Cercetarea La Fata Locului [PDF]

Zitiervorschau

Dr. Iurie ODAGIU, Lilian LUCHIN, Constantin RUSNAC

CERCETAREA LA FATA LOCULUI , /Ghid practic/

,

Chisinau, 2013 ,

CZU 343.98(036) O-21

Redactare: Gheorghe CHIRIȚĂ Procesare computerizată: Svetlana COJUHARI Editor: Ruslan CONDRAT Descrierea CIP a Camerei Naționale a Cărții Odagiu Iurie. Cercetarea la faţa locului: Ghid practic/ Iurie Odagiu, Lilian Luchin, Constantin Rusnac. - Chişinău: S. n., 2013 (Tipogr. „Bons Offices”). - 202 p. Bibliogr. în notele de subsol. - 400 ex. ISBN 978-9975-80-753-1. 343.98(036) O-21

ISBN 978-9975-80-753-1

CUPRINS: CAPITOLUL 1 Principalele prevederi ale tacticii de cercetare la faţa locului............7 CAPITOLUL 2 Etapele cercetării la faţa locului.....................................................13 2.1 Etapa de pregătire a cercetării la faţa locului.................................13 2.2 Etapa de lucru a cercetării la faţa locului........................................16 2.3 Etapa de fixare a rezultatelor cercetării la faţa locului..................24 2.3.1 Procesul-verbal de cercetare la faţa locului.............................27 2.3.2 Schiţa locului faptei....................................................................30 2.3.3 Fotografia judiciară operativă a locului faptei........................34 2.3.4 Videofilmul judiciar al locului faptei.......................................42 CAPITOLUL 3 Depistarea, relevarea cercetarea fixarea, ridicarea, interpretarea şi ambalarea diferitor categorii de urme...................44 3.1 Urmele papilare..................................................................................44 3.2 Urmele de picioare.............................................................................49 3.3 Urmele de dinţi..................................................................................53 3.4 Urmele de buze..................................................................................55 3.5 Urmele olfactive.................................................................................57 3.6 Urmele biologice de provenienţă umană.......................................60 3.7 Urmele mijloacelor de transport.....................................................66 3.8 Urmele de efracţie..............................................................................68 3.9 Microurmele.......................................................................................71 3.10 Cercetarea armelor de foc, muniţiilor şi a urmelor create de ele.............................................74 3.11 Cercetarea documentelor...............................................................80 3.12 Cercetarea urmelor electronice.....................................................82

CAPITOLUL 4 Aspecte tactico-criminalistice de cercetare la faţa locului pe diferite tipuri de infracţiuni................................84 4.1 Particularităţile cercetării la faţa locului în cazul investigării infracţiunii de omor.......................................84 4.2 Particularităţile cercetării la faţa locului în cazul investigării infracţiunii săvârşite prin utilizarea corpurilor explozive...............................................108 4.3 Particularităţile cercetării la faţa locului în cazul investigării infracţiunii de viol........................................116 4.4 Particularităţile cercetării la faţa locului în cazul investigării traficului de fiinţe umane............................119 4.5 Particularităţile cercetării la faţa locului în cazul investigarea infracţiunii de furt.......................................124 4.6 Particularităţile cercetării la faţa locului în cazul investigarea infracţiunii de jaf.........................................128 4.7 Particularităţile cercetării la faţa locului în cazul investigării infracţiunii de tâlhărie..................................132 4.8 Particularităţile cercetării la faţa locului în cazul investigării incendiilor......................................................135 4.9 Particularităţile cercetării la faţa locului în cazul investigării infracţiunii de huliganism...........................142 4.10 Particularităţile cercetării la faţa locului în cazul investigării infracţiunilor ce au legătură cu drogurile...........................................................144 4.11 Particularităţile cercetării la faţa locului în cazul investigării accidentului rutier......................................151 4.12 Particularităţile cercetării la faţa locului în cazul investigării infracţiunii din domeniul informaticii....157 BIBLIOGRAFIE............................................................................166 ANEXE.........................................................................................169

CUVÂNT ÎNAINTE Eficacitatea muncii de descoperire şi cercetare a infracţiunilor în mare măsură este condiţionată de oportunitatea şi plenitudinea efectuării acţiunilor de urmărire penală în etapa iniţială a cercetărilor. Cercetarea la faţa locului este una din activităţile procedurale şi de tactică criminalistică ale organului de urmărire penală, în scopul cunoaşterii nemijlocite a locului faptei, al descoperii, fixării şi ridicării urmelor create cu ocazia săvârşirii infracţiunii. O deosebită însemnătate în acest sens o are realizarea calitativă a cercetării la faţa locului faptei, activitate în cadrul căreia se depistează şi se colectează un mare volum de informaţie criminalistică, servind drept bază de cercetare a faptelor penale. În lucrarea dată am elucidat una din acţiunile primordiale ale criminalisticii, şi anume cercetarea la faţa locului, care este actul iniţial de urmărire penală. În acest context, se observă că tema dezvăluită este actuală, având în vedere faptul că în ultimii ani se înregistrează o creştere alarmantă a infracţionalităţii şi în acelaşi timp extrem de importantă, deoarece realizarea scopului procesului penal, în asemenea cazuri, presupune atât elaborarea normelor legale în materie într-o manieră clară, concisă, cât şi respectarea lor cu stricteţe. Conform datelor obţinute în timpul unei cercetări la faţa locului depinde nu numai argumentarea săvârşirii cauzei, dar şi aflarea adevărului în esenţă. Evident că interesul indiscutabil al acestei teme de maximă actualitate investigată într-o perspectivă juridică precum şi soluţiile între-

văzute şi propuse faţă de multele şi dificilele probleme evidenţiate fac din această lucrare un material interesant de studiu. Din acest punct de vedere, în lucrarea de faţă sunt prezentate într-o manieră ştiinţifică şi riguroasă principalele prevederi tactico-criminalistice în materie, făcându-se o analiză a lor, atât teoretică, cât şi practică. Astfel, lucrarea dată prezintă principalele prevederi ale tacticii de cercetare la faţa locului, etapele cercetării locului faptei, inclusiv s-a menţionat în aspect de fixare procesuală şi tehnică în procesul-verbal, schiţa locului faptei, aspecte de fotografie şi videofilm ale locului faptei. Totodată, s-a descris cu o deosebită atenţie cele mai des întâlnite urme la locul faptei sub aspectul depistării, fixării, ridicării şi ambalării. Un capitol aparte a fost dedicat cercetării locului faptei sub aspect tacticocriminalistic pe diferite tipuri de infracţiuni. Scopul primordial al acestei lucrări constă în acordarea ajutorului criminalistic ofiţerilor de urmărire penală, procurorilor şi specialiştilor criminalişti în ceea ce priveşte lucrul cu urmele şi probele materiale de la locul faptei.

CAPITOLUL 1 PRINCIPALELE PREVEDERI ALE TACTICII DE CERCETARE LA FAȚA LOCULUI Printre activităţile importante care contribuie la realizarea scopului procesului penal, în vederea aflării adevărului, se numără şi cercetarea la faţa locului, care ocupă un loc important în procesul probaţiunii1. „Cercetarea la faţa locului reprezintă o activitate procedurală şi de tactică criminalistică de regulă de neamânat, al cărei obiect îl constituie perceperea nemijlocită a locului unde s-a săvârşit fapta infracţională, descoperirea, relevarea, fixarea, ridicarea şi examinarea urmelor şi a mijloacelor materiale de probă, precizarea poziţiei şi a stării acestora, având ca scop stabilirea naturii şi împrejurărilor comiterii faptei, precum şi a datelor necesare identificării făptuitorului2”. În timpul efectuării cercetării la faţa locului pot fi stabilite următoarele circumstanţe referitoare la: 1. subiectul infracţiunii: a. numărul de peroane participante la săvârşirea infracţiunii; b. vârsta aproximativă a acestora (minor, adult, în etate); c. semnalmentele exterioare; d. starea sănătăţii (prezenţa rănilor, a bolilor, a defectelor anatomice etc.); e. deprinderile persoanelor ce au săvârşit infracţiunea; f. profesia; Tudor Osoianu, Victor Orîndaş, Procedură penală, Chişinău 2004, p. 175. V. Bercheşan, C. Pletea, Ion-Eugen Sandu, Tratat de tactică criminalistică, Editura Carpaţi, Craiova 1992, p. 26. 1 2

8

Iurie ODAGIU, Lilian LUCHIN, Constantin RUSNAC

g. anumite abilităţi pe care le posedă; h. datele care descriu caracteristicile psihice ale persoanelor ce au săvârşit infracţiunea (violenţă, prudenţă, timiditate); i. stabilirea regimului de lucru (dacă fapta infracţională a avut loc în cadrul întreprinderilor) sau stilul de viaţă (dacă fapta infracţională a avut loc în casă la curte, apartament). 2. obiectul infracţiunii: a. la ce s-a atentat prin infracţiune; b. care este obiectul nemijlocit al infracţiunii; c. particularităţile anatomice şi psihice ale victimei (dacă fapta infracţională a fost îndreptată împotrivă persoanei); d. particularităţile obiectului – caracteristicile de clasă şi individuale (dacă fapta infracţională a fost îndreptată împotrivă anumitor lucruri). 3. latura obiectivă a infracţiunii: a. timpul comiterii infracţiunii; b. modalitatea de săvârşire a infracţiunii; c. acţiunile infractorilor de la locul comiterii faptei infracţionale; d. circumstanţele care însoţesc săvârşirea infracţiunii; e. consecinţele infracţiunii; f. legătura cauzală dintre fapta infracţională şi consecinţă. 4. latura subiectivă a infracţiunii: a. infracţiunea a fost săvârşită cu intenţie sau din imprudenţă; b. motivul şi scopul infracţiunii. Practica judiciară a demonstrat principalele caractere sau trăsături caracteristice ale cercetării la faţa locului sunt: –– reprezintă o activitate iniţială, în sensul că ori de câte ori natura faptei săvârşite impune efectuarea de constatări cu privire la situaţia locului săvârşirii infracţiunii, descoperirii şi fixării urmelor acesteia, stabilirii poziţiei şi stării mijloacelor materiale de probă ori a împrejurărilor în care a fost săvârşită infracţiunea, cercetarea la faţa locului precede în timp toate celelalte activităţi. O serie de fapte cum ar fi omorurile, distrugerile, tâlhăriile, furturile, accidentele de circulaţie, catastrofele aeriene, feroviare, navale, accidentele grave de muncă sunt infracţiuni a căror soluţionare este de neconceput fără o cercetare la faţa locului;

Cercetarea la fata , locului /Ghid practic/

9

–– activitatea de investigare a locului faptei are un caracter imediat, urgenţa efectuării acesteia este cerută de faptul că orice întârziere duce la modificarea ambianţei locului faptei, la pierderea sau distrugerea, din motive obiective sau subiective, a urmelor şi a mijloacelor materiale de probă cu urmări dintre cele mai dăunătoare pentru desfăşurarea ulterioară a cercetărilor; –– cercetarea la faţa locului este o activitate obligatorie, deoarece perceperea nemijlocită a situaţiei de la locul faptei nu poare fi înlocuită prin nici o altă activitate; –– de regulă, cercetarea la faţa locului nu se poate repeta. Odată efectuată, locul faptei suferă modificări, fiind puţin probabil ca la repetarea ei să se obţină rezultatele scontate. Dar trebuie precizat că în anumite situaţii, cercetarea la faţa locului mai poate fi repetată, îndeosebi în următoarele cazuri: –– când cercetarea iniţială s-a desfăşurat în condiţii atmosferice şi de vizibilitate improprii; –– când nu a fost cercetată întreaga întindere a locului faptei şi aceasta nu a putut fi corect delimitată; –– când nu au fost cunoscute toate porţiunile de teren şi itinerariile parcurse de făptuitor, investigarea impunându-se pentru descoperirea şi în aceste locuri a urmelor şi mijloacele materiale de probă3. Regulile de bază ale cercetării la faţa locului: 1. Operativitatea ‒ presupune efectuarea cercetării de îndată ce activitatea infracţională s-a epuizat şi făptuitorul a părăsit locul infracţiunii. Realizarea fără întârziere a cercetării locului faptei asigură descoperirea şi valorificarea probelor materiale ale infracţiunii înainte ca acestea să fie distruse sau să suporte modificări. 2. Conducerea unică în timpul cercetării locului ‒ faptei presupune o organizare justă şi efectuarea acestei activităţi de la bun început şi până la finele ei de către o singură persoană, fără înlocuirea ei. 3. Principiul efectuării cercetării la faţa locului în mod organizat – prevede coordonarea activităţii membrilor echipei de cercetare, V. Lăpăduşi, S. Grejdinoiu, Consideraţii privind investigarea criminalistică a locului faptei. Lucrările simpozionului, Investigarea criminalistică a locului faptei, Bucureşti, 2003, p. 17. 3

10

Iurie ODAGIU, Lilian LUCHIN, Constantin RUSNAC

desfăşurarea ei în mod metodic, într-o succesiune şi ordine bine stabilite. 4. Observarea comportamentului făptuitorului prezent la cercetarea la faţa locului – prezintă selectarea reacţiilor emotive şi stabilirea legăturii lor cu anumite momente, sau activităţi desfăşurate la faţa locului4. 5. Consemnarea – constatarea în cursul cercetării la faţa locului a datelor şi a celorlalte elemente ce prezintă interes pentru cauză. 6. Principiul cercetării minuţioase a locului faptei. 7. Nelimitarea anticipată, în timp, a duratei cercetării la faţa locului. 8. Principiul utilizării efective a mijloacelor tehnico-ştiinţifice criminalistice. 9. Principiul efectuării cercetării la faţa locului prin respectarea cerinţelor morale. Se numesc circumstanţe negative urmele Stabilirea faptice depistate în timpul cercetării la faţa locului circumstanţelor ce vin în contrazicere cu mecanismul obişnuit de negative în timpul creare a urmelor pentru o astfel de faptă săvârşită, cercetării la faţa cu versiunile înaintate şi cu explicaţiile date de perlocului soane concrete. O altă definiţie ar fi că prin circumstanţe negative se înţelege acele contraziceri ce apar între datele faptice de la faţa locului şi rezultatele diferitor acţiuni de urmărire penală, explicaţiile date de diferite persoane concrete şi versiunile înaintate (de victimă, bănuit, martor). Circumstanţele enumerate pot fi stabilite, de exemplu, în timpul cercetării la faţa locului pe caz de omor (nu corespunde direcţia Aceste reacţii generează, de regulă, un înalt grad de nervozitate, iar comportamentul făptuitorului nu mai poate fi controlat şi dirijat conştient. În astfel de situaţii, făptuitorul se exteriorizează prin: transpiraţie abundentă, schimbarea culorii pieii (înroşire sau paliditate), tremuratul mâinilor, roşul unghiilor, înghiţitul în sec, răguşirea, modulaţia vocii, bâlbâirea ori frământatul mâinilor, neastâmpăr, culegerea unor scame imaginare de pe îmbrăcăminte ş.a. În cazul infracţiunilor cu autori neidentificaţi, o atenţie deosebită trebuie acordată „cercului curioşilor” pentru a identifica persoanele care prin conduita lor pot avea vreo legătură sau interes personal faţă de fapta aflată în cercetare. 4

Cercetarea la fata , locului /Ghid practic/

11

de scurgere, prelingere a sângelui de pe haine şi cadavru, talpa încălţămintei cadavrului este curată pe când cadavrul se află pe o suprafaţă murdară etc.), accident rutier (lipsa bălţilor de sânge de sub cadavru în cazul în care persoana a fost lovită violent de automobil şi există multe plăgi), viol (lipsa urmelor de luptă, deşi victima afirmă ca a opus rezistenţă). Dacă este identificată o astfel de circumstanţă negativă este posibil de tras următoarele concluzii: 1. Versiunile înaintate de ofiţerul de urmărire penală sunt incorecte. 2. A avut loc o înscenare. 3. Mecanismul de săvârşire a infracţiunii este interpretat greşit de persoanele interesate. Pentru a exclude cazurile de nedepistare a circumstanţelor negative, ofiţerul de urmărire penală trebuie: –– să nu se limiteze în fixarea obiectelor şi a urmelor, dar luând în consideraţie versiunile înaintate să încerce să lămurească localizarea şi poziţionarea acestora; –– înaintând o anumită versiune să nu să se limiteze în acumularea probelor ce o confirmă, dar să acumuleze şi alte tipuri de informaţii ce confirmă şi alte versiuni; –– să suprapună, confrunte informaţia primită de la persoane concrete cu datele reale de la locul faptei; –– să folosească cât mai mult aptitudinile speciale ale specialiştilor, obţinând cât mai multe consultaţii de la ei pe marginea faptei comise. Circumstanţele negative trebuie examinate în timpul cercetării la faţa locului, lipsa sau prezenţa lor este necesar de fixat în procesulverbal de cercetare la faţa locului. Luând în consideraţie că raportarea unei circumstanţe la cele negative este rezultatul aprecierii lor şi ele nu trebuie de le denumit ca negative în procesul-verbal de cercetare la faţa locului. Circumstanţele negative explicate anterior nu trebuie confundate cu circumstanţele nefavorabile, care reprezintă acele circumstanţe ce împiedică sau îngreunează procesul de descoperire, relevare, ridi-

12

Iurie ODAGIU, Lilian LUCHIN, Constantin RUSNAC

care a urmelor de la locul faptei (ploaie, ninsoare, vânt puternic etc.). Specialistul criminalist care participă la cerceSpecialistul tarea la faţa locului trebuie să corespundă următoacriminalist relor criterii: –– să fie competent în rezolvarea acelor probleme care vor apărea la locul faptei, să posede deprinderi speciale; –– să nu cadă sub incidenţa art. 33 CPP al RM. Înainte de începerea cercetării la faţa locului, ofiţerul de urmărire penală îi comunică specialistului drepturile şi obligaţiile prevăzute la art.87 CPP al RM, este avertizat privind răspunderea pentru prezentarea cu bună ştiinţă a unei concluzii false, conform art. 312 CP al RM. În timpul cercetării la faţa locului specialistul trebuie: 1. să posede suficiente cunoştinţe şi deprinderi speciale pentru acordarea ajutorului necesar organului de urmărire penală sau instanţei; 2. să-l atenţioneze pe ofiţerul de urmărire penală referitor la circumstanţele de descoperire, fixare şi ridicare a corpurilor delicte; 3. să ofere explicaţii în privinţa acţiunilor pe care le înfăptuieşte. Specialistul are dreptul să facă obiecţii, care vor fi incluse în procesul-verbal al acţiunii procesuale respective, referitoare la descoperirea, ridicarea şi păstrarea obiectelor, precum şi să dea alte explicaţii conform competenţei sale profesionale. Interpretările pe care le face specialistul criminalist în privinţa mecanismului de creare a urmelor de la faţa locului, legătura cauzală dintre faptă şi consecinţă, nu se fixează în procesul – verbal de cercetare la faţa locului. Ele se folosesc de către ofiţerul de urmărire penală ca material informativ-operativ (pentru înaintarea versiunilor şi determinarea direcţiei de căutare etc.).

CAPITOLUL 2 ETAPELE CERCETĂRII LA FAȚA LOCULUI Cercetarea locului faptei include trei etape: pregătirea, etapa de lucru, fixarea rezultatelor. Etapa de pregătire a cercetării la fața locului Pentru a asigura o cercetare imediată şi eficientă a locului faptei, ofiţerul de urmărire penală care intră în serviciul de 24 de ore trebuie: I. Să ia cunoştinţă de sectorul pe care îl va deservi; II. Să afle care va fi componenţa echipei de cercetare (din unitatea de gardă a inspectoratului de poliţie), cu cine dintre colaboratori va ieşi la chemări şi care este gradul de pregătire a acestora. În cazul în care nu îi cunoaşte pe unii membri ai echipei de cercetare, să afle abilităţile lor profesionale, pentru ca mai târziu să le folosească la maxim în timpul efectuării cercetării la faţa locului; III. Să verifice existenţa listei cu specialişti din diferite domenii, care pot fi solicitaţi pentru cercetare, în care să fie indicat adresele şi telefoanele acestora, precum şi prezenţa unei hărţi la scară mare (planul detaliat al sectorului deservit – oraş, raion); IV. Să verifice mijloacele tehnico-criminalistice (trusa universală şi specializată); V. Să verifice existenţa îmbrăcămintei pentru lucru în mediu contaminat (costum, pelerină, cizme de cauciuc, mănuşi de cauciuc etc.); VI. Să verifice existenţa şi disponibilitatea mijlocului de transport, să afle dacă există posibilitatea de a apela la ajutorul unui laborator criminalistic mobil, în caz de necesitate. Privită în ansamblu, pregătirea cercetării la faţa locului are un

14

Iurie ODAGIU, Lilian LUCHIN, Constantin RUSNAC

caracter unitar, fiecare dintre activităţi succedându-se într-o ordine logico-operativă, de modul în care se realizează şi rezultatele uneia depinzând de caracteristicile celei ce va urma. Astfel, este necesară desfăşurarea unor activităţi până la deplasarea la faţa locului, urmând ca pregătirea să fie definitivată odată cu sosirea echipei la locul faptei5. După primirea înştiinţării ofiţerul de urmăriActivităţi re penală trebuie: pregătitoare care 1. Să consemneze şi să verifice informaţia se efectuează până (să afle de la cel ce a făcut înştiinţarea cine dintre la deplasarea colaboratorii poliţiei sau alte persoane sunt la faţa la faţa locului locului, unde se află locul faptei; 2. Să asigure paza locului infracţiunii (în cazul în care paza lipseşte să dea indicaţii persoanelor cu funcţie de răspundere ce deservesc acest sector, să asigure paza); 3. Să verifice pregătirea echipei de cercetare, asigurarea prezenţei altor persoane, a căror participare este necesară (specialist medic legist, precum şi alţi specialişti din diferite domenii); 4. Să verifice pregătirea mijloacelor tehnico-ştiinţifice criminalistice, împreună cu specialistul criminalist: –– completarea trusei generale sau specializate; –– starea reagenţilor chimici; –– funcţionalitatea aparatului foto; –– existenţa şi funcţionalitatea mijloacelor de iluminare; –– existenţa mijloacelor de ambalare (saci de plastic, ambalaje din hârtie densă, sfoară, borcane cu capace, mijloace speciale de ambalare etc.). 1. Să anunţe reprezentanţii altor organe de urmărire penală, în cazul în care apare această necesitate; 2. Să ea măsuri de protecţie. În funcţie de informaţiile pe care le deţine, organul de cercetare trebuie sa ia toate masurile, necesare şi suficiente, astfel încât viaţa, sănătatea sau integritatea corporală a echipei de la faţa locului să nu fie lezate sub nici o formă;

Gabriel Ion Olteanu, Consideraţii cu privire la tactica efectuării cercetării la faţa locului, Editura AIT Laboratories, 2004, p. 16. 5

Cercetarea la fata , locului /Ghid practic/

15

3. Să asigurare deplasarea cu operativitate a echipei de cercetare la faţa locului – o problemă ce trebuie privită prin prisma pericolului distrugerii urmelor, plecarea sau/şi influenţarea martorilor oculari, denaturarea poziţiei urmelor şi mijloacelor materiale de probă devine deosebit de importantă. După sosirea la faţa locului, conducătorului Activităţi grupei operative i se recomandă: pregătitoare care 1. Să fixeze timpul sosirii la faţa locului; se efectuează 2. Să ia măsuri pentru acordarea ajutorului la faţa locului medical victimelor: –– stabileşte victimele aflate în viaţă (aplicând diverse metode: stabilind existenţa pulsului, a reactivităţii oculare sau tactile, a existenţei scurgerilor sangvine etc.); –– la nevoie, acordă ajutorul medical victimelor dacă este posibil – cu sprijinul persoanelor specializate (asigurarea respiraţiei victimei, întreruperea scurgerilor sangvine etc.); –– transportă imediat victimele aflate în viaţă la cea mai apropiată unitate medicală, cu ajutorul oricărui mijloc de transport avut la dispoziţie, reţinând datele referitoare la: identitatea persoanei transportate, mijlocul de transport, unitatea medicală de destinaţie etc.; –– reţine datele privind identitatea victimei, vătămările suferite, comportamentul şi susţinerile sale, locul şi poziţia în care a fost găsită etc.; –– ia măsuri pentru a nu se agrava starea sănătăţii victimei (prin schimbarea poziţiei, în cazul posibilelor fracturi osoase etc.); –– consemnează activităţile desfăşurate şi datele şi informaţiile de interes operativ. 1. Pe timpul desfăşurării acestor activităţi de salvare a vieţii victimelor este indicat ca poliţiştii să procedeze astfel încât să nu ducă la alterarea sau distrugerea altor urme, formă sau materie, a altor mijloace de probă existente la faţa locului; 2. Să înlăture pericolul iminent (închiderea robinetelor conductelor de gaze toxice şi aerisirea spaţiilor închise care conţin astfel de gaze; înlăturarea surselor de incendiu ori explozii; neutralizarea surselor de inundaţie, întreruperea circuitelor ce pot crea electrocutări). Modificările locului faptei trebuie consemnate şi aduse la cunoştinţa celor care vor efectua cer-

16

Iurie ODAGIU, Lilian LUCHIN, Constantin RUSNAC

cetarea la faţa locului; 3. Să verifice modul în care s-a acţionat până la sosirea echipei, dispunerea măsurilor necesare, în raport cu situaţia existentă la locul faptei; 4. Să asigurare paza locului faptei şi conservarea urmelor în cazul în care aceasta nu s-a efectuat, cu stabilirea modificărilor ce au survenit în aspectul iniţial al locului săvârşirii infracţiunii. Modificările pot survine în urma acţiunilor: –– infractorilor şi persoanelor interesate; –– altor persoane aflate la faţa locului (curioase); –– ofiţerii de investigaţie care au sosit primii la faţa locului, înaintea ofiţerului de urmărire penală (de exemplu, ofiţerul operativ de sector, pompierii etc.); –– de asemenea, modificările pot surveni în urma acţiunii forţei naturii (vânt, ploaie etc.) sau animalelor, păsărilor, insectelor. 5. Să stabilească sarcini pentru fiecare membru al echipei; 6. Să îndepărteze de la faţa locului persoanele străine (precum şi colaboratorii organelor de drept ce luptă împotrivă criminalităţii, dar care nu i-au parte nemijlocit la cercetarea şi paza locului faptei); 7. Să înfăptuiască alte acţiuni de neamânat îndreptate spre reţinerea infractorului, de asemenea, ia măsuri pentru îmbunătăţirea vizibilităţii locului cercetat şi a condiţiilor de cercetare. Dacă circumstanţele de la faţa locului oferă posibilitatea de a folosi câinele de serviciu, atunci să se recurgă la serviciile acestuia. Etapa de lucru a cercetării la fața locului După ce s-au îndeplinit toate acţiunile din etapa de pregătire a cercetării la faţa locului, se recurge la etapa de desfăşurare a cercetării la faţa locului, care se dispersează în două faze, şi anume: statică şi dinamică. Activităţile desfăşurate în faza statică a cerActivităţi ce se cetării au ca obiect constatarea stărilor de fapt, a desfăşoară în faza urmelor şi a altor mijloace materiale de probă, fără statică a cercetării a se proceda la atingerea sau schimbarea poziţiei la faţa locului în care acestea au fost descoperite. Cu alte cuvinte,

Cercetarea la fata , locului /Ghid practic/

17

cercetarea locului faptei se va desfăşura fără a aduce acesteia vreo modificare. Faza statică cuprinde următoarele activităţi: 1. Observarea locului faptei. 2. Delimitarea perimetrului ce urmează a fi cercetat. La determinarea limitelor locului săvârşirii infracţiunii se vor avea în vedere natura şi topografia terenului (teren deschis, clădire, zonă muntoasă, mlăştinoasă etc.) care impun, după caz, folosirea anumitor mijloace şi tehnici de cercetare. După stabilirea perimetrului, ofiţerul de urmărire penală trebuie să cerceteze toate zonele şi sectoarele fără excepţie cu scopul de a descoperi obiecte şi urme ce au importanţă pentru cauza penală. Perimetrul cercetării include: –– locul unde se efectuează cercetarea faptei infracţionale sau unde au fost descoperite urme şi obiecte ce au semnele unui corp delict; –– încăperea sau locul deschis unde s-a aflat nemijlocit infractorul înainte de săvârşirea infracţiunii (de exemplu, unde s-a pregătit sau a aşteptat victima etc.); –– drumul de acces şi de refugiu al infractorului de la locul faptei; –– alte încăperi şi zone unde pot să existe obiecte şi urme care au legătură cu infracţiunea ce se investighează. În timpul cercetării nu este admisibil să se treacă cu vederea orice obiect, instrument, urmă ce ar avea legătură cu cauza. 3. Soluţionarea problemei ce se referă la punctul iniţial de cercetare Există mai multe procedee de cercetare la faţa locului: –– circular, care se clasifică în: excentric şi concentric (vezi imaginea 1,2); –– frontal, (vezi imaginea 3); –– liniar, (vezi imaginea 4); –– pe sectoare,(vezi imaginea 5). De regulă, cercetarea se începe din centru (cercetarea circular concentrică), din locul unde sunt concentrate majoritatea obiectelor şi urmelor ce au importanţă pentru descoperirea cauzei (cadavru, locul de efracţie etc.). Cercetarea se recomandă a se începe de la periferii dacă: –– punctul iniţial de cercetare nu este stabilit (de exemplu, în ca-

18

Iurie ODAGIU, Lilian LUCHIN, Constantin RUSNAC

zul cauzării vătămărilor corporale grave sau medii, în cazul tentativei de omor, victima este trimisă la spital, iar la locul faptei în diferite zone sunt urme de luptă, sânge, mobilier deteriorat etc.); –– există probabilitatea de pierdere a urmelor existente la periferie, pe când urmele din centru se află în integritate (de exemplu, în cazul unui furt dintr-o încăpere săvârşit prin efracţie, urmele care sunt în încăperi sunt în siguranţă, iar cele ce se află în afară pot dispărea în orice moment); –– în timpul apropierii de epicentrul locului faptei există posibilitatea de distrugere a urmelor aflate la periferie (de exemplu, cadavrul se află într-un coridor îngust, pe podea, la începutul coridorului aflându-se diferite categorii de urme). Considerăm ca demnă de subliniat o clasificare a metodelor de cercetare la faţa locului, prezentată în doctrină, ce face referire la o metodă subiectivă, o metodă obiectivă şi la una mixtă sau combinată. Astfel, metoda subiectivă este caracterizată prin aceea că echipa de cercetare procedează la căutarea, descoperirea, relevarea, fixarea şi ridicarea urmelor şi mijloacelor materiale de probă, urmând cât mai fidel traseul parcurs de făptuitor din momentul pătrunderii în câmpul infracţional şi până la părăsirea acestuia. Această metodă are avantajul că se pot obţine rapid unele date şi indicii, ce pot direcţiona cercetările, pentru identificarea urgentă a făptuitorilor, recuperarea prejudiciului etc. Are dezavantajul unei anumite superficialităţi, locul faptei neputând fi examinat sistematic şi detaliat. Metoda obiectivă constă în examinarea locului faptei într-o anumită ordine, făcându-se abstracţie de modul şi succesiunea acţiunilor presupuse a fi fost desfăşurate de făptuitor în câmpul infracţiunii. Deşi presupune un volum de timp şi implicarea unui personal mai numeros, metoda are avantajul că permite o examinare amănunţită a locului, permiţând descoperirea tuturor urmelor ce au legătură cu cauza. Metoda mixtă sau combinată impune ca pe parcursul cercetării să fie folosită atât metoda subiectivă, cât şi metoda obiectivă, alternându-se cele două metode în funcţie de particularităţile cauzei şi diferitele momente ale cercetării. Indiferent de metoda aleasă, optimul presupune examinarea

Cercetarea la fata , locului /Ghid practic/

19

sistematică, multilaterală şi obiectivă a locului săvârşirii infracţiunii. 4. Stabilirea şi marcarea drumului de acces la locul faptei. Intrarea în locul săvârşirii infracţiunii se va face în aşa fel încât să nu se distrugă sau să se deterioreze urmele. Înainte de pătrunderea în locul comiterii faptei, din exteriorul perimetrului acestuia se vor executa fotografii judiciare de orientare, schiţe, ale obiectelor principale, precum şi filmări. Apoi se va proceda la găsirea celui mai accesibil drum de intrare în câmpul infracţiunii, în funcţie de topografia terenului şi specificul câmpului cercetat, în aşa fel ca traseul să nu poarte în mod evident microurme sau macrourme. În câmpul infracţiunii va pătrunde primul specialistul criminalist, care va stabili şi marca mai întâi drumul de acces. 5. Identificarea martorilor care: –– sunt la faţa locului; –– s-au îndepărtat de la locul faptei; –– persoane cu funcţie de răspundere care în legătură cu funcţia ce o deţin trebuie să cunoască date cu privire la fapta infracţională ce s-a săvârşit. În scopul identificării martorilor este necesar de verificat fiecare curte şi de înfăptuit următoarele activităţi: –– a identifica sectorul şi locuitorii acestuia în scopul chestionării pe marginea infracţiunii comise; –– a alege colaboratorii poliţiei ce se vor ocupa cu aceasta şi a-i repartiza pe blocuri, pe case sau pe sectoare; –– a stabili lista de întrebări ce urmează a fi adresate locuitorilor sectorului unde s-a săvârşit infracţiunea; –– a alege timpul chestionării; –– a concentra datele chestionării. 6. Conturarea unor versiuni6, care să aibă ca obiect căile folosite de către participanţii la activitatea ilicită pentru acces şi pentru părăsirea locului faptei – analizând natura şi aspectul locului faptei. În timpul cercetării la faţa locului ofiţerul de urmărire penală, pornind de la analiza circumstanţelor de la locul faptei, a datelor cu caracter operativ, a mărturiilor etc., va înainta versiuni cu privire la fapta ce a avut loc (omor, jaf, furt etc.). Elaborarea şi verificarea versiunilor oferă posibilitatea ca cercetarea la faţa locului să aibă un scop bine determinat, să fie descoperite noi urme, determinarea corectă a direcţiei de căutare etc. 6

20

Iurie ODAGIU, Lilian LUCHIN, Constantin RUSNAC

7. Sectorizarea locului faptei în situaţia în care locul faptei cuprinde mai multe încăperi dintr-un imobil sau se întinde pe o suprafaţă mare dintr-un teren deschis, pentru buna desfăşurare a cercetării, este necesar să se procedeze la împărţirea lui pe sectoare şi la stabilirea ordinii în care se va face cercetarea acestora. Odată cu parcurgerea locului faptei, se va proceda la marcarea şi protejarea locurilor unde se găsesc urme ori mijloace materiale de probă. 8. Examinarea cu prioritate a urmelor şi obiectelor care prezintă un pericol iminent de modificare, sau dispariţie în cazurile în care la faţa locului s-au descoperit urme care datorită naturii lor ori factorilor externi pot să dispară ori să se modifice. 9. Descoperirea şi fixarea poziţiei obiectelor corp delict şi a urmelor. Pe măsura desfăşurării activităţii, toate urmele şi mijloacele materiale de probă vor fi analizate, trebuind să fie avute în vedere următoarele elemente: poziţia, starea în care se prezintă, amplasarea, forma şi dimensiunile, categoriile de urme ce apar ca evidente pe mijloacele materiale de probă descoperite. Când precizarea raporturilor de distanţă dintre reperele descoperite în câmpul infracţional poate contribui la explicarea mecanismului producerii infracţiunii, se recomandă fixarea exactă a poziţiei fiecărui reper, prin raportarea la alte două repere. 10. Folosirea câinelui de urmărire. Imediat ce au fost descoperite primele urme create de infractor vor fi folosiţi câinii de urmărire pentru prelucrarea urmei de miros. Se va avea grijă ca prin această operaţie să nu se distrugă celelalte categorii de urme. Conducătorul câinelui de urmărire va fi însoţit de un alt poliţist, care va nota în agendă itinerarul parcurs şi datele culese în vederea întocmirii procesuluiverbal şi a schiţei. 11. Ridicarea topografică a caracteristicilor de relief în vederea efectuării schiţei, desenului locului faptei. Prin folosirea metodelor specifice de întocmire a schiţei, desenului locului faptei se ridică caracteristicile de relief ale terenului, îndeosebi în cazul infracţiunilor la regimul circulaţiei rutiere sau în catastrofele aeriene, ori în accidentele din sectorul minier.

Cercetarea la fata , locului /Ghid practic/

21

Faza dinamică se distinge prin complexitate, presupunând participarea tuturor membrilor echipei la efectuarea investigaţiilor şi folosirea integrală a mijloacelor tehnico-ştiinţifice criminalistice, aflate la dispoziţia lor7. După efectuarea activităţilor specifice fazei statice se procedează la examinarea minuţioasă a tuturor urmelor şi mijloacelor materiale de probă descoperite în perimetrul cercetat – cu privire la care se apreciază că au legătură cu săvârşirea infracţiunii – existând posibilitatea mişcării obiectelor purtătoare de urme, în funcţie de posibilităţile tehnice din dotare8. Fazei dinamice de cercetare la faţa locului îi sunt specifice următoarele activităţi: 1. Căutarea, examinarea şi fixarea de detaliu a caracteristicilor individuale proprii fiecărui obiect şi fiecărei urme – în vederea evitării substituirii ori confundării unor obiecte sau urme asemănătoare cu altele, imediat după descoperire ele vor fi fotografiate (filmate) în detaliu, asigurându-se astfel individualizarea lor, urmând ca ulterior să fie descrise corespunzător şi în procesul-verbal de cercetare la faţa locului. 2. Excluderea urmelor ce nu au fost create de făptuitor. În vederea identificării autorilor infracţiunii, se vor exclude urmele victimelor şi ale altor persoane ce au avut acces legal în câmpul infracţiunii, în urma efectuării unor examene comparative între urmele descoperite şi mostre de comparaţie prelevate de la aceste persoane. Rezultatul examinării comparative se va materializa într-un raport de constatare tehnico-ştiinţifică. 3. Interpretarea urmelor la faţa locului. Prin examinarea la faţa locului a urmelor descoperite se stabilesc corelaţiile lor cu celelalte urme şi elemente de la faţa locului, obţinându-se o serie de date privind modul de săvârşire a faptei, timpul scurs de la comitere, drumul parcurs şi activităţile desfăşurate de infractor, unele semnalmente ale infractorului etc. Activităţi ce se desfăşoară în faza dinamică a cercetării la faţa locului

A . Ciopraga, op. citit, p. 70 Gabriel Ion Olteanu, Consideraţii cu privire la tactica efectuării cercetării la faţa locului, Editura AIT Laboratories, 2004, p. 16. 8 Gabriel Ion Olteanu, Consideraţii cu privire la tactica efectuării cercetării la faţa locului, Editura AIT Laboratories, 2004, p. 44. 7

22

Iurie ODAGIU, Lilian LUCHIN, Constantin RUSNAC

4. Trimiterea de urgenţă a urmelor la cartotecile criminalistice pentru identificarea făptuitorului şi a obiectelor. Consultarea cartotecilor şi colecţiilor oferă posibilitatea identificării rapide a făptuitorului sau obiectelor ori obţinerea unor date şi indicii despre factorul creator al urmelor descoperite. 5. Ridicarea şi ambalarea obiectelor şi urmelor. Pe măsură ce sunt fixate şi examinate, urmele şi obiectele găsite în câmpul infracţiunii şi care au legătură cu infracţiunea vor fi ridicate şi ambalate, aplicându-se procedeele şi tehnicile specifice fiecărei categorii de urme în parte. 6. Realizarea portretului vorbit al persoanelor şi cadavrelor în vederea identificării lor după semnalmente. 7. Identificarea victimelor. Identificarea victimelor decedate se face, de regulă, pe baza actelor de identitate găsite asupra lor şi comparate pe loc cu semnalmentele cadavrului. Dacă asupra acestora nu se găsesc documente de identitate, identificarea se face pe baza semnalmentelor, amprentelor etc., precum şi prin recunoaşterea de către diferite persoane (cu respectarea regulilor procesual-penale care se referă la prezentarea pentru recunoaştere). Este recomandabil ca conducătorul grupei de cercetare să stabilească un raportor care în timpul şi la finele etapei de lucru a cercetării al faţa locului să comunice cu presa. Aceasta se va face pentru a nu da posibilitate mass-mediei să inventeze a versiuni şi să implice societatea în acordarea unui ajutor pentru soluţionarea unor probleme, ce ţin de descoperirea cauzei. În cazul unei cercetări la faţa locului ce presupune săpături arheologice, e recomandabil ca conducătorul grupei de cercetare să se documenteze asupra faptului ce a fost anterior în acel loc. Ca să nu apară situaţii ieşite din comun care nici pe departe nu au nimic în comun cu o infracţiune, de exemplu, locul cercetării este un cimitir vechi, mormânt comun de pe timpul războaielor, o groapă unde erau aruncate mâinile, picioarele amputate de medici etc. Uneori cercetarea la faţa locului se face un Întreruperea cercetimp îndelungat, în legătură cu aceasta apare netării la faţa locului cesitatea de întrerupere pentru odihnă. Astfel de

Cercetarea la fata , locului /Ghid practic/

23

Întreruperi, chiar mici, care nu au nimic în comun cu părăsirea locului faptei, trebuie să fie consemnate în procesul-verbal de cercetare la faţa locului. Câteodată întreruperea poate fi generată: –– de necesitatea desfăşurării experimentului în urmărirea penală; –– de lăsarea nopţii, în cazul în care aceasta trebuie făcută neapărat la lumina zilei; –– de începerea unei ploi torenţiale, în cazul cercetării în loc deschis; –– de descoperirea unor surse de pericol (de explozie, de incendiere etc.), situaţie în care se impune îndepărtarea lor; –– de necesitatea invitării unui specialist ş.a. În cazul întreruperii cercetării se vor lua măsuri de protejare şi conservare a urmelor, se va proceda la încuierea şi sigilarea încăperilor dacă situaţia permite aceasta şi se va asigura paza locului faptei pe toată perioada de timp până la reluare. Este necesar ca cercetarea la faţa locului să fie reluată de aceleaşi persoane care au întrerupt-o, asigurându-se astfel continuitatea activităţii, precum şi viziunea unitară asupra ei. Cercetarea la faţa locului se va relua de îndată ce circumstanţele ce au determinat întreruperea au încetat, continuându-se din sectorul sau punctul în care a fost întrerupt. Constatările organului de urmărire penală vor fi consemnate într-un singur proces-verbal de cercetare la faţa locului, cu menţionarea exactă a perioadei de întrerupere (în ore şi minute) şi a cauzelor care au determinat-o. În timpul pregătirii în vederea efectuării cerCercetarea cetării la faţa locului suplimentară sau repetată, pe la faţa locului lângă complexul de activităţi ce se desfăşoară la cersuplimentară cetarea iniţială, ofiţerul de urmărire penală trebuie: şi repetată –– să studieze minuţios procesul-verbal de cercetare la faţa locului întocmit la cercetarea iniţială, precum şi tot ce s-a anexat la el; –– să ia cunoştinţă de probele acumulate pe dosar; –– să primească consultaţii, în caz de necesitate, de la specialistul corespunzător pentru rezolvarea unor probleme ce s-au iscat în timpul studierii dosarului; –– să asigure după posibilităţi prezenţa aceloraşi participanţi ce

24

Iurie ODAGIU, Lilian LUCHIN, Constantin RUSNAC

au fost la prima cercetare (dacă cercetarea repetată sau suplimentară se va efectua de către un alt ofiţer de urmărire penală este raţional să se discute cu cel ce a efectuat cercetarea iniţială pe marginea particularităţilor locului faptei); –– în caz de necesitate să reconstrui ambianţa de la locul faptei, dacă ea a fost modificată din momentul cercetării iniţiale. Cercetarea suplimentară se efectuează în acele cazuri în care s-a constatat că unele sectoare sau obiecte de la locul faptei nu au fost cercetate ori au fost cercetate necalitativ. În acest context, se vor cerceta numai acele obiecte care au generat cercetarea suplimentară. Cercetarea repetată se efectuează în situaţii când cercetarea iniţială: a) s-a făcut în condiţii nefavorabile (pe ploaie, noaptea etc.) b) s-a efectuat necalitativ (lipsa specialiştilor necesari); c) s-a efectuat, când nu se ştia despre existenţa circumstanţelor ce măresc perimetrul de cercetare etc. În timpul cercetării repetate locul faptei se va cerceta integral. Cercetarea suplimentară şi repetată se efectuează în conformitate cu cerinţele codului de procedură penală, rezultatele se fixează într-un proces-verbal independent de cercetare la faţa locului. Etapa de fixare a rezultatelor cercetării la fața locului Cercetarea la faţa locului se va termina cu etaFixarea pa de fixare a rezultatelor obţinute în urma examirezultatelor nării locul faptei. cercetării Lucrând cu obiectele şi urmele ce au semne la faţa locului ale unui corp delict, este necesar: a) de fixat în procesul-verbal de cercetare la faţa locului, precum şi prin intermediul mijloacelor tehnico-criminalistice (fotografia judiciară, videofilmul judiciar, întocmirea planurilor şi desenelorschiţă etc.) locul aflării obiectului, amplasarea în raport cu alte obiecte şi urme asupra cărora există presupunerea că au legătură cu infracţiunea; b) de aflat şi consemnat în procesul-verbal de cercetare la faţa locului semne ale obiectului precum: temperatura, mirosul, culoarea,

Cercetarea la fata , locului /Ghid practic/

25

materialul de confecţionare, existenţa înscrierilor, marcărilor, ştampilelor (inclusiv a numerelor), defectele şi deteriorările existente, starea întregului obiect şi a fiecărei parte din el, urmele descoperite pe el, inclusiv microparticulele şi alte particularităţi care au importanţă reieşind din caracterul infracţiunii săvârşite. În procesul-verbal şi anexele sale se fixează, de asemenea, starea şi particularitatea suprafeţei pe care se află obiectul; c) de a reda semnele şi particularităţile obiectelor şi urmelor descoperite prin intermediul mijloacelor tehnico-ştiinţifice (fotografia, filmările, întocmirea planurilor, desenelor-schiţă, confecţionarea mulajelor etc.); d) a împacheta şi sigila obiecte ridicate, pentru a asigura: –– integritatea lor; –– integritatea urmelor ce se află pe ele; –– autenticitatea obiectului expediat spre expertiză sau anexat la dosar. Împachetarea obiectului depinde de particularităţile sale şi de urme ce se află pe el. Nu se poate de împachetat fără o prealabilă uscare îmbrăcămintea pe care există urme biologice în stare lichidă (excepţie fac cazurile când este vorba de un incendiu în stofa hainei s-au descoperit urme de benzină, gaz lichefiat, atunci este necesar de împachetat într-un ambalaj ermetic). Pe ambalaj sau pe ecusonul ce o însoţeşte se indică: –– denumirea obiectului şi locul de unde a fost ridicat; –– tipul infracţiunii săvârşite; –– data ridicării; –– caracteristicile ştampilei aplicate pe ambalaj sau ecuson; –– funcţia, gradul, numele şi prenumele ofiţerului de urmărire penală şi a specialistului ce a efectuat cercetarea la faţa locului, precum şi semnătura a altor participanţi. Despre faptul împachetării anumitor obiecte se indică în proces-verbal. Este necesar de indicat tipul ştampilei (plastilină, ceară roşie etc.) şi textul ei. În asigurarea integrităţii unor obiecte, ca, de exemplu, de provenienţă organică necesită aplicarea conservanţilor sau a unui regim

26

Iurie ODAGIU, Lilian LUCHIN, Constantin RUSNAC

special de păstrare, ajutorul necesar ofiţerului de urmărire penală în soluţionarea acestor probleme îl pot oferi specialiştii. Mijlocul prin care se fixează locul săvârşirii faptei infracţionale este procesul-verbal de cercetare la faţa locului la care se alătură planşa fotografică, planul sau desenul-schiţă, precum şi filmările. Filmările este recomandabil să se efectueze fără sunet pentru evitarea comentariilor din partea colaboratorilor implicaţi în cercetarea la faţa locului. În timpul aprecierii rezultatelor cercetării la Aprecierea faţa locului este necesar: rezultatelor cerce–– să analizăm rezultatele cercetării la faţa lotării la faţa locului cului nu în mod izolat, ci în complex cu alte probe acumulate pe dosar (explicaţiile martorilor, informaţiile primite de la colaboratorii poliţiei judiciare etc.); –– obiectiv, fără un caracter preconceput, să interpretăm mecanismul de săvârşire a infracţiunii şi alte circumstanţe ce au importanţă pentru cauza penală; –– să nu ne limităm numai la o concluzie ce se referă la persoana care a săvârşit infracţiunea şi cele întâmplate, dar trebuie să luăm în consideraţie şi alte cauze, care ar putea genera astfel de consecinţe; –– să luăm în consideraţie toate modificările provocate de persoane sau de forţele naturii, până a veni echipa de cercetare la locul faptei; –– să luăm în consideraţie toate acţiunile posibile întreprinse de infractor în vederea modificării locului faptei; –– să dăm o apreciere critică opiniei specialistului, confruntând-o cu alte informaţii; –– să analizăm multilateral datele operative pentru a stabili veridicitatea lor; –– ca în timpul discuţiei pe marginea informaţiei obţinute şi de înaintare a versiunilor, toate acestea să nu fie auzite de persoane străine. E recomandabil ca după efectuarea cercetării la faţa locului ofiţerul de urmărire penală să adune toată grupa operativă pentru a afla opinia acesteia în privinţa sectoarelor din câmpul infracţional ce par a fi suspecte şi necesită a fi cercetat din nou.

