Elementele Contraventiei [PDF]

Zitiervorschau

Elementele contravenţiei Dr. Ana Mocanu-Suciu Elementele constitutive ale contravenţiei sunt următoarele: - subiectul contravenţiei; - latura subiectivă a contravenţiei; - obiectul contravenţiei; - latura obiectivă a contravenţiei. Pentru a exista o fapta ilicită de natură contravenţională se impune ca toate aceste elemente să fie regăsite în cazul concret ce urmează fi analizat pentru a se stabili dacă a fost săvârşită sau nu o contravenţie. Obiectul contravenţiei este reprezentat de valorile sociale apărate de normele de drept. Este de făcut precizarea importantă cu privire la natura juridică a normelor juridică încălcate: acestea au o natură juridică administrativă, de drept public, indiferent de existenţa sau nu şi a altor norme juridice, de altă natură, cărora li se aduce atingere prin încălcarea normelor administrative. De exemplu, prin alungarea unei persoane din imobilul în care locuieşte, deci din locuinţă, indiferent de existenţa sau nu a unui titlu locativ, se săvârşeşte o contravenţie, chiar dacă prin fapta respectivă se aduce atingere şi dreptului la locuinţă şi domiciliu, sau chiar se încalcă, în cazul minorilor, prezumţia absolută potrivit căreia domiciliul minorului este la părinţii săi. Obiectul contravenţiei poate prezenta un pericol social generic, ce constă în atingerea valorile sociale apărate de normele contravenţionale; acesta este prevăzut de lege. Astfel, normele contravenţionale se adoptă în scopul apărării valorilor sociale din domenii variate, care se constituie în tot atâtea valori sociale. De exemplu, OG 195/2002 privind codul rutier reglementează circulaţia pe drumurile publice, având ca obiect generic securitatea pe drumurile publice şi prevenirea producerii accidentelor. Fiecare contravenţie poate avea un obiect juridic concret; acesta constă în valoarea socială ocrotită prin norma contravenţională care se analizează sau care urmează să fie aplicată. Ca obiect juridic concret, în această materie, putem analiza contravenţia ce are ca obiect juridic asigurarea vizibilităţii în intersecţii (obiectul juridic concret) şi care sancţionează parcarea autovehiculelor la o distanţă mai mică decât cea legală. În cazul unelor contravenţii poate exista şi un obiect material al contravenţiei, dar care nu trebuie confundat cu obiectul juridic. De exemplu, în cazul contravenţiilor care au ca obiect juridic generic apărarea mediului înconjurător, iar ca obiect juridic concret relaţiile sociale cu privire la depozitarea resturilor din construcţii, obiectul material al contravenţiei constă în resturile care nu sunt depozitate corespunzător şi apoi transportate în locurile special amenajate. Latura obiectivă a contravenţiei, un alt element al contravenţiei care este indispensabil în cazul aplicării unei sancţiuni contravenţionale, constă în acţiunile sau inacţiunile care sunt descrise în conţinutul normei contravenţionale a căror săvârşire impune aplicarea unei sancţiuni contravenţională dacă sunt îndeplinite şi celelalte condiţii ale răspunderii contravenţionale. La rândul său, latura obiectivă este formată din acţiunea sau inacţiunea săvârşită, rezultatul produs şi legătura de cauzalitate între acţiune sau inacţiune şi rezultatul periculos produs. 1

