Dictionar de Cuvinte in Grai Banatean [PDF]

Zitiervorschau

Dicţionar de cuvinte în grai bănăţean din zona Igriş Abrevieri Adj. Adv. Conj. Dim. Ex. Expr. Fig. Interj. Loc. adv. Loc. subst. Loc. verb. Pl. Prep. Pron. dem. Pron. nehot. Sf. Sg. Sm. Sn. Vb.

– adjectiv – adverb – conjuncţie – diminutiv – exemplu – expresie – figurat – interjecţie – locuţiune adverbială – locuţiune substantivală – locuţiune verbală – plural – prepoziţie – pronume demonstrativ – pronume nehotărât – substantiv feminin – singular – substantiv masculin – substantiv neutru – verb

Bibliografie 1. Ştefan Pătruţ. Dicţionar regional de cuvinte în grai. Colecţia Grai bănăţan. Editura Dacia Europa Nova, Lugoj 2002.

A abace, vb. – a abate spre un loc anume (păsări sau animale) abrictăli, vb. – a certa, a mustra abura, vb. – a bate lin vântul, a adia aburit, ă, adj. – umezit de aburi; ameţit uşor de băutură aconi, sn. – ac mare pentru cusut materiale groase acov, sn. – unitate de măsură la butoaie, 50 litri adăpa, vb. – a da apă la vite adiet, sn. – obicei agisturi, vb. – a ajusta, a îndrepta ajimă, sf. – ceapă obţinută direct din sămânţă ajiui, vb. – a ajunge la saturaţie ai, sm. – usturoi ai, vb. – a da cu usturoi ait, adj. – dat cu ai, dat cu usturoi aldămaş, sn. – plată pentru un lucru care urmează a se realiza aldui, vb.- a binecuvânta alduit, ă, adj. – binecuvântat aleş, s – pândă (stă la aleş – stă la pândă) altan, adv. – anul viitor amunca, adv. – cu greu, anevoie amuşâna, vb. – a adulmeca, a simţi a-ndoasălea, adv. – pe dos antista, sf. – consiuliu comunal anţărţ, adv. – cu doi ani în urmă arghelă, sf. – turmă de cai, herghelie arie, sf. – 1) curtea casei; 2) locul unde se treiera grâul arambaş, sm. – hoţoman, lotru, neastâmpărat armig, sm. – armăsar armiţâe, sf. – taxă încasată în pieţe armonică, sf. – acordeon arneu, sn. – acoperiş contra intemperiilor, care se montează deasupra trăsurii arnodiţă, sf. – ac pentru prins părul artezică, sf. – pompă pentru apă potabilă arşău, sn. – hârleţ pentru săpat asâla, adv. – anevoie, cu greu asfinţi, vb. – a apune soarele astupuş, sn. – capac aşera, vb. – a aştepta să primească ceva aţâpi, vb. – a-l fura somnul

aţâpit, ă, adj. – prins de somn avinitură, sf. – persoană străină

B babă, sf. – femeie bătrănă, bunică bai, uri, sn. – necaz baier, e, sn. – mâner metalic la găleată, sau şnur împletit la o traistă bandă, sf. – grup de instrumentişti la fanfară, sau la formaţie de muzică populară bardă, sf. – secure cu coada scurtă baş, adv. – chiar, tocmai băbiţa, vb. – a-şi deranja stomacul; în expresie: o mâncat prea mult şî s-o băbiţat băcăruşă, e, sf. – clopoţei sferici băchie, sf. – boală, defect bădane, sf. – vas din lemn pentru depozitarea fructelor destinate fermentării, cu capacitatea până la 1000 litri băgău, sn. – tutun pentru prizat băgrin, sm. – salcâm băjiocură, sf. – batjocură, luare în râs băjiucuritor, oare, adj. – care iau în râs pe alţi băl, ă, adj – blond băndăun, sm. – bondar, insectă mare; se mai atribuie şi unui om corpolent bărăbări, vb. – a potrivi bătaie, sf. – război bătăcui, sn. – sac mic pentru transportat cereale băşca, loc. adv. – d-a băşca, separat băuţă, sf. – piatră de râu de formă ovală bârdac, sn. – vas de lut smălţuit interior şi exterior, cu volum până la 10 litri bârzălău, uri, sn. – foc mare (ca la tăiatul porcului) bârnaci, bârnaşi, adj. – brunet, negricios bât, sn. - băţ bâză, sf. – insectă, muscă, albină, viespe; jocul „de-a bâza” bâzgoi, vb. – a se holba, a privi cu uimire bâzoni, sm. – bondar, insectă mare beceag, sm. – bolnav becică, aloc. adv. – peste măsură; în expresie: m-am săturat becică becheş, sn. – îmbrăcăminte din blană de oaie, fără mâneci becher, sm. – om fără căpătâi, petrecăreţ bedă, sf. – ruşine, necaz; ca expresie: duce-n bedă

belca, loc. adv. – umblă belca, a umbla fără rost bestragă, sf. – cuvânt folosit în expresia cu aspect de înjurătură: duce-n bestragă bică, sm. – taur bicărie, sf.- grajdul taurilor bicuşî, vb. – a nu lăsa în pace biciuli, vb. – a aprecia bigigane, sf. – animal sălbatic de talie mică bină, sf. – scenă, podium bitangă, adv. – fără rost; a umbla bitangă biriş, sm. – slugă, argat birt, sn. – loc unde se consumă băuturi biţiglă, biţiclă, sf. - bicicletă biu, s.,adj.,loc. adv. – bogat, îmbeşugat; din biu, adică din belşug blagă, sf. – om cu apucături rele blăstămat, adj. – şmecher, şugubăţ bleană, sf. – suprafaţă de teren bleococi, vb. – a spune vorbe fără sens blid, sn. – farfurie blizî,vb. – a râde fără motiv bloj, sn. – sperietoare imitând un corp omenesc aşezată în pom, sau în câmp boactăr, sm. – paznic boarfă, sf. – haină ponosită bobală, sf. – noroi frământat bobraj, s. – denumirea populară a Sf. sărbători „Schimbarea la faţă” bobrej, sm. – rinichi boată, sf. – băţ mai mare, ciomag boboloş, adj. – de formă sferică bocal, sn. – cană din sticlă cu mâner, cu capacitatea între 0,25 l. şi 1l. bocicăi, vb. – a bâjbâi, a căuta pe întuneric boconc, sm. – bocanc, gheată pentru iarnă boiu, loc.vb. – a-şi trage boiu (suferinţa dinaintea morţii) boitar, sm. – paznic la oi bolând, sm. – nebun bolbocină, sf. – iarbă de leac boldâni, vb. – a privi cu ochii larg deschişi boldânios, sm. – unul care are ochii ieşiţi din orbite bolomoc, sm. – prost, cu mintea slabă bomborosî, vb. - a îndruga cuvinte neînţelese borăi, vb. – a rage, a mugi vitele borândăi, vb. – a căuta ceva, provocând dezordine bord, sm. – bulgăre de pământ

brăcinar, sn. – sfoară împletită cu care se leagă poalele, sau indispensabilii brâglă, sf. – piesă din lemn de la războiul de ţesut, în care se fixează spata bricapţi, s. pl. – opinci bănăţene, cu faţa din piele şi talpa din piele de bovine brişcă, sf. – briceag broancă, sf. – contrabas broci, vb. – a reuşi brosconi, sm. – broscoi bubă, sf. - rană buboni, sn. – furuncul bucătură, sf. – bucată dintr-un aliment bucacie, sf. – cereale bucfari, e, sn. – caiet, carnet, carte bucta, vb. – a rămâne repetent buduli, vb.- a căuta bugeac, sn. – loc cu buruieni mari bugi, s. pl. – chiloţi de damă bugilar, sn. – portmoneu bui, vb. – a năvăli, a se năpusti buiege, sf. – buruiană bujiet, adj. – buhăit, umflat la faţă buleandră, e sf. – 1) haină uzată; 2) femeie depăravată bumb, sm. – nasture, bec de lanternă bumbuşcă, sf . – bomboană bulzî, vb. – a da peste margini bură, sf. – ceaţă burcicănos, burcicănoasă, adj. – gras, umflat burdic, sn. – pieptar din piele de oaie, cusut cu modele în culori burmă, sf. – inel buş, sm. – bulgăre buşumic, sn. – cucută, dudău butoară, sf. – gaură buturi, vb. – a găuri butuşî, vb. – a scormoni buzdăneac, sn. – cazan din tuci, smălţuit sau nesmălţuit în interior, folosit pentru topit slănina, sau pentru fierberea ingredientelor folosite la tobă şi caltaboş buzdură, sf. – unealtă rea; fig. lepădătură, plin de vicii

