Caracterul Razboiului [PDF]

Zitiervorschau

Caracterul razboiului Razboiul este de regula definit ca o confruntare violent. Prin razboi se desemneaza nu actiunea, ci starea celorlalti care se confrunta in chip violent 1. Filon arata ca ,, se socotesc varsmasi nu numai cei care ataca pe uscat sau pe apa, ci si cei care aduc masina de razboi in fata porturilor si a zidurilor cetatii , macar ca n-au inceput inca nici o lupta.2 Denumirea de razboi3 este atribuita nu numai pentru desemnarea unui conflict declansa deja, incluzandu-se si pregatirile si infruntarea propriu-zis. Servius arata ca ,,bellum cuprinde si pregatirile si intelegerile ( consilium), iar faptele de arme ,,cuprind numai actul ostilitatii’’. Razboiul (bellum) este intregul rastimp in care se pregatesc cele de trebuinta luptei sau se desfasoara lupta. Batalia (praelium) este chiar desfasurarea ostelitatilor.4 Din cele mai vechi timpuri, pe parcursul conflictului, al desfasuratii ostilitatilor s-au invocat si se mai invoca inca si azi cele mai diferite argumente de iure si de facto in favoarea sau impotriva actiunii violente, razboinice. Abia mai tarziu dupa mai mult timp de la desfasurarea ostilitatilor si incheierea pacii, obiectivizarea isi face de regula loc, prezentandu-se in lumina lor adevarata, cauzele actiunii violente si scopurile urmarite de beligenati. Analiza evenimentelor si a cauzelor permit conturarea unor criterii de evaluare, ajutand la o intelegere corecta a acestui fenomen deosebit de complex care este razboiul. Dreptul razboiului poate fi inteles cel putin in doua sensuri. Cel de drept la o anumita actiune, care reprezinta substanta si finalitatea razboiului, scopurile urmarite prin confruntarea armata respective. Este de altfel si sensul initial, intalnit in calificarea si definirea actiunii violente,indeosebi in comuna primitiva, in oranduirea sclavagista si in cea feudal. Un alt sens este acela un ansamblu de reguli cu privire la declansarea si purtarea razboiului dar si la drepturile si obligatiile partilor implicate precum si ale tertilor, la mijloacele si metodele permise si nepermise de ducere a razboiului cu privire la conduita fata de prizonieri, etc. Caracterul razboiului. In primul sens, cel de drept la o actiune, in cercetarile efectuate pe parcursul timpului, s-a pus problema de a se stii daca razboiul este indreptatit si ce anume explica si fundamenteaza acest character al razboiului.

1

Dumitru Mazilu, Tratat privind dreptul pacii, pg.31-43, Ed. Lumina Lex, Bucuresti , 2006

2

Filon, De special, leg., II( III, 15) Idem 4 Aeneis, Cantul I, IV 3

1

In gandirea filozofica si gandirea politico- juridica s-au folosit argumente pentru acreditarea dreptului la cucerirea altor teritorii si subordonarea altor popoare si a dreptului la mentinerea ocupatiei altor teritorii si a altor popoare. Ideea cuceririi de noi teritorii era stas legata de a stapanirii acestora. Cel puternic impunea punctual sau de vedere supusilor iar orice act de neasculatre era aspu pedepsit. Invinsii erau deposedati de bunurile lor si erau subordonati cuceritorilor care isi inscaunau dominatia lor asupra teritoriilor si popoarelor supuse. Probleme complexe ale caracterului razboiului au fost cercetate aprofundat, formanduse concluzii si-au dovedit viabilitatea peste ani. Discutia s-a concentrate pe definirea acelor elemente si criterii care sa ingaduie caracterizarea actiunii violente, de razboi.5 De departe contributia cea mai semnificativa la explicarea caracterului razboiului a fost eminetul ganditor olandez Hugo Grotius. Inca de la inceputul lucarii sale ,, Despre dreptul razboiului si al pacii” el precizeaza ca ,, intituland acesta lucrare Despre dretul razboiului, am inteles – sa examinam daca un razboi este drept si apoi ce-I drept intr-un razboi’’.6 Explicandu-si pozitia si demonstrand necesitatea unei asemenea analize , Grotius arata ca o deplina clarificare a chestiunii caracterului razboiului tine de esenta cercetarii dreptului razboiului, ,, deoarece cuvantul drept nu inseamna altceva decat ceea ce-i drept si mai degraba intr-un inteles negativ decat afirmativ, astfel incat drept este ceea ce nu-i nedrept’’.7 Razboaiele nedrepte. In pofida afirmatiilor si controverselor in acesta problema, razboaiele care urmaresc cotropirea de teritorii staine, subordonare si subjugarea altor popoare, inabusirea luptei de eliberare nationala si sociala a popoarelor, sunt razboaie nedrepte. Este neindoielnic ca nu exista un drept la un asemenea razboi, ca nu este si ca nu va putea fi socotita legitima actiunea de acaparare a altor teritorii, de jefuire , de cotropire a altor popoare.8 Actiunea de cucerire, de subordonare si asuprire a altor popoare s-a dovedit a fi contrara dreptatii si justitiei. Stiinta a demontrat ca asemenea actiuni nu pot argument un drept la razboi si ca in cazul in care razboiul vizeaza cucerirea si acapararea altor teritorii , subordonarea, asuprirea altor popoare, acel razboi este neindreptatit, avand un caracter nedrept.

