Capacitatea de Autofinantare A Intreprinderii [PDF]

Zitiervorschau

LUCRARE DE LICENŢĂ CAPACITATEA DE AUTOFINANŢARE A ÎNTREPRINDERII

CUPRINS

CAPITOLUL 1 DELIMITĂRI NOŢIONALE…………………………...………………………pag.5 1.1. Capacitatea de autofinanţare (CAF)…………………...……………………pag.5 1.1.1. Definire…..……………………………………………………...………….pag.5 1.1.2. Procedee de calcul …………………………………..…………...…………pag.6 1.2. Autofinanţarea sau finanţarea internă………………………….….………...pag.7 1.2.1. Definire. Politica de autofinanţare……………………………………..……..pag.7 1.2.2. Structura autofinanţării..................................................................………….pag.10 1.2.3. Avantajele şi dezavantajele autofinanţării......................................................pag.15 1.3. Analiza situaţiei financiare a întreprinderii. Prezentarea întreprinderii .......…pag.16 CAPITOLUL 2 ANALIZA FORMĂRII VALORII ADĂUGATE ……………………………..pag.27 2.1. Analiza consumului intermediar (CI)………...……………………………….pag.30 2.2. Analiza producţiei ……………………………………………………..……...pag.32 CAPITOLUL 3 ANALIZA REPARTIZĂRII VALORII ADAUGATE .……………………….pag.39 3.1.Analiza rezultatului brut de exploatare ……………………..…………………pag.39 3.2. Analiza rezultatului de exploatare……………………………...……………..pag.43 3.3. Analiza rezultatului curent ……………………...…………………………….pag.46 3.4. Analiza rezultatului net (RN)………………………………………..………...pag.49 3.5. Analiza capacităţii de autofinanţare (CAF)…………………………………...pag.52 CAPITOLUL 4 CORELAŢIILE CAPACITĂŢII DE AUTOFINANŢARE CU ALŢI ÎNDICATORI Ş1 UTILITATEA EI …………………………………….……pag.58 4.1. Corelaţiile capacităţii de autofinanţare cu alţi indicatori……………..……….pag.58 4.2. Utilitatea capacităţii de autofinanţare …………………...……………………pag.60 CONCLUZII ŞI PROPUNERI……………………...…………………………..pag.63 BIBLIOGRAFIE..................……………………………………..……………...pag. 65

2

Cuvinte cheie:

autofinanţare, analiza situaţiei financiare, valoarea

adăugată, S.C. ARTEX S.A., indicatori Tema lucrării de licenţă este intitulată „Capacitatea de autofinanţare a întreprinderii” fiind structurată pe patru capitole, astfel: - primul capitol este denumit „Delimitări noţionale”, - al doilea capitol „Analiza formării valorii adăugate”, - al treilea capitol „Analiza repartizării valorii adăugate”, - al patrulea capitol „Corelaţiile capacităţii de autofinanţare cu alţi indicatori şi utilitatea ei”. În lucrare a fost definită capacitatea de autofinanţare, a fost prezentat procedeul de calcul, autofinanţarea sau finanţarea internă, politică de autofinanţare, structură, avantajele, dezavantajele autofinanţării, precum şi o analiză a situaţiei financiare a întreprinderii. De asemenea am prezentat în lucrare o analiză a consumului intermediar, a producţiei, a rezultatului brut de exploatare, a rezultatului curent, rezultatului net şi o analiză a capacităţii de autofinanţare. În finalul lucrării am efectuat corelaţii între capacitatea de autofinanţare şi alţi indicatori. Autonomia financiară a unei întreprinderi se defineşte ca fiind aptitudinea acesteia de a face faţă angajamentelor sale financiare. Finanţarea din resurse proprii presupune ca întreprinderea să obţină în primul rând beneficiile corespunzătoare nevoilor sale, iar în al doilea rând să aibă dreptul de decizie asupra repartizării lor pe destinaţii cu respectarea în acelaşi timp a obligaţiilor către bugetul statului. Amortizarea şi provizioanele sunt cheltuieli calculate care se exonerează de la plata impozitului pe profit. Profitul net rămâne o sursă gratuită de finanţare. Numai după distribuirea acţiunilor gratuite, autofinanţarea devine generatoare de costuri pentru remunerarea, prin dividende, a capitalului intern convertit în capital social. Deci, autofinanţarea este cea mai eficientă soluţie de acoperire a nevoilor permanente de capitaluri. Capacitatea de autofinanţare mai poate fi definită şi ca un surplus monetar care se obţine ca rezultat al tuturor operaţiunilor de încasări şi plăţi efectuate de întreprindere, într-o perioadă de timp, având în vedere incidenţa fiscală. Pentru determinarea capacitaţii de autofinanţare trebuie avute în vedere atât variabile economice cât şi financiare. Finanţarea pe termen lung a întreprinderii presupune nevoi de fonduri cu 3

caracter permanent sau pe perioade mari de timp, operaţiune care se poate realiza în diferite forme, în funcţie de condiţiile concrete ale întreprinderii. Căile de finanţare pe termen lung sau în strânsă legătură cu căile de învestire, formând cu acestea politica financiară a firmei. Autofinanţarea este cel mai răspândit principiu de finanţare şi presupune că întreprinderea îşi asigură dezvoltarea cu forţe proprii, folosind drept surse de finanţare o parte a profitului obţinut în exerciţiul expirat, şi fondul de amortizare, acoperind atât nevoile de înlocuire a activităţilor imobilizate cât şi creşterea activului economic. Autofinanţarea are în structura sa amortizările, provizioanele şi beneficiile nedistribuite de firmă, şi trecute de aceasta la rezerve, şi anume: Autofinanţarea = Amortizările + Provizioanele + Beneficiile nedistribuite. Provizioanele sunt definite ca fiind capitaluri prelevate de întreprindere înainte de determinarea beneficiului cu scopul de a face faţă unor cheltuieli viitoare. Sunt două categorii de provizioane: -

provizioane pentru deprecieri ale elementelor de activ;

-

provizioane pentru riscuri şi cheltuieli.

Rezervele sunt beneficii nedistribuite, constituind partea cea mai puţin discutată a autofinanţării. Ele reprezintă fonduri acumulate de întreprindere plecând de la beneficiile realizate. Există mai multe categorii de rezerve, şi anume: -

rezerve legale: acestea sunt reglementate prin legi specifice.

-

rezerve statuare care sunt constituite pe baza prevederilor statutului

societăţii, în concordanţă cu permisibilitatea legilor în materie. Dividendul reprezintă remuneraţia cuvenită unei acţiuni în decurs de un an şi este singura formă de împărţire a profitului realizat de societăţile comerciale pe acţiuni. Am efectuat o analiza situaţiei financiare a unei întreprinderii, respectiv societatea comercială ,, Artex '' S.A. cu sediul în Oradea, nr.18, telefon 357911 s-a constituit în anul 1991 ca societate pe acţiuni. Este înregistrată la Oficiul Registrului Comerţului sub nr. J/15427/1991 şi are codul fiscal R142359. Capitalul social al societăţii, reprezentând suma valorilor nominale a acţiunilor aduse în virtutea unui contract de acţionari este în sumă de 200 milioane împărţit cu 20.000 acţiuni cu o valoare nominală de 1000 aceste acţiuni sunt deţinute în cote de cei 68 acţionari ai firmei. La începutul desfăşurării activităţii sale, societatea era specializată în producerea şi comercializarea produselor de artizanat din lemn, pirogravuri, fluiere, marochinărie 4

din piele cu intarsie. Din 1993 societatea “Artex” S.A. s-a extins, construindu-şi o secţie de croit costume din piele pentru femei (jachetă şi fustă sau jachetă şi pantalon, lung sau scurt) sau jachete din piele pentru dame. Ca şi element al strategiei de obţinere a producţiei remarcăm credit - bail, prin care firma închiriază un utilaj performant specific confecţiilor din piele pe o perioadă de 10 ani, în vederea obţinerii unor produse superioare calitativ, ea asigurându-şi astfel posibilităţi de menţinere pe pieţele ocupate deja, dar mai ales de penetrare pe alte pieţe. Aprovizionarea cu materii prime şi materiale se face atât de pe piaţa internă (piele şi ţesături), cât şi de pe cea externă, cumpărând pe valută coloranţi şi mordanţi de calitate superioară din Italia pentru a-şi îndeplini obligaţiile contractuale ca subtratant. Personalul societăţii este format atât din persoane muncitor calificat, în totalitate 20 persoane, cât şi personalul administrativ şi de conducere cu pregătire superioară, 5 persoane Acest personal este stabilit, nu ridică probleme particulare, rămânând constant de la o perioadă la alta. Analiza situaţiei financiare a întreprinderii are ca obiect studierea modului de realizare a autofinanţării, în condiţiile autonomiei decizionale, asigurarea integrităţii patrimoniului acesteia, a unui raport optim între mijloacele economice ale acesteia. La modelul societăţii Artex S.A. se menţine echilibrul bilanţier între activ şi pasiv. Activul bilanţului este prezentat de activul imobilizat, circulant, conturile de regularizare şi primele de rambursare a obligaţiunilor. Ponderea cea mai mare(60%) îi revine activului circulant şi în cadrul acestuia stocurilor. Analiza dinamică arată o creştere a stocurilor la nivelul societăţii şi o reducere a activului imobilizat; aceasta din urmă determinată fiind de creşterea amortizării faţă de perioada precedentă. Societatea Artex S.A. Oradea procedează la repartizarea a 40% din profitul net acţionarilor şi la constituirea unui fond de dezvoltare. Pasivul după repartizarea profitului se diferenţiază faţă de pasivul înainte de repartizare prin mărimea capitalului propriu şi al datoriilor. Indicatorii mai importanţi care măsoară eficacitatea întreprinderii pe valoarea adăugată sunt: rata variaţiei valorii adăugate si randamentul echipamentului, ca raport între VA şi imobilizările. Cifra de afaceri devine producţia vândută + venituri din vânzări de mărfuri şi aceasta este obţinută nu numai ca urmare a desfacerii produselor pe piaţa internă ci şi ca urmare a închiderii unor contracte de vânzare cu partenerii externi. Astfel că aproximativ 60% din CA se obţine ca urmare a vânzării de produse pe piaţa externă. 5

CAPITOLUL 1. DELIMITĂRI NOŢIONALE 1.1.

Capacitatea de autofinanţare

1.1.1. Definire Capacitatea de autofinanţare reprezintă ansamblul resurselor financiare obţinute din operaţiile diverse din care firma ar putea dispune – în absenţa dividendelor - pentru a acoperi nevoile financiare pentru continuitatea activităţii pentru dezvoltare ca mărime, CAF se apropie de un alt indicator, marja brută de autofinanţare (MBA) cu diferenţa că: CAF reţine toate provizioanele nu numai cele care au caracter de rezerve, iar plus valoarea şi minus valoarea nu intră în CAF dar intră în MBA. Capacitatea de autofinanţare mai poate fi definită şi ca un surplus monetar care se obţine ca rezultat al tuturor operaţiunilor de încasări şi plăţi efectuate de întreprindere, într-o perioadă de timp, având în vedere incidenţa fiscală. Pentru determinarea capacitaţii de autofinanţare trebuie avute în vedere atât variabile economice cât şi financiare. Variabilele economice pornesc de la previziunile de vânzare (cantitate x preţ) şi previziunile asupra conturilor (materii prime, materiale, combustibil, salarii, etc.), în timp ce variabilele financiare au în vedere poliţia de împrumut promovată de întreprindere care ocazionează cheltuieli financiare, politica de amortizare care poate încărca diferit costurile pentru anumiţi ani şi politica de repartizare a profiturilor care dimensionează: volumul dividendelor distribuite acţionarilor. De regulă, autofinanţarea efectivă este mai mică decât capacitatea de autofinanţare. Nu totalitatea capacităţii de autofinanţare rămâne la dispoziţia întreprinderii pentru necesităţi de finanţare internă, ci mai puţin beneficiile distribuite acţionarilor sub formă de dividende. Notând cu: V - veniturile totale obţinute din activitatea economică şi financiară; C - cheltuielile de exploatare (costurile de producţie); Cf - cheltuieli financiare; A - cheltuieli de amortizare a activelor imobilizate; I - rata de impozit pe profit; Capacitatea de autofinanţare = (V - C - A – Cf) (1 - I/100) + A 6

1.1.2. Procedee de calcul Capacitatea de autofinanţare privită ca sursă financiară, generată de activitatea industrială şi comercială a firmei, după scăderea tuturor cheltuielilor plătibile la o anumită scadenţă are la bază două procedee de determinare a mărimii sale şi anume: procedeul substractiv şi cel adititv. Procedeul substractiv: Prin acest procedeu se porneşte de la excedentul brut de exploatare (EBE, care semnifică rezultatul brut al activităţii industriale şi comerciale) din care se deduc succesiv, celelalte cheltuieli eligible ale întreprinderii (financiare, excepţionale, etc.): CAF = Venituri încasabile - Cheltuieli plătibile Calculul prin procedeul substractiv a) Fără reluări asupra provizioanelor; b) Fără: venituri din cesiunea de imobilizări; reluări asupra provizioanelor excepţionale; c) Fără amortizări şi provizioane financiare calculate; d) Fără: valoarea contabilă netă a imobilizărilor cedate; amortizări şi provizioane excepţionale calculate; Tabelul 1. 1. Excedentul brut de exploatare + alte venituri (de exploatare) + venituri financiare (a) + venituri excepţionale (b) - alte cheltuieli (de exploatare) - cheltuieli financiare (c) - cheltuieli excepţionale (d) -

impozit pe profit

Capacitatea de autofinanţare

Procedeul aditiv În determinarea CAF prin acest procedeu se pleacă de la rezultatul net al exerciţiului la care se adaugă cheltuielile calculate (dotări cu amortizări şi provizioane), dupe ce s-au scăzut din acestea, veniturile calculate (reluări asupra provizioanelor şi amortizărilor): 7

CAF = Rezultatul net + Cheltuieli calculate - Venituri calculate Calculul prin procedeul aditiv Tabelul 1.2. Rezultatul net + dotări cu amortizări şi provizioane (1) - reluări de amortizări şi provizioane (2) + valoarea contabilă netă a imobilizărilor cedate - venituri pe baza cesiunii de imobilizări Capacitatea de autofinanţare 1) Sunt cuprinse în aceste dotări acele cheltuieli calculate de întreprindere în activitatea de exploatare, financiară şi excepţională; 2) Reluările de amortizări şi provizioane sunt reprezentate de acele venituri calculate în activitatea de exploatare a întreprinderii; Capacitatea de autofinanţare exprimă, deci, un surplus financiar angajat de activitatea rentabilă a întreprinderii, care nu are decât un caracter potenţial dacă nu este susţinut de mijloace financiare efective. Cheltuieli plătibile (inclusiv

impozitul

Venituri încasabile pe

profit) Cheltuieli calculate

CAF

Venituri calculate

Rezultatul net

Figura 1.1. Reprezentarea grafică a capacităţii de autofinanţare Legendă: -

procedeul substractiv: venituri încasabile - cheltuieli plătibile;

-

procedeul aditiv: rezultatul net + cheltuieli calculate - venituri calculate.

1.2.

