Bogaev Dawn Way [PDF]

Zitiervorschau

Oleg Bogaev

Dawn-Way

Traducerea - Elvira Rîmbu

Acţiunea se petrece în decursul unei nopţi.

SCENA 1. O şosea pustie. Seara târziu, se întunecă. Plouă. Scrâşnetul frânelor. Capota deschisă a unei maşini. Un bărbat se uită sub roţi, alături de el o femeie în rochie de seară îi ţine lanterna.

AMANTA. Unde-i? AMANTUL. În spate! AMANTA. Păi, desprinde-l! Sub roţile maşinii e un necunoscut, capul i s-a prins de şasiu.

AMANTUL. Asta fac. Nu vezi?! AMANTA. O să vomit imediat… Întârziem la restaurant! AMANTUL. (panicat). Ar trebui s-o ştergem de aici… AMANTA. Şi dacă-i viu încă??? Propui să plecăm pur şi simplu?! AMANTUL. Trage spre tine! Hai, apucă mai din scurt! Cu greu reuşesc să scoată trupul de sub maşină. Se uită îngroziţi.

AMANTUL. Ţi-am zis să conduc eu… AMANTA. Nu. Eu ţi-am zis… AMANTUL. Ţi-am zis- nu goni… AMANTA. Asta eu am zis! AMANTUL. Ţi-am spus că plouă… Ţi-am spus?! Ţi-am spus?!! AMANTA. Doamne, ce-i de făcut acum…. Tu l-ai lovit! AMANTUL. Eu??? AMANTA. Tu! Cine altcineva?! AMANTUL. Eu?!!.. AMANTA. Tu! Tot timpul minţi şi te fofilezi! AMANTUL. Eu?!! AMANTA. Tu! Tu l-ai lovit! Amantul se uită consternat ba la trup, ba la amantă.

AMANTUL. Te-ai ţăcănit de tot…târfă... Pauză.

AMANTA. Târfă??? M-ai făcut târfă?!M-a făcut târfă! Gata, m-am săturat, până aici a fost. N-o să ne mai vedem! AMANTUL. N-o să ne mai vedem?! AMANTA. Da! AMANTUL. Ai hotărât tu?! AMANTA. Am hotărât! AMANTUL. Minunat! Mă bucur foarte mult! AMANTA. Şi eu la fel! AMANTUL. M-ai băgat în căcat până-n gât! AMANTA. Ia mai du-te-n măta! AMANTUL. Şi-o să mă duc! AMANTA. Du-te, du-te! Amantul pleacă.

AMANTA. (Strigă în urma lui). Bine zicea mama, că un ticălos te părăseşte când ai mai mare nevoie de el!!! Sunt singură şi cu un cadavru pe un drum pustiu!!! Cară-te, ticălosule!!! Scârbă, javră ce eşti! Nici nu ştii că m-am culcat cu Nicolai!!! Pauză.

AMANTUL. (Se opreşte) Repetă ce ai spus! Ce-ai spus?! (Se apropie de amantă, gata s-o lovească). Te-ai culcat cu bărbatu-tău, te-ai culcat cu el??? AMANTA. Încetează, am glumit… Pauză. Amantul îi dă o palmă. Pauză.

AMANTUL. (Arătând spre trup). Tu l-ai omorât. AMANTA. (Izbucneşte în plâns, se uită la necunoscut). Da! Da! Eu! Eu! Eu eram la volan! Ei, ţi-e mai uşor acum?! Eşti o muiere căcăcioasă, nu bărbat...Nimic nu poţi să-ţi asumi … (Uitându-se la trup.) De unde a apărut?!! Parcă a picat din cer! Drumul era pustiu şi dintrodată… Doar ai văzut şi tu! Ai văzut! AMANTUL. Eu fumam la geam… De fapt…n-am văzut nimic. AMANTA. Rochia mea e toată-n sânge! AMANTUL. Încetează cu istericalele! (Îi dă o cârpă.) Ia şi şterge-te mai repede…Mai repede! Mai repede!

AMANTA. Îngrozitor… Şi mâinile…Ce coşmar… Cămaşa ta e toată-n sânge… Eu adineaori am omorât un om… l-am omorât, înţelegi?! Am omorât…Mai bine dă-mi umbrela…Sunt udă până la piele… N-auzi?! Sunt udă! Canalie ce eşti, egoistule…Bărbatu-meu e de-o mie de ori mai bun decât tine! Dacă nu aveam un copil cu tine… Umbrela!!! Ţi-am mai spus să mi-o da-aa-a-ai!.. AMANTUL. Treci mai repede în maşină, ne cărăm de aici! AMANTA.. Unde??? AMANTUL. La restaurant!!! Pauză.

AMANTA. Şi dacă mai trăieşte??? AMANTUL. Aşează-te odată, că m-am săturat ! AMANTA. E viu??? AMANTUL. A fost târât două sute de metri sub maşină!!! AMANTA. (Plânge în hohote). Merg… Şi dintr-odată… AMANTUL. (O împinge pe Amantă în maşină). Hai, mai repede! În depărtare se văd farurile altei maşini care se apropie. Motorul porneşte, maşina pleacă. Necunoscutul rămâne zăcând într-o baltă de sânge.

SCENA 2. Scrâşnetul frânelor. Maşina se opreşte la un metru de trupul care zace în mijlocul drumului. Dintr-o maşină blindată pe care scrie «Banca» ies doi bărbaţi tunşi scurt în haine de deţinuţi. Se apropie în grabă, privesc trupul necunoscutului.

DEŢINUTUL 1 (porecla-FĂRĂ URECHI). I-au zburat jumătate din creier… Bine l-au mai aranjat…

DEŢINUTUL 2 (porecla-FĂRĂ NAS). Bine că am apucat să frânez... Încă puţin şi aş fi dat peste el!..

DEŢINUTUL 1. E mort… DEŢINUTUL 2. E ţeapăn. (Pauză.) Eu nici nu l-aş fi observat…Puteam să jur că… DEŢINUTUL 1. Viaţa e ca o închisoare, din ea doar în mormânt poţi ajunge. Cât sânge, fir-ar să fie…

DEŢINUTUL 2. Numai el e de vină.Ce pizda măsii căuta pe aici. Hai să mergem, Baclan. DEŢINUTUL 1. (uitându-se la necunoscut). Aşteaptă un pic, cred că-i viu…

DEŢINUTUL 2. (Uitându-se şi el). Ei, pe dracu... DEŢINUTUL 1. E viu… DEŢINUTUL 2. E mort. DEŢINUTUL 1. E viu… Parcă respiră?! DEŢINUTUL 2. Îmi bag p...! Hai, că s-or lămuri şi fără noi. Hai s-o ştergem! Necunoscutul scoate un sunet. Pauză.

DEŢINUTUL 1. Fir-ar să fie, parcă a şoptit ceva… Pauză. Ascultă amândoi.

DEŢINUTUL 2. Pe dracu. Doar s-a băşit. DEŢINUTUL 1. Cum să se băşească??? DEŢINUTUL 2. Cum se băşesc toţi, aşa se băşeşte şi el. Morţii se băşesc tot timpul când duhul rău le iese prin cur. Hai să mergem... DEŢINUTUL 1. (Privind faţa necunoscutului). I-auzi, parcă ar vrea să zică ceva… DEŢINUTUL 2. Nu fi prost, Baclan. Ăsta a mierlit-o demult! Hai odată! DEŢINUTUL 1. E viu, uită-te...Îi zvâcneşte sângele din arteră. DEŢINUTUL 2. Mă doare fix în cur dacă ăsta-i viu sau mort.Viaţa trebuie savurată cât eşti cald... DEŢINUTUL 1. I-ar trebui o ambulanţă… DEŢINUTUL 2. Ce fraier poţi fi! Adineaori ai lichidat şapte oameni, iar acum vrei să-i chemi ambulanţa unui boschetar?!! DEŢINUTUL 1. Ce tot trăncăneşti? Ăsta pare un tip cumsecade. Îţi zic că ar trebui chemată o ambulanţă! DEŢINUTUL 2. Un tip cumsecade nu umblă prin asemenea locuri! DEŢINUTUL 1. (Se apleacă spre necunoscut). Goneam ca nebunii… DEŢINUTUL 2. Ei, Baclan! DEŢINUTUL 1. (Îi ascultă inima). A crăpat omul … DEŢINUTUL 2. Hai, că m-ai terminat... Să mergem! Deţinutul 1 merge spre maşină, se întoarce şi se uită la necunoscut.

DEŢINUTUL 2. Ce e?.. DEŢINUTUL 1. Piciorul… DEŢINUTUL 2. Ce-i cu piciorul? DEŢINUTUL 1. Piciorul lui… N-ai văzut? I-a tremurat… DEŢINUTUL 2. I-a tremurat pula, s-a excitat de moarte… Să mergem! Deţinutul 1 se întoarce la necunoscut.