În funcţie de conduita prescrisă, normele juridice se împart în norme onerative, care obligă la adoptarea unei conduite active, şi norme prohibitive, care interzice adoptarea unei conduite. În cazul normelor contravenţionale de cele mai multe ori întâlnim norme care nu cuprind toate elementele normei juridice în mod expres (ipoteză, dispoziţie şi sancţiune) ci, de cele mai multe ori, dispoziţia este subânţeleasă prin aceea că este prevăzută conduita care este sancţionată. Astfel, legea obligă persoanele care intenţionează să realizeze o construcţie să obţină autorizaţie de construcţie. Legea prevede ca sancţiune începerea construcţiei fără a avea această autorizaţie. Ca urmare, deşi norma juridică se referă la o conduită pasivă, având în vedere că aceasta este sancţionată, ea are un caracter onerativ, în sensul că obligă la o conduită activă. În cazul normelor prohibitive, norma contravenţională se referă la conduita activă, care este sancţionată; ca urmare, este obligatorie conduita pasivă, de abţinere. De exemplu, dacă o persoană se află în faţa culorii roşii a semaforului care i se adresează (pieton sau şofer) are obligaţia să se oprească, să nu treacă. Este sancţionată conduita activă, de trecere ignorând culoarea roşie a semaforului. Este important de precizat că se impune a se face distincţie între acţiune sau inacţiune ca element constitutiv al contravenţiei, legată de caracterul onerativ sau prohibitiv al normei contravenţionale, cu modalitatea concretă de săvârşire, care poate fi acţiune sau inacţiune. Este vorba despre acele situaţii în care normele prohibitive sunt încălcate prin inacţiuni, iar normele onerative prin acţiune. De exemplu, contravenţia de alungare a unei persoane din locuinţa unde îşi are domiciliul este realizată, în general, prin conduită activă. Dar la fel de bine se realizează prin inacţiune, adică prin refuzul de a accepta acea persoană în locuinţă, nepermiterea accesului. În cazul normelor onerative acestea pot fi încălcate şi prin acţiune. De exemplu, obligaţia furnizorilor de servicii de a presta activităţile respective în anumitei parametrii prevăzuţi de lege, însă aceste servicii sunt prestate în alte condiţii, precum telefonia, internetul, alimentaţie publică, etc. Pe de altă parte, mai putem distinge, în funcţie de numărul de acţiuni sau inacţiuni care constituie latura obiectivă a contravenţiei, între: • contravenţii care se realizează (se consumă) instantaneu, prin săvârşirea unei singure acţiuni sau inacţiuni ilicite (majoritatea contravenţiilor), de exemplu, traversarea străzii prin loc nepermis; • contravenţii pentru realizarea cărora este necesar să fie săvârşite mai multe acţiuni sau inacţiuni pentru a se realiza conţinutul contravenţiei, aşa-numitele contravenţii de obicei. Acestei clasificări trebuie să îi acordăm o atenţie specială întrucât nu este vorba de tentativă sau concurs de contravenţii ci, în cazul contravenţiilor de obicei, fapta nu este contravenţie dacă nu este repetată acţiunea sau inacţiunea ilicită. Sub aspectul întinderii în timp a acţiunii sau inacţiunii ilicite distingem între următoarele momente: • contravenţii instantanee, realizate printr-o acţiune instantanee iar rezultatul periculos se produce instantaneu, fără întindere în timp; • contravenţii continue în cadrul cărora acţiunea sau inacţiunea ilicită se întinde în timp pe o anumită durată – conducerea unui autoturism pe drumurile publice fără a avea asigurare pentru răspundere civilă; • Contravenţii epuizate – epuizarea marchează momentul în care acţiunea sau inacţiunea ilicită din contravenţiile continue este întreruptă, moment în care este vorba despre contravenţie – fapt epuizat. 2

