Datoria Externă A Republicii Moldova Și Influența Acesteia Asupra Dezvoltării Economice A Țării [PDF]

Zitiervorschau

COLEGIUL FINANCIAR-BANCAR DIN CHIȘINĂU CATEDRA ”ECONOMIE ȘI FINANȚE”

PROIECT DE SPECIALITATE

DATORIA EXTERNĂ A REPUBLICII MOLDOVA ȘI INFLUENȚA ACESTEIA ASUPRA DEZVOLTĂRII ECONOMICE A ȚĂRII

Autor: eleva grupei FP1308G,BAZILEVICI Elizaveta ____________________

Conducător științific: Magistru în economie gr. didactic I, PLĂMĂDEALĂ Claudia ____________________

Chișinău, 2016

CUPRINS

CAP.I 1.1 1.2 1.3

INTRODUCERE …………………………………………………

3

Viziunea generală privind datoria externă a Republicii Moldova Noțiunea generală de datorie externă…………………………….. Balanța de plăți externe ………………………………………….. Rolul datoriei externe în politica macroeconomică ……………...

5 7 12

CAP.II Caracterizare, monitorizare și controlul datoriei externe 2.1 Indicatori de caracterizare a gradului de îndatorare a unei țări și clasificarea acestora……………………………………………….. 2.2 Practica internațională de restructurare și gestiune a datoriei externe ……………………………………………………………. 2.3 Monitorizarea datoriei externe …………………………………… CAP.III Problema datoriei externe a Republicii Moldova și căi de soluționare 3.1 Contextul economic general și evoluția datoriei externe a Republicii Moldova ………………………………………………. Indicatori de îndatorare a Republicii Moldova…………………… 3.2 3.3 Oportunități și posibilități de soluționare a crizei datoriei externe în Republicii Moldova...................................................................

14 18 23

27 30 32

CONCLUZII……………………………………………………….

35

BIBLIOGRAFIE…………………………………………………...

37

ANEXE…………………………………………………………….

38

2

Introducere Lucrarea propune o analiză a conceptului de datorie externă și posibilități de soluționare a crizei datoriei externe în Republica Moldova. Dezbătută din multe perspective, această temă se dovedește a avea o importanță majoră. Printre cei mai semnificativi factori amintim: factori macroeconomici, microeconomici, politici și sociali. Lucrarea este structurată în trei capitole: I. Primul capitol, întitulat “Viziunea generală privind datoria externă a Republicii Moldova”, dezvăluie ideea centrală a proiectului de specialitate și anume rolul noțiunii de datorie externă în economia unei țări, și anume ce rol are acest indicator în balanța de plăți a țării. Aici sunt analizate definițiile noțiunilor diferitor autori. Deasemenea, sunt caracterizate și tipizate economiile ale țărilor lumii în conformitate cu subiectul abordat. II. Cel de-al doilea capitol, întitulat “Caracterizare, monitorizare și controlul datoriei externe”, prezintă modalități de caracterizare și monitorizare a datoriei externe. La fel, în acest capitol sunt descrise tehnicile de restructurare a datoriei externe. III. Capitolul trei, întitulat “Problema datoriei externe a Republicii Moldova și căi de soluționare”, prezintă evoluție a indicatorilor datoriei externe, iar ultimul punct al capitolului stabilește posibilități de soluționare a crizei datoriei externe. În acest capitol este descrisă situația macroeconomică a Republicii Moldova. Scopul lucrării este de a caracteriza datoria externă și de a încorpora aceasta noțiune în contextul macroeconomic al Republicii Moldova. Prezentul proiect va conține o prezentare detaliată a unor date referitoare la:  definiții ai datoriei externe;  tipologia datoriilor;  principali indicatori;  rolul Ministerului Finanțelor a Republicii Moldova și rolul Băncii Naționale a Moldovei;  rolul datoriei externe în contextul Balanței de plăți;  caracteristicile economiilor din punct de vedere ale indicatorilor datoriei externe;  date statistice privind situația Republicii Moldova. Obiectivele principale ale acestui proiect sunt:  studierea și cercetarea problemelor legate de politica împrumuturilor externe;  cercetarea subiectului în contextul economic al RM;  ilucidarea problemelor existente în cadrul politicii împrumuturilor externe a Republicii Moldova;  studierea şi cercetarea practicilor internaţionale în domeniul politicii împrumuturilor externe;  identificarea criteriilor de evaluare a politicii împrumuturilor externe. Împrumutul extern este un element indispensabil a unei economii deschise. Insuficienţa resurselor proprii a unei ţări pentru asigurarea creşterii economice condiţionează apelarea la mijloace din exterior. Majoritatea ţărilor cu tranziţia spre economia de piaţă fiind constrînse de astfel de circumstanţe sunt impuse de a apela la surse externe de finanţare pentru acoperirea cheltuielilor curente, susţinerea cursului monedei naţionale, finanţarea deficitului bugetar. Pe plan internaţional, contractarea împrumuturilor externe pentru dezvoltarea economică este considerată, în general, ceva normal, însă trebuie să se ţină cont de faptul că impactul creditării 3

