Bugetul de Stat Al Romaniei [PDF]

Zitiervorschau

Conceptul de buget de stat În ţările cu economie de piaţă, din punct de vedere juridic, bugetul de stat reprezintă documentul în care se înscriu veniturile şi cheltuielile previzionate ale statului pe o perioadă determinate de timp, de cele mai multe ori, un an. Sub aspect economic, bugetul de stat, reuneşte relaţiile în formă bănească ce iau naştere în procesul repartiţiei produsului intern brut în legatură cu îndeplinirea funcţiilor şi sarcinilor statului. Aceste relaţii se manifestă în dublu sens: fie ca relaţii cu ajutorul cărora se mobilizează resurse băneşti la dispoziţia statului, fie ca relaţii prin care se repartizează aceste resurse. În perioada actuală bugetul nu reprezintă o simplă listă a veniturilor şi a cheltuielilor probabile ale statului, ci un plan financiar la nivel macroeconomic. În ţara noastră, ca forme embrionare ale bugetului de stat se cunosc "condica de venituri şi cheltuieli" din timpul domniei lui Constantin Brîncoveanu şi "samile visteriei" din timpul lui Nicolae Mavrocordat. În limba româna noţiunea de buget a fost introdusă cu expresia "bugea" utilizată pentru prima data în Regulamentele Organice ale Ţării Româneşti şi Moldovei. Bugetul a fost ulterior definit în cadrul preocupărilor pentru organizarea finanţelor ţării, după unirea Principatelor, prin legea de contabilitate publică din 1864, care a prevăzut că "toate veniturile statului şi cheltuielile pentru îndeplinirea osebitelor servicii, aşezate conform legilor, trebuie autorizate pentru fiecare an de o lege anuală de finanţe şi formează bugetul general al statului" (I. N. Leon, Elemente de stiinta financiara, vol. 1, Cluj 1925).

Rolul bugetului de stat Rolul bugetului de stat, în economia de piaţă, se manifestă îndeosebi pe plan financiar şi economic. Din punct de vedere financiar, bugetul asigură mobilizarea şi dirijarea resurselor financiare necesare îndeplinirii funcţiilor şi sarcinilor statului. Din punct de vedere economic, rolul bugetului de stat s-a accentuat datorită contribuţiei sale la realizarea politicii economice. Rolul economic al bugetului de stat se concretizează prin încercările statului de a utiliza impozitele, taxele, subvenţiile şi alte cheltuieli publice ca pârghii economice pentru influenţarea conjuncturii economice. Volumul şi structura veniturilor şi cheltuielilor bugetare diferă de la un stat la altul în funcţie de nivelul de dezvoltare economică a ţării respective, de condiţiile social - politice interne, precum şi de conjunctura international. Veniturile şi cheltuielile publice nu sunt simpli indicatori ai bugetului de stat, ci îndeplinesc rolul de pârghii folosite de stat pentru stimularea dezvoltării sau restrângerii unor activităţi, a producţiei şi consumului anumitor produse. Ţările cu economie dezvoltată au extins sfera de cuprindere a noţiunii de buget, se întocmeşte astfel, un instrument mai elaborate numit ”buget” al economiei naţionale (în Franţa) sau ” buget economic” (în Marea Britanie şi SUA).

