Arta Culturii Cucuteni [PDF]

Zitiervorschau

Oprea Corina Anul III, secţia Istorie, modul Traci, daci, geţi Vladimir Dumitrescu, Arta culturii cucuteni, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1979, 114 pagini şi 96 planşe I. Introducere Descoperirea artefactelor aparţinând culturii Cucuteni a fost făcută pe teriotriul comunei Cucuteni din judeţul Iaşi. Faptul că muncile agricole scoteau regulat la suprafaţă obiecte din lut, l-a determinat pe T. Burada să viziteze zona şi să facă primele cercetări. Însă prima cercetare arheologică adevărată avea să fie făcută de către N. Beldiceanu, însoţit de D. Butculescu, în 1885. Fuseseră descoperite obiecte şi ceramică similare şi în Galiţia, în preajma Kievului, în Bucovina şi în sud-estul Transilvaniei, definindu-se treptat o mare arie culturală, pe întinsul căreia trăiau, spre sfârşitul epocii pietrei şlefuite, numeroase triburi înrudite, având în linii mari aceeaşi cultură materială, caracterizată în primul rând prin prezenţa ceramicii policrome. Cultura astfel descoperită a primit numele de „cultura Cucuteni”, în România şi pe aceea de „cultura Tripolie”, în Rusia. Dar pentru a marca faptul că este vorba de acelaşi fenomen cultural, răspândit în sud-estul Transilvaniei, în aproape întreaga Moldovă, în Galiţia, Volhinia şi Ucraina de Vest până la Niprul Mijlociu, putem vorbi despre „complexul cultural Ariuşd – Cucuteni - Tripolie”. Pe de altă parte, cultura Cucuteni se integrează în marea grupă a culturilor din sudestul Europei, caracterizate prin ceramica pictată înainte de ardere care, la rândul ei, face parte din culturile de ceramică pictată de pe teritoriul Asiei de sud-vest. Cultura Cucuteni se situează în perioada finală a epocii piterei şlefuite, perioada eneolitică (în care, pe lângă obiectele de piatră, os şi lut ars, oamenii foloseau şi obiecte de aramă). Puţin înainte de mijlocul mileniului IV î.e.n., pe bazele culturii Precucuteni (numită astfel pentru a evidenţia poziţia cronologică a acesteia, cît şi datorita contribuţiei directe la formarea culturii Cucuteni), s-a născut într-o zonă relativ restrânsă din zona de centru-vest a Moldovei, dintre Siret şi Carpaţi, cultura Cucuteni a ceramicii pictate eneolitice.

1

Fondul local al ultimei faze a culturii Precucuteni, care a dat naştere noii culturi, pare să fi fost influenţat de două culturi vecine – cultura Gumelniţa, de la care cultura Cucuteni a preluat pictura cu alb pe învelişul brun lustruit, precum şi cultura Petreşti, de la care a luat tehnica superioară a preparării şi a arderii ceramicii, dar şi pictura policromă. Datele 14C pentru cronologia absolută a culturii Cucuteni indică o durată de cel puţin şapte secole începând înainte de mijlocul mileniului IV î.e.n. şi mergând până dincolo de mileniul III î.e.n. Astfel, pentru una din primele etape ale primei faze de evoluţie (A2), datele