externe asupra economiei naţionale apare în funcţie de volumul, condiţiile, destinaţia şi modul de utilizare a acestor resurse. În condiţiile unei gestiuni a resurselor neadecvate, folosirii neraţionale a fondurilor primite din exterior sau a unei lipse de prevedere care condiţioanează apelarea în exces la împrumuturi costisitoare aceste fluxuri financiare se transformă doar în mică măsură, într-un ajutor efectiv. Astfel, se conturează necesitatea promovării în acest sens a unei politici eficiente, în rezultatul căreia, prin intermediul acesteia să fie atinse obiectivele scontate, fără pierderi şi efecte negative nu doar în sfera financiar-economică, dar şi pe plan social. Studierea şi cercetarea problemelor legate de politica împrumuturilor externe, constituie pentru Republica Moldova un subiect de maximă importanţă, deoarece, în linii mari, din cadrul acestor resurse se preconizează asigurării creşterii economice durabile în pofida insuficienţe de fonduri proprii. Punctele-cheie abordate în această lucrare sunt următoarele:  Mărimea datorie de stat reflectă nivelul efectivităţii de gestiune a sectorului financiar al economiei.  Datoria publică externă este mai împovărătoare decât datoria publică internă.  Balanţa de plăţi externe lucrează cu fluxuri şi stocuri, urmărind evenimentele economice pe parcursul unei perioade de referinţă şi nu cu solduri economice existente la un moment dat.  Cea mai importantă condiţie în realizarea restructurării datoriei este consolidarea şi coordonarea de către FMI a politicii de dezvoltare şi existenţa unei balanţe de plăţi, în ţara debitoare, care să confirme că o ulterioară restructurare a datoriei nu va fi necesară.  O utilizare ineficientă a fondurilor împrumutate este cu atât mai probabilă cu cât este mai mare nivelul corupţiei şi cu cât sunt mai puţin eficiente pieţele interne de capital şi/sau planificatorii guvernamentali.  Criza solvabilităţii se caracterizează printr-o insuficienţă acută de valută, ceea ce duce la scăderea importurilor.  Republica Moldova are la dispoziţie 2-3 opţiuni majore: semnarea unui nou memorandum de finanţare cu FMI sau/şi contractarea creditelor bilaterale negociate la moment cu țările CSI şi China. Suportul informaţional şi ştiinţific îl constituie lucrările, publicaţiile şi articolele diferitor autori: Angela Sercrieru, Angela Băcescu-Cărbunaru, Adrian Lupușor, Veaceslav Negruță etc. Drept bază normativă în domeniu au fost analizare - Legi; Regulamente; Hotărâri ale guvernului, care reglementează aspectele analizate în domeniul politicii împrumuturilor publice. Drept surse de date au fost utilizate datele statistice publicate de Banca Naţională a Moldovei, Biroul Naţional de Statistică a Republicii Moldova şi Ministerul Finanţelor al Republicii Moldova în rapoartele anuale şi trimestriale. Pe baza analizei efectuate în cele trei capitole, în încheiere au fost conturate concluziile şi recomandările autorului cu privire la măsurile de soluţionare a problemei politicii împrumuturilor externe şi eficientizare a acesteia, utilizând metodele specifice economiei de piaţă şi recomandate de organismele financiare internaţionale care, nemijlocit, se ocupă de studiul aprofundat a domeniului în cauză.

