Epopeea Vlasinilor [PDF]

Zitiervorschau

pag 1-64

08/11/03

15:53

Page 51

Ioana Postelnicu (n`scut` Eugenia Banu, \ntr-o familie cobor~toare din oierii din Poiana Sibiului) este dup` cuno[tin]ele noastre cel mai v~rstnic scriitor rom~n \n via]` – 93 de ani. Deci putem spune c` via]a [i scrisul ei se confund` cu \ntreaga istorie a literaturii rom~ne din secolul dou`zeci, literatur` \n care ocup` un loc distinct [i definitiv consacrat. Cunoscut` \ndeob[te ca autoare de romane [i nuvele ce se \nscriu \n ceea ce critica nume[te, mai mult sau mai pu]in conven]ional dec~t \ntemeiat, proza feminin`, Ioana Postelnicu e apreciat` pentru spiritul analitic \n descenden]a DOAMNEI romanului rom~nesc. Scriitoarea a surprins, pl`cut, pe toat` lumea c~nd, \n 1964, a publicat romanul istoric Plecarea Vla[inilor. Scriind mereu proz` psihologic` inspirat` din lumea citadin`, Ioana Postelnicu a purtat \n suflet icoana M`rginimii Sibiului \n care \[i are r`d`cinile. çn subcon[tientul ei, de-a lungul anilor s-a z`mislit epopeea str`bunilor s`i, scriptural alc`tuit` din Plecarea Vla[inilor (1964) [i çntoarcerea Vla[inilor (1979). Cele dou` volume dezv`luie capacitatea de evocare a unei epoci istorice \n componentele ei esen]iale: structura economic` - social` [i politic`, institu]ii, decor, mentalit`]i. çn arhitectura epic` construit` se \mbin` fericit evenimente [i personaje reale cu fic]iunea. Prezen]a datelor verificabile documentar imprim` fic]iunii verosimilitate [i d` epicului fluiditate.

Cu prima fraz` suntem introdu[i \ntr-un timp [i spa]iu arhaic, \ntr-o lume care mai tr`ie[te la grani]a cu mitul: „Au fost vremuri (s. n.) c~nd pe cing`toarea mun]ilor Carpa]i p`storii umblau \n voie priveghind ciopoarele de oi. çn cojoacele lor mi]oase, st~nd neclinti]i, rezema]i \n b~te, p`reau de departe stane de piatr`, ]esute din l~n` alb`, \ntr-un br~u verde cu care se \ncingea aceast` parte a p`m~ntului“. Urm~nd rota]ia anotimpurilor din \nceputuri, printr-o descriere de ample rezonan]e [i implica]ii, timpul este oprit la sf~r[itul veacului al XVII –lea. Totul este preg`tit p~n` la cele mai m`runte detalii. De acum poate s` \nceap` povestea vla[inilor zis` de un rapsod ce coboar` din neamul lor. Rapsodul deap`n` un epic viguros, riguros organizat [i integrator: „...ritmul epic poart` parc` asperitatea vremurilor descrise, masivitatea peisajului unde se desf`[oar` ac]iunea, \ncr~ncenarea caracterurilor ce se \nfrunt` \ncerc~nd s` zdrobeasc`, elementaritatea mediului social anistoric, supus unei dureroase confrunt`ri cu istoria“. (Ion Negoi]escu, De la romanul de analiz` la romanul pastoral, \n vol. Scriitori moderni, 1966). Se remarc` capacitatea prozatoarei de a crea structuri narative capabile s` ilustreze la modul verosimil datul istoric [i \nt~mpl`ri \n care s` se oglindeasc` tr`s`turile pshihomorale ale personajelor. Conceput` bipolar, structura narativ` se caracterizaz` prin paritate \ntre

