Dezinfectia, Dezinsectia, Deratizarea [PDF]

Zitiervorschau

DEZINFECŢIA, DEZINSECŢIA, DERATIZAREA

CUPRINS I. DEZINFECŢIA….…......….....……………………………………................... 1. Etapele procesului de dezinfecţie ……......….....……………................. 2. Mijloace dezinfectante si aplicarea acestora……................…. ................. 2.1. Agenţii chimici……...............................................…….................. 2.1.1. Halogenii………........................…………......................... 2.1.2. Agenţii tensio-activi dezinfectanţi...................................... 2.1.3. Alte substanţe dezinfectante........................................... 2.2. Agenţii fizici............................................................................... 2.2.1. Căldura......................................................................... 2.2.2. Radiaţiile ultraviolete.................................................... II. DEZINSECŢIA……………………………....................………..................... 1. Aprecierea gradului de infestare.................................................................. 2. Metode şi mijloace de combatre a insectelor şi acarienilor……............. 2.1.

Metode mecanice.....................................................................

2.2.

Metode fizice………………………………………..................

2.3.

Metode chimice…………………...…………………...............

III. DERATIZAREA……………….......................……………............................. 1. Caracteristicile bioecologice ale rozătoarelor dăunătoare……............... 2. Pagubele economice produse de rozătoare…………………................... 3. Rolul epizootologic şi epidemiologic al rozătoarelor……….................. 4. Masuri preventive pentru limitarea si dezvoltarea rozătoarelor............. 5. Mijloace şi metode de combatere a rozătoarelor……………................ 5.1. Mijloacele mecanice………………………………….................. 5.2. Mijloacele chimice………………….……………….................... 5.3. Mijloacele biologice …………………………………...................

I. DEZINFECŢIA Dezinfecţia reprezintă acţiunea prin care se urmăreşte decontaminarea mediului de germeni microbieni infecţioşi. Prin dezinfecţie microorganismele patogene sunt distruse, neutralizate sau îndepărtate din mediul extern sau de pe tegumente, astfel încât să nu mai poată fi produsă infecţia. După zona de aplicare, dezinfecţia poate fi clasificată în: dezinfecţie generală şi dezinfecţie parţială. Dezinfecţia generală. Se aplică în toată unitatea şi reprezintă modul obijnuit de efectuare a dezinfecţiilor pentru prevenirea şi combaterea bolilor infecţioase. Dezinfecţia parţială. Se aplică asupra unei suprafeţe restrânse dintr-o unitate care s-a contaminat cu diferite produse patogene.

1. Etapele procesului de dezinfectie Procesul de dezinfecţie cuprinde trei etape imporatante: curăţirea mecanică, curăţirea sanitară şi aplicarea mijloacelor de dezinfecţie. Curăţirea mecanică. Constă în indepratarea prafului şi a depunerilor de substanţe organice mai puţin aderente, în care sunt înglobate diferite microorganisme. Acestea se îndepărtează prin raclare, după ce în prealabil toate suprafeţele au fost stropite cu soluţie dezinfectantă alcalină în concentraţii reduse sau cu apă simplă. Curăţirea sanitară. Constă în spălarea suprafeţelor cu apă sub presiune, la care se pot adauga agenţi chimici de curăţire. Sub acţiunea apei şi a detergenţilor are loc umezirea, dizolvarea, dispersia şi suspendarea particulelor de murdărie În abatoare şi întreprinderi de industria alimentară, în care se utilizează pentru spălare apă caldă sau chiar fierbinte, reducerea contaminării microbiene este şi mai însemnată, datorită efectului adiţional al temperaturii soluţiilor de spălare. În întreprinderile de industrializare a cărnii şi a laptelui, folosirea doar a apei şi mijloacelor mecanice de curăţire nu este suficientă

pentru îndepărtarea rezidurilor organice sau anorganice. Grăsimile, proteinele şi sărurile minerale, care aderă la diferite suprafate şi nu sunt preluate de apă simplă, neîncălzită, oferă împreună cu o peliculă fină de apă ce se absoarbe condiţiile necesare pentru dezvolatarea microorganismelor. Dezinfecţia nu trebuie considerată un înlocuitor al spălării şi în consecinţă trebuie efectuată numai după spălarea perfectă a suprafeţelor, deoarece orice reziduuri de substanţe organice prezente reduc eficacitatea germicidă a dezinfectantului. Într-o unitate care produce alimente, la stabilirea necesităţilor de dezinfecţie se vor luă în considerare următoarele: -

microfloră care trebuie distrusă (bacterii drojdii, mucegaiuri);

