Criminalitatea Informatica [PDF]

Zitiervorschau

CRIMINALITATEA INFORMATICĂ

Guvernele, armata şi economia mondială nu mai pot funcţiona fără ajutorul computerului. Computerele care tranzacţionează această creştere uriaşă de informaţii comunică între ele prin Internet sau prin alte numeroase reţele militare sau financiare. Fiind un bun foarte important, informaţia trebuie protejată deoarece rămâne utilă atâta timp cât este validă, nealterată şi adevărată. Criminalitatea informatică însă reprezintă o nouă categorie de crime a sfârşitului secolului XX şi începutul secolului XXI care aduce cu sine încălcări de lege atât faţă de persoanele fizice şi juridice din toată lumea, cît şi faţă de state, producand anual prejudicii de miliarde de dolari americani. Cuvinte cheie: internet, criminalitate, informatică. Keywords: internet, cybercrimes, computer. 1.

Aspecte generale privind internetul şi criminalitatea informatică

Internet-ul este o „reţea a reţelelor” informaţionale care reuneşte câteva mii de reţele de ranguri diferite ce provin din zeci de ţări ale lumii. Este o reţea virtuală formată dintr-un număr în continuă creştere de reţele locale (Local Area Network - LAN) publice şi private, reţele pe arii extinse (Wide Area Network – WAN), reţele regionale şi naţionale interconectate.1 Internet-ul reprezintă cel mai mare “cartier” al Cyberspace-ului şi pune la dispoziţia utilizatorilor câteva categorii majore de servicii: World Wide Web-ul, Electronic Mail-ul, Usenet-ul, Internet Relay Chat-ul.2 Fără îndoială, serviciile oferite de Internet a ajutat foarte mult atât cercetarea ştiinţifică cât şi afacerile şi comunicările inter-umane. Criminalitatea informatică în sine constituie mai multe tipuri de infracţiuni, cum ar fi licitaţii electronice frauduloase, bunuri comandate on-line fraudulos, accesul

1

neautorizat la sisteme informatice, cum ar fi de exemplu la conturile bancare ale victimelor de unde se pot sustrage bani, transmiterea de viruşi, pornografie infantilă, folosirea de identităţi false, infracţiuni privind încălcarea drepturilor de autor şi a drepturilor conexe etc. Frauda, este una dintre cele mai comune probleme cu care se confruntă reţeaua, datorită expansiunii uriaşe a comerţului prin internet, fraudă se realizează prin modalităţi de la cele mai simple la cele mai complicate. Există astfel pe unele pagini de web softul necesar creării de cărţi de credit false, prin care se achită o comandă de bunuri, sau prin excrocherii în care se determină un anume utilizator să-şi spună numărul de carte de credit şi celelalte detalii necesare, pentru ca mai apoi infractorul să achiziţioneze diferite bunuri de o anumită valoare pe zi, pentru a nu fi necesară confirmarea telefonică, sau prin fax. Echipa Naţional Computer Crime aparţinând FBI estima într-un studiu al său că încercările de fraudă pe computer nu sunt nici măcar detectate în proporţie de 85-97%.3 O altă mare problemă legată de securitatea din reţea, o constituie aşa zişii „hackeri“, care sparg anumite coduri şi reţele, fie pentru a frauda companiile respective (de exemplu furtul de jocuri de la companiile producătoare), fie pentru a fura anumite informaţii (spionaj industrial), fie din pur amuzament, pentru a încurca socoteala victimei (distrugerea paginii de prezentare a unei companii). Sunt cunoscute multe cazuri în care hackerii au distribuit viruşi, care au distrus sau aveau potenţialul să distrugă sute de mii de calculatoare din întreaga lume. În condiţiile în care cu mijloace tehnice minime şi cheltuieli financiare modice este de aşteptat ca orice utilizator interesat să pătrundă în reţeaua Internet şi să acceseze diverse baze de date, fapt care oferă posibilitatea ca un răuvoitor sau bolnav psihic, din oricare parte a lumii, să creeze pagube imense unor comunităţi, indivizi sau chiar state aflate într-o altă zonă geografică a lumii. De altfel, unii specialişti afirmă că „Teroristul zilei de mâine ar putea fi capabil să provoace daune mai mari cu un Keyboard decât cu o bombă“.4 Conform unui sondaj Eurobarometru, condus de către Comisia Europeană, utilizatorii de internet din UE sunt foarte preocupați de securitatea informatică. 76% din respondenți sunt de acord cu faptul că riscul de a deveni o victimă a criminalității informatice a crescut în 2013, ceea ce reprezintă un procent mai ridicat în raport cu un sondaj similar efectuat în 2012. 12% din utilizatorii de internet au avut deja un cont în cadrul unei rețele de socializare sau un cont de email care le-a fost spart, potrivit ec.europa.eu. Sondajul Eurobarometru, la care au participat peste 27 000 de persoane din toate statele membre, arată, de asemenea, că: - 87% din respondenți evită să divulge online informații cu caracter personal (ceea ce reprezintă o ușoară scădere față de 89% în 2012); - majoritatea respondenților consideră în continuare că nu sunt bine informați cu privire la riscurile criminalității informatice (52% în comparație cu 59% în 2012); - 7% au fost victime ale fraudării online a cardului de credit sau a operațiunilor bancare;