observa]ie – descriere [i povestire, \ntre epic [i analitic. De asemenea, scriitoarea are [tiin]a varierii ritmurilor de la episod la episod, de la volum la volum. Nici un moment nu devine monoton. A [tiut s` foloseasc` elementul aventuros, elementul surpriz` f`r` s` afecteze unitatea interioar`, de viziune a evoc`rii. Aceast` permanent` „deplasare“ de interes narativ d` posibilitatea autoarei de reconstitui sub multiple aspecte lumea ob[tii vla[inilor, a cet`]ii Sibiului ori lumea din ¥ara Rom~neasc`. Toate p~raiele [i r~urile curg spre o unic` albie. Subiectul romanului se desf`[oar` pe v~na riguroas` rezultat` din conjugarea a dou` conflicte: unul de natur` istorico-social`, cel`lalt de ordin personal-uman. Acestei scheme conflictuale vechi [i universale i se d` via]` prin umplerea ei cu realit`]i istorice, na]ionale, sociale, umane, de un dramatism ce atinge \n numeroase momente cotele \nalte ale tragicului. Conflictul [i subiectul evoc`rii creaz` imaginea artistic` a lumii noastre originare. Arhaicitatea [i aura de mit ale acestei lumi alimenteaz` dimensiunea epopeic` a romanului. Av~nd acest caracter, romanul con]ine monumentalul, dar nu cel eroic al faptelor „viteje[ti“ individuale ori colective, ci monumentalul legat de vechime, de legile nescrise ale ob[tii. Acest monumental exist` \n c~teva r~nduri epice: „noaptea Vavilonului“, lupta cu iarna dezl`n]uit` [i cu haita de lupi care atac` t~rla vla[inilor din Balta Dun`rii; judecarea [i pedepsirea TRANSILVANIA

pag 1-64

08/11/03

15:53

Page 52

lui Branga de c`tre ob[te; urcarea turmelor la munte, eveniment reluat \n c~teva variante. Epicul este dens [i tensionat, construit din fapte, situa]ii, \nt~mpl`ri care „reproduc“ conflictul. Lirismul viguros al lui Co[buc, Goga ori Cotru[ ca [i cel al doinelor ardelene[ti, ori al celor haiduce[ti a trecut \n epicul monumental al romanului. Caracterul epopeic al romanului nu e str`in de conflictul complex [i multiplu motivat. Construit \n trepte, conflictul are urm`toarele componente: confruntarea dintre greavul Alexe [i Branga, „oaia r`t`cit`“ a ob[tii; conflictul dintre comunitatea pastoral` a vla[inilor [i st`p~nirea str`in` (habsburgic` [i a patriciatului s`sesc din cetatea de pe Cibin). La acestea se adaug` conflictele „mici“; „conflictul erotic al lui Branga, aflat \ntre Istina [i Vu]a; „frecu[urile“ dintre trimi[ii chesaro-cr`ie[ti [i patriciatul s`sesc al Sibiului. çn volumul doi al evoc`rii se aduc complet`ri cu aspecte sociale furnizate de realit`]ile din ¥ara Rom~neasc` din timpul domniei lui Nicolae Mavrogheni. Dincolo de caracterul punctual (local-na]ional) conflictul romanului se \ncadreaz` \ntr-o schem` universal`: conflictul dintre for]ele conservatoare (aici ob[tile pastorale) [i for]ele „revolu]ionare“; sub alt` form`: conflictul dintre na]ional (tradi]ii, con[tin]a de sine) [i str`in (lacom, r`u). çntrebarea se pune: este scriitorul \ntru totul obiectiv [i impersonal \n 52

ilustrarea acestui gen de conflict? çn cazul romanului pe care \l discut`m, autoarea exagereaz` uneori \n sentimentul ei patriotic trebuind s` fac` mici compromisuri ideologiei comuniste a vremii \n care a publicat epopeea. çn unele momente ale nara]iunii (fapte, situa]ii, personaje care ilustreaz` conflictul) maniheismul este absolutizat. Revenind la conflictul evoc`rii istorice a Ioanei Postelnicu, s` re]inem c` axa lui, [i de aici [i cea a epicului, este Alexa-Branga. E firesc ca un roman de o asemenea anvergur` s` fie populat cu o mul]ime de personaje individuale [i colective; denotative [i simbolice; variate etnic, social, caracterial. Ele sunt construite \n spiritul clasicismului pe o dominant` care devine coloana de sus]inere a unui caracter. Acest lucru nici pe departe nu \nseamn` schematism. Structura conflictului [i desf`[urarea nara]iunii aduc \n prim planul romanului dou` personaje de \nalt` realizare artistic`: greavul Alexa [i Branga, dou` caractere tari. Alexa Banu e greavul ob[tii p`store[ti din Vla[ini. La cele ce spune naratorul despre greav pu]ine se mai pot ad`uga ca impresii de lectur`. çn portretul fizic, prin care \[i introduce personajul, citim [i portretul moral: „Greavul s-a ridicat de pe lavi]`. Era un b`rbat de vreo [aizeci de ani, cu spinarea lat` [i pumnii mari c~t m`ciuliile. Pletele mari at~rnau pe spinare, \n [uvi]e lungi unse cu seu. Must`]ile se prelungeau de la col]ul buzelor. Ochii vine]i cum e cerul, erau plini de neguri, c~nd a \nceput s` vorbeasc`. (...) Glasul lui Alexa Banu a r`sunat ca un clopot.“ Alexa e Zeus din Olimpul vla[in. Toate \nsu[irile [i tr`s`turile grevului sunt v`zute la superlativ ca \n orice epopee. Personajul [i dup` dispari]ia lui fizic`, r`m~ne viu \n memoria urma[ilor. Iar

