Evoluţia Conceptului de Logistică [PDF]

Zitiervorschau

Universitatea Politehnica Bucureşti Facultatea de Anteprenoriat Ingineria si Managementul Afacerilor

EVOLUŢIA CONCEPTULUI DE LOGISTICĂ

Prof. indrumator Dr.ec.: Dumitru STANCU Sl.dr.ing. Olga Maria Cristina BUCOVETCHI Masterand: Daniela Gabriela NEAGOE

Cuprins Evoluţia conceptului de logistică .......................................................................................... 2 Exemple................................................................................................................................ 3 Alte accepţiuni ale definiţiei sunt următoarele: .................................................................... 7 Principalii factori care au impulsionat dezvoltarea logisticii in SUA .................................. 7 Marile evoluţii ale sectorului logisticii .................................................................................. 8 Apariţia logisticii integrate ................................................................................................. 10 Modalităţile de abordare a logisticii. .................................................................................. 13 Concluzii ............................................................................................................................ 21 Bibliografie......................................................................................................................... 22

1

Evoluţia conceptului de logistică

Termenul de “logistică” a fost utilizat pentru prima oara în domeniul militar. Acest concept a evoluat din necesitatea forţelor militare de a se aproviziona în timpul razboaielor. Aşadar, acest termen relativ nou defineşte o practică foarte veche. Apariţia logisticii militare, asa cum este ea înţeleasa în zilele noastre, coincide cu apariţia armatelor organizate, cu care diversele naţiuni sau state au încercat să îşi impugna forţa militară asupra vecinilor. În Grecia Antică, Roma sau Imperiul Bizantin, existau militari ce purtau numele de “Logistikas”. Aceştia erau responsabili cu problemele financiare şi de aprovizionare. Există însă indicii vechi care arată forme incipiente de organizare logistică încă dinainte de Hristos, manifestate sub forma asigurării cu hrană a trupelor în teritorii străine, însă o formalizare a acesteia apare mai târziu, în secolul al XV-lea, când se naşte serviciul de intendenţă şi mai ales în secolul al XVII-lea, când îşi manifestă prezenţa serviciul de geniu în armata franceză. Apar în cadrul armatei funcţii de genul supraintendent, „ingineri militari”, lucrători din administraţie ataşaţi gărzii imperiale – măcelari, brutari, artizani, etc. Încă cu secolul al XVIII-lea s-au manifestat 3 etape principale în modul de tratare a logisticii în armatele moderne: -

primul mod de organizare este asociat armatelor statice, în care aprovizionarea se realizează din magaziile proprii;

-

al doilea mod corespunde concepţiei napoleoniene, care , în esenţă, caută alimentele necesare aprovizionării armatelor în ţările ocupate sau de tranzit;

-

al treilea mod a apărut către anii 1870 şi s-a sprijinit pe industrializarea aprovizionării, aceasta realizându-se de la baze situate din ce în ce mai departe. Acesta a fost facilitată de apariţia automobilului, care a dus la creşterea vitezei de transport, însă a început să pună problema carburanţilor. Instituţia militară a creeat astfel un prim corp de cunoştinţe în domeniul gestiunii fluxurilor.

Pe baza cercetărilor operaţionale dezvoltate în timpul celui de-al doilea Război mondial pentru a sprijini campaniile militare ale aliaţilor, întreprinderile au avut posibilitatea de a trata în viaţa civilă logistica pe cale cantitativă. 2

Chiar dacă originea termenului logistică aparţine mediului militar, sensurile acestuia diferă în cele două domenii reprezentative, civil şi militar. Diferenţe apar şi în modul de abordare a diferitelor culturi lingvistice sau organizaţii internaţionale privind sensurile date termenului. Pentru că nu am identificat o definiţie standard, universal-valabilă, considerăm că este oportun să prezentăm diferitele opinii legate de sensurile pe care le îmbracă termenul logistică, având în vedere că acesta stă la baza multor concepte specifice domeniului, aflate într-o continuă evoluţie adaptativă la nevoile deperfecţionare a acestuia atât în mediul civil, cât şi în cel militar. Evoluţia conceptului şi practicii logistice nu se rezumă la simpla înlocuire a sintagmei de distribuţie fizică cu termenul “logistică”. Apariţia logisticii, aşa cum este ea percepută astăzi, a fost rezultatul unei serii de etape care s-au succedat de la inceputul anilor ’50 ai secolului XX până în prezent. Astfel, conceptul de logistică a evoluat în funcţie de mediul economic şi de afaceri din fiecare ţară, fiind rezultatul unor serii de etape care s-au succedat de-a lungul anilor şi până în prezent. In continuare sunt prezentate cateva exemple ale evoluţiei conceptului de logistică. Exemple Donald J. Bowersox prezintă conţinutul principalelor etape de referinţă pentru SUA, de exemplu: Coordonarea operaţiunilor . La inceput, s-a manifestat preocuparea pentru coordonarea activităţilor de distribuţie fizică, respectiv a transportului, depozitării, stocării şi prelucrării comenzilor. Se urmărea, ca scop, asigurarea la timp a serviciilor pentru clienţi, în condiţii de eficienţă din punct de vedere al costurilor. Regruparea personalului . Organizaţiile au avut tendinţa de regrupare a resurselor umane implicate în desfăşurarea activităţilor de distribuţie fizică şi de management al materialelor. Această etapă a fost determinată de decizia firmelor de a spori eficienţa conducerii acestor activităţi. Logistica integrată . Noul concept de logistică integrată, respectiv de sistem logistic integrat, s-a conturat în deceniul al nouălea al secolului XX şi conţine noţiuni legate de deplasarea mărfurilor printr-un lanţ de verigi consecutive, de valoare adăugată, care au menirea să asigure ajungerea produselor la momentul şi locul potrivit, în cantitatea şi forma adecvată.