DEŢINUTUL 2. Prostălăule! Curcanii sunt pe urmele noastre, şi în portbagaj avem o sută de mii. Iar tu stai aici să boceşti mortul! DEŢINUTUL 1. Ce-ai zis?! DEŢINUTUL 2. Ascultă, Baclan, ţie de la atâta iarbă ţi s-au înfierbântat creierii… DEŢINUTUL 1. Îmi spui ce-ai zis??? DEŢINUTUL 2. N-am timp de abureli şi de explicaţii…Poliţia e pe urmele noastre! Să ne evaporăm! Evadare, spargere şi o să ni-l bage şi pe ăsta pe gât. Aşează-te în maşină! O tăiem de aici! DEŢINUTUL 1. Tacă-ţi fleanca! M-am săturat de moara ta stricată! De cinci ani o tot ascult! DEŢINUTUL 2. Ce tot meliţi, Baclan? DEŢINUTUL 1. N-ai priceput?! Te crezi important? DEŢINUTUL 2. Vei face aşa cum am spus eu! DEŢINUTUL 1. Nu mai spune?.. DEŢINUTUL 2. Eu sunt Max! DEŢINUTUL 1. Iar eu-Fima Baclan. DEŢINUTUL 2. Si? DEŢINUTUL 1. Şi nimic. DEŢINUTUL 2. Da? DEŢINUTUL 1. Da! DEŢINUTUL 2. Răspunzi?! DEŢINUTUL 1. Bineînţeles. DEŢINUTUL 2. Jură! DEŢINUTUL 1. Jură tu! DEŢINUTUL 2. Te caci pe tine??? DEŢINUTUL 1. Ba tu te caci pe tine! DEŢINUTUL 2. (scoate un pistol, îl îndreaptă spre Baclan). Ia treci imediat în maşină! Rapid ! Rapid! (trage la picioare.) Că de nu o să-ţi sfredelesc tărtăcuţa !.. Mişcă! O să-mi şi mulţumeşti ! (trage iar.) Baclan cade ca secerat.

DEŢINUTUL 2. Ţi-ai găsit să glumeşti cu mine, mă iei drept prost...Hai, eu nu-mi abandonez prietenii! (Îl ajută să se ridice, apoi îl duce în spate până la maşină.) În depărtare se văd farurile unei maşini care se apropie.

DEŢINUTUL 1. Poliţia… DEŢINUTUL 2. Fir-ar să fie! Atâta ne-a fost!!! Maşina pleacă. Necunoscutul rămâne întins pe drum.

SCENA 3 Scrâşnetul frânelor. O lovitură surdă, necunoscutul se rostogoleşte pe asfalt. Maşina mai merge cinci metri apoi se opreşte. Din maşina poliţiei ies doi poliţişti: un locotenent năsos şi un tânăr agent clăpăug.

NĂSOSUL. (examinează maşina). Pizda măsii! E lovită… CLĂPĂUGUL. Măi să fie! Aţi văzut?! Parcă a căzut din cer! Merg şi dintr-o dată...Ce-a fost asta, domnule locotenent?! NĂSOSUL. Iar căcaţii ăştia!.. Tot timpul îs pe aici! CLĂPĂUGUL. Cine??? NĂSOSUL. Cine, cine…Porcii ăstuia! O să-i sparg mutra fermierului ăsta! Îşi ţine porcii flămânzi şi ăştia fug de la el... Stau pe marginea drumului şi aşteaptă. Cum apare o maşină, se aruncă sub roţi...Aşa li-i rasa. Sunt ca şi cangurii.… (Se uită la maşină.) Fir-ar să fie, urâtă lovitură… CLĂPĂUGUL. Maşina e nouă, dar… NĂSOSUL. Bara, farul… Unde te uitai, idiotule?! Merg în spate şi-l observă pe necunoscut. Pauză.

CLĂPĂUGUL. Domnule locotenent… Să fie ăsta porc? Pauză.

NĂSOSUL. …A mai rămas ceva de băut? Tânărul scoate o ploscă, beau amândoi, se uită la necunoscut.

NĂSOSUL. Cât e ceasul? CLĂPĂUGUL. Aproape doişpe. NĂSOSUL. Ce repede se-ntunecă… (Pauză.) Ce e? Muiere sau bărbat? CLĂPĂUGUL. Parcă ar fi bărbat…Parcă… NĂSOSUL. «Parcă, parcă»! Erai la volan, boule! Unde te uitai?! CLĂPĂUGUL. Mă uitam la drum…Dar v-am mai zis - parcă a căzut din cer… NĂSOSUL. Că n-o fi pasăre? CLĂPĂUGUL. Sunt de acord, domnule locotenent… Pauză. Ocolesc balta de sânge, se uită la necunoscut.

NĂSOSUL. Bine l-ai mai aranjat…

CLĂPĂUGUL. Dar poate că ăsta e unul din cei doi, care au spart banca? NĂSOSUL. Nu cred. Ăsta are o mutră cumsecade. Pauză. Tânărul merge spre maşină.

NĂSOSUL. Încotro? CLĂPĂUGUL. Să raportez. NĂSOSUL. De ce? CLĂPĂUGUL. Cum? Nu trebuie? Pauză.

NĂSOSUL. Trebuie, începătorule…Treaba noastră este să fie respectată legea. Iar legea este ca şi apa pentru moară. Fără apă, moara nu lucrează. Iar apa suntem noi. CLĂPĂUGUL. O să-mi dea probabil un averisment, nu mai mult … NĂSOSUL. Asta s-o crezi tu. CLĂPĂUGUL. Păi, dumneavoastră, domnule locotenent…Vă rog să mă scuzaţi, dar ieri i-aţi lovit pe trei. Şi nu vi s-a întâmplat nimic. Ba chiar aţi primit şi menţiune… NĂSOSUL. Legea noastră seamănă cu taică-meu: nu fute decât selectiv ! CLĂPĂUGUL. Şi eu de ce să fiu futut domnule locotenent?! (Arătând spre necunoscut.) El era într-un loc nepermis! NĂSOSUL. Vor veni şi te vor întreba: «Ai băut?» Ce le vei răspunde ?..Un poliţist beat e ca şi un iepure cu sâni. Aşa ceva nu există şi nici nu trebuie să existe. Se uită la necunoscut.

CLĂPĂUGUL. Şi atunci, noi ce să facem ? NĂSOSUL. Nu noi, ci tu… (Pauză.) Că ai dat peste el şi l-ai omorât- asta e un fleac. Dar faptul că erai la volan în stare de ebrietate...Câţi copii ziceai că ai meşterit? CLĂPĂUGUL. Cinci. NĂSOSUL. Ager băiatul. Şi la serviciu şi acasă. CLĂPĂUGUL. (Uitându-se la necunoscut). Dar poate că mai trăieşte? NĂSOSUL. Da. Da… Uite-i ochii pe asfalt... Pauză.

CLĂPĂUGUL. O să-mi aprind o ţigară, domnule locotenent.. . Îşi aprind amândoi ţigările.

NĂSOSUL. De cât timp suntem noi aici? CLĂPĂUGUL. De cinci minute şi patruzeci şi opt de secunde.

Pauză. Privesc în întuneric.

NĂSOSUL. Nu se văd maşini, nu-i aşa? CLĂPĂUGUL. Exact aşa. (Pauză.) De ce? NĂSOSUL. Drumul ăsta e închis. E semnul cu cărămida. CLĂPĂUGUL. E închis?.. NĂSOSUL. Închis. Pauză.

NĂSOSUL. Ei, ai rumegat destul? Putem, în sfârşit, să plecăm mai departe? Pauză.

CLĂPĂUGUL. Cum mai departe? (Uitându-se la necunoscut.) Şi cu el ce facem??? NĂSOSUL. Nu facem nimic. Rămâne aici. Pauză.

CLĂPĂUGUL. Rămâne aici?.. NĂSOSUL. Rămâne aici. (Pauză.) Nu ne aparţine. CLĂPĂUGUL. Nu ne aparţine?! NĂSOSUL. Îl văd pentru prima dată. CLĂPĂUGUL. Mulţumesc, domnule locotenent!.. NĂSOSUL. N-ai de ce…Să mergem! Intră în maşină, apoi pleacă. Necunoscutul ridică o mână în sus, încearcă să îmbrăţişeze aerul ca să se poată ridica.

SCENA 4. Scrâşnetul frânelor. Sunetul claxonului. O bubuitură. Sunetul farului spart. Dintr-o maşină luxoasă ies un deputat şi bodyguardul său.

DEPUTATUL. Ai văzut?! Eu virez dreapta- şi el dreapta, eu stânga –şi el stânga…Apoi bubuitura, apoi a juns pe capotă , apoi sub roţi! Ce a fost asta?! BODYGUARDUL. Un om. DEPUTATUL. Cum să fie om??? Doar zbura…Zbura spre mine! BODYGUARDUL. Atunci, o fi fost pasăre. DEPUTATUL. Pasăre aşa de mare şi cu chip de om??? Examinează defecţiunile maşinii.

DEPUTATUL. Fir-ar să fie, doar ieri am cumpărat-o … BODYGUARDUL. Faru-i spart… Şi aici, Lev Ghenadevici, e o fisură… DEPUTATUL. Ce idioţenie! Nici n-am apucat să mă bucur de ea… Rândunica mea! În ce s-a transformat! Nu era deloc momentul! Ar trebui chemat asiguratorul! Cartea lui de vizită e lângă parbriz … Bodyguardul pleacă să caute cartea de vizită. Deputatul se uită în jur şi-l vede la vreo zece metri pe necunoscutul care stă pe asfalt şi-şi apasă cu mâna rana plină de sânge din capul său spart. Pauză. Se uită unul la celălalt.

DEPUTATUL. Ei, cine sunteţi??? Necunoscutul nu poate să răspundă.

DEPUTATUL. De ce v-aţi aruncat sub maşina mea??? (Pauză, se apropie.) Numai să nu-mi spuneţi că vă plimbaţi pe marginea drumului să adunaţi ciuperci… Ce făceaţi aici pe drum? Repet întrebarea –ce făceaţi aici pe drum?! (Se înfurie.) Răspunde, porcule! N-auzi? Cu tine vorbesc! Aha, eşti beat… Alcoolic nenorocit, mi-ai distrus maşina! Ridică-te, porcule, ridică-te dacă-ţi spun! Vino să vezi ce-ai făcut! Căcatule ce eşti, mai şi zâmbeşti! Ţie ţi-o fi vesel?.. Şterge-ţi imediat zâmbetul ăsta de pe faţă! Să nu-l mai văd! Ridică-te, căcatule! Ridică-te imediat, împuţitule! V-aţi înmulţit ca ciupercile, boschetari nenorociţi! Ridică-te! N-auzi, cu tine vorbesc! Ridică-te! (Plin de furie începe să-l bată cu pumnii, cu picioarele.) Bodyguardul se apropie, priveşte, aşteaptă indiferent ca deputatul să termine.