calit`]ile lui sunt transmise acestora. Astfel, Ieronim, fiul cel mare, cu c~t \nainteaz` \n v~rst` [i acumuleaz` experien]a vie]ii, seam`n` tot mai mult fizic [i moral cu tat`l s`u. Destinul geavului se identific` cu destinul ob[tii. çn viziunea scriitoarei, greavul Alexa este un antemerg`tor al lui Horia. Tragerea pe roat` \n Pia]a Mare a cet`]ii Sibiului anticipeaz` pe cea a Cr`i[orului, \n cetatea B`lgradului: „Din satele aflate \mprejurul ora[ului [i de mai departe au fost adu[i iobagi rom~ni, unguri [i secui, s` vad` pedepsirea lui Alexa (...). - Pentru nesupunere, pentru r`zvr`rire, pentru instigare la rebelie [i bejenie, capul satului Vla[ini este tras pe roat`. (...) çndat` c`tanele l-au apucat pe Alexa [i l-au tr~ntit cu fa]a \n jos. I-au prins m~inile [i picioarele \n belciugele prinse \n podin`. C`l`ul [i dou` ajutoare au apucat roata grea, ]~n~nd-o de spi]e. S-au apropiat de cel priponit \n podele. Au r`sucit roata \n aer, potrivind t`i[urile de pe [in` deasupra g~tului celui pedepsit. – Gata! a strigat un glas. Vl`jganii au izbit. Oasele cefei au p~r~it. ßina sa rupt. Trupul s-a zv~rcolit \ntre belciuge ca un [arpe ridic~ndu-se de dou` ori de la p`m~nt. çnc` o izbitur` [i capul s-a desc`p`]~nat, \mpro[c~nd s~nge prin zeci de vine.“ Greavul va trece \n legend`. Portretul greavului e calchiat dup` imaginea lui Horia (vezi romanul lui Rebreanu, Cr`i[orul Horia ), dar s` nu uit`m [i modelul biblic: Moise.

pag 1-64

08/11/03

15:53

Page 53

Dar izb~nda cea mare a scriitoarei r`m~ne Nicolae Branga. F`r` acest personaj contradictoriu \n complexitatea lui, romanul ar fi r`mas o construc]ie anemic`. Branga este un aliaj de Iuda [i Mefisto. E piaza rea a ob[tii. „Oaia r`t`cit`“ a vla[inilor are \n literatura noastr` str`mo[i ilu[tri: are ambi]ia de parvenire a lui P`turic`, demonismul s`m`d`ului, l`comia [i sl`biciunile lui Ghi]`, d~rzenia [i \nc`p`]~narea lui Ion. Branga e voin]a. Tot ceea ce g~nde[te, simte [i face se \nscrie \n sfera hybrisului. Ca \n orice tragedie, drumul lui Branga spre putere e drumul spre finalul tragic. Acest sf~r[it e \nscris \n caracterul s`u. Dup` Aristotel, destinul este caracterul personajului. Afirmam mai devreme c` \n romanul vla[inilor putem vorbi de un conflict \ntre satul arhaic, anistoric [i Istorie. Din aceast` perspectiv`, Branga este nexul acestui conflict: pe de o parte, el apar]ine ob[tii ([i se simte al ei), iar pe de alt` parte, apar]ine istoriei ([i se vrea al ei) devenind unealta prin care istoria lucreaz` asupra ob[tii: „Cu c~t se apropia de ora[, \nviorarea cre[tea. Avea Cetatea asta asupra lui o putere... Toate c~te se aflau cuprinse \n ea \i pl`ceau“. Ca [i \n epopee [i tragedie, nu se poate vorbi de o evolu]ie propriu-zis` a protagonistului, ci de o desf`[urare a caracterului (destinului) s`u. Toate datele lui sunt cuprinse \n nuce \n cele dint~i pagini ale romanului \n