5 6 7 8

Hugo Grotius, De iure belli ac pacis. Cartea a III a, Privilegio Regis , Parisus 1625 Hugo Grotius, Despre dreptul razboiului si al pacii , Ed.Stiintifica, Bucuresti, 1968, pg. 104 Ibidem pg. 104-105 Robert Ardrey, The territorial imperative, New York, Atheneum Publishers, 1996

2

Hugo Grotius – in cercetarea efectuata cu privire la caracterul razboaielor- arata ca nedrept este ceea ce este contrar naturii, societatii, fiintelor inzestrate cu ratiune9, iar Florentinus demontra ca este o nelegiuire ca omul sa intinda curse omului10. Nedreptatea actiunii de subordonare si asuprire rezulta, dupa analiza efectuata de Aristotel, din inegalitatea existent intre stapan si rob.11 Razboaiele indreptatite. Analizele si cercetarile aprofundate care s-au facut pe parcursul timpului au dus la concluzia ca singurele razboaie indreptatite sunt acelea de aparare impotriva cotropitorlor, a agresiunilor din afara, impotriva actiunilor de inrobire nationala si cele de eliberare nationala pentru sfaramarea lanturilor robiei straine si obtinerea independentei. Dreptul la aparare a fost evocat si temeinic argumentat in cercetari de o valoare epocala. Cicero demonstreaza ca dreptul la aparare are caracter de lege ,, care nu este scrisa, ci se naste deodata cu noi, pe care nu am invatat-o, n-am primit-o, n-am citit-o, ci am luat-o, am scos-o, am stors-o din insasi firea lucrurilor, pentru indeplinirea careia nu suntem invatati, ci facuti, nu pregatiti, ci nascuti, este legea dupa care atunci cand viata noastra este primejduita… de armele vrasmasilor, orice chip ce ne ingaduie scaparea este bun si cinstit’’12, iar Quintilian sustinea ca ,, in toate se cuvenea sa se dea intaietate apararii, deoarece este firesc ca scaparea noastra sa treaca inaintea nimicirii vrasmasului’’ 13. Cel ce se apara,, nu poate infaptuii o nedereptate’’14. De asemenea s-a demonstrat caracterul indreptatit al razboaielor de eliberare nationala, pentru eliberarea jugului strain si dobandirea independentei nationale. Argumentele au fost nevoia de a inlatutra nedreptatea prin lupta impotriva celor care s-au instalat cu fort ape teritoriile care nu le apartin ,, sa respingem armele cu arme’’15. Razboiul preventiv. Unii autori de drept international sustin ca dreptul international ar armite si asa-zisul razboi preventiv in cazul in care un stat considerandu-se amenintat de un pericol armat iminet din partea altui stat ar fi in masura sa recurga la- in mod preventiv- la forta armata impotriva acelui stat. Se afirma ca declansarea unui asemenea razboi ar reprezenta o actiune de autoaparare licita, deoarece amenintarea iminenta este un act de agresiune

9

Hugo Grotius, op. cit., pg. 104

10 11 12 13 14 15

Florentinus, Digeste, I ,1, pg.3 Aristotel, Ethnic Nicom. VIII, 8 Cicero, Cuvantare pentru aparare pentru Titus Annius Milo, in rom. de V. Greciuc, Bucuresti, pg. 44 Quintilian, Inst. Orat. , VII, 2, pg. 21 Hugo Grotius, op. cit., pg.124 Digeste, XLIII. 16,1, pg.27

3

In esenta se incearca a se demonstra incercarea pedepsirii agresorului, inainte ca acesta sa fi declansat agresiunea16. O asemenea teza este neintemeiata din puct de vedere teorectic si periculasa sub aspect practice, generand incordare si instabilitate in relatiile internationale. Un razboi organizat pe o asemenea baza – departe de a fi un razboi de aparare – se dovedeste a fi un razboi de agresiune, cu consecinte grave pentru relatiile international. Acesta conceptie contravine normelor si principiilor general cunoscute ale dreptului international contemporan. Este stiut faptul ca in temeiul art. 51 al Cartei O.N.U. dreptul la autoaparare individuala sau colectiva poate fi exercitat numai in cazul in care s-a produs un atac armat . Sub pretextul caracterului iminet al unui asemenea atac se poate declansa cu usurinta o actiune militara , tinand seama de faptul ca – mai ales in anumite zone ale lumii-se mentin stari de incordare, tensiune si conflict. Cu privire la dreptul de aparare, cei mai multi juristi au demonstrat ca razboiul este indreptatit numai impotriva unei agresiuni armate efectivesi nu a uneia presupuse. Dupa argumentarea prof. Grigore Geamanu teoria razboiului preventive ,, trebuie respinsa categoric’’, simpla amenintare contra pacii nefiind suficienta pentru declansarea unui asemenea razboi.

16

G. Gould, An Introduction to International Law, New York, 1957, pg.585 A. Röling, The Question of Defining Aggression, Haga, 1958, pg. 315 18 D.A. Bowett, Self- Defence in International Law , London, 1958, pg. 280 19 Grigore Geamanu, Dreptul international contemporan, Vol II, Ed. Didactica si Pedagogica, Bucuresti , 1975, ed. a II a revizuita si adaugita , pg.360 17

4