Fratii Jderi [PDF]

Zitiervorschau

Fratii Jderi M. Sadoveanu Titlul: În roman predomină elementele de epopee, care sunt ilustrate chiar de titlul Fraţii Jderi, indicând o „pluralitate familială cu reminiscenţe gentilice”. Numărul de cinci al Jderilor trimite la epopeea indiană Mahabharata, care are ca eroi pe cei cinci fraţi Pandava. Solidaritatea familială a Jderilor implică totodată existenţa unei colectivităţi legate indisolubil, Un exemplu în acest sens îl constituie pasiunea celor, doi fraţi, Simion şi Nicoară Jder, pentru aceeaşi femeie, fapt ce nu duce la dezbinarea lor, nu-l face să se urască. Creator al romanului istoric romanesc - experientele lui B. P. Hasdeu sau I. Slavici ramanand in sfera bunelor intentii - Mihail Sadoveanu evoca momente din trecut, transformand, dupa opinia lui T. Vianu, in mit si colorand liric realitatea. Inspirandu-se din cronici (Grigore Ureche, Miron Costin, Ion Neculce), din literatura populara, din documente, scriitorul realizeaza o opera in care exista o permanenta alternare de real si fabulos, observatia realista imbinandu-se cu avantul romantic, documentul cu legenda. De la timpurile indepartate ale existentei noastre pe aceste meleaguri(Creanga de aur, Vremuri de bejenie), pana in perioada secolului al XVII-lea, evocata mai ales prin povestiri, trecutul traieste sub o aura legendara, aflandu-se la granita dintre real si fabulos, incarcat de lirism. Prozatorul se dovedeste preocupat, in mod deosebit, de trei momente ale istoriei Moldovei: perioada de glorie, de independenta si de inflorire sub Stefan-Voievod (Fratii Jderi), perioada luptei pentru recastigarea prestigiului tarii dupa moartea lui Ion-Voda cel Cumplit si perioada decaderii din timpul domniei lui Duca-Voda (Nunta domnitei Ruxanda si Zodia Cancerului sau Vremea Ducai-Voda). Trilogia Fratii Jderi are proportii ea singura de epopee, intrucat reprezinta o gigantica, impunatoare constructie epica, in care lirismul sadovenian se topeste intr-o naratiune enorma, homerica. Al. Piru arata cum tehnica din epopeea clasica se uneste in Fratii Jderi cu tehnica romanului de aventuri de tipul Cei trei muschetari de Alexandre Dumas - tatal. Lupte, expeditii, victoria de la Podul Inalt, evocarea unei epoci stralucite din istoria statului moldovenesc cand, intre 1469 si 1475, domnia lui Stefan cel Mare asigurase libertatea tarii sale, toate dau densitate epica unei epopei cu ampla desfasurare. Romanul este fictiune poetica in care se topeste documentul istoric: accentul se pune intro masura mai mare pe eroismul fratilor Jderi, al oamenilor Mariei-Sale, decat pe figura autentica a lui Stefan Voda. Fratii Jderi sunt rodul fanteziei autorului. Lucrarea surprinde esenta spiritului epocii, atmosfera ei particulara, problematica ei sociala si etica al carei element fundamental e lupta istorica a poporului pentru independenta patriei. Astfel structura acestei opere devine, in mod necesar, epica.