3

Logistica strategică . Apariţia conceptului de logistică strategică în anii ’90 a reprezentat un pas semnificativ în evoluţia logisticii. Această nouă perspectivă este definită de utilizarea competenţei logistice şi a alianţelor logistice din întregul canal de marketing, în scopul obţinerii avantajului competitiv. Logistica strategică se bazează pe alianţe inter-organizaţionale, care permit combinarea activelor şi performanţelor unei companii cu serviciile oferite de alţi operatori logistici. În consecinţă, managerii logistici dedică o pondere ascendentă din timpul lor, activităţilor de interfaţă cu furnizorii şi clienţii, diminuând timpul acordat operaţiunilor din interiorul întreprinderii. Logistica, potrivit lui Ph. Kotler (1994), cuprinde: planificarea, implementarea si controlul fluxurilor fizice de materiale si produse finite de la punctele de provenienta a acestora la punctele de utilizare, astfel incat sa se realizeze profit si sa fie satisfacute cerintele clientilor. Asa cum constata acesta, un sistem de distributie neadecvat poate distruge un produs, care in alte conditii se poate dovedi a fi foarte bun. Scopul logisticii este de a crea lanturi de livrare, respectiv fluxuri fizice de materiale si produse finite catre consumatorii finali, cu costuri cat mai reduse, cunoscand ca ponderea acestora in costul total al produsului reprezinta 30-40% la produsele prelucrate. Definitia logisticii accentueaza faptul ca aceasta planifica, implementeaza si controleaza toate cele trei activitati, si nu doar una sau doua, fapt ce respinge opiniile care sustin ca logistica este implicata mai mult in implementare decat in planificarea unor politici, ignorand astfel functia strategica a logisticii. In 2005 apare pentru logistica definitia „ a livra un produs, in buna stare, la momentul potrivit, in locul potrivit, in cantitatea corecta si necesara, in ambalajul de prezentare corespunzator, precedate, insotite si urmarite de informatii corecte si exacte inscrise pe documente legale, totul in cele mai bune conditii economice '. Aceasta definitie pune accent pe documentele care insotesc, confirma si urmaresc fluxul de informatii respectiv asigura stabilirea istoricului, reprezentand dovezile obiective pentru trasabilitate9. Asociatia Franceza pentru logistica defineste Logistica Marfurilor ca fiind o activitate ce are drept scop punerea la dispozitie cu cel mai scazut cost a unei cantitati dintr-un produs la locul si la momentul unde exista o cerere.

4

Organizatia Americana Council of Logistics Management adopta urmatoarea definitie a logisticii: “ Logistica este acea parte a procesului de furnizarea produsului care planifica, implementeaza si controleaza fluxul si depozitarea eficace si eficienta a produselor, serviciilor si informatiilor de al punctul de origine la punctul de consum in scopul indeplinirii cerintelor clientilor”. European Logistics Association defineste logistica astfel: „Organizarea, planificarea, controlul si desfasurarea fluxurilor de bunuri de la conceptie, aprovizionare, pana la productie si distributie catre clientul final cu satisfacerea exigentelor pietei cu cost minim”. O definitie posibila a notiunii de logistica este aplicarea celor 6 P: cantitatea potrivita a bunurilor potrivite, la timpul potrivit, de calitate potrivita, la costurile potrivite, la locul potrivit. Deseori mai apare si cel de-al 7 – lea P cu informatiile potrivite tuturor participantilor. In special in productia „just in time” prelucrarea de informatii joaca un rol foarte important. Dupa cum se vede din enunturile definitiilor precedente inca nu exista un acord complet asupra conceptului de logistica intre experti. Daca s-ar face o comparatie intre aceste definitii ale logisticii ar trebui alese criterii care sa fie valabile si pentru evolutia viitoare a domeniului logisticii si implicit pentru noi definitii care vor mai fi date. Cele mai adecvate criterii ar trebui sa mai tina seama cel putin de: - ciclul de viata a produsului realizat de o organizatie; - activitatile de baza pentru realizarea produsului; - activitatile suport pentru functionarea organizatiei ; - activitatile legate de integrarea organizatiei intr-un lant logistic, inclusiv cele legate de managementul integrat. Potrivit multitudinilor de definitii si experientei firmelor de succes, logistica, sau managementul logistic, include urmatoarele activitati: serviciul catre clienti, procesul de comanda si pregatire a loturilor de livrare, distributia informatiilor, previziunea ofertei, controlul si