Cercetarea la fata , locului /Ghid practic/

27

În opinia noastră, ar fi cazul, după terminarea cercetării la faţa locului, să se efectueze fotografii de control. Acestea ar avea rolul de a fixa ambianţa locului faptei după modificările produse de colaboratorii grupei operative în vederea evitării unor obiecţii din partea proprietarilor sau posesorilor terenurilor, încăperilor, obiectelor etc. Procesul-verbal de cercetare la faţa locului Din punctul de vedere al urmăririi penale, procesul-verbal de cercetare la faţa locului este un mijloc de probă cu semnificaţie majoră în soluţionarea cauzei, constituindu-se, în acelaşi timp, şi ca o dovadă de natură a demonstra îndeplinirea tuturor dispoziţiilor legale în cea ce priveşte desfăşurarea cercetării la faţa locului. Procesul-verbal de cercetare la faţa locului trebuie să corespundă unor cerinţe: –– să fie completat ţinând cont de prevederilor art.260-261 CPP al RM; –– să cuprindă toate obiectele şi urmele descoperite la locul faptei, care ar putea avea importanţă pentru aflarea adevărului; –– să fie obiectiv, succint, complet, să se caracterizeze prin precizie şi claritate, să fie redactate într-o formă concisă, concentrată, cerinţă care nu trebuie să dăuneze caracterului său complet. Procesul-verbal poate fi întocmit după terminarea întregii activităţi sau treptat, pe măsura desfăşurării cercetării. Indiferent de metoda aplicată la întocmirea procesului-verbal, acesta trebuie să fie o oglindă a întregii activităţi desfăşurate de toate persoanele participante, prin redarea amănunţită a tot ceea ce s-a descoperit şi s-a făcut pentru fixarea, ridicarea şi conservarea probelor, deoarece prezintă dovada acestei activităţi şi în acelaşi timp, este singurul mijloc de probă rezultat din cercetarea locului faptei9. Procesul-verbal este format din trei părţi: • partea introductivă; • partea descriptivă; • partea finală10. P. C. Băloi, Probleme de medicină judiciară şi de criminalistică, vol.I, Bucureşti, Editura Medicală 1965, cit. p. 164. 10 Camil Suciu, Criminalistica, vol. III, Bucureşti 1972, op. cit. p. 519. 9

28

Iurie ODAGIU, Lilian LUCHIN, Constantin RUSNAC

În partea introductivă a procesului-verbal se înscriu următoarele informaţii: 1. Toate datele privind persoana care a efectuat acţiunea procesuală; 2. Participanţii la această acţiune procesuală; 3. Locul, timpul, data, condiţiile în care s-a efectuat cercetarea la faţa locului; 4. Mai sunt incluse în partea introductivă datele privind anunţarea drepturilor şi obligaţiilor subiecţilor; 5. Numele, prenumele persoanelor care au format echipa, calitatea lor, numele, prenumele şi calitatea specialiştilor care au luat parte; 6. Temeiul de fapt şi temeiul juridic al cercetării la faţa locului. În partea descriptivă a procesului-verbal se trece: –– descrierea detaliată a situaţiei locului faptei, insistându-se asupra tabloului de ansamblu, în care se încadrează locul faptei, delimitarea precisă a acestui loc, dimensiunile şi amplasarea faţă de punctele cardinale, particularităţile topografice, căile de acces; –– descrierea amănunţită a obiectelor, a urmelor şi a altor probe materiale descoperite la locul săvârşirii faptei. Practica de urmărire penală recomandă ca în partea descriptivă a procesului-verbal să fie descrise detaliat: 1. Graniţele locului faptei şi amplasamentul lui; caracteristica generală a locului infracţiunii. Astfel, de exemplu, în cazul în care infracţiunea a fost comisă în încăpere, caracteristica generală a locului faptei va include adresa, destinaţia încăperii, numărul de etaje, starea mediului ambiant din încăpere; 2. Căile ce duc la locul faptei, intrările şi ieşirile din încăpere; 3. Pereţii, tavanul, ferestrele, podeaua, iluminarea şi încălzirea locului în care a avut loc evenimentul cercetat; 4. Împrejurările de la locul faptei şi toate obiectele de cercetare (urme şi alte corpuri delicte etc.) cu indicarea obiectelor fotografiate, a modalităţii de fotografiere şi urmele de pe care au fost ridicate copii sau amprente etc.; 5. Circumstanţele diferite de la faţa locului, caracteristice anume pentru infracţiunea dată sau, dimpotrivă, opuse naturii infracţiu-

Cercetarea la fata , locului /Ghid practic/

29

nii în cauză (circumstanţe negative); 6. Descrierea exactă şi succesivă a tuturor celor descoperite la faţa locului şi utile activităţii de urmărire penală (fiecare circumstanţă, urmă, obiect, document etc. se descrie în mod individual şi detaliat, cu toate caracteristicile generale şi particulare). Pentru comoditatea întocmirii şi citirii ulterioare a procesuluiverbal de cercetare la faţa locului se permite folosirea subtitlurilor (de exemplu, cercetarea bucătăriei, conţinutul buzunarelor hainei în care este îmbrăcat cadavrul, cercetarea portbagajului etc.). Obiectele se vor descrie ca formă, dimensiune, culoare, particularităţile de construcţie, destinaţia lor naturală şi destinaţia lor concretă în care au fost folosite. Se va descrie locul unde obiectele au fost descoperite, distanţa dintre diferite obiecte sau urme, natura urmelor din punctul de vedere al mecanismului de formare şi al perceptibilităţii lor, dimensiunile lor, impurităţile descoperite în urmă, procedeele tehnico-ştiinţifice folosite pentru descoperirea, ridicarea şi fixarea urmelor, diferite particularităţi ale cercetării care necesită a fi menţionate, observaţiile celor prezenţi la cercetare ca martori asistenţi, experţi, menţionarea împrejurărilor negative întâlnite în cursul cercetărilor şi explicarea acestora11. În partea finală se indică timpul terminării cercetării, obiectele care au fost descoperite şi fixate sau ridicate la efectuarea cercetării, dacă au fost împachetate şi cui au fost transmise, diferite declaraţii ale specialistului legate de descoperirea obiectelor, unele obiecţii ale participanţilor, faptul că la procesul-verbal sunt anexate diferite schiţe, mulaje, tipare, casete audio sau video12. Pe fiecare pagină şi la finele procesului-verbal este obligatorie semnătura persoanelor participante la efectuarea cercetării şi a organului de urmărire penală care a efectuat cercetarea locului faptei. –– Aprecierile subiective ale ofiţerului Ce este interzis într-un de urmărire penală; proces-verbal –– consemnarea concluziilor şi ipotezelor; de cercetare –– declaraţiile făcute de victimă, martori etc. la faţa locului: 11 12

Camil Suciu, Criminalistica, vol. III, Bucureşti 1972, p. 520. Igor Dolea, Dumitru Roman, Tatiana Vizdoagă, Drept procesual penal, p. 225.

30

Iurie ODAGIU, Lilian LUCHIN, Constantin RUSNAC

–– interpretările date de specialistul criminalist şi alţi specialişti din diferite domenii etc.; –– consemnarea fabulei infracţiunii; –– exprimări imprecise de felul: „lângă”, „în apropiere”, „la fel”, „asemenea”, „nu departe” etc.; –– folosirea regionalismelor şi termenilor speciali (numai în caz de necesitate) neînţeleşi de participanţi; –– completarea acestuia cu pixuri cu diferiţi coloranţi, prescurtări, lăsarea spaţiilor între rânduri etc. –– este recomandabil ca toate măsurările să se facă într-o sigură unitate de măsură (unitatea de măsură este aleasă de ofiţerul de urmărire penală ce întocmeşte procesul-verbal). Schiţa locului faptei Schiţa locului săvârşirii infracţiunii constituie o modalitate de reprezentare grafică a situaţiei de la faţa locului13, a poziţiei obiectelor şi urmelor, a raporturilor de distanţă dintre acestea şi joacă rolul de a ilustra constatările cuprinse în procesul-verbal şi de a întregi celelalte mijloace de fixare a rezultatelor cercetării la faţa locului. Schiţa poate fi făcută în două modalităţi: planul-schiţă şi desenul-schiţă. Atât planul-schiţă, cât şi desenul-schiţă a unei încăperi pot fi: obişnuite (proiecţie orizontală), rabatabile, pe secţiuni (proiecţie verticală) (vezi imaginea 8,9,10) Schiţa împrejurărilor poate fi: vederea obişnuită de sus (fără a lua în consideraţie curburile pământului), din profil sau planul-marşrut. Planul-schiţă sau planul la scară, presupune respectarea riguroasă a proporţiilor reale ale terenului sau obiectelor reprezentate, precum şi a raporturilor de distanţă dintre acestea, micşorate de un anumit număr de ori14.

Constantin Aniaţoaie, Vasile Bercheşan, Tratat practic de tactică criminalistică, ediţia a II-a, Carpaţi, p. 5. 14 I.E. Sandu, Tratat practic de criminalistică, vol.I, Bucureşti 1976, p. 86-88. 13

Cercetarea la fata , locului /Ghid practic/

31

Dacă pentru aceasta se foloseşte hârtie milimetrică sau o agendă (carnet de note), atunci este convenabil ca latura unui pătrăţel să fie considerată ca o unitate de măsură. De exemplu, latura unui pătrat cu 1 cm să însemne 50 cm (scara fiind 1:50). Scara planului se determină în raport cu întinderea suprafeţelor şi a dimensiunilor obiectelor ce urmează a fi reprezentate. Astfel, schiţa încăperilor poate fi realizată la scara de 1:50, a clădirilor – de la 1:20 până la 1:200. Pentru întocmirea planurilor-schiţă cel mai bine este să se folosească: hârtie milimetrică, rulou, riglă, raport, porthart. Desenul-schiţă se realizează prin desenarea, fără respectarea strictă a distanţelor şi dimensiunilor reale ale suprafeţelor sau obiectelor reprezentate, amplasamentul obiectelor fixându-se prin linii sau săgeţi cu indicarea sub acestea a indicilor de măsurare obţinuţi. La faţa locului pot fi întocmite următoarele genuri de schiţe: –– schiţa de orientare – cuprinde locul faptei cu mediul ambiant; –– schiţa unei porţiuni – cuprinde locul faptei în întregime oferă informaţie referitoare la corelaţia dintre urme; –– schiţa obiectelor principale – cuprinde cel mai important sector de la locul faptei; –– schiţa urmelor şi detaliilor – se fixează anumite urme şi detalii separat. La întocmirea schiţei trebuie respectate urRegulile mătoarele reguli: de întocmire 1. Exactitatea schiţei – măsurile trebuie să a schiţelor se execute corect, iar rezultatele să fie reţinute şi utilizate în schiţă cu exactitate, deoarece fiecare dimensiune le influenţează pe celelalte şi orice greşeală afectează redactarea exactă a situaţiei; 2. Cotarea schiţei – este necesar ca pe schiţă să existe un fel de cotare, să se folosească aceeaşi unitate de măsură; 3. Orientarea schiţei – schiţa trebuie să fie orientată după punctele cardinale. Nordul se indică cu ajutorul unei săgeţi, iar sudul, estul şi vestul se determină în funcţie de poziţia nordului; 4. Claritatea schiţei – schiţa trebuie să conţină un element esen-

32

Iurie ODAGIU, Lilian LUCHIN, Constantin RUSNAC

ţial absolut necesar precum înţelegerea situaţiei existente în teren; 5. Reprezentarea prin semne convenţionale criminalistice – pentru ca o schiţă să fie citită cu uşurinţă este necesar ca la întocmirea ei să se folosească semne convenţionale. Redarea unor obiecte, detalii sau elemente pentru care nu sunt prevăzute semne convenţionale criminalistice se face prin semne convenţionale topografice standardizate, cifre sau prin cele utilizate în alte domenii de activitate; 6. Individualizarea schiţei – schiţa trebuie de individualizat prin menţionarea următoarelor aspecte: titlul, scara, data, locul etc. Există mai multe tehnici de efectuare a schiţelor: –– Axa orizontală (vezi imaginea 11); –– Raza azimutului (vezi imaginea 12); –– Triangulaţia (vezi imaginea 13). Se începe de la faptul că pe hârtia milimeÎntocmirea trică sau albă A4 etc. se notează în colţul drept sus schiţelor prin săgeată, cu vârful îndreptat în aceeaşi direcîncăperilor ţie, punctul cardinal nord. După aceasta se indică pereţii încăperii de la intrare, uşa, ulterior se fixează ceilalţi pereţi ţinându-se cont de raportul unghiurilor dintre păreţi. În timpul cercetării încăperilor se fixează: care dintre pereţi sunt capitali şi care nu, mişcându-se de la periferie spre centru se indică obiectele şi urmele corp delict. Obiectele cel mai des se fixează printr-o modalitate simplă, cum arată ele de la vederea de sus, de exemplu, o canapea – printr-un dreptunghi. Poziţionarea obiectelor şi urmelor se face cu ajutorul riglei, ruloului, iar dacă pentru cauza penală unghiul format dintre pereţi are importanţă – cu ajutorul raportorului. Dacă particularităţile unui obiect nu pot fi fixate din proiecţie orizontală, se va recurge la poziţionarea din altă proiecţie. Pe plan se face o inscripţie despre cele ce se află după perete, iar pe desenul-schiţă pot fi făcute şi alte inscripţii ce explică caracterul diferitor construcţii (luminator etc.). În vederea poziţionării corecte a obiectelor şi urmelor la locul faptei se va folosi metoda rectangulară (se ia distanţa dintre marginea obiectului, urmei în litigiu şi cel mai apropiat obiect fix imobil, formând un unghi drept de 900, aceasta repetându-se încă o dată de la

Cercetarea la fata , locului /Ghid practic/

33

aceeaşi margine a obiectului, a urmei spre un alt obiect fix formând, de asemenea un unghi de 900) – pentru orişice obiect se folosesc două puncte de reper, iar în unele cazuri, dacă este necesar, se folosesc mai multe puncte de reper, de exemplu, cadavru – se va fixa distanţa de la piciorul drept, stâng şi vârful capului până la obiecte fixe imobile, în unele cazuri şi de la mâini. Metoda triunghiulară se aseamănă cu cea rectangulară cu excepţia unghiului ce se formează dintre linia ce vine de la o margine a obiectului, urmei în litigiu şi se îndreaptă spre un obiect fix imobil formând un alt unghi nu de 900, de exemplu, unghiul format dintre urmă şi un colţ al încăperii. În timpul efectuării cercetării apare adeseori Aprecierea necesitatea de stabilire a unghiului de înclinaţie a unghiului împrejurimilor (a pantei, povârnişului). de înclinaţie Panta şi elementele sale pot fi stabilite prin: măsurarea cu rulou metric sau paşi, raport, fir cu plumb, eclimetru. Unghiul aproximativ al pantei (până la 250) este posibil de stabilit după formula: α= 600·h/d. În timpul întocmirii schiţei locului faptei în Componentele permanent trebuie verificat existenţa mai multor schiţei cercetării rechizite. la faţa locului 1. Titlul, unde se indică: a) schiţa este la scară (plan-schiţă) sau simplă (desen-schiţă); b) ce este reprezentat în schiţă; c) locul descoperirii, obiectul reprezentat în schiţă; d) în baza cărei acţiuni de urmărire penală şi în cadrul cărei cauze penale a fost întocmită schiţa; e) data, luna, anul de întocmire. 2. Scara dacă a fost folosită; 3. Orientarea imaginii în schiţă să se facă în legătură cu direcţiile „Nord - Sud” 4. Enumerarea obiectelor şi urmelor indicate în schiţă şi corespunderea lor cu cele fixate în procesul-verbal de cercetare la faţa locului; 5. Existenţa legendei; 6. Semnătura ofiţerului de urmărire penală, a specialistului şi a

34

Iurie ODAGIU, Lilian LUCHIN, Constantin RUSNAC

altor participanţi. Exemplu de titlu de schiţă: „Desenul-schiţă a casei de locuit de pe adresa mun. Chişinău b-dul Ştefan cel Mare nr. 75 ce aparţine cetăţeanului Gleb Isac Jîglov. Anexă la procesul-verbal de cercetare la faţa locului din data de 23 februarie 2000 pe cazul... ” La întocmirea schiţelor pot fi folosite cifre, în legendă fiecărei cifrei îi va corespunde un obiect ori urmă, sau semne convenţionale. Fotografia judiciară operativă a locului faptei Fotografia judiciară este un important mijloc de probă utilizat în fixarea rezultatelor unor activităţi de urmărire penală, cum sunt cercetarea la faţa locului, percheziţia, reconstituirea, prezentarea pentru recunoaştere etc. În acelaşi timp, după cum s-a mai precizat, ea se dovedeşte utilă şi în prevenirea şi combaterea infracţiunilor prin mediatizări ale unor aspecte din timpul activităţii ilicite, a urmărilor acesteia, ori prin documentarea prezenţei unor persoane în anumite locuri. Fotografiile executate cu prilejul cercetării la faţa locului dobândesc o importanţă, deosebită pentru înţelegerea şi interpretarea corectă a descrierilor din procesul-verbal, totodată sub aspect procesual ele constituie o parte integrantă din procesul-verbal de cercetare la faţa locului. Pe lângă aspectele care pot fi uşor percepute, ele redau şi detalii, stări de fapt, împrejurări etc., care pot fi omise din diverse motive, cum ar fi: urme de dimensiuni foarte mici, urme sau mijloace materiale de probă deghizate de obiectele voluminoase sau alte elemente din ambianţa locului faptei, amplasamentul anumitor obiecte etc. Din aceste motive şi respectând regulile fotografiei judiciare în vizorul aparatului de fotografiat nu trebuie să apară persoane sau alte obiecte care nu au nimic în comun cu fapta săvârşită. Înregistrarea imaginilor în locul faptei se face Genurile pornind de la general la particular, respectând regufotografiei lile tactice din faza statică şi dinamică a cercetării. locului faptei La faţa locului se execută următoarele genuri de fotografii: fotografia de orientare, fotografia schiţă, fotografia obiectelor principale, foto-

Cercetarea la fata , locului /Ghid practic/

grafia de detaliu.

35

Este prima fotografie realizată care cuprinde tabloul general al locului faptei cu toate împrejurările sale, într-un ansamblu de puncte de reper imobile de natură să permită identificarea zonei în care s-a săvârşit infracţiunea (vezi imaginea 25). Distanţa şi înălţimea de la care se execută fotografia trebuie să fie suficient de mare pentru a înregistra toată suprafaţa de teren care interesează cercetarea. Când locul faptei este plasat în teren deschis, fotografia trebuie să înregistreze o serie de repere fixe cum sunt construcţiile, bornele kilometrice sau oricare alte elemente care au o stabilitate mai mare de timp. Nu este recomandabil de folosit ca repere de orientare grămezi de nisip sau pietriş, vehicule în staţionare, corturi provizorii, căpiţe de fân şi altele de acest gen, a căror existenţă este temporară15. În raport cu detaliile de planimetrie din locul faptei, la fotografiere se utilizează obiective superangulare, teleobiective sau obiective normale. Dacă locul faptei este situat într-un imobil, fotografia de orientare trebuie să fixeze exteriorul clădirii încadrat de construcţiile învecinate, artera de circulaţie pe care se află (stradă, şosea etc.), intersecţiile arterelor de circulaţie la nivelul cărora este plasat, intrările, ieşirile din imobil care au favorizat pătrunderea la locul faptei sau părăsirea acestuia de către infractor. Fotografia de orientare se execută înaintea tuturor activităţilor desfăşurate la locul faptei, adică în faza statică, realizându-se prin procedeele fotografiei unitare, panoramice, încrucişate. Priveşte în exclusivitate locul săvârşirii faptei Fotografia cu toate caracteristicile sale, fără împrejurimi, adică schiță izolat de mediul înconjurător (vezi imaginea 26). Momentul executării ei este plasat în faza statică a cercetării şi este precedat de marcarea locurilor în care sunt prezente urme şi mijloace Fotografia de orientare

15

Şt. Popa, N. Stoian, Şt. Neicu Fotografia judiciară, Bucureşti 1992, p. 88

36

Iurie ODAGIU, Lilian LUCHIN, Constantin RUSNAC

materiale de probă. Marcarea urmelor infracţiunii se face cu ,,tăbliţele numerotate existente în trusa criminalistică, astfel încât în fotografie să apară numărul cu care s-a marcat fiecare obiect sau urmă în parte”. Pentru ilustrarea distanţelor dintre diversele elemente existente în locul săvârşirii infracţiunii se folosesc după caz bandă metrică sau jaloanele gradate. În general, în fotografia-schiţă se acordă o deosebită atenţie locului din care se fotografiază, pentru ca diferitele obiecte de la locul faptei să nu se acopere unele pe altele şi în orice caz să se asigure reproducerea în cât mai bune condiţii a obiectelor principale ale infracţiunii. În al doilea rând, se va avea grijă ca alături de obiectele care interesează cercetarea, să se includă şi unele obiecte fixe, ca: o uşă, o fereastră etc. şi de o mărime cunoscută, pentru a putea uşura apoi orientarea şi aprecierea mărimilor pe fotografia rezultată. În funcţie de particularităţile locului faptei, la executarea fotografiei schiţă se folosesc mai multe procedee: unitare, pe sectoare, de pe poziţii contrare sau încrucişate, fotografii panoramice circulare sau liniare. Punctul de staţie din care se execută fotografia schiţă se alege în raport cu particularităţile topografice ale locului faptei şi trebuie să permită obţinerea imaginii integrale a acestui loc, în care obiectul principal să fie redat în plan central. Un exemplu elocvent poate fi un accident rutier unde se va fixa autovehiculul angajat în eveniment, împreună cu elementele componente ale arterei de circulaţie, marcajele, semnele ori indicatoarele existente în acel loc, precum şi întregul segment de drum în care s-au identificat diverse categorii de urme (urme de sânge, urme de frânare, pelicule de vopsea, resturi provenind din sistemele de iluminare-semnalizare etc.). Fotografia se execută în faza statică a cercetării Fotografia şi fixează poziţia, forma, dispunerea individuală a fieobiectelor cărei urme sau obiect, dimensiunile lor liniare şi caracprincipale teristicile generale de identificare (vezi imaginea 27). Se efectuează două fotografii, dintre care una fixează imaginea fiecărui obiect în raport cu celelalte obiecte sau repere fixe din ambian-

Cercetarea la fata , locului /Ghid practic/

37

ţa locului faptei, iar cealaltă, imaginea singulară a acestuia, înregistrată la scară. De exemplu, în cazul unei arme de foc, se fixează fotografic locul în care a fost descoperită arma în raport cu locul în care se află victima. În exemplul dat, fotografia trebuie să mai ilustreze: direcţia de orientare a ţevii, poziţia în care se află pârghia de siguranţă („asigurat”, „foc cu foc” sau „foc automat”), eventualele urme prezente pe aceasta, seria, numărul şi calibrul etc. În faza dinamică a cercetării, după fotografierea în locul în care a fost descoperită, arma se aşază pe o coală albă de hârtie şi se fotografiază la scară. Orificiile de intrare şi de ieşire a glonţului se fotografiază astfel încât să fie vizibile forma şi dimensiunile lor, iar dacă este posibil, şi direcţia de înaintare a proiectilului. Una din imagini trebuie să redea întinderea suprafeţei pe care s-au împrăştiat urmele secundare ale împuşcăturii, culoarea şi densitatea lor, deoarece aceste elemente concură la determinarea ulterioară a vechimii relative a împuşcăturii, a distanţei de la care s-a tras, a tipului de muniţie folosită etc. La fotografiere se are în vedere ca axul optic al obiectivului să fie perpendicular şi la mijlocul planului în care se află urma sau corpul delict. Instrumentul de măsură (riglă, centimetru de croitorie, ruletă etc.) folosit pentru fotografierea la scară se aşază paralel cu latura cea mai mare a obiectului şi în acelaşi plan cu partea superioară a acestuia. Pentru fotografierea obiectelor şi urmelor de dimensiuni mici se utilizează trepiedul cu şina glisoare, care permite efectuarea fotografiilor de la distanţe mici sau foarte mici. Urmele de dimensiuni reduse care necesită procedee speciale pentru înregistrarea imaginilor se ridică împreună cu suportul pe care se află şi se fotografiază în condiţii de laborator. Obiectele care prezintă diferenţe de strălucire supărătoare se fotografiază cu ajutorul filtrelor de polarizare sau al unui ecran de difuzie care se aşază în faţa sursei de lumină. Pentru fotografierea urmelor de adâncime se foloseşte iluminarea din plan lateral sub un anumit unghi de incidenţă. Acesta este cu atât mai mic, cu cât diferenţele de relief ale urmei sunt mai mici, şi invers. Prin jocul de lumini şi umbre care se creează se pun în evidenţă toate caracteristicile care prezintă interes pentru cercetările ulterioare de laborator.

38

Iurie ODAGIU, Lilian LUCHIN, Constantin RUSNAC

O atenţie deosebită trebuie acordată urmelor cu diferenţe accentuate de relief, deoarece iluminarea sub un unghi de incidenţă prea mic va provoca umbre prea mari, care vor ascunde caracteristicile urmelor. De aceea se recomandă ca sursa de lumină laterală să fie dirijată sub un unghi de incidenţă mai mare. Concomitent cu aceasta se foloseşte o altă sursă de lumină cu intensitatea scăzută, care se plasează deasupra urmei. Prin aceasta umbrele create de lumina laterală se deschid, făcând posibilă fixarea pe fotografie şi a altor detalii situate în zonele întunecoase. La fotografierea urmelor de suprafaţă se asigură o iluminare cât mai uniformă, fiind necesar ca sursa de lumină (bliţul) să fie aşezată în spatele şi deasupra aparatului de fotografiat. Axul optic la obiectivul trebuie să fie orientat perpendicular şi în centrul planului în care se situează urma. Acest gen de fotografie se execută asupra maFotografia cro şi microreliefului urmelor şi obiectelor, pentru a de detaliu înregistra caracteristicile de gen şi individuale care le particularizează (vezi imaginea 28). De exemplu, obiectele care au marcate pe ele serii, denumirea fabricii producătoare, anumite inscripţii care se referă la model, tip, an de fabricaţie sau alte caracteristici de formă se fotografiază la o scară mai mare pentru a fi evidenţiate. Fotografia se execută în faza dinamică a cercetării la faţa locului, când este permisă examinarea amănunţită a urmelor şi obiectelor corpurilor delicte. Numai în situaţii de excepţie, când există pericol de dispariţie a unor mijloace de probă sau de schimbare a unor stări de fapt, acest gen de fotografie se execută în faza statică a cercetării. Procedeele Procedeul fotografierii unitare fotografiei Acest procedeu constă în efectuarea unei sinjudiciare gure imagini a întregului subiect de fotografiat, fără a pierde din detaliile specifice acestuia. În funcţie de subiectul de fotografiat şi de condiţiile concrete din momentul fotografierii, fotografia unitară poate fi realizată folosind obiective fotografice diverse (normal, superangular sau teleobiec-

Cercetarea la fata , locului /Ghid practic/

39

tiv) ori tuburi sau inele prelungitoare ale acestora. Alegerea obiectivului fotografic care poate fi folosit depinde de distanţa de fotografiere şi de dimensiunile subiectului de fotografiat. Astfel, dacă subiectul de fotografiat este de dimensiune mare, iar punctual de staţie este la distanţă mică, se foloseşte un obiectiv superangular. În cazul în care condiţiile din teren nu permit efectuarea fotografiei din apropiere, se foloseşte un teleobiectiv cu distanţă focală corespunzătoare. Dacă subiectul de fotografiat are dimensiuni mici, iar pentru încadrare trebuie să ne apropiem sub distanţa minimă de fotografiere a obiectivului normal, se folosesc tuburi sau inele prelungitoare16. Procedeul fotografierii panoramice17 Acest procedeu se aplică atunci când subiectul de fotografiat (locul faptei, obiectul, urma) are o lungime sau o suprafaţă mai mare. El constă în executarea succesivă a mai multor imagini ale diferitelor porţiuni ale subiectului de fotografiat care, fiind ulterior asamblate, redau imaginea întreagă a subiectului, dar cu observarea detaliilor multiple ale acestora. Fotografierea panoramică se poate realiza prin două tehnici: circulară şi liniară. • Tehnica fotografiei panoramice circulare Fotografierea prin acest procedeu se aplică în cazul subiectelor ce ocupă o suprafaţă mare. În cazul folosirii aparatului fotografic obişnuit, pentru executarea unei fotografii panoramice circulare se procedează astfel: –– se alege un punct de staţii optim, în aşa fel încât prin rotirea succesivă şi în plan orizontal a aparatului fotografic să se cuprindă întreaga porţiune de teren ce ne interesează; –– se fixează aparatul fotografic pe trepied şi se stabilesc parametrii tehnici de fotografiere (diafragma şi timpul de expunere); –– se asigură orizontalitatea aparatului fotografic;

16 17

Şt. Popa, N. Stoian, Şt. Neicu Fotografia judiciară, Bucureşti 1992, p. 78. Ibidem, p. 79

40

Iurie ODAGIU, Lilian LUCHIN, Constantin RUSNAC

–– se stabileşte prima imagine, se face încadrarea şi se reglează claritatea acestuia, reţinându-se ultimul reper limită dreaptă; –– se duce capul rotativ (turela) trepiedului la poziţia „0”; –– se declanşează mecanismul obturator; –– se roteşte aparatul fotografic pe trepied până ce obiectul vizat în limita dreaptă ajunge în limită stângă a imaginii şi se declanşează mecanismul obturator; –– se citeşte pe capul rotativ al trepiedului valoarea unghiului descris de rotirea aparatului între prima şi a doua expunere; –– prin rotire (sub acest unghi) şi prin declanşări se fotografiază întreaga suprafaţă ce ne interesează. În cazurile în care la faţa locului nu avem trepiedul, cu rezultate satisfăcătoare se poate fotografia panoramic circular ţinând aparatul în mână, după fiecare expunere rotindu-ne cu unghi stabilit cu aproximaţie prin apreciere (urmărind schimbarea poziţiei obiectului din limita dreaptă în limita stângă a câmpului de poză). Obligatoriu este ca la fotografiere prin procedeul panoramic circular fiecare imagine să cuprindă şi o mică porţiune din imaginea anterioară. Se recomandă ca fotografierea să înceapă din partea stângă a suprafeţei ce ne interesează. • Tehnica fotografiei panoramice liniare În cazul subiectelor de lungime mare, pentru a face o încadrare corectă, fotografierea trebuie făcută de la distanţă mare, fapt ce duce la pierderea unor detalii şi cuprinderea pe clişeu a unor aspecte ce nu ne interesează. Pentru a înlătura aceste neajunsuri se aplică tehnica fotografierii panoramice liniare, procedându-se astfel: –– se stabileşte o linie imaginară paralelă cu suprafaţa subiectului de fotografiat aflată la o distanţă optimă pentru fotografiere; –– pe această linie imaginară se alege locul unde fotografiem şi executăm o primă declanşare, având grija ca obiectivul aparatului de fotografiat să fie perpendicular pe suprafaţa subiectului de fotografiat –– apreciem lungimea suprafeţei cuprinsă în prima imagine şi ne deplasăm cu 2/3 din aceasta pentru a stabili al doilea punct de fotografiere. Se va repeta această operaţiune până când se cuprinde întregul

Cercetarea la fata , locului /Ghid practic/

41

aspect al locului faptei care ne interesează. • La întocmirea planşei fotografice Se aleg fotografii de bună calitate care se lipesc pe planşa fotografică în succesiunea lor logică (în ordinea în care s-a fotografiat); –– în zonele ce apar în două fotografii succesive se stabileşte linia de decupare (de regulă, repere liniare verticale: colţ clădire, marginea fereastră sau uşă, stâlpi, copaci etc.); –– se decupează din una dintre imaginile alăturate acea parte a subiectului de fotografiat reprezentată ca dublată (pe linia de decupare stabilită); –– se îmbină (prin apropiere) cele două fotografii şi se lipesc pe verso, având grijă ca imaginea astfel obţinută să aibă continuitate (să nu lipsească repere existente în câmpul fotografiat); –– se repetă aceste operaţiuni cu fiecare fotografie până se obţine imaginea întregului subiect fotografiat. Procedeul fotografierii pe sectoare18 Acest procedeu de fotografiere se aplică atunci când locul faptei are o întindere mai mare şi o topografie variată, cu multe obstacole şi nu poate fi realizată fotografierea acestuia printr-o singură imagine. În acest caz, locul faptei va fi fotografiat pe porţiuni pentru a reda bine toate detaliile. Mai frecvent, acest procedeu de fotografiere se aplică în fixarea aspectelor din interioarele clădirilor. Procedeul fotografierii încrucişate19 Procedeul se numeşte astfel pentru că fotografierea se efectuează pe direcţii opuse (încrucişat), de regulă, din cele patru puncte cardinale (vest, est, nord şi sud). Procedeul se aplică în situaţia în care subiectul de fotografiat (locul faptei, obiectele principale, urmele) prezintă importanţă juridică şi trebuie privit din mai multe părţi. Aparatul fotografic va fi orientat spre şi perpendicular pe fiecare din partea subiectului ce ne interesează. Fotografierea se execută 18 19

Ibidem, p. 79. Ibidem, p. 79.

42

Iurie ODAGIU, Lilian LUCHIN, Constantin RUSNAC

concentric deplasându-se în jurul locului faptei sau subiectului care se fotografiază. Procedeul fotografierii la scară Acest procedeu fotografic dă posibilitatea obţinerii imaginii în mărime naturală (când subiectul este de dimensiuni mici) sau la o anumită scară în raport cu dimensiunile subiectului fotografiat. • Tehnica fotografierii cu ajutorul riglei gradate. Rigla se aşază în acelaşi plan cu obiectul sau cu urmele fotografiate – pe cât posibil paralel cu una din laturi – iar aparatul de fotografiat se fixează cu axa optică a obiectivului perpendicular pe planul subiectului şi la mijlocul acestuia. • Tehnica fotografierii cu ajutorul benzii gradate. Această tehnică este indicată în cazul necesităţii fixării locului infracţiunii, a obiectelor principale şi a urmelor. Ea constă în folosirea unei benzi cu diviziunile metrice reale. Videofilmul judiciar al locului faptei Videofilmul judiciar imprimă şi reproduce cu multă exactitate: imaginea şi sunetul unoractivităţi infracţionale; unele fenomene, împrejurări şi stări de fapt în faza statică şi îndeosebi în cea dinamică a cercetării la faţa locului; aspectul obiectelor, aşa cum se înfăţişează vederii noastre; detalii, nuanţe de culori şi microfenomene ale obiectelor cercetate, care sunt inaccesibile vederii obişnuite. Videofilmul judiciar prezintă, în raport cu fotografia judiciară, următoarele avantaje: –– posibilitatea surprinderii în mişcare a unor subiecţi din unghiuri multiple, ceea ce permite prezentarea cea mai veridică a plasamentului în spaţiu şi a raportului dintre subiecţi; –– au un pronunţat caracter ilustrativ în prezentarea procesului de cercetare la faţa locului; –– capacitatea de surprindere a unor activităţi în evoluţia lor firească, de la faza incipientă până la cea finală; –– exactitatea cu care sunt înregistrate imaginea şi sunetul duce la creşterea gradului de obiectivitate şi la excluderea oricărei interpretări

Cercetarea la fata , locului /Ghid practic/

43

subiective; –– capacitatea de a cuprinde toate situaţiile, persoanele şi obiectele ce se găsesc în câmpul filmat, indiferent de gradul de importanţă care li s-a acordat la un moment dat; –– rapiditatea cu care se pot fixa scenele, persoanele şi obiectele ce au legătură cu săvârşirea unor infracţiuni, în special atunci când se găsesc în mişcare; –– sunetul captat completează cantitatea şi calitatea datelor oferite de imagine; –– filmul judiciar constituie un material după care se pot executa fotografii mărite. Aplicarea videofilmul judiciar la CFL este oportun în cazurile: –– când cercetarea a început, iar evenimentul care urmează a fi fixat nu s-a finalizat în totalitate, adică urmează o continuitate a schimbării ambianţei (de exemplu, incendiile); –– în cazul în care este necesitatea urgentă de a elimina consecinţele accidentului, ceea ce duce la modificări ale condiţiilor iniţiale (în cazuri de accidente, încălcări ale normelor de siguranţă, etc.); –– în cazul în care este necesitatea urgentă de căutare a urmelor infracţiunii până la fixarea ambianţei iniţiale locului faptei; –– pentru fixarea situaţiilor locului faptei care sunt dificile de descris în procesul verbal; –– în cazul în care pentru o analiză mai completă a acţiunilor înregistrate şi o mai bună percepţie a lor este necesar de reprodus filmarea mai lent sau într-un ritm mai accelerat; –– atunci când din cauza condiţiilor meteo nefavorabile (ninsoare, ploaie), sau din alte motive, există un pericol de dispariţie sau deteriorare a urmelor infracţiunii.

CAPITOLUL 3 DEPISTAREA, RELEVAREA, CERCETAREA, FIXAREA, RIDICAREA, INTERPRETAREA ȘI AMBALAREA DIFERITOR CATEGORII DE URME Inevitabil este faptul că rezultatele cercetării urmelor şi obiectelor materiale depind de obiectivitatea şi plenitudinea fixării lor în conformitate cu regulile criminalisticii, fixare ce include descrieri detaliate ale urmelor şi suporturilor acestora. Potrivit însă regulilor criminalistice, depistarea la locul infracţiunii a urmelor create de către persoane, urme create de animale, urme create de diverse obiecte, necesită a fi descrise în cel mai detaliat mod. Pentru descrierea lor se aplică terminologia recomandată de ştiinţa criminalisticii: indicându-se denumirea şi destinaţia obiectului, starea suprafeţei, localizarea, dimensiunile, caracteristica generală şi individuală, metoda depistării, fixării şi ridicării, mijloacele tehnico - criminalistice aplicate. Urmele papilare

Prin urmele mâinilor, în sens criminalistic, se înţeleg acele modificări aduse elementelor componente ale locului faptei ca rezultat al contactului mâinilor făptuitorului şi ale victimei cu acestea în procesul săvârşirii infracţiunii. Urmele de mâini au o importanţă mare la descoperirea infracţiunilor pentru că sunt prezente frecvent la locul faptei, ceea ce ne dă posibilitatea: –– identificării persoanelor; –– excluderii persoanelor suspectate de comiterea infracţiunii; –– stabilirii particularităţilor specifice ale mâinii după urme (lipsa degetelor, prezenţa cicatricilor etc.); Importanţa urmelor papilare

Cercetarea la fata , locului /Ghid practic/

45

–– stabilirea aproximativă a vârstei, sexului şi înălţimii persoanei; –– stabilirea mecanismului săvârşirii infracţiunii etc. După mecanismul de creare, urmele de mâiMecanismul ni se întâlnesc: urme de adâncime, de suprafaţă, de de creare stratificare, de destratificare, colorate, incolore, vizia urmelor papilare bile, invizibile, statice, dinamice. Urmele de adâncime sunt create prin imprimarea profilului crestelor papilare în diverse materii plastice. Urmele de suprafaţă sunt create prin imprimarea profilului crestelor papilare în diverse materii tari, fie prin stratificare, fie prin destratificare. Urmele colorate sunt create de suprafaţa mâinii acoperită cu sânge, vopsea, cerneală, etc., acestea urme fiind vizibile. Urmele incolore se creează în urma stratificării sudorii şi grăsimii umane de pe piele, aceste urme fiind invizibile. Descoperirea urmelor papilare presupune o Descoperirea cercetare sistematică şi amănunţită a locului săvârurmelor papilare şirii infracţiunii, prin observarea nemijlocită sau cu ajutorul unor mijloace tehnice. Ea include în principal două activităţi: căutarea urmelor şi relevarea lor. Căutarea urmelor se stabileşte în funcţie de caracterul şi locul săvârşirii infracţiunii. Modelând mecanismul săvârşirii infracţiunii, luând în consideraţie şi locul săvârşirii infracţiunii, se va acorda o atenţie deosebită locurilor unde infractorii au avut acces şi posibil au creat urme. Aceste locuri pot fi: –– în cazul furturilor – suprafaţa exterioară a uşii şi cutiei uşii, mânerele şi detaliile lacătului, geamurile, pervazurile, sticlele sau cioburile lor. Dacă infracţiunea a fost săvârşită pe timp de noapte o atenţie deosebită se acordă cercetării întrerupătoarelor, pereţilor din jurul acestora, lămpilor care au fost deşurubate, lanternelor, brichete, lumânărilor. Dacă sunt presupuneri că infractorul a folosit mănuşi, este necesar de acordat o atenţie deosebită la locurile unde în mănuşi este dificil de acţionat (obiecte de dimensiuni mici, documente); –– în cazul violurilor – veselă, sticle, pahare, pe diverse obiecte aflate în nemijlocita apropiere a locului săvârşirii violului ca: părţi

46

Iurie ODAGIU, Lilian LUCHIN, Constantin RUSNAC

componente ale patului, tumbe etc.; –– în cazul tâlhăriilor asupra şoferilor mijloacelor de transport – mânerele şi partea exterioară a uşii, geamurile mijlocului de transport, diverse detalii ale interiorului mijlocului de transport. În cadrul descoperirii urmelor este necesar de respectat unele reguli: –– nu trebuie admis apariţia la locul infracţiunii a urmelor papilare ce aparţin persoanelor participante la cercetare şi nu trebuie distrus acele urme care deja sunt. Pentru aceasta se recomandă a cerceta obiectele în aşa fel încât să putem manipula, apucându-le de locurile unde mai puţin ar putea fi prezente urme ale infractorului. La cercetare urmează a fi folosite mănuşile, iar la cercetarea obiectelor de mici dimensiuni a folosi penseta; –– la alegerea metodei de relevare a urmelor papilare latente se va aplica, în primul rând, acea metodă care nu va deforma urma şi nu va exclude în caz de insucces folosirea altor metode. Relevarea urmelor este operaţia tehnico-criminalistică prin care urmele invizibile sunt puse în evidenţă cu ajutorul unor procedee. Înainte de a se trece la relevarea urmelor papilare latente, este necesar să se studieze suportul şi urma descoperită pe acesta, în scopul determinării celui mai indicat procedeu de lucru. La cercetarea urmelor de pe diverse suporturi se va folosi lumina fie artificială, fie naturală sub diverse unghiuri de incidenţă. În cazul cercetării obiectelor sursa de lumină trebuie amplasată în partea opusă ochiului celui care cercetează. Dacă obiectele pe care se pot găsi urme papilare se află în aer liber şi sunt umede, cu zăpadă sau gheaţă, ele vor fi înainte de toate dezgheţate şi uscate la temperatura odăii în aşa fel încât apa provenită din topire să nu se scurgă peste urmă şi să nu o distrugă. Pentru o punere în evidenţă mai bună a urmelor latente se vor folosi următoarele metode fizice, chimice şi fizico-chimice. Metodele fizice sunt bazate pe tratarea suprafeţelor netede şi neadezive cu prafuri aplicate cu pensule din păr sau pensule magnetice. Pudrarea este o metodă rapidă şi economică ce poate fi pusă în aplicare direct la locul faptei. Substanţele folosite la relevarea urmelor digitale prin prăfuire sunt numeroase. Prăfuirea urmei latente se face cu o anumită substan-

Cercetarea la fata , locului /Ghid practic/

47

ţă în funcţie de culoarea şi natura obiectului pe care se găseşte urma. Întotdeauna se va alege pulberea ce are o culoare care să fie în contrast cu suprafaţa obiectului primitor de urmă. Până la aplicarea pulberii pensula se încarcă cu puţină pulbere după care se mişcă în sensul crestelor papilare în procesul pudrării. Fixarea urmelor papilare se face sub două Fixarea urmelor aspecte: procesual şi tehnic. Fixarea procesuală este papilare obligatorie şi se înregistrează în procesul-verbal. La descrierea urmelor papilare în procesul-verbal se va indica: 1. Descrierea locului depistării urmelor; 2. Date cu privire la obiectul primitor şi starea lui; 3. Numărul şi tipul urmelor: de adâncime şi de suprafaţă, statice şi dinamice; 4. Amplasarea raportală a urmelor şi poziţia lor faţă de obiectele înconjurătoare; 5. Forma şi direcţia urmelor; 6. Mărimea şi particularităţile exterioare ale urmei; 7. Modalităţi de relevare şi fotografiere a urmei; 8. Metode de ridicare şi ambalare ale urmei şi ale obiectului cu urmă. Fixarea tehnică a urmelor papilare se realizează, de obicei, prin fotografiere. Urmele de mâini se fotografiază de fiecare dată indiferent de faptul dacă ele sunt ridicate cu obiectul primitor sau cu o parte a obiectului primitor. La fotografierea urmelor papilare se impune de respectat unele rigorii: 1. planificarea strategiei de fotografiere; 2. fotografierea să se înceapă cât mai curând posibil; 3. se fotografiază înainte de a se mişca obiectele în câmpul infracţional; 4. trebuie să se respecte o relatare logică şi sistematică; 5. fotografiile urmelor papilare se vor executa în plan general, mediu şi în prim-plan; 6. folosirea unui element de comparaţie pentru a stabili dimensiunile reale ale urmei fotografiate; 7. fotografierea urmei în raport cu alte urme;

48

Iurie ODAGIU, Lilian LUCHIN, Constantin RUSNAC

8. axul optic al aparatului trebuie să cadă perpendicular pe urma fotografiată; 9. lumina să fie uniformă şi să nu producă umbriri; 10. fotografia se va realiza aplicând procedeul la scară; 11. rigla se va aşeza în acelaşi plan şi paralel cu una din laturile urmei. La fotografierea urmelor de mâini pentru o calitate mai bună se va purcede la folosirea unui tripied şi se va lucra relaxat. Ridicarea urmelor de mâini sub aspect tactic Ridicarea criminalistic presupune următoarele etape: şi ambalarea 1. Ridicarea urmelor nemijlocit cu obiectul primitor; urmelor papilare 2. Ridicarea urmelor nemijlocit cu o parte din obiectul primitor; 3. Ridicarea urmelor prin copiere: urmele de suprafaţă cu ajutorul peliculei adezive, iar urmele de adâncime – cu ajutorul mulajelor polimerice. Copierea urmelor papilare atât a celor de suprafaţă, cât şi de adâncime se mai poate executa prin fotografiere. Observăm că fotografia este atât un mijloc de fixare, cât şi un mijloc de ridicare a urmelor. Se poate chiar afirma că fotografia rămâne principalul mijloc de ridicare atât a urmelor de suprafaţă cât şi a celor de adâncime20. Ambalarea îndeosebi a obiectelor cu urme papilare necesită o tehnică deosebită, deoarece trebuie respectate unele reguli: 1. obiectul sau o parte din obiect cu urme papilare nu trebuie să se atingă de pereţii ambalajului; 2. ambalajul trebuie să fie rezistent; 3. obiectul cu urme trebuie să fie fixat în ambalaj; 4. ambalajul trebuie sigilat şi aplicat pe el un ecuson, unde să fie indicate date cu privire la obiectul ridicat, mai jos să fie executate semnăturile persoanelor participante la cercetare.

