitare de licenţă sau de master şi postuniversitar la nivel de masterat, organizate potrivit legii, cu sau fără examen de absolvire, în vederea angajării ori, după caz, trecerii în şomaj, calculate începând cu data de 1 a lunii următoare finalizării studiilor; u) au beneficiat de concediu fără plată pentru a participa la cursuri de formare şi perfecţionare profesională din iniţiativa angajatorului sau la care acesta şi-a dat acordul, organizate în condiţiile legii; v) se află în perioada cuprinsă între absolvirea cursurilor de zi ale învăţământului medical superior, organizat potrivit legii, cu examen de licenţă organizat în prima sesiune, şi începerea primului rezidenţiat după absolvire. După împlinirea de către copil a vârstei de un an, cu excepţia copilului cu handicap, persoanele care au optat pentru acordarea concediului pentru creşterea copilului în vârstă de până la un an şi indemnizaţia lunară respectivă au dreptul la concediu fără plată pentru creşterea copilului până la vârsta de 2 ani.

• Cererea pentru acordarea concediului fără plata indemnizaţiei pentru creşterea copilului se depune şi se înregistrează la angajator, pe baza livretului de familie sau a certificatului de naştere al copilului. • Actul de identitate al solicitantului - (copie şi original); • Certificatul de naştere al copilului pentru care se solicită dreptul (copie şi original), hotărârea judecătorească de încredinţare în vederea adopţiei sau de încredinţare a adopţiei, hotărârea judecatorească sau hotărârea comisiei pentru protecţia copilului pentru măsura plasamentului în regim de urgenţă (copie şi original); • Certificatele de naştere ale tuturor copiilor născuţi după data de 1 ianuarie 2006 (copie şi original); Ghid juridic privind promovarea și respectarea drepturilor copilului

Stimulentul de inserţie

• Certificat de căsătorie (copie şi original); • Livret de familie; • Adeverinţă eliberată de angajator din care să rezulte: că persoana îndreptăţită a realizat venituri salariale supuse impozitului pe venit, potrivit Codului Fiscal, timp de 12 luni anterior datei naşterii copilului; nivelul lunar al acestora; prima şi ultima zi de concediu de maternitate; data împlinirii celor 42 de zile reprezentând concediul de lăuzie; prima zi de concediu de creşterea copilului; • Dovada eliberată de autorităţi sau angajatori din care să rezulte data de la care solicitantul se află în concediu pentru creşterea copilului (in cazul salariatelor – decizie de suspendare a activităţii) sau adeverinţă studii/diplomă de absolvire, în cazul persoanele care au urmat sau urmează o formă de învăţământ universitar, postuniversitar sau liceal; • Pentru plata în cont bancar - extras de cont pe numele solicitantului; În locul adeverinţei eliberate de angajator, la cerere se poate anexa: dovadă privind veniturile realizate în anul fiscal anterior celui în care s-a născut copilul şi/sau dovadă privind venitul calculat în vederea plăţii anticipate a impozitului precum şi copia deciziei de impunere eliberate de autorităţile competente; sau dovadă eliberată de autorităţile competente, în cazul persoanelor care realizează venituri neimpozabile; sau dovadă eliberată de autorităţile competente, în cazul asociaţilor unici.

Persoanele care în perioada în care sunt îndreptăţite să beneficieze de concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copilului de până la un an obţin venituri supuse impozitului, înainte de împlinirea de către copil a vârstei de un an, au dreptul la un stimulent de inserţie în cuantum lunar de 500 lei pentru perioada rămasă până la împlinirea de către copil a vârstei de 2 ani. Acest stimulent de inserţie se acordă şi persoanelor beneficiare ale concediului şi indeminizaţiei pentru creşterea copilului cu handicap, oricând, pe toată perioada. Persoanele beneficiare ale concediului şi indemnizaţiei pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani nu beneficiază de stimulentul prevăzut mai sus.

Ghid juridic privind promovarea și respectarea drepturilor copilului

113

Beneficiarii concediului şi indemnizaţiei

Obligaţiile angajatorului

Încetarea plăţii indemnizaţiei

114

În cazul persoanelor care beneficiază de indemnizaţia lunară şi solicită dreptul la stimulent de inserţie, plata acestei indemnizaţii se suspendă.

Dreptul la concediul şi indemnizaţia pentru creşterea copilului se acordă în situaţia în care solicitantul îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii: a) este cetăţean român, cetăţean străin sau apatrid; b) are, conform legii, domiciliul sau reşedinţa pe teritoriul României; c) locuieşte în România împreună cu copilul/copiii pentru care solicită drepturile şi se ocupă de creşterea şi îngrijirea acestuia/acestora.

Angajatorul are obligaţia de a aproba concediul pentru creşterea copilului în vârstă de până la un an, precum şi concediul fără plată pentru creşterea copilului până la vârsta de 2 ani. Perioada de acordare se stabileşte de comun acord cu angajatul. Această obligaţiei există şi în cazul concediului fără plata indemnizaţiei pentru creşterea copilului după primele 3 naşteri. Este interzis angajatorului să dispună încetarea raporturilor de muncă sau de serviciu în cazul: a) salariatei/salariatului care se află, după caz, în concediu pentru creşterea copilului în vârstă de până la un an sau de până la 2 ani, respectiv 3 ani, în cazul copilului cu handicap; b) salariatei/salariatului care se află în plata stimulentului de inserţie. Interdicţia se extinde, o singură dată, cu până la 6 luni după revenirea definitivă a salariatei/salariatului în unitate. Prevederile de mai sus nu se aplică în cazul concedierii pentru motive ce intervin ca urmare a reorganizării judiciare sau a falimentului angajatorului, în condiţiile legii. Plata indemnizaţiilor încetează cu ziua următoare celei în care: a) copilul a împlinit vârsta de un an sau, după caz, 2 ani, respectiv de 3 ani, în cazul copilului cu handicap; b) a avut loc decesul copilului.

Ghid juridic privind promovarea și respectarea drepturilor copilului

Suspendarea plăţii indemnizaţiei

Încetarea plăţii stimulentului de inserţie

Plata indemnizaţiei se suspendă începând cu luna următoare celei în care: a) beneficiarul este decăzut din drepturile părinteşti; b) beneficiarul este îndepărtat, conform legii, de la exercitarea tutelei; c) beneficiarul nu mai îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege în vederea încredinţării copilului spre adopţie; d) beneficiarul nu mai îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege în vederea menţinerii măsurii de plasament; e) beneficiarul execută o pedeapsă privativă de libertate sau se află în arest preventiv pe o perioadă mai mare de 30 de zile; f) copilul este abandonat ori este internat într-o instituţie de ocrotire publică sau privată; g) beneficiarul a decedat; h) în situaţia în care beneficiarul nu mai îndeplineşte condiţiile pentru a fi beneficiarul concediului şi indemnizaţiei; i) beneficiarul realizează venituri supuse impozitului şi copilul nu a împlinit vârsta de un an, 2 ani, respectiv 3 ani în cazul copilului cu handicap; j) se constată că timp de 3 luni consecutive se înregistrează mandate poştale returnate. Plata indemnizaţiei pentru creşterea copilului nu se suspendă în situaţia în care beneficiarii acestei indemnizaţii primesc diverse sume în baza legii, contractului colectiv de muncă sau a contractului individual de muncă, acordate în perioada concediului pentru creşterea copilului, altele decât cele rezultate din desfăşurarea efectivă a unei activităţi în perioada de concediu. Plata stimulentului de inserţie încetează cu ziua următoare celei în care: a) copilul a împlinit vârsta de 2 ani, respectiv 3 ani în cazul copilului cu handicap; b) beneficiarul nu mai realizează venituri supuse impozitului şi nici nu se află în concediul pentru creşterea copilului; c) a avut loc decesul copilului.

(Ordonanţă de urgenţă nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor) Ghid juridic privind promovarea și respectarea drepturilor copilului

115

Concediul/indemnizaţia de maternitate Beneficiarii indemnizaţiei de maternitate

Cuantumul indemnizaţiei de maternitate

Concediile pentru sarcină şi lăuzie

Acte necesare

Asiguratele au dreptul, pe o perioadă de 126 de zile calendaristice, la concediu pentru sarcină şi lăuzie, perioadă în care beneficiază de indemnizaţie de maternitate. De aceleaşi drepturi beneficiază şi femeile care au încetat plata contribuţiei de asigurări sociale, din motive neimputabile lor, dar care nasc în termen de 9 luni de la data pierderii calităţii de asigurat. Faptul că pierderea calităţii de asigurat nu s-a produs din motive imputabile persoanei în cauză se dovedeşte cu acte oficiale eliberate de către angajatori sau asimilaţii acestora. Cuantumul lunar al indemnizaţiei de maternitate este de 85% din baza de calcul stabilită conform legii, care se determină ca medie a veniturilor lunare din ultimele 6 luni din cele 12 luni din care se constituie stagiul de cotizare, până la limita a 12 salarii minime brute pe ţară lunar, pe baza cărora se calculează contribuţia pentru concedii şi indemnizaţii. Concediul pentru sarcină se acordă pe o perioadă de 63 de zile înainte de naştere, iar concediul pentru lăuzie pe o perioadă de 63 de zile după naştere. Concediile pentru sarcină şi lăuzie se compensează între ele, în funcţie de recomandarea medicului şi de opţiunea persoanei beneficiare. Persoanele cu handicap asigurate beneficiază, la cerere, de concediu pentru sarcină, începând cu luna a 6-a de sarcină. În cazul în care copilul se naşte mort sau moare în perioada concediului de lăuzie, indemnizaţia de maternitate se acordă pe toata durata acestuia. • cerere-tip pemtru solicitarea drepturilor de asigurări sociale; • după caz, certificatul de persoană cu handicap.

(Ordonanţă de urgenţă nr. 158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate) 116

Ghid juridic privind promovarea și respectarea drepturilor copilului

Concediul şi indemnizaţia pentru îngrijirea copilului bolnav Beneficiarii indemnizaţiei

Durata de acordare a indemnizaţiei pentru îngrijirea copilului bolnav

Cuantumul indemnizaţiei

Asiguraţii au dreptul la concediu şi indemnizaţie pentru îngrijirea copilului bolnav în vârstă de până la 7 ani, iar în cazul copilului cu handicap, pentru afecţiunile intercurente, până la împlinirea vârstei de 18 ani. Beneficiază, la cerere, de indemnizaţia pentru creşterea copilului sau pentru îngrijirea copilului bolnav, opţional, unul dintre părinţi, dacă solicitantul îndeplineşte condiţiile de stagiu de cotizare prevăzute de lege. De aceleaşi drepturi beneficiază şi asiguratul care, în condiţiile legii, a adoptat, a fost numit tutore, căruia i s-au încredinţat copii spre creştere şi educare sau în plasament familial. Indemnizaţia pentru îngrijirea copilului bolnav în vârstă de până la 7 ani sau a copilului cu handicap cu afecţiuni intercurente până la împlinirea vârstei de 18 ani se acordă pe baza certificatului de concediu medical eliberat de medicul de familie şi a certificatului pentru persoanele cu handicap emis, în condiţiile legii, după caz. Durata de acordare a indemnizaţiei este de maximum 45 de zile calendaristice pe an pentru un copil, cu excepţia situaţiilor în care copilul este diagnosticat cu boli infectocontagioase, neoplazii, este imobilizat în aparat gipsat, este supus unor intervenţii chirurgicale; durata concediului medical în aceste cazuri va fi stabilită de medicul curant, iar după depăşirea termenului de 90 de zile, de către medicul specialist, cu aprobarea medicului expert al asigurărilor sociale. Cuantumul lunar al indemnizaţiei pentru îngrijirea copilului bolnav este de 85% din baza de calcul stabilită conform legii, care se determină ca medie a veniturilor lunare din ultimele 6 luni din cele 12 luni din care se constituie stagiul de cotizare, până la limita a 12 salarii minime brute pe ţară lunar, pe baza cărora se calculează contribuţia pentru concedii şi indemnizaţii. (Ordonanţă de urgenţă nr. 158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate)

Ghid juridic privind promovarea și respectarea drepturilor copilului

117

Concediul şi indemnizaţia de risc maternal Beneficiarele concediului de risc maternal

Obligaţiile angajatorului

118

Concediul de risc maternal are scopul de a proteja sănătatea şi securitatea următoarelor categorii de salariate şi/sau a fătului ori a copilului lor: • salariata gravidă este femeia care anunţă în scris angajatorul asupra stării sale fiziologice de graviditate şi anexează un document medical eliberat de medicul de familie sau de medicul specialist care să îi ateste această stare; • salariata care a născut recent este femeia care şi-a reluat activitatea după efectuarea concediului de lăuzie şi solicită angajatorului în scris măsurile de protecţie prevăzute de lege, anexând un document medical eliberat de medicul de familie, dar nu mai târziu de 6 luni de la data la care a născut; • salariata care alăptează este femeia care, la reluarea activităţii după efectuarea concediului de lăuzie, îşi alăptează copilul şi anunţă angajatorul în scris cu privire la începutul şi sfârşitul prezumat al perioadei de alăptare, anexând documente medicale eliberate de medicul de familie în acest sens.

Angajatorii au obligaţia să adopte măsurile necesare, astfel încât: a) să prevină expunerea salariatelor de mai sus la riscuri ce le pot afecta sănătatea şi securitatea; b) salariatele să nu fie constrânse să efectueze o muncă dăunătoare sănătăţii sau stării lor de graviditate ori copilului nou-născut, după caz. În termen de 10 zile lucrătoare de la data la care angajatorul a fost anunţat în scris de către o salariată că se află în una dintre situaţiile prevăzute mai sus, acesta are obligaţia să înştiinţeze medicul de medicina muncii, precum şi inspectoratul teritorial de muncă pe a cărui rază îşi desfăşoară activitatea. Angajatorul are obligaţia să păstreze confidenţialitatea asupra stării de graviditate a salariatei şi nu va anunţa alţi angajaţi decât cu acordul scris al acesteia şi doar în interesul bunei desfăşurări a procesului de muncă, când starea de graviditate nu este vizibilă. Ghid juridic privind promovarea și respectarea drepturilor copilului

Concediul de risc maternal

Indemnizaţia de risc maternal

Interdicţii pentru angajator

În cazul în care angajatorul, din motive justificate în mod obiectiv, nu poate să îndeplinească obligaţiile de mai sus, salariatele au dreptul la concediu de risc maternal, după cum urmează: a) înainte de data solicitării concediului de maternitate, stabilit potrivit reglementărilor legale privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, salariatele gravide; b) după data revenirii din concediul postnatal obligatoriu, salariatele care au născut recent sau care alăptează, în cazul în care nu solicită concediul şi indemnizaţia pentru creşterea şi îngrijirea copilului până la împlinirea vârstei de 2 ani sau, în cazul copilului cu handicap, până la 3 ani. Concediul de risc maternal se poate acorda, în întregime sau fracţionat, pe o perioadă ce nu poate depăşi 120 de zile, de către medicul de familie sau de medicul specialist, care va elibera un certificat medical în acest sens, dar nu poate fi acordat simultan cu alte concedii prevăzute de legislaţia privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale.

Pe durata concediului de risc maternal se acordă o indemnizaţie de risc maternal care se suportă integral din bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate. Concediul şi indemnizaţia de risc maternal se acordă fără condiţie de stagiu de cotizare. Cuantumul indemnizaţiei reprezintă 75% din baza de calcul şi se determină ca medie a veniturilor lunare din ultimele 6 luni din cele 12 luni din care se constituie stagiul de cotizare, până la limita a 12 salarii minime brute pe ţară lunar, pe baza cărora se calculează contribuţia pentru concedii şi indemnizaţii. Este interzis angajatorului să dispună încetarea raporturilor de muncă sau de serviciu în cazul: a) salariatei care beneficiază de concediul de risc maternal, din motive care au legătură directă cu starea sa; b) salariatei care se află în concediu de risc maternal; c) salariatei care se află în concediu de maternitate; d) salariatei care se află în concediu pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani sau, în cazul copilului cu handicap, în vârstă de până la 3 ani;

Ghid juridic privind promovarea și respectarea drepturilor copilului

119

Amenajarea condiţiilor de muncă

e) salariatei care se află în concediu pentru îngrijirea copilului bolnav în vârstă de până la 7 ani sau, în cazul copilului cu handicap, în vârstă de până la 18 ani. Interdicţia de mai sus se extinde, o singură dată, cu până la 6 luni după revenirea salariatei în unitate. Aceste dispoziţiile nu se aplică în cazul concedierii pentru motive ce intervin ca urmare a reorganizării judiciare sau a falimentului angajatorului, în condiţiile legii.

Pentru salariatele care se află în una dintre situaţiile prevăzute de acest capitol şi îşi desfăşoară activitatea numai în poziţia ortostatică sau în poziţia aşezat, angajatorii au obligaţia de a le modifica locul de muncă respectiv, astfel încât să li se asigure, la intervale regulate de timp, pauze şi amenajări pentru repaus în poziţie şezândă sau, respectiv, pentru mişcare. Dacă amenajarea condiţiilor de muncă şi/sau a programului de lucru nu este din punct de vedere tehnic şi/sau obiectiv posibilă sau nu poate fi cerută din motive bine întemeiate, angajatorul va lua măsurile necesare pentru a schimba locul de muncă al salariatei respective. În baza recomandării medicului de familie, salariata gravidă care nu poate îndeplini durata normală de muncă din motive de sănătate, a sa sau a fătului său, are dreptul la reducerea cu o pătrime a duratei normale de muncă, cu menţinerea veniturilor salariale. Angajatorii au obligaţia de a acorda salariatelor gravide dispensă pentru consultaţii prenatale în limita a maximum 16 ore pe lună, în cazul în care investigaţiile se pot efectua numai în timpul programului de lucru, fără diminuarea drepturilor salariale. Dispensa reprezintă un număr de ore libere plătite salariatei de către angajator, pe durata programului normal de lucru, pentru efectuarea consultaţiilor şi examenelor prenatale pe baza recomandării medicului de familie sau a medicului specialist. (Ordonanţă de urgenţă nr. 158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate, Ordonanţă de urgenţă nr. 96/2003privind protecţia maternităţii la locurile de muncă)

120

Ghid juridic privind promovarea și respectarea drepturilor copilului

Venitul minim garantat; acordarea ajutorului social Venitul minim garantat

Cine beneficiază de ajutorul social

Familie

Venitul minim garantat se asigură prin acordarea ajutorului social lunar. Instituirea venitului minim garantat se întemeiază pe principiul solidarităţii sociale, în cadrul unei politici naţionale de asistenţă socială.

• familiile în care nu se realizează venituri ori se realizează venituri mici; • persoanele singure, fără venituri sau cu venituri mici; • soţii despărţiţi în fapt, dacă ancheta socială justifică acordarea acestuia; • cetăţeni ai altor state sau apatrizii, în condiţiile legislaţiei române, care au reşedinţa în România sau, după caz, domiciliul în România; • persoanele fără domiciliu sau reşedinţă şi fără locuinţă, aflate în situaţie de nevoie, pe baza declaraţiei pe propria răspundere că nu au solicitat ajutorul social de la alte primării. Persoanele fără locuinţă beneficiază de ajutor social numai pe perioada în care se află în evidenţa serviciilor publice de asistenţă socială din cadrul unităţilor administrativ-teritoriale în care trăiesc. Termenul familie desemnează soţul şi soţia sau soţul, soţia şi copiii lor necăsătoriţi, aflaţi în întreţinerea acestora, care locuiesc şi gospodăresc împreună. Se consideră familie şi persoana care locuieşte şi gospodăreşte împreună cu copiii aflaţi în întreţinerea sa şi se află în una dintre următoarele situaţii: a) este necăsătorită; b) este văduvă; c) este divorţată; d) al cărei soţ/soţie este declarat/declarată dispărut/ dispărută prin hotărâre judecătorească;

Ghid juridic privind promovarea și respectarea drepturilor copilului

121

Copii aflaţi în întreţinere

Copil

Persoana singură Cuantumul ajutorului social

122

e) nu a împlinit vârsta de 18 ani şi se află în una dintre situaţiile de mai sus. Se consideră familie şi fraţii fără copii, care gospodăresc împreună şi care nu au domiciliul sau reşedinţa comună cu părinţii. Se asimilează termenului familie bărbatul şi femeia necăsătoriţi, cu copiii lor şi ai fiecăruia dintre ei, aflaţi în întreţinerea acestora, care locuiesc şi gospodăresc împreună.

Prin copiii aflaţi în întreţinere se înţelege, după caz: • copiii până la vârsta de 18 ani sau, dacă urmează o formă de învăţământ la cursuri de zi, prevăzută de lege, până la împlinirea vârstei de 25 de ani, dacă urmează studii superioare cu durata de şcolarizare de maximum 5 ani, sau de 26 de ani, în cazul în care urmează studii superioare cu durata de şcolarizare mai mare de 5 ani; • copiii în vârstă de peste 18 ani care, în condiţiile legii, sunt declaraţi persoane cu handicap accentuat sau grav ori sunt încadraţi în gradul I sau II de invaliditate. Termenul copil desemnează: • copilul provenit din căsătoria soţilor; • copilul unuia dintre soţi; • copilul adoptat; • copilul încredinţat unuia sau ambilor soţi; • copilul dat în plasament familial; • copilul pentru care s-a instituit tutela sau curatela.

Prin termenul persoană singură se înţelege persoana care a împlinit vârsta de 18 ani, care locuieşte singură şi nu se mai află în întreţinerea părinţilor. Nivelul lunar al venitului minim garantat se raportează la indicatorul social de referinţă, denumit în continuare ISR: a) 0,283 ISR pentru persoana singură; b) 0,510 ISR pentru familiile formate din 2 persoane; c) 0,714 ISR pentru familiile formate din 3 persoane; d) 0,884 ISR pentru familiile formate din 4 persoane;

Ghid juridic privind promovarea și respectarea drepturilor copilului

ISR - indicatorul social de referinţă

Stabilirea venitului lunar al familiei pentru determinarea venitului minim garantat

e) 1,054 ISR pentru familiile formate din 5 persoane; f) câte 0,073 ISR pentru fiecare altă persoană peste numărul de 5 persoane, care face parte din familie, în condiţiile prezentei legi. Cuantumul ajutorului social se stabileşte ca diferenţă între aceste niveluri şi venitul net lunar al familiei sau al persoanei singure. Dacă din calculul în lei rezultă fracţiuni în bani, acestea se rotunjesc la un leu în favoarea beneficiarului. Valoarea indicatorului social de referință este de 500 lei. Această valoare se poate modifica prin hotărâre a Guvernului, în funcție de indicele de creștere a prețurilor de consum prognozat în anul anterior.

Persoanele apte de muncă, ce nu realizează venituri din salarii sau din alte activităţi, se iau în considerare la stabilirea numărului membrilor de familie pentru determinarea nivelului de venit pe familie numai dacă fac dovada faptului că sunt în evidenţa agenţiei teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă, pentru încadrare în muncă, şi nu au refuzat un loc de muncă ori participarea la serviciile pentru stimularea ocupării forţei de muncă şi de formare profesională oferite de aceste agenţii. Agenţia teritorială pentru ocuparea forţei de muncă va transmite primarilor, în prima zi a fiecărei luni, tabelul nominal cu persoanele care sunt în căutarea unui loc de muncă ori au participat la serviciile pentru stimularea ocupării forţei de muncă şi de formare profesională oferite de aceste agenţii. Nu are obligaţia de a face dovada prevăzută la alin. de mai sus persoana aptă de muncă şi care se află în una dintre următoarele situaţii: a) asigură creşterea şi îngrijirea, potrivit legii, a unuia sau a mai multor copii în vârstă de până la 7 ani şi până la 18 ani în cazul copilului cu handicap grav sau accentuat, dovedit prin certificat eliberat de Comisia pentru protecţia copilului; b) asigură îngrijirea uneia sau a mai multor persoane cu handicap grav ori accentuat sau persoane vârstnice dependente care nu beneficiază de asistent personal sau îngrijitor la

Ghid juridic privind promovarea și respectarea drepturilor copilului

123

Acte necesare

Acte doveditoare privind componenţa familiei

124

domiciliu, în condiţiile legii; c) participă la un program de pregătire profesională; d) este încadrată în muncă. La stabilirea venitului net lunar al familiei şi, după caz, al persoanei singure se iau în considerare toate veniturile pe care membrii acesteia le realizează, inclusiv cele care provin din drepturi de asigurări sociale de stat, asigurări de şomaj, obligaţii legale de întreţinere, indemnizaţii, alocaţii şi ajutoare cu caracter permanent şi alte creanţe legale, cu excepţia burselor de studiu şi a burselor sociale, precum şi a sprijinului financiar prevăzut de Hotărârea Guvernului nr. 1.488/2004 privind aprobarea criteriilor şi a cuantumului sprijinului financiar ce se acordă elevilor în cadrul Programului naţional de protecţie socială «Bani de liceu», cu modificările şi completările ulterioare. În cazul în care familia sau persoana singură are în proprietate numai categoriile de bunuri cuprinse în lista bunurilor considerate de strictă necesitate pentru nevoile familiale, aceasta beneficiază de ajutor social, luându-se în calcul veniturile prevăzute la alin. anterior. În cazul în care familia sau persoana singură are în proprietate cel puţin unul dintre bunurile cuprinse în lista bunurilor care nu sunt considerate de strictă necesitate pentru nevoile familiale, aceasta nu beneficiază de ajutor social. • cererea de acordare a ajutorului social; • declaraţia privind veniturile realizate în luna anterioară depunerii cererii de către membrii familiei, ori de persoana singură; • acte doveditoare privind componenţa familiei, dacă este cazul.

Componenţa familiei se dovedeşte cu actele de identitate ale solicitantului şi ale membrilor familiei şi, după caz, cu următoarele acte, în copie: a) certificatul de căsătorie; b) certificatele de naştere ale copiilor; c) copie după hotărârea definitivă de încuviinţare a Ghid juridic privind promovarea și respectarea drepturilor copilului

Cererea de acordare a ajutorului social

Verificarea datelor declarate

adopţiei, de încredinţare sau plasament familial al minorului, potrivit legii; d) copie după actul din care să rezulte calitatea solicitantului de tutore sau curator; e) acte din care să rezulte că un membru al familiei urmează o formă de învăţământ; f) copii după acte din care să rezulte încadrarea, potrivit legii, în categoria persoanelor cu handicap accentuat sau grav ori în gradul I sau II de invaliditate, pentru persoanele aflate în întreţinere; g) alte acte doveditoare privind componenţa familiei. Actele de identitate sunt, după caz, următoarele: a) cartea de identitate, buletinul de identitate sau cartea de identitate provizorie, în cazul cetăţenilor români; b) carnetul de identitate, legitimaţia de şedere temporară sau documentul de identitate, eliberate de autorităţile române competente, în cazul cetăţenilor străini sau apatrizi. Cererea de acordare a ajutorului social şi declaraţia pe propria răspundere se înregistrează la primarul localităţii în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau reşedinţa titularul. În cazul cetăţenilor străini sau apatrizi, documentele se depun la primarul localităţii în a cărei rază teritorială aceştia îşi au reşedinţa sau, după caz, domiciliul. În cazul persoanelor fără domiciliu sau reşedinţă şi fără locuinţă, cererea se înregistrează la primarul localităţii sau, după caz, al sectorului municipiului Bucureşti în a cărui rază teritorială trăiesc acestea. Cererea de acordare a ajutorului social se soluţionează în termen de maximum 30 de zile de la data înregistrării. În vederea verificării îndeplinirii de către solicitant a condiţiilor de acordare a ajutorului social, primarul dispune în mod obligatoriu efectuarea anchetei sociale, în termen de 15 zile lucrătoare de la data înregistrării cererii. Ancheta socială se efectuează de personalul serviciului public de asistenţă socială din subordinea consiliului local sau, după caz, de persoanele cu atribuţii în domeniul asistenţei

Ghid juridic privind promovarea și respectarea drepturilor copilului

125

Obligaţiile reprezentantului titularului

Modificarea cuantumului ajutorului social

Persoanele apte de muncă

126

sociale din aparatul propriu de specialitate al primarului. Ancheta socială se întocmeşte potrivit modelului aprobat prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi şi constituie probă legală pentru instanţele judecătoreşti, în legătură cu deschiderea dreptului sau respingerea cererii. Răspunderea asupra conţinutului anchetei sociale revine şi persoanelor care au efectuat şi au semnat ancheta socială. În cazul în care solicitantul refuză să furnizeze informaţiile necesare pentru întocmirea anchetei sociale, se consideră că familia acestuia nu îndeplineşte condiţiile de acordare a ajutorului social. Titularul ajutorului social are obligaţia să comunice primarului, în scris, orice modificare cu privire la domiciliu, venituri şi la numărul membrilor familiei, în termen de 15 zile de la data la care a intervenit modificarea. În cazul în care modificările nu conduc la majorări sau diminuări ale ajutorului social mai mari de 5 lei (RON) pe familie, ajutorul social stabilit anterior nu se modifică.

Modificarea cuantumului sau încetarea dreptului la ajutorul social se face prin dispoziţie scrisă a primarului, începând cu luna următoare celei în care au intervenit modificările. După stabilirea dreptului de ajutor social, titularul ajutorului social are obligaţia de a depune, din 3 în 3 luni, la primăria localităţii sau, după caz, a sectorului municipiului Bucureşti, în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau reşedinţa, o declaraţie pe propria răspundere privind componenţa familiei şi veniturile realizate de membrii acesteia, însoţită de o adeverinţă eliberată de autoritatea competentă cu privire la veniturile realizate supuse impozitului pe venit. Modelul declaraţiei pe propria răspundere este prevăzut în normele metodologice de aplicare a prevederilor prezentei legi.

Persoane apte de muncă sunt persoanele care: • au vârsta cuprinsă între 16 ani şi vârsta standard de pensionare; • nu urmează o formă de învăţământ de zi, prev. de lege; Ghid juridic privind promovarea și respectarea drepturilor copilului

Suspendarea plăţii ajutorului social

Încetarea plăţii ajutorului social

• au starea de sănătate şi capacitatea fizică şi psihică care le fac apte pentru prestarea unei munci. Incapacitatea fizică şi psihică este dovedită cu acte eliberate în condiţiile legii. Persoanele apte de muncă pentru care se acordă ajutorul social au obligaţia să dovedească cu acte, din 3 în 3 luni, că îndeplinesc condiţiile de mai sus.

În cazul în care se constată că dreptul la ajutorul social a fost stabilit pe baza unor date eronate privind componenţa familiei sau veniturile realizate ori pe parcursul acordării au intervenit modificări ale acestora, primarul emite dispoziţie de suspendare a dreptului pe care o transmite directorului agenţiei teritoriale în vederea emiterii deciziei de suspendare a plăţii ajutorului social şi verifică cauzele care au generat această situaţie. În situaţia în care, în urma verificării, se constată că familia sau persoana singură are dreptul în continuare la ajutorul social în cuantumul anterior stabilit, drepturile neridicate de către titular se achită acestuia, pe bază de cerere înregistrată la agenţia teritorială. În cazul în care, în urma verificării, se constată că familia sau persoana singură are dreptul la un ajutor social în sumă mai mare sau, după caz, mai mică, noul cuantum se stabileşte printr-o nouă dispoziţie scrisă a primarului.

Dreptul la ajutor social încetează în următoarele situaţii: a) în cazul în care beneficiarii nu mai îndeplinesc condiţiile prevăzute de prezenta lege; b) în cazul în care dreptul la ajutor social, respectiv plata acestuia au fost suspendate şi, în termen de 3 luni de la data suspendării plăţii, nu au fost îndeplinite obligaţiile prevăzute de lege; c) în cazul în care, după verificare, se constată că beneficiarul ajutorului social nu mai îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege; d) în cazul în care, pe parcursul acordării dreptului la ajutor social, beneficiarii refuză să furnizeze informaţii cu privire

Ghid juridic privind promovarea și respectarea drepturilor copilului

127

Alte ajutoare de urgenţă

la membrii familiei sau la veniturile realizate. Încetarea dreptului la ajutor social se face prin dispoziţie scrisă a primarului. Acesta transmite agenţiei teritoriale dispoziţiile de încetare a dreptului la ajutor social, pe bază de borderou. Încetarea plăţii ajutorului social se face prin decizie a directorului agenţiei teritoriale, pe baza documentelor prevăzute de lege, începând cu luna următoare celei în care s-au constatat situaţiile respective. Decizia directorului agenţiei teritoriale se comunică titularului în termen de 30 de zile de la data emiterii. Guvernul, la propunerea Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei, poate acorda ajutoare de urgenţă familiilor şi persoanelor care se află în situaţii de necesitate datorate calamităţilor naturale, incendiilor, accidentelor, precum şi altor situaţii deosebite stabilite prin lege. Primarii pot acorda ajutoare de urgenţă familiilor şi persoanelor care se află în situaţii de necesitate cauzate de calamităţi naturale, incendii, accidente, precum şi pentru alte situaţii deosebite, stabilite prin hotărâre a consiliului local. Primarii pot organiza acordarea ajutorului social în bani şi în natură prin plata unor cheltuieli de întreţinere şi încălzire a locuinţei, precum şi obligaţii faţă de bugetele locale, la preţurile şi tarifele stabilite potrivit legii. Primarii pot dispune ca o parte din cheltuielile cu înmormântarea persoanelor din familiile beneficiare de ajutor social să fie asigurate din fondurile alocate pentru plata ajutorului social. (Lege privind venitul minim garantat nr. 416/2001, Normă metodologică din 19/01/2011 de aplicare a prevederilor Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, Ordonanţă de urgenţă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, precum şi pentru modificarea Legii nr. 277/2010 privind alocaţia pentru susţinerea familiei)

128

Ghid juridic privind promovarea și respectarea drepturilor copilului

Cantinele de ajutor social Aspecte generale

Beneficiarii cantinelor de ajutor social

Cine nu beneficiază

Cantinele de ajutor sociale sunt unităţi publice de asistenţă socială, cu personalitate juridică, care prestează servicii sociale gratuite sau contra cost persoanelor aflate în situaţii economicosociale sau medicale deosebite. Ele funcţionează în subordinea consiliilor locale.

• copiii în vârstă de până la 18 ani, aflaţi în întreţinerea acelor familii al căror venit net mediu lunar pe o persoană în întreţinere este sub nivelul venitului net lunar, pentru o persoană, luat în calcul la stabilirea ajutorului social; • tinerii care urmează cursuri de zi la instituţiile de învăţământ, până la terminarea acestora, dar fără a depăşi vârsta de 25 de ani, respectiv 26 de ani în cazul celor care urmează studii superioare cu o durată mai mare de 5 ani, care se află în situaţia prevăzută la primul punct; • persoanele care beneficiază de ajutor social sau de alte ajutoare şi al căror venit este de până la nivelul venitului net lunar pentru o persoană singură, luat în calcul la stabilirea ajutorului social; • pensionarii; • persoanele care au împlinit vârsta de pensionare, aflate într-una dintre următoarele situaţii: sunt izolate social, nu au susţinători legali, sunt lipsite de venituri; • invalizii şi bolnavii cronici; • orice persoană care, temporar, nu realizează venituri pe o perioadă de cel mult 90 de zile pe an. Nu beneficiază de serviciile prestate de cantinele de ajutor social următoarele persoane: • persoanele care deţin, împreună cu membrii familiei, terenuri agricole în suprafaţă de cel putin 20.000 m.p. în zonele colinare şi de şes şi de cel puţin 40.000 m.p. în zonele montane; • persoanele cărora li s-a oferit loc de muncă corespunzător pregătirii şi nivelului studiilor, situaţiei personale şi stării de

Ghid juridic privind promovarea și respectarea drepturilor copilului

129

Servicii sociale prestate

Gratuitatea serviciilor sociale

Organul competent

Acte necesare 130

sănătate, situat la o distanţă de cel mult 50 km de localitatea de domiciliu, sau cărora li s-a recomandat de către oficiile forţei de muncă, în scris, să urmeze cursuri de calificare, recalificare, perfecţionare sau, după caz, alte forme de pregătire profesională şi au refuzat nejustificat oferta sau recomandarea.

• pregătirea şi servirea a două mese, zilnic, de persoană, prânzul şi cina, în limita alocaţiei de hrană prevăzute de reglementările legale; • aprovizionarea, contra cost, de la sediul cantinei cu produse agroalimentare de bază, la preţurile la care acestea au fost achiziţionate; • transport gratuit numai pentru persoanele care beneficiază de distribuirea hranei la domiciliu; • pregătirea şi distribuirea hranei prin centre mobile, pentru situaţii deosebite.

Serviciile sociale ale cantinelor se prestează gratuit pentru persoanele stabilite mai sus, care nu au venituri sau ale căror venituri sunt sub nivelul venitului net lunar, pentru o persoană singură, luat în calcul la stabilirea ajutorului social. Persoanele îndreptăţite să beneficieze de serviciile cantinei de ajutor social şi care realizează venituri ce se situează peste nivelul venitului net lunar pentru o persoană singură, luat în calcul la stabilirea ajutorului social, pot beneficia de serviciile cantinei de ajutor social, cu plata unei contribuţii de 30% din venitul pe persoană, fără a se depăşi costul meselor servite, calculat pe aceeaşi perioadă. Cererile pentru prestarea serviciilor cantinei sociale se aprobă de către primar pe baza anchetei sociale sau de către o persoană împuternicită de acesta. În cazurile de urgenţă, servirea mesei la cantina de ajutor social poate fi aprobată, pentru cel mult 7 zile de către directorul cantinei. • cerere în care se invocă motivul solicitării serviciului de asistenţă socială; Ghid juridic privind promovarea și respectarea drepturilor copilului

Distribuirea hranei

Organizarea şi funcţionarea cantinelor sociale

• copii după actele de stare civilă.

Hrana pentru cele două mese se distribuie, de regulă, o dată pe zi, la sediul cantinei sau prin punctele de servire organizate în acest scop. Persoanele care, din motive obiective, rezultate din anchetă socială, nu se pot deplasa la sediul cantinei, li se distribuie hrana pentru cele două mese zilnice la domiciliu, o dată pe zi, transportul gratuit al acesteia fiind aprobat de directorul cantinei de ajutor social. Organizarea, functionarea şi încadrarea cu personal a cantinei de ajutor social se stabilesc prin hotărâre a consiliului local, la propunerea primarului. Baza materială necesară funcţionării cantinelor de ajutor social şi controlul activităţii acestora se asigură de către consiliile locale, iar finanţarea lor se face din bugetele locale. (Lege nr. 208 din 15 decembrie 1997 privind cantinele de ajutor social)

Ghid juridic privind promovarea și respectarea drepturilor copilului

131

Ajutorul de deces Aspecte generale

Beneficiarii ajutorului de deces

Cuantumul ajutorului de deces

Ajutorul de deces se acordă în cazul decesului asiguratului, al pensionarului sau al unui membru al familiei unuia dintre aceştia. Dreptul asiguraților la ajutor de deces nu este condiţionat de îndeplinirea unui stagiu de cotizare. În cazul decesului asiguratului sau al pensionarului, beneficiază de ajutor de deces o singură persoană care face dovada că a suportat cheltuielile ocazionate de deces şi care poate fi, după caz, soţul supravieţuitor, copilul, părintele, tutorele, curatorul sau, în lipsa acestora, oricare persoană care face această dovadă. Asiguratul sau pensionarul beneficiază de ajutor de deces în cazul decesului unui membru de familie care nu era asigurat sau pensionar la data decesului. Se consideră membru de familie, în sensul prezentei legi: a) soţul; b) copiii proprii, copiii adoptaţi, copiii aflaţi în plasament familial sau cei încredinţaţi spre creştere şi educare familiei, în vârstă de până la 18 ani sau, dacă îşi continuă studiile, până la terminarea acestora, fără a depăşi vârsta de 26 de ani, precum şi copiii incapabili de muncă, indiferent de vârstă, dacă şi-au pierdut capacitatea de muncă înaintea vârstelor menţionate; c) părinţii şi bunicii oricăruia dintre soţi. Ajutorul de deces se achită în termen de 24 de ore. Cuantumul ajutorului de deces se stabileşte anual prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat şi făcut public de Casa de Pensii Publice și nu poate fi mai mic decât valoarea câştigului salarial mediu brut prevăzut . Pentru 2014 cuantumul ajutorului de deces este 2219 lei. În cazul decesului unui membru de familie, cuantumul ajutorului de deces reprezintă 1110 lei. (Lege nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice)

132

Ghid juridic privind promovarea și respectarea drepturilor copilului

Pensia de urmaş Dreptul la pensia de urmaş

Pensia de urmaş se cuvine copiilor şi soţului supravieţuitor, dacă susţinătorul decedat era pensionar sau îndeplinea condiţiile pentru obţinerea unei pensii.

Dreptul copiilor la pensia de urmaş

Copiii au dreptul la pensie de urmaş: • până la vârsta de 16 ani; • dacă îşi continuă studiile într-o formă de învăţământ organizată potrivit legii, până la terminarea acestora, fără a depăşi vârsta de 26 de ani; • pe toată durata invalidităţii de orice grad, dacă aceasta s-a ivit în perioada în care se aflau în una dintre situaţiile prevăzute mai sus.

Dreptul soţului supravieţuitor la pensia de urmaş

Cuantumul pensiei de urmaş

Soţul supravieţuitor are dreptul la pensie de urmaş pe tot timpul vieţii, la împlinirea vârstei standard de pensionare, dacă durata căsătoriei a fost de cel puţin 15 ani. În cazul în care durata căsătoriei este mai mică de 15 ani, dar de cel puţin 10 ani, cuantumul pensiei de urmaş cuvenit soţului supravieţuitor se diminuează cu 0,5% pentru fiecare lună, respectiv 6,0% pentru fiecare an de căsătorie în minus. Soţul supravieţuitor care are în îngrijire la data decesului susţinătorului unul sau mai mulţi copii în vârstă de până la 7 ani beneficiază de pensie de urmaş până la data împlinirii de către ultimul copil a vârstei de 7 ani, în perioadele în care nu realizează venituri lunare dintr-o activitate profesională pentru care asigurarea este obligatorie sau acestea sunt mai mici de o pătrime din salariul mediu brut pe economie. Soţul supravieţuitor care are dreptul la o pensie proprie şi îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege pentru obţinerea pensiei de urmaş după soţul decedat poate opta pentru cea mai avantajoasă pensie.

Cuantumul pensiei de urmaş se stabileşte procentual din pensia susţinătorului, în funcţie de numărul urmaşilor

Ghid juridic privind promovarea și respectarea drepturilor copilului

133

Acte necesare

îndreptăţiţi: a) pentru un singur urmaş - 50%; b) pentru 2 urmaşi - 75%; c) pentru 3 sau mai mulţi urmaşi - 100%. Cuantumul pensiei de urmaş, în cazul orfanilor de ambii părinţi, reprezintă însumarea drepturilor de urmaş, calculate după fiecare părinte.

• cerere pentru înscrierea la pensie de urmaş; • copii după actele de stare civilă ale solicitanţilor; • copie după decizia de pensie/talon de pensie (dacă susţinătorul decedat avea calitatea de pensionar); • adeverinţa de studii (elev sau student); • acte privind cauza decesului (cu excepţia situaţiilor în care susţinătorul decedat avea calitatea de pensionar); • declaraţie pe propria răspundere, din care să rezulte că urmaşul nu a fost condamnat prin sentinţă rămasă definitivă pentru infracţiunea de omor sau tentativă de omor comisă asupra susţinătorului decedat. (Lege nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, Normă din 20/03/2011 de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice)

134

Ghid juridic privind promovarea și respectarea drepturilor copilului

Pensia de invaliditate Dreptul la pensia de invaliditate

Dreptul la pensia de invaliditate

Revizuirea medicală

• asiguraţii care şi-au pierdut total sau cel puţin jumătate din capacitatea de muncă, din cauza a) accidentelor de muncă şi bolilor profesionale, b) neoplaziilor, schizofreniei şi SIDA, c) bolilor obişnuite şi accidentelor care nu au legătură cu munca. • asiguraţii care satisfac obligaţii militare prevăzute în lege • elevii, ucenicii şi studenţii care şi-au pierdut total sau cel puţin jumătate din capacitatea de muncă datorită accidentelor sau bolilor profesionale survenite în timpul şi din cauza practicii profesionale au dreptul la pensie de invaliditate. În raport cu cerinţele locului de muncă şi cu gradul de reducere a capacităţii de muncă, invaliditatea este: a) de gradul I, caracterizată prin pierderea totală a capacităţii de muncă şi a capacităţii de autoîngrijire; b) de gradul II, caracterizată prin pierderea totală a capacităţii de muncă, cu păstrarea capacităţii de autoîngrijire; c) de gradul III, caracterizată prin pierderea a cel puţin jumătate din capacitatea de muncă, persoana putând să presteze o activitate profesională, corespunzătoare a cel mult jumătate din timpul normal de muncă. Pensionarii de invaliditate sunt supuşi revizuirii medicale periodic, în funcţie de afecţiune, la intervale cuprinse între un an şi 3 ani, până la împlinirea vârstelor standard de pensionare, la termenele stabilite de medicul expert al asigurărilor sociale sau, după caz, de către comisiile centrale de expertiză medicomilitară. După fiecare revizuire medicală, se stabileşte, după caz: a) menţinerea în acelaşi grad de invaliditate; b) încadrarea în alt grad de invaliditate; c) redobândirea capacităţii de muncă. (Lege nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, Normă din 20/03/2011 de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice)

Ghid juridic privind promovarea și respectarea drepturilor copilului

135

Burse pentru elevi Aspecte generale

Formele burselor de ajutor social

Bursa de merit şi bursa de studiu

136

Elevii de la cursurile de zi din învăţământul de stat pot beneficia de burse de merit, de studiu şi de ajutor social. Acordarea de burse de la bugetul de stat reprezintă o formă de sprijin material vizând atât protecţia socială cât şi stimularea elevilor care obţin rezultate foarte bune la învăţătură şi disciplină. Bursa de ajutor social poate consta, după caz, în: a) în învăţământul preşcolar - ajutorul acordat de către stat pentru copii aflaţi în grădiniţele cu program prelungit şi săptămânal, pentru suportarea unei părţi din costul hranei, diferenţiat în funcţie de numărul de copii din fiecare familie, aflaţi în creşe şi grădiniţe, şi de veniturile lunare brute cumulate ale părinţilor sau ale susţinatorilor legali; b) în învăţământul primar, secundar, liceal şi postliceal de stat - o sumă acordată lunar elevilor, în cazul în care nu beneficiază de bursa de studiu, în funcţie de veniturile lunare ce revin pe membru de familie; c) în învăţământul superior - o sumă acordată lunar studenţilor, în cazul în care nu beneficiază de bursa de studiu sau de bursa de merit, în funcţie de veniturile lunare ce revin pe membru de familie; studenţii pot beneficia şi de burse de ajutor social pentru maternitate, îmbrăcăminte sau deces; d) în învăţământul primar, secundar, liceal, postliceal şi superior - o sumă acordată ocazional elevilor şi studenţilor. I. Burse pentru elevi Bursele de merit şi bursele de studiu se acordă elevilor din învăţământul preuniversitar de stat (primar, secundar, liceal şi postliceal), cursuri de zi, în funcţie de rezultatele obţinute la învăţătură. Bursele de merit se acordă şi în trimestrul I elevilor din clasele X-XII (XIII), dacă au obţinut în anul şcolar anterior meGhid juridic privind promovarea și respectarea drepturilor copilului

Bursa de performanţă

Bursa de ajutor social

dia generală de cel puţin 9,80 şi respectiv media 10 la purtare. Ele se revizuiesc trimestrial. Bursele de merit se acordă şi elevilor din învăţamântul liceal dacă în anul şcolar anterior au fost premiaţi la olimpiadele internaţionale şcolare pe discipline de învăţământ. Burse de studiu se acordă trimestrial elevilor de la liceu, cu condiţia ca media trimestrială sau anuală să fie de cel puţin 9 şi 10 la purtare.

În cadrul bursei de merit se instituie bursa de performanţă, acordată câştigătorilor locurilor I, II şi III la fazele naţionale ale olimpiadelor pe discipline, elevilor calificaţi la olimpiadele internaţionale, altor categorii de elevi care obţin rezultate de valoare în manifestări interne şi internaţionale cu caracter cultural-artistic - bursa artistică - sau cu caracter sportiv - bursa sportivă - şi cu caracter tehnico-ştiinţific - bursa tehnico-ştiintifică.

Bursele de ajutor social se acordă elevilor în funcţie de situaţia materială a familiei sau a susţinătorilor legali ori în alte cazuri prevăzute de lege. Beneficiază de bursa de ajutor social următoarele categorii de elevi: a) orfani, bolnavi de TBC şi care se află în evidenţa dispensarelor şcolare, cei care suferă de diabet, boli maligne, sindromuri de malabsorbţie grave, insuficienţe renale cronice, astm bronşic, epilepsie, cardiopatii congenitale, hepatită cronică, glaucom, miopie gravă, boli imunologice, cei infestaţi cu virusul HIV sau bolnavi de SIDA, cei care suferă de poliartrită juvenilă, spondilită anchilozantă sau reumatism articular, handicap locomotor. b) elevii din învăţământul preuniversitar din mediul rural, şcolarizaţi într-o altă localitate, pentru care nu se poate asigura masa în natură; c) elevii proveniţi din familii care îndeplinesc în mod cumulat următoarele condiţii: • nu realizează venituri net mediu lunar, pe ultimele 12 luni, pe membru de familie, mai mare de 50% din salariul minim net pe economie; • nu deţin terenuri agricole cu o suprafaţă mai mare de 20.000 m2‚ în zonele colinare şi de şes şi de 40.000 m2‚ în zonele

Ghid juridic privind promovarea și respectarea drepturilor copilului

137

montane; d) elevii din unităţile de învăţământ de stat, cursuri de zi şi cursuri serale, cărora li se aplică prevederile Legea nr. 42/1990 pentru cinstirea memoriei eroilor-martiri şi acordarea unor drepturi urmaşilor acestora, răniţilor, celor care au fost reţinuţi în perioada 16-22 decembrie 1989, în baza certificatului care atestă calitatea sa ori a unuia dintre părinţi de “Erou-martir” sau “Luptător pentru Victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989”, cu una dintre menţiunile: rănit, reţinut, rănit şi reţinut, remarcat prin fapte deosebite, însoţit de brevet semnat de Preşedintele României.

II. Alte facilităţi pentru elevi Elevii beneficiază de tarif redus cu 50% pentru transportul local în comun, de suprafaţă şi subteran, precum şi pentru transportul intern auto, feroviar şi naval, în tot timpul anului calendaristic. Cei orfani sau proveniţi din casele de copii beneficiază de gratuităţi. Elevii din învăţământul de stat sau particular beneficiază de abonamente de călătorie pe cale ferată, cu număr nelimitat de călătorii pentru distanţe de până la 75km. Pentru distanţe cuprinse între 75-500 km beneficiază de abonamente lunare pe căile ferate cu 8 călătorii simple. Elevii beneficiază de tarife reduse cu 50% pentru accesul la muzee, concerte, spectacole de teatru, operă, film şi alte manifestări culturale şi sportive organizate de instituţii publice.

138

III. Burse pentru studenţi Bursele de merit şi bursele de studiu se acordă studenţilor din învăţământul superior de stat, cursuri de zi, în funcţie de rezultatele obţinute la învăţătură, iar cursanţilor de la învăţământul postuniversitar, bursele se acordă prin concurs. Pot primi burse numai studenţii care au efectuat integral activităţile universitare în conformitate cu planurile de învăţământ. Nu pot constitui criterii de acordare a burselor provenite de la bugetul de stat: vârsta, sexul, religia, rasa, apartenenţa politică a candidatului sau a familiei acestuia, apartenenţa la organizaţii legal constituite ori cu activitate conform legislaţiei romane; numărul de ani petrecuţi în alte instituţii Ghid juridic privind promovarea și respectarea drepturilor copilului

Bursa privată

Obligaţiile beneficiarului

Cuantumul bursei private

de învăţământ, studiile efectuate în străinătate, precum şi accesul la burse din alte surse.