Marele poet al naturii si amintirii, impregnandu-si proza cu un lirism caracteristic, a creat in Fratii Jderi o bogatie de peripetii epice, dupa modele homerice, un adevarat epos coplesitor. Trilogia are o complexa desfasurare. Ucenicia lui Ionut incepe cu evocarea unui hram al ctitoriei Neamtu in primavara anului 1469, la care participa si Stefan Voda. Nechifor Caliman istoriseste multe intamplari printre care, mai insemnate sunt asasinarea lui Bogdan, tatal voievodului, de catre Petre Aron, fratele sau. In ceea ce priveste “ucenicia lui Ionut” ea se realizeaza prin probe de foc, prin batalii vitejesti, care alimenteaza substanta epica a romanului. El se lupta cu mercenarii din slujba dusmanilor lui Stefan Voda, il scapa de la primejdie pe Alexandrel, fiul domnului, iar dupa ce tatarii prada tara si o rapesc pe jupanita Nasta, iubita lui Ionut, el se duce s-o scape, intreprinde o actiune eroica, plina de peripetii, dar zadarnica, intrucat fata preferase sa se arunce in Dunare, ca si Chira Chiralina din balada, decat sa ajunga roaba intr-un serai. Titlurile capitolelor sunt, ca-n atatea opere sadoveniene, foarte sugestive si cu semnificatii complexe. Capitolul XV poarta titlul: Pe neasteptate, Ionut pune la cale cea mai mare nebunie. Sadoveanu intelege zburdalniciile tineretii, de aceea zugraveste cu simpatie pe Ionut Jder, eroul principal al trilogiei, dar considera o mare nebunie actiunea lui asa de imprudenta sub stapanirea impulsurilor, cand porneste pe urmele Nastei, fara sa mediteze prea mult asupra riscurilor. Jderii cei mari il urmeaza pe mezin cu gandul de a-l salva. Ionut, in toiul actiunii lui, incepe a capata mai muta judecata si masura. Presimtind ca fratii mai mari il vor ajuta, desi plecase fara voia si stirea lor, el ii asteapta in stufurile de pe langa cetatea ienicereasca, unde era seraiul. E o adevarata expeditie a fratilor Jderi, incununata de succes pentru ca se termina cu pedepsirea exemplara a lui Suliman beg, plesuvul, unsurosul si coptul de grasime, stapan al seraiului, caruia ii era destinata si jupanita Nasta. Materia epica este densa si in volumul al II-lea, Izvorul Alb. Sporesc ispravile vitejesti ale fratilor Jderi. Jitnicerul Neculaes Albu o rapeste pe jupanita Marusca, dragostea lui Simion Jder, fiica nelegitima a lui Stefan Voda, apriga ca si ilustrul ei parinte. Lupta lui Simion Jder pentru eliberarea fetei, in Polonia, are semnificatie politica, intrucat Neculaes Albu era nepot al logofatului Mihu, unul din marii boieri tradatori, dusmani ai lui Stefan Voda. Actiunea de pedepsire a lui Neculaes Albu, care-si pierde capul “dintr-o prostie a tineretii”, dupa vorba asa de inteleapta a lui Amfilohie Sendrea, sfetnicul de taina al voievodului, are implicatii etice profunde in contextul intregii opere a lui Mihail Sadoveanu. Neculaes Albu nu e departe de Alecu Ruset, eroul din Zodia Cancerului, care cade infrant in actiunea lui nechibzuita de rapire a domnitei Catrina, zdrobit de buzduganul lui Duca Voda. Scriitorul sanctioneaza inca o data dezechilibrul pasional, lipsa de ratiune, spiritul anarhic. Neculaes Albu se face vinovat nu numai prin rapirea unei fecioare, rapire silnica, ci si prin faptul ca facea jocul dusmanilor lui Stefan Voda, prin urmare ai tarii, in contrast cu lupta dreapta a fratilor Jderi. Ultimul volum al trilogiei, Oamenii Mariei-Sale, e insufletit de un elan epic si mai puternic, incununand toata opera cu evocarea unei eveniment epocal, pentru domnia lui Stefan cel Mare si a tarii, batalia moldovenilor cu turcii la Vaslui, batalie in care isi afla sfarsitul Manole

