Dincolo de Zid [PDF]

Zitiervorschau

Nos Confunden YouTube Channel: https://www.youtube.com/c/NosConfunden/ Instagram: https://www.instagram.com/nosconfunden/ Personal Instagram: https://www.instagram.com/eddienosconfunden/ Facebook: https://www.facebook.com/NosConfund3n/ Telegram: https://t.me/nosconfunden

Navigatorul care a trecut de Zidurile de Gheață: Lumile de Dincolo de Antarctica Titlul original: The Navigator who crossed the Ice Walls: Worlds Beyond the Antarctica

Autor:

Nos Confunden Claudio Nocelli

Traducerea și adaptarea în limba română Silviu Ardeleanu – Piatra Neamț 5 aprilie 2022

Copyright ©. All rights reserved. Forbidden copying or distribution without the prior written permission of the author. Copyright © Nos Confunden © 2022

1

2

Find this TERRA-INFINITA Map (15,000 px High Quality) here: https://my-store-b4306e.creator-spring.com/listing/terra-infinitaenglish-digital

3

TERRA-INFINITA 178 WORLDS UNDER THE GREAT DOME

4

Capitolul I – Spre Antarctica Numele meu este William Morris, iar povestea pe care urmează să o citiți, probabil că va schimba felul actual de a vedea lumea. Știu că majoritatea oamenilor o va găsi de neînchipuit și credeți-mă, chiar și pentru mine, după ce am trăit această aventură, după ce am văzut-o cu ochii mei și cu toate simțurile, a fost incredibilă și pentru mine, dar dovezile sunt irefutabile pentru cei care vor să le vadă iar amintirile de neșters. Astfel de dovezi vor fi prezentate iar știința își va schimba și ea perspectiva, o altă cale se va deschide în mintea omului pentru totdeauna. În ceea ce privește viața mea personală, am fost membru al Marinei Continentale, așa cum se numea forța navală americană în Războiul de Independență, eram căsătorit cu Lucy și ne gândeam să ne mărim familia, dar războiul a amânat orice plan, așa cum face de obicei, cu acea durere pe care probabil o simți tăind rădăcina acelui copac strălucitor care dă viață grădinii, acea durere imensă care face să te îndepărtezi de cei dragi și să te duci chiar în iad. Într-o noapte liniștită de după capitularea de la Saratoga, navigam prin nordul Oceanului Atlantic, ocolind insulele în drum spre portul Charleston. Luna plină era singura lumină care ne lumina drumul și, în timpul acelei nopți, mii de povești și anecdote au luat naștere între băieți, la un pic de whisky, pentru a calma neliniștile unui război crud. Chiar și atunci se vorbea despre călătoriile lui James Cook și despre obsesia sa de a traversa "Cercul Antarctic", deși nu era clar cine se afla în spatele finanțării sale sau de ce această obsesie, cum nu prea eram în temă cu subiectul, discuția nu mă captivase suficient și nu am acordat prea multă atenție, însă băieții au continuat cu poveștile. Căpitanul Butler, foarte respectat în grup, s-a alăturat poveștilor despre navigație comentând că “este posibil să existe un pasaj undeva la Cercul Polar și că acest pasaj ar putea fi conexiunea către alte lumi”, a spus el cu seriozitate, fără nicio clipă de ezitare. Atenția mea s-a îndreptat spre el, iar noi, cei cinci sau șase din acea cabină, am rămas fără cuvinte ascultândui povestea. Ne așteptam să spună că era o glumă, dar nu s-a întâmplat așa ceva, nu ne venea să credem că un căpitan spunea cu seriozitate că ar putea exista pământuri în spatele Cercului Polar Antarctic. Butler a comentat că știa din surse de încredere de la cel mai înalt nivel că se fac cercetări și se finanțează călătorii pentru a pătrunde în climatul aspru și prin barierele de la latitudinile sudice pentru a găsi posibile tărâmuri și poate civilizație dincolo de continentul antarctic și că se grăbeau să îndeplinească aceste misiuni, deoarece mulți navigatori civili încercau dădeau târcoale zonei și nu vedeau cu ochi buni venirea altcuiva. Această poveste era și mai lungă și cu multe detalii. El a mai comentat că a observat cu ochii lui o hartă care indica coordonatele pe care s-ar putea deschide un astfel de pasaj și deși a fost uimit de această poveste și cred că și ceilalți însă oboseala și stresul generate de un conflict de război nu puteau fi irosite. Era momentul perfect de fericire care generează o breșă de liniște pentru a putea dormi câteva ore. Timpul a trecut și după faimosul război multe dintre navele folosite de Marina Continentală au fost închiriate, distruse, capturate sau vândute. Cum la acea vreme eram o persoană cu o situație financiară bună, mai ales după un război pe care l-am putea numi "triumfător" (dacă după un război se poate numi așa), am făcut o ofertă pentru una dintre ele și am reușit să o păstrez, deși colegii mei m-au luat mereu în derâdere din această cauză, după cum spuneau ei, era ridicol de ridicată pentru o navă atât de veche. Ideea călătoriei de explorare în sud, după povestea lui Butler, mi-a generat și mai mult interes pentru a face o ofertă și a păstra nava, deși avea nevoie de reparații (deci de niște bani în plus), nu m-am simțit vinovat, 5

deoarece am simțit-o ca pe o investiție. Cu toate că nu știam pericolul real al unei astfel de călătorii, trebuia să mă dotez cu un echipament de navigație excelent. Deși Lucy nu era încântată de acest plan, aveam de gând să plec din Charleston până la sfârșitul lunii noiembrie și să mă îndrept, cu câteva opriri pe drum, direct spre continentul Antarctic. În răstimpul frământărilor de a-mi forma o echipă, am vorbit cu foști colegi, unii dintre ei găsind cele mai ridicole scuze, și nu-i condamn nici pe ei, astfel că ideea unei astfel de călătorii nu era chiar încurajatoare. Doi dintre cei, care se aflau acolo în aceeași seară în care Butler și-a spus povestea, au vrut să se alăture imediat ce leam spus despre plan. Dar partea cea mai dificilă a fost să-l conving pe Butler, care avea cunoștințe în domeniul navigației bazate pe experiența și conducerea sa și care știa și coordonatele unde trebuia să mergem. După ce mi-am făcut curaj timp de câteva săptămâni, l-am contactat pe căpitan pentru a-i spune despre proiectul meu și a-l adăuga la grup. A fost dificil să îl conving pe căpitan de un astfel de plan și, deși în vocea lui am observat un oarecare entuziasm, mi-a refuzat oferta și așa a rămas o vreme. În mod neașteptat, în dimineața zilei de 11 octombrie, a apărut la mine acasă împreună cu un alt însoțitor, pe nume "Fint". El avea hărți pe care eu nu le văzusem niciodată și era plin de documente pe care foarte puțini ochi le citiseră. Mi-a spus că acceptă oferta, dar că este dispus să înțeleagă că nu poate fi decât o călătorie dus. Atunci am înțeles că această călătorie trebuie abordată în mod profesionist. Aventura urma să înceapă.

6

Capitolul II – Custozii (Gardienii) După o astfel de afirmație din partea căpitanului, am pus la punct detaliile și am convenit asupra datei de plecare. Va fi 14 noiembrie. Partenerul său misterios Fint, așa cum s-a prezentat, se va alătura și el echipei iar nava mea va fi gata chiar cu o lună înainte. Au fost zile de multă neliniște și somn puțin, multe lecturi și întâlniri cu echipa despre călătoria pe care o plănuiam, am fabulat despre cele mai incredibile aventuri, dar realitatea urma să depășească orice posibilă ficțiune sau imaginație. Pe 12 noiembrie, cu doar două zile înainte de plecare, Fint (partenerul lui Butler) a apărut la ușa mea împreună cu un alt bărbat care părea și mai misterios decât el, amândoi îmbrăcați în negru și cu un accent ciudat, mi-a spus că este ceva urgent și i-am poftit să intre în casa mea. Fint avea o servietă pe care a deschis-o deasupra unei mese imediat ce a intrat; înăuntru erau multe documente și dintre ele a scos un fel de manuscris vechi din care a început să citească o parte: - "Apoi, la cerere, subscriu în importanță majoră, aici prin porunca Lorzilor noștri, ca ușile cunoașterii să fie închise pentru cei care au refuzat să facă parte din drumul nostru glorios și libertățile acordate!". Textul a mai continuat câteva rânduri, iar la sfârșit a fost recitat așa-numitul "Poem Regius". Imediat ce și-a terminat lectura, am spus că mi se părea a fi un fel de ritual de inițiere, moment în care Fint a comentat: - Exact camarade, tocmai cei care nu au trecut această inițiere, sunt marginalizații, mai bine zis, noi suntem marginalizații. - Fint, am cerut eu, te rog să îmi explici puțin, nu înțeleg nimic, ce înseamnă acest text și ce legătură are cu călătoria noastră? - Uite ce e, a zis Fint, am să-ți explic puțin situația: acest manuscris aparține "Custozilor" cum le spunem noi, sau cum își spun ei înșiși "Zeii Soarelui" și au aflat de călătoria ta prin Butler. Sferele înalte sunt la curent iar asta nu-i bucură deloc. Acest manuscris arată faptul că nu vor lăsa pe nimeni să părăsească aceste meleaguri la porunca Lorzilor. Situația nici că putea fi mai rea, la o aventură care era deja destul de riscantă din cauza vremii aspre și a tot ceea ce ni se putea întâmpla din cauza evenimentelor naturale, acum se adăugau acești dușmani necunoscuți. - Cine sunt acești "Custozi"? am întrebat. Fint s-a învârtit în cerc, iar prietenul său ciudat a deschis gura pentru prima dată, întrerupându-mă, spunând că acești Custozi nu erau mulțumiți de călătoria noastră și că acesta era singurul lucru pe care mi-l puteau spune. Fint a sugerat apoi că ar trebui să o anulăm, că nu merită să ne riscăm viețile și a spus-o pe un ton amenințător. Atunci i-am invitat să plece imediat din casa mea. Prietenul lui ciudat m-a privit sfidător și au plecat, iar după câteva minute am încercat să comunic cu Butler pentru a-l întreba ce se întâmplă și pentru a comenta situația acestei vizite ciudate. Butler nu a mai răspuns, nici în acea zi și nici în următoarele. Am adunat de urgență echipa pentru a analiza cum să continuăm. Acest plan de călătorie devenea întunecat și sinistru, dar o forță interioară mă împingea să continui, trecerea spre alte tărâmuri devenea și mai reală, dar și mai periculoasă. Ne-am întâlnit cu toată echipa. Butler nu era acolo și nimeni nu mai știa de el de săptămâni întregi, era dat dispărut. Le-am povestit întreaga scenă cu vizita lui Fint și a partenerului său, de asemenea despre Manuscris. 7

Walter a spus că auzise ceva despre "Custozi" dar nu era sigur cine erau cu adevărat sau dacă era vorba de o organizație secretă. Situația nu era deloc îmbucurătoare, Butler nu apăruse iar planul fără el părea imposibil de realizat, pe lângă riscul pe care părea să-l implice în fața unei organizații necunoscute care ne urmărea fără ca măcar să fi părăsit portul. Am luat decizia de a amâna din nou călătoria până când îl vom găsi pe Butler. Urma să încercăm din nou săl găsim la el acasă a doua zi. Așa cum era de așteptat, nu am reușit să-l dăm de Butler, iar șansele călătoriei se micșorau din minut în minut, odată cu îngrijorarea legată de locul unde s-ar fi putut afla căpitanul. Echipa a vorbitt și cu alți cunoscuți și cu membri ai forței navale, dar nimeni nu știa nimic despre el, părea că-l înghițise pământul. A venit ziua de 14 noiembrie, cu planul deja anulat. Cineva a bătut la ușa mea și spre surprinderea mea totală, era căpitanul Butler cu provizii, hărți și tot ce era necesar pentru a pleca. Mi-a zis ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic: "E timpul să plecăm, camarade". L-am întrebat de câte ori am putut unde a plecat și a trebuit să-i explic și ciudățeniile din ultimele două zile pe care le petrecuse întreaga echipă. M-a privit foarte rece și a spus: - Era de așteptat, a trebuit să mă ascund pentru securitate și cu prioritate pentru a proteja documentele necesare planului, mai ales această "hartă" - pe care o desfășurase pe masa din sufrageria mea. Era imensă. Era un tărâm pe care nu-l mai văzusem niciodată. Butler mi-a ordonat să adun echipa pentru că trebuie să plecăm astăzi. L-am întrebat dacă îi cunoștea pe "Custozi" și mi-a spus că are multe de povestit, - Povestea nu este cea care ne-a fost spusă, William. Creatorii piramidelor și o altă rasă, așa cum îi mai numesc ei „Custozi", nu au niciun interes ca noi să trecem de Polul Sud. Mi-a spus că au aflat despre planul nostru de călătorie prin intermediul lui Fint, care l-a trădat și că trebuie să facem călătoria astăzi, altfel nu o vom mai putea face niciodată. A mai spus că vom avea destul timp mai târziu pentru a-mi da mai multe detalii despre toate acestea, odată ce vom naviga. M-am grăbit să adun întreaga echipă și odată ce am fost cu toții împreună, am părăsit portul Charleston. Am mai făcut câteva opriri înainte de a ajunge în zonele înghețate din sud.

8

Capitolul III - Am trecut de ziduri Am pornit în sfârșit din portul Charleston. Căpitanul Butler conducea această aventură, în care am calculat că cu câteva opriri pentru a ajunge cu suficiente provizii, vom ajunge în apele reci ale Antarcticii în aproximativ 140-150 de zile, cel mult. În timp ce plecam, aveam cu toții un amestec de emoție și panică din cauza a tot ceea ce trăisem în zilele precedente. De asemenea, nu eram foarte siguri de ce Butler se ascunsese în acest fel; devenisem dușmanii unei forțe cu care urma să ne confruntăm cu adevărat? Butler a menționat și "o altă rasă", în ce ne băgasem cu adevărat oare? Zilele treceau și totul mergea foarte bine, aveam provizii din belșug, iar tovarășii se încurajau reciproc. Dincolo de câteva furtuni sporadice, nava a rezistat foarte bine vânturilor, la trecerea Ecuatorului am făcut câteva opriri și ne-am aprovizionat din nou la sfatul căpitanului, care ne spunea că, în cazul în care vom reuși să traversăm Polul Sud, călătoria va fi mai lungă decât ne așteptam. Am reușit să aducem și câteva lăzi cu sticle de alcool, deși căldura tropicelor din acel moment nu ne lăsa să gândim limpede, se știa că se apropiau vremuri de întuneric și frig în apele negre ale sudului. În a doua noapte de la plecarea din ultimul port direct spre Antarctica, eram pe punte, priveam orizontul și mă gândeam la această aventură. Amintirile îmi veneau toate la un loc în minte, tot ceea ce lăsam în urmă și dacă această întoarcere împotriva cuiva puternic chiar merita. Ardeam de curiozitate să aflu despre acest pasaj, dacă era cu adevărat posibil să îl traversez și mă întrebam ce va fi în urmă. În timp ce toate acestea îmi treceau prin minte s-a apropiat de mine Butler: - Deja ți-e frig, camarade? Nici nu-ți poți imagina ce te așteaptă mai apoi! - mi-a zis el. - Deci ai fost acolo? - am întrebat eu din nou - Unde vrei să spui, în apele din sud? Da, desigur - a afirmat Butler. - Povestea pe care o spuneai în noaptea aceea era despre tine? - Am fost acolo William, am văzut pasajul acela cu ochii mei, de aceea sunt căutat; Toate îndoielile mi-au părăsit mintea, căpitanul a dat apoi o versiune clară despre călătoria sa trecută. Luminile s-au aprins în mine și au luminat toată curiozitatea, abia așteptam să-l umplu de întrebări, dar el m-a oprit chiar acolo, aproape ca și cum mi-ar fi citit gândurile. Apoi mi-a spus: - Nu-ți face griji William, vei vedea și tu, vei vedea ce am văzut eu cu ochii mei și nici ție nu-ți va veni să crezi, și nu mă refer doar la pasaj, ci nu voi vorbi despre asta până când nu vom putea ajunge acolo. Căpitanul a închis conversația în cel mai bun moment. Aveam la fel de multe întrebări pe care le va avea și cititorul în acest moment și vă asigur că vor primi răspuns la momentul potrivit. Intriga mă rodea pe dinăuntru iar fața mea avea aceeași nuanță cu soarele roșiatic care începea să apară la orizont. La o sută treizeci și opt de zile ne aflam în apele înghețate și diferența bruscă era abisală, apa era întunecată și la fel de întunecată ca și valurile care ne legănau de o parte și de alta. Furtuna care ne urmărea de opt zile se întețea, căpitanul era calm și asta ne dădea o oarecare siguranță, dar de fiecare dată când un val se izbea de nava noastră, în sinea noastră nu ne puteam să nu ne amintim de casa caldă pe care o lăsam în urmă, dar eu eram încrezător în această misiune. Știam cumva că ea avea să ne dea roadele ei. 9

Am traversat un munte uriaș pe care îl aveam ca reper, unde vânturile calde și reci se întrepătrundeau chiar și sub zăpadă, la fel de ciudat ca și apele pe care navigam. Este foarte greu de descris acest loc, este pur și simplu unic, are o frumusețe care înduioșează chiar și fiind conștient că o secundă este suficientă pentru a-ți pierde viața în fața maselor uriașe de gheață care plutesc în jur. Navigam acum paralel cu un perete uriaș de gheață care se profila, am calculat că ar avea între 80 și 90 de metri înălțime, iar în unele locuri erau vârfuri și mai înalte dar era imposibil de văzut. Nămeții se vedeau până la o anumită înălțime. Ceea ce am observat și ne-a atras atenția (cu excepția căpitanului care deja experimentase asta) este acea culoare roșiatică și galbenă care apare uneori la orizont, ca și cum în spate ar fi răvășit un foc vorace al vreunei păduri. Lângă acest munte uriaș, blocuri de gheață cădeau ca o vată absorbantă pe o saltea de zăpadă formând o pantă abruptă unde apa din zăpadă se topea și se scurgea în mare; o imagine impunătoare cu acest tip de reflexie a focului în spate, dacă ar fi fost reprezentată într-un tablou, s-ar fi plătit milioane pentru a o avea. Această priveliște de o frumusețe unică copleșitoare și o liniște mormântală însoțind nava singuratică, echipa a decis să o numească "The Secret". Vremea era inospitalieră, nu ne dădea nici un răgaz, lupta era zilnică împotriva valurilor și a vântului, pericolul coliziunii cu marile mase de gheață și apa care cădea peste noi ca un strigăt veșnic din cer, ne-au determinat atunci să ne apropiem din nou de uriașul Munte. Căldura ciudată emanată de gheața care se topea de jur împrejur dădea impresia stranie că nu se potrivea, că nu ar trebui să fie acolo, ba chiar părea să genereze o altă climă. Am hotărât împreună cu căpitanul să o ocolim cât mai mult și să cercetăm amănunțit această porțiune ciudată din fața uriașelor bariere de gheață. Butler m-a strigat și m-a chemat pe punte. În spate printre zidurile uriașe de gheață s-a deschis un culoar, fericirea care ne-a învăluit era inexplicabilă, dar știam că nu vom zăbovi mult timp acolo. Butler nu a ezitat nicio secundă și am rămas cu toții uimiți, nava se îndrepta în direcția aceea. Căpitanul părea să știe ce face și a lăsat nava paralelă cu promontoriul, apoi un fel de curent ne-a dus înăuntru și fără să avem timp de gândire, am fost trași de o forță enormă. Frica ne-a paralizat, am atins de mai multe ori marginile acelui zid. Toată această panică a durat trei sau patru minute, dar în interiorul nostru părea să fie eternă. Dintr-o dată și odată ce navigam pe acest curent care ne trăgea, calmul a părut să invadeze împrejurimile noastre, furtuna a încetat și deși frigul încă ne biciuia, nu mai era copleșitor. Eram într-un extaz inexplicabil. Acest culoar îngust se deschidea tot mai mult și făcea loc unei mări deschise, ochii mei nu mințeau deși mam îndoit de mai multe ori de ei. Căpitanul a strigat: "Am reușit! Am reușit!” Și am sărbătorit cu toții cu surprindere și uimire; eram în ape pe care foarte puțini le atingeau, sau cel puțin așa credeam în acel moment. Apele întunecate începuseră să se limpezească, pereții de gheață erau încă vizibili, dar se pierdeau în depărtare, soarele care ne contempla isprava cădea la orizont, era timpul să ne lăudăm isprava. Am adunat echipa la decizia căpitanului, care ne-a chemat pe toți cu o oarecare seriozitate. Urma să facă un anunț important, începând prin a spune că ceea ce urma să comenteze nu era despre el, nici despre echipă, nici despre Pământul cunoscut pe care îl lăsam în urmă, ci despre întreaga omenire și trecutul ei.