C cadă, sf. – vas din lemn cu un singur fund, în care se pun fructe la fermentat (să) cage, adv. – se cuvine

calfăd, adj. – fără faţă, îngălbenit canc, s. – cuvântul se foloseşte în expresia cu aspect de înjurătură: „măi duce-n canc” cantor, sm. – cântăreţ în strana bisericii capră, sf. – 1) unealtă pe care se aşează lemnul pentru a fi tăiat cu ferestrăul captă, sf. – unealtă gen suport, din metal, folosită de cizmar la reparatul pantofilor cart, sn. – vas din metal smălţuit, sau din material plastic, în care se adună laptele, când se mulge vaca căbat, sn. – palton căbăniţă, sf. – haină lungă din material gros de lână căfană, sf. – cafenea, restaurant căigană, sf. – ou fript prin amestecare căisână, sf. – caisă călare, sf. – cărare, potecă călbăşăce, sm. – caltaboş căldare, sf. – 1) vas din cupru cu capacitate între 25 – 40 litri, în care se fierbe magiun sau bulion de roşii; 2) cazan de fiert ţuică cu capacitatea până la 50 litri călpac, sn. – capacul de la cazanul de fiert ţuica cănată, sf. – vas din tablă smălţuită, cu mâner cănun, s. – suferinţă căpară, sf. – 1) arvună, avans la plată; 2) logodnă căpări, vb. – 1) a arvuni; 2) a logodi căprari, sm. – caporal cărabă, sf. – instrument muzical de suflat cărică, sf. – roată, cerc cărmăjâni, s. – obiele roşii cu vârste cărţaş, sm. - jucător de cărţi căsap, sm. – măcelar căşuna, vb.- a presupune o vină cuiva cătană, sf. – ostaş, militar cătănie, sf. – serviciul militar căzan, sn. – cazan de fiert ţuica, alambic căurmă, sf. – tocană de cartofi câi, s şi adj. – infirmitate la mână cârcă, sf. – spate, spinare cârşeag, sn. – ulcior din lut ars cârn, sm. şi adj. – strâmb, într-o parte cârtog, sm. – gunoi cea, adv. – la dreapta (îndemn pentru cai) ceacă, sf. – cutie mică ceace, ceaică, s. – nene, bade

ceaşmă, sf. – alică, bilă mică cebală, sf. – flecar, înşiră vorbe fără rost cep, sn. – dop cerceleg, sm. – chel, fără păr cheme, sf. – vârful capului cheră, sf. – căţea chercuşât sm. – înghesuit chereul, sm. – zăpăcit, ameţit, turmentat ches, sn. – buzunar cheşâţă, sf. – articulaţia dintre copită şi picior la cai cheutoare, sf. - gaura în care se încopcie nasturele chiblă, sf. – unitate de măsură a volumului egală cu 2 măsuri, adică 60 litri (vezi polovica) = un sac chică, sf. – păr lung, codiţe la femei chidă, sf.,sg. – chiciură, promoroacă chilăv, sm. – rănit, lovit chilă, sf. - kilogram chinez, sm. – primar chirvai, sn. – hram, rugă la nemţi chist!, interj. – strigăt pentru a alunga câinele chită, sf. – mănunchi, buchet chitat, adj. – aranjat în chită chiz, sm. – persoane care au acelaş nume cic, sn. – ciocul păsărilor cicnă, sf. – tihnă cigane, sf. – tigaie din tablă, cu coadă, în care se frig clătitele cilim, sn. – cuvertură din lână cu motive florale pentru acoperit patul cioc, sn. – 1) polonic; 2) obiectul în care se ţine gresia pentru ascuţit coasa cinar, sn. – pânză de bumbac cu bete cinăra, cinăru, sf.,sm. – mireasa, mirele cindă, sf. – tindă ciner, sn. - farfurie cioclendăr, sm. – golan, vagabond cipcă, sf. – dantelă cistăşât, adj. – îngrijit, aranjat cişlăr, sm. – tâmplar ciuli, vb. – a asculta cu atenţie ciulimag, sn. – porumb pentru siloz, semănat foarte des, se taie ca hrană pentru vite ciurcă, ciurcan, sf., sm. – curcă, curcan ciuschie, sf. – bucată de lemn de 2-3 m. pentru manevrarea lemnelor, pârghie

civie, sf. – piesă metalică de forma unui pahar, cu o manşetă la capătul deschis şi care se fixează în capătul osiei, blocând roata căruţei şi leuca clefnit, sm. – lihnit de foame, sau de putere cleşcenog, sm. – neîndemnatic clisă, sf. - slănină cloamfăr, sm. – tinichigiu clotori, vb. – a clăti un vas, sau rufele cloţă, sf. – cloşcă cocleanţă, sf. – bibilică cocostârc, sm. – soţul berzei coşie, sf. – trăsură cociş, sm . – vizitiu, căruţaş cof, sn. – partea interioară a căruţei, trăsurii, până la nivelul loitrelor colăşel, sm. – alut fără drojdie întins în formă de cerc şi prăjit în ulei sau untură corcel, sn. – locuinţă, adăpost cornăvit, sm. – beat, băut cornorată, sf. – idem colăşel, dar îndoit şi umplut cu brânză de vacă sau de oaie cortoroşâţă, sf. – ţigancă de la cort comac, sn. – bucată mare de pâine comănac, sn. – căciulă înaltă comnău, comlău, s. – ferment pentru pâine conci, sn. – 1) obiect artizanal cusut cu fir şi motive populare, cu care îşi acoperă capul femeile căsătorite; 2) inel din tablă învelit cu material textil, care se fixează pe cap deasupra cefei, peste care se aşează baticul conţ, sn. – bucată mare de pâine copanie, sf. – albie din lemn copârşău, sn. – sicriu corcel, sn. – loc de găzduire cornăvit, sm. – aflat într-o stare uşoară de beţie corneţ, sm. – corn din aluat, copt coşăriţă, sf. – coş de nuiele cu un mâner ce poate fi dus într-o mână cotarcă, sf. – pătul pentru porumb cotoroage, sf. – răcituri cotrânţă, sf. – şorţ coţcă, sf. – bucată de zahăr de formă pătrată; ca expresie: a umbla cu coţca, a înşela covaci, sm. - fierar, făurar covăcie, sf. – firărie covăsât, sn. – iaurt cracă, sf. – limonadă, băutură răcoritoare crăştolă, sf. – oală de pământ până la 1 litru

crâsnic, sm. – paracliser la biserică crempită, sf. – prăjitură din foetaj, cu umplutură de cremă făcută din lapte,ouă, zahăr şi făină criglă, sf. – cană de sticlă cu mâner crişcă, sf. – bucată de pâine, lubeniţă criţari, sn. – monedă veche austriacă crump, sm. – cartof cubicaş, sm. – săpători la metru cub; denumire dată lucrătorilor care au construit digul (dolma) cucăi, vb. – a aţipi, a moţăi cucie, sf. – bucăţi de măr de cca 1 cm. cub, care se servesc la pomana unui mort, imediat după ce preotul a sfinţit pomana cucuruz, sn. – porumb cucuvamă, sf. – bucată de lut modelată sub forma de cilindru, înalt de cca.8 cm. a cărui fund se subţiază, apoi luat pe palmă şi izbit cu putere pe o suprafaţă plană produce o pocnitură (constituia unul din jocurile copiilor din Igriş, mai ales în timpul verii) cuglă, sf. – bilă cufureală, sf. – diaree cuină, sf. – bucătărie culupi, vb. – a aşeza grămadă cumpă, sf. – bac , pod plutitor cunc, sn. – coridor, târnaţ cuncina, vb. - -a te reţine de la ceva cuni, sn. – cui cuptori, sn. – cuptor construit din bucăţi de ţiglă-solzi, care serveşte la încălzitul unei camere şi la coptul pâini şi al plăcintelor, în care se face focul cu paie, tulei, sau crengi curastă, sf. – lapte de vacă fiert, la o zi după ce a fătat vaca, care prin fierbere se transformă în brânză amestecată cu zer curechi, sn. – varză curie, vb. – a curge, a alerga, a se grăbi cuştuli, vb. – a valora cuşmit, sm. - medic veterinar, agent veterinar cuce, sf. – gresie pentru ascuţit coasa, sau alte obiecte tăietoare cutră, sf. – lichea, persoană dubioasă cutrupi, vb. – a cuprinde, a acoperi

D d-aficea, loc.adv. – pe gratis, pe degeaba damf, sn. – abur, sau curent de aer cu miros; expresia: m-o lovit un damf

d-azneaţă, loc. adv. – astăzi-dimineaţă dăbăla, vb. – a lărgi, a ieşi din formă dăda, vb. – a se obişnui dăjghina, vb. – a despica dărab, sn. – bucată dărăboc, sn. – bucată mare dărăboni, sn. – idem dărăboc dărăburi, vb. – a tăia în bucăţi dărinat, sm. – neastâmpărat, pus pe şotii dăschilini, vb – a deosebi, a diferenţia dăloc, adv. – imediat, acum dăstâmpi, vb. – a-i lămuri, a izgoni dăşcunea, vb. – a descuia, a deschide dăşucheat, adj. – glumeţ decunc, sn. – adăpost în pământ dezbumba, vb. – a descheia o haină încheiată cu nasturi dânceauş, sn. – coridor, (dinaintea uşii) dârjală, sf. – bucată de lemn care susţine o unealtă (ex. coasa) dârlog, sm. – frânghia care face legătura între ham şi drepcenic la trăsură dârză, sf. – bucată de material textil fără valoare, zdreanţă dodă, sf. – nană, mătuşă dolaf, sn. – dulap pentru haine dolmă, sf. – dig, ridicătură de pământ dolomanţă, sf. – haină lungă şi largă dooni, vb. – a fuma doonaş, sm. - fumător doroţ, sn. – demipalton din şubă dosadă, sf. – ocară, ceartă dosăgi, vb. – a ocărî, a supăra drăgăli, vb. – a-ţi manifesta dragostea, a iubi drăguţ, sm. – iubit, amant drepcenic, sn. – bucată fasonată din lemn,de la crucea căruţei, de care se leagă frânghia sau lanţul de legătură cu hamul dric, sn. – parte a căruţei pe care se sprijină loitrele dricală, sf. – saltea umplută cu paie, sau pănuşi de porumb dripi, vb. – a tasa, a bătători, a călca dripit, adj. – tasat, bătătorit, călcat drâgloni, sn. – piaptăn cu dinţi din metal, rari, cu ajutorul căruia se scot din fuior, tulpinile de cânepă topită, care au fost frânte cu mieliţa drâglu, sn. – piaptăn cu dinţi din metal, deşi, cu care se piaptănă fuiorul

drod, sn. – sârmă din fier, cupru, aluminiu dubă, sf. – 1) cutia încorporată la cuptor sau şporei, în care se poate fierbe mâncarea, sau coace pâine sau prăjituri 2) toba mare de la fanfară duchean, sn. – prăvălie, butic dudă, sf. – ţeavă duduroni, sn. – ţeavă cu diametru mare; ex. burlan pentru scurgerea apei, sau fumului duhan, sn. – tutun dul, sn. – nod, umflătură, tumefiere pe corp dulfan, sm. – persoană preferată; în expresie: sigur, el îi dulfanu lu mama dună, sf. – pilotă dungă, sf. – 1) linie la pantalonul călcat; expresia: „a bate clopotul în dungă”, în caz de incendiu sau alte pericole dunţ, uri, sn. – compot, compoturi duşnec, sn. – capac cu care se acoperă gura cuptorului