Forma în care se întocmeşte acest instrument cuprinzător diferă de la o ţară la alta. Astfel, în SUA., el ia forma unui document care prezintă cifric veniturile băneşti disponibile, cheltuielile şi soldul dintre venituri şi cheltuieli pe principalele sectoare ale economiei naţionale: întreprinderi private, instituţii publice, populaţie, relaţii cu străinătatea. Pentru elaborarea acestui buget se folosesc informaţii referitoare la produsul naţional brut, venitul naţional, veniturile şi cheltuielile publice. În fapt, acest document nu conţine previziuni, care să devină obligatorii de realizat în viitor, ci este menit doar să evidenţieze modificările ce vor surveni în economie. În Marea Britanie “bugetul economic” apare sub forma aşa numitelor “cărţi-albe”, care evidenţiază veniturile şi cheltuielile naţiunii pe anul anterior celui în curs, previziunile privind producţia, consumul, comerţul exterior în anul următor şi defalcarea resurselor provenind din venitul naţional şi împrumuturi. Bugetul economic este publicat odata cu bugetul de stat. În Franţa “bugetul economiei naţionale” apare sub forma unor conturi previzionale pe anul în curs care, împreună cu conturile naţiunii şi cu unele impozite pentru viitor, însoţesc proiectul “Legii finanţelor”, respectiv bugetul de stat. “Bugetul economiei naţionale” este elaborat în Franţa cu ajutorul unui model economico-matematic, care permite stimularea evoluţiei viitoare a economiei, ţinând seama de diverse ipostaze. Modelul oferă informaţii pe termen scurt şi mijlociu cu privire la evoluţia productiei, a consumului, a investiţiilor, la repartiţia activelor financiare, raportul salarii-profituri etc. În România, nevoile de resurse la nivelul societăţii şi posibilităţile de acoperire a acestor nevoi sunt reflectate în bugetul general consolidat. Legea privind finanţele publice precizează faptul că gestionarea resurselor financiare publice se realizează printr-un sistem unitar de bugete, care cuprinde: bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale, bugetul trezoreriei statului, bugetul instituţiilor publice, etc.

Principiile bugetare Procesul complex al elaborării şi execuţiei bugetului în conformitate cu prevederile legilor bugetare anuale este supus unor reguli rigide. Este necesar ca bugetul să reflecte cât mai fidel resursele care pot fi mobilizate şi destinaţia acestora, să permită compararea la sfârşitul exerciţiului bugetar a veniturilor încasate şi a cheltuielilor realizate şi să ofere posibilitatea analizării veniturilor pe surse de provenienţă şi a cheltuielilor pe destinaţii. Cerinţele menţionate sunt specifice principiilor bugetare clasice: anualitatea, universalitatea, unitatea şi specializarea bugetară. Acestora, Legii nr.273/2006, li se mai alătură principiile: echilibrului bugetar, neafectării veniturilor bugetare. 1. Anualitatea bugetului Anualitatea este primul principiu bugetar care s-a menţinut în timp, deşi conţinutul tradiţional a mai suferit modificări pentru asigurarea stării de echilibru, ori din cauze economice referitoare la finanţarea cheltuielilor de investiţii care au nevoie de resurse pe intervale mai mari de un an. Aplicarea acestui principiu presupune că Guvernul, autorizat de Parlament, încasează venituri şi efectuează cheltuieli publice, pe o perioadă de timp determinată, de un an, care corespunde exerciţiului bugetar.