DEPUTATUL. (A obosit să-l mai bată pe necunoscut, respiră greu, îşi curăţă cu batista pantofii de sânge). Până şi boschetarii au învăţat să zboare… BODYGUARDUL. (privindu-l pe necunoscut). Lev Ghenadevici... L-aţi omorât.

DEPUTATUL. Cum adică l-am omorât? BODYGUARDUL. Păi, nu mai respiră şi nici puls nu are. Privesc.

DEPUTATUL. Grea zi - ziua de luni… Ce-o fi fost cu mine? Sunt obosit… BODYGUARDUL. E de înţeles. Douăzeci de ani fără concediu. Într-o agitaţie permanentă. Campanii electorale, alegeri- alegeri, campanii electorale. Ar trebui să plecaţi undeva la odihnă. A fost soră-mea nu demult în Turcia. A fost foarte frumos: bufet suedez, plajă, tobogane cu apă… DEPUTATUL. Cu apă, zici? BODYGUARDUL. Cu apă. Zbori prin ele. DEPUTATUL. Ce-i de făcut? BODYGUARDUL. Nimic. Trebuie chemat asiguratorul. DEPUTATUL. Păi da. Şi ăsta? Poţi considera că eu l-am lovit şi după aia l-am omorât cu mâinile mele. Chiar dacă e boschetar, conform Constituţiei e alegător şi el. Şi are şi el dobitocul dreptul la viaţă. (Pauză.) Te-ai uitat bine? E mort? BODYGUARDUL. (examinând corpul). Mort. DEPUTATUL. Fir-ar să fie, am băgat atâţia bani în asigurare! (Aruncă enervat cu batista însângerată în necunoscut.) BODYGUARDUL. Am o propunere, Lev Ghenadevici… (Se uită la necunoscut.) Să-l luăm de aici şi să-l aruncăm. DEPUTATUL. Unde? BODYGUARDUL. Păi...În tufele alea, peste drum... DEPUTATUL. Ar trebui ascuns în aşa fel încât să nu-l vadă asiguratorul. BODYGUARDUL. Bineînţeles… Haideţi ... Bodyguardul îl apucă de picioare pe necunoscut. Deputatul rămâne

nemişcat..

BODYGUARDUL. Lev Ghenadevici, dumneavoastră apucaţi-l de picioare. Ce faceţi? Nu veniţi?

DEPUTATUL. Lioşa… BODYGUARDUL. Da? DEPUTATUL. Cară-l tu singur, iar… BODYGUARDUL. Singur? DEPUTATUL. Singur. Pauză.

BODYGUARDUL. Dar de ce „singur”? DEPUTATUL. Lioşa, mie nu-mi plac morţii.

BODYGUARDUL. Dar cui îi plac? Haideţi! DEPUTATUL. Nu, nu vreau. BODYGUARDUL. Lev Ghenadevici, astea-s fleacuri! Apucaţi-l! Pauză. Bodyguardul continuă să-l ţină de picioare pe necunoscut. Deputatul nu se apropie.

DEPUTATUL. Ţi-am spus doar să-l cari singur. BODYGUARDUL. Eu pot să-l car, că nu mi-i greu. Dar dumneavoastră de ce nu vreţi? DEPUTATUL. Nu vreau pentru că nu vreau! Ia-l şi du-l într-acolo! Hai, că nu-i greu. De ce stai?

BODYGUARDUL. Nu-l car singur. DEPUTATUL. Ba da ! Du-l, dacă-ţi spun! BODYGUARDUL. Am spus –nu! DEPUTATUL. Asta e datoria ta. BODYGUARDUL. Lev Ghenadevici, datoria mea este să vă păzesc. Nicidecum să car cadavre după dumneavoastră. DEPUTATUL. De ce -după mine ?! După tine! BODYGUARDUL. E al dumneavoastră. Dumneavoastră l-aţi omorât. DEPUTATUL. Eu? De unde ai mai luat-o şi pe asta ? BODYGUARDUL. Am văzut… DEPUTATUL. Te voi concedia, boule! BODYGUARDUL. Concediaţi-mă. Doar că eu am văzut… Pauză.

DEPUTATUL. Ascultă, Alioşa… Eu întârzii la avion! Hai, mai repede! Îl iei, îl arunci acolo şi treaba-i gata!

BODYGUARDUL. Vă bateţi joc de mine? DEPUTATUL. Ascultă, fă ce-ţi spun! De dragul meu! E o treabă de trei secunde. Ei?! (Pauză.) Te voi plăti chiar acum. Pauză.

BODYGUARDUL. Cât? DEPUTATUL. Vai, dragă! Nu ştiam că-ţi plac atât de mult banii… Poftim. (Scoate un pormoneu mare, îi dă bodyguardului câteva bancnote.) Iartă-mă, sunt fără factură. BODYGUARDUL. (Uitându-se la bani). Ce-i asta??? DEPUTATUL. Mălai… E puţin? BODYGUARDUL. Dar dumneavoastră cum credeţi? DEPUTATUL. Poftim încă ceva. (Îi dă bani.) L-aş fi cărat eu, dar nu vreau să-mi murdăresc costumul. Dimineaţă am o consfătuire la Kremlin…

BODYGUARDUL. (nu ia banii). Nu… DEPUTATUL. (îi aruncă portmoneul). Na! I-ai pe toţi! Sunt ai tăi! Bodyguardul nu ia portmoneul.

DEPUTATUL. Tot puţin e??? Frate, dar tu te-ai obrăznicit de tot. Ce vrei atunci? BODYGUARDUL. Maşina. DEPUTATUL. Maşina? Care maşină? BODYGUARDUL. Asta. Pauză.

DEPUTATUL. Te-ai prostit de tot?! Ştii câţi bani am dat pe maşina asta, plus creditul, plus asigurarea? Şi dacă ai munci o viaţă întreagă, tu n-ai reuşi s-o cumperi! M-ai înţeles?! Şi mai ales-pentru ce ? Pentru ce?! Ca să cari zece metri mai încolo un sac cu căcat…E ridicol! BODYGUARDUL. Păi da... Şi nişte ani buni de detenţie. Dacă transpiră ceva, eu voi fi băgat la înaintare. Cine l-a ascuns, ăla l-a şi ucis. Ştiţi să ieşiţi basma curată, cunosc treburile astea... DEPUTATUL. Ei, nu face acuma din ţânţar armăsar… BODYGUARDUL. Aştept.(Se retrage într-o parte, îşi aprinde o ţigară.) Iar dumneavoastră rumegaţi…Dar mai energic, ca să nu pierdem avionul. Pauză.

DEPUTATUL. Fie, sunt de acord. Maşina e a ta. BODYGUARDUL. Cheile. DEPUTATUL. (Îi aruncă cheile, ăla le prinde cu dibăcie). Tobogane cu apă, zici? BODYGUARDUL. Cu apă. Te aşezi în jet şi zbori. Doar că trebuie să fii cu picioarele înainte. Dacă nu, se pot întâmpla accidente mortale. DEPUTATUL. Dragul meu, eu sunt în jetul ăsta de vreo douăzeci de ani. Sus-jos! Jos-sus! Ăsta mi-i serviciul. Bodyguardul îl apucă pe necunoscut de picioare şi-l cară la marginea drumului. Deputatul scoate cheile dublură, urcă repede în maşină şi pleacă.

maşina care pleacă, îl abandonează pe necunoscut ). Stai, canalie! (Scoate pistolul, trage, BODYGUARDUL.

(Văzând

aleargă după maşină.) Corpul necunoscutului rămâne pe drum.

SCENA 5 Şosea. Scrâşnetul frânelor. O maşină împodobită pentru nuntă (fundiţe, pe capotă o păpuşă mireasă, pe acoperiş- două inele decorative) se opreşte la trei metri de necunoscutul care zace pe şosea. Din maşină ies în grabă: Mirele-un tânăr de vreo 18 ani şi Mireasa –o tânără de aceeaşi vârstă. Se uită la necunoscut.

MIRELE. Uită-te, Sveta…L-am lovit! MIREASA. Unde??? Nici n-ai ajuns până la el… (Scoate telefonul mobil, formează îngrijorată un număr.) Alo! Mamă! Zonă fără semnal… (Pauză, se uită la necunoscut.) Întrebă-l, poate că el ştie… MIRELE. (necunoscutului). Domnule, mă auziţi! Domnule!...Ştiţi cumva unde e intersecţia? Se pare că ne-am rătăcit.Mai sus sau mai jos? Necunoscutul nu răspunde.

MIREASA. El doarme… MIRELE. Pe şosea??? Pauză.

MIREASA. O fi beat. (Se uită la balta de sânge de lângă necunoscut.) Uite, a spart şi un borcan de dulceaţă… Să fie de vişine? Pauză. Se apropie mai mult, se uită.

MIRELE. Sveta, întoarce-te, nu te uita. MIREASA. De ce? MIRELE. E sânge… Pauză.

MIREASA. Sânge? De unde??? MIRELE. L-au lovit… MIREASA. Cum «l-au lovit»? Pauză.

MIRELE. Du-te, nu te mai uita.

MIREASA. Deci, tu poţi să te uiţi, iar eu nu?.. MIRELE. Atunci, uită-te, dacă aşa vrei… Stau, se uită.

