Deficitul Bugetar Al Republicii MD [PDF]

Zitiervorschau

Tema:,,Deficitul bugetar al Republicii Moldova”

Introducere : Între principiile gestiunii bugetare în accepţiunea clasică, echilibrul anual al bugetului este considerat drept „principiul de aur”, anualitatea şi echilibrul fiind legate indisolubil. Echilibrul bugetar se referă la păstrarea egalităţii dintre veniturileşi cheltuielile bugetare, atât la întocmirea planului financiar centralizat anual, câtşi pe perioada de execuţie a acestuia. Ca urmare a creşterii mai rapide a cheltuielilor comparativ cu sporirea veniturilor publice, bugetele se întocmesc şi se încheie tot mai frecvent cu deficit, care este opusul excedentului bugetar – când suma veniturilor publice depăşeşte valoarea cheltuielilor publice. În situaţiile în care, încă din faza de elaborare a bugetului, se constată că soldul acestuia este negativ, este vorba despre un deficit de bugetare

1. Concept, cauze, efecte ale deficitului bugetar

2

Bugetul statului este reflectarea situaţiei economice a ţării, de aceea constituirea, adoptarea şi executarea acestuia se găsesc nu doar în atenţia puterii executive şi legislative, ci şi în atenţia opiniei publice. Problema deficitului bugetar vizează nu doar aspectele politice, dar şi cele sociale, precum redistribuirea echitabilă a bunurilor sociale şi a distribuirea resurselor între generaţii. Nu se poate admite ca o generaţie să-şi asume asupra sa riscuri exagerate, cauzate de generaţiile precedente. Însă, echitatea distribuţiei deficitului bugetar între generaţii depinde de sistemul fiscal şi sistemul de cheltuieli al statului. Economiştii ce pledează pro deficit bugetar, explică necesitatea unei astfel de politici pentru întărirea economiei în condiţiile dispariţiei încrederii în capacitatea guvernării. După Keynes, economiştii susţin că în aceste cazuri deficitul bugetar este necesar pentru restabilirea încrederii, anticipînd, astfel, recesiunea sau depresia economică. Aceste argumente pot fi justificate, dar nu întotdeauna acceptate, în deficitul bugetar, în condiţii actuale, îşi găsesc reflectarea problemele de lungă durată, diferite de cele pe care le înanintează teoria keynesistă. Astfel, problemele deficitului bugetar trebuie analizate prin prizma consecinţelor de lungă durată, ce se pot extinde asupra cîtorva generaţii la rînd. Odată cu trecerea Republicii Moldova la economia de piaţă, elaborarea unui sistem eficient de relaţii bugetare la toate nivelele autorităţilor publice devine o condiţie decisivă în realizarea reformelor. Totodată, atît în aspect teoretic cît şi în aspect practic a constituirii bugetului, rolul şi importanţa acestuia, ca instrument activ de influenţă asupra economiei, crează apariţia multor probleme, soluţionarea cărora ar permite intensificarea influenţei bugetului asupra relaţiilor de piaţă şi au drept scop ieşirea ţării din criza economică îndelungată. În legătură cu cele expuse, este logică analiza apariţiei deficitului bugetar şi posibilităţile de remediere a acestuia. Majoritatea guvernelor, atît în ţările dezvoltate cît şi în ţările în curs de dezvoltare, în ultimul timp şi în ţările emergente, nu pot acoperi cheltuielile pe 3

