Consecintele de Sanatate Cernobal [PDF]

Zitiervorschau

Ministerul Sănătăţii şi Protecţiei Sociale al Republicii Moldova Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie “Nicolae Testemiţanu” din Republica Moldova Cu titlu de manuscris CZU - 614.2+614.876:[616-001.28+616-036.86/.88]

Leonid MARGINE

Consecinţele de sănătate ale accidentului nuclear Cernobâl: deficienţe, incapacităţi, invaliditate (la persoanele care au participat la lichidarea catastrofei de la Centrala Nucleară Electrică Cernobâl)

14.00.33 – medicina socială şi management Teză de doctor în medicină Conducător ştiinţific: doctor habilitat în medicină, profesor universitar

_________________ D. Tintiuc

Consultant ştiinţific: doctor habilitat în biologie, profesor universitar, academician

_________________ Olga Bleandur

Autor:

_________________ L. Margine

Chişinău,

2006

2 CUPRINS Introducere

3

Capitolul I. Aspectele generale ale catastrofei nucleare de la Cernobâl şi consecinţele ei de sănătate (revista literaturii) 1.1. Aspectele generale ale reacţiei nucleare şi ale radiaţiei ionizante

7 7

1.2. Caracteristica generală a accidentului de la Centrala Nucleară Electrică Cernobâl

11

1.3. Consecinţele medicale ale catastrofei de la Centrala Nucleară Electrică Cernobâl

18

1.3.1. Morbiditatea „lichidatorilor”

20

1.3.2. Morbiditatea oncologică

22

1.3.3. Morbiditatea somatică

24

1.3.4. Consecinţele psihoneurologice

26

1.3.5. Invaliditatea „lichidatorilor”

28

1.3.6. Mortalitatea lichidatorilor

29

1.3.7. Starea de sănătate a „lichidatorilor” din Republica Moldova

30

Capitolul II. Materiale şi metode

33

2.1. Caracteristica generală a cercetării

33

2.2. Caracteristica lotului de studiu

35

2.3. Prelucrarea matematico-statistică a materialului

36

Capitolul III. Caracteristica generală a participanţilor la lichidarea consecinţelor accidentului de la Centrala Nucleară Electrică Cernobâl

39

Capitolul IV. Consecinţele de sănătate (morbiditatea, invaliditatea, mortalitatea) ale participanţilor din Republica Moldova la lichidarea accidentului de la Centrala Nucleară Electrică Cernobâl

46

4.1. Morbiditatea „lichidatorilor”

46

4.2. Invaliditatea „lichidatorilor”

50

4.3. Mortalitatea „lichidatorilor”

60

Capitolul V. Organizarea asistenţei medico-sociale a participanţilor la lichidarea consecinţelor catastrofei de la Centrala Nucleară Electrică Cernobâl