Autofinanţarea sau finanţarea internă

1.2.1. Definire, politica de autofinanţare Nevoile de fonduri ale întreprinderii sunt variate; de la trebuinţe de lungă durată şi o valoare ridicată, cum este cazul activelor imobilizate, până la trebuinţe de scurtă 8

durată, al căror nivel variază frecvent în cursul anului în funcţie de factorii interni sau externi, cum este cazul activelor circulante. Finanţarea acestor nevoi se face ţinând cont de caracterul permanent sau temporar al trebuinţelor. Finanţarea pe termen lung a întreprinderii presupune nevoi de fonduri cu caracter permanent sau pe perioade mari de timp, operaţiune care se poate realiza în diferite forme, în funcţie de condiţiile concrete ale întreprinderii. Căile de finanţare pe termen lung sunt în strânsă legatură cu căile de investire, formând cu acestea politica financiară a firmei. Din punct de vedere al apartenenţei fondurilor, distingem finanţări din fonduri proprii (autofinanţarea, creşteri de capital prin noi aporturi în numerar sau în natură, creşteri de capital prin încorporarea rezervelor la capitalul social, creşteri de capital prin conversia datoriilor) şi finanţări prin angajament la termen (împrumuturi obligatare, credite bancare, credit - bail). Privite din punctul de vedere al efortului depus pentru obţinerea lor, sursele de finanţare pe termen lung pot fi grupate în două părţi: finanţări interne (autofinanţare) finanţări externe (creşteri de capital şi împrumuturi diverse). Prin fonduri Proprii

Finanţări pe termen lung

Autofinanţarea– Finanţarea internă Creşteri de capital prin noi aporturi în numerar şi în natură Creşteri de capital prin încorporarea rezervelor Creşteri de capital prin conversia datoriilor Împrumuturi obligatare – Finanţare externă Împrumuturi de la instituţii financiare specializate

Prin angajamente la termen

Credite bancare pe termen mijlociu Credit - bail

Autofinanţarea este cel mai răspândit principiu de finanţare şi presupune că întreprinderea îşi asigură dezvoltarea cu forţe proprii, folosind drept surse de finanţare o parte a profitului obţinut în exerciţiul expirat, şi fondul de amortizare, acoperind atât nevoile de înlocuire a activităţilor imobilizate cât şi creşterea activului economic. Locul însemnat pe care îl ocupă autofinanţarea printre celelalte căi de finanţare decurge din avantajele pe care le creează atât pentru acţionari cât şi pentru întreprindere. Acţionarii sunt avantajaţi întrucât, capitalizând o parte a profitului, creşte valoarea 9

bursieră a întreprinderii, creşte cursul acţiunilor deţinute de ei, prin urmare creşte avuţia lor. În afară de aceasta, profitul reinvestit este exonerat de la plata impozitului pe profit sau se aplică reduceri substanţiale de impozit, ceea ce creează posibilităţi mai mari de reinvestire. Întreprinderea este avantajată întrucât nu mai este nevoită să apeleze la acţionari sau piaţa financiară pentru a obţine fondurile de care are nevoie pentru dezvoltare. Sursele destinate autofinanţării se formează în cadrul întreprinderii reprezentând, deci, surse interne. În principal aceste surse provin din excedentul monetar creat din operaţiunile economice şi financiare, adică din diferenţa dintre fluxurile financiare pozitive şi negative, respectiv dintre încasări şi plăţi. Excedentul brut de exploatare se compune din rezultatele pozitive ale procesului economic, precum şi din fondul de amortizare creat. De altfel, excedentul brut al exploatării poate fi calculat în două feluri: fie ca diferenţă dintre totalul încasărilor din activitatea economică - financiară şi totalul cheltuielilor efectuate, ţinând cont că amortizarea deşi este o cheltuială cuprinsă în costuri, nu ocazionează fluxuri negative de ieşire; fie ca o sumă a unor elemente diferite cum ar fi: salarii, impozite, dobânzi plătite, fond de amortizare anual, dividende, beneficii nereparizate. Politica de autofinanţare a unei întreprinderi este sinteza căilor de producţie, comerciale şi financiare, fiind grupate însă în funcţie de posibilităţile repartizării beneficiilor, amortizării şi de politica de îndatorare. Proviziile de finanţare internă joacă rolul principal în politica financiară a întreprinderii. Deşi autofinanţarea este o politică financiară sănătoasă şi de dorit, nu este oportun să se exagereze în această direcţie pentru ca întreprinderea să nu fie ruptă de piaţa financiară şi pentru o mobilitate mai mare a capitalului. Acoperindu-şi întegral nevoile de creştere economică din surse interne, se poate uşor scăpa din vedere costul capitalului propriu comparativ cu costul capitalului împrumutat, creându-se aparenţa înşelătoare că primul ar fi de provenienţă oarecum gratuit. Realitatea economică şi financiară arată însă că, indiferent de provenienţă, costul capitalurilor se egalizează, în multe cazuri costul capitalului propriu fiind chiar mai ridicat decât a celui împrumutat. Nu se poate vorbi despre un optim general al politicii de autofinanţare. Pe plan mondial, până în deceniul al 6-lea, o bună structură financiară se caracteriza printr-un nivel scăzut al îndatorării, punându-se accentul pe autofinanţare şi alte resurse proprii, 10

respectiv pe autonomia economico- financiară a întreprinderilor. În deceniul al 8-lea, o bună structură financiară se caracteriza printr-un nivel ,,normal'' al îndatorării, adică un excesiv de îndatorare. În anii '80 o bună structură financiară se caracteriza prin diminuare progresivă a îndatorării, creşterea autonomiei financiare şi creşterea rentabilităţii pe această bază. Orice politică de autofinanţare trebuie analizată în funcţie de rentabilitatea pe care o degajă profitul reinvestit. Dacă rentabilitatea noilor proiecte acoperite prin autofinanţare este egală cu rentabilitatea reclamată de acţionari, politica de autofinanţare este neutră pentru întreprindere. Numai atunci când rentabilitatea investiţilor acoperite prin autofinanţare este mai mare decât remuneraţia cerută de acţionari, autofinanţarea are termen politic pentru întreprindere, în sensul că: componenta crează valoarea financiară a acesteia. Astfel, autofinanţarea contribute la creşterea mijloacelor financiare ale întreprinderii dar nu permite creşterea beneficiilor decât dacă creşte rata rentabilităţii noilor proiecte peste pretenţiile de remuneraţie ale acţionarilor. 1.2.2. Structura autofinanţării Având în vedere definirea anterioară dată autofinanţării, putem adăuga că autofinanţarea are în structura sa amortizările, provizioanele şi beneficiile nedistribuite de firmă, şi trecute de aceasta la rezerve, şi anume: Autofinanţarea = Amortizările + Provizioanele + Beneficiile nedistribuite Rolul diferitelor componente ale autofinanţării Amortizarea Importanţa amortizării este considerabilă, având în vedere partea relativă pe care o reprezintă în mărimea totală a autofinanţării. Amortizările sunt reţinute în calculul autofinanţării, acest lucru reprezentând şi cauza pentru care distingem o autofinanţare brută sau ansamblu de surplus monetar şi o autofinanţare netă care este egală cu diferenţa între autofinanţarea brută şi amortizare. Amortizarea ca o compotentă a autofinanţării este importantă pentru viaţa şi dezvoltarea întreprinderii deoarece, participă la: rambursarea creditelor pe termen mediu şi lung; la finanţarea totală sau parţială a noilor investiţii în această ordine întrucât rambursarea creditelor pe termen mediu şi lung primează cu destinaţie finanţarea noilor investiţii. O altă destinaţie a amortizării este reprezentată şi de cea de susţinere a 11

fondului de rulment. Dacă investiţiile ce se finanţează, adică nivelul cheltuielilor pentru investiţii este inferior finanţării proprii, amortizarea contribuie la excedentul ce se acumulează pentru finanţarea unor cheltuieli de investiţii viitoare ale întreprinderii sau pentru realizarea unor investiţii financiare pe termen scurt. Provizioanele Provizioanele sunt definite ca fiind capitaluri prelevate de întreprindere înainte de determinarea beneficiului cu scopul de a face faţă unor cheltuieli viitoare. Sunt două categorii de provizioane: -

provizioane pentru deprecieri ale elementelor de activ;

-

provizioane pentru riscuri şi cheltuieli.

Provizioanele pentru deprecieri ale elementelor de activ figurează în activul bilanţului şi sunt destinate să compenseze pierderile de valoare care, în mod rezonabil, se estimează asupra elementelor de activ figurează în activul bilanţului şi sunt destinate să compenseze pierderile de valoare care, în mod rezonabil, se estimează asupra elementelor patrimoniale din activul bilanţier. Seamănă cu amortismentele, însă nu trebuie confundate cu ele, întrucât există şi deosebiri esenţiale. Astfel, amortismentele se referă la o pierdere certă şi ireparabilă, uzura, în timp ce provizionul pentru depreciere se referă la o pierdere probabilă şi care poate creşte sau scădea în viitor. În timp ce amortismentul este determinat potrivit sistemului ales de administraţia societăţii, provizionul pentru depreciere, dimpotrivă se evaluează în funcţie de elementele exterioare (despre diferiţi clienţi, pentru a le aprecia gradul de insolvabilitate se fac investigaţii exterioare). Principalele categorii de provizioane pentru deprecieri ale elementelor de activ (lista acestora este neliminată) sunt: -

provizioane pentru deprecierea imobilizărilor neamortizabile (terenuri);

-

provizioane pentru deprecierea stocurilor (mărfuri, materiii prime);

-

provizioane pentru deprecierea titlurilor (acţiuni, obligaţiuni);

-

provizioane pentru deprecierea conturilor clienţi;

-

provizioane pentru deprecierea conturilor de debitori diverşi.

Provizioanele pentru riscuri şi cheltuieli figurează în pasivul bilanţului, sunt destinate să acopere pierderile sau cheltuielile viitoare precise în ce priveşte obiectul şi care sunt previzibile la sfârşitul exerciţiului. Diferă de provizioanele pentru deprecierea elementelor de activ prin aceea că 12

nu se referă la o pierdere deja realizată, ci la eventualitatea unei pierderi în viitor care sar putea să nu se realizeze niciodată, în timp ce provizioanele de activ se referă la o depreciere împlinită dar incertă ca sumă. Provizioanele din pasiv diferă de rezerve prin aceea că sunt prelevate înaintea determinării beneficiului, pe când rezervele se constituie din beneficii. De asemenea, provizioanele pentru pierderi şi cheltuieli au un obiect precis, în timp ce rezervele se constituie fără a se cunoaşte precis cauza pierderii prevăzute. Principalele categorii de provizioane pentru riscuri şi cheltuieli sunt: -

provizioane pentru garanţii acordate terţilor;

-

provizioane pentru litigii;

-

provizioane pentru pierderi din schimb valutar;

-

provizioane pentru cheltuieli de repartizat;

-

alte provizioane pentru riscuri şi cheltuieli.

Rezervele Rezervele sunt beneficii nedistribuite, constituind partea cea mai puţin discutată a autofinanţării. Ele reprezintă fonduri acumulate de întreprindere plecând de la beneficiile realizate. Există mai multe categorii de rezerve, şi anume: -

rezerve legale: acestea sunt reglementate prin legi specifice. Aşa este, de exemplu, fondul de rezervă care se constituie, reglementat de Legea nr.31/1990 privind societăţile comerciale, cu modificările şi completările ulterioare şi Legea anuală a bugetului public naţional. Acest fond de rezerve este alimentat din profitul brut înainte de impozitare, din excedentul obţinut prin vânzarea unor acţiuni la un curs mai mare decât valoarea lor nominală; dacă acest excedent nu este utilizat la plata cheltuielilor de emisiune sau destinat amortizărilor, din excedentul din reevaluarea stocurilor. Este destinat plăţilor în cursul anului, acoperirea pierderilor înregistrate, alte micşorări;

-

rezerve statuare care sunt constituite pe baza prevederilor statutului societăţii, în concordanţă cu permisibilitatea legilor în materie. Aceste rezerve sunt constituite pe seama stocurilor: rezerve pentru reparaţii, rezerve pentru indemnizaţii de concediu, rezerve pentru finanţarea operaţiilor în perioada de garanţie, rezerve pentru deduceri de preţuri operaţiilor care se acoperă din profit, respectiv urmărirea debitorilor pentru cumpărări în rate. Aceste rezerve nu se pot distribui decât cu acordul 13

Adunării Generale a Acţionarilor. Rezervele reglementate se constituie în cazul unor amânări ale plăţii impozitului, într-o anumită proporţie. Într-o altă structură, autofinanţarea apare ca partea care rămâne din capacitatea de autofinanţare după ce întreprinderea a procedat la distribuirea unei părţi din profitul obţinut în cursul unui exerciţiu financiar sub formă de dividende. În acest sens trebuie introdusă mărimea de politică de dividende prin care se înţelege opţiunea unei firme de a distribui sau nu dividendele în anumite exerciţii financiare, de reducere sau de păstrare nemodificată a cuantumului dividendelor de la un an la altul, urmărind un anume scop. Autofinanţare = CAF - Dividendele vărsate Dividendul reprezintă remuneraţia cuvenită unei acţiuni în decurs de un an şi este singura formă de împărţire a profitului realizat de societăţile comerciale pe acţiuni. În principiu orice deţinător de acţiuni are dreptul de a primi dividende din partea societăţii, dar aceasta este autorizată să repartizeze dividende cu două condiţii: -

să dispună de suficient profit astfel ca distribuirea de dividende să nu afecteze substanţa societăţii, adică să nu micşoreze capitalizarea bursieră permanentă a societăţii. Suma dividendelor nu trebuie să depăşească total profitului de care dispune societatea cu această destinaţie;

-

distribuirea de dividende să nu afecteze lichiditatea financiară a societăţii comerciale pentru a nu pune în pericol siguranţa creditorilor săi ale căror creanţe devin scadente.

Beneficiul unei societăţi comerciale pe acţiuni, fie că se distribuie sub formă de dividende, fie că se constitute fond de rezervă (posibilităţi de autofinanţare) constituie proprietatea acţionarilor. De aceea, politica faţă de repartizarea profiturilor este, în ultimă instanţă o politică de lichiditate: dacă se constituie fond de rezervă, cresc lichidităţile întreprinderii şi deci, posibilităţile de autofinanţare. Din punctul de vedere al repartizării profitului sub forma dividendelor, se conturează două curente: 1.acţionarii care preferă dividendele sporite pentru consum imediat şi care, practic sunt în dezacord cu politica conducerii societăţii comerciale de autofinanţare ca mijloc de creştere economică; 2. acţionarii care preferă plasarea dividendelor în noi acţiuni ale societăţii comerciale, în speranţa unor profituri viitoare consistente, fără a pierde, totodată, 14

posibilitatea obţinerii de lichidităţi imediate, putând vinde acţiunile pe care le deţine. Mărimea dividendelor de distribuit se stabileşte de către Adunarea Generală a Acţionarilor, din cadrul societăţii comerciale, în conformitate cu statutul acesteia. Aceste dividende se distribuie acţionarilor societăţii la finele fiecărui exerciţiu financiar, dar nu mai târziu de nouă luni după această dată. Alegerea unei politici de dividende poate fi determinată de fiscalitatea aplicată veniturilor din deţinerea de acţiuni: dividende şi câştig de capital (din creşterea de valoare a acţiunii). În principiu o rată redusă de impozitare a câştigurilor de capital, în raport cu rata impozitului pe dividend, încurajează reinvestirea profitului. O rată a impozitului pe totalitatea veniturilor (salarii, dividende, câştiguri de capital) mai mare decât rata impozitului pe profit va încuraja de asemenea folosirea pentru autofinanţare. În funcţie de mărimea dividendului, întreprinderile se pot înscrie într-unul din cele trei tipuri de dividende, şi anume: 1. politica de participare directă la profit sau politica ratei constante întemeiate pe asigurarea unei rate ,, d '' relativ constante, de distribuire a dividendelor: DPA = d BTA în care: DPA - dividende pe acţiune; BTA - profit net pe acţiune. Mărimea dividendului distribuit este în funcţie de mărimea profitului obţinut.