Tot mai mulţi economişti susţin necesitatea renunţării la principiul anualităţii şi trecerea la adoptarea unor bugete multianuale. Motivul principal pe care îl susţin îl reprezintă faptul că în cadrul cheltuielilor cu caracter economic un loc important îl ocupă cheltuielile de investiţii, care necesită aprobări pe perioade mai îndepărtate. În practica ţărilor Uniunii Europene s-a trecut la dimensionarea multianuală a cheltuielilor publice şi la reflectarea în bugete pe programe. În România se manifestă preocuparea pentru trecerea la bugete pe programe cu un orizont de trei ani. Anul bugetar din ţara noastră coincide cu anul calendaristic. Execuţia bugetară se încheie la 31 decembrie. Orice venit neîncasat şi orice cheltuială neefecutată până la 31 decembrie se va încasa sau se va plăti în contul bugetului anului următor. Creditele bugetare neutilizate până la închiderea anului sunt anulate de drept. 2. Universalitatea bugetului Potrivit acestui, principiu, în bugetul de stat ar trebui să se înscrie, toate veniturile şi cheltuielile statului. Prin urmare, faţă de acest principiu, este interzisă înscrierea în buget a unor acţiuni ale statului numai ca rezultat al compensării dintre cheltuieli şi venituri. Aceasta regulă a urmărit să oblige la reflectarea deplină şi exactă a implicaţiilor financiare ale fiecărei acţiuni publice, concretizate, pe de o parte, în cheltuielile necesare şi, pe de alta parte, în veniturile posibile de obţinut. Scopul urmărit de acest principiu este de a facilita controlul financiar, interzicând compensarea între venituri şi cheltuieli proprii. Dificultatea principal a aplicării principiului universalităţii bugetare este generate de dimensiunile bugetului brut care cuprinde astfel toate veniturile şi cheltuielile bugetare anuale de stat. În România, Legea privind finanţele publice precizează faptul că veniturile şi cheltuielile se include în buget în totalitate, în sume brute. Veniturile bugetare, nu pot fi afectate direct unei cheltuieli bugetare, cu excepţia donaţiilor şi sponsorizărilor, care au stabilite destinaţii distincte. 3. Unitatea bugetară Acest principiu presupune înscrierea într-un singur document, denumit bugetul general, a tuturor veniturilor şi cheltuielilor statului, interzicând reţinerea sau separarea anumitor venituri ori părţi din venituri pentru a se finanţa anumite acţiuni publice. Principiul unităţii urmăreşte să asigure cunoaşterea şi reflectarea, pe baza unei concepţii clare, a veniturilor şi cheltuielilor bugetare, precum şi a corelaţiei dintre mărimile acestora. Pus în corespondenţă cu universalitatea bugetului şi cerinţele de echilibrare a veniturilor cu cheltuielile bugetare, principiul unităţii permite constatarea eventualelor abateri de la condiţia de echilibru bugetar prin compararea directă a celor doua părţi ale bugetului. În plus, se oferă posibilitatea unui control riguros asupra structurii veniturilor şi cheltuielilor publice, prevenind consemnarea acestora în mai multe documente de reflectare a lor. Aplicarea principiului unitatii presupune existenţa unui buget unic, care concentrează ansamblul relaţiilor bugetare ale statului, privind procurarea veniturilor şi efectuarea cheltuielilor sale, favorizând stabilirea de priorităţi şi opţiuni, respectiv luarea deciziilor bugetare mai bine fundamentate.

Aplicat corect, principiul unitatii bugetare a fost şi este, încălcat prin întocmirea şi folosirea concomitentă a mai multor documente de reflectare a cheltuielilor şi veniturilor bugetare, folosite în paralel cu bugetul general. În România, există o multitudine de bugete elaborate şi aprobate la nivel central şi local, determinate de specificul economiei noastre, ceea ce face ca unitatea bugetară să nu fie respectată în forma ei clasică. Potrivit Legii privind finanţele publice, veniturile şi cheltuielile se consemnează într-un singur document, pentru a se asigura utilizarea eficientă şi monitorizarea fondurilor publice. 4. Specializarea bugetară Potrivit acestui principiu, veniturile bugetare trebuie înscrise în buget şi aprobate de Parlament pe surse de provenienţă, iar cheltuielile publice care urmează să se efectueze, pe categorii, destinaţii şi în funcţie de conţinutul lor economic, potrivit clasificaţiei bugetare. Gruparea veniturilor şi cheltuielilor într-o anumită ordine şi pe baza unor criterii precis determinate poartă denumirea de clasificaţie bugetară. Aceasta trebuie să fie în aşa fel concepută încât să grupeze veniturile după provenienţă, iar cheltuielile pe destinaţia lor efectivă şi în funcţie de conţinutul economic. De asemenea, clasificaţia bugetară trebuie să fie simplă, concise şi clară, pentru a fi înteleasă cu uşurinţă de toţi cei chemaţi să analizeze bugetul. 5.