65

Încheiere

71

Concluzii

79

Recomandări practice

80

Bibliografia

81

Lista abrevierilor

99

Adnotare

100

Summary

102

Резюме

103

3

Introducere Actualitatea temei. Una dintre cele mai importante probleme ale medicinii contemporane rămâne evaluarea influenţei factorilor nocivi în situaţii excepţionale asupra sănătăţii populaţiei şi, în special, a participanţilor la lichidarea acestor calamităţi. Un exemplu elocvent în acest sens este accidentul de la Centrala Nucleară Electrică Cernobâl din 26 aprilie 1986, cea mai mare catastrofă din istoria energiei atomice care, până în prezent alarmează opinia publică. Conform scalei internaţionale de evaluare a evenimentelor la centralele nucleare, catastrofa de la Cernobâl este calificată ca accident de cel mai înalt nivel – nivelul al şaptelea [75]. În pofida reducerii gradului de percepţie a catastrofei de la Cernobâl, actualitatea consecinţelor medico-sociale cu timpul sporeşte, graţie acumulării datelor noi cu o importanţă ştiinţifică permanentă [135]. Accidentul de la CNEC a contribuit la contaminarea radioactivă a unor teritorii masive. La lichidarea consecinţelor catastrofei nucleare au fost implicaţi sute de mii de oameni („lichidatori”), expuşi dozelor mici de radiaţie ionizantă, până la 1 Gray [157], care nu provoacă maladia actinică acută. Tabloul clinic şi tratamentul maladiei actinice acute, cauzate de acţiunea dozelor mari de radiaţie ionizantă sunt bine studiate [163]. Evaluarea multilaterală a efectelor dozelor mici de radiaţie ionizantă asupra organismului şi evoluţia proceselor patologice s-a iniţiat doar după accidentul de la CNEC, iar rezultatele existente sunt insuficiente şi contradictorii [200]. Dozele mici de radiaţie ionizantă nu provoacă apoptoza celulelor tronculare [110, 113] şi nici manifestări evidente de afectare radiantă. Studiile patofiziologice ale acţiunii de durată a dozelor mici de radiaţii ionizante [172] au determinat modificări structurale, biochimice şi vasculare în formaţiunile limbică şi reticulară ale creierului [30, 105], modificări în sistemul fermentativ antioxidant [79, 123], dereglări de ordin nervos şi psihic, apariţia şi/sau progresarea maladiilor cardiovasculare, hematologice, endocrine şi a tumorilor maligne [105]. Astfel, dozele mici de radiaţie ionizantă, deseori ignorate, influenţează specific structura morbidităţii [105, 153, 181]. Cauzele consecinţelor de sănătate ale accidentului nuclear includ acţiunea concomitentă asupra organismului a: • factorului de radiaţie ionizantă şi efectele acţiunii radionuclizilor incorporaţi [200], • factorilor nocivi exogeni (gazele de eşapament, pesticidele, efectele adverse ale medicamentelor, etc.); • factorilor sociali, biologici şi psihologici, determinaţi de specificul activităţilor şi condiţiile extremale de LCCN [29, 82, 115, 131, 164, 168];

4 • factorilor de risc clasici (tabagism, masa corporală excesivă, consumul de alcool, etc.) [99]; • particularităţilor compensatorii ale organismului şi ale personalităţii; • factorilor situaţionali [114, 115]; • efectului sinergic şi de potenţare reciprocă a radiaţiei ionizante; • şi alţi factori [114]. În catastrofele ecologice acţionează reciproc reacţiile somatice, de comportament şi emoţionale cu afectarea sănătăţii somatice şi psihice ale populaţiei implicate. O importanţă deosebită se atribuie studiilor stării de sănătate a persoanelor participante la LCCN („lichidatori”) de la Cernobâl [1, 5, 82, 114, 115, 131, 145], contingent complicat în plan de diagnostic şi de tratament, care au fost supuse acţiunii unui complex major de factori patogeni şi combinaţiile lor (diferite tipuri de radiaţie externă, incorporarea izotopilor de iod, cesiu şi stronţiu, stres emoţional şi fizic, radiofobie şi cancerofobie, erori în calitatea şi în regimul de alimentaţie), etc. [31, 77, 116, 164, 171]. Una dintre cele mai frecvente consecinţe de sănătate este sindromul de dezadaptare [154, 171] - factor etiologic important în dereglările sistemelor nervos şi umoral cu evoluţia maladiilor endocrine, imune, cardiovasculare, gastrointestinale, etc. [109]. Evaluarea influenţei radiaţiei ionizante asupra patogenezei maladiilor la „lichidatori” este destul de dificilă. Există puţine studii, inclusiv în Republica Moldova, care relevă date ce ar demonstra sau ar sugera relaţiile dintre expunerea la acţiunea radiaţiei ionizante şi stările patologice depistate la aceste persoane [9, 33]. Absenţa unei opinii unanime a patofiziologilor şi a radiobiologilor despre acţiunea dozelor mici de radiaţie, imposibilitatea delimitării componentei radiante printre multitudinea de factori nefavorabili, acţiunea nespecifică a dozelor mici de radiaţie ionizantă asupra organismului uman cu efecte stocastice (consecinţe tardive), care pot apărea peste câteva decenii după expunerea la radiaţia ionizantă, sunt motivele principale ce argumentează necesitatea monitorizării de lungă durată a stării de sănătate a „lichidatorilor” cu depistarea precoce a tendinţelor negative şi cu organizarea activităţilor medico-sociale eficiente [2, 77, 186]. Investigaţiile epidemiologice ale consecinţelor medicale tardive printre participanţii la LCCN includ restabilirea dozelor de iradiere la nivel de organ şi ţesut, studierea efectelor somatice teratogene şi ereditare, evaluarea pierderii vitalităţii şi a mortalităţii prin maladii radioinduse [9, 134, 163, 164, 200]. Studiul efectelor biologice ale dozelor mici de radiaţie ionizantă în funcţie de valoarea dozei, de durata expunerii şi de perioada de timp după expunere la radiaţia ionizantă, evaluarea consecinţelor psihologice ale catastrofei nucleare sunt obiective importante, dar insuficient studiate la „lichidatori”, inclusiv din Republica Moldova.