2

- s-a înregistrat o creștere semnificativă a numărului de utilizatori care se conectează la internet utilizând un smartphone (35% față de 24% anul trecut) sau o tabletă (14% față de 6%).5 2.

Aspecte juridice privind criminalitatea informatică

Criminalitatea informatică reprezintă totalitatea faptelor comise în zona tehnologiilor informaţionale, într-o anumită perioadă de timp bine determinată şi pe un anumit teritoriu. Ca orice fenomen social, criminalitatea informatică reprezintă un sistem cu proprietăţi şi funcţii proprii, distincte calitativ de cele ale elementelor componente. În cercetarea criminologică, criminalitatea ca fenomen social cuprinde criminalitatea reală, aparentă şi legală. Diferenţa dintre criminalitatea informatică reală şi criminalitatea informatică aparentă reprezintă cifra neagră a acestui nou gen de crimă şi ea cuprinde toate faptele sancţionate de legiuitor, dar care, din anumite motive, rămân nedescoperite de către organele abilitate ale justiţiei penale. Cifra neagră este motivată de mai multe cauze, dintre care amintim:  tehnologia sofisticată utilizată de făptuitori;  lipsa instruirii specifice a ofiţerilor din cadrul organelor de urmărire penală;  lipsa unui plan de reacţie în caz de atacuri, din partea victimelor acestor fapte penale, fapt ce poate duce la neidentificarea pierderilor provocate;  reţinerile în a raporta organelor de cercetare penală săvârşirea infracţiunilor. În aceasta din urmă situaţie, chiar dacă infracţiunea a fost sesizată, victimele nu înştiinţează organele de urmărire penală în vederea descoperirii şi sancţionării făptuitorului. Motivaţiile acestui comportament sunt multiple. Dintre acestea, amintim preocupările faţă de imaginea publică, ce ar putea fi afectată de publicitatea în jurul infracţiunii; dorinţa de a nu suporta costurile unei eventuale investigaţii, având în vedere complexitatea unei asemenea cercetări; nu în ultimul rând, lipsa posibilităţii de a recupera pierderile suferite, chiar în cazul identificării făptuitorului. În acelaşi timp, investigaţiile în domeniul infracţionalităţii informatice sunt, prin natura lor, complexe şi implică utilizarea de echipamente sofisticate, cu costuri ridicate. De asemenea, pregătirea personalului de specialitate este un proces de durată şi implică costuri mari. Asemenea investigaţii sunt consumatoare de timp. Un investigator în domeniul criminalităţii informatice poate lucra la maximum 3-4 cazuri pe lună, în timp ce un investigator tradiţional poate soluţiona între 40 şi 50 de cazuri în aceeaşi perioadă de timp.6 Prin infracţiune informatică, conform definiţiei date de către UNAFEI, în sens larg se înţelege „orice infracţiune în care un calculator sau o reţea de calculatoare este obiectul unei infracţiuni, sau în care un calculator sau o reţea de calculatoarea este instrumentul sau mediul de înfăptuire a unei infracţiuni”. Prin infracţiune informatică în sens restrâns se înţelege „orice infracţiune în care făptuitorul interferează, fără autorizare, cu procesele de prelucrare automată a datelor”. Conţinutul noţiunii de faptă penală de natură informatică este deosebit de variat, fiind abordat din diferite perspective în cadrul lucrărilor de specialitate. Astfel, în raportul Comitetului European pentru probleme criminale, infracţiunile informatice sunt sistematizate în următoarele categorii:

3

           

infracţiunea de fraudă informatică; infracţiunea de fals în informatică; infracţiunea de prejudiciere a datelor sau programelor informatice; infracţiunea de sabotaj informatic; infracţiunea de acces neautorizat la un calculator; infracţiunea de interceptare neautorizată; infracţiunea de reproducere neautorizată a unui program informatic protejat de lege; infracţiunea de reproducere neautorizată a unei topografii; infracţiunea de alterare fără drept a datelor sau programelor informatice; infracţiunea de spionaj informatic; infracţiunea de utilizare neautorizată a unui calculator; infracţiunea de utilizare neautorizată a unui program informatic protejat de lege.

Manualul Naţiunilor Unite pentru prevenirea şi controlul infracţionalităţii informatice sintetizează următoarele categorii de infracţiuni:     

fraude prin manipularea calculatoarelor electronice; fraude prin falsificarea de documente; alterarea sau modificarea datelor sau a programelor pentru calculator; accesul neautorizat la sisteme şi servicii informatice; reproducerea neautorizată a programelor pentru calculator protejate de lege.

În studiul “Aspectele legale ale infracţionalităţii informatice în cadrul societăţi informaţionale” (studiul COMCRIM), realizat pentru Comisia Europeană de către prof. dr. Ulrich Sieber, de la Universitatea din Wurzburg, Germania, sunt prezentate următoarele categorii şi sub-categorii de infracţiuni informatice:  atingeri aduse dreptului la viaţa privată;  infracţiuni cu caracter economic: penetrarea sistemelor informatice în scopul depăşirii dificultăţilor tehnice de securitate (“hacking”); spionajul informatic; pirateria programelor pentru calculator; sabotajul informatic; frauda informatică; distribuirea de informaţii cu caracter ilegal sau prejudiciabil (propagandă rasistă, difuzare de materiale pornografice, etc.);  alte infracţiuni: infracţiuni contra vieţii; infracţiuni legate de crima organizată; război electronic.7