5

inventarierea stocurilor, transportul, depozitarea, achizitionarea materiilor prime si a serviciilor, serviciile postvanzare, ambalarea, restituirea bunurilor (logistica inversa) etc. Logistica are un rol din ce in ce mai important in activitatea firmelor, aflandu-se intr-o conexiune permanenta cu productia, vanzarea, marketingul si servirea clientilor. Prin organizarea unei activitati logistice eficiente, aceasta functie iti va putea aduce o contributie reala la cresterea rentabilitatii firmei. Tot mai multi practicieni si mentori in domeniul conceptual afirma ca logistica este o sursa reala de avantaj competitiv. Prin reconsiderarea strategiei de servicii logistice pentru clienti, organizatia poate satisface intr-un grad mai inalt asteptarile partenerilor de afaceri sau exigentele segmentelor de piata vizate, in conditiile diferentierii de oferta concurentilor. Logistica ocupa in cadrul companiei o pozitie unica ce-i permite sa coordoneze relatiile care inflenteaza atat fluxul de informatii, cat si pe cel de bunuri, avand ca scop final executarea comenzilor primite. Fluxul incepe atunci cand clientul se decide sa faca o comanda si se incheie atunci cand comanda este onorata. Scopul logisticii, asa cum rezulta din definitie, este „de a satisface cerintele consumatorilor', ceea ce inseamna ca strategiile si activitatile logistice trebuie sa se bazeze mai degraba pe dorintele si necesitatile consumatorilor decat pe cerintele si capabilitatile altor terti. Aceasta implica proiectarea si gestionarea unui sistem de comunicatii operativ si eficient, pentru ca firmele sa poata comunica efectiv cu consumatorii lor, pentru a cunoaste necesitatile si dorintele acestora. Toate aceste aspecte sunt deosebit de importante, dar nu trebuie neglijata componenta cost. In multe intreprinderi, costul activitatilor logistice ajunge si chiar depaseste 20% din costul total al producatorilor, ajungand chiar la 50-55% din costul materiilor prime neprelucrate, fapt ce ar putea transforma logistica intr-o sursa importanta de competitivitate prin costuri. Reducerea costurilor logistice nu poate avea loc decat prin asigurarea unui raport eficace si eficient intre nivelul serviciului catre consumatori si cost.

6

Astazi, departamentele logistice sunt prezente in organigramele a numeroase firme mari din Europa, Marea Britanie si S.U.A, alaturi de departamentele de marketing, productie si finante. Companiile care considera ca singurul scop al oricarei firme este servirea clientului inteleg semnificatia strategica a logisticii in cadrul procesului. Ele stiu ca, pentru a reusi in conjunctura prezenta, trebuie sa adopte o abordare disciplinata si sistematica a pietei, sa stabileasca prioritati atent alese. Alte accepţiuni ale definiţiei sunt următoarele: - ansamblul activităţilor care au ca scop punerea la dispoziţie, cu cost minim a unei calităţi de produse, în locul şi la momentul în care există cerere; - logistica are ca principală misiune gestionarea şi optimizarea fluxurilor fizice de la furnizori până la clienţi. Organizaţia americană Council of Logistic Management a adoptat următoarea definiţie a logisticii: “Logistica este acea parte a procesului de furnizare a produsului care planifică, implementează şi controlează fluxul şi depozitarea eficace şi eficientă a produselor, serviciilor şi informaţiilor de la punctul de origine la punctul de consum, în scopul îndeplinirii cerinţelor clienţilor”. Logistica cuprinde toate activităţile din lanţul de aprovizionare-livrare. Asociaţia Europeană de Logistică (ELA) defineşte logistica ca „reprezentând organizarea,planificarea, execuţia şi controlul fluxurilor de bunuri şi informaţii de la apariţie şi aprovizionare,producţie şi distribuţie până la clientul final cu obiectivul de a satisface cererea pieţei cu cost minimşi cu o implicaţie minimă a capitalului".