Figura 1.2. Politica de participare directă 2. politica de stabilitate sau precedenţă în care întreprinderea îşi propune să asigure un dividend constant sau, mai mult, o rată ,, g '' de creştere anuală a dividendului, indiferent de variaţiile mărimii profitului. Mărimea dividendului, pentru anul curent ,, t '' este în funcţie de dividendul distribuit în anul anterior ,, t – 1”. 15

DPA t = f(DPA t - 1)

Figura 1.3. Politica de stabilitate 3. politica reziduală constă în repartizarea drept dividend a unei sume care rămâne disponibilă după acoperirea altor nevoi. În mod concret se procedează la determinarea volumului total al surselor de finanţare proprii posibile, la care se adaugă volumul împrumuturilor de care poate beneficia într-o anumită perioadă. Din această sumă se deduce valoarea proiectelor pe care doreşte să le finanţeze, iar ceea ce rămâne se repartizează sub formă de dividende. Între toate aceste politici de dividende, prima este preferată celorlalte, deoarece aceasta dă posibilitatea societăţii comerciale să repartizeze dividende acţionarilor săi în funcţie de mărimea profitului obţinut. 1.2.3.Avantajele şi dezavantajele autofinanţării Autofinanţarea este principiul cel mai răspândit şi semnifică faptul că întreprinderea trebuie să-şi asigure dezvoltarea folosind rezultatele financiare pozitive obţinute în exerciţiul anterior. Autofinanţarea prezintă avantaje reale atât pentru întreprindere, cât şi pentru acţionari. Întreprinderea este avantajată întrucât pentru realizarea creşterii economice nu are nevoie să recurgă la surse de finanţare externă, nici la acţionari pentru a-i convinge să cumpere acţiuni sau să sporeasă valoarea nominală a acţiunilor existente. Folosind beneficiul propriu pentru dezvoltare se realizează totodată şi o independenţă sporită faţă de bănci. Acţionarii sunt avantajaţi întrucât fără vreun efort financiar din partea lor creşte 16

valoarea bursieră a întreprinderii şi a acţiunilor pe care ei le deţin, deci creşte bogăţia acestora. Profilul total obţinut de întreprindere este mai slab impozitat, întrucât partea utilizată pe loc pentru dezvoltare este exceptată de la impunere sau se impune cu o cotă mai redusă. Aceste avantaje ale autofinanţării au şi un revers. Volumul autofinănţării, este în general ineficient pentru a acoperi toate nevoile. Dacă întreprinderea nu face apel la economiile externe, ea va trebui să-şi etaleze cheltuielile pe o perioadă mai îndelungată sau să aleagă investiţii modeste. În aceste două cazuri, investiţia poate pierde o mai mare parte a eficienţei sale. Astfel, autofinanţarea riscă să amâne momentul în care întreprinderea trebuie să împrumute şi poate duce la încheierea unei afaceri în condiţii nerentabile. Autofinanţarea se poate traduce deci şi printr-o încetinire a dezvoltării firmei. 1.3.Analiza situaţiei financiare a întreprinderii. Prezentarea întreprinderii

Societatea comercială ,, Artex '' S.A. cu sediul în Oradea, nr.18, telefon 357911 s-a constituit în anul 1991 ca societate pe acţiuni. Este înregistrată la Oficiul Registrului Comerţului sub nr.J/15427/1991 şi are codul fiscal R142359. Capitalul social al societăţii, reprezentând suma valorilor nominale a acţiunilor aduse în virtutea unui contract de acţionari este în sumă de 200 milioane împărţit cu 20.000 acţiuni cu o valoare nominală de 1000 aceste acţiuni sunt deţinute în cote de cei 68 acţionari ai firmei. La începutul desfăşurării activităţii sale, societatea era specializată în producerea şi comercializarea produselor de artizanat din lemn, pirogravuri, fluiere, marochinărie din piele cu intarsie. Din 1993 societatea “Artex” S.A. s-a extins, construindu-şi o secţie de croit costume din piele pentru femei (jachetă şi fustă sau jachetă şi pantalon, lung sau scurt) sau jachete din piele pentru dame. Ca şi element al strategiei de obţinere a producţiei remarcăm credit - bail, prin care firma închiriază un utilaj performant specific confecţiilor din piele pe o perioadă de 10 ani, în vederea obţinerii unor produse superioare calitativ, ea asigurându-şi astfel posibilităţi de menţinere pe pieţele ocupate deja, dar mai ales de penetrare pe alte pieţe. Totodată ea devine subtratantul pentru aceste produse pentru o firmă din Italia, 17

care pentru că le-ar putea produce la un cost mai ridicat decât societatea ,,Artex'' S.A., preferă să transfere asupra acesteia din urmă, realizarea acestor produse, la subtratant, firma ,,Artex'' S.A. îşi asumă respectarea obligaţiilor rezultate din contract cu privire în primul rând asupra realizării produselor la nivelul calităţii cerute de ordonator şi livrarea acestora la termenul convenit. Pe lângă activitatea industrială, societatea desfăşoară o activitate comercială, cumpărând cergi pe care ulterior le vinde prin magazinele proprii. Aprovizionarea cu materii prime şi materiale se face atât de pe piaţa internă (piele şi ţesături), cât şi de pe cea externă, cumpărând pe valută coloranţi şi mordanţi de calitate superioră din Italia pentru a-şi îndeplini obligaţiile contractuale ca subtratant. Personalul societăţii este format atât din persoane muncitor calificat, în totalitate 20 persoane, cât şi personalul administrativ şi de conducere cu pregătire superioară, 5 persoane Acest personal este stabilit, nu ridică probleme particulare, rămânând constant de la o perioadă la alta. Analiza situaţiei financiare a întreprinderii are ca obiect studierea modului de realizare a autofinanţării, în condiţiile autonomiei decizionale, asigurarea integrităţii patrimoniului acesteia, a unui raport optim între mijloacele economice ale acesteia.

În toate acestea se reflectă interdependenţa dintre rezultatele economice şi cele financiare. Analiza situaţiei financiare se bazează pe bilanţul contabil şi anexele sale. ACTIV 0 I. Active imobilizate Imobilizări Necorporale Cheltuieli de constiruire Imobilizări corporale Terenuri Clădiri Construcţii speciale Maşini, utiliaje şi mijloace de transport Imobilizări corporale în curs Imobilizări financiare Participaţii Active imobilizate TOTAL II. Active circulante Stocuri: Materii prime, materiale consumabile, OI Producţie în curs de execuţie

Valoare brută 1

N Amortizări şi provizioane 2

Valoare netă 3

Valoare brută 4

N-1 Amortizări şi provizioane 5

Valoare netă 6

290 260847 19443 29115 33418

290 74431 9110 10174

186443 19443 20005 23244

290 256443 19443 29115 33418

243 48335 5862 7200

47 210981 19443 23253 26218

114836

46097

68739

134901

29223

105687

64062 7592

-

55012 7492

42439 1818

6050 -

36389 1818

268756

74721

194035

261424

48578

212846

191601 46330

3168 2071

188433 44259

158460 48608

2730 1549

155730 47059

75328

-

75328

55245

-

55245

18

Semifabricate, produse finite, produse reziduale Mărfuri Clienţi şi conturi asimilate Disponibilităţi Active Circulante TOTAL III. Conturi de regularizare şi asimilate Cheltuieli înregistrate în avans Diferenţe de converasie – activ Conturi de Regularizare şi Asimilate TOTAL IV. Prime privind rambursarea obligaţiunilor TOTAL ACTIV

63429 6514 89757 30660 312018

1097 4570 7728

63429 5417 85187 30660 304280

45029 9398 81123 16920 256503

1181 2845 5575

45209 8217 78278 16920 250928

4755

-

4755

2929

-

2929

656

-

646

-

-

-

5401

-

5401

2929

-

2929

500 586675

244 82703

256 503972

500 521356

180 54333

320 460702 3

Pasivul înaintea repartizării 0 I Capitaluri proprii Capital social Din care capital social vărsat Prime legate de capital Diferenţe de reevaluare Rezerve, din care: Rezervă legală Rezervă statuară Profit nerepartizat Rezultatul exerciţiului Provizioane reglementate Capitaluri Proprii – Total II. Provizioane pentru riscuri şi cheltuieli Pentru riscuri Pentru cheltuieli Provizioane pentru Riscuri şi Cheltuieli Total III. Datorii Împrumuturi şi datorii asimilate Datorii furnizori Datorii fiscale şi sociale Datorii – Total IV. Conturi de regularizare şi asimilate Venituri înregistrate în avans Diferenţe de conversie – pasiv Conturi de Regularizare şi Asimilate – Total TOTAL PASIV 19

N 1

N-1(+1) 2

200000 200000 24000 39427 41635 14980 26655 4648 50822 3168 363700

200000 200000 24000 39427 28878 10245 18633 550 40112 2730 335697

45700 4570

2845 2845

29918

37003

44240 55005 129163

36310 48125 121438

4781 1758 6539

6248 795 7043

503972

467023

Din care:

- N - 20719 investiţii (t1) 7043 obligaţii – 1935 pentru Ts 5108 pentru T1 2155 ajutoare bancare curente (Ts)

- N - 125723 investiţii (t1) 8656 obligaţii – 1612 pentru Ts 7043 pentru TL 2624 ajutoare bancare Ts Bilanţul este un document contabil de sinteză, cel mai important instrument de prezentare, averii patrimoniului acumulat de întreprindere de la înfiinţare precum şi a rezultatelor financiare obţinute în exerciţiul pentru care se încheie; se prezintă sub forma unui tablou a elementelor de activ şi pasiv. La modelul societăţii Artex S.A. se menţine echilibrul bilanţier între activ şi pasiv. Activul bilanţului este prezentat de activul imobilizat, circulant, conturile de regularizare şi primele de rambursare a obligaţiunilor. Ponderea cea mai mare(60%) îi revine activului circulant şi în cadrul acestuia stocurilor. Analiza dinamică arată o creştere a stocurilor la nivelul societăţii şi o reducere a activului imobilizat; aceasta din urmă determinată fiind de creşterea amortizării faţă de perioada precedentă. În legătură cu strategia de ţinere a contabilităţii, la nivelul societăţii, regimul de calcul al amortizării este cel degresiv. Imobilizările corporale parte componentă a activului imobilizat din activul bilanţului participă astfel indirect prin amortizarea acestora la formarea capacităţii de autofinanţare a întreprinderii. Activul circulant grupează toate elementele care nu sunt destinate să rămână în întreprindere (stocuri, creanţe, titluri de plasament, disponibilităţi). În acest sens metoda de evaluare a stocurilor utilizate de întreprindere este metoda FIFO. Metoda FIFO - prima intrare, prima ieşire se aplică ca evaluare la ieşirea din stoc în ordinea în care mutaţiile din stoc au intrat în patrimoniu înregistrat la valoarea de intrare Pe măsura epuizării lotului bunurile ieşite din gestiune se evaluează la costurile de achiziţie al lotului următor. În caz de inflaţie metoda FIFO conduce la majorarea valorii stocurilor restante. În caz de variaţie a cursurilor materiilor prime, rezultatul este obţinerea unor valori inferioare (caz de scădere a cursului) celei ce s-ar obţine prin costul mediu ponderat, 20

deci subestimare a costului mărfurilor vândute. Pasivul bilanţului grupează diverse sume de care dispune societatea pentru a finanţa utilizările sale. Aceasta cuprinde capitalul propriu, datoriile şi alte elemente grupate în ordinea exigibilităţii crescătoare. Se distruge pasivul înaintea repartizării net care conţine şi evidenţiază rezultatul exerciţiului şi bilanţului după repartizarea profitului net, în care rezultatul exerciţiului este repartizat pentru diverse utilizări. Societatea Artex S.A. Oradea procedează la repartizarea a 40% din profitul net acţionarilor şi la constituirea unui fond de dezvoltare. Pasivul după repartizarea profitului se diferenţiază faţă de pasivul înainte de repartizare prin mărimea capitalului propriu şi al datoriilor. Astfel pasivul după repartizare cuprinde la capitaluri proprii, repartizările făcute de profilul net: rezerva statului, majorată cu suma repartizată, şi fondul de dezvoltare iar datoriile cuprind şi dividendele repartizate şi care urmează să fie distribuite acţionarilor. Capitalurile proprii mai cuprind capitalul social care este vărsat în întregime; diferenţele de reevaluare ca urmare a reevaluării mijloacelor fixe conform normelor reglementate iar datoriile mai cuprind pe lângă cele aferente dividendelor şi obligaţiile fiscale ale firmei, datoriile furnizorilor şi împrumuturile, datoriile asimilate, respectiv împrumutul obligatar contractat de firmă. În ansamblul lor, datoriile au crescut doar cu 6,5% faţă de anul precedent, dovadă că întreprinderea foloseşte mai multe resurse interne (respectiv amortizarea). Un alt post este reprezentat de provizioanele pentru riscuri şi cheltuieli pe care întreprinderea şi le constituie pentru a asigura împotriva unor riscuri care ar putea să afecteze activul. Conturile de regularizare şi asimilate înregistrează venituri anticipate sau de realizat şi diferenţele favorabile de curs valutar între data de intrare a creanţelor şi datoriile exprimate în divize şi data închiderii exerciţiului.

21

REPARTIZAREA PROFITULUI Tabelul 1.3. Mii lei Repartizarea profitului Profit net Profit nerepartizat Rezerva statuară (20%) Dividende distribuite (40%) Fond de dezvoltare

N 50822 4648 10164 20329 12246

Din care suma aferentă reducerii

1955

impozitului de profit Profit nerepartizat

12731

N-1 40112 550 8022 16045 11947

4648 Tabelul 1.4. Mii lei

Pasivul înaintea repartizării 0 I Capitaluri proprii Capital social Din care capital social vărsat Prime legate de capital Diferenţe de reevaluare Rezerve, din care: Rezervă legală Rezervă statuară Profit nerepartizat Rezultatul exerciţiului Provizioane reglementate Capitaluri Proprii – Total II. Provizioane pentru riscuri şi cheltuieli Pentru riscuri Pentru cheltuieli III. Datorii Împrumuturi şi datorii asimilate*1 Datorii furnizori Datorii fiscale şi sociale Datorii aferente dividendelor Datorii – Total IV. Conturi de regularizare şi asimilate Venituri înregistrate în avans *2 Diferenţe de conversie – pasiv Conturi de Regularizare şi Asimilate – Total TOTAL PASIV

N 1

N-1(+1) 2

200000 200000 24000 39427 51799 14980 36819 12731 327957 3168 343371 4570 4570 29918

200000 200000 24000 39427 36900 10245 26655 4648 304975 2736 319652 2845 2845 37003

44240 55005 20329 149492 4781

36310 48125 16045 137483 6248

1758 6539

795 7043

503972

467023

*1: aceeaşi împărţire ca la pasivul înaintea repartizării; 22

*2: toate pe termen scurt. N - DTML: 28594

N-1 – DTML: 33598

DTS: 120898

DTS: 103885 CONT DE PROFIT ŞI PIERDERE

Cont de profit şi pierdere I. Venituri din exploatare Venituri din vânzarea mărfurilor Producţia vândută Cifra de afaceri Din care la export Venituri din producţia stocată Venituri din producţia de imobilizări Producţia exerciţiului Venituri din subvenţii de exploatare Alte venituri dinb exploatare Venituri din provizioane privind activitatea de exploatare Venituri din exploatare – Total II. Cheltuieli pentru exploatare Cheltuieli privind mărfurile Cheltuieli cu materiile prime *1 Cheltuieli cu materiale consumabile Cheltuieli cu energia şi apa Alte cheltuieli materiale Cheltuieli materiale - Total Cheltuieli cu lucrări şi servicii executate de terţi Cheltuieli cu impozite, taxe şi vărsăminte asimilate Cheltuieli cu renumeraţiile personalului Cheltuieli privind asigurările şi protecţia socială Cheltuieli cu Personalul – Total Alte cheltuieli de exploatare Cheltuieli cu amortizările şi provizioanele Amortizări aferente imobilizărilor Provizioane aferente imobilizărilor Provizioane aferente activului circulant Provizioane pentru riscuri şi cheltuieli Cheltuieli pentru exploatare – Total A. Rezultate din exploatare III. Venituri financiare Venituri din participaţii Venituri din dobânzi 23