-

agentul dezinfectant utilizat (fizic sau chimic);

-

temperatura şi durată aplicării;

-

modul de spălare al suprafeţelor şi caracteristicile acestora;

-

rezultatul urmărit.

2. Mijloace dezinfectante si aplicarea acestora Dezinfecţia se poate realiza cu ajutorul numeroaselor mijloace fizice şi chimice. Pentru a putea fi folosiţi în industria alimentară, agenţii chimici de dezinfecţie trebuie să îndeplineasca următoarele condiţii: -

să nu fie toxici în dozele folosite şi în cantităţile care ar putea să ajungă în alimente şi să nu confere acestora gust şi/sau miros străin;

-

să nu fie periculoşi la manipulare;

-

să nu fie corosivi în condiţiile de aplicare pentru materialele din care sunt confecţionate suprafeţele cu care vin în contact;

-

să fie uşor solubile în apă, uşor de îndepartat prin clătire şi să nu lase reziduuri pe suprafeţe şi mirosuri persistente;

-

să fie eficace indiferent de calitatea apei utilizate;

-

să aibă capacitate bună de pătrundere;

-

să aibă acţiune germicidă asupra unui număr cât mai mare de grupe de microorganisme, în concentraţie cât mai mică;

-

să aibă un preţ de cost redus şi să poată fi produs în cantităţi mari.

Efectul letal al substantelor asupra microorganismelor se poate exercita pe mai multe cai: -

prin blocarea gruparilor active ale enzimelor si blocarea metabolismului energetic (aldehidele, sarurile metalelor grele, agentii oxidanti);

-

prin denaturarea unor constituenti celulari microbieni esentiali, cum sunt proteinele (acizii, bazele, alcoolii etc.);

-

prin modificarea permeabilitatii la nivelul peretelui celular si al membranei citoplasmatice (fenol, detergenti, sapunuri etc.), (Decun, 1992).

În industria alimentara agentii chimici de dezinfectie utilizati în mod curent, fac parte aproape în totalitate din doua categorii de substante si anume halogenii si substantele tensioactive cationice (compusi de amoniu cuaternar). Pe lânga acestea, actiune mixta de spalare si dezinfectie au si o serie de substante alcaline cum sunt soda caustica, soda calcinata etc.

2.1. Agenţii chimici

2.1.1. Halogenii Clorul şi compuşii săi sunt dezinfectanţii cei mai frecvent utilizaţi, deşi iodul sub formă de iodofori câstiga teren din ce în ce mai mult.Principalele surse de clor pentru prepararea soluţiilor dezinfectante sunt: clorul lichid şi hipocloriţii, dintre produşii anorganici; cloraminele, dintre cei organici. Cloraminele organice au o stabilitate mult mai mare decât a vărului cloros. Ele reacţionează chimic mai lent şi exercita o acţiune germicidă de mai lungă durată. În industria preparatelor din carne se foloseşte cu succes amestecul de cloramină cu 1,5% clor activ cu clorură de amoniu 1,5%. Iodoforii au acţiune germicidă foarte puternică. De asemenea, nu sunt iritanţi pentru tegumente şi nu sunt corosivi, sunt lipsiţi de gust şi miros, posedă o bună capacitate de

pătrundere şi detergentă şi pot fi uşor eliminaţi prin clătire. Pentru industria alimentara, concentraţia de iod activ este de 0,025‰.

