Dorinta [PDF]

Zitiervorschau

ANALIZA TEXTULUI LIRIC Dorinţa, de Mihai Eminescu Elemente de analiză I. INTRODUCERE Date succcinte despre autor : perioada literară,domeniu literar reprezentativ, curent literar etc.

Date succinte despre text : scrierii/publicării, volumul din care face parte etc.

data

Specia literară în care se încadrează textul Surse de inspiraţie; idei filozofice; teorii care stau la baza textului; variante II. CUPRINS Tema textului

Motive (specifice unor curente literare sau stilului individual); laitmotive

Comentarea titlului : formă (analitic/sintetic, structură morfologică/sintactică) și

Răspunsuri •Mihai Eminescu (născut Mihail Eminovici, 15 ianuarie 1850 – 15 iunie 1889 ) a fost un poet, prozator și jurnalist român,socotit de cititorii români și de critica literară postumă drept cea mai importantă voce poetică din literatura română. •Mihai Eminescu s-a înscris în romantismul european prin tema iubirii şi a naturii, care este predominantă în lirica sa. •Poezia Dorinţa, de Mihai Eminescu, a fost publicată la 1 septembrie 1876 în revista „Convorbiri literare”, face parte din tema iubirii şi a naturii, fiind o adevărată „ars poetica”pentru lirica erotică eminesciană. • Poezia „Dorinţa aparţine genului liric şi este o idilă clasică, o poezie de dragoste şi de natură. •Prima variantă a acestei poezii a fost concepută sub formaunei scrisori de dragoste, pe care poetul o adresa iubitei,stilul epistolar fiind un procedeu artistic foarte des întâlnit în creaţiile lirice ale epocii. •Dorinţa este o idilă romantică, ce exprimă intensitatea visului de dragoste ideală, pe care poetul aspiră să o atingă, posibila sa fericire, dacă această perfecţiune a cuplului s-ar împlini. •Fiecare strofă fixează o secvență dintr-o idilă cu ceremonial stereotip, alcătuit din același lanț de fapte erotice: chemarea în codru ( motivul codrului ), o imagine a așteptării ( motivul aștepătii ), jocul gesturilor de tandrețe, somul și visul ( motivul somnului și motivul visului ) ce sunt în acord cu mișcarea naturii prin caderea florilor de tei (motivul florilor de tei). Elementul cheie al poeziei este reprezentat de cuvântul „ singuri ” ce poate fi un motiv al singurătății, reluat prin forma diminutivală „ singurei ”, apoi prin forma de feminin „ singuratece ” care surprind o trăsătură esențială a poeziilor eminesciene: dorința de singurătate. •Titlul este exprimat prin substantivul comun „dorinţa” format cu sufixul „-inţa”de la substantivul „dor”, cuvânt cu o mare încărcătură afectivă. Titlul Dorinţa argumentează romantismul şi sugerează imaginea iubirii posibile, dar neîmplinite. Dragostea este 1

semnificații, relevanță prin raportare la mesajul textului Tip de l Tip de lirism/Prezenţa eului liric:  eul liric obiectiv  eul liric subiectiv eul liric ludic, parodic Structură: o Părți, secvențe poetice o Incipit, final