4

Capitolul I. Viziunea generală privind datoria externă a Republicii Moldova „Bugetul: O confirmare matematică a suspiciunilor dumneavoastră” (A.A. Latimer)

1.1. Noțiunea generală de datorie externă In sistemul relaţiilor economice internaţionale contemporane, asistenţa financiară externă pentru dezvoltare reprezintă o instituţie relativ recentă. Ea a apărut ca o expresie a extinderii şi adancirii permanente a cooperării economice dintre toate ţările lumii, pe fondul reconstrucţiei economice a ţărilor afectate de cel de-al doilea război mondial. Ulterior, asistenţa financiară externă s-a concentrat tot mai mult pe problema lichidării subdezvoltării, a surmontării decalajului existent intre ţările bogate şi cele sărace. Ca instrument economic, analiza şi definirea asistenţei externe trebuie realizate in contextul mai larg al surselor exogene ale dezvoltării, surse care nu au menirea de a inlocui, ci de a completa factorul intern, efortul propriu, care este şi va rămane elementul esenţial al creşterii economice a fiecărui stat. Asistenţa externă este destinată acoperirii unor nevoi. Noţiunea de nevoi de asistenţă externă este o parte componentă a unei categorii mai cuprinzătoare, aceea a nevoilor economice ale unei naţiuni. Noțiunea de datorie externă este un termen complex, anume din acest motiv mulți autori îl interpretează diferit:  Datoria externă, altfel numită angajamente externe, reprezintă totalitatea obligațiilor ce le avem de plată, la un moment dat, către alte țări, ca urmare a operațiunilor externe curente și de capital, comerciale și necomerciale, a activității de comerț exterior, credite pe dobânzi, disponibilități de valută etc. [1]  Datoria publică externă este parte integrantă a datoriei publice şi reprezintă angajamentele faţă de nerezidenţi. Ea include datoria de stat, datoria Băncii Naţionale a Moldovei, datoria corporaţiilor publice (întreprinderi de stat şi societăţi [2]  comerciale în al căror capital social statul deţine mai mult de 50 la sută). Datoria externă, prin importanţa sa recunoscută şi cu impactul ei remarcabil, este definită distinct în dicţionare fie ca un “împrumut restant al unei țări, datorat altor țări sau instituţiilor plasate pe teritoriul celor din urmă” (Investopedia dictionary) fie ca o “sumă totală de bani pe care o ţară o datorează altor ţări” (Cambridge dictionary) incluzând aici şi instituţiile internaţionale de tipul Fondului Monetar Internaţional (FMI), un împrumut delimitat de taxele pentru bunuri şi servicii sau creditele restante, cauzat de un sold negativ al balanţei comerciale. Datoria externă, în sens general, reuneşte într-o sumă unică datoriile pe termen scurt, mediu cu cele pe termen lung, asigurând riscul de neplată prin stabilirea unui nivel al rezervelor valutare în ţara debitoare drept prag limitativ care nu poate fi niciodată depăşit de nivelul datoriilor externe scadente pe termen scurt. Aspectul respectiv face ca datoria externă pe termen scurt să nu fie agregată de regulă în conceptul pragmatic şi metodologic al datoriei externe totale sau datoriei externe brute. Când acest concept acoperă toate tipurile de credite angajate de rezidenţii unei economii în raporturile lor cu restul lumii, indiferent dacă există sau nu garanţia statului, se face, de regulă, o menţiune specială de tipul „inclusiv datoria pe termen scurt”[3], în lucrările specifice de analiză financiară unde sunt incluse şi sumele aferente datoriilor pe termen scurt. Dacă datoria externă brută se diminuează cu creditele acordate şi nerestituite încă în raporturile dintre rezidenţii unei economii şi restul lumii luând în considerare, de regulă, doar creanţele lichide şi uşor mobilizabile (nu se agregă creanţe pentru care nu există o perspectivă clară a rambursării din partea debitorilor externi) rezultă o datorie netă. Datoria externă netă se constituie într-un concept specific marii majorităţi a ţărilor lumii care apar în relaţia lor cu restul lumii într-o ipostază dublă, fiind simultan şi debitoare faţă de străinătate şi oferind unor nerezidenţi credite, rambursabile în viitor. O altă semnificaţie, ceva mai pragmatică, este aceea de tip metodologic, [1] A.Băcescu-Cărbunaru „Dicționar de macroeconomie”, Editura C.H.Beck, București, 2008 [2] Legea RM cu privire la datoria publică, garanţiile de stat şi recreditarea de stat nr. 419 din 22.12.2006 [3] Korka, M, Tuşa, E.(2004), Statistică pentru afaceri internaţionale, Ed.ASE, Bucureşti.