MIREASA. (încet). Tu ai văzut vreo dată un mort? MIRELE. Am văzut. MIREASA. Unde? Numai nu minţi. MIRELE. Un bărbat a fost ucis de un ţurţure, altuia i s-a făcut rău la McDonalds, apoi am văzut o fată în metrou…În general sunt mulţi. MIREASA. Da? MIRELE. Da. MIREASA. Iar eu, prima dată văd pe viu un mort… MIRELE. Nu ţi-e frică?.. MIREASA. Deloc. Stă în legea lui … (Pauză. Mirelui.) Ascultă, dar tu mă iubeşti?.. MIRELE. Cine? Eu? MIREASA. Doar nu el. MIRELE. Bineînţeles că te iubesc. Dar de ce mă-ntrebi asta cu noaptea-cap? MIREASA. Azi e nunta noastră. O zi fericită. MIRELE. Doar n-o să-mi pui toată ziua întrebarea asta… MIREASA. De ce nu? MIRELE. Cum adică «de ce nu»? MIREASA. …Mă iubeşti? MIRELE. Ca şi cum n-ai şti asta? MIREASA. Nu ştiu… MIRELE. Frumoasă. (Încearcă s-o îmbrăţişeze.) Deşteaptă… Mă laşi să-ţi văd lenjeria? MIREASA. (Îl loveşte peste mâini). Şi dacă-i viu?! Se apropie şi mai mult de necunoscut, îl privesc.

MIREASA. Poate să-i dăm un algocalmin? Mai am două pastile. MIRELE. Ar trebui chemată o ambulanţă… (Scoate mobilul, caută un loc cu semnal.) MIREASA. Nu suna! MIRELE. De ce? MIREASA. Ţi-am zis să nu suni! MIRELE. Ce-i cu tine?! MIREASA. Nimic! Dacă vor veni şi vor zice că tu l-ai lovit? MIRELE. Eu??? MIREASA. Tu. Te vor băga la închisoare, iar acolo vei deveni pederast… (Îndreaptă păpuşa de pe capotă.) MIRELE. Ce tot îndrugi?! Tu doar eşti martoră! Tu ai văzut că nici n-am ajuns până la el!

MIREASA. Am văzut… MIRELE. Şi atunci?! MIREASA. Şi dacă ei vor încerca să mă convingă că tu l-ai lovit, iar eu îi voi crede? MIRELE. Aşa?.. Fie, să mergem. Cred că ne-au declarat pierduţi… (Priveşte în întuneric.) Unde o fi localul ala? MIREASA. (Priveşte în întuneric.) Pe undeva pe aproape. MIRELE. Unde „aproape”? Încă de dimineaţă ne-am pierdut de toată coloana! (Pauză.) Mamei cred că-i vine să se-mpuşte… MIREASA. Şi cine-i de vină? Tu ai ales localul ăsta… MIRELE. Păi da… Opt sute de invitaţi…N-am ştiut că ai atâţia prieteni şi cunoştinţe. MIREASA. Poate să dansăm? MIRELE. (mirat). Cum??? Mireasa dă la maximum muzica în maşină, lasă uşile deschise, se apropie de Mire, îl atrage spre ea, îl îmbrăţişează, dansează. Necunoscutul ridică mâna; Mirele şi Mireasa nu-l observă, continuă să danseze. Se sărută pătimaş. Mirele ridică poala rochiei, îi mângâie lenjeria intimă. Mireasa îi desface Mirelui cureaua. Merg amândoi repede în maşină, închid uşile. Muzica se aude mai încet... Maşina începe să se clatine din ce în ce mai repede. Necunoscutul se ridică într-un cot, priveşte. Maşina se mai clatină o dată şi se opreşte. Pauză. Uşa se deschide, iese Mirele, se apropie de o roată, se pişă, îşi închide şliţul şi se aşează iar în maşină.Uşa se închide. Pauză. Se porneşte motorul, maşina pleacă. Necunoscutul se ridică cu greu într-un genunchi, priveşte în urma maşinii. Abia acum vedem că are în spate nişte aripi şifonate. El e înger.

SCENA 6 Scrâşnetul frânelor. Claxon. O bubuitură. Din maşina care s-a oprit ies un bărbat şi o femeie. Se uită la îngerul întins.

SOŢUL. Ei, drăcie… Nu l-am observat. SOŢIA. Îngrozitor… Ce-i de făcut? SOŢUL. Nu ştiu… SOŢIA. Du-te uită-te, poate că mai trăieşte? SOŢUL. Dar cum…? Cum să mă uit? SOŢIA. Păi, vezi-i ochii, inima, dacă respiră sau nu… Soţul nervos îşi aprinde o ţigară, se uită.

SOŢUL. Parcă nu… SOŢIA. Eşti sigur? SOŢUL. Nu ştiu... SOŢIA. (se uită). L-ai omorât mortal. Soţul începe brusc să râdă.

SOŢIA. Râzi? SOŢUL. Omorul e întotdeauna mortal! Parcă poţi omorî altfel?! SOŢIA. Ţie ţi se poate întâmpla orice. Aşa eşti tu croit. SOŢUL. Cum sunt eu croit?! SOŢIA. Ţie toate ţi se-ntâmplă diferit faţă de restul oamenilor normali! SOŢUL. Vrei să spui că l-am lovit intenţionat??? SOŢIA. Nu ştiu… SOŢUL. Ce nu ştii?! SOŢIA. Nu striga, că trezeşti copiii. Soţul îşi aprinde o altă ţigară, priveşte în întuneric.

SOŢIA. De un an de zile le-ai promis copiilor că-i duci la pescuit…Şi când în sfârşit ne-am adunat, ne-am pornit, mergem, tu te rătăceşti în trei metri pătraţi… Nici măcar lacul nu eşti în stare să-l găseşti! La ce ţi-a trebuit lac, când avem lângă casă un râu? SOŢUL. Acolo nu este peşte. SOŢIA. Pentru tine peştele e mai important decât familia?! SOŢUL. Da!

SOŢIA. Poftim! Demult voiam să aud asta! SOŢUL. Ai auzit-o! E bine?.. SOŢIA. Şi după vorbele astea tu mai vrei al treilea copil? SOŢUL. Eu? Tu mi-ai ros urechile: «Băiat şi fetiţă avem.Ne trebuie al treilea». SOŢIA. Om de nimic ce eşti. Nu-ţi respecţi niciodată cuvântul. Şi minţi în privinţa lucrurilor mărunte. Le-ai promis copiilor că le cumperi un glob pământesc. Unde-i? Nu e! Ai promis că te laşi de fumat? Ai promis! Şi continui să fumezi ca un animal! SOŢUL. În sfârşit o să mă bage la închisoare şi o să mă odihnesc de tine... SOŢIA. Iar de copii nici că-ţi pasă! Te iubeşti doar pe tine! (se uită în întuneric.) Îngerul se mişcă.

SOŢUL. Ia uite… E viu. Se uită amândoi.

SOŢUL. El spune ceva… (Ascultă). SOŢUL. Parcă se roagă, nu? SOŢIA. Nu. Parcă plânge… SOŢUL. Fără lacrimi? SOŢIA. Priveşte, are aripi… SOŢUL. La ce-i trebuie aripile? SOŢIA. E înger… SOŢUL. Ai înnebunit! Ce să caute un înger aici??? SOŢIA. Sună mai repede la salvare. Soţul sună.

SOŢUL. Zonă fără semnal… SOŢIA. Mai sună o dată. SOŢUL. Îţi spun că nu este semnal! Hai să-l băgăm în maşină! SOŢIA. Unde să-l bagi? N-avem loc. Ş-apoi sperii copiii…Şi e plin de sânge, o să murdăreşti tapiţeria...Ş-apoi în traume de genul ăsta nu e bine să-l mişti din loc. SOŢUL. În cazul ăsta, plecăm? SOŢIA. Plecăm. SOŢUL. Şi pe el îl lăsăm? SOŢIA. Îl lăsăm. SOŢUL. Ajungem în oraş şi sunăm. SOŢIA. Neapărat.

Se aşează în maşină şi pleacă. Îngerul rămâne întins pe jos. Pe alături trece o maşină, pică un rest de ţigară.

SCENA 7 Bubuitură. Scrâşnetul frânelor. Se opreşte maşina pompelor funebre. Din maşină ies un bărbat în costum (Şeful pompelor funebre) şi doi muncitori cu feţele roşii. Tustrei se apropie de înger.

ŞEFUL POMPELOR FUNEBRE. Aţi avut noroc, tâmpiţilor … Luaţi-l. Muncitorii îl ridică pe înger, apoi îl pun înapoi pe pământ.

ŞEFUL. Ce e??? Muncitorii se uită la înger.

PRIMUL MUNCITOR. Nu e ce ne trebuie. ŞEFUL. Cum adică „nu e ce ne trebuie”? AL DOILEA MUNCITOR. Nu e mortul nostru. ŞEFUL. Nu-i al nostru? PRIMUL MUNCITOR. Nu. Ne trebuie o femeie, iar ăsta e bărbat. Se uită toţi.

ŞEFUL. Fir-ar să fie… Chiar că e bărbat. Dar poate şi el e de-al nostru? AL DOILEA MUNCITOR. Nu. Bărbaţii nu se pierd, nu dispar. Numai muierile. Muierilor şi după ce mor le place să se mai plimbe niţel. PRIMUL MUNCITOR. Bărbatul e un mort recunoscător. Dacă si-a întins picioarele înainte, atunci a făcut-o pentru totdeauna, adică la modul serios, gospodăreşte, ca lumea. Dar muierea… AL DOILEA MUNCITOR. Acum o lună au adus-o pe una moartă: s-a sculat noaptea şi începe: «De ce mi-au pus zdrenţele astea?» A plecat, a găsit pe undeva bani, s-a dus la magazin şi a apărut a doua zi într-un costum de baie luxos. AL DOILEA MUNCITOR. În fiecare săptămână se pierde câte una. ŞEFUL. Păi, unde aţi pierdut-o? PRIMUL MUNCITOR. Dracu mai ştie. O fi picat pe undeva, canalia. ŞEFUL. Şi voi ce păziţi, tâmpiţilor ?! Acolo s-au adunat toate rudeniile, o aşteaptă pe moartă ca s-o bocească, iar eu le torn gogoşi că s-a stricat maşina! Mergeţi acum voi la rude şi explicaţi-le cum v-aţi îmbătat ca nişte porci şi cum aţi pierdut mortul… Pauză.