Gh. Păşescu, I.R. Constantin Secretele amprentelor papilare, Editura naţional, Bucureşti, 1996, p. 176 20

Cercetarea la fata , locului /Ghid practic/

Urmele de picioare

49

În procesul săvârşirii infracţiunii la locul faptei o categorie de urme des întâlnite sunt şi urmele de picioare. Prin urmele picioarelor se înţeleg acele modificări aduse elementelor componente ale locului faptei ca rezultat al contactului picioarelor desculţe, semiîncălţate şi încălţate. Cercetarea acestor categorii de urme la locul faptei ne permite deseori să constatăm ambianţa în momentul săvârşirii infracţiunii, circumstanţele şi modalitatea săvârşirii infracţiunii, identificarea numărului făptuitorilor, a unor date cu privire la făptuitori etc. După modul de creare, urmele de picioare Mecanismul de creare a urme- pot fi: –– în raport cu procesul de mişcare: statice şi lor de picioare dinamice; –– în raport cu modificările aduse obiectului primitor: urme de adâncime şi urme de suprafaţă; –– în funcţie de procesul de formare: de stratificare şi de destratificare; –– în funcţie de vizibilitate: vizibile şi invizibile. Urmele plantei piciorului sunt cele mai valoroase în procesul de individualizare, deoarece amprenta plantară poate servi la identificarea persoanei care a creat-o. Acest lucru este posibil graţie caracteristicilor papilare, proprii fiecărui individ, precum şi eventualelor particularităţi morfofiziologice. Urmele plantare din punct de vedere anatomic au următoarele regiuni: metatarsofalangiană, metatarsiană, tarsiană şi călcâiul (vezi imaginea 15). După părţile componente ale încălţămintei, urmele pot fi: create de partea de jos a încălţămintei şi urme create de feţele încălţămintei. Cele mai des întâlnite urme în practica criminalistică sunt cele lăsate de talpa încălţămintei. Talpa încălţămintei are următoarele regiuni: pingeaua, partea intermediară şi tocul (vezi imaginea 16). Foarte important este că urmele de picioare sunt întâlnite, în practică, atât în mod izolat, cât şi sub forma unei cărări de urme. Interesant este că în dimensiunea urmelor lăsate de o persoană poate apărea o anumită variaţie, în funcţie de starea în care se afla persoana Importanţa urmelor de picioare

50

Iurie ODAGIU, Lilian LUCHIN, Constantin RUSNAC

se afla în stare de repaus sau de mişcare – cu cât viteza de deplasare creşte urma se scurtează21. Cărarea de urme – definită ca totalitatea urmelor de picioare ale unui om formate consecutiv ca urmare a deplasării acestuia în spaţiu - are, ca elemente caracteristice, următoarele: 1. linia direcţiei de mişcare – este axa imaginară, longitudinală, ce trece printre urmele lăsate de membrele inferioare ale unei persoane, reprezentând, în fond, direcţia de deplasare a persoanei; 2. linia mersului – este o linie frântă ce uneşte aceleaşi puncte ale urmelor consecutive, lăsate de piciorul stâng, respectiv drept; 3. lungimea pasului – este distanţa dintre două urme consecutive, lăsate de piciorul drept şi, respectiv, de cel stâng; 4. lăţimea pasului – este distanţa cuprinsă între partea exterioară ori interioară a urmelor piciorului stâng şi drept, luându-se, de cele mai multe ori în calcul, extremitatea interioară a călcâiului; 5. unghiul de mers22 – se măsoară între axa cărării de urme şi axa longitudinală a tălpii (vezi imaginea.17). Ca şi în cazul urmelor papilare, descoperirea Descoperirea urmelor de picioare presupune două activităţi: căuurmelor tarea urmelor şi relevarea lor. La căutarea urmelor de picioare de picioare se atrage, în primul rând, o atenţie deosebită asupra căilor de pătrundere şi părăsire a locului infracţiunii. Locurile unde pot fi întâlnite acest gen de urme sunt: solul, podeaua, obiectele existente pe podea, obiectele de la faţa locului de care s-ar fi putut servi infractorul în desfăşurarea activităţii ilicite, obiectele aflate pe sol, pe drumul de acces al infractorului. Fiind în marea lor majoritate urme vizibile, nu se impun metode speciale pentru descoperirea lor. În cazul în care urmele sunt invizibile, căutarea acestora se va face ca şi în cazul urmelor latente de mâini. Pentru a revela urmele de picioare create pe suporturi se utilizează tratările cu diverse prafuri. Aceste tipuri de urme se marchează cu ajutorul plăcuţelor din trusa criminalistică,

E. Stancu, Tratat de criminalistică, Editura Actami, Bucureşti 2001, p. 143. Gabriel Ion Olteanu, Consideraţii cu privire la tactica efectuării cercetării la faţa locului, Editura AIT Laboratories, 2004. 21 22

Cercetarea la fata , locului /Ghid practic/

51

încercuindu-se cu creta, pentru a fi scoasă în evidenţă poziţionarea lor spaţială, acoperindu-se, pentru protecţie, cu diverse obiecte. Fixarea urmelor de picioare se va face după Fixarea urmelor regulile generale ale fixării urmelor. În acest conde picioare text, facem referinţă la fixarea urmelor de mâini. În continuare am vrea să relatăm numai unele aspecte ce ţin nemijlocit de urmele de picioare. În cazul fixării urmelor de picioare izolate plantare se vor indica următoarele măsurări: lungimea totală a urmei; lăţimea în regiunea metatarsofalangiană; lăţimea în regiunea metatarsiană; lăţimea în regiunea tarsiană; lăţimea în regiunea călcâiului. La fixarea urmelor de picioare izolate ale tălpii încălţămintei se vor indica următoarele măsurări: lungimea totală a urmei; lăţimea în regiunea pingelei; lăţimea în regiunea părţii intermediare; lăţimea în regiunea tocului. Fixând urmele de picioare sub formă de cărare de urme, se vor indica următoarele măsurări: lungimea pasului piciorului drept; lungimea pasului piciorului stâng; lăţimea pasului; unghiul de mers al piciorului drept; unghiul de mers a piciorului stâng. Ridicarea urmelor de picioare se va face după Ridicarea regulile generale ale ridicării urmelor (vezi urmele şi ambalarea papilare). Atunci când vorbim de ridicarea prin courmelor piere în cazul urmelor de picioare de suprafaţă, se de picioare va aplica de cele mai dese ori pelicula adezivă, aici luând în consideraţie numai culoarea urmei care urmează a fi ridicată. La fel, pot fi aplicate dispozitive ce folosesc energia electrostatică, în special la ridicarea urmelor de picioare de suprafaţă de destratificare, create de particule de praf pe covoare, mobilier moale şi alte obiecte cu suprafeţe poroase. În cazul urmelor de picioare de adâncime ridicarea prin copiere impune o serie de activităţi specifice cu o pregătire complexă, totul depinzând de mediul unde a fost depistată urma(ele). În acest context putem menţiona că indiferent de mediul unde s-a creat urma înainte de a proceda la ridicarea ei va fi necesar de a pregăti urma prin înlăturarea obiectelor străine care au căzut după crearea acestei urme. La prezenţa în urmă a unei cantităţi de apă este necesar ca aceas-

52

Iurie ODAGIU, Lilian LUCHIN, Constantin RUSNAC

ta să fie extrasă cu ajutorul unei seringi sau când cantitatea apei este puţină se va proceda la absorbirea cu hârtie de filtru. Înlăturarea apei din urmă trebuie făcută cu o precauţie deosebită, deoarece poate duce la distrugerea microreliefului urmei. Tot în faza de pregătire se vor include şi operaţiile specifice ce ţin de îngrădirea urmei, asta se va face când urma nu este suficient de adâncă în scop de prevenire a scurgerii şi de dare a unui contur al mulajului, continuând activitatea la pregătirea unui ecuson legat cu aţă, care ulterior va fi pus în mulajul de gips. După aceste activităţi de bază urmează nemijlocit faza de lucru, adică prepararea propriu-zisă a mulajului de gips. Pentru aceasta este necesar de a avea un vas în care se va turna apă într-o cantitate suficientă. După aceasta se va presura praf de gips folosit în construcţii în vasul cu apa pregătită şi concomitent se va omogeniza până la crearea unei mase vâscoase asemănătoare după consistenţă cu smântâna. Umplerea urmei cu soluţia obţinută se va face în două etape. La etapa unu în urma deja pregătită soluţia va fi turnată de la o înălţime nu prea mare pe un suport plat care se va îndrepta în partea cea mai adâncă a urmei spre cea mai în faţă. După turnarea primului strat în urmă se va introduce nişte beţişoare pentru fixarea şi întărirea ulterioară a mulajului şi ecusonul pregătit anterior. La etapa doi urma se va completa cu soluţia de gips rămasă. Este de reţinut că nu este recomandabil de adăugat apă în soluţia deja pregătită. Grosimea mulajului trebuie să fie de 2-3 cm. Mulajul gata poate fi ridicat aproximativ peste o oră în funcţie de condiţiile climaterice existente pentru moment, prin săparea lui de la o distanţă mai îndepărtată pentru elucidarea deteriorărilor. După această operaţie se va îndepărta cu atenţie bucăţile de sol cele mai mari, iar după uscarea totală a mulajului aproximativ peste 24 de ore se va purcede la spălarea sub un jet de apă curgătoare fără presiune şi fără aplicarea unor obiecte folosite la curăţare (burete, perie, cârpă etc.). În funcţie de mediul unde a fost creată urma putem avea: pe sol, pe suprafeţe fine ca praful, nisipul, făina etc. şi pe zăpadă. În cazurile creării urmelor pe suprafeţe fine, înainte de a prepara soluţia de gips este necesare de a fixa preventiv urma fie cu soluţie chimică specială sau de cele mai dese ori putem întrebuinţa cel mai simplu lacul de păr. Dat fiind faptul că lacul de păr se află sub presiune,

Cercetarea la fata , locului /Ghid practic/

53

se va interzice îndreptarea flaconului direct deasupra urmei din cauza posibilităţii distrugerii urmei cu jetul de lac, iar fixarea se va produce în felul următor: flaconul se va pune paralel urmei cu orificiul în partea de sus sub un unghi de aproximativ 450, după care se va declanşa jetul de lac în aşa fel încât să cadă încet deasupra urmei care urmează a fi ridicată prin mulaj de gips. După ce se va întări urma, se procedează la crearea mulajului de gips. În cazurile creării urmelor pe zăpadă, aici ne confruntăm cu două situaţii: –– zăpada este moale şi se topeşte încet – în acest caz se va cerne un strat uniform de praf de gips printr-o sită pe toată suprafaţa urmei. Praful de gips, intrând în contact cu apa, se va întări, după care se va prepara mulajul. –– zăpada este fină şi afară este temperatură negativă – în acest caz se va pulveriza o cantitate de apă rece în aşa fel încât să se formeze un strat de gheaţă după care se va prepara mulajul cu condiţia ca apa să fie aproape de 00C pentru evitarea topirii urmei. Urmele de dinţi

Prin urme de dinţi se înţeleg acele modificări aduse elementelor componente ale locului faptei ca rezultat al contactului dinţilor cu ele în procesul săvârşirii infracţiunii sau în legătură cu aceasta. Forma şi dispunerea aparatului alveodentar diferă de la individ la individ, constituind o bază sigură de identificare a persoanei. Chiar şi în procesul vorbirii, omul îşi descoperă dinţii din faţă, incisivii şi caninii, şi astfel poate fi identificat criminalistic, în cadrul portretului vorbit23. Dintele ca organ creator de urme este fixat în alveola dentară. Sunt 32 de dinţi dispuşi câte 8 pe fiecare hemiarcadă, forma şi volum lor fiind condiţionate de rolul pe care îl au în masticaţie. Formula dentară este următoarea 2I 1C 2PM 3M, ceea ce înseamnă 2 incisivi, 1canin, 2 premolari, 3 molari. Importanţa urmelor de dinţi

23

I. Mircea, Criminalistica, Cluj, 1976, p. 181.

54

Iurie ODAGIU, Lilian LUCHIN, Constantin RUSNAC

Urmele dinţilor se formează ca urmare a acMecanismul ţiunii persoanelor asupra obiectelor primitoare, acde creare a urmeţiuni ce pot consta în: muşcarea din diferite produlor de dinţi se alimentare; producerea de muşcături pe corpul victimei, ca rezultat al agresiunii făptuitorului, sau pe corpul acestuia, create de victimă în timpul luptei; represarea în timpul luptei, represarea cu dinţii a sigiliilor din plumb sau alt material moale etc. În natură urmele de dinţi se întâlnesc sub două forme: muşcătură parţială şi muşcătură totală. Muşcătura parţială se creează atunci când persoana muşcă un produs oarecare şi din diverse motive stopează acest proces, creându-se ulterior două arcuri opuse, unul fiind mandibula şi altul maxilarul. Muşcătura totală se creează în situaţia când persoana muşcă un produs oarecare şi ulterior se desprinde în două bucăţi. Urmele de dinţi create pe diferite suporturi se găsesc la faţa locului atât în formă statică (caz în care în urmă sunt redate conturul, plasamentul, distanţa şi lăţimea dinţilor), cât şi în formă dinamică (situaţie în care pe obiectul primitor apar urme, striaţii create de neregularităţile feţelor ocluzionale ale dinţilor). Urmele dinamice sunt create în special de dinţii din maxilarul superior, datorită rezistenţei ce ia naştere din contactul obiectului primitor cu dinţii respectivi, prin împingerea lui în sus de către dinţii din mandibulă. Urmele de dinţi pot fi şi de suprafaţă, cu menţiunea că această formă se găseşte numai în cazul în care pielea de pe corpul uman viu, datorită elasticităţii, a revenit la forma iniţială, transformându-se în echimoză (pată de culoare roşie violetă). În activitatea de cercetare la faţa locului treDescoperirea buie să se stabilească modul de operare: respectiv, urmelor de dinţi cum s-a făcut pătrunderea, itinerarul parcurs de autori, obiectele din care au muşcat sau puteau să muşte, ori pe care acestea din diferite motive le-au strâns între dinţi. În cazul omorurilor, loviturilor cauzatoare de moarte, vătămărilor cauzatoare de moarte, vătămărilor corporale, violurilor etc., acest gen de urme se caută atât pe corpul cadavrelor sau al victimelor, cât şi pe cel al suspecţilor, ceea ce impune o colaborare strânsă cu medicii legişti care examinează corpul persoanelor respective. În toate cazurile, indiferent de obiectele

Cercetarea la fata , locului /Ghid practic/

55

primitoare, urmele de dinţi sunt vizibile, nefiind necesar a se interveni pentru relevarea lor, căutarea şi descoperirea nu creează greutăţi. Din studiul urmei de dinţi făcut la faţa locului se pot obţine date despre persoana care a creat-o referitoare la modul de operare, plasamentul dinţilor, distanţa dintre ei, lipsa acestora şi alte caracteristici relativ neschimbătoare. Se realizează după regulile generale: procesuFixarea urmelor al şi tehnic. În detaliu vezi urmele papilare. de dinţi Ridicarea şi ambalarea urmelor de dinţi se va realiza după regulile generale. Dat fiind faptul că aceste categorii de urme după mecanismul de creare sunt urme de adâncime, ridicarea lor este identică ridicării urmelor de încălţăminte, numai că se va folosi material polimeric (Liquid Silicone Rubber, Mikrosil Kit, etc.). Ridicarea şi ambalarea urmelor de dinţi

Urmele de buze Importanţa urmelor de buze

După cum se ştie, în procesul muşcăturii, concomitent cu dinţii, creează urme şi buzele. Venind în contact cu corpul sau îmbrăcămintea altei persoane, cu obiecte de fumat, cu diferite vase de bucătărie, buzele, prin depuneri cosmetice de salivă, alimentare, formează urme apte să fie folosite pentru identificarea persoanelor. Practica a demonstrat că urmele de buze sunt foarte importante pentru desfăşurarea cercetărilor pentru că, pe baza acestora, se poate determina, de exemplu: grupa sangvină (din secreţiile aflate în urmele de buze), compoziţia machiajului. Identificarea persoanei care a creat o urmă de buze – în măsura în care aceasta a păstrat suficiente elemente de identificare – se poate face foarte uşor, deoarece desenul format de papilele coriale are acelaşi atribut ca şi desenul papilar: unicitatea. Este vorba de desenele coriale, specifice fiecărui individ. Acestea din urmă au o relativă stabilitate, rămânând în aceeaşi formă o perioada destul de mare de timp.

56

Iurie ODAGIU, Lilian LUCHIN, Constantin RUSNAC

Urmele de buze sunt reproduceri ale reliefului şi formelor exterioare ale buzelor, create pe diverse suprafeţe, în procesul săvârşirii unei infracţiuni. Urmele pot reproduce atât întregul relief al buzelor, respectiv liniile papilelor coriale (ridurile verticale şi orizontale), în toate amănuntele acestora, cât şi dimensiunile lor. După mecanismul de formare, după plasticitatea materiei şi după celelalte criterii cunoscute, urmele de buze se clasifică în aceleaşi grupe ca şi alte urme: dinamice şi statice, de adâncime şi suprafaţă, colorate şi invizibile etc. Amprentele buzelor se creează datorită depunerii pe suprafeţele obiectelor cu care vin în contact a secreţiilor de natură biologică ce se găsesc permanent pe tegumentul acestora, precum şi a grăsimilor ori sucurilor alimentare, reproducând astfel relieful buzelor constituit din papilele coriale. În majoritatea cazurilor urmele de buze la loDescoperirea cul faptei se găsesc în stare latentă, de aceea trebuie urmelor de buze să fie căutate cu multă precauţie. Reieşind din natura şi specificul acestor urme, vom ţine seama de faptul că dintre obiectele cu suprafeţe netede şi lucioase, prin natura lor, numai o parte pot fi purtătoare de urme. În rândul acestora am putea enumera diferite obiecte de uz casnic ca pahare, ceşti, etc. sau altele ce ţin de exercitarea anumitor profesiuni cum ar fi instrumentele stomatologice, unele instrumente muzicale. Descoperirea acestor urme latente se face cu ochiul liber sub un unghi de incidenţă fie la lumina zilei, fie la lumina artificială. O altă modalitate de descoperire a urmelor de buze latente este aplicarea unei surse de lumină ultravioletă într-o încăpere întunecoasă. Relevarea se va face ca şi la urmele papilare. Alegerea metodei şi a substanţei de relevare se va face în funcţie de natura obiectului primitor, de cantitatea substanţei depuse şi nu în ultimul rând de vechimea urmei. Fixarea urmelor de buze se va face ca şi la urFixarea urmelor mele papilare, atât descrierea lor în procesul-verbal, de buze cât şi fotografierea. Mecanismul de creare a urmelor de buze

Cercetarea la fata , locului /Ghid practic/

Ridicarea şi ambalarea urmelor de buze

57

Atât ridicarea, cât şi ambalarea se va face ca şi la urmele papilare.

Urmele olfactive

Urmele olfactive (de miros) sunt o categorie de urme foarte importante în cercetarea criminalistică, deoarece acţiunile infractorilor în câmpul infracţional sunt legate de contactul cu diverse obiecte, lăsând urme specifice de miros. Sub aspect criminalistic, prin urmă de miros uman se înţelege culoarul format la deplasarea unei persoane, în care rămâne mirosul specific al corpului, îmbrăcămintei, încălţămintei acesteia sau al altor obiecte aflate asupra sa. Formarea urmelor olfactive sau a urmelor de miros este practic inevitabilă, orice persoană lăsându-şi moleculele de miros peste tot pe unde trece, pe fiecare dintre obiectele atinse, nici pantofii, îmbrăcămintea sau mănuşile neputând sa împiedice formarea acestui gen de „amprentă olfactivă”. După cum arată practica, orice măsura de precauţie s-ar lua, este imposibil să se împiedice emisia permanentă de către corpul uman, a moleculelor de miros care cad pe sol ori se fixează pe obiectele atinse24. Folosirea in criminalistică a urmelor olfactive s-a impus datorită proprietăţii acestora de a se forma invariabil, la simpla trecere a persoanei printr-un anumit loc, şi de a fi practic imperceptibile pentru organele de simţ ale omului25. Urmele olfactive nu pot fi depistate nici vizuMecanismul al, nici cu ajutorul unor mijloace tehnico-criminade creare a urmelistice la locul faptei. lor olfactive Urma de miros uman se formează din mirosul individual, general al omului, precum şi din mirosul ocazional. Importanţa urmelor olfactive

Radu Constantin, Pompil Draghici, Mircea Ioniţa, Expertizele, mijloc de probă în procesul penal, Editura Tehnica, Bucuresti, 2000, p. 203 25 Emilian Stancu, Investigarea ştiintifică a infracţiunilor, Editura Universităţii din Bucuresti, Bucuresti, 1986, p. 185. 24

58

Iurie ODAGIU, Lilian LUCHIN, Constantin RUSNAC

Mirosul individual – este consecinţa proceselor metabolice petrecute în organismul uman, materializate, printre altele, în emanaţii volatile, cum sunt cele ale acizilor sebaceici – caracteristice respiraţiei, transpiraţiei, altor secreţii şi excreţii organice – de o mare complexitate chimică. Compoziţia emanaţiilor este influenţată de starea de sănătate a persoanei care emană mirosul respectiv, de medicamente, alimentaţie şi, bineînţeles, de igiena corporală. Mirosul se imprimă atât în lenjerie şi îmbrăcăminte, cât şi în obiectele purtate de către om. Intensitatea mirosului specific este, în majoritatea cazurilor, direct proporţională cu stările de emoţie prin care trece o persoană, aşa cum se întâmplă în cazul săvârşirii unei infracţiuni, cu solicitările fizice sau stările fiziopatologice. În stări de stres accentuat, emanaţiile volatile pot creşte de aproximativ patru ori26. Mirosul general – este determinat de specificul locului de muncă al persoanei, de încăperea în care locuieşte sau în care a stat mai mult timp. Uneori, aceste mirosuri pot fi dominante în urmă, cum ar fi, de exemplu, cazul persoanelor care lucrează în uzine chimice, în fabrici de produse cosmetice şi parfumuri, în tăbăcarii, abatoare, cantine, cămine etc. Un asemenea miros poate fi specific şi unui loc anume în care convieţuiesc multe persoane, ca de exemplu căminele, cazărmile sau internatele27. Acest miros nu rămâne numai la nivelul pielii corpului, ci se îmbibă în haine, încălţăminte, se imprimă pe obiectele cu care persoana vine în contact nemijlocit şi, de asemenea, se răspândeşte în aerul din jurul său28. Mirosul ocazional – rezultat dintr-un contact întâmplător cu diferite medii sau substanţe, din folosirea produselor cosmetice, din fumat etc. Fireşte că şi această categorie de miros poate fi într-adevăr ocazională sau poate căpăta un caracter relativ stabil prin folosirea consecventă, de exemplu, a unui anumit tip de produs cosmetic.

Emilian Stancu, Investigarea ştiinţifică a infracţiunilor, Editura Universitatii din Bucureşti, Bucureşti, 1986, p. 185. 27 Emilian Stancu, op. cit., p. 185. 28 Ion Mircea, op. cit., p. 208. 26

Cercetarea la fata , locului /Ghid practic/

59

Cu toate că durata de existenţă a urmelor olfactive este redusă în comparaţie cu timpul în care se păstrează urmele de altă natură şi nu sunt percepute de om în momentul utilizării, ele pot fi totuşi folosite la descoperirea persoanei de la care provin, prin intermediul câinelui de serviciu. În condiţii prielnice de creare şi conservare s-au întâlnit cazuri când câinele a reuşit să prelucreze urme olfactive de peste treizeci de ore vechime, iar alteori nu a prelucrat nici măcar la o oră după săvârşirea infracţiunii29. Desigur că reuşita sau insuccesul, în această privinţă, se datorează, nu numai calităţii şi vechimii urmei, ci şi posibilităţilor pe care le are câinele folosit în acest scop, şi nu în ultima instanţă, priceperii însoţitorului30. La descoperirea acestor categorii de urme trebuie să mai luăm în consideraţie că urmele de miros pot rămâne nu numai pe acele obiecte pe care infractorii le-au contactat în procesul săvârşirii infracţiunii, ci şi pe obiectele personale pe care le-au pierdut sau aruncat după comiterea infracţiunii (măşti, mănuşi, ţigări, obiecte a infracţiunii etc.). Practica a demonstrat că cei mai buni purtători de urme olfactive sunt obiectele personale şi sângele. Fixarea urmelor olfactive se va face după reFixarea urmelor gulile generale. Fiind nişte urme mai specifice, în olfactive principiu, se vor fixa atât procesual, cât şi tehnic doar obiectele purtătoare de miros. În cazurile ridicării urmelor olfactive se va Ridicarea proceda prin metoda absorbţiei, adică prin acoperişi ambalarea urmelor olfactive rea obiectului purtător de urmă de miros cu un tifon steril, după care se va acoperi acest tifon cu foaie de aluminiu. Timpul procesului de absorbţie este aproximativ 30 – 40 de minute după care tifonul se va amplasa într-un vas steril din sticlă, închizându-se ermetic. Pe vas se va aplica un ecuson cu datele despre conţinut şi se va păstra în încăperi speciale timp de mai mulţi ani. Pe Descoperirea urmelor olfactive

Matei Basarab, Criminalistica, Serviciul de multiplicare al Universităţii Babeş-Balyai, Cluj, 1969, p. 154, cit. de Ion Mircea, op. cit., p. 209. 30 Ion Mircea, op. cit., p. 210. 29

60

Iurie ODAGIU, Lilian LUCHIN, Constantin RUSNAC

tot parcursul acestor operaţiuni specialistul va fi echipat şi va opera cu mănuşi şi pensetă sterile. Urmele biologice de provenienţă umană Din categoria urmelor biologice fac parte urImportanţa mele aparţinând materiei biologice umane, care în urmelor biologice opinia mai multor autori sunt clasificate în: produ se de secreţie (saliva, secreţia nazală, laptele matern etc.), produse de excreţie (urina, fecalele, sperma, voma etc.), produse de ţesuturi moi (sângele, ţesutul muscular şi pilos, masa cerebrală), produse de ţesuturi tari (unghiile, oasele, cartilagiile, părul). Actualmente urmele biologice au o importanţă enormă datorită unor cercetări moderne cum ar fi ADN. Urmele biologice de provenienţă umană se Mecanismul creează în diverse locuri ale infracţiunii în special de creare a urmela infracţiunile ce ţin de violenţă, accidente de cirlor biologice culaţie, accidente de muncă, explozii şi incendii. În funcţie de materialul biologic, ele se creează sub diferite forme. Sub aspectul vizibilităţii, pot fi atât vizibile, cât şi invizibile. Faţă de frecvenţa cu care sunt întâlnite, precum şi calitatea elementelor capabile să ofere date ştiinţifice de individualizare a faptei, putem afirma că cele mai importante urme biologice sunt cele de sânge, salivă, spermă şi urmele de natură piloasă. Urmele biologice, în funcţie de infracţiunea Descoperirea urmelor biologice săvârşită, se caută de cele mai dese ori pe lenjeria de pat, lenjeria de corp, îmbrăcăminte, pe corpul victimei şi al făptuitorului. În cazul accidentelor rutiere, în habitaclul automobilului, pe diverse obiecte venite în contact, etc. Descoperirea se va face cu ochiul liber şi cu aplicarea unei lumini ultraviolete. Pe toată perioada căutării vom fi precauţi pentru a nu contamina aceste urme biologice pentru ulterioara cercetare sub aspect ADN. Urmele de sânge La faţa locului urmele de sânge pot fi descoperite, de cele mai

Cercetarea la fata , locului /Ghid practic/

61

multe ori, prin observarea directă, cu ochiul liber, sau cu ajutorul unor surse de lumină vizibilă sau fluorescentă. De asemenea, pentru descoperirea urmelor se folosesc lupe, microscoape de buzunar, precum şi anumite soluţii de testare (luminol). Pe îmbrăcămintea victimei, făptuitorului sau suspectului urmele se acoperă de la o extremitate la cealaltă a corpului, pe straturi de obiecte, de la suprafaţă spre profunzime. Pentru fiecare obiect de uz vestimentar se cercetează: suprafaţa exterioară, marginile, unghiurile, porţiunile unde sunt cusături, faţa externă a buzunarelor, clapelor şi marginilor, manşetelor pantalonilor etc. În continuare se examinează faţa internă a aceloraşi obiecte şi a lenjeriei de corp. La aceasta din urmă se examinează şi porţiunile corespunzătoare regiunilor axială, submamară, perineo-genitală, fesieră. La obiectele folosite pentru acoperirea capului se examinează ambele feţe, căptuşeala, marginile, borurile, panglica exterioară pe feţele sale internă şi externă. Încălţămintea se cercetează pe faţa externă, pe talpă, la unghiul dintre talpă şi toc sau ramă, în spaţiile dintre straturile suprapuse ale tălpii şi pe marginile ramei, la cusături. În interiorul încălţămintei se caută pe toata suprafaţa. Pe corpul victimei, făptuitorului sau suspectului – începând de la extremitatea cefalică până la vârful piciorului. Se examinează: regiunea păroasă a pielii capului, orificiile naturale din sfera craniană, zonele axilelor, regiunea submamară, regiunea ombilicală, perineogenitală, spatiile interdigitale de la mâini şi de la picioare, precum şi spaţiile subunghiale. În locul unde s-a săvârşit şi în cel în care se găseşte victima se acţionează în funcţie de natura suportului şi de prezenţa unor obiecte asupra victimei sau în vecinătatea ei. Se cercetează duşumelele, locurile de îmbinare a scândurilor şi regiunile cu cusături, rupturi, sfâşieturi sau cele prezentând pierderi de substanţă de la nivelul suportului pe care este dispus corpul victimei etc. Nu se omite căutarea urmelor în diferite recipiente care servesc la îndepărtarea reziduurilor sau pentru spălat, în instalaţiile tehnicosanitare, pe obiectele tapiţate, pe saltele, plăpumi, pilote etc.

62

Iurie ODAGIU, Lilian LUCHIN, Constantin RUSNAC

Podeaua, dacă este din pământ bătătorit sau cărămidă, se examinează în zonele de afânare sau cu denivelări, respectiv în spatiile dintre cărămizi. În locurile deschise, urmele de sânge se caută: pe sol, pe vegetaţie, pe obiectele aflate în zonă, în apele stătătoare, pe gheaţă ori zăpadă, pe garduri, pe marginile unor ziduri etc. Obiectele utilizate pentru atac (apărare) sau care au produs în alt mod o vătămare corporală ori au fost folosite pentru secţionarea corpului victimei poartă urme de sânge ce trebuie căutate pe suprafaţa lor. O atenţie deosebită se acordă căutării şi descoperirii urmelor de sânge pe obiectele utilizate pentru transportul ori ascunderea victimei, cum ar fi: mijloace de transport, valize, lăzi, saci etc., unde s-au ascuns resturi din corpul secţionat, diferite materiale, inclusiv sforile sau alte legaturi folosite la ambalare de către făptuitor. Urme de sânge se mai pot găsi pe instrumente utilizate la întreruperea cursului sarcinii, pe materialele de pansament ori folosite pentru realizarea unor tratamente. Deseori, în urmele de sânge se pot descoperi printr-o simplă examinare microscopică, alte produse biologice (fire de păr, spermă, resturi de ţesuturi organice), patologice (puroi, fragmente de tumori, neoformaţiuni maligne) şi medicamentoase (unguente, fragmente de pansament etc.) care influenţează adeseori aspectul urmelor respective. În tot cursul activităţii desfăşurate la faţa locului pentru descoperirea urmelor de sânge se are în vedere faptul că ele, uneori, pot fi confundate cu pete de aceeaşi culoare, dar de altă provenienţă, cum ar fi: rugina, sucuri de fructe, de legume, vinuri, cerneluri, tuşuri, coloranţi ori cele rezultate din strivirea corpului unor insecte. Urmele de salivă Aceasta se face, după caz, prin examinarea directă cu ochiul liber, prin folosirea la faţa locului a unor mijloace optice (lupa, microscopul de buzunar, detectorul cu radiaţii ultraviolete etc.) sau prin ridicarea obiectelor pe care se presupune că există urme de salivă şi trimiterea la laborator în vederea descoperirii lor. Urmele de salivă se caută pe toate obiectele existente la locul

Cercetarea la fata , locului /Ghid practic/

63

faptei ce ar avea legătură cu desfăşurarea activităţii infracţionale. Obiectele şi locurile unde se află urme de salivă sunt: –– cele utilizate în scop de igienă corporală, cum ar fi: batista, prosopul, periuţa de dinţi, scobitoarea sau alte obiecte mici pentru această destinaţie; –– cele folosite pentru fumat: ţigări, mucuri, pipe, trabucuri, ţigarete etc.; –– tacâmurile, farfuriile, paharele, sticlele, ceştile, biberoanele şi alte asemenea obiecte susceptibile de a fi suportul unor urme de salivă; –– instrumentele muzicale de suflat, instrumentar stomatologic şi de ORL; –– obiectele de îmbrăcăminte şi de încălţăminte; –– obiectele de cult religios (icoane, cruci, relicve etc.); –– vată, tifon, comprese, alte obiecte introduse forţat în cavitatea bucală a victimei; –– lenjeria de corp şi de pat, insistându-se în mod deosebit asupra gulerelor, cusăturilor marginale, feţelor interioare ale cupelor sutienelor, feţelor de pernă, cearşafurilor etc.; –– corpul victimei (buze, faţă, gât, regiunea mamară, zona pubiană) şi împrejurimile locului unde acesta a fost găsit; –– alte obiecte sau instrumente găsite la faţa locului provenite de la făptuitor şi pe care se presupune că există urme de salivă. În tot cursul activităţii desfăşurate la faţa locului, pentru relevarea urmelor de salivă se are în vedere posibilitatea ca acestea să fie confundate cu pete de altă natură, ca: spermă, mucus nazal, secreţie vulvo-vaginală etc. Urmele de spermă Căutarea urmelor de spermă la faţa locului se face prin examinarea, cu ochiul liber, iar după caz, cu ajutorul unor mijloace optice (lupă, microscop de buzunar) sau al detectorului cu radiaţii ultraviolete, a tuturor obiectelor sau alte suporturi susceptibile de a fi purtătoare de asemenea urme. În mod deosebit urmele de spermă se caută: 1. Pe corpul omenesc, în regiunile: pubiană, submamară, om-

64

Iurie ODAGIU, Lilian LUCHIN, Constantin RUSNAC

bilicală, perineală, anală, între coapse şi pe faţa antero-internă a gambelor, în şi pe organele genitale şi în alte locuri; 2. Pe articolele de uz vestimentar şi accesorii: lenjeria de corp, pe ambele feţe, la cusături, între straturile duble de material textil situate în regiunea genitală, pe cămăşi de noapte, pijamale, pe ciorapi şi pe alte obiecte; 3. Pe lenjeria de pat, care va fi examinată pe ambele feţe, insistându-se la nivelul cusăturilor, la marginile eventualelor bucăţi de material adăugat pentru a acoperi o ruptură, o sfâşietură etc.; 4. În locul unde se află victima se caută pe sol, pe iarbă, pe duşumea, pe covoare etc.; 5. Pe obiectele utilizate în scop igienic, cum sunt: vata, tifonul, bandajul igienic, compresele sterile, batistele, prosoapele şi articolele de uz tehnico-sanitar (cada de baie, chiuveta, ligheanul, bideul etc.). Pe acestea şi altele similare se procedează la căutarea, în special prin utilizarea unui detector cu radiaţii ultraviolete, a urmelor ce par a fi de spermă. Urmele de natură piloasă Urmele de natură piloasă se caută la locul săvârşirii infracţiunii, folosindu-se mijloace tehnice (lupa, lanterna, microscopul de buzunar) sau cu ochiul liber. Urmele de natură piloasă pot fi descoperite pe diferite suporturi, cum ar fi: pe corpul uman; pe obiectele de îmbrăcăminte şi de lenjerie; pe cele de utilitate igienico-sanitară (în mod deosebit pe pieptene, perie de păr şi pe diverse ustensile de coafură); pe locul unde se află victima şi pe obiectele din apropierea acesteia; pe obiectele corp delict. Adeseori firele de păr se găsesc la faţa locului în asociere cu alte urme de natură biologică (sânge, spermă, salivă şi alte ţesuturi moi). Fixarea acestor categorii de urme se va face Fixarea urmelor după regulile generale. În procesul-verbal de cercebiologice tare a locului faptei se vor menţiona: numărul urmelor, forma, dimensiunile, dispunerea, culoarea, starea, natura suportului. Este de menţionat că la descrierea urmelor biologice şi mai

Cercetarea la fata , locului /Ghid practic/

65

ales a celor de sânge acestea nu se vor numi pe nume din considerentul că la momentul fixării şi ridicării lor noi nu cunoaştem cu certitudine natura lor. La fotografiere se va pune accent pe fotografia de detaliu cu utilizarea în unele cazuri a filtrelor. Ridicarea urmelor biologice se face îndeosebi Ridicarea cu obiectul purtător de urmă, deoarece de multe ori şi ambalarea aceste urme sunt găsite într-un volum mic. În caurmelor biologice zul în care ridicarea cu obiectul purtător sau o parte din el nu este posibilă, se va purcede la ridicarea urmelor în stare lichidă prin metoda absorbţiei cu un tifon steril. Bucata de tifon se va aplica cu ajutorul unei pensete pe urma lichidă. După ce se va îmbiba, tifonul se va usca la temperatura odăii şi în nici un caz la soare sau cu aparate de uscat. Urmele în stare solidă se vor ridica prin răzuire. Urmele ridicate atât prin metoda absorbţiei, cât şi prin metoda răzuirii se vor ambala în ambalaj confecţionat din hârtie de filtru pentru o respiraţie mai bună şi păstrarea mai îndelungată, dat fiind faptul că aceste urme se alterează uşor. Pentru realizarea cercetărilor ADN la ridicarea de la faţa locului sau a probelor de comparaţie se vor respecta următoarele reguli generale: –– la cercetarea la faţa locului se vor folosi în mod obligatoriu mănuşi chirurgicale din latex care se vor schimba ori de câte ori se trece la ridicarea unei noi probe; –– pentru manipularea probelor se va folosi instrumentar steril (capătul de prindere al unei pensete se poate steriliza prin încălzirea la flacăra unei brichete şi răcire). Nu se vor manipula simultan mai multe probe; –– probele nu vor veni în contact una cu alta în timpul recoltării. Obiectele provenind de la suspecţi şi de la victime vor fi în permanenţă separate; acestea nu vor fi în contact cu aceleaşi obiecte (în maşina de transport, camerele de audieri etc.) pe timpul manipulării; –– nu atingeţi cu mâna descoperită zonele obiectelor unde presupuneţi că pot exista urme ADN; –– nu tuşiţi sau strănutaţi spre obiectele purtătoare de urme de la faţa locului. Nu vorbiţi pe timpul ridicării probelor pentru analiza ADN;

66

Iurie ODAGIU, Lilian LUCHIN, Constantin RUSNAC

–– nu atingeţi cu faţa, nasul sau gura probele pe timpul recoltării sau ambalării. Protejaţi-vă părul pe timpul recoltării. Pe timpul recoltării probelor este interzis fumatul, consumul de băuturi sau alimente; –– ori de câte ori este posibil, expediaţi obiectul purtător de urme ca atare la laborator, fără a încerca ridicarea de urme sau decuparea zonelor bănuite a conţine urme ADN; –– întotdeauna uscaţi cu grija probele înaintea ambalării prin expunere la aer; –– ambalaţi probele în ambalaje noi din hârtie sau plicuri noi; este interzisă ambalarea în pungi din material plastic; –– este interzisă deschiderea probelor odată ambalate pentru a fi prezentate pe timpul investigaţiilor; –– nu se vor ambala mai multe obiecte în acelaşi container; –– dimensiunile ambalajului exterior vor fi corespunzătoare pentru a se preveni tensionarea acestuia şi ruperea pe timpul transportului; –– este interzisă refolosirea ambalajelor. Urmele mijloacelor de transport După cum se ştie prin urme ale mijloacelor Importanţa urmede transport în sens criminalistic se înţeleg translor mijloacelor formările materiale produse de mijloacele de transde transport port ori de unele părţi componente ale lor ce apar pe unele obiecte sau în mediul înconjurător în timpul săvârşirii unei infracţiuni sau în legătură cu aceasta. Importanţa lor este deosebit de mare fiindcă ele duc la stabilirea unor date cu privire la tipul, modelul, culoarea mijlocului de transport, numărul osiilor, ampatamentul, ecartamentul, detaliile desenului antiderapant al anvelopelor, lăţimea benzii de rulare, circumferinţa roţii, starea tehnică, viteza şi direcţia de circulaţie etc. După cum se ştie urmele mijloacelor de Mecanismul transport sunt create de trei grupe de mijloace: cu de creare a urmetracţiune mecanică; cu tracţiune animală; acţionalor mijloacelor te de forţa musculară a omului. Toate aceste grupe de transport creează următoarele categorii de urme:

Cercetarea la fata , locului /Ghid practic/

67

a) urme ale părţii rulante – sunt create de roţile şi şinele autovehiculelor; b) urme de impact – sunt create în urma impactului unui autovehicul cu un obstacol fix sau mobil; c) urme materie – sunt urme de substanţe desprinse din ansamblurile şi subansamblurile autovehiculelor, fie substanţe transportate ocazional. Mecanismul de creare a urmelor mijloacelor de transport este asemănător urmelor de picioare. Urmele mijloacelor de transport create la Descoperirea urfaţa locului de regulă sunt vizibile, descoperirea melor mijloacelor lor neconstituind o dificultate deosebită. Căutarea de transport urmelor se va face nu numai pe partea carosabilă a şoselelor şi a drumurilor, ci şi fără neglijarea acostamentelor, şanţurilor, bordurilor, trotuarelor şi altor porţiuni legate de acestea. Totodată, la descoperirea urmelor de vehicule trebuie să se aibă în vedere natura suportului pe care acestea s-au creat. Fixarea urmelor mijloacelor de transport se va Fixarea urmelor face după regulile generale ale fixării urmelor. În conmijloacelor tinuare am vrea să relatăm numai unele aspecte ce ţin de transport nemijlocit de urmele mijloacelor de transport. La fixarea urmelor specifice se va avea în vedere diferitele lor particularităţi. Se va măsura lungimea, lăţimea şi distanţa dintre urmele paralele (ecartamentul). În cazul urmelor de impact se va descrie aspectul, culoarea şi conţinutul de elemente străine – cioburi, vopsea. În cazurile cercetării urmelor materie primordial vor fi cercetate şi fixate alte tipuri de urme (mâini, fibre textile etc.). Ridicarea şi ambalarea urmelor mijloacelor Ridicarea de transport se va efectua ca şi la urmele de picioare. şi ambalarea urAici am putea menţiona că din urmele de adâncime melor mijloacelor care vor avea o porţiune întinsă se va ridica o parte a de transport acestei porţiuni prin mulare, anterior selectând cea mai bună porţiune care include atât indici generali, cât şi indici individuali. Lungimea mulajului urmei va fi determinată de un indice individul până când se va repeta acelaşi indice.

68

Iurie ODAGIU, Lilian LUCHIN, Constantin RUSNAC

Urmele de efracţie

Prin „efracţie” se subînţelege „spargerea zidurilor, forţarea încuietorilor sau a oricărui alt dispozitiv de închidere pentru săvârşirea unei infracţiuni”31. Aceste categorii de urme sunt destul de des întâlnite la locul faptei şi sunt foarte importante. Prin intermediul urmelor de efracţie putem stabili instrumentul care a creat-o, metoda de săvârşire a infracţiunii, date despre făptuitor etc. La categoria obiectelor supuse efracţiilor se Mecanismul referă dispozitivele de încuiere (broaşte, lacăte, side creare a urmeguranţe etc.), bariere (uşi, geamuri, pereţi, podul, lor de efracţie podeaua etc.) şi încăperile de depozitare speciale (safeurile). Pentru efracţia acestor obiective menţionate anterior sunt necesare nişte unelte, care în sens criminalistic includ: uneltele, sculele, aparatele şi orice alte obiecte care se pot folosi la săvârşirea unei infracţiuni. Ele ar putea fi clasificate în următoarele grupe: –– obiecte special confecţionate sau adaptate (rangă, şperaclu, picioruş etc.); –– obiecte cu destinaţie casnică sau industrială (şurubelniţe, topoare, ciocane etc.); –– obiecte întâmplătoare aflate la locul faptei (ţevi, tije, profiluri etc.). Datorită varietăţilor acestor instrumente, urmele create sunt foarte diverse, o clasificare a acestora putând fi făcută în funcţie de modul lor de formare. După mecanismul de formare, urmele instrumentelor de spargere se împart în următoarele categorii: lovire, apăsare, tăiere, ardere, frecare-alunecare, înţepare, topire şi urme materie create prin detaşarea unor fragmente din instrumente. Urmele formate prin lovire sunt de suprafaţă sau de adâncime (în funcţie de natura materialuluisuport), redând, mai mult sau mai puţin fidel, aspectul instrumentului utilizat în zona de contact. Producându-se un fenomen de frecare-alunecare, aceste urme pot căpăta un aspect dinamic. Urmele formate prin apăsare (de forţare), sunt statice şi de adâncime, reproducând aspectul corpului cu ajutorul căruia se produce efracţia. Urmele Importanţa urmelor de efracţie

31

Dicţionarul explicativ al limbei româme.

Cercetarea la fata , locului /Ghid practic/

69

de frecare-alunecare au un caracter dinamic, fiind fie de adâncime, fie de suprafaţă. În acest caz, datorită motricităţii, nu se mai imprimă aspectul exterior al instrumentului utilizat. Urmele formate prin tăiere implică multiple forme de manifestare, în funcţie de suport: apăsare, alunecare, frecare, despicare. Prin operaţiunea de tăiere, se imprimă relieful exterior al lamei. Urmele formate prin înţepare sunt de adâncime, acestea neredând prea multe detalii ale obiectului creator, dimpotrivă, foarte puţine, chiar nici unul32. Procesul interpretării urmelor create de instrumente trebuie înţeles nu numai în sensul identificării acestora, ci şi în cel al stabilirii modului în care s-a acţionat cu ele. Spaţiile unde trebuie căutate aceste urme Descoperirea sunt, în primul rând, locurile prin care s-a pătruns urmelor forţat şi locurile vizate de către făptuitor: dulapuri, de efracţie case de bani, seifuri etc. De asemenea, pot fi descoperite şi pe autoturisme (furt de şi din autovehicule), containere, uşi, ferestre, pe corpul victimei sau făptuitorului etc. Pot fi descoperite cu ochiul liber, dar, dacă sunt de microdimensiuni, vor fi utilizate mijloace optice: lupa, microscopul de buzunar sau diferite surse de lumină artificială, cu intensităţi. Echipa de cercetare de la faţa locului trebuie să-şi concentreze eforturile în scopul descoperirii fragmentelor din instrumentele folosite, acestea putând ajuta la determinarea obiectelor creatoare din care provin. Se merge pe principiul determinării întregului după părţile componente. În câmpul infracţional, se va încerca găsirea instrumentelor creatoare de urme, care, odată găsite, vor fi folosite la crearea modelelor de comparaţie necesare în procesul identificării criminalistice. În timpul examinării urmelor, este totalmente interzis să se producă pe obiectele forţate urme experimentale în scopul înţelegerii mecanismului folosit la spargere, sau pentru a compara urma cu instrumentul descoperit la faţa locului. Când se studiază broasca uşii, este necesar să se stabilească dacă a fost deschisă cu un şperaclu, alt Gabriel Ion Olteanu, Consideraţii cu privire la tactica efectuării cercetării la faţa locului, Bucureşti 2004, p. 93. 32

70

Iurie ODAGIU, Lilian LUCHIN, Constantin RUSNAC

instrument, chei potrivite, fiind interzisă demontarea mecanismului sau introducerea cheii în broască în scopul verificării modului de funcţionare33. După descoperirea acestor categorii de urme, specialistul va trebui să lămurească multiple aspecte legate nemijlocit de aceste urme. El trebuie să analizeze dacă este o spargere reală sau una simulată, dacă sunt prezente acele împrejurări negative pe baza cărora s-ar putea concluziona că se urmăreşte ascunderea altor infracţiuni. Fixarea urmelor de efracţie se face după reFixarea urmelor gulile generale. În special se va atrage atenţie asude efracţie pra unor microparticule create în urma aplicării instrumentului folosit la spargere, deoarece aceste microparticule ne pot sugera informaţii despre instrument. La fixarea tehnică cu aparatul foto se va pune accent pe iluminarea corectă a urmei pentru a evidenţia diferite striaţii create. În cazurile în care nu le vom ilumina corect vor apărea umbre cu lumină naturală sau artificială în urma cărora urma se va denatura. Atunci când urmele de efracţie sunt create pe lacăte sau broaşte, în procesul-verbal se va menţiona: tipul încuietorii, funcţionalitatea ei, starea exterioară, starea găurii cheii, la lacătele suspendabile starea torţii lacătului, poziţia zăvorului etc. În privinţa ridicării urmelor de efracţie se va Ridicarea proceda sub aspect general, respectând regulile de şi ambalarea urbază. În cazurile aplicării mulajului, substanţa care melor de efracţie va fi folosită pentru această activitate se va alege în funcţie de doi factori: forma urmei şi natura suportului. Copierea urmelor date se va face prin aplicarea pastelor la baza cărora este silicon. Această metodă este una de bază, deoarece odată întărindu-se, acest mulaj nu se mai distruge. În cazurile în care nu avem asemenea recipient am putea folosi şi alte materiale ca plastilina, ceara, gipsul, parafina etc. Aceste materiale sunt mai fine şi la acţiunea unor factori termici şi mecanici pot provoca topirea sau eroziunea urmei.

33

Gabriel Ion Olteanu, op. cit., p. 94.

Cercetarea la fata , locului /Ghid practic/

Microurmele

71

Microurmele reprezintă nişte urme formă sau materie, care nu pot fi percepute decât cu ajutorul aparatelor optice de mărit. Referindu-ne la clasificarea microurmelor şi a microobiectelor putem menţiona patru grupe mari: 1. după mecanismul de apariţie; 2. după provenienţa apariţiei; 3. după natura lor; 4. după starea de agregare. Importanţa microurmelor în cadrul cercetării diverselor infracţiuni este incontestabilă, deoarece făptuitorii în urma săvârşirii infracţiunii creează diverse tipuri de microurme care nu pot fi observate şi respectiv şansele lor de a fi distruse sunt minime, iar atenţia acestora de cele mai multe ori este îndreptată spre urmele care pot fi observate şi ulterior pot fi distruse. În prezent prin intermediul acestora se pot stabili mai multe circumstanţe ca: modul săvârşirii infracţiunii, delimitarea cercului de persoane suspecte etc. Întrucât prin microurme înţelegem acele parMecanismul ticule de materie sau caracteristici mecanice invizide creare bile ori slab vizibile cu ochiul liber, mecanismul lor a microurmelor de creare depinzând de următoarele criterii: • un prim criteriu îl reprezintă mecanismul producerii lor în funcţie de care distingem următoarele categorii: a) particule secundare ale unor macrourme; b) particule mici ale unui obiect care iniţial a fost mare; c) microobiecte naturale. • al doilea criteriu îi reprezintă modalitatea de transmitere. Aici întâlnim două categorii de microurme: a) microurme de contact care iau naştere în toate situaţiile în care două obiecte intră în contact, indiferent dacă acestea au un caracter stabil sau dinamic. Aceasta înseamnă că microurmele se transmit de la infractor la locul faptei şi invers (exemple: praf şi particule de sticlă, care iau naştere la spargerea unui geam; praf şi particule de metal care se produc în momentul tăierii unor obiecte metalice; striaţii Importanţa microurmelor

72

Iurie ODAGIU, Lilian LUCHIN, Constantin RUSNAC

foarte mici prezente pe un obiect solid; prafuri profesionale etc.); b) microurme transmise unilateral, din categoria cărora fac parte cele transmise către obiecte sau persoane, provenind din atmosfera impurificată precum şi ca rezultat al activităţilor desfăşurate de infractori la locul faptei. • Al treilea criteriu este reprezentat de clasificarea criminalistică a urmelor, în funcţie de care sunt cunoscute: a) microurme de provenienţă umană: particule de fire de păr, pete de sânge, fragmente de piele, cantităţi mici de secreţie organică etc.; b) microurme de provenienţă animală, în categoria cărora intră atât cele enumerate mai sus - însă de provenienţă animală, cât şi particule de pene, solzi de peşte, microorganisme animale etc.; c) microurme de provenienţă vegetală: particule de alge, licheni, ciuperci, muşchi, flori, fructe, seminţe etc.; d) microurme ale obiectelor: particule de sticlă, vopsea, lac sau coloranţi, resturi de lubrefianţi, pulbere arsă şi nearsă provenind de la o tragere cu arma de foc etc. Căutarea microurmelor la locul faptei influenDescoperirea ţează concepţia investigării criminalistice, care depinmicrourmelor de de următorii factori: 1) natura faptei; 2) locul comiterii faptei; 3) urmările produse şi amploarea acestora. Căutarea microurmelor trebuie să aibă la bază reproducerea comportării infracţionale a făptuitorului, pe baza căreia să se stabilească toate locurile posibile în care acesta, prin contact direct, ar fi putut să lase microurme de contact, provenind cel mai frecvent de la îmbrăcămintea pe care o poartă. Totodată, cu prilejul căutării microurmelor, nu trebuie ignorat faptul că au putut să rămână pe făptuitor anumite microurme specifice locului, obiectului cu care a intrat în contact sau victimei. De asemenea, îmbrăcămintea sau corpul victimei pot fi purtătoare de microurme provenite de la locul faptei sau chiar de la făptuitor şi, de aceea, acestea trebuie examinate cu minuţiozitate.