5

specifică principalelor instituţii internaţionale cu activităţi de evaluare economică, axate pe indicatori statistici semnificativi. Tipologia datoriilor se află într-o expansiune contemporană continuă şi cuprinde noţiunile de datorie publică sau privată, generate de forma de proprietate a entităţii debitorului şi de datorie externă sau internă în raport cu un spaţiu economic bine delimitat prin conceptul de economie naţională, tot mai multe clase noi de datorii, de la datoria activă şi pasivă în raport cu prezenţa sau absenţa dobânzii, la datoria rambursabilă sau perpetuă în funcţie de stingerea ei şi implicit de apelarea la un nou împrumut, de la datoria suverană la datoria „odioasă” aşa cum apare mai nou în cazul delicat al Greciei. Noţiunea de datorie externă confruntată cu datoria publică este şi va rămâne dominantă conceptual în contextul global actual, ca şi produsul intern brut în comparaţie cu produsul naţional brut, atât în literatura economică, dar şi în analizele statistice sau modelările econometrice pentru gradul extins de acoperire şi capacitatea de a ilustra extins datoria economiilor cu valută neconvertibilă, caracterizând o majoritate covârşitoare a statelor lumii.

Datoria externă brută în sens larg sumele de bani și alte valori pe care rezidenții unei țări le datorează străinătății la un moment dat

Datoria externă brută în sens restrîns obligațiile bănești față de străinătate cu exepția creditelor pe t.s., investiții străine directe, ajutoare cu caracter nerambursabil

Datoria externă Datoria externă în interpretarea Băncii Mondiale - sumele datorate unor creditori publici și privați în valută străină, bunuri cu perioada de rambursare > 1 an, datoria de tranzacțiile cu FMI etc.

Datoria externă netă - diferența dintre activele publice și cele private al rezidenților unei țări în străinătate și active deținute de rezidenți străini în țara considerată

Fig. 1.1. Definițiile datoriei externe Datoria de stat este caracteristica rezultatelor tuturor operaţiunilor de creditare de stat. Mărimea absolută, tempoul de creştere, dinamica creditului de stat sunt indicatori ai nivelului de dezvoltare economică a statului, eficienţa funcţionării structurilor statului. O importanţă deosebită aceşti indicatori prezintă pentru ţările în curs de dezvoltare şi pentru cele care sunt în tranziţie la economia de piaţă. Într-o oarecare măsură mărimea datorie de stat reflectă nivelul efectivităţii de gestiune a sectorului financiar al economiei. Asupra mărimii absolute a datoriei de stat influenţează operaţiunile legate de împrumutarea noilor surse de mijloace băneşti, achitarea procentelor pentru împrumuturile precedente,graficul de rambursare a împrumuturilor anului financiar curent.. Principalii indicatori de măsurare a nivelului ponderii datoriei de stat externe sunt: 1) mărimea datoriei externe pentru 1 locuitor în indici comparabili; 2) mărimea datoriei externe în procente faţă de P.I.B.; 3) mărimea datorie externe care se achită în procente faţă de partea de cheltuieli a bugetului anului curent; 4) termenul pentru care este acordat împrumutul extern. La determinarea limitelor datoriei de stat, incluse în proiectul bugetului de stat, Ministerul Finanţelor ţine cont de factori legaţi de datoria de stat: 6