2.1.2. Agenţii tensio-activi dezinfectanţi Dintre agenţii tensio-activi, cu proprietăţi germicide, folosiţi în industria alimentară amintim agenţii de suprafaţă cationici, care sunt săruri de amoniu cuaternar şi agenţii tensioactivi amfolitici. Sărurile de amoniu cuaternar Alături de substanţele clorigene, sărurile de amoniu cuaternar reprezintă agenţii dezinfectanţi cei mai utilizaţi în sectorul alimentar. Au acţiune detergentă slabă, dar au o acţiune germicidă foarte bună. Agenţii tensio-activi amfolitici au acţiune detergentă şi dezinfectantă importantă, sunt netoxici, necorosivi, neiritanti, incolori şi inodori, fiind potriviţi atât pentru suprafeţe cât şi pentru tegumente.

2.1.3. Alte substanţe dezinfectante Sodă caustică este cea mai puternică substanţă alcalină, foarte eficace pentru îndepartarea grăsimilor şi a altor depozite organice. Este foarte corosivă pentru suprafeţele metalice şi dificil de îndepartat prin clătire. În industria alimentară, în funcţie de scopul urmărit, se recomanda concentraţii între 0,5 şi 2%.

.

Sodă calcinată poate fi folosită că dezinfectant şi degresant în compoziţia unui număr mare de agenţi chimici de spălare. În unităţile de industrie alimentară, pentru dezinfecţie se utilizează concentraţii de 2-3‰. Bioxidul de sulf se utilizează mai mult la conservarea alimentelor şi pentru dezinfectarea ambalajelor din lemn. Formolul se utilizează ca dezinfectant în stare lichidă doar în îndustria zahărului, iar în stare gazoasă, pentru dezinfecţia capacelor metalice pentru sticle.

2.2.

Agenţii fizici

În industria alimentară, dintre aceşti agenţi, se folosesc doar caldura şi radiaţiile ultraviolete.

2.2.1. Căldura Se foloseşte mai ales că abur saturat sub presiune, care are o eficacitate germicidă mai mare decât căldura uscată. Aplicarea pe suprafete deschise şi pentru conducte se face prin intermediul unor dispozitive speciale (pistoale de abur, instalaţii de sterilizare cu abur etc.). Obiectele de dimensiuni mici se pot dezinfecta prin fierbere sau autoclavare.

2.2.2. Radiaţiile ultraviolete În industria alimentară, radiaţiile ultraviolete se folosesc mai ales pentru dezinfecţia aerului din încaperile de producţie şi depozitare şi pe suprafeţe. Pentru dezinfecţie se folosesc lămpi cu presiune scăzută de vapori de mercur.

II. DEZINSECŢIA Dezinsecţia reprezintă un ansamblu de acţiuni prin care se urmăreşte combaterea artropodelor dăunătoare ce transmit boli infecţioase şi parazite, degradează produsele sau generează la om. Pentru industria alimentară, au o importanţă epidemiologică deosebită muştele şi gândacii şi, într-o măsură mai mică, furnicile. Insectele, sub formă adultă sau larvră, infestează şi infectează atât materiile prime, cât şi produsele finite din industria alimentară, producând distrugeri, contaminări cu microorganisme şi/sau paraziti. Dezinsecţia în punctele de colectare şi prelucrare a produselor de origine animală este dificilă şi necesită o serie de măsuri speciale de precauţie. Tocmai de aceea, menţinerea

curăţeniei permanente, văruirea frecvenţa a pereţilor, montarea la ferestre a plaselor de sârmă şi alte măsuri reprezintă o importanţă deosebită. Dezinsecţia generală a încăperilor poate fi efectuată numai după terminarea lucrului şi evacuarea produselor, a utilajelor mobile şi a bidoanelor. Separatoarele de grăşimi, instalaţiile de răcire şi diferite alte utilaje, care nu pot fi evacuate, se vor acoperi cu hârtii sau folii de polietilenă. Aplicarea insecticidelor se va face pe pereţi, pervazul uşilor şi al ferestrelor, pe pardoseală şi chiar pe suprafaţa utilajelor mari, dacă aceste suprafeţe nu vin în contact cu materia prima. înainte de a se reintroduce inventarul mobil, se aerisesc încăperile şi se spălă cu apă suprafeţele tratate. Dezinsecţia parţială. În mod obijnuit, sunt mai rar necesare dezisectii generale, fiind suficiente doar cele parţiale. Acestea se efectuează după o metodă ce se stabileşte în funcţie de specificul obiectivului, De exemplu, pentru ambalaje, opărirea sau încălzirea la etuvă la temperatura de 60-70°C sunt convenabile şi eficiente, putând fi astfel distrse toate stadile evolutive ale artropodelor (ouă, larve adulte). Folosirea curentă a benzilor lipicioase pentru muşte şi a momelior pentru gândăci poate menţine la un nivel scăzut numărul acestor insecte.