Cercetarea la fata , locului /Ghid practic/

73

Descoperirea microurmeior este o operaţiune anevoioasă care necesită multă manoperă, concentrarea atenţiei şi, ca atare, trebuie să dureze un timp corespunzător de lung. Descoperirea microurmelor necesită folosirea diferitor instrumente şi materiale auxiliare ca: dispozitive de mărire, diferite surse de lumină etc. Ca dispozitive de mărire se folosesc: lupa, dispozitivul tip binoclu cu putere de mărire de circa zece ori şi microscopul stereoscopic portabil. În domeniul iluminării se folosesc surse reglabile de iluminare, lămpi cu halogen transportabile, surse de radiaţii ultraviolete şi infraroşii. Odată descoperite, microurmele se fixează Fixarea prin descriere şi fotografiere. Descrierea lor se va microurmelor face după regulile generale, în special se va atrage o atenţie mai deosebită la locul şi obiectele purtătoare de microurme, menţionându-se dimensiunile şi poziţia în care se găsesc, starea de agregare, aspectul lor exterior şi nu în ultimul rând se va menţiona despre metodele şi mijloacele folosite la descoperirea şi ulterior la ridicarea microurmelor. Specific pentru fixarea prin fotografiere ar fi folosirea, în afară de macrofotografie, a metodei microfotografiei. Tot în procesul fotografierii se va recurge şi la aplicarea filtrelor. Descoperirea microurmelor înseamnă deja Ridicarea foarte mult, însă constituie abia o parte din succes. şi ambalarea Mai trebuie documentată existenţa ei la locul faptei, microurmelor iar microurma trebuie ridicată şi conservată pentru cercetări. Modul de ridicare a microurmelor trebuie să fie strâns legat de cercetările ulterioare precum şi de caracteristicile fizico-chimice atât ale microurmei, cât şi ale suportului de pe care se culeg aceste microurme. În faza cercetării la faţa locului nu se ştie care dintre urme/microurme vor prezenta importanţă pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a săvârşit fapta şi aflarea adevărului şi, în consecinţă, trebuie ridicate şi conservate toate urmele/microurmele descoperite. Ridicarea microurmelor cu obiectele purtătoare se va face cu o acurateţe deosebită, manipulându-le pe cât se poate în poziţia lor iniţială, ferindu-le de acţiunea curenţilor de aer, a ploii, a zăpezii până la ambalarea lor.

74

Iurie ODAGIU, Lilian LUCHIN, Constantin RUSNAC

La ambalare se va ţine cont ca pereţii ambalajului să nu vină în contact cu obiectul în cauză. Materialul folosit la ambalare trebuie să fie cu o suprafaţă netedă pentru a evita crearea unui câmp electrostatic sau magnetic. Ridicarea microurmelor de pe obiectele mari netransportabile se va face prin diverse metode şi mijloace, ţinându-se cont de natura obiectului primitor, a microurmelor, precum şi de starea de agregare în care se află. Microurmele transferate pot fi ridicate prin diverse modalităţi cum sunt: –– utilizarea benzilor adezive incolore fixate pe folii transparente din poliester; –– scuturarea obiectelor purtătoare de urme pe hârtie albă format mare şi ambalarea fibrelor detaşate în plicuri de hârtie destinate special acestui scop. Nu este recomandată ambalarea fibrelor în folii transparente de plastic, întrucât prin atracţii electrostatice pot fi colectate şi fibre din proximitate care nu au legătură cu obiectul infracţiunii; –– aspirarea suprafeţei obiectului purtător de urme cu un aspirator prevăzut cu filtre din hârtie cu porozităţi diverse; –– utilizarea magneţilor la ridicarea microurmelor de natură metalică; –– aplicarea dispozitivelor ce folosesc energia electrostatică în special la ridicarea microurmelor de pe covoare, mobilier moale şi alte obiecte cu suprafeţe poroase. În ceea ce priveşte utilizarea benzilor adezive incolore unii practicieni sunt totuşi de părerea că în procesul cercetărilor de laborator se îngreunează lucrul cu ele, deoarece aceste microurme de cele mai dese ori sunt firave şi în procesul dezlipirii se deteriorează. Cercetarea armelor de foc, a muniţiilor şi a urmelor create de ele Arma de foc

Sub aspect criminalistic, prin armă de foc se Importanţa cercetării armelor subînţelege un dispozitiv tehnic destinat lansării proiectilelor, al cărei principiu de funcţionare are la de foc bază forţa de expansiune dirijată a gazelor provenite din detonarea unei capse ori prin arderea unei încărcături.

Cercetarea la fata , locului /Ghid practic/

75

Cercetarea armei la locul faptei ne permite constatarea mai multor situaţii: care este tipul, modelul armei, în ce stare se află arma, este o armă deţinută legal sau nu, ce tipuri de muniţii au fost folosite, care este vechimea împuşcăturii etc. Descoperirea armei este una din sarcinile Descoperirea importante ale cercetării la faţa locului. Armele de armelor de foc foc pot fi găsite uneori la faţa locului. De regulă, sunt găsite în cazul sinuciderilor sau al simulărilor de sinucidere34. De cele mai multe ori se trage de la distanţă mare şi autorul reuşeşte să fugă. În aceste cazuri, căutarea armei se face în acelaşi timp cu căutarea persoanei bănuite a fi autorul faptei. Pentru aceasta trebuie să se stabilească direcţia şi locul din care s-a tras. După ce s-a stabilit cel puţin cu aproximaţie direcţia şi locul din care s-a tras, vom continua cercetările în locul în care bănuim că s-a ascuns arma sau trăgătorul. Cercetările vor începe de la locul în care s-a aflat victima spre periferie. În funcţie de trăsăturile caracteristice specifice ale terenului din jur, pentru căutarea armelor îngropate se vor folosi detectoare de metal, iar pentru cele aruncate în ape curgătoare, fântâni ori alte ascunzători vor fi folosiţi magneţi puternici. În ultimii ani, organele judiciare au fost dotate cu mijloace tehnice moderne care folosesc proprietatea razelor gamma sau a razelor Roentgen de a pătrunde prin obiecte de densităţi diferite. Aceste aparate pot fi folosite pentru căutarea armelor ascunse în ziduri de beton sau cărămidă, ori alte obiecte compacte cu o densitate mai redusă decât densitatea metalelor din care este construită arma. La faţa locului se pot găsi cartuşe netrase, abandonate sau pierdute, dar de cele mai multe ori se găsesc tuburi ale cartuşelor trase. Ele se pot afla la vedere sau pot fi ascunse. Dacă nu le găsim la primele cercetări, vom folosi mijloacele tehnico-criminalistice pe care le-am utilizat şi la căutarea armelor.

34

Ion Mircea, Criminalistica, Bucureşti, 1999, p. 167.

76

Iurie ODAGIU, Lilian LUCHIN, Constantin RUSNAC

Fiind descoperită, arma de foc se fixează prin descrierea în procesul-verbal, completat cu schiţe în care vor fi înregistrate date cu privire la tipul şi seria armei, locul şi poziţia ei faţă de victimă sau obiectul în care s-a tras, starea general-tehnică a armei, numărul cartuşelor din încărcător, direcţia în care este orientată ţeava, poziţia cocoşului şi a închizătorului, dacă arma este asigurată sau nu. Se vor indica datele care sunt imprimate pe suprafeţele exterioare ale armei, culoarea suprafeţelor armei, numărul şi direcţia ghinturilor, starea canalului ţevii, prezenţa sau lipsa urmelor sau a defectelor pe suprafaţa armei, caracterul schimbărilor survenite în timpul cercetării. Cercetarea armei va fi anticipată de o înregistrare fotografică sau/şi video prin care se va insista, pe de o parte, la redarea poziţiei armei în raport cu alte obiecte din perimetrul locului faptei, iar, pe de altă parte, la fixarea caracteristicilor generale şi individuale35. După fixarea armei în câmpul infracţiunii urReguli generale mează examinarea preliminară a acesteia. Ridicarea la ridicarea armearmei în vederea examinării preliminare se va face lor de foc cu prudenţă, mâinile fiind îmbrăcate în mănuşi, de părţile riflate a ei pentru a nu se distruge eventualele urme digitale existente pe ea, care pot fi ale proprietarului armei, ale infractorului sau ale sinucigaşului 36. Ridicarea armei se va face printr-o mişcare sigură în scopul evitării căderii ei accidentale. În procesul ridicării nu trebuie să ne atingem de trăgaci. Odată ridicată, arma se va ţine cu ţeava sub un unghi aproximativ de 450 în sus, nu se va îndrepta spre sine şi spre cei din jur şi totodată pentru a împiedica căderea pulberii nearse din orificiul ţevii. Se va extrage încărcătorul cu cartuşe din arma cercetată. Ulterior se va verifica camera cartuşului, în cazul depistării cartuşului, el va fi extras pentru excluderea posibilităţii declanşării împuşcăturii în momentul transportării. În situaţiile când părţile componente ale armei sunt ruginite şi nu este posibil de a extrage cartuşul din camera cartuşului, cartuşul se va lăsa în camera cartuşului introducând o placă Fixarea armelor de foc

35 36

Doraş Simion, Criminalistica, Edidura Ştiinţa, Chişinău, 1996, p. 179. Doraş Simion, Criminalistica, Edidura Ştiinţa, Chişinău, 1996, p. 178-179.

Cercetarea la fata , locului /Ghid practic/

77

elastică între cartuş şi percutor şi una dacă este necesar între cocoş şi percutor pentru evitarea declanşării accidentale a împuşcăturii. Ridicarea şi ambalarea armei trebuie făcută cu cea mai mare precauţie, având în vedere pe de o parte, necesitatea păstrării urmelor intacte pentru a fi valorificate din punct de vedere ştiinţific, iar pe de altă parte, pentru a preîntâmpina producerea unor evenimente nedorite, cu consecinţe privind viaţa, integritatea corporală sau sănătatea atât a membrilor echipei, cât şi a altor persoane ori a proprietăţii publice sau private. Din aceste considerente se interzice percutarea armei chiar dacă este descărcată (prin percutare se poate rupe cuiul percutor sau poate plesni arcul, iar vibraţiile generate de percutor pot duce la distrugerea microurmelor, fie de pe ţeavă, fie de pe alte părţi ale armei). De asemenea, nu se suflă pe ţeavă sau pe alte părţi ale armei pentru înlăturarea unor impurităţi (aburirea ţevii prin suflare modifică sau distruge atât urmele de miros, cât şi microurmele). În afară de urmele digitale se va acorda o atenţie deosebită şi altor urme ce mai pot rămâne pe piesele armei: pete de sânge, fire de păr, particule de sol, vopsea etc. De asemenea, se verifică dacă s-a tras de curând sau dacă, în general, s-a tras cu acea armă. La ambalarea armelor de foc se va ţine cont să se astupe retezătura ţevii din faţă cu o bucată de hârtie curată. În acest sens ar fi recomandabil ca cercetarea să fie înfăptuită de un specialist în domeniu. Muniţiile şi părţile lor componente Importanţa cerÎn baza cercetării prealabile a muniţiicetării muniţiilor lor şi a părţilor lor componente la locul faptei, şi a părţilor lor putem constata căror tipuri de arme sunt descomponente tinate, modelul şi tipul cartuşelor şi al părţilor componente, modalitatea fabricării cartuşelor, date cu privire la arma din care s-a tras etc. La locul comiterii faptei, după o căutare atenDescoperirea tă, în afară de arme se pot descoperi şi tuburile arse. muniţiilor Acestea se caută începând cu zona unde se bănuşi a părţilor lor ieşte că a stat cel ce a tras. Posibilitatea descoperirii unor tuburi arse la locul faptei, atunci când tragerea s-a efectuat cu o

78

Iurie ODAGIU, Lilian LUCHIN, Constantin RUSNAC

armă automată sau semiautomată, este mare, pentru că după fiecare foc arma aruncă tubul ars. Mai greu se vor descoperi tuburile arse la locul comiterii faptei atunci când s-a tras cu o armă care după fiecare tragere trebuia reîncărcată. În cazul tragerii din revolver, tuburile arse rămân în armă, care după fiecare foc trebuia reîncărcată. Căutarea tuburilor arse se efectuează în urma studierii numărului, aspectului şi formei leziunilor create pe trupul victimei. De asemenea, este necesar să se stabilească distanţa şi direcţia de tragere şi apoi să se caute tuburile arse în zona respectivă. Determinarea la faţa locului a distanţei de la care s-a tras se face cu aproximaţie, numai pentru orientare şi numai atunci când pe ţintă sunt vizibile urmele secundare ale împuşcăturii. Problema se rezolvă definitiv în laborator. La o cercetare în exterior se pot întâlni unele greutăţi, datorită ierburilor, zăpezii etc. care uneori fac aproape imposibilă descoperirea tuburilor arse. În asemenea situaţii se poate folosi un detector de metale. Tot cu ocazia cercetării la faţa locului trebuie desfăşurată o activitate temeinică pentru descoperirea gloanţelor. De regulă, gloanţele trebuie căutate în următoarele locuri: –– în cadavru sau îmbrăcămintea acestuia; –– în obiectele aflate în jurul victimei; –– pe podeaua încăperii ori înfipte în ea; –– în tocurile uşilor sau ferestrelor ori în obiectele de mobilier; –– în tavanul sau pereţii încăperii; –– în iarbă, pe pământ sau în pământ. La fixarea tuburilor împuşcate şi a gloanFixarea muniţiilor ţelor trase se va indica în procesul-verbal urmăşi a părţilor lor toarele date: tipul, forma, starea, culoarea tubului şi a capsei, modalitatea de fixare a tubului cu glontele precum şi dimensiunile acestora. Se vor nota, de asemenea, datele gravate pe rozeta tubului. Totodată, se va indica locul depistării fixându-le în raport cu cel puţin două puncte de reper fixe, prezenţa sau lipsa deteriorărilor de pe suprafaţa exterioară a tuburilor şi gloanţelor şi localizarea lor, modalitatea extracţiei glontelui din obstacol, caracterul schimbărilor survenite în timpul cercetării etc.

Cercetarea la fata , locului /Ghid practic/

79

Ridicarea tuburilor se face prin apucarea extremităţilor cu două degete şi astuparea orificiului cu vată. Tuburile se împachetează în vată şi în hârtie, indicându-se locul şi data când au fost găsite. Glontele şi alicele dintr-un obiect dur se scot cu precauţie, operându-se cu instrumentele respective (daltă, şurubelniţă, cuţit), astfel încât să nu altereze urmele de pe suprafaţa lor. Din corpul uman şi cadavre, proiectilele se extrag de către medicul legist la cerinţa organului de urmărire penală 37. Gloanţele înfipte în pomi sau obiecte de lemn nu vor fi scoase, ci trebuie păstrate în poziţia iniţială. Pentru aceasta, bucata de lemn în care se află glonţul trebuie tăiată de aşa manieră încât să păstreze intact orificiul de intrare şi să nu deterioreze glonţul. Gloanţele înfipte în mobilă sau în alte obiecte din locuinţa victimei (uşa unui dulap, parchet etc.): a) dacă este posibilă ridicarea obiectelor în care sunt gloanţe (uşiţa unei toalete sau a unei noptiere etc.) acestea se vor ridica şi transporta la laborator, evitându-se deteriorarea lor; b) decuparea suprafeţei obiectului în care s-a înfipt glonţul numai dacă este strict necesar, evitându-se pe cât posibil; c) în cazul în care se hotărăşte totuşi decuparea, aceasta se va face de aşa manieră încât obiectele să nu fie distruse ori deteriorate în întregime. În cazul folosirii armelor de vânătoare, alicele nimerind într-un perete de cărămidă, în fier, în sticlă groasă etc., ele nu pătrund, ci cad la pământ. În funcţie de distanţa de la care s-a tras (care condiţionează viteza de zbor a alicelor), precum şi de duritatea materialului din care este confecţionat obiectul ţintă, alicele pot să se deformeze într-o măsură mai mare sau mai mică. Ridicarea şi ambalarea muniţiilor şi a părţilor lor

37

Doraş Simion, Criminalistica, Edidura Ştiinţa, Chişinău, 1996, p. 236.

80

Iurie ODAGIU, Lilian LUCHIN, Constantin RUSNAC

Cercetarea documentelor Documentele probe scrise reprezintă date Importanţa probante prin structura lor materială. La ele se recercetării feră actele întocmite în mod eronat, înscrisurile cu documentelor conţinutul iniţial modificat, documentele care au constituit obiectul material al infracţiunii sau care reprezintă produsul acestuia. După modul de executare deosebim documente manuscrise şi tipărite. Scopurile studierii documentelor sunt: a) stabilirea condiţiilor în care s-a confecţionat documentul sau alte părţi ale lui (metoda, timpul etc.); b) stabilirea schimbărilor în document şi metoda introducerii acestor schimbări (înlăturarea, adăugirea, refacere de text); c) scoaterea în evidenţă a înscrisurilor greu vizibile, invizibile, haşurate, decorate etc., de asemenea, a documentelor cu înscrisurile deteriorate; d) stabilirea apartenenţei de grup a materialelor folosite pentru confecţionarea documentelor (hârtia, vopseaua, cleiul etc.); e) stabilirea timpului când a fost scris documentul sau părţile lui componente; f) identificarea mijloacelor utilizate pentru confecţionarea documentului şi introducerea în ele a unor schimbări (maşini de dactilografiat, ştampilă); g) identificarea executorului documentului. Prin investigarea documentelor organul judiciar preconizează: • stabilirea aspectului de ansamblu al documentului în litigiu (se va insista asupra conţinutului textului documentului, destinaţiei, natura suportului şi a substanţelor cu care s-a scris. Individualizarea documentului în litigiu este o condiţie obligatorie a utilizării acesteia în procesul probaţiunii); • stabilirea autenticităţii documentului. În vederea realizării ei se vor avea în vedere: –– respectarea cerinţelor prevăzute asupra formei categoriei respective de documente (impresiunile ştampilelor, sigiliilor, fotografii-

Cercetarea la fata , locului /Ghid practic/

81

lor, precum şi a formularului folosit); –– termenele de valabilitate a documentului; • Stabilirea vechimii documentului – în justiţia penală, vechimea documentelor se cere a fi clarificată ori de câte ori actele scrise în litigiu sunt date, precum şi în situaţia în care asupra datei pe care o poartă un document există dubiu; • depistarea de urme ale unei eventuale modificări a conţinutului iniţial al documentului; • obţinerea datelor privitor la persoanele participante la întocmirea actului; • determinarea necesităţii expertizei criminalistice a documentului. Reguli privind Aceste reguli pot fi38: manipularea a) se manipulează fixându-le de colţuri cu o pendocumentelor setă sau cu o mănuşă pe mâină; b) trebuie protejate de umezeală, lumină puternică, temperaturi înalte şi alţi factori care le-ar putea deteriora; c) nu se fac nici un fel de însemnări, înscrisuri, menţiuni, indicaţii, deoarece acestea reprezintă modificări ale aspectului iniţial al documentului; d) nu se aplică mijloace şi procedee de examinare ce pot deteriora suportul sau textul; e) părţile constitutive ale documentului rupte se păstrează în plicuri; f) documentele arse se introduc în cutii cu material de vată şi fiind acoperite cu acelaşi material se expediază în laborator, în cazul arderii complete ridicarea se face după întărirea acestora. Documentele probe se anexează la dosar în plicuri.

38

Doraş Simion, Criminalistica, Edidura Ştiinţa, Chişinău, 1996, p. 238.

82

Iurie ODAGIU, Lilian LUCHIN, Constantin RUSNAC

Cercetarea urmelor electronice Noi modalităţi şi mijloace de săvârşire a inImportanţa fracţiunilor necesită o reacţionare promptă din parcercetării urmelor tea criminaliştilor. Din ce în ce mai des calculatoaelectronice rele şi alte dispozitive electronice digitale devin un mijloc de săvârşire a infracţiunilor. Astfel de infracţiuni creează în afară de urmele materiale şi nişte urme specifice care rămân în memoria dispozitivelor electronice purtând denumirea de urme electronice. Din acest motiv deja mulţi autori vin cu ideea de a fi inclusă această categorie de urme în clasificarea generală a urmelor. Aceste urme electronice în aspect criminalistic sunt definite ca acele modificări apărute într-un mediu electronic ca urmare a desfăşurării unei activităţi ilicite şi fixate în formă de date informatice. Unii autori încearcă să clasifice urmele elecMecanismul tronice după mecanismul de creare a lor în urme de creare a urme- electronice primare şi urme electronice secundare. lor electronice Urmele electronice primare sunt acelea care apar ca rezultat al acţiunii nemijlocite a infractorului cu folosirea unei sau altei tehnologii informaţionale, urmele electronice secundare apar ca rezultat al acţiunii proceselor tehnologice fără participarea individului şi în afara dorinţei lui. După locul de păstrare a urmelor electronice, putem enumera: –– urme stocate pe hard-disk (HDD), solid-state drive (SSD), floppy disk drive (FDD), optical disk (CD, DVD, Blu-ray), memory card (CF, MD, MMC, SD, SDHC, microSDHC, SM); –– urme stocate pe placa de memorie operativă a computerului; –– urme stocate pe placa de memorie operativă a perifericelor; –– urme stocate pe placa de memorie operativă a dispozitivelor de legătură şi a celor de reţea; –– urme stocate în cablurile optice şi alte reţele de legătură. Urmele electronice pot fi depistate atât în Depistarea urmecomputerul infractorului, cât şi în computerul viclor electronice timei. În ambele computere urmele se vor căuta în registrul sistemului de operare, directoriile ce conţin mape şi fişiere, fişierele de configurare a programelor etc. Aceste urme electronice se creează la diverse manipulări cu computerul sau alte dispozitive pro-

Cercetarea la fata , locului /Ghid practic/

83

gramabile (telefoane mobile, iPhone, iPad etc.), care se reflectă în memoria lor. Cele mai evidente manipulări care creează urme sunt: –– pornirea, oprirea, diverse operaţiuni cu memoria computerului; –– acţiunile cu cele mai importante programe de lucru ale computerului; –– informaţiile despre lucrul în reţelele internet, locale şi alte reţele; –– operaţiunile cu fişierele din computer. Toate aceste categorii de urme virtuale pot servi dovezi privind accesul ilegal în memoria computerului sau altui dispozitiv, probe care atestă planificarea unei infracţiuni de o persoană concretă sau de un grup de persoane. Aceste urme indică inclusiv profesionalismul infractorului. Fixarea urmelor electronice se face după reFixarea urmelor gulile generale ale fixării urmelor. La aspectul fixării electronice procesuale în procesul-verbal de cercetare a locului faptei se va menţiona: date cu privire la dispozitivul cercetat (tipul, modelul, starea, date despre conexiune etc.), în memoria căror dispozitive au fost depistate urmele virtuale, cui îi aparţine dispozitivul, care este sistemul de operare, în ce fişiere au fost depistate urmele, când fişierul a fost creat, schimbat, s-a deschis ultima dată. La fixarea tehnică în afară de înregistrarea mediului unde se află dispozitivul cercetat se va fixa fotografic dispozitivul în totalitate, apoi se va purcede la înregistrarea pe părţi componente separat: monitorul, tastatura, mouse-ul, unitatea centrală. Ridicarea, ambalarea, transportul şi depoziRidicarea tarea, trebuie să se facă cu toate precauţiile necesaşi ambalarea urre, astfel încât aceste acţiuni să nu adauge, modifice melor electronice sau distruge informaţiile stocate în computer. Cal culatoarele sunt instrumente electronice extrem de fragile ce pot fi sensibile la: temperatură, umiditate, şoc mecanic, electricitate statică şi surse magnetice. Totodată, trebuie menţionat că odată cu ridicarea surselor de urme electronice nu trebuie omis faptul ridicării aşa-numitor urme nonelectronice, care au legătură strânsă cu cercetarea cum ar fi: parole scrise de mână, alte notiţe scrise, manuale pe teme cibernetice, texte/imagini imprimate etc. Toate trebuie sigilate, ambalate şi conservate pentru viitoarele examinări.

CAPITOLUL 4 ASPECTE TACTICO-CRIMINALISTICE DE CERCETARE LA FAȚA LOCULUI PE DIFERITE TIPURI DE INFRACȚIUNI Particularitățile cercetării la fața locului în cazul investigării infracțiunii de omor În timpul cercetării locului faptei pe caz de omor, este necesar de clarificat următoarele probleme: 1. a avut loc un omor, sinucidere sau este un accident; 2. timpul săvârşirii infracţiunii; cât timp s-a aflat făptuitorul la locul săvârşirii faptei; 3. locul săvârşirii faptei infracţionale (unde a avut loc omuciderea, unde a fost descoperit cadavrul); 4. cine este victima, identitatea ei; 5. cine a săvârşit infracţiunea – un singur om sau mai mulţi, care sunt datele ce îi caracterizează; 6. modalitatea în care a fost omorâtă victima, ce arme sau mijloace, instrumente s-au folosit; 7. căile de acces şi de refugiu ale făptuitorului de la locul faptei; 8. motivul şi scopul infracţiunii; 9. căile de acces de care s-a folosit victima pentru a ajunge la locul infracţiunii; 10. obiectele ce au fost luate de la faţa locului de către făptuitor; 11. ce urme sau corp delict există la faţa locului (de asemenea, obiecte sau părţi ale acestora lăsate de făptuitor); 12. urme, ce posibil au rămas pe făptuitor (sânge, particule de sol, iarbă etc.)

Cercetarea la fata , locului /Ghid practic/

85

Cercetarea cadavrului la locul faptei se efectuează obligatoriu şi se efectuează de către medicul legist, iar în lipsa acestuia de un alt medic39. În timpul cercetării la faţa locului trebuie descoperite şi fixate fapte care nu vor putea fi stabilite în cadrul examinării medico-legale a cadavrului, în laborator: –– locul unde a fost descoperit cadavrul; –– poziţia cadavrului faţa de obiectele şi urmele din perimetrul infracţional cu care se află în corelaţie; –– poza cadavrului, poziţia membrilor inferioare şi superioare, existenţa diferitor urme sau obiecte ce se află pe sau sub cadavru, starea suprafeţei pe care se află cadavrul; –– starea hainelor de pe cadavru, existenţa deteriorărilor, rupturilor, murdăriei, starea nasturilor încheieturilor etc.; –– existenţa urmelor pe haine (amplasarea şi specificul lor); –– starea pupilei, corneei, mucoasei ochiului, starea orificiilor naturale (existenţa secreţiilor şi a corpurilor străine); –– obiecte specifice (tatuaje, cicatrice, malformaţii ale corpului); –– prezenţa modificărilor cadaverice40 (cu indicarea lor în procesul-verbal de cercetare la faţa locului, ţinând cont de timp); –– gradul de răcire a sectoarelor acoperite şi dezgolite a cadavrului (se stabileşte prin pipăit); –– temperatura cadavrului (se măsoară cu ajutorul termometrului, indicându-se în ce sector a fost amplasat), temperatura în anus şi a mediului ambiant; –– existenţa, poziţionarea şi culoarea petelor cadaverice, dacă suferă anumite schimbări la apăsare şi cât de repede revin (în secunde); Cercetarea cadavrului la locul faptei

Înainte de cercetarea cadavrului de către medic, cadavrul trebuie să fie cercetat de către un specialist criminalist. Această reprezintă o recomandare, deoarece specialistul criminalist poate să descopere diferite tipuri de urme pe hainele cadavrului despre care să îl atenţioneze pe medicul legist, pentru a evita pe viitor distrugerea probelor din neatenţie sau din neştiinţă. 40 Notă: Modificările cadaverice sunt de două tipuri: precoce (răcirea cadavrului, deshidratarea, lividităţile sau petele cadaverice, rigiditatea cadaverică, autoliza) şi tardive (putrefacţia, distrugerea cadavrului de către animale, mumificarea, adipoceara, lignificarea, îngheţarea [naturală şi artificială], îmbălsămarea). 39

86

Iurie ODAGIU, Lilian LUCHIN, Constantin RUSNAC

–– rigiditatea cadaverică ce persistă în diferite grupuri de muşchi; –– reacţia pupilei la lumină; –– prezenţa modificărilor cadaverice tardive; –– prezenţa şi localizarea leziunilor corporale; –– persistă vreun miros din cavitatea bucală la apăsarea pe cutia toracică; –– prezenţa caracteristicilor care denotă faptul că persoana s-a deplasat singură după ce i s-a cauzat leziunile corporale sau cadavrul a fost deplasat după moarte; –– existenţa pe corpul cadavrului, pe hainele acestuia a insectelor, larvelor, pupelor41, amplasarea acestora, locul cel mai aglomerat de acestea (larvele necesită a fi ridicate şi transmise spre expertiză pentru a stabili durata de timp de când a murit persoana). În cazul în care nu se cunoaşte identitatea victimei, ofiţerul de urmărire penală: a. descrie cadavrul conform regulilor portretului vorbit; b. cercetează hainele şi încălţămintea cadavrului (conţinutul buzunarelor, ale mărcilor de fabrică, numerelor, inscripţiilor); c. ridică ceea ce există sub unghii, în ureche, ia măsuri pentru păstrarea microparticulelor de pe haine şi cadavru; d. fotografiază cadavrul (în înălţimea naturală, din faţă şi profil, sub ungihi de 450 partea dreaptă şi stângă a feţei). Separat se va fotografia cicatricele, tatuajele şi alte semnalmente individuale; e. descrie şi fotografiază hainele care pot fi ridicate numai după examinarea medico-legală a cadavrului (aceasta se referă la proteze, dacă există); f. amprentează cadavrul. Moartea reprezintă o încetare ireversibilă a funcţiilor vitale – respiraţie şi circulaţie – cu încetarea consecutivă a metabolismului. În esenţă, moartea survine când funcţiile celor trei mari sisteme – cardiovascular, respirator şi nervos – au încetat. În mod convenţional, moartea se consideră instalată în momentul opririi activităţii cardiace. Când este vorba despre pupe ar fi bine să se sape şi în jurul cadavrului la o adâncime până la 30 cm pentru a le depista dacă cadavrul şade de mai mult timp. 41

Cercetarea la fata , locului /Ghid practic/

87

Din punct de vedere fiziopatologic, fenomenul de bază care precede şi generează moartea este anoxia. Celulele şi ţesuturile care alcătuiesc corpul omenesc au o rezistenţă diferită la lipsa de oxigen, condiţionată de gradul de diferenţiere. Cele mai sensibile celule la anoxie sunt cele mai recente filogenetic, respectiv neuronii corticali care rezistă doar 3-5 minute, în timp ce fibrele musculare striate rezistă pană la 30 de minute, iar cele netede – pană la 2 ore. Rezistenţa diferită a celulelor şi ţesuturilor la anoxie face ca între viaţă şi moartea biologică (moartea reală) să se interpună o serie de stadii intermediare denumite stări terminale. Acestea sunt reprezentate de agonie, moartea clinică şi moartea cerebrală42. a) Agonia. Agonia este etapa de trecere de la viaţă la moartea clinică. Etimologic, provine de la grecescul agon=luptă, deci ar semnifica lupta între viaţa care nu a încetat şi moartea care nu a început. În cursul agoniei se produce o diminuare marcată a funcţiilor vitale, acestea funcţionând sub limitele lor de eficienţă. Datorită acestui fapt, agonia este cunoscută şi sub denumirea de „vita reducta” (viaţă redusă). Agonia poate fi precedată de o fază preagonală caracterizată printr-o stare de excitaţie psihosenzorială, cu începutul deprimării funcţiilor vitale. Fazele agoniei. De obicei, aceasta debutează cu o fază euforică caracterizată prin logoree, stare de agitaţie, mişcări necoordonate, tahipnee cu respiraţii superficiale, ritm cardiac neregulat cu reducerea amplitudinii pulsului. În cea de a doua fază se produce scăderea marcată a funcţiilor de bază. Respiraţiile devin superficiale şi rapide cu perioade de apnee şi uneori respiraţie periodică. Apare bradicardia cu puls slab perceptibil. Faciesul ia aspect hipocratic, privirea devine fixă, apar transpiraţii reci şi extremităţile devin cianotice. În ultima fază corpul, devine imobil, extremităţile se răcesc şi simţurile dispar progresiv (primul care dispare fiind văzul şi ultimul auzul).

Radu Vieru-Socaciu, Medicină legală, suport de curs pentru studenţii de la facultatea de medicină anul VI, realizat după monografia Teorie şi practică medico-legală în contextul legislaţiei actuale, Ed.med. Univ. „Iuliu Haţieganu”, Cluj-Napoca, 2002, p. 10. 42

88

Iurie ODAGIU, Lilian LUCHIN, Constantin RUSNAC

Durata agoniei variază în funcţie de cauza morţii – ea poate fi lipsă, de durată scurtă, de durată lungă. b) Moartea clinică. Moartea clinică este etapa de trecere de la viaţă la moartea reală. Se caracterizează prin încetarea respiraţiei şi oprirea activităţii cardiace. Durează aproximativ 5 minute, după acest interval apărând modificări ireversibile ale neuronilor corticali, instalându-se moartea cerebrală. Pe parcursul etapei de moarte clinică se poate interveni prin metode de reanimare. c) Moartea cerebrală (corticală). Moartea cerebrală se caracterizează prin încetarea oricărei activităţi corticale (cu traseu izoelectric pe EEG). În condiţii de anoxie, neuronii din trunchiul cerebral îşi menţin activitatea încă 20-30 de minute. Datorită acestui fapt, după instalarea morţii corticale este posibilă reanimarea şi menţinerea funcţiilor vitale (respiraţie şi circulaţie), dar aceasta este inutilă din cauza stării de decerebrare prin modificările morfofuncţionale ireversibile ale neuronilor corticali. d) Moartea reală (biologică). Moartea reală este etapa care urmează după moartea clinică. Odată cu instalarea acestei etape, apar modificările cadaverice denumite şi semnele morţii reale. În diagnosticul morţii se utilizează două categorii de semne, unele cu valoare relativă – semnele clinice, şi altele de certitudine – modificările cadaverice. Semnele clinice ale morţii sunt semne imediate de moarte, majoritatea având o valoare relativă în diagnosticul morţii. Unii autori le numesc şi semne negative de viaţă. Semnele clinice ale morţii sunt reprezentate de: • oprirea respiraţiei; • oprirea activităţii cardio-circulatorii; • dispariţia reflexelor; • dispariţia funcţiei cerebrale. a) Lipsa respiraţiei. Se manifestă clinic prin absenţa mişcărilor respiratorii la inspecţie şi lipsa murmurului vezicular la auscultaţie. b) Oprirea activităţii cardio-circulatorii. Se evidenţiază prin lipsa pulsului la palpare, absenţa zgomotelor cardiace la ascultare, tensiunea arterială zero şi traseul izoelectric pe EKG.

Cercetarea la fata , locului /Ghid practic/

89

c) Dispariţia reflexelor. În mod obişnuit, ultimul reflex care dispare este cel corneean. Dispariţia acestui reflex nu este semn sigur de moarte pentru că el dispare şi în stările de comă profundă. d) Dispariţia funcţiei cerebrale. Dispariţia funcţiei cerebrale se manifestă clinic prin abolirea stării de conştiinţă, dispariţia sensibilităţii şi motilităţii, hipotonie musculară cu relaxare sfincteriană şi midriază şi traseu izoelectric pe EEG (semn sigur de moarte cerebrală sau corticală). Modificările cadaverice, denumite şi semnele Modificările morţii reale, apar după instalarea morţii biologice şi cadaverice constituie semne de certitudine ale morţii. Ele pot fi sistematizate în două mari categorii43: –– modificări precoce – care apar în primele 24 de ore de la deces; –– modificări tardive – care apar după 24 de ore de la instalarea morţii. Modificările cadaverice precoce sunt reprezentate de: • răcirea cadavrului; • deshidratarea cadavrului; • lividităţile cadaverice; • rigiditatea cadaverică; • autoliza. a) Răcirea cadavrului este consecinţa opririi circulaţiei şi a încetării metabolismului cu pierderea consecutivă de căldură în mediul înconjurător. În mod, obişnuit la o temperatură a mediului ambiant între 15- 200C, răcirea cadavrului se face cu aproximativ 20C/oră, în primele 4 ore de la instalarea decesului şi ulterior cu un grad pe oră. Răcirea cadavrului se face mai lent la nivelul plicilor şi mai rapid în zonele descoperite ale corpului. Când temperatura centrală (determinată intrarectal) atinge valoarea de 200C, aceasta este considerată ca semn sigur de moarte.

Radu Vieru-Socaciu, Medicină legală, suport de curs pentru studenţii de la facultatea de medicină anul VI, realizat după monografia „Teorie şi practică medico-legală în contextul legislaţiei actuale” Ed.Med. Univ. „Iuliu Haţieganu”, Cluj-Napoca, 2002, p.12-15. 43

90

Iurie ODAGIU, Lilian LUCHIN, Constantin RUSNAC

b) Deshidratarea cadavrului este consecinţa încetării circulaţiei şi evaporării apei în mediul ambiant. Acest proces începe în zonele cu epiderm subţire (buze, scrot la bărbat, regiunea vulvară la femei). În aceste zone prin deshidratare, pielea se usucă, se întăreşte, devine gălbuie şi ulterior cu o tentă brună, luând aspect asemănător pergamentului, motiv pentru care în practica medico-legală se utilizează termenul „pergamentări” sau „zone de pergamentare”. Pergamentările se pot produce şi consecutiv unor leziuni traumatice cu soluţie de continuitate superficiale ale epidermului (placarde excoriate, plăgi superficiale), precum şi după denudări post-mortem ale epidermului apărute în cursul transportului cadavrului. Pentru diagnosticul diferenţial se practică o incizie a pielii. Dacă pergamentarea este post-mortem, în zona respectivă nu apare infiltrat sangvin. În cadrul deshidratării se produce o serie de modificări la nivelul globilor oculari: –– globii oculari se înmoaie, pierzându-şi starea de tensiune; –– corneea devine opalescentă şi în dreptul pupilelor apare o pată albicioasă denumită pata lui Liarche (la 6-8 ore de la deces). c) Lividităţile cadaverice, denumite şi pete cadaverice, sunt consecinţa încetării circulaţiei sangvine şi migrării sângelui prin vase, în zonele declive, sub acţiunea gravitaţiei. Lividităţile cadaverice încep să apară în mod obişnuit după circa 20-30 de minute de la instalarea decesului. Morfologic, se prezintă sub forma unor pete de culoare rozviolacee. În evoluţia lividităţilor se disting 3 faze evolutive: 1. Hipostaza (2-14 ore). În această fază apar pete la început mici, care se extind treptat, cu tendinţă la confluare. Se localizează pe părţile declive şi necomprimate ale cadavrului (faţa dorsală la cadavrul aflat în decubit dorsal). În faza de hipostază lividităţile dispar la digitopresiune, dar se reformează rapid după încetarea acesteia. Dacă modificăm poziţia cadavrului, dispar din zonele iniţiale şi reapar în noile zone declive. 2. Faza de difuziune (14-24 ore). În această fază lividităţile sunt extinse, confluente şi apar şi pe părţile laterale ale cadavrului. La digitopresiune pălesc, dar nu dispar în totalitate. Dacă modificăm poziţia cadavrului, lividităţile nu dispar din zonele iniţiale, ci se formează şi

Cercetarea la fata , locului /Ghid practic/

91

în noile zone declive. Aceste caracteristici sunt consecinţa extravazării parţiale a plasmei încărcată cu pigment hemoglobinic. 3. Faza de imbibiţie (după 20-24 ore ). În această fază hemoliza este completă şi se produce difuziunea hemoglobinei în ţesuturi. Lividităţile sunt intense şi extinse pe suprafeţe mari. Nu se modifică la digitopresiune. Dacă modificăm poziţia cadavrului, accestea rămân în zonele iniţiale şi nu se formează în noile zone declive (devin fixe). Culoarea poate prezenta variaţii în funcţie de cauza morţii: • lividităţi de culoare roşie aprinsă apar în intoxicaţiile cu CO, acid cianhidric şi cianuri şi în morţile prin hipotermie (refrigeraţie); • lividităţi cafenii apar în intoxicaţii cu substanţe methemoglobinizante; • lividităţi intens cianotice apar în decese prin asfixie. d) Rigiditatea cadaverică este o modificare cadaverică precoce care constă într-o contractură musculară progresivă care interesează muşchii striaţi şi musculatura netedă. Prin interesarea musculaturii scheletice se produce o înţepenire a articulaţiilor. Rigiditatea se instalează după o perioadă de relaxare a musculaturii cu o durată variabilă de 2-6 ore de la deces. Apare iniţial la muşchii masticatori, apoi se extinde în sens cranio-caudal, interesând progresiv musculatura gâtului, membrelor superioare, trunchiului şi membrelor inferioare (legea Nysten). În evoluţia rigidităţii se disting 3 faze evolutive: 1. Faza de instalare durează circa 12 ore. În această fază, dacă se învinge forţat, rigiditatea se instalează din nou. 2. Faza de stare sau de generalizare (după 12 pană la 24 ore post-mortem). În această fază, rigiditatea se generalizează, se învinge foarte greu prin manopere de forţare, dar odată învinsă, nu se mai reface. 3. Faza de rezoluţie (după 36-48 ore de la deces). În această etapă rigiditatea dispare progresiv în acelaşi sens în care s-a instalat (cranio-caudal). Ea coincide cu debutul putrefacţiei. Intensitatea şi rapiditatea instalării rigidităţii cadaverice pot prezenta o serie de variaţii: –– rigiditate rapidă, intensă, de durată mai mare, se întâlneşte în

92

Iurie ODAGIU, Lilian LUCHIN, Constantin RUSNAC

boli convulsivante; –– rigiditate tardivă, de intensitate redusă şi cu durată mai scurtă apare la caşectici, în decese prin septicemii sau prin intoxicaţii cu fosfor şi ciuperci otrăvitoare; –– o formă particulară este rigiditatea cataleptică (spasmul cadaveric). Este o formă de rigiditate de intensitate foarte mare, care se instalează brusc, fixând adeseori cadavrul în poziţia în care este surprins în momentul morţii. Se întâlneşte în decapitări, leziuni craniocerebrale grave (zdrobirea craniului, împuşcarea în cap), leziuni grave ale trunchiului cerebral , intoxicaţii supraacute cu substanţe convulsivante. e) Autoliza este o modificare cadaverică distructivă precoce produsă prin acţiunea enzimelor proprii, în special a hidrolazelor lizozomale, ele preced putrefacţia Modificări cadaverice tardive Modificările cadaverice tardive apar după 24 de ore de la instalarea morţii şi pot fi sistematizate în următoarele categorii: 1. Modificări distructive: • Putrefacţia; • distrugerea cadavrului de către animale. 2. Modificări conservative naturale: • mumificarea; • adipoceara; • lignificarea; • îngheţarea (congelarea naturală). 3. Modificări conservative artificiale: • Îmbălsămarea; • îngheţarea (congelarea artificială). Modificări cadavePutrefacţia este o modificare cadaverică dirice conservative structivă, care determină descompunerea substannaturale ţelor organice în substanţe anorganice. Acest proces continuă autoliza şi se realizează sub acţiunea florei microbiene. Semnele de exteriorizare a putrefacţiei devin vizibile la 48-72 ore post-mortem. Putrefacţia începe la nivelul intestinului, unde se găsesc în mod obişnuit bacterii saprofite. Sub acţiunea florei micro-

Cercetarea la fata , locului /Ghid practic/

93

biene de putrefacţie existente în intestinul gros şi mai ales la nivelul cecului, se degajă hidrogen sulfurat care difuzează prin peretele anterior al abdomenului, combinându-se cu hemoglobina şi rezultând sulfhemoglobina (compus de culoare verde), care determină apariţia petei verzi de putrefacţie. Pata verde de putrefacţie apare în mod obişnuit la 48-72 ore după deces. Iniţial se formează în fosa iliacă dreaptă (regiunea topografică unde intestinul este cel mai apropiat de peretele abdominal), apoi şi în fosa iliacă stângă, ulterior extinzându-se pe întreg abdomenul şi la baza toracelui. Dacă există o plagă suprainfectată sau o colecţie purulentă (abces, flegmon, piotorax etc.), pata verde de putrefacţie se localizează la început în jurul plăgii sau în dreptul focarului purulent. În septicemii putrefacţia are o evoluţie rapidă, determinând o coloraţie verde a pielii, muşchilor şi organelor interne (cadavre verzi). Pe tegumente, în special pe nivelul membrelor, pot să apară nişte dungi cafenii-violacee, pe traiectul venelor superficiale, realizând aşa – numita „circulaţie postumă”. Această modificare se produce prin difuziunea sângelui hemolizat şi putrefiat prin pereţii vaselor, impregnând ţesuturile adiacente reţelei venoase superficiale. În evoluţia putrefacţiei prin degajare de gaze se produce tumefierea cadavrului, faţa devine de nerecunoscut (putând ridica probleme în stabilirea identităţii cadavrului), abdomenul se destinde; apare emfizem subcutanat şi visceral; pe tegumente apar flictene care conţin un lichid spumos, tulbure; sângele devine spumos. Prin presiunea exercitată de gaze asupra organelor interne pot apărea expulsia de materii fecale şi urină, eliminarea conţinutului gastric prin gură şi nas, eliminarea prin căile respiratorii superioare a unei spume roşietice; la femeile decedate în stare de graviditate se poate produce expulsia fătului din uter („naşteri în sicriu”). În evoluţia putrefacţiei se produce lichefierea organelor, care se transformă treptat într-o magmă negricioasă, urât mirositoare. Treptat, cartilagiile laringiene şi traheale se separă, părţile scheletului se separă unele de altele. În general, scheletizarea unui cadavru înhumat are loc în circa 7-10 ani. Factorii care influenţează putrefacţia sunt reprezentaţi, în pri-

94

Iurie ODAGIU, Lilian LUCHIN, Constantin RUSNAC

mul rând, de factorii de mediu, procesul fiind accelerat de temperatura crescută, excesul de O2, înhumarea în sol cu granule mari, permeabil pentru apă şi aer, înhumarea la adâncime mică. Temperatura scăzută, solul argilos şi nisipos, înhumarea la adâncimi mai mari încetinesc evoluţia putrefacţiei. Referitor la rolul factorilor de mediu, regula Casper arată că modificările de putrefacţie la un cadavru care stă o săptămână expus la aer sunt echivalente cu modificările din cursul a 2 săptămâni la un cadavru care stă în apă şi a celor produse în 8 săptămâni la un cadavru îngropat în sol44. Aceste modificări apar într-o serie de condiţii Modificări cadavede mediu care încetinesc sau chiar împiedică evolurice conservative ţia putrefacţiei. naturale a) Mumificarea naturală se realizează în mediu cu temperatură ridicată, umiditate redusă şi ventilaţie bună (pământ uscat, nisipos, afânat, podul caselor în timpul verii). În aceste condiţii se produce o deshidratare masivă care opreşte mersul putrefacţiei. Aspectul cadavrului devine asemănător mumiilor egiptene în sensul că se usucă, pierde în volum şi greutate, iar tegumentul devine pergamentos de culoare brun-închisă. b) Adipoceara este procesul de saponificare a grăsimilor cadavrului. Apare la cadavrele care stau în ape neaerate (fântâni părăsite, lacuri, bălţi) şi la cele înhumate în terenuri umede, argiloase. În aceste condiţii, grăsimile sunt descompuse în acizi graşi şi glicerină; acizii graşi reacţionează cu săruri de calciu şi magneziu rezultând săpunuri insolubile care protejează cadavrul de acţiunea distructivă a putrefacţiei. Morfologic, zonele de adipoceară au o culoare albă-cenuşie sau gălbuie, consistenţa moale, miros de brânză râncedă; după uscare zonele devin sfărâmicioase cu aspect creţos.