10

Capitolul IV - Războiul din spatele zidurilor de gheață Când eram cu toții în tăcere așteptând cuvintele căpitanului care urma să ne spună ceva ce părea a fi unic, o navă de dimensiuni colosale se profila și părea că vine direct spre noi. Unul dintre băieți s-a urcat să vadă ce poate zări și a strigat în timp ce cobora agitat: "Vin spre noi", "e ceva gigantic". Ne-am panicat cu toții, dar Butler ne-a ordonat să rămânem calmi. El, deși a rămas calm, părea puțin surescitat față de cum îl observasem înainte. Acest lucru m-a neliniștit și mai mult, cine ar putea veni spre noi cu această navă gigantică?! În timp ce se apropia, noi nu am schimbat cursul spre nord, nava străină avea o culoare roșiatică și pe măsură ce se apropia, puteam vedea că era din ce în ce mai mare! Nu neg că mă temeam pentru viața mea și a echipei. Nu-mi venea să cred că tocmai lăsasem în urmă pereții de gheață și totuși ceva avea să ne împiedice să continuăm să investigăm acest ocean necunoscut. Mă mai gândeam că eram singurii care ajunsesem atât de departe în aceste zone. Nu știam exact adâncimea, dar oceanul părea încă întunecat. Un sunet asurzitor ne-a învăluit, abia îl puteam suporta, era un sunet strident ca un fel de claxon, apoi o voce cu un accent englezesc perfect a venit în fața noastră, spunând următoarele: - "Dragi vizitatori din ținuturile fortificate, unii dintre oamenii noștri vor coborî și se vor apropia de barca voastră, nu vă vom face niciun rău, vă rugăm să rămâneți calmi!" Acest mesaj a sunat și mai înfricoșător. În sinea mea mă gândeam că ar putea să ne atace, dar nici nu e ca și cum am putea scăpa de acolo; această navă era gigantică și părea desprinsă dintr-o poveste de ficțiune dintr-un viitor îndepărtat. Butler ne-a liniștit recunoscând că era conștient că se poate întâmpla și așa ceva, așa că să rămânem calmi și să întâmpinăm cu drag acest nou vizitator. Trei bărbați se îndreptau spre nava noastră și era pentru prima dată când aveam vizitatori, nu navigam în ape cunoscute și nici nu veneau la bord persoane cunoscute. Bărbații aveau costume albe pe care se remarcau câteva embleme. În vârful navei lor flutura un steag, dacă îi putem spune așa; respectivul steag era complet albastru cu un cerc alb în centru. I-am ajutat pe bărbați să se ridice la bord, iar ei ne-au salutat cu amabilitate, strângându-ne mâna. Unul dintre ei s-a prezentat ca fiind căpitanul și ne-a întrebat ce căutăm să navigăm în această zonă de peste zid. Butler a vorbit în numele nostru și l-a informat că navigam în jurul Cercului Polar Antarctic și că un curent ne dusese "dincolo" așa că am decis să navigăm prin aceste zone pentru a le cerceta. Cam asta a fost impresia mea în momentul respectiv, dar am observat o anumită camaraderie între Butler și ofițeri. Același bărbat s-a întors să se uite la ceilalți doi tovarăși ai săi, iar aceștia erau uimiți de o asemenea ispravă. Au comentat între ei că nu mai văzuseră așa ceva de mult timp. El și-a cerut scuze pentru modul în care a trebuit să se apropie de noi, dar și pentru modul în care au fost nevoiți să se apropie, explicând în următoarele cuvinte motivul acestei îngrijorări: - Ne pare foarte rău că vizita voastră nu pare a fi binevenită, chiar este, dar a trecut mult timp de când nu am mai văzut oameni care să treacă de ziduri, de fapt nu știm nici cum au ieșit din ele... dar nu mai contează acum, vă voi da această hartă cu indicații despre cum să ajungeți pe tărâmuri sigure. Această ultimă propoziție nu a fost bine primită de niciunul din grup și ne-am privit unii pe alții cu oarecare teamă. Mi-am făcut curaj să întreb atunci: "Ținuturi sigure ați spus? Există atunci ținuturi nesigure?!". 11

- Ei bine, ținuturile de unde veniți sunt destul de nesigure", a răspuns bărbatul care stătea în spate. "Nu vă faceți griji, veți ajunge acolo cu bine navigând în această direcție. A fost un moment unic pentru a putea înțelege puțin situația, am vorbit din nou în calitate de proprietar al vasului: "Scuzați-mă, de unde veniți?", aveam milioane de întrebări în cap. - Din "Republica Străbună" ancestrală, domnule!, mi-a răspuns bărbatul într-un mod hotărât, adăugând mai târziu "Nu vă faceți griji, înțeleg că aveți multe întrebări legate de aceasta”. - Vă promit că vă vor fi date toate informațiile necesare atunci când veți ajunge pe aceste meleaguri pe care vi le-am indicat, vă vom anunța că vor sosi pentru ca să le primiți imediat. Bărbații s-au retras rapid, privind în toate direcțiile ca și cum ar fi căutat ceva. Strania vizită ne-a lăsat cu mai multe întrebări decât răspunsuri. Butler nu a ezitat nicio clipă și ca un mare conducător, a trezit grupul care era încă temător și oarecum ezitant. Destinația fiind clară acum, ne îndreptam spre noile meleaguri numite "Republica Ancestrală". Am navigat o bună bucată de vreme urmând cursul indicat de acești oameni. Butler a precizat că era important să urmăm cu rigurozitate această direcție. Când mai mulți dintre noi, cei din echipă, l-am întrebat pe căpitan despre ce avea de gând să ne spună înainte de vizită, acesta a preferat să nu continue subiectul, ca și cum s-ar fi răzgândit de-a dreptul, deși ne-a spus următoarele: - După cele întâmplate cred că trebuie să deschidem cu toții ochii, din fericire am dat peste acești oameni și putem să ne îndreptăm spre tărâmuri sigure. Cred că nu am fi avut același noroc dacă ne-ar fi vizitat un alt vas! Să nu uităm că sunt oameni pe care i-am lăsat în urmă, oameni foarte puternici care nu vor ca noi să navigăm pe aceste ape, ori știind toate acestea, să așteptăm să ajungem cât mai repede în Republică și atunci veți înțelege mai multe despre situație. Este ceva complex, dar mă bucur că am trecut de ziduri! Călătoria abia a început tovarăși, este timpul să înțelegem că suntem într-o zonă de război, făcând ceva unic. Ultima frază ne-a lăsat fără cuvinte, am întrebat toți la unison: "Cum adică într-o zonă de război? Zonă de război, ce fel de război, ce fel de război, ce fel de război, ce fel de război?" Toate întrebările au fost adresate căpitanului, care le-a răspuns tuturor spunând: - Camarazi, fiți atenți și haideți să ajungem pe aceste meleaguri indicate, totul va deveni clar imediat ce vom ancora!". Temperatura se schimbase destul de mult pe măsură ce ne îndepărtam de zidurile de gheață. În aproximativ 30 de zile zona ne-a învăluit cu o climă temperată. Așa cum era indicat, ne apropiam de aceste meleaguri. Începusem să zărim păsări de diferite specii și vegetație pe apele care acum erau mai limpezi. Aveam un sentiment interior că facem istorie, uitând puțin de afirmația căpitanului că ne aflam într-o zonă de Război fără să știm. În acest caz aș vrea să știu, cine era inamicul.

12

Capitolul V - Restartarea umană (Resetarea) Într-o noapte senină puteam vedea în depărtare, diferite lumini care mergeau de la est la vest luminând drumul și speranțele noastre într-o noapte blândă dar foarte întunecată. Butler a observat grupul care era stupefiat de atâta frumusețe, era un oraș uriaș și tăcut, părea o lume electrică desprinsă dintr-o carte a lui Thomas Browne. Ne-am hotărât să nu mai așteptăm în ape necunoscute din cauza posibilității de a fi atacați de un inamic pe care încă nu-l cunoșteam, din cauza avertismentului navei care ne interceptase când am trecut de ziduri și care ne alertase asupra pericolului și a acestui presupus război care se purta, deși se presupunea că am fi ajuns pe tărâmuri sigure, nimic nu părea sigur în acel moment. Am ajuns în portul a ceea ce părea a fi un Oraș mare și modern, am ieșit pe punte așteptând să fim primiți. În mai puțin de două minute s-au apropiat de noi mai mulți agenți îmbrăcați în Uniforme similare cu cele pe care le purtau cei de pe acea navă și într-un mod foarte respectuos ne-au întâmpinat: - Bine ați venit în Republica Strămoșească! a pronunțat unul dintre ei în timp ce dădea mâna cu Butler. - Suntem bucuroși de vizita dumneavoastră pe meleagurile noastre, a fost ceva de neconceput, am fost informați că veți veni, dar oricum nu ne-a venit să credem până nu am văzut cu ochii noștri. Vizita dumneavoastră este atât de rară, ca să nu spunem imposibilă, dar iată bucuria noastră de a vă primi - a pronunțat acesta. Butler a mulțumit în numele întregii ambarcațiuni și m-a prezentat ca proprietar al vasului. Treceam împreună prin toate emoțiile care se pot imagina și imediat am vrut să mi se răspundă la întrebări, deși frica de a fi pe tărâmuri necunoscute în multe ocazii a învins emoția puternică de a fi descoperit ceva imens. M-am lăsat purtat de aceasta din urmă și cred că întreaga echipă a pornit cu ideea că această călătorie avea toate șansele să meargă prost, dar iată-ne în țara din spatele Antarcticii și fiind întâmpinați de cetățenii unui oraș modern, era timpul să întrebăm tot. - Este o onoare să vizităm aceste meleaguri care până astăzi ne erau necunoscute! - am proclamat. Înainte de a mai menționa ceva, acel agent m-a întrerupt, spunându-mi că trebuie să mă ducă la cabinetul însuși președintelui Republicii, întrucât vizita noastră era aproape fără precedent și că, în plus, președintele era la curent cu aceasta și a notificat să fim duși imediat la el. M-a rugat să-l însoțesc și uitându-mă la Butler care a dat din cap, am plecat după el printre câteva persoane care observau situația. Eram străini care veneam de pe meleaguri neospitaliere, cred că acest lucru a generat o asemenea confuzie în oameni ca și în noi înșine. Ne aștepta un vehicul pe care nu-l văzusem în toată viața mea. Nu era nici măcar un colț, cel puțin în această parte a Orașului, care să nu fie atins de lumina marilor felinare care împodobeau străzile și care generau senzația de a fi într-o poveste a celor mai buni scriitori. Liniștea Orașului era acum mai ușor de înțeles știind că nu existau nici trăsuri, nici cai și nici un fel de vehicule pe care să le cunosc din experiența mea în marile orașe precum New York. Diferența era abisală în toate, hainele lor erau și ele colorate, agentul care mă însoțea avea în mâini un dispozitiv luminos care transmitea diferite imagini și voci, limba care se vorbea era diferită și nu înțelegeam nici măcar un cuvânt. O clădire imensă de piatră se distingea printre celelalte, cu litere mari și clare scria "Biroul Prezidențial Renacer (Renașterea)", iar steagul țării sale era evidențiat de o iluminare perfectă, cercul albastru din centru părea să iasă în evidență. 13

Când am ajuns, am urmat agentul până am intrat în această clădire imensă. Existau pasaje de legătură pentru trecerea între camere, erau scaune de diferite tipuri, iluminarea era slabă. La trecerea spre una din acele camere am atins unul din pereți, care erau reci ca marmura și am avut din nou o oarecare teamă de tot ceea ce trăiam. Am înțeles din protocol că vizita noastră nu era obișnuită dar eram deja amețit de la atâtea scări pe care am urcat. Agentul m-a rugat să îl aștept pe unul din scaunele confortabile. Adevărul este că aș fi putut aștepta acolo ore întregi, confortul acelor scaune era de nedescris. Un bărbat înalt cu mustață a ieșit să mă întâmpine: - Deci sunteți William Morris din Statele Unite ale Americii? - m-a întrebat el. - Așa este, i-am răspuns Acest domn m-a strâns puternic de mână, spunând că îi pare rău că m-a primit într-una dintre cele mai proaste situații trăite în acea republică, de fapt a comentat în felul următor: - Mă numesc Fhael, îmi pare rău că ați ajuns în aceste vremuri pe care le traversăm, ar fi fost cu totul altceva vizita dumneavoastră și primirea noastră în situații normale, veți ști să înțelegeți acum când voi pune lucrurile în context. Aveam atât de multă confuzie și întrebări încât nu puteam spune niciun cuvânt. - Vedeți domnule Morris, situația este extremă și există momente de tensiune, acest război era de obicei văzut de la distanță iar acum facem parte din el. Ar trebui să vă explic multe lucruri pentru ca dumneavoastră să înțelegeți, dar va trebui să fiu limitat pentru că am mulți oameni care navighează în acest moment și au nevoie de informații prețioase. Am dat din cap ca și cum aș fi înțeles totul, doar pentru a da curs poveștii, de aici niște răspunsuri care mă puteau pune în situația de a înțelege. - Poate că încă nu înțelegi pe deplin, dar noi facem parte din ceea ce am putea numi "vechea umanitate", adică nu am făcut parte din ultimul proces de resetare, mă înțelegi?. Aș avea toată dorința de a putea spune că înțeleg, dar adevărul este că sunt pierdut în toată povestea asta, la ce vă referiți când spuneți “vechea umanitate”? Câte umanități există sau au existat? - Au existat multe umanități în diferite timpuri, la fel cum au existat multe resetări sau restartări, acest lucru se întâmplă la fiecare anumită dată deja stipulată sau se face înainte de acea dată din motive externe, adică întrun mod intenționat creat înainte de a ajunge la acea dată. Din câte știm noi aici, în realitate se întâmplă mereu așa deoarece și modul "natural" este realizat de același lucru prin manipularea mediului din care vii. - Ce este acest reset al umanității? - Resetarea este un proces pe care îl desfășoară pe pământurile lor pentru a anihila fiecare ființă umană lăsând doar copiii lor nou-născuți, pentru a repopula acele pământuri și pentru a desfășura același proces la nesfârșit, motivele restartării, conform informațiilor noastre, se realizează atunci când ceva scapă de sub controlul celor care conduc de cealaltă parte a Zidurilor de Gheață. Factorii pot fi mai mulți și ei nu se îndoiesc de asta, credeți-mă, cunoașterea altor meleaguri poate duce la o resetare, ar putea fi prin dăunători, inundații, incendii, molime, războaie, rachete sau bombe de război pe care ei le numesc asteroizi, sau ar putea fi toate astea la un loc, nu contează cum, faptul că am mai scăpat este un motiv suficient de amenințător pentru ca ei să nu vrea să ne lase să respirăm, mă înțelegi acum William?

14

Capul mi se învârtea, mă simțeam amețit și credeam că voi cădea acolo în fața acestui domn Fhael și deși înțelegeam situația nu-mi venea să cred că toate astea se întâmplau pe meleagurile unde mă născusem. M-am așezat în grabă și am început să transpir rece. - Îți înțeleg sentimentele, William, am vrut să trec direct la istoria crudă ca să poți înțelege situația. Mai sunt multe de știut dar le vei învăța în zilele șederii tale aici și deși aceste meleaguri sunt considerate în afara conflictului, nimic și nimeni nu este în afara acestui conflict în aceste zile. Acum dacă îmi permiți, îmi pare rău că discuția a fost atât de scurtă dar trebuie să plec urgent. Mi-a strâns din nou mâna și s-a grăbit să se întoarcă într-o cameră. Agentul de lângă mine m-a privit în ochi de parcă îmi înțelegea durerea pentru pământurile pe care le lăsasem în urmă. Era un “înainte” și un ”după”, nu-mi venea să cred că toate acestea se întâmplau. Ne-am întors la barca mea unde aveam multe lucruri de spus grupului. Butler nu era acolo. I-am adunat pe toți și le-am spus situația și cât de puțin am înțeles din tot ce am trăit în biroul președintelui Fhael. Grupul era mai uimit decât mine, au început să-mi spună că ar fi trebuit să întreb asta sau cealaltă, dar cu o minte confuză cufundată în întunericul istoriei povestite, devine greu chiar să și respiri. Eram cu toții într-o criză de a nu avea nimic clar. Am întrebat unde se dusese Butler, mi-au spus că a părăsit barca imediat ce am plecat cu agentul. Nu știm unde s-a dus, din nou l-am pierdut pe Butler dar de data asta pe meleaguri necunoscute. Eram tăcuți, gânditori, toate astea îmi dădeau târcoale în cap: vechea umanitate, moartea noastră intenționată, a tuturor, cine putea să pună în aplicare toate aceste planuri macabre și cu ce intenție? Când toate acestea îmi veneau în minte, un sunet asurzitor a invadat brusc cerul și o explozie ne-a făcut să ne întindem la pământ, pământul s-a cutremurat și apa a zguduit nava noastră de parcă ar fi fost făcută din hârtie. Totul a explodat în jurul nostru! Aveam ochii larg deschiși și nu înțelegeam ce se întâmplă, am alergat pe punte și am văzut cel mai rău peisaj de război pe care îl putea observa cineva. Nici măcar în vremurile noastre de război nu am trăit ceva asemănător, totul era distrus, oamenii țipau pe străzi, un sunet de alarmă a fost activat nu se știe unde, dar s-a auzit în tot orașul. O voce a încercat să calmeze oamenii, dar era prea târziu, ajunseseră în Republica Străbună.