1. Aprecierea gradului de infestare În vederea organizării unui plan de combatere a artropodelor în sectorul alimentar trebuie să se facă o apreciere a gradului de infestare. Aprecierea aproximativă a gradului de infestare a artropodelor se face prin metodă observaţiei simple a acestora în spaţiile de producţie, de depozitare, în anexele social-sanitare. La aprecierea gradului de infestare cu dăunători a depozitelor de produse alimentare se vor cercetă minuţios locurile întunecate, crăpăturile din pardoseala, fisurile din pereţi, pânzele de păianjen de pe pereti şi tavan, ambalajele. De regulă infestarea se realizează fie prin produsele contaminate care nu sunt controlate, fie prin folosirea unor ambalaje vechi care nu au fost în prealabil curăţite şi dezinfectate. Pentru a preveni înmultirea artropodelor este foarte important controlul produselor la introducerea în depozit şi apoi pe loturi, pe măsură depozitării.

2.

Metode şi mijloace de combatre a insectelor şi

acarienilor Combaterea insectelor şi acarienilor se poate realiza prin mai multe metode: mecanice, fizice, chimice, biologice şi metode de luptă integrată.

2.1. Metode mecanice Constau în: astuparea crăpăturilor din ziduri, în care insectele şi îşi depun ouăle sau se ascund; folosirea grilajelor din plasă de sârmă sau din material plastic cu ochiuri mici la ferestre şi la niovelul gurilor de ventilaţie, pentru a impiedeica accesul insectelor unităţile alimentare; folosirea diferitelor capcane pentru larve şi insecte adulte şi a benzilor lipicioase (două părţi decolofoniu şi o parte ulei de ricin) etc.

2.2. Metode fizice Se bazează pe utilizarea căldurii şi a radiaţilor. Căldura. în principiu, toate speciile care sunt vizate de acţiunea de dezinsecţie pot fi distruse în decurs de 5-10 minute la o temperatura de 60°C, cu condiţia că această să fie repartizată unfiorm. Radiaţii ultraviolete. Având o putere de penetraţie redusă, nu pot fi utilizate pentru combaterea directă a insectelor. Dar, cunoscandu-se că radiaţiile ultraviolete exercită asupra a numeroae specii de insecte un efect atractiv, au fost concepute capcane (ecarne) luminoae, care servesc pentru evaluarea populaţiilor de dăunători şi chiar pentru combaterea unor specii. Radiaţiile electromagnetice. S-au dovedit de mult timp utile pentru combaterea insectelor. Cele mai sensible faţa de aceste radiaţii sunt himenopterele. Urmate de diptere, coleoptere, cele mai rezistenţă fiin ortopterele. Radiaţiile ionizate. Având o mare putere penetrantă, se preconizează a fi utilizate pentru dezinsecţia produselor agro-alimentare. Iradierea, cu doze reduse, nu afectează comestibilitatea produselor agro-alimentare.