5 Scopul lucrării constă în evaluarea consecinţelor tardive de sănătate în funcţie de doza şi de durata expunerii la acţiunea radiaţiei ionizante şi argumentarea optimizării asistenţei medico-sociale a participanţilor la lichidarea consecinţelor catastrofei nucleare de la Centrala Nucleară Electrică Cernobâl. Obiectivele lucrării: 1. Studierea valorii indicatorului morbidităţii participanţilor din Republica Moldova la lichidarea consecinţelor catastrofei de la Centrala Nucleară Electrică Cernobâl. 2. Evaluarea invalidităţii şi a gradului de pierdere a vitalităţii la „lichidatori”. 3. Estimarea cauzelor de mortalitate a „lichidatorilor”. 4. Examinarea consecinţelor de sănătate ale „lichidatorilor” în funcţie de doza şi de durata expunerii la acţiunea radiaţiei ionizante. 5. Elaborarea formelor şi a metodelor de optimizare ale asistenţei medico-sociale a participanţilor la lichidarea consecinţelor catastrofei nucleare. Inovaţia ştiinţifică a lucrării. Pentru prima dată în Republica Moldova au fost efectuate: •

analiza valorilor indicatorilor invalidităţii, mortalităţii şi a pierderii vitalităţii a participanţilor la lichidarea consecinţelor accidentului de la Centrala Nucleară Electrică Cernobâl în funcţie de doza, de durata şi perioada de timp după expunerea la radiaţia ionizantă;

•

evaluarea invalidităţii „lichidatorilor” în funcţie de doza şi de durata expunerii la radiaţia ionizantă cu estimarea severităţii pierderii vitalităţii;

•

evidenţierea particularităţilor consecinţelor de sănătate la „lichidatori”, comparativ cu populaţia generală din Republica Moldova;

•

perfecţionarea formelor şi a metodelor de profilaxie, de tratament şi de reabilitare ale participanţilor la lichidarea consecinţelor catastrofei nucleare. Semnificaţia teoretică şi valoarea aplicativă a lucrării. Rezultatele studiului ştiinţific

realizat de noi are o valoare practică şi aplicativă apreciabilă în studierea şi evaluarea valorilor indicatorilor morbidităţii, invalidităţii şi a mortalităţii participanţilor la lichidarea consecinţelor catastrofei de la Centrala Nucleară Electrică Cernobâl; în determinarea particularităţilor dereglărilor de sănătate la „lichidatori”, comparativ cu populaţia generală din Republica Moldova; în evaluarea severităţii invalidităţii „lichidatorilor” în funcţie de doza şi de durata expunerii la acţiunea radiaţiei ionizante şi în analiza gradului de pierdere a vitalităţii; în estimarea specificului mortalităţii la „lichidatori”, cât şi în argumentarea necesităţii perfecţionării şi optimizării activităţilor de profilaxie, de tratament şi de reabilitare atât a participanţilor la lichidarea consecinţelor catastrofei nucleare, cât şi a persoanelor expuse acţiunii radiaţiei ionizante. Implementarea. Rezultatele studiului nostru sunt utilizate în cadrul prelegerilor colaboratorilor de la catedra de Sănătate Publică şi Management „Nicolae Testemiţanu” a