15

Capitolul VI - Anakim, uriașii sudului Uluit de cele întâmplate și neînțelegând încă pe deplin situația dramatică ce se petrecea pe aceste meleaguri, multe imagini mi-au trecut prin minte, derivate cu siguranță din teama și neputința de a vedea sub ochii mei suferința noilor mei frați. Erau oameni la pământ, sub praf și moloz, ca în cazul tragic al faimoaselor Sodoma și Gomora. "Focuri încrucișate ale inamicilor" se auzeau în depărtare, am văzut oameni nevinovați murind în acea zi. Totul scăpa de sub control în doar câteva clipe. Priveam cerul plin de mici sfere argintii cu lumini roșii care urmăreau întreaga scenă, nu eram sigur dacă erau ale Republicii sau ale inamicilor, dar acolo erau fără să piardă nimic din scena sumbră. Am alergat încercând să îi ajutăm pe cei pe care îi întâlneam pe drum, dar realitatea este că trebuia să părăsim cât mai repede barca. Cu toții mergeam în direcții diferite, vocea care mai înainte încerca să ne liniștească, acum dădea ordine aproape rugătoare să mergem de urgență la clădirea "Biroul Prezidențial Renacer". Asta am făcut cei care am rămas în picioare în mijlocul unei ploi de moloz și a unor detonări. Angoasa și furia s-au abătut asupra mea ca un fulger în ocean. Mi-am ridicat ochii spre cer implorând un fel de milă, cerul era într-o nuanță roșie furioasă. Am putut observa că strălucirea soarelui nu-mi ardea privirea, avea o nuanță întunecată și ceea ce credeam că este Luna, se distingea în depărtare într-o culoare total neagră, ca în mijlocul unei Eclipse. M-am gândit atunci că era cel mai ciudat cer pe care cineva din "Ținuturile Cunoscute" îl văzuse vreodată, la care se adaugă sferele ciudate care dansau în aer în toate direcțiile, erau ca niște ochi argintii care observau totul. Următoarea întrebare a răsunat în mine imediat după aceea: Cine controla aceste mici obiecte și care era funcția lor? Din câte puteam vedea în mijlocul lor, niciunul dintre ele nu efectua vreo manevră de atac. Situația din acel moment era cu adevărat sfâșietoare, clădirea era intactă și am putut intra fără probleme majore, deși din motive evidente se produsese o oarecare agitație la intrare, oricum și în ciuda fricii existente, oamenii se respectau unii pe alții într-un mod extraordinar, nici măcar nu-mi pot imagina haosul pe care l-ar putea însemna o situație similară în țara mea natală. Pierdusem tot grupul în disperare sub focul inamicului. Mă simțeam îngrijorat pentru ceilalți și cu responsabilitatea prin experiența dobândită în Marina Continentală de a mă pune la dispoziția lor pentru a ajuta în vreun fel orașul care tocmai ne primise în cel mai bun mod și care acum suferea asaltul unui inamic încă invizibil. Răniții se numărau cu miile, erau atât de multe camere echipate încât în fața unui asemenea atac de dimensiuni nemaiîntâlnite în umilul meu trecut de război, am fost șocat. Am încercat să găsesc echipa, dar era imposibil, nu puteam recunoaște nici măcar unul dintre ei. Oamenii care se aflau acolo în diferitele colțuri ale acestei clădiri uriașe mă priveau cu oarecare suspiciune, eram un "nou venit" de pe alte meleaguri și odată cu mine venise și un atac feroce și fatal care avea să lase cel puțin un sfert din oraș distrus. Am încercat să străbat diferitele etaje fără să mă rătăcesc și să găsesc Biroul Președintelui Fhael. Trebuia să vorbesc urgent cu un înalt comandant, voiam să-mi satisfac numeroasele întrebări despre inamic, voiam să mă pun la ordinele lui. Acest atac nu avea să fie unul ca oricare altul, îmi atinsese atât de mult inima încât mă simțeam în egală măsură parte a acestor meleaguri, la fel de mult ca și ceilalți care sufereau alături de mine, ca și cum sângele meu s-ar fi născut aici de mult timp. 16

Spre surprinderea mea l-am găsit pe Fhael cu o față extrem de îngrijorată alături de căpitanul Butler. L-am strigat pe nume fără să pot aștepta să ajungă printre atâția oameni din jur. Butler a executat un fel de salut tipic militar de la distanță, fără să își piardă obiceiurile. Mă bucuram să văd o față cunoscută și asta îmi genera încredere prin atâta nebunie atipică a Războiului. L-am salutat cât am putut de bine pe Fhael, cu o voce șovăielnică, care spunea totul cu privirea lui melancolică. Se arăta deprimat de situație, ceea ce nu era puțin lucru. M-am pus la ordinele lui pentru a-l ajuta în ceea ce avea nevoie și ce impunea o asemenea situație. Fhael a mulțumit pentru gestul făcut dar a comentat că nu puteam face altceva decât să așteptăm momentul. Am încercat din nou să pun numeroasele mele întrebări - după mintea mea momentul era potrivit - dar Fhael era într-o conversație aprinsă într-un fel de comunicator minuscul, în care cealaltă voce repeta constant și se auzea clar ce urma: - "Solicităm sprijin din partea Anakim, nu avem de ales Fhael, acesta a fost un atac planificat pentru a distruge o zonă civilă și securizată, nu mai există cale de întoarcere." Butler s-a întors spre mine cu privirea tipică de lider, întărindu-mi ideea că ceea ce auzisem, oare vorbesc despre ceea ce îmi imaginam eu? l-am întrebat pe Butler cu voce joasă, el a dat din cap: Sunt "Războinicii Uriași ai Sudului", William. Fhael l-a auzit și a scăpat o frază care m-a lăsat și mai intrigat: - Nu numai atât, ei sunt salvatorii poporului nostru, cei care ne-au condus pe aceste meleaguri înainte de resetarea vremurilor noastre. Apoi i-a spus lui Butler că ar trebui să plece, dar să facă ceea ce este necesar, și s-a întors rapid în biroul său, cu trei agenți în urma lui. Butler m-a rugat să-l urmez și așa am făcut cât am putut de bine printre mii de agenți care veneau și plecau, se temea de un alt atac. Se pregătea un război chiar pe pământul pe care călcasem cu doar câteva ore înainte. Căpitanul mi-a spus că este timpul să ne odihnim înainte de a porni într-o nouă călătorie și o altă destinație. M-am uitat fix la el ca și cum mi-aș fi exprimat din nou teama, de altfel nu eram sigur că nava noastră mai stătea în picioare. Auzeam explozii afară și a fost momentul în care m-am gândit să întreb: - Unde ar fi această destinație și care ar fi motivul, era ceva ce Fhael ceruse? Mi-a explicat că nu era chiar planul lui Fhael, dar că momentul o cerea. El va pleca mai întâi să caute echipa pentru a-i aduna aici, iar odată ce vor fi cu toții aici, vom întreprinde o călătorie inedită spre Tărâmurile Anakim, dar mai întâi vom trece pe lângă casa lor. Am rămas uimit încercând să diger aceste cuvinte, aș fi vrut să spun atâtea lucruri dar vocea mea abia scotea un sunet care nu avea sens în nici o limbă. Butler s-a lămurit apoi în caz că era necesar în fața modului meu disperat de a mă exprima: - Îmi pare rău că nu ți-am putut spune mai devreme, William, fac parte din aceste pământuri la fel de mult ca oricine altcineva pe care îl vezi suferind aici. M-am născut cu sângele strămoșesc și îmi văd frații murind, se pare că vor să repete istoria chiar și pe aceste Pământuri. Este timpul să salvăm din nou singura umanitate care a supraviețuit unei resetări Custodiale, și cine ne poate salva pe toți, cine mai bine decât cei care au ajutat să treacă Zidurile de Gheață atunci?" Butler a ieșit apoi în grabă și s-a pierdut printre agenții care așteptau afară. 17

M-am întins pe cel mai confortabil pat în care fusese vreodată corpul meu, cu intenția de a dormi, dar cine avea de gând să doarmă după toate prin câte trecusem? Cum ar fi putut rațiunea mea să proceseze atâtea informații dintr-o poveste umană niciodată spusă. Cum aș fi putut să nu văd ochii noilor mei frați căzând în durere și să nu simt că eram de partea bună și că scăpasem dintr-un loc sinistru pe care eu îl numeam “acasă”? Sentimentele astea mă loveau în piept cu o repulsie și un venin profund, aș fi vrut în acel moment să deschid ușile pentru inocenții pe care îi lăsam în urmă, pentru cei dragi din Tărâmurile Cunoscute.

18

Capitolul VII - Boala ființei umane Reușisem să adorm după mai multe încercări eșuate, printre atâtea gânduri și explozii care se auzeau în depărtare, gândindu-mă că poate nimic din toate acestea nu era real, că nu se putea întâmpla, că erau prea multe informații de procesat în mintea mea confuză. Am fost trezit brusc de vocea căpitanului: "William sus, e timpul să mărșăluim!", a spus cu o voce fermă, aproape ca un ordin. Abia am reușit să înțeleg situația și să conștientizez din nou că eram atacați de inamic, un inamic pe care încă nu-l cunoșteam aproape deloc. Butler adunase întreaga echipă, toată lumea era în siguranță și asta mi-a readus sufletul în trup. Ne-am îmbrățișat ca o echipă grozavă ce eram și pentru toate situațiile prin care trecusem, o reuniune aproape frățească pe un continent necunoscut unde se întâmplau numai lucruri negative în jur. Am ieșit pe coridorul central care se intersecta cu ușa președintelui Fhael. Căpitanul era îngrijorat și ne-a ordonat să ne grăbim cât mai mult. Miile de oameni care se înghesuiau în clădire dispăruseră, ce se întâmplase cu ei? Nici nu am avut timp să întreb înainte, ca băieții să comenteze, în timp ce treceau pe lângă mine, că "planul de evacuare” fusese activat. Unul dintre ei cu uimire mi-a spus "am văzut deasupra noastră trenuri mari și mii de nave care transportau mulți oameni cu viteze incredibile, William". Căpitanul s-a întors la noi spunând: - Exact asta vom face, ne vom urca pe una dintre acele nave care trebuie să plece în douăsprezece minute, grăbiți pasul și atunci vom avea timp să vorbim despre tot ce se întâmplă. Știu că aveți atâtea întrebări la care veți primi răspuns imediat ce vom ajunge pe tărâmuri sigure. Abia ajunsesem pe presupusele meleaguri sigure și acum din nou căutam alte meleaguri. Se părea că transformăm meleagurile în nesigure, ajungeam și iadul se prăbușea în jurul nostru. Mă temeam că oamenii vor crede că suntem blestemați și că aducem calamitatea cu noi. Practic alergam pe străzile pustii distruse de bombele care căzuseră, am reușit să privesc din nou cerul și acele mici sfere dispăruseră, dar în locul lor treceau cu viteze incredibile niște triunghiuri mari și albăstrui de la o parte la alta. Nu m-am putut abține să nu mă opresc un minut să le privesc. Când căpitanul a observat greșeala mea, a revenit la ritmul său strigând la mine: - William, lasă cerul! Acum nu este momentul, păsările alea zburătoare sunt prietene, "albaștrii de fier" fac inamicul să se retragă, acum te rog să ajungem urgent la destinație". Nu am avut de ales și am cedat la o astfel de rugăminte, deși mi-a fost destul de greu să las să treacă un zbor atât de maiestuos al acelor păsări albastre care zburau dintr-o parte în alta. Zburau într-un mod magnific și singular, nu puteam să cred că erau dirijate de cineva sau de altceva, păreau să aibă o minte proprie. Când am ajuns la presupusa destinație, erau mulți agenți care se pare că îl așteptau pe Butler și deci pe noi toți, deși păreau ușurați să afle că căpitanul era în viață ne-au reproșat că am întârziat și că nu mai trebuiau să ne aștepte decât un minut. Practic ne-au "urcat" repede pe o platformă argintie și aceasta ne-a dus în vârf, în timp ce noi contemplam o priveliște contradictorie, între foc, moarte și pustietate până în partea cealaltă a unui oraș modern cu structuri nemaivăzute până atunci care reprezentau prosperitatea absolută. Pe cer, când "albaștrii de fier" încă se luptau cu aceste sfere care erau deja departe de coastă, căpitanul ne-a întrebat dacă

19

această priveliște nu ne amintește de portretele de la Nürnberg și Basel, dar ne-am uitat cu toții unii la alții fără să înțelegem la ce se referă. Imediat ce am ajuns la ultimul etaj, niște agenți ne-au întâmpinat cu o primire călduroasă, comentând că urma să avem parte de o experiență unică, atingând norii. Aceste nave nu semănau deloc cu cele pe care le aveam în minte, dacă ne puteam imagina așa ceva. Structura era uriașă și păreau făcute dintr-o singură bucată. Păreau să existe rute pe cer, care duceau separat în două direcții diferite, încolo și înapoi. Aceste presupuse structuri mari de fier se pierdeau la orizont. Din câte mi-a spus același agent care ne-a primit, ele legau fiecare punct al marilor orașe. Mi-a spus să mă pregătesc pentru că prima experiență de a călători în aceste mari nave era ceva ce nu va fi uitat niciodată. Ne aștepta o navă de culoare albastru închis. Odată intrați înăuntru deschiderea s-a închis automat, m-am așezat lângă Butler în scaune de 4 persoane. Interiorul părea chiar mai mare decât era pe dinafară. Imediat ce ne-am așezat a pornit, dar abia se auzea un șuierat slab. Butler și agenții ne-au rugat să încercăm să ne relaxăm, fiindcă va fi nevoie să ne obișnuim cu acești giganți de fier la început, dar apoi nu vom mai observa. Imediat ce a început călătoria, unul dintre băieți a fost primul care s-a prăbușit cu un leșin, dar și-a revenit repede. Mă simțeam amețit și îmi lipseau conversațiile lui Butler cu agenții, dar am încercat să mă relaxez și să mă alătur acestei călătorii frenetice care părea să fie expulzată ca o minge din cel mai puternic tun englezesc. Uneori intram în tuneluri lungi și totul se întuneca; în acele momente am crezut că voi leșina și eu, dar am ocolit cât am putut de bine această senzație de greață și amețeală temporară și după cincisprezece sau douăzeci de minute călătoream cu toții fără probleme. Era timpul să fim atenți la peisajul frumos al Republicii Străbune, "Renacer" în depărtare era cel mai modern și prosper oraș pe care nici măcar marile minți literare nu și l-ar fi putut imagina, împrejurimile erau colorate în diverse culori datorită marilor plantații de legume, flori și pomi fructiferi. Verdele era predominant, era o priveliște cu adevărat emoționantă care invita la a trăi în acest mic Eden, de fapt, conform celor auzite, în apropiere existau niște insule numite "Insulele Edenului" care ofereau un spectacol și mai mare, iar numele lor le descria perfect, deși nu-mi puteam permite să ratez să ascult conversația interesantă a lui Butler cu ceilalți despre strategiile de război care se dezvoltau. La un moment dat, după ce ampla lui expunere despre planuri și strategii s-a încheiat, am știut că era șansa mea de a-mi satisface din nou curiozitatea, aveam la fel de multe întrebări ca și cititorul în acest moment, și nu știam de unde să încep. Butler mi-a luat-o înainte și a conturat următoarea întrebare: - Cât de mult a dat ultima măsurătoare aeriană, cât de multe pagube avem în zonă? Unul dintre agenți a răspuns că erau siguri că au acționat la timp și, din acest motiv, atacul a fost făcut în aceeași zonă în care cifrele arătau o posibilă otrăvire a aerului și a plantațiilor din apropiere. Nu am mai putut suporta această conversație care părea pentru mine și pentru întregul grup ca niște coduri indescifrabile, așa că mi-am făcut curaj și am întrebat: - Puteți să ne explicați despre ce otrăvire vorbiți? 20

Butler a privit grupul oarecum cu compasiune și a explicat succint: - Ei otrăvesc aerul ... să vedem, cum să explic? Omul care se naște pe pământurile lor, se îmbolnăvește repede din cauza muncii pe care o fac Custozii. Această boală este de obicei implantată în primii oameni sau mai bine zis, în bebelușii rămași de la ultima resetare, sau poate și în a doua generație ca să fim siguri, dar apoi aceasta se transmite din generație în generație în mod automat. De asemenea, nu este neobișnuit ca ei să otrăvească aerul pe care îl respirăm, care este cel mai comun mod, uneori pentru a continua să asigure viitoarele generații bolnave sau pur și simplu docilitate. Este o rasă foarte crudă William, îmi pare rău că trebuie să afli toate acestea într-un mod atât de abrupt, dar mai devreme sau mai târziu trebuia să afli. Am fost din nou cu toții uimiți de o asemenea afirmație: - Ce vreți să spuneți cu otrăvirea aerului nostru? Și ce este această boală? Sau ce rău ne provoacă? - am întrebat eu uimit. - Această boală este practic nouă, a fost folosită în ultima resetare - ne-a lămurit agentul care ne asculta conversația - încă o studiem îndeaproape, dar ceea ce știm este că le face corpurile să îmbătrânească rapid și că doar o mică parte din viața lor este utilă și profitabilă pentru ca apoi să lase rapid locul următoarei generații. Ei preferă să fie așa pentru că longevitatea din trecut aducea alte conflicte, oamenii aveau mai mult timp să analizeze situația în care se aflau. Îl modifică pe om și îl modelează după utilitatea lor evitând orice conflict, ideea este întotdeauna de a îndeplini ciclul numit "natural" al următoarei resetări. - Asta înseamnă că ne scurtează durata de viață? - Exact asta vreau să spun, noi, cei din Republica Ancestrală, trăim de trei ori mai mult decât voi pentru că nu există o astfel de modificare în corpul nostru, dar au încercat de curând, ei vor mai întâi să ne scurteze viața pentru a-și atinge scopul de control. Butler îl întrerupse cu un plan pe care îl avea în mână și începu să întrebe din nou despre problemele legate de strategia Războiului. Nu reușeam să înțeleg pe deplin situația, totul era atât de confuz și îmi genera o furie atât de mare încât era greu de gestionat. Cred că toți gândeam la fel în acel moment, băieții se întrebau unii pe alții și analizau asta încercând să înțeleagă. Custozii ne scurtau viețile și ni le făceau mizerabile, am înțeles atunci că nu exista nici o formă de libertate pe Tărâmurile Cunoscute, cum puteam să ne eliberăm poporul de această putere perversă? Cum am putea declara război unui inamic de care nu eram conștienți? Și cum era omul fără acest control infect? Răspunsul era chiar în fața ochilor mei: prosperitatea absolută era sub noi, în fiecare băiat și fată care alerga liber pe câmpuri, unde viața lor părea fericită și lipsită de griji până la bătrânețe, poate la 240 sau 250 de ani. Cât de înțelept putea fi atunci un bătrân al Republicii? Cât de liber era un copil născut acolo? Cât de mult rău exista în fiecare dintre ei fără controlul blestemat al Custodelui? Am ajuns la Capitala numită "Arca (El Arca)" în timpul prevăzut. Nu a existat nicio întârziere acolo, cu excepția întârzierii noastre de unul sau două minute. Ușile s-au deschis și ne-am oprit pe o platformă unde totul era acoperit de un fel de cristal. Dacă peisajul era deja inexplicabil până atunci, cititorul va înțelege că nu am putut adăuga niciun cuvânt pentru o astfel de descriere, acestea sunt momentele în care regret că nu m-am născut sau nu m-am format ca un mare literat, dar vă asigur că în acea zi am trăit cel mai frumos apus de soare pe care cineva îl poate avea în viața lui. Erau structuri nemaiîntâlnite până atunci care atingeau cerul, pe lângă sutele de roți zburătoare, erau ca două roți care se uneau formând cu alte materiale o sferă care putea transporta unul sau doi pasageri pe ea, ceva magnific de văzut. Un alt detaliu incredibil era că în ciuda faptului că vedeam cel mai mare, cel mai luminat și mai plin oraș dintre toate, nu se auzea niciun zgomot, totul se petrecea într-o liniște absolută. 21