14

C se situează între cca. 3675 şi 3535 î.e.n. În ceea ce priveşte

etapele finale ale aceleiaşi prime faze cucuteniene (A3 şi A4), datele C14 obţinute se situează în preajma anului 3400 î.e.n. Prin urmare, vom situa începutul culturii Cucuteni în preajma anului 3600 î.e.n. În ceea ce priveşte sfârşitul culturii Cucuteni, respectiv ultima fază de dezvoltare, câteva date 14C îl situează în jurul anului 3000 – 2900 î.e.n. Evoluţia culturii Cucuteni străbate o serie de faze şi de etape, iar arheologii, constatând existenţa a două stiluri de pictură destul de deosebite, au stabilit existenţa a două faze deosebite de evoluţie, pe care le-au numit fazele A şi B, precum şi o fază intermediară, A-B. În cadrul fiecărei faze, au putut fi distinse două sau mai multe etape de evoluţie, fiecare caracterizată prin maniere sau stiluri proprii de pictură. Astfel, faza Cucuteni A poate fi împărţită în patru etape (A1, A2, A3, A4), faza A-B în două etape (A-B1, A-B2), iar faza B tot în două etape (B1 şi B2). Trecerea de la o fază la alta s-a făcut treptat, prin urmare este posibilă apariţia într-una din faze a unor elemente specifice fazei următoare. II. Ceramica cucuteniană Cele două elemente ale artei cucuteniene sunt ceramica şi sculptura (modelajul din lut). Toată ceramica cucuteniană a fost lucrată cu mâna, fără folosirea roţii olarului. Însă urmele lăsate pe artefacte demonstrează folosirea unor unelte de lemn, os şi de lut ars pentru modelarea vaselor şi netezirea pereţilor exteriori.

2

Calitatea tehnică a preparării lutului şi a modelării formelor, precum şi ornamentarea vaselor demonstrează specializarea, excluzând posibilitatea confecţionării olăriei de către orice membru al comunităţi cucuteniene. Cum transportul unui mare număr de vase pe distanţe mari era o operaţie aproape imposibilă în condiţiile epocii, nu poate fi luată în considerare ipoteza unui număr redus de centre de producţie. Este mai aproape de adevăr teza existenţei unor meşteri itineranţi, care se opreau din loc în loc, în aşezări în apropierea cărora se aflau depozite de argilă şi care construind aici cuprtoare, realizau olăria necesară acelor comunităţi. Numai astfel poate fi explicată unitatea perfectă a culturii Cucuteni într-un spaţiu atât de vast. Tehnica ceramicii pictate cucuteniene presupune folosirea unui lut foarte bine preparat, curăţat de impurităţi şi amestecat într-o mică măsură cu nisip cu bobul foarte fin. După modelare, vasele erau cufundate într-o zeamă groasă de lut şi apoi uscate în aer liber. Imediat după uscare se executa decorarea, folosindu-se culori minerale, şi abia apoi vasele erau puse în cuptor. Vasele destinate unui decor adânc – incizat erau ornamentate înainte de uscarea pereţilor. Din cauza arderii, pereţii vaselor cucuteniene căpătau o culoare cărămizie brun-roşcată. În ceea ce priveşte ornamentarea ceramicii cucuteniene, pe lângă decorul destul de simplu, în relief, al vaselor de folosinţă zilnică, şi alături de acela pictat în două sau trei culori, specific ceramicii pictate cucuteniene, se întâlneşte frecvent, în primele etape, şi decorul incizat sau adânc incizat, precum şi acela realizat prin şănţuleţe, combinate sau nu pe acelaşi vas cu ornamentarea pictată. Sunt întâlnite destul de frecvent pe olăria pictată, în combinaţie cu decorul bicrom sau tricrom, şi canelurile. Tehnicile şi manierele de ornamentare a ceramicii cucuteniene nu se întâlnesc în fiecare dintre fazele şi etapele culturii Cucuteni. Astfel, în etapele A1 şi A2 , ornamentarea bicromă – pe fondul-înveliş de culoare relativ închisă (brun sau negru) şi lustruit, motivele sunt pictate cu alb mat şi mai rar cu roşu – este combinată deseori cu decorul incizat şi cu caneluri. În cursul etapei A2 apare pentru prima dată şi pictura policromă, în trei culori, cu adevărat specific cucuteniană; la rândul ei şi aceasta este combinată uneori cu ornamentarea incizată, care de altfel se întâlneşte şi singură în cursul etapelor primei faze.

