Foametea [PDF]

Zitiervorschau

FOAMETEA – FENOMEN SOCIAL

În acest referat, voi încerca să prezint un fenomen social care a afectat întreaga populaţia de-a lungul timpului – foametea. Din păcate, şi în ziua de azi, în lumea care se vrea a fi una modernă, fenomenul este prezent în anumite locuri. Voi încerca să arăt cum este vazută foametea din perspectiva lui Amartya Sen şi a lui Thomas Malthus, care sunt cauzele şi efectele ei, ce solutii se pot întreprinde pentru stoparea foametei, cum şi unde se manifestă foametea contemporană. 1. PERSPECTIVE - CAUZE Foametea a fost văzută, de-a lungul istoriei, ca o consecinţă a naturii, uneori agravată de abuzurile omului. Reprezintă un fenomen în care o mare parte a populaţiei unei regiuni sau a unei ţări este prost hrănită, încât moartea prin inaniţie devine un fenomen obişnuit. Aşa cum majoritatea oamenilor trăiesc la marginea subzistenţei ca un curs normal al vieţii în ţări în curs de dezvoltare, unde domneşte sărăcia, o criză ocazională precum o secetă severă sau o inundaţie devastatoare ar fi de ajuns pentru a provoca o lipsă acută de produse alimentare, ducând la foamete în masă şi mortalitate în exces. Foametea este o caracteristică normală în multe părţi ale lumii, dar fenomenul de înfometare regulată trebuie să se distingă de izbucnirile violente de foamete. Înfometarea se referă la faptul că oamenii nu au hrana adecvată, în timp ce foametea este o manifestare virulentă care cauzează moartea pe scară largă. O mare parte din mortalitatea a fost cauzată de bolile provenite din malnutriţie, nu neaparat direct de foame. Una din cauzele principale ale foametei a fost observată aflându-se în lipsa disponibilităţii globale a produselor alimentare, cauzată de un dezastru natural. În timpurile moderne, punctul de vedere care dă vina pe natură pentru a explica foametea, a fost supus schimbărilor. Natura nu a fost complet absolvită de responsabilitatea sa, dar s-a acordat o recunoaştere mărită culpabilităţii oamenilor, prin intermediul instituţiilor pe care le-au creat şi a politicilor pe care le urmăresc în domeniile economic, social şi politic. Foametea, aşa cum a concluzionat Sen, se întâmplă în cazul unor oameni care nu au suficiente alimente pentru a mânca, dar nu neapărat că nu sunt suficiente alimente în jur. Studiind importante foamete care au avut loc de-a lungul timpului, precum Marea Foamete în Bengal (1943), Foametea din Etiopia (1540 – 1742), Foametea din Bangladesh (1974), Sen a afirmat că foametea nu este întotdeauna cauzată de o scădere globală a disponibilităţii produselor alimentare. Această disponibilitate nu a scăzut foarte mult în 2

comparaţie cu anii precedenţi, dar cu toate astea, milioane de oameni au făcut foametea mai mult ca înainte şi mult mai mulţi au murit de foame. Analiza foametei ar trebui să se ocupe de motivele pentru care un număr mare de persoane îşi pierd capacitatea de a preveni orice pericol de înfometare în acelaşi timp1. Apariţia foametei are mai puţin de-a face cu geografia sau clima şi mai mult ţine de organizarea de natură socială. Pentru a se vedea rolul omului şi al societăţii în cauzarea foametei, este bine să se facă diferenţierea între apariţia unei potenţiale situaţii de foamete şi transformarea unui potenţial într-o foamete reală. Culpabilitatea umană este mai uşor de înţeles, în special în lumea contemporană, unde tehnologia a făcut tot posibilul pentru a îmbunătăţi considerabil productivitatea terenurilor şi pentru a transporta alimentele dintrun loc în altul mult mai repede decât se putea imagina cu un secol în urmă. În cazul în care o foamete potenţială este transformată în foamete reală, înseamnă că este vorba despre un eşec uman2. Chiar apariţia unei potenţiale situaţii de foamete implică eşecul organizării sociale, chiar şi atunci când natura are un rol de jucat. Thomas Malthus atribuie foametea unei curse inegale între creşterea producţiei alimentare şi a populaţiei, cea din urmă depăşind-o pe prima. Este de părere că producţia de alimente creşte în ritm aritmetic, iar populaţia în ritm geometric. Această teorie oferă o vedere deterministă a foametei, ca si cum ar fi cauzată de legile naturii referitoare la producţia biologică a alimentelor pe de o parte şi reproducerea umană, pe de altă parte, astfel că natura a avut un rol important, la fel ca şi agenţia umană. Malthus analizează tendinţa existentă la toate vieţuitoarele de a se înmulţi mai mult decât îngăduie cantitatea de hrană pe care o au la dispoziţie, dificultatea de a procura hrană constituind un obstacol care acţionează împotriva creşterii populaţiei. 2. SOLUŢII PROPUSE DE THOMAS MALTHUS ŞI AMARTYA SEN Starea societăţii depinde de proporţia relativă între numărul populaţiei şi cantitatea mijloacelor de subzistenţă, însă există mecanisme care să ajute la menţinerea unui echilibru între populaţie şi aprovizionarea cu alimente pe perioade de timp lungi. Două astfel de mecanisme, identificate de Malthus sunt‫׃‬controlul preventiv şi controlul pozitiv. Controlul preventiv operează prin stimulente economice şi implică agenţia umană, incluzând avortul, controlul naşterilor, interzicerea prostituţiei, amânarea căsătoriilor. În momentul în care 1

