Divortul [PDF]

Zitiervorschau

UNIVERSITATEA ”LUCIAN BLAGA” DIN SIBIU

FACULTATEA DE DREPT PROGRAM DE STUDII: ADMINISTRAȚIE PUBLICĂ – ID

REFERAT EXAMEN DISCIPLINA Instrumente de armonizare în relațiile private internaționale

CADRU DIDACTIC COORDONATOR: Prof. dr. Jugastru Calina

STUDENT: Rugină Angelica Maria ANUL DE STUDIU:III CENTRUL Miercurea Ciuc

2019

1

Divorțul în dreptul internațional privat Noţiuni introductive Raporturile de familie rezultă din căsătorie, din rudenia firească şi din adopţie. De asemenea, aceste raporturi prezintă aspecte personale nepatrimoniale şi aspecte patrimoniale. De regulă, statutul persoanei fizice este guvernat de legea naţională (lex patriae), însă aceste statut poate fi guvernat şi de alte legi dacă există dispoziţii speciale în acest sens. Având în vedere numeroasele definiţii existente în doctrina juridică referitoare la căsătorie, în bază articolelor 271 C.Civ şi următoarele, putem privi căsătoria ca fiind acea uniune liber consimţită între un bărbat şi o femeie, încheiată potrivit dispoziţiilor legale, cu scopul de a întemeia o familie şi reglementata de normele imperative ale legii. Mai mult decât atât, căsătoria oglindeşte particularităţile politice, sociale şi religioase ale fiecărui stat în parte. Rezultă astfel o mare diversitate a legislaţiilor care, alăturată intensificării circulaţiei contemporane, face din aceasta un teren propice multiplicării conflictelor de legi. Totuşi căsătoria şi relaţiile personale între soţi sunt definite în moduri foarte asemănătoare de către sistemele juridice elaborate de comunităţi umane, care au aderat, cândva, la una dintre marile religii ale lumii. Riscul apariţiei, între aceste sisteme de drept, a unor conflicte de calificări în materia căsătoriei şi a relaţiilor dintre soţi este foarte redus. Influenţa factorului religios în materia instituţiilor legate de familie este considerabilă, întotdeauna specialiştii atrăgând atenţia asupra impregnării sporite a acestui domeniu juridic cu obiceiurile, credinţele şi valorile sociale locale. Un argument în susţinerea influenţei religiei asupra instituţiilor ce urmează a fi analizate, îl constituie faptul că până în secolulal XVI-lea, întreaga materie a căsătoriei era în Europa şi în America de competenţa exclusivă a Bisericii, fiind supusă unei singure legi, dreptul canonic, un adevărat drept uniform1. Se consideră căsătoria ca fiind internațională atunci când în componența acesteia există un element de extraneitate, fie acesta naționalitatea părților, locul de încheiere a căsătoriei sau agentul constatator.

1

Dariescu C., Relaţii personale dintre soţi în dreptul internaţional privat, Ed. C.H.Beck, Bucureşti, 2009, p. 9.

2

Desfacerea şi încetarea căsătoriei Normele conflictuale privind desfacerea căsătoriei sunt cuprinse în art. 2597-2602 din noul Cod Civil. Conform ultimului articol, legea care cârmuieşte divorţul se aplică şi separaţiei de corp 2. Divorţul Căsătoria poate fi desfăcută prin divorț numai în timpul vieții soților. Divorțul poate interveni pe cale judiciară, pe cale administrativă sau prin procedură notarială. Determinarea legii aplicabile în materia divorţului este una de natură subiectivă, soţii având posibilitatea sa aleagă varianta optimă. Libertatea părţilor este însă admisă numai în anumite limite. De comun acord, soţii pot alege una dintre legile enumerate de art. 2597 Cod civil. Astfel, divorţul va fi supus legii reşedinţei obişnuite comune, legii ultimei reşedinţe obişnuite comune, legii statului al cărui cetăţean este unul din soţi sau pe teritoriul căruia soţii au locuit cel putin 3 ani ori legii române 3. Aceste legi nu sunt organizate în cascadă, desemnarea uneia dintre ele nu este condiţionată de imposibilitatea desemnării legii precedente 4. Legea spaniolă trimite, înainte de toate, la o reglementare privitoare la competența instanței, respectiv Regulamentul (CE) 2201/2003 sau Regulamentul Bruxelles II bis (în continuare RB-II bis), capitolul II, secțiunile 1 și 3, art. 3 – 7 și 16 - 20. Astfel, dacă pârâtul este cetățean sau domiciliat într-una dintre țările membre regulamentului5, va fi competentă instanța naționalității comune soților ori domiciliul comun al acestora, în cazul Marii Britanii și Irlandei, ori pe teritoriul căreia se află , conform art. 3.a:  domiciliul comun al soților;  ultima reședință obișnuită a soțilro, dacă unul dintre aceștia încă mai locuiește acolo;  reședința obișnuită a pârâtului;  în cazul divorțului de comun acord, reședința obișnuită a unuia dintre soți;