baza veniturilor, formînd astfel deficitul bugetar al statului. Apare întrebarea despre dimensiunile admisibile ale deficitului, despre impactul acestuia asupra economiei pe termen lung şi pe termen scurt, şi despre posibilitatea de acoperire a acestuia. Odată cu trecerea la economia de piaţă problema deficitului bugetar a devenit una din problemele primordiale, pe care guvernul Republicii Moldova este obligat să o soluţioneze. Statul permanent se confruntă cu soluţionarea problemelor legate de inflaţie, şomaj, deficitului cronic al bugetului de stat. Deficitul bugetar – depăşirea cheltuielilor bugetare asupra veniturilor bugetare – este un fenomen financiar, cu care pe parcursul istoriei s-au confruntat absolut toate ţările lumii. Deficitul care provine din diferenţa dintre suma cheltuielilor publice ocazionate de plăţile prin transferurişi cele pentru cumpărare de bunurişi servicii publice, pe de o parte,şi suma veniturilor publice, pe de altă parte, este considerat deficit primar. Dacă se întregesc cheltuielile publice cu plăţile de dobânzi aferente împrumutului public, se obţine deficitul total. Deficitul total înregistrat într-un an poate fi divizat în două componente: - deficitul structural, care apare atunci când bugetul ajustat în mod ciclic este în deficit. Bugetul ajustat în mod ciclic se referă la o economie care asigură folosirea deplină a forţei de muncă ş i reprezintă deficitul/surplusul bugetar care va exista dacă economia asigură folosirea deplină a forţei de muncă (când venitul naţional obţinut este egal cu venitul naţional potenţial); - deficitul ciclic, care este definit ca deficitul bugetar total minus deficitul structural. Dacă nu reuşesc să efectueze ajustarea cheltuielilor publice la nivelul veniturilor publice, autorităţile publice trebuie să găsească soluţii pentru finanţarea deficitului bugetar creat. Deficitul bugetar poate să apară atât în ţări cu economie dezvoltată, cât şi în ţări cu economie în curs de dezvoltare sau în tranziţie, iar cauzele pot fi generate de 4

propria economie sau de conjunctura internaţională. Concret, printre aceste cauze se numără: ▪ nivelul şi fluctuaţiile produsului intern brut, care reprezintă una din cauzele interne ce duc la apariţia sau creşterea deficitului bugetar, prin încetinirea ritmului de creştere a veniturilor publice. În schimb, într-o economie dezvoltată, cu agenţi economici puternici, cu o pondere ridicată a populaţiei ocupateşi cu o populaţie cu veniturişi averi ridicate, în care disciplina financiară este respectată, veniturile publice care alimentează bugetul naţional se vor încasa în cuantum ridicatşi la termenele prevăzute, ceea ce creează premisele acoperirii cheltuielilor publice; ▪ gradul de redistribuire a produsului intern brut poate conduce la dezechilibre între veniturileşi cheltuielile publice, în condiţiile în care cresc componentele privind ajutorul deşomajşi asistenţa socială. Pe de o parte, gradul redus de ocupare a forţei de muncă implică încasări bugetare mai scăzute din impozitul pe venit, contribuţii la asigurări sociale ş.a., iar pe de altă parte, necesită eforturi suplimentare din partea autorităţilor publice pentru protecţie socială; ▪ creşterea cheltuielilor publice pentru înarmare a fost adesea una dintre cauzele care au dus la depăşirea veniturilor publice de către cheltuielile publice; ▪ fenomenele conjuncturale internaţionale îşi transmit influenţa prin intermediul cursului de schimbşi al ratei dobânzii. Astfel, în anii ’70 - ’80, numeroaseţări (dezvoltateşi în curs de dezvoltare) s-au confruntat cu deficite bugetare puternice în urma crizei petroluluişi accentuării cursei înarmărilor. În funcţie de gradul de dezvoltare economică, diferite state au depăşit situaţia mai uşor sau mai greu, în unele situaţii influenţele negative fiind propagate (transferate) de la ţări bogate spre ţări sărace. Efectele în plan economic şi social ale deficitului bugetar sunt multiple. Existenţa deficitului bugetar conduce la: ▪ creşterea datoriei publice şi, implicit, a serviciului acesteia, respectiv cheltuielile publice privind rambursările, dobânzileşi comisioanele exigibile în fiecare an pentru stingerea datoriei publice. Paralel cu sporirea cheltuielilor publice