care se contureaz` conflictul s`u cu ob[tea. Un personaj de asemenea calibru nu-[i poate face intrarea \n ]es`tura conflictual-narativ` a romanului dec~t printr-o prezen]` fizic`; scriitoarea \i face un portret fizic pe m`sur`, care \n cele dou` volume va fi dezvoltat prin detalii. Ne afl`m \n casa ob[tii \n care sunt aduna]i la sfat [i judecare: „Ciobanul (Branga) s-a oprit pe opincile mari. Sem`na cu un ursoi. Cre[tetu-i atingea grinzile \nnegrite de fum. Ochii mici, rotunzi ca dou` porumbele [i-au ascu]it privirile. Obrazul ro[u, cu piele \ntins` s-a aprins de o m~nie abia st`p~nit`. A dat roat` cu privirile celor de fa]`. (...) Nicolae Branga [i-a \ncre]it fruntea groas`, rotund`, proptit` sub spr~ncenele grele, negre [i r`sfirate \nspre coada ochilor. Era un b`rbat falnic, cu trup de uria[, cu care ob[tea avea mereu de furc` a[a cum ai cu un arm`sar care nu vrea s` primeasc` hamul. Acum capul mare p`rea scos dintr-un cazan ai c`rui aburi fierbin]i l-au \ncins. Era ro[u [i asudat. P`rul lung, negru, s-a desf`cut pe frunte \ntr-o c`rare str~mb`. Must`]ile groase, negre, groase ca vr`biile \n vremea ouatului, s-au umflat. Sub buzele rotunde zv~cneau de m~nie (...) Branga s-a mi[cat ca [i c~nd un [arpe ar fi scos capul din p`m~ntul podilei [i ar fi v~rat col]ii \nvenina]i \ntr-\nsul. Bitu[a, cuprinz`toare ca un cort, a alunecat de pe umeri. A r`mas \n c`ma[a \ncins` cu [erpar. F`r` cojoc, pieptul \i era mai lat [i \nf`]i[area mai falnic`.“ Destinul unui astfel de om nu poate fi dec~t scurt [i plin de meandre. Din amplul citat se vede clar c` portretul fizic este simultan [i unul psihic. Ioana Postelnicu [i-a \nsu[it creator [i lec]ia lui Liviu Rebreanu. Branga e dumnezeu [i diavol: „Dumnezeu ]ine cu mine, \[i spunea g~ndindu-se la cele \nt~mplate, Dumnezeu sau dracul.“ Lui Vlaicu,

unul din personajele contrapuse lui Branga de c`tre scriitoare, \i spune la un moment dat: „M`, Vlaicule... a zis. Mie mi se pare c~teodat` c` mi s-a deschis, ca \n vis, o poart`. O poart` prin care am fost \mpins s` ies din [irul oamenilor... S` nu m` mul]umesc s` m~n toat` via]a cioporul de oi, (...) eu v`d acum lumea cu al]i ochi. Mai largi, mai cuprinz`tori“. Legea de via]` ne-o dezv`luie chiar Branga \ntr-un g~nd al s`u notat de prozatoare. „«Asta-i via]a... Am lovit, am fost lovit. Dac` nu dai, d` altul \n tine [i te r`pune»“. Romanciera urm`re[te cu r`bdare, temeinic motivat estetic, destinul personajului, acea acumulare suprauman` de ur` [i distrugere \n scopul m`ririi sale. P~n` [i \n ultimul ceas, c~nd este judecat [i pedepsit de ob[te pentru jefuirile, crimele [i tr`d`rile s`v~r[ite, el crede \n puterea [i norocul s`u. Judecarea [i \mplinirea sentin]ei sunt descrise magistral. Prozatoarea are o [tiin]` a ei \n a surprinde „h`b`uceala“ de g~nduri [i sim]iri pe care le tr`ie[te personajul \n momentul jude]ului. Sf~r[itul fizic [i moral este exemplar. S` re]inem c` jude]ul are loc pe MUNTE – unul dintre juzii ob[tii vla[inilor. çn prezentarea jude]ului se vede \n filigran c` scriitoarea este fiic` a vla[inilor. Istina este unul din personajele bine individualizate ale romanului. Prin feminitatea ei, este un simbol al vie]ii. Prin destinul ei dramatic, istina ilustreaz` universala tem` a luptei TRANSILVANIA