N

Tabel 1.5. Mii lei. N-1

73383 457666 531049 320119 38303 538321 549790 2136

45131 384075 429206 273450 27457 68541 480073 1662

625309

526866

63811 104142 50200 31658 12045 198045 36157 2738

41783 70100 32300 27914 9950 140264 31433 2544

143621 43086 186707 2318 26764 21190 3000 2574 516540 108769

128098 38430 166528 1585 36529 32215 2000 2314

4555 4599

1091 2538

420666 106200

Venituri din diferenţe de curs valutar Venituri Financiare – Total IV. Cheltuieli financiare Cheltuieli de diferenţe de curs valutar Cheltuieli privind dobânzile *2 Cheltuieli cu amortizările şi provizioanele B. Rezultatul financiar C. Rezultatul curent al exerciţiului V. Venituri excepţionale Privind operaţiile de gestiune Privind operaţiile de capital Venituri Excepţionale - Total VI. Cheltuieli excepţionale Privind operaţiile de gestiune Privind operaţiile de capital Cheltuieli cu amortizările şi provizioanele Cheltuieli Excepţionale - Total D. Rezultatul excepţional VII. Venituri totale VIII. Cheltuieli totale E. Rezultatul brut ale exerciţiului Impozit pe profit F. Rezultatul net al exerciţiului

1758 10912 6138 646 4878 614 4774 113543

795 4424 6747 6167 580 (2323) 103877

1054 15517 16571

344 5301 5645

28956 5283 1175 35414 (18843) 652792 558092 94700 43878 50822

35233 1400 1003 37636 (31991) 536935 465049 71886 31774 40112

*1: pe valută: 25742 (anul N) şi 20199 (anul N-1); *2:din care: anul N: 1575 pentru împrumuturi obligatar; 3522 pentru creditul aferent investiţiei; anul N – 1:2100 pentru obligatar şi 4372 pentru investiţie Tabelul imobilizărilor, prezintă existenţa şi mişcarea volumului amortizărilor aferente diferitelor elemente de imobilizări definite în structura bilanţului. Tabelul imobilizărilor Tabelul 1.6. Mii lei Rubrici Imobilizări necorporale Imobilizări corporale

Existenţe şi mişcări Amortismente Creşteri Diminuări cumulate la începutul anului 243 47 42285

28379 24

5283

Amortismente cumulate la sfârşitul anului 290 65381

Total

42528

28426

5283

65671

Tabelul imobilizărilor Tabelul 1.7. Mii lei Existenţe şi mişcări Rubrici Provizioane reglementate Provizioane pentru riscuri şi cheltuieli Provizioane pentru deprecieri Total

A

B

C

D

Provizioane la începutul exerciţiului 2730

Creşteri

Diminuări

2574

2316

Provizioane la sfârşitul exerciţiului 3168

2845

1725

-

4570

050

3000

-

9050

11625

7299

2136

16788

Dacă bilanţul exprimă starea patrimonială la închiderea exerciţiului, atunci contul de rezultate exprimă cum s-a ajuns la respectiva stare patrimonială finală, care au fost fluxurile de venituri şi cheltuieli care au marcat traiectoria evoluţiei firmei, de la începutul până la sfârşitul exerciţiului. Contul de rezultate sintetizează, deci, fluxurile economice, respectiv cheltuielile şi veniturile perioadei de gestiune rezultate din activitatea de expolatare, financiară şi excepţională, precum şi diferenţa între acestea: profit sau pierdere. Cheltuielile constituie ansamblul elementelor

de costuri, suportate de

întreprindere în cursul unui exerciţiu: consumuri de materii prime, cheltuieli de personal (salarii + cheltuieli sociale), amortizări şi provizioane calculate de firmă în cursul unui exerciţiu, etc. În ansamblul cheltuielilor, ponderea cea mai mare o au cheltuielile de exploatare, după cum rezultă şi din tabelul următor. Tabelul cheltuielilor Tabelul 1.8 Mii lei Cheltuieli

N

N-1 %

25

%

Cheltuieli totale

558092

100

465049

100

din care Cheltuieli de exploatare Cheltuieli financiare Cheltuieli excepţionale

516540 6138 95414

92,5 1,2 6,3

429666 6747 37636

90,5 1,4 8,2

Explicaţia constă în cheltuielile mai mari pe care le face întreprinderea cu aprovizionările de materii prime, materiale, plata salariilor şi alte cheltuieli aferente activităţii de exploatare decât cele aferente activităţii financiare şi excepţionale, şi anume: cheltuieli cu plata dobânzilor la creditele contractate, cheltuieli cu amortizările şi provizioanele precum şi cheltuieli aferente operaţiunilor de gestiune şi capital a firmei. De la un an la altul se constată o reducere a cheltuielilor excepţionale şi a celor financiare, ca urmare societatea cheltuieşte mai puţin în activitatea financiară şi excepţională în anul curent faţă de cel precedent, dar cheltuieşte mai mult în activitatea de exploatare faţă de aceeaşi perioadă. Veniturile cuprind valoarea tuturor actelor de îmbogăţire legală a firmei, legate sau nu de activitatea sa normală şi curentă. Ponderea cea mai mare în totalul veniturilor o au de asemenea veniturile de exploatare, urmate în continuare, conform tabelului de venituri financiare şi excepţionale. Tabel de venituri financiare şi excepţionale Tabelul 1.9 Mii lei Venituri

N

N-1

Venituri totale

65792

% 100

536935

% 100

din care - de exploatare - financiare - excepţionale

625309 10912 16571

95,7 1,6 2,7

526866 4424 5645

98,1 0,8 1,1

Partea cea mai preponderentă a veniturilor o constituie cifra de afaceri realizată de firmă cu terţii având o pondere de 81,3% în totalul veniturilor. Aceasta denotă că întreprinderea obţine venituri în primul rând din vânzarea produselor sale nu numai din ţară ci şi în exterior; societatea Artex S.A. încheie numeroase contracte de vânzare cu numeroşi parteneri externi al căror obiect îl constituie în primul rând produsele jachetă din piele şi costum

de piele. Cifra de afaceri obţinută pe seama contractelor cu 26

partenerii externi asigură 60% din totalul cifrei de afaceri. Pe ansamblu se constată o creştere a tuturor veniturilor faţă de perioada precedentă, care se constată că înregistrează o creştere cu 31% faţă de perioada precedentă, urmare în primul rând a creşterii într-un ritm rapid a veniturilor de la o perioadă la alta faţă de creşterea cheltuielilor.

27

CAPITOLUL 2 ANALIZA FORMĂRII VALORII ADĂUGATE Valoarea adăugată constituie creşterea de valoare, rezultată din utilizarea factorilor de producţie, îndeosebi a factorilor de muncă şi capital, peste valoarea materialelor, subansamblelor, energiei, serviciilor cumpărate de întreprindere de la terţi. Ea reprezintă un indicator important pentru analiza activităţii economico-financiare a firmei. Indicatorul are o expresivitate economică considerabilă, atât ca instrument de comensurare a forţei productive a firmei, a eficienţei economice, cât şi a bogăţiei create de aceasta. Ca instrument de măsură, valoarea adăugată permite aprecieri asupra dimensiunii întreprinderii examinând talia întreprinderii, puterea, forţa productivă a acesteia. Fiind aportul celor doi factori (capitalul şi munca), în activitatea de producţie va permite obţinerea de informaţii referitor la creşterea economică a firmei, expansiunea sau restângerea activităţii productive. Ca indicator de eficienţă, valoarea permite măsurarea rezultatelor din punct de vedere cantitativ. Datorită caracterului său sintetic, VA poate exprima mai bine decât oricare alt indicator eficacitatea factorilor muncă şi capital, puşi în situaţia de a intra în ciclul de activitate. Valoarea adăugată nu este altceva decât diferenţa dintre producţie şi consum, astfel: VA = (producţia totală + marja comercială) – consumul intermediar Pe baza contului de rezultate se determină: VA1 = 549790 + 9572 -234202 = 325160 VA0 = 480073 + 3348 – 171697 = 311724 VA1 / VA0 = 325160/311724 x 100 =104% Potrivit acestui calcul, la nivelul societăţii Artex S.A. se constată o creştere a valorii adăugate faţă de perioada precedentă numai 4%, respectiv o creştere a bogăţiei create de aceasta; măsura în care producţia şi consumul participă la realizarea acestei bogăţii este redată prin intermediul tabelului:

28

Tabelul 2.10 Mii lei

Producţia Consumul intermediart VA

N

N-1

Variaţia

% 58 42 100

% 64,5 35,5 100

% - 6,5 6,5

Analiza valorii adăugate scoate în evidenţă o reducere a ponderii producţiei în VA de la un an la altul, reducere însoţită de o creştere în aceeaşi mărime a ponderii consumului intermediar cu consecinţe negative asupra performanţelor întreprinderii. Această creştere a consumului intermediar se datorează creşterii cheltuielilor materiale şi pe care întreprinderea le face cu aprovizionarea ca urmare a inflaţiei. Astfel, întreprinderea trebuie să-şi reducă mărimea consumului intermediar prin procurarea de materii prime şi materiale la un preţ cât mai accesibil în vederea realizării în condiţii cât mai avantajoase a producţiei; lucru care în condiţii de inflaţie, de creştere a preţurilor la materii prime şi materiale este din ce în ce mai greu de realizat. Indicatorii mai importanţi care măsoară eficacitatea întreprinderii pe valoarea adăgată sunt: 1. rata variaţiei valorii adăugate (valoare adăugate privită în dinamică) este un bun indicator ca urmare a strânsei legături cu rentabilitatea capitalului angajat; este un bun indicator al gradului de integrare a întreprinderii, măsoară capacitatea întreprinderii de a valorifica factorii muncă şi capitol. Rata VA = VA/CA VA – valoarea adăugată CA – cifra de afaceri Rata VA1 = 325160 / 531049 = 0,61 Rata VA0 = 311724 / 429206 = 0,72 Se constată o reducere a ratei VA în anul curent faţă de anul precedent, cu efecte negative asupra capacităţii întreprinderii de a valorifica factorii muncă şi capital, şi aceasta deoarece creşterea VA de la un an la altul ( 4%) se realizează într-un ritm mai lent decât creşterea CA (23%). Creşterea CA este determinată prin raportul: CA1 / CA0 = 531049 / 420206 x 100 =123% 29

2.randamentul echipamentului, ca raport între VA şi imobilizările VA1 / I1 = 325160 / 186443 =1,74 VA0 / I0 = 311724 / 210981 =1,47 Se constată o creştere a randamentului echipamentului, ca rezultat al interesului conducerii societăţii de a deţine echipamente de producţie în stare bună prin menţinerea celor în funcţiune şi chiar procurarea unora moderne. 3. calitatea şi productivitatea personalului, ca raport între VA şi cheltuielie de personal: VA1 / Ch. de personal = 325160 / 186707 =1,74 VA0 / Ch. de personal = 311724 / 166528 =1,87 Această reducere a productivităţii personalului de la un an la altul este consecinţa modificării mai slabe a factorului de muncă, situaţie care poate fi remediată prin creşterea calităţii personalului, prin perfecţionarea acestuia. Un alt aspect al studierii VA se referă la analiza factorială, care permite punerea în evidenţă a factorilor care au determinat modificarea acestuia. În acest caz, modelul VA= P – CI se transformă în următorul model de analiză: VA = P ( 1 – CI/ P) VA = P x va Unde va – valoarea adăgată la 1 leu producţie a exerciţiului; Va = (1 - CI / P) În mărimea producţiei se are în vedere şi marja comercială care îi revine întreprinderii la vânzarea de mărfuri: va în anul N –1 este ( 1 – 171697/ 483421) = 0,6448 va în anul N este ( 1 – 234202 / 559362) = 0,5813 Variaţia VA de la un an la altul de 13,436 este determinată de variaţia factorilor componenţi. a) Influenţa producţiei: ( P1 – P0) va0 = (559362 – 483421) 0,6448 = + 48967 mii lei b) Influenţa valorii medii adăugate la 1 leu producţie P1 (va1 – va0) = 559362 (0,5813 –0,6448) = - 35537 mii lei 30

Din analiza factorială rezultă că valoarea adăugată a crescut numai pe seama producţiei, pentru că valoarea adăugată de 1 leu – producţie înregistrează o scădere de la o perioadă la alta ceea ce relevă capacitatea slabă a întreprinderii de a valorifica factorii de producţie muncă şi capital. În principiu direcţiile de acţiune pentru sporirea VA sunt: -

creşterea productivităţii muncii pe seama factorilor specifici;

- îmbunătăţirea calităţii produselor; -

creşterea gradului de folosire a capacităţii de producţie.

2.1. Analiza consumului intermediar Analiza consumului intermediar presupune separarea eforturilor proprii depuse de întreprindere, de cele din afara ei. Aceasta se referă la consumul intermediar şi anume: cheltuielile cu materiile prime, materiale, mărfurile de aprovizionat stocabile şi nestocabile precum şi cheltuielile şi serviciile întreprinderii ( credit – bail). Pentru a se alinia la cerinţele pieţii externe, S.C. Artex S.A. Oradea contractează un credit – bail cu o firmă terţă al cărui obiect este închiderea unui utilaj performant specific confecţiilor din piele pentru o perioadă de 10 ani. Eficienţa acestui credit constă în aceea că firma nu-şi angajează capitalul propriu în această acţiune de performanţă ci se obligă doar la plata unor chirii care au în componenţa lor următoarele: costul amortizării utilajului, dobânda, prima de risc şi comisionul cuvenit firmei creditoare. Calculul consumului intermediar Tabelul 2.11 Mii lei Specificaţie

N

N-1

∆

Cheltuieli materiale + cheltuieli şi

198045

% 85

140264

% 82

% +3

servicii executante de terţi (credit –

36157

15

31433

18

-3

bail) Consum intermediar

234202

100

171697

100

39

Se constată o creştere a consumului intermediar cu 36% generată în primul rând 31

de creşterea cheltuielilor materiale pe care întreprinderea le efectuează pentru desfăşurarea producţiei. Această creştere îşi are explicaţia în acelaşi timp şi în rata inflaţiei mai ridicată în 2000 decât în 1999. Cheltuielile materiale sunt determinate nu numai pe seama aprovizionărilor interne pe care întreprinderea le face, ci şi pe seama aprovizionărilor de pe piaţa externă, Pentru a-şi îndeplini obligaţiile care îi revin din calitatea sa de substrant pentru o firmă din Italia, şi anume producerea pentru această firmă a unei cantităţi din produsele sale – costum de piele pentru damă – societatea Artex S.A. cumpără pe valută coloranţi şi mordanţă de calitate superioară din Italia, materiale necesare desfăşurării procesului de producţie. Între ratele mai importante care măsoară eficacitatea întreprinderii este şi acela care arată cota cheltuielilor materiale în producţie prin raportul: Consum intermediar / Producţie CI1 / P1 = 234202 /549790 = 0,42 CI 0 / P0 = 171697 / 480073 = 0,35 Astfel ponderea cheltuielilor materiale în producţie creşte de la un an la altul, consecinţă a creşterii CI într-un ritm mai rapid decât creşterea producţiei. Cheltuielile materiale deţin ponderea majorată în CI şi anume 82%, şi respectiv 85% înregistrându-se o creştere a acestora cu 3%, creştere datorată inflaţiei. De asemenea, cheltuielile materiale au o pondere însemnată şi în cheltuielile de exploatare ale întreprindeii, respectiv 38% şi 33% creştere de asemenea determinată de creşterea preţurilor la materiile prime, materiale consumabile, energia, apa şi alte materiale de care întreprinderea nu se poate lipsi pentru a-şi desfăşura activitatea. Pentru a determina mărimea eforturilor proprii depuse de întreprindere în desfăşurarea activităţii sale este necesară corectarea consumului intermediar cu valoarea cheltuielilor şi servicilor existente întreprinderii şi anume cu valoarea credit – bail – contractat de către aceasta. Astfel, consumul intermediar corectat are următoare structură: Cic = CI – Credit bail Această corectură atrage după sine şi corectarea valorii adăugate care se determină pe baza consumului intermediar şi anume. VA0 = P – CI Tabelul 2.12 Mii lei 32