IV. Burse privată de studiu Bursa privată reprezintă sprijinul pentru studii acordat, în baza unui contract, de către o persoană juridică de drept privat sau de către o persoană fizică unui beneficiar care poate fi, după caz, elev, student, doctorand sau care urmează un program de pregătire postuniversitară într-o instituţie de învăţământ superior acreditată, din ţară sau din străinătate. Bursa privată nu poate fi acordată rudelor sau afinilor până la gradul al IV-lea inclusiv. Contractul se semnează de beneficiar sau, în funcţie de vârstă, de beneficiar, cu acordul reprezentantului său legal, şi de reprezentantul legal al persoanei juridice sau de persoana fizică ce oferă bursa.

• Beneficiarul bursei private are obligaţia să prezinte contractul, în vederea avizării, la instituţia/unitatea de învăţământ în care studiază. • Contractul poate conţine clauze prin care să se stabilească obligaţia beneficiarului de a lucra după finalizarea studiilor, prin angajare pe o anumită perioadă, pentru persoana juridică sau fizică ce acordă bursa privată, dar numai pe un post corespunzător studiilor absolvite. Cuantumul lunar al bursei private va fi stabilit de către cel care acordă bursa sau de altă persoană juridică ori fizică desemnată de acesta. Cuantumul bursei private se stabileşte la încheierea contractului şi se poate modifica ulterior numai prin act adiţional la acesta. Bursa privată poate fi acordată pe întreaga durată a studiilor sau pe o perioadă mai scurtă de timp, stabilită prin contract.

(Hotărâre nr. 859/1995 privind acordarea de burse şi alte facilităţi financiare şi materiale pentru copii, elevii, studenţii şi cursanţii din învăţământul de stat, Legea 376/2004 privind bursele private, Hotărâre nr. 558/1998 pentru modificarea anexelor nr. 1 şi 2 la Hotărârea Guvernului nr. 445/1997 privind stabilirea criteriilor generale de acordare a burselor şi a altor forme de sprijin material pentru elevii, studenţii şi cursanţii din învăţământul de stat, cursuri de zi)

Ghid juridic privind promovarea și respectarea drepturilor copilului

139

Protecţia socială a persoanelor cu handicap Aspecte generale

Persoanele cu handicap sunt acele persoane cărora mediul social, neadaptat deficienţelor lor fizice, senzoriale, psihice, mentale şi/sau asociate, le împiedică total sau le limitează accesul cu şanse egale la viaţa societăţii, necesitând măsuri de protecţie în sprijinul integrării şi incluziunii sociale.

Drepturile persoanelor cu handicap

Persoanele cu handicap beneficiază de drepturi la: a) ocrotirea sănătăţii - prevenire, tratament şi recuperare; b) educaţie şi formare profesională; c) ocuparea şi adaptarea locului de muncă, orientare şi reconversie profesională; d) asistenţă socială, respectiv servicii sociale şi prestaţii sociale; e) locuinţă, amenajarea mediului de viaţă personal ambiant, transport, acces la mediul fizic, informaţional şi comunicaţional; f) petrecerea timpului liber, acces la cultură, sport, turism; g) asistenţă juridică; h) facilităţi fiscale; i) evaluare şi reevaluare prin examinarea la domiciliu a persoanelor nedeplasabile de către membrii comisiei de evaluare, la un interval de 2 ani.

Obligaţiile autorităţilor administraţiei publice locale

Asistentul personal 140

Promovarea şi respectarea drepturilor persoanelor cu handicap revin, în principal, autorităţilor administraţiei publice locale unde îşi are domiciliul sau reşedinţa persoana cu handicap şi, în subsidiar, respectiv complementar, autorităţilor administraţiei publice centrale, societăţii civile şi familiei sau reprezentantului legal al persoanei cu handicap. În baza principiului egalizării şanselor, autorităţile publice competente au obligaţia să asigure resursele financiare necesare şi să ia măsuri specifice pentru ca persoanele cu handicap să aibă acces nemijlocit şi neîngrădit la servicii. Asistent personal pentru copilul cu handicap grav este angajat de către autorităţile administraţiei publice locale,

Ghid juridic privind promovarea și respectarea drepturilor copilului

Drepturile persoanei care îngrijeşte un copil cu handicap

cu avizul DGASPC pentru persoanele cu handicap, pe baza recomandărilor anchetei sociale realizate de către o comisie din cadrul compartimentului specializat al primăriei în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau reşedinţa copilul cu handicap grav; părinţii sau reprezentanţii legali ai copilului cu handicap grav pot opta pentru primirea unei indemnizaţii echivalente cu salariul net al asistentului social debutant din unităţile bugetare sau pentru asistent personal; modalitatea de plată a indemnizaţiei se va stabili prin ordin comun al Ministrului sănătăţii şi familiei şi al Ministrului administraţiei publice. În cazul copilului sau adultului cu handicap, fără discernământ, asistentul personal nu poate fi angajat decât cu acordul familiei sau al susţinătorilor legali ai persoanei cu handicap. Copilul cu handicap pentru care s-a dispus o măsură de protecţie specială la asistent maternal nu beneficiază de asistent personal.

a) concediu şi indemnizaţie pentru creşterea copilului cu handicap sau, după caz, stimulent lunar, până la împlinirea de către acesta a vârstei de 3 ani, în condiţiile prevăzute de lege; b) concediu şi o indemnizaţie pentru creşterea copilului cu handicap în cuantum de 450 lei, pentru copilul cu handicap cu vârsta cuprinsă între 3 şi 7 ani; c) program de lucru redus la 4 ore pentru părintele care are în îngrijire copilul cu handicap grav sau accentuat, până la împlinirea de către acesta a vârstei de 18 ani, la solicitarea părintelui; d) concedii medicale, acordate în condiţiile legii, pentru îngrijirea copilului cu handicap care necesită internare, tratament ambulatoriu sau la domiciliu pentru afecţiuni intercurente, precum şi pentru recuperare/reabilitare, până la împlinirea de către copil a vârstei de 18 ani; e) indemnizaţie lunară pentru creşterea copilului cu handicap, în cuantum de 450 lei, acordată persoanei cu handicap care nu realizează alte venituri în afara celor prevăzute la art. 58 alin. (4) lit. a), până la împlinirea de către copil a vârstei de 3 ani; f) indemnizaţie lunară pentru creşterea copilului cu handicap, în cuantum de 300 lei, acordată persoanei cu handicap care nu realizează alte venituri în afara celor prevăzute la art. 58 alin.

Ghid juridic privind promovarea și respectarea drepturilor copilului

141

Organul competent

Alocaţia de stat pentru copiii cu handicap

142

(4) lit. a), pentru copilul cu vârsta cuprinsă între 3 şi 7 ani; g) indemnizaţie lunară pentru creşterea copilului cu handicap, în cuantum de 300 lei, acordată persoanei care nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 148/2005, cu modificările şi completările ulterioare, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 7/2007, până la împlinirea de către copil a vârstei de 3 ani, iar pentru copilul cu vârsta cuprinsă între 3 şi 7 ani un ajutor lunar în cuantum de 150 lei; h) alocaţie lunară de plasament, acordată în condiţiile legii, în cuantum majorat cu 50%. Contractul individual de muncă al asistentului personal se încheie cu primăria localităţii de domiciliu sau reşedinţă a persoanei cu handicap grav, după caz, în termen de maximum 30 de zile de la data înregistrării cererii.Contractul individual de muncă se încheie pe perioadă determinată, în funcţie de valabilitatea certificatului de persoană cu handicap, dar nu mai mult de un an, cu posibilitatea prelungirii. Pentru asistenţii personali ai persoanelor cu handicap grav contractul individual de muncă se încheie pe durată nedeterminată. Copiii cu handicap, inclusiv copiii cu handicap de tip HIV/ SIDA, beneficiază de alocaţie de stat în condiţiile şi în cuantumul prevăzut de lege, majorat cu 100%. Nu pot beneficia de acest drept copiii cu handicap care se află în internate sau centre de plasament aferente unităţilor ori instituţiilor de învăţământ special sau în alte tipuri de instituţii publice cu caracter social, cu excepţia centrului de tip respiro, în care se asigură întreţinere completă din partea autorităţii administraţiei publice. De acest drept poate beneficia copilul bolnav de SIDA numai pe perioada în care este îngrijit în familie. Copiii cu handicap de tip HIV/SIDA beneficiază de o alocaţie lunară de hrană, calculată pe baza alocaţiei zilnice de hrană stabilite pentru consumurile colective din unităţile sanitare publice. Beneficiază de buget personal complementar lunar, indiferent de venituri şi familia sau reprezentantul legal al copilului cu handicap grav, accentuat ori mediu pe perioada în care îl are în îngrijire, supraveghere şi întreţinere.

Ghid juridic privind promovarea și respectarea drepturilor copilului

Obligaţiile persoanei care are în îngrijire, supraveghere şi întreţinere cun copil cu handicap

Buget personal complementar lunar, indiferent de venituri, este: 1. în cuantum de 91 lei, pentru adultul cu handicap grav; 2. în cuantum de 68 lei, pentru adultul cu handicap accentuat; 3. în cuantum de 33,5 lei, pentru adultul cu handicap mediu.

a) să asigure creşterea şi îngrijirea corespunzătoare a persoanei cu handicap; b) să respecte şi/sau să urmeze activităţile şi serviciile prevăzute în planul de recuperare pentru copilul cu handicap, respectiv în planul individual de servicii al adultului cu handicap; c) să însoţească persoana cu handicap, la termenul necesar sau la solicitare, pentru evaluare şi reevaluare, la comisiile cu competenţă în domeniu; d) să se prezinte la solicitarea direcţiilor generale de asistenţă socială şi protecţia copilului judeţene, respectiv locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti; e) să colaboreze cu asistenţii sociali şi specialiştii care au ca scop recuperarea, reabilitarea, orientarea profesională şi integrarea socială; f) să comunice direcţiilor generale de asistenţă socială şi protecţia copilului judeţene, respectiv locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti, în termen de 48 de ore de la luarea la cunoştinţă, orice modificare cu privire la gradul de handicap, domiciliu sau reşedinţă, starea materială, precum şi alte situaţii de natură să modifice acordarea drepturilor prevăzute de lege.

(Lege nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, Ordonanța de urgență nr. 14/2007 pentru modificarea si completarea Legii nr. 448/2006 privind protectia si promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, Convenţia ONU privind Drepturile Persoanelor cu Dizabilităţi)

Ghid juridic privind promovarea și respectarea drepturilor copilului

143

Dreptul la educaţie Dreptul la educaţie

Prevalenţa juridică a Legii educaţiei naţionale Finanţarea educaţiei naţionale

144

Statul asigură cetăţenilor României drepturi egale de acces la toate nivelurile şi formele de învăţământ preuniversitar şi superior, precum şi la învăţarea pe tot parcursul vieţii, fără nicio formă de discriminare. Aceleaşi drepturi se asigură şi cetăţenilor celorlalte state membre ale Uniunii Europene, ai statelor aparţinând Spaţiului Economic European şi ai Confederaţiei Elveţiene. Dreptul la educaţie este recunoscut în mod egal minorilor care solicită sau au dobândit o formă de protecţie în România, minorilor străini şi minorilor apatrizi a căror şedere pe teritoriul României este oficial recunoscută conform legii. În România învăţământul constituie prioritate naţională. În domeniul educaţiei şi al formării profesionale prin sistemul naţional de învăţământ, dispoziţiile prezentei legi prevalează asupra oricăror prevederi din alte acte normative. În caz de conflict între acestea se aplică dispoziţiile prezentei legi.

Pentru finanţarea educaţiei naţionale se alocă anual din bugetul de stat şi din bugetele autorităţilor publice locale minimum 6% din produsul intern brut al anului respectiv. Suplimentar, unităţile şi instituţiile de învăţământ pot obţine şi utiliza autonom venituri proprii. Pentru activitatea de cercetare ştiinţifică se alocă anual, de la bugetul de stat, minimum 1% din produsul intern brut al anului respectiv. Măsura a intrat în vigoare începând cu data de 1 ianuarie 2012. Statul asigură finanţarea de bază pentru toţi preşcolarii şi pentru toţi elevii din învăţământul general obligatoriu de stat, particular şi confesional acreditat. De asemenea, statul asigură finanţarea de bază pentru învăţământul profesional şi liceal acreditat, de stat, particular şi confesional, precum şi pentru cel postliceal de stat. Finanţarea se face în baza şi în limitele costului standard per Ghid juridic privind promovarea și respectarea drepturilor copilului

Învăţământul - serviciu de interes public

Susţinerea din partea statului

Învăţământul preuniversitar

elev sau per preşcolar, după metodologia elaborată de Ministerul Educaţiei Naționale. Învăţământul de stat este gratuit. Pentru unele activităţi, niveluri, cicluri şi programe de studii se pot percepe taxe, în condiţiile stabilite de prezenta lege. Finanţarea de bază a învăţământului preuniversitar se face, din 2012, după principiul “resursa financiară urmează elevul”, în baza căruia alocaţia bugetară aferentă unui elev sau unui preşcolar se transferă la unitatea de învăţământ la care acesta învaţă. Învăţământul poate să fie finanţat şi direct de către operatori economici, precum şi de alte persoane fizice sau juridice, în condiţiile legii. În România, învăţământul este serviciu de interes public şi se desfăşoară, în condiţiile prezentei legi, în limba română, precum şi în limbile minorităţilor naţionale şi în limbi de circulaţie internaţională. Învăţarea în şcoală a limbii române, ca limbă oficială de stat, este obligatorie pentru toţi cetăţenii români. Planurile de învăţământ trebuie să cuprindă numărul de ore necesar şi suficient învăţării limbii române.

Statul susţine antepreşcolarii, preşcolarii, elevii şi studenţii cu probleme şi nevoi sociale, precum şi pe aceia cu cerinţe educaţionale speciale. Statul garantează dreptul la educaţie al tuturor persoanelor cu cerinţe educaţionale speciale. Învăţământul special şi special integrat sunt parte componentă a sistemului naţional de învăţământ preuniversitar. Elevii care în localitatea de domiciliu nu au posibilitatea de a învăţa într-o unitate de învăţământ vor fi sprijiniţi prin decontarea cheltuielilor de transport la cea mai apropiată unitate de învăţământ sau vor primi cazare şi masă gratuite în internatele şcolare, cu excepţia celor înscrişi în învăţământul postliceal. Sistemul naţional de învăţământ preuniversitar cuprinde următoarele niveluri: a) educaţia timpurie (0-6 ani), formată din nivelul antepreşcolar (0-3 ani) şi învăţământul preşcolar (3-6 ani), care

Ghid juridic privind promovarea și respectarea drepturilor copilului

145

Învăţământul general obligatoriu

Forme de organizare a educaţiei

146

cuprinde grupa mică, grupa mijlocie şi grupa mare; b) învăţământul primar, care cuprinde clasa pregătitoare şi clasele I-IV; c) învăţământul secundar, care cuprinde: (i) învăţământul secundar inferior sau gimnazial, care cuprinde clasele V-IX; (ii) învăţământul secundar superior sau liceal, care cuprinde clasele de liceu X-XII/XIII, cu următoarele filiere: teoretică, vocaţională şi tehnologică; d) învăţământul profesional, cu durată între 6 luni şi 2 ani; e) învăţământul terţiar nonuniversitar, care cuprinde învăţământul postliceal. Măsura introducerii clasei pregătitoare în învăţământul primar intră în vigoare începând cu anul şcolar 2012-2013; Măsura introducerii clasei a IX-a în învăţământul gimnazial intră în vigoare începând cu generaţia de elevi care începe clasa a V-a în anul şcolar 2011-2012;

Învăţământul general obligatoriu este de 10 clase şi este format din învăţământul primar şi învăţământul secundar inferior. Învăţământul tehnic cuprinde clasele a XII-a şi a XIII-a din învăţământul liceal, filiera tehnologică. Învăţământul profesional şi tehnic este format din: învăţământ profesional, învăţământ tehnic şi învăţământ postliceal. Învăţământul liceal devine obligatoriu până cel mai târziu în anul 2020. Obligaţia de a frecventa învăţământul de 10 clase, la forma cu frecvenţă, încetează la vârsta de 18 ani.

Formele de organizare a învăţământului preuniversitar sunt: învăţământ cu frecvenţă şi învăţământ cu frecvenţă redusă. Învăţământul obligatoriu este învăţământ cu frecvenţă. În mod excepţional, pentru persoanele care au depăşit cu mai mult de 3 ani vârsta clasei, învăţământul obligatoriu se poate organiza şi în forma de învăţământ cu frecvenţă redusă, în conformitate cu prevederile unei metodologii elaborate de Ministerul Educaţiei Ghid juridic privind promovarea și respectarea drepturilor copilului

Învăţământul preşcolar

Învăţământul primar

Învăţământul gimnazial

Învăţământul liceal

Naționale. Pentru copiii cu cerinţe educaţionale speciale sau nedeplasabili din motive medicale, se poate organiza învăţământ la domiciliu sau pe lângă unităţile de asistenţă medicală. Educaţia antepreşcolară se organizează în creşe şi, după caz, în grădiniţe şi în centre de zi. Învăţământul preşcolar se organizează în grădiniţe cu program normal, prelungit şi săptămânal.

Învăţământul primar se organizează şi funcţionează, de regulă, cu program de dimineaţă. În clasa pregătitoare sunt înscrişi copiii care au împlinit vârsta de 6 ani până la data începerii anului şcolar. La solicitarea scrisă a părinţilor, a tutorilor sau a susţinătorilor legali, pot fi înscrişi în clasa pregătitoare şi copiii care împlinesc vârsta de 6 ani până la sfârşitul anului calendaristic, dacă dezvoltarea lor psihosomatică este corespunzătoare. În clasa pregătitoare din învăţământul special sunt înscrişi copii cu cerinţe educaţionale speciale, care împlinesc vârsta de 8 ani până la data începerii anului şcolar. La solicitarea scrisă a părinţilor, a tutorilor legali sau a susţinătorilor legali, pot fi înscrişi în clasa pregătitoare şi copii cu cerinţe educaţionale speciale cu vârste cuprinse între 6 şi 8 ani la data începerii anului şcolar. Învăţământul gimnazial se organizează şi funcţionează, de regulă, cu program de dimineaţă. Absolvenţii învăţământului gimnazial care nu continuă studiile în învăţământul liceal pot să finalizeze, până la vârsta de 18 ani, cel puţin un program de pregătire profesională care permite dobândirea unei calificări corespunzătoare Cadrului naţional al calificărilor. Învăţământul liceal cuprinde următoarele filiere şi profiluri: a) filiera teoretică, cu profilurile umanist şi real; b) filiera tehnologică, cu profilurile tehnic, servicii, resurse naturale şi protecţia mediului;

Ghid juridic privind promovarea și respectarea drepturilor copilului

147

Programele “A doua şansă” (ADS)

Învăţământul liceal tehnologic sau vocaţional

Învăţământul profesional

Învăţământul militar preuniversitar 148

c) filiera vocaţională, cu profilurile militar, teologic, sportiv, artistic şi pedagogic. Ministerul Educaţiei Naționale poate aproba organizarea de programe educaţionale de tip “A doua şansă”, în vederea promovării învăţământului primar sau gimnazial pentru persoanele care depăşesc cu 4 ani vârsta corespunzătoare clasei şi care, din diferite motive, nu au absolvit acest niveluri de învăţământ (până la vârsta de 14 ani, în cazul învăţământului primar).

Învăţământul liceal tehnologic şi vocaţional se poate organiza în cadrul liceelor din filiera tehnologică sau vocaţională, pentru calificări din Registrul naţional al calificărilor, actualizat periodic, în funcţie de nevoile pieţei muncii, identificate prin documente strategice de planificare a ofertei de formare regionale, judeţene şi locale. Învăţământul liceal tehnologic şi vocaţional se poate organiza şi pe baza solicitărilor din partea angajatorilor privaţi sau ai Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă, pe baza unor contracte de şcolarizare. Învăţământul profesional se poate organiza în şcoli profesionale care pot fi unităţi independente sau afiliate liceelor tehnologice, de stat sau particulare. Pregătirea prin învăţământul profesional se realizează pe baza standardelor de pregătire profesională aprobate de Ministerul Educaţiei Naționale, în urma consultării partenerilor sociali. Standardele de pregătire profesională se realizează pe baza standardelor ocupaţionale validate de comitetele sectoriale. Absolvenţii învăţământului profesional, care promovează examenul de certificare a calificării profesionale, dobândesc certificat de calificare profesională şi suplimentul descriptiv al certificatului, conform Europass.

Învăţământul preuniversitar din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională este învăţământ de stat, parte integrantă a sistemului naţional de învăţământ, şi cuprinde: Ghid juridic privind promovarea și respectarea drepturilor copilului

Învăţământul de artă şi învăţământul sportiv

Învăţământul pentru copiii aparţinând minorităţilor naţionale

Învăţământul special şi special integrat

învăţământ liceal militar şi învăţământ postliceal pentru formarea maiştrilor militari, a subofiţerilor, agenţilor de poliţie şi agenţilor de penitenciare. Învăţământul de artă şi învăţământul sportiv se organizează pentru elevii cu aptitudini în aceste domenii. În învăţământul de artă şi în învăţământul sportiv: a) şcolarizarea se realizează, de regulă, începând cu învăţământul gimnazial; b) elevii pot fi înscrişi numai pe baza testării aptitudinilor specifice; c) planurile-cadru de învăţământ sunt adaptate specificului acestui învăţământ; d) studiul disciplinelor de specialitate se realizează pe clase, pe grupe sau individual, potrivit criteriilor stabilite de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului; e) programele şcolare pentru învăţământul liceal de artă şi pentru învăţământul liceal sportiv respectă obiectivele educaţionale stabilite pentru profilul respectiv.

Persoanele aparţinând minorităţilor naţionale au dreptul să studieze şi să se instruiască în limba maternă, la toate nivelurile, tipurile şi formele de învăţământ preuniversitar, în condiţiile legii. În funcţie de necesităţile locale se organizează, la cererea părinţilor sau tutorilor legali şi în condiţiile legii, grupe, clase sau unităţi de învăţământ preuniversitar cu predare în limbile minorităţilor naţionale. La toate formele de învăţământ în limba română, în limbile minorităţilor naţionale sau în limbi de circulaţie internaţională, se poate înscrie şi pregăti orice cetăţean român sau cetăţean din ţările Uniunii Europene şi Confederaţia Elveţiană, indiferent de limba sa maternă şi de limba în care a studiat anterior. Învăţământul special şi special integrat, organizat pentru persoanele cu cerinţe educaţionale speciale sau alte tipuri de cerinţe educaţionale, stabilite prin ordin al ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului, se realizează pentru toate nive-

Ghid juridic privind promovarea și respectarea drepturilor copilului

149

Învăţământul pentru copiii şi tinerii capabili de performanţe înalte

Programele “Şcoală după şcoală”

Învăţământul particular şi confesional

150

lurile de învăţământ, diferenţiat, în funcţie de tipul şi gradul de deficienţă.

Statul sprijină copiii şi tinerii capabili de performanţe înalte atât în unităţi de învăţământ, cât şi în centre de excelenţă. Centrele de excelenţă sunt înfiinţate prin ordin al ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului. Coordonarea acţiunilor este asigurată de Centrul Naţional de Instruire Diferenţiată, înfiinţat prin hotărâre a Guvernului, iniţiată de Ministerul Educaţiei Naționale. Copiii şi tinerii capabili de performanţe înalte beneficiază, indiferent de vârstă, de programe educative care le respectă particularităţile de învăţare şi de orientare a performanţei. Aceste programe sunt de aprofundare a învăţării, de grupare pe abilităţi, de îmbogăţire a curriculumului cu noi domenii, de mentorat şi transfer de competenţă, de accelerare a promovării conform ritmului individual de învăţare. Unităţile de învăţământ, prin decizia consiliului de administraţie, pot să îşi extindă activităţile cu elevii după orele de curs, prin programe “Şcoala după şcoală”. În parteneriat cu autorităţile publice locale şi cu asociaţiile de părinţi, prin programul “Şcoala după şcoală”, se oferă activităţi educative, recreative, de timp liber, pentru consolidarea competenţelor dobândite sau de accelerare a învăţării, precum şi activităţi de învăţare remedială. Acolo unde acest lucru este posibil, parteneriatul se poate realiza cu organizaţii nonguvernamentale cu competenţe în domeniu. Programele “Şcoala după şcoală” se organizează în baza unei metodologii aprobate prin ordin al ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului. Statul poate finanţa programul “Şcoala după şcoală” pentru copiii şi elevii din grupurile dezavantajate, potrivit legii. Învăţământul particular şi confesional se organizează conform principiului nonprofit în unităţi de învăţământ preuniversitar, la toate nivelurile şi formele, conform legislaţiei în vigoare. Criteriile, standardele şi indicatorii de performanţă pe care Ghid juridic privind promovarea și respectarea drepturilor copilului

Formaţiunile de studiu

Calificativele şcolare

trebuie să le îndeplinească unităţile de învăţământ preuniversitar particular şi confesional sunt identice cu cele pe care trebuie să le îndeplinească unităţile de învăţământ de stat.

Formaţiunile de studiu cuprind grupe, clase sau ani de studiu, după cum urmează: a) educaţia antepreşcolară: grupa cuprinde în medie 7 copii, dar nu mai puţin de 5 şi nu mai mult de 9; b) învăţământul preşcolar: grupa cuprinde în medie 15 preşcolari, dar nu mai puţin de 10 şi nu mai mult de 20; c) învăţământul primar: clasa care cuprinde în medie 20 de elevi, dar nu mai puţin de 12 şi nu mai mult de 25; d) învăţământul gimnazial: clasa care cuprinde în medie 25 de elevi, dar nu mai puţin de 12 şi nu mai mult de 30; e) învăţământul liceal: clasa care cuprinde în medie 25 de elevi, dar nu mai puţin de 15 şi nu mai mult de 30; f) învăţământul postliceal: clasa care cuprinde în medie 25 de elevi, dar nu mai puţin de 15 şi nu mai mult de 30; g) învăţământul special pentru elevi cu deficienţe uşoare şi/ sau moderate: grupa care cuprinde în medie 10 elevi, dar nu mai puţin de 8 şi nu mai mult de 12; h) învăţământul special pentru elevi cu deficienţe grave: grupa care cuprinde în medie 5 elevi, dar nu mai puţin de 4 şi nu mai mult de 6. Prin excepţie , în localităţile în care există cerere pentru forma de învăţământ în limba maternă a unei minorităţi naţionale, efectivele formaţiunilor de studiu pot fi mai mici decât minimul prevăzut de prezenta lege.

Rezultatele evaluării se exprimă, după caz, prin calificative, în învăţământul primar, respectiv prin note de la 1 la 10, în învăţământul secundar şi în învăţământul terţiar nonuniversitar, sau prin punctaje, în mod similar testelor internaţionale. Notarea elevilor fără utilizarea şi respectarea standardelor naţionale şi a metodologiilor de evaluare constituie abatere disciplinară şi se sancţionează conform prevederilor prezentei legi. Controlul utilizării şi al respectării standardelor naţionale de evaluare de către cadrele didactice se realizează prin inspecţia

Ghid juridic privind promovarea și respectarea drepturilor copilului

151

Beneficiarii educaţiei

Importanţa Consiliului Naţional al Elevilor

Sprijin pentru transport

152

şcolară. Evaluarea se centrează pe competenţe, oferă feed-back real elevilor şi stă la baza planurilor individuale de învăţare.

Beneficiarii primari ai învăţământului preuniversitar sunt antepreşcolarii, preşcolarii şi elevii. Beneficiarii secundari ai învăţământului preuniversitar sunt familiile antepreşcolarilor, ale preşcolarilor şi ale elevilor. Comunitatea locală şi societatea, în general, sunt beneficiari terţiari ai învăţământului preuniversitar. Învăţământul preuniversitar este centrat pe beneficiari. Toate deciziile majore sunt luate prin consultarea reprezentanţilor beneficiarilor primari, respectiv a Consiliului Naţional al Elevilor sau a altor asociaţii reprezentative ale elevilor, şi prin consultarea obligatorie a reprezentanţilor beneficiarilor secundari şi terţiari, respectiv a structurilor asociative reprezentative ale părinţilor, a reprezentanţilor mediului de afaceri, a autorităţilor administraţiei publice locale şi a societăţii civile. Ministerul Educaţiei Naționale, împreună cu Consiliul Naţional al Elevilor şi organizaţiile guvernamentale şi nonguvernamentale reprezentative, elaborează un statut în care sunt prevăzute drepturile şi îndatoririle elevilor, care se aprobă prin ordin al ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului. În baza acestui statut, fiecare unitate de învăţământ îşi elaborează regulamentul şcolar propriu.

Elevii din învăţământul obligatoriu şi liceal acreditat/autorizat beneficiază de tarif redus cu 50% pentru transportul local în comun, de suprafaţă, naval şi subteran, precum şi pentru transportul intern auto, feroviar şi naval, pe tot parcursul anului calendaristic. Ca măsură de protecţie specială, elevii orfani, elevii cu cerinţe educaţionale speciale, precum şi cei instituţionalizaţi pot beneficia de gratuitate pentru toate categoriile de transport menţionate mai sus, pe tot parcursul anului calendaristic. Elevilor care nu pot fi şcolarizaţi în localitatea de domiciliu li se decontează cheltuielile de transport din bugetul Ministerului Educaţiei Naționale, prin unităţile de învăţământ la care sunt Ghid juridic privind promovarea și respectarea drepturilor copilului

Contractul educaţional cu părinţii

Ajutorul de 500 euro

şcolarizaţi, pe bază de abonament, în limita a 50 km, sau li se asigură decontarea sumei ce reprezintă contravaloarea a 8 călătorii dus-întors pe semestru, dacă locuiesc la internat sau în gazdă. Elevii beneficiază de tarife reduse cu 75% pentru accesul la muzee, la concerte, la spectacole de teatru, de operă, de film şi la alte manifestări culturale şi sportive organizate de instituţii publice. Elevii etnici români din afara graniţelor ţării, bursieri ai statului român, beneficiază de gratuitate.

Unităţile de învăţământ încheie cu părinţii, în momentul înscrierii antepreşcolarilor, respectiv a preşcolarilor sau a elevilor, în Registrul unic matricol, un contract educaţional, în care sunt înscrise drepturile şi obligaţiile reciproce ale părţilor. Contractul educaţional-tip este aprobat prin ordin al ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului şi este particularizat, la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ, prin decizia consiliului de administraţie. Nerespectarea prevederilor contractului educaţional-tip de către unitatea de învăţământ este sancţionată de inspectoratul şcolar, în conformitate cu prevederile metodologiei aprobate prin ordin al ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului. Părintele sau tutorele legal este obligat să ia măsuri pentru şcolarizarea elevului, pe perioada învăţământului obligatoriu. Părintele sau tutorele legal răspunde pentru distrugerile materiale din patrimoniul şcolii, cauzate de elev. Nerespectarea obligaţiei părinţilor de şcolarizare a elevului, din culpa părintelui sau a tutorelui legal instituit, este sancţionată cu amendă cuprinsă între 100 lei şi 1.000 lei ori cu muncă echivalentă în folosul comunităţii, prestată de părinte sau de tutorele legal. Constatarea contravenţiei şi aplicarea amenzilor contravenţionale se fac de către persoanele împuternicite de primar în acest scop, la sesizarea consiliului de administraţie al unităţii de învăţământ. Statul sprijină dreptul la învăţare pe tot parcursul vieţii prin acordarea sumei reprezentând echivalentul în lei a 500 euro, calculat la cursul de schimb leu/euro comunicat de Banca Naţională

Ghid juridic privind promovarea și respectarea drepturilor copilului

153

Neobligativitatea religiei ca disciplină şcolară

a României şi valabil la data plăţii, fiecărui copil cetăţean român, la naşterea acestuia. Suma este acordată în scop educaţional în beneficiul titularului, din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale. Suma se depune într-un cont de depozit, denumit în continuare cont pentru educaţie permanentă, deschis la Trezoreria Statului pe numele copilului de oricare dintre părinţii fireşti, de împuternicitul acestora sau de reprezentantul legal al copilului, pe baza certificatului de naştere. Părinţii copilului, contribuabili, pot direcţiona în contul prevăzut mai sus un procent de până la 2% din valoarea impozitului anual pe veniturile din salarii, în condiţiile legii, şi pot depune sume în acest cont. Pentru sumele depuse în cont se plăteşte dobândă anual la o rată a dobânzii stabilită prin ordin al ministrului finanţelor publice. Dobânzile aferente conturilor de depozit constituite la Trezoreria Statului se asigură de la bugetul de stat, din bugetul Ministerului Finanţelor Publice. Titularul contului este singura persoană care poate solicita sume din contul pentru educaţie permanentă, începând cu vârsta de 16 ani şi cu acordul expres, după caz, al părinţilor, al tutorelui sau al reprezentantului legal. Trezoreria Statului eliberează vouchere echivalente în valoare cu sumele solicitate. Metodologia prin care se certifică faptul că sumele au fost cheltuite pentru educaţia permanentă se elaborează de către Ministerul Educaţiei Naționale. Retragerea sumelor în alte condiţii decât cele prevăzute de lege şi/sau utilizarea acestora în alt scop decât cel stabilit de prezenta lege constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la un an. Planurile-cadru ale învăţământului primar, gimnazial, liceal şi profesional includ religia ca disciplină şcolară, parte a trunchiului comun. La solicitarea scrisă a elevului major, respectiv a părinţilor sau a tutorelui legal instituit pentru elevul minor, elevul poate să nu frecventeze orele de religie. În acest caz, situaţia şcolară se încheie fără disciplina Religie. (Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011)

154

Ghid juridic privind promovarea și respectarea drepturilor copilului

Protecţia persoanelor infectate cu HIV sau bolnave de SIDA Beneficiari

Persoanele infectate cu HIV sau bolnave de SIDA beneficiază de protecţie socială, de tratament nediscriminatoriu în ceea ce priveşte dreptul la învăţătură, dreptul la muncă şi protecţia socială a muncii şi la promovarea profesională, iar starea sănătăţii lor nu poate constitui criteriu de concediere.

Măsuri de protecţie socială a persoanelor infectate cu HIV sau bolnave de SIDA

a) asigurarea neîngrădită şi necondiţionată a dreptului la muncă al bolnavilor HIV/SIDA; b) promovarea profesională nediscriminatorie pentru persoanele infectate cu HIV sau bolnave de SIDA; c) respectarea dreptului la învăţământ în cazul copiilor şi tinerilor infectaţi cu HIV sau bolnavi de SIDA şi integrarea acestora în formele de învăţământ. În funcţie de stadiul infecţiei, persoanele infectate cu HIV sau bolnave de SIDA beneficiază de orientare sau reorientare profesională ori de pensionare, stabilită prin expertiză medicală de specialitate, după caz. Pentru o alimentaţie corespunzătoare atât pentru bolnavii internaţi şi instituţionalizaţi, cât şi pentru cei din ambulatoriu, care să asigure eficienţă în tratamentul cu medicamente antiretrovirale, se acordă indemnizaţii lunare de hrană, în cuantum aprobat prin hotărâre a Guvernului.

Confidenţialitatea

Păstrarea confidenţialităţii datelor privind persoanele infectate cu HIV sau bolnave de SIDA este obligatorie pentru: a) angajaţii reţelei sanitare; b) angajatorii acestor persoane; c) funcţionarii publici care au acces la aceste date. În cazul medicilor informaţiile cu privire la statusul HIV/ SIDA al unui pacient trebuie să fie comunicate între specialişti, pentru a se asigura acurateţea diagnosticelor şi conduitelor terapeutice chirurgicale şi nechirurgicale în diferitele faze

Ghid juridic privind promovarea și respectarea drepturilor copilului

155

Tratamentul adecvat

Indemnizaţia lunară de hrană

156

evolutive ale infecţiei HIV/SIDA. Pacientul este obligat să informeze medicul curant, inclusiv medicul stomatolog, cu privire la statusul său HIV, atunci când îl cunoaşte. Persoanele infectate cu HIV sau bolnave de SIDA care îşi cunosc statusul de HIV pozitiv răspund, conform legii, pentru transmiterea voluntară a infecţiei, dacă aceasta s-a produs din motive imputabile lor. Persoanele infectate cu HIV care nu îşi cunosc statusul de HIV pozitiv nu răspund pentru eventuala transmitere a infecţiei. Unităţile sanitare şi medicii, indiferent de specialitate, sunt obligaţi să interneze şi să asigure îngrijirile medicale de profil în specialitatea pe care o reprezintă, în conformitate cu patologia prezentată de pacient. Medicaţia specifică antiretrovirală şi a bolilor asociate infecţiei HIV/SIDA se instituie pe baza Ghidului terapeutic în infecţia HIV al Comisiei naţionale pentru supravegherea, controlul şi prevenirea cazurilor de infecţie HIV/SIDA, în regim de gratuitate pe toată perioada necesară. Activitatea de diagnosticare, tratament şi monitorizare a terapiei în spital şi în ambulatoriu se realizează sub coordonarea centrelor regionale HIV/SIDA, pe baza normelor elaborate de Comisia naţională pentru supravegherea, controlul şi prevenirea cazurilor de infecţie HIV/SIDA.

Beneficiază de indemnizaţie lunară de hrană adulţii şi copiii infectaţi cu HIV sau bolnavi de SIDA, denumită în continuare indemnizaţie lunară de hrană, atât pe perioada cât sunt internaţi sau instituţionalizaţi, cât şi în ambulatoriu. Indemnizaţia se plăteşte prin direcţiile pentru dialog, familie şi solidaritate socială judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, denumite în continuare direcţii teritoriale. Plata indemnizaţiei lunare de hrană se efectuează pe bază de cerere însoţită de copia actului de identitate şi a certificatului medical sau a adeverinţei eliberate de medicul specialist. Cererea se înregistrează la direcţia teritorială în a cărei rază locuieşte solicitantul.

Ghid juridic privind promovarea și respectarea drepturilor copilului

Cererea pentru copiii daţi în plasament

Cererea se completează de către părinţii sau reprezentanţii legali ai copiilor, potrivit modelului prezentat în metodologie. În cazul copiilor, cererea va fi însoţită şi de copia actului de identitate al reprezentantului legal, precum şi de actul care dovedeşte calitatea acestuia, respectiv părinte, tutore, curator, persoană căreia i s-a încredinţat sau i s-a dat în plasament copilul. Pentru copiii daţi în plasament unei instituţii publice de asistenţă socială sau unui organism privat acreditat şi licenţiat în condiţiile legii plata indemnizaţiei lunare de hrană se efectuează pe bază de cerere întocmită de conducerea direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului din subordinea consiliului judeţean, respectiv din subordinea consiliilor locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti, sau a organismului privat acreditat şi licenţiat în condiţiile legii, potrivit modelului prezentat în metodologie. Cererea va fi însoţită de lista cuprinzând numele şi codul numeric personal ale copiilor infectaţi cu HIV sau bolnavi de SIDA, copii de pe hotărârile comisiilor pentru protecţia copilului judeţene, respectiv ale sectoarelor municipiului Bucureşti, prin care s-a stabilit măsura plasamentului, plasamentului de urgenţă, inclusiv la asistentul maternal, precum şi copii de pe certificatele medicale sau adeverinţele eliberate de medicul specialist.

(Legea nr. 584/2002 privind măsurile de prevenire a răspândirii maladiei SIDA în România şi de protecţie a persoanelor infectate cu HIV sau bolnave de SIDA, Metodologie din 21/03/2006 de acordare a indemnizaţiei lunare de hrană cuvenite adulţilor şi copiilor infectaţi cu HIV sau bolnavi de SIDA şi de control al utilizării de către cei în drept a acesteia)

Ghid juridic privind promovarea și respectarea drepturilor copilului

157

Sprijin pentru achiziţionarea de calculatoare Beneficiari

Familia

Procedura de obţinere a sprijinului

158

Beneficiare sunt familiile cu elevi şi/sau studenţi ai învăţământului de stat sau particular acreditat, în vârstă de până la 26 de ani, care provin din familii cu venituri brute lunare de maximum 150 lei pe membru de familie. Familiile beneficiare primesc un ajutor financiar din partea statului pentru achiziţionarea unui calculator personal nou. Familia cu elevi şi/sau studenţi, indiferent de numărul acestora, beneficiază de ajutor financiar pentru achiziţionarea unui singur calculator. Ajutorul se acordă o singură dată în cadrul unei familii. Termenul familie desemnează soţul şi soţia sau soţul, soţia şi copiii lor necăsătoriţi, care locuiesc şi gospodăresc împreună.

Elevii care au dreptul de a beneficia de prevederile prezentei legi depun o cerere de acordare a ajutorului financiar pentru achiziţionarea unui calculator, însoţită de documentele prin care se face dovada acestui drept, potrivit legii şi normelor metodologice de aplicare, la unitatea de învăţământ la care sunt înscrişi. Unitatea de învăţământ verifică eligibilitatea solicitanţilor şi transmite documentele inspectoratelor şcolare. Studenţii care au dreptul de a beneficia de prevederile prezentei legi depun o cerere de acordare a ajutorului financiar pentru achiziţionarea unui calculator, însoţită de documentele prin care se face dovada acestui drept, potrivit legii şi normelor metodologice de aplicare, la instituţiile de învăţământ. Instituţiile de învăţământ verifică eligibilitatea solicitanţilor şi transmit documentele Ministerului Educaţiei şi Cercetării. Ghid juridic privind promovarea și respectarea drepturilor copilului

Acte necesare

Cuantumul sprijinului financiar

Ajutorul financiar reprezintă echivalentul în lei a 200 de euro pentru un calculator, calculat la cursul de schimb valutar comunicat de Banca Naţională a României pentru ultima zi a lunii precedente, fără a depăşi valoarea calculatorului achiziţionat. Agentul economic care vinde calculatorul este obligat să emită un certificat de garanţie pe o perioadă de 24 de luni de la data vânzării calculatorului. Cererea va fi completată de studentul care solicită acest ajutor ori, în cazul elevilor, de un părinte, tutore sau curator, după caz. Cererea va fi însoţită de următoarele documente: a) copie a certificatului de naştere sau a actului de identitate al elevului/studentului, iar în cazul elevilor, împreună cu o copie a actului de identitate al părintelui/ocrotitorului legal, precum şi a actului care să dovedească calitatea de ocrotitor legal, după caz; b) copii ale certificatelor de naştere sau ale actelor de identitate, după caz, ale celorlalţi membri ai familiei; c) adeverinţă de la instituţiile de învăţământ/unităţile din care să rezulte calitatea de elev sau student a celorlalţi fraţi/ surori; d) acte doveditoare, în original, privind veniturile membrilor familiei. (Legea nr. 269/2004 privind acordarea unui ajutor financiar în vederea stimulării achiziţionării de calculatoare, Normă metodologică pentru aplicarea Legii nr. 269/2004 privind acordarea unui ajutor financiar în vederea stimulării achiziţionării de calculatoare).

Ghid juridic privind promovarea și respectarea drepturilor copilului

159

Încadrarea în muncă a copiilor Vârsta de angajare

Protecţia copiilor şi tinerilor

160

Copilul dobândeşte capacitate de muncă la împlinirea vârstei de 16 ani. Copilul poate încheia un contract de muncă în calitate de salariat şi la împlinirea vârstei de 15 ani, cu acordul părinţilor sau al reprezentanţilor legali, pentru activităţi potrivite cu dezvoltarea fizică, aptitudinile şi cunoştinţele sale, dacă astfel nu îi sunt periclitate sănătatea, dezvoltarea şi pregătirea profesională. Încuviinţarea poate fi retrasă dacă dezvoltarea minorului este periclitată, caz în care contractul de muncă încetează. Avizul medicului este o condiţie necesară şi prealabilă. Încadrarea în muncă a persoanelor sub vârsta de 15 ani este interzisă. Încadrarea în muncă a persoanelor puse sub interdicţie judecătorească este interzisă.

Încadrarea în muncă în locuri de muncă grele, vătămătoare sau periculoase se poate face după împlinirea vârstei de 18 ani; aceste locuri de muncă se stabilesc prin hotărâre a Guvernului. De asemenea, tinerii încadraţi în muncă, în vârstă de pînă la 18 ani, nu pot fi folosiţi în muncă peste durata legală a zilei de lucru, decât în cazurile prevăzute de lege, şi nu pot presta muncă suplimentară sau muncă de noapte. Tinerii în vârstă de până la 18 ani beneficiază de o pauză de masă de cel puţin 30 de minute, în cazul în care durata zilnică a timpului de muncă este mai mare de 4 ore şi jumătate. Se interzice folosirea tinerilor sub vârsta de 16 ani la efectuarea operaţiilor manuale de încărcare, descărcare şi transport, iar a tinerilor sub vârsta de 18 ani la operaţiile cu materiale şi produse periculoase (foarte toxice, explozive etc.). Este interzisă munca tinerilor sub 18 ani sau a femeilor la lucrările de vopsit care comportă utilizarea carbonatului bazic de plumb (ceruză), a sulfatului de plumb sau a miniului de plumb, şi a tuturor produselor care conţin aceşti pigmenţi. Pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 16 şi 18 ani, masele Ghid juridic privind promovarea și respectarea drepturilor copilului

Acte necesare pentru angajare

Forme grave ale muncii copilului

Dreptul la concediu de odihnă

maxime admise de transportat, de susţinut sau de ridicat, sunt stabilite în raport cu vârsta şi sexul şi anume, pentru femei (5 kg) şi pentru bărbaţi (12 kg). Există activităţi cu risc mare în care munca tinerilor sub 18 ani este interzisă, ca de exemplu lucrul la înălţime, unele activităţi din exploatări forestiere, exploatări miniere etc., care sunt reglementate prin Normele Specifice de Protecţie a Muncii.

• cerere • adeverinţă medicală; • copie după actele de studii; • cazier judiciar; • o recomandare de la ultimul loc de muncă sau de la unitatea de învăţământ; • curriculum vitae; • repartiţia de la agenţia de ocupare a forţei de muncă (după caz). Cele mai grave forme ale muncii copiilor sunt: a) toate formele de sclavie sau practicile similare, ca de exemplu: vânzarea de sau comerţul cu copii, servitutea pentru datorii şi munca de servitor, precum şi munca forţată sau obligatorie, inclusiv recrutarea forţată sau obligatorie a copiilor în vederea utilizării lor în conflictele armate; b) utilizarea, recrutarea sau oferirea unui copil în scopul prostituării, producţiei de material pornografic sau de spectacole pornografice; c) utilizarea, recrutarea sau oferirea unui copil în scopul unor activităţi ilicite, mai ales pentru producţia şi traficul de stupefiante, aşa cum le definesc convenţiile internaţionale pertinente; d) muncile care, prin natura lor sau prin condiţiile în care se exercită, sunt susceptibile să dăuneze sănătăţii, securităţii sau moralităţii copilului. Durata minimă a concediului de odihnă anual este de 20 de zile lucrătoare. Durata efectivă a concediului de odihnă anual se stabileşte în contractul individual de muncă, cu respectarea legii

Ghid juridic privind promovarea și respectarea drepturilor copilului

161

Concediu pentru evenimente deosebite

şi a contractelor colective aplicabile, şi se acordă proporţional cu activitatea prestată într-un an calendaristic.

Tinerii în vârstă de până la 18 ani beneficiază de un concediu de odihnă suplimentar de cel puţin 3 zile lucrătoare. Se ia în considerare vârsta pe care aceşti tineri au avut-o la 1 ianuarie din anul calendaristic respectiv. Pentru perioada concediului de odihnă salariatul beneficiază de o indemnizaţie de concediu, care nu poate fi mai mică decât salariul de bază, indemnizaţiile şi sporurile cu caracter permanent cuvenite pentru perioada respectivă, prevazute în contractul individual de muncă. Indemnizaţia de concediu de odihnă se plateşte de către angajator cu cel puţin 5 zile lucrătoare înainte de plecarea în concediu. Orice convenţie prin care se renunţă total sau în parte la dreptul la concediu de odihnă este interzisă.

În cazul unor evenimente familiale deosebite (căsătorie, naşterea unui copil, decesul soţului sau al unei rude până la gradul 2 a salariatului), salariatii au dreptul la zile libere plătite, care nu se includ în durata concediului de odihnă. Evenimentele familiale deosebite şi numărul zilelor libere plătite sunt stabilite prin lege, prin contractul colectiv de muncă aplicabil sau prin regulamentul intern. (Convenţia Naţiunilor Unite cu privire la drepturile copilului, ratificată prin Legea 18/1999, Constituţia României, Codul Muncii al României din 24/01/2003, republicat în 2011, Convenţia nr. 182 din 17 iulie 1999 privind interzicerea celor mai grave forme ale muncii copiilor şi acţiunea imediată în vederea eliminării lor)

162

Ghid juridic privind promovarea și respectarea drepturilor copilului

Actele de stare civilă Dreptul la identitate

Organul competent

Acte necesare

Copilul are dreptul la stabilirea şi păstrarea identităţii sale. Copilul este înregistrat imediat după naştere şi are de la această dată dreptul la un nume, dreptul de a dobândi o cetăţenie şi, dacă este posibil, de a-şi cunoaşte părinţii şi de a fi îngrijit, crescut şi educat de aceştia. Părinţii aleg numele şi prenumele copilului, în condiţiile legii. Copilul are dreptul de a-şi păstra cetăţenia, numele şi relaţiile de familie, în condiţiile prevăzute de lege, fără nici o ingerinţă. Dacă se constată că un copil este lipsit, în mod ilegal, de elementele constitutive ale identităţii sale sau de unele dintre acestea, instituţiile şi autorităţile publice sunt obligate să ia de urgenţă toate măsurile necesare în vederea restabilirii identităţii copilului. I. Înregistrarea naşterii Întocmirea actului de naştere se face la serviciul public comunitar local de evidenţă a persoanelor sau, după caz, de ofiţerul de stare civilă din cadrul primăriei unităţii administrativ-teritoriale în a cărei rază s-a produs evenimentul, pe baza declaraţiei verbale a părinţilor, medicului, persoanelor care au fost de faţă la naştere, personalului desemnat din unitatea sanitară în care a avut loc naşterea, sau oricărei persoane care a luat cunoştinţă despre naşterea copilului, a actului de identitate al mamei şi al declarantului, a certificatului medical constatator al naşterii şi, după caz, a certificatului de căsătorie al părinţilor.. Pentru minorul sub 14 ani, certificatul de naştere poate face dovada identităţii, cetăţeniei şi domiciliului său, împreună cu actul de identitate al părintelui/reprezentantului său legal. • certificatul medical constatator al naşterii; • declaraţia verbală a următoarelor persoane: oricare dintre părinţi sau, dacă aceştia, din diferite motive, nu o pot face, medicul, persoanele care au fost de faţă la naştere sau personalul din unitatea în care a avut loc naşterea, rudele ori vecinii care au

Ghid juridic privind promovarea și respectarea drepturilor copilului

163

Obligaţia de a face declaraţia de naştere

Termenul de declarare a naşterii

Trecerea unui an de la data naşterii

164

luat cunoştinţă despre naşterea unui copil; • actul de identitate al mamei şi al declarantului; • după caz, certificatul de căsătorie al părinţilor; • declaraţia de recunoaştere, în cazul unui copil din afara căsătoriei, recunoaşterea paternităţii având loc în momentul declarării naşterii; • declaraţia scrisă a părinţilor, în cazul în care aceştia au nume de familie diferite ori există neconcordanţă între prenumele copilului trecut în certificatul constatator şi declaraţia verbală a declarantului; • dispoziţia primarului, în cazul în care părinţii nu se înţeleg cu privire la numele de familie sau prenumele copilului. • solicitarea serviciului public de asistenţă socială în cazul în care copilul este găsit sau a fost părăsit de părinţi într-o unitate sanitară.