Echilibrul bugetar Acest principiu a fost conceput în contextul doctrinei financiare liberale clasice şi presupune balansarea veniturilor cu cheltuielile înscrise în bugetul de stat. Potrivit principiului echilibrării se cerea, ca prin bugetul de stat să se asigure echilibrul între veniturile curente şi cheltuielile totale pe fiecare an bugetar, atât în faza de proiectare-aprobare, cât şi în cea de execuţie, până la închiderea exerciţiului bugetar. Dar, mai mult decât alte principii bugetare, echilibrarea bugetului a suferit interpretări şi reconsiderări în concepţia modernă, admitându-se, mai întâi, posibilitatea unor neconcordanţe determinate de dinamica diferită a încasărilor şi plăţilor bugetare. 6. Neafectarea veniturilor bugetare Acest principiu interzice ca un anumit venit bugetar să fie afectat acoperirii unei anumite cheltuieli, deoarece nu se poate realiza o concordanţă deplină între mărimea unui venit şi nivelul cheltuielilor ce urmează a fi finanţate pe seama venitului special afectat. În România, Legea privind finanţele publice prevede destinaţia resurselor publice, care vizează: domeniul social, asigurarea cerinţelor de apărare a ţării şi a ordinii publice, susţinerea unor programe de cercetare fundamental, domeniul economic şi finanţarea administraţiei de stat central şi locale.

Elaborarea, adoptarea şi execuţia bugetului României Procesul bugetar parcurge mai multe faze, cuprinzând: elaborarea proiectului de buget, adoptarea bugetului, execuţia bugetară, încheierea şi aprobarea contului de execuţie bugetară, controlul bugetar. Procesul bugetar se desfăşoară pe baza unui calendar precizat de lege, care prevede termene limită pentru desfăşurarea acestuia, astfel: - 1 iulie - depunerea de către ministere a proiectelor legate de buget la Ministerul Finanţelor; - 25 septembrie - înaintarea la Guvern a proiectului de buget; - 10 octombrie - prezentarea la Parlament a proiectului de buget; - 31 decembrie - aprobarea de către Parlament a bugetului. Procesul bugetar este un proces : - de decizie, deoarece esenţa sa este alocarea resurselor bugetare limitate pentru bunuri publice care, întotdeauna, necesită mai mulţi bani decât resursele existente; - predominant politic, deoarece deciziile de alocare a resurselor bugetare nu sunt determinate de forţele pieţei, ci de grupuri politice prin mecanismul reprezentării şi al votului; - complex, cu mii de participanţi (şcoli, spitale) - ciclic, care se desfăşoară dupa un calendar bine precizat, consecinţă a cerinţelor principiilor anualităţii bugetare. 1. Elaborarea bugetului Proiectul de buget este elaborat de puterea executivă (aceasta atribuţie revine Guvernului). În cadrul guvernului responsabilitatea pentru elaborarea proiectului o are ministrul de finanţe. Rezultatul activităţii elaborării proiectului îl constituie documentele care sunt prezentate Parlamentului pentru examinare şi aprobare. Aceste documente conţin: - expunerea de motive şi proiectul de lege pentru aprobarea bugetului; - anexe la proiectul de lege în care este redată structura veniturilor şi cheltuielilor bugetare; - materiale şi documente necesare Parlamentului pentru analiza proiectului de buget. Elaborarea proiectului de buget se fundamentează pe obiectivele programului de guvernare al partidului sau coalitiei de partide care deţin majoritatea parlamentară şi pe analizele efectuate de Ministerul Finanţelor cu privire la evoluţia economiei, modul de realizare a veniturilor şi cheltuielilor bugetare în perioada anterioară, la factori care au determinat sau pot genera schimbări în mprimea veniturilor şi a cheltuielilor. 2. Adoptarea bugetului Dezbaterea şi adoptarea proiectului de buget în Parlament presupun : - prezentarea de către şeful executivului a proiectului de buget în Parlament; - dezbaterea amendamentelor propuse la proiect; - aprobarea proiectului de buget; - ratificarea bugetului aprobat de către Preşedintele României. Teoretic parlamentarii, fiind aleşi de către cetăţenii cu drept de vot, acţionează ca prevederile din proiectul de buget să satisfacă cât mai mult din cerinţele acelora care au votat pentru ei. Dar nu toate cerinţele exprimate de membrii societăţii pot fi satisfăcute în perioada la care se referă bugetul, datorită caracterului limitat al resurselor. 3. Execuţia bugetului