3

Cele trei culori ale ceramicii policrome – una constituind fondul, iar celelalte două culorile cu care se pictează pe acest fond sau cu care se rezervă din el motivele ornamentale – sunt albul, roşul şi negrul. Albul şi roşul sunt folosite fie ca fond, fie drept culoare pentru trasarea motivelor, pe când negrul este folosit exclusiv pentru liniile de bordură ale ale benzilor albe sau roşii. Şi în etapele A3 şi A4 se întâlneşte bicromie alături de policromie, dar această bicromie este cu totul deosebită de aceea din etapele precedente, fiind realizată în tehnica decorului policrom şi cu două din culorile folosite pentru policromie. În cursul fazei A-B, ornamentarea incizată, adâncită şi canelată dispare cu totul, păstrându-se numai ornamentarea pictată, bi şi tricromă. În cursul fazei A-B – pe alocuri chiar de pe la sfârşitul fazei A – negrul devine culoare pentru pictat motivele, părăsind rolul de culoare de bordură şi acoperind uneori chiar zone întregi din suprafaţa vasului. Aceasta se aplică şi ornamentării pictate a fazei finale B. În general, decorul este aşternut pe suprafaţa exterioară a vaselor, fie pe întreaga suprafaţă, cu excepţia fundului, fie pe aproximativ trei sferturi din ea. De multe ori, însă, interiorul buzei înalte sau al gâtului este şi el decorat, iar străchinile şi castroanele sunt pictate şi pe faţa interioară. O caracteristică importantă a ornamentării ceramicii preistorice o constituie simetria motivelor ornamentale pe suprafaţa decorată. Ornamentarea pictată a ceramicii cucuteniane este şi ea caracterizată de simetria distribuirii şi desfăşurării motivelor în cadrul diverselor registre decorative. Acest principiu al simetriei se observă chiar şi atunci când este mai încărcat sau sunt folosite mai multe elemente decorative O altă caracteristică a ornamentării ceramicii cucuteniene este „ornamentarea în benzi”, ceea ce presupune ca ornamentarea să fie realizată cu ajutorul unor benzi, mai late sau mai înguste. Redarea acestor benzi diferă după cum ne aflăm în prezenţa tehnicii de decor adânc-incizat ori a picturii bicrome şi tricrome. Acest sistem de ornamente în benzi se leagă de concepţia decorativă moştenită de la ceramica adânc-incizată a culturii Precucuteni. O caracteristică generală a ornamentării ceramice cucutene o reprezintă aşanumitul stil liber, ornamentele desfăşurându-se în jurul vasului fără întrerupere, în cadrul unuia sau mai multor registre orizontale. Sunt rare cazurile, în faza A, când suprafaţa este

4

secţionată în vertical în două mari porţiuni, tehnică ce va deveni mai frecventă în faza AB şi destul de bine reprezentată în faza B. Arta decorativă a ceramicii cucuteniene a. Ornamentarea realizată cu ajutorul liniilor incizate. Ceramica cucuteniană se înscrie în ceea ce se numeşte „ornamentarea în benzi”, deoarece este în general realizată cu ajutorul unor benzi, mai late sau mai înguste. În categoria ceramicii cu decor adânc-incizat, aceste benzi sunt obţinute prin câte două linii incizate care aleargă paralel şi desenează aproape întotdeauna motive cu traseu curb sau spiralic. În ceramica bicromă din primele etape cucuteniene, benzile albe sunt deseori mărginite de două linii incizate, iar benzile rezervate din învelişul-fond sunt, dimpotrivă, mărginite de două linii sau de două succesiuni de puncte albe, care de fapt tzrasează motivele. În schimb, în ceramica tricromă a celorlalte etape şi faze, benzile albe şi roşii mărginite de două linii negre, nu pot fi altceva decât transpunerea în culoare a liniilor incizate din fazele precedente. Acest sistem de decorare în benzi se leagă de concepţia decorativă moştenită de la ceramica adânc-incizată a culturii Precucuteni, căreia, la rândul ei, i-a fost transmisă de ceramica liniară. O altă caracteristică generală o formează aşa-numitul stil liber, ornamentele desfăşurându-se în jurul vasului fără întrerupere, în cadrul unuia sau mai multor registre orizontale. Rarele cazuri în care, în faza A, suprafaţa este secţionată vertical în două mari porţiuni, cuprinzând fiecare jumătate din suprafaţa decorată, nu se poate vorbi totuşi de un adevărat stil al metopelor, care, în schimb, va deveni ceva mai frecvent în faza A-B şi destul de bine reprezentat în faza B. Decorul realizat prin cu ajutorul liniilor incizate nu se ridică la nivelul aceluia al ornamentării pictate, valoarea lui artistică fiind mai modestă. În cazul acestui gen de ornamentare se poate vorbi de o desfăşurare liberă, în general circulară-orizontală în jurul vasului, de-a lungul a două sau mai multe registre de lăţimi inegale. Când vorbim despre decor realizat cu ajutorul liniilor ne referim la decorul incizat, la acela obţinut cu ajutorul canelurilor, la acela realizat cu şiruri de gropiţe ori la tehnica şănţuleţelor. Repertoriul motivelor realizate prin această tehnică nu este unul prea variat – spirale, cercuri şi