Au obligaţia de a face declaraţia de naştere oricare dintre părinţi, iar dacă, din diferite motive, nu o pot face, obligaţia declarării revine medicului, persoanelor care au fost de faţă la naştere, personalului desemnat din unitatea sanitară în care a avut loc naşterea sau oricărei persoane care a luat cunoştinţă despre naşterea copilului. • 15 zile pentru copilul născut viu şi în termen de 3 zile pentru copilul născut mort. Termenele se socotesc de la data naşterii şi sunt calculate pe zile. • 24 de ore de la data decesului, în cazul în care copilul născut viu a decedat în perioada primelor 15 zile de la naştere. Termenul se calculează pe ore. Când declaraţia de naştere a fost făcută după expirarea termenelor prevăzute mai sus, în limita termenului de un an de la naştere, întocmirea actului de naştere se face cu aprobarea primarului. Nedeclararea naşterii în termenele legale constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă.

Când declaraţia a fost făcută după trecerea unui an de la data naşterii, întocmirea actului se face în baza hotărârii judecătoreşti definitive şi irevocabile, care trebuie să conţină toate datele necesare întocmirii actului de naştere. Acţiunea se introduce la judecătoria în a cărei rază teritorială are domiciliul Ghid juridic privind promovarea și respectarea drepturilor copilului

Întocmirea actului de naştere al copilului părăsit în unităţi sanitare sau găsit

Certificatul medical constatator al naşterii

Procedura în cazul copilului părăsit de mamă în maternitate

persoana interesată sau unde are sediul instituţia de ocrotire a copilului. În vederea soluţionării, instanţa solicită serviciului public comunitar local de evidenţă a persoanelor în a cărui rază administrativ-teritorială are domiciliul persoana interesată sau se află sediul instituţiei de ocrotire verificări pentru stabilirea identităţii, precum şi avizul medicului legist cu privire la vârsta şi sexul persoanei al cărei act de naştere se cere a fi întocmit. Judecarea cauzei se face cu participarea procurorului. În vederea stabilirii identităţii copilului părăsit în unităţi sanitare sau găsit ori a părinţilor acestuia, organele de poliţie şi serviciile publice comunitare de evidenţă a persoanelor, competente, au obligaţia de a desemna una sau mai multe persoane responsabile, care să realizeze, cu celeritate, demersurile ce le revin, potrivit legii, pentru înregistrarea naşterii copilului şi să transmită datele de identificare direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului sau, după caz, serviciului public de asistenţă socială. Persoanele desemnate mai sus au obligaţia efectuării demersurilor de stabilire a identităţii părinţilor copiilor părăsiţi în unităţile sanitare, în situaţia în care aceştia au fost identificaţi şi nu au întocmit certificatul de naştere.

Certificatul medical constatator al naşterii, atât pentru copilul născut viu, cât şi pentru copilul născut mort, se întocmeşte în termen de 24de ore de la naştere. Răspunderea pentru îndeplinirea acestei obligaţii revine medicului care a asistat sau a constatat naşterea şi medicului şef de secţie. Când naşterea a avut loc în afara unităţilor sanitare, medicul de familie având cabinetul înregistrat în raza teritorială unde a avut loc naşterea este obligat ca, la cererea oricărei persoane, în termen de 24 de ore, să constate naşterea copilului, după care să întocmească şi să elibereze certificatul medical constatator al naşterii copilului, chiar dacă mama nu este înscrisă pe lista cabinetului său. În situaţia în care copilul este părăsit de mamă în maternitate, unitatea medicală are obligaţia să sesizeze

Ghid juridic privind promovarea și respectarea drepturilor copilului

165

Stabilirea numelui şi prenumelui copilului 166

telefonic şi în scris direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului şi organele de poliţie, în termen de 24 de ore de la constatarea dispariţiei mamei. În termen de 5 zile de la sesizare, se întocmeşte un proces-verbal de constatare a părăsirii copilului, semnat de reprezentantul direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului, reprezentantul poliţiei şi al maternităţii; când starea de sănătate a copilului permite externarea, în baza procesului-verbal, direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului va stabili măsura plasamentului în regim de urgenţă pentru copil. În termen de 30 de zile de la întocmirea procesului-verbal, poliţia este obligată să întreprindă verificările specifice privind identitatea mamei şi să comunice rezultatul acestor verificări direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului. În situaţia în care mama este identificată, direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului va asigura consilierea şi sprijinirea acesteia în vederea realizării demersurilor legate de întocmirea actului de naştere. În situaţia în care, în urma verificărilor efectuate de poliţie, nu este posibilă identificarea mamei, direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului transmite serviciului public de asistenţă socială în a cărui rază administrativteritorială s-a produs naşterea dosarul cuprinzând certificatul medical constatator al naşterii, procesul-verbal de constatare a părăsirii copilului, dispoziţia de plasament în regim de urgenţă şi răspunsul poliţiei cu rezultatul verificărilor. În termen de 5 zile de la primirea dosarului, serviciul public de asistenţă socială are obligaţia de a obţine dispoziţia de stabilire a numelui şi prenumelui copilului şi de a face declaraţia de înregistrare a naşterii la serviciul de stare civilă competent. În termen de 24 de ore de la înregistrarea naşterii copilului, serviciul public de asistenţă socială are obligaţia de a transmite direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului actul de înregistrare a naşterii copilului. În cazurile întocmirii actului de naştere al copilului găsit sau părăsit, dacă nu se cunosc numele de familie şi prenumele Ghid juridic privind promovarea și respectarea drepturilor copilului

Întocmirea actului de naştere al copilului părăsit în alte unităţi sanitare Întocmirea actului de naştere al copilului găsit în familie sau într-un loc public

Întocmirea actului de naştere al copilului adoptat

copilului, acestea se stabilesc, prin dispoziţie, de către primarul unităţii administrativ-teritoriale unde se înregistrează naşterea.

În situaţia copilului părăsit de părinţi în alte unităţi sanitare, a cărui naştere nu a fost înregistrată, obligaţia de a realiza demersurile prevăzute de lege pentru înregistrarea naşterii copilului revine serviciului public de asistenţă socială în a cărui rază administrativ-teritorială a fost părăsit acesta, cu respectarea procedurii de mai sus.

În situaţia copilului găsit în familie sau într-un loc public, precum şi a celui părăsit de părinţi în alte unităţi sanitare, a cărui naştere nu a fost înregistrată, obligaţia de a realiza demersurile prevăzute de lege pentru înregistrarea naşterii copilului revine serviciului public de asistenţă socială în a cărui rază administrativ-teritorială a fost găsit sau părăsit copilul. Expertiza medico-legală necesară pentru înregistrarea naşterii copilului este gratuită. În cazul adopţiei se va întocmi un nou act de naştere de către serviciul public comunitar local de evidenţă a persoanelor sau, după caz, de ofiţerul de stare civilă din cadrul primăriei unităţii administrativ-teritoriale în raza căreia se află domiciliul adoptatului ori sediul instituţiei de ocrotire în îngrijirea căreia se găseşte adoptatul. În situaţia în care adoptatorii sunt cetăţeni străini ori cetăţeni români cu domiciliul sau cu reşedinţa în străinătate, noul act de naştere se va întocmi de serviciul public comunitar local de evidenţă a persoanelor sau, după caz, de ofiţerul de stare civilă din cadrul primăriei unităţii administrativteritoriale în raza căreia se află domiciliul celui adoptat ori sediul instituţiei de ocrotire, în cazul copiilor aflaţi în îngrijirea acesteia. În noul act de naştere întocmit, rubrica «Locul naşterii» se va completa cu denumirea unităţii administrativteritoriale unde îşi are sediul serviciul public comunitar local de evidenţă a persoanelor sau, după caz, primăria unde se întocmeşte actul.

Ghid juridic privind promovarea și respectarea drepturilor copilului

167

Condiţii de vârstă privind căsătoria

Condiţii

Organul competent

168

II. Căsătoria Vârsta minimă de căsătorie este de optsprezece ani. Pentru motive temeinice, minorul care a împlinit vârsta de şaisprezece ani se poate căsători în temeiul unui aviz medical, cu încuviinţarea părinţilor săi ori, după caz, a tutorelui şi cu autorizarea direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul. Dacă unul dintre părinţi este decedat sau se află în imposibilitate de a-şi manifesta voinţa, încuviinţarea celuilalt părinte este suficientă. Dacă nu există nici părinţi, nici tutore care să poată încuviinţa căsătoria, este necesară încuviinţarea persoanei sau a autorităţii care a fost abilitată să exercite drepturile părinteşti.

Căsătoria se poate încheia dacă viitorii soţi au împlinit vârsta de 18 ani. Pentru motive temeinice, minorul care a împlinit vârsta de 16 ani se poate căsători în temeiul unui aviz medical, cu încuviinţarea părinţilor săi sau, după caz, a tutorelui şi cu autorizarea instanţei de tutelă în a cărei circumscripţie minorul îşi are domiciliul. În cazul în care unul dintre părinţi refuză să încuviinţeze căsătoria, instanţa de tutelă hotărăşte şi asupra acestei divergenţe, având în vedere interesul superior al copilului. Dacă unul dintre părinţi este decedat sau se află în imposibilitate de a-şi manifesta voinţa, încuviinţarea celuilalt părinte este suficientă. De asemenea, în condiţiile art. 398, este suficientă încuviinţarea părintelui care exercită autoritatea părintească. Dacă nu există nici părinţi, nici tutore care să poată încuviinţa căsătoria, este necesară încuviinţarea persoanei sau a autorităţii care a fost abilitată să exercite drepturile părinteşti. 1. Căsătoria se încheie de către ofiţerul de stare civilă (primarul comunei, oraşului, primarii de sectoare sau primarul general al Municipiului Bucureşti sau delegaţii acestora) la sediul autorităţii administraţiei publice locale a municipiului, sectorului municipiului Bucureşti, oraşului sau comunei în Ghid juridic privind promovarea și respectarea drepturilor copilului

a cărei rază administrativ-teritorială îşi are domiciliul sau reşedinţa unul dintre viitorii soţi. 2. Căsătoria se poate încheia în afara sediului autorităţii administraţiei publice locale, cu aprobarea primarului, dacă din motive temeinice unul dintre soţi se află în imposibilitatea de a se prezenta. 3. Căsătoria nu poate fi dovedită decât prin certificatul de căsătorie, eliberat pe baza actului întocmit în registrul actelor de stare civilă. (Codul Civil - 2009, Legea nr. 273/2004 privind regimul juridic al adopţiei, Legea cu privire la actele de stare civilă nr. 119/1996, Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului)

Ghid juridic privind promovarea și respectarea drepturilor copilului

169

Actul de identitate (CI) Aspecte generale

Condiţia de vârstă privind eliberarea CI

Dovada identităţii

Actul de identitate al persoanei fizice internate 170

Prin act de identitate se înţelege cartea de identitate, cartea electronică de identitate, cartea de identitate provizorie şi buletinul de identitate, aflate în termen de valabilitate. Actul de identitate face dovada identităţii, a cetăţeniei române, a adresei de domiciliu şi, după caz, a adresei de reşedinţă.

Începând cu vârsta de 14 ani, cetăţenilor români li se eliberează acte de identitate. În termen de 15 zile de la împlinirea vârstei de 14 ani, cetăţenii români sunt obligaţi să solicite eliberarea actului de identitate. La împlinirea vârstei de 14 ani, minorul depune cererea pentru eliberarea actului de identitate, însoţit de unul dintre părinţi sau, după caz, de reprezentantul său legal, de persoana desemnată din cadrul centrului specializat aflat sub autoritatea serviciului public de asistenţă socială sau de persoana căreia i-a fost încredinţat în plasament. Actul de identitate se eliberează de către serviciul public comunitar de evidenţă a persoanelor de la locul de domiciliu sau reşedinţă a persoanei fizice, pe baza cererii acesteia sau a reprezentantului său legal. În cazul copilului căruia nu i s-a eliberat primul act de identitate, dovada identităţii se face cu certificatul de naştere. Dovada cetăţeniei acestuia se face cu certificatul de naştere însoţit de actul de identitate sau paşaportul unuia dintre părinţi. În cazul minorului care la împlinirea vârstei de 14 ani se află, în condiţiile legii, în centre specializate aflate sub autoritatea serviciilor publice de asistenţă socială, actul de identitate se eliberează, prin grija acestor servicii, de către serviciile publice comunitare de evidenţă a persoanelor din raza teritorială de competenţă.

Actul de identitate al persoanei fizice internate în instituţii de reeducare şi de protecţie socială se păstrează pe durata Ghid juridic privind promovarea și respectarea drepturilor copilului

Eliberarea unui nou act de identitate

Eliberarea CI provizorie

internării de către administraţia acestor instituţii. Cererea de eliberare a actului de identitate se primeşte şi se soluţionează de către serviciul public comunitar de evidenţă a persoanelor în a cărui rază administrativ-teritorială funcţionează instituţiile respective.

Serviciile publice comunitare de evidenţă a persoanelor eliberează un nou act de identitate în următoarele cazuri: a) la expirarea termenului de valabilitate a actului de identitate care urmează a fi preschimbat; b) dacă s-a modificat numele sau prenumele titularului, data ori locul naşterii, iar în cazul titularului unei cărţi electronice de identitate, şi prenumele părinţilor; c) în cazul schimbării domiciliului; d) în cazul schimbării denumirii sau rangului localităţilor şi străzilor, al renumerotării imobilelor sau rearondării acestora, al înfiinţării localităţilor sau străzilor; e) în cazul atribuirii unui nou C.N.P.; f) în cazul deteriorării actului de identitate; g) în cazul pierderii, furtului sau distrugerii actului de identitate; h) când imaginea facială din actul de identitate nu mai corespunde cu fizionomia titularului; i) în cazul schimbării sexului; j) în cazul anulării;

Cartea de identitate provizorie se eliberează: a) când solicitantul nu prezintă toate documentele necesare pentru eliberarea cărţii de identitate sau a cărţii electronice de identitate; b) când, temporar, nu se poate realiza procedura preluării datelor biometrice; c) în cazul cetăţenilor români cu domiciliul în străinătate, care locuiesc temporar în România; d) când se solicită eliberarea unei cărţi electronice de identitate sau a unei cărţi de identitate, în unul din cazurile prevăzute la art. 19 alin. (1) lit. a), b), e), f), g), h), i) şi j), la cererea cetăţeanului. (Ordonanţă de urgenţă nr. 97/2005 privind evidenţa, domiciliul, reşedinţa şi actele de identitate ale cetăţenilor români)

Ghid juridic privind promovarea și respectarea drepturilor copilului

171

Paşaportul Dreptul la liberă circulaţie al copiilor

Condiţia de vârstă privind eliberarea paşaportului simplu

172

Copiii, cetăţenii români, pot călători în străinătate numai însoţiţi, cu acordul părinţilor ori al reprezentanţilor legali, în condiţiile prezentei legi. În sensul prezentei legi, prin reprezentant legal se înţelege persoana desemnată, potrivit legii, să exercite drepturile şi să îndeplinească obligaţiile părinteşti faţă de copil. Minorilor aflaţi în străinătate neînsoţiţi de părinţi li se poate elibera un titlu de călătorie fără acordul acestora, în vederea întoarcerii în ţară.

Minorilor cetăţeni români care nu se află în una dintre situaţiile de suspendare a exercitării dreptului la libera circulaţie în străinătate li se eliberează paşapoarte simple sau paşapoarte simple electronice în următoarele condiţii: a) în cazul minorului care nu a împlinit vârsta de 14 ani, numai la cererea ambilor părinţi, a părintelui supravieţuitor, a părintelui căruia i-a fost încredinţat prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă şi irevocabilă sau, după caz, a reprezentantului legal; b) în cazul minorului care a împlinit vârsta de 14 ani, la cererea acestuia, numai cu acordul ambilor părinţi, a părintelui supravieţuitor, a părintelui căruia i-a fost încredinţat prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă şi irevocabilă sau, după caz, a reprezentantului legal. Emiterea paşaportului simplu sau a paşaportului simplu electronic pentru minor, în situaţia în care există neînţelegeri între părinţi cu privire la exprimarea acordului ori unul dintre părinţi se află în imposibilitatea de a-şi exprima voinţa, (cu excepţia situaţiei când minorul urmează să se deplaseze în străinătate pentru studii ori pentru a participa la concursuri oficiale sau pentru a urma un tratament medical fără de care viaţa ori sănătatea îi este pusă în pericol), se efectuează numai după soluţionarea acestor situaţii de către instanţa de judecată, care se pronunţă în condiţiile legii. Ghid juridic privind promovarea și respectarea drepturilor copilului

Ieşirea din ţară a copiilor (art. 30, alin. 1 din Legea nr. 248/2005)

Organele poliţiei de frontieră permit ieşirea din România a cetăţenilor români minori numai dacă sunt însoţiţi de o persoană fizică majoră, în următoarele cazuri: a) minorului care este titular al unui document de călătorie individual ori, după caz, al unei cărţi de identitate şi călătoreşte în străinătate însoţit de ambii părinţi i se permite ieşirea în aceleaşi condiţii şi împreună cu aceştia; b) minorului care este titular al unui document de călătorie individual ori, după caz, al unei cărţi de identitate şi călătoreşte în străinătate împreună cu unul dintre părinţi i se permite ieşirea în aceleaşi condiţii şi împreună cu acesta numai dacă părintele însoţitor prezintă o declaraţie a celuilalt părinte din care să rezulte acordul acestuia cu privire la efectuarea călătoriei respective în statul sau în statele de destinaţie, precum şi cu privire la perioada acesteia sau, după caz, face dovada decesului celuilalt părinte; c) minorului care este titular al unui document de călătorie individual ori, după caz, al unei cărţi de identitate şi care călătoreşte în străinătate împreună cu unul dintre părinţi i se permite ieşirea în aceleaşi condiţii şi împreună cu acesta, fără a mai fi necesară declaraţia celuilalt părinte, numai dacă părintele însoţitor face dovada faptului că i-a fost încredinţat prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă şi irevocabilă sau că exercită singur autoritatea părintească în temeiul unei hotărâri judecătoreşti rămase definitivă şi irevocabilă ori în temeiul unei hotărâri judecătoreşti rămase definitivă pentru procesele începute cu data de 15 februarie 2013; d) minorului care este titular al unui document de călătorie individual sau, după caz, al unei cărţi de identitate şi care călătoreşte însoţit de o altă persoană fizică majoră i se permite ieşirea în aceleaşi condiţii şi împreună cu aceasta numai dacă persoana însoţitoare prezintă o declaraţie a ambilor părinţi sau, după caz, a părintelui căruia i-a fost încredinţat prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă şi irevocabilă, a părintelui care exercită singur autoritatea părintească în temeiul unei hotărâri judecătoreşti rămase definitivă şi irevocabilă ori în temeiul unei hotărâri judecătoreşti rămase definitivă pentru procesele începute cu data de 15 februarie 2013, a părintelui supravieţuitor sau

Ghid juridic privind promovarea și respectarea drepturilor copilului

173

(art. 30, alin. 2 - Legea nr. 248/2005

(art. 30, alin. 3 - Legea nr. 248/2005

Menţiuni în declaraţia părinţilor

174

a reprezentantului său legal, care să cuprindă acordul acestora cu privire la efectuarea călătoriei respective de către minor, la statul sau statele de destinaţie, la perioada în care urmează să se desfăşoare călătoria, precum şi datele de identitate a însoţitorului respectiv. În situaţiile prevăzute la lit. b)-d) nu este necesară declaraţia părintelui decăzut din drepturile părinteşti sau, după caz, declarat dispărut, în condiţiile legii, dacă însoţitorul face dovada în acest sens, cu excepţia cazului în care ambii părinţi se află în această situaţie, când este obligatorie declaraţia reprezentantului legal al minorului. Prin derogare de la lit. b)-d), organele poliţiei de frontieră permit ieşirea din România a minorilor însoţiţi, numai în următoarele situaţii: a) în cazul în care însoţitorul argumentează necesitatea călătoriei în străinătate prin faptul că minorul urmează să beneficieze de un tratament medical care nu este posibil pe teritoriul României şi fără de care viaţa sau sănătatea îi este pusă în mod grav în pericol, cu condiţia să prezinte documente doveditoare în acest sens, emise sau avizate de autorităţile medicale române, din care să rezulte perioada şi statul sau statele în care urmează să se acorde tratamentul medical respectiv, chiar dacă nu există acordul ambilor părinţi, al celuilalt părinte, al părintelui supravieţuitor sau al reprezentantului legal; b) în cazul în care însoţitorul face dovada că minorul se deplasează pentru studii sau concursuri oficiale, prin prezentarea unor documente corespunzătoare, din care să rezulte perioada şi statul sau statele în care se vor desfăşura aceste studii sau concursuri, chiar dacă există acordul doar al unuia dintre părinţi.

Pe lângă informaţiile prevăzute mai sus la lit. d), declaraţia părinţilor, a părintelui căruia i-a fost încredinţat minorul prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă şi irevocabilă, a părintelui care exercită singur autoritatea părintească în temeiul unei hotărâri judecătoreşti rămase definitivă şi irevocabilă ori în temeiul unei hotărâri judecătoreşti rămase definitivă pentru procesele începute cu data de 15 februarie 2013, a părintelui supravieţuitor sau a reprezentantului legal, după caz, trebuie să Ghid juridic privind promovarea și respectarea drepturilor copilului

Întreruperea călătoriei copiilor

cuprindă şi următoarele menţiuni: a) scopul deplasării; b) ruta urmată până în statul de destinaţie; c) indicarea faptului dacă minorul urmează să rămână în statul de destinaţie, caz în care trebuie menţionată persoana căreia urmează a-i fi încredinţat minorul, sau dacă urmează să se reîntoarcă împreună cu un însoţitor, ale cărui date de identitate trebuie indicate, în cazul în care acesta este o altă persoană decât cea cu care iese din România. Poate avea calitatea de însoţitor şi o persoană anume desemnată din cadrul unei societăţi comerciale autorizate, în condiţiile legii, să desfăşoare activităţi de transport internaţional de persoane. Organele poliţiei de frontieră vor permite ieşirea din România a minorilor însoţiţi numai dacă se constată că se respectă informaţiile prevăzute la lit. b) şi c) şi cele referitoare la însoţitor, perioada deplasării şi ruta care trebuie urmată, sau dacă se constată că ruta aleasă pentru deplasare şi momentul prezentării la ieşirea din ţară se justifică în raport cu destinaţia, respectiv cu perioada deplasării. Declaraţiile prevăzute la lit. b)-d) trebuie redactate în două exemplare şi trebuie să fie autentificate în ţară de notarul public, iar în străinătate, de misiunile diplomatice sau oficiile consulare ale României ori, dacă au fost date în faţa autorităţilor străine, să îndeplinească condiţiile de supralegalizare prevăzute de lege sau să aibă aplicată apostila conform Convenţiei cu privire la suprimarea cerinţei supralegalizării actelor oficiale străine, adoptată la Haga la 5 octombrie 1961, la care România a aderat prin Ordonanţa Guvernului nr. 66/1999, aprobată prin Legea nr. 52/2000, cu modificările ulterioare. Un exemplar al declaraţiei se păstrează de către însoţitor, iar al doilea exemplar însoţeşte paşaportul minorului. În situaţia în care organele poliţiei de frontieră constată că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de prezenta lege pentru ca minorul să iasă din România, vor întrerupe călătoria acestuia. Dacă minorul nu este însoţit de cel puţin unul dintre părinţi, vor proceda la informarea imediată a acestora, punându-le în

Ghid juridic privind promovarea și respectarea drepturilor copilului

175

176

vedere să îl preia de îndată ce este posibil. În cazul în care nu este posibilă informarea părinţilor, organele poliţiei de frontieră vor anunţa de îndată Direcţia Generală Protecţia Copilului, care va iniţia procedura aplicabilă minorilor neînsoţiţi, potrivit legii. Organele poliţiei de frontieră vor întrerupe, de asemenea, călătoria minorului, chiar dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute mai sus, în următoarele situaţii: a) însoţitorul este cetăţean străin şi nu face dovada faptului că are dreptul să se reîntoarcă în România, deşi în declaraţia părinţilor sau, după caz, a reprezentantu lui legal se menţionează că minorul se va reîntoarce împreună cu acelaşi însoţitor; b) însoţitorul a săvârşit anterior una dintre infracţiunile următoare, cu excepţia cazului în care a fost reabilitat pentru această infracţiune: 1. omor, omor calificat, omor deosebit de grav; 2. infracţiuni privitoare la viaţa sexuală; 3. cerşetorie; 4. lipsire de libertate în mod ilegal; 5. sclavie; 6. prostituţie; 7. proxenetism; 8. infracţiuni privind traficul de droguri sau precursori; 9. infracţiuni privind traficul de persoane şi infracţiuni în legătură cu traficul de persoane; 10. trafic de migranţi; 11. trafic de ţesuturi sau organe umane; 12. infracţiuni de terorism; c) însoţitorul este cetăţean străin şi părăseşte teritoriul României ca urmare a unei decizii de îndepărtare de pe teritoriul României, dispusă în condiţiile legii, cu excepţia cazului în care este părinte al minorului şi există acordul celuilalt părinte, dat în condiţiile prevăzute la art. 30; d) însoţitorului sau, după caz, minorului i-a fost limitat, în condiţiile prezentei legi, exerciţiul dreptului la liberă circulaţie în străinătate pentru statul de destinaţie ori pentru un stat care urmează să fie tranzitat, în perioada în care urmează să călătorească împreună; e) însoţitorul nu este persoana căreia i-a fost încredinţată de Ghid juridic privind promovarea și respectarea drepturilor copilului

Obligaţiile însoţitorului

către instanţă supravegherea minorului, atunci când faţă de acesta s-a dispus măsura educativă a libertăţii supravegheate, în condiţiile legii penale; f) minorul refuză să iasă din ţară, dacă a împlinit vârsta de 14 ani. Ieşirea din România a minorilor, în situaţia în care există neînţelegeri între părinţi cu privire la exprimarea acordului ori unul dintre părinţi se află în imposibilitatea de a-şi exprima voinţa, cu excepţia situaţiilor prevăzute la art. 30 alin. (2) şi (3), se permite numai după soluţionarea neînţelegerilor de către instanţa de judecată, în condiţiile legii.

Până la preluarea minorului de către părinte sau, după caz, de către o altă persoană, în condiţiile prezentei legi, însoţitorul care călătoreşte în străinătate în condiţiile prezentei legi împreună cu acesta, are următoarele obligaţii: a) să acorde îngrijire şi supraveghere minorului pe toată durata deplasării; b) să nu abandoneze minorul; c) să nu încredinţeze minorul altei persoane decât părintelui, reprezentantului legal sau, după caz, persoanei prevăzute la art. 30 alin. (4) lit. c) ori, în cazuri deosebite, autorităţilor străine competente în domeniul acordării de asistenţă şi protecţie pentru minori; d) să respecte scopul, ruta şi durata deplasării menţionate în declaraţia prevăzută la art. 30 alin. (1) lit. d), cu excepţia situaţiei când există acordul ulterior al acestora cu privire la schimbările intervenite; e) în cazul dispariţiei minorului pe perioada deplasării în străinătate, să anunţe de îndată autorităţile competente de pe teritoriul statului unde s-a produs evenimentul, precum şi cea mai apropiată reprezentanţă diplomatică sau oficiu consular al României, solicitând eliberarea unei adeverinţe în acest sens; f) să informeze de îndată ce este posibil cea mai apropiată reprezentanţă diplomatică sau oficiu consular al României, în cazul apariţiei unei situaţii obiective de natură să întrerupă călătoria, să schimbe ruta, să depăşească durata călătoriei indicate de părinţi sau de reprezentantul legal;

Ghid juridic privind promovarea și respectarea drepturilor copilului

177

Organul competent

Contravenții

g) în cazul în care nu este posibilă încredinţarea minorului persoanei prevăzute la art. 30 alin. (4) lit. c), să anunţe imediat cea mai apropiată reprezentanţă diplomatică sau oficiu consular al României, în vederea reunificării familiale a minorului sau, după caz, să se reîntoarcă în România cu acesta. În situaţiile prevăzute la alin. (1) lit. e)-g), misiunea diplomatică sau oficiul consular sesizat are obligaţia de a informa imediat, direct sau prin intermediul Direcţiei generale afaceri consulare din cadrul Ministerului Afacerilor Externe, atât Inspectoratul General al Poliţiei Române, cât şi Direcţia Generală de Paşapoarte din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor, în vederea anunţării părinţilor ori a reprezentantului legal al minorului în legătură cu evenimentul produs. Minorul care călătoreşte în străinătate însoţit de cel puţin unul dintre părinţi sau de reprezentantul său legal nu poate fi încredinţat de către acesta unei persoane de pe teritoriul altui stat, atunci când faţă de minor s-a dispus măsura educativă a libertăţii supravegheate, în condiţiile legii penale. Cererile pentru eliberarea paşaportului simplu ori a paşaportului simplu electronic cu menţionarea ţării de domiciliu se soluţionează, după caz, de serviciile publice comunitare pentru eliberarea şi evidenţa paşapoartelor simple sau de Direcţia Generală de Paşapoarte.

Următoarele fapte constituie contravenţii: • nerespectarea condiţiei privind păstrarea paşapoartelor simple, paşapoartelor simple electronice sau a paşapoartelor simple temporare ale minorilor care nu au împlinit vârsta de 14 ani de către părinţi, reprezentanţi legali sau însoţitori; • nerespectarea prevederilor de la lit. d) de către însoţitorul minorului, cu excepţia situaţiei în care a existat acordul părintelui sau, după caz, al reprezentantului legal. (Lege nr. 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate)

178

Ghid juridic privind promovarea și respectarea drepturilor copilului

Numele de familie şi prenumele copilului Numele copilului din căsătorie

Numele copilului din afara căsătoriei

Numele copilului adoptat* (cf. Noului Cod Civil

Copilul din căsătorie primeşte numele de familie comun al părinţilor. Dacă părinţii nu au nume de familie comun sau există neconcordanţă între prenumele copilului trecut în certificatul medical constatator al naşterii şi declaraţia verbală a declarantului, întocmirea actului de naştere se face pe baza declaraţiei scrise şi semnate de ambii părinţi, din care să rezulte numele de familie şi prenumele copilului. În caz de neînţelegere între părinţi, va decide primarul unităţii administrativ-teritoriale de la locul înregistrării naşterii, prin dispoziţie.

Copilul din afara căsătoriei dobândeşte numele de familie al aceluia dintre părinţi faţă de care filiaţia a fost mai întâi stabilită. În cazul în care filiaţia a fost stabilită ulterior şi faţă de celălalt părinte, instanţa judecătorească va putea da încuviinţare copilului să poarte numele acestuia din urmă. În cazul în care copilul a fost recunoscut în acelaşi timp de ambii părinţi, el va lua numele de familie al unuia dintre ei ori numele lor reunite. Copilul adoptat dobândeşte prin adopţie numele de familie al celui care adoptă. Dacă adopţia se face de către 2 soţi ori de către soţul care adoptă copilul celuilalt soţ, iar soţii au nume comun, copilul adoptat poartă acest nume. În cazul în care soţii nu au nume de familie comun, ei sunt obligaţi să declare instanţei care încuviinţează adopţia numele pe care acesta urmează să îl poarte. Dacă soţii nu se înţeleg, hotărăşte instanţa. Dispoziţiile art. 264 rămân aplicabile. Pentru motive temeinice, instanţa, încuviinţând adopţia, la cererea adoptatorului sau a familiei adoptatoare şi cu consimţământul copilului care a împlinit vârsta de 10 ani, poate dispune schimbarea prenumelui copilului adoptat. În cazul adopţiei unei persoane căsătorite, care poartă un nume comun cu celălalt soţ, soţul adoptat poate lua numele adop-

Ghid juridic privind promovarea și respectarea drepturilor copilului

179

Numele şi prenumele copilului găsit* Schimbarea numelui şi prenumelui copilului

Prenumele copilului

tatorului, cu consimţământul celuilalt soţ, dat în faţa instanţei care încuviinţează adopţia. Pe baza hotărârii definitive de încuviinţare a adopţiei, serviciul de stare civilă competent întocmeşte, în condiţiile legii, un nou act de naştere al copilului, în care adoptatorii vor fi trecuţi ca fiind părinţii săi fireşti. Vechiul act de naştere se păstrează, menţionându-se pe marginea acestuia întocmirea noului act. De asemenea, adoptatul redobândeşte numele de familie şi, după caz, prenumele avut înainte de încuviinţarea adopţiei. Cu toate acestea, pentru motive temeinice, instanţa poate încuviinţa ca acesta să păstreze numele dobândit prin adopţie. În cazurile întocmirii actului de naştere al copilului găsit sau părăsit, dacă nu se cunosc numele de familie şi prenumele copilului, acestea se stabilesc, prin dispoziţie, de către primarul unităţii administrativ-teritoriale unde se înregistrează naşterea.

Numele se poate schimba pe cale administrativă. Pentru copil, cererea de schimbare a numelui se face, după caz, de părinţi sau, de reprezentantul său legal. Dacă părinţii nu se înţeleg cu privire la schimbarea numelui copilului, decizia va fi luată de instanţa de judecată. În cazul în care copilul a împlinit vârsta de 14 ani, cererea va fi semnată şi de acesta. Schimbarea numelui de familie al copilului se poate cere odată cu schimbarea numelui de familie al părinţilor sau pentru motive temeinice, şi separat. Schimbarea prenumelui copilului se poate cere oricând. Prenumele se stabileşte la data înregistrării naşterii, pe baza declaraţiei de naştere făcută de cel care declară naşterea, sub rezerva declaraţiei scrise şi a celuilalt părinte, dacă există neconcordanţă între declaraţia de naştere şi declaraţia de naştere verbală făcută de cel care declară naşterea.

(Legea cu privire la actele de stare civilă nr. 119/1996, Codul Civil - 2009)

180

Ghid juridic privind promovarea și respectarea drepturilor copilului

Domiciliul copilului Domiciliul copilului

Decizia instanței de tutelă

Domiciliul copilului care nu a dobândit capacitate deplină de exercițiu în condițiile prevăzute de lege este la părinții săi sau la acela dintre părinți la care el locuiește în mod statornic.

În cazul în care părinții au domicilii separate și nu se înțeleg la care dintre ei va avea domiciliul copilul, instanța de tutelă, ascultându-i pe părinți, precum și pe copil, daca acesta a împlinit vârsta de 10 ani, va decide ținând seama de interesele copilului. Până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești, copilul este prezumat că are domiciliul la părintele la care locuiește în mod statornic. Prin excepție, în situațiile prevăzute de lege, domiciliul copilului poate fi la bunici, la alte rude ori persoane de încredere, cu consimțământul acestora. De asemenea, domiciliul minorului poate fi și la o instituție de ocrotire. Domiciliul minorului, în cazul în care numai unul dintre părinții săi îl reprezintă ori în cazul în care se află sub tutelă, precum și domiciliul persoanei puse sub interdicție judecătorească este la reprezentantul legal. Domiciliul copilului lipsit, temporar sau definitiv, de ocrotirea părinților săi și supus unor măsuri de protecție specială, în cazurile prevăzute de lege, se află la instituția, la familia sau la persoanele cărora le-a fost dat în plasament. Codul Civil - 2009)

Ghid juridic privind promovarea și respectarea drepturilor copilului

181

Cetăţenia copilului Dobândirea cetăţeniei

Dobândirea cetăţeniei prin naştere

Dobândirea cetăţeniei prin adopţie

Dobândirea cetăţeniei prin acordarea la cerere 182

Cetăţenia română a copilului se dobândeşte prin: • naştere; • adopţie; • acordarea la cerere;

Copiii născuţi pe teritoriul României, din părinţi cetăţeni români, sunt cetăţeni români. Sunt, de asemenea, cetăţeni români cei care: • s-au născut pe teritoriul statului român, chiar dacă numai unul dintre părinţi este cetăţean român; • s-au născut în străinătate şi ambii părinţi sau numai unul dintre ei are cetăţenia română. Copilul găsit pe teritoriul statului român este cetăţean român, dacă nici unul dintre părinţi nu este cunoscut. Cetăţenia română se dobândeşte de către copilul cetăţean străin sau fără cetăţenie prin adopţie, dacă adoptatorii sunt cetăţeni români, iar adoptatul nu a împlinit vârsta de 18 ani. În cazul în care numai unul din adoptatori este cetăţean român, cetăţenia adoptatului minor va fi hotărâtă, de comun acord, de către adoptatori. În situaţia în care adoptatorii nu cad de acord, instanţa judecătorească competentă să încuviinţeze adopţia va decide asupra cetăţeniei copilului, ţinând seama de interesele acestuia. În cazul copilului care a împlinit vârsta de 14 ani este necesar consimţământul acestuia. Dacă adopţia se face de către o singură persoană, iar aceasta este cetăţean român, copilul dobândeşte cetăţenia adoptatorului. În cazul declarării nulităţii adopţiei, copilul care nu a împlinit vârsta de 18 ani este considerat că nu a fost niciodată cetăţean român, dacă domiciliază în străinătate sau dacă părăseşte ţara pentru a domicilia în străinătate.

Copilul născut din părinţi cetăţeni străini sau fără cetăţenie şi care nu a împlinit vârsta de 18 ani dobândeşte cetăţenia română Ghid juridic privind promovarea și respectarea drepturilor copilului

Redobândirea cetăţeniei

Dovada cetăţeniei

odată cu părinţii săi. În cazul în care numai unul dintre părinţi dobândeşte cetăţenia română, părinţii vor hotărî, de comun acord, cu privire la cetăţenia copilului. În situaţia în care părinţii nu cad de acord, tribunalul în raza căruia se află domiciliul copilului va decide, ţinând seama de interesele acestuia. În cazul în care copilul a împlinit vârsta de 14 ani este necesar şi consimţământul acestuia. Este obligatorie ascultarea de către instanţă a copilului care a împlinit vârsta de 10 ani. Copilul dobândeşte cetăţenia română pe aceeaşi dată cu părintele său.

Părinţii care se repatriază şi solicită redobândirea cetăţeniei române hotărăsc şi în privinţa cetăţeniei copiilor lor minori. În situaţia în care părinţii nu cad de acord, tribunalul de la domiciliul minorului va decide, ţinând seama de interesele acestuia. În cazul copilului care a împlinit vârsta de 14 ani este necesar consimţământul acestuia. Este obligatorie ascultarea de către instanţă a copilului care a împlinit vârsta de 10 ani. Începând cu data de 1 ianuarie 2010, în vederea înregistrării cererilor de redobândire sau acordare a cetăţeniei române, se vor înfiinţa birouri teritoriale în subordinea Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie. Dovada cetăţeniei române se face cu cartea de identitate, paşaportul sau certificatul de naștere. Cetăţenia copilului până la vârsta de 14 ani se face cu certificatul său de naştere, însoţit de cartea de identitate sau paşaportul oricăruia dintre părinţi. În cazul în care copilul este înscris în cartea de identitate sau în paşaportul unuia dintre părinţi, dovada cetăţeniei se face cu oricare din aceste acte. Dacă dovada cetăţeniei copilului până la vârsta de 14 ani nu se poate face în condiţiile alineatului precedent, dovada se va putea face cu certificatul eliberat de serviciile de evidenţă a populaţiei. Dovada cetăţeniei copiilor găsiţi se face, până la vârsta de 14 ani, cu certificatul de naştere. (Legea nr. 21/1991 cu privire la cetăţenia română, republicată în MO nr. 98 din 6 martie 2000, Constituţia României, Legea 272/2004 privind promovarea şi protecţia drepturilor copilului, Ordonanţă de urgenţă nr. 5/2010 pentru înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie)

Ghid juridic privind promovarea și respectarea drepturilor copilului

183

Livretul de familie Aspecte generale

Eliberarea livretului de familie

Modificarea livretului de familie

Eliberarea duplicatului

Livretul de familie este un act care reflectă componenţa familiei, filiaţia copiilor şi situaţia lor juridică faţă de reprezentanţii legali. Titular al livretului de familie este familia.

Livretul de familie se eliberează, gratuit, de către serviciul de stare civilă al consiliului local în a cărui rază teritorială are domiciliul reprezentantul familiei. Livretul de familie se eliberează cu ocazia oficierii căsătoriei şi se semnează de către primar sau de delegatul acestuia. Livretul de familie se eliberează şi la cererea scrisă a reprezentantului familiei, pe baza datelor din certificatul de căsătorie, actele de identitate ale soţilor, certificatele de naştere ale copiilor, certificatul de deces al unuia dintre soţi sau copii, hotărârile judecătoreşti de desfacere a căsătoriei prin divorţ ori din documentele care atestă modificarea relaţiilor de autoritate parentală, plasament familial al copiilor şi, după caz, adopţia copiilor, dacă la oficierea căsătoriei nu exista obligaţia legală privind eliberarea livretului.

În cazul în care componenţa familiei, filiaţia copiilor sau situaţia lor juridică faţă de reprezentanţii legali se schimbă, modificarea livretului de familie se face de către serviciul de stare civilă al consiliului local din localitatea de domiciliu. În caz de pierdere, furt, deteriorare sau distrugere, serviciul de stare civilă al consiliului local eliberează un duplicat al livretului de familie, pe baza declaraţiei pe propria răspundere a reprezentantului familiei. În situaţia desfacerii căsătoriei prin divorţ sau a anulării acesteia, livretul de familie se retrage şi se anulează, eliberându-se un nou livret de familie părintelui căruia i-au fost încredinţaţi copii sau, după caz, ambilor părinţi când aceştia formează fiecare o familie împreună cu copiii încredinţaţi.

(Hotărâre nr. 495/1997 privind conţinutul, eliberarea şi actualizarea livretului de familie) 184

Ghid juridic privind promovarea și respectarea drepturilor copilului

Filiaţia Dovada filiaţiei faţă de mamă

Recunoaşterea filiaţiei

Acţiunea în justiţie a copilului pentru stabilirea filiaţiei faţă de mamă

Acţiunea în stabilirea maternităţii

Filiaţia faţă de tată

I. Filiaţia faţă de mamă Filiaţia faţă de mamă rezultă din faptul naşterii. Ea se dovedeşte prin certificatul constatator al naşterii. ea se poate stabili si prin recunoastere sau prin hotarare judecatoreasca.

Dacă naşterea nu a fost înregistrată în registrul de stare civilă ori dacă copilul a fost trecut în registrul de stare civilă ca născut din părinţi necunoscuţi, mama poate recunoaşte pe copil. Recunoaşterea se poate face fie prin declaraţie la serviciul de stare civilă, fie printr-un înscris autentic, fie prin testament. În nici una din situaţii, recunoaşterea nu se poate revoca. Acţiunea pentru stabilirea filiaţiei faţă de mamă aparţine numai copilului; ea poate fi pornită de reprezentantul legal, în cazul în care copilul este minor sau pus sub interdicţie. Dreptul de a porni acţiunea pentru stabilirea filiaţiei faţă de mamă nu trece asupra moştenitorilor copilului; ei pot continua acţiunea pornită de acesta. Acţiunea pentru stabilirea filiaţiei faţă de mamă poate fi pornită şi împotriva moştenitorilor pretinsei mame. Acţiunea nu se prescrie în timpul vieţii copilului. În cazul în care, din orice motiv, dovada filiaţiei faţă de mamă nu se poate face prin certificatul constatator al naşterii ori în cazul în care se contestă realitatea celor cuprinse în certificatul constatator al naşterii, filiaţia faţă de mamă se poate stabili printr-o acţiune în stabilirea maternităţii, în cadrul căreia pot fi administrate orice mijloace de probă.

II. Filiaţia faţă de tată Copilul născut în timpul căsătoriei are ca tată pe soţul mamei. Copilul născut după desfacerea, declararea nulităţii sau anularea căsătoriei are ca tată pe fostul soţ al mamei, dacă a fost conceput în timpul căsătoriei şi naşterea a avut loc înainte ca mama să se

Ghid juridic privind promovarea și respectarea drepturilor copilului

185

Filiaţia faţă de tată

Acţiunea în tăgada paternităţii

Recunoaşterea filiaţiei faţă de tată

Contestarea recunoaşterii filiaţiei

Acţiunea în stabilirea paternităţii

186

fi recăsătorit.

Filiaţia faţă de tatăl din căsătorie se stabileşte prin efectul prezumţiei de paternitate. Filiaţia faţă de tatăl din afara căsătoriei se stabileşte prin recunoaştere sau prin hotărâre judecătorească, după caz.

Acțiunea în tăgada paternității introdusă de către cel care se pretinde tată biologic poate fi admisă numai dacă acesta face dovada paternității sale față de copil. Acţiunea în tăgada paternităţii poate fi pornită de soţul mamei, de mamă, de tatăl biologic, precum şi de copil; moştenitorii pot continua acţiunea pornită de el. Soțul mamei poate introduce acțiunea în tăgada paternității în termen de 3 ani, care curge fie de la data la care soțul a cunoscut că este prezumat tată al copilului, fie de la o dată ulterioară, când a aflat ca prezumția nu corespunde realității. Copilul conceput şi născut în afara căsătoriei poate fi recunoscut de către tatăl său; după moartea copilului, acesta poate fi recunoscut numai dacă a lăsat descendenţi fireşti. Recunoaşterea se face prin declaraţie depusă la serviciul de stare civilă, fie odată cu înregistrarea naşterii, fie după această dată; recunoaşterea poate fi făcută şi prin înscris autentic sau testament. Recunoaşterea, chiar făcută prin testament, nu se poate revoca. Recunoaşterea care nu corespunde adevărului poate fi contestată de orice persoană interesată. Dacă recunoaşterea este contestată de celălalt părinte, de copilul recunoscut sau de descendenţii acestuia, dovada paternităţii este în sarcina autorului recunoaşterii sau a moştenitorilor săi. Acţiunea în stabilirea paternităţii din afara căsătoriei aparţine copilului şi se porneşte în numele lui de către mamă, chiar dacă este minoră, sau de către reprezentantul lui legal. Paternitatea se prezumă dacă se dovedeşte că pretinsul tată a convieţuit cu mama copilului în perioada timpului legal al concepţiunii. Ghid juridic privind promovarea și respectarea drepturilor copilului

Timpul legal al concepţiunii

Posesia de stat

Prezumţia este înlăturată dacă pretinsul tată dovedeşte că este exclus ca el să îl fi conceput pe copil. Dreptul la acţiunea în stabilirea paternităţii nu se prescrie în timpul vieţii copilului.

Timpul cuprins între a trei sutea şi a o sută optzecea zi dinaintea naşterii copilului este timpul legal al concepţiunii. El se calculează zi cu zi. Prin mijloace de probă ştiinţifice se poate face dovada concepţiunii copilului într-o anumită perioadă din intervalul de timp prevăzut de lege sau chiar în afara acestui interval.

Posesia de stat este starea de fapt care indică legăturile de filiaţie şi rudenie dintre copil şi familia din care se pretinde că face parte. Ea constă, în principal, în oricare dintre următoarele împrejurări: a) o persoană se comportă faţă de un copil ca fiind al său, îngrijindu-se de creşterea şi educarea sa, iar copilul se comportă faţă de această persoană ca fiind părintele său; b) copilul este recunoscut de către familie, în societate şi, când este cazul, de către autorităţile publice, ca fiind al persoanei despre care se pretinde că este părintele său; c) copilul poartă numele persoanei despre care se pretinde că este părintele său. Posesia de stat trebuie să fie continuă, paşnică, publică şi neechivocă. Nicio persoană nu poate reclama o altă filiaţie faţă de mamă decât aceea ce rezultă din actul său de naştere şi posesia de stat conformă cu acesta. Nimeni nu poate contesta filiaţia faţă de mamă a persoanei care are o posesie de stat conformă cu actul său de naştere. Cu toate acestea, dacă printr-o hotărâre judecătorească s-a stabilit că a avut loc o substituire de copil ori că a fost înregistrată ca mamă a unui copil o altă femeie decât aceea care l-a născut, se poate face dovada adevăratei filiaţii cu orice mijloc de probă.

(Codul Civil - 2009, Lege nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil)

Ghid juridic privind promovarea și respectarea drepturilor copilului

187

Drepturile copiilor refugiaţi sau afectaţi de conflicte armate Formele de protecţie a străinilor

Membrii de familie

188

Străinilor (cetăţeni străini sau apatrizi) li se poate acorda una dintre următoarele forme de protecţie: a) statutul de refugiat; b) protecţie subsidiară; c) protecţie umanitară temporară. Statutul de refugiat este forma de protecţie recunoscută de statul român cetăţeanului străin sau apatridului care îndeplineşte condiţiile prevăzute în Convenţia privind statutul refugiaţilor, încheiată la Geneva la 28 iulie 1951, denumită în continuare Convenţia de la Geneva, la care România a aderat prin Legea nr. 46/1991 pentru aderarea României la Convenţia privind statutul refugiaţilor, precum şi la Protocolul privind statutul refugiaţilor. Protecţia subsidiară este forma de protecţie acordată de statul român cetăţeanului străin sau apatridului pentru alte motive decât cele prevăzute în Convenţia de la Geneva. Protecţia temporară este procedura cu caracter excepţional menită să asigure, în cazul unui flux masiv sau al unui flux masiv iminent de persoane strămutate din ţări terţe care nu se pot întoarce în ţara de origine, protecţie imediată şi temporară unor astfel de persoane, în special dacă există şi riscul ca sistemul de azil să nu poată procesa acest flux fără efecte adverse pentru funcţionarea sa eficientă, în interesul persoanelor în cauză şi al altor persoane care au nevoie de protecţie. Minorii care au dobândit o formă de protecţie în România beneficiază de alocaţia de stat pentru copii, în aceleaşi condiţii stabilite de lege pentru copiii români. În măsura în care, la data depunerii cererii de către solicitantul principal, familia există în ţara de origine, următorii membri de familie ai beneficiarului statutului de refugiat sau al protecţiei subsidiare: (i) soţul sau, după caz, soţia beneficiarului statutului de refugiat sau al protecţiei subsidiare;

Ghid juridic privind promovarea și respectarea drepturilor copilului

Monirul neînsoţit

Persoane nestrămutate

Principii

(ii) copiii minori ai beneficiarului statutului de refugiat sau al protecţiei subsidiare, aflaţi în întreţinerea acestuia, cu condiţia ca aceştia să fie necăsătoriţi, indiferent dacă sunt din căsătorie ori din afara acesteia sau adoptaţi potrivit legislaţiei naţionale a ţării de origine.

Minorul neînsoţit este copilul, cetăţean străin sau apatrid, care a ajuns în România neînsoţit de părinţi sau de un reprezentant legal ori care nu se află în îngrijirea unei alte persoane, potrivit legii, precum şi minorul care este lăsat neînsoţit după ce a intrat pe teritoriul României.

