Despre Rugaciune, Post Si Milostenie [PDF]

Zitiervorschau

Despre rugaciune, post si milostenie Rugăciunea este intrarea omului în legătură cu Dumnezeu, vorbirea sufletului cu El. Sfinţii Părinţi spun că rugăciunea este ridicarea omului cu mintea, cu inima, cu credinţa şi cu vocea la Dumnezeu, pentru a-L preamări, a-I mulţumi şi a cere de la EI toate lucrunle de care avem nevoie pe plan spitua1 şi fizic, ştiind că EI ne aude şi ne ajută. In rugăciune, creştinul I se adresează direct lui Dumnezeu, ca unui Părinte Căruia ii destăinuie problemele, gandurile si simţămintele sale. Rugăciunea reprezinta o necesitate a firii omeneşti, care simte nevoia să comunice cu Făcătorul ei..Ea este cea mai însemnată dintre lucrările omeneşti, fiindcă prin rugăciune, duhul omului intră în impărtăşire nemijlocită cu Duhul lui Duninezeu. Rugăciunea nu e o necesitate a lui Dumnezeu, căci EI nu are trebuinţă de rugăciunea noastră. Dar El vrea să vadă din partea noastră straduinta, vointa de a ne mântui. De aceea, chiar dacă Dumnezeu ştie ce nevoi are fiecare om, rugăciunea tot este necesară, pentru că prin ea conlucrăm de fapt cu EI la mântuire, înălţându-ne la Dumnezeu şi făcându-ne vas al milei şi harului Său. Pentru ca rugăciunile noastre să fie primite de Dumnezeu, trebuie întrunite câteva condiţii. în primul rând, noi trebuie să I avem o credinţă sinceră, adevărată: Toate câte cereti, rugându-vă, să credeti că le-ati primit şi le veti avea (Mc. II, 24). De asemenea, păzirea poruncilor lui Dumnezeu, iubirea Lui şi desăvârşirea a ce este plăcut înaintea Lui sunt condiţii indispensabile pentru primirea răspunsurilor la rugăciune. Nu in ultimul rând, stăruinţa în rugăciune este foarte importantă, căci Dumnezeu doreşte o jertfa din partea noastră: Rugaţi-vă neîncetat! (l Tes. 5, 17). Porunca rugăciunii se regăseşte în tot cuprinsul Sfintei Scripturi; Căutaţi pe Domnul cât Îl puteţi găsi, strigaţi către Dânsul cât El este aproape de voi (Is. 55, 6); Faceţi În toată vremea. În Duhul, tot jelui de rugăciuni şi de cereri. şi Întru aceasta priveghind cu toată stăruinţa şi rugăciunea pentru toţi sfinţii (Ef. 6, 18); Privegheaţi şi vă rugaţi, ca să nu intrati În ispită (Mt. 26, 41); cereţi şi veti primi, ca bucuria voastră săfie deplină (In. 16,24). . Omul nu ştie niciodată ce îi este cu adevărat de folos pentru mântuire. De aceea, trebuie să lase totdeauna judecata şi hotărârea finală pe seama lui Dumnezeu. Aşa că, dacă El nu ne îndeplineşte o cerere, să avem credinţă în hotărârea Sa, fiind siguri că lucrul cerut de noi fie nu ne era de folos mântuirii, fie chiar ne putea vătăma. Însuşi Mântuitorul Hristos, rugându-Se Tatălui să-L ferească de pătimiri, a adăugat: Părinte, de voieşti, treacă de la Mine acest pahar. Dar nu voia Mea, ci voia Ta să se facă (Lc. 22, 42). Sunt patru feluri de rugaciuni: Rugaciunea launtrica, Rugaciunea exterioara, Rugaciunea personala si Rugaciunea comuna. Rugaciunea launtrica se mai numeste si rugaciunea mintii, aceasta se savarseste in tacere. Rugaciunea exterioara se rosteste cu voce tare. Postul creştin este unul dintre mijloacele prin care credincioşii dobândesc treptat virtuţi: cumpătare, răbdare, bunătate, curătie trupească şi sufletească. Postul presupune un exerciţiu complex şi foarte eficient de educare a voinţei. Cine posteşte trebuie să se abţină, să se înfrâneze de bunăvoie de la hrănirea trupului cu anumite mâncăruri şi băuturi, numite in limbaj popular "de frupt" sau "de dulce" şi de la întunecarea sufletului cu gânduri şi fapte rele. Scopul postului este curăţirea de păcate şi vieţuirea după poruncile dumnezeieşti. Postul creştin nu este numai un simplu exerciţiu de stăpânire a poftelor aducătoare de păcate. Acesta