5

tangente la cerc, benzi spiralice, uneori în formă de „S”, succedându-se în cadrul aceluiaşi registru al vasului, alteori, liniile incizate joacând rolul exclusiv de bordură. Mai rar, dar întâlnim însă şi motive unghiulare. b. Ornamentarea pictată Ceramica bicromă. În cazul ceramicii bicrome din primele etape cucuteniene decorul este obţinut cu ajutorul culorii albe, care traversează pe sau rezervă din învelişulfond (de culoare brun, brun-roşcat sau negru şi întotdeauna lustruit) motivele. În decorarea acestei categorii ceramice, meşterul s-a folosit de patru elemente: benzi relativ late, linii, şiruri punctate şi pastile, pe care le-a combinat uneori cu liniile incizate sau cu canelurile. Cele mai multe motive sunt de origine spiralică, cele unghiulare fiind mai rare. Corpul vaselor a căror siluetă nu scoate prea mult în evidenţă părţile componente, nu este întotdeauna împărţit în registre orizontale. Dar atunci când aceste părţi componente sunt clar marcate de silueta vasului, ornamentarea se adaptează la părţile componente ale vasului, pe care le tratează ca pe tot atâtea registre orizontale bine definite şi decorate fiecare cu motive diferite sau trasate într-o manieră deosebită. Ceramica fazei Cucuteni A. În ceramica policromă a fazei Cucuteni A au fost obţinute ansambluri decorative mult superioare, la care nu în mică măsură a contribuit şi îmbogăşirea paletei cu încă o culoare – negru – ca şi transformarea culorii brune într-o culoare mai vie – un roşu de diferite nuanţe sau înlocuirea ei cu un alb mat. Pe de altă parte, în ceramica policromă, roşul nu mai are rolul relativ minor de culoare-suport, acesta făcând parte din culorile cu care se pictează ori din care se rezervă motivele. Motivele decorative ale ceramicii policrome. Deşi în general se vorbeşte despre ornamentarea spiralo-meandrică, rolul spiralei şi al derivatelor sale în decorarea ceramicii cucuteniene este covârşitor faţă de acela al meandrului, considerat de altfel, o derivată unghiulară a spiralei. Este aproape sigur că iniţial spirala a constituit un anumit simbol cu semnificaţie de ordin magic. Însă indiferent de semnificaţia ei iniţială, greu de descifrat, spirala este un motiv de o deosebită valoare decorativă. Între motivele folosite de meşterii acestui tip de ceramică, vom întâlni şi frizele de triunghiuri desfăşurate orizontal pe buză şi zigzagurile care împodobesc de asemenea buza, care nu sunt însă frecvent întâlnite, după cum nu sunt nici vasele pe care benzile în zigzag se dublează. Motivele