Principalii factori care au impulsionat dezvoltarea logisticii in SUA au fost consideraţi următorii: Evoluţia pieţelor – schimbandu-se raportul dintre cerere şi ofertă, pieţele au devenit pieţe ale cumpărătorilor. Cererea cumpărătorilor variază astăzi foarte rapid şi obligă furnizorii să livreze prompt mărfurile pentru a satisface nevoile clienţilor şi a rămâne astfel competitivi. În prezent pieţele s-au extins foarte mult devenind internaţionale. Distanţele geografice şi de timp între furnizori şi utilizatori sau consumatori forţează exportatorii în perfecţionarea livrării de produse. 7

Ei sunt nevoiţi să-şi asume tot mai multe riscuri datorită numărului mare de frontiere, zone juridice, lingvistice, culturale, de climă pe care trebuie să le parcurgă. Perfecţionarea metodelor de producţie – datorită progresului tehnic, producţia a devenit enormă, de o înaltă tehnicitate şi în ceea mai mare parte automatizată. Perfecţionarea produselor – a necesitat mult timp destinat cercetării şi îmbunătăţirii produsului, determinând cheltuieli financiare ridicate, ceea ce obligă producătorii şi furnizorii să nu-şi permită nici un risc pe piaţă. Noile tehnologii - conjunctura economică superioară a favorizat realizarea unor progrese tehnice, tehnologice, electronice şi metodice deosebite (cercetări operaţionale, teoria sistemelor, simularea, teoria deciziilor) care şi-au găsit aplicaţii fructuoase în domeniul logisticii. Îmbunătăţirea managementului în gestionarea intreprinderilor – factorii menţionaţi mai sus au determinat ca managementul şi gestiunea întreprinderii să fie mai eficace la toate nivelurile, cerând să fie mai rapizi, mai agresivi pentru a satisface nevoile clienţilor, printr-o deservire perfectă a cererii existente pe piaţă., Marile evoluţii ale sectorului logisticii Anii 70 se caracterizează prin începerea activităţii logistice, care rămâne o activitate internă a întreprinderii, manifestată prin activitatea desfăşurată pe operaţiune şi logica fluxurilor împinse. Preocuparea întreprinderilor industriale este de a răspunde unei cereri de masă care conduce la existenţa unor capacităţi importante de stocare. Această evoluţie a determinat o creştere puternică a cererii de transport, care a antrenat o raţionalizare a transporturilor de mărfuri, ceea ce a pus problema managementului în acest domeniu şi a stabilirii rutelor de deplasare. Este perioada în care se dezvoltă logistica de proximitate, bazată pe o reţea de depozite locale şi regionale. Dezvoltarea puternică a infrastructurilor de transport a permis posibilitatea de a se răspunde cererii. Transportul devine o activitate primordială, fiind necesare negocieri directe între transportatori şi expeditori. Anii 80 marchează debutul lanţului logistic care vizează coordonarea diferitelor funcţii ale întreprinderii, având drept caracteristici conducerea fluxurilor integrate şi o logică de distribuţie bazată pe obiectivul de reducere a costurilor. În această etapă apar funcţiile şi meseriile logistice, precum şi existenţa logisticii din amonte (fluxuri împinse de către producţie) şi a celei din aval 8

(fluxuri atrase de către clienţi). Trecerea la fluxurile atrase determină necesitatea unei distribuţii mai rapide a produselor. Este perioada când se extinde progresiv sistemul „just-in-time” acolo unde acesta este posibil. Localizarea optimală a depozitelor şi platformelor devine esenţială şi apar platformele naţionale. În aceste condiţii se cere tot mai multă calitate şi fiabilitate în ceea ce priveşte serviciile logistice. Anii 90 se caracterizează prin strategii logistice bazate pe organizarea şi optimizarea lanţului logistic între diferiţi parteneri. Logistica devine un serviciu pentru client cu valoare adăugată. Numărul de articole este în puternică creştere şi are loc o diminuarea a greutăţii livrărilor. Urmare a acestor tendinţe se externalizează tot mai mult activitatea de transport, o dată cu creşterea distanţelor de livrare, însoţită de prestaţii anexe în depozite – ambalarea produselor, postfabricarea, operaţiuni de producţie etc. Anii 2000 evidenţiază apariţia firmelor specializate în logistică ( „a 4-a parte logistică”) şi avântul Supply Chain Management (SCM). Se manifestă noi instrumente informatice datorate Internetului şi o mai mare personalizare a produsului. Ca atare, se raţionalizează numărul depozitelor, se definesc cantităţile stocate, ceea ce se traduce printr-o creştere a cererii de transport ca frecvenţă şi distanţă. Se produce accelerarea fluxurilor de mărfuri, se optimizează transporturile, se monitorizează prin GPS. Este necesar să se ia în considerare o serie de aspecte tehnice – operaţiuni de vămuire, transferul de proprietate asupra mărfurilor, trasabilitatea mărfurilor etc. Apariţia logisticii, aşa cum e ea percepută astăzi, a fost rezultatul unei serii de etape care s-au succedat de la începutul anilor ’50 ai secolului XX până în prezent. Astfel, logistica s-a dezvoltat relativ diferit pe diverse pieţe, în funcţie de mediul economic şi de afaceri din fiecare ţară. In cazul Statelor Unite, dezvoltarea logisticii a coincis cu apariţia preocupării pentru coordonarea operaţiunilor de distribuţie fizică, respectiv a transportului, depozitării, stocării şi prelucrării comenzilor, cu scopul de a asigura la timp serviciile pentru clienţi, în condiţii de eficienţă din punctul de vedere al costurilor. Decizia firmelor de a spori eficienţa conducerii activităţilor de distribuţie fizică şi de management al materialelor marchează o a doua etapă a evoluţiei logisticii. Astfel, în deceniul al nouălea al secolului XX, a luat naştere conceptul nou de logistică integrată, respectiv de sistem logistic integrat. Termenii descriu “deplasarea mărfurilor printr-un lanţ de verigi consecutive, de valoare adaugată, care au menirea să asigure ajungerea 9