5

pe această cale, are loc o realocare a fondurilor publice în detrimentul furnizării bunurilorşi serviciilor publice către populaţie; ▪ deficitul bugetar contribuie la creşterea ratei dobânzii pe piaţă, prin sporirea cererii de credite publice necesare acoperirii deficitului. În plus, creditul public, intrând în competiţie cu creditul particular (fenomenul de evicţiune), se opune investiţiilor private, încetinind ritmul creşterii economice; ▪ în condiţiile în care împrumutul public este contractat de o generaţieşi este achitat de o alta, apare o distribuire între generaţii a beneficiilorşi costurilor acestuia, care poate fi considerată ca fiind inechitabilă, în funcţie de scopul iniţial al creditului public. În ultimii ani s-a produs o disociere între principiile echilibrului şi anualităţii bugetare concomitent cu accentuarea rolului de instrument de intervenţie în activitatea economică al bugetului de stat prin venituri, cheltuieli şi prin soldul acestuia. Astfel, s-a emis tot mai des părerea potrivit căreia deficitul bugetar voluntar devine un mijloc de relansare a activităţii economice, în condiţiile în care conjunctura nu are deja caracter inflaţionist. În funcţie de nevoile perioadei, se poate acţiona asupra cererii de bunurişi servicii publice prin utilizarea unor fonduri de acţiune conjuncturală. Astfel se realizează o politică bugetară suplă, în cadrul căreia cheltuielile publice pot fi redimensionate în raport cu mărimea acestor fonduri. Totodată, în condiţiile în care nu se operează modificări în reglementarea impozitelor, veniturile fiscale pot constitui instrumente de reglare conjuncturală. Apariţia acestuia este determinată de mai multe motive, printre care pot fi evidenţiate următoarele: • descreşterea producţiei sociale; • chetuieli exagerate în realizarea programelor sociale aprobate; • creşterea sectorului economiei tenebre; • majorarea cheltuielilor marginale în cadrul producţiei sociale; • emisiuni necondiţionate a banilor. 6

Cauzele primordiale de sporire a deficitului bugetar în Republica Moldova sunt: 1) Datoria externă constituie aproximativ 75% din PIB, pe când, conform experienţei internaţionale, pentru funcţionarea normală a sistemului economic se permite o cotă parte a datoriilor externe ce nu depăşeşte 40%. Statul depune eforturi enorme pentru deservirea datoriei externe; 2) Cheltuielile de deservire a datoriei externe sunt de 10,4% din volumul exportului, în timp ce nivelul admisibil este considerat de pînă la 5%; 3) Orientarea geografică a comerţului exterior nu este perfectă. Astfel, exportul într-o ţară şi importul dintr-o ţară nu trebuie să depăşească corespunzător 30 şi 20% din volumul total, pe cînd indicatorii relaţiilor noastre cu Rusia sunt corespunzător 60% şi 30%; 5) Deficitul balanţei comerciale ; 6) Indicatorul de eschivare de la plata impozitelor este foarte înalt şi prezintă un pericol pentru siguranţa economică a statului; 7) Volumul investiţiilor străine este insuficient. Prevalează tendinţa de migrare a capitalului peste hotarele ţării, fapt ce denotă decapitalizarea economiei. La elaborarea strategiei de diminuare a deficitului bugetar este necesar să ne conducem de următoarele: 1) echilibrul bugetului şi depăşirea cheltuielilor bugetare asupra veniturilor bugetare nu trebuie analizate în calitate de componente inalienabile a unei economii cu dezvoltare dinamică. Experienţa internaţională demonstrează că la anumite etape de dezvoltare a societăţii, în condiţii specifice pentru fiecare stat, este justificat pe deplin deficitul bugetar. 2) mărimea deficitului bugetar, conform experienţei internaţionale, nu trebuie să depăşească limita prestabilită în cuantum de 2-3% din produsul intern brut. Prezenţa deficitului, ce depăşeşte limitele stabilite, necesită aplicarea anumitor măsuri care ar conduce la diminuarea, cît mai rapidă, a deficitului; 3) pentru acoperirea deficitului bugetar se pot aplica diverse forme ale creditului de stat (atît intern cît şi extern). Creşterea, în continuu, a masei monetare care nu corespunde cantităţii mărfurilor şi serviciilor în circulaţie, trebuie privită ca o 7

