Blaise Pascal [PDF]

Zitiervorschau

BLAISE PASCAL

VIAȚĂ ȘI ACTIVITATE  Blaise Pascal (n. 19 iunie 1623, Clermont-Ferrand,

Franța - d. 19 august 1662, Paris) a fost un matematician, fizician și filosof francez având contribuții în numeroase domenii ale științei, precum construcția unor calculatoare mecanice, considerații asupra teoriei probabilităților, studiul fluidelor prin clarificarea conceptelor de presiune și vid. În urma unei revelații religioase în 1654, Pascal abandonează matematica și științele exacte și își dedică viața filozofiei și teologiei.

 În onoarea contribuțiilor sale în știință numele Pascal a fost dat

unității de măsură a presiunii, precum și unui limbaj de progamare.  Pascal s-a ocupat și de filozofie, considerând că progresul științific

este scopul existenței omenirii. Oscilând între raționalism și scepticism, el a ales spre finalul vieții credința, fiind influențat încă de mic de credința în Dumnezeu. De la vârsta de 14 ani, Blaise Pascal participa alături de tatăl său la întâlnirile abatelui de Mersenne, care aparținea ordinului religios de la Minims, iar după ce tatăl său se rănește la picior și este îngrijit de doi frați ai unui ordin religios de lângă Rouen, Pascal devine profund religios. În urma unui accident suferit în 1654 pe podul de la Neuilly pe Sena, când caii, care trăgeau trăsura, au sărit și trăsura a rămas agățată de pod, dar mai ales în urma unei revelații religioase de pe 23 noiembrie 1654 Pascal a hotărât să ia calea credinței, vizitând mănăstirea jansenită de lângă Paris.

DESPRE DUMNEZEU  Cea mai cunoscută lucrare filosofică a lui Pascal este Les pensées,

o colecție de gânduri asupra suferinței umane și a încrederii în Dumnezeu, o lucrare apologetică creștină adresată noii lumi desacralizate. Această lucrare cuprinde și celebrul pariu al lui Pascal, care încearcă să demonstreze că Dumnzeu există, folosiduse de o teorie a probabilităților. Începută în corespondența cu Fermat pentru a demonstra o problemă a jocului cu zarurile, Pascal presupune că toate cazurile apar „la fel de ușor”, pentru că Cineva, Supremul, avea grijă să le distribuie astfel. Pariul său era : „dacă Dumnezeu există și sunt catolic, câștig viața veșnică, supunândumă bisericii; dacă nu, nu am nimic de pierdut“. Concepția lui Pascal era, în cuvinte puține: Dumnezeu există pentru că este cel mai bun pariu, iar Pascal avea nevoie de existența lui Dumnezeu pentru a îndrepta din când în când dezordinea din Univers.

PARIUL LUI PASCAL  1. Daca crezi in Dumnezeu si Dumnezeu exista, o sa fii

rasplatit cu o viata vesnica in rai, deci un castig infinit.  2. Daca nu crezi in Dumnezeu si Dumnezeu exista, o sa fii condamnat la un iad vesnic, deci o pierdere infinita.  3. Daca crezi in Dumnezeu si Dumnezeu nu exista, nu o sa fii rasplatit, deci o pierdere finita.  4. Daca nu crezi in Dumnezeu si Dumnezeu nu exista, nu o sa fii rasplatit, dar ti-ai trait viata asa cum ai vrut, deci o pierdere finita.

FERICIREA OMULUI CU DUMNEZEU  Pascal rămâne spiritul care îl caută şi îl află pe Dumnezeul în

care omul îşi găseşte toată fericirea şi adevărul deplin.  Pascal nu este omul unui anume sistem de gândire, ci al unei experienţe care face să spargă toate sistemele. Pascal este un om care a făcut experienţa lui Dumnezeu.  “În El se află fericirea noastră, virtutea noastră, viaţa noastră, lumina noastră, speranţa noastră.”  “Nu poate exista alt bine mai mare pe lume decât credinţa în existenţa unui Dumnezeu care ne bucură inima şi a unui Mijlocitor care a venit pentru noi să ne mântuiască. El ne poate face fericiţi această viaţă prin virtuţile pe care ni le inspiră, mult mai mult decât ne-ar putea face lumea prin tot ceea ce ne promite.”