produselor la momentul şi locul potrivit, în cantitatea şi forma adecvată”. Un alt pas semnificativ în dezvoltarea logisticii este apariţia logisticii strategice, în anii ’90. Logistica strategică presupune alianţe interorganizaţionale, care permit combinarea activelor şi performanţelor unei companii cu serviciile oferite de alţi operatori logistici. Evolutia istorică a logisticii în Marea Britanie s-a realizat sub influenţa conceptelor importate din SUA. Astfel, în deceniul al VI-lea şi începutul deceniului al VI-lea nu existau sisteme de distribuţie planificate şi legături reale între variatele funcţii legate de distribuţie. Distribuţia mărfurilor se realiza prin intermediul mijloacelor de transport aflate în proprietatea producătorilor. Conceptul de distribuţie fizică este preluat abia în anii ’60 din SUA. Treptat, distribuţia devine pentru tot mai multe firme un domeniu în care este necesară implicarea managementului. O perioada extrem de importantă în privinţa dezvoltării conceptului de distribuţie pentru Marea Britanie sunt anii ’70 când se produc doua mutaţii majore: distribuţia este inclusă în structura managementului funcţional al organizaţiei, iar raportul de forţe dintre producători şi detailişti se modifică. Astfel, spre deosebire de etapa anterioară, puterea principalilor detailişti creşte în favoarea producătorilor, ca urmare a faptului ca marile lanţuri de magazine îşi creează propriile structuri de distribuţie. Creşterea profesionalismului în domeniul distribuţiei, concretizat în planificarea pe termen lung şi în preocuparea de identificare şi aplicare a unor măsuri de reducere a costurilor poate fi constatată la inceputul anilor ’80. În momentul de faţă, logistica a devenit un instrument de sporire a competivităţii şi de poziţionare pe piaţă. Pe plan mondial se consideră că logistica a ajuns una dintre ariile estenţiale ale activităţii organizaţiei. Mutaţiile de natură practică şi conceptuală s-au concretizat în reorientarea treptată de la focalizarea pe distribuţia fizică, de la stadiul de sumă a operaţiunilor de distribuţie fizică desfaşurate în mod separat, de diferite compartimente ale organizaţiei, la analiza întregului sistem logistic. Apariţia logisticii integrate Pentru a favoriza performanţa logistică , adică respectarea cerinţelor industriaşilor şi distribuitorilor (care definesc unde şi când trebuie livrată o marfă, în ce stare, etc.), părţile implicate în exercitarea funcţiei logistice au extins domeniile lor de intervenţie în „amonte” (gestiunea fluxurilor materiale spre locul de stocare) şi în „aval” (gestiunea fluxurilor materiale din locul de stocare spre locul de distribuţie). 10

Într-o întreprindere de producţie timpul de realizare a unui produs este puternic condiţionat de aprovizionarea cu materii prime, cu elemente de asamblare sau cu piese de schimb la toate nivelurile lanţului de fabricaţie. Se numeşte „lanţ logistic” ansamblul verigilor relative logisticii aprovizionării: cumpărări, aprovizionare, gestiunea stocurilor, transport, manipulare etc. Lanţul logistic este extins de manieră globală, adică în afara întreprinderii, pornind de la ansamblul furnizorilor şi subcontractanţii lor. Concepţiile logistice adoptate într-o viziune internă întreprinderii nu se poate să nu se lovească la un moment sau altul de constrângeri şi orientări din afara întreprinderii şi care de acum înainte vor influenţa logistica internă a firmei: natura ambalajelor furnizorilor, graficul comenzilor unui distribuitor sunt exemple de decizii luate de un furnizor sau un distribuitor care vor influenţa fluxurile interne ale întreprinderii. Este astfel posibil să ne imaginăm repercusiunile asupra producătorului ale unei campanii promoţionale declanşate în magazine de către un distribuitor. Principiul lanţului logistic poate să se aplice unui ansamblu de întreprinderi care acţionează cu obiectivul satisfacţiei finale a unui client. Disponibilitatea unui produs la un cost admisibil întrun magazin este în parte dependentă de disponibilitatea produsului în cadrul aceloraşi infrastructuri logistice ale distribuitorului şi ale producătorului. Există, deci o formă de interdependenţă a relaţiilor între diferiţii intervenienţi într-un lanţ logistic global de care depinde satisfacerea clientului final, ultimul consumator şi de care depinde de asemenea, costul complet (total) al procesului logistic, luat în ansamblul său. Rolul asumat de logistică se va modifica. Rolul logisticii nu mai este numai de a asigura o funcţie operaţională, ci şi o funcţie tactică şi strategică asupra fluxurilor fizice: -