pag 1-64

08/11/03

15:53

Page 54

dintre iubire [i datorie, dintre pasiune [i ra]iune. Prin simbolica zbatere \ntre via]` [i moarte, Istina rena[te [i se va elibera de vraja demonic` pe care Branga o exercita asupra ei, [i va descoperi c` datoria de fiic` a vla[inilor e mai presus de toate. Ea trece printr-un proces de con[tiin]` la cap`tul c`ruia \n]elege [i c` tr`darea \n iubire trebuie pedepsit` prin renun]area lucid`, din proprie ini]iativ` la cel care i-a terfelit dragostea. çn final, \[i rec~[tig` personalitatea confiscat` de cel pe care l-a iubit. Supliciul la care a fost supus` \n Cetate, al`turi de preoteasa Paraschiva [i de Sori]a, prin tr`darea [i la[itatea lui Branga, este piatra de hotar \n destinul ei. Istina r`m~ne \n calendarul vla[inilor o muceni]`, al`turi de Paraschiva, Sori]a, Stana, Chiva, Maria. La polul opus se afl` Vu]a, femeia lui Branga. Dac` Branga e m`re] \n negativitatea sa, \n schimb, so]ia lui e odioas` [i ridicol` \n visurile ei de m`rire. Frumuse]ea [i m~ndria ei feminine sunt egoiste. Vanitoas`, Vu]a – nume ur~t, totu[i – e mereu \mpotriva femeilor vla[ine. Voluntarismul, energia, autoritatea pe care [i le arog` nu au nici un efect \n fa]a vla[inilor, dimpotriv` o descalific`, ea fiind mereu marginalizat` \n colectivitatea satului. Acest personaj a fost creat cel pu]in din dou` motive deopotriv` estetice [i morale. Mai \nt~i scriitoarea avea nevoie [i de un factor „exterior“ care s` alimenteze voin]a lui Branga. Vu]a e f`cut` din acela[i aluat cu el, dar f`r` anvergura acestuia. çn al doilea r~nd, prin rela]ia Istina – Vu]a, prozatoarea trimite spre o semnfica]ie mai mult dec~t mitic`. Istina este Afrodita uranian`, iar Vu]a, Afrodita Pantenian`. Sf~r[itul dramatic, al`turi de b`rbatul ei, \i este pedeapsa meritat`. Dac` am citi [i judeca romanul av~nd ca protagonist pe Ieronim, 54

feciorul cel mare al lui Alexa, atunci am putea afirma c` evocarea istoric` este [i un bildungsroman. Cre[terea [i des`v~r[irea personalit`]ii lui Ieronim se \ncheie odat` cu „\ntoarcerea“ vla[inilor la vatr`. Dup` terminarea slujbei biserice[ti, ceremonialul [i solemnitatea liturghiei r`m~n asupra ob[tii, prezente \n biseric`, care \nveste[te pe Ieronim \n datoria de greav al ei. Ieronim „st` neclintit \ntre b`rba]ii satului, cu c`ma[a umflat` pe [olduri, cu pieptul lat cuprins \n pieptarul de l~n` pe care Marina l-a scos din lada cu lucruri r`mase de la socrul ei“. (s.n.) çnainte de a mul]umi oamenilor pentru cinstea [i \ncrederea acordate „Alexa cel nou“ \[i face leg`m~nt \n sinea sa: „Cinstea pe care i-o da satul \l cutremura. Poate era prea t~n`r pentru asemenea \ncredere, dar dac` b`tr~nii satului socotesc c` el e potrivit s` stea straj` la Scaunul Vla[ini, va sta. Sim]ea cum se umfl` de putere. Cum parc` dintr-o s`m~n]` ascuns` \n el [i ne[tiut` o \ncreng`tur` de porniri pe care nu le cuno[tea. S` ia el locul lui taic`-s`u...? S` poarte pe drumurile drepte pa[ii [i via]a oamenilor, sco]~nd din calea ob[tii pericolele? O va face... Avea datoria s` o fac`. Trebuia s` apuce c~rma luntrii \n care se aflau cu to]ii [i s-o ]in` zdrav`n pe \nvolbur`rile ce vor veni... c`ci vor veni... Asta o [tia“. Dup` ce [i-a \ndeplinit rostul de r`boj al faptelor lui Branga, T`nase, sluga oierului lacom de m`riri, are parte de o moarte mioritic`. Personaj simbolic prin piciorul beteag pe care \l