Capitolul VIII - Măreția umană Capitala "El Arca" ne-a întâmpinat, dar cum lucrurile mergeau atât de departe, era clar că nu avea să fie o călătorie de plăcere, cel puțin nu la început. Butler ne-a ordonat să îl urmăm și după ce ne-am luat rămas bun de la ceilalți ofițeri, ne-am cufundat în acest imens oraș luminos și modern, pe care mintea mea atât de lipsită de imaginație nu și l-ar fi imaginat niciodată. Am încercat să nu-l pierdem din vedere pe căpitanul care nu se uita înapoi dar, așa cum îi este obiceiul de lider, se aștepta ca tovarășii săi fideli să-l urmeze fără să-i piardă urma. Era complicat să facem asta pentru că eram vrăjiți de mediul înconjurător la fiecare pas pe care îl făceam, întregul grup era cu adevărat surprins. Oamenii umpleau spațiile publice, restaurantele, iar vehiculele păreau că se vor ciocni mereu dar nu o făceau niciodată, manevrele lor erau aproape perfecte. Pe cer se plimbau sfere mari și transparente dintr-o parte în alta, cele mai multe erau ocupate de o singură persoană, dar în unele ocazii au fost văzute chiar două conducând acele baloane ciudate care pluteau și traversau cerul. Chiar și atunci când vestea se răspândea cu repeziciune în toate părțile Republicii, cetățenii din "El Arca" se plimbau fericiți, ca și cum nu ar fi izbucnit niciun război la doar câțiva kilometri distanță. Despărțirea de căpitan ne-ar fi pus în mare încurcătură, deoarece limba pe care o foloseau în capitală nu era engleza și nici vreo limbă pe care aș fi putut-o descifra. O altă întrebare se adăuga deja în mintea mea, să fie oare o limbă nativă? Poate cea mai veche pe care ar fi putut-o auzi cineva, de la o umanitate mai veche, iar dacă da, de unde venea? M-am scufundat în gândurile mele în timp ce îl urmăream automat pe căpitan, tărâmul Anakimilor, imaginândumi cum ar putea fi un astfel de loc? O parte din mine chiar se îndoia de existența lui, era de necrezut să îmi imaginez posibilitatea de a vedea uriași. “Uriași?” m-a întrebat o voce interioară. Era chiar ciudat să mi-o repet în propria-mi minte, cred că întregul grup se afla în aceeași situație. Ne-am apropiat de un loc care părea a fi un port mare, cu multe bărci aflate la cheu. Butler ne-a rugat să-l așteptăm în timp ce el se ducea să vorbească cu ofițerii de acolo. Am profitat de ocazie pentru a vorbi unii cu alții; trăiam cu toții într-un vis care pe alocuri se transforma în coșmar, de la Edenul care se vedea de la înălțimile marilor păduri pline de flori colorate până la urletele ucigașe și sângeroase ale acestor, aparent faimoși "Custozi" de care abia dacă auzisem până acum și pe care poate că aș fi vrut să nu-i cunosc niciodată. Cu experiența unui război trecut și a bătăliilor pe mare pe care o aveam în spate, am putut observa că grupul era foarte unit și cu multă forță. Cred că incertitudinea și aceste cunoștințe cu care ne ciocnisem fără să vrem, ne-au transmis o dorință imensă care a răsărit din interiorul nostru de a vrea să știm din ce în ce mai mult, ne doream cât mai multe informații, să deslușim această istorie necunoscută a omenirii pe meleagurile în care ne-am născut. De asemenea, am început să ne îndoim în legătură cu recentul atac, era vina noastră pentru că am fugit din Tărâmurile Cunoscute?! Era aceasta pedeapsa noastră? Erau poate artificiale acele mari ziduri de gheață? Erau Custozii poate alți oameni sau erau o rasă pe care nu o cunoșteam? Uriași, noi rase, noi ținuturi și ziduri artificiale. Am început să săpăm atât de adânc încât teoriile noastre deja se apropiau de ridicol, dar totul

22

începea deja să fie necunoscut și apoi nici nimic nu mai avea logică, lumea noastră se schimba în fiecare secundă și o făcuse dintotdeauna, ca o sentință divină. Butler s-a apropiat de noi și ne-a spus că vom lua acea ambarcațiune de acolo (arătând cu mâna). Era nava care ieșea cel mai mult în evidență, asemănătoare cu cea care se apropiase de noi imediat ce am trecut Zidurile. Totul era pregătit pentru a pleca spre Tărâmurile Anakim, dar mai întâi, conform lui Butler, vom face o escală obligatorie pe meleagurile Căpitanului. Am reușit să vizităm fiecare colț al luxoasei și modernei nave, totul era dintr-o epocă diferită și îndepărtată de cea cunoscută de noi, greu de înțeles, în cazul în care nu era deja suficient să fi observat, că tehnologia era avansată cu ani lumină. Mi-au explicat că practic se poate spune că aceste nave se manevrau singure, pe lângă faptul că aproape nu se auzea nimic de afară, erau foarte silențioase, rapide și abia dacă se putea observa mișcarea în apă. Oricum marea era calmă și deodată acest lucru m-a făcut să realizez că valurile erau mereu în această stare, forma lor cea mai calmă și neutră pe aceste meleaguri, cel puțin în toată experiența noastră din călătoria noastră aici. Apoi, asta a dus la o altă întrebare care s-a adăugat la lista imensă pe care o aveam deja la activ, oare aceste ape aveau un cu totul alt mod de a se comporta față de ale noastre? De un singur lucru eram sigur, și anume că Luna strălucea de cel puțin trei ori mai puternic, culoarea Soarelui era total diferită de cea cunoscută, și mai exista și o altă sferă de o culoare negru-albăstruie, pe care am observat-o atunci când albastrul de fier se bătea deasupra noastră. La început mi-am imaginat că face parte dintr-o tehnologie pe care nu o cunoșteam, dar era tot acolo, statică, într-o parte a firmamentului. După câteva minute de navigație la viteze cu adevărat extraordinare pentru întregul grup, căpitanul ne-a ordonat să ne pregătim de coborâre. Deși situația era tensionată și s-au luat anumite măsuri de precauție pe parcursul scurtei călătorii, am respirat un aer diferit când am ajuns pe această insulă care avea un port mic și umil, nu foarte diferit de cele pe care le cunoșteam în America, iar în depărtare multe case joase de culoare albă și strălucitoare care se iveau printre dealurile verzi. Butler și-a lăsat puținele lucruri pe podea și deodată o fetiță care părea să nu aibă mai mult de șase ani i-a fugit în brațe. În spatele lui o femeie cu fața palidă a zâmbit când l-a văzut pe căpitan sosind în port. După o îmbrățișare intensă ne-a făcut cunoștință: soția și fiica lui erau cele care ne-au întâmpinat. Butler cu un ton vesel a confirmat ceea ce gândeam cu toții: - Bine ați venit pe meleagurile mele camarazi, aceasta este familia mea și sper să vă simțiți bine aici atât timp cât putem sta. Ne-am instalat în niște case alăturate casei căpitanului, care ne-a invitat și el să intrăm și ne-a oferit tot confortul. Nu credeam că vom sta mult timp acolo din cauza urgenței cerute de situația în care ne aflam, dar Butler a spus mai târziu că a trecut cel puțin un an de când nu a mai dat pe-acasă și nu avea de gând să piardă timpul pentru a rămâne cât mai mult timp alături de familia sa. Am stat două nopți pe acea insulă simplă, dar frumoasă, iar în această perioadă am reușit să vorbesc cu căpitanul despre mai multe aspecte care mă tot frământau, pe care aveam nevoie să le exteriorizez. Căutam răspunsuri la nesfârșit, mintea mea nu încetinea nici măcar o secundă. Butler știa asta și a anticipat-o, așa cum o făcea întotdeauna. Era un om care mergea cu câțiva pași înaintea noastră în fiecare decizie și gând. - Mințile lor sunt cumva modificate, ca să mă exprim într-un mod pe care să-l înțelegi.

23

Am încercat să îl urmăresc cu privirea, într-un act de goliciune interioară, așteptând doar să dezvolte acel punct interesant și deranjant. Butler a continuat apoi: - Umanitatea supremă este dependentă de mintea ta, într-o manieră extremă total nocivă. Nu te detașezi aproape în niciun moment de excepții, îți imaginezi ce există și ce este în funcție de gândurile tale; imaginea ta creată de experiențe și prin intermediul altora care la rândul lor se retroactivează la gândurile altora, creând o rețea imensă în care fiecare se identifică în funcție de locul în care s-a născut, de status quo-ul său sau de condiția fizică. Dar asta nu face altceva decât să te îndepărteze de adevărata esență umană. Noi, cei care avem sânge de umanitate ancestrală, nu avem acel atac permanent al minții cu gânduri infinite, de cele mai multe ori degradante și care, de asemenea, de cele mai multe ori sunt invenții ale unor situații care nu mai există sau care nu se vor întâmpla niciodată. Omenirea în fiecare resetare se apropia de ceea ce Custodele vrea de la noi, pentru că își modifica atât corpul cât și mintea, ca și mediul înconjurător. Ținuturile pe care le-ai lăsat în urmă sunt o lume izolată, ireală, în care răul iese în evidență, războaiele abundă iar degradarea devine aproape insuportabilă, dar acei oameni, frații tăi și ai mei de asemenea, deși din altă epocă, nu sunt ceea ce mintea lor gândește în fiecare zi; de aceea istoria este ascunsă, pentru că dacă s-ar cunoaște măreția umană atunci nimic nu ne-ar putea opri în creșterea noastră, pentru că nimeni nu ar trăi îngenuncheat dacă ar ști cine îi leagă cu lesa invizibilă acolo, în acea lume din interiorul zidurilor de gheață. Nu aveam nimic de spus, am tăcut și mi-am ținut cuvintele pentru mine ca să nu plâng de neputință. Nu-l auzisem niciodată pe căpitan să fie atât de clar, privirea lui se pierdea în orizont. Am păstrat acea noapte ca pe una dintre multele nopți de neuitat pe care le voi avea pe aceste meleaguri glorioase și revelatoare. Am mai pus câteva întrebări importante pe care le veți înțelege curând din povestea celor ce se vor întâmpla. A doua zi dimineața, când acel soare ciudat va străluci din nou, ne va găsi navigând spre tărâmurile "Anakim".

24

Capitolul IX - Originea ființei umane și cartea revelatoare a lui She-ki despre celelalte lumi. Călătoria spre insulele mișcătoare ale lui Thoth a decurs fără inconveniente majore, singurul lucru ciudat și remarcabil a fost că nu exista noapte, ziua se estompa abia la orizont, dar în prima noapte a apărut pe firmament o Lună plină și senină, iar noi abia am observat tranziția, ca un veșnic apus de flăcări în depărtare. Am văzut două albastre de fier trecând pe cer în momente diferite ale ultimei zile de călătorie spre insulele uriașilor. A fost greu să adormim din cauza a tot ceea ce se întâmplase în viețile noastre și în jurul nostru, cu toții așteptam marele moment al contactului cu giganții; era ceva ce nici măcar nu ne puteam imagina. Am ajuns în cele din urmă într-un port destul de modern, poate cu mai puține structuri din cele maiestuoase din Capitala Republicii Ancestrale, dar navele lor se deosebeau destul de mult de cele pe care le văzusem până atunci. Se remarca o anumită înclinare spre navele militare, unele păreau chiar să aibă arme pe care nu le mai văzusem niciodată deasupra. Imediat ce am coborât, un bărbat cu o barbă roșcată foarte lungă și o femeie cu un chip frumos și păr lung și blond ne-au întâmpinat, mai întâi au vorbit cu căpitanul și apoi ne-au prezentat tuturor. Deși erau înalți, nu aveau mai mult de 2 metri și jumătate, era suficient să ne depășească cu vreo două picioare bune (n.t. - Piciorul anglo-saxon unitate de măsură a lungimii - 1 ft = 304,8 mm = 30,48 cm = 0,3048 m). Uluiți să călcăm pe pământul uriașilor le-am strâns mâna și i-am urmat. Orașul nu mai era atât de liniștit, iar acela semăna mai mult cu o zonă rurală. Limba pe care o vorbeau acolo era de asemenea de neînțeles pentru urechile noastre, nici căpitanul nu o putea vorbi, dar femeia care s-a prezentat ca fiind "She-ki" vorbea limba noastră, deși într-un mod foarte ciudat, dar vorbea fluent și se putea face înțeleasă. Am intrat în partea care părea a fi centrul acestui sat de pe o insulă îndepărtată dintr-un ocean, de asemenea necunoscut până atunci pentru noi. She-Ki ne-a invitat înăuntru, casele lor erau cupole de diferite înălțimi, erau și turnuri albe imense terminate cu cupole în vârf, în unele erau chiar figuri de uriași care priveau totul. Cred că nu aș vrea să plec de pe această insulă fără să urc acolo sus, în vârf, să văd acea priveliște maiestuoasă spre cine știe unde. Am observat că deja am început să ne acomodăm cu situații care până acum câteva săptămâni erau de neconceput și că sigur am fi leșinat dacă ne-am fi aflat în situația în care ne aflăm acum, în fața "Uriașilor lui Thoth" fără să fi trecut prin toate cele expuse până acum. Aveam în minte imaginația unor giganți barbari, cu doar niște haine elementare care îi acopereau, dar realitatea este că această rasă avansată părea desprinsă din vreo poveste din lumi paralele, ținuta lor era colorată și adaptată la corpurile lor mari, am putut vedea mai târziu apropiindu-ne de zona centrală, că erau mii de giganți de toate mărimile, dar care nu coborau niciodată de la doi metri douăzeci sau doi metri treizeci, și am ajuns să vedem giganți de până la patru metri înălțime. Butlerl ne-a spus că această rasă de uriași era atât de importantă pentru a ne cunoaște trecutul, deoarece în ei se aflau sânge uman ancestral și sânge pur de Uriaș din Vechile Ținuturi ale lui Anak. Ne-a spus că mai 25

târziu ne vor povesti puțin din istoria legăturii dintre rasa noastră, cum giganții antici și puri s-au unit cu strămoșii oamenilor pentru a da naștere uneia dintre cele mai puternice forțe care a existat vreodată în "Tărâmurile Cunoscute" pentru a-i înfrunta pe Custozi, cunoscută sub numele de Marea Tartarie, care ar fi putut schimba pentru totdeauna cursul istoriei noastre și care, în orice caz, a marcat un „înainte” și un „după” generând schimbări radicale atât în "Tărâmurile Cunoscute" cât și în lumile din jur. She-Ki s-a apropiat de locul în care ne aflam cu Butler vorbind despre acest subiect pe care eu încercam să-l urmăresc îndeaproape fără să pierd niciun detaliu și notându-mi mental miile de întrebări care îmi apăreau în minte la fiecare avansare. Am observat că uriașa avea în mâini o carte imensă pe care mi-a oferit-o spunând că aceasta mă va ajuta să înțeleg mult mai multe despre trecutul raselor noastre. Imediat ce am deschis-o am observat mai multe hărți. Ea a marcat o pagină specială unde era specificat căminul nostru "Ținuturile Cunoscute" și împrejurimile sale, iar mai jos și pe paginile următoare a detaliat și ce se știa despre diferitele Ținuturi, rasele și istoria lor. Din nou, când credeam că le văzusem pe toate, am simțit din nou un foc arzând în mine cu fiecare pagină, uimit, fața mea era expresivă încercând să-mi imaginez această nouă descoperire personală. She-Ki a observat în expresia mea că mă scufundam în informații, mi-a spus să nu încerc să le diger toate deodată, "cu timpul vei înțelege și le vei asimila", a încercat să mă liniștească. - Câte tărâmuri există? Am mers până acolo încât am reacționat la remarca ei cu un zâmbet, ca să-mi înțeleagă frustrarea. - 178 de lumi cunoscute, cel puțin, conform informațiilor pe care am reușit să le adunăm - a comentat ea. - Dar asta nu pune la socoteală toate pământurile și insulele care există în afara lor - a adăugat apoi Butler. Amabila și frumoasa Femeie-Uriașă a continuat să rezume câteva subiecte cheie în timp ce îmi arăta câteva dintre paginile acestei cărți minunate și unice. Ne-am oprit la tărâmurile "Anunnaki". Acolo fața ei s-a schimbat. Rasa "Anunnaki" s-a comportat întotdeauna într-un mod ostil față de oameni încă de la începuturi și a mai comentat că erau legați de un tratat vechi cu Custozii. Să fie acesta momentul cel mai așteptat de mine? Ar fi oare momentul culminant în care aș cunoaște adevăratul început al vieții umane? Adevărata origine? Nu mă voi antepronunța pentru moment, voi spune doar că această conversație, în cazul în care călătoria în sine nu o făcuse deja, mi-a schimbat complet viața. Voi continua să detaliez și să transcriu această conversație în capitolul următor.