modalitate ce încalcă legea circulaţiei monetare, şi, din aceste considerente, este inadmisibilă. Deficitul poate fi acoperit doar în bază de împrumut prin lansarea pe piaţa financiară a hîrtiilor de valoare de stat; 4) pentru depăşirea deficitului bugetar este nevoie de „tratarea”economiei, căci fără de asigurarea dinamismului în dezvoltarea acesteea şi a eficienţei reale nu va fi posibilă atingerea stabilităţii financiare a ţării, fiind, totuşi, însoţite de cele mai progresive măsuri economice de remediere. În programul măsurilor concrete de diminuare a deficitului bugetar trebuie incluse şi realizate următoarele măsuri, care pe de o parte ar stimula fluxul disponibilităţilor băneşti în fondul bugetar al ţării, pe de altă parte – ar contribui la micşorarea cheltuielilor de stat. Practica internaţională, în ceea ce priveşte diminurea deficitului bugetar, aplică pe larg atragerea în ţară a capitalului străin. Prin intermediul acestuia simultan se soluţionează mai multe probleme, nu doar probleme cu caracter fiscal ci şi cele cu caracter economic: • se extinde baza de producere a mărfurilor şi serviciilor; • apar noi contribuabili (respectiv, se majorează fluxul veniturilor în buget); • se ameliorează situaţia balanţei de plăţi. Metodele de acoperire a deficitului bugetar constituie un factor important în definirea succesului în ceea ce ţine de eforturile direcţionate spre atingerea stabilităţii, care joacă un rol deosebit în procesul reformelor economice. Deşi, situaţii similare se pot observa în orice structuri economice, considerăm că este necesară o cercetare mai detaliată a legităţii în cauză aplicate în cadrul unei economii emergente, cu scopul de a evalua alternativele pe care le are. Modelarea situaţiei reale demonstrează că pentru dezvoltarea continuă a economiei nicidecum nu este indiferentă alegerea pachetului de finanţare.

8

2. Surse de finanţare a deficitului bugetar în Republica Moldova O problemă foarte importantă ş i de mare actualitate în legătură cu deficitul bugetar o reprezintă depistareaşi îmbinarea modalităţilor de finanţare a acestuia. Problema finanţării deficitului bugetar are două moduri de rezolvare: emisiunea monetară ş i împrumutul de stat. a) Emisiunea monetară (monetizarea deficitului bugetar) constă în vânzarea de active lichide băncilor comercialeşi are un pronunţat caracter inflaţionist. În cadrul acestui proces, Ministerul Finanţelor Publice vinde titluri de stat Băncii Naţionale, care, pe această cale, acordă statului un împrumut. Pe măsură ce Banca Naţională achiziţionează titluri de stat, ea oferă băncilor comerciale rezerve suplimentare de active lichideşi astfel sporeşte masa monetară din economie. Banca Naţională poate cumpăra titluri de stat de pe piaţa secundară, ceea ce constituie un echivalent modern al emisiunii monetare. Monetizarea deficitului bugetar are caracter inflaţionist până în momentul în care economia se îndreaptă spre un nou echilibru pe termen lung, cu un nivel mai ridicat al preţurilor. De asemenea, dacă autorităţile publice decid să continue această politică de la un an la altul, va rezulta o creştere corespunzătoare a ofertei monetare, accentuând inflaţia. b) Finanţarea deficitului bugetar prin credit public. În general, împrumutul generează starea de echilibru între nevoia crescută de resurse a debitoruluişi nevoia de fructificare a resurselor excedentare aflate la creditori. Din cauza efectelor negative ale creşterii inflaţiei în situaţia monetizării deficitului bugetar, soluţia rămasă pentru acoperirea acestuia este recurgerea la împrumuturi publice de pe piaţa internă sau externă. Caşi în cazul agenţilor economici, este necesar ca „profitul” pe termen mediuşi lung al împrumutului public contractat pentru finanţarea cheltuielilor publice să fie acoperitor pentru serviciul datoriei publice. Cu alte cuvinte, statul trebuie să utilizeze împrumutul pentru finanţarea de bunuri publice solicitate de piaţă în ansamblul ei, astfel încât, pe cât posibil, să nu se producă o pierdere de utilitate din cauza alocării resurselor prin intermediul deficitului bugetar. 9