F fain, adj. – arătos, deosebit, frumos, fin faită, sf. – rasă, soi fală, sf. - laudă falcă, sf. – maxilar, parte a feţei falitet, sn. – calitate bună farbă, sf. – vopsea fartir, sn. – chirie, în gazdă făcătură, sf. – farmece, vrăjitorie făgădaş, sm. – persoană care promite făli, vb. – 1) a se mândri, a se lăuda; 2) a lipsi fălie, sf. – felie fălos, adj. – mândru, măreţ, luxos, închipuit făloşî, vb. – a fi mândru, a se lăuda fărbar,sm. – vopsitor de fire şi materiale textile fărbăli, vb. – a vopsi fărşanc, sn. – sărbătoarea de hram la nemţi făşânc, sn. – snop din crengi, cu lungime până la 3 metri şi diametru de cca. 30 cm.; fascină fectui, vb. – a se certa, a se mâna în vorbe fedăr, sn. – arc în spirală fegeu, sn. – capac pentru oală, sau cratiţă fenie, s. – drac, ca expresie: duce-n fenie fest, adv. – întruna, mereu, în continuu feşceli, vb. – a fi ud pe haine, sau ud şi murdar feşcelit, adj. – ud şi murdar pe haine feşcilă, sf. – fitil la lampa cu petrol

fiacăr, sn. – birjă, trăsură pentru transportat oameni fioc, sn. – sertar la mobilă sau la masă fireang, sn. – perdea la geam firiz, sn. – ferestrău firizar, sn. – rumeguş fişcal, sm. – avocat fâsâi, vb. – a pierde aer sau abur printr-o fisură mică flaştăr, sn. – asfalt flăştări, vb. – a asfalta, a betona fleanca, sf. – gura (peiorativ); în expresie: mai tacă-ţi fleanca flec, sn. – petic, pată flecheci, vb. – a vorbi orice, a vorbi în dodii fleci, vb. – a turti, a strivi, a distruge fleoanca, sf. – peiorativ pentru gură, la cei ce vorbesc ce nu se cuvine flesnit, adj. – zăpăcit, fără minte flit, sn. – rât, bot, la porc fliuscă, sf. – femeie de moravuri uşoare, persoană obraznică, fără ruşine floşiori, vb. – a clăti ceva fără tragere de inimă fluştura, vb. – a face vânt fluşturat, adj. – depreciativ: zăpăcit, împrăştiat foaie, sf. – ziar foale, s. – burtă, pântec fodor, sm. – creţuri la mâneci, la costumul popular fonfăit, sm. – persoană care are voce guturală foştomoc, sn. – ghemotoc, şomoiog de zdrenţe, paie fras, sn. – epilepsie frâmbă,sf. – bretea la haine freanţ, sn. – cuvântul este folosit în expresia cu aspect de înjurătură spusă în glumă: „duce-n freanţ” fundoane, sf. – faţadă la casă furtai, sn. – sfert de kg. fuşări, vb. – a lucra supeficial fuşărai, sn. – lucru făcut rău

G gagină, sf. – 1) lăcaşul de pe doagele unui butoi în care se fixează fundul butoiului; 2) jivină gai, sn. – loc împădurit aflat răzleţ în câmp galbăn, sm. – monedă de aur purtată ca podoabă de femei, din aur de 24 carate ganţ, adj. – nou-nouţ, în stare foarte bună

gar, sn. – cenuşa rezultată din arderea paielor şi cocenilor în cuptor gavăt, s. – mulţime, adunătură gazdă, sn. – stăpân, proprietar, om cu stare găitan, sn.- ciucur din lână sau mătase de formă sferică, sau conică, legate prin şnur la costumul popular găbuzî, vb. – a se sătura peste măsură gălbănare, sf. – icter gărgăuni, s. pl. – idei nesănătoase; folosit în expresia: are gărgăuni în cap gărăşâţă, sf. – caracudă, caras găta, vb. – a împodobi, a înfrumuseţa găunos, găunoasă, adj. – pofticios, pofticioasă gâlcă, sf. – amigdală, umflătură sub piele gândălac, sm. – mormoloc, vierme gângăv, sm. – om cu defect de vorbire gelău, sn. – 1) rindea; 2) unealtă cu care se desprind manual boabele de porumb de pe cocean gelui, vb – a trage la rindea ghermăn, sn. – cumpăna de la fântână ghijă, sf. – foaia care înveleşte porumbul, pănuş giochi, sn. – deochi; expresia: ptui să nu ce giochi! giugiuli, vb. – a mângâia, a dezmierda givan, sn. – discuţie în grup givăr, sm. – vornicel, persoana care face invitarea la nuntă glanţ sn. – luciu glavă, sf.- cap glăvie, sf. – căpăţână de usturoi grumbuc, sn. – cartea funciară goangă, sf. – insectă de orice fel gogleaz, sn. – resturi de boabe de cereale de calitate inferioară,în amestec cu seminţe de buruieni, care rezultau prin selectare la batoză golâmb, sm. – porumbel golâmbari, sm. – 1) persoană care creşte porumbei; 2) adăpost pentru porumbei golâmboni, golâmbiţă, sm., sf. – porumbel, porumbiţă gomilă, sf. – movilă, ridicătură de pământ gonghiţă, sf. – insectă mică, dim. de la goangă goni, vb. – a împerechea taurul cu vaca goniţă, sf. – adunătură la animale; expresia: sor strâns goniţă gorgoni, vb. – a alunga, a îndepărta

gost, sm. – oaspete, invitat gostie, sf. – ospeţie, nuntă, petrecere goz, sn. – resturi de boabe de cereale amestecate cu pleavă şi paie mărunte grage, s. – 1) grade de tărie la băuturi; 2) lemnul de construcţie pentru acoperiş; 3) expresie privind o persoană bine clădită: „are grage” grăpiş, adv. – târâş grăşina, vb, - a îndura, a răbda greabăn, sn. – partea dintre gât şi omoplat, la cal grea, sf. – femeie însărcinată, gravidă greomânt, sn. – stare apăsătoare, grea, în cazul unui bolnav greţăli, vb. – a se sătura, a i se face lehamite grijî, vb. – a curăţi gringeu, sn. – parte de rezistenţă a plugului, care susţine celelalte părţi componente grof, sm. – conte maghiar grumaz, sn. – gât grumăzări, sn. – piesă din cânepă sau piele care se leagă cu o bucată de lanţ de vârful ruzii (oiştei) şi se aşează pe gâtul calului. gugulan, sm. – locuitor al zonei montane a Banatului, împrumutată de la vârful Gugu gule, sf. – turmă de vaci gungulă, sf. – mulţime, adunătură gurgui, sn . – vârful strâns şi îndoit în sus al opincii

H ha! interj. – ce!, poftim! habar, sn. – cunoştinţă; ştiinţă; în expresia : „habar n-ai!” (nu şti, nu cunoşti) hadă, sf. – livadă cu pomi fructiferi haidalera, adv. – a umbla fără rost, teleleu hală, sf. – mâncăcios peste măsură; se mai spune despre unul care doreşte să ia din ceva mai mult decât s-ar cuveni hameş, sm. – isteţ, deştept, descurcăreţ haptac, interj. – drepţi!, sus! harc, sn. – arc, resort hasnă, sf. – folos habăuc, adj. – încurcat, zăpăcit hăci!, interj. – interjecţie folosită pentru a alunga porcii hăsnui, vb. – a folosi, a avea folos de ceva hăţcăi, vb. – a se legăna hântui, vb. – a strica, a nenoroci

hâră, sf. – ceartă hârăi, vb. – a asmuţi, a întărâta câinii hârb, sn. – ţigla pentru acoperiş, cioburi de oale din lut ars hârcie, sf. – hârtie, act scris pe o coală hârconi, vb. – a sforăi hârţ, sm. – şoarece hârşioc, sm. – şobolan hâş!, interj. – interjecţie pentru a alunga găinile henteş, sm. – măcelar hibă, sf. – suferinţă, necaz hibăş, adj. – suferind, nesănătos hiră, sf. – piele tăbăcită fără lână, iră, meşină ho! interj. – strigăt pentru a opri caii hoare, sf. pl. – păsările de curte hopăi, vb. – a şchiopăta, a merge şchiopătând hot, adv. – la stânga (îndemn pentru cai) hudă, sf. – gaură huhurez, sm. - bufniţă huli, sm. – uliu huli, vb. - a bârfi, a batjocori hului, vb. – a dărâma hurligan, sm. – vultur hureza, vb. – a chiui

I iancăl, sn. – veston, haină ic, sn. – pană pentru despicat ipilă, sf. – rude lungi, pereche, folosite la transportatul cu braţele a paielor sau fânului iestă, vb. – este ieşche, sf. – aşchie imală, sf. - noroi iorgan, sn. – plapumă iorgovan, sm. – liliac iosag, sn. – gospodăria în întregul ei; animale Iosâm, sm. – Iosif istina, adv. – adevărat işloc, sm. – paietă folosită la ornamentarea costumelor populare iuce, adj. – iute (ca ardeiul) iuce, adv. – repede iţă. sf. – recipient din sticlă, cu dop de sticlă, cu capacitate până la 1,5 litri, din care se serveşte vinul izbângi, vb. – a reuşi izdăni, vb. – a separa, a despărţi

