Comentarii La Cursul Relațiile Stat-Biserica [PDF]

Zitiervorschau

Comentarii la cursul Relațiile Stat-Biserică -

 

  

 -

  



 -

Despre organizarea Bisericii ca instituție la noi se poate vorbi din a 2 ½ sec. 14 când s-au înființat mitropolia Ungro-Vlahiei (1359 în vremea lui Nicolae Alexandru Basarab) și cea a Moldovei și Sucevei (sub Petru Mușat). Interdependența caracterizează relațiile dintre Stat și Biserică, în condițiile în care: Biserica, având influență asupra masei de credincioși, este utilă statului; statul înzestrează biserica cu terenuri/imobile și obiecte de cult; statul îi conferă privilegii (scutirea de impozite, dreptul de comercializare a bunurilor realizate pe pământurile bisericești, deschiderea de cârciumi etc.); înalții ierarhi ai bisericii sunt aleși de soboare formate din clerici și laici, iar alegerea este sancționată de domn; mitropoliții și episcopii fac parte din Sfatul domnesc, prezidează Adunarea obștească și îndeplinesc misiuni politico-diplomatice în serviciul domniei; ca membri ai Divanului domnesc, iar mai târziu ai Adunării Obștești Extraordinare sau ai Adunării (Reprezentanței) naționale, mitropoliții și episcopii participă la alegerea domnului și la consolidarea poziției lui după alegere; mitropolitul conferă autoritate domnului prin „ungerea”acestuia. Raporturile stat-biserică au fost legiferate abia de la ½ sec. 17, când au apărut Cartea românească de învățătură și Îndreptarea legii, până atunci fiind reglementate prin respectarea „obiceiului pământului” (norme/înțelegeri nescrise care se perpetuau de la o generație la alta și dobândeau greutate prin aplicarea lor îndelungată). O lege specifică care vizează organizarea BOR și reglementarea relațiilor cu statul apare la începutul sec. 19 (Regulamentul Organic). În perioada fanariotă, organizarea bisericii a fost afectată pentru că: funcțiile ecleziastice erau cumpărate asemenea înaltelor dregătorii din stat; corupția era generalizată; la finele sec. 17 s-a întrerupt în Țara Românească tradiția ocupării scaunelor mitropolitane și episcopale doar de către clerici pământeni, fiind aduși arhierei greci recrutați din anturajul domnilor; s-au produs abuzuri în administrarea mănăstirilor închinate la Locurile Sfinte din Orient (mănăstirile erau tranformate în surse de venit în folosul călugărilor greci și al Locurilor Sfinte, erau neglijate complet obligațiile mănăstirilor închinate – cedarea unei părți din venituri către statul român, întreținerea de școli și instituții de binefacere); au fost hirotoniți (contra cost) preoți și diaconi în exces; au fost hirotonisite persoane lipsite de pregătire religioasă. 1819 – se întrerupe seria mitropoliților greci în Țara Românească prin instalarea lui Dionisie Lupu.

1

-

-

      

 



 