26

Capitolul X - Domurile, învățăturile lumilor de dincolo de zidurile de gheață Trecutul uriașilor sau al Uriașilor-Umani-Giganți a fost ascuns pentru totdeauna, tehnologia și oasele lor au fost la fel de trist ascunse și uitate ca și măreția istoriei lor, iar noile descoperiri ale uriașilor vor fi astăzi și în viitor, pur și simplu ridiculizate, unele chiar amestecate cu fiare care nu au locuit niciodată pe aceste meleaguri, eternele "Ținuturi Cunoscute", unde oceanele sunt pătate cu sângele strămoșesc, care ar fi putut schimba totul. Custozii au făcut un pact: niciodată omul din noua resetare nu ar fi putut ști că este posibilă o forță pentru ași învinge colonizatorul invizibil. Nici de data aceasta nu ar fi știut că există o forță de sus care îi controlează pământurile și mediul înconjurător, care îl face să trăiască o viață goală, unde mesajele s-ar fi bazat pe exploatarea sa de tot felul, pe spiritul său degradat. În acest capitol vom vedea originea ființei umane, o ființă esențială cu un potențial spiritual infinit, precum și de ce celelalte rase sunt interesate de ea. Cei care vor să-i mențină într-o opresiune aproape insuportabilă și cei care vor să-i facă să evadeze spre imensa lor libertate spirituală, este posibil acest lucru? Ziua precedentă fusese atât de importantă încât nici măcar nu căzusem în lumea viselor până când trupul meu nu încercase să se împace într-o noapte stranie de cer luminat de acea misterioasă și uriașă lună plină. A fost atât de greu de adormit încât întregul grup a stat treaz până la o oră pe care ne-o imaginam foarte târzie, chiar dacă nu am văzut Soarele să se întrezărească înainte de a reuși în cele din urmă să tragem un pui de somn. Conversațiile se învârteau, evident, în jurul a tot ceea ce ni se întâmplase, dar mai ales puținul despre care fusesem informați căzuse deja ca o furtună feroce peste ocean. Mințile noastre erau deja simple vase în căutarea supraviețuirii, furtuna era adevărul care nu numai că ne cădea în față și se cufunda în interiorul nostru, dar genera și cele mai uriașe valuri care ne făceau pe fiecare dintre noi să ne clătinăm brusc. Oare ne-au condiționat atât de mult mințile? Ne-am repetat la nesfârșit. Este reală această poveste? Dar cum am putea să ne îndoim de această poveste când ne aflăm în ținuturile din spatele zidurilor de gheață și trăim cu aceiași Umani-Giganți străvechi? Cred că de la atâta analiză am leșinat până câteva ore mai târziu. Butler ne-a trezit. Am ieșit din aceste Domuri care mențineau o temperatură ciudată ce părea a fi reglată; era mereu răcoare acolo, iar afară, căldura era uneori insuportabilă. Erau fructe de toate felurile, pe cele mai multe dintre ele nici nu le văzusem și nici nu le gustasem vreodată. Unele pâlcuri de vegetație care se iveau din depărtare aveau și ele culori ciudate, greu de descifrat pentru mine. She-ki purta o rochie foarte colorată și de vară, chipul ei fiind și mai frumos în lumina soarelui. Cred că mai mulți din grup fuseseră vrăjiți de simpla ei prezență. După micul dejun, am putut să avem o discuție privată împreună cu Butler, iar She-ki a început să-mi povestească alte detalii despre Carte și despre istoria raselor. - Ieri ți-am povestit despre așa-numitul Tratat Vechi, care a fost încheiat între părți ale Custozilor și Anunnaki.

27

- Ce căutau ei prin acel tratat? Am îndrăznit să întreb, cred că această întrebare a venit chiar din interiorul meu, mânat de aceeași nerăbdare de a ști totul, dar a generat și calea spre ceea ce avea să fie fără îndoială o conversație unică. She-ki și-a continuat narațiunea spunând: - William, în primul rând trebuie să știi că Custozii și Anunnakii au ceva în comun, iar ceea ce îi unește este faptul că tehnologia lor se bazează în primul rând pe armament și dezvoltare militară, pentru că ei sunt colonizatori din naștere; când ajung într-un anumit "cerc" caută modalități de a pătrunde în el pentru a vedea cum pot profita, studiază viața care se găsește acolo și dacă le servește la ceva ar putea să pună stăpânire pe ea sau să creeze diferite acorduri în dezvoltarea beneficiului lor. De fapt, aceasta este sămânța pe care au implantat-o în oamenii antici. Custozii sunt de asemenea cunoscuți pentru navele lor avansate și pentru că sunt printre puținii care cunosc cele 178 de lumi sau cercuri din jurul celor cunoscute." - Ce e aia cu domul mare, ce înseamnă? am întrebat nevinovat. - William, fiecare cerc este împărțit de unul sau mai multe Domuri diferite, în funcție de ceea ce cuprinde acel cerc. Acest dom este un fel de membrană care împarte un sistem - aceste informații sunt foarte avansate pentru epoca din care veniți, dar îmi imaginez că ați auzit de teoria celulară, aceste cercuri le-am putea compara aproximativ cu ceea ce numim o celulă și membrana exterioară citoplasmei sale. Această membrană a domului, este un perete invizibil pentru ochii noștri (deși unele rase îl pot distinge) care desparte două sisteme care sunt similare sau pot fi diferite în totalitatea lor, dar care au conexiuni în părți diferite. Ceea ce știm din informațiile luate de la Custozi, este că toate cercurile sau lumile cunoscute au o anumită conexiune între sistemul interior și cel exterior, cu excepția unuia, care este considerat cel mai important și care a dus tocmai la acest Vechi Tratat între Custozi și Anunnaki." Aceste rase sunt adepte ale manipulării mediilor (n.t. – habitatelor), deoarece au suficientă tehnologie pentru a face acest lucru în interiorul cupolei oricărei lumi cunoscute. Aceste conexiuni între lumea interioară și cea exterioară nu sunt simplu de găsit, dar rasele care au reușit să iasă și cele care, bazându-se pe avansul lor tehnologic atât în cucerirea sau în misiunea lor de explorare, fac călătorii lungi cu scopul de a culege informații din alte lumi, au dezvoltat și ele diferite tipuri de sisteme pentru a găsi mai ușor căile de intrare și ieșire. De asemenea, există portaluri care leagă diferitele tărâmuri, dar acesta este un alt subiect pe care îl veți descoperi pe parcursul șederii voastre în afara teritoriilor natale și cum funcționează o mare parte din tehnologie aici. Acum, acel cerc de care vă spuneam cu cele 178 de lumi cunoscute, a fost imposibil de accesat chiar și pentru ei chiar și folosind cea mai avansată tehnologie Custodială, iar atunci aceasta a devenit obsesia lor. Aceste tărâmuri în care nimeni nu putea intra, sau cel puțin nimeni nu putea intra și ieși de acolo în viață, sunt "Tărâmurile Celeste" și, pe măsură ce fiecare încercare Custodială era zădărnicită, s-a făcut un acord cu Anunnakii pentru a dezvolta împreună tehnologia care ar putea deschide calea în interior și ar putea dezvălui misterul a ceea ce se afla acolo. Motivul obsesiei lor a fost zvonul că în Ținuturile Celeste s-ar fi găsit secretul care ar duce la posibilitatea de a putea pătrunde în "Marele Dom" care desparte lumile cunoscute de exterior. - Ce vrei să spui prin "Marele Dom"? - întrebarea a venit din interiorul meu aproape fără să vreau să mă întrerup, dar cu neliniștea pe care toate acestea o generau în mine. 28

- Despre acest Mare Dom avem foarte puține informații pe care am reușit să le adunăm de la Custozi. Ceea ce știm până acum este că ar fi un mare Dom care învăluie cele 178 de lumi în interiorul său, unde teoria spune că nu s-a găsit niciodată o cale de ieșire sau de intrare și nu există informații cu privire la ceea ce se află acolo. Custozii și Anunnakii au lucrat împreună cu marii lor oameni de știință pentru a realiza o dezvoltare nemaiîntâlnită până acum, bazându-și tehnologia în întregime pe descoperirea Pământurilor Celeste impenetrabile. Ce s-ar găsi acolo oare?! Pe această întrebare și-au bazat dezvoltarea lor din anii lungi ce aveau să vină. Au ajuns în punctul în care tehnologia lor a avansat exponențial atât de mult, încât au reușit să treacă prin primul Dom. Dar a apărut o altă problemă, ființele care au trecut prin primul Dom au murit pulverizate aproape instantaneu. Nu au găsit un răspuns la acest lucru și au încercat în diferite moduri și cu ajutorul diferitelor rase, dar toți au murit în același mod.Mai târziu, în studiul lor aprofundat al acestor pământuri, au ajuns la concluzia că în interiorul lor nu existau corpuri fizice, ci o energie conștientă pe care au numit-o "Sursa" sau "Sursa Vieții". Teoria spune că această energie a început să perceapă pericolul tehnologiei Custodiale și Anunnaki și a acționat în consecință pentru a-și proteja mediul înconjurător. Apoi, această energie conștientă s-a divizat luând corpul celor "Cinci Maeștri" care au dat viață Ființei Umane, ocupând pământurile din jurul casei sau ținuturilor voastre natale. Ei au început mai întâi cu "Asgard" la nord, un loc îndepărtat, delimitat de zone muntoase foarte greu de descoperit, apoi, pe măsură ce s-au dezvoltat, au ocupat tărâmuri în Lemuria, Atlantida și centrul ținuturilor lor pe care l-au numit Hyperborea, care la rândul său avea o legătură directă cu lumea exterioară, cu Asgard, ținutul lor de origine, prin intermediul unui portal de legătură.

29

Capitolul XI - Umanii uriași și Marii Tartarieni Nimic nu conta aici mai mult decât toate aceste informații pe care le primeam de la "She-ki", era incredibil doar să-mi imaginez unde mă aflam și că un gladiator supraviețuitor, care ajutase și el umanitatea noastră ancestrală să supraviețuiască, îmi povestea cu lux de amănunte despre adevărata istorie a omenirii. She-ki a continuat apoi: - Acești oameni animați de energia vitală a "Sursei" au început să crească atât ca număr, cât și ca tehnologie, mai întâi și-au bazat tehnologia pe dezvoltarea rasei și bunăstare, deși mai târziu au ajuns să dezvolte arme de apărare, dar nu au ajuns niciodată la același nivel Custodial. Într-o noapte fatidică și întunecată Custozii au pătruns în Ținuturile Cunoscute și au găsit aur și alte minerale din abundență. În nerăbdarea lor au călătorit prin fiecare punct al acestor ținuturi ajungând să descopere în afara primului Dom, într-o zonă cu munți înalți, celebrele ținuturi ale Asgardului, iar odată cu ele s-au ciocnit și cu oamenii care trăiau acolo. Acest grup de Custozi au fost surprinși de armele de apărare ușoare care au atacat și au pulverizat automat inamicul, declanșând un semnal de alarmă pentru celelalte ținuturi locuite de oameni. Temerile oamenilor sau adeverit și până atunci energia Ținuturilor Celeste care anima corpurile oamenilor nu era pregătită să le facă față Custozilor. Mai mult, Custozii îi depășeau numeric pe oameni cu 1000 la 1. Apoi, câteva zile mai târziu, inevitabilul s-a produs, oamenii s-au predat în fața lor. Acesta a fost începutul unui mare coșmar care avea să dureze până în zilele noastre. Dar de ce nu s-au comportat ca pe alte lumi, unde jefuirea atâtor minerale cât aveau nevoie era suficientă pentru a pleca mai departe?! Simplu! Au încercat să trimită oamenii pe Tărâmurile Celeste ca un test (nu era ciudat să gândească așa, din moment ce încercaseră și cu alte rase) și, deși corpurile umane ardeau imediat ce intrau pe aceste tărâmuri, au observat cum această energie care trăia în interiorul lor, se îndrepta întotdeauna direct spre Tărâmurile Celeste, indiferent unde acest corp își găsea moartea. În acest fel, Custozii și Anunnaki au studiat ființa umană încă din cele mai vechi timpuri. Tot acest efort și dezvoltare pentru a intra pe acele Tărâmuri Celeste s-a îndreptat acum spre posibilitatea ca prin intermediul omului ca vehicul fundamental, să se poată obține. Dar lipsea un conector care nu era deloc simplu, iar acesta era puterea de a manipula aceste suflete sau energie care părăsea corpurile umane, iar acest lucru nu a fost niciodată posibil. La început se realiza străvechea și cruda colonizare a teritoriilor realizată de aceste ființe în mod general: cea mai mare parte a populației este anihilată lăsând doar nou-născuții, apoi vine educația necesară pentru a da noilor colonizați scopul sau funcția pe care Custodele o dorește. Această încercare de a folosi oamenii pentru a pătrunde pe astfel de pământuri a dus la moartea fără sens a nenumărate ființe, de fapt în trecut "resetările" au dus la sacrificarea multor oameni împreună, pentru a vedea dacă pot manipula această mare energie în voie, marile și binecunoscutele ritualuri de sânge ale civilizațiilor trecute.

30

Așa cum spuneam, ritualuri, boli, catastrofe, au încercat totul, dar nimic nu a funcționat, au încercat chiar să învie corpuri și o mulțime de alte lucruri diferite. Ce s-a întâmplat mai departe nu este clar, unii istorici spun că pur și simplu au continuat cu controlul umanității pentru a încerca să pătrundă Tărâmurile Celeste, iar alții spun că ei continuă să facă acest lucru doar de teamă că oamenii îi pot învinge, deoarece văd în ei un potențial unic și imens printre multele lumi existente. Din acest motiv îi controlează cu "resetări", iar apoi faimoasele minciuni introduse în educația lor le scurtează viața, le creează molime, boli și mizerii. Dar voi sunteți atât de importanți încât nu vă vor lăsa să plecați așa, pur și simplu. Pentru că în interiorul fiecăruia dintre voi se află "Sursa", care este cel mai important lucru și care menține în viață toate celelalte ființe din aceste cercuri. Uriașii au văzut toate acestea din exterior, nu s-au implicat niciodată în aceste războaie, dar apoi, în timp, au decis să ajute umanitatea, deoarece și-au dat seama că dacă "Sursa" va cădea, probabil că vor cădea și cele 178 de cercuri-mediu. (Nici aici nu este clar dacă Custozii au încercat să folosească vreo rasă de giganți pentru aceeași misiune de accesare a Tărâmurilor Cerești, deoarece se spune că au încercat cu toate rasele pe care le-au putut găsi printre cele 178 de Lumi). După un timp, Custozii și-au pierdut interesul pentru oameni, deoarece au început să creadă că această energie sau suflet care ieșea din corpurile umane și se întorcea pe Tărâmurile Cerești nu era aceeași energie sau că, în caz contrar, dacă era aceeași, nu aveau cum să o manipuleze; de asemenea, Anunnaki au început să intre în criză în mediul lor din cauza lipsei de aur și minerale esențiale pentru dezvoltarea lor. Ce să folosească atunci? Au început să se folosească de noul om resetat pentru a putea extrage aurul din întunericul intraterestru aspru și adânc. Ce modalitate mai bună decât să-i facă să creadă că ei sunt zeii lor și că vor trebui să se închine în supunere la ceea ce cer ei. Crearea multora dintre piramidele cunoscute a fost realizată în această perioadă, de către oamenii înșiși cu ajutorul tehnologiei Custodiale; aceste piramide nu erau altceva decât centre generatoare de energie, care serveau la controlul oamenilor și să genereze catastrofe dacă doreau. Tot prin acest mijloc au încercat să controleze din nou sufletele într-un mod care a eșuat. Piramidele Anunnakilor au fost împrăștiate în mod deliberat pe Pământurile Cunoscute și pe alte pământuri, fiind de asemenea un alt mod străvechi de a coloniza pământurile. Ei lăsau piramidele ca o formă de avertizare a pământurilor colonizate, un fel de emblemă pentru orice intrus care intra fără permisiune - se știe că se temeau că ar putea exista o rasă colonizatoare sau, ceea ce ar fi și mai rău pentru ei, o rasă care să elibereze coloniile existente și care să vină din afara "Marelui Dom" cunoscut. Custozii și Anunnakii au început să se confrunte din nou între ei, acum pentru controlul Ținuturilor Cunoscute, a ființei umane și mai ales a cantității mari de aur care se găsea acolo. Uriașii au profitat de aceste neplăceri ale Custozilor cu Anunnakii pentru a putea pătrunde pe aceste tărâmuri. Mulți s-au mutat din aceleași insule, dar și din alte ținuturi, cum ar fi "Insulele Libere" și au intrat dinspre nordul și sudul Zidurilor, penetrând cupolele existente. Zidurile care înconjoară Pământurile au fost construite de Custozi în trecut pentru ca oamenii să nu aibă posibilitatea de a ajunge la "Domul interior" sau "Primul Dom", deoarece această descoperire ar fi expus 31

falsitatea teoriei care era predicată fără discuție, în plus ar fi început să pună sub semnul întrebării mai multe puncte fundamentale ale vieții pe "Tărâmurile Cunoscute". Posibilitatea unui Pământ infinit nu ar putea niciodată să ajungă la mințile umane, deoarece aceasta ar duce la lărgirea mediului înconjurător și ar trezi miile de energii vii din corpurile umane, care sunt amorțite de cunoașterea trecutului lor. Repede s-a format o mare armată de giganți în Asia Centrală și unii dintre ei au început să se metiseze cu oamenii care trăiau acolo, (posibil ca giganții antici să fi știut de "Sursa" din fiecare ființă umană). În curând aceștia s-au dublat ca număr, având o mare și puternică rezistență gigant-umană la atacul inevitabil care va veni din partea Custozilor sau Anunnakilor, atunci când războiul lor intern va înceta. Aceștia din urmă au continuat să se confrunte între ei în bătălii care au avut loc chiar și pe pământurile lor, lăsând astfel controlul Pământului ca o zonă eliberată. Aceștia au fost anii de avânt ai Marii Tartarii și ai tehnologiei bazate pe energia liberă. Controlul Tartarian al Teritoriilor era aproape total, fiecare colț al acestora fiind locuit. Se spune că unii Custozi și Anunnaki și-au văzut piramidele căzând fără a putea face mare lucru deoarece trebuiau să asiste la propriul Război. Încetul cu încetul pierdeau controlul care le scăpa ca apa printre degete.