2.3. Metode chimice Se bazează pe utilizarea unui număr extrem de mare de substanţe chimice, care se aplică sub formă de pulbere, soluţii, emulsii, sau aerosoli. Aceste substanţe se numesc generic “insecticide”. Un insecticid trebuie să îndeplineasca următoarele condiţii călitative: -

să aibă o toxicitate măxima faţa de artropode, indiferent de stadiul lor de dezvoltare şi să nu fie toxic pentru om şi animale;

-

să distrugă artropodele în doză mică (mg/kg) într-un interval de timp scurt;

-

să fie rezistent la condiţiile de mediu (temperatură, umiditate, lumină);

-

să nu afecteze utilajele, ustensilele de lucru şi ambalajele;

-

să aibă perioadă de remanentă cât mai lungă;

-

să fie activ atât la temperatura camerei cât şi la temperaturi mai joase;

-

să nu imprime miros sau gust particular produselor;

-

să se manipuleze uşor şi fără pericol (să nu fie inflamabile şi explozibile);

-

să fie ieftine şi autorizate de organele sanitare.

Se cunoaşte că nu toate insecticidele au aceste proprietăţi şi de aceea combaterea artropodelor în sectorul alimentar este dificilă şi cere măsuri speciale de precauţie. În cazul în care se pot îndeparta câteva zile produsele alimentare, pentru distrugerea tuturor artropodelor din spaţiile de depozitare se pot utiliza insecticide remanente de contact sub formă de emulsie. După realizarea dezinsecţiei, produsele alimentare se vor întroduce numai după o uscare şi aerisire perfectă a depozitului şi se vor luă măsuri că acestea să nu vină în contact direct cu suprafeţele tratate În spaţiile în care nu se pot îndeparta produsele alimentare, distrugerea gândacilor se poate face prin tratarea specifică pe locuri de elecţie, protejând alimentele. În majoritatea tarilor, legislaţia sanitară veterinară prevede pentru locurile de colectare şi prelucrare a produselor alimentare de origine animală, obligativitatea folosirii dispozitivelor de electrocutare a insectelor, care sunt prevăzute cu grile electrice, o sursă de radiaţii ultraviolete şi capcane cu feromoni sau alţi atractanţi chimici. Aceste dispozitive au avantajul că ucid insectele pe loc, acestea ramânând în tava colectoare, fără a poluă spaţiile în care se folosesc.

III. DERATIZAREA Prin deratizare se întelege ansamblul de măsuri care urmăresc combaterea rozătoarelor dăunătoare. Termenul "deratizare" derivă de la numele ştiinţific al şobolanului de casă "Rattus" şi are că înteles strict acţiunea de distrugere a acestuia.

1.

Caracteristicile

bioecologice

ale

rozătoarelor

dăunătoare Rozătoarele au incisivii cu creştere continuă în tot cursul vieţii, ceea ce explică nevoia de roadere continuă şi capacitatea deosebită de distrugere. Rozătoarele consumă foarte mult în raport cu greutatea lor corporală, de peste zece ori mai mult decât alte mamifere Rozătoarele prezintă o foarte bună orientare în spaţiu. Deşi se depărtează în timpul nopţii până la 300-500 m de cuib, se reîntorc cu mare uşurinţă şi recunosc galeriile coloniei. Acest comportament este folosit în combaterea prin instalarea de tuburi cu momeli şi diverse capcane. Rozătoarele sunt animale cu o capacitate de adaptare foarte mare, fiind întâlnite în cele mai diverse locuri. Sunt animale cu prolificitatea cea mai mare. O pereche de şobolani pot da într-un an circa 800-1000 de descendenţi. Din aceste motive, menţinerea populaţiilor de rozătoare la un nivel cât mai scăzut presupune acţiuni de deratizare şi alte măsuri de frânare a înmultirii, care trebuie aplicate ritmic şi neîntrerupt. Principalele rozătoare din România sunt popândăul, şobolanul cenuşiu (şobolanul de casă) şi şoarecele de casă .

2.

Pagubele economice produse de rozătoare

Pagubele economice produse de rozătoare sunt datorate consumului şi deprecierii furajelor şi alimentelor, denaturării construcţiilor (pardoseli, pereţi, tavane) şi a diferitelor materiale (piele, carton, cabluri electrice, conducte etc.) şi mai ales întretinerii şi difuzării unor agenţi patogeni pentru animale domestice şi om. Se poate afirma că orice sector economicosocial poate fi atacat de rozătoare (Decun, 1995). Dacă pagubele economice sunt directe, vizibile, deci uşor detectabile, cele care afectează sănătatea publică, sunt în general mai puţin cunoscute.