6 Universităţii de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu”, de asemenea, în procesele didactic şi informaţional al Societăţii Radiobiologilor din Republica Moldova. În baza studiului a fost elaborată şi publicată o lucrare metodică, destinată specialiştilor din domeniul Sănătăţii Publice şi Managementului, medicilor de familie, medicilor igienişti, cursanţilor şi rezidenţilor, vizând cunoaşterea particularităţilor organizării asistenţei medicale a participanţilor la lichidarea consecinţelor catastrofei de la Centrala Nucleară Electrică Cernobâl. Aprobarea lucrării. Rezultatele studiului au fost prezentate şi discutate în cadrul următoarelor reuniuni ştiinţifice: • conferinţele ştiinţifice anuale ale colaboratorilor şi ale studenţilor consacrate zilelor USMF „N. Testemiţanu” (2001, 2005); • şedinţele Societăţii Radiobiologilor din Republica Moldova; • Simpozionul Internaţional. Congresul II al selecţionerilor, Aluşta, Ucraina (2005); • Conferinţa Internaţională Ştiinţifico-Practică „Metode netradiţionale în medicină şi biologie”, Chişinău (2005); • Conferinţa a XI-a Ştiinţifică Internaţională „Bioetica, filosofia, economia şi medicina”, Chişinău (2006). Teza de doctor în medicină a fost discutată şi recomandată spre susţinere în: şedinţa catedrei de Sănătate Publică şi Management „Nicolae Testemiţanu” a Universităţii de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu” (proces-verbal nr. 14 din 23.12.2005), în şedinţa Seminarului Ştiinţific de profil „Medicina Socială şi Management” (proces-verbal nr. 24 din 22.06.2006). Publicaţii. Au fost publicate 8 articole ştiinţifice şi o recomandare metodică, inclusiv 9 - de unul singur, 5 – în reviste recenzate, care vizează tema acestei teze de doctorat. Volumul şi structura tezei. Lucrarea este expusă pe 104 pagini tehnoredactate, include 7 tabeluri, 26 figuri şi constă din introducere, 5 capitole, încheiere, concluzii, recomandări practice, rezumat în limbile română, rusă şi engleză şi bibliografia cu 202 surse.

7

Capitolul I. Aspectele generale ale catastrofei nucleare de la Cernobâl şi consecinţele ei de sănătate (revista literaturii) 1.1. Aspectele generale ale reacţiei nucleare şi ale radiaţiei ionizante Cu 400 de ani înaintea erei noastre Democrit descoperă că atomii sunt particule eterne, simple şi impenetrabile, care se deosebesc unele de altele numai prin formă, poziţie şi mişcare. În 1896 profesorul de fizică Antoine-Henri Becquerel (Franţa) descoperă proprietatea atomilor de Uraniu de a emite radiaţii, proprietate denumită mai târziu de către soţii Curie “radioactivitate”. În anul 1903 fizicianul neozeelandez Ernest Rutherford oferă prima explicaţie fenomenului de radioactivitate, demonstrând că atomii elementelor radioactive emit trei tipuri de radiaţii: radiaţiile α cu sarcină electrică pozitivă, radiaţiile β cu sarcină electrică negativă şi radiaţiile γ fără sarcină electrică. Savantul a constatat că atomul e divizibil, radioactivitatea fiind o consecinţă a “dezintegrării” atomilor cu eliberare de energie sub formă de radiaţii. Rutherford ajunge la concluzia că atomul este format la rândul său dintr-un mic nucleu, care conţine particule cu sarcină electrică pozitivă – protoni, înconjurat de un anumit număr de particule cu sarcină electrică negativă - electroni. Mai târziu, studiind radioactivitatea, Albert Einstein a constatat că distrugerea chiar şi a celei mai mici părticele a materiei e însoţită de eliberarea unei mari cantităţi de energie. În anul 1931 fizicianul englez James Chadwick, descoperă că nucleul conţine, pe lângă protoni, particule lipsite de sarcină electrică, pe care le numeşte neutroni. Fizicianul italian Enrico Fermi a folosit neutronul pentru a bombarda şi dezintegra nucleul, eliberând astfel energia din el. Ulterior, James Chadwick a descifrat enigma fisiunii nucleare, adevărata „cheie” pentru cucerirea energiei atomice. În 1933, la Londra, fizicianul englez de origine maghiară Leo Szilard intuieşte posibilitatea folosirii în scopuri militare a imensei energii nucleare. În anul 1938 fizicienii germani Otto Hahn şi Fritz Strassman descoperă că în procesul de fisiune se dezvoltă o mare cantitate de energie şi posibilitatea realizării unei reacţii în lanţ. Astfel se conturează ideea realizării unei arme atomice pe baza reacţiei în lanţ. În 1942 E.Fermi construieşte o pilă atomică formată din plăci de grafit şi din cilindri de Uraniu, dispuşi alternativ, în care reacţia în lanţ să se autoîntreţină, bombardarea nucleelor de Uraniu realizându-se cu neutronii încetiniţi care treceau prin grafit.