32

Capitolul XII - Umanii giganți vs. Custozi în Tărâmurile Cunoscute - Când Custozii s-au întors triumfători din Războiul lor, și-au găsit colonia total revoluționată: acum exista o putere la care nu se așteptau, Uriași, Umani-Giganți și Oameni furioși care și-au redescoperit originile după anii de sclavie. Acești ani lungi în care Uriașii-Umani s-au dezvoltat și și-au bazat tehnologia pe arme de război și apărare, la care se adaugă faptul că multe informații și cunoștințe științifice Custodiene au fost jefuite și folosite pentru această dezvoltare, au dus la apogeul unei rase total uitate de Custozi. Când s-au întors și au analizat situația, au știut că nu pot duce un alt război din cauza pierderilor suferite în timpul ultimului precum și a tuturor cheltuielilor care au fost efectuate pentru a învinge inamicul. Evident că au vrut să înceapă o "resetare" imediată, dar Piramidele lor au fost distruse și au pierdut multă putere în manipularea mediului înconjurător. Au gândit și analizat mai multe strategii și au așteptat să vadă cum va evolua conflictul cu oamenii, dar temându-se de acest viitor incert. Un alt război s-a născut în "Ținuturile Cunoscute". De data aceasta omenirea avea să lupte alături de uriași împotriva fostului lor colonizator; luptele crâncene purtate nu pot fi descrise pentru că era într-adevăr ceva ce genera chiar teamă în multe dintre celelalte cercuri. În fiecare zi în care apunea soarele se observau mormane de cadavre din ambele tabere zăcând pe tărâmurile care acum erau doar câmpuri de luptă; zone acoperite de o vegetație vastă și diversă, acum nu mai erau decât nisip și deșert mort. Custozii, de asemenea slăbiți de ultimul război cu Anunnaki, au văzut că au pierdut cu totul controlul și chiar se temeau că mai târziu pământurile lor vor fi atacate și de o umanitate cu sete de răzbunare. Ocazia de a-i anihila pe Custozi a adus și o mare pace pentru "Ținuturile Cerești". Totul se îndrepta spre o victorie iminentă a celor din "Ținuturile Cunoscute", dar la mijloc s-a întâmplat ceva, iar aceasta nu a fost niciodată realizată Custozii nu au avut de ales decât să se întoarcă pe pământurile Anunnakilor pentru a ajunge la un nou acord cu ei; nu le mai rămăsese prea multă armată care să reziste unui alt război, dar tehnologia și uniunea au fost luate imediat în schimbul aurului, printre alte lucruri pe care nu le cunoaștem, dar care probabil au legătură cu creșterea umanității și teama de viitoare represalii. Aici merită să precizăm că atunci când Custozii au trebuit să plece pentru a se unifica împotriva Anunnakilor, au lăsat la comandă o rasă inferioară numită "Gri" din Zeta Reticuli și Orion, aceștia fiind folosiți pentru a controla Pământul cât timp au fost plecați, dar conform poveștii "Cei Gri" nu au fost de acord cu Vechiul Tratat și cu manipularea primită, apoi au fost nepăsători gândindu-se că ființa umană nu s-ar fi răzvrătit niciodată și nici nu s-ar fi dezvoltat în vreun fel, cu atât mai puțin și-au imaginat vreo uniune cu o rasă de giganți uitați. Aceștia au acceptat deoarece se temeau și ei să nu-și piardă pământurile la sfârșitul războiului, chiar și în fața Uriașilor-Umani care acum aveau o armată numeroasă și căutau să se elibereze de sub jugul Custozilor în Ținuturile Cunoscute. Inevitabilul s-a produs, un război fără precedent a avut loc în centrul acelor ținuturi, cele două forțe și-au folosit tot potențialul și tehnologia pe care au pus-o imediat la încercare. Uriașii-Umani sau mai bine zis Marea Tartarie a energiei libere, deținea și nave proprii, prin urmare războiul s-a desfășurat atât pe uscat, cât și pe apă și în aer.

33

Din nefericire puterea Umanilor-Giganți nu a rezistat pe tot parcursul luptelor dure și neavând controlul mediului pe care Custozii îl manipulau, acest lucru a cauzat uzura și deteriorarea trupelor precum și catastrofe "naturale" care au apărut de nicăieri în centre importante, deși așa cum am mai menționat acest lucru va marca un "înainte" și un "după" în toate lumile din jur; știau că dacă pierdeau acest război, condamnau cumva și generațiile viitoare pentru câteva secole. Uriașii trebuiau să fugă de pe aceste meleaguri deoarece înfrângerea era inevitabilă, iar moartea lor era sigură, Custozii nu aveau să-i ierte niciodată pe uriași pentru că au luat armele și au livrat oamenilor cunoștințe interzise, reușind să scape pe unde intraseră, prin pasajele de Nord și Sud. Unii oameni i-au urmat și au reușit și ei această mult dorită evadare din jugul Custodiei. Sufletele străvechi din Asgard, Lemuria și Atlantida care locuiau în corpuri umane au pornit de la zero în ținuturile din afara primului Dom cunoscut sub numele de "Republica Ancestrală" și, deși rănite de o înfrângere dură, au avut speranța de a crește din nou și de a se întoarce cu noi strategii, acum cu două misiuni diferite, să elibereze ființa umană și să termine cu Custozii. Ființele umane au început în aceste noi ținuturi să se conecteze cu "Sursa" și să înțeleagă adevăratul lor trecut și importanța lor. Butler a întrerupt explicația spunând că a vorbit deja cu unul dintre liderii de acolo ("Republica Ancestrală" – n.t.) și că aceștia nu au fost de acord să ne ajute, nu pentru că nu ar fi vrut, ci pentru că se temeau că întreaga lor rasă ar putea dispărea efectiv, așa cum aproape s-a întâmplat ultima dată. I-am spus lui Butler despre îngrijorarea mea pentru pământurile Republicii și de asemenea, pentru pământurile pe care le lăsasem în urmă. El a comentat că se îndoia că ei (Custozii – n.t.) doreau să elimine umanitatea în interiorul Zidurilor, deoarece dintre toate "resetările" de până acum, aceasta părea să fie cea care funcționase cel mai bine pentru ei. În plus, "Cei Gri" erau de asemenea sub controlul lor și la rândul lor, ajutau la controlul oamenilor în multe alte moduri. Deoarece exista un control mental ridicat, problemele de bază și/sau fundamentale nu erau abordate sau, dacă erau, erau găsite cu ușurință și raportate ca probleme psihiatrice, trimițând imediat "vinovatul" într-o instituție psihiatrică unde era controlat cu ușurință și cu succes de alți membri umani. - Imaginați-vă că dacă v-ați întoarce acolo William și ați vrea să povestiți tot ce ați trăit aici sau informațiile pe care le-ați adunat, dacă ați avea timp să le spuneți celorlalți, aceștia nu v-ar crede și v-ar trimite rapid la izolare sau poate chiar la moarte. Toate astea pe care le auzisem mi-au dat multe răspunsuri pe care nu mi-am imaginat că le voi auzi vreodată, dar au generat și multe alte întrebări, erau atât de multe de procesat și totul se desfășura foarte repede, era o frenezie, conform lui Butler trebuia să părăsim insulele cât mai repede, nici măcar nu-și știa planul și ca de obicei, își păstra strategia până la sfârșit. Am adunat întreaga echipă pentru a pleca. Urma să părăsim ținuturile lui Thoth și să lăsăm în urmă pe marea She-ki, care îmi dăduse cea mai importantă parte a acestui puzzle ce părea indescifrabil, o cheie de acces care deschidea atâtea lumi și posibilități; istoria pierdută a ființei umane era în mâinile mele. Băieții au început să mă întrebe despre această discuție, au început să răsfoiască și ei cartea pe care o aveam cu mine, Butler m-a ajutat și el să răspund la miile de întrebări care se ridicau, inclusiv la a mea. Între noi toți am încercat să facem acest lucru cât mai logic pentru mințile noastre confuze, în timp ce soarele dispărea și o noapte ciudată se lăsa peste noi, una dintre cele mai ciudate de pe acele meleaguri. Cerul se colora cu cel 34

mai pur roșu și genera o strălucire asemănătoare cu cea a focului, Butler a comentat că acest "foc" este vizibil dacă navighezi în apropierea inelului Antarcticii, seamănă în depărtare cu un uriaș foc de tabără, era ceva ce percepusem și înainte de a părăsi "Tărâmurile Cunoscute".

35

Capitolul XIII "El Arca" - Capitala prosperă După ce am petrecut acea stranie noapte de foc amestecată cu multe teorii pe care încercam să le deducem din cartea lui She-ki, a fost o senzație foarte ciudată, care a trecut din extremă în extremă, să ne gândim că eram un punct foarte îndepărtat de tot și am ajuns să înțelegem de la un minut la altul că noi eram "Sursa", acea energie conștientă a Ținuturilor Celeste care trăia în fiecare dintre noi și care ne unea și cu oamenii strămoși și cu toți cei care își pierduseră viața în fiecare "resetare" manipulată și ascunsă. Am început să zărim păsări care zburau în jurul navei noastre, ceea ce denotă faptul că ne apropiam de uscat. Deși bănuiam acest lucru, nu am putut confirma cu căpitanul pe tot parcursul drumului, dar orașul care ne aștepta era din nou "El Arca", capitala modernă a Republicii Ancestrale. Prima ploaie de când am ajuns pe aceste meleaguri a început să cadă foarte încet, tocmai când începusem să cred că la aceste latitudini nu există un astfel de fenomen. Luminile orașului se aprindeau în depărtare, acest imens oraș "El Arca" era o invitație la imaginație și la încrederea că o astfel de viață perfectă și liniștită ar fi posibilă și în mediul întunecat dintre zidurile de gheață, fără controlul Custozilor sau al vreunei rase intruse printre noi. De asemenea, am început să înțelegem că simplitatea era ceea ce făcea ca tot restul să fie măreț, călcând pe iarbă cu picioarele goale, păsările cocoțate în cel mai modern port, însăși ploaia care îi dădea o nuanță de melancolie cenușie din tristețea gândului că nu toată omenirea avea să poată fi martoră la ceea ce vedeau ochii noștri acum. Chiar dacă trăisem un atac furibund și cel mai devastator pe care îl văzusem vreodată, acest oraș imens ne dădea certitudinea că totul va fi bine, că acest lucru nu va putea cădea niciodată. Milioane de "Strămoși" își trăiau viața cât mai aproape de ceea ce visam când eram copii, de ceea ce visam pentru generațiile viitoare, un loc al păcii și al iubirii unde nu există durere sau suferință, unde munca nu înseamnă exploatare, unde nu există politici murdare sau războaie pentru teritoriu sau putere, nu există discriminare sau stereotipuri, nu există diferențe sociale, totul este împărtășit și se respiră fericire. „Bun venit în "Republica Strămoșilor"!” s-a auzit în depărtare, în limba lor clară, conform traducerii lui Butler. Care e planul lui Butler acum? - ne-am întrebat. Căpitanul a comentat că am putea să ne pierdem și să investigăm cufundându-ne puțin în interiorul orașului. - Nu uitați că nimic nu poate fi cumpărat cu aur sau să folosim bani, deoarece aici folosesc o altă formă de schimb, a explicat el. Planul nu era clar, dar Butler urma să se întâlnească imediat cu Fhael și cu alți lideri din diferite locuri importante din Republică. Băieții s-au rătăcit în marele oraș, iar eu am rămas singur, gânditor, în mijlocul unei ploi torențiale care îmi cădea pe față. Deși cu o înfățișare calmă, abătut pe dinăuntru, mă tot afundam în gândurile mele adânci despre un viitor uman care nu era posibil. Cum să depășim această nenorocire comună? mă întrebam iar și iar. Mai aveam încă atâtea de descoperit în acea mare Carte a lui She-ki, oare voi găsi în ea vreo aură de calm? Aceste informații primite căzuseră mai rău asupra mea decât asupra celorlalți; acum mă simțeam cumva vinovat, că nu puteam face nimic pentru a elibera milioanele de oameni pe care i-am lăsat în urmă și că în 36

plus fusesem persecutați și atacați pe aceste meleaguri îndepărtate. Ce inimă rezistă în fața unui asemenea asalt? Ce inimă nu ar putea suferi pentru frații, acum îndepărtați, care rămăseseră în acel mediu josnic? Trecuseră mai multe ore și mă plimbam pe străzile acestui oraș colorat. Câteva persoane mi se încrucișau în cale, le simțeam privirea ciudată de înțeles, felul meu de a mă îmbrăca nu era potrivit pentru această modernitate. Mă simțeam ca un om al cavernelor sau chiar mai rău dacă aș fi încercat să vorbesc cu ei, așa că mi-am continuat drumul doar observând. Oare vor înțelege că eram frați și că împărtășeam aceeași suferință? Și o sumedenie de întrebări îmi treceau prin minte la fiecare pas, iar pe cei câțiva oameni îi priveam adânc în ochi. Un bărbat chiar a încercat să vorbească cu mine, dar nu am reușit decât să dau din mâini explicându-i că nu înțeleg ce-mi spune, am spus doar "Fhael" ca și cum aș fi răspuns la un nume cunoscut de toți, iar acest bărbat mi-a arătat o clădire mare aflată la câteva străzi distanță. Nici măcar nu erau bălți de apă care să se acumuleze, întregul sistem funcționa perfect astfel încât să nu genereze nicio inundație; modernitatea mă lovea în față de atâtea ori încât era greu de interpretat, nici nu îndrăznesc să menționez desenele care ieșeau din pereți ce proiectau oameni interpretând cele mai frumoase melodii care îndulceau urechile trecătorilor. M-am întors în port oarecum abătut, aveam în fața ochilor tot ce are nevoie o persoană, eram în fața fericirii absolute, dar durerea de a nu o putea împărtăși mi-a generat o tristețe imensă, de asemenea, am tot văzut chipurile oamenilor care au căzut în "Renacer". Butler se întorcea conducând un vehicul modern. Când m-a văzut a oprit și m-a invitat să urc. Fața lui transmitea o oarecare bucurie, apoi mi-a spus: - William, nu am reușit să îi facem pe Anakim să ne ajute direct, este de înțeles știi, nu vor să își riște din nou întreaga rasă, dar știu că ne vor ajuta pe termen lung, am câștigat această bătălie și nu credem că Custozii vor mai ataca aceste meleaguri pentru mult timp, le-am dat o lecție că tehnologia noastră este mai vie ca niciodată, ne-au testat și te asigur că s-au întors cu teamă. Apoi a continuat să-mi explice, cu câteva întrebări pe care aș putea să le pun în drumul nostru spre portul "El Arca". Se pare că Custozii nu erau la curent cu tehnologia pe care o dezvoltaseră cei din "Republica Strămoșească" în ultimii 100 de ani, în colaborare cu rasa Anakim. Au crezut că acest atac îi va face să tremure direct și eventual să se predea imediat așa cum s-a întâmplat în antichitate în Asgard și pe alte meleaguri. Trebuia să profităm de acest lucru în anii următori dacă voiam să avem o șansă de a recâștiga Tărâmurile Cunoscute și de a-i elibera pe frații de la ultima resetare, dar toți ar trebui să fie atenți, orice mișcare care nu este planificată în avans ar putea provoca o altă resetare și moartea a milioane de oameni.

37

Capitolul XIV - Zidurile artificiale Ne-am întâlnit în barca pe care am folosit-o în aceste ultime călătorii între Thoth și "El Arca" și Butler a povestit grupului aproape același lucru despre care vorbisem în vehiculul de întoarcere, dar a pus mai multă forță în cuvintele sale și bucuria i se revărsa în fiecare parte a feței. Chiar își luase ceva de toast și întregul grup era în cea mai mare veselie de când am ajuns; din păcate această bucurie nu pătrundea în mintea mea și cu atât mai puțin în inima mea. Încă încercam de departe să înțeleg care ar fi mișcarea potrivită pentru a schimba totul, mă tot întrebam dacă acest lucru era cu adevărat posibil și dacă da, câți ani de acolo între ziduri vor trece în timp ce, eu eram total implicat în eliberarea fraților mei de acolo. Butler a încercat să mă înveselească, era timpul să schimbăm istoria și asta nu se întâmpla în fiecare zi, așa că mi-am ascuns dezamăgirea temporară și m-am alăturat toastului. Nu era nevoie nici măcar să întreb despre o eventuală întoarcere pe meleagurile noastre natale. Acest lucru era exclus în mod absolut, cumva în toast am închis ochii cu rugăciuni către cei dragi de care mă temeam că nu-i voi mai putea revedea. Oare un loc prosper ca acesta poate fi savurat dacă nu este împărtășit cu cei dragi? Butler știa în sinea lui și a continuat spunându-ne că în curând vom vizita din nou Tărâmurile Cunoscute și că am putea ajuta mult mai mult de partea aceasta decât intrând acolo și devenind o pradă ușoară a Custozilor. Ei nu ar fi iertat niciodată o asemenea "trădare" de a scăpa din plasele lor și pe deasupra, de a recupera o mare parte din istoria care nu fusese niciodată povestită; iar nouă, întregului grup, nu ne păsa nici de ceea ce gândeau ei cu adevărat, dar era de datoria noastră să avem grijă de noi înșine și să stăm departe pentru moment și să ne planificăm următoarea vizită. Butler ne-a adus o mulțime de informații despre cum funcționa Republica, ne-a dat și câteva cărți, printre care multe despre limba vorbită acolo. Cum în "Renacer" și în alte părți se vorbea engleza la perfecție, existau mai multe cărți cu traduceri ale limbii arcane în engleză și invers. Așa cum spunea căpitanul, era timpul să începem să învățăm. Trecuseră câțiva ani. Printre atâtea lucruri pe care le-am învățat în timpul șederii mele a fost că timpul trecea mai încet pe aceste meleaguri în comparație cu Tărâmurile Cunoscute; era fără îndoială ceea ce îmi era mai greu să înțeleg, exista o întreagă bibliotecă despre timp, percepția și simțul trecerii timpului. Fiind o persoană experimentată, cu experiență în bătălii majore în cadrul forțelor navale americane, am câștigat în cele din urmă încrederea lui Fhael și prin decizie unanimă, am devenit comandantul-șef naval al "Republicii Strămoșești", de acolo am putut studia mai mult despre apărarea Republicii, tehnologia și dezvoltarea acesteia, împreună cu viziunea pentru viitor. Am realizat proiecte de posibile atacuri asupra Tărâmurilor Cunoscute fără a afecta viața civilă, dar misiunile au fost aproape întotdeauna abandonate din cauza dificultății pe care am avut-o în a găsi bazele reale ale Custozilor, deoarece aceștia se deplasau dintr-un loc în altul folosind portaluri și de asemenea, aproape niciodată nu aveau șederi lungi pe Tărâmuri, ci se întorceau la ale lor lăsând întotdeauna un lider care să le păzească.

38

Pentru ei a fost foarte ușor odată cu implementarea zidurilor de gheață. Posibilitatea umană de a ajunge chiar și la primul Dom era aproape imposibilă, pe lângă condiționarea care exista prin mass-media și academie, ei chiar creaseră oameni care să repete până la epuizare ceea ce le spuneau cărțile și chiar să păzească zidurile până la moarte fără să știe ce există cu adevărat în spatele lor, doar la ordinul superiorilor lor. Crearea banilor de hârtie a fost de asemenea cheia pentru ca totul să funcționeze conform planului lor măreț. Acum totul era înfăptuit pentru ca omenirea din Ținuturile Cunoscute să nu-și cunoască niciodată adevărata origine și nici ținuturile care îi așteptau în spatele acelor cortine înghețate. Vă puteți imagina vreo posibilitate ca omul cu puțina tehnologie existentă să poată naviga printre blocuri uriașe de gheață, să găsească măcar un pasaj și să nu știe dacă acel pasaj îi va da posibilitatea de a traversa acel Dom? Posibilitățile se reduceau clar la una la un milion, dar noi reușisem și ei erau conștienți de asta, așa că nu ar fi ciudat să ne gândim că vor folosi miliția umană pentru a-și păzi proprii frați, cei mai mulți din ignoranță, iar alții pentru drepturi de autor. Bazele din inelul antarctic și zonele de excludere nu aveau să întârzie mult să apară. Așa cum a prezis Butler cu ceva timp în urmă, se știa că se vor lua alte măsuri de securitate din cauza războiului trecut, iar înfrângerea din "Renacer" avea să aducă consecințe.