Par-Negru si Simion Jder. Acesta e un deznodamant-apoteoza al epopeii, pregatind, insa, prin alte ispravi eroice. Titlurile dau o indicatie asupra constructiei epice. E vorba de capitolul X Intamplarile de mirare ale comisului Jder, pe drumurile Imparatiei si de capitolul XI Alte intamplari si mai de mirare. Intr-adevar sunt de mirare, apartin baladei si legendei, actiunile temerare ale lui Ionut ca iscoada pana la muntele Athos, urmarind miscarile armatei turcesti a lui Solomon Hadambul, conform indicatiilor date de marele voievod al Moldovei, demonstrandu-si vitejia, dibacia in manuirea armelor chiar in capitala monstruoasei imparatii inrobitoare. Suflu epic au si evocarile unor lupte preliminare cu urdiile turcesti date de fratii Jderi, comandanti ai razesimii armate, precum si capturarea lui Mitru, mare boier, dusman al stapanirii celei drepte. Alaturi de partea epica pe alocuri apare in epopee si imaginatia lirica a scriitorului, forta de a plasmui simboluri poetice. Cel mai sugestiv simbol poetic din Fratii Jderi il gasim in capitolul Vanatoare domneasca si bourul cel tare de la Izvorul alb. De altfel, titlul celui de al doilea boul e o indicatie catre esente: Izvorul Alb. Stefan cel Mare apare in primul plan. El pleaca in fruntea oamenilor lui de incredere in cautarea unui pustnic legendar, de la care asteapta indrumare pentru actiunea lui istorica de aparare a tarii, pentru biruinta dreptatii poporului sau. Izvorul alb este simbolul legaturii dintre Stefan cel Mare si traditiile stravechi, neprihanite ale pamantului. Pustnicul n-a mai fost gasit, dar voievodul a inteles ca adancurile s-au miscat si ca lupta cu balaurul se apropie. Pustnicul era ucenic al unui sihastru care a fost proroc lui Alexandru cel Bun, profetind ca dupa acesta va urma o perioada grea pentru Moldova, “cu miselia razvratirii si a uitarii de Dumnezeu”, pana ce “va iesi din nouri un bour tanar care va sufla pe nari foc ingemanat”. Acesti monahi erau din semintie domneasca, aveau o intelepciune si o stiinta mai veche decat crestinismul si au povatuit pe primii voievozi, Dragos si Bogdan. Cercetand urmele schivnicului, Stefan cel Mare facea legatura cu intelepciunea magilor din stravechea Dacie. Pentru conturarea personajelor Sadoveanu nu foloseste analiza minutioasa a starilor sufletesti pentru conturarea personajelor care se dezvaluie treptat din evocarea faptelor, printr-o selectie subtila a momentelor semnificative. Aceasta miscare epica fuzioneaza permanent cu lirismul intr-o sinteza artistica unica. Ionut Jder se contureaza ca personaj literar in mod treptat in functie de viziunea artistica a lui Sadoveanu care e creator de ample povestiri baladesti, opere epico-lirice, nu de tipuri balzaciene. Ucenicia lui Ionut, adica formarea lui, este fecunda intrucat prin cucerirea treptata a intelepciunii el se maturizeaza in focul experientei si devine Comisul Onu, unul din oamenii de incredere si de nadejde ai Mariei Sale.