Rolul Bisericii în perioada fanariotă: clericii au contribuit la păstrarea și afirmarea limbii române prin numeroase traduceri de lucrări religioase în limba română, dezvoltând și întreținând adevărate centre tipografice la Râmnic, București, Iași, mănăstirea Neamțului etc. Clericii au contribuit la înființarea învățământului în limba română (ex. mitropolitul Veniamin Costache care, la 1803, a deschis la Socola un seminar, iar la 1814 l-a susținut pe Gh. Asachi în proiectul școlii de inginerie topografică de la Iași. Mitropolitul Dionisie Lupu a încurajat în 1818 apariția Școlii de la Sf. Sava din inițiativa lui Gh. Lazăr). Totodată, clerul se implică și în evenimentele politico-militare. Ex. episcopul Ilarion al Argeșului care a fost la 1821 sfetnicul lui Tudor Vladimirescu sau Dionisie Lupu care a aprobat revoluția. Revoluția din 1821 a produs consecințe pentru BOR, și anume: în 1823 în Țara Românească a devenit mitropolit Grigore 4 Dascălul (traducător de carte religioasă în limba română) și tot în 1823 s-a reușit (temporar, căci măsura a fost anulată în 1826) înlăturarea călugărilor greci de la conducerea mănăstirilor închinate. Prevederi referitoare la Biserică conținute de Regulamentul Organic: mitropoliții și episcopii nu pot fi aleși decât dintre clericii pământeni; alegerea lor se face de către Adunarea Obștească Ordinară (organ unde laicii dețineau majoritatea); cei aleși primeau întărirea domnului și pe cea canonică din partea patriarhului din Constantinopol; hirotonirea preoților se realiza doar cu aprobarea domnului; prin intermediul logofătului bisericesc, domnul supraveghează întregul cler astfel ca acesta să respecte legile țării; statul are drept de control asupra învățământului religios; statul întreține seminariile; statul se implică în conducerea seminariilor; mitropolitul și episcopii sunt membri de drept ai Adunării Obștești Ordinare (mitropolitul având funcția de președinte al Adunării Obștești Ordinare și al celei Extraordinare); se limitează atribuțiile administrative și juridice ale preoțimii (devine obligatorie căsătoria civilă, cea religioasă fiind facultativă; biserica pierde dreptul de a emite și păstra actele referitoare la populație – certificat de naștere, de deces); clerul este scutit de dări (în practică scutirea este deplină pentru clerul înalt și parțială pentru clerul de rând); se prevedea fixarea în viitor a salariilor pentru preoți printr-un regulament special (până atunci clericii pretindeau enoriașilor bani pentru slujbele de botez, nuntă, înmormântare); se stipulează obligația mănăstirilor închinate de a ceda statului o parte din veniturile lor. Biserica în perioada regulamentară: Mihail Sturdza (Moldova) – inițiază următoarele măsuri referitoare la Biserică: 2

 1835 – lege prin care se instituia controlul Statului asupra veniturilor mănăstirilor neînchinate  1842 – lege referitoare la controlul Statului asupra averilor mitropoliților și episcopilor  1844 – lege prin care Statul controla bunurile bisericii (inclusiv pe cele ale mănăstirilor închinate)  1844 – legea pentru eliberarea robilor țigani de pe moșiile mănăstirești. - M. Sturdza urmărea reducerea responsabilității mitropolitului Veniamin Costache (care în semn de protest față de legea din 1842 și-a dat demisia) din viața publică. În consecință, cu concursul Adunării Obștești, V. Costache a fost înlăturat din fruntea Seminarului de la Socolo care a trecut sub autoritatea Epitropiei Învățăturilor Publice (un Minister al Învățământului incipient).  Alexandru Dimitrie Ghica (Țara Românească) nu reușește să impună mănăstirilor închinate obligația de a contribui la bugetul statului. Chestiunea îl preocupă și pe Gh. Bibescu car în 1845 desființează Epitropia Sf. Mormânt (instituție înființată în 1830 de către egumenii greci cu scopul apărării propriilor interese și prin care se împotriveau deciziilor autorităților române). Conștient de rolul Rusiei în protejarea Locurilor Sfinte, Bibescu a trimis către aceasta memorii pentru rezolvarea problemei mănăstirilor închinare, reușind să obțină în 1847 aprobarea din partea Imperiului Țarist ca mănăstirile închinate să plătească Țării Românești 1.500.000 lei anual. - Biserica la 1848: Se remarcă un interes special pentru problematica bisericească, în Petiția de la Iași, dar și în Proclamația de la Islaz și Dorințele partidei naționale din Moldova, fiind prevăzute: ridicarea materială și culturală a clerului, precum și secularizarea averilor mănăstirești. - După încheierea Convenției de la Balta Liman (1849), Barbu Știrbei și Gr. Al. Ghica au reluat încercarea de a impune călugărilor greci respectarea obligațiilor față de statul român. Gr. Al. Ghica chiar l-a trimis pe Costache Negri la Constantinopol cu un memoriu în care solicita: impunerea mănăstirilor închinate la contribuțiile legale, arendarea moșiilor mănăstirești închinate prin licitație publică și numirea egumenilor greci cu avizul mitropolitului. Memoriul a fost respins. - Problemele BOR în dezbaterile Adunării Ad-hoc din Moldova - Condusă de mitropolitul Sofronie Miclescu, Adunarea și-a depășit atribuțiile, discutând și despre alte subiecte decât necesitatea/oportunitatea unirii celor 2 principate. Astfel, s-au dezbătut teme precum: definirea caracterului religiei ortodoxe în viața de stat din Principate („religia domnitoare în România este religia ortodoxă a Răsăritului”), libertatea cultelor și toleranța religioasă, independența BOR, alegerea mitropoliților și a episcopilor în exclusivitate din rândul clerului pământean, înaintarea preoților în ierarhia ecleziastică numai pe baza erudiției și moralității, hirotonirea preoților în funcție de studiile lor, salarizarea preoților, problema mănăstirilor închinate. 3