Radu Vieru-Socaciu, Medicină legală, suport de curs pentru studenţii de la facultatea de medicină anul VI, realizat după monografia „Teorie şi practică medico-legală în contextul legislaţiei actuale, Ed. Med. Univ. „Iuliu Haţieganu”, Cluj-Napoca, 2002, p.16 44

Cercetarea la fata , locului /Ghid practic/

95

c) Lignificarea este rar întâlnită. Apare în medii bogate în turbă şi în mlaştini cu reacţie intens acidă care împiedică putrefacţia. Pielea cadavrului devine dură, brună, cu aspect de piele tăbăcită. Prin pierderea calciului oasele devin brune şi moi. Cadavrul scade în volum şi greutate. d) Îngheţarea naturală apare în zone cu temperaturi foarte scăzute (zone polare, altitudini mari). La temperaturi foarte scăzute putrefacţia este împiedicată, cadavrul păstrându-se fără a suferi modificări de volum şi structură. Dezgheţarea duce la instalarea rapidă a putrefacţiei45. Dacă au fost descoperite leziuni corporale, Descrierea leziunilor corporale este necesar de fixat: –– locul unde sunt amplasate; descoperite –– numărul de plăgi, echimoze, excoriaţii; pe cadavru –– forma leziunii (pentru fiecare aparte); –– caracteristica marginilor plăgii; –– caracteristica unghiurilor plăgii (ascuţite, rotunjite, dreptunghice, de forme neregulate) ce arată la arma cu care s-au cauzat leziunile. În cazul în care avem cadavru spânzurat, cerParticularităţile cercetării la faţa cetarea la faţa locului prezintă unele particularităţi. Spânzurarea este o formă de asfixie mecanică locului în cazul realizată prin compresia gâtului. În timp ce efecîn care cadavrul tuează cercetarea cadavrului spânzurat, ofiţerul de este spânzurat urmărire penală trebuie să fixeze: –– cum este spânzurat (ajunge cu picioarele la podea, pământ etc. sau nu); –– prezenţa petelor cadaverice pe picioare, pe mână; –– prezenţa eliminărilor (urină, fecale, spermă); –– limba prinsă între dinţi; –– starea mâinilor şi a tălpilor încălţămintei (sunt curate, murdare); –– prezenţa rupturilor în haine; –– prezenţa urmelor de luptă şi de autoapărare. 45

Ibidem, p. 18

96

Iurie ODAGIU, Lilian LUCHIN, Constantin RUSNAC

În procesul-verbal de cercetare la faţa locului se indică următoarele dimensiuni: –– de la locul de fixare a ştreangului până la suprafaţa podelei sau a solului; –– de la locul de fixare a ştreangului până la nodul, cu care este strâns ştreangul în jurul gâtului; –– de la talpa încălţămintei până la suprafaţa podelei sau a solului; –– de la talpa încălţămintei până la suprafaţa suportului (buturugă, scaun etc.); –– înălţimea suportului. Ştreangul se fotografiază şi se descrie amăCercetarea nunţit în procesul-verbal de cercetare la faţa locului, ştreangului indicându-se: –– locul de fixare; –– materialul din care este confecţionat ştreangul; –– existenţa nodurilor, grosimea şi trăsăturile specifice ale acestora; –– tipul de ştreang (nemişcat sau mobil); –– caracterul şi specificul terminaţiilor pe care le are ştreangul; –– caracterul şi trăsăturile specifice ale nodului, locul amplasării în raport cu gâtul victimei; –– particularităţile de fixare a ştreangului; –– particularităţile obiectului de care este legat ştreangul. Nodul ştreangului şi nodul de lângă gâtul victimei nu trebuie să fie dezlegate. Ştreangul este scos prin tăierea lui în partea opusă nodului. Nodul urmează, a fi ridicat şi împachetat, ca să fie prezentat medicului legist pentru examinarea comparativă a structurii lui cu structura brazdei de strangulare. Brazda de strangulare se descrie amănunţit în procesul-verbal de cercetare la faţa locului, fixându-se: –– culoarea şi densitatea; –– direcţia brazdei – orizontală sau verticală; –– existenţa substanţelor străine pe brazdă (sânge etc.). Trebuie luat în consideraţie că în unele cazuri până la efectuarea expertizei medico-legale a cadavrului brazda de strangulare poate să

Cercetarea la fata , locului /Ghid practic/

97

dispară, de aceea procesul-verbal de cercetare la faţa locului şi anexele acestuia trebuie să cuprindă o descriere cât mai completă a brazdei de strangulare. Despre faptul că a avut loc o înscenare a acSemne de înscenare tului de spânzurare ne vorbesc următoarele circuma spânzurării stanţe: a. amplasamentul petelor cadaverice a petelor, bălţilor de sânge etc. ce vin în contradicţie cu poza cadavrului; b. lipsa suportului (fără de care este imposibil să se fixeze şi să se strângă ştreangul); c. necorespunderea dintre urmele pe care trebuie să le lase materialul din care este confecţionat ştreangul pe gâtul victimei cu relieful brazdei de strangulaţie; d. amplasarea negativă a firelor de aţă pe frânghie şi pe suportul de care este legată frânghia (în timpul cât frânghia este aruncată peste suport, pentru legarea ştreangului, pe suport fire de aţă se amplasează în direcţia de mişcare a frânghiei, iar pe-a frânghiei în direcţia opusă); e. dacă pe suportul de care este legată frânghia există mai multe urme de adâncime formate de frânghie; f. mâinile curate ale victimei în cazul în care frânghia este murdară sau suportul de care a fost legată şi el este murdar; g. prezenţa în încăpere, pe sol şi pe cadavru a urmelor de luptă şi de asemenea prezenţa semnelor de sugrumare sau ştrangulare. Strangularea este o formă a asfixiei mecanice, asemănătoare cu spânzurarea, diferenţa fiind făcută de natura, exterioară victimei, a forţei ce acţionează. Strangularea se poate realiza fie cu ajutorul unui laţ, fie cu mâinile, caz în care poartă numele de sugrumare. La examinarea cadavrului se va descoperi, ca şi la spânzurare, un şanţ, care însă se deosebeşte de şanţul de spânzurare prin faptul că este situat, de obicei, sub cartilajul tiroid, are o direcţie orizontală, se întinde pe întreaga circumferinţă a gâtului şi are o adâncime uniformă46. Sufocarea presupune astuparea orificiilor respiratorii cu mâna sau diferite obiecte moi. În cazul sufocării cu mâna se vor putea 46

G. I. Olteanu, op.cit., p. 157

98

Iurie ODAGIU, Lilian LUCHIN, Constantin RUSNAC

constata leziuni traumatice în jurul acestor orificii. Atunci când au fost folosite materiale textile moi sau perne, nu apar leziuni traumatice, însă se vor putea descoperi fulgi sau fragmente de materiale textile în fosele nazale ori în gură. Sufocarea prin folosirea unor pungi de plastic, practică folosită de unele grupări criminale pentru suprimarea vieţii trădătorilor, nu lasă urme la exterior47. Când persoana este omorâtă prin sufocare, sunt prezenţi următorii indici: a. prezenţa scurgerilor de sânge pe mucoasa dinţilor şi a gingiilor; b. nasul este deformat, iar buzele au o formă schimbată; c. prezenţa obiectelor străine în cavitatea bucală sau în caile respiratorii. Înecul, înţeles ca obstruare a căilor respiratorii cu lichide, ridică probleme sub aspectul posibilităţii disimulării omorului în moarte accidentală prin înec. Înecul debutează cu o fază preasfixică ce durează până la un minut; urmează, timp de încă un minut, o perioadă în care se aspiră şi se înghite lichid; timp de 1-2 minute se manifestă reflexul de blocare a ingerării şi de scoatere a lichidului din corp; se instalează o stare convulsivă şi după o pauză apar respiraţiile terminale, caracterizate de mişcări ample şi de pătrunderea apei în cantităţi mari în pulmon. Pierderea cunoştinţei are loc în primul minut, victima dă să iasă de câteva ori din apă, însă după pierderea cunoştinţei, cade la fund cu capul în jos, rămânând aşa până la apariţia putrefacţiei48. În cazul în care avem un cadavru înecat este Semnele înecului necesar de fixat următoarele circumstanţe: –– macerarea pielii pe falangele degetelor, care survine după 2-6 ore în apa cu temperatura de + 14 -160C; –– umflarea şi albirea pielii de pe palma mâinii, survene peste 2- 5 zile de şedere în apă; –– stratificarea stratului de derm de pe mână (peste 7-15 zile); –– jupuierea totală a pielii mâinii împreună cu unghii („mănuşa morţii”), survine peste 30-40 de zile; 47 48

Ibidem. Ibidem.

Cercetarea la fata , locului /Ghid practic/

99

–– căderea părului (aproximativ peste 30 de zile); –– prezenţa pe haine şi cadavru a ierburilor; –– prezenţa pe haine şi cadavru a urmelor de luptă caracteristice auto–apărării. Cadavrul persoanei înecat în urma procesului de putrefacţie peste 2-3 zile vara şi peste 10-12 iarna va ieşi la suprafaţă ( în cazul în care de cadavru nu a fost legată vreo greutate). În cazul în care avem un cadavru ce presupuParticularităţile cercetării cadavrului nem că este otrăvit, este necesar de fixat: a. prezenţa arsurilor pe pielea de lângă cavitatea otrăvit bucală de pe piept sub forma petelor de pergament; b. pete, scurgeri de sânge pe haine, deteriorarea parţială a ţesăturii; c. micşorarea sau mărirea pupilelor; d. petele cadaverice au o culoare neobişnuită; e. prezenţa urmelor de seringă pe mâini sau muşchii fesieri; f. prezenţa unui miros puternic de medicamente; g. prezenţa în apropierea cadavrului a rămăşiţelor de substanţe care pot fi cauza otrăvirii. Ridicarea substanţelor otrăvitoare se face împreună cu obiectul în care sau pe care ea a fost descoperită. Totodată, pentru expertiză are loc ridicarea rămăşiţelor de hrană, vomă, urină, fecale şi, de asemenea, batistele de nas, prosoape, diferite cârpe, care au fost probabil folosite pentru ştergerea maselor de vomă, a salivei. h. poziţionarea cadavrului faţa de sursele de gaz (aragaz şi alte utilaje în care se foloseşte gazul). În unele cazuri se iau probe de aer (într-o sticlă curată se toarnă apă, care este vărsată în încăperea de unde se ridică mostră de comparaţie a aerului, apoi sticla se închide ermetic). În cazul în care avem un cadavru cu urme ale Particularităţile împuşcăturii pe el este necesar de fixat: cercetării cadavrului a. amplasarea şi poziţionarea armei, glonţuîmpuşcat lui, tubului de cartuş şi a urmelor acestora faţă de cadavru; b. prezenţa pe mâinele cadavrului a uleiului; c. numărul de plăci, amplasamentul orificiilor de intrare şi ieşire;

100

Iurie ODAGIU, Lilian LUCHIN, Constantin RUSNAC

d. existenţa urmelor secundare ale împuşcăturii (ştanţa marca, tatuajul, inelul de frecare, inelul de ştergere, ruperea ţesutului etc.); e. modalitatea de amplasare a urmelor secundare ale împuşcăturii; f. prezenţa urmelor de sânge, caracterul şi amplasarea acestora; g. dacă tragerea a fost efectuată din armă de vânătoare ce perimetru este afectat de alice sau mitralii. Cadavrul necesită transport la morgă astfel încât să nu fie pierdute urmele împuşcăturii, de aceea ar fi recomandabil ca orificiul de intrare, pe haine, să fie cusut cu o bucată de pergament curat. Principalele semne ale înscenării omorului cu Prezenţa urmelor ajutorului armei de foc: de sinucidere a. lipsa urmelor secundare ale împuşcăturii ce din arma de foc trebuie să fie prezente când tragerea se efectuează de la distanţe mici (60-100 cm) sau lipit corpului; b. lipsa stropilor de sânge, a particulelor de praf nears pe mână; c. necorespunderea poziţionării petelor cadaverice poziţiei cadavrului; d. scurgerile de sânge nu corespund poziţiei cadavrului; e. necorespunderea între arma descoperită la locul faptei şi caracterul plăgilor de pe cadavru; f. prezenţa urmelor de luptă şi auto apărare. Pe lângă leziunile traumatice externe – echimoza, hematomul, excoriaţia – care odată descopeParticularităţile rite pe corpul persoanelor implicate, probează exiscercetării urmelor tenţa conflictului şi, în parte, dinamica acestuia. O lăsate de armele preocupare pentru echipa de cercetare la faţa locualbe şi obiectele lui (în special a medicului legist) o constituie analiza contodente plăgilor. Plăgile contuze iau naştere ca urmare a învingerii rezistenţei şi elasticităţii pielii de către o forţă contuzivă. Mecanismul de producere este caracterizat de lovirea sau comprimarea ţesuturilor, ori mai rar, printr-o tracţiune exercitată asupra tegumentelor, în special asupra unor proeminenţe – nas, ureche, degete, articulaţii. Forma plăgii depinde de forma şi caracteristicile obiectului contondent cu care s-a

Cercetarea la fata , locului /Ghid practic/

101

exercitat agresiunea şi de regiunea corpului afectată. Astfel, plăgile produse prin presiune – cum este cazul comprimării tegumentelor pe un plan osos – au o formă liniară, oarecum asemănătoare cu cea a plăgilor tăiate. Plăgile corespunzătoare unei zone ce conţine eschile osoase se aseamănă cu cele produse prin înţepare. Plăgile produse prin strivire au forme neregulate, margini zdrenţuite, iar atunci când sunt interesate mai multe planuri apar nivele diferite de profunzime şi gravitate. În cazul plăgilor muşcate pe piele, se imprimă amprenta dinţilor sub forma a două arcuri pe care se pot observa plăgi mici cu aspect de tăieturi, corespunzătoare fiecărui dinte şi care poate contribui la identificarea ucigaşului. Plăgile înţepate sunt create în condiţiile în care un obiect cu conformaţie adecvată învinge rezistenţa ţesuturilor, îndepărtându-le în lateral – gradul dislocării depinzând de diametrul obiectului, de forţa acţiunii şi de elasticitatea ţesuturilor. Aceste plăgi se caracterizează prin prezenţa următoarelor elemente: • orificiul de pătrundere – plaga cutanată; • canalul rănii – plaga ţesuturilor profunde; • orificiul de ieşire. Plăgile înţepate-tăiate sunt create de instrumente ce acţionează atât prin vârful lor ascuţit, cât şi prin una sau mai multe lame tăioase, având unul sau mai multe unghiuri ascuţite – în funcţie de numărul de lame tăioase pe care le are arma crimei. Aspectul plăgii depinde de forma şi caracteristicile armei care răneşte. Un cuţit cu vârful bine ascuţit şi cu lamă cu două tăişuri dă naştere la o leziune asemănătoare cu o plagă tăiată, de care se va deosebi însă prin profunzime – caracterizată de o soluţie de continuitate a pielii, alungită, cu margini regulat tăiate şi unghiuri ascuţite. Marginile plăgii sunt mai mult sau mai puţin îndepărtate în funcţie de regiunea în care este situată aceasta şi de faptul dacă este paralelă sau se încrucişează oblic sau în unghi drept cu direcţia fibrelor elastice ale pielii. Dacă arma a fost introdusă sau scoasă într-o poziţie în care una din marginile sale tăioase a acţionat sub un unghi ascuţit, se va forma o „codiţă” – cu atât mai proeminentă cu cât înclinaţia armei a fost mai mare. În cazul plăgilor formate prin

102

Iurie ODAGIU, Lilian LUCHIN, Constantin RUSNAC

intermediul unui cuţit sau a unui alt instrument cu un singur tăiş, în partea corespunzătoare muchiei netăioase se observă o ruptură a pielii, unghiul plăgii fiind mai rotunjit – aceasta se poate observa prin apropierea marginilor plăgii49. Plăgile tăiate-despicate sunt produse prin impactul corpului uman cu corpuri grele cu muchii, mai mult sau mai puţin ascuţite. În funcţie de condiţiile impactului, plăgile pot fi liniare, cu limb sau mutilante – la fel ca plăgile tăiate – sau asemănătoare cu plăgile contuze, predominând o caracteristică sau alta în funcţie de cât de ascuţită este muchia de contact a corpului folosit ca armă50. Cercetarea cadavrului la locul faptei poate să Stabilirea timpului ne ofere numai anumite semne care să denote faptul când au fost că leziunile corporale au fost create post-mortem: cauzate leziunile a. prezenţa scurgerilor mici de sânge la prezenţa unor corporale plăgi mari; b. ţesuturile în plagă sunt albe şi fără sânge; c. marginile plăgii nu sunt pronunţate etc. Arsurile pot fi produse de agenţi termici vaParticularităţile riaţi: flacără, gaze incandescente, vapori supraîncălcercetării cadavru- ziţi, corpuri solide supraîncălzite sau incandescente, lui omorât prin ac- lichide fierbinţi, metale topite. ţiunea temperaturii După gravitatea leziunilor şi aspectul morforidicate logic se disting 4 grade de arsuri. • Arsuri de gradul I – se caracterizează prin apariţia unui eritem cu tumefacţie şi durere locală. Dispar în circa două zile, fără cicatrice. Pot deveni mortale când interesează 2/3 din suprafaţa corporală. Arsurile de gradul I dispar la cadavru. • Arsuri de gradul II – se caracterizează prin apariţia de vezicule, bule, flictene ce conţin un lichid sero-citrin bogat în leucocite, proteine şi fibrină, cu reacţia Rivalta pozitivă. Se vindecă în 1-2 săptămâni, fără cicatrice, adesea cu o uşoară pigmentaţie locală. Pot deveni mortale

G. I. Olteanu, op.cit., p. 148. V. Beliş în Tratat de medicină legală, op. cit. P. 342; Ion Moraru, Medicina legală, Editura Medicală, Bucureşti, 1967, p. 179. 49 50

Cercetarea la fata , locului /Ghid practic/

103

când interesează 1/2 din suprafaţa corporală. Pe cadavru trebuie diferenţiate de flictenele de putrefacţie care au reacţia Rivalta negativă . • Arsuri de gradul III – se caracterizează prin necroze tegumentare, urmate de escare. Vindecarea se face lent, cu apariţia de cicatrice adesea cu aspect cheloid. Pot deveni mortale când interesează 1/3 din suprafaţa corporală. • Arsuri de gradul IV – carbonizarea – sunt arsuri profunde, cu distrugerea ţesuturilor moi, putând merge pană la calcinarea oaselor. Ţesuturile carbonizate sunt dure, prezentând fisuri adânci cu infiltrate sangvine marginale. Prin coagularea proteinelor musculare se produce o retracţie a musculaturii membrelor, cadavrul luând o poziţie caracteristică de „boxer”. În carbonizare, prin distrucţia tisulară extinsă şi deshidratare se reduce mult greutatea segmentului afectat şi a cadavrului. Când sursa calorică este puternică şi acţionează timp îndelungat, se poate ajunge la o distrucţie totală, dinţii şi oasele fiind ultimele care se distrug. Prin incinerarea totală a cadavrului unui adult rămân circa 6 kg de cenuşă. În timpul cercetării este necesar de fixat: 1. starea hainelor; 2. urmele de pârlire; 3. distrugerile ce nu au legătură cu flacăra; 4. poziţionarea şi gradul arsurilor; 5. prezenţa arsurilor şi funinginii în cavitatea bucală, pe frunte, pe partea superioară a ridurilor. Flacăra atinge parţial sau nu atinge deloc acele zone ale corpului uman care sunt strâns lipite de ceva (podea, sol etc.). Luând în consideraţie că în urma acţiunii flăcării cadavrul poate suferi schimbări majore, este important să se atragă atenţie asupra sistemului dentar şi malformaţiilor ale corpului, ca ulterior pe baza lor să fie posibilă identificarea cadavrului. Când temperatura corpului scade la 30-320C, Particularităţile se instalează aşa – numita fază letargică caractericercetării cadazată prin bradicardie însoţită uneori de aritmie, vrului omorât prin bradipnee, respiraţie periodică, astenie, adinamie, acţiunea temperasomnolenţă şi uneori stare euforică. Când tempeturii joase

104

Iurie ODAGIU, Lilian LUCHIN, Constantin RUSNAC

ratura corporală ajunge la 31-270C, se instalează coma. Moartea se produce când temperatura corpului atinge 20-240C, fiind determinată de fibrilaţie ventriculară sau stop cardiac. După gravitate şi aspectul morfologic, există 4 grade de degerături: • Gradul I – se caracterizează prin apariţia unui eritem cu tentă violacee, iniţial dureros, apoi insensibil prin paralizia filetelor nervoase senzitive; pe cadavru dispar. • Gradul II – se caracterizează prin apariţia de flictene ce conţin un lichid clar sau uşor hemoragic. • Gradul III – constă în leziuni necrotice ale pielii, cu apariţia de ulceraţii care evoluează ca nişte ulceraţii atone. • Gradul IV – este caracterizat prin apariţia gangrenei uscate care în evoluţie se poate transforma în gangrenă umedă. În cazul cadavrului electrocutat este necesar Particularităţile de stabilit: cercetării cadavru1. dacă victima a intrat în contact cu curentul electric; lui electrocutat 2. corespunde locul unde victima a fost electrocutată cu locul unde a fot descoperit cadavrul (în unele cazuri, persoana electrocutată poate să se mai deplaseze); 3. în ce stare se află locul unde persoana a fost electrocutată sau descoperit cadavrul (sol umed sau podea umedă, fire electrice dezgolite etc.); 4. particularităţile şi starea hainelor de pe cadavru (ce tip de încălţăminte, sunt prezente mijloacele de protecţie, carbonizarea unor părţi din haine etc.); 5. prezenţa semnelor de electrocutare (arsuri prin locul pe unde a trecut curentul electric, de exemplu, bule mici de culoare alb-surie pe talpa piciorului şi pe mână etc.). În cazul cercetării omorului cauzat de trăsnet trebuie atras atenţie asupra locului unde a fost depistat cadavrul, poziţionării lui în spaţiu, dacă nu există în jur obiecte, ce păstrează semne ale trăsnetului şi, de asemenea, prezenţei pe cadavru a „figurii trăsnetului”, dungilor roşii ramificate, asemănătoare bradului. Deoarece figura trăsnetului dispare foarte repede, la depistare trebuie să fie fotografiată obligatoriu.

Cercetarea la fata , locului /Ghid practic/

105

La cercetarea cadavrului nou-născut sau născut înainte de termen este necesar de fixat: 1. dacă cadavrul este îmbrăcat sau nu, în ce fel de material este înfăşurat, particularităţile acestuia; 2. prezenţa fecalelor de culoare verde; 3. prezenţa leziunilor pe corp, dacă hainele sunt rupte; 4. nu sunt prezente semnele de înec etc. Cercetarea cadavrului nou-născut

Elementele importante în aprecierea stării de nou-născut sunt reprezentate de: –– urme de sânge şi vernix caseosa pe tegumente; –– bosa serosangvinolentă epicraniană; –– aspectul cordonului ombilical, care imediat după naştere este turgescent, lucios, fără linie de demarcaţie la nivelul implantării (linia de demarcaţie apare după 24 de ore). Durata vieţii extrauterine se poate aprecia pe baza mai multor criterii: • Modificările tegumentare: a. după circa 2 zile de la naştere, depozitele de vernix caseosa se usucă şi se detaşează; b. la 2-3 zile după naştere apare o descuamare a pielii, furfuracee sau în lambouri, proces care durează circa 1-2 săptămâni. • Modificările cordonului ombilical: a. imediat după naştere, cordonul ombilical este turgescent, cu aspect gelatinos; b. după aproximativ 24 de ore, la zona de implantare se formează inelul de demarcaţie, de culoare roşietică; c. mumificareacordonuluiestebinevizibilădupăcirca3zile; d. detaşarea cordonului ombilical se face după 5-7 zile; e. plaga ombilicală se cicatrizează în 3-4 săptămâni. • Bosa serosanghinolentă epicraniană: apare imediat după naştere şi se resoarbe în 2-3 zile. • Modificări ale aparatului cardio-vascular: A. orificiul Botal se închide în circa 2 săptămâni; b. ductul arterial se închide în aproximativ 4-6 săptămâni; Stabilirea stării nou-născutului

106

Iurie ODAGIU, Lilian LUCHIN, Constantin RUSNAC

c. după circa 2 săptămâni de la naştere, grosimea ventriculului stâng devine mai mare ca cea a ventriculului drept. • Modificări la nivelul tubului digestiv: a. eliminarea meconiului se face in 2-3 zile după naştere; b. docimazia gastrointestinală (evidenţiază pătrunderea aerului în tubul digestiv după naştere, consecutiv instalării respiraţiei şi degluţiei51. Exhumarea cadavrului se face în baza ordoCercetarea nanţei motivate a organului de urmărire penală, cu cadavrului autorizarea judecătorului de instrucţie şi cu înştiinexhumat ţarea rudelor. Exhumarea cadavrului se face în prezenţa procurorului şi a specialistului în domeniul medicinii legale, cu anunţarea prealabilă a serviciului sanitar epidemiologic din localitate. După exhumare, cadavrul poate fi dus la instituţia medicală respectivă pentru efectuarea altor investigaţii. Motivele de solicitare a exhumării judiciare pot fi diferite. În majoritatea cazurilor aceasta este dispusă pentru efectuarea expertizei pe cadavre neautopsiate, deşi au existat motive de efectuare a autopsiei. Uneori exhumarea este motivată prin necesitatea prelevării mostrelor probelor biologice (sânge, fire de păr) şi altor probe de laborator sau altor tipuri de expertize, pentru identificarea cadavrului, pentru reînhumarea cadavrului în alt loc, în scop ştiinţific, istoric etc. Expertiza medico-legală pe cadavru52 Din punct de vedere juridic, exhumările pot fi de trei feluri: aprobate oficial (legale), criminale şi întâmplătoare. Din categoria exhumărilor aprobate oficial fac parte toate exhumările amintite anterior. Exhumările ilegale pot fi efectuate în scop de profanare a Radu Vieru-Socaciu, Medicină legală, suport de curs pentru studenţii de la facultatea de medicină anul VI, realizat după monografia „Teorie şi practică medico-legală în contextul legislaţiei actuale”, Ed. Med. Univ. „Iuliu Haţieganu”, Cluj-Napoca, 2002, p. 98, 100-101 52 Expertiza medico-legală pe cadavru. http://www.google.md/url?q=http://www.ifulga.com/cap._3.pdf&sa=U&ei=suj4UZi5L8vjtQbQ8oHwBg&ved=0CBkQFjAA&sig 2=dRFhukaXmespK8sjRJ5Q9A&usg=AFQjCNGt2ZSgIThmAnHm6HBZnuWjfXkq -A 51

Cercetarea la fata , locului /Ghid practic/

107

cadavrelor, din motive religioase, din răzbunare, şantaj, motive necrofilice. Exhumările întâmplătoare se întâlnesc în domeniul construcţiilor (demolarea clădirilor vechi, săpături pentru fundament sau ţevi, cabluri), în agricultură etc. Perioada lungă de înhumare sau eventualele modificări cadaverice distructive avansate nu pot fi motivul prin care se refuză efectuarea exhumării. Exhumarea este precedată de măsurile: de identificare a locului unde se află cadavrul, atât pe baza unor documente, cât şi prin declaraţiile martorilor; fotografierea sau înregistrarea video a mormântului; descrierea exactă în procesul-verbal a locului înhumării, tipului mormântului, datelor de identificare de pe obiecte funerare (cruce, piatră funerară, monument). Fiecare etapă se descrie amănunţit în procesul-verbal şi se fixează prin fotografiere sau înregistrare video. Se descriu: tipul şi culoarea solului, adâncimea la care se află sicriul, inscripţiile de pe sicriu, materialul din care este confecţionat sicriul şi obiectele din interiorul acestuia, modul de fixare a capacului, existenţa şi caracterul defectelor sau deformărilor sicriului. După ridicarea capacului sicriului, se fac demersuri pentru identificarea cadavrului. Se descrie îmbrăcămintea, alte obiecte din interiorul sicriului. În conformitate cu actele normative, examinarea cadavrului se efectuează în locul unde se află cadavrul sau la o morgă din apropiere. În caz de suspiciune de deces prin intoxicaţie se va recolta solul de sub sicriu şi deasupra acestuia, obiectele din sicriu care pot conţine substanţa toxică. Trebuie subliniat faptul că efectuarea etapelor tehnice de exhumare a cadavrului, cum ar fi dezgroparea şi scoaterea cadavrului, nu intră în competenţa experţilor medico-legali, prin urmare, ofiţerul de urmărire penală este obligat să asigure prezenţa personalului tehnic. Având în vedere faptul că exhumarea presupune anumite dificultăţi în plan organizatoric şi tehnic, precum şi faptul că aceasta poate fi cauza unor stări de stres pentru rudele decedatului, solicitarea efectuării acesteia trebuie să fie bine întemeiată. Se recomandă ca înainte de a fi solicitată oficial exhumarea, ofițerul de urmărire penală să consulte în prealabil un expert medico-legal cu privire la utilitatea, posibilităţile şi limitele acestei expertize medicolegale pentru rezolvarea cazului de faţă.

108

Iurie ODAGIU, Lilian LUCHIN, Constantin RUSNAC

Ţinând cont de gradul crescut de dificultate a acestui tip de expertize, este recomandat ca din componenţa echipei să facă parte cei mai experimentaţi criminalişti şi experţi medico-legali.

Particularităţile cercetării la faţa locului în cazul investigării infracţiunii săvârşit prin utilizarea corpurilor explozive Dacă semnalul despre pericolul exploziei a parvenit la colaboratorul de poliţie în timpul executării îndatoririlor de serviciu (cererile cetăţenilor, sunete anonime, informaţia operativă şi altele), acesta trebuie: a. să raporteze despre cele întâmplate ofiţerului de serviciu al organului teritorial; b. să asigure evacuarea populaţiei din zona de pericol; c. să asigure paza locului faptei până la sosirea echipei de cercetare şi specialiştii din cadrul secţiei tehnico-explozive (ST-E) a MAI. Dacă semnalul despre pericolul exploziei a parvenit ofiţerului de serviciu prin intermediul liniei „902”, acesta trebuie: –– să concretizeze locul, timpul, circumstanţele care au determinat semnalul (cerinţe cu caracter criminal sau terorist, cerinţe economice, cerinţe politice sau fără anumite motive); –– să înregistreze corespunzător informaţia primită; –– să trimită la locul faptei colaboratorii de poliţie mai apropiaţi, inspectorul de sector, subdiviziunile Serviciului de patrulă şi santinelă pentru blocarea teritoriului şi luarea măsurilor preventive pentru asigurarea securităţii cetăţenilor aflaţi în zona incidentului; –– să înştiinţeze şi să trimită la faţa locului membrii grupei de cercetare; –– să acumuleze toată informaţia operativă necesară şi să raporteze conducerii OAI despre incident şi măsurile luate; –– să cheme la faţa locului reprezentanţii organelor administraţiei publice locale, conducătorii întreprinderilor, organizaţiilor, departamentelor firmelor ş.a., indiferent de apartenenţa departamentală şi

Cercetarea la fata , locului /Ghid practic/

109

forma de proprietate; –– la depistarea corpurilor explozive sau a unui asemănător cu acestea să înştiinţeze în modul corespunzător şi să trimită la faţa locului specialiştii din cadrul secţiei tehnico-explozive a MAI; –– să asigure şi să menţină legătura telefonică (radio) cu locul incidentului pentru acumularea şi transmiterea informaţiei; în caz de necesitate să ia măsuri suplimentare de securitate. Conducătorul grupei de cercetare după ce primeşte semnalul despre pericolul exploziei, este obligat: 1. să aibă planul măsurilor necesare pe cazurile de pericol de explozie; planul interacţiunii cu subdiviziunile (serviciile) antrenate; 2. până la sosirea la faţa locului să stabilească forţele şi mijloacele necesare; 3. la locul incidentului să organizeze interacţiunea subdiviziunilor şi serviciilor sosite, în caz de necesitate să antreneze forţe şi mijloace suplimentare; 4. la faţa locului să aprecieze situaţia, gradul de periculozitate şi să ia decizia despre evacuarea totală sau parţială a cetăţenilor; 5. să stabilească perimetrul zonei periculoase, să asigure paza acestuia şi să interzică categoric aflarea în interiorul perimetrului zonei periculoase a persoanelor care nu au nici o atribuţie la îndeplinirea obligaţiilor nemijlocite; 6. să asigure paza de un eventual atac din partea infractorilor (teroriştilor); 7. la distanţa de vizibilitate directă de la hotarul zonei periculoase, cu forţele serviciilor operative şi altor colaboratori de poliţie, să organizeze căutarea şi depistarea posibililor infractori care au mecanisme de comandă sau altele pentru declanşarea DE; 8. în apropierea hotarelor zonei periculoase să stabilească locul punctului de comandă, punctului de alimentare şi încălzire (după necesitate), să organizeze legătura, asigurarea medicală, contactul cu mijloacele de informare în masă; 9. să asigure controlul permanent al situaţiei; 10. la depistarea corpurile explozive sau asemănător cu acesta să cheme în modul stabilit specialiştii ST-E, să organizeze evacuarea

110

Iurie ODAGIU, Lilian LUCHIN, Constantin RUSNAC

totală a cetăţenilor, celelalte măsuri le execută în conformitate cu planul depistării corpurile explozive; 11. dacă nu au fost depistate corpuri explozive, obiectivul se închide pentru minimum 24 de ore. Subdiviziunile poliţiei de ordine publică împreună cu colaboratorii trupelor de carabinieri şi subdiviziunile serviciului special de investigaţie al poliţiei şi situaţii excepţionale la indicaţia conducătorului grupei de cercetare organizează şi efectuează: • Paza locului faptei; • evacuarea totală sau parţială a cetăţenilor; • asigurarea ordinii şi liniştii publice pe teritoriile apropiate; • împreună cu poliţia patrulare efectuează blocarea străzilor alăturate; • căutarea corpurilor explozive împreună cu specialistul-chinolog cu câine. Subdiviziunile serviciului special de investigaţie al poliţiei la indicaţia şefului grupului de cercetare organizează şi efectuează: • Măsuri operative de depistare a martorilor, culegerea informaţiei pe cazul dat; • măsuri operative de depistare a persoanei care a sunat, cauzele, scopul, legăturile etc.; • stabilesc locurile posibile de dislocare a infractorului(-lor) în regiunea locului faptei şi, împreună cu colaboratorii BPDS „Fulger”, efectuează măsurile necesare pentru reţinerea acestora; • stabilesc posibilitatea atacului din partea infractorilor asupra colaboratorilor grupei de cercetare, iau măsurile preventive necesare etc. Subdiviziunile poliţiei patrulare la indicaţia şefului grupei de cercetare: a) împreună cu poliţia municipală, efectuează blocarea străzilor aflate în zona periculoasă şi reglează transportul şi pietonii; b) controlează transportul suspect aflat în zona locului incidentului, în caz de necesitate, efectuează evacuarea lui într-o zonă sigură; c) în caz de necesitate, asigură un „coridor” pentru evacuarea imediată a cetăţenilor şi mijloacelor tehnico-materiale, însoţirea co-

Cercetarea la fata , locului /Ghid practic/

111

loanelor; d) asigură trecerea şi terenul pentru dislocarea subdiviziunilor care intră în grupa de cercetare; e) la depistarea corpurilor explozive acordă ajutor pentru deplasarea în siguranţă a corpurilor explozive şi elementelor lui într-o zonă sigură, însoţirea coloanelor etc. Subdiviziunile de urmărire penală în coordonare cu şeful grupei de cercetare şi alte subdiviziuni organizează şi execută acţiunile de urmărire penală conform prevederilor CPP al Republicii Moldova. În cazul depistării unui corp exploziv sau a Depistarea corpuri- unuia asemănător cu acesta (pachet, geantă, valiză lor explozive etc.) colaboratorul de poliţie trebuie 53: • să îndepărteze oamenii din zona periculoasă; • să raporteze despre cele întâmplate serviciului operativ teritorial al organului afacerilor interne; • să asigure paza locului faptei până la sosirea specialiştilor ST-E. Inspectorul operativ de serviciu al organului afacerilor interne, la primirea informaţiei despre depistarea corpurilor explozive sau a unuia asemănător cu acesta: 1. clarifică timpul, locul, circumstanţele depistării (în procesul săpăturilor, lucrărilor de construcţie şi reparaţie, explozie etc.), semnalmentele exterioare ale corpului exploziv; 2. clarifică datele de identificare ale depunătorului declaraţiei; 3. preîntâmpină depunătorul declaraţiei despre necesitatea de a respecta toate măsurile de precauţie în zona unde au fost depistate corpurile explozive, de a evacua oamenii din zona ce prezintă pericol, până la sosirea lucrătorilor de poliţie; 4. înregistrează informaţia în modul stabilit; 5. raportează despre incident conducerii organului de poliţie şi în unitatea de gardă a organului ierarhic superior şi acţionează conform indicaţiilor primite; Recomandări privind organizarea lucrurilor cu corpurile explozive nr. 12/128 din 13 februarie 2010 – Ministerul Afacerilor Interne al RM, Departamentul poliţiei, Direcţia tehnico-criminalistică. 53

112

Iurie ODAGIU, Lilian LUCHIN, Constantin RUSNAC

6. informează organul securităţii naţionale (după necesitate se informează SPC şi SE, precum şi secţiile administrativ-militare); 7. îndreaptă la faţa locului cel mai apropiat efectiv de serviciu şi inspectorul de sector pentru blocarea teritoriului şi evacuarea cetăţenilor din zona incidentului; 8. asigură chemarea specialiştilor ST-E pentru dezamorsarea, neutralizarea sau distrugerea corpurilor explozive; 9. indică efectivului de serviciu îndreptat în raionul incidentului graniţele zonei de pericol, timpul şi modul executării serviciului, sarcinile pentru neadmiterea cetăţenilor, transportului în zona de încercuire, rutele evacuării cetăţenilor din zona ce prezintă pericol şi căile de ocolire pentru unităţile de transport; 10. întreţine legătura permanentă cu lucrătorii de poliţie trimişi la locul incidentului pentru a obţine informaţii privitoare la situaţia operativă, în scopul luării unor măsuri suplimentare înainte de neutralizarea corpurilor explozive de către specialiştii ST-E; 11. comunică despre posibilele consecinţe grave organelor locale ale puterii, procurorului, ofiţerului de serviciu al organului securităţii naţionale; 12. în cazul exploziei, dacă e necesar, ia măsuri urgente pentru acordarea asistenţei medicale vătămaţilor şi sprijinului la transportarea lor în instituţia medicală; 13. raportează rezultatele acţiunilor urgente întreprinse comisarului de poliţie (substitutului acestuia), unităţii de gardă ierarhic superioare. În caz de depistare, în timpul cercetării, a unor persoane sau mijloace de transport, care transportă ilegal muniţii, ce nu conţin urme exterioare ale unor deteriorări mecanice şi urme vizibile de coroziune, colaboratorul de poliţie poate să le ridice fără antrenarea specialistului. În caz de necesitate, cu condiţia respectării măsurilor de siguranţă, acestea pot fi scoase din locul depistării într-o încăpere a unei subdiviziuni a afacerilor interne apropiate pentru păstrarea temporară şi transmiterea specialistului. În cazul depistării dispozitivelor explozive sau a unora asemănătoare cu acestea în zona dată se execută evacuarea persoanelor şi se

Cercetarea la fata , locului /Ghid practic/

113

cheamă specialiştii din cadrul secţiei tehnico-explozive a MAI. Colaboratorilor de poliţie li se interzice categoric efectuarea oricăror manipulări cu corpurile explozive sau asemănătoare cu acestea. Colaboratorilor de poliţie, care nu sunt specialişti, li se interzice categoric să desfacă pachete, banderole, colete, cutii transportate de cetăţeni (în caz de suspiciuni că se referă la corpurile explozive), de asemenea, să tragă de firele ce ies în afară din acestea, să deterioreze integritatea ambalajului. În caz de imposibilitate a demontării obiectului pe loc, este necesar de a analiza posibilitatea transportării acestuia într-un loc sigur. În caz de imposibilitate de a transporta obiectul nedezamorsat într-un loc sigur, este necesar să se ia măsuri pentru distrugerea şi lichidarea acestuia pe loc. Toate activităţile de dezamorsare şi posibilă lichidare a corpurilor explozive trebuie (după posibilităţi) să asigure păstrarea unor părţi separate ale construcţiei dispozitivului sau explozivului, pentru efectuarea examinărilor ulterioare. Dacă dezamorsarea este legată de efectuarea unor lucrări de distrugeri nemijlocit la locul faptei (obiectele depistate nu sunt susceptibile de a fi transportate) este necesar: a. să se ia măsuri de evitare a împrăştierii fragmentelor (particulelor) obiectului exploziv prin plasarea unor baraje de protecţie, împrejmuirea cu saci de pământ a locului efectuării lucrărilor; b. să se efectueze schema explodării cu descrierea amănunţită a mijloacelor de distrugere, tipului lor şi cantităţii; c. să se efectueze descrierea şi fotografierea mijloacelor de distrugere folosite şi a obiectelor explozive; d. în caz de necesitate, înainte de distrugere, să se efectueze fotografia Röentgen a corpului exploziv; e. să se efectueze fotografierea şi (după posibilităţi) filmarea video amănunţită, alcătuind schiţa generală a obiectului cu arătarea dimensiunilor; f. să se fixeze schema de lichidare şi distrugerile vizibile provocate în urma exploziei. După explodare, schijele, alte fragmente, precum şi alte obiecte

114

Iurie ODAGIU, Lilian LUCHIN, Constantin RUSNAC

purtătoare de urme, se culeg minuţios, se sortează şi se împachetează separat sau grupat, în funcţie de apartenenţă, în containere, vase, pachete curate şi ermetice. În calitate de model de comparaţie separat se împachetează până la 10 g de substanţă explozivă, folosită pentru distrugerea corpurilor explozive. După efectuarea lucrărilor de neutralizare a dispozitivelor explozive sau explozivilor, care nu sunt susceptibile de a fi transportate, este necesar de a fixa procesual rezultatele lucrărilor în raportul de constatare tehnico-ştiinţifică (procesul-verbal de interogare a martorului) cu arătarea obligatorie a stării obiectului până şi după explozie. Dacă dezamorsarea corpurilor explozive este legată de efectuarea lucrărilor de distrugere, transportarea se face într-un automobil special echipat sau remorcă. Se permite folosirea containerelor speciale pentru transportarea dispozitivelor explozive şi explozivilor. Dacă pe timpul lucrărilor cu corpurile explozive sau în urma efectuării acţiunilor operative de geniu au fost reţinute persoane bănuite de folosirea acestor obiecte, este necesar: a. să li se facă spălări de pe mâini cu tampoane, înmuiate în acetonă sau apă distilată; b. să se păstreze conţinutul buzunarelor, inclusiv particule de pulbere, hainele şi posibilele mijloace de transportare a explozivilor (geantă, valiză etc.); c. obiectele arătate mai sus trebuie să fie împachetate separat unul faţă de altul şi faţă de alte probe materiale. Se interzice de a colecta în unul şi acelaşi pachet (în cantităţi de grame) particulele de substanţă, ridicate de la locul depistării corpurilor explozive, fără a efectua cercetarea lor prealabilă în vederea apartenenţei lor la explozivi de iniţiere foarte sensibili (cercetarea privind caracterul arderii la aprindere şi călire, la frecare, la lovire). În cazul în care sunt motive de a presupune că substanţa ridicată (de exemplu, iodură de azot, amestec din sare Bertholet cu fosfor roşu etc.) este pasibilă de a exploda spontan, ea trebuie să fie umezită cu apă. Pentru efectuarea analizei prealabile a substanţelor fine, granu-

Cercetarea la fata , locului /Ghid practic/

115

late, ridicarea probelor acestora trebuie să se facă cu o foaie de hârtie sub formă de căuş. Este interzis ca substanţele solide să fie fărâmate, sfredelite, răzuite. În acest caz luarea modelului de comparaţie se face cu ajutorul tampoanelor de vată înmuiate în acetonă sau apă distilată. Toate acţiunile şi activităţile efectuate cu muniţii, dispozitive explozive şi explozivi în procesul cercetării şi ridicării trebuie să fie fixate şi redactate din punct de vedere procesual. Transportarea corpurilor explozive Transportarea corpurilor explozive se efectuează cu transport specializat sau mijloace de transport cu destinaţie specială şi amenajate în aceste scopuri. Transportarea corpurilor explozive trebuie să fie asigurată cu pază armată, în regim analogic transportării armelor de foc şi muniţiilor. Traseele de transportare a corpurile exploziv, trebuie coordonate în mod obligatoriu cu subdiviziunile poliţiei patrulare: 1. în caz de transport în limitele raionului – poliţia patrulare a inspectoratului de poliţie; 2. în caz de transport în limitele municipiului – secţia poliţiei patrulare INP mun. Chişinău, poliţia patrulare a inspectoratelor de poliţie; 3. în caz de transport interraional pe teritoriul Moldovei – INP al MAI, subdiviziunile teritoriale ale INP pe teritoriul cărora se efectuează transportarea; 4. în caz de transportare în afara Moldovei, introducere pe teritoriul acesteia, transportul de tranzit între alte state pe teritoriul Moldovei – INP al MAI. Transportarea corpurilor explozive de la locul ridicării se efectuează: 1. până la locul distrugerii dispozitivelor explozive şi explozivilor de către specialiştii ST-E; 2. până la locul păstrării în subdiviziunea de poliţie, care efectuează acţiunile procesuale – în caz de prezenţă a unui permis în scris pentru transportarea în siguranţă (după sfârşitul lucrărilor de neutralizare a corpurilor explozive şi a împachetării separate a mijloacelor de

116

Iurie ODAGIU, Lilian LUCHIN, Constantin RUSNAC

explodare şi corpului), cu mijloace de transport de serviciu în containere speciale; 3. până la locul efectuării examinărilor (laboratorul ST-E) cu mijloace de transport de serviciu în containere speciale sau de către specialiştii ST-E. Greutatea totală a explozivilor conţinută în corpul exploziv ridicat nu trebuie să depăşească limita de încărcare a containerului dat. În caz de lipsă a containerului special, transportul corpurilor explozive poate fi efectuat într-o cutie confecţionată din lemn cu dimensiunile în secţiune nu mai puţin de 150x150 mm, umplut cu nisip sau într-o „fântână” din cauciucuri vechi de maşină legate între ele cu bandă din material şi umplute cu nisip. Trimiterea corpurilor explozive prin poştă sau prin curier cu mijloace de transport în comun, trenuri de călători şi cu avioane este interzisă categoric. În caz de transportare a unui corp exploziv nedezamorsat, explozia căruia poate avea ca efect şi apariţia schijelor, traseul de transport al maşinii trebuie să treacă, după posibilităţi, departe de locurile aglomerate şi raioanele de trai cu construcţii compacte, de dorit pe timp de noapte. Viteza de mişcare pe drumuri acoperite cu prundiş – 15 km/ oră, acoperite cu asfalt – 30 km/oră. În caz de transport al corpurilor explozive fără containere speciale, oamenii care sunt întâlniţi trebuie imediat să fie înştiinţaţi privind caracterul încărcăturii transportate şi înlăturaţi de pe traseu. Este interzisă aducerea în incinta ST-E a corpurilor explozive nedezamorsate.