Odată cu aprobarea bugetului de către Parlament, procesul bugetar intră în cea de a treia faza a sa - execuţia bugetară - care se întinde pe durata anului bugetar. Execuţia bugetului înseamnă realizarea veniturilor prevăzute şi efectuarea cheltuielilor aprobate. Responsabilitatea pentru execuţia bugetului, în condiţiile aprobate de către Parlament, revine Guvernului, iar rezultatele în acest domeniu depind de capacitatea administraţiei şi de procedurile financiare folosite. Prevederile de venituri din buget sunt considerate sarcini minime (cu exceptia acelora privind veniturile din împrumuturi care sunt maxime), iar cheltuielile aprobate sunt limita maximă. Totodată cheltuielile se pot efectua numai pentru destinaţiile pentru care au fost aprobate. Execuţia veniturilor presupune parcurgerea mai multor etape. În cazul impozitelor directe acestea sunt în număr de patru: aşezarea, lichidarea, emiterea titlului de percepere a impozitului şi perceperea efectivă a acestuia. Prin aşezarea impozitului se înţelege identificarea materiei impozabile de care dispune o persoana fizică sau juridica şi determinarea mărimii acesteia. Lichidarea reprezintă stabilirea cuantumului impozitului aferent materiei impozabile pe baza cotelor de impozit şi a celorlalte elemente prevăzute de lege. Emiterea titlului de percepere a impozitului constă în înscrierea cuantumului impozitului într-un act în baza căruia se autorizează perceperea unui anumit venit în contul bugetului. Perceperea impozitului constă în încasarea efectivă a sumei datorate. În cadrul acestei etape este inclusă şi urmărirea atunci când contribuabilii nu-şi achită datoriile faţă de stat la termenele stabilite. Urmărirea antrenează căi de executare silită a debitorilor statului şi se poate ajunge la ipotecarea bunurilor deţinute de aceştia. Pentru impozitele indirecte, ca şi pentru celelalte venituri bugetare, există proceduri asemănătoare de execuţie dar adaptate pentru specificul acestor categorii de impozite şi venituri. Primele trei etape se execută de către organe fiscale specializate, iar ultima operaţie de contabili-încasatori care răspund de trezorerie.

Rolul Ministerului Economiei şi Finanţelor Ministerul Economiei şi Finanţelor este organul de specialitate care răspunde de elaborarea proiectelor privind proiectul de buget de stat şi realizarea acestuia după ce a fost aprobat. Lucrările privind bugetul administraţiei centrale de stat se elaborează de Ministerul Economiei şi Finantelor pe baza proiectelor bugetelor ministerelor şi celorlalte organe centrale de stat, precum şi a proiectelor bugetelor locale. În intervalul 1 iulie - 1 septembrie al fiecărui an Ministerul Economiei şi Finanţelor analizează şi conciliază minsterele şi celelalte organe centrale şi locale ale administraţiei publice cu privire la nivelul cheltuielilor şi al veniturilor bugetare. Tot în acest interval eventualele divergente rămase neconciliate sunt supuse Guvernului spre soluţionare. În fundamentarea proiectului de buget Ministerul Economiei şi Finantelor foloseşte analize proprii, prognoze cu privire la evoluţia economică, a echilibrelor financiare, monetare, valutare, a datoriei publice. Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale elaborează proiectul bugetului asigurărilor sociale de stat. Acest buget este întocmit în mod distinct de bugetul de stat. Ministerul Muncii si Protectiei Sociale colaboreaza cu M.E.F. în evaluarea veniturilor şi cheltuielilor bugetului asigurarilor sociale, iar, în cazul în care veniturile acestui buget sunt mai mici decât cheltuielile, în fundamentarea transferului necesar a se prevedea în proiectul bugetului administraţiei centrale

de stat pentru echilibrarea bugetului asigurărilor sociale de stat, precum şi a măsurilor de politică fiscală necesare în acest domeniu.