are în centrul său pe Domnul nostru Iisus Hristos, deoarece Lui Îi este închinat. Creştinul posteşte pentru Hristos, ca împreună cu Hristos să rămână şi în viaţa pământească şi în cea de dincolo de moarte. Postul are menirea de a înălţa spiritual pe tot omul care prin post aduce jertfă de laudă şi mulţumire Mântuitorului. Postul este arma creştinului împotriva ispitelor trupeşti şi sufleteşti, este mijlocul de întărire a credinţei, de exersare a milosteniei şi de dobândire a smereniei creştine. El trebuie unit cu rugăciunea şi milostenia, deoarece prin rugăciune şi milostenie hrănim şi întărim sufletul nostru cu iubirea faţă de Dumnezeu şi de aproapele. In timpul postului, creştinul se roagă mai mult şi mai intens lui Dnmnezeu pentru iertarea păcatelor, pentru dobândirea virtuţilor, pentru sănătate şi linişte sufletească. Postul fără milostenie (trupească sau sufletească) nu are valoare. Insuşi Mântuitorul a practicat postul şi a subliniat valoarea şi puterea postului unită cu rugăciunea. Sfânta Scriptură ne spune că după scoaterea demonilor dintr-un bolnav, Domnul nostru Iisus Hristos a spus Apostolilor: Acest neam de demoni, nu iese decât cu post şi rugăciune (Mc. 9,29). Urmând învăţăturii Mântuitorului, au practicat postul şi rugăciunea şi Sfinţii Apostoli, Sfinţii Părinţi, călugării, creştinii cu o vieţuire exemplară. Postul s-a menţinut în Biserică până astăzi, fiind un principal mijloc de purificare sufletească şi trupească. Postul creştin poate fi analizat după mai multe criterii: Clasificare I. După asprimea lui, postul poate fi: Postul total sau ajunarea - presupune abţinerea totală de la orice fel de mâricare şi băutură, o zi sau mai multe zile. Postul aspru - permite consumarea de hrană uscată: pâine, fructe, legume şi apă; un astfel de post a practicat Sfântul Ioan Botezătorul în valea Iordanului;

Postul obişnuit - admite consumul mâncărurilor gătite, la orele de masă obişnuite, dar în cantitate mai puţină şi numai de origine vegetală; Postul uşor (cu dezlegare) - este practicat în zilele de sărbătoare din timpul unui post, fiind permisă consumarea de peşte, ulei şi vin; aceste zile sunt menţionate în calendarul creştin-ortodox. II. După lungimea lui, postul poate fi: Postul de o zi - miercuri şi vineri, în fiecare săptămână. Se posteşte miercuri, în semn de întristare pentru creştini pentru că în această zi a fost vândut Domnul nostru Iisus Hristos de către Iuda. Vineri se posteşte în amintirea patimilor Domnului. Tot posturi de o zi, dar speciale, sunt şi zilele de: 5 ianuarie Ajunul Bobotezei), 29 august (Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul) şi 14 septembrie (Ziua înălţării Sfintei Cruci). In zilele de miercuri şi vineri nn se posteşte atunci când, în calendar, în dreptul lor, scrie cuvântul ,,harţi" (bucurie). Posturile de mai multe zile" au fost instituite de Biserică şi sunt în număr de patru: 1.Postul Sfintelor Paşti (Postul Mare) - nu are dată fixă. Este cel mai lung şi mai restrictiv post; ţine şapte săptămâni şi are dezlegare la peşte şi vin de Buna Vestire (25 martie) şi de Florii. Prin acest post creştinii se pregătesc să întâmpine ziua Invierii Domnului în curăţenie trupească şi sufletească. . 2. Postul Crăciunului (15 noiembrie - 25 decembrie) - este postul prin care creştinii întâmpină Naşterea Domnului. 