PRIMUL MUNCITOR. Aici şi dacă bei şi dacă nu bei, tot beat umbli. Însăşi moartea îţi toarnă în pahar.

AL DOILEA MUNCITOR. Suntem vinovaţi. O să ne revanşăm. Iar pe moarta asta o vom înlocui cu alta. Mergem şi căutăm pe la morgă… Nu există morţi de neînlocuit. PRIMUL MUNCITOR. O să găsim una să-i semene leit, ca două picături de apă, chiar şi mai bine. ŞEFUL. La fel aţi găsit şi data trecută! Două ore mi-au trebuit să-i explic văduvului de ce nevastă-sa a întinerit în sicriu cu treizeci de ani! Mersi mult! Acum nu mă mai duceţi cu chestii din astea… Căutaţi-o! Iar dacă n-o găsiţi, vă culcaţi voi în locul ei! Se uită la înger.

PRIMUL MUNCITOR. Şi pe ăsta îl lăsăm aici, aşa? ŞEFUL. Luaţi-l. Pentru orice eventualitate. Muncitorii îl iau pe înger.

AL DOILEA MUNCITOR. Ia uite, e viu… PRIMUL MUNCITOR. Viu… AL DOILEA MUNCITOR. Şi parcă ar avea aripi… Îl examinează pe înger.

ŞEFUL. E viu??? De vii noi n-avem nevoie. Îl aruncă pe înger pe asfalt. Îşi fac semnul crucii. Se duc tustrei la maşină, se aşează, pleacă. Îngerul rămâne întins pe jos.

SCENA 8. Scrâşnetul frânelor. În faţa îngerului se opreşte o maşină, din care ies un preot creştin şi un imam. Se uită fâstâciţi la înger.

PREOTUL. Ei, ce credeţi? IMAMUL. Nu ştiu ce să zic… PREOTUL. El zăcea aici? Sau a apărut doar acum? IMAMUL. Nu ştiu…

PREOTUL. Şi ce trebuie să facem? IMAMUL. Nu ştiu… Pauză. Se uită la îngerul însângerat.

PREOTUL. Dar cum se procedează în asemenea cazuri??? El doar trebuie cumva ajutat. IMAMUL. Allah e Stăpânul puterii! (Îl examinează.) Omul ăsta e mort… PREOTUL. Din ţărână l-a creat Dumnezeu pe om şi în ţărână se va întoarce … Iartă Doamne păcatele robului tău şi greşelile tuturor celor pe care îi pomenesc în rugăciunile mele… Se uită amândoi.

PREOTUL. Este evident că a fost lovit de maşină, în toate e voia lui Dumnezeu… IMAMUL. Allah este judecătorul drept şi suprem. Îl examinează pe înger.

PREOTUL. Sunteţi sigur că e ortodox? IMAMUL. Toţi oamenii sunt fiii lui Allah, doar că mulţi dintre ei trăiesc în rătăciri amăgitoare. Nu există alt Dumnezeu decât Allah. PREOTUL. Iertaţi-mă, dar Nil Sorski ne spunea că: « Pe Pământ sunt multe drumuri, dar toate sunt nesemnificative, în afară de credinţa în Hristos». IMAMUL. Mă îndoiesc. Doar se spune în Coran: «Nimeni, nici cei aflaţi pe pământ, nici cei aflaţi în ceruri, nimeni în afară de Allah nu ştie când va veni Ziua Învierii». PREOTUL. Din moment ce doar Allah ştie, atunci îl poate învia? (Arată spre înger.) IMAMUL. Nu. Astea-s trucuri de-ale voastre. Voi şi când vă rugaţi sunteţi la volan! Câini necredincioşi! Sura Nazat versetul 34 „În ziua marii catastrofe- Ziua Învierii, aceia care au crezut în Allah şi în trimişii Săi-cei iubitori de adevăr-şi martirii vor avea la Domnul lor răsplata şi lumina lor, iar aceia care nu au crezut şi au socotit Semnele noastre mincinoase, aceia vor fi oaspeţii Iadului.” PREOTUL. …”Va veni Fiul Omului întru slava Sa, şi toţi sfinţii îngeri cu el şi va răsplăti pe fiecare după faptele sale». IMAMUL. Numai să nu-mi spuneţi că acest Fiul Omului al vostru e Mohamed al nostru. PREOTUL. „Binecuvântat eşti, Hristoase, Dumnezeul nostru, Cela ce preaînţelepţi pe pescari ai arătat, trimiţându-le lor Duhul Sfânt; şi printr-înşii lumea ai vânat, Iubitorule de oameni, slavă Ţie!” Se uită la înger.

IMAMUL. (oftează). În toate e voia lui Allah. PREOTUL. În toate e voia lui Dumnezeu… Pauză. Se uită amândoi la înger.

PREOTUL. Nu pot nicidecum să-nţeleg ce are în spate… IMAMUL. Parcă ar fi aripi… PREOTUL. Aripi??? Pauză.

IMAMUL. Înseamnă că e înger. Pauză.

PREOTUL. Vă felicit, stimabile… IMAMUL. Pentru...? PREOTUL. V-aţi întâlnit îngerul. IMAMUL. (studiindu-l pe înger). Nu e de-al nostru. PREOTUL. Dar al cui e? IMAMUL. Al vostru. PREOTUL. Daţi-mi voie… Cum să fie al nostru, dacă e de-al vostru, stimabile? IMAMUL. Allah a creat Îngerii din lumină. Îngerul nostru nu s-ar tăvăli în sânge pe un drum. PREOTUL. Nici al nostru n-ar face aşa ceva. IMAMUL. Cum să nu? PREOTUL. Fiţi atent – sunt nouă ordine în ierarhia îngerilor. (Numărând pe degete). «… Virtuţi, tronuri, principate…» IMAMUL. (Numărând şi el pe degete). Îngeri –“ Jibreel, Mikaeel, Israfil…» PREOTUL. «Domeni, puteri, heruvimi şi serafimi…» IMAMUL. «Azrail, Îngerii Munkar şi Nakir…» PREOTUL. «Îngeri şi arhangheli…» IMAMUL. Îngerii «zabani». (Pauză, se uită la înger.) Atât. Ăsta nu e la noi. PREOTUL. Nici la noi. IMAMUL. Ba e al vostru. PREOTUL. Îngerii noştri au părul blond, iar ăsta e brunet! IMAMUL. E chiar chel, dacă vă uitaţi bine. PREOTUL. …Ş-apoi îngerii noştri arată ca nişte adolescenţi cu aripi...Iar ăsta are în jur de patruzeci. (Pauză.) E al vostru. Precis, stimabile. IMAMUL. Nu, nu… Şi îngerii noştri arată ca nişte adolescenţi! Şi ai noştri au câte două, trei, sau chiar patru aripi mari şi puternice! (Pauză.) Iar ăsta are nişte aripi ca nişte... zdrenţe… Privesc amândoi.

PREOTUL. Păi atunci ăsta cine -i? IMAMUL. Cine-i? PREOTUL. Cine-i?

IMAMUL. Nu ştiu… Privesc amândoi.

PREOTUL. Avionul e peste o oră, iar mâine la şapte e conferinţa, stimabile. IMAMUL. (se uită la ceas). Mergem… PREOTUL. Iartă-l Doamne pe robul tău. Se aşează în maşină şi pleacă. Îngerul se ridică cu greu în picioare, îşi şterge sângele de pe faţă, priveşte în urma maşinii.

SCENA 9 O bubuitură. Scraşnetul frânelor. Din maşină ies o femeie şi o fată gravidă. Se apropie de înger. GRAVIDA. Drace… L-am lovit. Se uită la balta cu sânge. SOŢIA. Liniştiţi-vă. N-aveţi voie să vă enervaţi. GRAVIDA. Nu mă enervez, pur şi simplu nu-mi place , că volanul îmi apasă burta. SOŢIA. Eu v-am propus să conduc eu. GRAVIDA. Ca ce chestie? Maşina e a mea, nu-i a dumneavoastră! SOŢIA. Da, dar acum nu aveţi voie să conduceţi…Ar fi de preferat. Se uită la înger. SOŢIA. Trebuie să facem ceva… GRAVIDA. Să mergem. SOŢIA. Ce simplu e pentru dumneavoastră… GRAVIDA. Iar dumneavoastră vă place să complicaţi lucrurile…Umbla pe unde nu trebuie! SOŢIA. Nu trebuie să vă enervaţi! GRAVIDA. Nu mă enevez, el a fost de vină. SOŢIA. Bineînţeles… GRAVIDA. Nu sunteţi de acord? SOŢIA. Sunt de acord. (Scoate un flacon, îi întinde două capsule.) Trebuie să luaţi vitaminele. GRAVIDA. Gata! Destul! M-am săturat de ele! Le iau din două în două ore! SOŢIA. Trebuie să le luaţi. GRAVIDA. Am spus- nu!