Structura bugetului de stat al României Bugetul de stat al României este adoptat anual, printr-o lege specială numită”Legea bugetului de stat pe anul 2012”(anul în curs). Legea cuprinde mai multe articole, grupate pe capitole şi anexe. Capitolele legii se referă la : - dispoziţii generale, în care sunt menţionate cuantumul cheltuielilor, al veniturilor şi al soldului bugetar (deficit/excedent); - structura şi regimul veniturilor bugetare, în care se fac precizări referitoare la colectarea veniturilor bugetare sau la unele modificări/ajustări pe care le introduce legea bugetului; de asemenea, este prezentată o sinteză a veniturilor pe principalele componente; - regimul şi destinaţia cheltuielilor, în care se fac precizări privind modul de efectuare a cheltuielilor bugetare, precum şi unele atribuţii/responsabilităţi ale ordonatorilor de credite, în general şi pe domenii de activitate; de asemenea, este prezentată structura economică a cheltuielilor bugetare; - deficitul/execedentul bugetar, datoria publică şi împrumuturile guvernamentale; - dispoziţii referitoare la agenţii economici; - dispoziţii referitoare la bugetele locale; - bugetele fondurilor speciale; - responsabilităţi în aplicarea legii. Anexele legii bugetului de stat includ sinteza bugetului, detalierea pe articole a cheltuielilor, lista impozitelor, taxelor şi altor venituri ale anului bugetar, sumele defalcate în beneficiul bugetelor locale sau ca subvenţii pentru populaţie provenite din impozite şi taxe colectate la bugetul de stat, alte prevederi vizând cheltuielile bugetare, bugetul asigurărilor sociale de sănătate, bugetele fondurilor speciale.

1. Veniturile bugetului general consolidat, în sumă de 45,7 miliarde lei au fost cu 9,9% mai mari faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent în termeni nominali şi cu 0,3 pp ca pondere în PIB. Veniturile fiscale au înregistrat în termeni nominali o creştere cu 16,5% faţă de anul precedent, dintre acestea creşteri semnificative s-au înregistrat la taxa pe valoarea adăugată (+7,6%), accize (+7,3%), impozit pe venit (+21,2%). Începând cu anul 2012, la alte impozite şi taxe pe bunuri şi servicii sunt incluse şi veniturile din contribuţia pentru finanţarea unor cheltuieli în domeniul sănătăţii conform art.1 din OUG nr. 77/2011 în sumă de 282,8 mil.lei. Contribuţiile de asigurări au fost în sumă de 12,8 miliarde lei în creştere cu 8,2% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent.

La nivelul administraţiilor locale s-au înregistrat creşteri faţă de anul precedent atât în cazul veniturilor din impozite şi taxe pe proprietate (+3,8%), cât şi în cazul veniturilor nefiscale (+21,7%). Sumele rambursate de Uniunea Europeană în contul plăţilor efectuate din resurse publice au crescut cu 35,0% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent. 2. Cheltuielile bugetului general consolidat în sumă de 49,1 miliarde lei, au crescut în termeni nominali cu 4,9% faţă de anul precedent , dar s-au redus cu 0,1 pp ca procent în PIB. Creşterea s-a înregistrat în principal la proiectele finanţate din fonduri UE, cu 54,7% mai mari faţă de anul 2011 şi dobânzi cu 17,9%. Au crescut de asemenea cheltuielile cu bunuri şi servicii cu 4,6%, ca urmare a plăţilor făcute din fondul de sănătate pentru servicii medicale şi medicamente. Cheltuielile de personal au crescut cu 0,9%, faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent întrucât în luna ianuarie 2011 nu este inclusă majorarea de 15% acordată personalului bugetar şi nici plăţile aferente contribuţiei de asigurări sociale datorate de angajatorii din sectorul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională (salariile majorate şi contribuţiile s-au platit începând cu luna februarie 2011). Cheltuielile pentru investiţii care includ cheltuielile de capital, precum şi cele aferente programelor de dezvoltare finanţate din surse interne şi externe, au fost de 7,3 miliarde lei crescând în termeni nominali cu 43,2% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent.

.

Bibliografie

1. Buget şi trezorerie publică. Studii de caz comentate´, Tatiana Moşteanu, Editura Universitară, 2003. 2. Finanţe generale´, Vol I., Gh. D. Bistriceanu, 1994. 3. Buget şi trezorerie publică, Gyorgy Attila, 4. www.mfinante.ro 5. www.fiscalitate.manager.ro