funcţia operaţională vizează realizarea în cadrul întreprinderii a mijloacelor necesare activării fluxurilor: manipulare, ambalare, transport, stocare;

-

funcţia tactică se referă în esenţă la mijloacele necesare conducerii fluxurilor, pentru a le asigura programarea. Ea necesită adoptarea deciziilor necesare de la modurile de tratare, până la realizare;

-

funcţia strategică constă în definirea mijloacelor logistice necesare pentru a contribui la realizarea obiectivelor strategice generale pe care şi le fixează întreprinderea.

11

Misiunea unei întreprinderi cuprinde 4 componente: -

să fabrice sau să cumpere un produs care să corespundă unei cereri (acest rol este îndeplinit de producţie, marketing şi aprovizionare);

-

să facă acest produs disponibil;

-

să aducă acest produs în locul unde clientul îl cere;

-

să respecte termenele dorite de client.

Din aceste componente se observă rolul fundamental pe care îl joacă logistica în satisfacerea cererii. Fluxurile de informaţii sunt la fel de importante ca fluxurile de produse. Logistica nu poate să se dezvolte decât dacă controlul sistemelor este asigurată pe ansamblul lanţului care merge de la furnizor la clientul întreprinderii. Limitată iniţial la organizarea transporturilor şi stocării, logistica intervine azi în toate fazele ciclului de viaţă al produsului, de la concepţia sa până la perioada post-vânzare şi întreţinere. Logistica integrată are scopul de a determina o mai mare coerenţă în gestiunea diferitelor fluxuri fizice sau de informaţii. În acest mod, conceperea într-o logică unică a diferitelor subsisteme ale întreprinderii (aprovizionare, producţie, distribuţie etc.) are scopul de a evita disfuncţionalităţile legate de o gestiune parcelată a fluxurilor. O funcţie logistică integrată urmăreşte produsul de la aprovizionarea cu materiile prime din care este realizat până la distribuţie şi post-vânzare.

Tendinţe în sectorul logistic În cursul ultimilor ani, logistica a cunoscut evoluţii importante care au făcut-o să treacă de la funcţia de suport în cadrul întreprinderii la o funcţie transversală, între întreprinderi. Complexitatea ridicată a funcţiei logistice conduce din ce în ce mai mult întreprinderile industriale şi de comerţ la externalizarea logisticii lor, creându-se astfel piaţa prestaţiilor logistice. Această piaţă cunoaşte evoluţii rapide, marcate prin mai multe tendinţe majore de ordin structural, printre care se pot menţiona:

12

- concentrarea sectorului prin fuziuni-achiziţii sau prin preluări în participaţie; - recurgerea la subcontractarea prestaţiei de transport şi creşterea externalizării; subcontractarea se defineşte ca operaţiunea prin care un întreprinzător încredinţează sub responsabilitatea sa unei alte firme, în întregime sau în parte, execuţia unei obligaţii contractuale asumate printr-un acord cu un partener; externalizarea se defineşte ca o delegare pe o perioada mai lungă de timp a managementului uneia sau mai multor funcţii ale întreprinderii către un prestator extern. - transformarea sectorului logistic într-un vector de creare de locuri de muncă; - modificarea cadrului legislativ şi extinderea europeană.

Prestatorii logistici şi întreprinderile client pot fi clasate în funcţie de rata de externalizare sau de asumare a funcţiei logistice de către un terţ în 4 categorii: „1 PL” (First party logistics), care înseamnă subcontractarea transpostrului; „2 PL” (Second party logistics), care înseamnă externalizarea transportului şi depozitării; „3 PL” (Third party logistics), care înseamnă externalizare clasică şi constă în încredinţarea către o firmă specializată a realizării operaţiunilor logistice şi organizarea instrumentelor, competenţelor şi sistemelor necesare cu obiectivul de a îmbunătăţi performanţa (realizarea sarcinilor din ce în ce mai variate); „4 PL” (Fourth party logistics), care reprezentă o formulă de externalizare mai avansată, în care prestatorul nu mai realizează distribuţia unui produs într-o regiune dată, ci optimizarea unui lanţ, care îl include şi pe clientul său, precum şi pe clienţii şi furnizorii clientului său.