Sen, A.K., Poverty and Famines‫׃‬An Essay on Entitlement and Deprivation, Oxford, Clarendon, 1981 Osmani, S.R., Famine as Social Phenomenon, în Clark, D.A. (ed.), The Elgar Companion to Development Studies, MPG Books Ltd, Great Britain, 2006 2

3

creşterea populaţiei depăşeşte oferta de produse alimentare, preţul alimentelor creşte, iar acest lucru face dificilă întemeierea unei familii. În acest caz, oamenii pot decide să amâne căsătoria sau să nu se căsătorească deloc, sau să aibă mai puţini copii, lucru care va încetini ritmul de creştere al populaţiei până când aprovizionarea cu alimente îşi va reveni. Controlul preventiv este menit să menţină un nivel satifăcător la nivelului de trai în viitor, prin controlul comportamentului de reproducere în prezent. Acest tip de mecanism lucrează mai bine în unele societăţi decât în altele, mai ales acolo unde există organizare socială. Atunci când, din anumite motive, controlul preventiv nu funcţionează, intervine controlul pozitiv, care include foame, boli, războaie. Foametea este privită astfel, ca o consecinţă a eşecului agenţiei umane de a aplica un control preventiv.3 Accesul oamenilor la alimente nu este liber, el depinzând de o serie de factori economici, sociali si juridici, care definesc poziţia omului în societate. Într-o ţară dezvoltată, accesul la hrană depinde în a avea bani. Oamenii fac rost de bani prin căi diverse, ori deţin proprietăţi, ori tranzaţionează sau vând nişte servicii. Cantitatea şi calitatea produselor alimentare este legată de suma de bani pe care o au. În ţări subdezvoltate, situaţia diferă puţin, datorită existenţei unei categorii care a dispărut în ţările dezvoltate – cei care muncesc în mod direct pământul. Astfel de oameni pot avea acces la hrană fără bani, consumând din ceea ce produc; au dreptul la alimente, deoarece deţin sau au închiriat terenul respectiv, reflectând natura lumii private. Sen consideră că foamea este o funcţie de îndreptăţire a alimentelor şi nu de disponibilitate4. Este totalitatea relaţiilor de drept care guvernează dacă o persoană va avea capacitatea de a dobândi hrana suficientă pentru a evita foametea. Altfel spus, oamenii mor de foame deoarece în societatea privată nu au acces la produsele alimentare de care au nevoie pentru a rămâne in viaţă. Sen gândeşte că foametea ar putea fi evitată dacă s-ar introduce un fel de sistem de securitate socială în ţările subdezvoltate, care să asigure un venit minim de stat. Însă, este necesară o schimbare fundamentală şi anume, desfiinţarea proprietăţii private. Tot ce este pe şi în Pământ trebuie să devină proprietatea comună a tuturor oamenilor. Lumea, fiind organizată pe un astfel de sistem, nu ar mai avea accesul la alimente sau alte bunuri dependent de instituirea unui drept legal. Sen a remarcat că nici o ţară democratică nu a suferit vreodată de foame, deoarece în căutare de voturi, politicienii vor întreprinde eforturi de ajutorare. 3. FOAMETEA CONTEMPORANĂ

3

Malthus, Th. Robert, An Essay on the Principle of Population as It Affects the Future Improvement of Society, London, J.Johnson, 1798 4 Sen, A.K., Poverty and Famines‫׃‬An Essay on Entitlement and Deprivation, Oxford, Clarendon, 1981