La inceput, zburdalnicia fireasca a varstei lui e prinsa in formulari sugestive, lirice, metaforice: “Era fluture, flacara, schimbator ca un pui de demon.” Proiectia folclorica da un contur tot mai sugestiv si pregnant virtutilor lui Ionut. El este mezinul din basme, superior pana la urma fratilor, desi la inceput se dovedeste atat de nechibzuit in dragoste. Ca Nica a lui Stefan a Petrei din Amintirile lui Creanga, Ionut Jder confunda realitatea cu basmul, e copilul universal care crede in propriile lui fantasme. La 12 ani, i-a dat harmasarului alb, nazdravan ca in povesti, lui Vizir al lui Stefan Voda, sa manance jaratec, dar calul domnesc la lovit cu copita; era sa dea foc grajdului. Tot din cadrul fanteziei zburdalnice fac parte fratii Onoferi si Samoila care devin Sfarma Piatra si respectiv Stramba Lemne. Scrisorile solilor venetieni in Moldova pe langa curtea lui Stefan Voda ajuta la conturarea personalitatii lui Ionut. Parintele Geronimo della Rovere primise de la postelnicul Stefan Mester confirmarea vitejiei si iscusintei in lupta a lui Ionut: “te incredintez, cuvioase parinte, ca acest tanar are minte cat si vitejie”. Nepot al Papei Sixt, Geronimo ii scrie stapanului sau despre Signor Onu, comandantul cavaleriei razesesti care a prezentat voievodului pe solii italieni. Scrisoarea venetianului Guido Solari ne arata pe un strain foarte curio sa cunoasca pe razesi ca ostasi care participa la lupta de la Voineasa, condusa cu deplin succes de Comisul Onu. Opera este plina de virtutile fratilor Jderi care sunt pe primul plan. Titlul ales trilogiei subliniaza ideea de baza, ca si titlul celui de-al treilea volum care accentueaza comuniunea dintre “Oamenii Mariei-Sale” si personalitatea marelui domn. Fratii Jderi sunt boieri mici, ridicati din razesime. Toti sunt devotati lui Stefan Voda, dar fiecare are calitati particulare. Simion e deosebit de viteaz si curajos, in toate actiunile lui, un om inchis, un caracter nestramutat. El cade eroic in lupta de la Podul Inalt, ca si tatal sau, cu care semana foarte mult. Cristea are graiul dulce si impodobit. Damian are siretenia negutatorului. Badita Nicoara, calugar la Manastirea Neamtului, in urma unei deceptii sentimentale, reprezinta intelepciunea. Devotat marelui domn, el devine la nevoie iscusit in manuirea armelor si viteaz ca si fratii sai. Ionut, mezinul, intruneste toate calitatile fratilor, de la vitejie pana la diplomatie si vorbire inflorita, depasindu-si ca-n basme, pe fratii mai mari. Figura lui Stefan cel Mare e realizat in lumina cronicii marelui domn, adica Letopiset de cand s-a facut Tara Moldovei, precum si a cronicii lui Grigore Ureche. Voievodul e o expresie a epocii feudale, un domn autoritar, cu drept de viata si moarte asupra supusilor. Intransigenta lui in pedepsirea dusmanilor si a tradatorilor de tara, ca boierul Mihu, e caracteristica eroilor sadovenieni, tari si neinduplecati in sanctionarea miseliei. E la fel de necrutator cu tatarii care

pradasera tara, punand in teapa pe soli si desfacand in doua pe feciorul hanului, pedepsind cotropirea Moldovei. E un strateg iscusit, foloseste cu maiestrie terenul in castigarea razboaielor. Diplomat abil, se inconjoara de sfetnici cu simt politic deosebit, ca Arhimandritul Amfilohie Sendrea, care-l sfatuieste sa-si aleaga oameni devotati, oameni tineri impotriva puterii marilor boieri feudali. Fratii Jderi reprezinta noua boierime ridicata pana la divan prin increderea domnului si virtutile ei. Stefan cel Mare are preocupari carturaresti si artistice. A invatat la scolile Bizantului, asculta cu infiorare psalmii, calauzeste pe mesterii care-i lucreaza bisericile, vorbeste cu italienii in limba lor. In viziunea lui Sadoveanu, se pune accentul pe intelepciunea si iscusinta sa politica si militara, pe comuniunea cu norodul, pe calitatile oamenilor sai, fie sfetnici apropiati, fie oameni simpli, care duc la apoteoza finala, la cucerirea independentei patriei. Nu se ocolesc slabiciunile omenesti ale voievodului. Postelnicul Stefan Mester, om cult format la scolile Venetiei, il califica astfel: “dupa cum vinul ii e dat sa-l bea numai voinicii, asemenea si dragostea nu priesc oricui. Insa lui Stefan Voda ii priesc fiind Maria-sa blastamat asa.” Eroismul popular isi gaseste omagiul patetic in scena cand, dupa victorie, domnul ingenuncheaza, cu inima innegurata de mahnire, in cinstea ostenilor cazuti (printre care si Manole si Simion Jder, ca si batranul Caliman), vorbind celor din preajma din inima. Inca o data puterea de evocare sadoveniana se sprijina pe auditie. Se stie ca s-au scris pagini despre simfonia vantului in proza lui Sadoveanu. Universul sau e in proportie coplesitoare sonor si ne face sa vibram mai ales prin muzicalitatea frazei. George Calinescu compara sugestiv opera lui Sadoveanu cu o harfa eoliana, in care toate gandurile, privelistile, figurile sunt puse pe portativ, inca pana si virgulele canta. Paul Georgescu o numeste un urias coral, asemenea muzicii lui Johan Sebastian Bach. Pana si titlul ultimului capitol al epopeii, cap. XV, e impregnat de lirismul textelor vechi: Genune pe genune o cheama. Pregnanta artistica are si evocarea personajelor feminine, de la Comisoaia Ilisafta Jderoaia, inteleapta si vorbareata stapana de la Timis, pentru care autorul are o simpatie usor inundata de umor, pana la jupanita Nasta, cu visurile si spaimele ei, eroina unei tragice povesti de dragoste; de la frumoasa si bogata Candachia, originara din Barlad, sotia devotata a lui Cristea Jder, la apriga Marusca, fiica tainuita a lui Stefan Voda, care bate din picior si lui Voda; de la Moasa Irina Vorniceasa pana la doamna Maria de Mangop. Cu simpatie, c-un bland umor, Sadoveanu infatiseaza pe Comisoaia Ilisafta, mama buna a Jderilor, ocrotitoarea lui Ionut pentru care are o slabiciune aparte, desi nu era fiul ei, ci numai al sotului.

