Fiziologia Parturitiei [PDF]

Zitiervorschau

CAPITOLUL 1

FIZIOLOGIA PARTURIȚIEI LA VACĂ

1.1. Aspecte generale Parturiția (fătarea) reprezintă etapa fiziologică de încheiere a perioadei de gestație, prin care fătul sau fetușii sunt expulzați în mediul extern. În procesul fătării este inclusă și eliminarea învelitorilor fetale, moment care reprezintă încheierea acestui mecanism fiziologic și începutul puerperiumului, o altă perioadă din viața aparatului genital al femelei (Groza I., 2006). Se consideră că fătarea se manifestă spontan, normal și eutocic atunci când expulzarea fătului se realiează prin forțele proprii femelei. Atunci când apar modificări de ordin matern sau fetal, iar femela se află în neputința eliminării produsului sau produșilor de concepție, intervine termenul de distocie sau fătare patologică (Bogdan L. și Groza I., 2009). Dacă expulzarea fătului, care este viabil, are loc înainte de termenul final al gestației, este vorba despre o fătare prematură. Dacă eliminarea fătului în mediul exterior se prelungește peste termenul final al perioadei de gestație, nașterea se numește intârziată. În funcție de durata actului, parturiția poate să fie rapidă și ușoară sau laborioasă și lentă, atunci când fetusul este expulzat într-un timp îndelungat, ducând la extenuarea femelei (Boitor I., 1985).

1.2. Schimbările hormonale de la sfârșitul perioadei de gestație Progesteronul este esențial pentru inițierea și menținerea gestației. Corpul luteal este sursa primară de progesteron pe durata gestației, iar regresia luteală este necesară pentru ca parturiția să aibă loc. Progesteronul este de asemenea produs de către celulele binucleate din cotiledonul țesutului placentar. După 120 zile de gestație, placenta începe să secrete progesteronul. Pană la 240 zile de gestație, sursa placentară de progesteron este suficientă pentru menținerea gestației. Înainte cu 4-6 săptămâni de fătare, progesteronul placentar începe să scadă gradual, iar menținerea gestației devine dependentă de corpul luteal. După luna a VII-a de gestație, prezența corpului luteal nu mai este indispensabilă pentru menținerea gestației (Hopper R.M., 2015; Cernescu H., 2003).

Până la acest moment, sub influența progesteronului, sensibilitatea miometrului față de ocitocină este scăzută. De asemenea, sensibilitatea este scăzută și față de adrenalină, histamină, excitații mecanice și electrice. Prin acest mod se justifică lipsa contracțiilor mușchiului uterin din perioada gestației (Groza I., Muntean M., 2002). La baza mecanismului de fătare stă explicația neurohormonală, procesul de expulzare a fătului apare în urma unei schimbări hormonale totale. Scăderea bruscă a nivelului de progesteron din ultimele zile se datorează creșterii corticosteroizilor fetali, a 11-β-hidroxilazei și a unor modificări morfofiziologice de la nivelul placentei (Senger P.L., 2003). Nivelul crescut al cortizolului din sânge este urmat de o creștere a sintezei de estrogeni la nivel placentar. Sub acțiunea enzimei 17α-hidroxilază, progesteronul este modificat în 17αhidroxiprogesteron. De asemenea, cortisolul fetal declanșează enzima 17,20-liază pentru transformarea 17α-hidroxiprogesteronului în androstendion. Pe lângă conversia progesteronandrostendion, corticoizii fetali determină și sinteza de PGF2α. Estradiolul, PGF2α și cortizolul fetal inițiază o ușoară activitate contractilă a miometrului. Prin mișcările fătului se crează o presiune la nivel cervical, momentul declanșator pentru începutul secreției de ocitocină. Cu cât forța exercitată asupra cervixului este mai mare, cu atât nivelul de eliberare al ocitocinei este mai ridicat. Asocierea hormonală dintre estradiol, prostaglandină și ocitocină provoacă contracțiile uterine necesare expulzării fătului (Senger P.L., 2003). În figura 1.1 sunt sistematizate modificările endocrine produse în primul stadiu al parturiției.

Figura 1.1. Profilul hormonal relativ în perioada parturiției Sursa: Pathways Pregnancy and Parturition

Un alt hormon implicat în parturiție este relaxina. Sinteza acestui hormon este susținută de PGF2α. Relaxina are ca efecte relaxarea ligamentelor sacro-ischiatice, relaxarea și deschiderea cervixului, infiltrația articulațiilor bazinului, creșterea sensibilității uterului față de ocitocină (Groza I., Muntean M., 2002).

1.3. Parturiția la vacă Fătarea la vacă este divizată în 3 stadii. Deschiderea gâtului uterin caracterizează primul stadiu. Deschiderea cervicală poate începe cu 4 până la 24 ore înaintea expulzării fătului. În acest stadiu nu mai există influența progesteronului, iar miometrul devine sensibil la factorii care măresc rata și amplitudinea contracțiilor. Această etapă poate să treacă complet neobservată, dar pot exista modificări de comportament precum izolarea sau discomfortul. În canalul cervical pătrund progresiv sacii alantoidian și amniotic, fenomenul numindu-se eliminarea ,,pungii apelor". Pătrunsă în vagin, punga apelor se rupe datorită presiunii prea mari la care este supusă, lichidele fetale se scurg la exterior, lubrefiind conductul vaginal și vestibulul. Durerea este intensificată datorită compresiunii fătului pe filetele nervoase. În această etapă, fătul suferă un proces de acomodare pentru adoptarea poziției cele mai favorabile pentru expulzare (Groza I., 2006). Al doilea stadiul este definit prin angajarea și expulzarea fătului. Expulzarea poate să dureze de la 30 de minute până la 3-4 ore. În această etapă, fătul își întinde membrele anterioare, iar capul este așezat în așa fel încât să se formeze un ,,con fetal". Prezentarea posterioară a conului este dată de membrele posterioare. În acest stadiu durerea este resimțită la nivel maxim, iar eforturile de expulzare sunt foarte puternice. La nivelul cel mai înalt se află și intensitatea contracției și tonusului uterin, dar și a presei abdominale. După expulzare vaca este epuizată, iar pentru 10-15 minute adoptă o pauză de recomfortare (Bogdan L., 2009). Stadiul final, cel de expulzare a placentei, este rezultatul anemiei apărute în urma ruperii cordonului ombilical, cu dehiscența placentară. Contracția uterină și abdominală este continuă până la expulzarea placentei. Eliminarea placentei se face în decurs de 2 ore. Peste 6 ore eliminarea este întârziată, iar peste 12 ore apare retenția placentară. Cervixul se închide treptat, la 3-4 zile este permeabil pentru 2-3 degete, iar la 9-13 zile închiderea este totală (Groza I., 2006).