 

  

 







BOR în timpul domniei lui Al. I. Cuza: procesul de laicizare se intensifică, iar autoritatea Bisericii se diminuează printr-o serie de legi precum: 13 dec. 1863 – legea secularizării averilor mănăstirești (prin care în patrimoniul statului intră ¼ din pământul țării, din care cca. ½ aparținuse mănăstirilor închinate) 1863 – decret domnesc prin care se impune obligativitatea serviciului divin în limba română (cu excepția unor locașuri de cult din Brăila și București care deserveau comunitățile grecești) Martie 1864 – legea pentru înmormântări (cimitirele să se înființeze la marginea localităților) Martie 1864 – legea comunală (actele de stare civilă sunt luate din atribuțiile preoților și trecute în atribuția primarilor) Decembrie 1864 – Codul Civil (atribuțiile în materie de căsătorie sunt ridicate din competența tribunalelor bisericești – dicasterii, desființate acum, și date tribunalelor civile + căsătoria civilă rămâne singura obligatorie) Noiembrie 1864 – decret domnesc prin care apare episcopia Dunării de Jos cu reședința la Ismail Noiembrie 1864 – legea călugăriei (intrarea în monahism se făcea pentru bărbați de la 60 de ani, pentru femei de la 50 de ani, numai cu aprobarea autorităților laice și bisericești. Erau exceptați tinerii absolvenți de seminarii, cu chemare duhovnicească, care erau destinați a forma clerul înalt. Prin această lege era stopat afluxul civililor spre comunitățile călugărești și se degreva bugetul Ministerului Cultelor și Instrucțiunii Publice unde erau prevăzute alocații pentru întreținerea călugărilor) Decembrie 1864 – legea sinodală (cuprins: proclama independența – autocefalia – BOR; înființarea unui organism unic de conducere a BOR – Sinodul Central sau General; Sinodul era compus din mitropoliți, episcopi, arhierei, dar și reprezentanții clerului de mir – câte 3 din fiecare eparhie + laici cu cunoștințe teologice + decanii facultăților de Teologie din București și Iași). Primul mitropolit primat a fost Nifon, succedat în 1875 de Calinic Miclescu. Mai 1865 – legea pentru numirea de mitropoliți și episcopi eparhioți (domnitorul avea dreptul de a numi înalții ierarhi prin intermediul ministrului Cultelor și Instrucțiunii Publice; Sinodul General judeca delictele spirituale ale înalților ierarhi, iar Înalta Curte de Justiție și de Casație judeca celelalte delicte). BOR în vremea domniei lui Carol I: procesul de laicizare continuă. Inițiative referitoare la Biserică: Constituția din 1866 – consemna autocefalia BOR și existența unei conduceri sinodale unice a BOR. Era proclamată libertatea absolută a conștiinței și se garanta libertatea altor culte. Se sublinia caracterul religiei ortodoxe ca „religie dominantă a statului român”. 4