8 Actualmente, reacţia nucleară permanentă şi reglabilă, se realizează în reactoare nucleare (pilele atomice), utilizându-se uraniul (23592U). Condiţia necesară pentru desfăşurarea reacţiei nucleare în lanţ este masa suficientă de uraniu din reactor. Neutronii, care se formează în procesul reacţiei nucleare, pot ieşi prin suprafaţa uraniului afară şi pot participa la dezvoltarea reacţiei în lanţ. Schema construcţiei unui reactor nuclear este reprezentată în figura 1.

Figura 1. Schema construcţiei unui reactor nuclear Conform acestei scheme reactorul nuclear este alcătuit din: A - spaţiul în care sunt aşezate blocurile de uraniu (23592U) şi de moderatori (de regulă, grafit). B - reflectorul de neutroni, care au părăsit spaţiul de desfăşurare a reacţiei. C - stratul de protecţie, care protejează spaţiul înconjurător de acţiunea radiaţiilor emise în timpul desfăşurării reacţiei nucleare. D şi E - barele de cadmiu sau de bor, introduse în volumul A, care încetinesc viteza de reacţie a fisiunii nucleare. Introducerea barelor se realizează automat, imediat ce viteza reacţiei nucleare depăşeşte o anumită limită. Apa este folosită pentru răcirea blocurilor de uraniu, iar aburul rezultat din fierberea apei pune în mişcare turbina unui generator electric, care produce energie electrică. Concomitent cu elementul utilizabil, o centrală electrică nucleară produce şi o cantitate imensă de produse secundare sau inutilizabile, denumite deşeuri radioactive. Se ştie, că deşeurile radioactive şi minereul sau substanţa radioactivă constituie un pericol iminent pentru sănătatea