- necesitatea finanţării deficitului bugetar; - necesitatea de refinanţare a datoriei de stat interne; - prognoza următorilor indicatori macroeconomici: raportul datorie de stat şi P.I.B.; raportul cheltuielilor de deservire a datorie de stat şi P.I.B.; împrumuturile, primite în sistemul bancar, inclusiv în BNM sub garanţia hîrtiilor de valoare de stat; împrumuturile interne pe termen scurt; Datoria publică externă este mai împovărătoare decât datoria publică internă din următoarele motive: 1) împrumuturile externe trebuie rambursate, pe când împrumuturile interne pot fi restructurate într-o datorie publică permanentă (perpetuă) sau rambursarea acestora poate fi amânată printr-o conversie într-un împrumut pe termen mai lung; 2) sarcinile privind dobânzile pentru împrumuturile externe sunt stabilite de către creditor şi guvernul nu poate avea control asupra acestuia; 3) o reducere a valorii valutei debitorului pe pieţele monetare interne măreşte povara plăţilor de dobânzi şi a capitalului rambursat; 4) plăţile trebuie făcute la momentul stabilit de către creditor, şi nu la momentul convenabil debitorului; 5) lipsa posibilităţii plăţii, fie a dobânzii, fie a capitalului, duce la penalităţi în sarcina ţării aflate în imposibilitatea de plată, ceea ce creează dificultăţi pentru obţinerea unor credite în viitor; 6) resursele sunt pierdute de către o ţară din moment ce valuta străină va fi folosită la achitarea dobânzii, însemnând că această valută nu este disponibilă pentru a face importuri sau în alte scopuri; 7) balanţa de plăţi va fi influenţată negativ, dacă sumele obţinute prin împrumturi nu vor fi utilizate pentru creşterea exporturilor sau pentru reducerea importurilor ţării debitoare; 8) pierderea de suveranitate este un preţ indirect al recurgerii la împrumuturi externe. De regulă, există condiţii ataşate împrumutului, în mod special dacă el este obţinut de la instituţii internaţionale, cum ar fi Fondul Monetar Internaţional, care pot cere unui guvern să urmeze anumite politici economice (cazul Republicii Moldova)[4] .

1.2. Balanța de plăți externe Balanţa de plăţi externe reprezintă cel mai important instrument de înregistrare a creanţelor şi datoriilor care apar în schimbul de mărfuri şi servicii între o ţară şi alta, exigibile într-o anumită perioadă (de obicei un an), precum şi mişcările de capital produse în aceeaşi perioadă. Conform definiţiei FMI “balanţa de plăţi externe reprezintă un tablou statistic sub formă contabilă care înregistrează sistematic ansamblul fluxurilor reale, financiare şi monetare intervenite între rezidenţii unei economii şi restul lumii, în cursul unei perioade (de regulă un an). Sunt consideraţi rezidenţi - agenţii economici naţionali sau străini, persoane fizice sau juridice, care trăiesc şi desfăşoară activităţi, în mod obişnuit şi permanent, în cadrul unei ţări, inclusiv filialele şi sucursalele companiilor străine. Din această categorie sunt excluse ambasadele, consulatele, instituţiile internaţionale şi reprezentanţele acestora (incluse în categoria de nerezidenţi)”.[5] Balanţa de plăţi externe lucrează cu fluxuri şi stocuri, urmărind evenimentele economice pe parcursul unei perioade de referinţă şi nu cu solduri economice existente la un moment dat. [4] A.Sercrieru “Finanțe publice”, Editura Epigraf, Chișinău, 2004 [5] Stoian I., Balanţa de plăţi externe. Editura Stiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1978 .