Î

îmbia, vb. – a oferi îmburda, vb. – a răsturna, a trânti împăra, vb. – a însăila ceva din loc în loc împăivănat, adj. – încâlcit, încurcat încelui, vb. – a înşela înceluială, sf. – înşelăciune înceluit, adj. – înşelat încheţî, vb. – a forţa, a obliga închimorată, adj. – întunecată, închipuită închiotora, vb. – a se încheia la haină încârni, vb . - a îndoi, a strâmba încocora, vb.- a se grozăvi, a fi plin de sine; când căruţaşul ţine frâiele din scurt cai pun bărbia în piept şi „se încocoră” îndălui, vb. – a începe, a porni îngălăna, vb. – a prinde putere după boală înglâmpa, vb. – a împunge înglezna, vb. – a rămâne mirat însunducat, sm. – închipuit, supărat întronat, adj. - înfundat la nas din cauza guturaiului învăli, vb. – a înveli un obiect ; învelitul miresei în noaptea nunţii (aşezarea unui batic pe cap) învândălăşi, vb. – a încâlci, a încurca

J jăg, sn., s. – 1) jar; 2) arsură provenită de la stomac, la cei ce au aciditate ridicată jâgăriţă, sf. - plămân jâjăc, sn. – torţă din material textil, îmbibat cu petrol, aşezată în vârful unui băţ, care se aprinde în seara duminicii dinaintea postului mare jâlăvi, vb. – a umezi jâlăvit, adj. – umezit jâmă, sf. – mulţime jâmb, sm. – strâmb, fără dinţi jâmui, vb. – a râma, a scurma pământul cu râtul jândar, sm. - jandarm jântui, vb. – a împrăştia jarul în cuptor jâracic, sn. – băţul cu care se jântuie jarul jâradă, sf. – clae de paie sau de fân jâşcău, sn. – săculeţ din băşică de porc uscată, în care fumătorii din trecut ţineau tutunul jâvină, sn. – jivină, animal sălbatic jent, s.- plin, îndesat jielău, sn. – 1) rindea pentru lemn; 2)unealtă formată dintr-un lemn cu grosime de 8cm.

prevăzut cu jghiab pe una din feţe, iar la mijlocul jghiabului cu o bucată de metal cu vârf ascuţit, care desprinde boabele de pe coceanul de porumb jimişcă, sf. – pâine albă, franzelă mică jiune, sm. – tânăr necăsătorit jiunie, sf. – tinereţe joardă, sf. – nuia, băţ junghi, sn. – senzaţie de durere ascuţită mai ales în torace, sau la baza coloanei vertebrale jurdunari, sm. – om de nimic

L lacşă, s. – mâncare din tăiţei groşi şi laţi (cca. 2 cm.) laibăr, sn. – pieptar din stofă, cu lungimea până în talie languşă, sf. – aluat din care se face pâinea, care se întinde cu sucitorul sub formă circulară, cu diametrul de 25-30 cm. şi care se coace pe vatra încinsă a cuptorului; se poate acoperi şi cu brânză de vacă amestecată cu smântână şi ouă, peste care se pot adăuga cubuleţe de slănină cu straturi de carne; dacă se foloseşte brânza de oaie, atunci se aşează numai pe o jumătate din aluat, cealaltă parte acoperind brânza lanţ, sn. – unitate de măsură pentru suprafaţă în Banat, care măsoară 0,58 ha. (un jugăr = 0,575465 ha) larmă, sf. – zgomot, gălăgie mare laută, sf. – vioară lăbărţat, adj. – lărgit, deformat lăgicuţă, sf. – cutie mică limpaş, sn. – felinar, lămpaş lănţuş, sn. – cursă din fir din coadă de cal, pentru prins păsări mici, sau din sârmă pentru prins câinii vagabonzi, iepuri, sau alte animale mici lăpăda, vb. – a arunca, a pierde sarcina lăpug, sn. – talpa ciorapului de lână împletit manual lăturari, sn. – recipient în care se adună lăturile pentru porci lăturoane, sf. – amigdale lăutaş, sm. – violonist lece, în lece, adv. – pe îndelete, cu încetul lenă, sf. – drum între holde leorcă, adj. – udat bine

lesnea, adj. – ieftin leucă, sf. – piesă din lemn fasonat şi întărit cu bucăţi de metal, care se sprijină cu un inel pe osia căruţei, iar în partea de sus sprijină loitra ligăv, adj. – pretenţios la mâncare lipin, sn. – pâine din aluat dospit, de dimensiune până la 1 kg. liştăv, adj. – nesărat, fără gust litră, sf. – litru, unitatea de măsură pentru lichide loitră, sf. – părţile laterale ale căruţei, carului lomuit, adj. – fără putere, slăbit de boală loptă, sf. – minge lostopină, sf. – bucată mare lotru, sm. – hoţ, tâlhar lovi, a se lovi, vb. – a se potrivi loză, sf. – ramură la viţa de vie ludae, sf. – dovleac luft, sn. – aer lulă, sf. – 1) pipă; 2) dispozitiv metalic cu care se prinde taurul de nară pentru a fi plimbat, sau transportat fără risc lumină, sf. – lumânare

M maistor, sm. – meşter, meseriaş mandulă, sf. – amigdală mantăl, sn. – cauciucul de la roata de bicicletă maore, sm. – zidar marvă, sf. – vită cornută mascure, sm. – porc castrat maşlă, sf. – fundă măgăzână, sf. – magazie, magazin (prăvălie) măistori, vb. – a meşteri mălăcsât, adj. – slăbit, fără putere măltări, vb. – a tencui măscări, s. – înjurături, cuvinte ce nu se cuvine a fi spuse în public măşâni, sf.. – chibrituri măşcioni, măşcioane,sm. sf. – tată vitreg, mamă vitregă mătrăşî, vb. – a lichida, a termina, a fura măţcălău, sm. – găligan, mare de statură mâglă, sf. – pachet cu multe bancnote mârc, adj. – cal de culoare roşu-închis mârtan, sm. – motan mâţ, mâţă, sm., sf. – 1) pisic, pisică; 2) uneltă cu colţi pentru scoaterea obiectelor căzute în apă

mediţânuri, sn. – medicamente mercic, adv. – puţin; expresie: a da cu mercicu mereu, adv. – încet, liniştit metăr, sm. – unitată de măsură pentru greutate, folosită în Banat, echivalentă cu 100 kg. mezdreală, sf. – cuţitoaie, lamă ascuţită cu două mânere folosită în tâmplărie miere dă sflecă, sf. – zahăr miere dă crump, s. – glucoză mijgura, vb. – a ploua cu stropi mărunţi mintun, mintunaş, adv. – imediat miraz, sn. – ruşine; se foloseşte în expresia: „ce-ai făcut dă mirazul lumii” mişcogi, vb. – a se mişca uşor, a nu avea astâmpăr misâri, sn. – pânză de bumbac suţire şi fină mişculanţă, sn. – şmecherie, hoţie mişconi, sm. – păduchi de păsări miţă, sf. - şapcă moalăr, sm. – fotograf, fotografie, zugrav moare, sf.- zeamă de varză murată modru, adv. – fel, chip mogângeaţă, sf. – fantomă, ceva ce nu se vede clar mongăi, vb. – a pierde timpul, a nu avea spor morceală, sf. – murdărie morceli, vb. – a murdări motcă, sf. – scul mozi, s. – cinematograf mozomaină, sf. – sperietoare muierotcă, sn. – bărbat cu comportări de femeie murlui, vb. – a freca pardoseaua de pământ a unei încăperi, cu apă amestecată cu lut musai, adv. – silit, obligat muşlic, sn. – borhotul de fructe care rezultă după fierbere la cazanul de ţuică muştruli, vb.- a certa

N na!, interj. – ia!, poftim! naiba, s. – dracul naică, sf. – apelativ pentru o femeie în vârstă, cu care te înrudeşti nană, sf. – apelativ al unei persoane tinere, către o femeie mai în vârstă natu, s. – cetăţean, popor; ex.:„ să şcie tot natu, să-şi măture socacu” năbun, sm. – leneş, trândav

năchicit, adj. – nearanjat, dezordonat năclăi, vb. – a fi cuprins de ceva nădăi, vb. – a-şi închipui, a-şi da seama năduşală, sf. – sufocare, astmă năgitură, sf. – adăugire nădi, vb. – a adăuga năimi, vb. – a angaja la lucru pe plată năimit, adj. – angajat la muncă cu plata în bani sau în produse nălăţî, vb. – a murdări năloagă, sf. – aglomeraţie nămilu, cu nămilu, loc.adv. – cu multul năpustu, s. – 1) dracul; 2) necazul, supărarea; în expresie: mânşe-ce năpustu! nărav, sn. – obicei rău nărod, sm. – prost nărozî, vb. – a o lua razna năsărâmbă, sf. – trăznaie, ghiduşie, poznă născocori, vb – a sări cu vorba, a ridica tonul năsflecic, sm. – prostănac năspri, vb. – a prinde o pojghiţă de gheaţă năstăvit, adj. – neastâmpărat nătăfleţ, adj. – nepriceput, nătâng nătântoc, sm.şi adj. – nătâng, nepriceput, tâmp nătăbala, s. – dracul, diavolul năuc, sm. – prost năzări, vb. – a se părea; în expresie: ţi s-a năză-rit că m-ai văzut nealcoş, adj. – fălos, fudul, neam, sn. – rudă negoţ, sn. – comerţ nemoşag, sn. - rude, neamuri nevastă, sf. – soţie, femeie căsătorită nialcoş, sm. – fălos nieză, sf. sing. – silă, senzaţie neplăcută nogeu, sn. – gleznă notarăş, sm. – notar comunal noveală, sf. – ziar