9 omului. Gradul de periculozitate este influenţat de durata în care deşeurile îşi păstrează proprietăţile radioactive. Depozitarea deşeurilor radioactive este o problemă mondială de actualitate, în special, accidentele grave, produse prin explozia centralelor nucleare, sau prin deteriorarea unor segmente ale instalaţiilor complexe ale acestor centrale. Tranzitarea radiaţiilor ionizante α, β şi γ prin substanţă e însoţită de producerea a mai multor fenomene de interacţiune. Radiaţia α este compusă din pozitroni, protoni, neutroni, nuclee, particule subatomice cu sarcină electrică pozitivă. Interacţiunea particulelor α cu substanţa este de intensitate foarte redusă, poate provoca fluorescenţa sau fosforescenţa unor substanţe (sulfura de zinc), ionizarea aerului şi a gazelor, transformându-le în bune conductoare de electricitate. Particulele α străbat straturi foarte subţiri de corpuri, opace pentru lumină. Ionizarea are loc la trecerea prin semiconductor a particulelor de radiaţie α (pozitronii), care se ciocnesc cu atomii acestuia, rup un electron şi-şi pierd o parte din energie la ionizarea atomilor întâlniţi în cale. Radiaţia β este formată din electroni subatomici (identici cu cei din învelişul electronic al atomului), particule cu sarcină electrică negativă. Interacţiunea radiaţiei β cu semiconductorii este de trei tipuri: 1. Ionizarea. La trecerea prin semiconductor particulele radiaţiei β (electronii) se ciocnesc cu atomii acestuia, pierzând o parte din energie (frânare prin ionizare) în timpul ionizării atomilor întâlniţi în cale. 2. Devierea. Particulele radiaţiei β, ciocnindu-se cu atomii semiconductorilor, îşi schimbă direcţia de deplasare. 3. Radiaţia. Particulele radiaţiei β trec prin câmpul nucleului atomic al semiconductorilor, unde sunt frânate de un nucleon, care emite o radiaţie X (Röntgen). Radiaţia γ este alcătuită din neutroni (particule neutre din punct de vedere electric), care formează radiaţia nucleară γ „moale” si fotoni nucleari (particule neutre din punct de vedere electric), care formează radiaţia nucleară γ „dură”. Interacţiunea fotonilor nucleari γ cu semiconductorii, cu particulele atomice, din care sunt compuşi aceştea, este identică cu interacţiunea electronilor şi a fotonilor nucleari X, indiferent de substanţa sau materia cu care interacţionează. 1. Efectul fotoelectric (absorbţia). Particulele radiaţiei γ smulg electroni, consumându-şi complet energia. Electronii eliberaţi se numesc fotoelectroni.

10 2. Efectul Compton (difuziunea). Particulele radiaţiei γ se ciocnesc de electronii învelişului electronic al atomului pe care îi smulg din structura atomului, transmiţându-i ultimului numai o parte din energia sa. Particulele radiaţiei γ deviază de la direcţia lor iniţială, având o frecvenţă mai mică. După ciocnirea cu particulele γ, electronii smulşi din învelişul electronic se numesc electroni Compton. 3. Formarea perechilor de ioni. Interacţiunea fotonilor γ cu nucleonii, cu protonii şi cu neutronii generează perechi de particule subatomice (ioni). Aşadar, radioactivitatea este o proprietate a nucleelor atomice de a se dezintegra spontan cu emiterea a trei tipuri de radiaţii ionizante: alfa, beta şi gama.