 Filosoful francez surprinde foarte bine condiţia umană nefericită şi

afirmă că, dacă omul n-ar fi fost pervertit, el s-ar fi bucurat în inocenţa lui de adevăr şi de fericire. Iar dacă omul ar fi fost dintotdeauna pervertit, el n-ar fi avut nici o idee, nici despre adevăr, nici despre fericire.  Aşa ajunge Pascal la existenţa păcatului fără de care omul nu

poate dobândi o cunoaştere autentică despre sine. Nimic nu este mai tulburător decât învăţătura despre păcatul strămoşesc şi totuşi, admite Blaise, fără acest mister, noi suntem de neînţeles pentru noi înşine. 'Înainte de Iisus Hristos, oamenii nu ştiau unde sunt, nici dacă erau mari sau mici.„  “Fericirea nu este nici fără noi şi nici în noi. Este în Dumnezeu, atât

fără noi, cât şi în noi.”  “Fericirea nu-i nici în afara noastră, nici în noi, ci în Dumnezeu, fie

că-i din afară, fie că-i din noi.”

 “Nu există decât 3 categorii de oameni: unii care Îi slujesc lui

Dumnezeu fiindcă L-au găsit, alţii care-L caută întrucât nu L-au găsit; în sfârşit aceia care-şi târăsc zilele fără să-L fi căutat şi deci fără săL fi găsit. Primii sunt înţelepţi şi fericiţi; cei de la mijloc sunt întelepţi dar nefericiţi, ultimii sunt nebuni şi nefericiţi!”  “Dacă omul nu este făcut pentru Dumnezeu, de ce nu este fericit

decât întru Dumnezeu? Dacă omul este făcut pentru Dumnezeu, de ce îi este el atât de potrivnic lui Dumnezeu?”  “Ce ne îndeamnă la această sete eternă şi la această neputinţă,

dacă nu faptul că a existat cândva în om o fericire adevărată, din care nu-i mai rămâne acum decât semnul şi urma goasă pe care el încearcă s-o umple cu tot ce-l înconjoară, căutând în lucrurile absente ajutorul pe care nu-l obţine de la lucrurile prezente, dar care sunt toate incapabile să i-l dea, pentru că această prăpastie nesfârşită nu poate fi umplută decât de un lucru infinit şi imuabil, adică de Dumnezeu însuşi.”

MIZERIA OMULUI FĂRĂ DUMNEZEU  Dupa ce trateaza putin despre cunoasterea generala despre om, Pascal abordeaza diferite aspecte ale persoanei umane, cum ar fi: maretia, mandria, slabiciunea si in cele din urma, mizeria omului. Astfel, autorul introduce in antropologia sa si o anumita doza de religiozitate caracteristica persoanei sale, el insusi fiind, printre altele, un bun crestin.  “Nu există nimic pe pământ care să nu arate ori mizeria omului, ori

mila lui DUMNEZEU, ori neputinţa omului fără DUMNEZEU, ori puterea omului cu DUMNEZEU.”  "Caci, in cele din urma, ce este omul in natura? Un neant, in ceea

ce priveste infinitul, un tot in ceea ce priveste neantul, mijlocul dintre totul si nimic. Este in mod infinit indepartat de cele doua extremitati, dar fiinta sa nu se afla la o distanta mai mica de neantul din care se trage decat de infinitul in care este inghitit."

 In cugetarile sale, Pascal, nu se opreste doar aici, el continuand sa

caute raspunsuri care sa justifice maretia fiintei umane, cautand acel ceva care il deosebeste de lucruri, de plante si de animale.  Astfel, el sustine ca omul este pentru el insusi cel mai important

scop al naturii, caci nu poate concepe ce este trupul si mai putin chiar ce este spiritul si aproape deloc ca un lucru oarecare cum este corpul poate fi unit cu spiritul.  "Omul nu e decit o trestie, cea mai slaba din natura: dar este o

trestie cugetatoare.„  "Daca un om ar sti sa stea cu el insusi, sa stea in locuinta sa

interioara, nu ar avea nevoie de aceste locuri: pur si simplu ar trai.„  Blaise Pascal, in Cugetari, ne ofera o imagine a omului aflat intr-o

continua lupta cu sine si cu limitele sale in descoperirea adevarului ce il inconjoara.

REFERAT REALIZAT DE: RUNCAN RENATA GABRIELA CLASA A XII-A C

PROFESOR: BORDA GABRIELA