Dariescu C., Fundamentele dreptului internaţional privat , Universul Juridic, Bucureşti 2012, p. 98. Noul Cod civil – Comentariu pe articole, Editura C.H.Beck, Bucureşti, 2012, p. 2576 4 Cosmin Dariescu, op.cit. p. 99. 5 Art. 6 RB II bis 2 3

3

 reședința obișnuită a reclamantului, dacă a locuit acolo de cel puțin un an înainte de a depune cererea de divorț;  reședința obișnuită a reclamantului, în cazul în care acesta este cetățean al unui stat membru și a locuit acolo cel puțin 6 luni înainte de a depune cererea; Legea aplicabilă, în sfârșit, de către aceste autorități investite, are 2 tipuri de izvoare. În primul rând, este cel instituțional, comunitar, Regulamentul Consiliului (UE) 1259/2010, sau Regulamenul Roma III, apoi este cel național, autonom, respectiv art. 107 Ccs. Care, începând cu 21.06.2012 a fost înlocuit de prevederile RR III. Conform reglementării naționale, divorțului și separației de corp li se va aplica, în cascadă, fie legea națională comună soților la momentul depunerii cererii, fie legea domiciliului comun, fie legea ultimei reședințe comune, dacă unul dintre soți încă locuiește acolo. În orice caz, se va aplica legea spaniolă dacă unul dintre soți este spaniol sau are domiciliul în Spania, doar dacă nu este aplicabilă niciuna dintre legile menționate anterior, dacă cererea este înaintată de ambii soți sau de unul, cu consimțământul celuilalt, ori dacă legile menționate nu recunosc divorțul sau o fac de o manieră discriminatorie sau contrară ordinii publice6. Legea aplicabilă divorţului se prevede de către soţi printr-o convenţie. Potrivit art. 2599 Cod civil, condiţiile de formă ale convenţiei de alegere care trebuiesc îndeplinite de soţi privesc forma scrisă, semnătura parţilor şi data certă. Convenţia de alegere a legii aplicabile se poate încheia sau modifica cel târziu pana la data sesizării autorităţii competente să pronunţe divorţul. Alin.(2) al art. 2598 dispune că instanța judecătorească poate să ia act de acordul soților cel mai târziu până la primul termen de judecată la care părțile au fost legal citate. Spre deosebire de divorţul administrativ, divorţul pe cale judecătorească le conferă soţilor beneficiul unui răstimp suplimentar în care se pot decide asupra legii aplicabile. Art. 2600 Cod civil stabileşte legea atunci când soţii nu au desemnat expres o astfel de reglementare. Astfel, divorţul va fi cârmuit de : a) legea statului pe teritoriul căruia soţii îşi au reşedinşa obişnuită la data introducerii cererii de divorţ

Acest articol a fost modificat prin Legea organică 11/2003, pentru instituirea unor măsuri concrete în materie de siguranță, violență domestică și integrare socială a cetățenilor străini, publicată în M.Of. (Buletinul oficial al Spaniei, nr. 234, din 30.09.2003. 6

4

b) în lipsa reşedinşei obişnuite situate pe teritoriul aceluiaşi stat, legea statului pe teritoriul căruia soţii şi-au avut ultima reşedinţă obişnuită, dacă cel puţin unul dintre soţi mai are reşedinţa obişnuită pe teritoriul acelui stat la data introducerii cererii de divorţ c) în lipsa reședinței obișnuite comune a unui dintre soți pe teritoriul statului unde soții au avut ultima reședință obișnuită comună, legea cetățeniei comune a soților la data introducerii cererii de divorț d) în lipsa cetățeniei comune a soților, legea ultimei cetățenii comune a soților, dacă cel puțin unul dintre ei are această cetățenie la data introducerii cererii de divorț; e) legea română, în toate celelalte cazuri. Spre deosebire de art. 2597 Cod civil, legaturile din art. 2600 sunt organizate în cascadă (scara lui Kegel)7. Dacă nu pot folosi o legătură, abia atunci vor trece la următoarea. Dacă legea străină astfel determinată nu îngăduie divorţul sau il permite în condiţii deosebit de restrictive, se va aplica legea română in cazul în care unul dintre soţi este cetăţean român la data sau îşi are reşedinţa obişnuită în România la data cererii de divorţ. În situația în care un soț cetățean român divorțează în altă țară, instanța străină va trebui să respecte normele conflictuale din dreptul internațional privat român. Dacă soluția pronunțată diferă de cea la care s-ar fi ajuns potrivit legii române, art.1082 alin.(2) din Codul de procedură civilă dispune că hotărârea de divorț străină nu poate fi recunoscută în țara noastră. Domeniul de aplicare a legii divorțului cuprinde mai multe aspecte. Ele se referă la următoarele: persoanele care pot cere desfacerea căsătoriei prin divorț; motivele divorț; efectele divorțului cu privire la relațiile dintre soți, efectele divorţului cu privire la relaţiile patrimoniale, precum și la relațiile dintre părinți și copii 8. Posibilitatea recunoaşterii desfacerii căsătoriei prin denunţare unilaterală nu există in ţara noastră. Astfel, actul întocmit în străinătate prin care se constată voinţa unilaterală a barbatului de a divorţa, fără ca legea aplicabilă să recunoască femeii un drept egal nu poate fi recunoscut în România decât dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:

7

Cosmin Dariescu, op.cit. p 100 Ciucă A., Statut personal şi naţionalitate în dreptul internaţional privat, Editura Fundaţiei Axis, Iaşi, 2005, p. 54. 8

5

a) actul a fost întocmit cu respectarea tuturor condițiilor de fond și de formă prevăzute de legea străină aplicabilă; b) femeia a acceptat în mod liber și neechivoc această modalitate de desfacere a căsătoriei; c) nu există niciun alt motiv de refuz al recunoașterii pe teritoriul României a hotărârii prin care s-a încuviințat desfacerea căsătoriei în această modalitate. În cazul în care femeia a acceptat o asemenea desfacere a căsătoriei, invocarea ordinii publice nu se justifică, întrucât are semnificația unui divorț prin acordul soților. Separaţia de corp Instituția separației de corp este un succedaneu al divorțului9. Prin separaţia de corp, soţii sunt despărţişi în fapt, cu toate că ei continuă să fie căsătoriţi in drept. Conform art. 2602 Cod civil, legea care cârmuieşte divorţul se aplică în mod corespunzător şi separaţiei de corp. Aăsadar, deşi conform art. 373 Cod civil, căsătoria se desface numai prin divorţ, dreptul internaţional privat român recunoaşte şi separaţia de corp pronunţată în străinătate pentru străini. Ea reprezintă încetarea obligaţiei soţilor de a convieţui, deşi căsătoria lor continuă să existe. Această instituţie a fost multă vreme remediul găsit de dreptul popoarelor catolice pentru dificultăţile insurmontabile pe care traiul în comun le ridica în multe căsătorii10. Dreptul soților de a cere separația de corp este reglementat de legea aplicabilă divorțului. Tot acestei legi sunt supuse și efectele separației de corp. În schimb problemele de procedură privind separația de corp sunt guvernate de legea forului. Spre deosebire de dreptul românesc, atât legea elvețiana , cât și legea franceză recunosc această instituție, fiind supusă acelorași reguli ca și divortul11, cu câteva excepții precum: separația nu desface căsătoria, dar pune capăt obligației de coabitare; în caz de deces, soțul supraviețuitor își conservă drepturile; separația de corp antrenează întotdeauna separația bunurilor: lasă să subziste obligația de ajutor; la cererea unuia dintre soți, separația de corp este convertită de plin drept în hotărâre de divorț, dac această a durat 3 ani.

9

Macovei I., op. cit., p. 235. Dariescu C., op.cit., p 98. 11 Ungureanu O., Jugastru C., Circa A., Manual de drept internaţional privat., Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2007, p. 225. 10