39

Capitolul XV - Manipularea în ținuturile cunoscute În tot acest timp care a trecut am devenit din ce în ce mai mult un străjer arcanian; nu stăpâneam limba la perfecție, dar mă făceam înțeles, eram interesat de știință și tehnologie, încercam să învăț cât mai mult de la acele minți cu adevărat avansate și specializate în materie. Am învățat multe despre cum funcționează corpul nostru cât mai detaliat, despre bacteriile care trăiau în noi și ce era diferit între o boală reală și una creată în laborator. Au fost mai surprinși decât mine când grupul ne-a făcut diferite analize pentru a vedea tot ce aduceam cu noi de pe meleagurile noastre natale. Erau atât de multe bacterii și viruși care fuseseră modificate și create în diferite scopuri de către Custozi încât era greu de numărat, de fapt se știa că planul lor continua în fiecare an pentru a crea altele noi. Republica avea oameni infiltrați în Ținuturile Cunoscute, care le transmiteau informații din când în când. Odată cu Butler și cu atacul de pe "Renacer" au încetat să mai trimită oameni pentru o bună perioadă de timp și nici infiltrații nu s-au mai întors, pentru a se asigura că nu pot fi descoperiți lucrând acolo, altfel întreaga operațiune s-ar fi prăbușit și aveam nevoie de cât mai multe informații de acolo; trebuia să fim cu un pas înaintea lor, altfel nu am fi avut nicio șansă de a câștiga. Începusem să mă obișnuiesc cu faptul că nu existau diferențe sociale, toți trăiam relativ la fel și nimănui nu-i lipseau elementele de bază pentru a avea o viață împlinită. Președintele Republicii și grupul de lideri, deși locuiau într-o zonă rurală izolată, prin propria decizie, nu aveau parte de lux și nici nu primeau un salariu diferit de ceilalți. Oricine putea avea o voce în politică (dacă se poate numi așa, pentru că se deosebea semnificativ de cele cunoscute) iar ideile lui erau ascultate. Nu exista niciun fel de infracțiune și din motive evidente, niciun penitenciar. Respectul față de viața celorlalți era motto-ul principal și toată lumea se adapta de bună voie la el, era ceva natural care se respira în fiecare zi. Spiritualitatea și introspecția erau fundamentale și erau predate încă din copilărie, făceau parte din educație, trecând mai întâi prin creșterea spirituală și apoi trecând la restul. Încercau să nu-și creeze o imagine despre ei înșiși, deoarece mintea îi putea înșela imaginându-și că sunt ceva sau cineva pentru alții, când în realitate s-ar baza pe subiectivitatea celorlalți. A nu-ți crea o imagine și a nu trăi din trecut au fost piloni pe care m-am străduit să îi înțeleg ani de zile, două piese fundamentale ale unui puzzle destinat unei astfel de creșteri, pe care ei o numeau "moartea egoului". Pe aceasta își bazau orice cunoaștere și învățare care avea să vină mai târziu, niciodată invers, mai întâi să se cunoască pe sine și apoi să cunoască lumea din jur. M-au învățat multe despre marii maeștri care au vizitat Pământurile noastre care încă mai sunt amintiți și mesajele pe care au încercat să le transmită pe baza a ceea ce fusese scris înainte. Dar toate aceste mesaje au fost distorsionate sau amestecate cu afaceri murdare de către sectorul Custozilor. Aceștia nu ar fi lăsat niciodată ca creșterea spirituală să devină prezentă în fiecare. Pe lângă amestecul cu bani murdari ar fi infiltrat și mai multe persoane care ar fi confundat creșterea spirituală cu teme religioase pentru a confrunta sectoarele sau pur și simplu falși profeți care au prezis haosul viitor. Puținele perioade de creștere care existau între zidurile de gheață mergeau mână în mână cu momente de pace, fără mari conflicte războinice, dar mai devreme sau mai târziu avea să vină vreun mare război sau atacuri, molime, pandemii, întotdeauna elaborate de un sector (întotdeauna de aceeași putere radicalizată) care să întrerupă progresul uman cu o posibilă creștere spirituală și asta nu avea să se oprească. Politica a 40

fost implementată și ea împreună cu diverse societăți, care duceau în controlul acestor limite fabricate de la început și care aveau să se modifice în funcție de multele războaie care au existat până astăzi. Așa numitele țări erau doar o altă formă de control, unde existau presupuși "lideri" care conduceau dar în realitate erau ușor de controlat de aceeași putere custodiană. Această formă ierarhică de control bazată pe sistemul banilor de hârtie va fi cheia controlului absolut în dezvoltarea acestei noi umanități, știința își va intra apoi în rolul său cheie unde va trage societatea spre o golire spirituală extremă, bazându-și viața pe simple fapte materiale. Oamenii ar căuta atunci să își sporească colecția de hârtie colorată și s-ar îndepărta de dragostea pentru mediul înconjurător, chiar și pentru ei înșiși. Imaginea lor ar fi transformată și redusă pentru totdeauna la simple funcții biologice. Care ar fi atunci visul unei societăți profund bolnave? Adevărata bătălie s-ar afla atunci în interiorul fiecăruia dintre oamenii din Tărâmurile Cunoscute, dar realitățile lor ar fi distorsionate imaginând mereu că problema centrală este a celuilalt, ura ar învinge iubirea, până când oamenii și-ar da seama că ar fi deja prea târziu. Drumul spre o mare dictatură ar părea inevitabil, adevăratele sentimente de iubire și creșterea spirituală în ansamblul ei ar fi din ce în ce mai puțin prețuite, iar fără asta nu prea am putea face mare lucru de aici, deoarece ne-ar lua drept dușmani înverșunați și s-ar alătura Custozilor fără să știe pentru a ne anihila. Forțele lor militare lucrează împreună când doar o minoritate o știe, marile poziții și nu toți. Sistemul era pus la punct și nu mai rămăseseră decât detaliile pentru ca omul singur, fără să știe, să meargă pe drumul pe care puterea Custodelui îl trasase în destinul său. Apoi oamenii aveau grijă doar de acest sistem, lipsa de creștere spirituală adăugată la valoarea reală dată materialului și sistemul bazat pe bani de hârtie era tot ce-i trebuia unei societăți pentru a cădea în planul ticălos și a-l apăra până la moarte.

41

Capitolul XVI - Planul de eliberare a ființei umane Deși exista un plan direct de eliberare a oamenilor care erau încă prinși sub jugul Custodiei și manipulați încă de la naștere prin minciună, acesta era foarte riscant, deoarece putea pune în pericol nu numai milioanele de oameni care trăiau în interiorul Zidurilor ci și oamenii “strămoși” ai Republicii și rasele din ținuturile din jur. Butler a sosit într-o dimineață la biroul meu împreună cu Fhael și mi-au spus că au conceput o alternativă care ar putea fi eficientă. Custozii erau puternici în materie de arme și strategii de război și își bazau întreaga viață pe această dezvoltare, dar aveau puncte slabe ca orice rasă, iar acest lucru se regăsea în profunzimea inteligenței lor, să nu fie înțeleși greșit, erau ființe extrem de inteligente și mari îngrijitori ai coloniilor lor, mai ales a oamenilor, care ar fi fost singura ființă pe care nu au eliberat-o niciodată după mai multe și lungi "resetări" de-a lungul istoriei, dar au găsit puncte slabe unde puteau ataca. Teama lor încă se simțea de la distanță, nu erau fericiți că în jurul celei mai importante colonii a lor existau încă oameni ancestrali și Anakim, dar nu încercaseră să ne atace pământurile în acești mulți ani care trecuseră. Asta ne punea pe noi în avantaj, dacă ne detestau, aveau suficientă tehnologie și forță militară pentru a încerca să ne distrugă. Ce îi determinase oare să nu mai pornească atacuri? Întâlnirea cu Fhael și Butler a durat mai bine de patru ore. Ei elaboraseră o serie de planuri diferite care îl suplineau pe cel precedent în caz de eșec, toate se bazau pe atacarea a ceea ce era considerat punctul slab al inamicului, tocmai asta era dezvoltarea lor spirituală redusă sau inexistentă. O altă mare descoperire a fost sistemul lor de radare din apropierea intrărilor în Tărâmurile Cunoscute care pătrundeau în Cupolă (Dom – n.t.), atunci când un "ancestral" intra prin pasajele cunoscute, se generau cutremure mici și chiar unele mari în zonele din jur. A fost un sistem de supraveghere extremă care i-a pus în alertă și a trimis forțe de sprijin, din acest motiv este destul de obișnuit ca cutremurele să fie aproape întotdeauna în aceeași zonă, și este și răspunsul la motivul pentru care nu am trimis mai mulți oameni pentru o lungă perioadă de timp, și am încercat ca cei care au fost acolo să nu se mai întoarcă pentru a continua să colectăm cât mai multe informații de la o zi la alta în mediul manipulat. Important era atunci să găsim o altă intrare sau să creăm una (acest lucru era deocamdată imposibil, nu reușisem să intrăm cu forța în niciun Dom și nu se știa dacă acest lucru se putea face cu adevărat) pentru că nici nu puteam folosi vreun portal, deoarece toate erau controlate de Custozi, dar studiul exhaustiv al zonei închise din partea exterioară a Zidului, a dovedit că tot ceea ce se propunea în Republică a fost într-adevăr realizat; a făcut ca prin topirea sigură a gheții să fie creată (pe baza unor statistici pentru a nu genera inundații), o zonă numită "Poarta de vară" (aparent cu tehnologie a vechilor Anakim) unde intrarea era posibilă dar nu putea fi încă confirmată dacă până atunci controlul sofisticat al Custozilor nu acoperea acea zonă. Dacă ar fi posibil, am putea trimite apoi diferiți "strămoși" pe aceste meleaguri și să folosim subtil mijloacele lor pentru a face cunoscute informații importante cum ar fi existența Republicii Ancestrale, posibilitatea existenței altor meleaguri, iar trecutul uman real ar fi menționat cât mai mult posibil (uneori nu conta atât de mult numele sub care erau cunoscute meleagurile noastre, important era să se știe despre ținuturile din spatele zidurilor de gheață) atâta timp cât nu se altera viața de zi cu zi, deoarece ar fi ridicat mari suspiciuni. Mulți dintre cei care îndeplineau aceste misiuni erau închiși în diferite instituții, așa că eram foarte atenți la răspândirea informațiilor.

42

Știam că o mare parte a omenirii nici măcar nu va acorda atenție acestor fapte din cauza condiționării existente de mai multe generații, care ar fi dus la negarea acestora și deși a priori acest lucru ar părea ceva negativ, în realitate ne-a ajutat deoarece am câștigat timp în a putea realiza celelalte planuri, până când toate se vor uni în cele din urmă într-un singur plan sau misiune, dar pentru asta trebuiau să lucreze în paralel și era o sarcină grea de realizat. Planurile erau cu adevărat excelente, deoarece nu provocau nici un rău ființei umane. Pentru a atinge masa critică necesară urma să fie oricum o muncă complexă, de aceea exista o altă alternativă care consta în realizarea unei învățături spirituale foarte profunde, încercând să spargă condiționarea umană din cadrul mediului infect. În momentul în care ființa umană se dezvolta prin diferite tehnici implementate de strămoșii din Tărâmurile Cunoscute și putea bloca cât mai mult posibil condiționarea și deci mintea manipulată de controlul Custozilor, atunci avea să fie mai ușor pentru mulți să se deschidă la posibilitatea că există o altă realitate în afara zidurilor de gheață. Aceste mari ziduri de gheață aveau să devină mai devreme sau mai târziu vizibile și adevărate expediții umane aveau să se ciocnească și de ele, dar se știa bine de pe meleagurile noastre că orice tentativă de a trece dincolo va fi cu siguranță blocată prin generarea fricii, sau direct prin forță, ceea ce ei folosesc întotdeauna, intervenția militară.

43

Capitolul XVII - Poarta de vară și educația spirituală "Poarta de Vară" a fost un succes deoarece Custozii nu mai sesizau prezența noastră la intrarea pe Tărâmuri de câțiva ani. Întregul grup și chiar și Butler aveau interdicția de a intra înapoi din ordinul lui Fhael care considera că dacă ne-ar fi găsit acolo, nu numai că ne-ar fi pus capăt vieții, dar ar fi încercat să obțină informații de la noi prin orice mijloace, iar întregul plan ar fi riscat serios. După cum am spus planul trebuia să fie perfect sau să nu existe deloc, pentru că un plan eșuat era o resetare asigurată. Anii au trecut iar planul de trezire spirituală a ființei umane din Ținuturile Cunoscute a luat amploare și se dezvolta într-un mod corect și sigur. Învățătorii care au intrat prin "Poarta" amintită au reușit să ducă la îndeplinire învățăturile și forma de educație pe care orice copil o primea aici, pe aceste meleaguri, acordând prioritate importanței sufletului uman, iubirii necondiționate și empatiei. Din nefericire, așa cum ne imaginăm, anumite mâini negre au început să-și vâre coada în aceste învățături, derutând ființa umană și făcându-i pe mulți să se dea la o parte; aceste trei mari premise au început să fie alterate și să devină o treabă odioasă. Dar, așa cum am mai spus, au existat și alte planuri care să le suplinească pe acestea atunci când lucrurile au început să se întunece, a fost o luptă constantă pentru ca acțiunea noastră să nu fie descoperită și nici nu trebuia să lăsăm planurile să cadă complet în mâinile custozilor. Era momentul acum să se pună în aplicare un alt plan care avea să aducă consecințe. Un navigator și prieten credincios avea să sosească de pe aceste meleaguri cu o navă construită aici simulând timpul din acel moment și avea să spună lumii povestea lui, avea să dezvăluie aspecte majore care trebuiau cunoscute pentru cei care voiau să asculte, trecerea Antarcticii între pereți de gheață, descoperirea altor meleaguri ... Republica Strămoșească ar fi fost numită pentru prima dată în istoria acestei umanități (cu alt nume), povestea s-ar fi împletit cu teme ale vremii atât economice cât și sociale pentru aprecierea ei. Cunoșteam sistemul creat pe baza condiționărilor științifice puternice prin intermediul heliocentrismului și nu era o sarcină ușoară. Navigatorul ancestral a petrecut ceva timp într-un port binecunoscut din interiorul zidurilor de gheață, unde le-a arătat curioșilor o mulțime de informații reale despre Republică și trecutul uman, inclusiv despre UriașiiUmani. Înainte ca povestea să fie publicată, o mulțime de informații au fost manipulate, iar povestea a ieșit pe jumătate coaptă fiind destul de confuză și lăsând mai multe puncte importante nemenționate iar autorul a sfârșit prin a dispărea și a fi închis. Prietenul meu credincios s-a întors de urgență pe meleagurile ancestrale deoarece acest lucru ar fi atras atenția Custozilor care ar fi căutat prin toate mijloacele să înțeleagă cum a fost scăpată informația. Deși erau încrezători în manipularea lor, ar fi căutat alte mijloace pentru a-l descuraja și știam că se aștepta o vizită nu tocmai prietenoasă care ar fi putut veni fie din partea Ținuturilor Cunoscute, fie din partea Custozilor sau a Anunnakilor. Custozii ne-au evitat din nou, iar acest lucru ne-a făcut mai puternici. Uriașii-Umani, așa cum remarca Butler odată, ne-ar fi dat mai devreme sau mai târziu ajutorul lor, iar tehnologia măreață a fost din nou împărtășită și cu aceasta am fost din nou înaintea avansului custodian. 44

Care au fost mișcările Custozilor în acest "Război Tăcut"? Ei urmau să folosească ființa umană pentru a o alinia tehnologiei lor, însă acest lucru avea să conducă la repercusiuni importante, deoarece ființa umană nu era pregătită pentru utilizarea unei tehnologii atât de avansate. Cuplată cu condiționarea colonizatoare custodiană, a devenit o bombă cu ceas care nu a întârziat să apară, mari războaie și o molimă mortală au apărut cu repeziciune în mediul înconjurător, spre bucuria Custozilor. Au început expedițiile umane în Antarctica, finanțate de lideri care aveau legături directe cu puterea conducătoare; ei știau că trebuie să se concentreze pe educație pentru a continua coruperea noilor generații umane astfel că mai multe "realizări spațiale" aveau să vină să pună bazele solide ale heliocentrismului. Posibilitatea existenței altor teritorii în spatele Zidurilor de Gheață a fost aproape îngropată, ei au începând atunci cu crearea de baze în jurul întregului inel antarctic, adăugate fiind la zonele de excludere cu o puternică militarizare a zonelor cheie. De asemenea, nu la mult timp după ce a fost descoperită "Poarta de vară", Custozii au luat acest lucru ca pe un joc pentru a-și demonstra puterea lor împotriva puterii noastre. Simțim că într-un fel le-a plăcut, dar au știut și că riscă prea mult. Cu câțiva ani înainte de primul atac al Custozilor pe pământurile noastre ancestrale, numit "Operațiunea HighJump", prin intermediul unui număr mare de soldați umani și al tehnologiei Custozilor, presa abia dacă a menționat acest lucru, dar a fost una dintre cele mai mari mișcări făcute de orice forță militară. A fost cea mai mare mișcare făcută de orice forță militară din istoria "noii umanități". Liderul era cunoscut sub numele de "Richard Byrd" și a fost folosit în mai multe misiuni de recunoaștere a altor tărâmuri, dar conform misiunilor oficiale nu ar fi ajuns niciodată pe meleagurile noastre. Deși atacul său ar fi putut pune în pericol poporul nostru, atât noi cât și Anakim nu aveam intenția de a-i ataca, ci de a-i face să-și retragă forțele armate într-un mod pașnic. Maeștrii Anakim au discutat de mai multe ori cu liderul lor, dar o altă forță a intrat în conflict și s-a iscat o mare bătălie care a avut loc chiar în spatele primului Dom. Apoi, același lider (Byrd – n.t.) ar fi intrat de mai multe ori în contact cu maeștrii Anakim și ne-ar fi ajutat și el să ducem la îndeplinire planul de trezire a oamenilor în interiorul Ținuturilor Cunoscute, devenind un infiltrat al nostru pentru o vreme, dar în cele din urmă, prin alegere sau obligație, acest lucru s-a schimbat dramatic și, după cum am fost informați, liderul militar a livrat informații valoroase și secrete despre tehnologia Anakim și a fost primul din grupul "noii umanități" care a fost trimis pe Marte ca recunoaștere a muncii sale. Atacarea noastră cu și de către alte ființe umane a fost una dintre multele strategii perverse ale inamicului, a fost modul lor de a-și demonstra puterea și de a ne face să ne confruntăm cu trecutul nostru, din moment ce noi căutam să-i eliberăm și nu să-i înfruntăm în bătălii absurde apărate prin simpla condiționare. Știam că tot acest joc pe care îl desfășurau avea să se termine brusc prin modul lor de a acționa, noi urma să continuăm să câștigăm tărâm în această trezire, iar ei aveau să înceapă atacurile în mediul înconjurător cu diferite tehnici ca întotdeauna, dezastre naturale, pandemii, războaie între națiuni etc. Acele cărți academice care până atunci păreau de nezdruncinat au început să fie puternic puse sub semnul întrebării și întreagul mediu academic a început să se agite în fața posibilității existenței unui alt model. Pământul Infinit va începe să apară și va fi planul suprem care va da curs ultimei încercări de eliberare.