În cadrul economiei, în condiţiile unui anumit volum al resurselor financiare libere, contractarea de credite publice poate să conducă la reducerea investiţiilor particulare. Pentru ca pe ansamblu procesul investiţional să nu aibă de suferit, ar trebui ca statul să utilizeze cheltuielile publice într-o proporţie mai accentuată pentru investiţii productive (şosele, autostrăzi, construirea de spitale, investiţii în capital uman etc.). Atâta timp cât investiţiile publice sunt la fel de productive caşi cele particulare, în viitor nu se vor reduce nici stocul de capitalşi nici venitul naţional. Altfel spus, este necesar ca împrumuturile publice să fie direcţionate către acele cheltuieli publice care finanţează bunuri de capital productive. În acest fel, finanţarea unui deficit bugetar ridicat (politică bugetară expansio- nistă), deşi va tempera investiţiile particulare, va conduce totuşi la o creştere economică, întrucât investiţiile totale nu sunt afectate. Pentru finanţarea deficitului bugetar, Ministerul Finanţelor Publice emite titluri de stat pe care le vinde către public, obligându-se să plătească annual deţinătorilor acestor înscrisuri (creditorilor) o anumită sumă reprezentând dobândaşi apoi să ramburseze sumele împrumutate la scadenţă. Împrumutul public conduce la reducerea rezervelorşi ofertei de monedă din economie. Prin împrumutul public se acoperă deficitul bugetar pe termen scurt fără să aibă loc o creştere a fiscalităţii, dar costurile legate de rambursarea împrumutului implică o creştere în viitor a cheltuielilor publice (nemaifiind în totalitate dedicate finanţăriişi serviciilor publice viitoare). În timp ce excedentul bugetar este o formă a economisirii publice, deficitul bugetar reprezintă dezeconomisire publică (reducerea ratei de economisire la nivel guvernamental). Deficitul bugetar este echivalent cu scăderea economisirii (economisirea naţională se situează sub nivelul celei particulare), iar efectele ei pot fi pozitive sau negative. Principalele surse de finanţare a deficitului bugetar în Republica Moldova sunt creditele BNM, veniturile din realizarea hîrtiilor de valoare de stat, creditele altor instituţii financiare şi împrumuturile externe.

10

Sursele externe, de asemenea, reprezintă una din resursele importante în acoperirea deficitului bugetar. Şi în acelaşi timp, împrumuturile externe condiţionează creşterea datoriei externe a Republicii Moldova. Astfel, rezultă că sursele de finanţare a deficitului bugetar conduc la majorarea datoriei interne şi externe, iar creşterea acestora favorizează sporirea datoriei de stat. Sursele principale de acoperire a deficitului bugetar în Republica Moldova : 1. Finanţare bancară internă accelerează tempourile inflaţiei şi conduce în final la hiperinflaţie, ca parte componentă inflaţionistă a achitării procentelor. La avantajele acestei surse putem atribui faptul că există posibilitatea de a evita, pe termen scurt, sporirea datoriei externe şi, totodată, dimensiunile datoriei de stat în calcule reale, apărute la începutul perioadei de transziţie, este în continuă descreştere Este important de menţionat că accelerarea tempourilor inflaţioniste este condiţionată, în mare măsură, de plata dobînzii aferente la împrumuturile bancare efectuate de guvern, similar situaţiei cu achitarea dobînzilor aferente deţinătorilor de obligaţiuni, care ar fi condus la o presiune suplimentară asupra echilibrului bugetar. Pentru stoparea inflaţiei, guvernul va fi nevoit să achite dobînzile nu doar în baza sistemului bancar, ci să apeleze şi la alte surse. În acest sens, finanţarea bancară va constitui doar o sursă temporară de acoperire a deficitului bugetar. Finanţarea bancară internă este aplicată în cazurile când: • datoria externă este mare; • ratele dobînzilor pe piaţa internă sunt menţinute la un nivel înalt, şi finanţarea privilegiată din sursele externe este exclusă (de regulă, din motivul datoriei externe); • datoria de stat internă a atins deja limita maximă – ceea ce, deseori, serveşte ca motiv al preţului înalt la credite; • rezervele sunt epuizate. 2. Finanţarea internă non-bancară poate părea una din cele mai raţionale metode de finanţare a deficitului bugetar. Similar situaţiei cu finanţarea 11