7

În relaţiile economice internaţionale, situaţia Balanţei de plăţi externe este factorul de orientare a politicii externe a statului respectiv, precum şi a politicilor celorlalte state faţă de acest stat. Balanţa de plăţi oglindeşte forţa economică a ţării respective, starea şi amploarea tranzacţiilor sale economice cu celelalte ţări, sănătatea economiei naţionale, credibilitatea acelei ţări faţă de alte ţări. Balanţa de plăţi este formată din următoarele component[5]: ➢ Balanţa de plăti curente:  Balanţa comercială  Balanţa serviciilor  Balanţa turismului ➢ Balanţa mişcărilor de capital:  Balanţa fluxurilor financiare  Balanţa mişcărilor de capital  Balanţa creditelor: - Credite guvernamentale Credite guvernamentale sub forma “ajutorului public pentru dezvoltare” acordate de unele organisme financiare internaţionale - Credite comerciale furnizor - Credite bancare comparator - Credite mixte - “Forfeting” ➢ Balanţa viramentelor ➢ Balanţa devizelor Balanţa de plăţi operează cu o serie de noţiuni specifice:  Tranzacţiile evidenţiate în balanţa de plăţi externe sunt:  schimburi: presupun furnizarea de către un partener a unei valori economice contra unei valori echivalente (operaţiuni cu mărfuri, servicii, venituri, profituri, dobânzi etc.);  transferuri: presupun furnizarea de către un partener a unei valori economice fără a primi o valoare echivalentă (ajutoare, moşteniri, donaţii etc.);  migrări: mutări de persoane dintr-o economie în alta împreună cu tot activul şi pasivul de care dispun;  tranzacţii estimate: nu au la bază fluxuri reale.  Teritoriul economic al unei ţări în care au loc tranzacţiile nu corespunde exact cu teritoriul din interiorul graniţelor statului. Pot exista porţiuni de teritoriu economic în afara graniţelor statului, dar şi zone economice străine în interiorul lor (exemplu: zonele libere - zonele în care instituţii, companii din alte ţări primesc autorizaţia de a funcţiona cu anumite facilităţi vamale şi fiscale).  Conceptul de rezident face distincţia, din punct de vedere valutar, între diferitele persoane fizice şi juridice. Acest concept include persoanele fizice cetăţeni ai ţării respective, precum şi persoanele juridice înregistrate sau autorizate să funcţioneze în ţara respectivă. Acest concept este necesar deoarece operaţiunile valutare permise de băncile centrale ale fiecărei ţări şi luate în considerare la întocmirea balanţei de plăţi externe sunt numai acelea care au loc între un rezident şi un nerezident.  Conceptul evaluării şi al momentului de înregistrare  evaluarea fluxurilor înregistrate în balanţa de plăţi externe se face la preţul pieţei, respectiv sub forma unei sume de bani pe care un potenţial cumpărător ar fi dispus să o plătească pentru a achiziţiona ceva de la un eventual vânzător, când ambele părţi sunt independente şi nu există alte consideraţii decât cele comerciale;  momentul înregistrării tranzacţiilor este cel al schimbului de proprietate şi nu cel al plăţii. - Credite

8

 Sistemul dublei înregistrări: la întocmirea balanţei de plăţi externe fiecare tranzacţie este evidenţiată prin două fluxuri de sens contrar ce au aceeaşi valoare. Astfel, suma intrărilor pozitive este identică cu suma intrărilor negative (ieşiri), soldul net al balanţei de plăţi externe fiind întotdeauna zero. Prin posturile înscrise în balanţa de plăţi se evidenţiază nivelul valoric al următoarelor tipuri de activităţi financiar-valutare pe plan internaţional: - activitatea economică (import/export de bunuri şi servicii); - activitatea financiară (mişcări de capitaluri pe termen lung sau definitive); - activitatea de creditare (mişcări de capitaluri pe termen scurt sau restituibile); - activitatea monetară (mişcări de sume în devize sau valute). Balanţa de plăţi externe este întotdeauna echilibrată prin participarea celor patru tipuri de activităţi. Starea de balanţă activă sau pasivă rezultă din modul în care se face echilibrarea. Balanţa este activă atunci când veniturile (încasările) depăşesc cheltuielile şi pasivă când veniturile sunt mai mici decât cheltuielile. În primul caz, balanţa se încheie cu un surplus, iar în al doilea caz cu un deficit. Dezechilibrul cel mai mare al unei balanţe de plăţi provine din dezechilibrul schimburilor comerciale. În absenţa unor împrumuturi externe, investiţiile şi cheltuielile guvernului sunt limitate doar la nivelul economiilor sectorului privat şi al taxelor încasate de către stat. Creditele externe permit importului să depăşească exportul şi, în acelaşi timp, finanţarea deficitului bugetar şi devansarea economiilor de către investiţii. Obligaţiile care decurg din împrumuturile externe se pot acoperi în mod eficient în viitor doar prin realizarea unor excedente ale contului curent, adică prin realizarea unei producţii naţionale mai mari, însoţită de un export pe măsură. În situaţia contrară, economia debitoare va trebui să găsească diferite alternative: contractarea de noi împrumuturi care pot conduce la o supraîndatorare, reeşalonarea datoriilor scadente, respectiv restructurarea datoriei externe. În cazul supraîndatorării, serviciul datoriei poate atinge proporţii inacceptabile pentru export şi producţie. Temându-se de insolvabilitate, creditorii vor deveni reticenţi la acordarea de noi împrumuturi, iar ţara riscă să intre într-o criză de lichiditate. Apariţia datoriei externe determinată de nevoia de asistenţă financiară externă reprezintă o etapă firească în lungul drum pe care îl străbat economiile de la subdezvoltare către prosperitate. Una din teoriile care postulează un astfel de unghi de vedere este teoria creşterii transmise, teorie conturată în secolul al XIX-lea de lucrările lui J.E. Cairnes şi preluată ulterior de către P.A. Samuelso. Teoria creşterii transmise susţine că pe măsură ce o ţară se dezvoltă din punct de vedere economic, evoluţia venitului intern, rata economisirilor, evoluţia stocurilor de capital, a balanţei comerciale şi rata de rentabilitate a investiţiilor modifică volumul şi sensul fluxurilor de capital în favoarea ţărilor mai puţin dezvoltate, cu condiţia respectării a două condiţii:  mişcările de capital să reacţioneze la diferenţele de niveluri ale ratei dobânzii;  diferenţele de niveluri ale ratei dobânzii sunt consecinţa inegalităţilor în ceea ce priveşte eficienţa marginală aşteptată a capitalului (productivitatea unei unităţi suplimentare de capital trebuind să fie mai ridicată în ţările care dispun de o cantitate redusă de capital). Evoluţia relaţiilor economice pe care fiecare economie le dezvoltă cu ţările dezvoltate parcurge cinci faze succesive, caracterizate prin elemente specifice la nivelul balanţei de plăţi.