 1872 – lege pentru organizarea BOR (legea organică pentru alegerea mitropoliților și a episcopilor eparhioți și pentru constituirea Sf. Sinod al Bisericii autoceface române): prevederi:  Alegerea înalților prelați de către un colegiu electoral (compus din mitropoliți, episcopi în funcție, arhierei titulari, toți parlamentarii ortodocși în activitate). Corpul electoral era dominat de laici, iar clerul de rând, de mir sau monahal, nu avea nici un reprezentant.  Mitropolitul era ales din rândul celor 6 episcopi  Episcopii erau aleși din rândul celor 8 arhierei titulari. Consecință: baza de selecție era foarte redusă.  Sinodul General devine Sf. Sinod  Sf. Sinod este format din 2 mitropoliți + 6 episcopi + 8 arhierei titulari, ceea ce însemna că laicii și clerul de rând nu erau reprezentanți. Consecința: izolarea clerului înalt de masa credincioșilor. În vigoare până în anul 1909, legea din 1872: o Dădea satisfacție clericilor care contestau legile lui Cuza o Anula tendința statului de a subordona Biserica prin faptul că se modifica modalitatea alegerii clerului înalt. Totuși, deși rolul domnului în alegerea prelaților este exclus, alegerea lor depinde de o majoritate parlamentară aparținând partidului politic aflat la guvernare. o Legaliza implicarea Bisericii în politica curentă - 1873 – regulament privind disciplina bisericească a clerului, disciplina monahală, procedura de judecare a clerului, întreținerea clerului în comunele urbane și rurale + regulamentul pentru sărbătorile religioase - 1893 – legea clerului mirean și a seminariilor care avea ca scop îmbunătățirea stării materiale și culturale a clerului (chestiune delicată, Cuza fiind considerat principalul responsabil pentru că nu adoptase după secularizare măsuri care să compenseze pierderile materiale suferite de biserică. Acuzația la adresa lui Cuza era exagerată fiindcă acesta nu a neglijat aspectul, dovadă legea comunală din 1864 prin care comunele aveau obligația de a se îngriji de întreținerea bisericilor de pe teritoriul lor și de a-i salariza pe preoți. Cu toate acestea, în realitate, comunele nu și-au îndeplinit obligațiile față de biserică ceea ce a condus la situația în care preoții și diaconii se aflau într-o stare materială precară, lăsați la mâna credincioșilor și trăind din donațiile acestora. O altă problemă consta în competența profesională scăzută a preoților care era, însă, tolerată de către înalții prelați). Prevederi ale legii:  Stabilirea de salarii pentru preoți, garantate de stat;  În scopul asigurării lefurilor se fixa numărul parohiilor la orașe și sate (300 și respectiv peste 2.700), oprindu-se astfel o creștere nejustificată a numărului preoților și o împovărare suplimentară a bugetului; 5