4

Conştientizarea existenţei pericolului social al faptelor penale de natură informatică a atras după sine încriminarea acestora în numeroase state ale lumii. A luat astfel fiinţă conceptul de “drept penal cu specific informatic”, ca o reflectare a numeroaselor elemente de noutate introduse în materia dreptului penal de noile forme de criminalitate bazate pe tehnologia modernă. Legiferarea în domeniul criminalităţii informatice a urmat, începând din anii ’70, mai multe “valuri”. Primul “val” a fost determinat de necesitatea protejării dreptului la viaţa privată. Legi privind protecţia persoanei fizice faţă de prelucrarea datelor cu caracter personal au fost adoptate în Suedia (1973), SUA (1974), Germania (1977), Austria, Danemarca, Franţa şi Norvegia (1978), sau mai recent în Belgia, Spania, Elveţia (1992), Italia şi Grecia (1997). Al doilea “val” este legat de represiunea infracţiunilor cu caracter economic, producând modificări legislative în SUA şi Italia (1978), Australia (1979), Marea Britanie (1981), sau Elveţia (1994) şi Spania (1995). A treia serie de reglementări este legată de intervenţia legislativă în vederea protecţiei proprietăţii intelectuale în domeniul tehnologiei informatice, în ţări ca SUA (1980), Ungaria (1983), Germania, Franţa, Japonia, Marea Britanie (1985), sau Austria (1993), România (1996), Luxemburg (1997). Al patrulea “val” de reforme priveşte reglementarea distribuirii de informaţii ilegale sau prejudiciabile, şi a fost puternic impulsionat la sfârşitul anilor ’80 de amploarea luată de reţeaua Internet. Al cincilea “val” este legat de modificările intervenite în materia dreptului procesual, cu privire la aspectele de procedură penală ridicate de incidenţa tehnologiei informaţiei, în timp ce al şaselea “val” priveşte impunerea unor obligaţii şi limite în materia securităţii informatice. În acest sens, la nivel internaţional, Consiliul Europei a iniţiat o serie de reglementări cu privire la criminalitatea informatică. În 1995 a fost adoptată Recomandarea nr. R (95) 13 cu privire la problemele de procedură penală legate de tehnologiile informaţionale.8 La 23 noiembrie 2001 Consiliul Europei a adoptat Convenţia de la Budapesta împotriva criminalităţii informatice. Circa 120 de ţări cooperează cu Consiliul Europei în scopul consolidării legislaţiei şi capacităţii lor de a lupta împotriva criminalităţii cibernetice. Multe dintre ele fac acest lucru în cadrul Convenţiei privind criminalitatea informatică, care a fost ratificată de către 33 de ţări şi semnată de alte 14. Opt ţări, inclusiv Argentina, Australia şi Senegal au fost recent invitate să se alăture.9 Convenţia de la Budapesta oferă singurele orientări acceptate la nivel internaţional cu privire la modul de protecţie a libertăţii, securităţii şi drepturile omului pe Internet. Aceasta a avut un impact global, care a rezultat în legislaţii mai stricte şi mai bine armonizate în materie de criminalitate informatică, o cooperare internaţională mai eficientă în cadrul investigării şi urmăririi penale a infracţiunilor comise pe Internet şi consolidarea parteneriatelor public-private. Criminalitatea informatică - de la intruziunea ilegală în computere, la interceptarea comunicaţiilor private, atacuri de tip DOS, furturi de identitate şi fraude de identitate, sau exploatarea sexuală a copiilor - afectează

5

drepturile persoanelor din întreaga lume. Convenţia de la Budapesta mai oferă guvernelor un ghid esenţial pentru protejarea persoanelor fizice.10 3.

Criminalitatea informatică în Republica Moldova

În Republica Moldova s-au facut o serie de studii şi evaluari care au identificat unele caracteristici ale acestui tip de criminalitate care se desfasoară pe teritoriul ţării noastre sau în care făptuitorii sunt cetăţeni moldoveni. Din evaluările grupărilor infracţionale care acţionează în domeniu s-au desprins următoarele caracteristici privind criminalitatea informatică produsă în Republica Moldova:  caracter predominant financiar, se urmăreste obţinerea unui produs financiar substanţial şi sunt vizate sisteme de plată, produse de credit şi plată oferite de instituţii financiare;  organizarea grupărilor care acţionează, structurarea şi specializarea membrilor acestora;  folosirea unor tineri cu abilităţi în a utiliza computerele şi noile tehnologii, care sunt organizaţi şi coordonaţi de către lideri ai grupărilor infracţionale;  trecerea de la fraudele informatice, în care încrederea era elementul primordial în realizarea tranzacţiilor, la fraude în care predomina folosirea de programe informatice în fraudare;  caracterul transnaţional al acestor fapte, în sensul că sunt vizate victime din alte ţări, anumite activităţi sunt derulate de pe teritoriul altor state sau sunt folosite sisteme informatice din alte state;  permanenta preocupare pentru identificarea de noi moduri de operare, de identificarea de produse ce pot fi fraudate, precum şi sisteme informatice ce pot fi compromise;  reorientarea grupărilor infracţionale către fraudarea mijloacelor de plată electronică oferite de instituţiile financiare din Republica Moldova;  reorientarea grupărilor infracţionale care comit fraude informatice, de la fraudele mărunte (prejudicii mici) îndreptate împotriva persoanelor, către fraudele mari (prejudicii mari a sute de mii/milioane de euro) împotriva companiilor;  zonarea infractorilor pe tipuri de infracţiuni şi ţări de destinaţie, datorate specificului zonei (zone turistice, zone cu număr ridicat de grupări infracţionale bine organizate etc).11 Potrivit studiului Business Software Alliance cu privire la pirateria software pentru computere personale, Republica Moldova face parte din grupul de state cu cea mai mare rată a pirateriei, ocupînd locul 4 din lume (după Georgia, Bangladesh şi Zimbabwe). Se constată că, ponderea produselor program ilegale din totalul software-ului utilizat este de 91%, ceea ce constituie, în opinia BSA, 28 milioane de dolari SUA, şi, totodată, cel puţin 70 milioane de lei venit naţional (reieşind din achitarea TVA şi a taxelor de import).12 4. Aspecte juridice privind criminalitatea informatică în Republica Moldova Ţara noastră în ultimii ani a întreprins o serie de măsuri în prevenirea şi combaterea criminalităţii informaţionale. Cel mai însemnat eveniment îl reprezintă cu siguranţă semnarea Convenţiei de la Budapesta din 2001, care a avut loc la 23 noiembrie 2001 şi care a fost ratificată prin Legea nr. nr. 6 din 02.02.2009. Convenţia a intrat în vigoare pentru Republica Moldova la 01.09.2009.13