Specificaţie Producţia

N 559362

N-1 483421

Consumul intermediar

234202

171697

Credit bail Consumul intermediar corectat Valoarea adăugată corectată

5000 229202 417044

5000 166697 400072

2.2. Analiza producţiei Producţia luată în calculul valorii adăugate are în structura sa producţia stocată, imobilizată şi producţia vândută. Ponderea fiecăruia în totalul producţiei de la o perioadă la alta în funcţie de cantităţile produse, de vânzările care se fac în această perioadă, putând spune totuşi că ponderea cea mai mare în producţia totală o are producţia vândută. Procedura de calcul a producţiei totale este următoarea: Producţia creşte astfel de la un an la altul doar cu 14%, procent relativ mic în comparaţie cu creşterea consumului de 36% cu efecte negative asupra performanţelor întreprinderii. Producţia stocată şi imobilizată nu reprezintă o parte însemnată a producţiei totale a întreprinderii având ponderi scăzute în cuantumul acesteia; spre deosebire de acestea producţia vândută are ponderea majoritară. Producţia vândută formează alături de veniturile din vânzările de mărfuri cifra de afaceri netă a întreprinderii. Tabelul 2.13 Mii lei Specificaţie

N

N-1

∆

Producţia stocată

383030

% 7

+ Producţia imobilizată

538210

10

68541

14

-27

+ Producţia vândută

457666

83

384075

80

+19

TOTAL producţie

0 549790

100

480073

100

+14

Vânzările

27457

% 6

% +39

0 de mărfuri ale societăţii Artex S.A. sunt legate de activitatea

comercială a acesteia, prin care firma cumpără în prealabil cergi pe care ulterior le vinde obţinând venituri pe seama marjei comerciale de 15% pe care firma o aplică astfel. 33

Venituri din = Cheltuieli efectuate + Marja x cheltuieli de cumpărare Vânzări de

cu cumpărarea

mărfuri

comercială

de mărfuri

mărfurilor

Venit din vânzări de mărfuri = 63811 + 63811 x 15% = 73383 Cifra de afaceri devine producţia vândută + venituri din vânzări de mărfuri şi aceasta este obţinută nu numai ca urmare a desfacerii produselor pe piaţa internă ci şi ca urmare a închiderii unor contracte de vânzare cu partenerii externi. Astfel că aproximativ 60% din CA se obţine ca urmare a vânzării de produse pe piaţa externă. Structura şi evoluţia statică şi dinamică a CA este prezentată în următorul tabel bazat pe datele furnizate de contul de rezultate: Întreprinderea întregistrează o creştere a cifrei de afaceri cu 23% ca urmare a lărgirii pieţii de desfacere şi a închiderii unor contracte de vânzare cu noi parteneri externi sau interni. Tabelul 2.14 Mii lei Specificaţie

N

N-1

∆

733830

% 15

451310

% 11

% +62

457666

86

3840750

89

+19

Cifra de afaceri din care:

0 531049

100

4292060

100

23

- la export

0

60

2734500

63,7

+17

Venituri din vânzarea mărfurilor + Producţia vândută

320119 0 Indicatorii care arată eficacitatea întreprinderii prin CA şi producţie sunt: 1. Ponderea CA în producţie CA1 / P1 = 5310490 /5497900 = 0,96 CA 0 / P0 = 4292060 / 4800730 = 0,89 Aceste ponderi arată că în anul curent întreprinderea a reuşit să vândă mai mult din ce a produs decât în anul trecut.

2. Rentabilitatea economică a activităţii ca raport între excedentul brut de exploatare şi CA, reflectând situaţia întreprinderii, respectiv partea vânzării destinate formării REB. 3. Rata marjei nete care se determină raportând profitul net la CA (fără impozit) şi 34

exprimă productivitatea CA, respectiv partea din vânzări destinată profitului. 4. Legătura dintre necesarul de bani şi vânzări prin raportul: (Mijloace fixe / CA ) x 100 MF1 / CA1 = ( 1864430 / 5310490 ) x100 = 35,1% MF0 / CA0 = (2109810 / 4292060) x 100 = 49,1% Rapoartele calculate arată că întreprinderea avea o mai bună legătură între necesarul de bani şi vânzări în anul precedent decât în cel curent. 5. Randamentul activului stabilit prin raportul CA/ Activ total şi care arată ponderea crescătoare a CA în activul întreprinderii faţă de cea a anului trecut. CA1/ Activ1 = 5310490 / 5039720 = 1,05 CA0/ Activ0 = 4292060 /4670230 = 0,91

6. Viteza de rotaţie a stocurilor care arată modul de utilizare a stocurilor şi se exprimă prin doi indicatori: Numărul de rotaţie – nr Nr = Ca / stocul mediu Durata în zile a unei rotaţii – dz dz = (stocul mediu / CA) x 365 unde: stocul mediu = (stoc iniţial + stoc final) /2 Dacă viteza de rotaţie are o tendinţă de scădere, întreprinderea înregistrează o creştere a timpului de transformare a activelor circulante în lichidităţi cu consecinţe nefavorabile asupra profitabilităţii firmei. Dacă viteza de rotaţie a firmei este mai mică decît viteza de rotaţie a firmelor cu activitate similară, imobilizările de mijloace circulante reprezintă o sarcină grea, constituind o frână în lupta cu concurenţii. 7. Viteza de rotaţie a creditului clienţi care arată în câte zile firma îşi încasează contravaloarea produselor de la clienţi. Numărul de rotaţii – nr Nr = CA/ clienţi Durata în zile a unei rotaţii – dz dz = (clienţi / CA) x 365 nr1 = 531049 / 85187 = 6,2

nr0 = 429206/78278 =5,4

dz1 = (85187/531049) x365 =58

dz0 =(78278/429206) x365 =66

Se constată o creştere a vitezei de rotaţie creditului clienţi faţă de anul 35

precedent, ceea ce înseamnă că firma încasează mai rapid contravaloarea produselor vândute decât şi-a încasat-o în anul precedent de la clienţii săi. Întrucât viteza de rotaţie a creditului clienţi depăşeşte 30 de zile se poate spune că firma întâmpină dificultăţi la încasarea de facturi. Productivitatea muncii exprimată prin raportul între producţie şi numărul de lucrători W1 = 549780/25 =21991 W0 = 480073 /25 =19203 Are loc o creştere a productivităţii muncii cu 14% faţă de anul precedent ca urmare a creşterii producţiei în aceeaşi structură. Analiza factorială a CA presupune exprimarea acesteia în funcţie de numărul de angajaţi, productivitatea muncii şi gradul de valorificare a producţiei fabricate, respectiv CA= NP/ NCA/ N unde N – numărul de angajaţi P/N – productivitatea muncii Întrucât societatea îşi menţine constant numărul de angajaţi respectiv 25, acesta nu va exercita nici o influenţă asupra variaţiei CA. Variaţia CA cu 101843 mii lei, faţă de anul precedent se datorează influenţei: Productivităţii muncii: VN x (P1/N1 – P0/ N0) x CA0 /P0 =

25 x (549790/25 –480073/25) x

429206/480073 = 25 x (21991,6 – 19202,9) x 0,894 = 25 x 2788,7 x 0,894 = +62327 mii lei Tabelul 2.15 Mii lei Specificaţie Produsul “A”

q 774

N s(%) 60

p 247922

q 752

N-1 s(%) 60

p 2181710

Produsul “B”

370

40

0 345963

359

40

3044470

1144

100

1111

100

0

unde:

produsul A – jachetă din piele; produsul B – costum, damă din piele. 36

Întrucât ponderea cea mai mare în totalul CA o reprezintă veniturile aferente livrărilor la export, se va calcula variaţia CA(ACA) aferentă exportului. Structura aferentă producţiei exportate este următoarea: > 60% produs “A” > 40% produs “B” Structura care rămâne neschimbată de la un an la altul N

N-1

320119 x 60% = 192071 mii lei

273450 x 60% = 164070 mii lei

320119 x 40% = 128048 mii lei

273450 x 40% = 109380 mii lei

Preţurile de vânzare în anul N-1 sunt: 2181710 lei pentru produsul A, şi 3044470 lei pentru produsul B Ca urmare a procesului inflaţionist, preţurile acestor produse au crescut la un nivel obţinut prin actualizarea nivelelor anterioare cu o rată a inflaţiei de 40,7% Preţul produselor în anul N devine: 2181710 x 40,7% + 2181710 = 3069660 lei pentru produsul A 3044470 x 40,7 % + 3044470 = 4283560 lei pentru produsul B Pentru determinarea cantităţilor vândute din fiecare produs se împarte suma obţinută din vânzarea fiecăruia la preţul aferent astfel: N1 x P1/N1 ( CA1/P1 – CA0/P0) = 25 x 549790/25 x ( 531049 / 549790 – 429206/480073) = 25 x 21991,6 x 0,0719 = + 39529 mii lei Creşterea CA s-a realizat prin sporirea cantităţii de produse fabricate deşi numărul de salariaţi s-a menţinut şi prin aceasta creşterea productivităţii muncii. Comparativ cu perioada anterioară, gradul de valorificare a crescut ceea ce are influenţă pozitivă asupra vitezei de recuperare a fondurilor investite. În concluzie, firma şi-a mărit cota de piaţă. Cu recuperarea eforturilor în totalitate. Un alt model de analiză factorială a CA din activitatea de bază sau totală, poate fi constituit în raport cu cantităţile vândute (q) şi cu preţurile de vânzare (p). Trebuie menţionat însă

că primul factor conţine şi influenţa structurii fizice a producţiei

vândute, care prin intermediul preţului diferenţiat de produse, acţionează asupra CA; influenţă de structură care trebuie avută în vedere întrucât societatea realizează produse omogene. În consecinţă relaţiile sunt: Influenţa volumului fizic (cantităţi): 37

∆ CA (q) = ∑q1po –∑q0p0 unde_ po – reprezintă preţul mediu ponderat Influenţa structurii producţiei vândute:

∆ CA (q) = ∑q1po –∑q1p0 Influenţa preţurilor de vânzare:

∆ CA (p) = ∑q0p1 –∑q1p0 Cantitatea vândută din produsul A = 1920710 / 306966 x 100 = 6257 buc N Cantitatea vândută din produsul B = 1280480/428356 x 100 = 2989 buc Cantitatea vândută din produsul A = 164070 / 218171 x 100 = 752 buc N -1 Cantitatea vândută din produsul B = 109380/3044447 x 100 = 359 buc Calculul variaţiei cifrei de afaceri pe seama influenţei factorilor care o compun: a) Influenţa volumului fizic (cantităţi vândute)

∆ CA (q) = ∑q1po –∑q0p0 p0 = (752 x 218171 + 359 x 304447 ) /1111 = (164064590 + 109296470) / 1111 = 273361060/1111 = 246050 lei p1 = (6257 x 606966 + 2989 x 428356) / 1144 = 279811 lei

∆

CA (q) = (6257 x 246050 + 2989 x 346050) – (752 x 246050 + 356 x

246050) = 200161675 b) Influenţa structurii producţiei vândute Faptul că structura de producţie vândută nu se modifică de la un an la altul, nu are influenţă asupra variaţiei CA. Înseamnă că ∆ CA (q) = 0. c) Influenţa preţurilor de vânzare

∆

CA (p) = (774 x 279631 + 370.279631) – (774.246050 +370.246050) =

(216434390 + 10346470) – 28141200 = 319897860 – 28148200 = + 312154206 Variaţia CA pe ambele produse este:

∆ CA = ∑q1p1 –∑q0p0 = (774 x 247922 + 370 x 345963) – (752 x 218171 + 359 x 304447) = (191891620 + 128006310) – (164064590 + 109296470) = 38

319897930 – 273361060 = 2927681281 Se constată o creştere a cifrei de afaceri

∆

CA = 46536310 creştere care este

determinată în cea mai mare parte de variaţia preţului în sens crescător şi doar într-o mică măsură de variaţia cantităţilor vândute.

39

CAPITOLUL 3 ANALIZA REPARTIZĂRII VALORII ADĂUGATE Această substanţă economică produsă de întreprindere – VA- este susceptibilă pe mai multe destinaţii. VA reprezintă sursa de acumulări băneşti, din care se face remunerarea participanţilor direcţi şi indirecţi la activitatea economică a întreprinderii şi anume: -

personalul prin salarii, indemnizaţii şi cheltuieli sociale;

- statul prin impozite, taxe şi vărsăminte asimilate ( mai puţin subvenţiile de exploatare); -

întreprinderea prin capacitatea de autofinanţare.

3.1. Analiza rezultatului brut de exploatare Rezultatul brut de exploatare este primul sold intermediar de gestiune al repartizării valorii adăugate. Rezultatul brut de exploatare sau excedentul brut al exploatării exprimă acumularea brută din activitatea de exploatare, admiţând că armotizarea şi provizioanele sunt doar cheltuieli calculate, nu şi plătite. De aceea acestea din urmă, până la solicitarea lor se regăsesc în acumulări băneşti ale întreprinderii EBE exprimă capacitatea potenţială a investiţiilor (din amortizări, provizioane şi profit). În determinarea lui se pleacă de la VA care potrivit procedeului substractiv are următoare succesiune de calcul: Tabelul 2.14 Mi i lei Specificaţie Valoarea adăugată +

N

Cheltuieli cu salariile şi sociale

∆

% 42

31172

% +4

-

-

-

2738

2544

2544

+7

186707 135715

166528 100

166528 142652

325160

Subnvenţii de exploatare Impozite taxe vărsăminte as.

N-1 %

+12 -5

EBE se reduce ca urmare a creşterii cheltuielilor consecinţă a procesului 40

inflaţionist şi care este resimţită în cheltuielile cu salariile prin care societatea îşi remunerează personalul. Pentru a evidenţia mai bine această scădere se va studia variaţia REB în funcţie de influenţa factorilor care îl compun: REB = BAB – cheltuieli cu munca vie

∆ REB = (VAB 1 – cheltuieli) – (VAB 0 – cheltuieli 0) ∆ REB = 135715 – 142652 = - 6937 mii lei a) Influenţa modificării VAB

∆ REB = (VAB 1 – cheltuieli) – (VAB 0 – cheltuieli 0) = (325160 – 169072) - (311724 – 1690729)= 156088 –142652 = + 13436 mii lei b) Influenţa modificării cheltuielilor

∆

REB = (VAB 1 – cheltuieli 1) – (VAB 1 – cheltuieli0) = ( 325160 –

189445 ) - (325160 –169072) = 135715 – 156088 = - 20373 mii lei Total a) + b) = 13436 –20373 = - 6937 mii lei Astfel se constată că factorul care contribuie la scăderea REB este creşterea cheltuielilor (salarii, impozite, taxe). Analiza REB în varianta

factorială presupune stabilirea factorilor care

influenţează REB precum şi mărimea influenţelor lor. Unul dintre modelele de calcul factorial al REB este: REB = Aexpl x ( VE / Aexpl) x (REB / VE) Unde Aexpl – activ de exploatare ( active imobilizate şi active circulante aferente exploatării) VE – venituri din exploatare; REB (N) = 460063 x ( 625309/460063) x (135715/625309) = 460063 x 1,3591 x 0,2170 = 17142 mii lei REB (N - 1) = 444989 x ( 526865/444989) x (142652/526866) = 444989 x 1,1864 x 0,2170 = 180192 mii lei Analiza

cheltuielilor cu salariile la nivelul societăţii “Artex” S.A., care

determină prin creşterea lor, reducerea REB presupune determinarea retribuţiei anuale medii pe lucrător, a coeficientului de eficienţă a forţei de muncă precum şi stabilirea corelaţiei dintre dinamica productivităţii muncii şi salariului mediu. În anul 1999 salariile personalului calificat au ajuns la o mărime medie de 2000000 lei / salariat. Faţă de aceştia personalul de conducere şi administrativ are o 41

mărime a salariatului de: (costurile cu remuneraţiile – 20 x 2000000) /5 = (64049000 – 4000000) / 5 = 24094000/5 = 4818800 lei / salariat Ca urmare a procesului inflaţionist în anul 2000 salariile au înregistrat o creştere, la o rată a inflaţiei de 40,7% de: 2000000 + 2000000 x 40,7% = 2814000 lei / salariat calificat 4818800 + 4818800 x 40,7 % = 6780051 lei/ salariat administrativ În condiţiile menţinerii neschimbate a mărimii salariilor cheltuielile cu remuneraţiile personalului în anul 2000 trebuiau să fie 2814000 x 20 + 6780051 x 5 = 90180255 mii lei. Creşterea productivităţii muncii este pusă în evidenţă prin indicele productivităţii muncii: IW = W1/W2 unde W1 = P1/NS1 W1 = 54790 / 20 = 27490 buc / salariat calificat W0 = 480073 / 20 = 24004 buc/ salariat calificat Deci: IW = 27490 / 24004 = 1,145 În timp ce indicele mediu al personalului calificat este: IS = S1/S0 = 2814000 / 2000000 = 1,407 Înseamnă că această creştere a salariilor de la o perioadă la alta este acoperită pe seama creşterii productivităţii muncii. Corelaţia dintre dinamica W şi a salariului mediu reprezintă un mecanism de punere în evidenţă a eficienţei muncii. Caracterul necesar al respectării corelaţiei decurge din faptul că la creşterea W

concură şi ceilalţi factori ai producţiei pentru a căror

remunerare trebuie asigurate promise (profit). Respectarea cerinţei se pune în evidenţă prin indicele corelaţiei, respectiv Ic = Is/Iw, indice care trebuie să fie subunitar, IC = 1,136 / 1,145 = 0,992, dar foarte apropiat de 1; înseamnă că dinamica W/ salariat a devansat pe cea a salariatului, dar într-o mică măsură. În acest caz, coeficientul de eficienţă a forţei de muncă: cefm = RE / Ns unde: RE – rezultatul de exploatare; RE1 = 625309 – 516540 = 108769 mii lei RE0 = 526866 – 420666 = 106200 mii lei cefm1 = 108769 /20 = 5483 42

cefm2 = 106200 / 20 = 5310 Creşterea coeficientului de eficienţă a forţei de muncă pune în evidenţă creşterea activităţii desfăşurate de personalul calificat. Eficienţa cheltuielilor salariale se evidenţiază prin următorii indicatori: -

cheltuieli salariale la 1000 lei venituri de exploatare;

- cheltuieli salariale la 1000 lei cifră de afaceri; -

cheltuieli slariale la 1000 lei valoare adăugată.