Particularităţile cercetării la faţa locului în cazul investigării infracţiunii de viol Înainte de a începe cercetarea la faţa locului pe cazul infracţiunilor de viol ofiţerul de urmărire penală trebuie să rezolvarea următoarele sarcini:

Cercetarea la fata , locului /Ghid practic/

117

a. să stabilească caracterul infracţiunii săvârşite; b. să verifice veridicitatea declaraţiilor făcute de către victimă pe marginea circumstanţelor violului; c. să descopere şi să ridice corpurile delicte; d. să identifice semne după care este posibilă identificarea făptuitorului, dacă identitatea lui nu este cunoscută. Pentru a obţine un rezultat pozitiv în timpul investigării infracţiunii de viol, ar fi bine să ne conducem de următoarele recomandări: • După posibilitate, de efectuat cercetarea la faţa locului în prezenţa victimei (fără ajutorul victimei în unele cazuri este imposibil de găsit locul faptei şi de descoperit corpurile delicte, de stabilit corect perimetrul ce urmează a fi cercetat, de stabilit căile de acces şi refugiu ale făptuitorului, de stabilit apartenenţa urmelor şi instrumentelor descoperite la faţa locului); • până a se începe cercetarea la faţa locului, să fie audiată victima, fixându-se în procesul-verbal al audierii toate circumstanţele cauzei, aceasta se va face pentru ca pe viitor să existe posibilitatea de verificare cu datele faptice de la faţa locului şi că nu există contradicţii (în unele cazuri înseşi circumstanţele de la locul faptei indică faptul că declaraţiile victimei sunt false: loc aglomerat, pereţi subţiri în încăperea unde se presupune că s-a săvârşit infracţiunea); • de acordat o atenţie sporită procesului de descoperire a urmelor de picioare şi de mâini lăsate de făptuitor, a instrumentelor şi diferitor părţi componente ale acestora lăsate de făptuitor la locul faptei (mucuri de ţigară, chibrit, bucăţi de hârtie etc.), urme de mijloace de transport; • în timpul efectuării cercetării la faţa locului este necesar de căutat în câmp deschis, în încăperi, pe mobila şi hainele victimei şi făptuitorului urme ce mărturisesc demonstrează săvârşirea unui act sexual (urme de spermă, sânge, urme create de coatele sau de genunchii făptuitorului, urme ce păstrează structură textilă a materialului îmbrăcămintei); • de stabilit şi consemnat în procesul-verbal de cercetare la faţa locului urmele ce demonstrează lupta ce a avut loc între victimă şi făptuitor (mobilă răsturnată şi deteriorată, veselă spartă, haine rupte, iar-

118

Iurie ODAGIU, Lilian LUCHIN, Constantin RUSNAC

bă pătulită, crengi rupte etc.); • nu este cazul să ne limităm la perimetrul unde după părerea ofiţerului de urmărire penală sau la indicaţia victimei a avut loc violul, ci să determinăm şi cercetăm căile de acces şi de refugiu ale făptuitorului. În timpul efectuării cercetării la faţa locului este important de atras atenţie asupra procesului de descoperire şi fixare a urmelor mijloacelor de transport; • de ridicat de la faţa locului modele de comparaţie: pământ, vegetaţie etc. care ar putea fi descoperite pe hainele victimei şi ale făptuitorului, pentru examinarea comparativă. Dacă la cercetarea la faţa locului participă şi victima violului, nu este recomandabil ca în prezenţa acesteia, să apreciem valoarea fiecărui corp delict descoperit. Odată cu efectuarea cercetării la faţa locului este necesar de organizat căutarea făptuitorului, stabilind sarcini pentru colaboratorii poliţiei judiciare, aducându-le la cunoştinţă datele comunicate de victimă şi informaţia stabilită în timpul cercetării la faţa locului. Cercetarea la faţa locului se va face şi în cazul în care de la momentul săvârşirii infracţiunii de viol a trecut o anumită perioadă de timp, cu toate că în această situaţie ne va fi greu să mai descoperim urme ale violului, dar o astfel de cercetare ne va permite să înţelegem mai bine ambianţa, circumstanţele în care a avut loc violul. Cercetarea la faţa locului are importanţă şi pentru perceperea şi fixarea împrejurărilor din locul în care se afirmă că a fost săvârşit violul în vederea aprecierii posibilităţii de comitere a faptei în condiţiile prezentate de către victimă şi pentru identificarea eventualelor persoane ce au putut percepe aspecte legate de săvârşirea infracţiunii54. Până a începe cercetarea la faţa locului sau imediat după terminarea acesteia (în funcţie de situaţia creată) este necesar de examinat victima şi făptuitorul, de ridicat hainele acestora, fiecare obiect fiind împachetat aparte şi transmis la expertiză.

C. Aioaniţoaie, V. Bercheşan, Tratat de metodică criminalistică, Editura Carpaţi, Craiova, 1994, p.147, p. 150. 54

Cercetarea la fata , locului /Ghid practic/

119

Particularităţile cercetării la faţa locului în cazul investigării traficului de fiinţe umane În cadrul investigării infracţiunii de trafic de fiinţe umane, cercetarea la faţa locului este una dintre primele şi cea mai importantă acţiune de urmărire penală ce ne oferă posibilitatea de acumulare a unor informaţii complete, determinând astfel cursul urmăririi penale. S.I. Juravliov şi A.M. Pigaiev subliniază faptul că la investigarea infracţiunii de trafic de fiinţe umane în cadrul cercetării la faţa locului a încăperilor şi terenurilor unde era primită sau adăpostită victima traficului apar următoarele situaţii55: • Efectuarea cercetării cu scopul descoperirii la faţa locului a victimelor, eliberarea lor, precum şi fixarea urmelor de primire şi (sau) exploatare; • efectuarea cercetării în scopul descoperirii adăpostului despre care ne-a comunicat victima, precum şi în vederea stabilirii semnelor de utilizare efectivă a acestei încăperi pentru adăpostirea victimelor traficului de fiinţe umane. Autorii menţionaţi mai sus precizează că drept obiecte supuse cercetării pot apărea, în primul rând: 1. suprafeţe de teren pe care sunt situate corturi, colibe sau bordeie în care se adăpostesc ori s-au adăpostit victimele traficului; 2. parcele de cultivare a plantelor agricole sau locurile de deţinere a animalelor de care îngrijesc sau au îngrijit victimele traficului; 3. încăperile părăsite, inclusiv cele din gospodăriile rurale, ferme etc., unde erau primite, adăpostite şi exploatate victimele; 4. încăperile centrelor de divertisment, băilor, saunelor private, cluburilor de noapte şi hotelurilor; 5. apartamentele obişnuite în blocurile locative. Trebuie remarcat faptul că pe lângă paza existentă a apartamentelor şi aşa-numitelor „centre de agrement”, acestea mai sunt echipate М.А. Волков, В.П. Потудинский, Особенности осмотра помещений и участков местности при расследовании преступленй, связанных с торговлей людьми и использованием рабского труда, Северо-Кавказский государственный технический университет. http://www.ncstu.ru 55

120

Iurie ODAGIU, Lilian LUCHIN, Constantin RUSNAC

cu camere de luat vederi, care trebuie să fie luate în calcul la pătrunderea în astfel de obiective, pentru efectuarea cercetării la faţa locului. În cazul investigării traficului de fiinţe umane cercetarea la faţa locului începe de îndată ce locul faptei a fost pus sub pază. Ca particularităţi, trebuie observate următoarele: • Locul faptei nu este întotdeauna evident şi nu poate fi determinat cu uşurinţă; • locul faptei se schimbă permanent şi deseori infracţiunea începe în străinătate; • locul faptei este numai unul din elementele unui context mai larg; • locul în care se află victima trebuie considerat ca fiind primul loc al faptei; • de multe ori, traficantul continuă să deplaseze victima pe parcursul diferitelor faze, ceea ce înseamnă că şi locul faptei se modifică permanent; mijloacele de probă trebuie strânse din toate locurile cunoscute de poliţie56. La etapa de pregătire la faţa locului apare şi o multitudine de probleme care trebuie soluţionate: –– declaraţiile victimei, martorilor sunt confuze sau chiar contradictorii; –– specialiştii criminalişti care efectuează unele interpretări sau constatări la locul faptei nu au experienţa necesară de lucru cu urmele traficului de fiinţe umane; –– poate să apară necesitatea de cercetare a două locuri de comitere a infracţiunii; –– la locul efectuării cercetării pot să fie persoane străine ce împiedică instaurarea controlului din partea organelor de drept asupra acestui loc; –– cantitatea de urme şi durata efectuării cercetării la faţa locului57. În continuare vom analiza două tipuri de spaţii supuse cercetării: terenuri deschise şi încăperi. Gabriel Ionel Olteanu, op. cit., p. 203. Пособие для специалистов в сфере уголовного правосудия по борьбе с торговлей людьми, Организация Объединенных наций, Нью-Йорк, 2010 год, c. 198. 56 57

Cercetarea la fata , locului /Ghid practic/

121

În cazul cercetării terenurilor deschise, suprafeţele ce vor fi cercetate sunt mari, de aceea trebuie să ne conducem de îndrumările autorului din Federaţia Rusă S.S. Stepiceva care afirmă că „la analiza zonelor de teren adiacente ce sunt supuse cercetării este bine de mărit raza de cercetare”. Micşorarea nefondată a terenurilor ce trebuie să fie supuse cercetării, după părerea autorilor S.I. Ţvetkova şi N.G. Şuruhnova, duce la micşorarea volumului de informaţie criminalistică, necesară pentru investigarea şi descoperirea infracţiunii58. La efectuarea cercetări la faţa locului pe caz de trafic de fiinţe umane, în căutarea probelor suntem obligaţi să ne conducem de regula de aur: de la faţa locului trebuie să se ridice toate obiectele care pot constitui o probă. Dacă există îndoieli asupra unor obiecte, este mai bine să se ridice şi acestea, urmând să fie returnate ulterior, decât să fie lăsate la locul lor şi să nu mai fie găsite în momentul în care s-a realizat semnificaţia lor probatorie59. La cercetarea încăperilor ce au corelaţie cu acest tip de infracţiune trebuie să fie descoperite, fixate şi ridicate urmele aflării victimei în locurile de primire, adăpostire şi exploatare. Acestea pot fi atât urme tradiţionale pe care le poate lăsa omul în locurile de primire şi adăpostire (urme de mâini, încălţăminte, excremente, microparticule etc.), cât şi urme care confirmă declaraţiile victimei cu privire la circumstanţele infracţiunii: –– locurile de cazare sau de exploatare a victimei; –– obiecte specifice locurilor de deţinere forţată a victimei infracţiunii de fiinţe umane (cătuşe, lanţuri, cabluri, sârmă, peliculă scotch etc.); –– documente legate de procesul de recrutare, cum ar fi reclame, agende, corespondenţă cu şcoli de limbi străine sau cu secţii consulare ale ambasadelor etc.; М.А. Волков, В.П. Потудинский, Oсобенности осмотра помещений и участков местности при расследовании преступленй, связанных с торговлей людьми и использованием рабского труда, Северо-Кавказский государственный технический университет. http://www.ncstu.ru 59 Gabriel Ionel Olteanu, Metodologie Criminalistică, Editura, AIT Laboratories, 2005, p. 203. 58

122

Iurie ODAGIU, Lilian LUCHIN, Constantin RUSNAC

–– documente legate de organizarea cotidiană a activităţilor de prostituţie: reclame, liste cu orele prestate, „liste de bucate” cu serviciile sexuale oferite, liste de preţuri, texte standard pentru serviciile de sex la telefon etc.; –– instrumente de tortură (fier de călcat, ciocan electric de lipit, instrumente de lăcătuşărie etc.); –– urme de sânge, spermă, prezervative etc., obiecte folosite în activitatea de prostituţie, cum ar fi uniforme, instrumente – accesorii sexuale; –– obiecte şi lucruri ce aparţin victimei; –– înregistrări secrete, semne, însemnări pe care le-au făcut victimele; –– descifrările convorbirilor telefonice ale persoanelor bănuite de comiterea traficului de fiinţe umane; –– sistemele de telecomunicaţii şi purtători de informaţie electronică care au fost depistaţi la faţa locului, pe care se păstrează date ce au importanţă pentru urmărirea penală: computere, telefoane mobile, aparate de fax, minicomputer, agende electronice etc. Dacă facem trimitere la procedeele de cercetare la faţa locului ce pot fi aplicate în cadrul cercetării locului faptei traficului de fiinţe umane, atunci nu există vreo regulă care să impună folosirea unui anumit procedeu. Totul depinde de situaţia de la faţa locului şi de informaţia pe care o deţinem până la începerea cercetării (date dobândite de la martori sau victimă). Iar dacă e să vorbim de metodele de cercetare atunci ar fi rezonabil de aplicat metoda combinată sau obiectivă, mai puţin cea subiectivă. În măsura posibilităţii, înainte de a se începe cercetarea la faţa locului (deci înainte de a se modifica poziţia diferitelor obiecte), se vor face înregistrări de sunet şi imagine în fiecare cameră în care traficanţii s-au aflat împreună cu victimele. Imaginile de la „locul crimei” pot avea o importanţă deosebită dacă victima afirmă că a fost atacată sexual sau fizic într-unul dintre aceste locuri, deoarece este puţin probabil, dat fiind, de exemplu, activităţile de prostituată ale victimei, că se vor mai găsi urmele medico-legale ale unui presupus viol petrecut cu timp în urmă. Tocmai

Cercetarea la fata , locului /Ghid practic/

123

din acest motiv, fixarea pe bandă video a spaţiilor respective este un element esenţial în coroborarea afirmaţiilor victimei. Dacă este vorba despre prostituţie, se vor înregistra pe video încăperile bordelului, fixându-se toate detaliile: tipul încăperilor, reclame, materiale pornografice, accesorii folosite în activităţile sexuale, prezervative, liste de preţuri etc. Cunoaşterea poziţiei exacte a fiecărui obiect este deosebit de importantă, în cazul în care suspectul pretinde ulterior că nu a ştiut că victima se prostituează, cu toate că există martori care l-au văzut vizitând adresele respective. Chiar dacă s-au făcut înregistrări de sunet şi imagine ale locurilor respective, toate obiectele care pot constitui mijloc de probă vor fi ridicate, ambalate corespunzător şi consemnate într-un proces-verbal. De asemenea, se vor filma şi percheziţiona toate vehiculele folosite de suspecţi. Neglijenţele intervenite în această fază pot avea consecinţe grave, de exemplu, respingerea mijloacelor de probă la proces pe motivul nerespectării prevederilor legale60. În limita resurselor disponibile poliţiei, se vor efectua căutări specifice cercetării la faţa locului la toate adresele şi spaţiile implicate în infracţiune: cele din faza de recrutare, „casele sigure”, bordelurile, alte spaţii, de asemenea, domiciliile suspecţilor, dacă ei nu locuiesc în „casele sigure”. Este posibil ca traficanţii să fi făcut mari eforturi pentru a ascunde mijloace de probă, de exemplu, documente de identitate şi bani în numerar. De aceea poliţia trebuie să investească mult timp în planificare şi în percheziţionarea minuţioasă a adreselor respective, în special a domiciliilor suspecţilor61. Etapa finală de cercetare la faţa locului se va încheia cu întocmirea procesului-verbal la care se vor anexa în mod obligatoriu desenul schiţă sau planul-schiţă, precum şi planşa fotografică, întocmită conform regulilor fotografiei judiciare operative de la faţa locului, chiar dacă se foloseşte de la etapa de pregătire la faţa locului camera de luat vederi.

Gabriel Ionel Olteanu, Metodologie criminalistică, Editura, AIT Laboratories, 2005, p. 205. 61 Gabriel Ionel Olteanu, op. cit., p. 206. 60

124

Iurie ODAGIU, Lilian LUCHIN, Constantin RUSNAC

Rezumând cele scrise mai sus, putem înainta concluzia că rezultatele cercetării la faţa locului a încăperilor, sectoarelor unde temporar sau permanent a fost deţinută victima au o valoare probatorie semnificativă şi pot fi folosite cu succes în investigarea infracţiunii pe viitor. Destul de frecvent urmărirea penală se porneşte după reîntoarcerea victimei din sclavia sexuală. Aceasta impune efectuarea cercetării la faţa locului după diferite perioade de timp, în vederea depistării, fixării şi ridicării tuturor surselor de probă existente la locul faptei-infracţiunii. Subdiviziunile specializate în cercetarea traficului de fiinţe umane urmează sa fie dotate cu utilaj şi materiale de consum de ultimă oră în măsură să permită acest lucru net calitativ.

Particularităţile cercetării la faţa locului în cazul investigării infracţiunii de furt Până a începe cercetarea la faţa locului, după caz, este necesar de folosit câinele de serviciu, care ne ajută să înaintăm versiuni cu privire la căile de acces şi de refugiu ale făptuitorului, să stabilim perimetrul ce urmează a fi cercetat, să descoperim lucrurile sustrase, aruncate de făptuitor. În cazul în care a avut loc un furt din cadrul unei întreprinderi, organizaţii, uzine, după terminarea cercetării la faţa locului este necesar de organizat o inventariere. Dacă comisia de inventariere nu a venit imediat, încăperea, depozitul de unde s-au furat lucrurile se sigilează şi se întreprind acţiuni pentru paza acestuia. Pentru efectuarea cercetării la faţa locului este Particularităţile raţional de implicat persoana responsabilă de lucrucercetării la faţa rile sustrase, care să ne comunice unde se păstrau şi locului în cazul unde se aflau lucrurile înainte de furt: investigării furturilor 1. bani, care nu au fost daţi persoanei care îi colectează; din depozite 2. paşapoartele obiectelor (de exemplu, a telefoanelor celulare, televizoarelor etc.); 3. alte tipuri de documente ce individualizează lucrurile furate. Ţinând cont de faptul că nu suntem siguri că nu este o înscenare este recomandabil să nu facem aprecieri şi interpretări ale urmelor

Cercetarea la fata , locului /Ghid practic/

125

descoperite la faţa locului în prezenţa persoanei responsabile de lucrurile furate. În procesul-verbal de cercetare la faţa locului se fixează banii, documentele şi alte obiecte de preţ. Paşapoartele lucrurilor furate se ridică de către ofiţerul de urmărire penală, iar dacă paşaportul este lipsă, dar sunt alte documente în care sunt fixate date ce individualizează lucrul furat (contract de vânzare-cumpărare), ele se ridică sau se cercetează pe loc. Cercetarea locului faptei unde s-a comis un furt comis prin spargere este legată de cercetarea: –– sectoarelor şi încăperilor ce se află în vecinătatea locului de unde s-a comis furtul; –– nemijlocită a locului spargerii şi de pătrundere în încăperea încuiată; –– încăperii de unde s-au furat lucrurile. Obiectele şi urmele care sunt vecine cu locul furtului sunt predispuse cel mai tare de a fi modificate sau pierdute. De aceea după delimitarea sectorului ce urmează a fi cercetat, trebuie să se întreprindă imediat acţiuni pentru descoperirea şi paza urmelor ce se află la periferie, să se efectueze cercetarea lor şi să fie fixate în procesul-verbal de cercetare la faţa locului. La periferie pot fi descoperite următoarele tipuri de urme: • Urme de picioare; • urmele mijloacelor de transport de care s-au folosit infractorii; • alte tipuri de urme lăsate de infractor (mucuri de ţigări, chibrituri, sticle etc.); • obiecte sustrase din depozit şi apoi aruncate; • hainele infractorilor; • instrumentele de efracţie folosite de infractori. Cercetarea sectoarelor şi încăperilor învecinate

În timpul cercetării locului de efracţie şi de pătrundere în încăperi, este recomandabil de folosit cunoştinţele speciale ale specialistului-criminalist pentru soluţionarea următoarele probleme: –– ce instrumente de spargere s-au folosit;

Cercetarea locului de pătrundere în încăpere

126

Iurie ODAGIU, Lilian LUCHIN, Constantin RUSNAC

–– când s-a produs spargerea; –– infractorii sunt experimentaţi sau nu; –– au cunoscut particularităţile dispozitivelor de încuiere a încăperilor; –– există probabilitatea ca pe hainele, încălţămintea, corpul sau instrumentele folosite de făptuitor să rămână particule în urma spargerii (de exemplu particule de lemn, fier, vopsea etc.). În cazul în care problemele sus – menţionate sunt soluţionate pozitiv, este necesar ca de la faţa locului să se ridice mostre de comparaţie şi să se facă menţionări în procesul-verbal. În timpul cercetării încăperii unde a avut loc furtul este necesar de stabilit următoarele: a. ce schimbări s-au produs după furt; b. ce s-a sustras; c. cât timp s-au aflat infractorii la locului faptei; d. au cunoscut infractorii unde se află lucrurile cele mai de

Cercetarea încăperii unde s-a produs furtul

preţ;

e. ce urme la faţa locului au lăsat infractorii; f. ce substanţe ar putea fi descoperite pe hainele, încălţămintea, corpul infractorului; g. ce modificări la faţa locului reprezintă rezultatul activităţii infracţionale; h. există sisteme de semnalizare, funcţionează ele, sau au fost neutralizate, dacă da, cum anume; i. există la faţa locului părţi componente ale obiectelor sustrase; k. există în încăperi documente de audit cu privire la obiectele sustrase, în ce stare sunt ele (aruncate, rupte sau arse parţial). În timpul cercetării la faţa locului pot fi stabilite următoarele trăsături ce dovedesc înscenarea furtului: a) urmele de efracţie se află în interiorul încăperii (dacă nu deţineţi informaţie cu privire la faptul că infractorul a intrat în încăpere legal şi s-a ascuns, după aceea a efectuat spargerea din inUnele trăsături ale înscenării furtului din încăpere

Cercetarea la fata , locului /Ghid practic/

127

terior pentru a părăsi încăperea); b) lipsa urmelor care ar trebui să existe la o astfel de spargere (de exemplu, unul din lacăte nu prezintă semne ale spargerii); c) existenţa urmelor care denotă faptul că spargerea şi pătrunderea în încăpere a fost simplificată prin acţiuni din interior; d) imposibilitatea de sustragere a obiectelor prin anumite găuri; e) există o dezordine mai mare care nu corespunde caracterului faptei ce s-a produs. Efectuând cercetarea la faţa locului, unde s-a produs un furt prin efracţie, ofiţerul de urmărire penală trebuie să coordoneze cu victima de ce este necesară ridicarea anumitor obiecte şi că ele vor fi reîntoarse. Prezenţa victimei la faţa locului, deoare ce fără ea în unele cazuri este practic imposibil de stabilit dacă anumite urme sau obiecte au legătură cu infracţiunea sau nu (de exemplu, la faţa locului lucrurile aruncate pe podea pot să aibă legătură cu activitatea infractorului, dar totodată aceste lucruri pot fi aruncate de victima însăşi care se grăbea sau nu a reuşit să facă curat). În cazul în care se stabileşte că au fost sustrase anumite documente de valoare (de exemplu, acţiuni), cartele, este necesar de luat măsuri urgente în ce priveşte blocarea acestora, ca infractorul să nu aibă posibilitatea să se folosească de ele. În timpul cercetării de la faţa locului sunt ridicate paşapoartele tehnice ale lucrurilor furate (televizor, fotoaparat etc.), dar ar fi mai bine că să se depisteze alte obiecte ce oferă posibilitatea de stabilire a indicilor individuali ai lucrurilor furate (de exemplu, fotografii pe care sunt fixate lucrurile furate, probă de stofă din costum etc.) O a atenţie deosebită este necesar de atras lacătelor, care urmează a fi ridicate pentru dispunerea expertizelor, nu vor fi ridicate numai lacătele care stau la uşile pe unde s-a stabilit că infractorii nu au pătruns. În timpul cercetării furtului din apartamente şi case nu trebuie exclus versiunea de înscenare. Particularităţile cercetării furturilor din apartamente şi case de locuit

128

Iurie ODAGIU, Lilian LUCHIN, Constantin RUSNAC

Particularităţile cercetării la faţa locului în cazul investigării infracţiunii de jaf Înainte de a începe cercetarea la faţa locului pe cazurile de jaf, este necesar de întreprins următoarele acţiuni: • De asigurat la cercetarea la faţa locului participarea specialiştilor necesari: colaboratorii secţiilor tehnico-criminalistice din inspectoratul de poliţie, medicul legist, chinologul; • de identificat care este perimetrul infracţiunii şi, după caz, dacă în cadrul grupei de cercetare ieşită la faţa locului există doi ofiţeri de urmărire penală, unul din ei să inspecteze terenul, clădirile adiacente nemijlocit, la locuinţa victimelor; • de acordat primul ajutor medical, dacă situaţia creată la faţa locui o cere, iar în caz de necesitate, de organizat transportarea victimei la spital; • dacă victima jafului este în stare să dea mărturii, este necesar de a o audia pe marginea celor ce s-au întâmplat cu ea, de întocmit fotorobotul; • dacă victima a fost transportată la spital, de dat indicaţie medicilor ce se ocupă cu tratarea ei ca să anunţe organele drept când va fi cazul şi posibilitatea ca victima jafului să fie audiată de către poliţie, dar până atunci medicii vor avea sarcina de a fixa toată informaţia ce o va spune victima din momentul în care şi-a recăpătat conştiinţa; • de îndepărtat de la locul infracţiunii din câmpul infracţional persoanele ce pot deteriora sau chiar distruge probele ce se află la faţa locului şi invers, de lăsat persoanele ce nu au nimic comun cu infracţiunea de jaf ce a avut loc; • de asigurat paza probelor existente în locuinţă. Pentru a se evita curentul de aer este necesar de a închide uşile şi ferestrele. Urmele vizibile de destratificare, de exemplu, urmele de încălţăminte pe podea, până la fixarea şi ridicarea lor de acoperit cu o bucată de carton alt obiect plat şi se pun pe standuri. Urmele de încălţăminte, mijloace de transport şi de sânge la locul faptei este recomandabil să fie acoperite cu peliculă, fixând-o pe pământ în caz de ploaie sau zăpadă; • de întreprins măsuri de preîntâmpinare a faptului ca ei par-

Cercetarea la fata , locului /Ghid practic/

129

ticipanţii la cercetare să nu fie un izvor de creare a unor urme noi, cu alte cuvinte, să nu apară ca un factor de poluare a perimetrului infracţional. De atras o mare atenţie tălpii încălţămintei, halatelor întrebuinţate etc. În timpul lucrului la faţa locului este interzis de a fuma pentru a nu polua locul cu scrum, chibrituri, mucuri de ţigară, salivă. • de audiat persoanele care au fost martori ai infracţiunii de jaf despre modificările ce s-au efectuat în câmpul infracţional până la sosirea poliţiei; • dacă nu a trecut prea mult timp de la momentul comiterii infracţiunii, de organizat reţinerea infractorului pe urme proaspete. Audierea părţii vătămate şi a martorilor la locul infracţiunii În cadrul audierii părţii vătămate se stabileşte: 1. sub ce pretext infractorul s-a apropiat de ea, ca cine s-a prezentat, cu cine dintre infractori a discutat, cine a fost cel care a acţionat primul; 2. numărul infractorilor; 3. pentru fiecare în parte: semnalmentele anatomice, funcţionale, individuale şi auxiliare; 4. pentru fiecare în parte: ce a acţiuni a îndeplinit fiecare din ei. 5. care era modalitatea de comunicare între infractori, ce nume au fost rostite, era vreo persoană cu accent, se foloseau cuvinte parazitare, fumau sau nu, unde se pot afla urme sau salivă, erau în stare de ebrietate, dacă erau cu mâinile goale, de care obiecte s-au atins şi unde sunt acele obiecte; 6. cantitatea lucrurilor sustrase, dacă are paşaport pe lucrurile sustrase; 7. dacă nu au rămas la faţa locului lucruri aruncate sau pierdute: instrumentele, obiectele cu care s-a comis infracţiunea de jaf; 8. a fost opusă rezistenţă infractorilor, prin ce modalitate, le-au fost cauzate leziuni corporale, au apărut în urma acestor leziuni plăgi, unde este posibil de găsit urme de sânge. În timpul audierii martorilor se precizează: 1. dacă au încercat să acorde primul ajutor medical victimei jafului, ce anume măsuri a întreprins, dacă a făcut modificări la faţa locului, dacă a făcut schimbări, este necesar de stabilit ce anume a mo-

130

Iurie ODAGIU, Lilian LUCHIN, Constantin RUSNAC

dificat şi din ce motiv; 2. de stabilit locul precis al comiterii infracţiunii; 3. ar fi bine de identificat căile de apropiere şi părăsire a locului comiterii jafului. Recomandări în vederea efectuării cercetării la faţa locului Principalul specific al acestui tip de cercetare, cercetarea infracţiunii de jaf, este stabilit prin faptul că victima are posibilitate să participe nemijlocit la cercetarea la faţa locului şi în procesul de lucru să dea explicaţii despre circumstanţele atacului, pe care ofiţerul de urmărire penală este obligat să le compare cu datele şi probele acumulate de la faţa locului. În procesul de evaluare a declaraţiilor obţinute de la victima şi martorii jafului nu trebuie uitat despre înscenările de jaf şi, de asemenea, despre faptul că victima poate să confunde unele lucruri, procese sub influenţa anumitor factori (de exemplu, frica, vizibilitate redusă, apus de soare etc.). Toată activitatea la locul infracţiunii de jaf este necesar să se desfăşoare sub conducerea ofiţerului de urmărire penală care trebuie să colaboreze strâns cu serviciile de investigaţie specială pentru a organiza reţinerea pe urme proaspetei a infractorului, totodată serviciile de investigaţie specială trebuie să asigure ofiţerul de urmărire cu toată informaţia necesară şi disponibilă pe cazul dat. Particularităţile cercetării la faţa locului pe cazurile de jafuri comise în locuri deschise În primul rând, se evaluează amplasamentul caselor învecinate, al locuinţelor care se află în construcţie, al staţiilor de transport public şi al altor obiecte imobile şi mobile. Aceasta este necesar pentru a stabili martorii oculari, precum şi pentru a identifica căile de acces şi de părăsire ale locului jafului de către infractor. Se verifică dacă intrarea în blocurile din apropiere este permisă la toţi sau există uşi cu cifru, acest lucru se face în scopul de a verifica dacă nu cumva infractorul a pătruns în bloc cu un locatar. Dacă lângă locul unde s-a comis infracţiunea există construcţii neterminate ele trebuie verificate obligatoriu, deoarece în unele cazuri infractorii înainte de a comite infracţiunea se ascund în ele şi pot fi

Cercetarea la fata , locului /Ghid practic/

131

descoperite urme de picioare, mâini, chiştoace, salivă. Dacă infracţiunea a fost comisă la margine de oraş sau în localităţi rurale, pentru a descoperi urmele infracţiunii este necesar de a verifica teritoriile adiacente (câmpul, parcul, păduricea etc. pentru a descoperi căile de acces şi de părăsire de către infractor a locului jafului). Cu o deosebită atenţie trebuie investigat pământul afânat sau umed, nisipul, colbul de pe marginea drumului, omătul. Depistarea urmelor de picioare a infractorului sporeşte considerabil eficacitatea câinelui de serviciu. Urme de picioare se descoperă foarte rar în localităţile urbane, dar aici apare un factor interesant, acela că oraşele sunt mai poluate, mai murdare şi întotdeauna la periferiile oraşelor există săpături în pământ, construcţii, materiale de construcţii împrăştiate etc. Dacă există informaţie precum că infractorul a venit şi a plecat de la locul infracţiunii cu maşina, atunci se cercetează locul parcării automobilului unde se pot afla urme de carburi, de ulei şi alte substanţe etc. Din locurile pe unde a mers infractorul se ridică mostre pământ, plante, mai ales din cele agăţătoare de haine. Asta este necesar ca mostre de comparaţie pentru următoarele expertize ce pot fi dispuse dacă infractorul a fost descoperit şi reţinut şi pe corpul, hainele lui este depistat pământ plante etc. Dacă există versiuni precum că infractorul a sărit gardul, a mers prin tufari, atunci acolo tot este necesar de efectuat cercetarea la faţa locului, deoarece în aceste locuri se pot depista microurme şi fragmente de haine sau fibre de la ele. În unele cazuri, lucrurile sustrase pot fi descoperite în apropierea locului infracţiunii de jaf, deoarece infractorul simte că se află în siguranţă şi aruncă lucrurile lipsite de valoare. Se întâlnesc cazuri în care lucrurile sustrase sunt îngropate în pământ, de aceea când este depistată calea de acces şi de părăsire a locului infracţiunii şi se mai foloseşte şi câinele de serviciu este necesar de a atrage atenţie la pământul care este proaspăt afânat sau acoperit cu frunze ori cu alte lucruri, obiecte. Descoperirea urmelor şi obiectelor ce aparţin infractorului, arată drumul pe care l-a parcurs şi direcţiile care pot să ne ducă la o localitate în care el posibil locuieşte, iar în cazurile în care urmele conduc până la calea ferată, la alt tip de drum, este necesar de audiat personalul care

132

Iurie ODAGIU, Lilian LUCHIN, Constantin RUSNAC

deserveşte aceste rute . Persoanele care au comis jaful ascund adeseori lucrurile sustrase deschis în propriile locuinţe (baie, toaletă, pe acoperişurile din grajduri etc.). Trebuie avut în vedere faptul că infractorii în unele cazuri după comiterea infracţiunii de jaf pot să părăsească locul infracţiunii folosindu-se de acoperişurile sau de subsolul blocurilor, de aceea e nevoie de a cerceta toată scara blocului pentru a descoperi urme. Încăperea unde a avut loc jaful se fotografiază în aşa fel încât să fie cuprins şi teritoriul adiacent acestuia, ca pe fotografii să fie vizibil locul amplasării casei, construcţiile din apropiere, drumurile de acces, drumul pentru pietoni. Deoarece jaful în unele cazuri se finalizează cu vânzarea bunurilor sustrase, inspectorii serviciilor speciale de investigaţie, organizează „acoperirea” operativă continuă a lucrurilor furate: pieţe, magazine, lombarduri, gări auto şi feroviare etc. Urmărind operativ comercializarea lucrurilor pot fi depistaţi înseşi infractorii. Pentru depistarea infractorilor după lucrurile furate sunt folosite deseori persoanele racolate din rândurile vânzătorilor la aceste pieţe sau magazine63. 62

Particularităţile cercetării la faţa locului în cazul investigării infracţiunii de tâlhărie În cercetarea cauzelor de tâlhăriei sfera de probleme ce urmează a fi rezolvate este ceva mai largă decât în cazurile privitoare la furturi sau jafuri. De asemenea, este necesar să se stabilească problemele specifice acestei categorii de cauze ca, de pildă, dacă agresorul a fost înarmat, în ce a constat violenţa sau ameninţarea exercitată asupra victimei şi ce urmări au avut acestea. Investigând tâlhăria, începând cu cercetarea la faţa locului, trebuie acordată o atenţie cuvenită împrejurărilor negative ce pot arunca 62 63

Р.С. Белкин, Г.Г. Зуйков, Криминалистика, Москва, Юрид.лит., 1968, c.176. Ibidem.

Cercetarea la fata , locului /Ghid practic/

133

o cu totul altă lumină asupra stării de fapt care, în realitate, ar putea fi doar o înscenare. Sintetizat, cele mai frecvente împrejurări negative întâlnite în practica celor care s-au dedicat luptei cu hoţii şi tâlharii sunt următoarele64: • În perimetrul care se presupune ca fiind locul săvârşirii tâlhăriei, echipa, deşi a desfăşurat activităţile normale de căutare, nu a descoperit urme care, ţinând cont de modul de operare aparent folosit, ar fi trebuit să fie create şi, implicit, identificate de către tehnicienii de la faţa locului. • Caracteristicile locului faptei nu permiteau săvârşirea faptei aşa cum se afirmă de către cei care o reclamă. • Echipa de cercetare la faţa locului descoperă urme ce nu pot fi explicate în raport cu natura activităţilor desfăşurate de către făptuitori. • Căile de acces „folosite” de către făptuitori – uşi, geamuri, orificii practicate în acestea, în acoperişuri, mansarde etc. – nu permit nici intrarea făptuitorilor şi nici scoaterea bunurilor despre care se afirmă că au fost luate. • Se descoperă stratul caracteristic de praf intact în locurile pe unde se afirmă că făptuitorii au pătruns în incinta în care au desfăşurat activitatea ilicită, în locurile în care ar fi efectuat activităţi de căutare ori de unde ar fi trebuit să disloce bunurile pe care le-au luat. • Sistemele de închidere sunt găsite distruse, însă nu se găsesc urmele specifice ce ar fi trebuit să se formeze în astfel de situaţii. • Bunurile despre care partea vătămată afirmă că au fost luate de către făptuitori nu puteau fi depozitate în incinta indicată – datorită naturii, formei, mărimii etc. – ori sunt găsite indicii potrivit cărora aceste bunuri ar fi putut fi înstrăinate sau distruse înainte de a fi făcută plângerea. Relativ la aceste împrejurări, echipa va trebui să caute şi să găsească, în măsura posibilităţilor, instrumentele care au fost folosite pentru „aranjarea” locului faptei astfel încât să pară scena unei tâlhării. Din lipsă de experienţă, din grabă, făptuitorul conştientizând că produce ceea ce ar fi putut apărea în condiţiile în care fapta penală s-ar C. Aioniţoaie; V. Bercheşan, Tratat de Metodică Criminalistică, vol. 1 Edititura. Carpaţi, Craiova, 1994, p. 187. 64

134

Iurie ODAGIU, Lilian LUCHIN, Constantin RUSNAC

fi săvârşit cu adevărat, creează doar o copie a realităţii, este tentat să provoace mai mult, mai multe detalii, totul să fie mai pronunţat, astfel încât „imaginea” creată este prea „bogată” pentru a fi una adevărată. Cu privire la infracţiunile de tâlhărie apar particularităţi, legate de căutarea şi examinarea de urme create ca urmare a agresiunii sau a demersurilor făptuitorilor pentru punerea victimei în stare de inconştientă ori în imposibilitatea de a se putea apăra. Înainte de toate, va fi examinată persoana vătămată, atunci când aceasta este găsită la faţa locului, atât sub aspectul stării de sănătate – în ce măsură aceasta s-a stabilizat după şocul suferit – cât şi sub aspectul descoperirii şi examinării leziunilor de pe corpul său, a urmelor de pe obiectele de vestimentaţie, a celor de pe obiectele pe care persoana vătămată le-a avut asupra sa şi cu care făptuitorii au avut contact etc.65. Dacă făptuitorii sunt prinşi la locul faptei ori în imediata vecinătate a acestuia şi ajung în faţa echipei de cercetare la faţa locului, se impune66: –– examinarea cu atenţie a corpului, vestimentaţiei şi obiectelor pe care le au asupra lor pentru a se putea pune în evidenţă urme care să confirme elementele acţionate ale efectuării activităţii ilicite; –– ascultarea detaliată, în primul rând, cu privire la împrejurările care au fost clarificate deja prin activitatea echipei de cercetare la faţa locului, după care se va insista pe elementele încă neclare, astfel încât, la final, să se poată concluziona cu certitudine relativ la identitatea persoanelor implicate, la caracteristicile modului de operare şi la natura şi întinderea prejudiciului provocat. După efectuarea cercetării la faţa locului, ofiţerul de urmărire penală dă indicaţii colaboratorilor de poliţie în privinţa efectuării unor măsuri de investigaţii speciale, îndreptate spre reţinerea infractorului, descoperirea urmelor şi probelor de vinovăţie, identificarea martorilor etc. Cu acest prilej se execută audierea membrilor de familie rămaşi în viaţă, vecinilor, cercetarea terenurilor aferente locului infracţiunii de E. Stancu, Criminalistica, ştiinţa investigaţiei infracţiunilor, Editura. Tempus, Bucureşti, 1992, p. 190. 66 G. Olteanu, „Consideraţii cu privire la tactica efectuării cercetării la faţa locului” // Investigarea criminalistică a locului faptei, Bucureşti, 2003. 65

Cercetarea la fata , locului /Ghid practic/

135

tâlhărie . Dacă tâlhăria s-a comis în câmp deschis, este indicat ca victima sau martorii oculari să arate acest loc înainte de cercetarea lui. Chiar şi în acele cazuri în care s-ar părea că cercetarea în câmp deschis nu poate da nici un rezultat, nu trebuie să se renunţe la efectuarea ei. Infractorii, temându-se să nu fie surprinşi la locul faptei, manifestă o grabă deosebită atât în momentul atacului, cât şi atunci când părăsesc locul în care au comis infracţiunea. Adesea aici se poate de descoperit obiecte ce aparţin infractorilor, pierdute de aceştia. Dacă infractorul a făcut uz de armă de foc, în cursul cercetării locului faptei se pot găsi tuburile de cartuş sau chiar gloanţe, deosebit de valoroase pentru identificarea armei, în ipoteza în care acesta va fi ridicat ulterior. În afară de ea, pe baza tuburilor de cartuş şi a gloanţelor se poate de stabilit chiar locul faptei, dacă infractorii au fost înarmaţi cu o armă sau cu mai multe arme de foc asemănătoare sau diferite , precum şi calibrul armei sau al armelor folosite etc. Este necesar să se acorde o deosebită atenţie urmelor de picioare lăsate de către infractor sau de mijlocul de transport utilizat de acesta; uneori se iau şi probe de sol de la locul faptei, deoarece cu prilejul reţinerii infractorului şi al examinării îmbrăcămintei şi a încălţămintei acestuia, pe el se pot descoperi particule de acelaşi sol, ceea ce va constitui o probă a faptului că acesta a fost la locul infracţiunii. 67

Particularităţile cercetării la faţa locului în cazul investigării incendiilor Prin noţiunea de „loc al incendiului” se înţelege nu numai locul propriu-zis unde s-au manifestat procesele de ardere, ci şi spaţiile în care s-au extins urmările incendiului ori în care pot fi observate urme ale acestuia. În acest sens, se vor include în noţiunea de loc al incendiului:

67

Р.С. Белкин, Г.Г. Зуйков, Криминалистика, Москва, Юрид. лит., 1968, c. 160.

136

Iurie ODAGIU, Lilian LUCHIN, Constantin RUSNAC

a) spaţiile sau părţile de clădire în care s-a dezvoltat incendiul ori care au fost afectate de solicitările termice, de fumul şi de gazele degajate în timpul acestuia; b) zona de teren în care se găsesc urme de tăciuni sau alte materiale aprinse ori carbonizate, transportate de vânt sau curenţi de convenţie formaţi în timpul incendiului; c) porţiunile de teren învecinate în care s-ar fi putut observa desfăşurarea incendiului sau alte activităţi legate de eveniment; d) căile de acces şi de retragere spre şi de la locul săvârşirii faptei. În caz în care incendiul s-a declanşat ca urmare a unei explozii, locul ce urmează să facă obiectul cercetării se extinde, înglobând zona cuprinsă între locul unde s-a produs explozia şi cele în care s-a manifestat suflul, precum şi spaţiile din împrejurimi afectate68. 1. Nelimitarea anticipată în timp a duratei cercetăRegulile rii la faţa locului. de cercetare 2. Efectuarea cercetării complete la locul incendiua locului incendiului: lui indiferent de unele ipoteze care se conturează sau de alte anticipări. 3. Cercetarea minuţioasă şi totală a locului incendiului. 4. Consemnarea de către toţi membrii echipei a tuturor constatărilor făcute în cursul cercetării la faţa locului. 5. Caracterul organizat al executării activităţilor de cercetare la locul incendiului69. 6. Utilizarea metodelor, procedeelor aparaturii şi tehnicii adecvate în raport cu particularităţile locului cercetat. 7. Deplasarea cu maximă operativitate la faţa locului. F. Stanciu, D. Titus Toma, Particularităţi ale cercetării ale incendiilor şi exploziilor, Bucureşti, Editura, Focus, 2005, 163 p. 69 Planul primar de desfăşurare a cercetării se întocmeşte ţinându-se seama de mărimea locului faptei, de primele versiuni rezultate din audierea martorilor, de specificul urmelor şi altele. În cazul în care spaţiul ce urmează a fi cercetat este împărţit în mai multe sectoare, sarcinile se repartizează astfel încât toţi membrii echipei să acţioneze în comun pentru investigarea pe rând a fiecărui sector. Practica de a se încredinţa fiecărui membru efectuarea în paralel a cercetării în câte un sector s-a dovedit greşită îngreunând considerabil interpretarea unitară a datelor şi corelarea diferite lor constatări făcute. 68

Cercetarea la fata , locului /Ghid practic/

137

8. Asigurarea pazei şi conservarea urmelor existente la locul incendiului. Este deosebit de importantă păstrarea neschimbată a situaţiei existente în momentul producerii incendiilor la: –– tablourile electrice care alimentează consumatorii din sectorul cuprins de incendiu; –– tablourile şi staţiile de comandă ale instalaţiilor tehnologice; –– tablourile şi staţiile de comandă ale instalaţiilor utilizate, în primul rând la cele ale instalaţiilor de ventilaţie şi climatizare. Conservarea urmelor prezintă, în cazul incendiilor, un specific deosebit, având în vedere că stingerea lor necesită pătrunderea personalului de intervenţie în spaţiul afectat, debitarea substanţelor de stingere asupra focarelor de ardere, executarea altor operaţiuni (salvări, deblocări, desfaceri etc.) care ar putea modifica situaţia de la faţa locului. În acest sens, pe întreaga durată de stingere se va urmări ca personalul de pompieri să acţioneze cu maximă atenţie – şi numai în limitele strict necesare – astfel ca, pe cât posibil, să nu se modifice poziţia obiectelor sau altor urme, să nu fie distruse (prin deplasarea personalului de intervenţie, udare, efectul mecanic al jeturilor de apă) indicii care pot contribui la elucidarea cauzei sau a altor aspecte neclare legate de incendiu. Pentru conservarea urmelor în etapa ce urmează stingerii incendiului este imperios necesar ca cercetarea de la locul incendiului să se efectueze cu respectarea strictă a regulilor de procedură criminalistică, cum sunt: a) limitarea la strictul necesar a numărului de persoane care au acces în zonă. Să aibă acces numai şeful echipei de cercetare, însoţit de specialişti criminalişti (care execută fotografiile necesare). În funcţie de problemele ridicate de natura cazului investigat se poate recurge la un al doilea specialist, care trebuie să fie pompier. b) stabilirea – după un studiu prealabil – a spaţiului ce va fi cercetat şi marcarea traseului de pătrundere în interiorul acestuia (prin jaloane, sfori, benzi etc.). c) luarea măsurilor necesare pentru a se evita ca în locul cercetat să fie aduse unele obiecte sau materiale care nu existau în momentul

138

Iurie ODAGIU, Lilian LUCHIN, Constantin RUSNAC

lichidării incendiului. Dacă desfăşurarea cercetării impune aducerea unor mijloace de lucru sau mutarea din alte sectoare a unor obiecte este bine ca aceste să fie consemnate în scris (obiectul şi locul în care a fost pus). 9. Identificarea cu operativitate a martorilor şi a altor persoane care se găsesc la faţa locului70. Majoritatea specialiştilor recomandă ca efectuarea cercetării locului incendiului să se desfăşoare pornind de la general către particular astfel: a) într-o primă etapă, în timpul incendiului sau imediat după stingerea lui echipa de cercetare se va deplasa de-a lungul perimetrului exterior al locului incendiului urmărind: • Întinderea şi caracteristicile acestuia; • eventualele posibilităţi ca incendiul să fi fost iniţiat în exteriorul sau la limita incintei obiectivului afectat (existenţa de linii electrice aeriene limitrofe, căi ferate sau drumuri învecinate, puncte prin care se putea pătrunde); • eventualele urme ale pătrunderii în spaţiul respectiv a unor persoane care să fi provocat incendiul; b) se trece apoi la parcurgerea tuturor încăperilor şi spaţiilor pentru formarea unei imagini complete asupra amprentei incendiului şi pentru a se stabili, pe baza urmelor de afumare, carbonizare etc., modul de propagare a focului din zonele în care arderea s-a manifestat cu intensitate mai către spaţiile mai puţin afectate; c) în continuare, se procedează la examinarea pe rând a fiecărui sector de cercetare. De regulă, cercetarea urmelor se face în sens invers propagării incendiului (pornindu-se de la porţiunile mai puţin afectate către cele în care efectele termice ale incendiului s-au manifestat cu maximă intensitate), respectiv de la periferie spre focar. Unii specialişti recomandă ca echipa să se deplaseze pe un traseu tip spirală astfel încât să se asigure parcurgerea întregii suprafeţe a sectorului, analizându-se cu atenţie egală toate urmele descoperite; http://www.scritube.com/tehnica-mecanica/CERCETAREA-CAUZELOR-DE-INCENDI81589.php 70

Cercetarea la fata , locului /Ghid practic/

139

d) înainte de a se trece la fixarea situaţiei existente într-un sector, prin descrierea ei în procesul-verbal de cercetare la faţa locului, în schiţe, fotografii etc., urmele şi celelalte materiale probatorii se marchează (folosindu-se plăcuţe numerotate sau alte materiale disponibile), astfel încât ele să poată fi diferenţiate ulterior iar referirile la una dintre ele în diferite documente întocmite şi imaginile foto-film luate la faţa locului să fie unitare. În cazul în care la parcurgerea iniţială a ansamblului locului incendiului se constată prezenţa unor urme susceptibile ca în timp scurt să dispară, să se modifice sau să se distrugă (urme de miros specific al unor lichide acceleratoare de ardere sau altor substanţe volatile, acestea vor fi fixate, examinate sau prelevate cu prioritate faţă de celelalte activităţi), în asemenea situaţii, faza dinamică a cercetării suprapunându-se peste faza statică. O atenţie deosebită trebuie acordată pe parcursul cercetării la faţa locului clarificării contradicţiilor – respectiv neconcordanţelor – ce apar între prezenţa sau aspectul unor urme ori obiecte descoperite şi cauza care ar fi trebuit să le producă sau cu situaţia generală ori alte indicii descoperite la faţa locului. Se parcurge perimetrul focului unde s-a produs incendiul căutându-se eventualele urme care ar marca accesul ori ieşirea unor posibili făptuitori în sau din spaţiul afectat. Se caută pe teren eventualele urme de afumare, de carbonizare a vegetaţiei, de calcinare a solului, tăciuni stinşi etc. Activitatea de căutare se efectuează astfel încât să nu se producă nici o distrugere şi să nu se aducă nici o modificare poziţiei sau stării iniţiale a urmelor. O atenţie deosebită trebuie acordată căutării: • Urmelor de mirosuri neobişnuite; • urmelor unor scurgeri de lichide combustibile, unor cârpe sau altor materiale îmbibate în asemenea lichide ce puteau fi folosite la iniţierea sau accelerarea combustiei ori în uleiuri susceptibile de autoaprindere; • obiectelor ce pot orienta pe investigatori asupra diferite lor activităţi desfăşurate în spaţiul cercetat în perioada premergătoare inCăutarea, descoperirea urmelor de incendii

140

Iurie ODAGIU, Lilian LUCHIN, Constantin RUSNAC

cendiului; • unor corpuri sau obiecte care au, în acel moment, o temperatură anormal de ridicată; • unor obiecte şi utilaje capabile să iniţieze arderea materialelor combustibile în jur (reşouri, fiare de călcat, aparate de sudură etc.) sau a unor mijloace incendiare; • obiectelor asupra cărora făptuitorii au acţionat, mijloacele şi instrumentelor aduse sau uitate de ei la locul incendiului; • urmelor vizibile şi latente de mâini şi picioare, ale folosirii unor instrumente de spargere, urmelor mijloacelor de transport, ale utilizatori unor mijloace incendiare (de iniţiere sau accelerare a incendiului); • golurilor neprotejate (deschise) în pereţi şi planşeele sectorului cercetat, prin care puteau fi aruncate din neglijenţă sau cu intenţie, din exterior, scântei, ţigări, blocuri de sudură sau alte surse similare de iniţiere; • eventualelor posibilităţi de transmitere a incendiului din încăperi vecine, prin conducte (piese metalice încălzite puternic); • căutării pe pereţi şi tavane, pe obiecte şi instalaţiile din spaţiul cercetat a unor pete şi depuneri de funingine groasă (care, de regulă, se formează deasupra locului de ardere a lichidelor combustibile), a poziţiei şi dimensiunilor acestora (urmărind ca ulterior să se verifice existenţa, sub zonele respective, a urmelor de ardere a lichidelor în cauză, provenienţa şi justificarea prezenţei lor); • căutării urmelor de vitrificări ale elementelor de oţel intens solicitate termic (pentru analiza la microscop a raportului fier-carbon) în scopul obţinerii de informaţii privind temperaturile atinse în timpul incendiului în spaţiul cercetat; • căutării unor urme ce pot pune în evidenţă eventualele defecţiuni apărute în funcţionarea instalaţiilor sau efectele unor solicitări la care acestea au fost supuse în perioada premergătoare, ori în timpul incendiului cum sunt: a) fisuri; b) urme de frecare a unor piese sau ale loviturilor unor corpuri tari;

Cercetarea la fata , locului /Ghid practic/

141

c) topirea lagărelor sau altor piese supraîncălzite; d) topiri ale izolaţiei conductoarelor electrice (suprasolicitate, încălzite în urma unui contact slab sau expuse la căldura incendiului); e) perlări; f) deteriorări ale stratului de vopsea (ars) etc. Totodată, se precizează, când este cazul, dacă urmele apar pe suprafaţa interioară a aparatelor sau a tubulaturilor (fenomene produse în interiorul carcaselor), ori la faţa lor exterioară (solicitări prevenind din exterior). La stabilirea focarului incendiului contribuie şi descoperirea la locul faptei a obiectelor care au putut constitui instrumente de incendiere ca de exemplu: sticle sau borcane cu benzină ori petrol lampant, talaş, aşchii, cârpe îmbibate în ulei şi petele de petrol descoperite sub podea, unde petrolul s-a putut îmbiba prin fisurile acesteia, precum şi mirosul de substanţe inflamabile constatat în diferite lucruri. Într-o serie de cazuri descoperirea unei cantităţi mari de funingine la locul incendiului constituie o dovadă că s-a utilizat terebentina ca mijloc de incendiere. Se vor căuta urmele produse de incendiu pe obiecte, pentru a se putea stabili natura incendiului. Obiectele se vor trata cu rodoctrit pentru a depista eventuala folosire a lubrifianţilor la pornirea sau întreţinerea focului. În caz pozitiv, materialele arse se vor colora în roşu. Căutarea urmelor se extinde în continuare, cu atenţie, la alte zone care prezintă pericol de incendiu ori care îl pot întreţine: tablourile şi circuitele electrice, instalaţiile şi conductele de combustibil, intrările şi ferestrele, acestea putând prezenta şi urme de foc tare. Continuarea activităţii de căutare şi examinare a urmelor, a diferite lor obiecte şi a altor indicii în interiorul stratului de moloz şi de materiale arse, prăbuşite, dedesubtul acestora, precum şi în spatele sau interiorul diferite lor stive de materiale, utilaje, instalaţii, pardoseli duble, tavane false, piese de mobilier şi alte spaţii ascunse din sectorul cercetat. Se efectuează decopertarea succesivă, „strat după strat”, până la atingerea pardoselii (dacă este cazul, desfăcându-se şi aceasta). Nu se

142

Iurie ODAGIU, Lilian LUCHIN, Constantin RUSNAC

va omite degajarea porţiunilor aflate sub planşeu sau tavan prăbuşite, unde de regulă pot fi găsite urme protejate de acţiunea distructivă a temperaturii. Efectuarea săpăturilor şi căutarea urmelor în straturi de dărâmături ce acoperă pardoseala precum şi sub faţa acesteia trebuie considerate acţiuni obligatorii în zonele cu urme profunde de ardere (intensă şi/sau îndelungată), precum şi în cele unde, din alte considerente, se presupune că s-ar afla focarul iniţial. Ridicarea urmelor Se execută în cantităţi suficiente următoarele de incendiu urme găsite la faţa locului: –– resturi carbonizate de lemn; –– metal; –– ţesături; –– conductori electrici; –– mostre de cenuşă din focar şi din alte zone; –– urme pulverulente de sol, praf; –– vase cu resturi de carburanţi; –– aşchii; –– cârpe îmbibate cu ulei sau diferiţi combustibili; –– fitile; –– chibrituri; –– resturile de ţigări ş.a., fiecare ambalându-se separat în vase etanşe de sticlă, care se închid ermetic71.