9

Tabelul 1.2. Caracteristicile economiilor din punct de vedere al balanţei de plăţi[6] Tipul Caracteristicile economiei Caracteristicile balanţei de plăţi economiei Ţară - import masiv de bunuri de -balanţă comercială negativă; tânără, echipament şi existenţa unui număr -balanţa remunerării capitalului negativă; nou debitoare redus de produse ce pot fi exportate; -balanţă a transferurilor de capital pozitivă; - nivel

ridicat

al

eficienţei -balanţa internă negativă

marginale a capitalului;

Ţara devine debitor evoluat

Ţara îşi reduce datoria

Ţară nou creditoare

Ţară creditor evoluat (ţară rentieră)

- economiile interne inferioare investiţiilor - ţara se îndatorează. -sporirea exporturilor şi rata

-balanţa comercială pe cale să devină

economisirilor;

pozitivă;

-scăderea oportunităţilor de investiţii; -balanţa remunerării capitalurilor negativă; -scăderea nivelului îndatorărilor;

- balanţa transfeurilor de capitaluri rămâne

-creşterea ieşirilor de capitaluri determinate de plata dobânzilor şi dividendelor

pozitivă;

-creşterea excedentului comercial;

-creşterea excedentului comercial;

-scăderea

-balanţa

dobânzilor

ce

-balanţa internă echilibrată (economiile interne pot fi superioare investiţiilor).

trebuiesc plătite;

negativă;

-rambursările sunt superioare noilor împrumuturi primite.

-balanţa

remunerării transferurilor

capitalurilor de

uşor

capitaluri

negativă;

- balanţă internă pozitivă (economiile acoperă investiţiile). -economiile interne acoperă în mod -soldul pozitiv al balanţei comerciale scade; progresiv investiţiile;

-balanţa remuneraării capitalurilor devine

- remunerarea capitalurilor străine, răscumpărarea de creanţe străine şi plasamente de capitaluri naţionale atrase de nivelul eficienţei marginale a capitalurilor

pozitivă;

-accentuarea

deteriorării

-balanţa transferurilor de capitaluri este negativă;

-balanţa internă este puternic pozitivă. balanţei -balanţă comercială negativă;

comerciale; - slaba productivitate a capitalului, a muncii şi a ratei de schimb supraevaluate

balanţa remunerării capitalurilor pozitivă; -balanţa transferurilor de capital negativă; - balanţa internă negativă( o parte a investiţiilor interne este finanţată prin intrări din remunerările capitalurilor împrumutate altor ţări