O obială, sf. – ţesătură din lână cu vârste cu care se învelea laba picioruluicare intra în opincă obraniţă, sf. – cobiliţă obrânşeală, sf. – infectare a unei răni obrâncit, adj. – infectat (despre răni) oceşî, vb. – a ucide, a omorî oceşât, sm. – ucis, omorât ocheţ, ochece, sm. – sticla de la geam ocoş, adj. – fălos, măreţ, închipuit

ogârsât, adj. – slab, pipernicit ogoi,vb. – a se linişti, a se domoli ogoit, adj. – liniştit ogorî, vb. – a face arătură de toamnă ogor, sn. – arătură de toamnă olăţăl, sn. – bucată din aluatul pentru pâine, care se păstrează ca ferment pentru o nouă pâine olcuţă, sf. – oală mică oloi, sn. – ulei oloiniţă, sf. – presă de făcut ulei oltoni, sm. – pom altoit oltoane sm. – injecţie, vaccin, altoi de vie opăşi. vb. – a linişti opăşit, adj. – liniştit opreg, sn. – piesă de la costumul popular femeiesc, având un brâu şi franjuri din mătase, sau din lână. orbăţ, sm. – lipsit de avere, sărac, cerşetor orbeţâie, sf. – sărăcie orândă, sf. – curăţenie, ordine ortac, sm. – prieten ortăşie, sf. – asociere

P paclă, sf. – pachet cu ţigări, cu tutun pamăt, sn. – minte pană, sf. – floare pancovă, sf. – prăjitură obţinută din aluat, întins cu sucitorul, tăiat cu pintenul (disc zimţat), împletită în formă de covrig şi prăjită în ulei panjâne, sm. – păianjen paore, sm. – 1) ţăran; 2) unitate de suprafaţă a terenului arabil de 32 jugăre par, sm. – arac partă, sf. – cingătoare, panglică parce, sf. – 1) zestre; 2) arendă ; ex.: am dat pământul „în parce” (de unde primeşte o parte din recoltă) păcăli, vb.- 1) a înşela; 2) a împacheta păcărae, sn, pl. – prăjituri păcurar, sm. – cioban, păstor păivan, sn. – frânghie împletită din fire de cânepă, folosită în gospodărie pălancă, sf. – scândură lungă şi groasă (peste 3 cm.) păloane, s. – firele de grâu adunate de pălonaş, sau pălonaşă,în urma cosaşului la tăiatul grâului

păloni, vb. – a aduna firele de grâu şi a le pune în grămezi de mărimea unui snop păli, vb. – a se ofili, a se usca pălit, adj. – 1) ofilit; 2) lovit, ca în expresia: „io pălit una” pălugă, sf. – 1) drug lung din lemn; 2) om înalt peste măsură pămucă, sf. – vată pănţăruş, adj.- mic, scund, ager păorime, sf. – ţărănime păpir, sn. – hârtie subţire, fină, foiţa de la ţigară păpuc, sm. – pantof păragie, sf. – paradă, demonstraţie părădaică, sf. – tomată, roşie, păsăli, vb.- a potrivi păsulă, sf. – fasole păsuş, sn. – act emis de primărie pentru a putea vinde animalele în pieţe sau târguri, paşaport păşeşălat, adj. – prins de boală pătică, sf. - farmacie pătrăoană, sf. – tubul cartuşului, cartuş pături, sf. – pliuri, cute păţanie, sf. – întâmplare păţî, vb. – a ţi se întâmpla ceva păţoc, sm. – şobolan păzî, vb. – 1) a se feri de ceva; 2) a supravegia animalele la păşune pârcu, adv. – pieziş, în curmeziş pârpori,vb. – a frige repede pâşcăv, adj. - mucegăit pâşcăvi, vb. – a prinde floare a mucegăi pecar, sm. – brutar pecărie, sf. – brutărie peceică, sf. – gaura în care se fixează nasturii la o haină peciţă, sf. – un număr de 13 snopi de grâu, orz, secară, sau ovăz, aşezaţi în formă de cruce pegestru, sm. – invalid, infirm peleg, sm. – chel, lipsit de păr pendurat, sm. – om fără căpătâi, pierde vară pesăc, sn. – nisip peşină, sf. – carne fără os peşchir, sn. – prosop, ştergar piatră, sf. sg. – grindină picmez, sn. – magiun de fructe piona, vb. – a piui pui de păsări pirinşi, sn. – orez picui, vb. – a pune seminţe manual, rar

piglu, sn. – călcător piglui, vb. – a călca rufe, haine pilar, sm. – precupeţ, persoană care cumpără spre a vinde pilări, vb. – activitate pilarului pilit, sm. – beat pintăr, sm. – dogar piparcă, sf. – ardei pirchiţă, sf. – bibilică pir, s. – buruiană cu rădăcini adânci, greu de eliminat piroci, vb. – a munci peste măsură pişcura, vb. – a ciupi de piele pe cineva pită, sf. – pâine pici, vb. – a se ascunde, a se pitula pişălău sn. – urina, udulde la animale pişlaităr, sm. – derbedeu, vagabond pişman, s. – poftă; în expresia: i-o fost pişman plămadă, sf. – prăsilă, matcă plămădi,vb. – a înmulţi, a spori plec, sn. – tablă, tinichea plesnea, s. – cuvânt folosit în expesii cu aspect de înjurătură; exemplu: mânşi-o plesnea pleş, sm. – chel, lipsit de podoaba capilară plevais, sn. – creion ploia,vb. – a ploua plută, sf. – plop piramidal poală, sf. – 1) expresia: a sta în poală, adică pe genunchi; 2) i-am dat o poală de mere (în şorţ) poale, sf. – fustă din pânză de cânepă, sau in purtată de femeile de la sat poancă, adv. – pieziş, oblic pocumpăr, sn. – perciune podrum, sn. – pivniţă pogaşe, sf. – pâine fără drojdie, de formă rotundă pogan, sm.şi adj. – grozav, teribil pogăşiele, sf. pl. – prăjitură făcută din alut de făină în amestec cu: jumări din slănină de porc, trecute prin maşina de tocat, ou, sare şi apă pogea, sf. – podea, pardosea, duşumea pogi, vb. – a pardosi pogină, sf. – partea de jos a unei clăi, şiră poliţă, sf. – raft făcut dintr-o scândură lungă, pe care se aşează, oale, cratiţe, farfuri şi altele polog, adv. – grămadă polovică, sf. – vas din doage de lemn de forma unei găleţi, având ca mâner prelungirea unei

doage, cu capacitatea de 15 litri (la Igriş); două polovici = o măsură, adică 30 litri pomeni, vb. – a trezi, a scula din somn pomeneală, în expresie – nişi pomeneală pomenit, adj. – trezit, sculat; amintit la parastas pomilar, sm. – client pomociţă, sf. – obiecte din lemn lungi de cca. 5 metri şi groase de cca. 10 cm. care se folosesc pentru a transporta cu căruţa fân, paie sau coceni pomoroancă, sf. – portocală ponc, sm., adj. – saşiu; cu privire crucişă poneavă, sf. - cearceaf ponosî, vb. – a suferi, a suporta, a răbda popic, sn . – piesa de la jocul de popice, sau alt obiect de lemn cam de aceiaşi dimensiune popricaş, sn. – tocană cu carne şi ardei boia porăv, sm. – aprig, iute porcos, adj. – neruşinat, obraznic porcotoni, sm. – porc de înălţime şi greutate mare poroboci, vb. – a aranja porumb, sm. – arbustul care face fructele de culoare albastră şi creşte în tufe, pe câmp poroboci, vb. – a reuşi porţâie, sf. – 1) dare, impozit; 2) porţie poşă, sf. – fular poşiumb, sm. – 1) par, ţăruş, stâlp înfipt în pământ de mică înălţime; 2) om de statură mică poşmândră, sf. – glumă, vorbă de duh poşor, sm. – gămadă mică de paie sau fân potcaş, sm. – certăreţ , buclucaş potcă, sf. – ceartă, sfadă potegă, sf. – parte metalică a căruţei care uneşte crucea cu osia povăstui, vb. – a povesti pozdară, sf. – partea lemnoasă care se frânge când se meliţă cânepa pozonar, sn. – buzunar praşchie, sf. – 1) brâu la costumul popular; obiect de joacă pentru copii, format dintr-un băţ de care se leagă o bucată de cauciuc elastic, iar la capătul opus o bucată de piele îndoită în două în care se aşează o pietricică şi se lansează prăbăli, vb. – a încerca prăpădi, vb.- a nimici, a distruge prăpăgit, adj. – distrus, nimicit; om prăpăgit, adică rău, nenorocit

prărupe, vb. – a întrerupe; a trage clopotul cu scurte întreruperi, pentru vestirea unui deces prefeci, vb. – a invita cu un scop anume pricăli, vb. – a se încălzi vremea uşor prici, vb. – a pune în vedere spre a nu uita primaş, sm. – prim violonist în orchestră de muzică populară pripi, vb. – a încălzi, a dogorî (soarele) prispi,vb. – a surprinde, a lua pe nepregătite priveghi, sn. – veghe la mort procoviţă, sf. – pătură, cuvertură prolecă, sf. – nume de familie prunişte, sf. – livadă cu pruni pui, sm. – 1) sertar; 2) forme cusute mărunt, în diverse culori pe costumul popular puia, vb. – a se înmulţi, a naşte ( verb peiorativ) pulfăr, sn. – pudră pumnaş, sm. – manşită la mâneca unei cămăşi ţărăneşti pup, sm. – mugure de floare; în expresie: „a sta pup” ( a sta pe vine) purcari, sm. – porcar, păzitor de porci pustă, sf. – loc la şes pustâni, e, adj. – părăsit, fără proprietar puşcă, sf. – armă putăr, s. – unt putrăgai, sn. – putregai puţuli, vb. – a curăţa, a lustrui

