Comparatie Nulitate [PDF]

Zitiervorschau

Analiza comparativă între nulitatea absolută și nulitatea relativă

Student Ghiță Narcis-Marian

Drept ID Anul 1 Grupa a-II a

Noul cod civil defineste expres nulitate ca fiind sancțiunea care intervine în cazul în care, la încheierea actlui, nu sunt respectate condițiile legale pentru valabila sa încheiere. Astfel, intrând în profunzimea subiectului, putem clasifica nulitatea în funcție de natura interesului ocrotit, ca fiind absolută sau relativă.

Nulitatea absolută

Putem vorbi de acest caz de nulitate atunci când se încalcă o dispoziție de interes general (art. 1247 C. civ..) și poate fi invocată „de orice persoană interesată, pe cale de acțiune sau de excepție”, instanța având obligația să invoce din oficiu nulitatea absolută fără a se putea imputa acesteia nerespectarea limitelor investirii. De asemenea, aceasta poate fi invocată - fie pe cale de acţiune, fie pe cale de excepţie - oricând, dacă prin lege nu se prevede altfel, iar Instanţa o poate invoca numai pe cale de excepţie și intervine în cazurile anume prevăzute de lege precum şi atunci când rezultă neîndoielnic din lege că interesul ocrotit este unul general. Cazurile de nulitate absolută se constată atât de instanţă cât și prin acordul părţilor dacă legea nu interzice constatarea nulităţii prin acordul părţilor contractante. Orice persoană, care îndeplinește și condiția interesului, poate invoca nulitatea absolută a unui act juridic civil. În cazul neîndeplinirii condiției interesului, acțiunea va fi respinsă ca lipsită de interes.

Instanța este obligată ca, din oficiu, în momentul în care este sesizată cu o acțiune în executarea unui contract, dacă constată existența unui motiv de nulitate absolută, să îl pună în discuția părților și, în cazul în care va fi dovedită cauza de nulitate, să respingă cererea de chemare în judecată. Dacă un terț față de contract este cel care solicită constatarea nulității contractului, acțiunea va fi formulată față de toate părțile respectivului contract. Nulitatea absolută este imprescriptibilă, atât pe cale de acțiune, cât și pe cale de excepție

Regula: Nulitatea absolută a actului juridic nu este supusă prescripției extinctive, indiferent dacă este invocată pe cale de acțiune sau pe cale de excepție [art. 1249 alin. (1) C.Civ].

Excepția: art.45 alin.(5) din Legea nr.10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989.

NULITATE RELATIVA Nulitatea relativă este (potrivit art. 1248 şi 1251) o sancţiune care intervine pentru încălcarea dispoziţiilor legale instituite pentru ocrotirea unui interes particular - privitoare la capacitatea de exerciţiu, când consimţământul uneia dintre părţi a fost viciat, precum şi în alte cazuri anume prevăzute de lege, şi are următorul regim juridic:



Nulitatea relativă poate fi invocată, în principiu, numai de persoana interesată;



Nulitatea relativă este prescriptibilă pe cale de acțiune și, ca regulă,

imprescriptibilă pe cale de excepție; 

Nulitatea relativă poate fi acoperită prin confirmare expresă ori tacită.



Nulitatea relativă poate fi invocată numai de cel al cărui interes este ocrotit prin

dispoziția legală încălcată. [art. 1248 alin. (2) C.Civ.]. Prin sintagma “cel al cărui interes este ocrotit prin dispoziția legală încălcată”, se înțelege: 

Partea contractantă (spre exemplu, victima dorului, cel care s-a aflat în eroare

la momentul încheierii actului etc.); 

Reprezentantul legal al celui lipsit de capacitate de exercițiu și ocrotitorul

legal al celui cu capacitate de exercițiu restrânsă, care pot invoca nulitatea relativă nu numai pentru încheierea actului juridic cu încălcarea regulilor referitoare la capacitatea de exercițiu [art.46 alin.(2) C.Civ.], ci pentru orice cauză de nulitate relativă; 

Succesorii  celui al cărui interes a fost nesocotit la încheierea actului, cu

excepția acțiunilor intuitu personae.



