Caracterizare Personaje Mara [PDF]

Zitiervorschau

Caracterizare personaje – „Mara” de Ioan Slavici Romanul „Mara” a fost scris de Ioan Slavici, scriitor al Epocii Marilor Clasici, și publicat în 1906, fiind singurul său roman, roman care dă naștere uneu noi direcții în literatura română, prin personaje complexe și prin zugrăvirea realistă a mediului transilvănean surprinzând târgul transilvănean supus unor transformări economice și politice. Acest roman este un roman realist-obiectiv întrucât surprinde realitatea înconjurătoare în toată complexitatea ei, acest fapt fiind exemplificat cu ipostaze credibile din viața reală: răulinterdicția celor doi îndrăgostiți de a fi împreună, urâtul- moartea bătrânului Hubăr, frumosuliubirea învinge barierele epocii. Acțiunea se desfășoară la Lipova, Radna, Arad, la sfârșitul secolului XIX. Titlul romanului este reprezentat de personajul principal al romanului, Mara, sugerând destinul văduvei sărmane rămasă cu doi copii. Criticul literar Magdalena Popescu afirmă că romanul avea posibilitatea de a se numi și „Copii Marei” deoarece Persida reprezintă personajul central, ca frecvența a aparițiilor și intensitate a preocupărilor. Nicolae Manolescu susține ideea că: „În realitate însă, romanul este mai ales romanul Marei, Persida însăși nefiind decât o Mară juvenilă, pe cale de a lua vârsta, obiceiurile și înfățișarea mamei sale.”. Tema fundamentală abordată de roman reprezintă o frescă socială a lumii ardelenești așezată la interfața satului cu orașul într-untârg ardelenesc. Această temă este conturată și de tema iubirii, tema banului și tema familiei. Perspectiva narativă este obiectivă, narațiunea fiind scrisă la persoana a III-a de către un narator omniscient și omni prezent neimplicat în întămplările relatate, însă nu se exclude analiza psihologică a personajelor, depășind cadrul omniscienței. Romanul este alcătuit din 21 de capitole, fiecare cu propriul său titlu sugestiv. În acesta se conturează două planuri narative principale, cel al destinului personajului principal Mara și cel al iubirii dintre Persida și Națl, al treilea, mai scurt, fiind cel al lui Trică, fiul Marei. Succesiunea secvențelor narative e realizată prin înlănțuire, viața de familie a Persidei alternând cu viața lui Trică în familia Bocioacă. Acțiunea romanului e creionată într-un mod clasic, cu un incipit realist și cu final închis ce duce la rezolvarea conflictelor. Expozițiunea prezintă portretul Marei, fixează timpul și spațiul acțiunii și precizează ocupația personajelor: Mara- precupeață, Hubăt- măcelar, Aegidia- maica econoamă, Bocioacă- cojocar. Intriga este reprezentată de faimoasa scenă a spargerii ferestrei de la mănăstire, moment în care Persida și Națl se văd pentru prima oară și se îndrăgostesc. Desfășurarea acțiunii surprinde povestea de dragoste dintre Persida și Națl („Însușirea esențială a lui Slavici este însă de a analiza dragostea”- George Călinescu), dar și povestea lui Trică în planul mai puțin conturat. Punctul culminant coincide cu nașterea copilului și botezul său în rit catolic, care aduc împăcarea tuturor. Deznodământul rezolvă conflictele dintre cele două familii, dar în același timp prezintă tragicul sfârșit al lui Hubăr, care este ucis de fiul său nelegitim Bandi, după botezul copilului. Conflictul exterior izbucnește ca urmare a încălcării interdicțiilor de către Persida și Națl, întrucât iubirea lor nu era acceptată nici de familii și nici de comunitate. Conflictul interior se află în planul secundar al romanului și izbucnește în sufletul Marei între iubirea maternă și cea pentru bani, dar și în sufletul Persidei, între datoria față de mama ei și iubirea pentru Națl.

Mara Mara reprezintă personajul principal al romanului, un personaj eponim întrucât romanul îi poartă numele, dar și un personaj plat, static deoarece nu evoluează până la finalul romanului. După cum afirmă criticul literar Magdalena Popecu: „Mara e asemenea arborelui vieții, e viața însăși, pătimașă, puternică, rea, lacomă, generoasă, vorace și darnică; animată de tensiunile cele obscure, dar și îndrumată de elanurile cele mai nobile; neiertătoare, aspră, severă și blândă”, Mara se încadrează în categoria femeilor cu caracter puternic, a celor care au învățat multe de la viață. Portretul fizic al Marei contureză buna stabilitate fizică, fiind o femeie puternică, voincă, cu fața aspră („Muiere mare, spătoasă, greoaie și cu obrajii bătuți de soare, de ploi și de vânt” Mara este caracterizată de o mare dragoste pentru copii săi, de care era foarte mândră („Tot n-are nimeni copii ca mine!”), fapt ce o determină să muncească neîncetat pentru a le asigura un viitor („Nu e chip să treacă zi fără ca ea să pună fie și măcar numai câte-un creițar în fiecare din cei trei ciorapi”), de unde rezultă caracterul ei puternic („A rămas Mara, săraca, văduvă cu doi copii, sărăcuții de ei, dar era tânără și voinică și harnică și Dumnezeu a mai lăsat să aibă și noroc”). Fiind precupeață, în fiecare zi umbla la târgurile de la Radna și Arad, încercând să mai câștige bani pentru copiii săi, demonstrând faptul că era harnică, dar și pragmatică întrucât știa să aibă grijă de banii ei, ba chiar să-i înmulțească, colaborând cu Hubăr în afacerea cu pădurile, închiriind podul și împrumutând bani („Ca femeie cu minte, Mara știa că n-are niciodată să-și piardă banii dacă face tovărăși cu Hubăr” , „prima femeie capitalist din literatura noastră”- Nicolae Manolescu). Această dragoste maternă însă se confrunta cu dragostea pentru bani, care denota zgârcenia ei, ba chiar abilitatea de a lua postura de văduvă sărmană cu doi copii ce înduioșa inimi, scăpând de plata unor taxe („Când poate să pună florinul, ea-l sărută, apoi rămâne așa, singură, cu banii întinși pe masă, stă pe gânduri și începe în cele din urmă să plângă.” ; „"Îi sângerea inima cind i se storceau banii adunati cu multa grija pentru aceste nimicuri de care dinsa nu simtea nici o trebuinta ".). Mara era o femeie foarte credincioasă („deși creștină adevărată,...,dar se închină creștinește, cu cruci și cu mătănii”), însă în sufletul ei exista o ură pentru persoanele de altă etnie („Știa prea bine că o Maică Precistă nemțească nu e o adevărată Maică Precistă”) În ciuda dezamăgirii produsă de faptul că Persida i-a încălcat cuvântul, Mara a dat dovadă de o iubire imensă de mamă, iertând-o („fata ei tot copilul ei rămânea și inima ei de mamă nu putea s-o urgisească”). Așadar Mara este un personaj complex, genul femeii puternice de la sfârșitul secolului XIX, al cărei caracter nu se schimbă până la finalul romanului.