6

Nulitatea căsătoriei Dispoziţiile art. 2588 alin. (1) din Codul civil dispun că legea care reglementează cerinţele legale pentru încheierea căsătoriei se aplică nulităţii căsătoriei şi efectelor acestei nulităţi. Asfel, nulitatea căsătoriei încheiată cu încălcarea condiţiilor de fond se declară potrivit legii naţionale a fiecăruia dintre viitorii soţi la momentul celebrării căsătoriei. Nulitatea căsătoriei încheiată cu încălcarea condiţiilor de formă se pronunţă conform statului pe teritoriul căruia s-a celebrat sau legii agentului diplomatic ori funcţionarului consular in faţa căruia a fost oficiată. În situaţia în care căsătoria s-a îmcheiat în străinătate, art. 2588 alin. (2) Cod civil, prevede că nulitatea acesteia pentru încălcarea condiţiilor de formă poate fi admisă în România numai dacă sancţiunea nulităţii este prevăzută şi de legea română. Aşadar, hotărârea judecătorească străină de constatare a nulităţii poate fi recunoscută în ţara noastră sub condiţia dublei reglementări12. Competenţa jurisdicţională şi procedura de judecată sunt guvernate de legea forului. Condiţiile şi efectele căsătoriei putative sunt reglementate de legea nulităţii. Aceasta nu se răsfrânge şi asupra copiilor, care îşi păstrează situaţia de copii din căsătorie. Cooperarea extinsă în materia legii aplicabile desfacerii căsătoriei 13 Potrivit art. 2557 alin. (3) Cod civil, normele conflictuale ale acestuia se aplică doar dacă tratatele internaţionale la care România este parte sau dreptul Uniunii Europene nu conţin alte reglementări. Regulamentul Consiliului (EU) nr. 1259/2010 din 20 decembrie 2010, conţinând norme conflictuale uniforme obligatorii pentru căsniciile alcătuite din cetăţeni ai statelor membre ale Uniunii Europene care participă la această cooperare extinsă, implementează cooperarea extinsă în materia legii aplicabile divorţului şi separaţiei legale. Statele membre care participă sunt : Austria, Belgia, Bulgaria, Franţa, Germania, Grecia, Italia, Letonia, Luxemburg, Malta, Portugalia, România, Slovenia, Spania şi Ungaria. Având in vedere situaţia actuală, reiese că România va aplica mai multe seturi de norme conflictuale în materia desfacerii căsătoriei: cele din Regulamenutul Consiliului (EU), în căsniciile dintre cetăţeni ai statelor participante la cooperarea extinsă, normele conflictuale uniforme în materia divorţului din tratatele de asistenţă juridică în materie civilă încheiate de

12 13

Macovei I., op cit, p. 236. Dariescu C., op.cit., p. 98.

7

România cu alte state membre ale UE dar care nu participă la cooperarea extinsă (ex. Polonia) şi norme conflictuale din Codul civil în căsătoriile alcătuite de cetăţeni ai statelor membre ale UE ce nu participă la cooperarea extinsă şi care nu au încheiat tratate de asistenţă juridică în materie civilă cu România care sa conţină norme conflictuale uniforme în materia desfacerii căsătoriei. Regulamentul prevede că soţii au puterea de a alege prin convenţie legea aplicabilă divorţului sau separaţiei de corp din mai multe variante propuse de regulament. În lipsa unei astfel de convenţii, regulamentul desemnează legea aplicabilă printr-o serie de puncte de legatură în cascadă14. Art. 5 al rgulamentului precizează faptul că soţii pot desemna legea aplicabilă : legea statului reşedinţei obişnuite al soţilor la momentul încheierii convenţiei sau legea statului ultimei reşedinţe obişnuite a soţilor, atât timp cât unul dintre ei mai locuieşte acolo la momentul încheierii convenţiei, sau legea statului de cetăţenie a unui dintre soţi la momentul încheierii convenţiei sau, în sfârşit, legea forului. Convenţia trebuie să fie formulată în scris, datată şi semnată de ambii soţi. Poate fi încheiată sau modificată cel târziu până în momentul sesizării autorităţii competente să pronunţe divorţul sau separaţia de corp. Şi în cazul normelor conflictuale din acest regulament se exclude retrimiterea şi de asemenea, invocându-se ordinea publică se poate înlătura aplicarea legii străine. Astfel, apare o diferenţă intre Regulament şi Codul civil legată de retrimitere : regulamentul o respinge, iar Codul civil o admite, ceea ce poate duce la aplicarea unor legi diferite desfacerii căsătoriei, în funcţie de normele conflictuale aplicabile în speţă.

14

Ibidem.

8

Bibliografie 

Dariescu C., Relaţii personale dintre soţi în dreptul internaţional privat, Ed. C. H. Beck, Bucureşti, 2009.



Macovei I., Drept internațional privat, Ed. C. H. Beck, București, 2011.



Baciu A., Drept internaţional privat, Ed. Princeps Edit, Iaşi, 2005.



Ciucă A., Statut personal şi naţionalitate în dreptul internaţional privat, Ed. Fundaţiei Axis, Iaşi, 2005.



Baias F., Chelaru E., Constantinovici R., Macovei I., Noul Cod civil. Comentariu pe articole, Ed. C. H. Beck, Bucureşti, 2012.



Dariescu

C.,

Fundamentele dreptului internaţional privat , Ed. Universul Juridic,

Bucureşti, 2012. 

Ungureanu O., Jugastru C., Circa A., Manual de drept internaţional privat., Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2007.



Codul civil spaniol.



Regulamentul Registrului civil spaniol.



Curs de dreptul casatoriei si familiei in dreptul international privat si comparat, Ricardo Ruedas Valvidia, 2011.

9