din surse externe, această metodă permite evitarea presiunii inflaţioniste; analogic finanţării interne bancare metoda diminuiază presiunea asupra balanţei comerciale şi sporirea datoriei externe. Însă, principalul dezavantaj, fără îndoială, este impactul deflaţionist asupra altor sectoare ale economiei. În baza celor expuse mai sus înaintăm următoarea constatare: finanţarea internă non-bancară va fi metoda cu cele mai mici cheltuieli doar în cazurile când: • este complicat procesul monitorizării eliberării creditelor sectorului privat; • există o elasticitate relativă a ofertei interne; • finanţarea din sursele externe este relativ costisitoare; • există o datorie internă neînsemnată; • se constată un deficit al altor tipuri de active; • inflaţia, care însoţeşte perioada de trecere la economia de piaţă, a atins tempouri înalte şi este inevitabilă. 3.Utilizarea surselor externe de finanţare aplică în viitor o povară nesemnificativă asupra echilibrului bugetar şi în acest sens restrîns minimizează cheltuielile aferente perioadei de tranziţie. Însă, aceasta se întîmplă doar în cazul cînd nivelul dobînzilor de pe piaţa internă depăşesc nivelul mondial şi există posibilitatea de a menţine un curs valutar stabil. Deoarece finanţarea din surse externe, conform condiţiilor modelului nostru corespunde sarcinii de atenuare a restricţiilor la resurse, ea (finanţarea) diminuiază presiunea inflaţionistă. Deşi, în rezultatul apariţiei deficitului comercial, economia se confruntă cu problema datoriei interne. Deoarece balanţa comercială cu timpul se înrăutăţeşte, economia va fi nevoită tot mai mult să pună accentul şi să se bazeze pe ramurile ce sunt orientate spre export, cu scopul de a evita apariţia crizei de îndatorare. În acest context rezultă, că atragerea disponibilităţilor din surse externe poate fi preferabilă pentru economia în tranziţie când: se va reuşi negocierea finanţării de concesiune; pe piaţa internă va fi înregistrat un deficit acut de capital în condiţiile profiturilor interne înalte; balanţa comercială va fi relativ „sănătoasă” în prezenţa perspectivelor favorabile de extindere a pieţii; datoria internă va fi 12

nesemnificativă; persistă probabilitatea inflaţiei, în plus tentativele de a o evita devin sarcină primordială. Nu este posibilă selectarea unei anumite metode de finanţare fără de a lua în calcul diferenţa dintre ratele dobînzilor de pe piaţa internă şi de pe cea internaţională. Deficitul este acoperit dintr-un număr egal de surse interne şi externe. Dar pentru primul caz cu dobînzi joase, iar pentru al doilea – cu dobînzi înalte, indică că costul intern înalt al capitalului complică esenţial problema acoperirii deficitului. În cazul ratelor dobînzilor mari deficitul bugetar se va menţine la un înalt nivel, tempourile inflaţiei se vor accelera (deoarece o parte a cheltuielilor aferente achitării dobînzilor este acoperită, în fine, din credite bancare), balanţa comercială se „deteriorează” (deoarece cealaltă parte a cheltuielilor aferentă achitării dobînzilor este finanţată din surse externe). În cazul cînd nu este posibil de a recurge la finanţarea din surse externe, comportamentul ratelor dobînzii de pe piaţa internă devin indicatorul primordial al capacităţii economiei de a confrunta deficitul bugetar în perioada tranziţiei. În cazul lipsei restricţiilor la finanţarea din surse externe, nivelul dobînzilor de pe piaţa internă nu mai are nici o importanţă. Rezultatele obţinute în procesul acoperirii deficitului bugetar depind, de asemenea, de tempourile reale ale creşterii economice. Finanţarea bancară, în cea mai mică măsură, influenţează nivelul preţurilor în virtutea minimizării restricţiilor ce ţin de ofertă.

3. Situaţia bugetară a Republicii Moldova Deficitul bugetului public al Moldovei in 2010 a constituit 1 mlrd. 778 mil. lei, sau 2,5 % în raport cu PIB Ministrul Finantelor a mentionat, ca conform datelor 13