R rac, s. – cancer radaş, adv. – în plus, pe deasupra raf, sn. – cerc de fier prins pe roata de lemn a căruţei raişur, sn. – supărare straşnică rapure, sm. – mică umflătură a pielii datorată unei infecţii rascuri, s. pl. – vreascuri răchie, sf. – ţuică obţinută din fructe răchiat, sm. – ameţit de rachiu răduşă, sf. – femeie care găteşte mâncarea la diverse ocazii: nunţi, botezuri, mese festive răgut, sm. – recrut râgăi, vb . – a elimina gazele din stomac rămaş, sn. – pariu, rămăşag răni, vb. – a curăţa bălegarul din grajd, cocină

răpidă, sf. – obiect de cult din lemn având în vârf un disc pictat şi împrejurul discului a aură, utilizat la procesiunea de înmormântare răsâpi, vb. – a risipi, a împrăştia din ce a fost adunat răsni, vb. – a despărţi, a separa răstaniţă, sf. – marginea patului răvolv, sn. – revolver, pistol răzbace, vb. – a reuşi, a răzbate răzbuna, vb. – a se face vreme bună după ploaie răzna, adv. – separat, despărţit răzuş, sn. – piesă metalică cu ajutorul căreia se curăţă sapa la prăşit atunci când pământul e umed râncheza, vb. – a necheza (caii) rângeş, adj. – de rând, potrivit rânză, sf. – pipotă de pasăre râp, sn. – murdărie depusă pe piele râşchia, vb. – a scurma ( păsările de curte) râşchitor, sn. – unealtă în formă de „T” (sus) şi „V” (jos) pe care se înşiră firul de tort pentru a se face scul râşniţă, sf. – instalaţie pentru zdrobit boabele, formată fie din două pietre suprapuse, din care cea de jos este fixă, iar cea de sus mobilă, fie cu valţuri metalice puse în mişcare cu o manivelă reavăn, adj. – umed reumă, sn. – reumatism reveneală, sf. – umezeală reză, sf. – mecanism simplu pentru a închide o uşă, folosit mai ales la coteţele pentru animale rige, vb. – a râde rigi, adj. – cal roşcat ringhişpil, sn. – carusel, scrânciob romoniţă, sn. – muşeţel rompăi, vb. – a amesteca ceva crocant în gură, cu zgomot rudă, sf. – 1) oişte la car; 2) lemn lung şi drept rugare, sf. – cerere rugă, sf. – sărbătorirea hramului bisericii rug, sm. – tufă de mure, sau de măceş rumânele, s. pl. – farduri de culoare roşie cu care femeile de la sate îşi dădeau pe faţă ruptu, cu ruptu, loc. adv. – sistem de plată stabilit de comun acord între părţi înainte de începerea unei lucrări

S

sadă, sf. – 1) pânză de in cu fire de mătasă; 2) set de ouă care se pun la clocit sub cloşcă saft, sn. – zeamă , suc salcă, sf. – salcie sarmă, sf. – sarma săjeac, sn. – trepied din metal pe care se aşează oala, sau craţiţa cu mâncare la fiert sălaş, sn. – gospodărie amenajată în extravilan, în câmp, în afara satului (odae, hodae) sălăriţă, sf. – solniţă sămurastru, s. – plantă răsărită din sămânţa căzută în sol din recolta anului trecut sâlă, sf. – forţă sâmbrăli, vb. – a colabora, a se ajuta cu cineva Sâmedru, - Sf. Dumitru Sâmpetru, - Sf. Petru sângerete, sm. – caltaboş preparat cu sânge scaldă, sf. – baie în râu, sau baltă scamn, sn. – scaun scăiece, sm. – scai, fruct al unor plante care se agaţă foarte uşor, mai ales de oi scălan, s. sing. – grămadă , multe la un loc, mai ales la fructe scapăt, sm. – loc abrupt, pe sol, dar şi sub apă scăpăta, vb. – 1) a aluneca; 2) a trece de la o stare de bogăţie la una de sărăcie; dar şi în unele expresii ca: „o scăpătat soarili” ( a apus) schilod, sm. – infirm schipeţ, sm. – scuipat schipi, vb. – a scuipa scoarnă, sf. – zvon, născocire, minciună scofală, sf. – afacere, treabă scormeli, vb. – a răscoli, a scormoni scorni, vb. – a născoci scoarnă, sf. – năcocire scovarză, sf. – clătită scrivi, vb. – a scânci, a începe să plângă scrijălătură, sf. – bucată subţire taiată dintr-un aliment ; ex. : „o scrijălătură dă clisă” scrobi, vb. – a apreta, a întări pânza cu apret scuceală, sf. – adăpost scuci, vb. – a adăposti, a ierta secică, sf. – maşină manuală de tocat furaje sfadă, sf. – ceartă sfăgi, vb. – a se certa sfăgit, adj. – certat sfârlecic, sn. – bucată smulsă din ceva sfetăr, sn. – jerseu, pulover sflecă, sf. – sfeclă

slabină, sf. – parte moale a corpului de deasupra şoldului slăvină, sf. – robinet din lemn pentru scurgerea vinului din butoi slemeni, vb. – a înţepeni; fig.: a rămâne surprins slin, sn. – murdărie slinos, sm. – murdar slobozi, vb. – a elibera slog, sn. – hotar sloiece, sm. – ţurţur de ghiaţă sluţî, vb.- a urâţi, a desfigura smagă, sn. – forţă , putere sminci, vb. – a greşi smincit, adj. – nebun, greşit smintă, sf. – greşală, eroare smâcni, vb. – a trage brusc cu putere smâcnit, adj. – sărit de pe fix, dereglat mintal smuţa, vb. – a întărâta câinii snop, sm. – mai multe fire de cereale (grâu, secară, orz, sau ovăz) legate cu o funie snopi, vb. – a bate rău, a desfigura sobă, sf. – cameră soba mare, sf. – camera de oaspeţi, la casele aşezate perpendicular pe stradă, este de regulă camera de la stradă socac, sn. – stradă socăşel, sn. – stradă îngustă, neimportantă socăşiţă, sf. – bucătăreasă socoată, sf. – socoteală, calcul sodă, sf. – sifon, somot, sn. – catifea soroc, sn. – termen sorsam, sn. – harnaşament spată, sf. – piesă a războiului de ţesut formată din două bare paralele în care sunt încastrate lamele de lemn sau metal, printre care se trec firele urzelii spăşiel, sn. – ie, cămaşă din in sau bumbac, pe care o partă femeile de la sat spăie, sf. – moşier, latifundiar, mare proprietar de pământ spesă, sf. – cheltuială specează, sf. – stânjenel spânz, s. – buruiană de leac folosită pentru tratarea animalelor, dar datorită dr. Vasile Boici, şi a oamenilor spurc, s. – mulţime sprijoană, sf. – sprijin

sprânjî, vb. – a alunga stalăţ, sn. – obiect din lemn, cu o bună stabilitate, cu ajutorul căruia sunt ajutaţi copiii mici să stea vertical stăşi, vb. – a agonisi, a aduna stălaj, sn. – etajeră stălniţă, sf. – ploşniţă stărp, starpă, adj. – fără lapte, fără rod (despre animale şi pomi) stărpi, vb . – a pierde fătul înainte de vreme stăvală, stăveală, sf. – potolire , liniştire stăvi, vb. – a se potoli, a se linişti stihară, sf. – cămaşă lungă, albă, luată peste haine, de către copiii care duc crucea şi răpizile în cadrul procesiunilor religioase stâmpăra, vb. – a potoli, a domoli, a răcori stobori, sm. – gard din scânduri între curte şi stradă stori, vb. – a nimici storit, storită, adv. – nimicit, nimicită straiţă, sf. – traistă străjări, sm. – stejar, membru al străjeriei străgan, s. – astrahan, blană de astrahan străgheaţă, sf. – laptele de oaie închegat din care prin strecurare se obţine caşul proaspăt străjămeştăr, sm. – plutonerul major care comanda grupul de jandarmi din comună, sub dominaţia austro-ungară străluşi, vb. – a fulgera, a luci strâcnitură, sf. – durere puternică, fulgerătoare, care se instalează de regulă în zona lombară strâgoni, sm. – strigoi strâşnic, sm. – cal tânăr până la un an strem, s. – loc neprecizat; ca în expresia: „s-o dus în strem” strofoca, vb. – a se forţa să facă ceva strujî, vb. – s slăbi strujât, adj. – slăbit, tras la faţă strungă, sf. – locul prin care ies oile din ţarcul unde sunt adunate pentru a fi mulse stură, adv. – utilizat în expresia: „o ars stură” sucmăzât, sn. – care face pe grozavul sudui, vb. – a înjura sufulca, vb. – a sufleca sugină, sf. – pieliţă subţire care se formează la baza unghiei, uşor dureroasă sucnă, sf. – fustă smuţa, vb. – a asmuţi câinele, a întărâta suripa, vb. – a se surpa