proiectată într-un plan imaginar, exprimând aspiraţia poetului pentru un sentiment ideal, dorinţa profundă a acestuia de a atinge perfecţiunea trăirii acestui sentiment profund. •În poezia Dorinţa, eul liric imaginează o idilă ce se manifestă în cadru rustic, o poveste de dragoste ideală ce are loc în mijlocul naturii, o fericire ce ar fi posibilă prin intermediul visului, proiectată într-un viitor neprecizat, sub forma lirismului subiectiv, propriu artei poetice. •Poezia Dorinţa este alcătuită din şase catrene, dispuse în trei secvenţe lirice, care sunt delimitate prin alternanţa planurilor temporale prezent-viitor, precum şi prin succesiunea tablourilor de natură ce alternează cu scenele erotice. •Prima secvenţă corespunde primei strofe, a doua secvenţă este alcătuită din strofele II, III, IV, iar cele două strofe dinfinalul poeziei compun ultima secvenţă. • Prima secvenţă poetică. Strofa întâi exprimă o chemare a iubitei, în mijlocul naturii. Verbul la imperativ „Vino”,careconstituie şi incipitul poeziei, sugerează nerăbdarea şi dorinţa puternică a poetului pentru împlinirea sentimentului de dragoste. Iubita este chemată într-un cadru natural rustic, compus din motive romantice specific eminesciene, codrul şi izvorul: „Vino-n codru la izvorul”. •În această secvenţă poetică natura este umanizată şi participă emoţional la trăirea sentimentului de iubire. Posibilul cuplu de îndrăgostiţi este izolat de restul lumii de către elemente ale naturii ocrotitoare, sugerând un loc tainic al iubirii, al visării, în care să se manifeste dragostea, redat prin metafora: „prispa cea de brazde / Crengi plecate o ascund”. Dorinţa de intimitate a îndrăgostiţilor este accentuată şi în continuarea poeziei, în versul din a treia strofă, stare sugerată de repetiţia „Vom fi singuri-singurei”. •A doua secvenţă poetică. Următoarea secvenţă poetică (strofele II, III, IV) ilustrează posibila întâlnire şi gesturile tandre, ca un joc al iubirii. Verbele la conjunctiv - „să alergi”,să-mi-cazi”, „să-ţi desprind”, „să-l ridic” - sau la indicativ viitor - „şede-vei”, „vom fi”, „or să-ţi cadă” sunt în antiteză cutimpul prezent din prima strofă. Ele devin aici un timp al dorinţei, al posibilei împliniri a iubirii. Gesturile îndrăgostitului compun un adevărat ritual erotic şi sunt încărcate de tandreţe mângâietoare, de gingăşie: „Şi în braţele-mi întinse / Să alergi, pe piept să-mi cazi, / Să-ţi desprind din creştet vălul, / Să-l ridic de pe obraz. // Pe genunchii mei şede-vei”. •În lirica eminesciană, teiul este simbolul iubirii, iar motivul literar al florilor de tei, prin imaginea olfactivă,amplifică intensitatea sentimentului de dragoste profundă, unică. Eminescu alcătuieşte un scurt portret al iubitei, prin epitetecromatice „fruntea albă” şi „părul galben”, iar jocul dragostei sugerează posibila fericire printr-un epitet specific eminescian, „dulce”, alăturat sărutului: „Lăsând pradă gurii mele / Ale tale 2

Tehnici de compoziţie a textului poetic: o Recurenţa o Simetria o Opoziţia Modalităţi de realizare a discursului poetic Limbajul operei lirice: o Planul fonetic: sonoritate, armonie, eufonie, muzicalitate; tropi specifici: aliterație asonanță, repetiție, onomatopee o Planul lexical: • Inventar lexical; câmpul lexical dominant ; termeni ce denumesc sentimente, trăiri / simțuri, cuvinte-cheie. • Semnificaţia cuvintelor: •Semnificaţie concretă •Semnificaţie simbolică, abstractă o Planul morfo-sintactic:

buze dulci...”. Iubita este tandră, şăgalnică, ispititoare, iar cei doi îndrăgostiţi se contopesc şi se integreazătotal ritmurilor naturii. •A treia secvenţă poetică. Ultima secvenţă lirică este alcătuitădin ultimele două strofe şi continuă descrierea dorinţei puternice a poetului pentru împlinirea iubirii ideale, care ar putea fi un vis de fericire deplină: „Vom visa un vis ferice”. Natura este personificată, umanizată, deoarece participă la trăirea sentimentului de dragoste, creând un fundal muzicalce amplifică şi înalţă iubirea: „îngâna-ne-vor c-un cânt / Singuratice izvoare, / Blânda batere de vânt”. •Cuplul de îndrăgostiţi este, aşadar, într-o totală armonie cu natura personificată, sugerând prelungirea beatitudinii (fericire deplină) iubirii dincolo de realitate, de viaţă, spre eternitate, prin motivul visului: „Adormind de armonia / Codrului bătut de gânduri / Flori de tei deasupra noastră / Or să cadă rânduri-rânduri”.Personificat, codrul participă afectiv, ca un prieten apropiatal poetului, la trăirea sentimentului de dragoste: „Codrului bătut de gânduri”. În ultimele două versuri, florile de tei specifice eroticii eminesciene dau eternizare sentimentuluide dragoste, pe care îl proiectează într-un viitor optimist, sugerat de timpul verbului, în formă populară: „Flori de tei deasupra noastră / Or să cadă rânduri-rânduri”. Elementul de recurenta al poeziei este motivul ”florilor de tei” Simetria celor trei secvenţe lirice, care sunt delimitate prin alternanţa planurilor temporale prezent-viitor, precum şi prin succesiunea tablourilor de natură ce alternează cu scenele erotice Ca structura, discursul liric este un monolog liric adresat cu organizare liniara pe strofe, fiind osuccesiune de 5 tablouri. Registrul stilistic este popular, prin formele la viitor ale verbelor „or să-ţi cadă”, „şede-vei”, care amplasează povestea de dragoste într-un cadru rustic. Verbele aflate la conjunctiv ilustrează, în principal, concepţia lui Mihai Eminescu despre iubirea ideală, pe care n-o împlineşte, dar o doreşte cu patimă: „să alergi”, „să-mi cazi”, „să ridic”, „să desprind”, „s-o culci”. Verbele la prezent sugerează permanentizarea atitudinii prin care natura umanizată protejează perechea de îndrăgostiţi.Verbele la viitor sugerează optimismul eului liric privind posibila împlinire a iubirii absolute, într-un cândva nedefinit,ca un vis de fericire ce urmează să se împlinească într-unviitor neprecizat: „vom visa”, „îngâna-ne-vor”, „or să cadă”. Sintagmele alcătuite din repetiţii au rolul de a intensifica sentimentul de dragoste ce s-ar putea împlini numai în mijlocul naturii ocrotitoare: „singuri-singurei”, „rânduri3

•Organizarea limbajului în propoziţii şi fraze: •Propoziţii lungi / scurte •Propoziţii cu structură simplă / complexă •Topică standard / atipică •Construcţii morfo-sintactice predominante: •Verbale. Justificarea utilizării unor moduri și timpuri verbale •Substantivale/adjectivale  Contribuţia de sens a unor construcţii gramaticale;  Paralelismul gramatical – mijloc de construire a semnificaţiei; o Rolul punctuației o Planul imaginilor artistice: vizuale, auditive, alfactive, tactile gustative, statice. o Planul stilistic - figuri de stil/tropi: epitet, comparație, metaforă, personificare, hiperbolă o Caracteristicile limbajului poetic: ambiguitate, expresivitate, sugestie

rânduri”, lăsând loc speranţei meditative. Metafora „Iar în păr înfiorate / Or să-ţi cadă flori de tei” sugerează emoţia puternică a celor doi îndrăgostiţi, la care participă afectiv florile „înfiorate”. Personificările prezente în poezie au rolul de a preciza participarea naturii la trăirea sentimentului de iubire, fiind în deplină armonie cu cei doi îndrăgostiţi: „îngâna-ne-vor c-uncânt / Singuratice izvoare / Blânda batere de vânt”, „...armonia/ Codrului bătut de gânduri”. Epitetele din poezie compun imaginea iubitei, care are „frunteaalbă”, „părul galbăn” şi „buze dulci”, ilustrând concis dar sugestiv un portret fascinant, plin de gingăşie şi delicateţe al fetei.

Prozodie: o Organizarea în pagină o Rimă o Ritm o Măsură III. ÎNCHEIERE Susținerea unei opinii despre modul în care tema şi viziunea despre lume a scriitorului se reflectă în textul poetic studiat

• Rima este construită printr-o singură pereche în fiecare strofă, diminuează tonalitatea poeziei populare. • Ritmul trohaic •Versurile au măsura doinei populare, de 7-8 silabe.

Mihai Eminescu sintetizează în poezia Dorinţa concepţia sa despre iubire, care poate fi o poveste de dragoste ideală posibilă, manifestată numai în mijlocul naturii participative şi ocrotitoare. Poezia Dorinţa este un mic poem pastoral, o poveste de iubire posibilă doar prin intermediul visului de fericire deplină, de aceea poezia este o idilă. 4

5