t~r~ie dup` el [i prin b~lb~ial`, T`nase are puteri magice cu care salveaz` de la \nec turma de la D`ieni. Analiz~nd personajele nu trebuie trecut` cu vederea rela]ia pe care o stabile[te scriitoarea \n prelungirea concep]iei folclorice, \ntre numele personajului [i calitatea lui uman`. Sinceritatea [i sensul numelui se ml`diaz` perfect pe caracterul personajului. Prozatoarea [i-a botezat personajele cu nume rom~ne[ti frecvente \n M`rginimea Sibiului. Aceste nume au o rezonan]` arhaic`, induc~nd ideea de vechime [i permanen]`: Raveica, Mariana, Stana, Anica, Savetu]a, Istina, Paraschiva, Sorita, Rahila, Alexa, Ieronim, Manit, Mih`il`, Pr`hi]an, Ilarie. Numai rostirea lor creeaz` poemul! çn registrul ironic, d~nd t~rcoale caricaturii, sunt creionate personaje str`ine [i du[mane satului Vla[ini. Ele apar]in patriciatului s`sesc, lumii fanariote din ¥ara Rom~neasc`. S` amintim c~teva dintre ele: oberlentnantul Karek, feldveberul Ianek, c`pitanul Petauer (naratorul nu scap` prilejul de a le dezv`lui actul odios de renegare a neamului [i limbii), Ta]os – ispravnicul de Gala]i, zapciul Ia]o, sluga lui Ta]os. Din r~ndul „negativilor“ personaje de prim rang, implica]i \n ac]iunea romanului sunt Helmuth Grommer, burgmagistrul cet`]ii Sibiului [i paterul Istvan. Poate c` nu \nt~mpl`tor prima apar]ie a primarului Sibiului este \n calitate de post`var-negustor [i de magistru al familiei. Este surprins \ntr-o activitate domestic` care \i dezv`luie zg~rcenia [i orgoliul. Ordinea [i chibzuiala specific s`se[ti, Helmuth Grommer le-a transformat \ntr-o aprig` zg~rcenie pe care o a[eaz` la temelia ambi]iei sale de m`rire, printre altele, vrea s`-[i construiasc` un palat mai m`re] dec~t cel al baronului Brukenthal, m`re]ie care s` suplineasc` din numele s`u lipsa celor trei litere – von : „...\n

pag 1-64

08/11/03

15:53

Page 55

diminea]a aceea, Helmuth Grommer s-a sculat mai devreme. Era o zi sorocit` socotelilor (...) a cerut cartea de socoteli a casei. Dumneaie, so]ia burgmagistrului, pe nume Cristine, sa gr`bit s`-i \nf`]i[eze protocolul cu scoar]e ro[ii (...) Burgmagistrul era un om harnic. Patul nu-l ]inea prea mult \n a[ternut, duc~ndu-[i la cap`t treburile ziua, c`ci seara cerea cheltuielile de lumin`“. Portretul schi]at va fi \n \ntregime ironic doar pe coordonata moral` a \mg~mf`rii [i a orgoliului specifice patriciatului sas. Vanitatea \i e secondat`, obligatoriu, de o anume diploma]ie construit` din mici la[it`]i, compromisuri [i calcule meschine. Naratorul mereu \[i umile[te personajul: \n toate situa]iile este cu un pas \n urma celorlal]i, iar dup` ce cheltuie[te nu o avere, ci dou` este nevoit s` renun]e la ridicarea palatului. De asemenea, \n final este nevoit s` accepte c`s`toria fiicei sale Vogelsang, fosta calf` ajuns` p~n` la urm` post`var [i consilier al Cet`]ii. çn primele pagini ale romanului autoarea face trimiteri iornice la adresa papei. Pater Istvan, trimisul Vienei [i al Romei \n cetatea Sibiului e o copie caricatural` a Sf~ntului P`rinte. Prozatoarea f`c~ndu-i portretul re]ine am`nuntul fizionomic [i gestul semnificativ care exprim` calitatea uman` a personajului. Propozitul catolic „Era un b`rbat voinic, cu capul rotund ca un pepene, cu bucile obrajilor ro[ii, cu buzele groase [i r`sfr~nte, scoas eparc` de sub degetele unui zugrav de chipuri sfinte din ]ara italieneasc`. Ochii mici de viezure fugeau \ncoace [i \ncolo, pe sub pleoapele l`sate pe jum`tate asupra privirii, ca obloanele unei ferestre dincolo de care stau lap~nd`. Un br~u de m`tase lucioas` \ncingea p~ntecu v~rtos. De sub fusta larg` se vedeau ghete lucioase, aduse de bun` seam` de la Viena. Pe piept at~rna o cruce mare c~t o palm` r`schirat`, purt~nd pe ea trupul r`stignit al