[6] Rodica Milena Zaharia “Economie mondială”, Bucuresti : Editura ASE , 2004

10

Balanţa de plăţi poate fi în cursul exerciţiului financiar excedentară sau echilibrată. Le vom analiza pe rând. Deficitul apare atunci când cheltuielile depăşesc încasările. Deficitele la nivelul balanţei de plăţi externe reflectă o lipsă de competitivitate pe plan extern sau o ieşire masivă de capitaluri străine sau autohtone ca urmare a deteriorării climatului general de afaceri. Un rol fundamental revine în acest sens soldului balanţei comerciale şi al contului curent. Dezechilibrele din balanţa de plăţi externe se pot răsfrânge asupra economiei interne, generând perturbaţii pe piaţa valutară (soldul balanţei comerciale poate provoca aprecierea sau deprecierea monedei naţionale), pe piaţa monetară, pe piaţa creditului, pe piaţa de capital etc. În plus o balanţă cronic deficitară reduce bonitatea pe plan internaţional, diminuând încrederea creditorilor internaţionali în capacitatea ţării în cauză de a-şi onora obligaţiile de plată ce-i revin. În privinţa echilibrului balanţei de plăţi externe există în literatura de specialitate două accepţiuni diferite: echilibrul balanţei de plăţi este indus automat de echilibrul economic general sau echilibrul poate fi obţinut prin promovarea unor politici macroeconomice sau prin utilizarea unor tehnici de echilibrare specifice. În primul caz nu este nevoie de intervenţia statului pentru echilibrarea balanţei de plăţi, considerându-se că aceasta se va echilibra în condiţiile echilibrului economic general. Ajustarea automată a balanţei de plăţi - unul din mecanismele care produc ajustarea automată a balanţei de plăţi externe este “mecanismul preţurilor. Acest mecanism al preţurilor explică ajustarea automată a unor dezechilibre apărute în balanţa comercială (exporturi < importuri)”. Mecanismul este relativ simplu: un deficit în balanţa comercială atrage după sine o scădere a masei monetare aflate în circulaţie (banii se vor localiza în bancă în urma cumpărării de devize de pe piaţă, necesare plăţii excedentului de importuri, operaţiune care a avut ca efect diminuarea activelor de rezervă). Teoria cantitativă a banilor stipulează că o scădere a masei monetare va produce implicit o scădere a preţurilor. Această scădere a preţurilor va constitui un stimulent pentru exporturi şi ca o frână în calea importurilor. Figura 1.2.1 . Mecanismul de ajustare automată a BPE prin preţuri Exporturi < Importuri

Încurajarea exporturilor Descurajarea importurilor

Creşte cererea de valută pe piaţă

Reducerea masei monetare aflate în circulaţie

Scăderea preţurilor

Condiţia de bază a unui astfel de mecanism este ca raportul valoric între monede (cursul de schimb) să nu sufere modificări semnificative (depreciere pronunţată). Echilibrarea automată balanţei de plăţi se va produce şi de faptul că deflaţia generată de scăderea masei monetare aflate în circulaţie va atrage după sine o creştere a nevoii de fonduri în economie, care implicit va duce la o creştere a dobânzilor. Atraşi de dobânzile mai mari oferite, investitorii străini îşi vor orienta capitalurile către 11

această piaţă, fapt ce va duce la o reechilibrare a balanţei de plăţi. Acest mecanism de ajustare automată poartă denumirea de finanţare compensatoare, diferenţialul de dobândă fiind elementul care reechilibrează balanţa de plăţi (dezechilibrul din balanţa comercială este compensat de un aport suplimentar de fluxuri financiare externe). Excedentul apare atunci când încasările sunt mai mari decât cheltuielile. O balanţă excedentară implică o intrare netă de devize în ţară. Ca urmare agenţii rezidenţi posesori ai acestor devize vor solicita conversia lor monetară în monedă naţională. Datorită creşterii cererii de monedă naţională, valoarea acesteia în devize va creşte şi ca urmare, rata de schimb depreciază pana la restabilirea echilibrului cerere-ofertă. Exporturi