6

Defapt îndată după ratificarea Conveţiei de la Budapesta, a fost adoptată Legea Nr. 20 din 03.02.2009 privind prevenirea şi combaterea criminalităţii informatice, care reglementează raporturile juridice privind: a) prevenirea şi combaterea infracţiunilor informatice; b) cadrul de asistenţă mutuală în prevenirea şi combaterea criminalităţii informatice, în protecţia şi acordarea de ajutor furnizorilor de servicii şi utilizatorilor de sisteme informatice; c) colaborarea autorităţilor administraţiei publice cu organizaţii neguvernamentale şi cu alţi reprezentanţi ai societăţii civile în activitatea de prevenire şi de combatere a criminalităţii informatice; d) cooperarea cu alte state, cu organizaţii internaţionale şi regionale avînd competenţe în 14 domeniu. Tot în acea perioada au avut loc şi schimbări în Capitolul XI „Infracţiuni informatice şi infracţiuni din domeniul telecomunicaţiilor” din Codul Penal al Republicii Moldova. Astfel în Codul Penal al Republicii Moldova avem următoarele categorii de crime informaţionale ce constituie infracţiuni15:  Accesul ilegal la informaţia computerizată (art. 259);  Producerea, importul, comercializarea sau punerea ilegală la dispoziţie a mijloacelor tehnice sau produselor program (art. 260);  Interceptarea ilegală a unei transmisii de date informatice (art. 2601);  Alterarea integrităţii datelor informatice ţinute într-un sistem informatic (art. 2602);  Perturbarea funcţionării sistemului informatic (art. 2603);  Producerea, importul, comercializarea sau punerea ilegală la dispoziţie a parolelor, codurilor de acces sau a datelor similare (art. 2604);  Falsul informatic (art. 2605);  Frauda informatică (art. 2606);  Încălcarea regulilor de securitate a sistemului informatic (art. 260);  Accesul neautorizat la reţelele şi serviciile de telecomunicaţii (art. 2601). Pedepsele sunt variante, în dependenţă de infracţiunea încriminată, graviditatea, circumstanţele acesteia, persoana infractorului etc, variind de la amenzi de la 200 u.c. până la privarea de libertate pe o perioadă de până la 9 ani. În trecut aceste cazuri erau anchetate de ofiţeri de urmărire penală obişnuiţi, fără o pregătire amplă în domeniu, însă conform noii structuri a Procuraturii Generale (aprobată prin hotărîrea Parlamentului din 4 mai 2010), printre schimbările care au avut loc în instituţie, s-a materializat şi crearea în premieră a Secţiei tehnologii informaţionale şi investigaţii ale infracţiunilor în domeniul informaticii subdiviziune separată, controlată direct de Procurorul General.16 Dealtfel pe plan naţional are loc o muncă inter-instituţională în prevenirea şi combaterea acestui fenomen. Printre cele mai bune realizări în acest sens îl constituie Planului comun de Acţiuni în domeniul prevenirii şi combaterii criminalităţii informatice, elaborat de procurorii noştri. Documentul a fost aprobat de 12 instituţii de stat, care sunt incluse în calitate de autorităţi responsabile de executarea acestuia: Procuratura Generală, Serviciul de Informaţii şi Securitate, Institutul Naţional al Justiţiei,