11

1.2. Caracteristica generală a accidentului de la Centrala Nucleară Electrică Cernobâl La 16 iulie 1945, în deşertul Alamogordo (statul New Mexico) din SUA s-a produs prima explozie experimentală a unei bombe atomice. La 6 august 1945, ora 8:15, la 850 de metri deasupra oraşului Hiroshima (Japonia) explodează prima bombă aruncată de forţele militare ale SUA asupra populaţiei, ca măsură militară de distrugere. Bomba cu uraniu a explodat cu o lumină orbitoare, formând o uriaşă „ciupercă” şi temperaturi de peste un milion de grade Celsius. Într-o secundă, „mingea” de foc a atins un diametru de 280 de metri, provocând la sol temperaturi de 4.000 grade Celsius. În loc de 20.000 de victime, prognozate de Oppenheimer, au fost înregistrate 78.150 de morţi, 13.983 de dispăruţi şi 37.425 de răniţi. Pe o rază de 2,5 km de la centrul exploziei toate clădirile au fost distruse, formând un deşert atomic pe o suprafaţă de 11 km pătraţi (17.000 de victime pe km pătrat dintre care 8.000 de morţi şi dispăruţi). La 9 august 1945 este detonată cea de-a doua bombă atomică la Nagasaki (Japonia), când s-au înregistrat 23.753 de morţi, 2.924 de dispăruţi şi 23.345 de răniţi. În 1956 erau în evidenţa spitalelor din Hiroshima şi Nagasaki respectiv 6.000 şi 3.000 de pacienţi cu sechele postradiante, care necesitau diferite tratamente. În momentul actual în lume există aproximativ 300.000 de victime ale exploziilor nucleare. Până în prezent din cauza iradierii în Hiroshima au decedat circa 140.000 de oameni, majoritatea - în primele săptămânile şi luni de la declanşarea exploziilor. Dacă în numărul celor afectaţi sunt incluşi şi cei dispăruţi, bilanţul final pentru Hiroshima este de 237.062 de morţi. La Nagasaki, circa 74.000 de oameni au decedat aproape instantaneu, iar un număr egal au fost răniţi. Bilanţul total al morţilor a fost estimat la 80.000 de victime. În perioada de peste 40 de ani de exploatare a centralelor nucleare electrice au avut loc câteva accidente de proporţii: în anul 1957 - în Marea Britanie, în anul 1957 - în fosta URSS, în anul 1979 - în SUA şi în anul 1986 - la CNEC. În anul 1957 a avut loc o catastrofă de proporţii la combinatul de plutoniu „Maiac” din regiunea Celeabinsk (Rusia). Explozia de o putere echivalentă cu 75 tone de trinitrotoluol a ridicat la înălţimea de 2 km substanţe radioactive cu activitatea sumară de 2 milioane Ci (7,4*1016 Becquerel) [105]. Accidentul a afectat un teritoriu de circa 23.000 km2, în care erau amplasate 217 localităţi cu circa 270.000 de locuitori. Au fost evacuate 1960 de familii (5.000 persoane) din 19 localităţi.

12 Densitatea minimă a contaminării cu stronţiu-90 era de 10 Ci pe kilometru pătrat (3,7*105 Bq/km2) [105]. Studiile de durată a rezultatelor catastrofei de la combinatul de plutoniu „Maiac” a constatat că modificările mediului înconjurător activizează toate nivelurile organizării psihice ale omului, pentru a supravieţui şi a putea activa, pentru a-şi salva potenţialul vital şi pentru a se armoniza cu mediul ambiant şi cu sine însăşi. Interdependenţa cu mediul ambiant modificat nu se poate solda fără repercusiuni pentru om [66]. Procesul de combatere a consecinţelor acestei catastrofe radiaţionale continuă şi astăzi, iar repercusiunile accidentului vor fi resimţite încă mulţi ani [66]. La 26 aprilie 1986, ora locală 1 h 22 m 44 s, în timpul unei testări la putere scăzută, reactorul 4 al centralei de la Cernobâl a suportat o emisie, atingând în câteva secunde o putere care depăşea de 100 de ori valoarea nominală. Fluidul de răcire - apa uşoară - nu a mai putut evacua această enormă cantitate de căldură şi s-a evaporat într-o fracţiune de secundă, producând o explozie cu distrugerea reactorului (figura 2).

Figura 2. Imaginile reactorului 4 al Centralei Nucleare Electrice de la Cernobâl până şi după explozie În mod normal fondul radioactiv pentru populaţie pe an este în medie de 0,1–0,5 R/an (1-5 mSv) (tabelul 1), pentru personalul staţiilor nucleare electrice – de 1-5 R/an (10-50 mSv) [164]. Fondul natural de radiaţie externă pentru populaţia Republicii Moldova este actualmente de 7-12 µR/oră [75].

13

Tabelul 1 Indicatorii radiaţiei ionizante Fondul radioactiv natural Pentru personalul CNEC R/an

Pentru populaţie R/an 0,1 – 0,5

1–5

Dozele de radiaţie ionizantă absorbită Doza letală Sv (rem) 5 (500)

Doza prag Sv (rem) 1 (100)

Doze mari Sv (rem) >1 (100)

Doze mici

Dozele limită pentru participanţii LCCN de la Cernobâl anul anul anul 1986 1987 1988

Sv (rem)