Persoanele strămutate sunt cetăţeni ai ţărilor terţe sau apatrizi care au fost nevoiţi să îşi părăsească ţările ori regiunile de origine sau au fost evacuaţi, în special ca răspuns al apelului organizaţiilor internaţionale, şi care nu se pot întoarce în condiţii de siguranţă datorită situaţiei care persistă în acea ţară, care se pot încadra în domeniul de aplicare a art. 1 lit. A din Convenţia de la Geneva sau a altor instrumente naţionale ori internaţionale pe care România este obligată să le respecte, prin care se acordă protecţie internaţională, în special: (i) persoane care au părăsit zone de conflict armat sau de violenţă generalizată; (ii) persoane expuse riscurilor majore sau care au fost victime ale încălcărilor sistematice ori generalizate ale drepturilor lor. Nediscriminarea. Legea se aplică fără discriminare, indiferent de rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV sau apartenenţă la o categorie defavorizată, de situaţia materială, de statutul la naştere ori de statutul dobândit sau de orice altă distincţie. Nereturnarea. Solicitantul de azil este cetăţeanul străin sau apatridul care şi-a manifestat voinţa de a obţine o formă de protecţie în România, atât timp cât cererea sa nu a fost soluţionată printr-o hotărâre irevocabilă. Autorităţile române asigură accesul la

Ghid juridic privind promovarea și respectarea drepturilor copilului

189

190

procedura de azil oricărui cetăţean străin sau apatrid, aflat pe teritoriul României ori la frontieră, din momentul manifestării de voinţă, exprimată în scris sau oral, din care să rezulte că acesta solicită protecţia statului român, cu excepţia situaţiilor prevăzute expres de prezenta lege. Împotriva solicitantului de azil nu pot fi luate măsuri de expulzare, extrădare sau de returnare forţată de la frontieră ori de pe teritoriul României, cu excepţia cazurilor prevăzute la art. 44 din Legea nr. 535/2004 privind prevenirea şi combaterea terorismului (Împotriva cetăţenilor străini sau apatrizilor despre care există date sau indicii temeinice că intenţionează să desfăşoare acte de terorism ori de favorizare a terorismului). Persoana care a fost recunoscută ca refugiat sau căreia i s-a acordat protecţie subsidiară este protejată împotriva expulzării, extrădării ori returnării în ţara de origine sau în orice stat în care viaţa ori libertatea sa ar fi pusă în pericol sau în care ar fi supusă la torturi, tratamente inumane ori degradante. Unitatea familiei Autorităţile române asigură respectarea principiului unităţii familiei, în conformitate cu prevederile prezentei legi. Interesul superior al copilului În aplicarea prevederilor prezentei legi, toate deciziile cu privire la minori se iau cu respectarea interesului superior al copilului. Perioada acordării unei forme de protecţie Statutul de refugiat şi protecţia subsidiară se acordă pe o perioadă nedeterminată. Confidenţialitatea Toate datele şi informaţiile referitoare la cererea de azil sunt confidenţiale. Obligaţia privind respectarea confidenţialităţii revine tuturor autorităţilor, organizaţiilor care desfăşoară activităţi în domeniul azilului sau unor terţe persoane implicate în procedura de azil ori care, accidental, intră în posesia unor astfel de date. Cauze care înlătură caracterul penal al faptei Autorităţile române nu vor aplica sancţiuni penale pentru motivul intrării sau şederii lor ilegale solicitanţilor de azil care intră ori se află fără autorizaţie pe teritoriul României. Ghid juridic privind promovarea și respectarea drepturilor copilului

Garanţii privind minorii solicitanţi de azil

Drepturile copiilor solicitanţi de azil

Statutul de refugiat

Rolul activ Autorităţile competente cu soluţionarea cererilor de azil pot investiga, din oficiu, orice împrejurări de fapt şi de drept care ar putea conduce la soluţionarea cauzei, chiar dacă aceste împrejurări nu au fost invocate sau menţionate în cererea de azil sau în plângere.

Cererea de azil a unui minor neînsoţit se analizează cu prioritate. Oficiul Român pentru Imigrări ia măsuri pentru numirea, în cel mai scurt timp, a unui reprezentant legal care să îl asiste pe solicitantul de azil minor neînsoţit pe parcursul procedurii de azil. Nu este necesară numirea unui reprezentant legal pentru solicitantul de azil minor neînsoţit în situaţia în care acesta urmează să împlinească vârsta majoratului în termen de 15 zile de la depunerea cererii de azil. Oficiul Român pentru Imigrări informează reprezentantul legal şi solicitantul de azil minor neînsoţit, într-o limbă pe care acesta din urmă o cunoaşte, cu privire la posibilitatea efectuării unei expertize medicale pentru determinarea vârstei. Această informare trebuie să cuprindă, de asemenea, precizări referitoare la metodele de examinare medicală, posibilele consecinţe ale rezultatului acestei examinări şi efectele eventualului refuz de a se supune expertizei medicale. În vederea facilitării accesului la sistemul de învăţământ românesc, solicitanţii de azil minori beneficiază, în mod gratuit, pe durata unui an şcolar, de un curs pregătitor în vederea înscrierii în sistemul naţional de învăţământ. Copiii care solicită azil sau au dobândit o formă de protecţie în România, copiii străini sau apatrizii a căror şedere pe teritoriul României este oficial recunoscută conform legii, beneficiază de drepturi egale de acces la toate nivelurile şi formele de învăţământ preuniversitar şi superior, precum şi la învăţarea pe tot parcursul vieţii, fără nicio formă de discriminare, conform Legii 1/2011 privind educaţia naţională. Ei beneficiază, în aceleaşi condiţii şi de dispoziţiile Legii 272/2004 privind promovarea şi protecţia drepturilor copiilor. Statutul de refugiat se recunoaşte, la cerere, cetăţeanului

Ghid juridic privind promovarea și respectarea drepturilor copilului

191

Protecţia subsidiară

Protecţia umanitară temporară

192

străin care, în urma unei temeri bine întemeiate de a fi persecutat pe motive de rasă, religie, naţionalitate, opinii politice sau apartenenţă la un anumit grup social, se află în afara ţării de origine şi care nu poate sau, datorită acestei temeri, nu doreşte protecţia acestei ţări, precum şi persoanei fără cetăţenie care, fiind în afara ţării în care îşi avea reşedinţa obişnuită datorită aceloraşi motive menţionate mai sus, nu poate sau, datorită respectivei temeri, nu doreşte să se reîntoarcă. Statutul de refugiat se acordă, la cerere, şi membrilor de familie care se află pe teritoriul României.

Protecţia subsidiară se poate acorda cetăţeanului străin sau apatridului care nu îndeplineşte condiţiile pentru recunoaşterea statutului de refugiat şi cu privire la care există motive temeinice să se creadă că, în cazul returnării în ţara de origine, respectiv în ţara în care îşi avea reşedinţa obişnuită, va fi expus unui risc serios şi care nu poate sau, datorită acestui risc, nu doreşte protecţia acelei ţări. Prin risc serios se înţelege: 1. condamnarea la pedeapsa cu moartea ori executarea unei astfel de pedepse; sau 2. tortură, tratamente sau pedepse inumane ori degradante; sau 3. o ameninţare serioasă, individuală, la adresa vieţii sau integrităţii, ca urmare a violenţei generalizate în situaţii de conflict armat intern ori internaţional, dacă solicitantul face parte din populaţia civilă. Protecţia subsidiară se acordă, la cerere, şi membrilor de familie care se află pe teritoriul României.

În perioade de conflicte armate în care România nu este angajată, se poate acorda protecţie umanitară temporară persoanelor care provin din zonele de conflict. Protecţia umanitară temporară se acordă, la cerere, şi membrilor de familie ai beneficiarilor acestei forme de protecţie, în cazul în care aceştia se află pe teritoriul României. Copiii care se bucură de protecţia temporară au acces la învăţământul şcolar obligatoriu, în aceleaşi condiţii ca şi minorii cetăţeni români. Ghid juridic privind promovarea și respectarea drepturilor copilului

Înaintarea cererii de azil de către copii

Stabilirea vârstei solicitantului de azil copil

În cazul străinului minor, interesele acestuia sunt apărate de către reprezentantul său legal. Străinul minor depune cererea de azil prin reprezentantul legal, iar în cazul minorului care a împlinit vârsta de 14 ani, cererea de azil poate fi depusă personal. În cazul străinului minor neînsoţit care şi-a manifestat voinţa de a obţine azil, în scris sau oral, în faţa autorităţilor competente, acesta va fi înregistrat ca solicitant de azil, urmând ca cererea de azil să fie depusă la momentul numirii reprezentantului legal. În cazul în care străinul minor neînsoţit şi-a manifestat voinţa de a obţine azil, în scris sau oral, în faţa autorităţilor competente, altele decât Oficiul Român pentru Imigrări, organul teritorial al structurii specializate a Ministerului Administraţiei şi Internelor sau Ministerului Justiţiei, care a fost sesizat, va informa de îndată Oficiul Român pentru Imigrări, care asigură transportul solicitantului la structura competentă să analizeze cererea de azil. După înregistrarea străinului minor neînsoţit ca solicitant de azil, Oficiul Român pentru Imigrări va sesiza de îndată autoritatea competentă pentru protecţia copilului în a cărei rază teritorială este situat centrul de cazare unde urmează să fie depusă cererea de azil, în scopul declanşării procedurii de numire a unui reprezentant legal. În scopul susţinerii adecvate a intereselor copilului, direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului desemnează o persoană cu studii superioare juridice sau de asistenţă socială din cadrul personalului propriu sau al unui organism privat autorizat, care să susţină drepturile copilului şi să participe, alături de acesta, la întreaga procedură de acordare a statutului de refugiat. În situaţia în care solicitantul de azil declară că este minor şi nu există dubii serioase cu privire la minoritatea sa, acesta va fi considerat minor. În situaţia în care minorul neînsoţit nu poate să îşi probeze vârsta şi există dubii serioase cu privire la minoritatea sa, Oficiul Român pentru Imigrări solicită efectuarea unei expertize medico-legale de evaluare a vârstei solicitantului, cu consimţământul prealabil, în scris, al minorului şi al reprezentantului său legal.

Ghid juridic privind promovarea și respectarea drepturilor copilului

193

Reunificarea familială a copiilor neînsoţiţi

Cererea de azul a copilului neînsoţit Minorii neînsoţiţi, beneficiari ai protecţiei temporare 194

În cazul în care solicitantul de azil şi/sau reprezentantul legal refuză efectuarea expertizei medico-legale de evaluare a vârstei şi nu sunt aduse dovezi concludente cu privire la vârsta sa, acesta va fi considerat major. În această situaţie se va considera că persoana în cauză a împlinit vârsta de 18 ani la data depunerii cererii de azil. Aceste prevederi nu se aplică în cazul în care la baza refuzului efectuării expertizei medico-legale de stabilire a vârstei stau motive întemeiate, constatate în urma evaluării de către un psiholog din cadrul Oficiului Român pentru Imigrări. Reunificarea familială în cazul copiilor neînsoţiţi care beneficiază de o formă de protecţie se face în funcţie de interesul superior al copilului. Oficiul Român pentru Imigrări va declanşa procedura de reunificare a familiei din oficiu. Atunci când procedura de reunificare a familiei este declanşată din oficiu, se cere acordul reprezentantului legal sau, după caz, şi al minorului neînsoţit. În toate cazurile se va ţine cont de opinia minorului neînsoţit şi i se va acorda importanţa cuvenită. În cazul în care a fost depistată familia minorului neînsoţit, este analizată posibilitatea şi condiţiile de realizare a reunificării şi este emisă o hotărâre motivată în acest sens. Oficiul Român pentru Imigrări ia măsuri cât mai curând posibil pentru depistarea familiei solicitanţilor de azil minori neînsoţiţi. Opinia solicitantului de azil minor neînsoţit cu privire la depistarea familiei sale este luată în considerare şi i se acordă importanţa cuvenită, în raport cu vârsta şi cu gradul de maturitate a acestuia. Cererile de azil depuse de minorii neînsoţiţi nu fac obiectul procedurii la frontieră. Solicitanţii de azil minori neînsoţiţi primesc accesul la teritoriu şi la procedura ordinară. În cazul minorilor neînsoţiţi care se bucură de protecţie temporară, Oficiul Român pentru Imigrări va solicita autorităţilor competente numirea unui reprezentant legal în cel mai scurt timp. Pe perioada protecţiei temporare minorul neînsoţit poate fi cazat: Ghid juridic privind promovarea și respectarea drepturilor copilului

Protecţia copilului în caz de conflict armat

a) cu rude adulte; b) cu o familie gazdă; c) în centre de primire cu facilităţi speciale pentru minori sau în alte forme de cazare potrivite pentru minori; d) cu persoana care a avut grijă de copil când a părăsit ţara de origine. Este necesar acordul persoanei adulte sau al persoanelor în cauză. Opinia minorului este luată în considerare, în funcţie de vârsta şi de maturitatea acestuia. Copiii afectaţi de conflicte armate beneficiază de protecţie şi asistenţă în condiţiile prezentei legi. În caz de conflicte armate, instituţiile statului iau măsurile necesare pentru dezvoltarea de mecanisme speciale menite să asigure monitorizarea măsurilor adoptate pentru protejarea drepturilor copilului. Nici un copil nu va fi folosit ca spion, călăuză sau curier în timpul conflictelor armate. În situaţia existenţei unui conflict armat, Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, în colaborare cu Ministerul Administraţiei şi Internelor, cu Ministerul Apărării Naţionale, precum şi cu alte instituţii cu atribuţii specifice, are obligaţia de a iniţia şi de a implementa strategii şi programe, inclusiv la nivel familial şi comunitar, pentru a asigura demobilizarea copiilor soldaţi şi, respectiv, pentru a remedia efectele fizice şi psihice ale conflictelor asupra copilului şi pentru a promova reintegrarea socială a acestuia. Organele administraţiei publice centrale, în colaborare cu Agenţia Naţională de Ocupare a Forţei de Muncă şi cu Ministerul Educaţiei şi Cercetării, vor promova măsurile corespunzătoare pentru: a) educarea în spiritul înţelegerii, solidarităţii şi păcii, ca un proces general şi continuu în prevenirea conflictelor; b) educarea şi pregătirea copiilor demobilizaţi pentru o viaţă socială activă şi responsabilă. În orice judeţ sau sector al municipiului Bucureşti, preşedintele consiliului judeţean ori, după caz, primarul sectorului municipiului Bucureşti are obligaţia de a înainta direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului, în termen de

Ghid juridic privind promovarea și respectarea drepturilor copilului

195

24 de ore de la iniţierea unui conflict armat, o listă completă a tuturor copiilor aflaţi pe teritoriul respectivei unităţi administrativteritoriale, în vederea monitorizării situaţiei acestora. Infrastructura având ca destinaţie protecţia şi promovarea drepturilor copilului nu va fi folosită în scopuri militare. În cazul acţiunilor de evaluare desfăşurate în urma unor conflicte armate, copiilor li se va acorda prioritate. Direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului, în colaborare cu protecţia civilă, va lua măsurile necesare pentru a se asigura supravegherea copiilor care sunt evacuaţi de către persoane care îşi pot asuma responsabilitatea ocrotirii şi siguranţei lor. Ori de câte ori este posibil, membrii aceleiaşi familii vor fi cazaţi împreună.

(Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, Ordonanţă nr. 44/2004 privind integrarea socială a străinilor care au dobândit o formă de protecţie în România, Lege nr. 122/2006 privind azilul în România)

196

Ghid juridic privind promovarea și respectarea drepturilor copilului

Traficul de copii Traficul de persoane

Traficul de copii

Exploatarea unei persoane

Constituie infracţiunea de trafic de persoane recrutarea, transportarea, transferarea, cazarea ori primirea unei persoane, prin ameninţare, violenţă sau prin alte forme de constrângere, prin răpire, fraudă ori înşelăciune, abuz de autoritate sau profitând de imposibilitatea acelei persoane de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa ori prin oferirea, darea, acceptarea sau primirea de bani ori de alte foloase pentru obţinerea consimţământului persoanei care are autoritate asupra altei persoane, în scopul exploatării acestei persoane, şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 ani la 10 ani şi interzicerea unor drepturi. Recrutarea, transportarea, transferarea, găzduirea sau primirea unui minor, în scopul exploatării acestuia, constituie infracţiunea de trafic de minori şi se pedepseşte cu închisoare de la 5 ani la 15 ani şi interzicerea unor drepturi. Dacă fapta este săvârşită prin ameninţare, violenţă sau alte forme de constrângere, prin răpire, fraudă ori înşelăciune, abuz de autoritate sau profitând de imposibilitatea minorului de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa sau prin oferirea, darea, acceptarea ori primirea de bani sau de alte foloase pentru obţinerea consimţământului persoanei care are autoritate asupra minorului, pedeapsa este închisoare de la 7 ani la 18 ani şi interzicerea unor drepturi. Prin exploatarea unei persoane se înţelege: a) executarea unei munci sau îndeplinirea de servicii în mod forţat ori cu încălcarea normelor legale privind condiţiile de muncă, salarizare, sănătate şi securitate; b) ţinerea în stare de sclavie sau alte procedee asemănătoare de lipsire de libertate ori de aservire; c) obligarea la practicarea prostituţiei, cerşetoriei, la reprezentări pornografice în vederea producerii şi difuzării de

Ghid juridic privind promovarea și respectarea drepturilor copilului

197

Ascultarea copilului, victimă a traficului de minori Mecanismul naţional de identificare şi referire a victimelor traficului de persoane

materiale pornografice sau alte forme de exploatare sexuală; d) prelevarea de organe, ţesuturi sau celule de origine umană, cu încălcarea dispoziţiilor legale; e) efectuarea unor alte asemenea activităţi prin care se încalcă drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului.

Ascultarea copilului, victimă a traficului de minori, care nu a împlinit vârsta de 14 ani se face în prezenţa a cel puţin unuia dintre părinţi sau a altui reprezentant legal, fiind totodată obligatorie şi citarea unui psiholog, respectiv a unui reprezentant al direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului. În vederea îmbunătăţirii accesului victimelor traficului de persoane la serviciile de asistenţă şi protecţie, instituţiile şi organizaţiile neguvernamentale cu atribuţii în domeniu cooperează în vederea aplicării Mecanismului naţional de identificare şi referire a victimelor traficului de persoane. Mecanismul se aprobă prin ordin comun al ministrului administraţiei şi internelor, al ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului, al ministrului sănătăţii, al ministrului muncii, familiei şi protecţiei sociale, al ministrului afacerilor externe, al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi al ministrului justiţiei şi are ca obiect stabilirea modalităţilor de identificare a victimelor traficului de persoane şi a procedurii de încredinţare a acestora către furnizorii de servicii de protecţie şi asistenţă. Monitorizarea funcţionării Mecanismului naţional de identificare şi referire a victimelor traficului de persoane este asigurată de către Inspectoratul General al Poliţiei Române. (Legea nr. 678/2001 privind prevenirea şi combaterea traficului de persoane , Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, )

198

Ghid juridic privind promovarea și respectarea drepturilor copilului

Interzicerea oricăror forme de violență asupra copilului Informarea copilului cu privire la drepturile sale Îndatoririle copilului Interzicerea pedepselor fizice şi a tratamentelor umilitoare (art. 90 - Legea 272/2004)

Măsurile de disciplinare

Procesul instructiveducativ

Copilul este informat de către părinte/reprezentant legal asupra drepturilor şi îndatoririlor ce îi revin, precum şi asupra modalităţilor de exercitare şi îndeplinire a acestora.

Îndatoririle copilului se stabilesc în funcţie de vârsta şi gradul de maturitate, fără ca acestea să conducă la încălcări ale drepturilor sale.

Copilul are dreptul la respectarea personalităţii şi individualităţii sale şi nu poate fi supus pedepselor fizice sau altor tratamente umilitoare ori degradante. Astfel, sunt interzise aplicarea pedepselor fizice sub orice formă, precum şi privarea copilului de drepturile sale de natură să pună în pericol viaţa, dezvoltarea fizică, mentală, spirituală, morală sau socială, integritatea corporală, sănătatea fizică sau psihică a copilului, atât în familie cât şi în orice instituţie care asigură protecţia, îngrijirea şi educarea copiilor. Măsurile de disciplinare a copilului nu pot fi stabilite decât în acord cu demnitatea copilului, nefiind permise sub nici un motiv pedepsele fizice ori acelea care se află în legătură cu dezvoltarea fizică, psihică sau care afectează starea emoţională a copilului. Copilul are dreptul să depună singur plângeri referitoare la încălcarea drepturilor sale fundamentale.

În cadrul procesului instructiv-educativ, copilul are dreptul de a fi tratat cu respect de către cadrele didactice, personalul didactic auxiliar şi cel administrativ şi de a fi informat asupra drepturilor sale, precum şi asupra modalităţilor de exercitare a acestora. Pedepsele corporale sau alte tratamente degradante în cadrul procesului instructiv-educativ sunt interzise. Cadrele didactice au obligaţia de a referi centrelor judeţene de resurse şi asistenţă educaţională/Centrului Municipiului

Ghid juridic privind promovarea și respectarea drepturilor copilului

199

Abuzul asupra copilului și neglijarea lui

Interzicerea lovirii şi a altor acte de violenţă (Art. 185 Codul Penal)

200

Bucureşti de Resurse şi Asistenţă Educaţională cazurile de abuz, neglijare, exploatare şi orice altă formă de violenţă asupra copilului şi de a semnala serviciului public de asistenţă socială sau, după caz, direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului aceste cazuri. Prin abuz asupra copilului se înţelege orice acţiune voluntară a unei persoane care se află într-o relaţie de răspundere, încredere sau de autoritate faţă de acesta, prin care sunt periclitate viaţa, dezvoltarea fizică, mentală, spirituală, morală sau socială, integritatea corporală, sănătatea fizică sau psihică a copilului şi se clasifică drept abuz fizic, emoţional, psihologic, sexual şi economic. Prin neglijarea copilului se înţelege omisiunea, voluntară sau involuntară, a unei persoane care are responsabilitatea creşterii, îngrijirii sau educării copilului de a lua orice măsură pe care o presupune îndeplinirea acestei responsabilităţi, care pune în pericol viaţa, dezvoltarea fizică, mentală, spirituală, morală sau socială, integritatea corporală, sănătatea fizică sau psihică a copilului şi poate îmbrăca mai multe forme: alimentară, vestimentară, neglijarea igienei, neglijarea medicală, neglijarea educaţională, neglijarea emoţională sau părăsirea copilului/abandonul de familie, care reprezintă cea mai gravă formă de neglijare. Sunt interzise săvârşirea oricărui act de violenţă, precum şi privarea copilului de drepturile sale de natură să pună în pericol viaţa, dezvoltarea fizică, mentală, spirituală, morală sau socială, integritatea corporală, sănătatea fizică sau psihică a copilului, atât în familie, cât şi în instituţiile care asigură protecţia, îngrijirea şi educarea copiilor, în unităţi sanitare, unităţi de învăţământ, precum şi în orice altă instituţie publică sau privată care furnizează servicii sau desfăşoară activităţi cu copii.

Lovirea sau orice alte acte de violenţă cauzatoare de suferinţe fizice se pedepseşte cu închisoare de la o lună la 3 luni sau cu zileamendă. Faptele săvârşite asupra unui membru de familie se pedepsesc cu închisoare de la 6 luni la un an sau cu zile-amendă. Lovirea sau actele de violenţă care au pricinuit o vătămare ce necesită pentru vindecare îngrijiri medicale de cel mult 20 Ghid juridic privind promovarea și respectarea drepturilor copilului

Persoane obligate să sesizeze

Moduri de sesizare

de zile se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la un an sau cu zile-amendă. Faptele săvârşite asupra unui membru de familie se pedepsesc cu închisoare strictă de la un an la 2 ani sau cu zile-amendă. Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate. În cazul faptelor prevăzute în alin. (2), acţiunea penală se pune în mişcare şi din oficiu. Împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală, producându-şi efectele şi în cazul în care acţiunea penală a fost pusă în mişcare din oficiu. Orice persoană care, prin natura profesiei sau ocupaţiei sale, lucrează direct cu un copil şi are suspiciuni în legătură cu existenţa unei situaţii de abuz, neglijare, exploatare şi de orice formă de exploatare asupra copilului este obligată să sesizeze serviciul public de asistenţă socială sau direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului în a cărei rază teritorială a fost identificat cazul respectiv. În cazul în care abuzul, neglijarea, exploatarea şi orice formă de violenţă asupra copilului a fost săvârşită de către persoane care, în baza unui raport juridic de muncă sau de altă natură, asigurau protecţia, creşterea, îngrijirea sau educaţia copilului, angajatorii au obligaţia să sesizeze de îndată organele de urmărire penală şi să dispună îndepărtarea persoanei respective de copiii aflaţi în grija sa. • plângerea; • denunţul. Plângerea este încunoştinţarea făcută de o persoană fizică sau de o persoană juridică, referitoare la o vătămare ce i s-a cauzat prin infracţiune. Plângerea trebuie să cuprindă: numele, prenumele, calitatea şi domiciliul petiţionarului, descrierea faptei ce formează obiectul plângerii, indicarea făptuitorului dacă este cunoscut şi a mijloacelor de probă. Denunţul este încunoştinţarea făcută de către o persoană fizică sau de către o persoană juridică despre săvârşirea unei infracţiuni. Denunţul trebuie să conţină aceleaşi date ca şi plângerea.

Ghid juridic privind promovarea și respectarea drepturilor copilului

201

Atribuţiile DGASPC în rezolvarea cazurilor de violenţă asupra copilului

202

• pentru semnalarea cazurilor de abuz sau de neglijare a copilului, la nivelul fiecărei direcţii generale de asistenţă socială şi protecţia copilului se înfiinţează obligatoriu telefonul copilului, al cărui număr va fi adus la cunoştinţă publicului. • să verifice şi să soluţioneze toate sesizările privind cazurile de abuz şi neglijare, inclusiv cele venite din partea asistenţilor familiali; • să asigure prestarea serviciilor specializate pentru nevoile copiilor victime ale abuzului sau neglijării şi ale familiilor acestora. • pentru verificarea sesizărilor privind cazurile de abuz, neglijare, expoatare şi orice formă de violenţă asupra copilului, reprezentanţii direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului au drept de acces, în condiţiile legii, în sediile persoanelor juridice, precum şi la domiciliul persoanelor fizice care au în îngrijire sau asigură protecţia unui copil. Pentru efectuarea acestor verificări, organele de poliţie au obligaţia să sprijine reprezentanţii direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului. • situaţia în care, în urma verificărilor efectuate, reprezentanţii direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului stabilesc că există motive temeinice care să susţină existenţa unei situaţii de pericol iminent pentru copil, datorată abuzului, neglijării, exploatării şi oricărei forme de violenţă asupra copilului, şi nu întâmpină opoziţie din partea părinţilor sau a reprezentanţilor săi legali, directorul direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului instituie măsura plasamentului în regim de urgenţă. • în situaţia în care persoanele juridice, precum şi persoanele fizice care au în îngrijire sau asigură protecţia unui copil, refuză sau împiedică în orice mod efectuarea verificărilor de către reprezentanţii direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului, iar aceştia stabilesc că există motive temeinice care să susţină existenţa unei situaţii de pericol iminent pentru copil, datorată abuzului, neglijării, exploatării şi oricărei forme de violenţă asupra copilului, direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului sesizează instanţa judecătorească, solicitând emiterea unei ordonanţe preşedinţiale de plasare a copilului în regim de urgenţă la o persoană, la o familie, la un asistent materGhid juridic privind promovarea și respectarea drepturilor copilului

Declarația copilului

nal sau într-un serviciu de tip rezidenţial, licenţiat în condiţiile legii.

În cadrul procesului se poate administra, din oficiu, ca probă, declaraţia scrisă a copilului referitoare la abuzul, neglijarea, exploatarea şi orice formă de violenţă asupra copilului la care a fost supus. Declaraţia copilului poate fi înregistrată, potrivit legii, prin mijloace tehnice audio-video. Înregistrările se realizează în mod obligatoriu cu asistenţa unui psiholog. Acordul copilului este obligatoriu pentru realizarea înregistrării declaraţiei sale. Dacă instanţa judecătorească apreciază necesar, aceasta îl poate chema pe copil în faţa ei, pentru a-l audia. Audierea are loc numai în camera de consiliu, în prezenţa unui psiholog şi numai după o prealabilă pregătire a copilului în acest sens. Nerespectarea obligaţiei persoanei care, prin natura profesiei sau ocupaţiei sale, lucrează direct cu un copil şi are suspiciuni în legătură cu existenţa unei situaţii de abuz sau de neglijare a acestuia, constituie abatere disciplinară şi se sancţionează potrivit legii. Nerespectarea obligaţiei angajatorului care a luat cunoştinţă de abuzul sau neglijarea asupra copilului, de către o persoană care, printr-un raport juridic de muncă, asigură protecţia, creşterea, educaţia sau îngrijirea copilului de a sesiza organele de urmărire penală şi de a dispune îndepărtarea persoanei respective de copiii aflaţi în grija sa constituie contravenţie şi se pedepseşte cu amendă de la 500 la 1000 de lei. În instituţiile publice sau private, precum şi în serviciile de tip rezidenţial, publice sau private, care asigură protecţia, creşterea, îngrijirea sau educarea copiilor, este interzisă angajarea persoanei împotriva căreia a fost pronunţată o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă pentru săvârşirea, cu intenţie, a unei infracţiuni. (Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, Codul Penal, Codul de Procedură Penală)

Ghid juridic privind promovarea și respectarea drepturilor copilului

203

Combaterea violenţei în familie Definiție

Formele violenție în familie

204

Violenţa în familie reprezintă orice acţiune fizică sau verbală săvârşită cu intenţie de către un membru de familie împotriva altui membru al aceleiaşi familii, care provoacă o suferinţă fizică, psihică, sexuală sau un prejudiciu material. Constituie, de asemenea, violenţă în familie împiedicarea femeii de a-şi exercita drepturile şi libertăţile fundamentale.

Violenţa în familie se manifestă sub următoarele forme: a) violenţa verbală - adresarea printr-un limbaj jignitor, brutal, precum utilizarea de insulte, ameninţări, cuvinte şi expresii degradante sau umilitoare; b) violenţa psihologică - impunerea voinţei sau a controlului personal, provocarea de stări de tensiune şi de suferinţă psihică în orice mod şi prin orice mijloace, violenţă demonstrativă asupra obiectelor şi animalelor, prin ameninţări verbale, afişare ostentativă a armelor, neglijare, controlul vieţii personale, acte de gelozie, constrângerile de orice fel, precum şi alte acţiuni cu efect similar; c) violenţa fizică - vătămarea corporală ori a sănătăţii prin lovire, îmbrâncire, trântire, tragere de păr, înţepare, tăiere, ardere, strangulare, muşcare, în orice formă şi de orice intensitate, inclusiv mascate ca fiind rezultatul unor accidente, prin otrăvire, intoxicare, precum şi alte acţiuni cu efect similar; d) violenţa sexuală - agresiune sexuală, impunere de acte degradante, hărţuire, intimidare, manipulare, brutalitate în vederea întreţinerii unor relaţii sexuale forţate, viol conjugal; e) violenţa economică - interzicerea activităţii profesionale, privare de mijloace economice, inclusiv lipsire de mijloace de existenţă primară, cum ar fi hrană, medicamente, obiecte de primă necesitate, acţiunea de sustragere intenţionată a bunurilor persoanei, interzicerea dreptului de a poseda, folosi şi dispune de bunurile comune, control inechitabil asupra bunurilor şi resurselor comune, refuzul de a susţine familia, impunerea de munci grele şi nocive în detrimentul sănătăţii, inclusiv unui memGhid juridic privind promovarea și respectarea drepturilor copilului

Membru de familie definiţie

Unități pentru prevenirea și combaterea violenței în famillie

Ordinul de protecție

bru de familie minor, precum şi alte acţiuni cu efect similar; f) violenţa socială - impunerea izolării persoanei de familie, de comunitate şi de prieteni, interzicerea frecventării instituţiei de învăţământ, impunerea izolării prin detenţie, inclusiv în locuinţa familială, privare intenţionată de acces la informaţie, precum şi alte acţiuni cu efect similar; g) violenţa spirituală - subestimarea sau diminuarea importanţei satisfacerii necesităţilor moral-spirituale prin interzicere, limitare, ridiculizare, penalizare a aspiraţiilor membrilor de familie, a accesului la valorile culturale, etnice, lingvistice ori religioase, impunerea aderării la credinţe şi practici spirituale şi religioase inacceptabile, precum şi alte acţiuni cu efect similar sau cu repercusiuni similare.

Prin membru de familie se înţelege: a) ascendenţii şi descendenţii, fraţii şi surorile, copiii acestora, precum şi persoanele devenite prin adopţie rude; b) soţul/soţia şi/sau fostul soţ/fosta soţie; c) persoanele care au stabilit relaţii asemănătoare acelora dintre soţi sau dintre părinţi şi copii, în cazul în care convieţuiesc; d) tutorele sau altă persoană care exercită în fapt ori în drept drepturile faţă de persoana copilului; e) reprezentantul legal sau altă persoană care îngrijeşte persoana cu boală psihică, dizabilitate intelectuală ori handicap fizic, cu excepţia celor care îndeplinesc aceste atribuţii în exercitarea sarcinilor profesionale. Unităţile pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie: a) centre de primire în regim de urgenţă; b) centre de recuperare pentru victimele violenţei în familie; c) centre de asistenţă destinate agresorilor; d) centre pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie; e) centre pentru servicii de informare şi sensibilizare. Unităţile pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie pot fi publice, private sau în parteneriat public-privat.

Persoana a cărei viaţă, integritate fizică sau psihică ori libertate este pusă în pericol printr-un act de violenţă din partea

Ghid juridic privind promovarea și respectarea drepturilor copilului

205

unui membru al familiei poate solicita instanţei ca, în scopul înlăturării stării de pericol, să emită un ordin de protecţie, prin care să se dispună, cu caracter provizoriu, una ori mai multe dintre următoarele măsuri - obligaţii sau interdicţii: a) evacuarea temporară a agresorului din locuinţa familiei, indiferent dacă acesta este titularul dreptului de proprietate; b) reintegrarea victimei şi, după caz, a copiilor, în locuinţa familiei; c) limitarea dreptului de folosinţă al agresorului numai asupra unei părţi a locuinţei comune atunci când aceasta poate fi astfel partajată încât agresorul să nu vină în contact cu victima; d) obligarea agresorului la păstrarea unei distanţe minime determinate faţă de victimă, faţă de copiii acesteia sau faţă de alte rude ale acesteia ori faţă de reşedinţa, locul de muncă sau unitatea de învăţământ a persoanei protejate; e) interdicţia pentru agresor de a se deplasa în anumite localităţi sau zone determinate pe care persoana protejată le frecventează ori le vizitează periodic; f) interzicerea oricărui contact, inclusiv telefonic, prin corespondenţă sau în orice alt mod, cu victima; g) obligarea agresorului de a preda poliţiei armele deţinute; h) încredinţarea copiilor sau stabilirea reşedinţei acestora. Prin aceeaşi hotărâre, instanţa poate dispune şi suportarea de către agresor a chiriei şi/sau a întreţinerii pentru locuinţa temporară unde victima, copiii minori sau alţi membri de familie locuiesc ori urmează să locuiască din cauza imposibilităţii de a rămâne în locuinţa familială. Pe lângă oricare dintre măsurile dispuse mai sus, instanţa poate dispune şi obligarea agresorului de a urma consiliere psihologică, psihoterapie sau poate recomanda luarea unor măsuri de control, efectuarea unui tratament ori a unor forme de îngrijire, în special în scopul dezintoxicării. Durata măsurilor dispuse prin ordinul de protecţie se stabileşte de judecător, fără a putea depăşi 6 luni de la data emiterii ordinului. (Lege nr. 217 din 22 mai 2003 pentru prevenirea si combaterea violentei în familie, cu modificarile si completarile aduse de Ordonanţa nr. 95 din 24 decembrie 2003) 206

Ghid juridic privind promovarea și respectarea drepturilor copilului

Constituţia României (extras) din 31/10/2003 Publicată in Monitorul Oficial, Partea I nr. 767 din 31/10/2003

ARTICOLUL 31 Dreptul la informaţie (1) Dreptul persoanei de a avea acces la orice informaţie de interes public nu poate fi îngrădit. (2) autorităţile publice, potrivit competenţelor ce le revin, sunt obligate să asigure informarea corectă a cetăţenilor asupra treburilor publice şi asupra problemelor de interes personal. (3) Dreptul la informaţie nu trebuie să prejudicieze măsurile de protecţie a tinerilor sau securitatea naţională. (4) Mijloacele de informare în masă, publice şi private, sunt obligate să asigure informarea corectă a opiniei publice. (5) Serviciile publice de radio şi de televiziune sunt autonome. Ele trebuie să garanteze grupurilor sociale şi politice importante exercitarea dreptului la antenă. Organizarea acestor servicii şi controlul parlamentar asupra activităţii lor se reglementează prin lege organică. ARTICOLUL 32 Dreptul la învăţătură (1) Dreptul la învăţătură este asigurat prin învăţământul general obligatoriu, prin învăţământul liceal şi prin cel profesional, prin învăţământul superior, precum şi prin alte forme de instrucţie şi de perfecţionare. (2) Învăţământul de toate gradele se desfăşoară în limba română. În condiţiile legii, învăţământul se poate desfăşura şi într-o limba de circulaţie internaţională. (3) Dreptul persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale de a învăţa limba lor maternă şi dreptul de a putea fi instruite în această limba sunt garantate; modalităţile de exercitare a acestor drepturi se stabilesc prin lege. (4) Învăţământul de stat este gratuit, potrivit legii. Statul acordă burse sociale de studii copiilor şi tinerilor proveniţi din familii defavorizate şi celor institutionalizaţi, în condiţiile legii. (5) Învăţământul de toate gradele se desfăşoară în unităţi de stat, particulare şi confesionale, în condiţiile legii. (6) Autonomia universitară este garantată. (7) Statul asigură libertatea învăţământului religios, potrivit cerinţelor specifice fiecărui cult. În şcolile de stat, învăţământul religios este organizat şi garantat prin lege. ARTICOLUL 33 Accesul la cultură (1) Accesul la cultură este garantat, în condiţiile legii. (2) Libertatea persoanei de a-şi dezvolta spiritualitatea şi de a accede la valorile culturii naţionale şi universale nu poate fi îngrădită. (3) Statul trebuie să asigure păstrarea identităţii spirituale, sprijinirea culturii naţionale, stimu-

Ghid juridic privind promovarea și respectarea drepturilor copilului

207

larea artelor, protejarea şi conservarea moştenirii culturale, dezvoltarea creativităţii contemporane, promovarea valorilor culturale şi artistice ale României în lume.

ARTICOLUL 34 Dreptul la ocrotirea sănătăţii (1) Dreptul la ocrotirea sănătăţii este garantat. (2) Statul este obligat să ia măsuri pentru asigurarea igienei şi a sănătăţii publice. (3) Organizarea asistenţei medicale şi a sistemului de asigurări sociale pentru boală, accidente, maternitate şi recuperare, controlul exercitării profesiilor medicale şi a activităţilor paramedicale, precum şi alte măsuri de protecţie a sănătăţii fizice şi mentale a persoanei se stabilesc potrivit legii.

ARTICOLUL 41 Munca şi protecţia socială a muncii (1) Dreptul la muncă nu poate fi îngrădit. Alegerea profesiei, a meseriei sau a ocupaţiei, precum şi a locului de muncă este liberă. (2) Salariaţii au dreptul la măsuri de protecţie socială. Acestea privesc securitatea şi sănătatea salariaţilor, regimul de muncă al femeilor şi al tinerilor, instituirea unui salariu minim brut pe ţară, repausul săptămânal, concediul de odihnă plătit, prestarea muncii în condiţii deosebite sau speciale, formarea profesională, precum şi alte situaţii specifice, stabilite prin lege. (3) Durata normală a zilei de lucru este, în medie, de cel mult 8 ore. (4) La muncă egală, femeile au salariu egal cu barbaţii. (5) Dreptul la negocieri colective în materie de muncă şi caracterul obligatoriu al convenţiilor colective sunt garantate. ARTICOLUL 42 Interzicerea muncii forţate (1) Munca forţată este interzisă. (2) Nu constituie muncă forţată: a) activităţile pentru îndeplinirea îndatoririlor militare, precum şi cele desfăşurate, potrivit legii, în locul acestora, din motive religioase sau de conştiinţă; b) munca unei persoane condamnate, prestată în condiţii normale, în perioada de detenţie sau de libertate condiţionată; c) prestaţiile impuse în situaţia creată de calamităţi ori de alt pericol, precum şi cele care fac parte din obligaţiile civile normale stabilite de lege.

ARTICOLUL 47 Nivelul de trai (1) Statul este obligat să ia măsuri de dezvoltare economică şi de protecţie socială, de natură să asigure cetăţenilor un nivel de trai decent. (2) Cetăţenii au dreptul la pensie, la concediu de maternitate plătit, la asistenţă medicală în unităţile sanitare de stat, la ajutor de şomaj şi la alte forme de asigurări sociale publice sau private, prevăzute de lege. Cetăţenii au dreptul şi la măsuri de asistenţă socială, potrivit legii. 208

ARTICOLUL 48

Ghid juridic privind promovarea și respectarea drepturilor copilului

Familia (1) Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între soţi, pe egalitatea acestora şi pe dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor. (2) condiţiile de încheiere, de desfacere şi de nulitate a căsătoriei se stabilesc prin lege. Căsătoria religioasă poate fi celebrată numai după căsătoria civilă. (3) Copiii din afara căsătoriei sunt egali în faţa legii cu cei din căsătorie. ARTICOLUL 49 Protecţia copiilor şi a tinerilor (1) Copiii şi tinerii se bucură de un regim special de protecţie şi de asistenţă în realizarea drepturilor lor. (2) Statul acordă alocaţii pentru copii şi ajutoare pentru îngrijirea copilului bolnav ori cu handicap. Alte forme de protecţie socială a copiilor şi a tinerilor se stabilesc prin lege. (3) Exploatarea minorilor, folosirea lor în activităţi care le-ar dăuna sănătăţii, moralităţii sau care le-ar pune în primejdie viaţa ori dezvoltarea normală sunt interzise. (4) Minorii sub vârsta de 15 ani nu pot fi angajaţi ca salariaţi. (5) Autorităţile publice au obligaţia să contribuie la asigurarea condiţiilor pentru participarea liberă a tinerilor la viaţa politică, socială, economică, culturală şi sportivă a ţării.

ARTICOLUL 50 Protecţia persoanelor cu handicap Persoanele cu handicap se bucură de protecţie speciala. Statul asigură realizarea unei politici naţionale de egalitate a şanselor, de prevenire şi de tratament ale handicapului, în vederea participării efective a persoanelor cu handicap în viaţa comunităţii, respectând drepturile şi îndatoririle ce revin părinţilor şi tutorilor.

Ghid juridic privind promovarea și respectarea drepturilor copilului

209

Convenţia Naţiunilor Unite cu privire la drepturile copilului Organizaţia Naţiunilor Unite Convenţia din 20 noiembrie 1989 cu privire la drepturile copilului (traducere)

Republicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 314 din 13 iunie 2001 PREAMBUL

Statele părţi la prezenta convenţie, având în vedere că, în conformitate cu principiile proclamate de Carta Naţiunilor Unite, recunoaşterea demnităţii şi a drepturilor egale şi inalienabile ale tuturor membrilor familiei umane constituie fundamentul libertăţii, dreptăţii şi păcii în lume, având în vedere că în Cartă popoarele Naţiunilor Unite au proclamat din nou încrederea lor în drepturile fundamentale ale omului, în demnitatea şi valoarea persoanei umane şi au hotărât să promoveze progresul social şi condiţii mai bune de trai în contextul unei libertăţi sporite, recunoscând faptul că Naţiunile Unite, în Declaraţia Universală a Drepturilor Omului şi în pactele internaţionale privind drepturile omului, au proclamat şi au convenit că fiecare poate să se prevaleze de drepturile şi de libertăţile enunţate de acestea, fără nici o deosebire de rasă, culoare, sex, limbă, religie, opinie politică sau orice altă opinie, naţionalitate şi origine socială, situaţie materială, statut la naştere sau alt statut, amintind faptul că în Declaraţia Universală a Drepturilor Omului Naţiunile Unite au proclamat dreptul copiilor la îngrijire şi asistenţă speciale, având convingerea că familia, ca unitate de bază a societăţii şi ca mediu natural destinat creşterii şi bunăstării tuturor membrilor săi şi, în special, a copiilor, trebuie să beneficieze de protecţia şi de asistenţa de care are nevoie pentru a-şi putea asuma pe deplin responsabilităţile în cadrul societăţii, recunoscând că pentru dezvoltarea plenară şi armonioasă a personalităţii sale copilul trebuie să crească într-un mediu familial, într-o atmosferă de fericire, dragoste şi înţelegere, ţinând seama de faptul că un copil trebuie să fie pe deplin pregătit să trăiască independent în societate şi să fie educat în spiritul idealurilor proclamate în Carta Naţiunilor Unite şi, în special, în spiritul păcii, demnităţii, libertăţii, toleranţei, egalităţii şi solidarităţii, având în vedere că necesitatea de a extinde protecţia specială acordată copilului a fost enunţată în Declaraţia de la Geneva din 1924 privind drepturile copilului şi în Declaraţia drepturilor copilului, adoptată de Adunarea Generală la 20 noiembrie 1959, şi a fost recunoscută în Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, în Pactul internaţional privind drepturile civile şi politice (în special art. 23 şi 24), în Pactul internaţional privind drepturile

210

Ghid juridic privind promovarea și respectarea drepturilor copilului

economice, sociale şi culturale (în special art. 10) şi în statutele şi instrumentele aplicabile ale instituţiilor specializate şi ale organizaţiilor internaţionale preocupate de bunăstarea copilului, având în vedere că, aşa cum s-a arătat în Declaraţia drepturilor copilului, “dată fiind lipsa sa de maturitate fizică şi intelectuală, copilul are nevoie de protecţie şi îngrijire speciale, inclusiv de o protecţie juridică adecvată, atât înainte cât şi după naşterea sa”, reamintind dispoziţiile Declaraţiei cu privire la principiile sociale şi juridice aplicabile protecţiei şi bunăstării copiilor, cu referire specială la practicile în materie de plasament familial şi de adopţie pe plan naţional şi internaţional, precum şi Regulile minimale standard ale Naţiunilor Unite privind administrarea justiţiei în cazul minorilor (Regulile de la Beijing), Declaraţia privind protecţia femeilor şi copiilor în caz de stare de urgenţă şi de conflict armat, recunoscând că în toate ţările lumii există copii care trăiesc în condiţii extrem de dificile şi care au nevoie de o atenţie deosebită, ţinând seama de importanţa tradiţiilor şi a valorilor culturale ale fiecărui popor în protejarea şi dezvoltarea armonioasă a copilului, recunoscând importanţa cooperării internaţionale destinate îmbunătăţirii condiţiilor de trai ale copiilor din toate ţările şi, în special, din ţările în curs de dezvoltare, convin după cum urmează: PARTEA I ARTICOLUL 1 În sensul prezentei convenţii, prin copil se înţelege orice fiinţă umană în vârstă de până la 18 ani, exceptând cazurile în care legea aplicabilă copilului stabileşte limita majoratului sub această vârstă.

ARTICOLUL 2 1. Statele părţi se angajează să respecte şi să garanteze drepturile stabilite în prezenta convenţie tuturor copiilor din jurisdicţia lor, indiferent de rasă, culoare, sex, limbă, religie, opinie politică sau altă opinie, de naţionalitate, apartenenţa etnică sau originea socială, de situaţia materială, incapacitatea fizică, de statutul la naştere sau de statutul dobândit al copilului ori al părinţilor sau al reprezentanţilor legali ai acestuia. 2. Statele părţi vor lua toate măsurile de protejare a copilului împotriva oricărei forme de discriminare sau de sancţionare pe considerente ţinând de situaţia juridică, activităţile, opiniile declarate sau convingerile părinţilor, ale reprezentanţilor săi legali sau ale membrilor familiei sale.

ARTICOLUL 3 1. În toate acţiunile care privesc copiii, întreprinse de instituţiile de asistenţă socială publice sau private, de instanţele judecătoreşti, autorităţile administrative sau de organele legislative, interesele copilului vor prevala. 2. Statele părţi se obligă să asigure copilului protecţia şi îngrijirea necesare în vederea asigurării bunăstării sale, ţinând seama de drepturile şi obligaţiile părinţilor săi, ale reprezentanţilor săi legali sau ale altor persoane cărora acesta le-a fost încredinţat în mod legal, şi în acest scop vor lua toate măsurile legislative şi administrative corespunzătoare.

Ghid juridic privind promovarea și respectarea drepturilor copilului

211

3. Statele părţi vor veghea ca instituţiile, serviciile şi aşezămintele care răspund de protecţia şi îngrijirea copiilor să respecte standardele stabilite de autorităţile competente, în special cele referitoare la securitate şi sănătate, la numărul şi calificarea personalului din aceste instituţii, precum şi la asigurarea unei supravegheri competente.

ARTICOLUL 4 Statele părţi se angajează să ia toate măsurile legislative, administrative şi de orice altă natură necesare în vederea punerii în aplicare a drepturilor recunoscute în prezenta convenţie. În cazul drepturilor economice, sociale şi culturale statele părţi se obligă să adopte aceste măsuri, fără a precupeţi resursele de care dispun şi, dacă este cazul, în cadrul cooperării internaţionale. ARTICOLUL 5 Statele părţi vor respecta responsabilităţile, drepturile şi îndatoririle ce revin părinţilor naturali ai copilului sau, după caz şi conform tradiţiei locale, membrilor familiei lărgite sau comunităţii, tutorilor sau altor persoane care au, prin lege, copii în îngrijire, de a asigura, de o manieră corespunzătoare capacităţilor în continuă dezvoltare ale copilului, îndrumarea şi orientarea necesare în exercitarea de către copil a drepturilor recunoscute în prezenta convenţie.

ARTICOLUL 6 1. Statele părţi recunosc dreptul la viaţă al fiecărui copil. 2. Statele părţi vor face tot ce le stă în putinţă pentru a asigura supravieţuirea şi dezvoltarea copilului.

ARTICOLUL 7 1. Copilul se înregistrează imediat după naşterea sa şi are, prin naştere, dreptul la un nume, dreptul de a dobândi o cetăţenie şi, în măsura posibiliului, dreptul de a-şi cunoaşte părinţii şi de a fi îngrijit de aceştia. 2. Statele părţi vor veghea ca aplicarea acestor drepturi să respecte legislaţia lor naţională şi obligaţiile pe care acestea şi le-au asumat în temeiul instrumentelor internaţionale aplicabile în materie, în special în cazul în care nerespectarea acestora ar avea ca efect declararea copilului ca apatrid.

ARTICOLUL 8 1. Statele părţi se obligă să respecte dreptul copilului de a-şi păstra identitatea, inclusiv cetăţenia, numele şi relaţiile familiale, astfel cum sunt recunoscute de lege, fără nici o imixtiune ilegală. 2. În cazul în care un copil este lipsit în mod ilegal de toate sau de o parte din elementele constitutive ale identităţii sale, statele părţi vor asigura asistenţa şi protecţia corespunzătoare pentru ca identitatea acestuia să fie restabilită cât mai repede posibil. ARTICOLUL 9 1. Statele părţi vor veghea ca nici un copil să nu fie separat de părinţii săi împotriva voinţei 212

Ghid juridic privind promovarea și respectarea drepturilor copilului

acestora, excepând situaţia în care autorităţile competente decid, sub rezerva revizuirii judiciare şi cu respectarea legilor şi a procedurilor aplicabile, că această separare este în interesul suprem al copilului. O astfel de decizie poate deveni necesară în cazuri particulare cum ar fi, de exemplu, în cazul copiilor maltrataţi sau neglijaţi de părinţi sau în cazul în care părinţii trăiesc separat şi se impune luarea unei hotărâri cu privire la locul de reşedinţă a copilului. 2. În toate cazurile prevăzute la paragraful 1. din prezentul articol toate părţile interesate trebuie să aibă posibilitatea de a participa la dezbateri şi de a-şi face cunoscute punctele de vedere. 3. Statele părţi vor respecta dreptul copilului care a fost separat de ambii părinţi sau de unul dintre ei de a întreţine relaţii personale şi contacte directe cu cei doi părinţi ai săi, în mod regulat, exceptând cazul în care acest lucru contravine interesului suprem al copilului. 4. Când separarea rezultă din măsuri luate de către un stat parte, precum detenţia, închisoarea, exilul, expulzarea sau moartea (inclusiv moartea, indiferent de cauză, survenită în timpul detenţiei) ambilor părinţi sau a unuia dintre ei ori a copilului, statul parte va furniza, la cerere, părinţilor, copilului sau, după caz, unui alt membru al familiei informaţiile esenţiale despre locul unde se găsesc membrul sau membrii familiei, exceptând cazul în care divulgarea acestor informaţii ar aduce prejudicii bunăstării copilului. Statele părţi vor veghea, de asemenea, ca prezentarea unei astfel de cereri să nu antreneze prin ea însăşi consecinţe dăunătoare pentru persoana sau persoanele interesate. ARTICOLUL 10 1. În conformitate cu obligaţia ce revine statelor părţi potrivit art. 9 paragraful 1., orice cerere depusă de un copil sau de părinţii acestuia, în vederea intrării într-un stat parte sau a părăsirii acestuia în scopul reîntregirii familiei, va fi examinată de statele părţi cu bunăvoinţă, umanism şi cu operativitate. Statele părţi vor veghea, de asemenea, ca depunerea unei astfel de cereri să nu antreneze consecinţe nefaste asupra solicitanţilor şi membrilor familiei acestora. 2. Copilul ai cărui părinţi îşi au reşedinţa în state diferite va avea dreptul de a întreţine, în afara unor situaţii excepţionale, relaţii personale şi contacte directe, în mod regulat, cu ambii săi părinţi. În acest scop şi în conformitate cu obligaţia care revine statelor părţi în temeiul art. 9 paragraful 1., statele părţi vor respecta dreptul copilului şi al părinţilor săi de a părăsi orice ţară, inclusiv propria lor ţară, şi de a reveni în propria lor ţară. Dreptul de a părăsi orice ţară nu poate fi îngrădit decât de restricţiile prevăzute în mod expres de lege şi care sunt necesare pentru protejarea siguranţei naţionale, a ordinii publice, a sănătăţii publice sau a bunelor moravuri ori a drepturilor şi libertăţilor altora şi care sunt compatibile cu celelalte drepturi recunoscute în prezenta convenţie. ARTICOLUL 11 1. Statele părţi vor lua măsuri pentru a combate acţiunile ilegale de transferare şi de împiedicare a reîntoarcerii copiilor în, respectiv din, străinătate. 2. În acest scop statele părţi vor promova încheierea de acorduri bilaterale şi multilaterale sau aderarea la acordurile existente.