7

Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor, Banca Naţională Ministerul Apărării, Serviciul Vamal, Agenţia de Stat pentru Proprietatea Intelectuală, Agenţia de Stat pentru Protecţia Moralităţii, Centrul Naţional pentru Protecţia Datelor cu Caracter Personal, Întreprinderea de Stat „Centrul de Telecomunicaţii Speciale”. Documentul mai prevede instituirea pe lîngă Procurorul General a Comitetului naţional de răspuns la incidentele de securitate cibernetică, dar şi organizarea unui sistem de baze de date cu acces a autorităţilor responsabile privind ameninţările, vulnerabilităţile şi incidentele de securitate cibernetică identificate sau raportate, tehnici şi tehnologii folosite pentru atacuri, precum şi bune practici pentru protecţia infrastructurilor cibernetice. De asemenea, vor fi elaborate şi încheiate acorduri voluntare şi convenţii la nivel local între autorităţile publice şi operatorii privaţi, în special furnizorii de servicii Internet, privind procedura de blocare şi închidere a site-urilor ilegale.17 Totuşi interzicerea şi blocarea anumitor siteuri pe teritoriul Republicii Moldova, propusă de Procuratura Generală, va duce la migraţia acestora peste hotare, ceea ce va însemna indirect pierderi pentru Republica Moldova. Valoarea adăugată nu va rămâne în ţară, dar va pleca peste hotare. De această părere este managing directorul Companiei Interakt Media, Tudor Darie.18 Mai mult ca atât faptul ca Procuratura Generală intenționează să încheie acorduri cu providerii de Internet, prin care să-i oblige să blocheze accesul utilizatorilor din Republica Moldova la diferite site-uri consider că este una ilegală. Astfel, dacă o asemenea inițiativă va fi implementată, operatorii naționali de Internet, printre care Starnet și Moldtelecom, dar și operatorii de telefonie mobilă care oferă acces la Internet - Orange, Moldcell și Unite - vor fi obligați să restricționeze accesul la o serie de site-uri. În acest mod, va fi limitat accesul cetățenilor la informație și restricționată libertatea Internetului.19 UNIMEDIA a analizat pozițiile oficiale ale instituțiilor europene și a identificat mai multe încălcări ale standardelor europene în proiectul de lege inițiat de către autoritățile moldovenești. Primul caz se referă la o decizie a Curții Europene a Drepturilor Omului, care a hotărât, în unanimitate, că a existat o violare a articolului 10 al Convenției Europene a Drepturilor Omului în cazul unei hotărâri judecătorești din Turcia, prin care a fost blocat accesul la toate site-urile Google, fiind invocată o insultă în memoria lui Ataturk pe unul dintre mini-site-urile găzduite de serviciul Google Sites. În acest caz, CEDO a constatat că "o singură restricție privind accesul la o sursă de informare (conținutul produs de un singur utilizator - n.r.) ar fi fost compatibilă cu Convenția în cazul unui cadru legal strict", însă "o interdicție generală este o încălcare a accesului la Internet și aduce prejudicii dreptului la libertatea de exprimare și de informare". Poziția CEDO este încălcată în modificările, care se propun a fi operate la articolul 7 din Legea privind prevenirea şi combaterea criminalităţii informatice, în care se prevede că providerii de Internet vor fi obligați „să blocheze, folosind metodele şi mijloacele tehnice necesare, accesul la toate paginile web care conţin materiale interzise de legislaţia în vigoare, incluse în liste speciale, elaborate şi periodic reînnoite de catre Ministerul Afacerilor Interne”. Modificările la legislație nu își propun să fie înlăturat conținutul ilegal de pe un anumit site, care este produs de un singur utilizator, ci blocarea siteului în întregime, fapt ce contravine poziției CEDO.