SOŢIA. Sunteţi obligată! GRAVIDA. Mă piş. SOŢIA. (ameninţătoare). Ai să înghiţi atâtea câte trebuie!Ţi-e clar?! Gravida ia vitaminele. SOŢIA. Ele întăresc bazinul tău şi oasele copilului. GRAVIDA. Va trebui să-mi cumpăraţi o maşină nouă… SOŢIA. Asta nu-ţi mai place?.. GRAVIDA. (Arătând spre înger apoi spre maşină). Mi-a boţit ăsta faţa maşinii cu căpăţâna lui. SOŢIA. Fie. GRAVIDA. Doar că vreau o maşină mai scumpă. Mi-aţi promis că veţi fi generoasă, iar acum vă zgârciţi. Mai scumpă. SOŢIA. Şi mai ce? GRAVIDA. Deocamdată atât. SOŢIA. Să mergem. (Priveşte în întuneric.) Cred că ne-am rătăcit. GRAVIDA. (Uitându-se la înger). Şi el? SOŢIA. Ce-i cu el? GRAVIDA. Parcă ar fi viu...Şopteşte ceva… Se uită la înger. SOŢIA. Până şi aripi se aduc din China…Să mergem. GRAVIDA. Cum adică «să mergem»??? Sunteţi atât de corectă tot timpul, atât de principială, atât de cinstită! Şi pe ăsta îl lăsaţi acum aici? SOŢIA. Ce propui? GRAVIDA. Să chemăm ambulanţa, poliţia… SOŢIA. Ca să te ia ! Proastă mai poţi fi! GRAVIDA. De ce să măia pe mine? Pe dumneavoastră. SOŢIA. Dar tu l-ai lovit. GRAVIDA. Da. Dar dumneavoastră veţi sta la răcoare. (zâmbeşte.) Doar aveţi nevoie de copil. (Îşi pune mâinile pe burtă.) I-aţi găsit deja nume? SOŢIA. Da. GRAVIDA. Care? Pauză. SOŢIA. Nu e treaba ta. GRAVIDA. Cum adică “nu e treaba mea”? Eu sunt mama… SOŢIA. Tu nu eşti mama. Tu eşti producătoarea. Eu te plătesc. GRAVIDA. Şi dacă mă răzgândesc? SOŢIA. Avem un contract. Avansul e maşina, iar apartamentul –când semnezi renunţul. GRAVIDA. Mie acum îmi trebuie apartamentul. SOŢIA. Şi dacă naşti un monstru? GRAVIDA. Nu vă zgârciţi şi atunci n-o să nasc.

SOŢIA. Nu mă zgârcesc. Ţi-am creat condiţii ideale ca să-mi naşti un copil sănătos. GRAVIDA. Mă piş. Pot să mai nasc o sută. Se uită la înger. GRAVIDA. Îl ducem acum la spital. SOŢIA. Pentru ce? GRAVIDA. Trebuie ajutat. SOŢIA. Oricum va muri peste zece minute. GRAVIDA. Dacă-l lăsăm aici, mă va pedepsi Dumnezeu. SOŢIA. Linişteşte-te. Tu nu-i trebuieşti lui Dumnezeu... Se uită. GRAVIDA. Mă va pedepsi! SOŢIA. Nu! GRAVIDA. Ba da! Şi atunci o să nasc un monstru şi o să mor… (Îşi aprinde o ţigară.) SOŢIA. (o loveşte peste mână). Arunc-o! De câte ori ţi-am spus ?! Ţărancă proastă! Nu-i voie! Şi mai scuipă dracului guma aia! Mesteci toată ziua ca o vacă … GRAVIDA. Adică, nimic nu mai am voie??? SOŢIA. Vei naşte şi- good bye! După aia poţi să faci ce vrei, poţi să şi crăpi…Dar deocamdată asculţi de mine. (Pauză.) Ce e? Plângi? GRAVIDA. O să am o vânătaie… SOŢIA. Linişteşte-te…N-am să mai fac. (O îmbrăţişează, o mângâie.) Iartă-mă. GRAVIDA. Mare patroană, ce să zic! Două restaurante, trei magazine şi nu poate naşte un copil! (O îmbrânceşte) Ia mai du-te tu... Copilul e al meu! Nu ţi-l dau! SOŢIA. Stai! Încotro?! Întoarce-te imediat! GRAVIDA. (fuge, i se face rău, se apucă cu mâinile de burtă). Aoleu!.. (Se aşează pe pământ.) O să nasc un monstru… SOŢIA. Linişteşte-te… Totul va fi bine. GRAVIDA. Vai… Vai… O să mor… SOŢIA. Nu-ţi fă griji, sunt obişnuitele contracţii … (O ajută pe gravidă să se ridice, o duce la maşină.) GRAVIDA. O să mor… SOŢIA. Respiră… Apartamentul– la semnarea actului de renunţare… Ţi-am zis să respiri! Se aşează în maşină şi pleacă. Îngerul rămâne pe drum.

SCENA 10. Se opreşte o maşină frigorifică pe care scrie „Găini reci”. Din maşină ies şoferul şi expeditorul, se uită la îngerul întins pe jos.

ŞOFERUL. Măi, să fie… EXPEDITORUL. Ăştia care ne-au depăşit pe noi l-au aranjat? Privesc.

ŞOFERUL. E mort… EXPEDITORUL. Şi chiar dacă ar fi viu? Ce-i cu asta? ŞOFERUL. Păi, am fi chemat salvarea, l-ar fi ajutat… EXPEDITORUL. Ce „salvare”?! Avem 10 tone de carne! Peste un ceas se va împuţi toată! Şi aşa am pierdut toată ziua, umblăm în cerc! (Se duce înapoi la maşină.) ŞOFERUL. Stai! EXPEDITORUL. Ce e?! ŞOFERUL. Vezi? EXPEDITORUL. Ce? ŞOFERUL. Aripile… EXPEDITORUL. Minţi. ŞOFERUL. Uită-te şi tu. Se uită.

EXPEDITORUL. Înseamnă că nu e om… ŞOFERUL. Dar ce e? EXPEDITORUL. Înseamnă că bătrâna nu m-a minţit. ŞOFERUL. Care bătrână? EXPEDITORUL. Vecina. Lucra la ferma de păsări. Şi acolo o găină a născut un om. ŞOFERUL. Cum adică? EXPEDITORUL. Foarte simplu.Vara la fermă au lucrat soldaţii. Dădeau de mâncare, curăţau coteţele… Soldaţii, ştii doar, sunt cam sălbatici, cam nebuni…Ei, şi unul dintre ei s-a împtietenit cu o porumbacă. Şi la discotecă se ducea cu ea. Au plecat apoi la Samara, s-au căsătorit...El a luat numele ei, ”Porumbac” îşi zicea şi apoi li s-a născut un fiu, un fiu de la găină! Era un om ca toţi oamenii, doar că avea aripi.

ŞOFERUL. Poate că-i ăsta? (Se uită la înger.) EXPEDITORUL. Se prea poate. Deşi…Dacă o găină poate să nască un om, atunci din ăştia ar trebui să fie milioane. ŞOFERUL. Un pui bine crescut cântăreşte vreo cinci kilograme. EXPEDITORUL. Iar ăsta trebuie să aibă în jur de şaizeci. ŞOFERUL. Plus măruntaiele… Privesc.

EXPEDITORUL. Ar putea fi un mare business. Hai să pornim o afacere. ŞOFERUL. Hai. Şi acasă ce spunem? Nevastă-mea e geloasă până şi pe găini… EXPEDITORUL. Dar tu nu prea cotcodăci pe acasă… Privesc.

ŞOFERUL. Când începem? EXPEDITORUL. Chiar de mâine. Privesc.

ŞOFERUL. Şi cu ăsta ce facem? EXPEDITORUL. Ăsta nu mai e proaspăt. Merg la maşină, se aşează şi pleacă. Îngerul se ridică, scuipă sânge.

SCENA 11 Scrâşnetul frânelor. O bubuitură. În faţa îngerului, care stă întins se opreşte o maşină, din care ies un bărbat orb şi o femeie oarbă cu un bebeluş învelit într-o păturică.

OARBA. Am impresia că noi am trecut pe aici… ORBUL. Nu-ţi fă griji, mă odihnesc un pic şi mergem mai departe. Pauză.

OARBA. Continui să mă mir cum poţi tu să conduci.

ORBUL. Simţind. Un orb la volan e întruchiparea atenţiei şi auzului. Ţi-e frică să mergi cu mine?

OARBA. Dimpotrivă. Sunt foarte liniştită. ORBUL. Ar trebui să-ţi iei şi tu carnet. OARBA. Eu n-am să pot. (Pauză.) ORBUL. Zâmbeşti? OARBA. Da. ORBUL. Eşti fericită? OARBA. Da. ORBUL. Deşi vocea ta nu e prea veselă. OARBA. Mi-e frică pentru copilul nostru. Mă tem că şi el s-a născut orb. ORBUL. Dar ce spun doctorii? OARBA. Nici ei nu văd - şi ei sunt orbi. ORBUL. Dar de ce copilul tace tot timpul? Poate că-i mort? OARBA. Nu e mort. El face pipi, face cachi, asta înseamnă că e viu. ORBUL. Să fii orb nu e chiar atât de rău. Bunica mea, bunicul meu, mama, tata, fratele meu şi sora mea- toţi sunt orbi ca şi mine. Şi toţi trăiesc fericiţi. Important este să ne ascultăm unii pe alţii şi să ne înţelegem. OARBA. Dar tu visezi? ORBUL. Bineînţeles. OARBA. Am visat azi noapte un înger. Parcă mergeam noi doi pe un drum şi ne-am întâlnit cu un înger. Tu l-ai îmbrăţişat şi ţi-a revenit vederea. Straniu. Ce să-nsemne asta? ORBUL. (privind în întuneric). Se va schimba timpul. (Pauză.) Hai, să mergem. Se aşează în maşină, trec peste îngerul întins pe jos şi merg mai departe. Îngerul se ridică în genunchi, scuipă sânge, se ridică apoi în picioare, merge pe drum, încercând să-şi ia zborul. Pe alături trece o maşină, prin geamul căreia este aruncată o cutie de Coca Cola.