preliminare, la bugetul public naţional in anul 2010 au fost acumulate venituri în sumă totală de 27 mlrd. 550,9 mil. lei, sau cu 4 mlrd. 033,2 mil. lei mai mult decît în perioada similară a anului 2009. Faţă de sarcinile stabilite, încasările au înregistrat un nivel de 102,4 la sută. Din suma totală a veniturilor bugetului public naţional, veniturile fiscale au constituit 22 mlrd. 547,7 mil.lei, iar încasările nefiscale (inclusiv încasări din mijloace speciale şi fonduri speciale) au constituit 3 mlrd. 009,3 mil. lei. Sarcinile stabilite pe perioada dată au fost îndeplinite la nivel de 103,8 la sută şi 105,0 la sută, respectiv. Comparativ cu perioada similară a anului 2009, veniturile fiscale s-au majorat cu 3mlrd. 016,0 mil. lei, încasările nefiscale - cu 311,3 mil. lei. Pentru susţinerea bugetului şi pentru finanţarea proiectelor investiţionale din partea donatorilor externi şi investitorilor autohtoni au fost debursate granturi în sumă de 1 mlrd. 993,9 mil. lei. Din suma totală a veniturilor bugetului public naţional, 53,7 la sută (în 2009 – 58,2 la sută) revine veniturilor administrate de către Serviciul Fiscal de Stat şi 35,4 la sută (faţă de 32,8 la sută 2009) –Serviciul Vamal. Faţă de perioada similară a anului 2009, in 2010 ritmurile încasărilor s-au majorat cu 8,2 la sută – la veniturile administrate de către Serviciul Fiscal de Stat şi cu 26.4 la sută – la veniturile administrate de către organele Serviciului Vamal. Sarcinile stabilite pentru acumularea veniturilor în bugetul public naţional în aspectul teritorial pentru anul 2010 practic au fost îndeplinite pe toate unităţile administrativ-teritoriale, cu excepţia raioanelor Floreşti, Glodeni, Taraclia şi UTA Gagauzia. Respectiv cheltuielile bugetului public naţional in 2010 au constituit 29 mlrd. 328,9 mil. lei (94,3 la sută faţă de prevederile perioadei gestionare). Totodată, comparativ cu perioada similară a anului 2009, acestea sînt în creştere cu 1 mlrd. 974,6 mil.lei ( 7,2 la sută). Partea preponderentă a cheltuielilor publice – 73,0 la sută, au fost direcţionate pentru realizarea programelor cu caracter socialcultural. Cheltuielile pentru domeniul economiei naţionale au constituit 10,9 la sută 14

din suma totala. Pentru apărare, menţinerea ordinii publice şi securităţii naţionale a fost cheltuit 5,3 la sută din suma totala a surselor. Republica Moldova a încheiat anul 2010 cu un deficit bugetar sub limita ţintei de deficit, de 3 596.0 milioane de lei, prevăzut în scrisoarea suplimentară la acordul încheiat cu Fondul Monetar Internaţional.Ministerul Finanţelor a anunţat un deficit bugetar de 1 778.0 milioane de lei pentru 2010. Ţinta de deficit a fost revizuită în scădere la mijlocul anului 2010, după vizita la Chişinău a misiunii FMI, de la 4 474 milioane de lei, cît prevedea iniţial Memorandumul cu privire la Politicile Economice şi Financiare, la 3 596,0 milioane de lei. Prognoza privind mărimea deficitului în raport cu Produsul Intern Brut a fost redusă de la 7,0% la 5,4%. Diagrama Nr. 1

Budget key parameters (as % of GDP)

50 40

30 20

10 0

-10 -20 1997

1998

1999

2000

2001

2002

2003

2004

2005

2006

2007

2008

2009

33

29.8

25.2

25.6

22.7

22.5

24

23.5

38.6

39.8

41.7

40.5

38.7

Expenditures

40.5

33.2

28.4

26.6

22.7

23

22.4

23.1

37

40.2

42

41.5

45.5

Surplus / Deficit (+/-)

-7.5

-3.3

-3.2

-1

0

-0.5

1.6

0.4

1.5

-0.3

-0.2

-1

-6.8

Revenues

prg. 2010 39.7

4

45 -5.4

Sub aspect istoric RM a avut un buget echilibrat. În 2009 RM a înregistrat un deficit bugetar semnificativ de -6.8% în urma următorilor factori: scăderea

15

remiterilor şi investiţiilor străine directe, scăderea consumului, scăderea importurilor şi, în final, scăderea impozitelor colectate, Măsura de consolidare fiscală întreprinsă de guvern la sfârşitul anului 2009 şi 2010 şi sprijinul din partea partenerilor străini, inclusiv FMI, au fost singurele modalităţi de a stabiliza într-o perioadă extrem de scurtă a deficitului bugetar şi pentru a sprijini cheltuielile bugetare, în special, plata pensiilor şi remunerarea angajaţilor instituţiilor publice.

16

Bibliografie 1. Batişcev R. Factori care generează deficitul bugetar în Republica Moldova. Economica, nr. 6, Chişinău, 2002, ASEM 2. Batişcev R. Probleme ale atragerii şi utilizării investiţiilor străine. Economica, nr. 1, Chişinău, 2003, ASEM 7. Batişcev R. Investiţii străine directe: cauze şi dificultăţi. Economica, nr. 2, Chişinău, 2003, ASEM 8. Batişcev R. Problemele principale ale finanţării externe. Economica, nr.3.

17