suripat, adj. – surpat, căzut

Ş şaică, sf. – vas, fără motor, folosit pentru tranportat mărfuri în navigaţia fluvială, barjă şal, sn. – fular şarg, adj. – cal cu părul galben-deschis şatră, sf. – 1) loc acoperit cu foaie cort, în care se pot desfăşura activităţi comerciale, nuntă, botez; 2) cortul ţiganilor şăgârt, sm. – ucenic şăitău, sn. – despozitiv prevăzut cu şurub în spirală, care are două părţi, una fixă şi una mobilă şi este folosit în tâmplărie pentru a strânge două piese încleite şăle, sf. – parte a zonei lombare şăran, sm. – crap şărb, sn. – oală de noapte şâclu, sn. – staniol ; şâneag, sn. – unitate de măsură pentru volum = 2 chible, adică 2 saci, respectiv 120 litri şânior, sn. – panglică subţire, colorată, cusută pe costumul popular şântorie, sn. – loc de depozitare a animalelor moarte şântor, sm. – hingher şâreghe, sf. – partea din faţa şi spatele căruţei care se leagă cu lanţuri de loitre şârui, vb. – a prăşi cu prăşitoarea trasă de cal, sau mecanică, distanţa dintre rândurile de porumb, floarea soarelui, pentru a tăia buruienile şcătulă, sf. – cutie şcergură, sf. – prosop din bumbac şi cânepă, sau numai din bumbac şcir, sn. – plantă folosită în hrana porcilor şclepţ, sm. – muscă mare care muşcă vitele şeaşmă, sf. – alice şelaină, sf. – înşelăciune şelău, sm. – cel ce înşeală şelegi, sn. – membrii unei familii şelui, vb. – a înşela şeluit, adj. – păcălit, tras pe sfoară şencătui, vb. – a regreta, a-i părea rău şfarcă, sf. – tobă, mezel dintru-n amestec de carne porc, limbă, soric, slănină, toate fierte, la care se adaugă şi o cantitate din lichidul în care au fiert, care conţine gelatină naturală şi sare, piper şi usturoi, după gust

şfung, sn. – elan, avânt şietârnă, sf. – jghiab pentru scurgerea apei şioareşi, sm. – pantaloni şiocâi, sn. – leş, mortăciune şioclod, sm. – cocean de porumb de pe care sau luat boabele şiocni, vb. – 1) a atinge paharele cu oaspeţii; 2) a izbi două obiecte unul de altul; 3) a mânca păsările boabe şiondăni, vb. – a se certa şiorcuşă, sf. – coţofană şiorovieţă, sf. – fructe şipcă, sf. – dantelă şităv, sm. – normal, întreg la minte şitaţie, sf. – citaţie şiţ!, interj. – strigăt pentru a îndepărta pisica şiugluzî, vb. – a rupe părţi mici dintr-un întreg, a ciuguli dintr-un fruct şiunăvi, vb. – a desfigura, a sluţi şiunăvit, adj. – desfigurat, sluţit şiuparcă, sf. – ciupercă şiutură, sf. – plosca din lemn, uneori cu interiorul din sticlă, cu care giveri îmbie să bea pe cei invitaţi la nuntă şivişî, vb. – a lua la întrebări şlaier, sn. – voal de mireasă şlap, sm. – 1) papuc de casă 2) încălţăminte cu faţa din piele şi talpa din piele de bovină, sau din cauciuc, decupată la călcâi, purtată în Banat atât de către femei cât şi de către bărbaţi şlauf, sn. – furtun, tub din cauciuc pentru scos lichide din butoi sau damigeană şlingărai, sn. – dantelă cusută la poalele cămăşii şloampăt, adj. – dezordonat şlog, sn. – paralizie şlogui, vb. – a paraliza şloguit, sm. – paralizat şluc, sn. – înghiţitură, duşcă şnaidăr, sm. – croitor şnielţug, sn. – tren accelerat şoancă, sf. – şuncă, jambon şod, sm. – glumeţ şogor, sm. – cumnat şol, sn. – cană, ceaşcă şolocat, sn. – oblon, rulou şoloman, adj. – glumeţ şoprencă, sf. – tigae pentru prăjit şopru, sn. – şopron

şorămpău, sn. – şanţ petru scurgerea apei şorocat, şorlocat sn. – idem şolocat şorof, sn. – şurub şovar, sn. – papură, rogoz şozănie, şozănii, sf. – glumă şod, sm. – glumeţ şpais, sn. – cămară de alimente şpăţâri, vb., sn. – a se plimba; plimbare şpenţăl, sn. – sacou, haină cu mâneci şpitari, sn. – spital şpogot, şpogod, sn. – sfoară groasă şpolăţ, sn. – cană, ulcică şporeit, şpoiert, sn. – cuptor cu plită pentru gătit şi cu dubă pentru copt prăjituri şporlui, vb. – a face economie şporluială, sf. – economie şpriţ, sn. – 1) pompă pentru stropit via şi pomi; 2) tub cilindric construiut din tablă inox sau tablă galvanizată, prevăzut cu un cap detaşabil, în care se montează un tub subţire metalic, şi cu un piston cilindric din lemn; acest dispozitiv se manevrează manual pentru a introduce în maţe pasta pentru cârnaţi; există şi varianta mecanică, care are piston metalic manevrat cu ajutorul unei roţi dinţate şi cremalieră şpunghe, sf. – burete ştafir, sn. – zestre, dotă ştaier, sn. – impozit , taxă ştamplă, sf. – pahar mic pentru băut ţuica ştălog, sn. - grajd ştăniţlă, sf. – pungă din hârtie ştic, sn. – figură ştigliţă, sf. – sticlete ştil, sn. – tocul cu peniţă ştimui, vb. – a potrivi ştraf, sn. – 1) linie, dungă; 2) căruţă cu roţi din cauciuc ştreang, sn. – funie groasă ştric, sn. – grad de tărie la băuturile alcoolice ştricui, vb. – a tricota ştrimf, sm. – ciorap şuc, sm. – unitate de măsură pentru lungime şui, sn. – umflătură cu puroi, abces şumar, sm. – pădurar (pă) şupă, adv. – pe repezite şupi, vb. – a se repezi şură, sf. – construcţie mare din lemn în care se păstrează nutreţul pentru animale şurlui, vb.- a freca duşumeaua cu peria aspră

şuşcăi, vb. – a ofta şuştar, sn. – recipientul în care se mulge vaca şuştăr, sm. – pantofar şut, adj. – lipsit de coarne

T tablă, sf. – 1) tarla, lot, parcelă de teren în câmp; bucată mare de slănină (o tablă dă clisă) taşcă, sf. – geantă, servietă taşche, sf. – mâncare din aluat de tăiţei, pe care se presară brânză de vacă, sau oaie, apoi se acoperă cu un alt strat de alut, după care se taie cu pintenul în formă de disc, în pătrate de 4x4 cm. şi se fierb în apă tăşcuţă, sf. – aluat din făină, apă, sare şi ouă, întins foarte subţire şi tăiat în pătrate mici, care se pun în supă tăbărî, vb. – a obosi tăbărât, adj. – obosit tăgheşî, vb. – a pune la rând, a rândui tăgârţă, s. pl. – obiecte fără însemnătate tăhul, adj. – prost tălăfâcă, sf. – sos din griş cu boia tălăierţă, sf. – piesa care se foloseşte pentru a lega rotilele plugului de harnaşamentul cailor tălian, sm. – italian tăman, adv. – tocmai, la fel tămânea, vb. – a tămâia tăndărai, sn. – obiecte fără valoare, vechituri tăntălău, sm. – prostovan, nătărău tălpui, vb. – a aplica tălpi la pantofi tălpoane, sf. – partea de sprijin la casele din lemn; în expresie: „pă tălpoane la târnaţ” tărhană, sf. – aluat din făină, apă, sare şi ouă, frământat vârtos şi ras pe răzătoare, care se pun în supă, sau se fierb cu lapte tărhat, sn. – povară, bagaj tătfurt, adv. – deseori tătar, sm. – planta sorg din care se confecţionează mături tătăişă, sf. – cumnate (soţiile a doi fraţi) tăt natu, locuţ. cu val. de pron. nehot. – fiecare tăvălic, sn. – tăvălug, unealtă agricolă formată dintru-n cilindru de lemn cu diametru de 25-30 cm., cu două axe metalice în capete de care este fixat un cadru metalic cu care se leagă după mijlocul de locomoţie, cai sau tractor târ năince, târ năpoi, expresie verbală – a nu fi hotărât

târgovină, sf. – marfă pentru vânzare târnaţ, sn. – prispă, coridor, cerdac tintă, sf. – cerneală tişlăr, sm. – tâmplar toartă, sf. – tortă toc, sn. – pernă tocmă, sf. – învoială, acord tocmi, vb. – a perfecta o înţelegere tolcer, sn. – pâlnie tolvai!, interj. – vai!, săriţi!, ajutor, strigătul unei persoane aflate în pericol tomp, adj. – tocit, ros, fără vârf torină, sf. – locul unde a stat mai mult timp o turmă de oi tormac, sn. – hrean torogoată, sf. – taragot tovară, sf. – povoră, greutate toznă, sf. – cutie mică din tablă, tabacheră trancoce, sf. – amestecătură de obiecte treasc, sn. – obiect din fier de formă sferică, cu gaură la mijloc care se umple cu praf de puşcă şi detonează cu ajutorul unei vergele metalice înroşite în foc, la sărbătorile mari trăgace, trăgulă, sf. – obiect confecţionat din fructul unei plante, sau din alt material, având o ţeavă în lungime de 50-60 cm. care are la unul din capete o umflătură sferică cu capacitate de până la un litru, cu ajutorul căruia se extrage vinul sau ţuica din butoi sau damigeană trăfică, sf. – debit de tutun trebăr, sn. – ţuică obţinută din comina de struguri trâcni, vb. – a se speria, a tresări trântor, sm. – leneş troacă, sf. – albie, copaie troană, sf. – guturai tronfi, vb. – a acuza tronf, sm. – carte cu valoare mare la jocul de cărţi tropa, adj. – terminat troscoţăl, sn. – buruiană târâtoare ce creşte pe marginea drumului truşcă, sf. – joc de primăvară asemănător cu oina tulăţ, sn. – cilindru metalic fixat în butucul roţii prin care trece osia tuleu, sn. – tulpina porumbului tuleişte, sf. – teren cu tulei de porumb tuli, vb – a o lua la fugă

tulipan, sm. – lalea tuna, vb. – a intra cu forţa; a lătra câinii cu insistenţă tupşî, vb. – a termina; în expresie: „nu s-o lăsat până nu o tupşât tot” tureac, sm. – carâmb la bocanc sau la cizmă turtă, sf. – aluat copt de formă rotundă turtă acră, sf. + adj. – gogoaşă; se pregătesc de regulă la „pomana porcului”, fiind făcute din aluat cu drojdie, lapte, făină, ouă şi puţin zahăr şi sare, care se lasă la dospit, apoi se întinde şi se decupează discuri cu diametrul de 6-8 cm., care se prăjesc în untură încinsă