SCENA 12 Scrâşnetul frânelor. O bubuitură. Dintr-o Ambulanţă ies: un doctor tânăr, mic de statură şi o asistentă medicală, puternică şi bine făcută. Se apropie de înger, îl privesc.

DOCTORUL. (isteric). N-am vrut! N-am vrut! Aţi văzut doar că am frânat! Am frânat! De unde a putut să apară?! L-am observat în ultimul moment! Şi ce drum alunecos, un adevărat coşmar! Ce-i de făcut?! Ce-i de făcut?! L-am nenorocit!

ASISTENTA. (dându-i o palmă). Mai tacă-ţi gura, animalule! Ce bărbat eşti tu??? DOCTORUL. Eu sunt virusolog! Nu sunt chirurg! M-a rugat Ivanov să-i ţin azi locul! Mi-azis că dacă mă plim o noapte cu rabla asta primesc o zi liberă! (Pauză.) Prostul de mine, de ce am fost de acord?! ASISTENTA. Bine, l-ai lovit. Ei, şi ce-i cu asta…Se-ntâmplă în fiecare tură. DOCTORUL. Eu sunt doctor şi eu l-am omorât! Dar poate că mai e viu? Eu nu sunt chirurg, eu sunt virusolog! ASISTENTA. Linişteşte-te şi nu mai urla aşa… Mare doctor şi ăsta… DOCTORUL. Ce-i cu el?! Vă rog, uitaţi-vă mai repede! ASISTENTA. (se uită). Fractură de craniu… Claviculă ruptă… Entorsă umăr şi probabil cutia toracică traumată…Ochii sunt poziţionaţi conform axului...E în şoc traumatic...Dar de fapt cred că e în comă, gradul IV...Bine l-ai mai aranjat, doctore... DOCTORUL. Trebuie dus imediat! ASISTENTA. Unde să-l duci? La judeţean nu-l vor salva. DOCTORUL. La municipal… ASISTENTA. Acolo nu primesc pe nimeni fără poliţie. DOCTORUL. Atunci la regional… ASISTENTA. Nu ne ajunge benzina până la regional. Şi aşa am depăşit limita luna asta. DOCTORUL. Şi atunci unde să-l ducem?! ASISTENTA. Nu-l ducem nicăieri. Îl operăm aici. DOCTORUL. Cum să-l operăm aici?! ASISTENTA. Nu te mai căca pe tine, virusologule. Eu de patruzeci de ani lucrez pe ambulanţă! Hai, adu instrumentele. Doctorul pleacă în grabă, asistenta îl examinează pe înger.

ASISTENTA. Ăsta nu e om… DOCTORUL. (se apropie). Ce-aţi spus? ASISTENTA. Ăsta nu e om, e degenerat. (Îl întoarce pe o parte pe înger.) Se uită la aripile lui.

DOCTORUL. Pentru prima dată-n viaţă văd aşa ceva… ASISTENTA. Ăsta-i porc. DOCTORUL. Cu aripi??? ASISTENTA. Mutant cromozomial. DOCTORUL. Ce interesant! Haideţi să-l luăm pentru cercetări. ASISTENTA. Noi transportăm doar oameni… DOCTORUL. Ei şi ce? ASISTENTA. Şi dacă are cumva virusul gripei aviare? Nu vezi că are aripi! DOCTORUL. (se uită la înger). Mare păcat că trebuie să-l lăsăm aici…

ASISTENTA. N-are nimic, va mai trage o ţigară şi se face dimineaţă. Iar ziua poate veni veterinarul. Doctorul se uită îndelung la înger.

ASISTENTA. Ce te tot holbezi aşa, virusologule?! Hai, să mergem! DOCTORUL. Auziţi?.. ASISTENTA. Ce? DOCTORUL. Un glas… Deşi… Nu. Mi s-a părut... Se aşează în maşină, pleacă. Îngerul rămâne pe jos, ar vrea să spună ceva sau să strige, dar nu poate pentru că are gura plină de sânge.

SCENA 13 O bubuitură, scrâşnetul frânelor. Din maşină ies Regizorul şi Compozitorul.

REGIZORUL. Ei, drăcie, ăsta de unde a apărut? COMPOZITORUL. E întuneric… Se uită.

COMPOZITORUL. E viu? REGIZORUL. Viu. Pauză.

REGIZORUL. Slavă Domnului. (Arătând spre aripi.) Ia uite! COMPOZITORUL. Ca să vezi, ai lovit un înger. REGIZORUL. Ei...Un psihopat care şi-a lipit aripioare. COMPOZITORUL. Dar poate că e vreunul din ai noştri? REGIZORUL. Nu, ăsta nu seamănă cu un artist. COMPOZITORUL. Sună la Salvare! REGIZORUL. Nu e semnal aici.

Pauză.

COMPOZITORUL. Dar poate că într-adevăr e înger? REGIZORUL. Tu glumeşti? COMPOZITORUL. De ce? REGIZORUL. E bolnav psihic. COMPOZITORUL. Şi dacă totuşi...? REGIZORUL. Nu există „dacă”. COMPOZITORUL. Dar „dacă” e înger? REGIZORUL. Tu vorbeşti serios? COMPOZITORUL. Foarte serios. REGIZORUL. Să-l verificăm după metoda lui Stanislavskii? COMPOZITORUL. Va zbura. REGIZORUL. Nu va zbura. Dacă e înger, va irupe ca o rachetă!... Regizorul şi Compozitorul îl apucă pe înger de mâini şi de picioare şi-l aruncă în sus. Îngerul cade pe pământ.

REGIZORUL. (uitându-se la înger). A fugit de la casa de nebuni. S-a văzut din prima. COMPOZITORUL. Vei avea neplăceri. REGIZORUL. Păi da, o să mă care prin tribunale, acum, înainte de premieră, iar eu încă n-am găsit finalul spectacolului… Şi dacă moare? Pauză.

COMPOZITORUL. Se face şi în închisoare teatru de amatori. REGIZORUL. Ce vrei să spui cu asta? COMPOZITORUL. Atâta doar că dacă te vor închide pe tine, vor trebui să-i închidă pe toţi actorii, chiar şi pe Maria Antonovna. REGIZORUL. Da! Ei vor veni după mine pentru că mă iubesc foarte mult! Şi tu?.. COMPOZITORUL. Eu sunt compozitor...N-am nicio legătură. REGIZORUL. Dar tu scrii muzica pentru spectacolele mele! COMPOZITORUL. Muzica e cu totul altceva. Muzica e separat de restul. Pauză.

REGIZORUL. Vei fi primul şobolan care părăseşte corabia?! COMPOZITORUL. Eu nu sunt şobolan, eu sunt compozitor. REGIZORUL. Dintotdeauna am ştiut că mă vei trăda! Eşti un jeg, un căcat, nu om! Mare prieten! Ce să spun!

COMPOZITORUL. Tu eşti un căcat! Şi spectacolele tale sunt de tot căcatul! REGIZORUL. Şi atunci de ce ai tăcut toţi anii ăştia?!

COMPOZITORUL. Trebuie să ai curajul să te opreşti şi să-ţi spui că viaţa a trecut! Şi a trecut inutil, prosteşte şi fără talent! REGIZORUL. Fiţi-ar să-ţi fie, de unde ai mai scos şi monologul ăsta ??? (Pauză.) În ceea ce crede omul, aia i se şi întâmplă. Dacă crede în Rai - va fi Rai, dacă crede în Iad - va fi Iad, dacă nu crede în nimic, nimic va fi! COMPOZITORUL. Şi sufletul? REGIZORUL. Ce-i cu sufletul? Unde-i sufletul? Uită-te... Cât noi discutăm aici el a şi murit, dar nu se vede niciun suflet să plutească prin aer! De fapt, de fiecare dată când tu începi discuţii de genul ăsta, devii banal. Viaţa e făcută să fie dură, minuni nu se întâmplă! Compozitorul scoate din buzunar un flaut, începe să cânte.

REGIZORUL. Am aşa un sentiment, cum că am fost păcălit- mi s-a vândut un bilet la un spectacol îngrozitor şi plictisitor şi nu am de ales...Nu am altă soluţie...Fraţilor, ce se-ntâmplă de fapt cu noi??? Asta să fie viaţa? (Ascultă melodia.) Ce-i asta? COMPOZITORUL. Încerc să găsesc tema fericirii… (Cântă la flaut.) REGIZORUL. (ascultă, apoi brusc). Eşti un geniu! Am găsit finalul! Să mergem cât mai repede! Merg repede la maşină.

COMPOZITORUL. (uitându-se la înger). Îl ocoleşti? REGIZORUL. Îl ocolesc. Se aşează în maşină şi pleacă. Îngerul se ridică cu greu, se ţine de un şold, merge clătinându-se pe linia continuă, privind înainte.

SCENA 14 Scâşnetul frânelor. O bubuitură. Dintr-o maşină veche ies un bătrân şi o bătrână, se duc în spatele maşinii, privesc în întuneric.

BĂTRÂNUL. Unde?! BĂTRÂNA. Pe acolo pe undeva… Se apropie şi-l văd pe îngerul întins pe şosea.

BĂTRÂNUL. Fir-ar să fie… BĂTRÂNA. Prostule! Ai omorât omul! BĂTRÂNUL. Am crezut că e o buturugă… Poate că încă-i viu? BĂTRÂNA. Blestemat să fii tu, ţap bătrân! Cei ca tine ar trebui împuşcaţi! Mergea omul liniştit pe drum şi tu l-ai omorât ca pe un câine!.. BĂTRÂNUL. Ce tot îndrugi?.. BĂTRÂNA. Vrei să spui că nu-i aşa?! Eşti un ucigaş! Ucigaşule! Uită-te, e mort! Vezi ce-ai făcut! Se uită amândoi.