ARTICOLUL 12

Ghid juridic privind promovarea și respectarea drepturilor copilului

213

1. Statele părţi vor garanta copilului capabil de discernământ dreptul de a-şi exprima liber opinia asupra oricărei probleme care îl priveşte, opiniile copilului urmând să fie luate în considerare ţinându-se seama de vârsta sa şi de gradul său de maturitate. 2. În acest scop copilului i se va da, în special, posibilitatea de a fi ascultat în orice procedură judiciară sau administrativă care îl priveşte, fie direct, fie printr-un reprezentant sau un organism competent, în conformitate cu regulile de procedură din legislaţia naţională.

ARTICOLUL 13 1. Copilul are dreptul la libertatea de exprimare; acest drept cuprinde libertatea de a căuta, de a primi şi de a difuza informaţii şi idei de orice natură, indiferent de frontiere, sub formă orală, scrisă, tipărită sau artistică ori prin orice alte mijloace, la alegerea copilului. 2. Exercitarea acestui drept poate face subiectul restricţiilor, dar numai al acelor restricţii expres prevăzute de lege şi absolut necesare pentru: a) respectarea drepturilor sau a reputaţiei altora; sau b) protejarea securităţii naţionale, a ordinii publice, a sănătăţii publice şi a bunelor moravuri.

ARTICOLUL 14 1. Statele părţi vor respecta dreptul copilului la libertatea de gândire, de conştiinţă şi religie. 2. Statele părţi vor respecta drepturile şi obligaţiile părinţilor sau, după caz, ale reprezentanţilor legali ai copilului de a-l îndruma în exercitarea dreptului sus-menţionat, de o manieră care să corespundă capacităţilor în formare ale acestuia. 3. Libertatea de a-şi manifesta propriile convingeri religioase sau alte convingeri nu poate fi îngrădită decât de restricţiile prevăzute în mod expres de lege şi care sunt necesare pentru protecţia securităţii publice, a ordinii publice, a sănătăţii publice şi a bunelor moravuri sau a libertăţilor şi drepturilor fundamentale ale altora. ARTICOLUL 15 1. Statele părţi recunosc drepturile copilului la libertatea de asociere şi la libertatea de întrunire paşnică. 2. Exercitarea acestor drepturi nu poate fi îngrădită decât de restricţiile prevăzute în mod expres de lege şi care sunt necesare într-o societate democratică, în interesul securităţii naţionale, al siguranţei sau ordinii publice ori pentru a proteja sănătatea publică sau bunele moravuri ori pentru a proteja drepturile şi libertăţile altora.

ARTICOLUL 16 1. Nici un copil nu va fi supus unei imixtiuni arbitrare sau ilegale în viaţa sa privată, în familia sa, în domiciliul său ori în corespondenţa sa, precum şi nici unui fel de atac ilegal la onoarea şi reputaţia sa. 2. Copilul are dreptul la protecţia garantată de lege împotriva unor astfel de imixtiuni sau atacuri. ARTICOLUL 17 Statele părţi vor recunoaşte importanţa funcţiei îndeplinite de mijloacele de informare în masă şi vor asigura accesul copilului la informaţie şi materiale provenind din surse naţionale 214

Ghid juridic privind promovarea și respectarea drepturilor copilului

şi internaţionale, în special cele care urmăresc promovarea bunăstării sale sociale, spirituale şi morale şi a sănătăţii sale fizice şi morale. În acest scop statele părţi: a) vor încuraja difuzarea, prin mijloacele de informare în masă, de informaţii şi materiale de interes social şi educativ pentru copil şi care sunt în conformitate cu art. 29; b) vor încuraja cooperarea internaţională în producerea, schimbul şi difuzarea de astfel de informaţii şi materiale provenind din surse culturale, naţionale şi internaţionale; c) vor încuraja producerea şi difuzarea de cărţi pentru copii; d) vor încuraja mijloacele de informare în masă să ţină seama, în mod deosebit, de nevoile lingvistice ale copiilor autohtoni sau ale celor care aparţin unui grup minoritar; e) vor favoriza elaborarea unor principii călăuzitoare adecvate, destinate protejării copilului împotriva informaţiilor şi materialelor care dăunează bunăstării sale, având în vedere prevederile art. 13 şi 18. ARTICOLUL 18 1. Statele părţi vor depune eforturi pentru asigurarea recunoaşterii principiului potrivit căruia ambii părinţi au responsabilităţi comune pentru creşterea şi dezvoltarea copilului. Părinţii sau, după caz, reprezentanţii săi legali sunt principalii responsabili de creşterea şi dezvoltarea copilului. Aceştia trebuie să acţioneze, în primul rând, în interesul suprem al copilului. 2. Pentru garantarea şi promovarea drepturilor enunţate în prezenta convenţie statele părţi vor acorda ajutor corespunzător părinţilor şi reprezentanţilor legali ai copilului în exercitarea responsabilităţii care le revine în legătură cu creşterea copilului şi vor asigura crearea instituţiilor, aşezămintelor şi serviciilor de îngrijire a copiilor. 3. Statele părţi vor lua toate măsurile corespunzătoare pentru a asigura copiilor ai căror părinţi muncesc dreptul de a beneficia de serviciile şi aşezămintele de îngrijire a copiilor, pentru care ei îndeplinesc condiţiile cerute.

ARTICOLUL 19 1. Statele părţi vor lua toate măsurile legislative, administrative, sociale şi educative corespunzătoare, în vederea protejării copilului împotriva oricăror forme de violenţă, vătămare sau abuz, fizic sau mental, de abandon sau neglijenţă, de rele tratamente sau de exploatare, inclusiv abuz sexual, în timpul cât se află în îngrijirea părinţilor sau a unuia dintre ei, a reprezentantului ori reprezentanţilor legali sau a oricărei persoane căreia i-a fost încredinţat. 2. Aceste măsuri de protecţie vor cuprinde, după caz, proceduri eficiente pentru stabilirea de programe sociale care să asigure sprijinul necesar copilului şi celor cărora le-a fost încredinţat, precum şi pentru instituirea altor forme de prevenire şi pentru identificarea, denunţarea, acţionarea în instanţă, anchetarea, tratarea şi urmărirea cazurilor de rele tratamente aplicate copilului, descrise mai sus, şi, dacă este necesar, a procedurilor de implicare judiciară.

ARTICOLUL 20 1. Copilul care este, temporar ori permanent, lipsit de mediul său familial sau care, pentru protejarea intereselor sale, nu poate fi lăsat în acest mediu are dreptul la protecţie şi asistenţă

Ghid juridic privind promovarea și respectarea drepturilor copilului

215

speciale din partea statului. 2. Statele părţi, în conformitate cu legislaţia lor naţională, vor asigura protecţie alternativă pentru un astfel de copil. 3. Această protecţie poate include, mai ales, plasamentul familial, “kafalah” din dreptul islamic, adopţia sau, în caz de necesitate, plasarea în instituţii corespunzătoare de îngrijire a copiilor. În alegerea uneia dintre aceste soluţii este necesar să se ţină seama în mod corespunzător de necesitatea unei anumite continuităţi în educarea copilului, precum şi de originea sa etnică, religioasă, culturală şi lingvistică.

ARTICOLUL 21 Statele părţi care recunosc şi/sau autorizează adopţia vor veghea ca interesele supreme ale copilului să primeze şi: a) vor veghea ca adopţia unui copil să fie autorizată numai de autorităţile competente care verifică, în conformitate cu legea şi cu procedurile aplicabile, precum şi pe baza tuturor informaţiilor pertinente şi credibile, că adopţia se poate realiza luând în considerare statutul copilului în raport cu părinţii, cu rudele şi cu reprezentanţii săi legali şi, dacă este cazul, că persoanele interesate şi-au dat consimţământul cu privire la adopţie în cunoştinţă de cauză în urma unei consilieri corespunzătoare; b) recunosc că adopţia în străinătate poate fi considerată ca un mijloc alternativ de asigurare a îngrijirii necesare copilului, dacă acesta, în ţara de origine, nu poate fi încredinţat spre plasament familial sau spre adopţie ori nu poate fi îngrijit în mod corespunzător; c) vor asigura că, în cazul adopţiei în străinătate, copilul beneficiază de garanţiile şi standardele echivalente celor existente în cazul adopţiei naţionale; d) vor lua toate măsurile corespunzătoare pentru a se asigura că, în cazul adopţiei în străinătate, plasamentul copilului nu conduce la obţinerea de câştiguri materiale necuvenite pentru persoanele implicate; e) promovează obiectivele prezentului articol, încheind aranjamente sau acorduri bilaterale ori multilaterale, după caz, şi se străduiesc, în acest cadru, să asigure ca plasarea copiilor în străinătate să fie efectuată de autorităţile sau organele competente. ARTICOLUL 22 1. Statele părţi vor lua măsurile necesare pentru ca un copil care caută să obţină statutul de refugiat sau care este considerat refugiat în conformitate cu reglementările şi procedurile internaţionale şi naţionale aplicabile, fie că este singur sau însoţit de mamă ori de tată sau de orice altă persoană, să beneficieze de protecţia şi asistenţa umanitară corespunzătoare, pentru a se putea bucura de drepturile recunoscute de prezenta convenţie şi de celelalte instrumente internaţionale privind drepturile omului sau ajutorul umanitar la care respectivele state sunt părţi. 2. În acest scop statele părţi vor contribui, după cum consideră necesar, la toate eforturile întreprinse de O.N.U. şi de alte organizaţii guvernamentale sau neguvernamentale competente cooperând cu O.N.U., pentru a proteja şi ajuta copiii care se găsesc într-o astfel de situaţie şi pentru a găsi părinţii sau alţi membri ai familiei oricărui copil refugiat, în vederea obţinerii informaţiilor necesare pentru reîntregirea familiei sale. În cazul în care părinţii sau alţi membri ai familiei nu pot fi găsiţi, copilului i se va acorda aceeaşi protecţie ca oricărui alt copil 216

Ghid juridic privind promovarea și respectarea drepturilor copilului

care este temporar sau total lipsit de mediul său familial, indiferent de motiv, în conformitate cu principiile enunţate în prezenta convenţie.

ARTICOLUL 23 1. Statele părţi recunosc că pentru copiii handicapaţi fizic şi mental trebuie să se asigure o viaţă împlinită şi decentă, în condiţii care să le garanteze demnitatea, să le favorizeze autonomia şi să le faciliteze participarea activă la viaţa comunităţii. 2. Statele părţi recunosc dreptul copiilor handicapaţi de a beneficia de îngrijiri speciale şi încurajează şi asigură, în măsura resurselor disponibile, la cerere, copiilor handicapaţi care îndeplinesc condiţiile prevăzute şi celor care îi au în îngrijire, un ajutor adaptat situaţiei copilului şi situaţiei părinţilor sau a celor cărora le este încredinţat. 3. Recunoscând nevoile speciale ale copiilor handicapaţi, ajutorul acordat conform paragrafului 2. al prezentului articol va fi gratuit ori de câte ori acest lucru este posibil, ţinând seama de resursele financiare ale părinţilor sau ale celor care îi au în îngrijire, şi va fi destinat asigurării accesului efectiv al copiilor handicapaţi la educaţie, formare profesională, servicii medicale, recuperare, pregătire în vederea ocupării unui loc de muncă, activităţi recreative, de o manieră care să asigure deplina integrare socială şi dezvoltare individuală a copiilor, inclusiv dezvoltarea lor culturală şi spirituală. 4. În spiritul cooperării internaţionale, statele părţi vor favoriza schimbul de informaţii relevante în domeniul medicinei preventive şi al tratamentului medical, psihologic şi funcţional al copiilor handicapaţi, inclusiv prin difuzarea şi accesul la informaţii referitoare la metodele de recuperare, educare şi formare profesională, în scopul de a permite statelor părţi să îşi perfecţioneze capacităţile şi competenţele şi să îşi extindă experienţa în aceste domenii. În această privinţă se va ţine seama, în mod deosebit, de nevoile ţărilor în curs de dezvoltare. ARTICOLUL 24 1. Statele părţi recunosc dreptul copilului de a se bucura de cea mai bună stare de sănătate posibilă şi de a beneficia de serviciile medicale şi de recuperare. Ele vor depune eforturi pentru a garanta că nici un copil nu este lipsit de dreptul de a avea acces la aceste servicii. 2. Statele părţi vor depune eforturi pentru a asigura aplicarea efectivă a acestui drept şi, în mod deosebit, vor lua măsurile corespunzătoare pentru: a) reducerea mortalităţii infantile şi a celei în rândul copiilor; b) asigurarea asistenţei medicale şi a măsurilor de ocrotire a sănătăţii pentru toţi copiii, cu accent pe dezvoltarea măsurilor primare de ocrotire a sănătăţii; c) combaterea maladiilor şi a malnutriţiei, inclusiv în cadrul măsurilor primare de ocrotire a sănătăţii, recurgând, printre altele, la tehnologii accesibile şi la aprovizionarea cu alimente nutritive şi cu apă potabilă, luând în considerare pericolele şi riscurile de poluare a mediului natural; d) asigurarea ocrotirii sănătăţii mamelor în perioada pre şi postnatală; e) asigurarea că toate segmentele societăţii, în mod deosebit părinţii şi copiii, sunt informate, au acces la educaţie şi sunt sprijinite în folosirea cunoştinţelor de bază despre sănătatea şi alimentaţia copilului, despre avantajele alăptării, ale igienei şi salubrităţii mediului înconjurător şi ale prevenirii accidentelor; f) crearea serviciilor de medicină preventivă, de îndrumare a părinţilor şi de planificare

Ghid juridic privind promovarea și respectarea drepturilor copilului

217

familială, şi asigurarea educaţiei în aceste domenii. 3. Statele părţi vor lua toate măsurile eficiente corespunzătoare, în vederea abolirii practicilor tradiţionale dăunătoare sănătăţii copiilor. 4. Statele părţi se angajează să favorizeze şi să încurajeze cooperarea internaţională în vederea asigurării, în mod progresiv, a deplinei înfăptuiri a dreptului recunoscut în prezentul articol. În această privinţă se va ţine seama, în mod deosebit, de nevoile ţărilor în curs de dezvoltare. ARTICOLUL 25 Statele părţi recunosc dreptul copilului care a fost plasat de către autoritatea competentă pentru a primi îngrijiri, la protejarea sau tratarea afecţiunilor sale fizice ori mentale, dreptul la verificarea periodică a tratamentului respectiv şi a oricăror alte aspecte legate de plasarea sa.

ARTICOLUL 26 1. Statele părţi recunosc dreptul oricărui copil de a beneficia de asistenţă socială, inclusiv de asigurări sociale, şi vor lua măsuri pentru asigurarea exercitării depline a acestui drept în conformitate cu legislaţia lor naţională. 2. La acordarea indemnizaţiilor prevăzute de lege se va ţine seama, când este cazul, de resursele şi situaţia copilului şi ale persoanelor responsabile de întreţinerea sa, precum şi de orice alte împrejurări care au legătură cu cererea de acordare a indemnizaţiilor, înaintată de copil sau în numele său.

ARTICOLUL 27 1. Statele părţi recunosc dreptul oricărui copil de a beneficia de un nivel de trai care să permită dezvoltarea sa fizică, mentală, spirituală, morală şi socială. 2. Părinţilor şi oricărei alte persoane care au în grijă un copil le revine în primul rând responsabilitatea de a asigura, în limita posibilităţilor şi a mijloacelor lor financiare, condiţiile de viaţă necesare în vederea dezvoltării copilului. 3. Statele părţi vor adopta măsurile corespunzătoare, ţinând seama de condiţiile naţionale şi în limita mijloacelor lor, pentru a ajuta părinţii şi alte persoane care au în grijă un copil să valorifice acest drept şi vor oferi în caz de nevoie asistenţă materială şi programe de sprijin destinate, în principal, satisfacerii nevoilor de hrană, îmbrăcăminte şi locuinţă. 4. Statele părţi vor lua toate măsurile adecvate pentru recuperarea pensiei alimentare pentru copil de la părinţii săi sau de la alte persoane care răspund din punct de vedere financiar pentru acesta, atât pe teritoriul statului parte, cât şi în străinătate. Astfel, în situaţia în care persoana care răspunde din punct de vedere financiar pentru copil nu locuieşte în statul în care locuieşte copilul, statele părţi vor încuraja aderarea la acorduri internaţionale sau încheierea de asemenea acorduri, precum şi adoptarea oricăror alte înţelegeri corespunzătoare. ARTICOLUL 28 1. Statele părţi recunosc dreptul copilului la educaţie şi, în vederea asigurării exercitării acestui drept în mod progresiv şi pe baza egalităţii de şanse, în special, statele membre vor avea obligaţia: 218

Ghid juridic privind promovarea și respectarea drepturilor copilului

a) de a asigura învăţământul primar obligatoriu şi gratuit pentru toţi; b) de a încuraja crearea diferitelor forme de învăţământ secundar, atât general, cât şi profesional şi de a le pune la dispoziţia tuturor copiilor şi de a permite accesul tuturor copiilor la acestea, de a lua măsuri corespunzătoare, cum ar fi instituirea gratuităţii învăţământului şi acordarea unui ajutor financiar în caz de nevoie; c) de a asigura tuturor accesul la învăţământul superior, în funcţie de capacitatea fiecăruia, prin toate mijloacele adecvate; d) de a pune la dispoziţie copiilor şi de a permite accesul acestora la informarea şi orientarea şcolară şi profesională; e) de a lua măsuri pentru încurajarea frecventării cu regularitate a şcolii şi pentru reducerea ratei abandonului şcolar. 2. Statele părţi vor lua toate măsurile corespunzătoare pentru a asigura aplicarea măsurilor de disciplină şcolară într-un mod compatibil cu demnitatea copilului ca fiinţă umană şi în conformitate cu prezenta convenţie. 3. Statele părţi vor promova şi vor încuraja cooperarea internaţională în domeniul educaţiei, mai ales în scopul de a contribui la eliminarea ignoranţei şi a analfabetismului în lume şi de a facilita accesul la cunoştinţe ştiinţifice şi tehnice şi la metode de învăţământ moderne. În această privinţă se va ţine seama, în special, de nevoile ţărilor în curs de dezvoltare.

ARTICOLUL 29 1. Statele părţi sunt de acord că educaţia copilului trebuie să urmărească: a) dezvoltarea plenară a personalităţii, a vocaţiilor şi a aptitudinilor mentale şi fizice ale copilului; b) cultivarea respectului pentru drepturile omului şi libertăţile fundamentale, precum şi pentru principiile consacrate în Carta Naţiunilor Unite; c) educarea copilului în spiritul respectului faţă de părinţii săi, faţă de limba sa, de identitatea şi valorile sale culturale, faţă de valorile naţionale ale ţării în care acesta locuieşte, ale ţării de origine, precum şi faţă de civilizaţii diferite de a sa; d) pregătirea copilului să îşi asume responsabilităţile vieţii într-o societate liberă, într-un spirit de înţelegere, de pace, de toleranţă, de egalitate între sexe şi prietenie între toate popoarele şi grupurile etnice, naţionale şi religioase şi cu persoanele de origine autohtonă; e) educarea copilului în spiritul respectului faţă de mediul natural. 2. Nici o dispoziţie din prezentul articol sau din art. 28 nu va fi interpretată de o manieră care să aducă atingere libertăţii persoanelor fizice sau juridice de a crea şi conduce instituţii de învăţământ, cu condiţia ca principiile enunţate în paragraful 1. al prezentului articol să fie respectate şi ca educaţia dată în aceste instituţii să respecte normele minimale prescrise de stat. ARTICOLUL 30 În statele în care există minorităţi etnice, religioase sau lingvistice ori persoane de origine autohtonă copilul aparţinând unei astfel de minorităţi sau având origine autohtonă nu va fi privat de dreptul la viaţă culturală proprie, de dreptul de a-şi declara apartenenţa religioasă şi de a-şi practica propria religie, precum şi dreptul de a folosi limba proprie în comun cu alţi membri ai grupului său.

Ghid juridic privind promovarea și respectarea drepturilor copilului

219

ARTICOLUL 31 1. Statele părţi recunosc copilului dreptul la odihnă şi la vacanţă, dreptul de a practica activităţi recreative proprii vârstei sale, de a participa liber la viaţa culturală şi artistică. 2. Statele părţi respectă şi promovează dreptul copilului de a participa pe deplin la viaţa culturală şi artistică şi încurajează punerea la dispoziţie acestuia a mijloacelor adecvate de petrecere a timpului liber şi de desfăşurare a activităţilor recreative, artistice şi culturale, în condiţii de egalitate.

ARTICOLUL 32 1. Statele părţi recunosc dreptul copilului de a fi protejat împotriva exploatării economice şi de a nu fi constrâns la vreo muncă ce comportă vreun risc potenţial sau care este susceptibilă să îi compromită educaţia ori să îi dăuneze sănătăţii sau dezvoltării sale fizice, mentale, spirituale, morale ori sociale. 2. Statele părţi vor lua măsuri legislative, administrative, sociale şi educative pentru a asigura aplicarea prezentului articol. În acest scop şi ţinând seama de dispoziţiile aplicabile ale celorlalte instrumente internaţionale, statele părţi se obligă, în special: a) să fixeze o vârstă minimă sau vârste minime de angajare; b) să adopte o reglementare cu privire la orele şi la condiţiile de muncă; c) să prevadă pedepse sau alte sancţiuni corespunzătoare, pentru a asigura aplicarea întocmai a prezentului articol. ARTICOLUL 33 Statele părţi vor lua măsuri corespunzătoare, inclusiv măsuri legislative, administrative, sociale şi educaţionale, pentru a proteja copiii contra folosirii ilicite de stupefiante şi substanţe psihotrope, aşa cum sunt acestea definite de convenţiile internaţionale în materie şi pentru a preveni folosirea copiilor în scopul producerii şi al traficului ilicit de astfel de substanţe. ARTICOLUL 34 Statele părţi se angajează să protejeze copilul contra oricărei forme de exploatare sexuală şi de violenţă sexuală. În acest scop statele vor lua, în special, toate măsurile corespunzătoare pe plan naţional, bilateral şi multilateral, pentru a împiedica: a) incitarea sau constrângerea copiilor să se dedea la activităţi sexuale ilegale; b) exploatarea copiilor în scopul prostituţiei sau al altor practici sexuale ilegale; c) exploatarea copiilor în scopul producţiei de spectacole sau materiale cu caracter pornografic.

ARTICOLUL 35 Statele părţi vor lua toate măsurile necesare, pe plan naţional, bilateral şi multilateral, pentru a preveni răpirea, vânzarea şi traficul de copii în orice scop şi sub orice formă. ARTICOLUL 36 Statele părţi vor proteja copilul contra oricărei forme de exploatare dăunătoare oricărui aspect al bunăstării sale. 220

Ghid juridic privind promovarea și respectarea drepturilor copilului

ARTICOLUL 37 Statele părţi vor veghea ca: a) nici un copil să nu fie supus la tortură, la pedepse sau la tratamente crude, inumane sau degradante. Pedeapsa capitală sau închisoarea pe viaţă fără posibilitatea de a fi eliberat nu va fi pronunţată pentru infracţiunile comise de persoane sub vârsta de 18 ani; b) nici un copil să nu fie privat de libertate în mod ilegal sau arbitrar. Arestarea, deţinerea sau întemniţarea unui copil trebuie să fie conformă cu legea şi nu va fi decât o măsură extremă şi cât mai scurtă posibil; c) orice copil privat de libertate să fie tratat cu omenie şi cu respectul cuvenit demnităţii umane şi de o manieră care să ţină seama de nevoile persoanelor de vârsta sa. Astfel, orice copil privat de libertate va fi separat de adulţi, cu excepţia cazurilor în care se apreciază ca fiind în interesul major al copilului să nu se procedeze astfel, şi va avea dreptul de a menţine contactul cu familia sa prin corespondenţă şi vizite, în afara unor cazuri excepţionale; d) copiii privaţi de libertate să aibă dreptul de a avea acces rapid la asistenţă juridică sau la orice altă asistenţă corespunzătoare, precum şi dreptul de a contesta legalitatea privării lor de libertate, în faţa unui tribunal sau a unei alte autorităţi competente, independente şi imparţiale, şi dreptul la judecarea în procedură de urgenţă a cazului respectiv.

ARTICOLUL 38 1. Statele părţi se angajează să respecte şi să asigure respectarea regulilor dreptului umanitar internaţional aplicabile în caz de conflict armat şi menite să garanteze protecţia copilului. 2. Statele părţi vor lua toate măsurile posibile pentru a garanta ca persoanele care nu au împlinit vârsta de 15 ani să nu participe direct la ostilităţi. 3. Statele părţi se vor abţine de a înrola în forţele lor armate persoane care nu au împlinit vârsta de 15 ani. Atunci când încorporează persoane mai mari de 15 ani, dar mai mici de 18 ani, statele părţi se vor strădui să înroleze, cu prioritate, pe cei mai în vârstă. 4. Conform obligaţiei care le revine în virtutea dreptului umanitar internaţional de a proteja populaţia civilă în caz de conflict armat, statele părţi vor lua toate măsurile fezabile, astfel încât copiii afectaţi de conflictul armat să beneficieze de protecţie şi de îngrijire. ARTICOLUL 39 Statele părţi vor lua toate măsurile corespunzătoare pentru a facilita recuperarea fizică şi psihologică şi reintegrarea socială a copiilor, victime ale unei forme de neglijenţă, exploatare sau abuz, de tortură sau pedeapsă ori tratamente crude, inumane sau degradante ori victime ale unui conflict armat. Această readaptare şi această reintegrare se vor desfăşura în condiţii care favorizează sănătatea, respectul de sine şi demnitatea copilului.

ARTICOLUL 40 1. Statele părţi recunosc oricărui copil bănuit, acuzat sau cu privire la care s-a dovedit că a comis o încălcare a legii penale dreptul la un tratament conform cu simţul demnităţii şi al valorii personale, care să întărească respectul său pentru drepturile omului şi libertăţile fundamentale ale altora şi care să ţină seama de vârsta sa, precum şi de necesitatea de a facilita reintegrarea sa în societate şi asumarea de către acesta a unui rol constructiv în societate.

Ghid juridic privind promovarea și respectarea drepturilor copilului

221

2. În acest scop şi ţinând seama de dispoziţiile în materie ale instrumentelor internaţionale, statele părţi vor veghea, în special: a) ca nici un copil să nu fie bănuit, acuzat sau declarat vinovat de o încălcare a legii penale datorită unor acţiuni sau omisiuni care nu erau interzise de dreptul naţional sau internaţional în momentul comiterii lor; b) ca orice copil bănuit sau acuzat de o încălcare a legii penale să aibă garantate cel puţin următoarele drepturi: (i) de a fi prezumat nevinovat până la stabilirea vinovăţiei sale conform legii; (ii) de a fi informat în cel mai scurt termen şi direct despre acuzaţiile care i se aduc sau, dacă este cazul, prin intermediul părinţilor săi sau al reprezentanţilor legali şi de a beneficia de asistenţă juridică sau de orice alt fel de asistenţă corespunzătoare, în vederea formulării şi susţinerii apărărilor sale; (iii) dreptul la examinarea, fără întârziere, a cauzei sale de către o autoritate sau o instanţă judiciară competentă, independentă şi imparţială, printr-o procedură de audiere echitabilă şi conformă cu prevederile legii, în prezenţa celor care îi asigură asistenţă juridică sau de altă natură, iar dacă acest lucru nu este considerat contrar interesului major al copilului, ţinând seama mai ales de vârsta ori de situaţia acestuia, în prezenţa părinţilor săi sau a reprezentanţilor săi legali; (iv) de a nu fi constrâns să depună mărturie sau să mărturisească că este vinovat; dreptul de a interoga sau de a cere interogarea martorilor acuzării, de a obţine aducerea şi interogarea martorilor apărării, în condiţii de egalitate; (v) dacă se dovedeşte că a încălcat legea penală, dreptul de a recurge la o cale de atac cu privire la decizie şi la orice măsură luată în consecinţă, în faţa unei autorităţi sau a unei instanţe judiciare superioare competente, independente şi imparţiale, conform legii; (vi) dreptul de a fi asistat gratuit de un interpret, dacă nu înţelege sau nu vorbeşte limba utilizată; (vii) dreptul la respectarea deplină a vieţii sale private, în toate fazele procedurii. 3. Statele părţi se vor strădui să promoveze adoptarea de legi şi proceduri, înfiinţarea de autorităţi şi instituţii, special concepute pentru copiii bănuiţi, acuzaţi sau găsiţi vinovaţi de încălcarea legii penale şi, în special: a) să stabilească o vârstă minimă sub care copiii să fie prezumaţi ca neavând capacitatea de a încălca legea penală; b) să ia, ori de câte ori este posibil şi recomandabil, măsuri de soluţionare a cazurilor acestor copii, fără a recurge la procedura judiciară, cu condiţia ca drepturile şi garanţiile legale să fie respectate pe deplin. 4. Va fi prevăzută o întreagă gamă de dispoziţii, precum cele referitoare la îngrijire, orientare şi supraveghere, la îndrumare, la perioadele de probă, la plasamentul familial, la programe de educaţie generală şi profesională şi la soluţii alternative celor privind îngrijirea într-un cadru instituţional, pentru a asigura copiilor un tratament în interesul bunăstării lor şi proporţional cu situaţia lor şi cu infracţiunea săvârşită. ARTICOLUL 41 Nici o dispoziţie din prezenta convenţie nu aduce atingere prevederilor mai favorabile pentru realizarea acestor drepturi ale copilului care pot figura: 222

Ghid juridic privind promovarea și respectarea drepturilor copilului

a) în legislaţia unui stat parte; sau b) în dreptul internaţional în vigoare pentru statul respectiv.

PARTEA a II-a

ARTICOLUL 42 Statele părţi se angajează să facă larg cunoscute atât adulţilor, cât şi copiilor principiile şi dispoziţiile prezentei convenţii, prin mijloace active şi adecvate.

ARTICOLUL 43 1. În vederea examinării progreselor înregistrate de statele părţi în executarea obligaţiilor pe care şi le-au asumat în virtutea prezentei convenţii, se instituie un comitet al drepturilor copilului, ale cărui atribuţii sunt descrise mai jos. 2. Comitetul se compune din 10 experţi de o înaltă ţinută morală şi care posedă o competenţă recunoscută în domeniul reglementat de prezenta convenţie. Membrii Comitetului sunt aleşi de statele părţi din rândul cetăţenilor lor şi acţionează în nume propriu, ţinându-se seama de necesitatea asigurării unei repartiţii geografice echitabile şi a reprezentării principalelor sisteme juridice. 3. Membrii Comitetului sunt aleşi prin vot secret de pe o listă de persoane desemnate de statele părţi. Fiecare stat parte poate desemna un candidat dintre cetăţenii săi. 4. Primele alegeri vor avea loc în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei convenţii, iar ulterior, la fiecare 2 ani. Cu minimum 4 luni înaintea datei fiecărei alegeri Secretarul General al Organizaţiei Naţiunilor Unite va invita în scris statele părţi să propună candidaţii lor într-un termen de două luni. Secretarul General va întocmi apoi o listă alfabetică a candidaţilor astfel desemnaţi, indicând statele părţi care i-au desemnat, şi o va comunica statelor părţi la convenţie. 5. Alegerile vor avea loc la reuniunile statelor părţi, convocate de Secretarul General, la sediul ONU. La aceste reuniuni, la care cvorumul se întruneşte cu două treimi din numărul statelor părţi, candidaţii aleşi în Comitet sunt cei care obţin cel mai mare număr de voturi şi majoritatea absolută a voturilor reprezentanţilor statelor părţi prezente şi votante. 6. Membrii Comitetului se aleg pentru un mandat de 4 ani. Ei pot fi realeşi la o nouă prezentare a candidaturii lor. Mandatul a 5 membri desemnaţi la primele alegeri va înceta după 2 ani. Numele celor 5 membri vor fi trase la sorţi de către preşedintele reuniunii, imediat după prima alegere. 7. În caz de deces sau de demisie a unui membru al Comitetului sau dacă, pentru orice alt motiv, un membru declară că nu îşi mai poate exercita funcţiile sale în cadrul Comitetului, statul parte care a prezentat candidatura membrului respectiv numeşte un alt expert dintre cetăţenii săi pentru a ocupa postul vacant până la expirarea mandatului respectiv, sub rezerva aprobării de către Comitet. 8. Comitetul aprobă regulamentul său de ordine interioară. 9. Comitetul alege biroul său pentru o perioadă de 2 ani. 10. Adunările Comitetului se ţin, în mod normal, la sediul ONU sau în orice alt loc corespunzător stabilit de Comitet. Comitetul se reuneşte, de regulă, în fiecare an. Durata sesiunilor sale se stabileşte şi, dacă este cazul, se modifică de către reuniunea statelor părţi la

Ghid juridic privind promovarea și respectarea drepturilor copilului

223

prezenta convenţie, sub rezerva aprobării de către adunarea generală. 11. Secretarul General al Organizaţiei Naţiunilor Unite pune la dispoziţie Comitetului personalul şi dotările necesare acestuia pentru a-şi îndeplini eficient funcţiile încredinţate conform prezentei convenţii. 12. Membrii Comitetului creat în virtutea prezentei convenţii primesc, cu aprobarea adunării generale, indemnizaţii din resursele Organizaţiei Naţiunilor Unite, în condiţiile şi modalităţile fixate de adunarea generală. ARTICOLUL 44 1. Statele părţi se angajează să supună Comitetului, prin intermediul Secretarului General al Organizaţiei Naţiunilor Unite, rapoarte privitoare la măsurile pe care le adoptă pentru punerea în vigoare a drepturilor recunoscute în prezenta convenţie şi la progresele realizate în exercitarea acestor drepturi: a) în termen de 2 ani începând de la data intrării în vigoare a prezentei convenţii pentru statele părţi interesate; b) în continuare, la fiecare 5 ani. 2. Rapoartele întocmite conform prezentului articol trebuie, dacă este cazul, să arate cauzele sau dificultăţile care împiedică statele părţi să se achite pe deplin de obligaţiile prevăzute în prezenta convenţie. Ele trebuie, de asemenea, să cuprindă informaţii suficiente pentru a da Comitetului o idee exactă asupra aplicării convenţiei în ţara respectivă. 3. Statele părţi care au prezentat Comitetului un raport iniţial nu vor repeta în rapoartele pe care le prezintă ulterior conform prezentului articol, paragraful 1. alin. b), informaţiile de bază pe care le-au comunicat anterior. 4. Comitetul poate cere statelor părţi toate informaţiile complementare referitoare la aplicarea convenţiei. 5. Comitetul înaintează la fiecare 2 ani Adunării Generale, prin intermediul Consiliului Economic şi Social, un raport de activitate. 6. Statele părţi asigură difuzarea pe scară largă a propriilor rapoarte pe teritoriul lor.

ARTICOLUL 45 Pentru a promova aplicarea efectivă a convenţiei şi a încuraja cooperarea internaţională în domeniul vizat de convenţie: a) Instituţiile specializate, Fondul Naţiunilor Unite pentru Copii şi alte organe ale Naţiunilor Unite au dreptul de a fi reprezentate la analizarea modului de aplicare a acelor dispoziţii din prezenta Convenţie, care ţin de mandatul lor. Comitetul poate invita instituţiile specializate, Fondul Naţiunilor Unite pentru Copii şi orice alte organisme competente pe care le va considera corespunzătoare să dea avize specializate asupra aplicării convenţiei în domeniile care ţin de mandatele lor respective. Comitetul poate invita instituţiile specializate, Fondul Naţiunilor Unite pentru Copii şi alte organe ale Naţiunilor Unite să îi prezinte rapoarte asupra aplicării Convenţiei în sectoarele care ţin de domeniul lor de activitate. b) Comitetul transmite, dacă consideră necesar, instituţiilor specializate, Fondului Naţiunilor Unite pentru Copii şi altor organisme competente orice raport al statelor părţi, care conţine o cerere sau care specifică necesitatea asigurării de consultanţă ori asistenţă tehnică, însoţit, dacă este cazul, de observaţiile şi sugestiile Comitetului referitoare la cererea sau specificaţia

224

Ghid juridic privind promovarea și respectarea drepturilor copilului

respectivă. c) Comitetul poate recomanda adunării generale să ceară Secretarului General să dispună efectuarea, în numele Comitetului, a unor studii asupra problemelor specifice care afectează drepturile copilului. d) Comitetul poate face sugestii şi recomandări de ordin general, pe baza informaţiilor primite în conformitate cu art. 44 şi art. 45. Aceste sugestii şi recomandări de ordin general se vor transmite tuturor statelor părţi interesate şi se vor supune atenţiei adunării generale, însoţite, dacă este cazul, de observaţiile statelor părţi.

PARTEA a III-a

ARTICOLUL 46 Prezenta convenţie este deschisă spre semnare tuturor statelor.

ARTICOLUL 47 Prezenta convenţie face subiectul ratificării. Instrumentele de ratificare vor fi înaintate Secretarului General al Organizaţiei Naţiunilor Unite. ARTICOLUL 48 Prezenta Convenţie va rămâne deschisă aderării oricărui stat. Instrumentele de aderare vor fi înaintate Secretarului General al Organizaţiei Naţiunilor Unite. ARTICOLUL 49 1. Prezenta convenţie va intra în vigoare în a treizecea zi de la depunerea la Secretarul General al ONU a celui de-al douăzecilea instrument de ratificare sau de aderare. 2. Pentru fiecare stat care va ratifica prezenta convenţie sau care va adera la aceasta după depunerea celui de-al douăzecilea instrument de ratificare sau de aderare convenţia va intra în vigoare în a treizecea zi de la depunerea de către statul respectiv a intrumentului său de ratificare sau de aderare.

ARTICOLUL 50 1. Orice stat parte poate să propună un amendament şi să depună textul acestuia la Secretarul General al Organizaţiei Naţiunilor Unite. Secretarul General va comunica propunerea de amendament statelor părţi, cerându-le să îi facă cunoscut dacă sunt în favoarea convocării unei conferinţe a statelor părţi, în vederea examinării propunerii şi a supunerii ei la vot. Dacă în termen de 4 luni de la această comunicare cel puţin o treime din numărul statelor părţi se pronunţă în favoarea convocării unei asemenea conferinţe, Secretarul General convoacă conferinţa sub auspiciile Organizaţiei Naţiunilor Unite. Orice amendament adoptat de majoritatea statelor părţi prezente şi votante la conferinţă este supus spre aprobare adunării generale. 2. Orice amendament adoptat conform dispoziţiilor paragrafului 1. al prezentului articol va intra în vigoare după aprobarea sa de către Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite şi după acceptarea sa cu o majoritate de două treimi din numărul statelor părţi. 3. La intrarea sa în vigoare amendamentul are forţă obligatorie pentru statele părţi care l-au

Ghid juridic privind promovarea și respectarea drepturilor copilului

225

acceptat, celelalte state rămânând legate de dispoziţiile din prezenta convenţie şi de toate amendamentele anterioare acceptate de ele.

ARTICOLUL 51 1. Secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite va primi şi va comunica tuturor statelor textul rezervelor formulate de state la data ratificării sau aderării. 2. Rezervele incompatibile cu obiectul şi scopul prezentei convenţii nu sunt admise. 3. Rezervele pot fi retrase în orice moment printr-o notificare în acest sens adresată Secretarului General al ONU, care va informa, în consecinţă, toate statele părţi la convenţie. Notificarea va produce efecte de la data la care este primită de Secretarul General.

ARTICOLUL 52 Orice stat poate denunţa prezenta convenţie printr-o notificare scrisă adresată Secretarului General al Organizaţiei Naţiunilor Unite. Denunţarea produce efecte la un an de la data la care notificarea a fost primită de Secretarul General. ARTICOLUL 53 Secretarul General al ONU este desemnat ca depozitar al prezentei convenţii.

ARTICOLUL 54 Originalul prezentei convenţii, ale cărei texte în limbile arabă, chineză, engleză, franceză, rusă şi spaniolă sunt autentice în egală măsură, va fi depus la Secretarul General al Organizaţiei Naţiunilor Unite. Drept care plenipotenţiarii subsemnaţi, împuterniciţi în mod corespunzător de guvernele lor respective, au semnat prezenta convenţie.

226

Ghid juridic privind promovarea și respectarea drepturilor copilului

Legea copilului Legea nr. 272/2004 din 21/06/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului modificată prin Legea nr. 257/2013 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului

CAPITOLUL I Dispoziţii generale şi definiţii Art. 1. - (1) Prezenta lege reglementează cadrul legal privind respectarea, promovarea şi garantarea drepturilor copilului. (2) Autorităţile publice, organismele private autorizate, precum şi persoanele fizice şi persoanele juridice responsabile de protecţia copilului sunt obligate să respecte, să promoveze şi să garanteze drepturile copilului stabilite prin Constituţie şi lege, în concordanţă cu prevederile Convenţiei Organizaţiei Naţiunilor Unite cu privire la drepturile copilului, ratificată prin Legea nr. 18/1990, republicată, şi ale celorlalte acte internaţionale în materie la care România este parte. Art. 2. - (1) Prezenta lege, orice alte reglementări adoptate în domeniul respectării şi promovării drepturilor copilului, precum şi orice act juridic emis sau, după caz, încheiat în acest domeniu se subordonează cu prioritate principiului interesului superior al copilului. (11) Interesul superior al copilului se circumscrie dreptului copilului la o dezvoltare fizică şi morală normală, la echilibru socioafectiv şi la viaţa de familie. (2) Principiul interesului superior al copilului este impus inclusiv în legătură cu drepturile şi obligaţiile ce revin părinţilor copilului, altor reprezentanţi legali ai săi, precum şi oricăror persoane cărora acesta le-a fost plasat în mod legal. (3) Principiul interesului superior al copilului va prevala în toate demersurile şi deciziile care privesc copiii, întreprinse de autorităţile publice şi de organismele private autorizate, precum şi în cauzele soluţionate de instanţele judecătoreşti. (4) Persoanele prevăzute la alin. (3) sunt obligate să implice familia în toate deciziile, acţiunile şi măsurile privitoare la copil şi să sprijine îngrijirea, creşterea şi formarea, dezvoltarea şi educarea acestuia în cadrul familiei. (5) În determinarea interesului superior al copilului se au în vedere cel puţin următoarele: a) nevoile de dezvoltare fizică, psihologică, de educaţie şi sănătate, de securitate şi stabilitate şi apartenenţă la o familie; b) opinia copilului, în funcţie de vârsta şi gradul de maturitate; c) istoricul copilului, având în vedere, în mod special, situaţiile de abuz, neglijare, exploatare sau orice altă formă de violenţă asupra copilului, precum şi potenţialele situaţii de risc care

Ghid juridic privind promovarea și respectarea drepturilor copilului

227

pot interveni în viitor; d) capacitatea părinţilor sau a persoanelor care urmează să se ocupe de creşterea şi îngrijirea copilului de a răspunde nevoilor concrete ale acestuia; e) menţinerea relaţiilor personale cu persoanele faţă de care copilul a dezvoltat relaţii de ataşament. Art. 3. - De dispoziţiile prezentei legi beneficiază: a) copiii cetăţeni români aflaţi pe teritoriul României; b) copiii cetăţeni români aflaţi în străinătate; c) copiii fără cetăţenie aflaţi pe teritoriul României; d) copiii care solicită sau beneficiază de o formă de protecţie în condiţiile reglementărilor legale privind statutul şi regimul refugiaţilor în România; e) copiii cetăţeni străini aflaţi pe teritoriul României, în situaţii de urgenţă constatate, în condiţiile prezentei legi, de către autorităţile publice române competente.

Art. 4. - În sensul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii: a) copil - persoana care nu a împlinit vârsta de 18 ani şi nici nu a dobândit capacitatea deplină de exerciţiu, potrivit legii; b) familie - părinţii şi copiii acestora; c) familie extinsă - rudele copilului, până la gradul IV inclusiv; d) familie substitutivă - persoanele, altele decât cele care aparţin familiei extinse, inclusiv afinii până la gradul IV şi asistenţii maternali care asigură creşterea şi îngrijirea copilului, în condiţiile legii; e) plan individualizat de protecţie - documentul prin care se realizează planificarea serviciilor, prestaţiilor şi a măsurilor de protecţie specială a copilului, pe baza evaluării psihosociale a acestuia şi a familiei sale, în vederea integrării copilului care a fost separat de familia sa într-un mediu familial stabil permanent, în cel mai scurt timp posibil; f) plan de servicii - documentul prin care se realizează planificarea acordării serviciilor şi a prestaţiilor, pe baza evaluării psihosociale a copilului şi a familiei, în vederea prevenirii abuzului, neglijării, exploatării, a oricăror forme de violenţă asupra copilului, precum şi a separării copilului de familia sa; g) reprezentant legal al copilului - părintele sau persoana desemnată, potrivit legii, să exercite drepturile şi să îndeplinească obligaţiile părinteşti faţă de copil.

Art. 5. - (1) Copiii au dreptul la protecţie şi asistenţă în realizarea şi exercitarea deplină a drepturilor lor, în condiţiile prezentei legi. (2) Răspunderea pentru creşterea şi asigurarea dezvoltării copilului revine în primul rând părinţilor, aceştia având obligaţia de a-şi exercita drepturile şi de a-şi îndeplini obligaţiile faţă de copil ţinând seama cu prioritate de interesul superior al acestuia. (3) În subsidiar, responsabilitatea revine colectivităţii locale din care fac parte copilul şi familia sa. Autorităţile administraţiei publice locale au obligaţia de a sprijini părinţii sau, după caz, alt reprezentant legal al copilului în realizarea obligaţiilor ce le revin cu privire la copil, dezvoltând şi asigurând în acest scop servicii diversificate, accesibile şi de calitate, 228

Ghid juridic privind promovarea și respectarea drepturilor copilului

corespunzătoare nevoilor copilului. (4) Intervenţia statului este complementară; statul asigură protecţia copilului şi garantează respectarea tuturor drepturilor sale prin activitatea specifică realizată de instituţiile statului şi de autorităţile publice cu atribuţii în acest domeniu.

Art. 6. - Respectarea şi garantarea drepturilor copilului se realizează conform următoarelor principii: a) respectarea şi promovarea cu prioritate a interesului superior al copilului; b) egalitatea şanselor şi nediscriminarea; c) responsabilizarea părinţilor cu privire la exercitarea drepturilor şi îndeplinirea obligaţiilor părinteşti; d) primordialitatea responsabilităţii părinţilor cu privire la respectarea şi garantarea drepturilor copilului; e) descentralizarea serviciilor de protecţie a copilului, intervenţia multisectorială şi parteneriatul dintre instituţiile publice şi organismele private autorizate; f) asigurarea unei îngrijiri individualizate şi personalizate pentru fiecare copil; g) respectarea demnităţii copilului; h) ascultarea opiniei copilului şi luarea în considerare a acesteia, ţinând cont de vârsta şi de gradul său de maturitate; i) asigurarea stabilităţii şi continuităţii în îngrijirea, creşterea şi educarea copilului, ţinând cont de originea sa etnică, religioasă, culturală şi lingvistică, în cazul luării unei măsuri de protecţie; j) celeritate în luarea oricărei decizii cu privire la copil; k) asigurarea protecţiei împotriva abuzului, neglijării, exploatării şi oricărei forme de violenţă asupra copilului; l) interpretarea fiecărei norme juridice referitoare la drepturile copilului în corelaţie cu ansamblul reglementărilor din această materie.

Art. 7. - Drepturile prevăzute de prezenta lege sunt garantate tuturor copiilor fără nici o discriminare, indiferent de rasă, culoare, sex, limbă, religie, opinie politică sau altă opinie, de naţionalitate, apartenenţă etnică sau origine socială, de situaţia materială, de gradul şi tipul unei deficienţe, de statutul la naştere sau de statutul dobândit, de dificultăţile de formare şi dezvoltare sau de alt gen ale copilului, ale părinţilor ori ale altor reprezentanţi legali sau de orice altă distincţie. Art. 71. - În orice cauză care priveşte drepturi ale copilului, instanţa verifică dacă înţelegerile dintre părinţi sau ale acestora cu alte persoane respectă interesul superior al copilului. CAPITOLUL II Drepturile copilului

SECŢIUNEA 1 Drepturi şi libertăţi civile Art. 8. - (1) Copilul are dreptul la stabilirea şi păstrarea identităţii sale.

Ghid juridic privind promovarea și respectarea drepturilor copilului

229

(2) Copilul este înregistrat imediat după naştere şi are de la această dată dreptul la un nume, dreptul de a dobândi o cetăţenie şi, dacă este posibil, de a-şi cunoaşte părinţii şi de a fi îngrijit, crescut şi educat de aceştia. (3) Părinţii aleg numele şi prenumele copilului, în condiţiile legii. (4) Copilul are dreptul de a-şi păstra cetăţenia, numele şi relaţiile de familie, în condiţiile prevăzute de lege, fără nici o ingerinţă. (5) Dacă se constată că un copil este lipsit, în mod ilegal, de elementele constitutive ale identităţii sale sau de unele dintre acestea, instituţiile şi autorităţile publice sunt obligate să ia de urgenţă toate măsurile necesare în vederea restabilirii identităţii copilului. Art. 9. - (1) În scopul realizării dreptului prevăzut la art. 8 alin. (1), unităţile sanitare care au în structură secţii de nou-născuţi şi/sau de pediatrie au obligaţia de a angaja un asistent social sau, după caz, de a desemna o persoană cu atribuţii de asistenţă socială. (2) În vederea stabilirii identităţii copilului părăsit în unităţi sanitare sau găsit ori a părinţilor acestuia, organele de poliţie şi serviciile publice comunitare de evidenţă a persoanelor, competente, au obligaţia de a desemna una sau mai multe persoane responsabile, care să realizeze, cu celeritate, demersurile ce le revin, potrivit legii, pentru înregistrarea naşterii copilului şi să transmită datele de identificare direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului sau, după caz, serviciului public de asistenţă socială. (3) Persoanele desemnate la alin. (2) au obligaţia efectuării demersurilor de stabilire a identităţii părinţilor copiilor părăsiţi în unităţile sanitare, în situaţia în care aceştia au fost identificaţi şi nu au întocmit certificatul de naştere.