Ţ ţagără, sf. – arătător la ceas ţarcă, sf. – coţofană ţapăn, adj. – 1) puternic, solid; 2) imobil , de neclintit ţăitung, sn. – ziar ţăler, sn. - ţelină ţălină, sf. – teren înţelenit ţălt, s. – doc, ţesătură de bumbac gen foie de cort ţărmure, sm. – mal ţâdulă, sf. – bilet, act ţâli, vb. – a ţinti, a ochi cu arma ţâlit, adj. – ochit, ţintit ţâmp, sm. – pulpă de pasăre, miel, purcel ş.a. ţâmpor, s. – puciosă, sulf ţâmporeş, sm. – rest de tulpină de buruiană după cosire, real pericol de rănire, pentru cineva care nu poartă încălţăminte ţâmpori, vb. – a da cu sulf ţângăli, vb. – a suna din clopot ţângău, sm. – tânăr neînplinit, fără căpătâi ţâţână, sf. – 1) balama; 2) rădăcina unui furuncul ţâpa, vb. – a arunca ţâră, sf. – firimitură; bucată mică cu ţârăita, adv. – câte puţin şi nu permanent ţecăr, sn. – coş de mână, din papură, sau din foi de porumb ţin, sn. – cositor ţilindăr, sn. – coş de fum, horn ţimăt, s. – scorţişoară ţitroană, sf. – lămâie ţivli, vb. – a ţipa cu putere

ţol, sn. – haină, dar şi pătură pentru acoperit caii sau boi ţopligă, sf. – bucată de lemn de un metru lungime; de regulă acestea se clădesc sub formă de metru-ster şi se vând ca lemn de foc ţorlab, sn. – bucată mai mare ţuca, vb. – a săruta ţucătură, sf. – sărutare ţucărpecăr, s. – cofetar ţug, sn. – 1) tren; 2) curent de aer ţuhaus, sn. – arest , puşcărie ţuruc!, interj. – comandă adresată cailor pentru a se da înapoi ţuşpais, sn. – mâncare sub formă de pastă din legume

U ugeală, sf. – umezeală ugi, vb. – a rămâne ugit, adj. – rămas uiagă, sf. – recipient din sticlă, sticla de geam uică, sm. – unchi uină, sf. – mătuşă unit, sm. – credincios greco-catolic untură, sf. – unsoare, grăsime topită untură mare, sf.+ adj. – osânză urbeică, sf. - cratiţă urcie, sf. – hârtie urgina, vb. – a avea diaree urginiş, sn. – orificiul prin care ies şi intră albinele în stup urlă, e, sf. – bărbia de culoare roşie, la păsările de curte urduros, adj. – cu ochii murdari datorită unei secreţii albe a glandelor lacrimare ureza, vb. – a chiui (de regulă la nunţi) urlab, sn. – concediu, pemisie; termen păstrat din perioada ocupaţiei austro-ungare urlău, s. – uruială, măcinătură pentru animale urligan, sm. – vultur, uliu urzală, sf. – firele întinse longitudinal pe războiul de ţesut ustui, vb. – a usca uşcior, sm. – rama uşii utuca, vb. – a bate rău

V dă val, loc.adv. – necaz, supărare; în expresie:

mi-s dă val cu copilu ăsta! vandră, sf. – hoinăreală a umbla vandra, loc. verbală – a umbla aiurea vapină, sf. – groapă, prăpastie vară, sf. – verişoară vas, sn. – butoi vatră, sf. – duşumeaua din pământ bătut, respectiv, locul pe care se face focul în tindă vălău, sn. – jghiab din lemn, sau din beton armat, în care se dă hrană la animale văling, sn. – vas de formă rotundă, din tablă smălţuită, cu capacitate între 3- 20 litri, prevăzut cu două mânere văndraş, sm. – hoinar văr, sm. – verişor vărmănos, adj. – cu vierme (despre fructe) vărmegie, sf. - închisoare vătăma, vb. – a se îmbolnăvi de hernie ca urmare a ridicării unei greutăţi prea mari vătămătură, sf. – hernie vână, sf. – canal pentru scurgerea apelor pluviale vârcolac, sm. – 1) balaur, şarpe; 2) însemn în lumea astrelor vânăt, adj. – albastru închis vânîţî, vb. – a albăstri rufele vânăţauă, sf. – vânătae vârloni, vârloane, adj. – energic, energică, plini de viaţă vârtoapă, sf. – groapă vârvonea, vb. – a face vârf, a vârfui veclă, sf . – franzelă vegera, vb. – a se lumina, a se face ziuă vegeros, adj, - luminos, cu ochi vegeroşi vexie, sf. – poliţă, cambie vicle, sf. – stinghi de lemn montate între grinzile tavanului, acoperite cu un amestec de paie, pământ şi apă vig, sn. – val, sul de stofă sau alt material textil vigan, adj. – inimos, energic, plin de viaţă vijgăli, vb. – a trage de limbă vinţăler, sm. – viticultor vişlăr, sm. – măcelar-mezelar viţă, sf. sing. – 1) neam; 2) frânghie din fuior sau curea din piele, cu ajutorul căreia se ţin cai în frâude către căruţaş vix, s. – negru de fum pentru curăţat plita la cuptorul de gătit (şporei) viziclu, sn. – bluză

voască, sf. – rămăşiţe mărunte de plante voreţ, sn. – împrejmuire din scânduri în care ies porcii din coteţ vrau, sn. sing. – 1) praf, pulbere; 2) grămadă de boabe vumvăi, vb. – a face un zgomot asemănător unui avion în zbor

Z zai, sn. – zvon, veste neconfirmată zamă, sf. – ciorbă, supă zatcă, sf. – 1) piesă a războiului de ţesut, care împiedică rotirea sulului; 2) băţ bun pentru bătaie, vezi expresia: „fi liniştit că de nu ce iau cu zatca” zăbală, sf. – 1) rană la colţul gurii; 2) obiect de fier introdus în gura calului, componentă a căpăţânii, cu ajutorul căruia se frânează elanul cailor aflaţi în trap zăbălos, oasă, adj. – cu zăbele la colţul gurii zăbavă, sf. – întârziere, pierdere de vreme zăbovi, vb. – a întârzia, a pierde timpul zăbrăli, vb. – a fura zăbroane, sf. – plasă pentru prins peşte zăbuni, vb. – a înnebuni, a vorbi aiurea zăbunit, adj. – zăpăcit, aiurit, tâmpit zăgârşât, adj. – firav, slab, pipernicit zăi, vb. – a scoate vorbe despre cineva zăicin, sn. – ulei limpezit natural, decantat zălog, sn. – gaj, amanet zălud, sm. – nebun zăluzî, vb. – a înnebuni zăpost, sn. – începutul Postului mare zăpşî, vb. – a surprinde, a descoperi zăpşât, adj. – surprins, descoperit zătoare, sf. – ţâţă, mamelă zăton, sn. – dig, baraj, stăvilar zătoni, sn. – ploaie mare, torenţială zăuaş, sm. – zilier, lucrător cu ziua zăuita, vb. – a uita zâncălău, sn. – dispozitiv confecţionat din ţesătură de cânepă şi bumbac, care se aşează cu ajutorul unor stinghii din lemn, peste un pat, aşezat de regulă într-un coridor deschis, în perioada aprilie – septembrie, ferind pe cei ce dorm de atacul ţânţarilor zâmbră, sf. – râs forţat zbişi, vb, - a se usca, a se svânta zbişi, sn. – bici

zburda, vb. – 1) a alerga în voie; 2) a trăi în lux zburdat, adj. – trăit în lux, persoană avută zdrăvăna, vb. – a strănuta zdrele, sf. – bucăţi mărunte zdrelit, adj. – spart, distrus, zdrobit zdroaie, sf. – mulţime, grămadă zdrobi, vb. – a sparge, a sfărâma, a răni zdrobitură, sf. – rănire, lovire zdrumica, vb. – a fărămiţa, a sparge mărunt zdruşi, vb. – a distruge, a zdrobi zdupeş, adj. – solid, îndesat, gras zgaibă, sf. – rană, bubă zgândăra, vb. – a scutura, a clătina zgogi, vb. – a nimeri zgrăbăla, vb – a zgârâia, a râcâi la uşă zgribulit, adj. – strâns, chircit de frig zguguli, vb. – a se aduna, a se chirci zgugulit, adj. – ghemuit de frig zgurima, vb. – a mărunţi zoală, s. – lehamite, groază zoale, s. – apa cu săpun rezultată la spălat zob, sn. – tainul pentru animale zogoni vb. – a alunga zomoniţă, sf. – casă în pământ, bordei zuitoc, adj. – uituc, amnezic zvidui, vb. – a vindeca, a tămădui zvon, sn. – 1) ştire neconfirmată; 2) clopot