Exuberanta ei temperamentala, locvacitatea ei fara sfarsit, artistul le evoca printr-un procedeu invariabil si de efect: o pune sa vorbeasca mereu. Abia o vedem miscandu-se cu gesturile ei domoale de mama grijulie, de amfitrioana, revarsandu-si generozitatea unui suflet bogat. O blajina ironie a povestitorului insoteste pana si-n titlul capitolelor cum ar fi al saselea: Unde se arata si vorbeste iar cunostinta noastra veche, Comisoaia Ilisafta. Vorbaria ei are totusi substanta. Are rezerve fata de politica lui Stefan cel Mare, necrutatoare cu marii latifundiari necredinciosi, mai ales ca e gata de razboaie pentru a apara independenta Moldovei. Ea lacrimeaza usor din cauza primejdiilor eventuale ce ameninta pe feciorii ei, totusi ii indeamna la supunere, intuind misiunea istorica a marelui voievod. Cand afla ca sotul ei Manole si fiul ei Simion au cazut in lupta de la Vaslui, e cutremurata, dar se pregateste sa plece pentru a implini ritualurile stramosesti. Capodopera a evocarii istorice sadoveniene, prin fuziunea desavarsita dintre epos si lirism, Fratii Jderi e o epopee ce preamareste acele virtuti morale care constituie zestrea esentiala a poporului roman, definindu-l intr-o imagine unica.

Romanul Fraţii Jderi are ca temă lupta pentru apărarea fiinţei naţionale şi pentru afirmarea conştiinţei naţionale. Ideea este că lupta pentru ţară şi neam se duce cu sacrificii. Romanul Fraţii Jder /ofer/sintetizează principalele motive ale universului sadovenian, dându-i unitate, coerenţă, cauzalitate şi coordonare. Motivul istoria şi războiul intră în prim-plan în timpul bătăliei de la Lipinţi, din finalul volumului întâi, Ucenicia lui Ionuţ, unde Ştefan îl nimiceşte pe unul din cei mai periculoşi duşmani ai Moldovei şi ai Europei. Aceste cuvinte au aceeaşi valoare în finalul volumului trei, Oamenii Măriei Sale, când Ştefan cel Mare şi Sfânt distruge armata turcă în bătălia de la Vaslui. Motivul vânătoarea şi pescuitul îl găsim în volumul al treilea, Izvorul Alb. unde Ştefan cel Mare şi Sfânt participă la o vânătoare, pretext pentru a se întâlni cu sihastrii de pe muntele Ceahlău, reluând parcă legenda întemeierii Moldovei cu vânătoarea bourului, dar şi legenda cu Daniil Sihastrul. Datina şi destinul alcătuiesc motivul prezent în deciziile domnului Ştefan sub forma cutumelor, precum şi în comportamentul Jderilor. Ei primesc cu bucurie oaspeţii, fac după datină peţirea jupâniţei Maruşca, sunt îngropaţi după datină în urma bătăliei de la Vaslui. El se împleteşte cu motivul negoţul şi călătoria prin faptul că Damian, fiul lui Manole, negustor în Polonia, îi înştiinţează pe Jderi de uneltirile boierului Mihu. Deghizaţi în negustori, Jderii