Modalităţile de abordare a logisticii. Dezvoltarea logisticii întreprinderii şi a caracteristicilor sale, în special complexitatea activităţilor care trebuie îndeplinite, au făcut ca majoritatea întreprinderilor moderne să considere şi să trateze ansamblul mişcării şi stocajul materiilor prime, materialelor, pieselor de schimb şi produselor finite ca un sistem, fiind astfel două posibilităţi de abordare a sistemului logistic: 13



abordarea analitică , ce studiază în detaliu componentele unui sistem (fig. M1.1.1);



abordarea sistemică , ce studiază finalitatea sistemului şi relaţia cu mediul.

Fig. M1.1.1 Schema de ansamblu a viziunii analitice a procesului logistic. Abordarea analitică, ia in considerare componentele unui sistem, cu elementele următoarele: sistemul, obiectivele, indicatorii de performanţă, variabile de acţiune, flux, resurse, activitate, proces. Sistemul este ansamblul de elemente în interacţiune, organizate în funcţie de un obiectiv şi în relaţie cu mediul în care funcţionează. Dacă se are în vedere interacţiunea cu mediu, putem avea sisteme deschise şi sisteme inchise (fără schimb cu exteriorul). Exemple de sisteme: sistemul de producţie - cu subsistemele componente (subsistemul de fabricaţie, subsistemul de conducere-proces, aprovizionare - desfacere, financiar-contabil, resurse umane, informaţional). Sistemul de producţie este ansamblul de resurse (umane şi tehnice) a căror 14

finalitate este de-a transforma un flux de elemente fizice pentru a satisface cerinţele clienţilor, fiind format din subsisteme: decizional, informaţional şi fizic. Obiectivul reprezintă un scop precis, posibil de măsurat, ce trebuie atins într-un timp dat permiţând orientarea sistemului şi reglarea sa. El poate fi exprimat sub formă de termen şi valoare. Indicatorii de performanţă sunt mărimi care măsoară eficacitatea unui sistem sau proces în raport cu un obiectiv, o normă sau un plan. Variabile de acţiune sunt parametrii asupra căruia pot acţiona actorii sistemului sau procesului pentru a le face să evolueze pentru atingerea obiectivelor propuse. Fluxul reprezintă deplasarea de elemente în timp şi spaţiu. Activitatea conţine ansamblul de sarcini elementare, realizate de persoane care produc elemente de ieşire având ca punct de plecare elemente de intrare. Procesul reprezintă ansamblu de activităţi secvenţiale care au ca obiect tratarea elementelor fluxului; complexitatea procesului depinde de numărul de activităţi din care este compus. Procesul este caracterizat de un inceput şi un sfârşit şi este definit de trei elemente sub forma de: 

entităţi (procesele leagă entităţile între ele prin relaţii: inter-organizaţionale, interfuncţionale, interpersonale, etc.);



obiecte (procesele manipulează obiecte fizice, informaţii);



activităţi (procesele pot acoperi două tipuri de activităţi: manageriale şi operaţionale).

Abordarea sistemică este prezentată în figura M1.1.2 şi evidenţiază finalitatea întreprinderii în relaţiile cu mediul său de evoluţie. În această viziune lanţul logistic reprezintă : 

integrarea diferitelor procese care leagă clientul final de furnizor, procese care furnizează bunuri, servicii şi informaţii şi care creează valoare;



totalitatea etapelor necesare pentru a satisface clientul,



succesiunea de activităţi care adaugă valoare unui produs.

15

Fig. M1.1.2 Finalitatea întreprinderii în relaţia cu mediul extern

16

Procesul logistic – funcţiile de bază. Dacă avem în vedere elementele esenţiale ale procesului de realizare a produselor necesare satisfacerii nevoilor clienţilor, pentru realizarea lor intreprinderea va utiliza mai multe funcţii de bază ale logisticii pentru a gestiona şi a utiliza cele două tipuri de fluxuri (fizice – de materiale şi informaţionale) ce au sensuri inverse de circulaţie. Funcţiile de bază al logisticii sunt cele referitoare la: previzionare; aprovizionare, cumpărare; gestionarea comenzilor; gestionarea stocurilor; gestionarea depozitelor; manipularea produselor; planificarea şi organizarea producţiei; implementarea geografică a uzinelor şi depozitelor; fluxul de informaţii; ambalare; distribuţia şi transportul de mărfuri; servicii către clienţi (figura M.1.1.3).