Art. 10. - (1) Certificatul medical constatator al naşterii, atât pentru copilul născut viu, cât şi pentru copilul născut mort, se întocmeşte în termen de 24de ore de la naştere. (2) Răspunderea pentru îndeplinirea obligaţiei prevăzute la alin. (1) revine medicului care a asistat sau a constatat naşterea şi medicului şef de secţie. (3) Când naşterea a avut loc în afara unităţilor sanitare, medicul de familie având cabinetul înregistrat în raza teritorială unde a avut loc naşterea este obligat ca, la cererea oricărei persoane, în termen de 24 de ore, să constate naşterea copilului, după care să întocmească şi să elibereze certificatul medical constatator al naşterii copilului, chiar dacă mama nu este înscrisă pe lista cabinetului său. Art. 11. - (1) În situaţia în care copilul este părăsit de mamă în maternitate, unitatea medicală are obligaţia să sesizeze telefonic şi în scris direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului şi organele de poliţie, în termen de 24 de ore de la constatarea dispariţiei mamei. (2) În termen de 5 zile de la sesizarea prevăzută la alin. (1), se întocmeşte un proces-verbal de constatare a părăsirii copilului, semnat de reprezentantul direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului, reprezentantul poliţiei şi al maternităţii; când starea de sănătate a copilului permite externarea, în baza procesului-verbal, direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului va stabili măsura plasamentului în regim de urgenţă pentru copil. (3) În termen de 30 de zile de la întocmirea procesului-verbal, poliţia este obligată să

230

Ghid juridic privind promovarea și respectarea drepturilor copilului

întreprindă verificările specifice privind identitatea mamei şi să comunice rezultatul acestor verificări direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului. (4) În situaţia în care mama este identificată, direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului va asigura consilierea şi sprijinirea acesteia în vederea realizării demersurilor legate de întocmirea actului de naştere. (5) În situaţia în care, în urma verificărilor efectuate de poliţie, nu este posibilă identificarea mamei, direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului transmite serviciului public de asistenţă socială în a cărui rază administrativ-teritorială s-a produs naşterea dosarul cuprinzând certificatul medical constatator al naşterii, procesul-verbal prevăzut la alin. (2), dispoziţia de plasament în regim de urgenţă şi răspunsul poliţiei cu rezultatul verificărilor. (6) În termen de 5 zile de la primirea documentaţiei prevăzute la alin. (5), serviciul public de asistenţă socială are obligaţia de a obţine dispoziţia de stabilire a numelui şi prenumelui copilului, în conformitate cu prevederile Legii nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă, cu modificările ulterioare, şi de a face declaraţia de înregistrare a naşterii la serviciul de stare civilă competent. (7) În termen de 24 de ore de la înregistrarea naşterii copilului, serviciul public de asistenţă socială are obligaţia de a transmite direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului actul de înregistrare a naşterii copilului. Art. 111. - În situaţia copilului părăsit de părinţi în alte unităţi sanitare, a cărui naştere nu a fost înregistrată, obligaţia de a realiza demersurile prevăzute de lege pentru înregistrarea naşterii copilului revine serviciului public de asistenţă socială în a cărui rază administrativteritorială a fost părăsit acesta, cu respectarea procedurii prevăzute la art. 11.

Art. 12. - (1) În situaţia copilului găsit în familie sau într-un loc public, precum şi a celui părăsit de părinţi în alte unităţi sanitare, a cărui naştere nu a fost înregistrată, obligaţia de a realiza demersurile prevăzute de lege pentru înregistrarea naşterii copilului revine serviciului public de asistenţă socială în a cărui rază administrativ-teritorială a fost găsit sau părăsit copilul. (2) Expertiza medico-legală necesară pentru înregistrarea naşterii copilului este gratuită. Art. 121. - Metodologia privind realizarea obligaţiilor ce revin autorităţilor administraţiei publice locale, instituţiilor şi profesioniştilor implicaţi în prevenirea şi intervenţia în cazurile de copii aflaţi în situaţie de risc sau părăsiţi în unităţi sanitare/secţii/compartimente de specialitate obstetricăginecologie şi neonatologie/alte unităţi sanitare care oferă servicii medicale pentru copii se aprobă prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, în colaborare cu Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice şi cu Ministerul Sănătăţii. Art. 13. - (1) Unităţile sanitare, unităţile de protecţie socială, serviciile de îngrijire de tip rezidenţial, entităţile fără personalitate juridică, alte persoane juridice, precum şi persoane fizice care internează sau primesc în îngrijire femei gravide ori copii care nu posedă acte pe baza cărora să li se poată stabili identitatea sunt obligate să anunţe, în termen de 24 de ore, în scris, autoritatea administraţiei publice locale în a cărei rază îşi au sediul sau, după caz, domiciliul, în vederea stabilirii identităţii lor, precum şi direcţia generală de asistenţă socială

Ghid juridic privind promovarea și respectarea drepturilor copilului

231

şi protecţia copilului de care aparţin, în vederea luării în evidenţă. (2) Cel care ia un copil pentru a-l îngriji sau proteja temporar, până la stabilirea unei măsuri de protecţie în condiţiile legii, are obligaţia de a-l întreţine şi, în termen de 48 de ore, de a anunţa autoritatea administraţiei publice locale în a cărei rază teritorială îşi are sediul sau domiciliul.

Art. 14. - (1) Copilul are dreptul de a menţine relaţii personale şi contacte directe cu părinţii, rudele, precum şi cu alte persoane faţă de care copilul a dezvoltat legături de ataşament. (2) Copilul are dreptul de a-şi cunoaşte rudele şi de a întreţine relaţii personale cu acestea, precum şi cu alte persoane alături de care copilul s-a bucurat de viaţa de familie, în măsura în care acest lucru nu contravine interesului său superior. (3) Părinţii sau un alt reprezentant legal al copilului nu pot împiedica relaţiile personale ale acestuia cu bunicii, fraţii şi surorile ori cu alte persoane alături de care copilul s-a bucurat de viaţa de familie, decât în cazurile în care instanţa decide în acest sens, apreciind că există motive temeinice de natură a primejdui dezvoltarea fizică, psihică, intelectuală sau morală a copilului. (4) În caz de neînţelegere între părinţi cu privire la modalităţile de exercitare a dreptului de a avea legături personale cu copilul, instanţa va stabili un program în funcţie de vârsta copilului, de nevoile de îngrijire şi educare ale acestuia, de intensitatea legăturii afective dintre copil şi părintele la care nu locuieşte, de comportamentul acestuia din urmă, precum şi de alte aspecte relevante în fiecare caz în parte. (5) Criteriile prevăzute la alin. (4) vor fi avute în vedere şi la stabilirea programului de relaţii personale şi cu celelalte persoane alături de care copilul s-a bucurat de viaţa de familie. Art. 15. - (1) În sensul prezentei legi, relaţiile personale se pot realiza prin: a) întâlniri ale copilului cu părintele ori cu o altă persoană care are, potrivit prezentei legi, dreptul la relaţii personale cu copilul; b) vizitarea copilului la domiciliul acestuia; c) găzduirea copilului, pe perioadă determinată, de către părintele sau de către altă persoană la care copilul nu locuieşte în mod obişnuit; d) corespondenţă ori altă formă de comunicare cu copilul; e) transmiterea de informaţii copilului cu privire la părintele ori la alte persoane care au, potrivit prezentei legi, dreptul de a menţine relaţii personale cu copilul; f) transmiterea de către persoana la care locuieşte copilul a unor informaţii referitoare la copil, inclusiv fotografii recente, evaluări medicale sau şcolare, către părintele sau către alte persoane care au dreptul de a menţine relaţii personale cu copilul; g) întâlniri ale copilului cu părintele ori cu o altă persoană faţă de care copilul a dezvoltat legături de ataşament într-un loc neutru în raport cu copilul, cu sau fără supravegherea modului în care relaţiile personale sunt întreţinute, în funcţie de interesul superior al copilului. (2) Transmiterea informaţiilor prevăzute la alin. (1) lit. e) şi f) se va face cu respectarea interesului superior al copilului, precum şi a dispoziţiilor speciale vizând confidenţialitatea şi transmiterea informaţiilor cu caracter personal. (3) Părintele la care copilul locuieşte are obligaţia de a sprijini menţinerea relaţiilor personale ale copilului cu celălalt părinte, prevăzute la alin. (1).

232

Ghid juridic privind promovarea și respectarea drepturilor copilului

(4) Pentru restabilirea şi menţinerea relaţiilor personale ale copilului, serviciul public de asistenţă socială şi, după caz, direcţiile generale de asistenţă socială şi protecţia copilului de la nivelul fiecărui sector al municipiului Bucureşti au obligaţia de a oferi consiliere, acordată de specialişti atât copilului, cât şi părinţilor săi, la solicitarea acestora. (5) În cazul în care părintele la care copilul locuieşte împiedică sau afectează în mod negativ legăturile personale ale copilului cu celălalt părinte, prin nerespectarea programului stabilit de instanţă sau convenit de părinţi, părintele la care nu locuieşte în mod statornic poate cere serviciului public de asistenţă socială sau, după caz, persoanelor cu atribuţii de asistenţă socială în circumscripţia căruia se află locuinţa copilului să monitorizeze relaţiile personale cu copilul pentru o durată de până la 6 luni. (6) Monitorizarea permite reprezentanţilor serviciului public de asistenţă socială sau, după caz, persoanelor cu atribuţii de asistenţă socială să asiste la preluarea copilului de către părintele la care nu locuieşte în mod statornic, la înapoierea acestuia, să realizeze intervievarea părinţilor, a copilului şi a persoanelor cu care copilul locuieşte, precum şi a altor persoane, în vederea întocmirii raportului de monitorizare. (7) La finalul perioadei de monitorizare, reprezentantul serviciului public de asistenţă socială sau, după caz, persoana cu atribuţii de asistenţă socială care a întocmit raportul prevăzut la alin. (6) poate propune prelungirea perioadei de monitorizare cu cel mult 6 luni, poate recomanda consilierea psihologică a unuia dintre părinţi sau a ambilor, precum şi o serie de măsuri pentru îmbunătăţirea relaţiei personale dintre copil şi părintele la care nu locuieşte. (8) Raportul de monitorizare prevăzut la alin. (6) se înmânează fiecăruia dintre părinţi şi poate fi folosit ca probă în instanţă. Art. 16. - (1) Copilul care a fost separat de ambii părinţi sau de unul dintre aceştia printr-o măsură dispusă în condiţiile legii are dreptul de a menţine relaţii personale şi contacte directe cu ambii părinţi, cu excepţia situaţiei în care acest lucru contravine interesului superior al copilului. (2) Instanţa judecătorească, luând în considerare, cu prioritate, interesul superior al copilului, poate limita exercitarea acestui drept, dacă există motive temeinice de natură a periclita dezvoltarea fizică, mentală, spirituală, morală sau socială a copilului. Art. 161. - (1) În vederea asigurării menţinerii relaţiilor personale ale copilului cu părinţii săi sau cu alte persoane alături de care s-a bucurat de viaţa de familie, precum şi pentru asigurarea înapoierii copilului la locuinţa sa la terminarea perioadei de vizită, instanţa poate dispune, la cererea părintelui interesat sau a altei persoane îndreptăţite, una sau mai multe măsuri cu caracter asiguratoriu sau a unor garanţii. (2) Măsurile prevăzute la alin. (1) pot include: a) amendă pe ziua de întârziere impusă persoanei care refuză punerea în aplicare sau respectarea programului de menţinere a relaţiilor personale ale copilului; b) depunerea unei garanţii reale sau personale de către părintele sau persoana de la care urmează să fie preluat copilul, în vederea menţinerii relaţiilor personale sau, după caz, la încetarea programului de vizitare; c) depunerea paşaportului sau a unui alt act de identitate la o instituţie desemnată de

Ghid juridic privind promovarea și respectarea drepturilor copilului

233

instanţă şi, atunci când este necesar, a unui document din care să rezulte că persoana care solicită relaţii personale a notificat depunerea acestora, pe durata vizitei, autorităţii consulare competente. Art. 162. - (1) În cazul în care părinţii nu se înţeleg cu privire la locuinţa copilului, instanţa de tutelă va stabili locuinţa acestuia la unul dintre ei, potrivit art. 496 alin. (3) din Codul civil. La evaluarea interesului copilului instanţa poate avea în vedere, în afara elementelor prevăzute la art. 2 alin. (5), şi aspecte precum: a) disponibilitatea fiecărui părinte de a-l implica pe celălalt părinte în deciziile legate de copil şi de a respecta drepturile părinteşti ale acestuia din urmă; b) disponibilitatea fiecăruia dintre părinţi de a permite celuilalt menţinerea relaţiilor personale; c) situaţia locativă din ultimii 3 ani a fiecărui părinte; d) istoricul cu privire la violenţa părinţilor asupra copilului sau asupra altor persoane; e) distanţa dintre locuinţa fiecărui părinte şi instituţia care oferă educaţie copilului. (2) Prevederile alin. (1) se aplică în mod corespunzător şi pentru cazurile în care locuinţa minorului se stabileşte la terţe persoane sau la un serviciu de protecţie specială. Art. 17. - (1) Copilul ai cărui părinţi locuiesc în state diferite are dreptul de a întreţine relaţii personale şi contacte directe cu aceştia, cu excepţia situaţiei în care acest lucru contravine interesului superior al copilului.

Art. 18. - (1) Copiii neînsoţiţi de părinţi sau de un alt reprezentant legal ori care nu se găsesc sub supravegherea legală a unor persoane au dreptul de a li se asigura, în cel mai scurt timp posibil, reîntoarcerea alături de reprezentanţii lor legali. (2) Deplasarea copiilor în străinătate se realizează cu respectarea prevederilor Legii nr. 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate, cu modificările şi completările ulterioare. (3) Părinţii sau, după caz, altă persoană responsabilă de supravegherea, creşterea şi îngrijirea copilului sunt obligaţi să anunţe la poliţie dispariţia acestuia de la domiciliu, în cel mult 24 de ore de la constatarea dispariţiei. Art. 19. - (1) Misiunile diplomatice şi consulare ale României au obligaţia de a sesiza Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice cu privire la copiii cetăţeni români aflaţi în străinătate care, din orice motive, nu sunt însoţiţi de părinţi sau de un alt reprezentant legal ori nu se găsesc sub supravegherea legală a unor persoane din străinătate. (2) Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice va lua măsurile necesare pentru întoarcerea copilului la părinţi sau la un alt reprezentant legal, imediat după identificarea acestora. În cazul în care persoanele identificate nu pot sau refuză să preia copilul, la cererea Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, tribunalul de la domiciliul copilului sau Tribunalul Bucureşti, în situaţia în care acest domiciliu nu este cunoscut, va dispune plasamentul copilului într-un serviciu de protecţie specială propus de Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice. (3) Procedura de întoarcere a copiilor în ţară, de identificare a părinţilor sau a altor reprezentanţi legali ai copiilor, modul de avansare a cheltuielilor ocazionate de întoarcerea

234

Ghid juridic privind promovarea și respectarea drepturilor copilului

în ţară a acestora, precum şi serviciile de protecţie specială, publice sau private, competente să asigure protecţia în regim de urgenţă a copiilor aflaţi în situaţia prevăzută la alin. (1) se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.

Art. 20. - (1) Misiunile diplomatice şi consulare străine au obligaţia de a sesiza Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice şi Autoritatea pentru Străini despre toate situaţiile în care au cunoştinţă de copii cetăţeni străini aflaţi pe teritoriul României, care, din orice motive, nu sunt însoţiţi de părinţi sau de un alt reprezentant legal ori nu se găsesc sub supravegherea legală a unor persoane. În cazul în care autorităţile române se autosesizează, acestea vor înştiinţa de urgenţă misiunea străină competentă cu privire la copiii în cauză. (2) În situaţia copiilor prevăzuţi la alin. (1), Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, până la definitivarea demersurilor legale ce cad în competenţa Autorităţii pentru Străini, va solicita Tribunalului Bucureşti stabilirea plasamentului copilului într-un serviciu de protecţie specială propus de Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice. (3) Măsura plasamentului durează până la returnarea copilului în ţara de reşedinţă a părinţilor ori în ţara în care au fost identificaţi alţi membri ai familiei dispuşi să ia copilul. (4) În cazul nereturnării copilului, acesta beneficiază de protecţia specială prevăzută în prezenta lege. Art. 21. - În vederea aplicării prevederilor art. 19 şi 20 se încheie tratatele necesare cu statele sau cu autorităţile statelor vizate, pe baza propunerilor Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice şi ale Ministerului Afacerilor Externe, precum şi a altor instituţii interesate.

Art. 22. - (1) Copilul are dreptul la protejarea imaginii sale publice şi a vieţii sale intime, private şi familiale. (2) Este interzisă orice acţiune de natură să afecteze imaginea publică a copilului sau dreptul acestuia la viaţă intimă, privată şi familială. (3) Participarea copilului în vârstă de până la 14 ani la dezbateri publice în cadrul unor programe audiovizuale se poate face numai cu consimţământul scris al acestuia şi al părinţilor sau, după caz, al altui reprezentant legal. (4) Copiii nu pot fi folosiţi sau expuşi de către părinţi, reprezentanţi legali, alte persoane responsabile de creşterea şi îngrijirea lor, organisme private acreditate ca furnizori de servicii sociale, instituţii publice sau private în scopul de a obţine avantaje personale/instituţionale sau de a influenţa deciziile autorităţilor publice. (5) Consiliul Naţional al Audiovizualului monitorizează modul de derulare a programelor audiovizuale, astfel încât să se asigure protecţia şi garantarea dreptului copilului prevăzut la alin. (1).

Art. 23. - (1) Copilul are dreptul la libertate de exprimare. (2) Libertatea copilului de a căuta, de a primi şi de a difuza informaţii de orice natură, care vizează promovarea bunăstării sale sociale, spirituale şi morale, sănătatea sa fizică şi mentală,

Ghid juridic privind promovarea și respectarea drepturilor copilului

235

sub orice formă şi prin orice mijloace la alegerea sa, este inviolabilă. (3) Părinţii sau, după caz, alţi reprezentanţi legali ai copilului, persoanele care au în plasament copii, precum şi persoanele care, prin natura funcţiei, promovează şi asigură respectarea drepturilor copiilor au obligaţia de a le asigura informaţii, explicaţii şi sfaturi, în funcţie de vârsta şi de gradul de înţelegere al acestora, precum şi de a le permite să-şi exprime punctul de vedere, ideile şi opiniile. (4) Părinţii nu pot limita dreptul copilului minor la libertatea de exprimare decât în cazurile prevăzute expres de lege.

Art. 24. - (1) Copilul capabil de discernământ are dreptul de a-şi exprima liber opinia asupra oricărei probleme care îl priveşte. (2) În orice procedură judiciară sau administrativă care îl priveşte copilul are dreptul de a fi ascultat. Este obligatorie ascultarea copilului care a împlinit vârsta de 10 ani. Cu toate acestea, poate fi ascultat şi copilul care nu a împlinit vârsta de 10 ani, dacă autoritatea competentă apreciază că audierea lui este necesară pentru soluţionarea cauzei. (3) Dreptul de a fi ascultat conferă copilului posibilitatea de a cere şi de a primi orice informaţie pertinentă, de a fi consultat, de a-şi exprima opinia şi de a fi informat asupra consecinţelor pe care le poate avea opinia sa, dacă este respectată, precum şi asupra consecinţelor oricărei decizii care îl priveşte. (4) În toate cazurile prevăzute la alin. (2), opiniile copilului ascultat vor fi luate în considerare şi li se va acorda importanţa cuvenită, în raport cu vârsta şi cu gradul de maturitate a copilului. (5) Orice copil poate cere să fie ascultat conform dispoziţiilor alin. (2) şi (3). În caz de refuz, autoritatea competentă se va pronunţa printr-o decizie motivată. (6) Dispoziţiile legale speciale privind consimţământul sau prezenţa copilului în procedurile care îl privesc, precum şi prevederile referitoare la desemnarea unui curator, în caz de conflict de interese, sunt şi rămân aplicabile. Art. 25. - (1) Copilul are dreptul la libertate de gândire, de conştiinţă şi de religie. (2) Părinţii îndrumă copilul, potrivit propriilor convingeri, în alegerea unei religii, în condiţiile legii, ţinând seama de opinia, vârsta şi de gradul de maturitate a acestuia, fără a-l putea obliga să adere la o anumită religie sau la un anumit cult religios. (3) Religia copilului care a împlinit 14 ani nu poate fi schimbată fără consimţământul acestuia; copilul care a împlinit vârsta de 16 ani are dreptul să-şi aleagă singur religia. (4) Atunci când copilul beneficiază de protecţie specială, persoanelor în îngrijirea cărora se află le sunt interzise orice acţiuni menite să influenţeze convingerile religioase ale copilului.

Art. 26. - (1) Copilul are dreptul la liberă asociere în structuri formale şi informale, precum şi libertatea de întrunire paşnică, în limitele prevăzute de lege. (2) Autorităţile administraţiei publice locale, unităţile de învăţământ şi alte instituţii publice sau private competente iau măsurile necesare asigurării exercitării corespunzătoare a drepturilor prevăzute la alin. (1). Art. 27. - (1) Copilul aparţinând unei minorităţi naţionale, etnice, religioase sau lingvistice 236

Ghid juridic privind promovarea și respectarea drepturilor copilului

are dreptul la viaţă culturală proprie, la declararea apartenenţei sale etnice, religioase, la practicarea propriei sale religii, precum şi dreptul de a folosi limba proprie în comun cu alţi membri ai comunităţii din care face parte. (11) Copilul aparţinând minorităţilor naţionale are dreptul să se exprime în limba maternă în procedurile care îl privesc. (12) Modalităţile de exercitare a dreptului prevăzut la alin. (1), inclusiv prin folosirea de interpreţi sau traduceri, se vor stabili astfel încât să nu împiedice buna realizare şi exercitare a drepturilor tuturor copiilor. (2) Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării asigură şi urmăreşte exercitarea drepturilor prevăzute la alin. (1). Art. 28. - (1) Copilul are dreptul la respectarea personalităţii şi individualităţii sale şi nu poate fi supus pedepselor fizice sau altor tratamente umilitoare ori degradante. (2) Măsurile de disciplinare a copilului nu pot fi stabilite decât în acord cu demnitatea copilului, nefiind permise sub nici un motiv pedepsele fizice ori acelea care se află în legătură cu dezvoltarea fizică, psihică sau care afectează starea emoţională a copilului.

Art. 29. - (1) Copilul are dreptul să depună singur plângeri referitoare la încălcarea drepturilor sale fundamentale. (2) Copilul este informat de către părinte/reprezentant legal asupra drepturilor şi îndatoririlor ce îi revin, precum şi asupra modalităţilor de exercitare şi îndeplinire a acestora. (3) Îndatoririle copilului se stabilesc în funcţie de vârsta şi gradul de maturitate, fără ca acestea să conducă la încălcări ale drepturilor sale. SECŢIUNEA a 2-a Mediul familial şi îngrijirea alternativă

Art. 30. - (1) Copilul are dreptul să crească alături de părinţii săi. (2) Părinţii au obligaţia să asigure copilului, de o manieră corespunzătoare capacităţilor în continuă dezvoltare ale copilului, orientarea şi sfaturile necesare exercitării corespunzătoare a drepturilor prevăzute în prezenta lege. (3) Părinţii copilului au dreptul să primească informaţiile şi asistenţa de specialitate necesare în vederea îngrijirii, creşterii şi educării acestuia. Art. 31. - (1) Ambii părinţi sunt responsabili pentru creşterea copiilor lor. (2) Exercitarea drepturilor şi îndeplinirea obligaţiilor părinteşti trebuie să aibă în vedere interesul superior al copilului şi să asigure bunăstarea materială şi spirituală a copilului, în special prin îngrijirea acestuia, prin menţinerea relaţiilor personale cu el, prin asigurarea creşterii, educării şi întreţinerii sale, precum şi prin reprezentarea sa legală şi administrarea patrimoniului său. (21) În situaţia în care ambii părinţi exercită autoritatea părintească, dar nu locuiesc împreună, deciziile importante, precum cele referitoare la alegerea felului învăţăturii sau pregătirii profesionale, tratamente medicale complexe sau intervenţii chirurgicale, reşedinţa copilului sau administrarea bunurilor, se iau numai cu acordul ambilor părinţi. (22) În situaţia în care, din orice motiv, un părinte nu-şi exprimă voinţa pentru luarea

Ghid juridic privind promovarea și respectarea drepturilor copilului

237

deciziilor prevăzute la alin. (21), acestea se iau de către părintele cu care copilul locuieşte, cu excepţia situaţiei în care acest lucru contravine interesului superior al copilului. (23) Ambii părinţi, indiferent dacă exercită sau nu autoritatea părintească, au dreptul de a solicita şi de a primi informaţii despre copil, din partea unităţilor şcolare, unităţilor sanitare sau a oricăror altor instituţii ce intră în contact cu copilul. (24) Un părinte nu poate renunţa la autoritatea părintească, dar se poate înţelege cu celălalt părinte cu privire la modalitatea de exercitare a autorităţii părinteşti, în condiţiile art. 506 din Codul civil. (25) Se consideră motive întemeiate pentru ca instanţa să decidă ca autoritatea părintească să se exercite de către un singur părinte alcoolismul, boala psihică, dependenţa de droguri a celuilalt părinte, violenţa faţă de copil sau faţă de celălalt părinte, condamnările pentru infracţiuni de trafic de persoane, trafic de droguri, infracţiuni cu privire la viaţa sexuală, infracţiuni de violenţă, precum şi orice alt motiv legat de riscurile pentru copil, care ar deriva din exercitarea de către acel părinte a autorităţii părinteşti. (3) În cazul existenţei unor neînţelegeri între părinţi cu privire la exercitarea drepturilor şi îndeplinirea obligaţiilor părinteşti, instanţa judecătorească, după ascultarea ambilor părinţi, hotărăşte potrivit interesului superior al copilului. Art. 32. - Copilul are dreptul să fie crescut în condiţii care să permită dezvoltarea sa fizică, mentală, spirituală, morală şi socială. În acest scop părinţii sunt obligaţi: a) să supravegheze copilul; b) să coopereze cu copilul şi să îi respecte viaţa intimă, privată şi demnitatea; c) să informeze copilul despre toate actele şi faptele care l-ar putea afecta şi să ia în considerare opinia acestuia; d) să întreprindă toate măsurile necesare pentru realizarea drepturilor copilului lor; e) să coopereze cu persoanele fizice şi persoanele juridice care exercită atribuţii în domeniul îngrijirii, educării şi formării profesionale a copilului. Art. 33. - Copilul nu poate fi separat de părinţii săi sau de unul dintre ei, împotriva voinţei acestora, cu excepţia cazurilor expres şi limitativ prevăzute de lege, sub rezerva revizuirii judiciare şi numai dacă acest lucru este impus de interesul superior al copilului.

Art. 34. - (1) Serviciul public de asistenţă socială va lua toate măsurile necesare pentru depistarea precoce a situaţiilor de risc care pot determina separarea copilului de părinţii săi, precum şi pentru prevenirea comportamentelor abuzive ale părinţilor şi a violenţei în familie. (2) Orice separare a copilului de părinţii săi, precum şi orice limitare a exerciţiului drepturilor părinteşti trebuie să fie precedate de acordarea sistematică a serviciilor şi prestaţiilor prevăzute de lege, cu accent deosebit pe informarea corespunzătoare a părinţilor, consilierea acestora, terapie sau mediere, acordate în baza unui plan de servicii. Art. 35. - (1) Planul de servicii se întocmeşte şi se pune în aplicare de către serviciul public de asistenţă socială, organizat la nivelul municipiilor şi oraşelor, precum şi de persoanele cu atribuţii de asistenţă socială din aparatul propriu al consiliilor locale comunale din unitatea administrativ-teritorială unde se află copilul, în urma evaluării situaţiei copilului şi a familiei

238

Ghid juridic privind promovarea și respectarea drepturilor copilului

acestuia. (2) La nivelul municipiului Bucureşti întocmirea şi punerea în aplicare a planului prevăzut la alin. (1) se realizează de către direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului de la nivelul fiecărui sector. (3) Planul de servicii se aprobă prin dispoziţia primarului. (4) Planul de servicii are ca obiectiv prevenirea abuzului, neglijării, exploatării şi a oricăror forme de violenţă asupra copilului sau separarea copilului de familia sa. În acest scop, serviciul public de asistenţă socială ori, după caz, direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului de la nivelul fiecărui sector al municipiului Bucureşti are obligaţia de a oferi servicii şi prestaţii destinate menţinerii copilului în familie şi de a sprijini accesul copilului şi al familiei sale la alte servicii. (5) Planul de servicii poate avea ca finalitate transmiterea către direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului a cererii de instituire a unei măsuri de protecţie specială a copilului, numai dacă, după acordarea serviciilor prevăzute de acest plan, se constată că menţinerea copilului alături de părinţii săi nu este posibilă.

Art. 36. - (1) Dacă există motive temeinice de a suspecta că viaţa şi securitatea copilului sunt primejduite în familie, reprezentanţii serviciului public de asistenţă socială ori, după caz, ai direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului de la nivelul sectoarelor municipiului Bucureşti au dreptul să viziteze copiii la locuinţa lor şi să se informeze despre felul în care aceştia sunt îngrijiţi, despre sănătatea şi dezvoltarea lor fizică, educarea, învăţătura şi pregătirea lor profesională, acordând, la nevoie, îndrumările necesare. (2) Dacă, în urma vizitelor efectuate potrivit alin. (1), se constată că dezvoltarea fizică, mentală, spirituală, morală sau socială a copilului este primejduită, serviciul public de asistenţă socială este obligat să sesizeze de îndată direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului în vederea luării măsurilor prevăzute de lege. (3) Direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului este obligată să sesizeze instanţa judecătorească în situaţia în care consideră că sunt întrunite condiţiile prevăzute de lege pentru decăderea, totală sau parţială, a părinţilor ori a unuia dintre ei din exerciţiul drepturilor părinteşti. Art. 37. - (1) Direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului va lua toate măsurile necesare pentru ca părinţii decăzuţi din drepturile părinteşti, precum şi cei cărora le-a fost limitat exerciţiul anumitor drepturi să beneficieze de asistenţă specializată pentru creşterea capacităţii acestora de a se ocupa de copii, în vederea redobândirii exerciţiului drepturilor părinteşti. (2) Părinţii care solicită redarea exerciţiului drepturilor părinteşti beneficiază de asistenţă juridică gratuită, în condiţiile legii.

Art. 38. - Instanţa judecătorească este singura autoritate competentă să se pronunţe, luând în considerare, cu prioritate, interesul superior al copilului, cu privire la: a) persoana care exercită drepturile şi îndeplineşte obligaţiile părinteşti în situaţia în care copilul este lipsit, temporar sau permanent, de ocrotirea părinţilor săi; b) modalităţile în care se exercită drepturile şi se îndeplinesc obligaţiile părinteşti;

Ghid juridic privind promovarea și respectarea drepturilor copilului

239

c) decăderea totală sau parţială din exerciţiul drepturilor părinteşti; d) redarea exerciţiului drepturilor părinteşti.

Art. 39. - (1) Orice copil care este, temporar sau definitiv, lipsit de ocrotirea părinţilor săi sau care, în vederea protejării intereselor sale, nu poate fi lăsat în grija acestora are dreptul la protecţie alternativă. (2) Protecţia prevăzută la alin. (1) include instituirea tutelei, măsurile de protecţie specială prevăzute de prezenta lege, adopţia. În alegerea uneia dintre aceste soluţii autoritatea competentă va ţine seama în mod corespunzător de necesitatea asigurării unei anumite continuităţi în educarea copilului, precum şi de originea sa etnică, religioasă, culturală şi lingvistică. Art. 40. - (1) Abrogat prin litera x) din Lege nr. 71/2011 începând cu 01.10.2011. (2) Tutela se instituie conform legii de către instanţa judecătorească în a cărei circumscripţie teritorială domiciliază sau a fost găsit copilul. Art. 41. Abrogat prin litera x) din Lege nr. 71/2011 începând cu 01.10.2011. Art. 42. Abrogat prin litera x) din Lege nr. 71/2011 începând cu 01.10.2011. SECŢIUNEA a 3-a Sănătatea şi bunăstarea copilului Art. 43. - (1) Copilul are dreptul de a se bucura de cea mai bună stare de sănătate pe care o poate atinge şi de a beneficia de serviciile medicale şi de recuperare necesare pentru asigurarea realizării efective a acestui drept. (2) Accesul copilului la servicii medicale şi de recuperare, precum şi la medicaţia adecvată stării sale în caz de boală este garantat de către stat, costurile aferente fiind suportate din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate şi de la bugetul de stat. (3) Organele de specialitate ale administraţiei publice centrale, autorităţile administraţiei publice locale, precum şi orice alte instituţii publice sau private cu atribuţii în domeniul sănătăţii sunt obligate să adopte, în condiţiile legii, toate măsurile necesare pentru: a) reducerea mortalităţii infantile; b) asigurarea şi dezvoltarea serviciilor medicale primare şi comunitare; c) prevenirea malnutriţiei şi a îmbolnăvirilor; d) asigurarea serviciilor medicale pentru gravide în perioada pre- şi postnatală, indiferent dacă acestea au sau nu au calitatea de persoană asigurată în sistemul asigurărilor sociale de sănătate; e) informarea părinţilor şi a copiilor cu privire la sănătatea şi alimentaţia copilului, inclusiv cu privire la avantajele alăptării, igienei şi salubrităţii mediului înconjurător; f) dezvoltarea de acţiuni şi programe pentru ocrotirea sănătăţii şi de prevenire a bolilor, de asistenţă a părinţilor şi de educaţie, precum şi de servicii în materie de planificare familială; g) verificarea periodică a tratamentului copiilor care au fost plasaţi pentru a primi îngrijire, protecţie sau tratament;

240

Ghid juridic privind promovarea și respectarea drepturilor copilului

h) asigurarea confidenţialităţii consultanţei medicale acordate la solicitarea copilului; i) derularea sistematică în unităţile şcolare de programe de educaţie pentru viaţă, inclusiv educaţie sexuală pentru copii, în vederea prevenirii contactării bolilor cu transmitere sexuală şi a gravidităţii minorelor. (4) Părinţii sunt obligaţi să solicite asistenţă medicală pentru a asigura copilului cea mai bună stare de sănătate pe care o poate atinge şi pentru a preveni situaţiile care pun în pericol viaţa, creşterea şi dezvoltarea copilului. (5) În situaţia excepţională în care viaţa copilului se află în pericol iminent ori există riscul producerii unor consecinţe grave cu privire la sănătatea sau integritatea acestuia, medicul are dreptul de a efectua acele acte medicale de strictă necesitate pentru a salva viaţa copilului, chiar fără a avea acordul părinţilor sau al altui reprezentant legal al acestuia. (6) Vizitele periodice ale personalului medical de specialitate la domiciliul gravidelor şi al copiilor până la împlinirea vârstei de un an sunt obligatorii, în vederea ocrotirii sănătăţii mamei şi copilului, educaţiei pentru sănătate, prevenirii abandonului, abuzului, neglijării, exploatării şi oricărei forme de violenţă asupra copilului. Art. 44. - (1) Copilul are dreptul de a beneficia de un nivel de trai care să permită dezvoltarea sa fizică, mentală, spirituală, morală şi socială. (2) Părinţilor sau, după caz, reprezentanţilor legali le revine responsabilitatea de a asigura cele mai bune condiţii de viaţă necesare creşterii şi dezvoltării copiilor; părinţii sunt obligaţi să le asigure copiilor locuinţă, precum şi condiţiile necesare pentru creştere, educare, învăţătură, pregătire profesională, precum şi un mediu de viaţă sănătos.

Art. 45. - (1) Copilul are dreptul de a beneficia de asistenţă socială şi de asigurări sociale, în funcţie de resursele şi de situaţia în care se află acesta şi persoanele în întreţinerea cărora se găseşte. (2) În cazul în care părinţii sau persoanele care au, potrivit legii, obligaţia de a întreţine copilul nu pot asigura, din motive independente de voinţa lor, satisfacerea nevoilor minime de locuinţă, hrană, îmbrăcăminte şi educaţie ale copilului, statul, prin autorităţile publice competente, este obligat să asigure acestora sprijin corespunzător, sub formă de prestaţii financiare, prestaţii în natură, precum şi sub formă de servicii, în condiţiile legii. (3) Părinţii au obligaţia să solicite autorităţilor competente acordarea alocaţiilor, indemnizaţiilor, prestaţiilor în bani sau în natură şi a altor facilităţi prevăzute de lege pentru copii sau pentru familiile cu copii. (4) Autorităţile administraţiei publice locale au obligaţia de a informa părinţii şi copiii în legătură cu drepturile pe care le au, precum şi asupra modalităţii de acordare a drepturilor de asistenţă socială şi de asigurări sociale. Art. 46. - (1) Copilul cu handicap are dreptul la îngrijire specială, adaptată nevoilor sale. (2) Copilul cu handicap are dreptul la educaţie, recuperare, compensare, reabilitare şi integrare, adaptate posibilităţilor proprii, în vederea dezvoltării personalităţii sale. (21) În vederea asigurării accesului la educaţie, recuperare şi reabilitare, copilul cu handicap poate fi şcolarizat în alt judeţ/sector al municipiului Bucureşti decât cel de domiciliu, cu suportarea cheltuielilor din bugetul judeţului/sectorului în care se află unitatea de

Ghid juridic privind promovarea și respectarea drepturilor copilului

241

învăţământ. (3) Îngrijirea specială trebuie să asigure dezvoltarea fizică, mentală, spirituală, morală sau socială a copiilor cu handicap. Îngrijirea specială constă în ajutor adecvat situaţiei copilului şi părinţilor săi ori, după caz, situaţiei celor cărora le este încredinţat copilul şi se acordă gratuit, ori de câte ori acest lucru este posibil, pentru facilitarea accesului efectiv şi fără discriminare al copiilor cu handicap la educaţie, formare profesională, servicii medicale, recuperare, pregătire, în vederea ocupării unui loc de muncă, la activităţi recreative, precum şi la orice alte activităţi apte să le permită deplina integrare socială şi dezvoltare a personalităţii lor. (4) Organele de specialitate ale administraţiei publice centrale şi autorităţile administraţiei publice locale sunt obligate să iniţieze programe şi să asigure resursele necesare dezvoltării serviciilor destinate satisfacerii nevoilor copiilor cu handicap şi ale familiilor acestora în condiţii care să le garanteze demnitatea, să le favorizeze autonomia şi să le faciliteze participarea activă la viaţa comunităţii.

Art. 461. - (1) Copilul cu dizabilităţi beneficiază de asistenţă medicală gratuită, inclusiv de medicamente gratuite, atât pentru tratamentul ambulatoriu, cât şi pe timpul spitalizării, în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate, în condiţiile stabilite prin contractul-cadru. (2) Părintele sau reprezentantul legal are obligaţia de a respecta şi/sau urma serviciile prevăzute în planul de recuperare pentru copilul cu dizabilităţi încadrat în grad de handicap. SECŢIUNEA a 4-a Educaţie, activităţi recreative şi culturale

Art. 47. - (1) Copilul are dreptul de a primi o educaţie care să îi permită dezvoltarea, în condiţii nediscriminatorii, a aptitudinilor şi personalităţii sale. (2) Părinţii copilului au cu prioritate dreptul de a alege felul educaţiei care urmează să fie dată copiilor lor şi au obligaţia să înscrie copilul la şcoală şi să asigure frecventarea cu regularitate de către acesta a cursurilor şcolare. (3) Copilul care a împlinit vârsta de 14 ani poate cere încuviinţarea instanţei judecătoreşti de a-şi schimba felul învăţăturii şi al pregătirii profesionale.

Art. 48. - (1) Ministerul Educaţiei şi Cercetării, ca organ de specialitate al administraţiei publice centrale, precum şi inspectoratele şcolare şi unităţile de învăţământ, ca instituţii ale administraţiei publice locale cu atribuţii în domeniul educaţiei, sunt obligate să întreprindă măsuri necesare pentru: a) facilitarea accesului la educaţia preşcolară şi asigurarea învăţământului general obligatoriu şi gratuit pentru toţi copiii; b) dezvoltarea de programe de educaţie pentru părinţii tineri, inclusiv în vederea prevenirii violenţei în familie; c) organizarea de cursuri speciale de pregătire pentru copiii care nu pot răspunde la cerinţele programei şcolare naţionale, pentru a nu intra prematur pe piaţa muncii; d) organizarea de cursuri speciale de pregătire pentru copiii care au abandonat şcoala, în vederea reintegrării lor în sistemul naţional de învăţământ; e) respectarea dreptului copilului la timp de odihnă şi timp liber, precum şi a dreptului

242

Ghid juridic privind promovarea și respectarea drepturilor copilului

acestuia de a participa liber la viaţa culturală şi artistică; f) prevenirea abandonului şcolar din motive economice, luând măsuri active de acordare a unor servicii sociale în mediul şcolar, cum sunt: hrană, rechizite, transport şi altele asemenea. (2) În cadrul procesului instructiv-educativ, copilul are dreptul de a fi tratat cu respect de către cadrele didactice, personalul didactic auxiliar şi cel administrativ şi de a fi informat asupra drepturilor sale, precum şi asupra modalităţilor de exercitare a acestora. Pedepsele corporale sau alte tratamente degradante în cadrul procesului instructiv-educativ sunt interzise. (3) Copilul, personal şi, după caz, reprezentat sau asistat de reprezentantul său legal, are dreptul de a contesta modalităţile şi rezultatele evaluării şi de a se adresa în acest sens conducerii unităţii de învăţământ, în condiţiile legii. (4) Cadrele didactice au obligaţia de a referi centrelor judeţene de resurse şi asistenţă educaţională/Centrului Municipiului Bucureşti de Resurse şi Asistenţă Educaţională cazurile de abuz, neglijare, exploatare şi orice altă formă de violenţă asupra copilului şi de a semnala serviciului public de asistenţă socială sau, după caz, direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului aceste cazuri. Art. 49. - (1) Copilul are dreptul la odihnă şi vacanţă. (2) Copilul trebuie să beneficieze de timp suficient pentru odihnă şi vacanţă, să participe în mod liber la activităţi recreative proprii vârstei sale şi la activităţile culturale, artistice şi sportive ale comunităţii. Autorităţile publice au obligaţia să contribuie, potrivit atribuţiilor ce le revin, la asigurarea condiţiilor exercitării în condiţii de egalitate a acestui drept. (3) Autorităţile publice au obligaţia să asigure, potrivit atribuţiilor care le revin, locuri de joacă suficiente şi adecvate pentru copii, în mod special în situaţia zonelor intens populate. CAPITOLUL III Protecţia specială a copilului lipsit, temporar sau definitiv, de ocrotirea părinţilor săi SECŢIUNEA 1 Dispoziţii comune Art. 50. - Protecţia specială a copilului reprezintă ansamblul măsurilor, prestaţiilor şi serviciilor destinate îngrijirii şi dezvoltării copilului lipsit, temporar sau definitiv, de ocrotirea părinţilor săi sau a celui care, în vederea protejării intereselor sale, nu poate fi lăsat în grija acestora. Art. 51. - (1) Copilul beneficiază de protecţia specială prevăzută de prezenta lege până la dobândirea capacităţii depline de exerciţiu. (2) La cererea tânărului, exprimată după dobândirea capacităţii depline de exerciţiu, dacă îşi continuă studiile o singură dată în fiecare formă de învăţământ de zi, protecţia specială se acordă, în condiţiile legii, pe toată durata continuării studiilor, dar fără a se depăşi vârsta de 26 de ani. (3) Tânărul care a dobândit capacitate deplină de exerciţiu şi a beneficiat de o măsură de protecţie specială, dar care nu îşi continuă studiile şi nu are posibilitatea revenirii în propria familie, fiind confruntat cu riscul excluderii sociale, beneficiază, la cerere, pe o perioadă de

Ghid juridic privind promovarea și respectarea drepturilor copilului

243

până la 2 ani, de protecţie specială, în scopul facilitării integrării sale sociale. Acest drept se pierde în cazul în care se face dovada că tânărului i s-au oferit un loc de muncă şi/sau locuinţă cel puţin de două ori, iar acesta le-a refuzat ori le-a pierdut din motive imputabile lui. Art. 52. - Serviciile de protecţie specială sunt cele prevăzute la art. 108-110.

Art. 53. - (1) Măsurile de protecţie specială a copilului se stabilesc şi se aplică în baza planului individualizat de protecţie. (2) Planul prevăzut la alin. (1) se întocmeşte şi se revizuieşte în conformitate cu normele metodologice elaborate şi aprobate de Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice. (3) Măsurile de protecţie specială a copilului care a împlinit vârsta de 14 ani se stabilesc numai cu consimţământul acestuia. În situaţia în care copilul refuză să îşi dea consimţământul, măsurile de protecţie se stabilesc numai de către instanţa judecătorească, care, în situaţii temeinic motivate, poate trece peste refuzul acestuia de a-şi exprima consimţământul faţă de măsura propusă.

Art. 54. - (1) Direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului are obligaţia de a întocmi planul individualizat de protecţie în termen de 30 de zile după primirea cererii de instituire a unei măsuri de protecţie specială sau imediat după ce directorul direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului a dispus plasamentul în regim de urgenţă. (2) În situaţia copilului pentru care a fost instituită tutela, dispoziţiile alin. (1) nu sunt aplicabile. (3) La stabilirea obiectivelor planului individualizat de protecţie se acordă prioritate reintegrării copilului în familie, iar dacă aceasta nu este posibilă, se va proceda la deschiderea procedurii adopţiei interne. (4) Reintegrarea copilului în familie ca obiectiv al planului individualizat de protecţie se stabileşte cu consultarea obligatorie a părinţilor şi a membrilor familiei extinse care au putut fi găsiţi. (5) Deschiderea procedurii adopţiei interne se realizează în condiţiile legii speciale, adopţia ca obiectiv al planului individualizat de protecţie stabilindu-se fără consultarea părinţilor şi a membrilor familiei extinse. (6) Planul individualizat de protecţie poate prevedea plasamentul copilului într-un serviciu de tip rezidenţial, numai în cazul în care nu a putut fi instituită tutela ori nu a putut fi dispus plasamentul la familia extinsă, la un asistent maternal sau la o altă persoană sau familie, în condiţiile prezentei legi. Art. 55. - Măsurile de protecţie specială a copilului sunt: a) plasamentul; b) plasamentul în regim de urgenţă; c) supravegherea specializată.

Art. 56. - De măsurile de protecţie specială, instituite de prezenta lege, beneficiază: a) copilul ai cărui părinţi sunt decedaţi, necunoscuţi, decăzuţi din exerciţiul drepturilor

244

Ghid juridic privind promovarea și respectarea drepturilor copilului

părinteşti sau cărora li s-a aplicat pedeapsa interzicerii drepturilor părinteşti, puşi sub interdicţie, declaraţi judecătoreşte morţi sau dispăruţi, când nu a putut fi instituită tutela; b) copilul care, în vederea protejării intereselor sale, nu poate fi lăsat în grija părinţilor din motive neimputabile acestora; c) copilul abuzat, neglijat, exploatat şi supus oricărei forme de violenţă; d) copilul găsit sau copilul părăsit în unităţi sanitare; e) copilul care a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală şi care nu răspunde penal. Art. 57. - Părinţii, precum şi copilul care a împlinit vârsta de 14 ani au dreptul să atace în instanţă măsurile de protecţie specială instituite de prezenta lege, beneficiind de asistenţă juridică gratuită, în condiţiile legii. SECŢIUNEA a 2-a Plasamentul

Art. 58. - (1) Plasamentul copilului constituie o măsură de protecţie specială, având caracter temporar, care poate fi dispusă, în condiţiile prezentei legi, după caz, la: a) o persoană sau familie; b) un asistent maternal; c) un serviciu de tip rezidenţial, prevăzut la art. 110 alin. (2) şi licenţiat în condiţiile legii. (2) Persoana sau familia care primeşte un copil în plasament trebuie să aibă domiciliul în România şi să fie evaluată de către direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului cu privire la garanţiile morale şi condiţiile materiale pe care trebuie să le îndeplinească pentru a primi un copil în plasament. Art. 59. - Pe toată durata plasamentului, domiciliul copilului se află, după caz, la persoana, familia, asistentul maternal sau la serviciul de tip rezidenţial care îl are în îngrijire.

Art. 60. - (1) Plasamentul copilului care nu a împlinit vârsta de 2 ani poate fi dispus numai la familia extinsă sau substitutivă, plasamentul acestuia într-un serviciu de tip rezidenţial fiind interzis. (2) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), se poate dispune plasamentul într-un serviciu de tip rezidenţial al copilului mai mic de 2 ani, în situaţia în care acesta prezintă handicapuri grave, cu dependenţă de îngrijiri în servicii de tip rezidenţial specializate. (3) La stabilirea măsurii de plasament se va urmări: a) plasarea copilului, cu prioritate, la familia extinsă sau la familia substitutivă; b) menţinerea fraţilor împreună; c) facilitarea exercitării de către părinţi a dreptului de a vizita copilul şi de a menţine legătura cu acesta.

Art. 61. - (1) Măsura plasamentului se stabileşte de către comisia pentru protecţia copilului, în situaţia în care există acordul părinţilor, pentru situaţiile prevăzute la art. 56 lit. b) şi e). (2) Măsura plasamentului se stabileşte de către instanţa judecătorească, la cererea direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului:

Ghid juridic privind promovarea și respectarea drepturilor copilului

245

a) în situaţia copilului prevăzut la art. 56 lit. a), precum şi în situaţia copilului prevăzut la art. 56 lit. c) şi d), dacă se impune înlocuirea plasamentului în regim de urgenţă dispus de către direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului; b) în situaţia copilului prevăzut la art. 56 lit. b) şi e), atunci când nu există acordul părinţilor sau, după caz, al unuia dintre părinţi, pentru instituirea acestei măsuri.