8

Al doilea exemplu se referă la poziția Consiliului Europei. Adunarea Parlamentară a CE s-a expus într-o declarație în privința protecției libertății de exprimare și de informare cu privire la Internet și mass-media on-line. Astfel, „statele membre nu ar trebui să impună furnizorilor de servicii (Starnet, Orange, Moldcell etc - n.r.) o obligație generală de a monitoriza conținutul de pe Internet, de a oferi acces, de a transmite sau stoca, nici de a căuta activ fapte sau circumstanțe care indica o activitate ilegală. Statele membre ar trebui să se asigure că furnizorii de servicii nu sunt responsabili pentru conținutul de pe Internet atunci când funcția lor este limitată, așa cum este definită de legislația națională, de a transmite informații sau oferind acces la Internet”. Această poziție a Consiliului Europei este încalcată în modificările, care se propun a fi operate la Codul contravenţional al Republicii Moldova, care consideră încălcare a legislaţiei cu privire la criminalitatea informatică „necomunicarea catre autorităţile competente a datelor despre traficul informatic”, „neexecutarea, în condiţii de confidenţialitate, a solicitării autorităţii competente privind conservarea imediată a datelor informatice ori a datelor referitoare la traficul informatic”, „neprezentarea catre autorităţile competente, în temeiul unei solicitări efectuate în condiţiile stabilite de lege, a datelor referitoare la utilizatori”, „neasigurarea descifrării datelor informatice care se conţin în pachetele protocoalelor de reţea” sau „neîndeplinirea obligaţiei de blocare, folosind metodele şi mijloacele tehnice necesare, a accesului la toate paginile web care conţin materiale interzise, în condiţiile stabilite de lege”. Ulterior, Guvernul a decis să retragă de pe ordinea de zi proiectul de lege referitor la Internet și să organizeze consultări publice. Amintim că, anterior, a existat un scandal la nivel internațional, după ce guvernele lumii au încercat să instituie proceduri similare de control al Internetului. E vorba de proiectele de legi americane anti-piraterie SOPA (Stop Online Piracy Act / Legea Opriţi Pirateria Online) și PIPA (Protect IP Act / Legea pentru Protecţia IP-ului), dar și un alt proiect al UE - ACTA (Anti-Counterfeiting Trade Agreement / Tratatul Comercial Anti-Contrafacere). Acestea au generat ample proteste ale utilizatorilor de Internet și, în final, au fost stopate.20 În concluzie potem menţiona faptul că domeniul cibernetic este mereu într-un progres continuu, aşa că şi infractorii se adaptează rapid la instrumentele de comunicare anonime şi nedetectabile pentru a comite diverse crime informaţionale. Odată ce internetul reprezintă un mijloc mult mai rapid şi uşor de comunicare, de organizare a activităţii multor societăţi comerciale, odată ce numărul de utilizatori ai internetului este mereu în creştere, comerţul electronic acumulând tot mai multe resurse financiare, şi mai ales în condiţiile în care toate structurile statelor şi guvernelor se folosesc exclusiv de calculatoare, iar telefoane mobile au marea majoritate din cetăţenii foarte multor state, infractorii vor fi mereu atraşi de posibilităţile acestui domeniu de a obţine câştiguri tot mai mari, în interval tot mai mici de timp. Consideram ca pentru o combatere mai eficientă a criminalităţii informatice din orice stat al lumii, indiferent de poziţioinarea acestuia, este nevoie de o conclucrare a tuturor specialiştilor din domeniu împreună cu organele de drept şi alte organizaţii private pentru a depista cât mai rapid locul comiterii infracţiunii, persoana celui vinovat, pedepsirea lui, cât şi implimentarea diferitor programe în prevenirea săvârşirii acestor infracţiuni.