 Numirea parohului sau diaconului dintr-o parohie urbană era condiționată de deținerea diplomei de licențiat sau de doctor în teologie;  Numirea într-o parohie rurală era condiționată de deținerea diplomei de absolvire a cursului complet al seminarului de 8 clase;  Numirea preoților și diaconilor se realiza de către episcopul eparhiot în înțelegere cu ministrul Cultelor și Instrucțiunii Publice;  Statul manifesta un control parțial asupra seminariilor;  Organizarea seminariilor: creștea numărul anilor de studiu de la 7 la 8, existau 2 cicluri de studiu – inferior cu durata de 3 ani și superior cu durata de 5 ani. Cu excepția carierei didactice, absolvenților de seminar li se interzicea practicarea altor meserii, în caz contrar trebuind să restituie taxele de școlarizare;  Pentru plata salariilor parohilor urbani, se impunea alocarea de sume în bugetele comunale, statul subvenționând din bugetul central doar o parte din aceste alocații;  În comunele rurale, pentru sigurarea plății preoților se impunea sătenilor o taxă de 4 lei. - Ianuarie 1902 – înființarea Casei Bisericii (instituție responsabilă de administrarea fondurilor destinate bisericii și a bunurilor ei) - Martie 1909 – apariția Consistoriului superior bisericesc (organism mai larg de conduce a bisericii), format din: membrii Sf. Sinod + 1 preot-profesor reprezentant al facultăților de Teologie + 1 preot-profesor reprezentant al seminariilor + 17 preoți reprezentanți ai clerului de rând + 2 stareți ca reprezentanți ai clerului monahal. Prin Consistoriul superior bisericesc se restabilea unitatea dintre clerul înalt și cel de rând. - Recunoașterea autocefaliei BOR (1885): a marcat finalizarea unui conflict cu Patriarhia de la Constantinopol și a reprezentat un proces etapizat. De ex., în martie 1882 a avut loc pentru prima dată în România la catedrala mitropolitană din București sfințirea Sf. Mir, act săvârșit fără consimțământul patriarhului din Constantinopol. (Dorința de obținere a independenței BOR era alimentată de succesul politic din 1877, când statul român devenise independent. Se urmărea așadar ca independența religioasă să o dubleze pe cea statală.) Un alt pas l-a reprezentat propunerea parlamentarilor de proclamare oficială a autocefaliei (= ruperea legăturilor cu Patriarhia din Constantinopol și cu Orientul ortodox). Această soluție a fost agreată de M. Kogălniceanu, dar primită cu rezervă de către Carol I care dorea ca patriarhul să recunoască de bunăvoie independența BOR. În urma unei corespondențe purtată cu Ioachim IV, patriarhul Constantinopolului, în 1885 a fost obținută recunoașterea autocefaliei de către acesta. - BOR și societatea românească: în afara implicării spirituale, biserica este prezentă în societate și dpdv cultural (afirmarea limbii naționale pe calea traducerilor de cărți religioase în limba română și sprijinirea învățământului național), dar și social-politic (implicarea în evenimente care au marcat mișcarea de redeșteptare națională). Este cazul: 6

 mitropolitului Dionisie Lupu (primul donator de cărți al Bibliotecii Academiei Române) sau a episcopului Ilarion al Argeșului care s-au alăturat revoluției de la 1821. La 1821, Gh. Lazăr, ardelean cu studii teologice și de inginerie topografică, i-a învățătat pe oamenii lui Vladimirescu să folosească unicul tun de care dispuneau.  1848 – în Moldova, episcopul Meletie a semnat, între alții, Petiția de la Iași din 27 martie. + în Țara Românească mitropolitul Neofit a fost șeful guvernului provizoriu (pe lângă faptul că din poziția deținută legitima revoluția, în lipsa domnitorului el devenind cel mai important personaj din țară, a fost deopotrivă responsabil de inițierea a 2 comploturi care urmăreau încheierea revoluției) + în Țara Românească popa Radu Șapcă a fost membru în primul guvern revoluționar, constituit la 9 iunie. Clerici precum Dionisie Romano sau Iosafat Snagoveanu au făcut propagandă revoluționară, îndemnând populația să participe la evenimente.  1857 – mitropolitul Moldovei Sofronie Miclescu a protestat față de falsificarea alegerilor pentru desemnarea membrilor Adunării ad-hoc, contribuind la anularea lor.  Mitropoliții Nifon și Sofronie Miclescu prezidează Adunările ad-hoc (1857), dar și Adunările elective din ianuarie 1859.  BOR a sprijinit moral, material dar și cu personal războiul de independență (preoți militari au însoțit trupele, călugări și călugărițe au activat ca infirmieri și brancardieri în cadrul Serviciului Sanitar al armatei).

7