Fig. M.1. 1.3 Exemplu. Funcţiile procesul logistic general şi sensul de circulaţie a fluxurilor Regrupând aceste funcţii de activităţi ale firmei vom putea să evidenţiem mai detaliat sistemul logistic global al firmei in subsisteme (figura M.1.1.4). Eficienţa logisticii presupune corelarea aprovizionării, producţiei şi distribuţiei fizice, activităţi desfăşurate în interiorul întreprinderii şi la interfaţa cu secvenţele din aval şi amonte, in cadrul canalelor de marketing. Integrarea celor trei arii este posibilă prin intermediul fluxului informaţional. Schimbul de 17

informaţii în interiorul organizaţiei şi între firme facilitează planificarea şi controlul operaţiunilor zilnice.

Fig. M.1.1.4. Descompunerea procesului logistic global in subsisteme logistice Ca urmare domeniile logisticii pot fi studiate la trei nivele : 

operaţiile sau misiunile elementare ale procesului logistic;



subsistemele de organizare (aprovizionare, producţie, distribuţie, etc);



sistemul logistic integrat, care propune o abordare unitară a concepţiei de produs şi de service după vânzare. Operaţiile elementare ale procesului logistic - sub acest aspect logistica este divizată intr-o

succesiune de funcţii elementare, care contribuie la procesul de susţinere a marketingului şi a producţiei. Aceste funcţii au fost împărţite în: 

operaţii de bază: transport, gestiunea stocurilor, tratarea comenzilor,



operaţii de suport: urmărirea şi tratarea informaţiilor, depozitarea, cumpărarea, ambalajul, manipularea şi administrarea, ordonanţarea producţiei,

18

Toate aceste funcţii sunt îndreptate spre obiectivul central al servirii consumatorului. Subsistemele de organizare – reprezintă o abordare clasică prin care se realizează o regrupare a operaţiilor logistice în trei zone de responsabilităţi ce pot face obiectul unui pilotaj distinct: A. Zona amonte: 

programarea cumpărării – achiziţiei;



aprovizionarea unităţilor de producţie, transportul şi stocajul.

B. Zona intreprindere: 

planificarea şi ordonanţarea producţiei;



aprovizionarea posturilor de lucru;



circulaţia producţiei neterminate.

C. zona aval: 

distribuţia fizică;



transportul;



service-ul după vânzare. Plecandu-se de la această divizare pe subsisteme a logisticii întreprinderii s-a ajuns la

definirea acesteia intr-o viziune managerială - logistica este un instrument de pilotaj al fluxurilor fizice prin fluxurile de informaţii, iar prin aplicarea raţionamentelor analizei sistemelor s-au stabilit reguli de coordonare a fluxurilor de producţie şi de distribuţie. Subsistemul logistic global are în vedere toate operaţiile logistice ce se efectuează pe lungimea traseului ce porneşte de la previzionarea surselor de materii prime până la clientul final, cuprinzand aprovizionarea – logistica amonte, producţia – logistica internă (industrială) şi distribuţia – logistica aval (comercială). Dacă se are în vedere gradul de participare al responsabililor cu logistica şi impactul deciziilor logistice asupra activităţii firmei, ca şi natură a deciziei, acestea sunt sintetizate în fig. M.1.1.5.

19

Fig. M1.1.5 Exemplu. Gradul de participare şi impactul deciziilor logistice. Având în vedere modalităţile de abordare a sistemului logistic, precum şi funcţiile de bază ale acstuia, efectuaţi un studiu de caz privind organizarea unui sistem logistic, in cadrul unei societăţi.

20

Concluzii Terminologia utilizată în literatura străină de specialitate apelează şi la termenul de logistică, iar referitor la sistemele integrate de producţie, la cel de gestiunea fluxurilor materiale. Literatura străină de specialitate care defineşte activitatea de asigurare materială prin termenul de logistică, integrează aprovizionarea materială în activitatea de ansamblu a intreprinderii, sfera de cuprindere fiind mai extinsă. În ceea ce priveşte noţiunea de gestiunea fluxurilor materiale, aceasta se încadrează în termenul general de asigurare materială care defineşte aria completă de cuprindere a întregului proces de formare şi gestiune a bazei materiale şi de echipamente tehnice al intreprinderii. În momentul de faţă, logistica a devenit un instrument de sporire a competitivităţii şi de poziţionare pe piaţă. Pe plan mondial se consideră că, logistica a ajuns una dintre ariile esenţiale ale activităţii organizaţiei. Funcţiile de bază al logisticii sunt cele referitoare la: previzionare; aprovizionare, cumpărare; gestionarea comenzilor; gestionarea stocurilor; gestionarea depozitelor; manipularea produselor; planificarea şi organizarea producţiei; implementarea geografică a uzinelor şi depozitelor; fluxul de informaţii; ambalare; distribuţia şi transportul de mărfuri; servicii către clienţi.

21

Bibliografie https://www.scribd.com/document/100899544/Logistica-Industriala-Curs https://www.scribd.com/doc/51179979/LOGISTICA http://www.qreferat.com/referate/economie/Evolutia-conceptului-logistica627.php https://conspecte.com/Logistica/conceptul-de-logistica.html

22