- 1. pentru cheltuielile salariale la 1000 lei VE x ( CS / VE) x 1000, ca model multiplicativ se poate folosi: ( NS / VE x CS / FS) x 1000 sau circumscris la salariile personale FS / VE x 1000, respectiv ( NS / V1 x FS/ CS) x 1000, unde FS – fondul de salarii. Tabelul 3.17 Mii lei Nr. crt. 1

Indicatori Venituri din exploatare din care aferente CA

N 625309

N-1 526866

Cheltuieli cu personalul din care fondul de salarii

531049 186707

429206 166528

3 4

Valoarea adăugată Cheltuieli salariale la 1000 lei VE din care salarii

143621 410728 298,5

1283098 393757 316

5

personal Cheltuieli salariale la 1000 lei CA din care salarii

229,16 351,58

243,1 388

6

personal Cheltuieli salariale la 2000 lei din care salarii personal

270,4 574,2

298,4 534,2

441,6

411

2

În aceste condiţii:

∆FS / VE x 1000, care este de (229,6 – 243,1) = 13,5 se explică factorial astfel: a) Influenţa numărului de salariaţi faţă de suma VE b) Influenţa salariului mediu brut NS1 / VE1 [(FS1 / NS1 – FS0 / NS0)] ∙ 1000 = 25 / 625309 (143621 /25 – 128098 / 25) ∙ 1000 = 0,039 x (5744,84 – 5123,92) = + 27,5 lei 2. Pentru cheltuieli salariale la 1000 lei CA se au în vedere modele: ( cs / CA) x 1000 (∆FS /CA) x 1000, care este ( 270,4 – 298,4) = -28 lei 43

a) Influenţa numărului de salariaţi faţă de suma CA

[(NS1 / CA1 – NS0 / CA0) x FS0 / NS0] ∙ 1000 = (25 / 531049 – 25 / 429206) ∙ 128098 / 25 ∙ 1000 = (0,047 – 0,058) x 5123,92 = - 56,3 lei b) Influenţa salariului mediu brut NS1 / CA1 [(FS1 / NS1 – FS0 / NS0)] ∙ 1000 = 25 / 625309 (143621 /25 – 128098 / 25) ∙ 1000 = 0,047 x (5744,8 – 5123,92) = + 28,3 lei 3. Pentru cheltuieli salariale la 1000 lei VA avem: ( cs / VA) x 1000 (FS /VA) x 1000 În acest caz (∆FS /VA x 1000 care este de (441,6 - 411) = + 30,6 lei este explicată factorial prin: a) Influenţa numărului de salariaţi faţă de suma VA

[(NS1 / VA1 – NS0 / VA0) x FS0 / NS0] ∙ 1000 = (25 / 325160 – 25 / 311724) ∙ 128098 / 25 ∙ 1000 = (0,076 – 0,081) x 5123,92 = - 20,7 lei b) Influenţa salariului mediu brut NS1 / VA1 [(FS1 / NS1 – FS0 / NS0)] ∙ 1000 = 25 /325160 (143621 /25 – 128098 / 25) ∙ 1000 = 0,076 x 620,9 = 49,1 lei Este demonstrat astfel faptul că dinamica veniturilor din exploatare şi respectiv CA, cea a salariilor a constituit premisa reducerii cheltuielilor cu salariile personalului la 1000 lei cu 41 lei în cazul VE şi cu 56,3 lei în cazul CA. Ca observaţie generală se relevă o reducere a eficenţei cheltuielilor cu personalul (+ 30,6 lei la 1000 lei Va). Aceasta înseamnă o reducere a celorlalte componente ale VA, deci inclusiv a capacităţii de autofinanţare. 3.2. Analiza rezultatului de exploatare Rezultatul de exploatare exprimă mărimea absolută a rentabilităţii activităţii de exploatare, prin deducerea tuturor cheltuielilor ( plătibile şi a celor calculate) din veniturile exploatării (încasabile şi a celor calculate). Determinarea acestui sold intermediar de gestiune prin procedeul substrativ prezintă următoarea succesiune de calcul: Tabelul 3.18 Mii lei 44

Specificaţie

N

N-1

∆%

135715

142652

- 5%

2136

1662

+28%

+ alte venituri de exploatare

-

-

+ dotări pentru amortizări şi

26764

36529

-36%

provizioane

2318

1585

46%

108769

106200

2%

Rezultatul brut de exploatare + rezultatul pe bază de armotizări şi provizioane

- alte cheltuieli de exploatare + REZULTATUL DE EXPLOATARE respectiv:

Re = venituri din exploatare – cheltuieli de exploatare RE (N-1) = 52866 – 420666 = 106200 RE(N) = 625309 – 516540 = 108769 Deşi rezultatul de la care se pleacă în determinarea sa, respectiv REB înregistrează o scădere de la o perioadă la alta, RE obţinut în cadrul ciclului de exploatare creşte cu 2%, ceea ce denotă că societatea desfăşoară o activitate relativ bună în cadrul ciclului de exploatare. Se constată că dotările cu amortizările şi provizioane sunt acelea care determină în partea cea mai mare reducerea RE faţă de REB. Amortizarea poate fi privită din două puncte de vedere: 1. amortizare ca şi cheltuială calculată dar şi plătibilă contribuie la reducerea părţii din valoarea adăugată care rămâne la dispoziţia întreprinderii deci a capacităţii de autofinanţare. Politica de amortizare practicată de întreprindere este cea degresivă. Regimul de amortizare degresiv constă în multiplicarea cotelor de amortizare liniară ca unul din coeficienţii următorii: a) 1,5 dacă durata normală de utilizare a mijlocului fix de amortizat este între doi şi cinci ani; b) 2,0 dacă durata normală de utilizare a mijlocului fix de amortizat este între cinci şi zece ani;

c) 2,5 dacă durata normală de utilizare a mijlocului fix de amortizat este mai mare de zece ani. Regimul de amortizare degresiv se aplică în două variante determinate de data 45

de intrare în funcţiune a mijlocului fix, Astfel pentru mijloacele fixe intrate în funcţiune înainte de 31.12.1993 se utilizează regimul de amortizare degresiv fără influenţa uzurii morale ( AD1), iar pentru mijloacele fixe intrate în funcţiune după 31.12.1993, regimul de amortizare degresivă cu influenţa uzurii morale (AD2) 2.

amortizarea ca sursă de finanţare, contribuie la constituirea fondului de amortizare care poate fi utilizat de întreprindere sa sursă de autofinanţare. Cu cât acest fond de amortizare devine mai mare cu atât posibilităţile de construire a autofinanţării sunt mai mari. Modelele factoriale utilizate pentru exprimare RE sunt: 1) RE = beneficiul aferent CA RE = BafCA BafCA= Acc x (P / Acc) x ( CA/ P) x (BafCA/ CA) Unde: Acc – activul economic P – producţia Acc = imobilizările corporale + creditul – bail + MFR exp Unde creditul – bail pe care întreprinderea îl contractează are o valoare de 5000

lei. MFR exp – necesarul de fond de rulment din exploatare; Acc = 186443 + 5000 +218227 = 409670 mii lei Acc expl = 210981 + 5000 + 178028 = 394009 mii lei Baf CA = 409670 x (549790 / 409670) x (531049 / 549790) x (108769 / 531049) = 409670 x 1,342 x 0,965 x 0,204 = 108769 mii lei Baf CA = 394009 x (480073 / 394009) x (429206 / 480073) x (106200 / 429206) = 394009 x 1,218 x 0,894 x 0,247 = 106200 mii lei

∆ Baf CA = 108769 – 106200 = 2569 mii lei 2) RE = Nrl x (P/Nrl) x ( CA/P) x ( RE/CA) unde: Nrl - numărul de lucrători = 25 REN = 25 x (54790 / 25) x (531049 / 54790) x (108769 / 531049) = 25 x 21992 x 0,965 x 0,204 = 108769 mii lei

∆RE = REN + RE N-1 = 108769 –106200 = 2569 mii lei Variaţia RE se datorează influenţei factoriale a elementelor componente. Întrucât numărul de salariaţi se menţine constant, acesta nu va exercita nici o influenţă 46

asupra DRE. 1) Influenţa exercitată de modificarea componentei (P/Nrl) = W

∆RE = Nrl (P1/Nrl 1 -

P0/ Nrl 0) ∙ CA0/P0 ∙ RE0/CA0 = 25 ∙ (549790 / 25 – 480073

/ 25) ∙ 429206 / 480073 ∙ 106200 / 429206 = 25 x 2796 x 0,894 x 0,247 = + 15397 mii lei 2) Influenţa exercitată asupra

∆RE

de modificarea ponderii vânzărilor în

producţia totală:

∆RE

= Nrl ∙ P1/Nrl 1(CA1/ P1 -

CA0/ P0) ∙ RE0/CA0 = 25 ∙ 549790 /

25( 531049/549790 – 429206 / 480073) ∙ 106200 / 429206 = 25 x 21991 x ( 0,965 – 0,89) x 0,247 = + 12865 mii lei 3) Influenţa exercitată de modificarea Raportului RE/CA

∆RE = Nrl ∙ P1/Nrl 1 ∙ CA1/ P1 (RE1/ CA1 -

RE0/ CA0) = 25 ∙ 549790 / 25 ∙

531049/549790 (108760 / 531049 - 106200 / 429206 ) = 25 x 21991 x 0,965 x (0,204 – 0,247) = -23022 mii lei Se constată că variaţia rezultatului de exploatare este influenţată pozitiv de productivitatea muncii, deci o creştere a productivităţii muncii atrage după sine şi o creştere a RE. De asemenea modificarea ponderii vânzărilor în producţia totală are o influenţă pozitivă asupra RE, astfel că pe măsură ce tot mai mult din ceea ce se produce şi se vinde produce consecinţe favorabile asupra RE. Variaţia RE este influenţată negativ de modificarea ratei RE/CA 3.3. Analiza rezultatului curent Rezultatul curent este rezultatul obţinut din activitatea de exploatare şi cea financiară, acesta este dat de rezultatul înaintea impozitării. Potrivit procedeului substractiv de la rezultatul de exploatare, şi anume:

47

Tabelul 3.19 Mii lei Specificaţie

N

N-1

∆%

Rezultatul de exploatare

108769

106200

+ 2%

+ venituri financiare

10912

4424

+46%

- cheltuieli de financiare = REZULTATUL CURENT

6138 113543

6747 103877

- 9% 9,6%

Rezultatul curent al întreprinderii înregistrează o uşoară creştere cu 0,5 % faţă de perioada precedentă, creştere care îşi găseşte explicaţia în venituri din participaţii, dobânzi şi din diferenţe de curs valutar mai mare faţă de cele din perioada trecută. Pentru a pune mai bine în evidenţă creşterea RE, se va studia variaţia acestuia de la o perioadă la alta pe baza următorului model structural: RC = RE +RF unde: RF – rezultatul financiar ± ARC = (RE1 ± RF1) – (Reo ± Rfo) = (108769 + 4774) (106200 – 2323) = 113543 – 103877 = +9666 mii lei 1) Influenţa modificării RE RC = (RE ± Rf0) – (Re0 ± Rf0) = (108769 – 2323) – (106200 – 2323) = 106446 – 103877 = +2569 mii lei 2) Influenţa modificării RF RC = (RE1 ± RF1) – (RE1 ± Rf0) = (108769 – 4774) – (108769 – 2323) = 113543 –106446 = +7097 mii lei Total 1) +2) = 9666 mii lei Se constată o creştere a RC, determinată în mare parte de creşterea RF şi anume, în proporţie de 73%, ca urmare a veniturilor financiare încasate de firmă. În ceea ce privesc cheltuielile financiare, acestea deşi se reduc de la o perioadă la alta, ca şi cheltuieli plătibile ale întreprinderii au influenţe nefavorabile asupra mărimii capacităţii de autofinanţare. În totalul cheltuielilor financiare, cheltuielile cu dobânzile au o pondere ridicată. Aceste cheltuieli cu dobânzile se referă la dobânda plătită de întreprindere pentru împrumutul obligatar la dobânda plătită la creditul aferent investiţiei. Analiza factorială a acestor cheltuieli cu dobânzile presupune utilizarea următorului model de 48

calcul: (Sd/CA) x 1000 = (∆/CA x Sd / ∆) x 1000 unde ( Sd/CA) x 1000 – suma dobânzilor plătite la 1000 lei CA

∆ - împrumuturi, credite şi datorii asimilate; dobânzile plătite la 1000 lei CA sunt: 4878 / 531049 = 9,1 şi respectiv 6167 / 429206 = 14,3 În aceste condiţii variaţia dobânzilor plătite de întreprindere la 1000 lei ca mărime de 9,1 – 14,3 = - 5,2 mii lei se explică factorial prin influenţa: Influenţa împrumuturilor, creditelor, datoriilor asimilate faţă de suma CA [(∆1 / CA1 –∆ 0 /CA0) ∙ Sd0 /

∆0 ]∙ 1000 = ( 29918 / 521049 – 37003 /

429206) ∙ 6167 / 37003 ∙ 1000 = -29,88 x 0,166 = - 4,97 mii lei Influenţa dobânzilor plătite de întreprindere

[∆1 / CA1 ∙ (Sd1 / ∆1 –Sd 0 /∆0)]∙ 1000 = 29918 / 531049 ( 4878 / 22928 – 6167/ 37003) ∙ 1000 = 0,056 x (0,1630 –0,1666) = - 0,2 mii lei Potrivit acestor influenţe, se poate spune că micşorarea ponderii participării împrumuturilor, creditelor şi datoriilor asimilate la acoperirea financiară a nevoilor, contribuie la reducerea cheltuielilor cu dobânzile la 1000 lei în CA; cu efecte favorabile asupra lui CA. Aceasta denotă că întreprinderea îşi reduce volumul creditar şi împrumuturilor faţă de perioada precedentă pe seama utilizării în mai mare măsură a fondurilor proprii. Donbânzile plătite de întrepriendere nu influenţează decât într-o mică măsură cheltuielile cu dobânzile la 1000 lei CA. Pentru a determina rezultatul din activitatea curentă, respectiv din activitatea de exploatare şi cea financiară, obţinut de întreprindere prin eforturi proprii, în afara celor închiriate, rezultatul curent trebuie corectat cu dobânzile la creditul – bail, pe care întreprinderea le plăteşte sub forma chiriilor. Astfel, Rco = RC - chiria