Particularităţile cercetării la faţa locului în cazul investigării infracţiunii de huliganism Această acţiune de urmărire penală se va efectua în toate cazurile de huliganism, imediat după parvenirea sesizării. La cercetarea la faţa locului trebuie să participe ofiţerul de urmărire penală, specialistul criminalist, ofiţerul de investigaţie, inspectorul

71

http://arhivaparlamentului.blogspot.com/2011/04/incendii.html

Cercetarea la fata , locului /Ghid practic/

143

chinolog cu câinele dresat, după caz, şi alte persoane responsabile din inspectoratul de poliţie. Dacă la faţa locului primul a sosit inspectorul de sector, sesizat în condiţiile menţionate mai sus, el este obligat să întreprindă următoarele acţiuni, şi anume delimitarea locului faptei şi punerea lui sub pază, inclusiv zonele adiacente, identificarea martorilor, stabilirea persoanelor care pot oferi informaţii despre victimă, reţinerea eventualelor persoane suspecte. Membrii grupului de cercetare (ofiţerul de urmărire penală, specialistul criminalist, ofiţerul de investigaţie, inspectorul chinolog cu câinele dresat), sosind la locul incidentului, vor proceda la: –– identificarea victimei şi persoanelor implicate în incident; –– cercetarea la locul incidentului; –– conservarea tuturor urmelor; –– ascultarea imediată a martorilor oculari sau a persoanelor care au cunoştinţă despre faptă, despre victimă, bănuit; –– urmărirea operativă a persoanei suspecte, efectuarea percheziţiei la domiciliu şi a celei corporale pentru descoperirea urmelor etc. Ofiţerul de urmărire penală este persoana responsabilă de organizarea şi conducerea procesului de efectuare a tuturor acţiunilor la locul infracţiunii sau presupusului loc. Ofiţerul de urmărire penală, luând cunoştinţă de primele informaţii privind împrejurările cazului, înaintează anumite versiuni preventive referitoare la cele întâmplate. Pentru elaborarea versiunilor organul de urmărire penală trebuie să dispună de un minimum de date precise şi concrete referitoare la faptă, obţinute pe cale procesuală şi extraprocesuală (investigaţii, zvonuri). La examinarea iniţială a infracţiunilor de huliganism sunt posibile următoarele situaţii: –– infracţiunea a fost săvârşită de un grup de persoane, sunt martori şi urme evidente ale infracţiunii, sunt victime, sunt persoane bănuite; –– infracţiunea a fost comisă de un grup de persoane, se cunosc persoanele bănuite, însă nu se cunosc victimele; –– infracţiunea este comisă de către un grup de persoane, sunt martori, se cunoaşte victima, persoanele bănuite de la locul infracţiu-

144

Iurie ODAGIU, Lilian LUCHIN, Constantin RUSNAC

nii s-au ascuns, însă se cunosc date despre ultimii; –– infracţiunea este comisă de către un grup de persoane, sunt martori şi victima, bănuiţii s-au ascuns de la locul infracţiunii etc. De asemenea, ofiţerul de urmărire penală este obligat să procedeze la îndeplinirea unei reguli de bază a efectuării cercetării incidentului precum este înlăturarea de la locul infracţiunii a persoanelor care nu au nici o atribuţie la cercetarea cazului. Lucrătorii de poliţie vor primi datele necesare şi vor începe imediat măsurile de investigaţie operativă pentru identificarea şi reţinerea persoanelor bănuite, stabilirea martorilor, căutarea probelor. Ofiţerul de urmărire penală va organiza şi efectua acţiunile de urmărire penală prevăzute de Codul de procedură penală, cu respectarea tacticii şi metodicii de executare a lor, cu întocmirea unui plan concret al acţiunilor. Cercetarea la faţa locului se efectuează cu scopul descoperirii urmelor infracţiunii, pentru fixarea ambianţei (mobilei deteriorate, inventarului), mijloacelor materiale de probă (amprentelor digitale, urmelor încălţămintei, diferitor microobiecte, obiectelor căzute de la victimă sau bănuit, actelor, fragmentelor din haine), care rămân în urma comiterii acestui gen de infracţiune. Această acţiune poate fi efectuată împreună cu victima sau cu martorul ocular, care ar putea comunica amănunte, locul amplasării participanţilor, obiectele căzute de la victimă sau bănuit etc. Efectuarea acestei acţiuni „calitativ” poate duce la obţinerea unui rezultat pozitiv în descoperirea infracţiunii. De asemenea, este necesar de a avea permisiunea persoanei responsabile de locuinţa unde se efectuează cercetarea la faţa locului, în caz contrar procesul-verbal trebuie autorizat de judecătorul de instrucţie.

Particularităţile cercetării la faţa locului în cazul investigării infracţiunilor ce au legătură cu drogurile Drogul este o substanţă de provenienţă vegetală sau artificială, soluţie, plantă care provoacă un efect stimulent, sedativ, halucinogen asupra

Cercetarea la fata , locului /Ghid practic/

145

sistemului nervos central urmat de deprinderi patologice ale organismului cu asemenea agenţi. Substanţă narcotică (stupefiant), substanţă psihotropă – substanţă de origine naturală sau sintetică, ce provoacă dereglări psihice şi dependenţă fizică în cazul consumului lor abuziv. Precursor – substanţă de origine naturală sau sintetică utilizată ca materie primă la producerea de substanţe narcotice şi psihotrope. A. Clasificarea drogurilor în funcţie de efectul asupra SNC 1. Substanţe stimulente sau psihoanalentice – sunt substanţe care accelerează activitatea SNC. Din această categorie fac parte: frunzele arbustului de coca, crack-ul, khat-ul, amfetaminele, anorexigenele şi psihostimulenţii. Acestea se subclasifică în: • Stimulente ale veghii – amfetamina, cofeina, cocaina, cathina. În doze moderate, acestea întreţin starea de veghe, cresc activitatea mintală şi creează o senzaţie de bine. • stimulente ale umorii – substanţe ce îndepărtează starea depresivă. 2. Substanţe depresoare sau psiholentice – sunt substanţe care încetinesc activitatea SNC, în general ele având efecte analgezice şi sedative. Principalele substanţe ce fac parte din această categorie sunt: opiul şi derivaţii săi (morfina şi heroina), medicamente pe bază de opiu sau derivaţi ai acestuia, morfinice de sinteză, barbiturice, tranchilizante şi hipnotice. 3. Substanţe halucinogene sau psihodisleptice – sunt substanţe care perturbă activitatea SNC şi provoacă alterări ale percepţiei, temporale şi spaţiale. În fapt, ele „deformează senzaţiile şi percepţiile celui care le utilizează”. În această categorie sunt cuprinse: cannabisul, LSD 25. B. Clasificarea drogurilor în funcţie de originea produsului: 1. Drogurile naturale – sunt cele obţinute direct din plante sau arbuşti: opiul şi opiaceele, cannabisul şi răşina acestuia, khat-ul, frunzele de coca şi derivaţii săi şi alte plante cu principii halucinogene. 2. Drogurile de semisinteză – sunt cele realizate prin procedee chimice pornind de la o substanţă naturală extrasă dintr-un produs vegetal (heroina, LSD). 3. Drogurile de sinteză (sintetice ) – sunt elaborate în întregi-

146

Iurie ODAGIU, Lilian LUCHIN, Constantin RUSNAC

me prin sinteze chimice: metadona, mescalina, LSD 25, amfetamina, designer-drugs, ecstasy ori alte substanţe psihotrope obţinute în laboratoare clandestine. Tot în această categorie sunt incluşi şi „solvenţii volatili şi alte produse cu proprietăţi asemănătoare drogurilor”. Tot droguri de sinteză sunt considerate mai multe produse ce sunt deturnate de la folosirea lor tradiţională, fiind totodată larg răspândite şi uşor de procurat. Acestea antrenează o puternică dependenţă psihică şi uneori fizică, producând, totodată, şi fenomenul de toleranţă. C. În funcţie de regimul juridic al substanţelor acestea se împart în două categorii: 1. Substanţe a căror fabricare şi administrare sunt supuse controlului (morfina, barbituricele) – sunt folosite în tratamente medicale. 2. Substanţe total interzise (LSD, heroină, ecstasy, cocaină etc.). D. În funcţie de dependenţa generată (clasificare de ordin medical), drogurile se împart în trei categorii: 1. droguri ce creează dependenţă fizică – se manifestă sub forma unor stări patologice care constau în necesitatea organică de a folosi alcoolul / droguri pentru a evita tulburările ce apar la încetarea utilizării. Nu apare la toate tipurile de droguri, dar apare mai frecvent la alcool şi foarte repede la consumul de heroină şi morfină. 2. droguri ce creează dependenţă psihică – se manifestă prin modificări comportamentale şi o stare mentală particulară însoţită de dorinţa psihică imperioasă de a consuma alcool (sau de a-şi administra droguri) periodic sau continuu pentru a obţine o stare de bine sau pentru a înlătura disconfortul psihic. Această dependenţă apare la consumul tuturor tipurilor de droguri, inclusiv de alcool. 3. droguri ce creează dependenţă mixtă – din această ultimă categorie fac parte cele mai multe stupefiante. E. Clasificarea statuată în dreptul internaţional Una dintre principalele clasificări este aceea statuată în dreptul internaţional conform căreia în funcţie de plasarea pe unul dintre cele două tablouri ale Convenţiei unice privind stupefiantele din anul 1961 şi respectiv patru tablouri din Convenţia privind substanţele psihotrope din anul 1971, drogurile se împart în stupefiante şi substanţe psihotrope.

Cercetarea la fata , locului /Ghid practic/

147

Pierre Deniker realizează o clasificare generală a psihotropelor în cadrul căreia grupele chimice sunt repartizate, pe tipuri de acţiune, astfel: 1. psiholeptice – care diminuează activitatea psihică, hipnotice, tranchilizante şi sedative, nemoleptice, regulatoarele umorului. 2. psihoanaleptice – care stimulează activitatea psihică, vigilitatea şi au efecte pozitive asupra dispoziţiei: antidepresoare stimulente ale umorului, alte stimulente (drogurile cafeinice, cafea, ceai, cola, maté, guarana, khat, tutun, camfor etc.). 3. psihodisleptice – care corespund halucinogenelor şi onirogenelor (mescalina). • stupefiantele (cocaina, heroina); • alcoolul şi derivaţii săi. F. În funcţie de modul de administrare (de consum) drogurile pot fi clasificate în: • injectabile, ingerabile, de prizare, de masticare, de fumare, inhalare; unele se pot administra şi sub formă de supozitoare. Simptomele specifice • Energia extremă, pierderea în greutate, insomnia ale consumatorilor şi tremurăturile pot indica abuzul de stimulente; de droguri • letargia, vorbirea neclară sau confuză, pierderea (depinde de drog) echilibrului, pupilele contractate sau somnul excesiv pot indica abuzul de sedative; • schimbările bruşte de stare afectivă, ochii roşii sau ca oglinda, pupilele dilatate, timpii crescuţi de reacţie şi reflexele încetinite, ameţeala şi letargia pot indica utilizarea de marijuana; • nările ulcerate sunt caracteristice prizării de cocaină; • curgerea nasului sau pufnituri (sforăituri) pe nas sunt tipice în fumatul de cocaină crack; • urmele de ace pe braţe pot indica utilizarea intravenoasă de cocaină; • scăderea în greutate, letargia, instabilitatea afectivă, transpiraţiile excesive, vorbirea neclară, pupilele contractate şi apetitul scăzut sugerează excesul de opiacee; • halucinaţiile, pupilele dilatate, tremurăturile şi transpiraţia

148

Iurie ODAGIU, Lilian LUCHIN, Constantin RUSNAC

indică excesul de droguri psihedelice. În caz de sustragere a substanţelor narcotice este necesar de cercetat: • Uşile ce prezintă urme de spargere, ce au fost deschise prin alegere de chei etc., geamurile deteriorate, safeurile deschise în vederea descoperiri urmelor instrumentelor de spargere; • urmele infractorilor: de picioare, mâini, salivă, mucuri de ţigări; obiectele aruncate sau pierdute: fragmente de haine, băsmăluţe, măşti, bilete din transportul public, pieptene, instrumentele de spargere, chei etc.; urme de întrebuinţare de către infractor a substanţelor narcotice: seringi, ace de la seringă, fiole etc.; • în cazul că s-au folosit armele de foc este necesar de descoperit urmele principale ale împuşcăturii. Toate urmele descoperite sunt fotografiate şi ridicate, în cazul urmelor de adâncime se fac mulaje. De asemenea, se ridică lăcatele tăiate şi deschise, fragmente de sticlă, care sunt purtătoare de urme de mâini etc. Pe cazurile de fabricare, prelucrare, cumpărare, păstrare şi înstrăinare a substanţelor narcotice este necesar de stabilit şi cercetat: 1. substanţele narcotice – preparatele farmaceutice în fiole, sub formă de pastile, prafuri, infuzii ce au mărci de fabricare sau nu; 2. substanţele narcotice fabricate în mod rudimentar – marihuana, haşiş, infuzie de paie de mac etc.; 3. substanţele narcotice fabricate în laboratoare – cocaina, heroina, LSD, metadon etc. ca rese află în mase comune sau sunt împărţite pe doze; 4. materia primă, precursorii folosiţi pentru fabricarea substanţelor narcotice; 5. rămăşiţele de la fabricarea şi prelucrarea substanţelor narcotice – paile de mac, cânepă, substanţe ce rămân în urma sintetizării unor substanţe narcotice; 6. orice veselă ce trezeşte bănuială: ce are culoare cafenie, cafeniu-verzuie şi are un miros specific; 7. mijloacele folosite la întrebuinţarea substanţelor narcotice – seringi, linguri afumate etc. la cercetarea cărora se pot descoperi rămă-

Cercetarea la fata , locului /Ghid practic/

149

şiţe ale substanţelor narcotice întrebuinţate; 8. produse de tutungerie ce sunt îmbibate cu substanţe narcotice; 9. dispozitive de presare a substanţelor narcotice etc.; 10. urme ale întrebuinţării substanţelor narcotice – mucuri de ţigări, scrum, fiole goale etc.; 11. lucruri ce au putut servi drept plată pentru substanţele narcotice; 12. este important de descoperit la faţa locului corespondenţa, cărţi de telefoane, agende, ordini de încasare a numerarului, chitanţe ce atestă transferurile băneşti. În timpul cercetării substanţelor narcotice se stabileşte: –– structura (praf, pastile, lichid, masă de o formă neregulată, turte etc.); –– cantitatea substanţei narcotice în grame, culoarea, mirosul, tipul de ambalaj, dacă există pe ambalaj inscripţii cu privire la denumirea substanţei ambalate, cantitatea şi modul de administrare. Toate aceste date se fixează în procesul-verbal de cercetare la faţa locului. În scopul evitării contrazicerilor dinte persoana ce efectuează cercetarea la faţa locului şi expert în privinţa culorii şi mirosului substanţei narcotice, este necesar de evitat în procesul-verbal concretizările, dar de folosit astfel de sintagme precum „miros picant”, „miros neplăcut”, „culoare întunecată”, „culoare cafenie”, pentru stabilirea culorii este posibil de folosit şi paleta de culori. În cazul în care grupa de cercetare a reţinut la locul faptei unele persoane este necesar a le audia şi a folosi momentul că sunt zăpăcite de reţinerea inopinată, fiind posibilă obţinerea unei informaţi interesante. Pe cazurile de cercetare a pământurilor semănate cu culturi interzise este de stabilit: –– genul biologic al plantelor semănate sau cultivate, ce conţin substanţe narcotice; –– semne de îngrijire a solurilor însămânţate; –– prezenţa plantelor străine care maschează existenţa plantelor ce conţin substanţe narcotice; –– aşezarea şi perimetrul pământurilor însămânţate; –– starea în care se află culturile ce conţin substanţe narcotice la

150

Iurie ODAGIU, Lilian LUCHIN, Constantin RUSNAC

momentul cercetării (sunt mature, recoltate, parţial recoltate, vechimea însămânţării, numărul de plante, aproximativ cantitatea recoltei etc.). Pe teritoriul însămânţat sau în apropierea lui, îndeosebi pe drumuri, cărări este posibil de descoperit urme de picioare de om, de animale, de mijloace de transport; lucruri aruncate de infractori: cutii de chibrituri, chiştoace, cârpe, fragmente de ziar etc. În cazul în care cercetăm locurile de păstrare sau de ascundere a plantelor ce conţin substanţe narcotice este necesar de atras o atenţie sporită asupra uneltelor cu care s-a lucrat (furci, greble, lopeţi etc.). La cercetarea reţetelor false sau prescrise ilegal, ce conţin substanţe narcotice, este necesar de stabilit: 1. culoarea hârtiei pe care este scrisă reţeta, dacă corespunde standardelor; 2. prezenţa semnăturii medicului; 3. numărul de preparate prescris într-o singură reţetă72 (în reţete nu pot fi incluse preparate ce conţin substanţe narcotice puternice, deoarece ele pot fi administrate bolnavului numai de către medic şi numai în spital); 4. dacă reţetele sunt prescrise de un medic particular sau de familie; 5. dacă reţeta conţine greşeli gramaticale sau este prescrisă cu greşeli: nu în limba latină, textul nu este poziţionat corect etc. Ca o recomandare ar fi ca farmacistul să ridice reţeta care a fost prescrisă cu greşeli de conţinut şi de întocmire, să-şi noteze în registru datele din reţetă şi ale persoanei ce a prezentat-o. Ulterior să facă o interpelare la instituţia medicală care a prescris reţeta, iar dacă din răspuns se va obţine că medicul din instituţia dată nu a prescris o astfel de reţetă, să anunţe organele de poliţie.

Notă: persoanele ce şi-au prescris singure reţete cu preparate ce conţin substanţe narcotice includ puţine tipuri de preparate doar unul, dar într-o cantitate mare pentru o cură de tratare de lungă durată. De cele mai dese ori reţeta conţine preparatul care îl satisface pe narcoman. O reţetă nu poate conţine mai mult de două medicamente cu conţinut stupefiant. 72

Cercetarea la fata , locului /Ghid practic/

151

6. urme de falsificare (radiere, răzuire, corodare etc.) a datei când a fost prescrisă reţeta; 7. starea impresiunilor sigiliilor şi ştampilelor, neconcordanţe între datele de pe impresiunea ştampilei şi numărul de telefon, adresa instituţiei medicale; 8. dacă reţetele sunt prescrise de un medic din altă localitate; 9. dacă persoana care procură preparatele are şi buletinul asupra sa. În prezent pentru obţinerea substanţelor narcotice, persoanele se folosesc atât de falsul material, cât şi intelectual al reţetelor. Farmaciştii primind aceste reţete fără nici o problemă. Farmacişti sunt obligaţi să ridice reţetele ce conţin preparate cu substanţe narcotice şi se le clasifice. Este necesar de atras atenţie la reţetele: • Ce conţin unul şi acelaşi preparat medicamentos, prescrise de unul şi acelaşi medic unei singure persoane la un interval scurt de timp; • prescrise unei şi aceleiaşi persoane, dar de medici diferiţi din una şi aceeaşi instituţie medicală sau din instituţii medicale diferite; • care sunt completate cu unul şi acelaşi scris, dar prescrise de medici diferiţi.

Particularităţile cercetării la faţa locului în cazul investigării accidentului rutier Tamponarea – reprezintă ciocnirea unui mijloc de transport cu un alt mijloc de transport, ambele aflându-se în mişcare. Tot prin tamponare se mai înţelege şi ciocnirea unui mijloc de transport cu un alt mijloc de transport ce s-a oprit brusc (înainte de semafor, la trecerea de pietoni etc.), de asemenea, ciocnirea dintre un tren ce se află în mişcare şi un mijloc de transport ce s-a oprit pe calea ferată. Răsturnarea – reprezintă un eveniment ce se caracterizează prin răsturnarea mijlocului de transport. Lovirea mijlocului de transport ce staţionează – lovirea de către

152

Iurie ODAGIU, Lilian LUCHIN, Constantin RUSNAC

un mijloc de transport a unui alt mijloc de transport ce staţionează sau a unei remorci ce staţionează. Lovirea unui obstacol – atunci când mijlocul de transport loveşte un obiect ce nu se mişcă (stâlp, copac, gard etc.). Lovirea unui pieton – atunci când mijlocul de transport loveşte un pieton sau când pietonul se aruncă în faţa mijlocului de transport ce circulă regulamentar. Tot la acest tip de accident rutier se referă şi cazurile în care pietonilor li se cauzează daune prin intermediul încărcăturilor ce sunt transportate de mijloacele de transport. Lovirea unui bicilist – atunci când mijlocul de transport loveşte un bicilist sau când el se aruncă în faţa mijlocului de transport ce circulă regulamentar. Lovirea vehiculelor cu tracţiune animală – atunci când mijlocul de transport a lovit un vehicul cu tracţiune animală (sanie, căruţă etc.) sau un animal, când vehiculul cu tracţiune animală s-a lovit de mijlocul de transport ce se află în mişcare. Căderea pasagerilor – atunci când pasagerul cade din mijlocul de transport care se află în mişcare. Nu se referă la acest gen de accident rutier căderea pasagerului din mijlocul de transport ce staţionează la staţie sau ce nu se mişcă. Alte tipuri de accidente rutiere – la acest tip de accidente rutiere se referă căderea încărcăturii din mijlocul de transport, aruncarea de către roţile mijlocului de transport a unor obiecte în persoane, animale sau alte mijloace de transport, lovirea persoanelor ce nu sunt participante la trafic, lovirea unor obstacole ce au apărut spontan pe carosabil (încărcătura căzută, roata ce s-a detaşat). Sarcinile cercetării accidentului rutier: –– unde a avut loc accidentul rutier; –– timpul săvârşirii accidentului rutier; –– tipul accidentului rutier; –– poziţionarea şi acţiunile întreprinse de participanţii în momentul accidentului rutier; –– poziţionare şi starea participanţilor la finele accidentului rutier; –– tipul şi starea carosabilului;

Cercetarea la fata , locului /Ghid practic/

153

–– vizibilitatea, luminozitatea carosabilului etc.; –– urmele ce s-au creat pe carosabil, obiecte, pietoni etc.; –– în ce stare se află mijlocul de transport; –– dacă s-au detaşat anumite părţi componente din mijlocul de transport; –– cine sunt martorii accidentului rutier. Acţiunile ce se cuprind în etapa de pregătire până a ieşi la locul accidentului rutier: a. când şi unde s-a săvârşit accidentul rutier, caracterul acestuia; b. dacă sunt victime, câte anume, li s-a acordat ajutor medical, în ce instituţie medicale au fost transportate; c. ce mijloace de transport sunt implicate în accidentul rutier, numerele lor de înmatriculare. De asemenea se stabileşte identitatea persoanei care a anunţat organele poliţiei (numele, prenumele, patronimicul, telefonul celular sau fix, adresa), unde se află ea. Dacă în rezultatul accidentului rutier sunt victime, iar ajutor medical nu le-a fost acordat, atunci ofiţerul de serviciu din unitatea de gardă trebuie să anunţe ambulanţa şi să ia măsuri pentru paza locului accidentului rutier. În cazul în care victima accidentului rutier se află într-o instituţie medicală este necesar ca ea să fie audiată, cu permisiunea medicului. Dacă victima se află în comă şi nu cunoaştem momentul ieşirii din comă, se dau indicaţii medicului, care va trebui să o audieze pe victimă când aceasta va ieşi din comă. Dacă şoferul a fugit de la locul accidentului rutier, este necesar de stabilit: • semnalmentele mijlocului de transport, direcţia de deplasare, semnalmentele persoanei ce se afla la volan; Paza locului accidentului rutier este, de regulă, asigurată de către colaboratorii poliţiei, care trebuie să ştie că principalele sarcini ale pazei sunt: • păstrarea locului accidentului rutier intact; • asigurarea unei deplasări sigure a mijloacelor de transport şi

154

Iurie ODAGIU, Lilian LUCHIN, Constantin RUSNAC

pietonilor, prin locul unde a avut loc accidentul rutier. Sectoarele de carosabil unde s-a săvârşit accidentul rutier este necesar a fi îngrădite folosind diferite semnalizatoare rutiere, semnalizatoare care licăresc, sau alte mijloace avem la îndemână etc. Colaboratorii poliţiei ce au sosit primii la locul accidentului rutier sunt obligaţi: –– să acorde ajutor medical personal sau să asigure acordarea ajutorului medical victimei; –– să stabilească cercul de martori, să fixeze adresele acestora, să le propună să rămână la locul accidentului până va veni ofiţerul de urmărire penală. Imediat de luat măsuri de protecţie a urmelor ce ar putea să aibă o importanţa majoră la constatarea circumstanţelor în care a avut loc accidentul rutier. Urmele descoperite urmează a fi păzite de influenţa factorilor climaterici şi nu trebuie permisă deplasarea obiectelor de la locul accidentului rutier (deplasarea mijlocului de transport, a încărcăturilor etc.). În cazul în care locul accidentului rutier nu poate fi ocolit, este necesar de fixat poziţia iniţială a urmelor şi obiectelor. De asemenea, este necesar de fixat începutul şi sfârşitul urmelor de frânare, conturul picăturilor de sânge, poziţia cadavrului, a hainelor victimei şi alte urme ce au importanţă pentru cauza penală. Însemnările se pot face atât cu cretă, vopsea, cât şi cu diferite instrumente ascuţite. În conformitate cu atribuţiile lor de serviciu, ofiţerii de investigaţie în cazul investigării unui accident rutier sunt obligaţi să îndeplinească următoarele acţiuni: • Împreună cu colaboratorii serviciului poliţiei patrulare să întreprindă măsuri în vederea reţinerii şoferului ce a fugit de la locul infracţiunii; • să organizeze filtre pe drumurile pe care posibil se va deplasa infractorul; • să verifice dacă cineva din case, blocurile de locuit nu au fost martori la accidentul rutier, o mare atenţie atrăgând asupra persoanelor invalide, care datorită situaţiei lor sunt nevoite să stea mai mult timp în casă şi posibil în momentul accidentului rutier se aflau la geam

Cercetarea la fata , locului /Ghid practic/

155

şi pot să descrie cele întâmplate; • să comunice cu persoanele aflate la faţa locului pentru a stabili circumstanţele faptei; • în unele cazuri, ofiţerul de urmărire penală, poate să se deplaseze în instituţia medicală unde a fost internată victima accidentului rutier, pentru obţinerea de la ea a explicaţiilor pe marginea accidentului rutier în care a fost implicată. Colaboratorii serviciului poliţiei patrulare la faţa locului sunt obligaţi: –– să asigure siguranţa deplasării mijloacelor de transport şi a pietonilor prin sectorul unde a avut loc accidentul rutier; –– să acorde ajutor ofiţerului de urmărire penală în ceea ce priveşte descoperirea urmelor infracţiunii importante pentru descoperirea infracţiunii; –– să acorde ajutor în verificarea stării tehnice a mijlocului de transport şi în asigurarea deplasării mijlocului de transport la locul de păstrare până la transmiterea către proprietar. Specialistul criminalist la faţa locului este obligat: –– să acorde ajutor ofiţerului de urmărire penală în vederea descoperii, fixării, ridicării şi ambalării urmelor şi a corpurilor delicte; –– să interpreteze urmele descoperite la faţa locului; –– să execute fotografia judiciar-operativă de la faţa locului; –– să acorde ajutor la descrierea urmelor pentru fixarea lor în procesul-verbal de cercetare la faţa locului, de asemenea, acordă ajutor la întocmirea desenelor-schiţă şi a planurilor-schiţă. Acţiunile pe care trebuie să le înfăptuiască ofiţerul de urmărire penală după ce a venit la faţa locului: 1. să-şi fixeze numele, prenumele, patrimoniul victimei, în ce instituţie medicală a fost internată; 2. să stabilească identitatea şoferilor implicaţi în accidentul rutier, să verifice documentele acestora (permisul de conducere, paşaportul tehnic al mijlocului de transport etc.) şi în caz de necesitate să le ridice; 3. să afle de la martori sau de la alţi colaboratori ai organelor de poliţie ce s-a întâmplat în timpul accidentului rutier şi ce modificări au survenit la faţa locului;

156

Iurie ODAGIU, Lilian LUCHIN, Constantin RUSNAC

4. în caz în care locul accidentului rutier nu este posibil de păstrat intact, să organizeze consemnări cu privire la poziţionarea mijlocului de transport, a cadavrului, a petelor de sânge, a uleiului etc.; pentru fixarea acestor poziţii este posibil de folosit o bucată de cărămidă, cretă, cărbune etc.; 5. să identifice dacă şoferul să află în stare de ebrietate alcoolică sau narcotică, după testare; 6. să verifice ce măsuri au fost luate pentru reţinerea şoferului ce a fugit de la locul accidentului rutier, iar în caz în care nu s-a luat nici o măsură, să dea indicaţii corespunzătoare colaboratorilor organelor poliţiei. La etapa de cercetare a locului accidentului rutier se înfăptuiesc următoarele acţiuni: a. se stabileşte locului impactului, după cum sunt poziţionate cioburile de sticlă, particulele de noroi, după cum s-a scurs combustibilul etc.; b. dacă ciocnirea a avut loc în intersecţie, se stabileşte vizibilitatea în toate direcţiile, în ce regim funcţionau semafoarele, existau alte indicatoare rutiere după care trebuiau să se conducă şoferii; c. dacă tamponarea a avut loc în timpul depăşirii, se cercetează sectorul de drum stabilit de şofer pentru efectuarea depăşirii; d. se stabileşte şi se fixează poziţia urmelor de frânare a roţii stângi şi drepte faţă de linia osiei şi faţă de marginea carosabilului; e. se descoperă şi se fixează urmele de frânare, iar dacă urma de frânare este prezentă pe diferite tipuri de suprafeţe ale carosabilului (prundiş, drum de ţară, asfalt etc.), este necesar de fixat separat lungimea urmei de frânare de pe fiecare porţiune de carosabil; f. se cercetează mijlocul de transport, începându-se din acea partea a mijlocului de transport ce a intrat în contact cu un alt mijloc de transport, cu corpul persoanei, cu un obstacol etc.; g. cu ajutorul specialistului se stabileşte starea mijlocului în momentul cercetării (starea sistemului de frânare, a farurilor, a oglinzilor etc.); h. în timpul cercetării din faţă a mijlocului de transport este necesar de stabilit starea barei de protecţie, numerelor de înmatriculare,

Cercetarea la fata , locului /Ghid practic/

157

farurilor, capotei, parbrizului etc. i. în cazul în care şoferul ne anunţă că la volanul mijlocului de transport s-a aflat o altă persoană, este necesar de descoperit şi fixat urmele digitale de pe volan, cutia de viteză, oglinda din salon etc. Cercetarea mijlocului de transport se împarte în două etape: • Cercetarea generală – se stabileşte perimetrul ce urmează a fi cercetat, se efectuează fotografia de orientare, schiţă şi a obiectelor principale sau se efectuează video-filmul judiciar etc.; • cercetarea detaliată – include cercetarea locului impactului unde sunt urme ale accidentului rutier, cercetarea cadavrului, cercetarea mijlocului de transport. Particularităţile cerÎn cazul în care că şoferul a părăsit locul accetării locului faptei, cidentului rutier, la volanul mijlocului de transport, când şoferul a părăsit o atenţie sporită trebuie atrasă urmelor pe care le-a locul accidentului lăsat mijlocul de transport, pentru ca pe viitor să purutier tem identifica acest mijloc de transport. Din aceste considerente este necesar de întreprins următoarele acţiuni: –– studierea urmelor lăsate de mijlocul de transport pe carosabil; –– studierea urmelor lăsate de mijlocul de transport pe cadavru, pe diferite obiecte, încărcături etc.; –– descoperirea pieselor ce s-au detaşat de la mijlocul de transport, a urmelor de combustibil, de ulei, părţi din încărcătură; –– de stabilit aproximativ ce urme pot să existe pe mijlocul de transport şi în ce stare se află; –– studierea informaţiei obţinute de la martori.

Particularităţile cercetării la faţa locului în cazul investigării infracţiunii din domeniul informaticii Cercetarea la faţa locului trebuie începută cu o pregătire minuţioasă, care presupune stabilirea obiectelor ce vor fi cercetate, limitelor perimetrului unde va fi efectuată cercetarea, alegerea, solicitarea specialiştilor, mijloacelor tehnice necesare, este necesar de stabilit legătura

158

Iurie ODAGIU, Lilian LUCHIN, Constantin RUSNAC

cu serviciul de securitate a instituţiei unde a fost depistată infracţiunea. Obiectele supuse cercetării la faţa locului: 1. locul păstrării şi prelucrării a informaţiei computaţionale care a devenit obiect al atentării infracţionale; 2. locul folosirii nemijlocite a utilajului computaţional pentru realizarea accesului nesancţionat la bazele, băncile de date protejate, folosirea şi răspândirea programelor „virulente”; 3. locul păstrării informaţiei obţinute ilegal de pe purtătorii de informaţie, în maşinile electronice de calcul, sistemelor, reţelelor tehnicii electronice de calcul TEC; 4. locul unde s-au încălcat nemijlocit regulile de exploatare a unităţii, sistemului, reţelei TEC; 5. locul unde a survenit consecinţele negative (nimicirea, deteriorarea nesancţionată, blocarea, modificarea sau copierea informaţiei protejate de lege73, precum şi perturbarea lucrului unităţii, sistemului, reţelei TEC. Sosind la faţa locului, este necesar de întreprins măsuri pentru păstrarea informaţiei existente în TEC. Pentru aceasta este necesar: 1. a interzice, de a nu permite persoanelor care lucrează pentru moment sau se află din alte cauze la faţa locului să se atingă de utilajul computaţional; 2. a nu permite personalului să deconecteze obiectele de la sursa de energie; 3. a nu realiza de sine stătător manipulări cu tehnica computaţională dacă nu se cunoaşte din timp rezultatul acestor manipulări. La efectuarea cercetării la faţa locului este necesar de luat în consideraţie următorii factori nefavorabili: a) posibilele tentative de nimicire a informaţiei şi a datelor preţioase de către funcţionarii din personal interesaţi în camuflarea infracţiunii;

Legea nr.17 din 15.02.2007 cu privire la protecţia datelor cu caracter personal. Publicat: 27.07.2007 în Monitorul Oficial Nr. 107-111 art. Nr: 468 MODIFICAT LP141XVI din 26.07.08, MO140-142/01.08.08 art.572. 73

Cercetarea la fata , locului /Ghid practic/

159

b) existenţa în TEC a mijloacelor de protecţie contra accesului nesancţionat, mijloace care dacă nu primesc în timpul stabilit codul special automat nimicesc toată informaţia; c) posibila prezenţă în TEC a altor mijloace de protecţie a informaţiei contra accesului nesancţionat precum şi alte surprize. În conformitate cu cele menţionate mai sus este foarte important ca la etapa iniţială de efectuare a cercetării la faţa locului să participe specialiştii precum şi unii colaboratori de poliţie. Cercetării se vor supune toate dispozitivele unui calculator concret care a fost utilizat la comiterea infracţiunii sau poartă urme, informaţii importante pentru cauza penală. Această cercetare, precum şi analiza rezultatelor realizate de comun acord cu specialistul va permite să reproducem modus operandus al infractorilor şi să obţinem probe importante. În cadrul cercetării generale este necesar de schiţat planul de acţiuni detaliat. Obiectele ce vor fi supuse cercetării se pot diviza în patru grupe de bază: 1. încăperile de serviciu; 2. mijloacele tehnicii electronice de calcul; 3. purtătorii de informaţie; 4. documente (acte). La sosirea grupei de cercetare, ofiţerul de urmărire penală are în sarcină să îndeplinească următoarele acţiuni: 1. înlăturarea de la locul cercetării a persoanelor străine şi de asigurat paza lui, dacă acest lucru nu a fost efectuat. Pazei obligatorii sunt supuse următoarele obiecte: • Teritoriul unde a avut loc fapta infracţională; • toată TEC, care se află pe teritoriu (încăpere sau clădire); • punctele de deconectare a TEC-urilor de la electricitate aflate în încăpere (instituţie, organizaţie pe teritoriu). Ofiţerul de urmărire penală trebuie obligatoriu să ştie, că la modificarea sau distrugerea informaţiei (urmelor infracţiunii) poate duce nu numai activitatea la punctul de comandă a TEC (tastatură), dar şi conectarea-deconectarea TEC sau întreruperea conexiunii între ele. De aceea, dacă la momentul efectuării cercetării la faţa locului anumite TEC sau instrumente, echipamente electrotehnice erau co-

160

Iurie ODAGIU, Lilian LUCHIN, Constantin RUSNAC

nectate ori deconectate, ele trebuie să rămână în atare condiţii până la momentul terminării cercetării lor de către specialist. 2. Audierea victimei, persoanei material responsabile şi martorilor (operatorii TEC) pe marginea modificării situaţii de la locul cercetării, despre categoriile de informaţii care se prelucrează (publică sau confidenţială), precum şi despre acţiunile întreprinse de victimă până la sosirea grupei de cercetare. Întrebările la care urmează de dat răspuns trebuie să fie concretizate pe parcursul fazei statice şi dinamice a cercetării la faţa locului. Cercetarea încăperii de serviciu este necesar Cercetarea încăperilor de realizat pentru stabilirea datelor importante pende serviciu tru cauza penală şi acumularea unui volum suficient de probe materiale printre care: stabilirea şi elucidarea mediului câmpului infracţional, determinarea limitelor de efectuare a cercetării la faţa locului, stabilirea numărului şi schemei de amplasare a locurilor de muncă, concretizarea şi stabilirea certă a utilajului computaţional, precum şi locul amplasării purtătorilor tehnici de informaţie. Elucidarea circumstanţelor respective va permite stabilirea pătrunderii nesancţionate a unor terţe persoane în încăperea unde se află TEC, precum şi stabilirea locului de creare, folosire şi răspândire a programei virulente, de asemenea, în cadrul cercetării va fi posibil de stabilit locul încălcării regulilor de exploatare a reţelei, a sistemului sau a unui TEC unicat. Este raţional de schiţat schema încăperii cercetate cu indicarea în ea a locurilor de amplasare a utilajului. Încăperea cercetată trebuie să fie fotografiată conform regulilor fotografiei judiciare, fotografiei schiţă, să fie fixate conform regulilor de executare a fotografiei de detaliu comutatoarele separat, precum şi dispozitivele conectate la ele. În caz de deschidere a blocului de sistem trebuie fotografiat conform regulilor de executare a fotografiei de detaliu piesele din interior, îndeosebi cele care conform instrucţiunii tehnice nu trebuie să fie amplasate pe placa-mamă sau în interiorul blocului (măsurile în cauză se vor efectua împreună cu specialistul corespunzător). Totodată, este necesar de fotografiat sau videofilmat imaginea de pe monitorul computerului.

Cercetarea la fata , locului /Ghid practic/

161

Cercetarea TEC care a fost utilizat la comiteCercetarea mijloacelor rea infracţiunii se realizează pentru realizarea următehnice electronice toarelor scopuri: de calcul 1. Depistarea urmelor apărute ca rezultat al incidentului sau săvârşirii infracţiunii, pentru depistarea probelor materiale în vederea stabilirii de către cine, cu ce scop şi în ce circumstanţă a fost comisă infracţiunea; 2. Stabilirea ambianţei incidentului în vederea reconstituirii mecanismului de săvârşire a infracţiunii; 3. Stabilirea stării tehnice a TEC. Pentru realizarea primului scop este necesară participarea specialistului criminalist, precum şi a specialistului în domeniul TEC şi al tehnologiilor informaţionale. În realizarea celorlalte două scopuri participarea nemijlocită a specialistului criminalist nu este obligatorie. În funcţie de specificul TEC cercetate, acţiunea de urmărire penală preconizată e necesar să fie implicaţi mai mulţi specialişti. Am fi vrut să menţionăm că pentru preîntâmpina distrugereadeteriorarea TEC, precum şi a urmelor infracţiunii în procesul activităţii de cercetare computerului şi altor surse, a mecanismelor de prelucrare electronică a datelor desfăşurată de specialistul criminalist, nu se admite categoric utilizarea materialelor, uneltelor, dispozitivelor, utilajelor ce au în componenţă magneţi, surse electromagnetice de iluminare direcţionate (prafuri, pensulă magnetică, magnet electric, detectorul de metale, lămpi puternice de iluminare, surse puternice de emitere a razelor ultraviolete şi infraroşii etc.,), totodată, am remarca inadmisibilitatea folosirii materialelor ce conţin baze şi acizi, precum şi utilizarea dispozitivelor de încălzire. La cercetarea locului faptei precum şi la executarea altor acţiuni de urmărire penală, materialele şi utilajul menţionate mai sus trebuie folosite cu o precauţie deosebită, folosindu-se la o distanţă de circa 1 metru de TEC şi de firele de conexiune. În procesul-verbal de cercetare a TEC se fixează următoarele date: • Tipul, marca, configuraţia, culoarea şi numărul oferit de producător (numărul de inventariere sau de evidenţă a obiectului cerce-

162

tat);

Iurie ODAGIU, Lilian LUCHIN, Constantin RUSNAC

• tipul (destinaţia), culoarea şi particularităţile individuale ale firelor de conexiune şi de asigurare cu energie electrică; • starea TEC în momentul desfăşurării cercetării (conectat sau deconectat); • starea tehnică – exteriorul integritatea carcasei, completarea TEC – prezenţa şi funcţionalitatea blocurilor, detaliilor, nodurilor necesare, precum şi corectitudinea conexiunii existente între ele, prezenţa materialelor de consum, tipul purtătorului tehnic de informaţie etc. (verificarea o realizează specialistul abilitat); • tipul sursei de asigurare cu energie electrică, caracteristicile sale tactico-tehnice şi starea tehnică (tensiunea de lucru, frecvenţa curentului electric, prezenţa siguranţei, a stabilizatorului, a filtrului de reţea, numărul dispozitivelor electrice conectate, numărul surselor de conexiune, a prizelor etc.); • prezenţa conexiunii la pământ (împământarea conexiunii) a TEC şi starea ei tehnică; • prezenţa precum şi posibilitatea tehnică la TEC a utilajului periferic sau posibilitatea TEC de conectare faţă de astfel de tip de utilaj, sau de conexiune la canalele de telecomunicaţii (se determină de către specialist în cazul prezenţei la TEC a conexiunilor şi a porturilor); • defecţiuni, modificări constructive în arhitectura structurii TEC a pieselor sale (părţilor şi blocurilor care nu sunt prevăzute de standarde), îndeosebi acelea care puteau apărea în urma accidentului, sau infracţiunii, precum şi care puteau provoca crearea unei situaţii tehnice inadecvate (catalizator al apariţiei şi declanşării accidentului); • urmele activităţii infracţionale (instrumente de spargere a carcasei, pătrundere în interiorul TEC, urme de mâini, conexiuni nesancţionate la TEC ale dispozitivelor tehnice străine, prezenţa urmelor de lipire cu sacâz şi flus, precum şi alte substanţe chimice, fragmentele de fire şi materiale de izolare, prezenţa urmelor biologice, precum sânge, sudoare, fire de păr, stofă etc.,); • amplasarea TEC în spaţiu în raport cu utilajul periferic şi cu alte dispozitive electrotehnice;

Cercetarea la fata , locului /Ghid practic/

163

• ordinea precisă a conexiunii TEC cu alte dispozitive tehnice; • categoria de informaţie ce circulă în TEC (caracterul acesteia – public sau confidenţială); • prezenţa sau lipsa mijloacelor de protecţie individuală a tec cercetate, precum şi a informaţiei ce o posedă contra accesului nesancţionat, scurgerii şi interceptării datelor (în deosebi a celor care distrug automat informaţia şi PTI în cazul încălcării procedurii de accesare a TEC, a ordinii de folosire sau a regulilor de lucru cu informaţia) se determină de către specialistul corespunzător; • amplasarea mecanismelor de lucru ale TEC şi caracterul imaginii de pe monitor sau fereastra de vizualizare şi control (a imprimantei, aparatelor de casă, a mecanismelor de control şi trecere, a aparatelor digitale de asigurare a comunicării etc.) în cazul în care în momentul cercetării ele funcţionează; • toate acţiunile de bază desfăşurate de către specialist la cercetarea TEC (ordinea de tastare a butoanelor, de manipulare a butoanelor, mecanismelor de blocare, de stopare corectă a lucrului şi închidere a operaţiunii sau programului ce funcţionează, deconectarea TEC, decuplarea de la sursa de energie electrică, decuplarea sau cuplarea TEC sau a părţilor componente, decuplare a cablurilor şi a firelor electrice şi de comunicaţie, rezultatele măsurării parametrilor tehnici cu echipamentul de control şi măsurare sau de testare etc.). Cercetarea PTI poate să fie realizată atât în cadrul cercetării la faţa locului, cât şi în cadrul unei acţiuni de urmărire penală de sine stătătoare. Cercetarea PTI se realizează cu participarea specialistului având drept scop stabilirea tipului, genului, destinaţiei, parametrilor tehnici precum şi caracterului informaţiei gestionate. La PTI, de obicei, sunt atribuite discurile magnetice (floppy, sticuri, vinchster, băncile de date şi zip); CD-uri, DVD-uri, bandă perforată din hârtie şi bandă magnetică (în bobine şi casete); perfo cartele din hârtie şi cartele magnetice (în exemplar unic sau în seturi, complete); cartele din plastic, carduri din plastic, micro scheme, integrate inclusiv cele ce se află în diferite TEC-uri în calitate de memorie operativă sau în calitate de Cercetarea purtătorului tehnic de informaţie (PTI)

164

Iurie ODAGIU, Lilian LUCHIN, Constantin RUSNAC

dispozitiv de memorizare în calculatoarele personale, pager, celulare, dispozitive de telecomunicaţie, electronic notebook, translator şi carte electronică de referinţă portabile, bancomate, dispozitive de control şi de asigurare a accesului etc. Cercetarea actelor, documentelor create în TEC şi păstrate în PTI se realizează cu participarea specialistului (sau a unui grup de specialişti), în funcţie de sfera în care se foloseşte documentul cercetat (creditare-finanţare, bancară, servicii, paza şi siguranţa etc.). Scopul cercetării este depistarea şi analiza semnalmentelor şi recuzitelor actelor, analizarea conţinutului, scoaterea în evidenţă a semnalmentelor de falsificare. Înainte de a lua măsurile menţionate, ofiţerul de urmărire penală trebuie să studieze şi să cunoască standardele ce reglementează perfectarea documentaţiei electronice create şi gestionate în TEC. Standardele respective determină cerinţele faţă de componenţa şi conţinutul rechizitelor documentelor, care oferă forţă juridică actelor create şi gestionate de TEC şi păstrate în PTI. De asemenea, este necesar de evaluat regulile de modificare a actelor, modul de transmitere şi recepţionare pe canalele de telecomunicaţii, procedura de înscriere în PTI, precum şi modul de reproducere, creare a copiilor şi duplicatelor. Documentele utilizate în circulaţia între persoanele juridice (instituţii, organizaţii, întreprinderi) pot fi create atât pentru uz extern, cât şi pentru uz intern. În conformitate cu cerinţele în vigoare de întocmire a actelor, documentele cercetate trebuie să posede următoarele rechizite: –– denumirea instituţiei emitente (creatoare) a actului, numărul documentului şi dată creării, titlul (cu antetul), destinatarul, conţinutul, semnătura şi ştampila pe document ce necesită o verificare şi stabilire certă a autenticităţii (codului sau persoanei care a aprobat consimţit actul). În conformitate cu legislaţia în vigoare74 pentru autentificarea veridicităţii actelor se utilizează semnătura electronică. Cercetarea actelor, documentelor păstrate

Legea cu privire la documentul electronic şi semnătura digitală Nr.264 din 15.07.2004 Publicat: 06.08.2004 în Monitorul Oficial Nr. 132-137, art Nr: 710, data intrării in vigoare: 06.11.2004. 74

Cercetarea la fata , locului /Ghid practic/

165

Legea dată reglementează ordinea utilizării semnăturii electronice, precum şi aspecte ce ţin de perfectare documentului electronic. Semnătura electronică oferă posibilitatea să autentifice documentul şi drepturile de autor prin fixarea electronico-cifrată a textului, dar şi a caracteristicilor semnăturii persoanei fizice semnatare a actului. Folosirea semnăturii electronice permite să stabilim integritatea originală a informaţiei şi totodată să scoatem în evidenţă tentativele de manipulare în scopul falsificării actului iniţial. Componenţa semnăturii electronice este în concordanţă-dependenţă de textul autentificat şi are tangenţă doar cu textul respectiv cu condiţia că el nu a fost modificat de nimeni. Să exemplificăm: astfel „H funcţia” (suma – formula de verificare)a documentului electronic falsificat se va deosebi de „H funcţia” care se va obţine în urma prelucrării semnăturii electronice. Documentele electronice se criptează. În legislaţia autohtonă ca elemente de criptare şi decriptare sunt folosite cheia privată şi cheia publică, art. 21 al legii cu privire la documentul electronic şi semnătura digitală. Algoritmul transformării criptografice a datelor TEC în sistemul şi reţeaua TEC prin intermediul semnăturii electronice sunt reglementate de legislaţia şi standardele naţionale în vigoare. Documentul semnat transmis este compus din text, semnătură electronică şi certificatul cheii publice, sau private – elementele respective oferă datele veridice ale utilizatorului, numele său distinct, precum şi cheia de descifrare folosită pentru verificarea semnăturii de către destinatar sau altă persoană ce a înfăptuit înregistrarea. Întreg procesul şi toate rezultatele acţiunii de urmărire trebuie să fie fixate fidel şi minuţios în procesul-verbal, care trebuie să fie compus din trei părţi: partea introductivă, partea descriptivă şi partea finală sau rezolutorie. În partea descriptivă a procesului-verbal este necesar de reflectat toate acţiunile întreprinse de ofiţerul de urmărire penală, ambianţa, locul amplasării, starea obiectelor şi documentelor. Este necesar de caracterizat şi scos în evidenţă semnalmentele individuale ale computerului (sau ale părţii sale componente), să se indice numărul, marca, forma, culoarea, dimensiunile etc., pentru a-l putea delimita de obiectele asemănătoare. De scos în evidenţă semnalmentele individuale şi particularităţile, care cu timpul se pot pierde (umiditatea, prezenţa prafului şi locului său, prezenţa şi amplasarea ştersăturilor etc.).

