Chemarea Omului Spre Asemănarea Cu Dumnezeu [PDF]

Zitiervorschau

Chemarea Omului spre asemănarea cu Dumnezeu  După învăţătura Bisericii noastre omul a fost creat de Dumnezeu într-un mod aparte faţă de celelalte făpturi. Dacă celelalte făpturi au fost create prin cuvânt, omul a fost creat printr-o intervenţie specială a lui Dumnezeu, atât cât priveşte trupul, cât şi sufletul. „Atunci, luând Domnul Dumnezeu ţărână din pământ, a făcut pe om şi a suflat în faţa lui suflare de viaţă şi s-a făcut omul fiinţă vie" (Facerea 2, 7). Privind trupul, omul a fost zidit de Dumnezeu din ţărână, iar privind sufletul, acesta a fost zidit „după chipul Său" (Facerea 1,26).  Raportându-ne la Dumnezeu ,,chipul” se referă la însușirile omului ca duh, rațiune, libertate, sete de absoulut, iar ,,asemănarea” se referă la starea finală de sfințenie atinsă de om cu ajutorul harului dumnezeiesc. ,,Chipul ” lui Dumnezeu l-am dobândit prin creație, iar ,,după asemănare” ajungem noi înșine, prin voința noastră liberă.  Sufletul nu se confundă cu trupul, iar trupul nu constituie o realitate separată de suflet, fiindcă trupul dispune de o raţionalitate plasticizată care rămâne ancorată în realitatea spirituală şi unitară a chipului lui Dumnezeu din om. Constituţia omului are caracter dihotomic, fiind alcătuita de Dumnezeu din trup şi suflet, dar această dihotomie îşi găseşte unitatea în chipul lui Dumnezeu, care îmbrăţişează atât sufletul, cât şi trupul.  Prin creație între Dumnezeu și om se stabilește un dialog: Dumnezeu îi dă omului chipul Său, iar acesta trebuie sa îi raspundă prin a ajunge la o cât mai mare apropiere de El. Dacă omul nu vrea sa răspundă la chemarea lui Dumnezeu, El nu va forța niciodată propriul chip din om, caracterizat prin libertate, pentru a-l mântui forțat. Chipul curat al omului de la creație a fost alterat, dar nu distrus total prin păcatul originar și a fost nevoie de jertfa mântuitoare a lui Iisus Hristos pentru a restaura acest chip.  După botez, când ne este șters păcatul strămoșesc si mirungere, când primim harul Sfantului Duh începem drumul cel anevoios pe calea mântuirii prin îndeplinirea celor 3 condiții fundamentale ale mântuirii subiective sau personale: harul(primit prin Taina Mirungerii), credința si faptele bune.  Asemănarea cu Dumnezeu se dobândește printr-un efort al nostru de a îndeplini poruncile divine și de a practica virtutea, opusă

păcatului. Sfinții Părinți ai Bisericii vorbesc de un urcuș duhovnicesc cuprinzând mai multe trepte: curățirea omului de patimi, însănătoșirea lui morală, prin care se trece spre o adoua treaptă, dobândirea virtuților, dintre care cele mai mari sunt credința, nădejdea și iubirea.  Cu ajutorul harului divin și prin căutările proprii, omul ajunge la convingerea că toate cele descoperite de Dumnezeu sunt adevărate. Credința primită de om la Botez prin harul lui Dumnezeu trebuie întărită pe parcursul vieții, prin efortul personal și prin voința proprie. În viața omului există îndoială, însă credința adevărată îl determină să trăiască în conformitate cu poruncile divine. Să facă fapte bune și să-și iubească aproapele.  Pocăința presupune conștientizarea păcatului, regretul pentru faptele rele făcute și dorința de îndreptare și de înaintare în virtute. Creștinul trebuie să trăiască starea de pocăință pe tot parcursul vieții, nu doar în momentul mărturisirii păcatelor prin Taina Spovedaniei.  Păcatele repetate devin patimi. Eliberat de păcate prin Spovedanie, onul trebuie să își continuie efortul de a de înfrâna de la faptele rele. Înfrânarea începe cu stăpânirea de sine, renunțarea la păcate și se continuă cu înlăturarea gândurilor care îndeamnă la păcat.  Adeseori, Dumnezeu îngăduie încercările, pentru a-l întări pe credincios în credință sau pentru a-l aduce pe calea cea bună. Omul trebuie sp le accepte, să le descopere semnificația pozitivă și să nu i se împotrivească lui Dumnezeu, având ca model absolut de răbdare pe Mântuitorul.  Dacă omul primește cu răbdare ispitele provocare de firea proprie, de lume sau de diacol și încercările îngăduite de dumnezeu, însufletul lui se naște, cu ajutorul harului divin, nădejdea. Nădejdea comuniunii cu Dumnezeu și a cunoașterii împărăției Lui îi dau omului curajul necesar pentru a duce o viață duhovnicească, chiar și atunci când are necazuri.  Nepătimirea este starea de sfințenie, pe care credincioșii o pot atinge în grade diferite. În această stare omul nu mai păcătuiește cu ușurintă, nici cu gândul nici cu fapta și își manifestă iubirea față de întreaga creație a lui Dumnezeu.  În efortul personal pentru eliberarea de patimi, harul lui Dumnezeu- primit prin Sfintele Taine în Biserică și ca răsplată pentru efortul personal depus prin rugăciune, post, lecturp duhovnicească, meditație religioasă- îl ajută pe creltin sa dobândească desăvârșirea. Asemănarea cu Dumnezeu este chemare către toți oamenii. Treptele către desăvârșire sunt un urcuș permanent al credincioșilor, care se continuă în veșnicie.