Creditorii chirografari,  prin intermediul acțiunii oblice (art. 1560 C.Civ.);



Procurorul,  în condițiile art. 92 C.proc.civ., precum și atunci când actul juridic

s-a încheiat fără autorizarea instanței de tutelă, deși o asemenea autorizare era necesară, potrivit legii [art.46 alin.(3) C.Civ.].

De regulă, persoana interesată să invoce nulitatea relativă este una dintre părţile actului juridic. Sunt însă cazuri în care norma juridică nerespectată la încheierea actului juridic ocroteşte interesele unei terţe persoane, iar nu interesele uneia dintre părţile actului juridic, astfel încât nulitatea relativă nu va putea fi invocată de vreuna dintre părţile actului juridic, ci de către terţul respectiv. Nulitatea relativă este prescriptibilă pe cale de acţiune şi imprescriptibilă pe cale de exceptie. [art. 1249 alin. (2) C. civ.]. De asemenea, poate fi acoperită prin confirmare expresă sau tacită. CONFIRMAREA = acel act juridic unilateral prin care se renunţă la dreptul de a invoca nulitatea relativă. Confirmarea este un act juridic:



unilateral → își produce efectele în urma manifestării de voință a unei

singure părți; 

abdicativ → reprezintă o renunțare la un drept;



cu caracter accesoriu → este legat de actul principal pe care îl confirmă.

Pentru a fi valabil, actul de confirmare expresă trebuie să îndeplinească următoarele cerinţe:



să provină de la cel îndreptăţit să invoce nulitatea relativă şi să fie făcut

în deplină cunoştinţă de cauză, adică numai cunoscând cauza de nulitate şi, în caz de violenţă, numai după încetarea acesteia [ 1263 alin. (2) C. civ.]; 

viciul care afecta actul juridic anulabil (cauza de nulitate relativă) să fi

încetat în momentul confirmării (în caz contrar, însuşi actul de confirmare este anulabil) şi să fie întrunite, la momentul confirmării, toate celelalte condiţii de validitate [ 1263 alin. (1) C. civ.];



să cuprindă obiectul, cauza şi natura obligaţiei şi să facă menţiune

despre motivul acţiunii în anulare, precum şi despre intenţia de a repara viciul pe care se întemeiază acea acţiune [ 1264 C. civ.]. Confirmarea tacită rezultă din fapte care nu lasă nicio îndoială asupra intenţiei de acoperire a nulităţii relative → în lipsa confirmării exprese, este suficient ca obligaţia să fie executată în mod voluntar la data la care ea putea fi valabil confirmată de către partea interesată [art. 1263 alin. (5) C. civ.].

Concluzia acestui studiu de caz privind analiza comparativă a celor două tipuri de sancțiuni prevăzute de codul civil, respectiv nulitatea absolută și cea relativă este următoarea:

Ambele cazuri de nulitate sunt esentiale la încheierea actului juridic civil în cazul în care nu se respectă condițiile de valabilitate ale acestuia.

Nulitatea absolută  poate fi invocată, în principiu

Nulitatea relativă de

persoana interesată

 este prescriptibilă pe cale de acțiune și imprescriptibilă pe cale de excepție

 poate fi acoperită prin informare

 poate fi invocată, în principiu de orice persoană interesată

 este imprescriptibilă atât pe cale de acțiune cât și pe cale de excepție

 în principiu nu poate fi acoperită prin confirmare

Putem spune că atât nulitatea relativă cât și cea absolută produc efecte asemanatoare însă, amintim câteva deosebiri ce rezultă din cele prezentate mai sus:

Bibliografie

Note de curs https://legalup.ro/nulitatea-absoluta-si-nulitatea-relativa/ https://legeaz.net/noul-cod-civil/ https://legeaz.net/dictionar-juridic/regimul-juridic-al-nulitatii-relative https://www.codulcivil.ro/ https://projurista.ro/efectele-nulitatii-absolute-sau-relative-a-actuluijuridic-civil/