Domnului Iisus. Cu toate c` sfin]ia sa propov`duia lep`darea de cele lume[ti, nimic din \nf`]i[area lui nu dovedea osternirea \ntru acesta. Mai cur~nd, chipul lui zugr`vea binefacerile [i pl`cerile lumii p`c`toase prin \nfruptarea [i \ndestularea cu bucate [i b`uturi alese, singurele care dau pielii albea]a [i rumeneala de floare, precum [i odihna pl`cut` \n trup. Pentru asemenea daruri se cuvenea s` dea mul]umire Celui de Sus“. çntr-un contrast puternic, inten]ionat g~ndit, e realizat portretul preotului ortodox al Vla[inilor, prezen]a activ` \n via]a ob[tii. çn asemenea portrete naratorul obiectiv [i impersonal a fos, \n parte, pervertit de ideologia comunist`. Except~nd cuplul Alexa – Branga, personajele evoc`rii sunt create [i grupate pe dicotomia vla[in/ str`in. R`d`cina literar` a acestei tehnici este de c`utat \n basm (binele/ r`ul), dar \n cazul acesta, mai ales, \n bala da popular` gen Toma Alimo[. çn leg`tur` cu tehnica portretiz`rii s` mai ar`t`m c` fiec`rei tr`s`turi fizionomice \i corespunde \n plan psihicomoral o tr`s`tur` temperamental`, caracterial` sau o stare sufleteasc`, iar \n plan epic, fiec`rei tr`s`turi psihomorale \i corespunde un gest, o fapt`, o situa]ie. çn felul acesta evit` schematismul [i, pe c~t posibil, cerin]ele ideologice ale epocii sale. Personajele nu sunt portretizate doar fizionomic. Nu pu]ine sunt paginile de analiz` psihologic`.

Urm~nd fr`m~nt`rile, tensiunile interioare ale personajului, scriitoarea nu practic` subtilit`]ile analitice care ar fi fost neavenite \ntr-un roman de evocare a unei lumi arhaice. Nucleul conflictual a epopeii vla[iniulor e conturat din primele pagini prin punerea fa]` \n fa]` a dou` portrete, cel al lui Alexa, greavul vla[inilor, [i cel al lui Branga, oier de frunte \n ob[tea vla[inilor. Sunt dou` for]e egale [i dou` caractere tari. çn folclor se practic` antropomorfizarea naturii. çn evocarea sa istoric` prozatoarea procedeaz` invers. Cele dou` personaje amintite mai sus (nu e singurul caz) sunt \ntrup`ri ale Muntelui. Desf`[urarea epic` are c~teva structuri spa]iale antinomice: satul Vla[ini/ cetatea Sibiului; oaza t~rlei de la D`ieni/ „satele“ din ¥ara Rom~neasc`; p`durea cu haiduci/ „mi[elia“ Bucure[tilor ori a locurilor \n care jefuiesc oamenii lui Ta]os. Descriind cetatea Sibiului sau Bucure[tii, t~rgurile [i iarmaroacele, scriitoarea realizeaz` adev`rate stampe. Pe urmele lui Ion Ghica [i Nicolae Filimon, scriitoarea red` via]` lumii balcanice din Bucure[tii de la final de sec. al XVIII-lea. çn spa]iul epic al evoc`rii se impune, prin semnifica]ie, configura]ie [i realizare artistic`, natura - \n spe]` MUNTELE. Natura e v`zut` \n componentele ei viziuale [i auditive; e urm`rit` \n ritmurile ei eterne de rota]ie a anotimpurilor ]i \n alternan]a zi – noapte. çn multe din momentele c~nd ac]iunea e plasat` \n satul Vla[ini apar scenele de mas`, ob[tea ca personaj colectiv. çn aceste scene e mereu prezent simbolul muntelui, fie prin imaginea lui total`, fie prin imagini par]iale (piatra, st~nca, p`durea, r~pa, poiana, p`[unea). Exist` \n roman un lirism riguros al naturii [i al vie]ii specific epopeii. TRANSILVANIA