Această distincţie este foarte importantă întrucât se impune a se face deosebire între contravenţia continuă, care este o singură contravenţie, şi concursul de contravenţii, care reprezintă mai multe contravenţii, aplicându-se regimul juridic al concursului de contravenţii, în sensul aplicării unei singure sancţiuni în cazul contravenţiei continue şi a unei sancţiuni pentru fiecare contravenţie în cazul concursului de contravenţii. Aşa cum am arătat mai sus, ceea ce conduce la incriminarea, lato sensu, unor fapte juridice şi considerarea acestora, în general, ca ilicite, şi, în concret, contravenţii, este pericolul social al faptei săvârşite şi care constituie rezultatul acţiunii sau inacţiunii. În materia contravenţiilor, ca şi în materia infracţiunilor, distingem între faptele de pericol şi faptele cu rezultat material. În cazul faptelor de pericol nu se produc rezultate materiale, adică schimbări în lumea materială, cu semnificaţie contravenţională. De exemplu, tulburarea liniştii publice, chiar dacă poate fi produsă prin utilizarea unor obiecte, nu acestea sunt rezultatul contravenţiei, aceasta rămânând o contravenţie de pericol. În schimb, există o serie de contravenţii în care elementul material, schimbarea în lumea înconjurătoare este esenţială, în caz contrar nu există contravenţie. De exemplu, producerea unui accident de circulaţie are ca rezultat material avarierea unui autoturism sau alt vehicul, persoanelor, etc. În schimb, plimbarea unui câine considerat periculos în public, reprezintă o contravenţie indiferent că agresează o persoană şi produce acesteia o vătămare sau nu. Această distincţie este una dintre cele mai importante în domeniul normelor juridice sancţionatoare întrucât determină obiectul probaţiunii şi argumentării juridice: dacă în cazul faptelor ilicite, contravenţiilor de pericol legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită şi rezultat este prezumată, adică presupusă ab initio, fără a mai fi necesară dovedirea acesteia, în cazul contravenţiilor cu rezultat material,pe lângă celelalte elemente ale laturii obiective (acţiunea sau inacţiunea ilicită, rezultatul periculos), se impune a se dovedi, în mod cert şi distinct, legătura de cauzalitate. În ceea ce priveşte legătura de cauzalitate, aceasta vizează o succesiune logică între două împrejurări între care se poate stabili o legătură de la cauză la efect. Este important de menţionat că întotdeauna cauza precede efectul. Această legătură poate fi simplă sau complexă. În cazul legăturii de cauzalitate simple relaţia există doar între cele două împrejurări, respectiv cauza şi efectul, neexistând nicio altă împrejurare care să influenţeze producerea rezultatului. În cazul legăturii de cauzalitate complexe, pe lângă evenimentul, acţiunea iniţială, intervin şi alte împrejurări care pot grăbi, încetini, minimaliza, extinde rezultatul periculos şi care pot înrâuri chiar cuantumul sancţiunii întrucât împrejurările săvârşirii faptei constituie unul dintre criteriile de individualizare a sancţiunii aplicate. Faţă de multitudinea teoriilor cu privire la legătura de cauzalitate complexă ce le mai importante sunt teoria echivalenţei condiţiilor (sine qua non) şi teoria cauzei adecvate. a) conform teoriei echivalenţei condiţiilor (sine qua non) - potrivit acesteia, toate condiţiile care sunt necesare pentru producerea unui rezultat periculos sunt considerate ca având rol de cauză. b) Teoria cauzei adecvate precizează că realizarea rezultatului periculos este atribuită acelui fapt care, potrivit unei persoane cu o experienţă normală de viaţă poate duce la producerea rezultatului.