3. Rolul epizootologic şi epidemiologic al rozătoarelor Rozătoarele îndeplinesc un rol deosebit de important în apartia şi extinderea unor boli infectiase şi parazite, prin faptul că ele reprezintă două din cele trei verigi ale lanţului epidemioepizootologic, şi anume: sursă de infecţie şi calea de transmitere. Pentru unele boli infecţioase şi parazitare, rozătoarele constituie unica sursă de infecţie sau cea mai importantă. Transmiterea microorganismelor patogene de la rozătoare la animale şi om se poate realiză prin: -

furaje, alimente şi apă de băut contaminate cu microorganisme eliminate de

rozătoare prin dejecţii (fecale, urină), sânge, salivă etc.; -

ectoparaziţii hematofagi (păduchi, purici, căpuşe, tântari) care pot trece de la un

rozător la altul şi de la aceştia la animale şi om (ex. agentul ciumei (pestei) umane şi al tularemiei);

4. Măsuri preventive pentru limitarea şi

dezvoltarea

rozătoarelor Măsurile de prevenire sunt economice, lipsite de pericol, foarte eficiente (dacă sunt aplicate corect) şi vor urmări: -

împiedicarea pătrunderii rozătoarelor în spaţiile de producţie şi depozite prin

realizarea fundaţiilor acestor construcţii din beton, etanşeizarea orificiilor, capitonarea cu tablă a uşilor, evitarea vegetaţiei agăţătoare pe pereţi etc.; -

înlaturarea posibilităţilor de hrănire prin păstrarea produselor agroalimentare în

magazii, silozuri, depozite protejate de accesul rozătoarelor; -

curăţirea perfectă a incintelor şi îndepartarea resturilor alimentare;

-

depozitarea reziduurile numai în recipiente închise;

-

evacuarea zilnică a gunoiului şi protejarea surselor de apă;

-

înlaturarea posibilităţilor de cuibărire a rozătoarelor prin îndepartarea ambalajelor

şi protejarea locurilor de depozitare a deşeurilor.

5. Mijloace şi metode de combatere a rozatoarelor Combaterea propriu-zisă a rozătoarelor se poate realiza prin mijloace mecanice, chimice şi biologice.

5.1. Mijloacele mecanice Se pot aplică în gospodăriile particulare şi în depozitele de produse alimentare şi numai în condiţiile în care populatiade rozătoare este redusă. Se folosesc diferite tipuri de capcane sau curse care se aseaza "în serie", ţinând seamă de căile de circulaţie, mai ales la şobolani, la circa 40-50cm de galerie. Iniţial capcanele se lasă 2-3 zile nearmate şi numai după ce rozătoarele se obişnuiesc cu prezenţa lor se armează.

Inundarea cu apă sub presiune sau introducerea aerului comprimat (de la motocompresoare) în galerii poate distruge mai ales puii care nu reuşesc să fugă.

5.2. Mijloacele chimice Sunt eficiente şi cele mai utilizate substanţe chimice utilizate în combaterea rozătoarelor se numesc raticide, după denumirea ştiinţifică a genului Rattus sau rodeniticide, după denumirea oridinului din care fac parte toate rozătoarele – Rodentia. După compoziţia chimică, raticidele se clasifică în: -

substanţe raticide anorganice (acidul cianhidric şi cianurile, bioxidul de sulf,

fosfură de aluminiu, carbonatul de bariu etc.) -

substanţe raticide organice, care pot fi de origine vegetală (extractele din ceapă

de mare, stricnină) şi de sinteză (furfuril hidramida, derivaţii de tiouree (ANTU), bromură de metil şi derivaţii cumarinici).

5.3. Mijloacele biologice Se bazează pe culturile microbiene şi duşmanii naturali. Dintre microorganismele patogene, pentru combaterea rozatoarelor, se utilizează tulpini selecţionate de Salmonella typhimurium şi S. enteritidis în momeli alimentare otrăvite cu derivaţi oxicumarinici.