49

Tabelul 3.20 Mii lei Specificaţie Rezultatul curent

N

N-1

113543

103877

550

500

112993

103377

Chiria aferentă credit - bail Rezultatul curent corecat 3.4. Analiza rezultatului net (RN)

Rezultatul net exprimă mărimea absolută a rentabilităţii financiare, rezultat care trebuie să fie egal cu soldul creditor reflectat în contul de profit şi pierderi pentru fiecare alegere. Rezultatul net este ultimul sold intermediar de gestiune pe care întreprinderea îl determină şi care potrivit procedeului substractiv prezintă următoarele succesiuni: Tabelul 3.21 Mii lei Specificaţie

N

N-1

∆%

Rezultatul curent

113543

103877

+ 9%

+ venituri excepţionale

16571

5645

+193%

- cheltuieli excepţionale

35414

37636

+6%

- impozitul pe profit = REZULTATUL NET

43878 50822

31774 40112

+38 % 26%

Respectiv RN = venituri totale – cheltuieli totale inclusiv impozitul pe profit RE (N-1) = 536935 – (465049 + 31744) =40112 RE(N) = 652792 – (558092 +43878) = 50822 Se constată o creştere a rezultaului net cu un procent de 23% cu efecte favorabile asupra destinaţiilor de repartizare a acestuia. Această creştere este consecinţa creşterii veniturilor excepţionale şi a reducerii concomitent a cheltuielilor aferente acestor venituri faţă de perioada precedentă. Societatea comercială remunerează statul prin plata impozitului pe profit la care aceasta este obligată. Mărimea impozitului pe profit este determinată potrivit 50

Ordonanţei Guvernului nr.70/1994 pe baza formularului “Declaraţia lunară pentru impozitul pe profit” şi care trebuie să se depună la Direcţia Generală a Finanţelor Publice şi a Controlului Financiar de Stat din Oradea până la data de 25 inclusiv, a lunii următoare, acesta fiind şi termenul de plată a impozitului. Tabelul 3.22 Mii lei Venituri din exploatare

625309

Cheltuieli pentru exploatare

516540

Rezultatul de exploatare Venituri financiare

108769 10912

Cheltuieli financiare

6138

Rezultatul financiar Venituri excepţionale

4774 16571

Cheltuieli excepţionale

35414

Rezultatul excepţional Profit total Deduceri

-18843 94700

Dividende primite de la o persoană juridică română

4555

Sume utilizate pt constituirea rezervei legale (5%) din profitul total TOTAL DEDUCERI CHELTUIELI NEDEDUCTIBILE

4735 9290

Amenzi şi penalităţi

24754

Mese, cadouri şi alte cheltuieli pt acţiuni de protocol, reclamă,

4160

publicitate care depăşesc limitele prevăzute de lege Sume utilizate pt constituirea sau majorarea provizioanelor, rezervelor peste limitele prevăzute de ordonanţă TOTAL CHELTUIELI NEDEDUCTIBILE PROFIT FISCAL Reducere pentru modernizarea tehnologiei de fabricaţie Impozit pe profit calculat

6290 35204 120614 1955 45833

Impozit pe profit datorat 43878 Analiza structurală a profitului net presupune descompunerea acestuia în elemente componente, şi anume:

Rezultatul exerciţiului înainte de impozitare 94700

Rezultatul curent 113543

51Rezultatul excepţional 18843

Rezultatul exploatării +108769 Rezultatul financiar 4774

Rezultatul impozabil 120614 Cheltuieli neadmise a se deduce fiscal 35204

Rezultatul net 50822

Deduceri fiscale 9290

Impozit pe profit 43878 Rezultatul impozabil se deosebeşte de rezultaul exerciţiului înaintat prin aceea că este supus unor corecţii. Astfel se însumează cheltuielile care depăşesc nivelul admis prin acte normative ( de ex.: cheltuieli de protocol, reclamă, publicitate; cheltuieli de deplasare, detaşare şi transferare; amenzile şi penalităţile neimpozabile, suportate pe cheltuielil; sume utilizate pentru constituirea sau majorarea provizioanelor peste limitele prevăzute de ordonanţă; alte cheltuieli neductibile prevăzute de dispoziţiile legale). De asemenea, se scad, nu se impozitează deducerile fiscale cum sunt: rezervele legale, pierderile din anii precedenţi (în cazul “Artex” S.A. nu poate fi vorba despre existenţa acestor pierderi), reducerea de impozite, stabilită prin acte normative în cazul reinvestirii profitului. Rezultatele de exploatare şi cel financiar obţinute de întreprindere ca urmare a desfăşurării activităţii sale înregistrează o creştere faţă de perioada precedentă cu 2% şi respectiv 105%, determinând astfel şi o creştere a rezultatului curent (0,5%). Această creştere îşi găseşte expresia în cheltuielile mai mici cu amortizările şi provizioanele precum şi în veniturile financiare mai mari pe care întreprinderea le încasează în cursul exerciţiului. Deşi rezultatul activităţii excepţionale este negativ, consecinţă a unor cheltuieli mai mari faţă de veniturile aferente, respectiv întreprinderea cheltuieşte mai mult cu despăgubirile, amenzile şi penalităţile şi cedarea de active decât încasează, acesta alături de rezultatul curent detemină un profit brut superior celui din perioada precedentă. Odată determinat, profitul brut, ca rezultat al întregii activităţi desfăşurate de firmă înaintea politicii fiscale contribuie la obţinerea profitului impozabil (sau fiscal) prin corectarea sa cu mărimile deductibile şi nedeductibile menţionate. Cota de impozit aplicată asupra profitului impozabil este de 29% reglementată legal, iar profitul net (după impozitare) se 52

obţine ca diferenţă între profitul înainte de impozitare şi impozitul pe profit. Astfel: Impozitul de profit calculat = 29% x 120614 = 34978 mii lei Acesta este corectat cu reducerea aferentă modernizării tehnologiei: Impozitul pe profit datorat = 34978 – 1955 = 33023 mii lei Rezultatul net al anului curent este: 94700 – 33023 = 77907 mii lei 3.5. Analiza capacităţii de autofinanţare (CAF) Capacitatea de autofinanţare reprezintă aptitudinea întreprinderii de a realiza prin desfăşurarea activităţii sale, resurse destinate ei însăşi sau asociaţilor săi. Respectiv CAF se defineşte ca fiind surplusul monetar care se formează în cursul unui exerciţiu. Aceasta se formează pornind de la rezultatul net pe baza procedeului auditiv, prin următoarea succesiune de calcul: Tabelul 3.23 Mii lei Specificaţie

N

N-1

∆%

Rezultatul net

50822

40112

+26 %

+ dotări cu armotizări şi provizioane

28553

38112

- 34 %

- reluări amortizări şi provizioane

2136

1662

+ 28 %

+ valoarea contabilă netă a

5283

1400

+277 %

- venituri pe baza cesiunii de

15517

5301

+192 %

imobilizări Capacitatea de autofinanţare

67005

72661

-8%

elementelor de activ cedate

Se constată o reducere a CAF faţă de anul precedent dovadă că întreprindera îşi rezervă pentru sine o parte mai mică din “bogăţia creată” de ea respectiv din valoarea adăugată. Această reducere îşi are originea în creşterea cheltuielilor cu salariile, în creşterea impozitului pe profit datorat bugetului de stat. De asemenea, CAF poate fi determinată şi pe baza procedeului substractiv pornind de la REB. CALCULUL CAF – PROCEDEUL SUBSTRACTIV 53

Tabelul 3.24 Mii lei Specificaţie

N

N-1

∆%

Excedentul brut de exploatare

135715

142656

-5

+ venituri de explaotare altele

-

-

+ venituri financiare (1)

10912

4424

146

+ venituri excepţionale (2)

1054

344

206

- cheltuieli de exploatare altele

2318

1585

-68

- cheltuieli financiare (3)

5524

6167

-9

- cheltuieli excepţionale (4)

28956

35233

-21

- impozit pe profit = Capacitatea de autofinanţare

43878 67005

31774 72661

38 -8

(1) fără reluări asupra provizioanelor; (2) fără: - venituri din cesiunea imobilizării; - reluări asupra provizioanelor excepţionale; Venituri impozabile = 16571 – 15517 = 1054 (3) fără: amortizări şi provizioane financiare calculate; Cheltuieli financiare = 63138 – 614 = 5524 (4) fără : valoarea contabilă netă imobilizărilor cedate; Cheltuieli excepţionale = 35414 – 1175 – 5283 = 28956 Pentru a evidenţia mai bine această scădere se va studia variaţia CAF în funcţie de influenţa factorilor care o compun, şi anume: rezultatul net, beneficiul de cesiune, şi dotările nete.

54

CALCULUL DOTĂRILOR NETE Tabelul 3.25 Mii lei N-1

N Reluări de amortizări şi provizioane

2136

1662

Dotări cu amortizări şi provizioane

28553

38112

Dotări nete (DN)

26417

36450

CALCULUL BENEFICIULUI DE CESIUNE

N

Tabelul 3.26 Mii lei N-1

Venituri pe baza cesiunii de imobilizări

15517

5301

Valoarea contabilă netă a elementelor de activ cedate

5283

1400

Beneficiul de cesiune (BC)

10234

3901

Astfel: CAF = RN – BC +DN Iar variaţia sa devine:

∆ CAF = (RN1 – BC1 + DN1) - (RN0 – BC0 + DN0) = (50822 – 102324 + 26417) – (40112 –3901 + 36450) = 67005 - 72661 = - 5656 mii lei Această variaţie a CAF este explicată prin influenţa: 1) rezultatul net:

∆ CAF = (RN1 – BC0 + DN0) - (RN0 – BC0 + DN0) = (50822 – 3901 + 36450) – (40112 –3901 + 36450) = 83371 - 72661 = 13528 mii lei 2) beneficiul de cesiune

∆ CAF = (RN1 – BC1 + DN0) - (RN1 – BC0 + DN0) = (50822 – 102324 + 36450) – (50822 –3901 + 36450) = 77038 - 83371 = - 7999 mii lei

55

3) dotările nete

∆ CAF = (RN1 – BC1 + DN1) - (RN1 – BC1 + DN0) = (50822 – 102324 + 26717) – (50822 –102324 + 36450) = 67005 –77038 = - 10033 mii lei Totalul 1) + 2) + 3) = - 5656 mii lei Se constată că factorii care determină reducerea CAF sunt beneficiul de cesiune şi dotările nete. Dotările nete ca elemente calculate au influenţă negativă asupra CAF întrucât amortizările şi provizioanele calculate la nivelul întreprinderii sunt mult mai mari decât reluările pe baza acestora. Beneficiul de cesiune este dat de mărimea veniturilor obţinute de întreprindere din cedarea activelor (preţul de vânzare a elementelor de activ vândute, exclusiv TVA) faţă de mărimea cheltuielilor din operaţiunile de capital ar fi valoarea neamortizată a acestor imobilizări vândute. Rezultatul net are o influenţă favorabilă asupra CAF, astfel cu cât rezultatul net este mai mare, între cei doi indicatori existând o legătură direct proporţională. Analiza capacităţii de autofinanţare presupune în continuarea determinării sale şi repartizarea pe cele trei destinaţii. Astfel o primă destinaţie se referă la acoperirea unor lucrări de gestiune pe baza sumelor determinate de mărimea provizioanelor pentru activul circulant şi a provizioanelor pentru riscuri şi cheltuieli, acestea din urmă constituite de întreprindere pentru a preîntâmpina unele situaţii păgubitoare care s-ar putea ivi. Cea de-a doua destinaţie se referă la repartizarea CAF pentru menţinerea capacităţii de producţie la nivelul firmei pe seama amortizării

imobilizărilor.

Întreprinderea reuşeşte prin CAF să-şi menţină capacitatea de producţie, capacitatea care a fost modernizată, prin investiţia care a fost făcută în anii anteriori, constând într-o secţie nouă pentru producerea de costume din piele de damă. Ultima destinaţie a CAF afectează dezvoltarea, respectiv partea care rămâne din CAF după primele repartizări inclusiv repartizarea dividendelor. În anii avuţi în vedere, societatea distribuie dividende acţionarilor săi în proporţie de 40% din profitul net. Având în vedere repartizarea CAF pe cele trei destinaţii şi în corelaţie cu aceasta tipologia autofinaţării, ca autofinanţare de menţinere (care corespunde părţii din 56

CAF afectată pentru menţinerea capacităţii de producţie şi pentru acoperirea unor cheltuieli de gestiune) şi autofinanţarea de expansiune care corespunde părţii afectate din CAF pentru dezvoltare, se pot reprezenta grafic următoarele: Pentru acoperirea cheltuielilor de gestiune: 2574 + 4570 = 7144 mii lei, sumă care actualizată la o rată a inflaţiei de 40,7% se obţine: 7144 + 7144 x 40,7 % = 10051 mii lei CAF (1) pentru menţinerea capacităţii de producţie: 21190 + 21190 x 40,7 % = 29814 mii lei pentru dezvoltare: prin diferenţă se determină CAF – dividende distribuite – prima repoartizare – a doua repartizare: 67005 – 10051 – 29814 – 20329 = 6811 mii lei CAPACITATEA DE AUTOFINAŢARE

CAF – pentru acoperirea cheltuielilor de gestiune Autofinanţarea de menţinere 10051 39865 CAF – pentru menţinerea capacităţii de producţie 29814 CAF – pentru dezvoltare Autofinanţarea de 6811 expansiune 6811 Dividendele distribuite 29329

Pentru perioada precedentă această prezentare are structura: CAPACITATEA DE AUTOFINAŢARE

CAF – pentru acoperirea cheltuielilor de gestiune Autofinanţarea de menţinere 7258 52584 CAF – pentru menţinerea capacităţii de producţie 45326 CAF – pentru dezvoltare Autofinanţarea de 4032 expansiune 4032 Dividendele distribuite 160045

57

Pentru acoperirea cheltuielilor de gestiune: 2314 + 2845 = 5159 mii lei 5159 + 5159 x 40,7% = 7258 mii lei CAF (0) pentru menţinerea capacităţii de producţie: 32215 + 32215 x 40,7% = 45326 mii lei pentru dezvoltare: CAF – dividende – prima repartizare – a doua repartizare: 72661 – 16045 – 7258 – 45326 = 4032 mii lei Pe baza acestor prezentări, s-a putut constata că întreprinderea a distribuit în anul curent dividende mai mari, ca sumă, pentru că procentul de distribuţie se menţine (40%). Lucru explicabil prin creşterea profitului net, cu rezultate mulţumitoare atât pentru întreprindere cât şi pentru acţionarii săi. În ceea ce priveşte repartizarea pe cele trei destinaţii, întreprinderea s-a dovedit a fi mai interesantă în alocarea unor sume mai mari (21,6%) pentru dezvoltare decât în anul precedent (19%) cu toate că capacitatea de autofinanţare era mai mare. Aceasta dovedeşte dorinţa întreprinderii de a se adapta mai uşor la cerinţele pieţii externe, de a se menţine pe pieţele deja pătrunse şi de a cuceri noi pieţe prin producerea şi desfacerea de produse superioare calitativ. Printre obiectivele majore ale întreprinderii, de menţionat este cel privind menţinerea capacităţii de producţie, ea alocând în acest scop din CAF 40% în 2000 asigurându-şi astfel producţia şi de aici posibilităţi de obţinere a unor venituri cât mai mari.