3.Postul Sfinţilor Apostoli - variază ca durată Între 3 şi 14 zile, în funcţie de data Sfintele Paşti şi se termină la 29 iunie. Prin acest post creştinii comemorează moartea mucenicească a Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel. 4. Postul Sfintei Marii (1 - 15 august) - este închinat Adorrnirii Maicii Domnului. III. În funcţie de numărul de credincioşi care postesc În acelaşi timp, postul poate fi: post general (toată Biserica), post regional sau local (o regiune, localitate, eparhie). Acest fel de post este fixat de conducerea Bisericii în caz de calamităţi sau doliu în memoria unei mari personalităţi. Postul poate fi şi particular sau individual, .când este ţinut de unii credincioşi în orice perioadă a anului, pentru nevoile lor proprii. Creştinismul acordă o mare importanţă postului, ca mijloc de progres spiritual, ca semn de respect şi ca jertfă adusă lui Dumnezeu, Prin post se biruie răul, se luminează sufletul şi omul se apropie mai mult de Dumnezeu, Postul este şi un mijloc pentru păstrarea sănătăţii organismului. Postul practicat numai din raţiuni medicale (regim alimentar) nu are valoare spirituală. Milostenia Izvorâtll din iubirea de Dumnezeu şi de aproapele, milostenia constă în ajutorarea materială şi spirituală a celor aflaţi în nevoi. In Noul Testament, Mântuitorul garantează mila divină pentru cei care fac dovada milosteniei: Fericiţi cei milostivi, că aceia se vor milui (Mt. 5, 7). Prin milostenie, inima noastră devine o adevărată jertfă adusă lui Dumnezeu. Noi nu trebuie să socotim milostenia ca pe o povară, ci ca pe un dar, pentru că prin milostenie dobândim mai mult decât am dat. Milostenia este bună şi bineplăcută cerului dacă e făcută în numele Domnului, nu din interes, pentru vreun folos personal sau pentru recunoştinţă de la oameni (Lc, 14, 12-14). Milostenia cu adevărat creştină trebuie să izvorască dintr-o iubire sinceră faţă de aproapele şi să fie făcută cu discreţie, nu într-un duh de mândrie (Mt. 6,2-4). Prin milostenie ne asemănăm lui Dumnezeu, Cel numit mult-milostiv (Ps. 85, 14) şi ÎI urmăm pe Fiul Său Iisus Hristos, a Cărui învăţătură, activitate şi viaţă întreagă a însemnat o revărsare a bunătăţii, milei şi dragostei Sale faţă de noi, oamenii. Faptele milosteniei trupeşti sunt: hrânirea celui flămând; adăparea celui însetat; îmbrăcarea celui gol; cercetarea celui aflat în necazuri şi nevoi; cercetarea celui bolnav; găzduirea călătorilor; îngroparea celor pe care nu are cine să-i îngroape sau a săracilor. Aceste fapte de milostenie le întâlnim în Sfintele Evanghelii: Atunci va zice Împăratul celor de-a dreapta Lui: Veniti, binecuvântaţii Tatălui Meu, moşteniţi împărăţia cea pregătită vouă de la Întemeierea lumii. Căci flămând am fost şi Mi-aţi dat să mănânc; Însetat am fost şi Mi-ati dat să beau; străin am fost şi M-aţi primit.Gol am fost şi M-ati Îmbrăcat; bolnav am fost şi Maţi cercetat; În temniţă am jost şi ati venit la Mine (Mt. 25, 34-36). Faptele milosteniei sufleteşti sunt: întoarcerea celor rătăciţi pe calea adevărului şi a celor păcătoşi la virtute, căci dacă vreunul va rătăci de la adevăr şi-l va Întoarce cineva, să ştie că cel ce a Întors pe păcătos de la rătăcirea căii lui Îşi va mântui sufletul din moarte şi va acoperi multime de păcate (Iac. 5, 19-20); învăţarea celor neştiutori şi nepricepuţi; sfătuirea celor ce au nevoie de un sfat: îndemnaţi-vă şi zidiţi-vă unul pe altul, dojeniţi pe cei fără de rânduială, îmbărbătaţi pe cei slabi la suflet, sprijiniti pe cei neputinctoşi, fiti indelung-răbdători faţă de toţi (I Tes. 5, 11,15); rugăciunea către Dumnezeu pentru aproapele nostru: mult poate rugăciunea stăruitoare a dreptului (Iac. 5, 16); mângâierea celor intristaţi: îmbărbătaţi pe cei slabi la suflet, sprijiniti pe cei neputincioşi (I Tes. 5, 14); răsplătirea răului cu bine, nerăzbunarea pentru răul făcut de alţii: Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă, faceţi bine celor ce vă urăsc şi rugaţi-vă pentru cei ce vă vatămă şi vă prigonesc (Mt. 5,44); iertarea celor ce ne greşesc de şaptezeci de ori câte şapte (MI. 18,22).