3

Aşa cum am arătat, stabilirea rezultatului de cauzalitate este foarte importantă în cazul contravenţiilor cu rezultat material întrucât, în cazul în care lipseşte legătura de cauzalitate nu există contravenţie. Subiectul răspunderii contravenţionale Subiectul răspunderii contravenţionale este persoana, fizică sau juridică, ce săvârşeşte contravenţia şi căreia i se aplică o sancţiune contravenţională. În ceea ce priveşte persoana fizică, este de făcut precizarea că aceasta răspunde contravenţional de la vârsta de 14 ani. Aşadar, având în vedere caracterul strict personal al răspunderii contravenţionale, sancţiunea este aplicată persoanei fizice contraveniente chiar dacă acesta este minor. Cu privire la regimul sancţionator este de făcut precizarea că în cazul minorilor sancţiunea amenzii se dispune între limitele legale reduse la jumătate iar în cazul minorului cu vârsta până la 16 ani acesta nu poate fi aplicată la sancţiunea muncii în folosul comunităţii. Această din urmă restrângere specială a paletei sancţionatorii aplicabile minorului până la vârsta de 16 ani îşi are raţiunea în faptul că există o prezumţie legală potrivit căreia până la 16 ani minorul nu are dezvoltarea fizică pentru a face faţă unei munci continue, iar pe de altă parte, dacă nu poate încheia un contract de muncă până la această vârstă, nu poate nici să fie obligat la prestarea unei munci. Se are în vedere şi faptul că până la această vârstă minorul urmează cursurile învăţământului obligatoriu. Important de remarcat este faptul că pentru faptele ilicite care formează latura obiectivă a contravenţiilor, săvârşite de un minor până la 14 ani, nu se va aplica nicio sancţiune de natură contravenţională întrucât intervine o cauză care înlătură caracterul contravenţional al faptei; ca urmare, fapta nu este contravenţie. În această materie părinţii sau tutorii nu răspund din punct de vedere contravenţional pentru faptele săvârşite de copiii lor minori pentru care sunt ţinuţi să răspundă, ci, eventual, pentru propria lor faptă, de a nu supraveghea şi educa minorul şi a crea astfel posibilitatea acestuia să încalce legea. În ceea ce priveşte persoana juridică, este de remarcat că aceasta trebuie să aibă personalitate juridică, adică, printre altele, şi patrimoniu propriu. În cazul în care este sancţionată contravenţional o entitate fără personalitate juridică, sancţiunea va rămâne fără nici un efect întrucât, de exemplu, nu va putea fi executată. Este cunoscut faptul că elementele constitutive ale persoanei juridice sunt patrimoniul, structura organizatorică şi scopul licit. Pentru a cunoaşte dacă entitatea în activitatea căreia s-a constatat că s-a săvârşit o contravenţie are sau nu personalitate juridică, este necesar a se obţine informaţiile necesare solicitând certificatul de înregistrare în Registrul Comerţului, pentru societăţile comerciale, iar pentru asociaţii şi fundaţii, certificatul de înregistrare în Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor de pe lângă judecătoria unde a fost înfiinţată. În lipsa patrimoniului, sancţiunea nu poate fi aplicată întrucât acea entitate nu este subiect de drept. Este important de reţinut că există o diferenţă importantă între persoanele juridice şi persoanele fizice membre în organele de conducere ale persoanei juridice sau angajaţii acestora. În cazul organelor de conducere, actele şi faptele acestora, exercitate în calitate de reprezentanţi ai persoanei juridice, sunt actele şi faptele persoanei juridice însăşi.

4

Nu şi reciproca este valabilă, în sensul că pot exista sancţiuni contravenţionale distincte aplicabile doar persoanei juridice, doar persoanei reprezentante sau care avea sarcina îndeplinirii unei anumite operaţiuni sau atât pentru o categorie cât şi pentru cealaltă. Aceasta întrucât persoana juridică este un alt subiect de drept decât persoanele care fac parte din organele sale de conducere, patrimoniul lor nu se confundă, iar, de cele mai multe ori, o operaţiune care poate constitui o contravenţie este, de cele mai multe ori, în sarcina unei anumite persoane. În ceea ce priveşte regimul sancţionator, există o diferenţiere între acestea, aspect la care ne vom referi când vom trata problematica sancţiunilor contravenţionale. Latura subiectivă a contravenţiei Latura subiectivă a contravenţiei constă în atitudinea psihică pe care o are o persoană cu privire la fapta sa şi cu privire la rezultatul pe care aceasta îl produce. Din acest punct de vedere se remarcă faptul că printre actele normative în vigoare în România există doar în codul penal definiţia formelor vinovăţiei, şi anume intenţia şi culpa. Având în vedere formele vinovăţiei, se impune a face precizarea că vinovăţia ca element al contravenţiei are o figură aparte de vinovăţie ca trăsătură a contravenţiei. Astfel, dacă în cazul vinovăţiei ca trăsătură a contravenţiei este vorba de existenţa celor doi factori, intelectiv şi volitiv, care, cumulat, formează vinovăţia în sensul de imputabilitate a faptei ilicite, în cazul vinovăţiei ca element al contravenţiei vizează existenţa vinovăţiei în forma prevăzută de lege. Astfel, în cele mai multe situaţii, forma vinovăţiei cu care este săvârşită contravenţia nu are importanţa pe care o are în dreptul penal. Totuşi, atunci când legea face precizarea că este contravenţie doar fapta săvârşită doar cu intenţie sau cu un anumit scop, atunci fapta care, deşi imputabilă, a fost săvârşită din culpă nu constituie contravenţie.

5