Art. 62. - (1) Drepturile şi obligaţiile părinteşti faţă de copil se menţin pe toată durata măsurii plasamentului dispus de către comisia pentru protecţia copilului. (2) Drepturile şi obligaţiile părinteşti faţă de copil se menţin pe toată durata măsurii plasamentului dispus de către instanţă în situaţia copilului prevăzut la art. 56 lit. b) şi e), atunci când nu există acordul părinţilor sau, după caz, al unuia dintre părinţi, pentru instituirea acestei măsuri, dacă în vederea respectării interesului superior al copilului instanţa nu dispune altfel, în funcţie de circumstanţele cazului. (3) Drepturile şi obligaţiile părinteşti faţă de copil pe toată durata măsurii plasamentului dispus de către instanţă în situaţia copilului prevăzut la art. 56 lit. a), precum şi în situaţia copilului prevăzut la art. 56 lit. c) şi d) sunt exercitate de către directorul direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului. (4) Dispoziţiile prevăzute de legislaţia în vigoare referitoare la dreptul părintelui firesc de a consimţi la adopţia copilului se aplică în mod corespunzător. Art. 63. - (1) Comisia pentru protecţia copilului sau, după caz, instanţa care a dispus plasamentul copilului în condiţiile prezentei legi va stabili, dacă este cazul, şi cuantumul contribuţiei lunare a părinţilor la întreţinerea acestuia, în condiţiile stabilite de Codul civil. Sumele astfel încasate se constituie venit la bugetul judeţului, respectiv la cel al sectorului municipiului Bucureşti, de unde provine copilul. (2) Dacă plata contribuţiei la întreţinerea copilului nu este posibilă, instanţa obligă părintele apt de muncă să presteze între 20 şi 40 de ore lunar pentru fiecare copil, acţiuni sau lucrări de interes local, pe durata aplicării măsurii de protecţie specială, pe raza administrativ-teritorială în care are domiciliul sau reşedinţa. (3) Acţiunile şi lucrările prevăzute la alin. (2) sunt incluse în planul de acţiuni sau lucrări de interes local, întocmit conform dispoziţiilor legale în vigoare. SECŢIUNEA a 3-a Plasamentul în regim de urgenţă

Art. 64. - (1) Plasamentul în regim de urgenţă este o măsură de protecţie specială, cu caracter temporar, care se stabileşte pentru copilul aflat în următoarele situaţii: a) abuzat, neglijat sau supus oricărei forme de violenţă; b) găsit sau părăsit în unităţi sanitare. (11) Plasamentul în regim de urgenţă se poate dispune şi în cazul copilului al cărui unic ocrotitor legal sau ambii au fost reţinuţi, arestaţi, internaţi sau în situaţia în care, din orice alt motiv, aceştia nu îşi pot exercita drepturile şi obligaţiile părinteşti cu privire la copil. (12) Autoritatea, instituţia sau unitatea care a hotărât sau a dispus una dintre măsurile prevăzute la alin. (11) care a condus la rămânerea unui minor fără ocrotire părintească sau

246

Ghid juridic privind promovarea și respectarea drepturilor copilului

care, după caz, primeşte sau găzduieşte o persoană despre care cunoaşte că este singurul ocrotitor legal al unui copil are obligaţia de a informa, în cel mai scurt timp posibil, direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului în a cărei circumscripţie locuieşte copilul despre situaţia acestuia şi a ocrotitorului său legal. (2) Dispoziţiile art. 58-60 se aplică în mod corespunzător. (3) Pe toată durata plasamentului în regim de urgenţă se suspendă de drept exerciţiul drepturilor părinteşti, până când instanţa judecătorească va decide cu privire la menţinerea sau înlocuirea acestei măsuri şi cu privire la exercitarea drepturilor părinteşti. Pe perioada suspendării, drepturile şi obligaţiile părinteşti privitoare la persoana copilului sunt exercitate şi, respectiv, îndeplinite de către persoana, familia, asistentul maternal sau şeful serviciului de tip rezidenţial care a primit copilul în plasament în regim de urgenţă, iar cele privitoare la bunurile copilului sunt exercitate şi, respectiv, îndeplinite de către directorul direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului. Art. 65. - (1) Măsura plasamentului în regim de urgenţă se stabileşte de către directorul direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului din unitatea administrativteritorială în care se găseşte copilul aflat în situaţiile prevăzute la art. 64 alin. (1), dacă nu se întâmpină opoziţie din partea reprezentanţilor persoanelor juridice, precum şi a persoanelor fizice care au în îngrijire sau asigură protecţia copilului respectiv. Pentru copilul aflat în situaţiile prevăzute la art. 64 alin. (11), măsura plasamentului în regim de urgenţă se stabileşte de către directorul direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului. (2) Măsura plasamentului în regim de urgenţă se stabileşte de către instanţa judecătorească în condiţiile art. 94 alin. (3).

Art. 66. - (1) În situaţia plasamentului în regim de urgenţă dispus de către directorul direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului, aceasta este obligată să sesizeze instanţa judecătorească în termen de 5 zile de la data la care a dispus această măsură. (11) În situaţia în care nu se mai menţin împrejurările care au stat la baza stabilirii măsurii plasamentului în regim de urgenţă, directorul direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului poate dispune, în termenul prevăzut la alin. (1), revocarea măsurii de plasament în regim de urgenţă. (2) Instanţa judecătorească va analiza motivele care au stat la baza măsurii adoptate de către direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului şi va dispune încetarea plasamentului în regim de urgenţă şi, după caz, reintegrarea copilului în familia sa, înlocuirea plasamentului în regim de urgenţă cu tutela sau cu măsura plasamentului. Instanţa se va pronunţa, totodată, cu privire la exercitarea drepturilor părinteşti. (3) În situaţia în care plasamentul în regim de urgenţă este dispus de către instanţa judecătorească, aceasta se va pronunţa în condiţiile art. 94 alin. (4). SECŢIUNEA a 4-a Supravegherea specializată

Art. 67. - (1) Măsura de supraveghere specializată se dispune în condiţiile prezentei legi faţă de copilul care a săvârşit o faptă penală şi care nu răspunde penal.

Ghid juridic privind promovarea și respectarea drepturilor copilului

247

(2) În cazul în care există acordul părinţilor sau al reprezentantului legal, măsura supravegherii specializate se dispune de către comisia pentru protecţia copilului, iar, în lipsa acestui acord, de către instanţa judecătorească. SECŢIUNEA a 5-a Monitorizarea aplicării măsurilor de protecţie specială

Art. 68. - (1) Împrejurările care au stat la baza stabilirii măsurilor de protecţie specială, dispuse de comisia pentru protecţia copilului sau de instanţa judecătorească, trebuie verificate trimestrial de către direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului. (2) În cazul în care împrejurările prevăzute la alin. (1) s-au modificat, direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului este obligată să sesizeze de îndată comisia pentru protecţia copilului sau, după caz, instanţa judecătorească, în vederea modificării sau, după caz, a încetării măsurii. (3) Dreptul de sesizare prevăzut la alin. (2) îl au, de asemenea, părinţii sau alt reprezentant legal al copilului, precum şi copilul.

Art. 69. - (1) Direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului sau, după caz, organismul privat autorizat are obligaţia de a urmări modul în care sunt puse în aplicare măsurile de protecţie specială, dezvoltarea şi îngrijirea copilului pe perioada aplicării măsurii. (2) În îndeplinirea obligaţiei prevăzute la alin. (1) direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului sau, după caz, organismul privat autorizat întocmeşte, trimestrial sau ori de câte ori apare o situaţie care impune acest lucru, rapoarte privitoare la evoluţia dezvoltării fizice, mentale, spirituale, morale sau sociale a copilului şi a modului în care acesta este îngrijit. (3) În situaţia în care se constată, pe baza raportului întocmit potrivit alin. (2), necesitatea modificării sau, după caz, a încetării măsurii, direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului este obligată să sesizeze de îndată comisia pentru protecţia copilului sau, după caz, instanţa judecătorească. (4) Propunerea de încetare a măsurii de protecţie şi reintegrarea în familie este însoţită, în mod obligatoriu, de documente din care să reiasă participarea părinţilor la şedinţe de consiliere, astfel încât reintegrarea să se realizeze în cele mai bune condiţii. Art. 70. - La încetarea măsurilor de protecţie specială prin reintegrarea copilului în familia sa, serviciul public de asistenţă socială, organizat la nivelul municipiilor şi oraşelor, persoanele cu atribuţii de asistenţă socială din aparatul de specialitate al primarului, precum şi direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului, în cazul sectoarelor municipiului Bucureşti, de la domiciliul sau, după caz, de la reşedinţa părinţilor, au obligaţia de a urmări evoluţia dezvoltării copilului, precum şi modul în care părinţii îşi exercită drepturile şi îşi îndeplinesc obligaţiile cu privire la copil. În acest scop, acestea întocmesc rapoarte lunare pe o perioadă de minimum 6 luni. Art. 71. - Copilul faţă de care a fost luată o măsură de protecţie specială are dreptul de a

248

Ghid juridic privind promovarea și respectarea drepturilor copilului

menţine relaţii cu alte persoane, dacă acestea nu au o influenţă negativă asupra dezvoltării sale fizice, mentale, spirituale, morale sau sociale. CAPITOLUL IV Protecţia copiilor refugiaţi şi protecţia copiilor în caz de conflict armat Art. 72. - (1) Copiii care solicită obţinerea statutului de refugiat, precum şi cei care au obţinut acest statut beneficiază de protecţie şi asistenţă umanitară corespunzătoare pentru realizarea drepturilor lor. (2) Copiii prevăzuţi la alin. (1) beneficiază de una dintre formele de protecţie prevăzute de Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiaţilor în România, aprobată cu modificări prin Legea nr. 323/2001, cu modificările şi completările ulterioare. Art. 73. - (1) În situaţia în care copilul care solicită statutul de refugiat este neînsoţit de către părinţi sau de un alt reprezentant legal, susţinerea intereselor acestuia pe parcursul procedurii de acordare a statutului de refugiat se asigură de către direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului în a cărei rază administrativ-teritorială se află organul teritorial al Ministerului Administraţiei şi Internelor unde urmează a fi depusă cererea. (2) Cererea pentru acordarea statutului de refugiat al copilului aflat în situaţia prevăzută la alin. (1) se analizează cu prioritate. (3) În scopul susţinerii adecvate a intereselor copilului prevăzut la alin. (1), direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului desemnează o persoană cu studii superioare juridice sau de asistenţă socială din cadrul personalului propriu sau al unui organism privat autorizat, care să susţină drepturile copilului şi să participe, alături de acesta, la întreaga procedură de acordare a statutului de refugiat. (4) În situaţia în care se constată că persoana desemnată de către direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului nu îşi îndeplineşte corespunzător obligaţia de apărare a intereselor copilului sau dovedeşte rea-credinţă în îndeplinirea acesteia, Oficiul Naţional pentru Refugiaţi poate solicita direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului înlocuirea acestei persoane.

Art. 74. - (1) Până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cererii de acordare a statutului de refugiat, cazarea copiilor prevăzuţi la art. 73 se realizează într-un serviciu de tip rezidenţial prevăzut de prezenta lege, aparţinând direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului sau unui organism privat autorizat. (2) Copiii care au împlinit vârsta de 16 ani pot fi cazaţi şi în centrele de primire şi cazare aflate în subordinea Oficiului Naţional pentru Refugiaţi. (3) Copiii prevăzuţi la alin. (1), cărora li s-a acordat statutul de refugiat, beneficiază de protecţia specială a copilului lipsit, temporar sau definitiv, de ocrotirea părinţilor săi, prevăzută de prezenta lege. Art. 75. - (1) În situaţia în care cererea copilului prevăzut la art. 72, de acordare a statutului de refugiat, este respinsă în mod definitiv şi irevocabil, direcţia generală de

Ghid juridic privind promovarea și respectarea drepturilor copilului

249

asistenţă socială şi protecţia copilului sesizează Autoritatea pentru Străini şi solicită instanţei judecătoreşti stabilirea plasamentului copilului într-un serviciu de protecţie specială. (2) Măsura plasamentului durează până la returnarea copilului în ţara de reşedinţă a părinţilor ori în ţara în care au fost identificaţi alţi membri ai familiei dispuşi să ia copilul. Art. 76. - (1) Copiii afectaţi de conflicte armate beneficiază de protecţie şi asistenţă în condiţiile prezentei legi. (2) În caz de conflicte armate, instituţiile statului iau măsurile necesare pentru dezvoltarea de mecanisme speciale menite să asigure monitorizarea măsurilor adoptate pentru protejarea drepturilor copilului. Art. 77. - Nici un copil nu va fi folosit ca spion, călăuză sau curier în timpul conflictelor armate.

Art. 78. - (1) În situaţia existenţei unui conflict armat, Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, în colaborare cu Ministerul Administraţiei şi Internelor, cu Ministerul Apărării Naţionale, precum şi cu alte instituţii cu atribuţii specifice, are obligaţia de a iniţia şi de a implementa strategii şi programe, inclusiv la nivel familial şi comunitar, pentru a asigura demobilizarea copiilor soldaţi şi, respectiv, pentru a remedia efectele fizice şi psihice ale conflictelor asupra copilului şi pentru a promova reintegrarea socială a acestuia. (2) Organele administraţiei publice centrale menţionate la alin. (1), în colaborare cu Agenţia Naţională de Ocupare a Forţei de Muncă şi cu Ministerul Educaţiei şi Cercetării, vor promova măsurile corespunzătoare pentru: a) educarea în spiritul înţelegerii, solidarităţii şi păcii, ca un proces general şi continuu în prevenirea conflictelor; b) educarea şi pregătirea copiilor demobilizaţi pentru o viaţă socială activă şi responsabilă.

Art. 79. - (1) În orice judeţ sau sector al municipiului Bucureşti, preşedintele consiliului judeţean ori, după caz, primarul sectorului municipiului Bucureşti are obligaţia de a înainta direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului, în termen de 24 de ore de la iniţierea unui conflict armat, o listă completă a tuturor copiilor aflaţi pe teritoriul respectivei unităţi administrativ-teritoriale, în vederea monitorizării situaţiei acestora. (2) Infrastructura având ca destinaţie protecţia şi promovarea drepturilor copilului nu va fi folosită în scopuri militare. (3) În cazul acţiunilor de evaluare desfăşurate în urma unor conflicte armate, copiilor li se va acorda prioritate. Direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului, în colaborare cu protecţia civilă, va lua măsurile necesare pentru a se asigura supravegherea copiilor care sunt evacuaţi de către persoane care îşi pot asuma responsabilitatea ocrotirii şi siguranţei lor. Ori de câte ori este posibil, membrii aceleiaşi familii vor fi cazaţi împreună. 250

Ghid juridic privind promovarea și respectarea drepturilor copilului

CAPITOLUL V Protecţia copilului care a săvârşit o faptă penală şi nu răspunde penal Art. 80. - (1) Pentru copilul care a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală şi care nu răspunde penal, la propunerea direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului în a cărei unitate administrativ-teritorială se află copilul, se va lua una dintre măsurile prevăzute la art. 55 lit. a) şi c). (2) În dispunerea uneia dintre măsurile prevăzute la art. 55 lit. a) şi c), Comisia pentru Protecţia Copilului, atunci când există acordul părinţilor sau al altui reprezentant legal al copilului, ori, după caz, instanţa judecătorească, atunci când acest acord lipseşte, va ţine seama de: a) condiţiile care au favorizat săvârşirea faptei; b) gradul de pericol social al faptei; c) mediul în care a crescut şi a trăit copilul; d) riscul săvârşirii din nou de către copil a unei fapte prevăzute de legea penală; e) orice alte elemente de natură a caracteriza situaţia copilului. (3) Părinţii copilului care săvârşeşte fapte penale şi nu răspunde penal au obligaţia de a participa la şedinţele de consiliere efectuate de către direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului, în baza unui program personalizat de consiliere psihologică.

Art. 81. - (1) Măsura supravegherii specializate constă în menţinerea copilului în familia sa, sub condiţia respectării de către acesta a unor obligaţii, cum ar fi: a) frecventarea cursurilor şcolare; b) utilizarea unor servicii de îngrijire de zi; c) urmarea unor tratamente medicale, consiliere sau psihoterapie; d) interzicerea de a frecventa anumite locuri sau de a avea legături cu anumite persoane. (2) În cazul în care menţinerea în familie nu este posibilă sau atunci când copilul nu îşi îndeplineşte obligaţiile stabilite prin măsura supravegherii specializate, comisia pentru protecţia copilului ori, după caz, instanţa judecătorească, după distincţiile prevăzute la art. 80 alin. (2), poate dispune plasamentul acestuia în familia extinsă ori în cea substitutivă, precum şi îndeplinirea de către copil a obligaţiilor prevăzute la alin. (1). Art. 82. - În cazul în care fapta prevăzută de legea penală, săvârşită de copilul care nu răspunde penal, prezintă un grad ridicat de pericol social, precum şi în cazul în care copilul pentru care s-au stabilit măsurile prevăzute la art. 81 săvârşeşte în continuare fapte penale, comisia pentru protecţia copilului sau, după caz, instanţa judecătorească dispune, pe perioadă determinată, plasamentul copilului într-un serviciu de tip rezidenţial specializat. Art. 83. - Este interzis să se dea publicităţii orice date referitoare la săvârşirea de

Ghid juridic privind promovarea și respectarea drepturilor copilului

251

fapte penale de către copilul care nu răspunde penal, inclusiv date privitoare la persoana acestuia.

Art. 84. - (1) Pe toată durata aplicării măsurilor destinate copilului care săvârşeşte fapte penale şi nu răspunde penal, vor fi asigurate servicii specializate, pentru a-i asista pe copii în procesul de reintegrare în societate. (2) Tipurile de servicii specializate prevăzute la alin. (1), precum şi standardele referitoare la modalitatea de asigurare a acestor servicii se aprobă prin hotărâre a Guvernului. (3) Copilul care a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală şi care nu răspunde penal va fi însoţit şi asistat de către un psiholog sau asistentul social, desemnat de direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului în orice etapă a cercetării penale. CAPITOLUL VI Protecția copilului împotriva abuzului, neglijării, exploatării şi a oricărei forme de violenţă

Art. 85. - (1) Copilul are dreptul de a fi protejat împotriva abuzului, neglijării, exploatării, traficului, migraţiei ilegale, răpirii, violenţei, pornografiei prin internet, precum şi a oricăror forme de violenţă, indiferent de mediul în care acesta se află: familie, instituţii de învăţământ, medicale, de protecţie, medii de cercetare a infracţiunilor şi de reabilitare/detenţie, internet, mass-media, locuri de muncă, medii sportive, comunitate etc. (2) Orice persoană fizică sau juridică, precum şi copilul pot sesiza direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului din judeţul/sectorul de domiciliu să ia măsurile corespunzătoare pentru a-l proteja împotriva oricăror forme de violenţă, inclusiv violenţă sexuală, vătămare sau de abuz fizic sau mental, de rele tratamente sau de exploatare, de abandon sau neglijenţă. (3) Angajaţii instituţiilor publice sau private care, prin natura profesiei, intră în contact cu copilul şi au suspiciuni asupra unui posibil caz de abuz, neglijare sau rele tratamente au obligaţia de a sesiza de urgenţă direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului. Art. 86. - (1) Părinţii copilului sau, după caz, alt reprezentant legal al acestuia, autorităţile publice şi organismele private au obligaţia să ia toate măsurile corespunzătoare pentru a facilita readaptarea fizică şi psihologică şi reintegrarea socială a oricărui copil care a fost victima oricărei forme de neglijenţă, exploatare sau abuz, de tortură sau pedeapsă ori tratamente crude, inumane sau degradante. (2) Persoanele menţionate la alin. (1) vor asigura condiţiile necesare pentru ca readaptarea şi reintegrarea să favorizeze sănătatea, respectul de sine şi demnitatea copilului. SECŢIUNEA 1 Protecţia copilului împotriva exploatării economice 252

Ghid juridic privind promovarea și respectarea drepturilor copilului

Art. 87. - (1) Copilul are dreptul de a fi protejat împotriva exploatării şi nu poate fi constrâns la o muncă sau activitate domestică ori în afara familiei, inclusiv în instituţii de învăţământ, de protecţie specială, reeducare şi detenţie sau în domeniul cultural, artistic, sportiv, publicitar şi de modeling, ce comportă un risc potenţial sau care este susceptibilă să îi compromită educaţia ori să îi dăuneze sănătăţii sau dezvoltării sale fizice, mentale, spirituale, morale ori sociale. (2) Este interzisă orice practică prin intermediul căreia un copil este dat de unul sau de ambii părinţi ori de reprezentantul lui legal, în schimbul unei recompense, unor datorii sau nu, cu scopul exploatării copilului prin muncă. (3) În situaţiile în care copiii de vârstă şcolară se sustrag procesului de învăţământ, desfăşurând munci cu nerespectarea legii, unităţile de învăţământ sunt obligate să sesizeze de îndată serviciul public de asistenţă socială. În cazul unor asemenea constatări, serviciul public de asistenţă socială împreună cu inspectoratele şcolare judeţene şi cu celelalte instituţii publice competente sunt obligate să ia măsuri în vederea reintegrării şcolare a copilului. (4) Inspecţia Muncii, în colaborare cu Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, are obligaţia de a promova campanii de conştientizare şi informare: a) pentru copii - despre măsurile de protecţie de care pot beneficia şi despre riscurile pe care le implică cazurile de exploatare economică; b) pentru publicul larg - incluzând educaţie parentală şi activităţi de pregătire pentru categoriile profesionale care lucrează cu şi pentru copii, pentru a-i ajuta să asigure copiilor o reală protecţie împotriva exploatării economice; c) pentru angajatori sau potenţiali angajatori. Art. 871. - (1) Prestarea de către copii a activităţilor remunerate în domeniile cultural, artistic, sportiv, publicitar şi de modeling prevăzute la art. 87 alin. (1) este condiţionată de informarea prealabilă a serviciului public de asistenţă socială de la domiciliul copilului. (2) Condiţiile de muncă pentru situaţiile prevăzute la alin. (1) şi modalităţile procedurii de informare prealabilă se stabilesc prin hotărâre a Guvernului. SECŢIUNEA a 2-a Protecţia copilului împotriva consumului de droguri

Art. 88. - (1) Copilul are dreptul de a fi protejat împotriva folosirii ilicite de stupefiante şi substanţe psihotrope. (2) Este interzisă vânzarea de solvenţi copiilor, fără acordul părintelui ori al altui reprezentant legal. (3) Agenţia Naţională Antidrog, în colaborare cu Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, şi, după caz, cu alte autorităţi sau organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, are obligaţia de a lua măsurile corespunzătoare pentru: a) prevenirea folosirii copiilor la producţia şi traficul ilicit al acestor substanţe; b) conştientizarea publicului larg şi, în mod particular, a copiilor cu privire la această problematică, inclusiv prin intermediul sistemului de învăţământ şi, după caz, prin introducerea acestui subiect în programa şcolară;

Ghid juridic privind promovarea și respectarea drepturilor copilului

253

c) sprijinirea copiilor şi familiilor acestora, prin consiliere şi îndrumare - dacă este necesar, de natură confidenţială, dar şi prin elaborarea de politici şi strategii care să garanteze recuperarea fizică şi psihică şi reintegrarea socială a copiilor dependenţi de droguri, inclusiv prin dezvoltarea în acest scop de metode de intervenţie alternativă la instituţiile psihiatrice tradiţionale; d) dezvoltarea suplimentară a sistemelor pentru adunarea unor date reale asupra apariţiei consumului de droguri la copii, ca şi asupra implicării acestora în producţia şi traficul ilicit de droguri; evaluarea permanentă a acestor situaţii, a progreselor realizate, a dificultăţilor întâmpinate şi, respectiv, a obiectivelor propuse pentru viitor; e) dezvoltarea unui sistem de informare publică care să reducă toleranţa în ceea ce priveşte consumul de droguri şi să ajute la recunoaşterea primelor simptome de consum de droguri, mai ales în rândul copiilor. (4) Instituţiile prevăzute la alin. (3) se vor asigura că opiniile copiilor sunt luate în considerare la elaborarea strategiilor antidrog. SECŢIUNEA a 3-a Protecţia copilului împotriva abuzului sau neglijenţei

Art. 89. - (1) Prin abuz asupra copilului se înţelege orice acţiune voluntară a unei persoane care se află într-o relaţie de răspundere, încredere sau de autoritate faţă de acesta, prin care sunt periclitate viaţa, dezvoltarea fizică, mentală, spirituală, morală sau socială, integritatea corporală, sănătatea fizică sau psihică a copilului şi se clasifică drept abuz fizic, emoţional, psihologic, sexual şi economic. (2) Prin neglijarea copilului se înţelege omisiunea, voluntară sau involuntară, a unei persoane care are responsabilitatea creşterii, îngrijirii sau educării copilului de a lua orice măsură pe care o presupune îndeplinirea acestei responsabilităţi, care pune în pericol viaţa, dezvoltarea fizică, mentală, spirituală, morală sau socială, integritatea corporală, sănătatea fizică sau psihică a copilului şi poate îmbrăca mai multe forme: alimentară, vestimentară, neglijarea igienei, neglijarea medicală, neglijarea educaţională, neglijarea emoţională sau părăsirea copilului/abandonul de familie, care reprezintă cea mai gravă formă de neglijare. Art. 90. - Sunt interzise săvârşirea oricărui act de violenţă, precum şi privarea copilului de drepturile sale de natură să pună în pericol viaţa, dezvoltarea fizică, mentală, spirituală, morală sau socială, integritatea corporală, sănătatea fizică sau psihică a copilului, atât în familie, cât şi în instituţiile care asigură protecţia, îngrijirea şi educarea copiilor, în unităţi sanitare, unităţi de învăţământ, precum şi în orice altă instituţie publică sau privată care furnizează servicii sau desfăşoară activităţi cu copii.

Art. 91. - (1) Orice persoană care, prin natura profesiei sau ocupaţiei sale, lucrează direct cu un copil şi are suspiciuni în legătură cu existenţa unei situaţii de abuz, neglijare, exploatare şi de orice formă de exploatare asupra copilului este obligată să sesizeze serviciul public de asistenţă socială sau direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului în a cărei rază teritorială a fost identificat cazul respectiv. (2) Pentru semnalarea cazurilor de abuz, neglijare, expoatare şi orice formă de violenţă asu-

254

Ghid juridic privind promovarea și respectarea drepturilor copilului

pra copilului, la nivelul fiecărei direcţii generale de asistenţă socială şi protecţia copilului se înfiinţează obligatoriu telefonul copilului, al cărui număr va fi adus la cunoştinţă publicului. Art. 911. - Părinţii sau reprezentanţii legali au obligaţia de a supraveghea copilul şi de a lua toate măsurile în vederea prevenirii înlesnirii sau practicării cerşetoriei de către copil.

Art. 92. - În vederea asigurării respectării dreptului prevăzut la art. 85 alin. (1), direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului este obligată: a) să verifice şi să soluţioneze toate sesizările privind posibilele cazuri de abuz, neglijare, exploatare şi orice formă de violenţă asupra copilului; b) să asigure prestarea serviciilor prevăzute la art. 107, specializate pentru nevoile copiilor, victime ale abuzului sau neglijării, şi ale familiilor acestora.

Art. 93. - Pentru verificarea sesizărilor privind cazurile de abuz, neglijare, expoatare şi orice formă de violenţă asupra copilului, reprezentanţii direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului au drept de acces, în condiţiile legii, în sediile persoanelor juridice, precum şi la domiciliul persoanelor fizice care au în îngrijire sau asigură protecţia unui copil. Pentru efectuarea acestor verificări, organele de poliţie au obligaţia să sprijine reprezentanţii direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului.

Art. 94. - (1) Reprezentanţii persoanelor juridice, precum şi persoanele fizice care au în îngrijire sau asigură protecţia unui copil sunt obligaţi să colaboreze cu reprezentanţii direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului şi să ofere toate informaţiile necesare pentru soluţionarea sesizărilor. (2) În situaţia în care, în urma verificărilor efectuate, reprezentanţii direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului stabilesc că există motive temeinice care să susţină existenţa unei situaţii de pericol iminent pentru copil, datorată abuzului, neglijării, exploatării şi oricărei forme de violenţă asupra copilului, şi nu întâmpină opoziţie din partea persoanelor prevăzute la alin. (1), directorul direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului instituie măsura plasamentului în regim de urgenţă. Prevederile art. 58-60, art. 64 alin. (3) şi ale art. 66 se aplică în mod corespunzător. (3) În situaţia în care persoanele prevăzute la alin. (1) refuză sau împiedică în orice mod efectuarea verificărilor de către reprezentanţii direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului, iar aceştia stabilesc că există motive temeinice care să susţină existenţa unei situaţii de pericol iminent pentru copil, datorată abuzului, neglijării, exploatării şi oricărei forme de violenţă asupra copilului, direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului sesizează instanţa judecătorească, solicitând emiterea unei ordonanţe preşedinţiale de plasare a copilului în regim de urgenţă la o persoană, la o familie, la un asistent maternal sau într-un serviciu de tip rezidenţial, licenţiat în condiţiile legii. Prevederile art. 58-60 şi ale art. 64 alin. (3) se aplică în mod corespunzător. (4) În termen de 5 zile de la data executării ordonanţei preşedinţiale prin care s-a dispus plasamentul în regim de urgenţă, direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului sesizează instanţa judecătorească pentru a decide cu privire la: înlocuirea plasamentului în regim de urgenţă cu măsura plasamentului, decăderea din exerciţiul drepturilor părinteşti,

Ghid juridic privind promovarea și respectarea drepturilor copilului

255

precum şi cu privire la exercitarea drepturilor părinteşti. Instanţa se pronunţă şi cu privire la obligarea părinţilor copilului de a se prezenta la şedinţe de consiliere.

Art. 95. - (1) În cadrul procesului prevăzut la art. 94 alin. (3) şi (4), se poate administra, din oficiu, ca probă, declaraţia scrisă a copilului referitoare la abuzul, neglijarea, exploatarea şi orice formă de violenţă asupra copilului la care a fost supus. Declaraţia copilului poate fi înregistrată, potrivit legii, prin mijloace tehnice audio-video. Înregistrările se realizează în mod obligatoriu cu asistenţa unui psiholog. (2) Acordul copilului este obligatoriu pentru realizarea înregistrării declaraţiei sale. (3) Dacă instanţa judecătorească apreciază necesar, aceasta îl poate chema pe copil în faţa ei, pentru a-l audia. Audierea are loc numai în camera de consiliu, în prezenţa unui psiholog şi numai după o prealabilă pregătire a copilului în acest sens. Art. 96. - În cazul în care abuzul, neglijarea, exploatarea şi orice formă de violenţă asupra copilului a fost săvârşită de către persoane care, în baza unui raport juridic de muncă sau de altă natură, asigurau protecţia, creşterea, îngrijirea sau educaţia copilului, angajatorii au obligaţia să sesizeze de îndată organele de urmărire penală şi să dispună îndepărtarea persoanei respective de copiii aflaţi în grija sa.

Art. 97. - În instituţiile publice sau private, precum şi în serviciile de tip rezidenţial, publice sau private, care asigură protecţia, creşterea, îngrijirea sau educarea copiilor, este interzisă angajarea persoanei împotriva căreia a fost pronunţată o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă pentru săvârşirea, cu intenţie, a unei infracţiuni. SECŢIUNEA a 31-a Protecţia copilului cu părinţi plecaţi la muncă în străinătate Art. 971. - (1) Părintele care exercită singur autoritatea părintească sau la care locuieşte copilul, care urmează să plece la muncă în străinătate, are obligaţia de a notifica această intenţie serviciului public de asistenţă socială de la domiciliu, cu minimum 40 de zile înainte de a părăsi ţara. (2) Notificarea va conţine, în mod obligatoriu, desemnarea persoanei care se ocupă de întreţinerea copilului pe perioada absenţei părinţilor sau tutorelui, după caz. (3) Confirmarea persoanei în întreţinerea căreia va rămâne copilul se efectuează de către instanţa de tutelă, în conformitate cu prevederile prezentei legi. (4) Dispoziţiile prezentului articol sunt aplicabile şi tutorelui, precum şi în cazul în care ambii părinţi urmează să plece la muncă într-un alt stat.

Art. 972. - (1) Persoana desemnată conform art. 971 alin. (2) trebuie să facă parte din familia extinsă, să aibă minimum 18 ani şi să îndeplinească condiţiile materiale şi garanţiile morale necesare creşterii şi îngrijirii unui copil. (2) Serviciile publice de asistenţă socială organizate la nivelul municipiilor, oraşelor, comunelor asigură persoanelor desemnate consiliere şi informare cu privire la răspunderea 256

Ghid juridic privind promovarea și respectarea drepturilor copilului

pentru creşterea şi asigurarea dezvoltării copilului pe o perioadă de 6 luni. (3) Instanţa va dispune delegarea temporară a autorităţii părinteşti cu privire la persoana copilului, pe durata lipsei părinţilor, dar nu mai mult de un an, către persoana desemnată potrivit art. 971 alin. (3). (4) Acordul persoanei căreia urmează să îi fie delegată autoritatea părintească se exprimă de către aceasta personal, în faţa instanţei. (5) La cerere, se ataşează acte din care să rezulte îndeplinirea condiţiilor prevăzute la alin. (1). (6) Cererea se soluţionează în procedură necontencioasă, potrivit Codului de procedură civilă. Soluţionarea cererii de delegare a drepturilor şi îndatoririlor părinteşti se face în termen de 3 zile de la depunerea acesteia. (7) Hotărârea va cuprinde menţionarea expresă a drepturilor şi îndatoririlor care se deleagă şi perioada pentru care are loc delegarea. (8) Pentru situaţia prevăzută la alin. (2), după ce instanţa hotărăşte delegarea drepturilor părinteşti, persoana în sarcina căreia cad îngrijirea şi creşterea copilului trebuie să urmeze, obligatoriu, un program de consiliere, pentru a preveni situaţii de conflict, neadaptare sau neglijenţă în relaţia cu minorul. (9) Instanţa de judecată va comunica o copie a hotărârii de delegare primarului de la domiciliul părinţilor sau tutorelui, precum şi primarului de la domiciliul persoanei căreia i se acordă delegarea autorităţii părinteşti.

Art. 973. - Autorităţile administraţiei publice locale, prin intermediul serviciilor de asistenţă socială, pot iniţia, în limita prevederilor bugetului de stat sau ale bugetelor locale şi în limita bugetelor de venituri şi cheltuieli prevăzute cu această destinaţie, campanii de informare a părinţilor, în vederea: a) conştientizării de către părinţi a riscurilor asumate prin plecarea lor la muncă în străinătate; b) informării părinţilor cu privire la obligaţiile ce le revin în situaţia în care intenţionează să plece în străinătate. Art. 974. - Procedura de monitorizare a modului de creştere şi îngrijire a copilului cu părinţi plecaţi la muncă în străinătate, precum şi serviciile de care aceştia pot beneficia se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, în colaborare cu Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice. Art. 975. - Serviciul public de asistenţă socială şi centrul judeţean de resurse şi asistenţă educaţională au obligaţia de a dezvolta servicii de consiliere specializată destinate copilului care a revenit în ţară, după o perioadă de şedere în străinătate alături de părinţi mai mare de un an. SECŢIUNEA a 4-a Protecţia copilului împotriva răpirii sau oricăror forme de traficare Ghid juridic privind promovarea și respectarea drepturilor copilului

257

Art. 98. - (1) Ministerul Administraţiei şi Internelor şi Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, în colaborare cu Ministerul Educaţiei şi Cercetării, vor efectua demersurile necesare pentru adoptarea tuturor măsurilor legislative, administrative şi educative destinate asigurării protecţiei efective împotriva oricăror forme de trafic intern sau internaţional al copiilor, în orice scop sau sub orice formă, inclusiv de către propriii părinţi. (2) În acest scop, autorităţile publice menţionate la alin. (1) au responsabilitatea elaborării unei strategii la nivel naţional pentru prevenirea şi combaterea acestui fenomen, inclusiv a unui mecanism intern de coordonare şi monitorizare a activităţilor întreprinse. SECŢIUNEA a 5-a Protecţia copilului împotriva altor forme de exploatare

Art. 99. - (1) Copilul are dreptul la protecţie împotriva oricărei forme de exploatare. (2) Instituţiile şi autorităţile publice, potrivit atribuţiilor lor, adoptă reglementări specifice şi aplică măsuri corespunzătoare pentru prevenirea, între altele: a) transferului ilicit şi a nereturnării copilului; b) încheierii adopţiilor, naţionale ori internaţionale, în alte scopuri decât interesul superior al copilului; c) exploatării sexuale şi a violenţei sexuale; d) răpirii şi traficării de copii în orice scop şi sub orice formă; e) implicării copiilor în conflicte armate; f) dezvoltării forţate a talentelor copiilor în dauna dezvoltării lor armonioase, fizice şi mentale; g) exploatării copilului de către mass-media; h) exploatării copilului în cadrul unor cercetări ori experimente ştiinţifice. CAPITOLUL VII Instituţii şi servicii cu atribuţii în protecţia copilului SECŢIUNEA 1 Instituţii la nivel central Art. 100. - Monitorizarea respectării principiilor şi drepturilor stabilite de prezenta lege şi de Convenţia Organizaţiei Naţiunilor Unite cu privire la drepturile copilului, ratificată prin Legea nr. 18/1990, republicată, precum şi coordonarea şi controlul activităţii de protecţie şi promovare a drepturilor copilului se realizează de către Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică, aflat în subordinea Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei. Art. 101. - Apărarea drepturilor şi libertăţilor copilului în raporturile acestuia cu autorităţile publice cu scopul de a promova şi de a îmbunătăţi condiţia copilului se realizează şi prin instituţia Avocatul Poporului. SECŢIUNEA a 2-a 258

Ghid juridic privind promovarea și respectarea drepturilor copilului

Instituţii şi servicii la nivel local Art. 102. - Autorităţile administraţiei publice locale au obligaţia să garanteze şi să promoveze respectarea drepturilor copiilor din unităţile administrativ-teritoriale, asigurând prevenirea separării copilului de părinţii săi, precum şi protecţia specială a copilului lipsit, temporar sau definitiv, de îngrijirea părinţilor săi.

Art. 103. - (1) Autorităţile administraţiei publice locale au obligaţia de a implica colectivitatea locală în procesul de identificare a nevoilor comunităţii şi de soluţionare la nivel local a problemelor sociale care privesc copiii. (2) În acest scop pot fi create structuri comunitare consultative cuprinzând, dar fără a se limita, oameni de afaceri locali, preoţi, cadre didactice, medici, consilieri locali, poliţişti. Rolul acestor structuri este atât de soluţionare a unor cazuri concrete, cât şi de a răspunde nevoilor globale ale respectivei colectivităţi. (3) Mandatul structurilor comunitare consultative se stabileşte prin acte emise de către autorităţile administraţiei publice locale. (4) Pentru a-şi îndeplini rolul pentru care au fost create, structurile comunitare consultative vor beneficia de programe de formare în domeniul asistenţei sociale şi protecţiei copilului. Art. 104. - (1) În subordinea consiliului judeţean şi, respectiv, a consiliilor locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti funcţionează comisia pentru protecţia copilului, ca organ de specialitate al acestora, fără personalitate juridică, având următoarele atribuţii principale: a) stabilirea încadrării în grad de handicap şi orientarea şcolară a copilului; b) pronunţarea, în condiţiile prezentei legi, cu privire la propunerile referitoare la stabilirea unei măsuri de protecţie specială a copilului; c) soluţionarea cererilor privind eliberarea atestatului de asistent maternal; d) alte atribuţii prevăzute de lege. (2) Organizarea şi metodologia de funcţionare a comisiei pentru protecţia copilului se reglementează prin hotărâre a Guvernului. (3) Preşedintele, vicepreşedintele şi membrii comisiilor pentru protecţia copilului, precum şi secretarul acestora, constituite potrivit legii, au dreptul la o indemnizaţie de şedinţă echivalentă cu 1% din indemnizaţia preşedintelui consiliului judeţean, respectiv a primarului de sector. (4) Indemnizaţia se suportă din bugetul judeţului, respectiv al sectorului municipiului Bucureşti, în limita creditelor bugetare aprobate cu această destinaţie şi cu încadrarea în limita maximă a cheltuielilor de personal, stabilită prin lege. Art. 105. - (1) Serviciul public specializat pentru protecţia copilului, existent în subordinea consiliilor judeţene şi a consiliilor locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti, precum şi serviciul public de asistenţă socială de la nivelul judeţelor şi sectoarelor municipiului Bucureşti se reorganizează ca direcţie generală de asistenţă socială şi protecţia copilului. (2) Direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului este instituţie publică cu personalitate juridică, înfiinţată în subordinea consiliului judeţean, respectiv a consiliilor locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti, care preia, în mod corespunzător, funcţiile serviciului public de asistenţă socială de la nivelul judeţului şi, respectiv, atribuţiile serviciului public de

Ghid juridic privind promovarea și respectarea drepturilor copilului

259

asistenţă socială de la nivelul sectoarelor municipiului Bucureşti. (3) Instituţia prevăzută la alin. (2) exercită în domeniul protecţiei drepturilor copilului atribuţiile prevăzute de prezenta lege, precum şi de alte acte normative în vigoare. (4) Structura organizatorică, numărul de personal şi finanţarea direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului se aprobă prin hotărâre a consiliului judeţean, respectiv a consiliului local al sectorului municipiului Bucureşti, care o înfiinţează, astfel încât să asigure îndeplinirea în mod corespunzător a atribuţiilor ce îi revin, precum şi realizarea deplină şi exercitarea efectivă a drepturilor copilului. (5) Atribuţiile şi regulamentul-cadru de organizare şi funcţionare ale direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului se aprobă prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei.

Art. 1051. - Direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului exercită, în domeniul protecţiei şi promovării drepturilor copilului, următoarele atribuţii principale: a) coordonează activităţile de asistenţă socială şi de protecţie a familiei şi a drepturilor copilului la nivelul judeţului, respectiv al sectorului municipiului Bucureşti; b) coordonează, la nivel judeţean, activităţile şi măsurile de implementare a obiectivelor strategiei judeţene în domeniul protecţiei şi promovării drepturilor copilului; c) asigură îndrumarea metodologică a activităţilor serviciilor publice de asistenţă socială; d) asigură, la nivel judeţean, aplicarea unitară a prevederilor legislaţiei din domeniul protecţiei şi promovării drepturilor copilului; e) monitorizează şi analizează respectarea drepturilor copilului la nivelul judeţului/sectorului şi propune măsuri pentru situaţiile în care acestea sunt încălcate; f) monitorizează activitatea autorizată conform art. 871 prestată de copii în domeniile cultural, artistic, sportiv, publicitar şi de modeling, în raza sa de competenţă teritorială; g) solicită informaţii şi documente, în condiţiile legii, de la orice persoană juridică publică sau privată ori de la persoane fizice implicate în sfera sa de competenţă, acestea având obligaţia de a le pune la dispoziţie în termen de 15 zile calendaristice de la data solicitării.

Art. 106. - (1) Serviciile publice de asistenţă socială organizate la nivelul municipiilor şi oraşelor, precum şi persoanele cu atribuţii de asistenţă socială din aparatul propriu al consiliilor locale comunale îndeplinesc în domeniul protecţiei copilului următoarele atribuţii: a) monitorizează şi analizează situaţia copiilor din unitatea administrativ-teritorială, precum şi modul de respectare a drepturilor copiilor, asigurând centralizarea şi sintetizarea datelor şi informaţiilor relevante, în baza unei fişe de monitorizare aprobate prin ordin al ministrului muncii, familiei, protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice; b) realizează activitatea de prevenire a separării copilului de familia sa; c) identifică şi evaluează situaţiile care impun acordarea de servicii şi/sau prestaţii pentru prevenirea separării copilului de familia sa; d) elaborează documentaţia necesară pentru acordarea serviciilor şi/sau prestaţiilor şi acordă aceste servicii şi/sau prestaţii, în condiţiile legii; e) asigură consilierea şi informarea familiilor cu copii în întreţinere asupra drepturilor şi obligaţiilor acestora, asupra drepturilor copilului şi asupra serviciilor disponibile pe plan local; 260

Ghid juridic privind promovarea și respectarea drepturilor copilului

f) asigură şi urmăresc aplicarea măsurilor de prevenire şi combatere a consumului de alcool şi droguri, de prevenire şi combatere a violenţei în familie, precum şi a comportamentului delincvent; g) vizitează, periodic, la domiciliu, familiile şi copiii care beneficiază de servicii şi prestaţii şi urmăresc modul de utilizare a prestaţiilor, precum şi familiile care au în îngrijire copii cu părinţi plecaţi la muncă în străinătate. h) înaintează propuneri primarului, în cazul în care este necesară luarea unei măsuri de protecţie specială, în condiţiile legii; i) urmăresc evoluţia dezvoltării copilului şi modul în care părinţii acestuia îşi exercită drepturile şi îşi îndeplinesc obligaţiile cu privire la copilul care a beneficiat de o măsură de protecţie specială şi a fost reintegrat în familia sa; j) colaborează cu direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului în domeniul protecţiei copilului şi transmit acesteia toate datele şi informaţiile solicitate din acest domeniu. k) urmăresc punerea în aplicare a hotărârilor comisiei pentru protecţia copilului/instanţei de tutelă referitoare la prestarea acţiunilor sau lucrărilor de interes local, prevăzute la art. 63 alin. (2). (2) La nivelul sectoarelor municipiului Bucureşti, atribuţiile prevăzute la alin. (1) sunt exercitate de direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului. (3) Metodologia de lucru privind colaborarea dintre direcţiile generale de asistenţă socială şi protecţia copilului şi serviciile publice de asistenţă socială, precum şi modelul standard al documentelor elaborate de către acestea se aprobă prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, în colaborare cu Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice. Art. 107. - (1) Pentru prevenirea separării copilului de părinţii săi, precum şi pentru realizarea protecţiei speciale a copilului separat, temporar sau definitiv, de părinţii săi, se organizează şi funcţionează următoarele tipuri de servicii: a) servicii de zi; b) servicii de tip familial; c) servicii de tip rezidenţial. (2) Regulamentul-cadru pentru organizarea şi funcţionarea serviciilor prevăzute la alin. (1) se aprobă prin hotărâre a Guvernului.

Art. 108. - (1) Serviciile de zi sunt acele servicii prin care se asigură menţinerea, refacerea şi dezvoltarea capacităţilor copilului şi ale părinţilor săi, pentru depăşirea situaţiilor care ar putea determina separarea copilului de familia sa. (2) Accesul la aceste servicii se realizează în baza planului de servicii sau, după caz, a planului individualizat de protecţie, în condiţiile prezentei legi. Art. 109. - Serviciile de tip familial sunt acele servicii prin care se asigură, la domiciliul unei persoane fizice sau familii, creşterea şi îngrijirea copilului separat, temporar sau definitiv, de părinţii săi, ca urmare a stabilirii în condiţiile prezentei legi a măsurii plasamentului.

Ghid juridic privind promovarea și respectarea drepturilor copilului

261

Art. 1091. - (1) Pot primi copii în plasament familiile şi persoanele care au vârsta de minimum 18 ani, au capacitate deplină de exerciţiu, domiciliul în România şi care prezintă garanţii morale şi condiţii materiale necesare creşterii şi îngrijirii copilului separat, temporar sau definitiv de părinţii săi. (2) La stabilirea măsurii de plasament la familii şi persoane, direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului realizează demersuri pentru identificarea membrilor familiei extinse alături de care copilul s-a bucurat de viaţa de familie, în vederea consultării şi implicării lor în stabilirea/revizuirea obiectivelor planului individualizat de protecţie. (3) Activitatea persoanei atestate ca asistent maternal, în condiţiile legii, se desfăşoară în baza unui contract cu caracter special, aferent protecţiei copilului, încheiat cu direcţia sau cu un organism privat acreditat, care are următoarele elemente caracteristice: a) activitatea de creştere, îngrijire şi educare a copiilor aflaţi în plasament se desfăşoară la domiciliu; b) programul de lucru este impus de nevoile copiilor; c) planificarea timpului liber se face în funcţie de programul familiei şi al copiilor aflaţi în plasament; d) în perioada efectuării concediului legal de odihnă asigură continuitatea activităţii desfăşurate, cu excepţia cazului în care separarea, în această perioadă, de copilul aflat în plasament în familia sa este autorizată de direcţie. (4) Contractul individual de muncă se încheie la data emiterii dispoziţiei directorului de stabilire a măsurii plasamentului în regim de urgenţă sau a hotărârii comisiei pentru protecţia copilului/instanţei cu privire la stabilirea măsurii plasamentului. Art. 110. - (1) Serviciile de tip rezidenţial sunt acele servicii prin care se asigură protecţia, creşterea şi îngrijirea copilului separat, temporar sau definitiv, de părinţii săi, ca urmare a stabilirii în condiţiile prezentei legi a măsurii plasamentului. (2) Din categoria serviciilor de tip rezidenţial fac parte toate serviciile care asigură găzduire pe o perioadă mai mare de 24 de ore. (3) Sunt considerate servicii de tip rezidenţial şi centrele maternale. (4) Serviciile de tip rezidenţial care aparţin autorităţilor administraţiei publice se organizează numai în structura direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului, în regim de componente funcţionale ale acestora, fără personalitate juridică. (5) Serviciile de tip rezidenţial se organizează pe model familial şi pot avea caracter specializat în funcţie de nevoile copiilor plasaţi.

Art. 111. - (1) Pentru asigurarea prevenirii separării copilului de părinţii lui, consiliile locale ale municipiilor, oraşelor, comunelor şi sectoarelor municipiului Bucureşti au obligaţia să organizeze, în mod autonom sau prin asociere, servicii de zi, potrivit nevoilor identificate în comunitatea respectivă. (2) În situaţia în care consiliul local nu identifică resurse financiare şi umane suficiente pentru a organiza serviciile prevăzute la alin. (1), la cererea acestuia, consiliul judeţean va asigura finanţarea necesară înfiinţării acestor servicii. Consiliul local asigură finanţarea cu până la 50% a cheltuielilor de funcţionare a acestor servicii, cota-parte şi cuantumul total al acestor cheltuieli fiind stabilite anual prin hotărâre a consiliului judeţean. 262

Ghid juridic privind promovarea și respectarea drepturilor copilului

Art. 112. - Pentru asigurarea protecţiei speciale a copilului lipsit, temporar sau definitiv, de ocrotirea părinţilor săi, consiliul judeţean şi, respectiv, consiliul local al sectorului municipiului Bucureşti au obligaţia să organizeze, în mod autonom sau prin asociere, servicii de tip familial şi de tip rezidenţial, potrivit nevoilor identificate la nivelul unităţii lor administrativteritoriale. În funcţie de nevoile evaluate ale copiilor plasaţi, consiliul judeţean poate organiza şi dezvolta şi servicii de zi. CAPITOLUL VIII Organisme private

Art. 113. - (1) Organismele private care pot desfăşura activităţi în domeniul protecţiei drepturilor copilului şi al protecţiei speciale a acestuia sunt persoane juridice de drept privat, fără scop patrimonial, constituite şi acreditate în condiţiile legii. (2) În desfăşurarea activităţilor prevăzute la alin. (1), organismele private acreditate se supun regimului de drept public prevăzut de prezenta lege, precum şi de reglementările prin care aceasta este pusă în executare. (3) Organismele private care organizează şi dezvoltă servicii de prevenire a separării copilului de familia sa, precum şi servicii de protecţie specială a copilului lipsit, temporar sau definitiv, de ocrotirea părinţilor săi au obligaţia de a notifica direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului data începerii funcţionării efective a acestora şi de a permite accesul specialiştilor direcţiei în spaţiile în care se furnizează serviciile. (4) Organismele private acreditate pot încheia convenţii de colaborare cu direcţiile generale de asistenţă socială şi protecţia copilului şi/sau cu serviciile publice de asistenţă socială sau pot contracta servicii destinate prevenirii separării copilului de părinţii săi, precum şi protecţiei speciale a copilului separat, temporar sau definitiv, de părinţii săi, în condiţiile legii. Art. 114. - Organismele private legal constituite şi acreditate pot înfiinţa, organiza şi dezvolta serviciile de prevenire a separării copilului de familia sa, precum şi de protecţie specială a copilului, prevăzute la art. 107, numai pe baza licenţei eliberate de Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice. CAPITOLUL IX Licenţierea şi inspecţia serviciilor de prevenire a separării copilului de familia sa, precum şi a celor de protecţie specială a copilului lipsit, temporar sau definitiv, de ocrotirea părinţilor săi

Art. 115. - (1) Autorităţile publice sau organismele private autorizate pot înfiinţa, organiza şi dezvolta servicii de prevenire a separării copilului de familia sa, precum şi servicii de protecţie specială a copilului lipsit, temporar sau definitiv, de ocrotirea părinţilor săi, prevăzute de prezenta lege, numai dacă au obţinut licenţa de funcţionare pentru serviciul respectiv, eliberată de Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice. (2) Licenţa de funcţionare prevăzută la alin. (1) se acordă pe baza îndeplinirii stand-

Ghid juridic privind promovarea și respectarea drepturilor copilului

263

ardelor minime obligatorii elaborate pentru serviciile de prevenire a separării copilului de familia sa, precum şi pentru serviciile de protecţie specială a copilului lipsit, temporar sau definitiv, de ocrotirea părinţilor săi. Standardele se elaborează de către Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice şi se aprobă prin ordin al secretarului de stat.

Art. 116. - Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice efectuează inspecţii periodice cu privire la modul în care autorităţile publice sau organismele private autorizate respectă standardele prevăzute la art. 110.