pag 1-64

08/11/03

15:53

Page 56

çn cele dou` romane sunt inserate c~teva „pove[ti“de iubire, fiecare ilustr~nd un anumit cod erotic bine motivat [i integrat unui mental, social [i chiar etnic. Ca reu[it` s` mai consemn`m adecvarea dintre cuplul erotic [i decor. Nu e vorba numai de o simpl` abilitate ori me[te[ug artistic, ci de ceva mai profund ce ]ine de ideologia ad~nc` a romanului. Cuplul erotic Ieronim – Mariana, cu problemele sale, este de ne\nchipuit \n afara comunit`]ii arhaice, cum este cea a Vla[inilor, dragostea dintre Ilarie [i Solomia nu se poate consuma dec~t sus la Munte; iar c`s`toria fiicei primarului Sibiului cu Vogelsang nu se poate \ncheia dec~t \ntr-un burg cum este cel de pe Cibin; de asemenea, rela]ia B`la[a – Aron nu poate avea ca „decor“ dec~t realitatea istoric` din ¥ara Rom~neasc`. çntr-un roman istoric de larg` cuprindere cum este cel al Ioanei Postelnicu nu puteau lipsi tablourile de gen: t~rgurile, iarmaroacele, „[edin]ele“ consilierilor cet`]ii, balul, cum este cel de la palatul baronului Brukenthal, [i manifest`rile care implic` ritualuri arhaice [i tradi]ionale cu implicarea sacrului: urcatul turmelor la munte, \nmorm~nt`rile, botezurile, s`rb`toatrea Nedeii, preg`tirea [i desf`[urarea pr~nzului la st~n`. çn asemenea pagini sunt elemente etnografice [i crea]ii folclorice (bocete, doine de toate genurile). Din mul]imea momentelor epice [i a scenelor de care aminteam mai 56

sus, dou` sunt memorabile sub toate aspectele: \ntocmirea jalbei vla[inilor din Delta Dun`rii c`tre vod` Mavrogheni [i jude]ul lui Branga. Cu riscul de a ne repeta, ne permitem s` suger`m celor care nu accept` caracterul epopeic al dipticului Ioanei Postelnicu c~teva piste pentru actul lor analitic de respingere a convingerii noastre: 1. un complex conflictual care implic` \n primul r~nd comunitatea, [i \n spatele c`ruia descoper` de fapt confruntarea de civiliza]ii, de mentalit`]i; 2. densitatea epic`, prin bog`]ia [i varietatea \nt~mpl`rilor ordonate pe o ax` principal` dat` tocmai de conflict; 3. mul]imea [i varietatea personajelor [i prezen]a personajului colectiv; 4. prezentarea vie]ii de zi cu zi a comunit`]ii (a familiei) – social`, spiritual`; 5. prezen]a unui cadru natural m`re], monumental, care e c~nd fast, c~nd nefast [i \nc`rcarea prezen]ei [i manifest`rii naturii cu \n]elesuri; 6. prezen]a situa]iileor [i a faptelor eroice, extraordinare; 7. f~lf~irea aripii tragice a destinului; 8. \ncheierea apoteotic`. Epopeea Vla[inilor se \ncheie optimist, cu \ncrederea \n puterea vie]ii [i a neamului. Ieronim va fi greavul ob[tii; Mariana va na[te \n sat prunc nou care v aputea spune peste ani „eu aici m-am n`scut ca bunul meu“; b`tr~nul Mih`il` moare cu ochii deschi[i de parc` ar privi \n viitor. Dup` dou`zeci de ani, \n 1999, Ioana Postelnicu public` romanul

Urma[ii vla[inilor ce se vrea o continuare a celor dou` pe care tocmai le-am analizat, dorind s` fac` din ele o trilogie. Acest al treilea roman are la baz` o idee generoas` pentru un scriitor: impactul unei eredit`]i morale cu un anumit timp istoric. Cei doi protagoni[ti ai c`r]ii, Trifan [i Susana sunt urma[ii [i continuatorii str`mo[ilor: al lui Branga [i respectiv al lui Alexa. Trama romanului e plasat` \n primii ani ai regimului comunist, perioada proletcultist`, \n plan literar-artistic. Autoarea procedeaz` la o re\ntoarecere la „prima ei iubire“: proza psihologic`. Dar vrea [i ca noul roman s` fie parte solidar` cu Plecarea vla[inilor [i çntoarcerea vla[inilor. Raportat` la aceste dou` romane, noua carte este o ratare. Romanul e destul de schematic \n toate compartimentele; evolu]ia „conflictului“ [i „tribula]iile“ personajelor sunt previzibile. Cartea r`m~ne un document sufletesc [i de epoc`. Dincolo de micile compromisuri f`cute ideologiei comuniste [i de unele exalt`ri patriotice, de altfel sincere, Plecarea vla[inilor [i çntoarcerea vla[inilor r`m~n realiz`rile supreme ale scriitoarei, r`m~n «ceaslovul» Ioana Postelnicu – cobor~toare din stirpea greavului Alexa.

Ionel POPA