BĂTRÂNA. Să-ţi iei aşa un păcat pe suflet…La ce te holbai, tu, ucigaşule?! BĂTRÂNUL. E păcatul meu, nu-i al tău… BĂTRÂNA. Cum să nu… Şi păcatele sunt comune după 50 de ani de căsnicie ! BĂTRÂNUL. Mai taci, babă proastă... BĂTRÂNA. Ucigaşule. Ucigaşule. Ucigaşule. Privesc amândoi.

BĂTRÂNUL. Aşteaptă un pic… Cine-i ăsta??? Pauză.

BĂTRÂNA. Un înger… BĂTRÂNUL. Cum? BĂTRÂNA. Un înger! BĂTRÂNUL. Ce fel??? BĂTRÂNA. (bucuroasă). Ţi-am zis că există îngeri, dar tu nu mă credeai! BĂTRÂNUL. Ca să vezi…Are aripi... BĂTRÂNA. Din copilărie am visat să văd un înger. Mama îmi spunea că dacă vezi un înger, dobândeşti fericirea veşnică. Uite că deja am trăit o viaţă întreagă şi m-am tot întrebat: cum o fi fericirea asta veşnică? Ei, uite că la bătrâneţe văd...Un înger...Vezi ce noroc pe noi! Un înger! A apărut însuşi îngerul… Privesc.

BĂTRÂNUL. Păcat că e deja mort…Ar fi putut să ne povestească atâtea... BĂTRÂNA. Nu-ţi fă griji, oricum nu-ţi vei vedea serialul până la sfârşit...Pe lumea ailaltă nu sunt televizoare. Privesc.

BĂTRÂNUL. E viu?..

BĂTRÂNA. E viu?! BĂTRÂNUL. Uită-te… BĂTRÂNA. Ce? Unde? Cum? E viu?! E viu! A deschis ochii… Ce ochi! Acum văd, asta-i fericirea… Doamne Dumnezeule… Îngerul trăieşte! Pentru a doua oară, avem noroc! Du-te mai repede după trusa medicală! Bătrânul aleargă spre maşină. Îngerul îi şopteşte ceva nedesluşit bătrânei.

BĂTRÂNA. (nu înţelege). Ce??? Cum?! Ce «Eternă»?.. Nu aud… Spune mai tare… Am auzit - «eternă», dar mai departe? «Eternă», ei? Ce-ai vrut să-mi spui? Mai repetă o dată…Te rog încă o dată, o dată… O să aud. Bătrânul revine cu trusa medicală.

BĂTRÂNUL. Trebuie oprit sângele… (Tamponează cu o bucată de vată capul îngerului, toarnă iod pe rana îngerului.) BĂTRÂNA. Nu turna aşa de mult! Îl doare! Nu vezi? BĂTRÂNUL. Hai mai repede la spital! Amândoi îl apucă pe înger de mâini şi de picioare, dar nu sunt în stare să-l ridice.

BĂTRÂNA. E prea greu pentru noi… BĂTRÂNUL. Hai să-l învelim în pled şi să-l târâm până la maşină! BĂTRÂNA. De ce stai? Mişcă-te mai repede! Bătrânul aleargă spre maşină, deschide portbagajul şi caută pledul.

BĂTRÂNA.(îngerului). Nu muri… Mai rabdă un pic… Ce? Nu te aud…Imediat o să te ajutăm… O să te ducem la spital…Rabdă, totul va fi bine…O să poţi zbura iar şi iar...Iar despre „etern” îmi vei povesti mai târziu… (Bătrânului.) Unde eşti?! Hai, mai repede, că o să moară! BĂTRÂNUL. (strigă). Ai uitat pledul acasă! BĂTRÂNA. (strigă). Caută-l! Ăla în dungi, flauşat! BĂTRÂNUL. Nu este! BĂTRÂNA. Acolo sub scaun! BĂTRÂNUL. Nu este! BĂTRÂNA. Fir-ar să fie! (îngerului.) Imediat… Mai rabdă un pic… (Aleargă spre maşină.) Bătrânul şi Bătrâna caută pledul în portbagaj şi în interiorul maşinii.

BĂTRÂNUL. Tu l-ai uitat! BĂTRÂNA. Nu! BĂTRÂNUL. Dacă-ţi spun că l-ai uitat!

BĂTRÂNA. Minţi! Eu am memorie bună! (caută, apoi se opreşte brusc.) Stai! Dar noi ce căutăm de fapt???

BĂTRÂNUL. Cum „ce căutăm”?! (Pauză.) Ai uitat deja??? BĂTRÂNA. Am uitat. (Cu speranţă.) Dar tu? Pauză.

BĂTRÂNUL. Şi eu… Pauză. Se uită fâstâciţi unul la altul.

BĂTRÂNUL. Poate că...ăştia...cum le zice… ochelarii?.. Pauză.

BĂTRÂNA. Ochelarii? Ochelarii… Ochelarii… Ochelarii! Exact!.. Bătrânul scoate de sub scaun ochelarii şi-i dă bătrânei.

BĂTRÂNA. Slavă Domnului , că s-au găsit… BĂTRÂNUL. Ei, mergem mai departe? BĂTRÂNA. (Se apropie de maşină, deschide uşa). Să ne aşezăm şi să mergem. BĂTRÂNUL. Să mergem… (Pauză.) Dar unde mergem? BĂTRÂNA. Cum, unde? Unde mergeam şi mai devreme. BĂTRÂNUL. Păi, şi unde mergeam? BĂTRÂNA. Ai uitat? BĂTRÂNUL. Am uitat. BĂTRÂNA. Încolo. Tot înainte şi înainte, înainte şi înainte... Privesc amândoi în întuneric.

BĂTRÂNUL. Dar ce-i acolo? BĂTRÂNA. Nu-mi amintesc… BĂTRÂNUL. Mi-am amintit! Cum am putut să uit! Noi mergem la nunta noastră. BĂTRÂNA. La nunta noastră?! Nunta noastră a fost acum 50 de ani! Iartă-mă, dar eu îmi amintesc asta foarte bine. BĂTRÂNUL. Acum 50 de ani?! Noi stăm împreună de 50 de ani?! BĂTRÂNA. De ce? Te supără? BĂTRÂNUL. 50 de ani?! Şi am fost fericiţi toţi anii ăştia? BĂTRÂNA. Probabil… Privesc în întuneric.

BĂTRÂNA. Poate că noi mergem la Maria Petrovna? BĂTRÂNUL. (bucuros). Asta e! Bineînţeles! Pauză.

BĂTRÂNA. Dar ea a murit acum 40 de zile… BĂTRÂNUL. Aşa crezi? BĂTRÂNA. Sunt sigură. De altfel, ea locuia la oraş, iar aici… Privesc în întuneric.

BĂTRÂNUL. Omăt, omăt, omăt...Dar când va ploua?.. BĂTRÂNA. Ia-ţi pastilele şi o să-ţi aminteşti. Vorbeam ceva despre compătimire… BĂTRÂNUL. Mi-am amintit! Doamne, cum am putut să uit?! (Pauză.) Dragă, noi mergem la cimitir! Pauză.

BĂTRÂNA. Pentru ce??? BĂTRÂNUL. La mormântul lui Piotr Nicolaevici! Pauză.

BĂTRÂNA. Noaptea??? Pauză.

BĂTRÂNUL. Se pare că ne-am rătăcit de tot. Să mergem mai repede… Deschid uşile maşinii.

BĂTRÂNA. Stai! BĂTRÂNUL. Ce e? BĂTRÂNA. (Pauză.) Cred că am uitat ceva… Ceva important… BĂTRÂNUL. Să mergem, îţi vei aminti mai târziu. Se aşează în maşină, pleacă. Îngerul rămâne întins pe drum.

SCENA 15 Se opreşte o limuzină a anilor cincizeci. Din maşină ies Diavolul şi Dumnezeu. Se apropie de înger, privesc.

DIAVOLUL. Presupun că acum vom termina cu comedia noastră? (Se uită la înger.) Personal, m-am distrat. În ceea ce vă priveşte, iarăşi aţi pierdut...Nimeni nu l-a salvat pe îngerul dumneavoastră…Nimeni…Am avut dreptate! I-am numărat o perioadă, dar le-am pierdut şi socoteala! (Pauză.) De ce nu spuneţi nimic? De fapt, ce-ar fi aici de spus?...Oamenii sunt o cauză pierdută. Eu am propus demult să-i nimicim pe toţi. Atâta bătaie de cap cu ei, şi nu primeşti nimic în schimb. Deşi, dacă mă mai gândesc...Acum două mii de ani, pe drumul ăsta nu s-a oprit chiar nimeni… (Pauză.) Şi totuşi, ce drăguţi sunt oamenii şi ce naivi… Se duc undeva, se agită, se grăbesc...Iar acolo, la intersecţie, pe toţi îî aşteaptă o surpriză. (Privind în întuneric.) Ei nici nu ştiu că acolo e o prăpastie, un abis. Şi dacă pici - pici de tot, fără să te opreşti!! Haideţi să mergem acolo jos, să cercetăm mai amănunţit aceste suflete decăzute… (Pauză.) Dar pe înger nu-l luaţi cu dumneavoastră??? DUMNEZEU. El va rămâne aici. DIAVOLUL. Aici??? Dar de ce?.. (Pauză.) Mai aşteptăm Ziua Judecăţii? După mine şi aşa e totul clar...Hai să terminăm odată cu oamenii ăştia! DUMNEZEU. Nu. DIAVOLUL. Dar o analiză raţională ne spune că trebuie întreruptă această comedie… DUMNEZEU. Nu. Vom continua. Ocupaţi-vă locul. Pauză.

DIAVOLUL. Credeţi că până la urmă, printre ei, se va găsi măcar un singur оm???

SCENA 16 Zorii zilei. Îngerul e întins pe şosea. Se apropie o maşină etc...

CORTINA