Art. 117. - Condiţiile şi procedura de acordare, retragere, anulare sau suspendare a licenţei prevăzute la art. 115, precum şi condiţiile şi procedura de efectuare a inspecţiilor prevăzute la art. 116 se stabilesc prin hotărâre a Guvernului. CAPITOLUL X Finanţarea sistemului de protecţie a copilului

Art. 118. - (1) Prevenirea separării copilului de familia sa, precum şi protecţia specială a copilului lipsit, temporar sau definitiv, de ocrotirea părinţilor săi se finanţează din următoarele surse: a) bugetul de stat - în limita sumelor defalcate din unele venituri ale bugetului de stat aprobate cu această destinaţie prin legile bugetare anuale, repartizate pe judeţe, potrivit propunerilor formulate de Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, pe baza standardelor de cost pentru serviciile sociale, aprobate prin hotărâre a Guvernului; b) bugetul judeţului, respectiv al sectorului municipiului Bucureşti - în completarea cuantumului prevăzut la lit. a), pentru acoperirea cheltuielilor de organizare şi funcţionare a serviciilor, din venituri proprii sau din sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat pentru echilibrarea bugetelor locale; c) bugetul local al comunelor, oraşelor şi municipiilor; d) donaţii, sponsorizări şi alte forme private de contribuţii băneşti, permise de lege. (2) Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice poate finanţa programe de interes naţional pentru protecţia şi promovarea drepturilor copilului, din fonduri alocate de la bugetul de stat cu această destinaţie, din fonduri externe rambursabile şi nerambursabile, precum şi din alte surse, în condiţiile legii. Art. 119. - (1) Pentru fiecare copil faţă de care s-a luat măsura plasamentului se acordă o alocaţie lunară de plasament, raportată la indicatorul social de referinţă, în cuantum de 0,194 ISR. De această alocaţie beneficiază şi copilul pentru care a fost instituită tutela, în condiţiile legii. (2) Alocaţia se plăteşte persoanei sau reprezentantului familiei care a luat în plasament copilul sau tutorelui. (3) Alocaţia de plasament se suportă de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului 264

Ghid juridic privind promovarea și respectarea drepturilor copilului

Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei. (4) Pentru copiii pentru care s-a stabilit măsura plasamentului sau s-a instituit tutela, stabilirea dreptului la alocaţie prevăzută la alin. (1) se face începând cu luna următoare celei în care a fost emisă dispoziţia conducătorului direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului sau hotărârea comisiei pentru protecţia copilului sau a instanţei de judecată, după caz. (5) Procedura de stabilire şi de plată a alocaţiei prevăzute la alin. (1) se stabileşte prin ordin al ministrului muncii, familiei, protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice.

Art. 120. - (1) Copiii şi tinerii pentru care s-a stabilit o măsură de protecţie specială, precum şi mamele protejate în centre maternale au dreptul la hrană, îmbrăcăminte, încălţăminte, materiale igienico-sanitare, rechizite/manuale, jucării, transport, materiale cultural-sportive, precum şi sume de bani pentru nevoi personale. (2) Necesarul de îmbrăcăminte, încălţăminte, materiale igienico-sanitare, rechizite/manuale, jucării, materiale culturalsportive se stabileşte în funcţie de vârsta şi nevoile copilului, prin hotărâre a consiliului judeţean, respectiv a consiliilor locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti sau, după caz, a organului de conducere al organismului privat acreditat. (3) În cazul copiilor cu handicap, infectaţi HIV sau bolnavi SIDA, cuantumul sumelor necesare acordării drepturilor prevăzute la alin. (1) se majorează cu 50%, în raport cu sumele acordate. (4) Copiii şi tinerii pentru care s-a stabilit o măsură de protecţie specială, precum şi mamele protejate în centre maternale au dreptul, la ieşirea din sistemul de protecţie specială, la o indemnizaţie care se acordă o singură dată, egală cu valoarea salariului de bază minim brut pe ţară, garantat în plată, stabilit potrivit legii. (5) Cuantumul drepturilor prevăzute la alin. (1) pentru copiii din serviciile publice destinate prevenirii separării copilului de părinţii săi şi protecţiei speciale a copilului separat, temporar sau definitiv, de părinţii săi se stabileşte prin hotărâre a Guvernului şi se indexează, periodic, cu rata inflaţiei. Art. 121. - (1) Primarii acordă prestaţii financiare excepţionale, în situaţia în care familia care îngrijeşte copilul se confruntă temporar cu probleme financiare determinate de o situaţie excepţională şi care pune în pericol dezvoltarea armonioasă a copilului. (2) Prestaţiile excepţionale se acordă cu prioritate copiilor ale căror familii nu au posibilitatea sau capacitatea de a acorda copilului îngrijirea corespunzătoare ori ca urmare a necesităţii suportării unor cheltuieli particulare destinate menţinerii legăturii copilului cu familia sa. (3) În funcţie de fiecare caz în parte, primarul decide, prin dispoziţie, cu privire la acordarea prestaţiei financiare excepţionale şi cuantumul acesteia. Art. 122. - Cuantumul maxim, precum şi condiţiile de acordare a prestaţiilor financiare excepţionale se stabilesc prin hotărâre a consiliului local.

Art. 123. - Prestaţiile financiare excepţionale pot fi acordate şi sub formă de prestaţii în natură, pe baza dispoziţiei primarului, constând, în principal, în alimente, îmbrăcăminte,

Ghid juridic privind promovarea și respectarea drepturilor copilului

265

manuale şi rechizite sau echipamente şcolare, suportarea cheltuielilor legate de transport, procurarea de proteze, medicamente şi alte accesorii medicale. CAPITOLUL XI Reguli speciale de procedură

Art. 124. - (1) Cauzele prevăzute de prezenta lege privind stabilirea măsurilor de protecţie specială sunt de competenţa tribunalului de la domiciliul copilului. (2) Dacă domiciliul copilului nu este cunoscut, competenţa revine tribunalului în a cărui circumscripţie teritorială a fost găsit copilul.

Art. 125. - (1) Cauzele prevăzute la art. 124 se soluţionează în regim de urgenţă, cu citarea reprezentantului legal al copilului, a direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului şi cu participarea obligatorie a procurorului. (2) Audierea copilului care a împlinit vârsta de 10 ani este obligatorie şi se face cu respectarea prevederilor art. 24, cu excepţia cauzelor care privesc stabilirea unei măsuri de protecţie specială pentru copilul abuzat, neglijat, exploatat şi supus oricărei forme de violenţă; în acest caz, audierea copilului se face cu respectarea prevederilor art. 95 alin. (3). (3) Termenele de judecată nu pot fi mai mari de 10 zile. (4) Părţile sunt legal citate dacă citaţia le-a fost înmânată cel puţin cu o zi înaintea judecării. (5) Ordonanţa preşedinţială de plasare a copilului în regim de urgenţă la o persoană, familie, asistent maternal sau într-un serviciu de tip rezidenţial, licenţiat în condiţiile legii, este dată în aceeaşi zi, instanţa pronunţându-se asupra măsurii solicitate pe baza cererii şi actelor depuse, fără concluziile părţilor. Art. 126. - (1) Hotărârile prin care se soluţionează fondul cauzei se pronunţă în ziua în care au luat sfârşit dezbaterile. (2) În situaţii deosebite, pronunţarea poate fi amânată cel mult două zile. Art. 127. - (1) Hotărârea instanţei de fond este executorie şi definitivă. (2) Hotărârea se redactează şi se comunică părţilor în termen de cel mult 10 zile de la pronunţare. Art. 128. - Termenul de recurs este de 10 zile de la data comunicării hotărârii.

Art. 129. - Dispoziţiile prezentei legi referitoare la procedura de soluţionare a cauzelor privind stabilirea măsurilor de protecţie specială se completează în mod corespunzător cu prevederile Codului de procedură civilă.

Art. 130. - (1) În toate cauzele care privesc aplicarea prezentei legi, direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului de la domiciliul copilului sau în a cărei rază administrativ-teritorială a fost găsit copilul întocmeşte şi prezintă instanţei raportul referitor la copil, care va cuprinde date privind: a) personalitatea, starea fizică şi mentală a copilului; 266

Ghid juridic privind promovarea și respectarea drepturilor copilului

b) antecedentele sociomedicale şi educaţionale ale copilului; c) condiţiile în care copilul a fost crescut şi în care a trăit; d) propuneri privind persoana, familia sau serviciul de tip rezidenţial în care ar putea fi plasat copilul; e) orice alte date referitoare la creşterea şi educarea copilului, care pot servi soluţionării cauzei. Art. 131. - Cauzele care privesc aplicarea prezentei legi sunt scutite de taxa judiciară de timbru şi de timbru judiciar. CAPITOLUL XII Răspunderi şi sancţiuni

Art. 132. - (1) Îndemnul ori înlesnirea practicării cerşetoriei de către un minor sau tragerea de foloase de pe urma practicării cerşetoriei de către un minor se pedepseşte cu închisoare de la 1 la 3 ani. (2) Recrutarea ori constrângerea unui minor la cerşetorie se pedepseşte cu închisoare de la 1 la 5 ani. (3) Dacă fapta prevăzută la alin. (1) sau (2) este săvârşită de un părinte sau de reprezentantul legal al minorului, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 5 ani, pentru fapta prevăzută la alin. (1), şi de la 2 la 7 ani şi interzicerea unor drepturi, pentru fapta prevăzută la alin. (2). Art. 133. - Fapta părintelui sau a reprezentantului legal al unui copil de a se folosi de acesta pentru a apela în mod repetat la mila publicului, cerând ajutor financiar sau material, se pedepseşte cu închisoare de la 1 la 5 ani şi interzicerea unor drepturi. Art. 134. - (1) Nerespectarea obligaţiilor prevăzute la art. 36 alin. (2), art. 48 alin. (4) şi art. 91 constituie abatere disciplinară gravă şi se sancţionează potrivit legii. (2) Nerespectarea obligaţiei prevăzute la art. 36 alin. (3), art. 87 alin. (3) teza întâi şi art. 106 alin. (1) lit. a) constituie abatere disciplinară. Art. 135. - (1) Constituie contravenţii următoarele fapte, dacă nu au fost săvârşite în astfel de condiţii încât, potrivit legii, să fie considerate infracţiuni: a) nerespectarea obligaţiei prevăzute la art. 9 alin. (1); b) nerespectarea obligaţiei prevăzute la art. 9 alin. (2); c) nerespectarea obligaţiilor prevăzute la art. 10 alin. (1) şi (3); d) nerespectarea obligaţiei prevăzute la art. 11 alin. (1); e) necomunicarea, de către organele de poliţie, a rezultatelor verificărilor specifice privind identitatea mamei, în conformitate cu prevederile art. 11 alin. (3); f) neefectuarea, de către serviciul public de asistenţă socială, a declaraţiei de înregistrare a naşterii, în conformitate cu prevederile art. 11 alin. (6); g) nerespectarea obligaţiei prevăzute la art. 11 alin. (7); h) nerespectarea obligaţiei prevăzute la art. 12 alin. (1);

Ghid juridic privind promovarea și respectarea drepturilor copilului

267

i) nerespectarea obligaţiilor prevăzute la art. 13 şi la art. 18 alin. (3); j) nerespectarea prevederilor art. 22 alin. (2)-(4) şi ale art. 83; k) nerespectarea prevederilor art. 35 alin. (1) şi (4); l) nerespectarea prevederilor art. 48 alin. (2); m) nerespectarea prevederilor art. 70; n) nerespectarea prevederilor art. 80 alin. (3); o) nerespectarea prevederilor art. 87 alin. (2); p) nerespectarea prevederilor art. 911 ; r) nerespectarea obligaţiei prevăzute la art. 92 lit. a); s) nerespectarea obligaţiei prevăzute la art. 96; ş) nerespectarea obligaţiei prevăzute la art. 971 alin. (1); t) nerespectarea prevederilor art. 106 alin. (1) lit. c)-k); ţ) nerespectarea prevederilor art. 118 alin. (1) lit. b). (2) Contravenţiile prevăzute la alin. (1) se sancţionează după cum urmează: a) cu amendă de la 500 lei la 1.000 lei, cele prevăzute la lit. a), c), g), h), i), k), m), n), o), r), s), ş); b) cu amendă de la 1.000 lei la 2.500 lei, cele prevăzute la lit. f) şi l); c) cu amendă de la 2.500 lei la 5.000 lei, cele prevăzute la lit. b), d), p) şi ţ); d) cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei, cele prevăzute la lit. e), j) şi t). (3) Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunii se fac de către ofiţerii şi agenţii de poliţie, în cazul contravenţiilor prevăzute la alin. (1) lit. i), j), o) şi p), precum şi de persoane anume desemnate dintre cele cu atribuţii de control din: a) Ministerul Sănătăţii, pentru contravenţiile prevăzute la alin. (1) lit. a), c) şi d); b) Ministerul Afacerilor Interne sau structurile subordonate acestuia, după caz, pentru contravenţiile prevăzute la alin. (1) lit. b) şi e); c) Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, pentru contravenţiile prevăzute la alin. (1) lit. h), k), m), n), r), s), ş), t) şi ţ); d) Ministerul Educaţiei Naţionale, pentru contravenţia prevăzută la alin. (1) lit. l); e) consiliul judeţean, respectiv consiliul local al sectorului municipiului Bucureşti, pentru contravenţiile prevăzute la alin. (1) lit. f) şi g). Art. 136. - Contravenţiilor prevăzute la art. 135 le sunt aplicabile prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările ulterioare. CAPITOLUL XIII Dispoziţii tranzitorii şi finale

Art. 137. - În termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a prezentei legi, direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului va reevalua împrejurările care au stat la baza măsurilor de protecţie dispuse de comisia pentru protecţia copilului şi, după caz, va solicita instituirea tutelei sau stabilirea unei măsuri de protecţie specială, în condiţiile prezentei legi. 268

Ghid juridic privind promovarea și respectarea drepturilor copilului

Art. 138. - Centrele de plasament, centrele de primire în regim de urgenţă şi centrele maternale organizate în structura fostelor servicii publice specializate pentru protecţia copilului se reorganizează prin hotărârea consiliului judeţean, respectiv a consiliului local al sectoarelor municipiului Bucureşti în structura direcţiei generale de asistenţă socială din subordinea consiliului judeţean, respectiv a consiliului local al sectoarelor municipiului Bucureşti, în regim de componente funcţionale ale acestora, fără personalitate juridică. Art. 139. - (1) Serviciile de zi destinate prevenirii situaţiilor ce pun în pericol securitatea şi dezvoltarea copilului, înfiinţate de consiliile judeţene, precum şi personalul care deserveşte aceste servicii se transferă consiliilor locale pe teritoriul cărora acestea funcţionează. (2) Fac excepţie de la prevederile alin. (1) serviciile de zi specializate pentru copilul abuzat, neglijat, exploatat şi supus oricărei forme de violenţă are se consideră de interes judeţean. (3) În situaţia în care serviciile prevăzute la alin. (1) fac parte dintr-un complex de servicii care are ca obiect de activitate şi protecţia copilului în regim rezidenţial, respectiv centru de plasament, centru de primire în regim de urgenţă sau centru maternal, transferul se realizează numai dacă este posibilă separarea patrimoniului şi a personalului. (4) Consiliile locale au obligaţia să păstreze destinaţia şi structura de personal a serviciilor preluate. (5) Transferul prevăzut la alin. (1) se realizează pe bază de protocol încheiat între consiliul judeţean şi consiliul local. Art. 140. - Personalul didactic şi didactic auxiliar, transferat potrivit art. 46 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 26/1997 privind protecţia copilului aflat în dificultate, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, care la data intrării în vigoare a prezentei legi este încadrat cu acest statut în cadrul serviciilor publice specializate pentru protecţia copilului, îşi păstrează statutul.

Art. 141. - În termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi, consiliile judeţene, respectiv consiliile locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti, Ministerul Sănătăţii, Ministerul Administraţiei şi Internelor şi Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice au obligaţia să desemneze persoanele dintre cele cu atribuţii de control, care vor constata contravenţiile şi vor aplica sancţiunile menţionate în prezentul capitol. Art. 142. - (1) Pe data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă: a) art. 88 din Codul familiei; b) Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 26/1997 privind protecţia copilului aflat în dificultate, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 276 din 24 iulie 1998, cu modificările şi completările ulterioare, cu excepţia art. 20; c) Hotărârea Guvernului nr. 604/1997 privind criteriile şi procedurile de autorizare a organismelor private care desfăşoară activităţi în domeniul protecţiei copilului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 280 din 16 octombrie 1997; d) Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 123/2001 privind reorganizarea comisiei pentru protecţia copilului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 643 din 15 octom-

Ghid juridic privind promovarea și respectarea drepturilor copilului

269

brie 2001, aprobată cu modificări prin Legea nr. 71/2002; e) lit. A a alin. (2) al art. 3 din Regulamentul-cadru de organizare şi funcţionare a serviciului public de asistenţă socială, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 90/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 81 din 7 februarie 2003, cu modificările ulterioare. (2) Se modifică în mod corespunzător dispoziţiile referitoare la înregistrarea naşterii copilului abandonat de mamă în spital, cuprinse în Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 282 din 11 noiembrie 1996, cu modificările şi completările ulterioare. (3) Pe data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă orice alte dispoziţii contrare.

Art. 143. - (1) Formarea iniţială în domeniul protecţiei drepturilor copilului este obligatorie pentru toate categoriile profesionale din sistem şi pentru cei care au atribuţii decizionale privitoare la copil. (2) Educaţia permanentă şi formarea profesională continuă în domeniul protecţiei speciale a copilului se asigură pentru toate categoriile profesionale din sistem. (3) Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice împreună cu Ministerul Educaţiei şi Cercetării, Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei, Ministerul Sănătăţii, precum şi, după caz, cu celelalte instituţii publice şi private interesate vor asigura formarea iniţială şi continuă a personalului care, în exercitarea sarcinilor ce îi revin, intră în contact cu domeniul protecţiei şi promovării drepturilor copilului. Art. 144. - (1) La angajarea personalului de educaţie, protecţie şi îngrijire din cadrul instituţiilor publice şi private, care, prin natura profesiei, intră în contact cu copilul, se va prezenta în mod obligatoriu şi o expertiză neuropsihiatrică. (2) Anual personalul prevăzut la alin. (1) este evaluat din punct de vedere psihologic. (3) Rapoartele privind expertizele neuropsihiatrice, precum şi rapoartele de evaluare psihologică se păstrează conform legii la dosarul personal al salariatului.

Art. 145. - (1) Regulamentele proprii ale persoanelor juridice care desfăşoară activităţi de protecţie a copilului vor specifica expres regulile stabilite pentru a asigura exercitarea drepturilor şi îndeplinirea îndatoririlor pe care le au copiii, în conformitate cu vârsta, sănătatea şi gradul de maturitate al acestora. (2) Aceste regulamente vor fi expuse într-un loc vizibil, astfel încât să permită accesul copiilor şi informarea lor adecvată. Art. 146. - Prevederile prezentei legi se completează cu alte reglementări care se referă la drepturile copilului, inclusiv cu prevederile cuprinse în convenţiile şi tratatele internaţionale la care România este parte. Art. 147. - Elaborarea proiectelor de acte normative care fac referire la oricare dintre drepturile copilului prevăzute de prezenta lege se realizează obligatoriu cu avizul Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice. 270

Ghid juridic privind promovarea și respectarea drepturilor copilului

Art. 148. - (1) Prezenta lege intră în vigoare la 1 ianuarie 2005, cu excepţia prevederilor art. 17 alin. (2), art. 19 alin. (3), art. 84 alin. (2), art. 104 alin. (2), art. 105 alin. (5), art. 107 alin. (2) şi art. 117, care intră în vigoare la 3 zile de la data publicării prezentei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I. (2) Procedura de întoarcere a copiilor în ţară, de identificare a părinţilor sau altor reprezentanţi legali ai copiilor, modul de avansare a cheltuielilor ocazionate de întoarcerea în ţară a acestora, precum şi serviciile de protecţie specială, publice sau private, competente să asigure protecţia în regim de urgenţă a copiilor aflaţi în străinătate, care, din orice motive, nu sunt însoţiţi de părinţi sau de un alt reprezentant legal ori nu se găsesc sub supravegherea legală a unor persoane din străinătate, prevăzută la art. 19 alin. (3), se elaborează de către Autoritatea Naţională pentru Protecţia Copilului şi Adopţie. (3) Organizarea şi metodologia de funcţionare a comisiei pentru protecţia copilului, prevăzută la art. 104 alin. (2), se elaborează de către Autoritatea Naţională pentru Protecţia Copilului şi Adopţie. (4) Regulamentul-cadru pentru organizarea şi funcţionarea serviciilor prevăzute la art. 107 alin. (2) se elaborează de către Autoritatea Naţională pentru Protecţia Copilului şi Adopţie. (5) Condiţiile şi procedura de acordare, retragere, anulare sau suspendare a licenţei prevăzute la art. 115, precum şi condiţiile şi procedura de efectuare a inspecţiilor prevăzute la art. 116 se elaborează de către Autoritatea Naţională pentru Protecţia Copilului şi Adopţie. (6) Abrogat prin punctul 68. din Lege nr. 257/2013 începând cu 03.10.2013. (7) Tipurile de servicii specializate, prevăzute la art. 84 alin. (2), ce se asigură pe toată durata aplicării măsurilor destinate copilului care săvârşeşte fapte penale şi nu răspunde penal, pentru a-i asista pe copii în procesul de reintegrare în societate, precum şi standardele referitoare la modalitatea de asigurare a acestor servicii se elaborează de către Autoritatea Naţională pentru Protecţia Copilului şi Adopţie în colaborare cu Ministerul Justiţiei. (8) Atribuţiile şi Regulamentul-cadru de organizare şi funcţionare a direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului, prevăzute la art. 105 alin. (5), se elaborează de către Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei. Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (1) din Constituţia României, republicată.

Ghid juridic privind promovarea și respectarea drepturilor copilului

271

Codul Penal (extras) Codul Penal din 17/07/2009 al României Publicat in MOF nr. 510 - 24/07/2009 TITLUL V Minoritatea CAPITOLUL I Regimul răspunderii penale a minorului Limitele răspunderii penale Art. 113. - (1) Minorul care nu a împlinit vârsta de 14 ani nu răspunde penal. (2) Minorul care are vârsta între 14 şi 16 ani răspunde penal numai dacă se dovedeşte că a săvârşit fapta cu discernământ. (3) Minorul care a împlinit vârsta de 16 ani răspunde penal potrivit legii.

Consecinţele răspunderii penale Art. 114. - (1) Faţă de minorul care, la data săvârşirii infracţiunii, avea vârsta cuprinsă între 14 şi 18 ani se ia o măsură educativă neprivativă de libertate. (2) Faţă de minorul prevăzut în alin. (1) se poate lua o măsură educativă privativă de libertate în următoarele cazuri: a) dacă a mai săvârşit o infracţiune, pentru care i s-a aplicat o măsură educativă ce a fost executată ori a cărei executare a început înainte de comiterea infracţiunii pentru care este judecat; b) atunci când pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită este închisoarea de 7 ani sau mai mare ori detenţiunea pe viaţă. Măsurile educative Art. 115. - (1) Măsurile educative sunt neprivative de libertate sau privative de libertate. 1. Măsurile educative neprivative de libertate sunt: a) stagiul de formare civică; b) supravegherea; c) consemnarea la sfârşit de săptămână; d) asistarea zilnică. 2. Măsurile educative privative de libertate sunt: a) internarea într-un centru educativ; b) internarea într-un centru de detenţie. (2) Alegerea măsurii educative care urmează să fie luată faţă de minor se face, în condiţiile art. 114, potrivit criteriilor prevăzute în art. 74 (criterii generale de individualizare a pedepsei). 272

Ghid juridic privind promovarea și respectarea drepturilor copilului

CAPITOLUL II Regimul măsurilor educative neprivative de libertate Stagiul de formare civică Art. 117. - (1) Măsura educativă a stagiului de formare civică constă în obligaţia minorului de a participa la un program cu o durată de cel mult 4 luni, pentru a-l ajuta să înţeleagă consecinţele legale şi sociale la care se expune în cazul săvârşirii de infracţiuni şi pentru a-l responsabiliza cu privire la comportamentul său viitor. (2) Organizarea, asigurarea participării şi supravegherea minorului, pe durata cursului de formare civică, se fac sub coordonarea serviciului de probaţiune, fără a afecta programul şcolar sau profesional al minorului. Supravegherea Art. 118. - Măsura educativă a supravegherii constă în controlarea şi îndrumarea minorului în cadrul programului său zilnic, pe o durată cuprinsă între două şi 6 luni, sub coordonarea serviciului de probaţiune, pentru a asigura participarea la cursuri şcolare sau de formare profesională şi prevenirea desfăşurării unor activităţi sau intrarea în legătură cu anumite persoane care ar putea afecta procesul de îndreptare a acestuia. Consemnarea la sfârşit de săptămână Art. 119. - (1) Măsura educativă a consemnării la sfârşit de săptămână constă în obligaţia minorului de a nu părăsi locuinţa în zilele de sâmbătă şi duminică, pe o durată cuprinsă între 4 şi 12 săptămâni, afară de cazul în care, în această perioadă, are obligaţia de a participa la anumite programe ori de a desfăşura anumite activităţi impuse de instanţă. (2) Supravegherea se face sub coordonarea serviciului de probaţiune. Asistarea zilnică Art. 120. - (1) Măsura educativă a asistării zilnice constă în obligaţia minorului de a respecta un program stabilit de serviciul de probaţiune, care conţine orarul şi condiţiile de desfăşurare a activităţilor, precum şi interdicţiile impuse minorului. (2) Măsura educativă a asistării zilnice se ia pe o durată cuprinsă între 3 şi 6 luni, iar supravegherea se face sub coordonarea serviciului de probaţiune.

Obligaţii ce pot fi impuse minorului Art. 121. - (1) Pe durata executării măsurilor educative neprivative de libertate, instanţa poate impune minorului una sau mai multe dintre următoarele obligaţii: a) să urmeze un curs de pregătire şcolară sau formare profesională; b) să nu depăşească, fără acordul serviciului de probaţiune, limita teritorială stabilită de instanţă; c) să nu se afle în anumite locuri sau la anumite manifestări sportive, culturale ori la alte adunări publice, stabilite de instanţă; d) să nu se apropie şi să nu comunice cu victima sau cu membri de familie ai acesteia, cu participanţii la săvârşirea infracţiunii ori cu alte persoane stabilite de instanţă; e) să se prezinte la serviciul de probaţiune la datele fixate de acesta; f) să se supună măsurilor de control, tratament sau îngrijire medicală.

Ghid juridic privind promovarea și respectarea drepturilor copilului

273

(2) Când stabileşte obligaţia prevăzută în alin. (1) lit. d), instanţa individualizează, în concret, conţinutul acestei obligaţii, ţinând seama de împrejurările cauzei. (3) Supravegherea executării obligaţiilor impuse de instanţă se face sub coordonarea serviciului de probaţiune. (4) Pe durata executării măsurii educative neprivative de libertate, serviciul de probaţiune are obligaţia să sesizeze instanţa, dacă: a) au intervenit motive care justifică fie modificarea obligaţiilor impuse de instanţă, fie încetarea executării unora dintre acestea; b) persoana supravegheată nu respectă condiţiile de executare a măsurii educative sau nu execută, în condiţiile stabilite, obligaţiile ce îi revin.

Modificarea sau încetarea obligaţiilor Art. 122. - (1) Dacă, pe parcursul supravegherii, au intervenit motive care justifică fie impunerea unor noi obligaţii, fie sporirea sau diminuarea condiţiilor de executare a celor existente, instanţa dispune modificarea obligaţiilor în mod corespunzător, pentru a asigura persoanei supravegheate şanse mai mari de îndreptare. (2) Instanţa dispune încetarea executării unora dintre obligaţiile pe care le-a impus, când apreciază că menţinerea acestora nu mai este necesară.

Prelungirea sau înlocuirea măsurilor educative neprivative de libertate Art. 123. - (1) Dacă minorul nu respectă, cu rea-credinţă, condiţiile de executare a măsurii educative sau a obligaţiilor impuse, instanţa dispune: a) prelungirea măsurii educative, fără a putea depăşi maximul prevăzut de lege pentru aceasta; b) înlocuirea măsurii luate cu o altă măsură educativă neprivativă de libertate mai severă; c) înlocuirea măsurii luate cu internarea într-un centru educativ, în cazul în care, iniţial, s-a luat măsura educativă neprivativă de libertate cea mai severă, pe durata sa maximă. (2) În cazurile prevăzute în alin. (1) lit. a) şi lit. b), dacă nici de această dată nu sunt respectate condiţiile de executare a măsurii educative sau a obligaţiilor impuse, instanţa înlocuieşte măsura educativă neprivativă de libertate cu măsura internării într-un centru educativ. (3) Dacă minorul aflat în executarea unei măsuri educative neprivative de libertate săvârşeşte o nouă infracţiune sau este judecat pentru o infracţiune concurentă săvârşită anterior, instanţa dispune: a) prelungirea măsurii educative luate iniţial, fără a putea depăşi maximul prevăzut de lege pentru aceasta; b) înlocuirea măsurii luate iniţial cu o altă măsură educativă neprivativă de libertate mai severă; c) înlocuirea măsurii luate iniţial cu o măsură educativă privativă de libertate. (4) În cazurile prevăzute în alin. (1) lit. a) şi lit. b), precum şi în alin. (3) lit. a) şi lit. b), instanţa poate impune noi obligaţii în sarcina minorului ori sporeşte condiţiile de executare a celor existente. CAPITOLUL III Regimul măsurilor educative privative de libertate 274

Ghid juridic privind promovarea și respectarea drepturilor copilului

Internarea într-un centru educativ Art. 124. - (1) Măsura educativă a internării într-un centru educativ constă în internarea minorului într-o instituţie specializată în recuperarea minorilor, unde va urma un program de pregătire şcolară şi formare profesională potrivit aptitudinilor sale, precum şi programe de reintegrare socială. (2) Internarea se dispune pe o perioadă cuprinsă între unu şi 3 ani. (3) Dacă în perioada internării minorul săvârşeşte o nouă infracţiune sau este judecat pentru o infracţiune concurentă săvârşită anterior, instanţa poate menţine măsura internării într-un centru educativ, prelungind durata acesteia, fără a depăşi maximul prevăzut de lege, sau o poate înlocui cu măsura internării într-un centru de detenţie. (4) În cazul în care pe durata internării minorul a dovedit interes constant pentru însuşirea cunoştinţelor şcolare şi profesionale şi a făcut progrese evidente în vederea reintegrării sociale, după executarea a cel puţin jumătate din durata internării, instanţa poate dispune: a) înlocuirea internării cu măsura educativă a asistării zilnice pe o perioadă egală cu durata internării neexecutate, dar nu mai mult de 6 luni, dacă persoana internată nu a împlinit vârsta de 18 ani; b) liberarea din centrul educativ, dacă persoana internată a împlinit vârsta de 18 ani. (5) Odată cu înlocuirea sau liberarea instanţa impune respectarea uneia sau mai multora dintre obligaţiile prevăzute în art. 121 până la împlinirea duratei măsurii internării. (6) Dacă minorul nu respectă, cu rea-credinţă, condiţiile de executare a măsurii asistării zilnice sau obligaţiile impuse, instanţa revine asupra înlocuirii sau liberării şi dispune executarea restului rămas neexecutat din durata măsurii internării într-un centru educativ. (7) În cazul săvârşirii, până la împlinirea duratei internării, a unei noi infracţiuni de către o persoană care nu a împlinit vârsta de 18 ani şi faţă de care s-a dispus înlocuirea măsurii internării într-un centru educativ cu măsura asistării zilnice, instanţa revine asupra înlocuirii şi dispune: a) executarea restului rămas din durata măsurii internării iniţiale, cu posibilitatea prelungirii duratei acesteia până la maximul prevăzut de lege; b) internarea într-un centru de detenţie. Internarea într-un centru de detenţie Art. 125. - (1) Măsura educativă a internării într-un centru de detenţie constă în internarea minorului într-o instituţie specializată în recuperarea minorilor, cu regim de pază şi supraveghere, unde va urma programe intensive de reintegrare socială, precum şi programe de pregătire şcolară şi formare profesională potrivit aptitudinilor sale. (2) Internarea se dispune pe o perioadă cuprinsă între 2 şi 5 ani, afară de cazul în care pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită este închisoarea de 20 de ani sau mai mare ori detenţiunea pe viaţă, când internarea se ia pe o perioadă cuprinsă între 5 şi 15 ani. (3) Dacă în perioada internării minorul săvârşeşte o nouă infracţiune sau este judecat pentru o infracţiune concurentă săvârşită anterior, instanţa prelungeşte măsura internării, fără a depăşi maximul prevăzut în alin. (2), determinat în raport cu pedeapsa cea mai grea dintre cele prevăzute de lege pentru infracţiunile săvârşite. Din durata măsurii educative se scade perioada executată până la data hotărârii.

Ghid juridic privind promovarea și respectarea drepturilor copilului

275

(4) În cazul în care pe durata internării minorul a dovedit interes constant pentru însuşirea cunoştinţelor şcolare şi profesionale şi a făcut progrese evidente în vederea reintegrării sociale, după executarea a cel puţin jumătate din durata internării, instanţa poate dispune: a) înlocuirea internării cu măsura educativă a asistării zilnice pe o perioadă egală cu durata internării neexecutate, dar nu mai mult de 6 luni, dacă persoana internată nu a împlinit vârsta de 18 ani; b) liberarea din centrul de detenţie, dacă persoana internată a împlinit vârsta de 18 ani. (5) Odată cu înlocuirea sau liberarea, instanţa impune respectarea uneia sau mai multora dintre obligaţiile prevăzute în art. 121, până la împlinirea duratei măsurii internării. (6) Dacă minorul nu respectă, cu rea-credinţă, condiţiile de executare a măsurii asistării zilnice sau obligaţiile impuse, instanţa revine asupra înlocuirii sau liberării şi dispune executarea restului rămas neexecutat din durata măsurii internării într-un centru de detenţie. (7) În cazul săvârşirii, până la împlinirea duratei internării, a unei noi infracţiuni de către o persoană care nu a împlinit vârsta de 18 ani şi faţă de care s-a dispus înlocuirea măsurii internării într-un centru de detenţie cu măsura asistării zilnice, instanţa revine asupra înlocuirii şi dispune: a) executarea restului rămas din durata măsurii internării într-un centru de detenţie; b) prelungirea duratei acestei internări în condiţiile prevăzute în alin. (3).

Schimbarea regimului de executare Art. 126. - Dacă în cursul executării unei măsuri educative privative de libertate persoana internată, care a împlinit vârsta de 18 ani, are un comportament prin care influenţează negativ sau împiedică procesul de recuperare şi reintegrare a celorlalte persoane internate, instanţa poate dispune continuarea executării măsurii educative într-un penitenciar. CAPITOLUL II Infracţiuni contra integrităţii corporale sau sănătăţii

Relele tratamente aplicate minorului Art. 197. - Punerea în primejdie gravă, prin măsuri sau tratamente de orice fel, a dezvoltării fizice, intelectuale sau morale a minorului, de către părinţi sau de orice persoană în grija căreia se află minorul, se pedepseşte cu închisoarea de la 3 la 7 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi. CAPITOLUL III Infracţiuni săvârşite asupra unui membru de familie

Violenţa în familie Art. 199. - (1) Dacă faptele prevăzute în art. 188, art. 189 şi art. 193-195 sunt săvârşite asupra unui membru de familie, maximul special al pedepsei prevăzute de lege se majorează cu o pătrime. (2) În cazul infracţiunilor prevăzute în art. 193 şi art. 196 săvârşite asupra unui membru de familie, acţiunea penală poate fi pusă în mişcare şi din oficiu. Împăcarea înlătură răspunderea penală. 276

Ghid juridic privind promovarea și respectarea drepturilor copilului

Uciderea ori vătămarea nou-născutului săvârşită de către mamă Art. 200. - (1) Uciderea copilului nou-născut imediat după naştere, dar nu mai târziu de 24 de ore, săvârşită de către mama aflată în stare de tulburare psihică se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani. (2) Dacă faptele prevăzute în art. 193-195 sunt săvârşite asupra copilului nou-născut imediat după naştere, dar nu mai târziu de 24 de ore, de către mama aflată în stare de tulburare psihică, limitele speciale ale pedepsei sunt de o lună şi, respectiv, 3 ani. CAPITOLUL IV Agresiuni asupra fătului

Întreruperea cursului sarcinii Art. 201. - (1) Întreruperea cursului sarcinii săvârşită în vreuna dintre următoarele împrejurări: a) în afara instituţiilor medicale sau a cabinetelor medicale autorizate în acest scop; b) de către o persoană care nu are calitatea de medic de specialitate obstetricăginecologie şi drept de liberă practică medicală în această specialitate; c) dacă vârsta sarcinii a depăşit paisprezece săptămâni, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă şi interzicerea exercitării unor drepturi. (2) Întreruperea cursului sarcinii, săvârşită în orice condiţii, fără consimţământul femeii însărcinate, se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi. (3) Dacă prin faptele prevăzute în alin. (1) şi alin. (2) s-a cauzat femeii însărcinate o vătămare corporală, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi, iar dacă fapta a avut ca urmare moartea femeii însărcinate, pedeapsa este închisoarea de la 6 la 12 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi. (4) Când faptele au fost săvârşite de un medic, pe lângă pedeapsa închisorii, se va aplica şi interzicerea exercitării profesiei de medic. (5) Tentativa la infracţiunile prevăzute în alin. (1) şi alin. (2) se pedepseşte. (6) Nu constituie infracţiune întreruperea cursului sarcinii în scop terapeutic efectuată de un medic de specialitate obstetrică-ginecologie, până la vârsta sarcinii de douăzeci şi patru de săptămâni, sau întreruperea ulterioară a cursului sarcinii, în scop terapeutic, în interesul mamei sau al fătului. (7) Nu se pedepseşte femeia însărcinată care îşi întrerupe cursul sarcinii. Vătămarea fătului Art. 202. - (1) Vătămarea fătului, în timpul naşterii, care a împiedicat instalarea vieţii extrauterine se pedepseşte cu închisoarea de la 3 la 7 ani. (2) Vătămarea fătului, în timpul naşterii, care a cauzat ulterior copilului o vătămare corporală, se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani, iar dacă a avut ca urmare moartea copilului pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani. (3) Vătămarea fătului în timpul sarcinii, prin care s-a cauzat ulterior copilului o vătămare corporală, se pedepseşte cu închisoarea de la 3 luni la 2 ani, iar dacă a avut ca urmare moartea copilului pedeapsa este închisoarea de la 6 luni la 3 ani. (4) Vătămarea fătului săvârşită în timpul naşterii de către mama aflată în stare de

Ghid juridic privind promovarea și respectarea drepturilor copilului

277

tulburare psihică se sancţionează cu pedeapsa prevăzută în alin. (1) şi alin. (2), ale cărei limite se reduc la jumătate. (5) Dacă faptele prevăzute în alin. (1)-(4) au fost săvârşite din culpă, limitele speciale ale pedepsei se reduc la jumătate. (6) Nu constituie infracţiune faptele prevăzute în alin. (1)-(3) săvârşite de un medic sau de persoana autorizată să asiste naşterea sau să urmărească sarcina, dacă acestea au fost săvârşite în cursul actului medical, cu respectarea prevederilor specifice profesiei şi au fost făcute în interesul femeii gravide sau al fătului, ca urmare a riscului inerent exercitării actului medical. (7) Vătămarea fătului în perioada sarcinii de către femeia însărcinată nu se pedepseşte. CAPITOLUL V Infracţiuni privind obligaţia de asistenţă a celor în primejdie

Lăsarea fără ajutor a unei persoane aflate în dificultate Art. 203. - (1) Omisiunea de a da ajutorul necesar sau de a anunţa de îndată autorităţile de către cel care a găsit o persoană a cărei viaţă, integritate corporală sau sănătate este în pericol şi nu are putinţa de a se salva se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă. (2) Fapta nu constituie infracţiune dacă, prin acordarea ajutorului, autorul s-ar expune unui pericol grav cu privire la viaţa, integritatea corporală sau sănătatea sa. Împiedicarea ajutorului Art. 204. - Împiedicarea intervenţiei ajutoarelor pentru salvarea unei persoane de la un pericol iminent şi grav pentru viaţa, integritatea corporală sau sănătatea acesteia se pedepseşte cu închisoare de la unu la 3 ani sau cu amendă. CAPITOLUL VII Traficul şi exploatarea persoanelor vulnerabile

Traficul de minori Art. 211. - (1) Recrutarea, transportarea, transferarea, adăpostirea sau primirea unui minor, în scopul exploatării acestuia, se pedepseşte cu închisoarea de la 3 la 10 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi. (2) Dacă fapta a fost săvârşită în condiţiile art. 210 alin. (1), pedeapsa este închisoarea de la 5 la 12 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi. (3) Consimţământul persoanei victimă a traficului nu constituie cauză justificativă.

Supunerea la muncă forţată sau obligatorie Art. 212. - Fapta de a supune o persoană, în alte cazuri decât cele prevăzute de dispoziţiile legale, la prestarea unei munci împotriva voinţei sale sau la o muncă obligatorie se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 3 ani.

Proxenetismul Art. 213. - (1) Determinarea sau înlesnirea practicării prostituţiei ori obţinerea de foloase patrimoniale de pe urma practicării prostituţiei de către una sau mai multe persoane 278

Ghid juridic privind promovarea și respectarea drepturilor copilului

se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi. (2) În cazul în care determinarea la începerea sau continuarea practicării prostituţiei s-a realizat prin constrângere, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi. (3) Dacă faptele sunt săvârşite faţă de un minor, limitele speciale ale pedepsei se majorează cu jumătate. (4) Prin practicarea prostituţiei se înţelege întreţinerea de acte sexuale cu diferite persoane în scopul obţinerii de foloase patrimoniale pentru sine sau pentru altul.

Exploatarea cerşetoriei Art. 214. - (1) Fapta persoanei care determină un minor sau o persoană cu dizabilităţi fizice ori psihice să apeleze în mod repetat la mila publicului pentru a cere ajutor material sau beneficiază de foloase patrimoniale de pe urma acestei activităţi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă. (2) Dacă fapta este săvârşită în următoarele împrejurări: a) de părinte, tutore, curator ori de către cel care are în îngrijire persoana care cerşeşte; b) prin constrângere, pedeapsa este închisoarea de la unu la 5 ani. Folosirea unui minor în scop de cerşetorie Art. 215. - Fapta majorului care, având capacitatea de a munci, apelează în mod repetat la mila publicului, cerând ajutor material, folosindu-se în acest scop de prezenţa unui minor, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă. Folosirea serviciilor unei persoane exploatate Art. 216. - Fapta de a utiliza serviciile prevăzute în art. 182, prestate de o persoană despre care beneficiarul ştie că este victimă a traficului de persoane ori a traficului de minori, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă, dacă fapta nu constituie o infracţiune mai gravă. CAPITOLUL VIII Infracţiuni contra libertăţii şi integrităţii sexuale

Violul Art. 218. - (1) Raportul sexual, actul sexual oral sau anal cu o persoană, săvârşit prin constrângere, punere în imposibilitate de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa sau profitând de această stare, se pedepseşte cu închisoarea de la 3 la 10 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi. (2) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează orice alte acte de penetrare vaginală sau anală comise în condiţiile alin. (1). (3) Pedeapsa este închisoarea de la 5 la 12 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi atunci când: a) victima se află în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul făptuitorului; b) victima este rudă în linie directă, frate sau soră; c) victima nu a împlinit vârsta de 16 ani; d) fapta a fost comisă în scopul producerii de materiale pornografice; e) fapta a avut ca urmare vătămarea corporală;

Ghid juridic privind promovarea și respectarea drepturilor copilului

279

f) fapta a fost săvârşită de două sau mai multe persoane împreună. (4) Dacă fapta a avut ca urmare moartea victimei, pedeapsa este închisoarea de la 7 la 18 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi. (5) Acţiunea penală pentru fapta prevăzută în alin. (1) şi alin. (2) se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate. (6) Tentativa la infracţiunile prevăzute în alin. (1)-(3) se pedepseşte.

Agresiunea sexuală Art. 219. - (1) Actul de natură sexuală, altul decât cele prevăzute în art. 218, cu o persoană, săvârşit prin constrângere, punere în imposibilitate de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa ori profitând de această stare, se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi. (2) Pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi atunci când: a) victima se află în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul făptuitorului; b) victima este rudă în linie directă, frate sau soră; c) victima nu a împlinit vârsta de 16 ani; d) fapta a fost comisă în scopul producerii de materiale pornografice; e) fapta a avut ca urmare vătămarea corporală; f) fapta a fost săvârşită de două sau mai multe persoane împreună. (3) Dacă fapta a avut ca urmare moartea victimei, pedeapsa este închisoarea de la 7 la 15 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi. (4) Dacă actele de agresiune sexuală au fost precedate sau urmate de săvârşirea actelor sexuale prevăzute în art. 218 alin. (1) şi alin. (2), fapta constituie viol. (5) Acţiunea penală pentru fapta prevăzută în alin. (1) se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate. (6) Tentativa la infracţiunile prevăzute în alin. (1) şi alin. (2) se pedepseşte. Actul sexual cu un minor Art. 220. - (1) Raportul sexual, actul sexual oral sau anal, precum şi orice alte acte de penetrare vaginală sau anală comise cu un minor cu vârsta între 13 şi 15 ani se pedepsesc cu închisoarea de la unu la 5 ani. (2) Fapta prevăzută în alin. (1), săvârşită asupra unui minor care nu a împlinit vârsta de 13 ani, se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi. (3) Fapta prevăzută în alin. (1), comisă de un major cu un minor cu vârsta între 13 şi 18 ani, când majorul a abuzat de autoritatea ori influenţa sa asupra victimei, se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi. (4) Fapta prevăzută în alin. (1)-(3) se sancţionează cu închisoarea de la 3 la 10 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi, atunci când: a) minorul este rudă în linie directă, frate sau soră; b) minorul se află în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul făptuitorului; c) a fost comisă în scopul producerii de materiale pornografice. (5) Faptele prevăzute în alin. (1) şi alin. (2) nu se sancţionează dacă diferenţa de vârstă nu depăşeşte 3 ani. 280

Ghid juridic privind promovarea și respectarea drepturilor copilului

Coruperea sexuală a minorilor Art. 221. - (1) Comiterea unui act de natură sexuală, altul decât cel prevăzut în art. 220, împotriva unui minor care nu a împlinit vârsta de 13 ani, precum şi determinarea minorului să suporte ori să efectueze un astfel de act se pedepsesc cu închisoarea de la unu la 5 ani. (2) Pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi, atunci când: a) minorul este rudă în linie directă, frate sau soră; b) minorul se află în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul făptuitorului; c) fapta a fost comisă în scopul producerii de materiale pornografice. (3) Actul sexual de orice natură săvârşit de un major în prezenţa unui minor care nu a împlinit vârsta de 13 ani se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amendă. (4) Determinarea de către un major a unui minor care nu a împlinit vârsta de 13 ani să asiste la comiterea unor acte cu caracter exhibiţionist ori la spectacole sau reprezentaţii în cadrul cărora se comit acte sexuale de orice natură, precum şi punerea la dispoziţia acestuia de materiale cu caracter pornografic se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă. (5) Faptele prevăzute în alin. (1) nu se sancţionează dacă diferenţa de vârstă nu depăşeşte 3 ani. Racolarea minorilor în scopuri sexuale Art. 222. - Fapta persoanei majore de a-i propune unui minor care nu a împlinit vârsta de 13 ani să se întâlnească, în scopul comiterii unui act dintre cele prevăzute în art. 220 sau art. 221, inclusiv atunci când propunerea a fost făcută prin mijloacele de transmitere la distanţă, se pedepseşte cu închisoare de la o lună la un an sau cu amendă.

Hărţuirea sexuală Art. 223. - (1) Pretinderea în mod repetat de favoruri de natură sexuală în cadrul unei relaţii de muncă sau al unei relaţii similare, dacă prin aceasta victima a fost intimidată sau pusă într-o situaţie umilitoare, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă. (2) Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate. TITLUL VIII Infracţiuni care aduc atingere unor relaţii privind convieţuirea socială CAPITOLUL I Infracţiuni contra ordinii şi liniştii publice Pornografia infantilă Art. 374. - (1) Producerea, deţinerea în vederea expunerii sau distribuirii, achiziţionarea, stocarea, expunerea, promovarea, distribuirea, precum şi punerea la dispoziţie, în orice mod, de materiale pornografice cu minori se pedepsesc cu închisoarea de la un an la 5 ani. (2) Dacă faptele prevăzute în alin. (1) au fost săvârşite printr-un sistem informatic sau alt mijloc de stocare a datelor informatice, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani. (3) Accesarea, fără drept, de materiale pornografice cu minori, prin intermediul

Ghid juridic privind promovarea și respectarea drepturilor copilului

281

sistemelor informatice sau altor mijloace de comunicaţii electronice, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă. (4) Prin materiale pornografice cu minori se înţelege orice material care prezintă un minor având un comportament sexual explicit sau care, deşi nu prezintă o persoană reală, simulează, în mod credibil, un minor având un astfel de comportament. (5) Tentativa se pedepseşte. CAPITOLUL II Infracţiuni contra familiei

Bigamia Art. 376. - (1) Încheierea unei noi căsătorii de către o persoană căsătorită se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă. (2) Persoana necăsătorită care încheie o căsătorie cu o persoană pe care o ştie căsătorită se pedepseşte cu închisoare de la o lună la un an sau cu amendă. Incestul Art. 377. - Raportul sexual consimţit, săvârşit între rude în linie directă sau între fraţi şi surori, se pedepseşte cu închisoarea de la un an la 5 ani.

Abandonul de familie Art. 378. - (1) Săvârşirea de către persoana care are obligaţia legală de întreţinere, faţă de cel îndreptăţit la întreţinere, a uneia dintre următoarele fapte: a) părăsirea, alungarea sau lăsarea fără ajutor, expunându-l la suferinţe fizice sau morale; b) neîndeplinirea, cu rea-credinţă, a obligaţiei de întreţinere prevăzute de lege; c) neplata, cu rea-credinţă, timp de 3 luni, a pensiei de întreţinere stabilite pe cale judecătorească, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă. (2) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează neexecutarea, cu rea-credinţă, de către cel condamnat a prestaţiilor periodice stabilite prin hotărâre judecătorească, în favoarea persoanelor îndreptăţite la întreţinere din partea victimei infracţiunii. (3) Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate. (4) Fapta nu se pedepseşte dacă, înainte de terminarea urmăririi penale, inculpatul îşi îndeplineşte obligaţiile. (5) Dacă, până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, inculpatul îşi îndeplineşte obligaţiile, instanţa dispune, după caz, amânarea aplicării pedepsei sau suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, chiar dacă nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru aceasta.

Nerespectarea măsurilor privind încredinţarea minorului Art. 379. - (1) Reţinerea de către un părinte a copilului său minor, fără consimţământul celuilalt părinte sau al persoanei căreia i-a fost încredinţat minorul potrivit legii, se pedepseşte cu închisoare de la o lună la 3 luni sau cu amendă. (2) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează fapta persoanei căreia i s-a încredinţat minorul prin hotărâre judecătorească spre creştere şi educare de a împiedica, în mod repetat, pe 282

Ghid juridic privind promovarea și respectarea drepturilor copilului

oricare dintre părinţi să aibă legături personale cu minorul, în condiţiile stabilite de părţi sau de către organul competent. (3) Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.

Împiedicarea accesului la învăţământul general obligatoriu Art. 380. - (1) Părintele sau persoana căreia i-a fost încredinţat, potrivit legii, un minor şi care, în mod nejustificat, îl retrage sau îl împiedică prin orice mijloace să urmeze cursurile învăţământului general obligatoriu se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă. (2) Fapta nu se pedepseşte dacă înainte de terminarea urmăririi penale inculpatul asigură reluarea frecventării cursurilor de către minor. (3) Dacă până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare inculpatul asigură reluarea frecventării cursurilor de către minor, instanţa dispune, după caz, amânarea aplicării pedepsei sau suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, chiar dacă nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru aceasta.

Ghid juridic privind promovarea și respectarea drepturilor copilului

283

Pentru actualizarea ghidului a fost consultată baza de date legislativă „Lege 4“ a companiei Indaco Systems www.indaco.ro