9

Referinte: 1

Ioana Vasiu, „Criminalitatea informatică”, Nemira, Bucureşti, 1998, p.121-122, John Spiropoulos în colaborare cu National Cybercrime Training Partnership (NCTP), Lupta împotriva infracţiunilor săvârşite cu ajutorul calculatorului, supliment al cursului Infracţiuni săvârşite cu ajutorul calculatorului, sponsorizat de NCTP, f.l., 1999, p.1-7. Pentru detalii, vezi: Victor-Valeriu Patriciu, Ioana Vasiu, Şerban-George Patriciu, Internet-ul şi dreptul, Editura ALL BECK, Bucureşti, 1999, p.18-108. 3 Tudor Amza, „Criminologie”, Suport de curs pentru învăţământ deschis la distanţă, Universitatea “Hyperion”, Bucureşti, 2011, p.121, 4 Tudor Amza, „Criminologie”, Suport de curs pentru învăţământ deschis la distanţă, Universitatea “Hyperion”, Bucureşti, 2011, p.125, 5 http://www.juridice.ro/294005/ce-sondaj-privind-criminalitatea-informatica.html “CE: Sondaj privind criminalitatea informatică”; 6 “Ghid introductiv pentru aplicarea dispozitivelor legale referitoare la criminalitatea informatică”, Internews Network RITI dot-GOV, finanţator “USAID”, Bucureşti, 2004, p.50-51, 7 “Ghid introductiv pentru aplicarea dispozitivelor legale referitoare la criminalitatea informatică”, Internews Network RITI dot-GOV, finanţator “USAID”, Bucureşti, 2004, p.51-52, 8 “Ghid introductiv pentru aplicarea dispozitivelor legale referitoare la criminalitatea informatică”, Internews Network RITI dot-GOV, finanţator “USAID”, Bucureşti, 2004, p.53, 9 http://www.infoeuropa.md/criminalitatea-informatica/ „Criminalitatea informatică”; 10 http://www.infoeuropa.md/tratatele-coei/conventia-privind-criminalitatea-informatica/ „Convenţia privind criminalitatea informatică”; 11 http://mihaelabejenari.wordpress.com/criminalitatea-fara-violenta-fraudele-informatice/ „Criminalitatea fara violenta – fraudele informatice”; 12 http://itmoldova.com/2010/09/09/procuratura-generala-a-r-moldova-va-investiga-in-premiera-cazurile-decriminalitate-informatica/ „Procuratura Generală a R. Moldova va investiga în premieră cazurile de criminalitate informatică”; 13 http://www.infoeuropa.md/criminalitatea-informatica/ „Criminalitatea informatică”; 14 Art. 1 din Legea Nr. 20 din 03.02.2009 privind prevenirea şi combaterea criminalităţii informatice, publicat in Monitorul Oficial Nr. 11-12 la 26.01.2010; 15 Codul penal al Republicii Moldova din 18.04.2002 cu completările şi modificările ulterioare; 16 http://itmoldova.com/2010/09/09/procuratura-generala-a-r-moldova-va-investiga-in-premiera-cazurile-decriminalitate-informatica/ „Procuratura Generală a R. Moldova va investiga în premieră cazurile de criminalitate informatică”; 17 http://www.procuratura.md/md/newslst/1211/1/5476/ Comunicat de presă „Criminalitatea cibernetică va fi combătută în baza unui plan elaborat de procurori”; 18 http://ipn.md/ro/societate/57617 “ Interzicea unor siteuri pe teritoriul Republicii Moldova va duce la migraţia acestora”, articol publicat la 18 octombrie 2013; 19 http://unimedia.info/stiri/procuratura-vrea-sa-oblige-providerii-de-internet-sa-blocheze-site-urile-incomode66610.html „Procuratura vrea să oblige providerii de Internet să blocheze site-urile incomode”, articol publicat la 08 octombrie 2013; 20 http://unimedia.info/stiri/dovada-proiectul-de-lege-privind-cenzura-internetului-contravine-mai-multor-standardeeuropene-67004.html „Dovada! Proiectul de lege privind cenzura Internetului contravine mai multor standarde europene”, articol publicat la 17 octombrie 2013; 2

10