pătrund în Polonia şi atacă castelul, unde Niculăeş Albu a dus-o pe jupâniţa Maruşca. Călătoria lui Ionuţ la Sfântul Munte, ca să ducă nişte scrisori, se înscrie pe coordonatele acestui motiv. Motivul dragostea şi natura este tratat cu discreţie, când este vorba de domnul Ştefan, care îndepărtează de la curte pe soţia lui Radu Vodă şi pe Măria Voichiţa în momentul sosirii Măriei de Mangop. Nunta domnească este punctul culminant al acţiunii în volumul doi. Vizitele lui Alexandrei Vodă la Ionăşeni, ca s-o vadă pe jupâniţa Nasta, felul în care Ionuţ Jder începe o idilă cu această jupâniţa şi aleargă s-o scape din cetatea Chilia sunt o exprimare a aceluiaşi motiv. Chiar Simion Jder este afectat de răpirea jupâniţei Maruşca şi este ajutat de Jderi s-o elibereze. Natura este prezentă în viaţa eroilor şi avem o participare a ei la evenimentele istorice. Ea oferă cadrul unic al unor evenimente importante. Fără cele două dealuri de la Lipinţi, armata tătară nar fi putut fi prinsă şi zdrobită. Fără negura şi mlaştinile de la Vaslui, victoria lui Ştefan n-ar fi fost posibilă. Motivul satul şi biserica este prezent chiar la începutul romanului, când domnul Ştefan participă la hramul Mănăstirii Neamţ. El se împleteşte cu motivul vânătoarea, când domnul caută pe sihastri la Ceahlău, muntele sfânt al românilor. în volumul trei, când arhimandritul Amfilohie Şendrea este prezent lângă voievod, avem parcă o întrupare a motivului biserica, ca în Hanu Ancuţeiprin părintele Gherman. Acelaşi motiv apare şi prin Nicodim (Nicoară), fratele lui Ionuţ Jder. Motivul divanul şi judecata este întrupat prin domnul Ştefan, care face dreptate starostelui Nichifor Căliman, restituindu-i pământurile răpite de un boier lacom. Domnul este născut în zodia Cumpenei, adică a judecăţii, ca şi Amfilohie Şendrea. Împletirea acestor motive creează, ca şi în Hanu Ancuţei, imaginea unui univers viu, în plină mişcare, complex, în care se cultivă elementele de specific naţional. Stilul sadovenian este cel mai bine decantat în romanul Fraţii Jderi, fiindcă autorul foloseşte recrearea, nuanţarea, mitizarea, simbolizarea, analiza psihologică, contrastul, antiteza, tipizarea, sugerarea, metaforizarea, ca o modalitate de a realiza sinteza estetică. Mitizarea este subtil contextualizată pentru a sugera valenţele legendare ale lui Ştefan cel Mare, proiecţia lui pe teritoriul sacrului. Chiar Ionuţ Jder între Samoilă şi Onofrei — numiţi simbolic Strâmbă-Lemne şi Sfarmă-Piatră — s-ar vrea un Făt-Frumos eroic, care sfărâmă balaurul, simbol al răului. Simbolizarea susţine proiecţia lui Ştefan cel Mare şi Sfânt într-un erou ideal. în finalul bătăliei de la Vaslui, domnul apare pe vârful unui deal, luminat de raza de soare a victoriei, întrun context istoric încărcat de negura năvălirilor duşmanilor. Simbolică este şi ruperea în bucăţi a lui Emin Mamac Han, în faţa mârzacilor trimişi de Mamac Han, fiindcă este o întrupare a legii