45

Capitolul XVIII - OSIRIS și ținuturile independente De ce aveam nevoie pentru a realiza ultimul pas? Cheia era ca frații noștri să își schimbe perspectiva și să rupă condiționarea custodiană, altfel forțele noastre nu ar fi putut niciodată să elibereze un popor care își apăra opresorul; în mintea lor am fi fost colonizatorii care le puneau în pericol starea lor actuală, dar și viețile lor. Sistemul custodian era puternic implantat, poluarea atmosferică existentă a îngreunat și ea misiunea noastră. Deși a existat o mare rezistență din partea mai multor sectoare, aceasta tot nu a fost suficientă pentru a acționa. În mod surprinzător, mai multe alte rase ne-au vizitat cu intenția de a acționa împotriva jugului custodian care era cu adevărat obositor, dar și amenințător pentru "Cercurile" lor. Orice ajutor era binevenit, "Pleiadienii" erau interesați să poată, de asemenea, să elibereze "Sursa" și să anihileze rasele opresive. Sistemul Pleiadienilor se afla în apropierea celei de-a doua cupole existente între "Zidurile Munților". Pasajul dintre "Zidurile Munților" și trecerea dintre "Ținuturile Sirenelor" și "Insula Morții" era impracticabilă, nu mulți puteau supraviețui bestiilor care existau acolo, așa că totul trebuia să se facă pe calea aerului. Pleiadienii se aflau de ceva vreme sub puterea Custozilor și au fost lăsați în pragul dispariției. Marea lor dezvoltare tehnologică a navelor și spirituală i-a făcut să reziste în mod miraculos și astăzi au devenit o mare societate liberă. Fiind aproape de Pământurile Celeste, ei erau deasemenea conștienți de unele dintre încercările Custozilor de a intra acolo, și au văzut cum s-au folosit de oameni în mai multe rânduri, precum și de alte rase. În "Pământurile lui Marte" existau mai multe colonii de diferite rase care fuseseră mutate de Custozi și Anunnaki. Custozii și Anunnakii, au vrut să populeze locul cu mai multe rase în care ei să dețină controlul. Rasa locală era nedezvoltată și nu opusese prea multă rezistență în colonizarea lor. Oamenii care se aflau acolo acum aparțineau cu toții "noii umanități" de la ultima resetare și toți își "câștigaseră trecerea" prin ajutorul dat colonizatorilor în diferite misiuni împotriva propriilor frați; noi etichetasem aceste pământuri ca fiind nocive cu referire la viitor. Tărâmurile care se aflau în afara oricărui cerc au fost cu adevărat ignorate de către colonizatori, deoarece considerau că cele mai multe dintre ele nu aveau niciun mineral sau rasă care ar putea fi de interes pentru Custozi sau Anunnaki, de fapt, multe tărâmuri fuseseră trecute cu vederea în călătoriile lor, observând că erau foarte neglijate. Acest lucru generase ca multe rase să înceapă să se dezvolte pe aceste meleaguri, ele fiind pentru mult timp locuri prospere fără intervenția raselor colonizatoare. Apoi, în perioada creării marilor piramide și a exploatării în Egipt și în America Centrală, unii oameni au fost trimiși pe Tărâmurile din spatele Domului, împreună cu liderii Custozilor, dar aceștia nu au dezvăluit niciodată vreo trecere, ci au fost transferați cu ajutorul halucinogenelor și în stări de conștiință alterată, mulți dintre ei fiindu-le prezentați ca fiind diferite tipuri de Zei. Imensul tărâm al lui Osiris a fost începutul sfârșitului păcii din ținuturile din jurul marelui Zid al Munților, împreună cu miile de arhipelaguri numite "Insulele lui Anubis" din aceeași zonă. Anubis, chiar în Oceanul Abisal, cel mai adânc ocean cunoscut.

46

Osiris, conducătorul Custozilor, a dus o colonie de oameni pe aceste meleaguri, dar nu i-a lăsat niciodată pe acești oameni să plece, deoarece nu doreau ca ei să descopere vreodată ținuturi importante precum Lemuria sau Atlantida, deoarece la acea vreme încă mai existau acolo vestigii ale nașterii oamenilor și ale marelui lor progres care a rămas acolo. Apoi, o parte din pământurile din "Amen" au fost și ele populate, în schimb "Țara Moartă" nu a fost niciodată colonizată pentru că nu exista interes și tărâmurile nu erau fertile. Osiris i-a învățat pe oamenii din aceste ținuturi care îi purtau numele, calea spre perfecționarea agriculturii. Fiind aproape de Cercul lui Orion era și mai ușor să aibă sub custodie absolută pe umanii de acolo, deoarece “Cei Gri” erau considerați la acea vreme o rasă inferioară proprie aparținând Custozilor.

47

Capitolul XIX - Ținuturile lui Orion și Cenușiii Aceste ținuturi erau locuite de rasa cunoscută sub numele de "Gri". Cunoscute sub numele de "Gri", aceste ființe erau ostile și își bazau tehnologia tot pe arme de distrugere pentru atac și apărare, orientate spre colonizare și deși nu se știa ca vreun cerc să fi fost colonizat de ei, unele ținuturi din apropierea altor "lumi-Orion" au fost ocupate de această putere centrală. Împreună cu pământurile vecine din Zeta Reticuli, această rasă a fost colonizată încă de la aproape începuturile lor de către Anunnaki, care i-au folosit în mai multe expediții și misiuni de recunoaștere pe alte lumi din "Terra Infinite". După cum am comentat, ei au îndeplinit funcții și pe Pământurile Cunoscute și apoi pe Pământurile de pe Marte, care aveau și ei o colonie care îi ajuta pe Custozi în experimentul lor. După ce au eșuat în misiunea lor de a controla omul (în perioada de creștere a Marii Tartarii) unde au pierdut și informații valoroase despre toate cercurile care integrau acest "Mare Dom", s-au purtat unele lupte între Gri și Custodieni, acest lucru a sfârșit prin a ajuta și ființa umană precum și pe Anakim înainte de reunirea Custozilor cu vechii Anunnaki. Există o teorie conform căreia aceste ființe ar fi fost o creație directă a Anunnaki ca o rasă inferioară care le-ar putea servi în diferite scopuri, deoarece foloseau clonarea ca formă directă de subzistență și erau foarte robotizate în funcțiile și mișcările lor. De fapt aceste ființe sunt complet lipsite de emoții. Dar realitatea este că ei s-au născut în interiorul Domului cunoscut sub numele de "Ținuturile lui Orion", și similari cu rasa Zeta Reticuli. După confruntarea cu Custozii au fost aproape de dispariția totală, fiind nevoiți să recurgă la marele lor avans științific și să-și bazeze supraviețuirea pe clonarea ființelor.

48

Capitolul XX - Ținuturile lui Marte și civilizația sa pierdută. Aceste meleaguri adăposteau o mare varietate de viață, vegetația era abundentă și este Cercul cu cea mai mare varietate de animale, floră și faună cunoscută. Tărâmurile sale erau considerate printre cele mai fertile și a fost primul Dom în care Anunnakii au reușit să pătrundă și să colonizeze. Ființele originare de pe Marte, în momentul ciocnirii cu aceste ființe, au rezistat cât de bine au putut, dar ar fi fost letal. Erau ființe foarte mândre și mari apărători ai vieții și ai pământurilor lor însă au pierit cu toții în luptă. Ultimele ființe s-au sinucis când au văzut că vor face parte dintr-o mare rasă colonizatoare. Cunoscând această poveste tristă, pierderea lor este regretată deoarece adevărații și adevărații marțieni erau ființe care își bazau tehnologia pe o creștere pur spirituală. Anunnakii au început să locuiască pe aceste meleaguri marțiene și să le folosească ca pe o a doua casă datorită apropierii de a lor, apoi odată cu trecerea timpului și tratatul cu Custozii, au început să folosească acest Cerc ca experiment adunând multe rase din diferite colonii, pe care le putem găsi și astăzi. Primii oameni trimiși acolo s-au stabilit în "Aeria", o zonă imensă prevăzută cu pământ fertil, dar conflictul cu alte rase care trăiau și ele acolo nu a întârziat să apară, în timp ce Custozii și Anunnakii se bucurau de spectacol, pe Marte aveau loc "scene dantesce" în războaie pentru teritoriu. Odată cu trecerea timpului, colonia umană s-a stabilit pe o altă insulă, aproape de Ținuturile "Aeria", deoarece au pierdut teritoriul.

49

Din ultima umanitate, primul om care le-a vizitat a fost Richard Byrd, într-una din expedițiile sale de traversare a Polului Sud, evident comandat și ajutat de liderul său custodianul "Nimrod", de câțiva soldați ai marinei americane și de câțiva lideri invitați ai unor societăți secrete (unii dintre ei politicieni celebri), a reușit să traverseze pasajul care este cunoscut astăzi cu numele său. În ținuturile centrale ale "Argyre" există un portal cu o legătură directă cu Ținuturile Anunnaki stabilite acolo la începutul colonizării. Astăzi este o zonă prosperă și nu există conflicte majore, de fapt este un tărâm pe care unii oameni îl pot vizita ca recompensă pentru sarcinile îndeplinite pentru Custozi. Se știe că unii dintre ei chiar rămân acolo pentru că reușesc să își întinerească organismul și ajung să trăiască ani lungi în comparație cu Tărâmurile Cunoscute și cu toxinele existente în aerul poluat pe care îl respiră.

50

Capitolul XXI - Ultimul mare plan Stăteam pe malul frumoasei capitale "El Arca", gânditor, corpul meu începuse să se simtă foarte ciudat de câteva săptămâni, marea îmi acoperea picioarele și privirea mi se pierdea în orizont. Acolo unde mi-am regăsit meleagurile de origine pe care nu le-am uitat niciodată și care vor fi mereu în mine, împreună cu memoria mea se aflau chipurile celor dragi mie, mulți dintre ei se decorporaseră deja de mult timp. M-am asigurat că știau care este adevăratul meu destin și că darurile mele au fost livrate în siguranță, altfel și-ar fi închipuit cu siguranță că am murit peste ocean în nebunia și obsesia mea pentru o călătorie cu destinație incertă. Trupul meu pe acele meleaguri ar fi trecut ușor de suta de ani, dar arătam ca un om de cincizeci de ani și totuși ceva nu era în regulă. Care ar fi fost destinul meu acum, oare aș fi murit pe aceste frumoase meleaguri ale Republicii? Soarele cădea și odată cu el încă o zi fără să elibereze acel paradis transformat în închisoarea numită Pământ, câți oameni trebuiau să moară așteptând? Fără să știe, în suferința lor de zi cu zi, unde deznădejdea era la fel de posibilă ca războaiele perverse și falsa putere. M-am așezat pe nisipul rece și corpul meu simțea cum mii de ace pătrunzătoare intrau și ieșeau prin fiecare por al pielii mele, mă confruntam cu o durere atât de adâncă încât trupul meu ceda, zăceam acum privind nebunește proiecția pe care o numeam firmament, cu tovarășii fideli ai fiecărui navigator, stelele observau și ele singurătatea mea. Mulți membri ai grupului plecaseră deja prematur din cauza contaminării noastre blestemate, trupurile noastre bolnave se regenerau foarte greu pe aceste meleaguri și eram doar câțiva supraviețuitori ai noii umanități care traversau "Zidurile de gheață". Mă simțeam privilegiat să îmi petrec zilele aici, dar durerea era permanentă, ceva ce nu mă lăsa să mă bucur știind că mulți frați mureau acolo fără să poată percepe adevărata iubire pe care o purtam înăuntru. Mii de "Strămoși" încă se sacrificau intrând între Ziduri spre iadul însuși, știind că mediul contaminat sau Custozii înșiși îi vor ucide mai devreme sau mai târziu. Totul se baza pe planul de eliberare, care cu succese și eșecuri se desfășura și încă se încerca; câștigasem atâtea bătălii acolo fără nici o armă decât gândul, iubirea și răspândirea ideii de cunoaștere interioară, ceea ce fiecare om poartă în interior. De asemenea, am făcut îmbunătățiri remarcabile în ceea ce privește aerul respirat și pe baza tuturor bolilor create în laborator. Vechiul meu prieten Butler a venit și s-a așezat lângă mine, atingându-mi umărul, știind că nu mai aveam mult timp la dispoziție, înțelegând totul a comentat: - William, rezistă amice, se apropie timpul libertății. Au început să se grăbească în disperarea lor, o nouă pandemie va lovi în curând; în fiecare zi intră tot mai mulți Strămoși pe Tărâmurile Cunoscute. Vom folosi propriile lor mijloace și când vor conștientiza asta se vor încovoia. Noua Umanitate va înțelege că se află sub o putere murdară și perversă. Suntem aproape de a ajunge la cât mai mulți oameni, așa cum am plănuit, asumându-ne responsabilitatea. Va veni momentul și atunci ne vom face cunoscuți, cu ajutorul Anakimilor care monitorizează zi și noapte în jurul zidurilor. De data aceasta nu se poate greși iar dacă destinul o cere, atunci vom scoate cât mai mulți de acolo, vom rezista pentru a vedea gloria eliberării fraților noștri, pentru ca adevărata cale a cunoașterii spirituale să înceapă. 51

Am zâmbit la o astfel de afirmație și i-am dat numeroasele mele însemnări pe care le scrisesem de când am plecat din Statele Unite. Voiam ca toată lumea să cunoască odiseea acelui grup care a trecut prin cele mai incredibile locuri și a văzut cele mai frumoase și mai ascunse peisaje, care a cunoscut fericirea și dragostea adevărată. Această poveste va fi livrată fraților mei de acolo, din interiorul zidurilor de gheață. Erau deja atât de mulți cei cu adevărat interesați de Republică și de aceste glorioase ținuturi de prosperitate infinită și de această cunoaștere, încât ar fi fost cea mai bună cale de a comunica cu ei. Corpul meu a tremurat și deodată m-a invadat liniștea, nu mai vedeam decât firmamentul. "Albaștrii de fier" traversau cu toată viteza, încotro se îndreptau navele noastre? Oare va fi momentul să trezim pe toată lumea? Eram cu adevărat pregătiți? Aceste tărâmuri există, am repetat iar și iar în interiorul meu, noi vă ghidăm, bătălia este reală și este internă, creșterea spirituală ne va elibera pe toți, rezistați, vine libertatea, aveți încredere, așteptăm să vă eliberăm pe toți!

52

Official Store: https://my-store-b4306e.creator-spring.com Products: TERRA-INFINITA English Map (Digital): https://my-store-b4306e.creatorspring.com/listing/terra-infinita-english-digital TERRA-INFINITA Poster & Wall Tapestry: https://my-store-b4306e.creator-spring.com/listing/terrainfinita-complete TERRA-INFINITA Extended Version (Digital): https://my-store-b4306e.creatorspring.com/listing/terra-infinita-digital-map Wall Tapestry: https://my-store-b4306e.creator-spring.com/listing/mapa-terrainfinita Universe Map: https://my-store-b4306e.creator-spring.com/listing/el-verdadero-universo Different Version: https://my-store-b4306e.creator-spring.com/listing/terrainfinita-mars-venus-a Map Before the Last Reset: https://my-store-b4306e.creator-spring.com/listing/terrainfinita-antesdel-ultimo

TERRA-INFINITA 178 WORLDS UNDER THE GREAT DOME https://d305s7jhbkcp1r.cloudfront.net/private/0de4e011-c40f-4bcf-805bc742d8adfe53_TERRA_INFINITA_VERSION_END_FINAL_.png?Policy=eyJTdGF0ZW1lbnQiOlt7IlJlc291cmNlIj oiaHR0cHM6Ly9kMzA1czdqaGJrY3Axci5jbG91ZGZyb250Lm5ldC9wcml2YXRlLzBkZTRlMDExLWM0MGYtNG JjZi04MDViLWM3NDJkOGFkZmU1M19URVJSQV9JTkZJTklUQV9WRVJTSU9OX0VORF9GSU5BTF8ucG5nIiwi Q29uZGl0aW9uIjp7IkRhdGVMZXNzVGhhbiI6eyJBV1M6RXBvY2hUaW1lIjoxNjUxNjYyNTg5fX19XX0_&Signa ture=dp2YGCpz2L32q2ATbqY7tS5yt883eKuFfxOyG3G5HI83tsSawImy~7t41fxmz5rUVq~DC8a57HU6c2T5o8ltz5wxTGt456EGkY134PbPL6nSsZki-CBjLBLRckInU7-~-A2hSxxLKXMtQkMN6JqVRlbiK~YpK2d02CfhzNydbrsFbphQYmmyeJHeFtCPjMMjAZcoA7inBPno6fk1HeyHXT6YYOJY5QER 4p8GMGmr4JgyNhZUHdiOP9M5d5rs7lZ3LQ7ScFhtWJsFgxKIjlVSgHrFmaRriVUQV0oPWvPK1Fp9Twc3Me2zisLLXolqLyJHl7rrlpHt dAWlkz-nGbw__&Key-Pair-Id=APKAIGMR7A7IXA4OG2HA

Derechos de autor © 2021 Nos Confunden Todos los derechos reservados Ninguna parte de este libro puede ser reproducida ni almacenada en un sistema de recuperación, ni transmitida de cualquier forma o por cualquier medio, electrónico, o de fotocopia, grabación o de cualquier otro modo, sin el permiso expreso del editor. Copyright ©. All rights reserved. Forbidden copying or distribution without the prior written permission of the author. Copyright © Nos Confunden © 2022

53

No part of this book may be reproduced or stored in a retrieval system or transmitted in any form or by any means, electronic, photocopying, recording or otherwise, without the express permission of the publisher. ASIN : B09G5KKXWS

ISBN: 978-987-88-3551-8 Copyright ©. All rights reserved. Forbidden copying or distribution without the prior written permission of the author. Copyright © Nos Confunden © 2022

54