58

CAPITOLUL 4 CORELAŢIILE CAPACITĂŢII DE AUTOFINANŢARE CU ALŢI INDICATORI ŞI UTILITATEA EI 4.1. Corelaţia capacităţii de autofinanţare cu alţi indicatori 1) corelaţia dintre capacitatea de autofinanţare şi strategia aleasă de manageriat. Între strategiile de manageriat, de amintit sunt: a) strategii care conduce la modificări de durată a nivelului capacităţii de autofinanţare prin: -

combinarea de resurse de producţie;

-

prelevări diverse;

-

includerea în activ la imobilizări necorporale a unor cheltuieli ( de cercetare, dezvolatre) în vederea amortizării;

b) startegii privind modificarea conjucturală a nivelului CAF prin: -

reintegrarea sau nu a unor rezereve deghizate din categoria de exemplu a provizioanelor pentru riscuri şi cheltuieli;

-

modularea unor cheltuieli de paltă a impozitultui;

2) corelaţia dintre CAF şi cifra de afaceri: Este pusă în evidenţă prin calculul raportului CAF/CA N:

CAF / CA = 66455 / 531049 = 0,125

N-1:

CAF / CA = 72161 / 429206 = 0,168

Se constată o reducere a ponderii capacităţii de autofinanţare în cifra de afaceri. Înseamnă că cifra de afaceri contribuie într-o mai mică măsură prin producţia vândută la formarea valorii adăugate, şi de aici mai departe la formarea capacităţii de autofinanţare; aceasta poate fi o explicaţie pe lângă multe altele pentru care Caf este mai mică în anul curent de cât în cel precedent. 3) corelaţia dintre capacitatea de autofinanţare şi rezultatuil aferent activităţii financiare RF1/ CAF 1 = 4774 / 66455 = 0,071 RF0 / CAF0 = - 2323 /72161 = 0,032 Această corelaţie arată măsura în care întreprinderea îşi acoperă pierderile 59

realizate în activitatea financiară pe seama CAF; astfel, cu cât pierderile de acoperire sunt mai mari, cu atât CAF se diminuează mai mult, ceea ce se face ca această corelaţie care există între CAF şi rezultatul aferent activităţii financiare să fie una inversă. Această creştere de la 0,032 la 0,071 este explicată nu pe seama cheltuielilor financiare care au scăzut, ci pe seama scăderii CAF în acea perioadă; 4) corelaţia dintre capacitatea de autofinanţare şi fiscalitate Datorii fiscale 1/ CAF 1 = 55005 / 66455 = 0,0827 Datorii fiscale 0 / CAF 0 = 48125 / 72161 = 0,666 Fiscalitatea joacă un rol important în formarea autofinanţării. Cheltuielile cu amortizarea reduc nivelul impozitului pe profit (prin micşorarea bazei impozabile) şi creează posibilităţi de sporire a autofinanţării. Deşi pe total amortizarea are o influenţă neutră asupra autofinanţării, aplicarea diverselor metode de amorizare ca şi posibilitatea întreruperii sau încetinirii ritmului de amortizare, permite constituirea anuală a unui fond de amortizare, scad fluxurile negative reprezentând fiscalitatea asupra profitului, crescând fluxurile de autofinanţare; 5) corelaţia dintre capacitatea de autofinanţare şi dividende Dividende 1 / CAF 1 = 20329 / 66455 = 0,305 Dividende 0 / CAF 0 = 16045 / 72161 = 0,222 Între CAF şi repartizarea profitului există o stânsă legătură. Acordarea de dividende mai mari sau mai mici influenţează nemijlocit asupra autofinanţării. Acordarea de dividende mai mari are drept efect pozitiv păstrarea încrederii şi fidelităţii lor faţă de societate, însă micşorează CAF. În cazul opus de nerepartizare de dividende apar nemulţumiri în masa acţionarilor care se pot concretiza în vânzarea acţiunilor deţinute. Societatea “Artex” SA procedează la o repartizare a dividendelor în procent de 40% din profitul net, procent care este satisfăcător atât pentru firmă care pe de altă parte este interesată şi de extinderea şi de modernizarea ei, cât şi pentru acţionari conştienţi fiindcă vor avea la rândul lor alte beneficii pe seama extinderii şi modernizării firmei la care sunt acţionari; 6) corelaţia dintre capacitatea de autofinanţare şi împrumut Datorii 1/ CAF 1 = 129163 / 66455 = 1,94 Datorii 0 / CAF 0 = 121438 /72161 = 1,68 Obligaţiile firmei decurg din politica de îndatorare a acesteia, traduse fiind în plăţile regulate de dobânzi şi rambursări anuale, împreună constituind cheltuieli 60

financiare. Dar cum cheltuielile financiare se reduc de la N +1 la N, beneficiul aferent activităţii financiare creşte, şi prin urmare aceasta are o influenţă favorabilă asupra CAF. Sub aspect financiar legătura între CAF şi îndatorare este mult mai complex. CAF este aproape întotdeauna o condiţie necesară în vederea obţinerii unui împrumut, ea constituie în acelaşi timp, o garanţie şi nu mijloc de rambursare. Pentru a aproba creditele solicitate, băncile cer întreprinderii încasarea în anumite limite de îndatorare. Astfel, raportul Datorii / CAF trebuie să fie mai mic sau egal cu 4. Datorii / CAF ≤ 4 Condiţie care este îndeplinită în ambii ani, în conformitate cu care Societatea “Artex” SA a reuşit să obţină creditul. Astfel, cu cât creşte CAF, creşte şi posibilitatea apelării la credite. 4.2. Utilitatea capacităţii de autofinanţare Capacitatea de autofinanţare măsoară capacitatea întreprinderii de a finanţa prin propriile sale resurse nevoile financiare curente: dividende, investiţii, rambursarea datoriilor. Potrivită în dinamină, CAF constituie un nivel util de comparaţie, de la un an la altul, rezultatul net fiind suficient. 1) Astfel, raportând CAF la totalitatea fondurilor păstrate în întreprindere (capitaluri proprii, amortismente şi provizioane) se poate determina rentabilitatea activităţii întreprinderii, şi anume: (CAF / capital propriu + amortismente + provizioane) x 100 pentru anul N: (66455 / 363700 + 54333) x 100 = 18,5% Se constată că fondurile păstrate în întreprindere contribuie într-o măsură mai mică la formarea CAF în anul curent faţă de cel precedent, dovadă a reducerii acesteia. 2) CAF este utilizată pentru a măsura capacitatea de rambursare a capitalurilor împrumutate prin rata: Capitaluri împrumutate / CAF pentru anul N: 29918 / 66455 = 0,450 pentru anul N-1: 37003 / 72161 = 0,512 Reducerea acestei rate pune în evidenţă faptul că întreprinderea este în măsură 61

în anul curent să-şi ramburseze împrumuturile într-un termen mai scurt pe seama altor resurse, de exemplu a fondului de dezvoltare construit după repartizarea profitului net. 3) Pentru a se determina capacitatea de ramburdare a datoriilor, întreprinderea calculează rata: Datorii financiare / CAF Pentru anul N: 55005 / 66455 = 0,082 pentru anul N –1: 48125 / 72161 = 0,66 Mărimea acestei rate pune în evidenţă o creştere de la un an la altul a capacităţii întreprinderii de a-şi achita datoriile financiare pe seama capacităţii de autofinanţare cu toate că aceasta scade CAF; explicaţia constând într-o creştere relativ mică a datoriilor financiare de la o perioadă la alta cu ÷ 14% 4) Inversul ratei anterioare, respectiv Datorii financiare / CAF exprimă marja teoretică de care dispune întreprinderea pentru a se îndatora, şi anume: CAF / Datorii financiare Pentru anul N: 66455 /55005 = 1,20 pentru anul N –1: 72161 / 48125 = 1,49 Calculul acestor rate arată că întreprinderea îşi reduce posibilităţile de îndatorare; pentru că marja teoretică de care dispune este mai mică, ea trebuind astfel să procedeze la onorarea la timp a obligaţiilor fiscale şi sociale. Pentru a se aprecia politica de autofinanţare se măsoară evoluţia următoarelor rate calculate de întreprindere: 1) Rata de autofinanţare a imobilizărilor corporale = = Autofinanţarea / Imobilizări corporale achiziţionate x 100 Autofinanţarea = CAF – Dividende Ralc(N) = (46676 / 260874) x 100 = 17,8 % Ralc(N-1) = (56616/259316) x 100 = 21,8 % Valorile acestor rate arată că societatea “Artex” SA a destinat o parte mai mare din finanţarea proprie pentru achiziţii de imobilizări corporale în anul N –1 decât în anul N.

3) Rata de autofinanţare a imobilizărilor corporale şi financiare = 62

= Autofinanţarea / Imobilizări corporale şi financiare achiziţionate x 100 Ralc CF(N) = 46676 /( 260874 + 7592) x 100 = 17,3 % Ralc CF(N-1) = 56616/ (259316 + 1818) x 100 = 21,6 % Şi în acest caz, întreprinderea achiziţionează mai mult în anul N –1 pe seama finanţărilor proprii decât în anul N. Întrucât ponderea imobilizărilor financiare în totalul imobilizărilor este mică, rata de autofinanţare a imobilizărilor corporale şi financiare înregistrează în ambii ani o uşoară creştere faţă da rata de autofinanţare a imobilizărilor corporale.

63

CONCLUZII ŞI PROPUNERI Analiza capacităţii de autofinanţare presupune determinarea posibilităţilor întreprinderii de a realiza în cursul desfăşurării activităţii numeroase resurse necesare acesteia pentru continuarea activităţii şi pentru dezvoltare. Societatea comercială “Artex” S.A. Oradea având ca obiect de activitate producerea şi comercializarea produselor de artizanat din lemn, marochinărie din piele cu motive populare, costume de piele, este prezentă atât pe piaţa internă cu produsele sale cât şi pe piaţa externă. Astfel 60% din veniturile încasate din vânzări sunt aferente livrărilor la export pe baza contractelor încheiate cu partenerii externi. Ca substratant pentru o firmă italiană, la rândul său cumpără de pe piaţa externă materiale (coloranţi şi mordanţi) pentru a realiza produse la standardele cerute de ordonatorul italian, costul în valută al acestora afectând consumul intermediar al întreprinderii. În întreaga activitate desfăşurată de întreprindere, formarea CAF este influenţată negativ de acţiunea numeroşilor factori în diferite stadii de desfăşurare a activităţii. Astfel, creşterea consumului intermediar într-un ritm mai rapid decât cel al producţiei prin cumpărăturile de materii prime şi materiale atât de pe piaţa internă cât şi de pe cea externă are ca rezultat reducerea “bogăţiei” create de întreprindere, respectiv a valorii adăugate, şi deci, şi părţii care rămâne la dispoziţia acesteia după repartizarea valorii adăugate. Factor cu influenţă negativă asupra CAF sunt şi cheltuielile cu salariile prin care sunt remuneraţi salariaţii întreprinderii. Deşi, creşterea salariilor este acoperită pe seama creşterii productivităţii muncii, ele diminuează RBE şi prin acesta toate celelalte rezultate pe baza cărora se formează CAF. Un alt factor este reprezentat de armotizare ca şi cheltuială deductibilă, un element de cost material, un cost relativ fix în raport cu volumul fizic al producţiei. Aceasta reprezintă din punct de vedere financiar o pierdere, contribuind alături de ceilalţi factori la reducerea părţii care rămâne la dispoziţia întreprinderii după repartizarea valorii adăugate. În condiţiile în care întreprinderea a apelat la credite bancare pentru finaţarea unei investiţii şi la împrumutul obligatar, cheltuielile cu dobânzile aferente acestor datorii influenţează mărimea CAF. În perioada curentă, cheltuielile cu dobânzile se reduc, dar ele există şi existenţa acestora determină reducerea rezultatului aferent 64

activităţii de exploatare şi financiară a întreprinderii (a rezultatului curent). În cele din urmă, cât mai aproape de formarea capcităţii de autofinanţare, factorul cu influenţă negativă asupra acesteia este impozitul pe profit. Impozitul pe profit ca obligaţie fiscală a întreprinderii, impus prin norme reglementate este absolut necesar plata sa, imposibilă fiind sustragerea de la achitarea lui. Este factorul asupra căruia nu se poate acţiona în sensul diminuării efectelor pe care le are – reducerea rezultatului net cu valoarea sa – şi Caf în cele din urmă – întrucât acesta reprezintă o cotă mai mică de 38 % asupra profitului realizat, cu excepţia cazului în care întreprinderea decide reinvestirea unei părţi din profit, consecinţa fiind reducerea cu 50% a impozitului pe profitul reinvestit. În consecinţă, acţiunea conjugată a acestor factori influenţează mărimea CAF, în sensul diminuării ei, fiecare din aceşti factori având o influenţă diferită. Întreprinderea poate avea în vedere pentru a ameliora aceste consecinţe ale factorilor menţionaţi următoarele aspecte: - raţionalizarea consumului intermediar, prin îmbunătăţirea aprovizionării respectiv reducerea duratelor de aprovizionare cu materii prime şi materiale necesare procesului de producţie care ar avea ca şi consecinţă reducerea imobilizărilor de fonduri şi o accelerare a rotaţiei lor. De asemenea, consumaţia la nivel de întreprindere trebuie să reflecte necesităţile reale ale acesteia; - optimizarea stocurilor, identificarea acelora care au o utilizare lentă, a celor neutilizabile în producţia firmei, a celor declasate astfel încât mărimea acestora să fie la nivelul necesităţilor; - optimizarea transporturilor atât în activitatea de aprovizionare cât şi în cazul desfacerii prin evitarea cheltuielilor nejustificabile cu transportul materiilor prime de la furnizori la depozitul firmei şi respectiv a produselor finite către diverşi clienţi interni sau externi; - diversificarea producţiei, înlocuirea unor sortimente de fabricaţie şi cucerire în acelaşi timp a unor pieţe de desfacere; - repartizarea pe viitor a unor sume cât mai mari din CAF pentru dezvoltarea, respectiv extinderea şi modernizarea firmei prin resurse proprii şi renunţarea pe cât posibil la credite, având în vedere costurile ridicate ale acestora şi repercusiunile pe care le are asupra activităţii întreprinderii.

65

BIBLIOGRAFIE 1. Căinap I. Analiza activităţii microeconomice şi financiare, Ed. Dacia, Cluj – Napoca, 1996 2. Creţoiu Ghe. Ş-a – Economie politică, Casa de Editură şi Presă “Şansa”, Bucureşti, 1993 3. Horia Cristea – Gestiunea financiară a întreprinderii, Ed. Mirhon, Timişoara, 1996 4. Gerard Alfonsi & Paul G. – Practique de gestion et d'analyse financieres 5. Gheorghiu Al. – Analiza activităţii economice a întreprinderilor, EDP, 1982 6. Iancu A. – Tratat de economie, Ed. Economică, Bucureşti, 1992 7. Işfănescu A. – Practica evalării economice a întreprinderii, Tribuna Economică, Bucureşti, 1995 8. Mărgulescu D. – Analiza economico – financiară a întreprinderii, Tribuna Economică, 1994 9. Mărgulescu D. – Diagnostic economico – financiar, Ed. Romcart, 1994 10. Murgescu C. – Mersul ideilor economice la români, Ed. Enciclopedică, Bucureşti, 1994 11. Nicolae I. – Istoria gândirii economiei, Ed. Didacticî şi Pedagogică, Bucureşti, 1992 12. Rusu D. ş.a. – Analiza activităţii economice a întreprinderilor, EDP, Bucureşti, 1979 13. Rusu C. Analiza şi regalşrea firmei prin costuri, Ed. Gh. Asachi, Iaşi, 1995 14. Sovodiş B. – Analiza actiovităţii economice, Ed. Ceres, Bucureşti, 1980 15. Ion Stancu – Finanţe, Ed. Economică. 16.Liviu Spătaru -Analiza Economico-Financiară, Instrument al Managementului Întreprinderilor, ediţia a doua, Ed. Economică, Bucureşti, 2010

66