4

Secolul al XX-lea a fost primul în istoria omenirii când scopul eradicării foametei a fost atins în cele din urmă. În timpul acestui secol, fenomenul de foamete a fost eliminat din cele mai multe regiuni ale lumii. Foamete catastrofale, responsabile pentru mai mult de 1 milion de decese au afectat‫׃‬Uniunea Sovietică (1921-1922, 1932-1934, 1946-1947); China (1927, 1929, 1943, 1958-1962); India (1943); Bangladesh (1974); Cambodgia (1979); Coreea de Nord (1995-1998)5. În Europa Occidentală nu a mai existat foamete de la sfârşitul anilor 1840. În Europa de Est, ultima oară când s-a murit de foame a fost după cel de-al Doilea Război Mondial. În China ,ultima foamete a fost în perioada dintre anii 1958-1961, problema aici nefiind creşterea populaţiei, ci politica economică de stat, la fel ca şi în cazul Coreei de Nord, în anul 1990. Treaba stă altfel în cazul Africii, unde şi în ziua de azi se moare de foame. Trei ţări – Etiopia, Malowi şi Niger au suferit crize de alimente din anul 2000. Fiecare din cele trei crize au fost declanşate de un declin moderat în cultură şi/ sau producţie, exacerbat de prăbuşirea schimbului îndreptăţit‫׃‬preţul produselor alimentare creşte, iar preţul activului se prăbuşeşte. O examinare mai atentă a foametei din Etiopia, Malowi şi Niger arată că împărtăşesc caracteristici comune care explică nu numai de ce a avut loc, dar şi de ce foametea similară ar putea reapărea în Africa în viitor. Situaţiile, în aceste cazuri, pot fi analizate ca eşecuri secvenţiale sau simultane în fiecare sursă posibilă de hrană pentru grupuri de populaţie afectate. Prin urmare, foametea afectează grupuri specifice de persoane a căror vulnerabilitate este definită prin relaţia lor comună cu alimentele, iar acest lucru implică faptul că ea operează prin subminarea accesului la produsele alimentare. Aproximativ 25 de mii de oameni mor de foame în fiecare zi în zonele sărace ale lumii, iar acest lucru se întamplă nu din cauză că ar fi prea mulţi, ci din cauza politicilor economice şi a lipsei de acces la tehnologie. Devereux susţine în articolul său că foametea recenta din Africa se datorează mai multor factori comuni de vulnerabilitate. Toate ţările predispuse la foamete nu au ieşire la mare şi sunt extrem de sărace, cu niveluri de malnutriţie şi mortalitate prematură foarte mari. Mijloacele rurale de trai sunt dominate de subzistenţa orientată către agricultura hranită cu ploaie, dar deficitul alimentar naţional este frecvent din cauza producţiei scăzute de alimente, rezultat din nivelul mic al investiţiilor publice şi private în agricultură. Există un nivel scăzut de urbanizare, iar pieţele sărace din mediul rural sunt vulnerabile la fluctuaţiile moderate ale preţurilor produselor alimentare. 5

Devereux, S. „Famine in the twentieth century”, IDS working paper 105, Institute of Development Studies, Brighton, 2000

5

Se impune o serie de condiţii prealabile pentru eradicarea foametei din Africa. În ceea ce priveşte disponibilitatea produselor alimentare, având în vedere poziţia dominanta a micilor agricultori în Africa, investiţia accelerată în producţia alimentelor este esenţială, obiectivul fiind atât creşterea, cât şi stabilizarea randamentelor culturilor. Având în vedere natura precară a mijloacelor de trai bazate pe agricultură în Africa şi efectele negative ale schimbărilor climatice, diversificarea mijloacelor de trai rurale trebuie să fie încurajate. În ceea ce priveşte accesul la alimente, trebuie îndepărtate lacunele sărăciei rurale, pieţele de mărfuri trebuie să fie consolidate, iar deficitele infrastructurii trebuie să fie reduse substanţial. Aceste lucruri pozitive ale dezvoltării economice au precedat o tranziţie de succes a ţărilor din Europa şi Asia, de la a fi predispuse la foamete la siguranţa produsului alimentar, dar Africa continua să rămână cu mult în spatele lumii. În termenii reacţiei la ameninţările foametei, protecţia socială care oferă asigurare garantată este de preferat în schimbul asistenţei discreţionare. Până la urmă, responsabilitatea pentru prevenirea foametei în Africa trebuie să revină guvernelor africane. Cea mai eficientă protecţie împotriva foametei de care se poate bucura Africa este dată de instituţii responsabile, de lipsa conflictelor şi de un contract politic anti-foamete, încheiat între cetăţeni şi stat. Aceste precondiţii se întâlnesc în mare parte a lumii, iar până când vor fi realizate şi în Africa, vulnerabilitatea la foamete va persista6. Foametea este şi va fi întotdeauna cea mai dură formă de degradare socială cu care se poate confrunta omenirea. Ea poate fi înlăturată prin provizii, atât din partea statului, cât şi a oamenilor, prin protecţia resurselor naturale, prin asigurarea dreptului la alimente, mai ales a oamenilor săraci sau prin ridicarea productivităţii în agricultură.

BIBLIOGRAFIE‫׃‬

6

Devereux, S. „Why does famine persist in Africa?”, Food Security, Springer Science, Brighton, 2009

6

1. Devereux, S. „Famine in the twentieth century”, IDS working paper 105, Institute of Development Studies, Brighton, 2000; 2. Devereux, S. „Why does famine persist in Africa?”, Food Security, Springer Science, Brighton, 2009; 3. Osmani, S.R., Famine as Social Phenomenon, în Clark, D.A. (ed.), The Elgar Companion to Development Studies, MPG Books Ltd, Great Britain, 2006; 4. Malthus, Th. Robert, An Essay on the Principle of Population as It Affects the Future Improvement of Society, London, J.Johnson, 1798; 5. Sen, A.K., Poverty and Famines‫׃‬An Essay on Entitlement and Deprivation, Oxford, Clarendon, 1981.

7