BIBLIOGRAFIE 1. Aioaniţoaie C., Bercheşan V. Tratat de metodică criminalistică. Craiova: Carpaţi, 1994. 2. Aniaţoaie C., Bercheşan V., Tratat practic de tactică criminalistică. Ediţia a II-a, Craiova: Carpaţi, 1992. 3. Bercheşan V., Pletea C. ş.a. Tratat de tactică criminalistică. Craiova: Carpaţi, 1992. 4. Camil Suciu, Criminalistica: Reprezentarea schematică a cărării de urme. Bucureşti: Editura Didactică şi Pedagogică, 1972.

5. Cercetarea cauzelor de incendiu. 6. http://www.scritube.com/tehnica-mecanica/CERCETAREACAUZELOR-DE-INCENDI81589.php. (vizitat 26.08.2012). 7. Ciopraga Aur . Criminalistica tratat de tactică. Iaşi: Gama. 1996. 8. Codul penal al Republicii Moldova. Nr.985-XV din 18.04.2002. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 14.04.2009, nr. 7274. 9. Codul de procedură penală al Republicii Moldova. Nr. 122-XV din 14 martie 2003. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 28.12.2012, nr. 273-279. 10. Dolea Ig., Roman D. ş.a., Drept procesual penal. Chişinău: Cartier Juridic, 2005. 11. Doraş S. Gh. Criminalistica. Chişinău: Ştiinţa, 1996. 12. Doraş S. Gh. Criminalistica. Chişinău: Ştiinţa, 2011. 13. Draghici P. ş.a. Expertizele – mijloc de probă în procesul penal. Bucureşti, 2000. 14. Expertiza medico-legală pe cadavru.

Cercetarea la fata , locului /Ghid practic/

167

15. http://www.google.md/url?q=http://www.ifulga.com/cap._3.pdf &sa=U&ei=suj4UZi5L8vjtQbQ8oHwBg&ved=0CBkQFjAA&sig 2=dRFhukaXmespK8sjRJ5Q9A&usg=AFQjCNGt2ZSgIThmAn Hm6HBZnuWjfXkq-A. (vizitat 09.07.2013) 16. Golunski S.A. Criminalistica. Bucureşti: Ediţia Ştiinţifică, 1961. 17. Hotărârea Guvernului cu privire la aprobarea Regulamentului circulaţiei rutiere: Nr. 357 din 13.05.2009. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 15.05.2009, nr. 92-93. 18. Incendii. http://arhivaparlamentului.blogspot.com/2011/04/incendii.html (vizitat 14.08.2013) 19. Lăpăduşi V., Grejdinoiu S., Consideraţii privind investigarea criminalistică a locului faptei. Lucrările simpozionului, „Investigarea criminalistică a locului faptei”. Bucureşti, 2003, p. 17. 20. Recomandări privind organizarea lucrurilor cu corpurile explozive nr. 12/128 din 13 februarie 2010 – Ministerul Afacerilor Interne al RM, Departamentul poliţiei, Direcţia tehnico-criminalistică. 21. Legea privind protecţia datelor cu caracter personal. Nr. 17-XVI din 15.02.2007. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 20.07.2007, nr.107-111 . 22. Legea cu privire la documentul electronic şi semnătura digitală. Nr.264-XV din 15.07.2004. În: Monitorul Oficial, 06.08.2004, nr. 132-137. 23. Mircea I. Criminalistica. Cluj, 1976. 24. Mircea I. Criminalistica. Bucureşti, 1999. 25. Moraru I. Medicina Legală, Editura Medicală. Bucureşti, 1967. 26. Olteanu Gabriel Ion. Consideraţii cu privire la tactica efectuării cercetării la faţa locului. Editura AIT Laboratories, 2004. 27. Olteanu Gabriel Ionel. Metodologie criminalistică. Editura. AIT Laboratories, 2005 28. Osoianu T. Orîndaş V., Procedură penală. Chişinău, 2004 29. Păşescu Gh. ş.a. Secretele amprentelor papilare. Bucureşti: Naţional, 1996. 30. Popa Şt. ş.a. Fotografia judiciară, Bucureşti, 1992. 31. Sandu I.E. Tratat practic de criminalistică. Vol. I, Bucureşti, 1976.

168

Iurie ODAGIU, Lilian LUCHIN, Constantin RUSNAC

32. Stanciu F., Titus Toma D. Particularităţi ale cercetării incendiilor şi exploziilor. Bucureşti: Focus, 2005 33. Stancu E. Tratat de criminalistică. Bucureşti: Actami, 2001. 34. Stancu E. Criminalistica. Ştiinţa investigaţiei infracţiunilor. Bucureşti: Tempus, 1992. 35. Stancu E., Investigarea ştiinţifică a infracţiunilor. Bucureşti: Editura Universităţii din Bucureşti, 1986. 36. Suciu C. Criminalistica Vol. III. Bucureşti: Didactica şi Pedagogica, 1972. 37. Vieru-Socaciu R., Medicină legală suport de curs pentru studenţii de la facultatea de medicină anul VI. Realizat după monografia teorie şi practică medico-legală în contextul legislaţiei actuale. ClujNapoca: Universitatea „Iuliu Haţieganu”, 2002. 38. Аверьянова Т.В., Р.С. Белкин. Криминалистика. Учебник для вузов, 3-е издание переработанное и дополненное. Москва: Норма, 2010 39. Белкин Р.С., Зуйков Г.Г. Криминалистика. Москва: Юрид. лит., 1968 40. Быховский И.Е. Осмотр места происшествия: справочник следователя, издание второе. Москва: Юридическая литература, 1982. 269 c. 41. Волков М. А., Потудинский В. П., Особенности осмотра помещений и участков местности при расследовании преступленй, связанных с торговлей людьми и использованием рабского труда. Материалы Международной научно-практической конференции „Противодействие торговле людьми и использованию рабского труда”. 42. http://cspki.skforussia.ru/view_news.php?id=500. (vizitat 23.08.2012). 43. Пособие для специалистов в сфере уголовного правосудия по борьбе с торговлей людьми. Организация Объединенных Наций. Нью-Йорк, 2010 год

ANEXE:

mun. Chişinău

locul întocmirii

L

PROCES-VERBAL DE CERCETARE LA FAŢA LOCULUI

„09” decembrie 2010 data întocmirii

MO

DE

Ofiţerul de urmărire penală din cadrul SUP a CPs. Centru mun. Chişinău, locotent major de poliţie Ilie Balanuţ, examinând materialele cauzei penale nr. 2007030781, privind accesul ilegal la informaţi, a stabilit că există temeiuri rezonabile de a presupune că în urma efectuării cercetării la faţa locului, sediul firmei „SRL Aspect”, situată în mun. Chişinău, str. Lalelelor nr. 1/3, biroul 24 se vor obţine mijloace de probă, care ar putea avea importanţă pentru cauza penală. Cu participarea specialistului: maior de poliţie Ghenadie Grosu, care nu se află în nici un fel de relaţii cu participanţii la această activitate_______________________________ căruia în conformitate cu prevederile art. 277 CPP, i-au fost comunicate drepturile şi obligaţiile prevăzute de art. 87 CPP şi a fost prevenit despre răspunderea pentru prezentarea cu bună ştiinţă a unei concluzii false, conform art. 312 CP a fost prevenit. ______________ emnătura specialistului

Alţi participanţi: –– ofiţerul de investigaţie, căpitan de poliţie Ion Surdu; –– inspectorul operativ de sector, locotenent de poliţie Tudor Vascan; –– specialistul în domeniul tehnologiilor de reţea, mun. Chişinău str. Doina, 102, Iancu Avram; –– specialistul pe mijloacele de legătură şi telecomunicaţie mun. Chişinău str. Trandafirilor nr. 2, Alexandru Russu; –– specialist pe deservire şi reparare a TEC, mun. Chişinău str. Decebal nr. 3, ap. 2 , Ion Iovu; –– inginer-programator, mun. Chişinău, str. Alecco Russo nr. 24, ap.34 , Caratian Jamil. Semnătura participanților la această activitate

170

Iurie ODAGIU, Lilian LUCHIN, Constantin RUSNAC

DE

L

Luînd în consideraţie că în momentul cercetării la faţa locului la domiciliu nu este permisiunea persoanei, căreia prin acţiunea procesuală i se limitează dreptul la inviolabilitatea domiciliului, respectând cerinţele art. 12 CPP, conducându-se de prevederile art. 57 alin.(2) pct. 4 CPP şi în baza art. 118 CPP, a efectuat cercetarea la faţa locului despre care fapt, în confomitate cu articolele 124, 260, 261 CPP, a întocmit prezentul proces-verbal. Înainte de efectuarea cercetării la faţa locului proprietarului firmei „SRL Aspect” cet. Boris Roşca i-a fost adusă la cunoştinţă ordonanţa de efectuare a cercetării la faţa locului autorizată de judecătorul de instrucţie şi în conformitate cu prevederile art. 298 CPP mi-a fost explicat modul de atac al acţiunilor ilegale ale organului de urmărire penală. ______________ Semnătura

MO

Cercetarea: a început la ora 10 şi 35 min. s-a încheiat la ora 14 şi 40 min.

Prin cercetare s-a constat că: Locul cercetării este sediul firmei „SRL Aspect” de pe adresa mun. Chişinău str. Lalelelor nr. 1/3 biroul nr. 24, care se învecinează în partea de nord cu un bloc locativ cu 6 etaje, în sud cu un bloc locativ cu 3 etaje, în partea de vest cu parcul „Valea Morilor”, iar în partea de est cu str. Burebista. Teritoriul firmei este înconjurat cu gard de metal, numai partea de vest a gardului este din piatră. Accesul pe teritoriul firmei se face prin partea estică, printr-o poartă de metal, care se deschide la introducerea cartelei personalizate a personalului firmei „SRL Aspect”, în momentul cercetării poarta este în poziţia închisă. Teritoriul firmei este monitorizat de camere de luat vederi fixe care sunt poziţionate: la poarta de intrare, la intrare în imobilul firmei şi în holul fiecărui etaj. Imobilul reprezintă o construcţie capitală cu 3 etaje, construit din piaSemnătura participanților la această activitate

Cercetarea la fata , locului /Ghid practic/

171

MO

DE

L

tră, tencuit pe din afară, acoperit cu ţiglă de culoare roşie. Intrarea în imobil se efectuează prin partea de nord, printr-o uşă dublă. Uşa de la exterior este din metal de culoare surie, ce se deschide în exterior, cu dimensiunile 190x75 cm, care se încuie: cu broască îngropată cu siguranţă cilindrică situată în partea de jos, în momentul cercetării se află în poziţie încuiată; cu broască îngropată cu siguranţă plată situată în partea de sus a uşii, în momentul cercetării se află în poziţie descuiată, iar uşa în momentul cercetării este închisă şi pe suprafaţa ei nu au fost descoperite urme de forţare. La tratarea suprafeţei uşii cu praf de tip „negru de fum” urme digitale nu au fost relevate. Uşa a fost fotografiată cu aparatul digital de fotografiat de model „Sony WC-310” pe cartelă de memorie model „Memory Card PRO-DUO”. La examinare s-au folosit lupa cu grosisment 4,5X, riglă, ruletă, busolă, praf de tip „negru de fum”, pensulă fleiţ, aparat foto digital Sony WC-310. Uşa din interior este din lemn de culoare albă, ce se deschide în interior, cu dimensiunile 190x75 cm ce se încuie cu broască îngropată cu siguranţă cilindrică, în momentul cercetării mecanismul de siguranţă se află în poziţia încuiată, iar uşa este închisă. La tratarea părţii averse a uşii cu praf de tip „Rubin” şi pensulă magnetică la distanţa de 110 cm de la podea şi 45,5 cm de la uşor a fost relevat un fragment de urmă papilară de formă rotundă cu dimensiunile 2x1,5 cm de culoare brună-roşietică în care s-a reflectat parţial regiunile: lateral stânga, lateral dreapta, marginală şi centrul falangetei cu desenul papilar de tip cerc. Urma a fost ridicată cu ajutorul peliculei de tip „scotch” ca strat de protecţie servind o bucată de hârtie de formă pătrată cu dimensiunile 3x3 cm, pe avers fiind fixată cifra 1, cu stilou cu bilă de culoare neagră, ambalată într-un plic de culoare albă dimensiunile 7,5x12 cm, sigilat cu sigiliu Secţiei de urmărire penală a inspectoratului de poliţie Râşcani nr.101, pe aversul plicului s-a făcut inscripţia „Fragment de urmă papilară ridicată de pe uşa interioară de acces în sediul firmei „SRL Aspect” situată pe str. Lalelelor nr. 1/3 mun. Chişinău, pe cazul de acces ilegal la informaţie de la data de 9 decembrie 2010”. Alte categorii de urme pe suprafaţa uşii nu au fost descoperite. Uşa a fost fotoSemnătura participanților la această activitate

172

Iurie ODAGIU, Lilian LUCHIN, Constantin RUSNAC

MO DE

L

grafiată cu aparatul digital de fotografiat de model „Sony WC-310” pe cartelă de memorie model „Memory Card PRO-DUO”. La examinare s-au folosit lupa grosisment 4,5X, riglă, ruletă, praf de tip „Rubin”, pensulă magnetică şi aparatfoto digital Sony WC-310. Cercetarea la faţa locului a fost făcută pe timp de zi la o vizibilitate normală, temperatura 180 C. La etajul 1 este un hol unde lateral stânga sunt 10 uşi şi lateral dreapta 9 uşi, urme nu au fost descoperite. Urcarea la etajul 2 se face cu ajutorul scărilor care sunt situate în partea dreaptă de la uşa de acces în sediul firmei „SRL Aspect”. Accesul în holul etajului 2 se face printr-o uşă de masă plastică de culoarea albă, ce se deschide în exterior, care are o suprafaţă curată şi fără deteriorări cu dimensiunile de 195x55 cm, care se încuie cu broască îngropată cu siguranţă plată, la momentul cercetării uşa se află în poziţie semideschisă. La tratarea uşii cu praf de tip „Rubin” şi cu ajutorul pensulei magnetice urme nu au fost relevate. Uşa a fost fotografiată cu aparatul digital de fotografiat de model „Sony WC-310” pe cartelă de memorie model „Memory Card PRO-DUO”. La examinare s-au folosit lupa grosisment 4,5X, riglă, ruletă, praf de tip „Rubin”, pensulă magnetică şi aparatfoto digital Sony WC-310. La etajul 2 în hol de-a lungul sunt poziţionate lateral stânga 5 uşi şi lateral dreapta 9 uşi, pereţii sunt acoperiţi cu tapete de culoare verde deschis, tavanul este de culoare albă, iar pe jos este aşternut un covor de culoare roşie ce străbate întreg holul, sistemul de iluminare la momentul cercetării nu funcţionează. A patra uşă lateral dreapta reprezintă uşa prin care se face accesul în biroul nr.24 al firmei „SRL Aspect”, uşa este construită din lemn de culoare cafenie cu dimensiunile187x56 cm ce se deschide în interior şi se încuie cu broască cu siguranţă plată, la momentul cercetării mecanismul de închidere se află în poziţie încuiat, iar uşa este închisă. Uşa la sistemul de închidere prezintă urme de forţare: pe clapa uşii din metal a biroului din exterior este amplasată o urmă statitcă de spargere de formă dreptunghilară. Dimensiunile urmei: lungimea 4 cm, lăţimea 2,8 cm., adâncimea urmei 0,5 cm, distanţa de la centrul urmei până la marginea de sus a uşii 76 cm, până la uşor – 24 cm. În colţul drept al urmei se observă Semnătura participanților la această activitate

Cercetarea la fata , locului /Ghid practic/

173

MO DE

L

o proeminenţă evidentă de formă ovală cu o dimensiune de 8 mm. x 4 mm, care este amplasată paralel părţii lungi a urmei. Distanţa de la proeminenţa indicată până la partea lungă a urmei – 0,3 cm, până la partea scurtă – 0,2 cm. Uşa de la intrare şi urmele au fost fotografiate cu aparatul de fotografiat „Sony WC-310”. La examinare s-au folosit lupa grosisment 4,5X, riglă, ruletă, compas şi aparatul de fotografiat „Sony WC-310”. Biroul: Peretele din partea stângă de la intrare îl notăm cu cifra „1”, peretele vizavi de intrare „2”peretele din partea dreaptă de la intrare „3”, iar perete de la intrare cu cifra „4”. Tavanul biroului este de culoare albă în centru este prezent un sistem de iluminare cu lumină albă, care la momentul cercetării nu funcţionează. Suprafaţa tavanului în colţul format între peretele 3 şi 4 este îngălbenit, formând o figură sub formă de cerc cu diametru 25 cm. Suprafaţa pereţilor este acoperită cu tapet de culoare cafeniu-roşietică deschisă pe care este prezent un desen florar. Pe peretele nr.1 la distanţa de 80 cm de la podea şi 64 cm de la colţul format între pereţii nr. 4 şi 1 este amplasată o fereastră care dă spre str. Burebista, fereastra este din lemn cu dimensiunile de 80x186 cm de culoare albă cu sticlă dublă. Geamul oberlihtului din dreapta sus al ferestrei care se află în exterior este deteriorat, lipseşte jumătate de geam. La momentul cercetării geamurile sunt închise. La tratarea suprafeţei ferestrei cu praf de tip „Rubin” urme digitale nu au fost descoperite. Sub fereastră se află un pervaz cu dimensiunile 80x38x6 cm, din mortar vopsit cu culoare albă. La tratarea suprafeţei pervazului cu praf de tip „Rubin” urme digitale nu au fost descoperite. Suprafaţa pervazului în momentul cercetării este curată. În colţul format între peretele 4 şi 1 jos la podea se află un coş de gunoi din masă plastică de culoare neagră, în care la fund se află o hârtie albă format A4 pe care sunt tipărite combinaţii de cifre arabe atât pe avers, cât şi pe revers., iar în colţul drept sus partea aversă este prezentă inscripţia cu litere latine de tipar „CONTROLE DES RECETTES”. Hârtia format A4 la ridicare din coşul de gunoi este manipulată cu ajutorul piencsetei şi ambalată Semnătura participanților la această activitate

174

Iurie ODAGIU, Lilian LUCHIN, Constantin RUSNAC

MO

DE

L

într-un plic alb cu dimensiunele 12x8 cm sigilat cu sigiliul Secţiei de urmărire penală a inspectoratului de poliţie Râşcani nr.12, pe aversul căruia s-a făcut inscripţia. „Hârtia format A4 ridicată din coşul de gunoi din biroul nr. 24 al firmei „SRL Aspect” din str. Lalelelor nr. 1/3 mun. Chişinău pe cazul de acces ilegal la informaţie din data de 9 decembrie 2010. Sub pervaz se află un calorifer din metal cu 7 secţii de culoare albă, sistemul de încălzire la momentul cercetării funcţionează şi suprafaţa caloriferului este curată. Lipit de peretele nr. 1 la distanţa de 230 cm se află un scaun cu spătar din lemn de culoare cafenie, sub el o pereche de pantofi bărbăteşti de culoare neagră cu şireturi, pe talpa cărora este prezentă inscripţia cu litere latine „Cristina” şi cifrele arabe „43” luate-n cerc, la momentul cercetării pantofii sunt curaţi. Lipit de peretele nr.1 la distanţa de 298 cm din colţul format dintre peretele 4 şi 1 se află un safeu din metal de culoare cenuşie, îndreptat spre peretele nr.3, cu două uşi supra etajete, dimensiunile safeului 160x60x60 cm, safeul nu este fixat de podea sau perete. Uşile safeului la momentul cercetării sunt închise. Uşa de jos are o formă pătrată cu dimensiunile 30x30 cm şi se încuie cu o broască îngropată cu siguranţă cilindrică. În colţul stâng de sus este prezentă un sigiliu din plastilina cu diametrul de 4 cm culoare verde pe care este prezentă inscripţia „Mr.-1001” – la momentul cercetării nu este deteriorată. Uşa din partea de sus a safeului are o formă dreptunghiulară cu dimensiunile 30x45 cm, se încuie cu broască îngropată cu siguranţă cilindrică, în colţul sus stâng este prezent un sigiliu din plastilină de culoare cafenie cu diametrul de 4 cm cu inscripţia pe el „Mr. - 1002”, sigiliul în momentul cercetării nu este deteriorat. Lipit de peretele nr.1 şi de colţul format între pereţii nr.1 şi nr. 2 se află un şifonier din lemn de culoare cafenie cu dimensiunile 188x100x80 cm. Şifonierul are două uşi care se deschid în lateral, la momentul cercetării ambele uşi sunt închise, iar interiorul este gol. Pe şifonier este prezent un chipiu bărbătesc din material de culoare surie, inscripţii pe suprafaţa chipiului lipsesc. Pe peretele nr.2 la distanţa de 60 cm de la colţul format între pereţii nr. 1 şi 2 şi la distanţa de 80 cm de la podea se află o fereastră din lemn de culoare albă cu sticlă dublă cu dimensiunile de 160x70 cm, Semnătura participanților la această activitate

Cercetarea la fata , locului /Ghid practic/

175

MO

DE

L

suprafaţa căruia este curată. La tratarea suprafeţei ferestrei cu praf de tip „Rubin” urme digitale nu au fost descoperite. Sub fereastră se află un pervaz cu dimensiunile 80x38x6 cm, din mortar vopsit cu culoare albă. La tratarea suprafeţei pervazului cu praf de tip „Rubin” urme digitale nu au fost descoperite. Suprafaţa pervazului la momentul cercetării este curată. În colţul între peretele nr. 2 şi 3 este prezent un safeu din metal de culoare albastru-verzui deschisă cu dimensiunile de 130x60x50 cm cu uşi supraetajate îndreptat spre peretele nr.4, safeul nu este fixat de podea sau perete. Uşile safeului la momentul cercetării sunt închise. Uşa de jos are o formă pătrată cu diemnsiunile de 30x30 cm şi se încuie cu o broască îngropată cu siguranţă cilindrică. În colţul stâng de sus este prezent un sigiliu din plastilină cu diametrul de 4 cm de culoare verde pe care este prezentă inscripţia „Mr.-1003” – la momentul cercetării nu este deteriorată. Uşa din parte de sus a safeului are o formă dreptunghiulară cu dimensiunile de 30x45 cm, se încuie cu broască îngropată cu siguranţă cilindrică, în colţul sus stâng este prezent un sigiliu din plastilină de culoare cafenie cu diametrul de 4 cm cu inscripţia pe el „Mr. - 1004”, sigiliul în momentul cercetării nu este deteriorat. Pe peretele nr.3 în centru este prezent un calendar pe anul 2010 cu inscripţia pe el cu litere latine de tipar „Nescafe”. Suprafaţa tapetelor de pe peretele nr.4 este îngălbenită. La distanţa de 150 cm de la peretele nr. 1 şi 90 cm de la peretele nr.4 se află o masă din lemn de culoare cafenie cu dimensiunile de120x70x65 cm. La momentul cercetării pe suprafaţa mesei sunt prezente în mijloc două cărţi. Prima carte reprezintă un manual de drept penal, volumul II, ediţia Cartier, S. Brânză, X. Ulianovschi, Chişinău 2004, care este închisă, dar foaia de la pagina 492 este îndoaită în triunghi. A doua carte este un cod de procedură penală de culoare verde pe care cu litere de tipar latine este inscripţia „COD DE PROCEDURĂ PENALĂ AL REPUBLICII MOLDOVA cu modificări şi completări ianuarie 2009”. La deschiderea codului pe copertă în partea stângă de sus este prezentă inscripţia efectuată cu mâna „Volontir S. şi semnătura”. La distanţa de 40 cm de la peretele nr. 2 şi 90 cm de la peretele nr.3 se află Semnătura participanților la această activitate

176

Iurie ODAGIU, Lilian LUCHIN, Constantin RUSNAC

MO

DE

L

o masă din lemn de culoare cafenie cu dimensiunile de 120x70x65 cm. La momentul cercetării pe suprafaţa mesei este amplasat un computer compus dintr-un set de 4 dispozitive. Computerul este compus dintr-un set de 4 mecanisme: 1. cheis (blocul de sistem), 2. monitor, 3. tastieră, 4. şoricel – maus. 1. Cheisul (blocul de sistem) de model ST -406 LT PASS SPOT PASS FDD PASS SI. Producătorul firma DELL COMPUTER. Pe partea din spate cu o peliculă adezivă transparentă pe o fâşie de hârtie este lipit numărul 1231509/7. Blocul de sistem (cheisul) are 3 (trei) orificii pentru conectare (uz intern) : 1 – este prezentă inscripţia POWER; 2 – nu posedă nici o inscripţie; 3 – este prezentă inscripţia KEYBOARD. În toate orificiile sunt introduse cabluri care sunt conectate la prize de alimentare cu energie electrică. Sunt prezente cinci surse de conexiune externă (uz extern): 1 – corn; 2 – game; 3 – imprimantă; 4 – mouse; 5 – svga, din cinci surse doar patru sunt conectate. Pe partea din faţă a blocului de sistem sunt prezente DVD-ROM, CD-ROM, butoanele: de conectare, RESET, TURBO, LOCK, indicatorul de frecvenţă, orificiul de conectare a sticului. La momentul începerii cercetării computerul este deconectat. 2. Monitorul firmei DELL, modelul SMS – 14276 seria N 5126 E 00 18. produs în 1998 noiembrie în Coreea numărul de inventariere lipseşte. La momentul începerii cercetării monitorul este deconectat. 3. Tastiera – FCC I DE 8 HKB – 2313. Modelul N KB – 21 35 seria 5 K 38 01 62 83 pe panoul inferior cu peliculă adezivă pe o fâşie de hârtie este lipit un număr 014 90345 la momentul începerii cercetării este deconectată de la blocul de sistem. 4. Mausul model ICC MDS MJMU SGA. Pe partea inferioară cu peliculă pe o fâşie de hârtie este lipită inscripţia „MASC LG V 37 B AA (F9)”. Mausul este de formă ovală cu dimensiunile de 4,5 x 10 cm din plastic de culoare surie, pe partea superioară sunt prezente trei butoane. La momentul cercetării este deconectat de la blocul de sistem. La momentul începerii cercetării computerul s-a conectat în regim standard. Înainte de declanşarea sistemlui de operare nu s-au depistat date şi indicii de protecţie a calculatorului cu parolă sau alte Semnătura participanților la această activitate

Cercetarea la fata , locului /Ghid practic/

177

MO

DE

L

surse de siguranţă. După încărcarea pe ecran a apărut tabelul programei Norton Comander (NC) – „interfaţa WINDOWS 2003”. Discul rigid este divizat în două părţi, fiind notate cu simbolurile „C” şi „D”. Pe discul „C” sunt prezente 12 registre ( ARCH, AVIR, DOS, DRIVER, DR WEB, FOX PRO 25, INFIN. PLL, KEYRUS, LETTRIX, LEX, NC, TOOLS9 şi 12 fişiere de program (Image. Idx, io.sys, MS. Dos. sys, autoezec.bak, autoexec.bat, command.com, config.sys, dwf.exe, image.dat, norton.ini, op.bat, printer.bat). în total programele ocupă volumul de 45978 baiţi. Pe discul „D” se află 24 registre (ARH, BUHGALT, CLIPPERS, DRV, INFIN, KARAT, N196, N293,N398, N 497, N 567,NAL, NAL1, NAL2, NAL3, NAL 4, NAL5, PENS), PENSION, PLAT, SPR, VED, XTGOLD, ZARP) şi 5 fişiere de program ( Archbase. bat, dwf. exe, infin. com, infin. ins, infin . ovl ), fişierele ocupă 29333 biţi de memorie). Datele despre informaţia ce se află pe discurile „ C ” şi „ D ” sunt copiate pe 20 DVD Verbatim, în două seturi. Set exemplarul „Nr.1” 10 DVD este ambalat într-o cutie din plastic transparent, care este sigilat cu sigiliul ofiţerului de urmărire penală nr. 13, pe cutie este lipită cu clei o fâşie de hârtie pe care este scris 10 DVD cu informaţii ridicate în cadrul cercetării la faţa locului la sediul firmei „SRL Aspect”, situată în mun. Chişinău, str. Lalelelor nr. 1/3, biroul nr. 24 pe cazul accesului ilegal la informaţii, exemplarul de control. Set exemplarul „Nr.2” 10 DVD a fost fotografiat cu aparatfoto digital de model Sony WC-310 pe cartelă de memorie model „Memori Card PRO-DUO”. Setul „nr. 2” este ambalat într-o cutie din plastic transparent care este sigilată cu sigiliul ofiţerului de urmărire penală nr. 13, pe cutie este lipită cu clei o fâşie de hârtie pe care este prezentă inscripţia „ 10 DVD cu informaţii ridicate în cadrul cercetării la faţa locului la sediul Firmei „SRL Aspect”, situată în mun. Chişinău, str. Lalelelor nr. 1/3, biroul nr. 24 pe cazul accesului ilegal la informaţii pentru cercetare ”. Set exemplarul „nr.3” 10 DVD a fost fotografiat cu aparat foto digital de model Sony WC-310 pe cartelă de memorie model „MemoSemnătura participanților la această activitate

178

Iurie ODAGIU, Lilian LUCHIN, Constantin RUSNAC

MO

DE

L

ry Card PRO-DUO”. La finalizarea procesului de copiere computerul a fost deconectat în regim standard s-a accesat cu mausul funcţia „пуск”, ulterior funcţia „завершение работы” după apariţia ferestrei s-a confirmat comanda „выключить компютер”, ulterior computerul s-a decuplat de la sursele de asigurare cu energie. Cablurile au fost decuplate de la punctele de conectare, cablul de culoare neagră de conexiune a monitorului la blocul de sistem a fost sigilat pe mijlocul lui a fost lipită o fâşie de hârtie cu inscripţia „cablu nr. 1 conexiunea monitor – blocul de sistem, la capătul de conectare la monitor s-a lipit cu o fâşie de hârtie cu cifra „1” fiind plasată inscripţia „monitor”, la punctul de conectare a cablului la blocul de sistem a fost lipită cu clei o fâşie de hârtie pe care este scris cifra „1” şi inscripţia „blocul de comandă ”. Cablul de conexiune nr.2 doi de culoare neagră a fost sigilat şi lipit la mijloc cu o fâşie de hârtie cu inscripţia „cablul nr. 2 conexiunea monitor sursa de energie electrică”, la capătul de conectare la monitor s-a lipit cu o fâşie de hârtie fiind plasată inscripţia cifra „ 2 ” – „monitor”, la punctul de conectare a cablului la sursa cu energie electrică a fost lipit cu clei o fâşie de hârtie pe care este scris cifra „2” şi inscripţia „sursa de energie electrică ”. Cablul de conexiune nr.3 de culoare neagră a fost sigilat şi lipit la mijloc cu o fâşie de hârtie cu inscripţia „cablul Nr. 3 conexiunea blocul de sistem sursa de energie electrică”, la capătul de conectare la monitor s-a lipit cu o fâşie de hârtie fiind plasată inscripţia cifra „ 3 ” – „blocul de sistem”, la punctul de conectare a cablului la sursa cu energie electrică a fost lipită cu clei o fâşie de hârtie pe care este scris cifra „3” şi inscripţia „sursa de energie electrică ”. Cablurile nr.1, nr.2, nr.3 sunt ambalate într-un plic de hârtie de culoare albă cu dimensiunile de 45 cm x 35 cm pe care s-a încleiat pe avers o fâşie de hârtie cu inscripţia „cablurile nr.1, nr.2, nr.3, ridicate în cadrul cercetării la faţa locului la sediul Firmei „SRL Aspect”, situată în mun. Chişinău, str. Lalelelor nr. 1/3, biroul nr. 24 pe cazul accesului ilegal la informaţii pentru cercetare ” plicul fiind sigilat cu sigiliul Semnătura participanților la această activitate

Cercetarea la fata , locului /Ghid practic/

179

MO

DE

L

ofiţerului de urmărire penală nr. 13, lipit cu peliculă scotch. Cablurile nr.1, nr.2, nr.3 au fost fotografiat cu aparatfoto digital de model Sony WC-310 pe cartelă de memorie model „Memory Card PRO-DUO”. Blocul de sistem de model ST-406 LT PASS SPOT PASS FDD PASS SI locurile de amplasare a CD-romului , DVD-romului sunt sigilate, pe suprafaţa lor este lipită o fâşie de hârtie care este lipită cu clei de părţile laterale ale blocului de sistem, pe părţile laterale ale fâşiei şi pe partea centrală a fost sigilat cu sigiliul ofiţerului de urmărire penală nr. 13. Secţiunea unde sunt prezente butonul de conectare RESET, TURBO, LOCK SUNT SIGILATE este acoperită şi lipită de părţile laterale ale blocului de sistem cu clei o fâşie de hârtie, pe părţile laterale ale fâşiei şi pe partea centrală a fost sigilat cu sigiliul ofiţerului de urmărire penală nr. 13. Orificiile de conectare a sticului au fost sigilate, pe suprafaţa lor este lipită o fâşie de hârtie care este lipită cu clei de părţile laterale ale blocului de sistem, pe părţile laterale ale fâşiei şi pe partea centrală a fost sigilat cu sigiliul ofiţerului de urmărire penală nr. 13. Orificiul de conectare a cablului de conexiune nr.1, pe suprafaţa lor este lipită o fâşie de hârtie, pe ea fiind prezentă cifra nr.1 care este lipită cu clei de părţile laterale ale blocului de sistem a fost sigilată. Orificiul de conectare a cablului de conexiune nr.2, pe suprafaţa lor este lipită o fâşie de hârtie, pe ea fiind prezentă cifra nr.2 care este lipită cu clei de părţile laterale ale blocului de sistem a fost sigilată. Orificiul de conectare a cablului de conexiune nr.3, pe suprafaţa lor este lipită o fâşie de hârtie, pe ea fiind prezentă cifra nr.3 care este lipită cu clei de părţile laterale ale blocului de sistem a fost sigilată. Blocul de sistem (cheisul) este ambalat în cutie de carton a producătorului. Cutia este sigilată cu sigiliul ofiţerului de urmărire penală nr. 13, pe suprafaţa ei este lipită cu clei o fâşie de hârtie cu inscripţia: „Blocul de sistem ridicat în cadrul cercetării la faţa locului la sediul firmei „SRL Aspect”, situată în mun. Chişinău, str. Lalelelor nr. 1/3, biroul nr. 24 pe cazul accesului ilegal la informaţii pentru cercetare”. Blocul de sistem (cheisul) a fost fotografiat cu aparat foto digital de model Sony WC-310 pe cartelă de memorie model „Memory Card Semnătura participanților la această activitate

180

Iurie ODAGIU, Lilian LUCHIN, Constantin RUSNAC

MO

DE

L

PRO-DUO”. Tastiera FCC I DE 8 HKB – 2313, modelul N KB – 21 35. seria 5 K 38 01 62 83 a fost ridicată de la faţa locului ambalată în cutie de carton, pe suprafaţa ei a fost lipită cu clei de jur-împrejur o fâşie de hârtie, pe suprafaţa ei sa amplasat inscripţia:„Tastiera ridicată în cadrul cercetării la faţa locului la sediul firmei „SRL Aspect”, situată în mun. Chişinău, str. Lalelelor nr. 1/3, biroul nr. 24 pe cazul accesului ilegal la informaţii pentru cercetare”. Tastiera a fost fotografiat cu aparat-foto digital de model Sony WC-310 pe cartelă de memorie model „Memory Card PRO-DUO”. Monitorul DELL, modelul SMS – 14276. seria N 5126 E 00 18 a fost ridicat de la faţa locului şi ambalat în cutie de carton pe suprafaţa ei a fost lipită cu clei inscripţia:„Monitor ridicat în cadrul cercetării la faţa locului la sediul Firmei „SRL Aspect”, situată în mun. Chişinău, str. Lalelelor nr. 1/3, biroul nr. 24 pe cazul accesului ilegal la informaţii pentru cercetare”. Monitorul a fost fotografiat cu aparatfoto digital de model Sony WC-310 pe cartelă de memorie model „Memory Card PRO-DUO”. Încăperea biroului nr.24 al firmei „SRL Aspect” a fost fotografiată cu aparat-foto digital de model Sony WC-310 pe cartelă de memorie model „Memory Card PRO-DUO” prin procedeul încrucişat. În cadrul cercetării la faţa locului au fost utilizate mijloace tehnico-ştiinţifice: model Sony WC-310, cartelă de memorie model „Memory Card PRO-DUO”, aparatul de fotografiat „Sony WC-310”, peliculă dactiloscopică, praf de tip „negru de fum, Rubin”, pensulă magnetică, fleiţ, lupa grosisment 4,5X, riglă, ruletă, compas. Toate urmele (fragment de urmă digitală ridicată de pe partea aversă a uşii din interior de la intrare în sediul firmei „SRL Aspect”; hârtie format A4 ridicat din coşul de gunoi din biroul nr. 24 al sediul firmei „SRL Aspect”) au fost fotografiate la scară metrică, în mărime naturală, au fost ridicate, împachetate şi sigilate în plicuri de hârtie.

Semnătura participanților la această activitate

Cercetarea la fata , locului /Ghid practic/

181

L

Procesul-verbal a fost dat citirii. Faptele consemnate corespund adevărului. Obiecţii şi adăugări nu au parvenit.

MO

DE

Partea vătămată ______________ Boris Roşca semnătura Specialist maior de poliţie ______________ Grosu Ghenadie semnătura Ofiţerul de investigaţie căpitan de poliţie ______________ Ion Surdu semnătura Inspectorul operativ de sector locotenent de poliţi ______________ Tudor Vascan semnătura Ofiţer de urmărire penală loc. major de poliţie ______________Ilie Balanuţ semnătura Specialistul în domeniul tehnologiilor de reţea ______________ Iancu Avram semnătura Specialistul pe mijloacele de legătură şi telecomunicaţie ______________ Alexandru Russu semnătura Specialist de deservire şi reparare a TEC ______________ Ion Iovu semnătura Inginer-programator ______________ Jamil Caratian semnătura

182

Iurie ODAGIU, Lilian LUCHIN, Constantin RUSNAC

Imaginea 1. Procedeul circular (excentric)

Imaginea 2. Procedeul circular (concentric)

Cercetarea la fata , locului /Ghid practic/

Imaginea 3. Procedeul frontal

Imaginea 4. Procedeul liniar

183

184

Iurie ODAGIU, Lilian LUCHIN, Constantin RUSNAC

Imaginea 5. Procedeul pe sectoare

Imaginea 6. Schiță de orientare generală

Cercetarea la fata , locului /Ghid practic/

Imaginea 7. Schiță de orientare

Imaginea 6. Schiță proiecție verticală

185

186

Iurie ODAGIU, Lilian LUCHIN, Constantin RUSNAC

Imaginea 9. Schiță proiecție orizontală

LEGENDĂ: 1 - cadavru 2 - masă de birou 3 - scaun 4 - suport TV 5 - lustră

Imaginea 10. Schiță rabatabilă

Cercetarea la fata , locului /Ghid practic/

Imaginea 11. Tehnica axei orizontale de efectuare a schițelor

Imaginea 12. Tehnica razei azimutului de efectuare a schițelor

187

188

Iurie ODAGIU, Lilian LUCHIN, Constantin RUSNAC

Imaginea 13. Tehnica triangulară de efectuare a schițelor

Imaginea 14. Tehnica rectangulară de efectuare a schițelor

Cercetarea la fata , locului /Ghid practic/

Imaginea 15. Regiunile tălpii plantare A - metatarsofalangiană B - metatarsiană C - tarsiană D - călcâiul

Imaginea 16. Regiunile tălpii încălțămintei A - pingeaua B - partea intermediară C - tocul

189

190

Iurie ODAGIU, Lilian LUCHIN, Constantin RUSNAC

Imaginea 17. Elementele cărării de urme A - linia direcției de mișcare B - linia mersului C - lungimea pasului D - lățimea pasului E - unghiul mersului piciorului stâng E - unghiul mersului piciorului drept

Cercetarea la fata , locului /Ghid practic/

191

Imaginea 18. Construcția bicicletei1

Imaginea 19. Construcția postului de conducere a mijlocului de transport1 http://1.bp.blogspot.com/_iS0jVAdgaRY/TOgAhdVJrUI/AAAAAAAAAXA/TP_ e8Bu_NRE/s1600/partile%2Bcomponente%2Bale%2Bunei%2Bbiciclete.jpg 2 http://www.skoda.md/sales/fleet Skoda Octavia Manual de utilizare, 11-12 p. http:// www.skoda.md/sales/fleet 1

192

Iurie ODAGIU, Lilian LUCHIN, Constantin RUSNAC

Cercetarea la fata , locului /Ghid practic/

Imaginea 20. Prezentarea generală a panoului de bord 3

3

Skoda Octavia Manual de utilizare, 11-12 p. http://www.skoda.md/sales/fleet

193

194

Iurie ODAGIU, Lilian LUCHIN, Constantin RUSNAC

Cercetarea la fata , locului /Ghid practic/

Imaginea 21. Mijloc de transport A – ampatamentul; D – ecartamentul; A1 – consola faţă; E – lăţimea caroseriei A2 – consola spate; F – lăţimea totală; B – lungimea totala; G – garda la sol. C – înălţimea totală;

195

196

Iurie ODAGIU, Lilian LUCHIN, Constantin RUSNAC

Imaginea 22. Semnificaţia codificărilor imprimate pe anvelopă

1 – „205” – lăţimea anvelopei în mm „55” – Balonajul anvelopei (înălţimea talonului = 55% din lăţimea anvelopei) „R” – Simbol pentru anvelopa radială „16” – Diametrul jantei (în inch) „91” – Indicele de încărcare “91” = sarcina maximă 615 kg/ anvelopă „V” – Indicele de viteză, indicând viteza maximă admisă V = 240 km/h 2 – „SSR” – Marcaj special pentru anvelopele SSR (Autoportante) 3 – „TUBELESS” – Fără cameră. Anvelopele TUBE

Cercetarea la fata , locului /Ghid practic/

197

4 – „E4” – Conform standardelor ECE. Numărul aflat într-un cerc după litera E indică ţara unde s-a efectuat omologarea. (E4 = Olanda) 5 – „0227293” – Numărul de aprobare referitor la standardele ECE 6 – „2208” – Data fabricaţiei (“22“ = săptămâna 22, iar “08“ = anul 2008) 7 – „DOT” – Departmentul Transporturi, USA 8 – „TWI” – Indicator de uzură al sarcinii 9 – Ţara de fabricaţie 10 – „E” – Simbolul dat înseamnă că anvelopa are o rezistenţă redusă la rulare

Imaginea 23. Regiunile principale ale corpului uman

198

Iurie ODAGIU, Lilian LUCHIN, Constantin RUSNAC

Cercetarea la fata , locului /Ghid practic/

199

Imaginea 24. Părţile componente a pistolului: 1. Încărcător. 2. Butonul de decupare a încărcătorului. 3. Trăgaciul. 4. Siguranţa trăgaciului. 5. Garda trăgaciului. 6. Ţeava. 7. Cătare. 8. Informaţii despre model, calibru, ţara producătoare, serie şi număr. 9. piedica manşonului închizător. 10. Manşonul închizător. 11. Mânerul. 12. Piedica de siguranţă. 13. Locaşul de extracţie a tubului cartuşului. 14. Dispozitiv de ochire mecanic (ţel şi cătare). 15. Şină de prindere.

200

Iurie ODAGIU, Lilian LUCHIN, Constantin RUSNAC

Imaginea 25. Fotografie de orientare

Imaginea 25. Fotografie schiță

Cercetarea la fata , locului /Ghid practic/

Imaginea 27. Fotografie a obiectelor principale

Imaginea 28. Fotografie de detaliu

201

Dr. Iurie ODAGIU, Lilian LUCHIN, Constantin RUSNAC

CERCETAREA LA FATA LOCULUI , /Ghid practic/

Bun de tipar: 22.10.2013 coli de autor 15,75 Tiraj 600 ex. Tiparul executat la S.C. BONS-OFFICES S.R.L. mun. Chișinău, str. Feredeului 4/6, МD-2005, Republica Moldova e-mail: [email protected]; www.bons.md; skype: bons_offices