talionului (ochi pentru ochi şi dinte pentru dinte). Tătarii, turcii, ungurii şi polonii rupeau din patru părţi fiinţa naţională, iar Ştefan le dă pedeapsa meritată. Contrastul, antiteza, tipizarea şi analiza psihologică se împletesc, când este vorba de construirea imaginii unor eroi ca Amfilohie Şendrea. El are fiinţa uscată, dar poartă o „lumină duhovnicească”,care-i înfrumuseţa mai ales „ochii şi fruntea înaltă”. Simbolizarea sugerează, prin simbolul cumpenei, „izbânda mare în ale spiritului”, pe când la Ştefan cel Mare, născut în aceeaşi zodie, dar cu şapte ani mai târziu, „puterea stăpânirii prin sabie”. De aici rezultă consonanţa, dar şi antiteza dintre cei doi eroi. Poetizarea textului se face prin expresii figurative de tip metaforic: „să-1ospătez cu veşti”, „Cel care-i cumpăna lumii”, „ca un tunet lăuntric”, „sloiuri de ceară” de tip metonimic: „are venin la rădăcina limbii”, „i se prevedeau ciolanele prin piele”, „numără stelele grăind singuri”, „ar fi sunat un clopot în adâncul pământului”, cu expresii ale limbii vorbite ca la Creangă: „păru a-şi face socoteli”, „îi ceteşte şi-i despică”, „să asculte cu luare aminte”; prin simboluri: „peştele cel mare pe care stă aşezat pământul”. Expresivitatea rezultă şi din utilizarea termenilor rari ca: „arhimandrit”, „lipani”, „chitului”, „pârcălabul”, „starostelui”, „schivnicilor”, „lotrilor”, „nohaii”, „rodin”, „malorosieni”, „condur”, „cneaghină” „obijduiri”; prin folosirea termenilor dialectali ca: „brumării”, „baştină”, „capaucă”, „chindie”, „jold” „podvezi” „ocniţă”, „megieşi”, „samă”, „pâne”, „bielşug”, „şfară”, „covrul”, „hodină”, „pristav” „cergi”. Stilul sadovenian arată maturitatea artistică atinsă de Mihail Sadoveanu, apartenenţa sa la linia realismului liric, continuându-1 pe Ion Creangă (aşa cum el însuşi o mărturiseşte). El recreează un climat social-istoric, nu-1 reconstituie, ci îi dă aspectul popular al tradiţiei povestitorilor populari, dar avându-i ca model pe Ion Neculce şi pe Ion Creangă.

Mijloacele limbii folosite de Sadoveanu Remarcam in special arhaicitatea textului care rezulta din constructii sintactice cronicaresti si din muzica domoala a cuvantului ales cu grija, pentru functia lui evocatoare. Lexicul arhaic are functia unui element de sugestie, la care putem adauga cuvinte din universul caracteristic armatei moldovenesti sau turcesti. intalnim constructii perifrastice cronicaresti, constructii metaforice, constructii arhaice si lexic folosite cu sens figurat, folosirea perfectului compus care exprima actiuni de scurta durata si de mare frecventa dar care dinamizeaza actiunea. intalnim de asemenea schimbarea frecventa a diatezelor, alternarea perfectului simplu cu prezentul indicativ si punctarea naratiunii cu forma reflexiva. Procedeele sintaxei poetice, concretizate in enumerari il ajuta pe Sadoveanu sa detalieze batalia in momentele ei fundamentale. La acestea mai adaugam prezenta unor fricative si siflante ca s, s, z, t sau a unor

vibrante ca r care dau efect sonor cuvintelor dar contribuie si la impresia auditiva sub care este conceputa batalia.

Izvoare: La crearea trilogiei "Fratii Jderi" s-a pornit de la un material artistic si documentar - cronica lui Ureche si "O sama de cuvinte" a lui Neculce, "Descrierea Moldovei" de Cantemir, dar scriitorul a avut in atentie si scrierile lui Alecsandri, Eminescu, Delavrancea, Bolintineanu, Iorga, in care era glorificat stefan cel Mare. in tesatura romanului apar si fire din memoria folclorica: recunoastem motive preluate din balade populare ("Toma Alimos", "Corbea", "Chira Chiralina", "serb sarac", "Gruia lui Novac") ori din basme precum si elemente de mitologie pagana si crestina. La acestea se adauga documentele aflate in arhivele din Venetia, si picturile de la Voronet, pentru care au pozat oamenii mariei-sale - vezi Apus de soare de Delavrancea.