6

triunghiulare şi unghiulare, formele de romb, împodobesc de asemenea vasele ceramice cucutene ale acestei perioade. Motivul principal – nu numai pentru că din el s-au desprins mai multe variante, inclusiv cele unghiulare, dar şi pentru că are într-adevăr rolul principal în ornarea policromă, mai mult chiar decât în decorul bicrom –este însă spirala, şi anume spirala în formă de „S”, pictat orizontal sau pieziş şi numai rareori vertical. Tot numai rareori se întâlneşte şi varianta ghemului spiralic. Când friza este mai lungă sau când motivul spiralei este folosit pentru decorarea unor câmpuri mai ample, spiralele pot fi mai multe, ajungându-se chiar la succesiuni de spirale puse cap la cap ori îmbucate, spirale fugătoare. Uneori, de o parte şi de alta a acestor succesiuni de spirale înlănţuite sunt pictate sau rezervate mici motive secundare – frunze, triunghiuri, mici potcoave etc. Ca şi în pictura bicromă, motivul spiralic a fost transformat şi în pictura policromă într-un motiv unghiular, de tip meandric. În realitate, meandrul propriu-zis, corect şi complet executat este destul de rar întâlnit, dar diferitele variante ale motivelor devenite unghiulare sunt frecvente. Câteodată aceste motive unghiulare derivate din spirală sunt înlănţuite, întocmai ca spiralele, formând şiruri piezişe sau verticale. Altădată, dimpotrivă, sunt pictate la distanţe destul de mari unul de altul. Într-o etapă târzie a fazei Cucuteni A, în regiunea de nord-est a Moldovei, este destul de des întâlnit un nou gen de pictură liniară, atât bicromă cât şi tricromă, în care liniile joacă un rol esenţial, deseori ele fiind punctate din loc în loc de mici buline negre. Aceste motive liniare sunt combinate cu ornamente în benzi. Mult folosit este motivul compus din câteva linii piezişe paralele, motiv care împarte suprafaţa vasului în triunghiuri. Unele registre sunt haşurate cu linii piezişe ce se încrucişează. Tot în aceeaşi etapă şi în aceeaşi zonă apare pentru prima dată ornamentul în linie sau dungă în zigzag negru peste o dungă orizontală roşie. Această fază se remarcă şi prin varietatea manierelor în care au fost combinate canelurile cu pictura bicromă şi decorul incizat cu un nou tip de pictură tricromă. O altă categorie de vase pictate anunţă trecerea de la faza A la cea următoare: este vorba pe de-o parte de pictura roşie pală pe învelişul alb, motivele fiind destul de simple, precum şi de o altă categorie de vase în cazul cărora se remarcă accentuarea rolului culorii negre.

7

Ceramica fazei Cucuteni A-B. Ceramica fazei Cucuteni A-B se caracterizează printre altele şi prin dispariţia totală a ornamentării incizate şi canelate, astfel încât întregul decor al ceramicii acestei faze este realizat în tehnica picturii, dacă facem abstracţie de puţinele ornamente în relief a căror valoare decorativă este extrem de redusă, dar a căror valoare artistică este nulă. În această fază se remarcă numărul mare al vaselor cu corpul bombat şi oarecum turtit, umărul pronunţat şi gâtul cilindric înalt de câţiva centimetri, apoi acela al aşa-numitelor cratere, al paharelor-gobelete, în timp ce a scăzut simţitor numărul şi chiar mărimea suporturilor şi străchinile devenind mai scunde, mai larg deschise. Apare o formă specifică acestei faze şi anume capacul în general destul de scund, cu partea superioară puţin bombată şi de multe ori chiar plată, căruia i s-a spus „coif suedez”. Dacă una din caracteristicile principale ale ceramicii pictate a fazei Cucuteni A-B este accentuarea rolului jucat de negrul-ciocolatiu în realizarea decorului pictat, tot atât de specifică este şi marea varietate a stilurilor de pictură sau mai bine zis a grupelor stilistice întâlnite în această fază. Marea unitate care, în pofida celor câteva variante existente, caracterizează majoritatea ceramicii policrome din faza A, s-a dizolvat treptat într-o serie de grupe stilistice , cu caracteristici proprii bine definite. Grupa stilistică ABά se apropie foarte mult de pictura tricromă a fazei anterioare: se folosesc în continuare benzi albe şi roşii, mărginite de linia neagră-ciocolatie, care este acum mult mai groasă. În schimb, stilul numit ά pare la prima vedere să se îndepărteze de stilurile fazei precedente. Alături de grupa ABά, grupele ά pot fi considerate cele mai vechi grupe stilistice ale ceramicii pictate ale fazei Cucuteni A-B, chiar dacă au continuat a fi folosite şi după apariţia altor grupe stilistice. Una din caracteristicile picturii bicrome şi policrome a acestei faze de tranziţie o constituie juxtapunerea pe acelaşi vas a unor motive realizate în două sau mai multe stiluri – în registre diferite – ceea ce are ca efect evitarea monotoniei, tocmai pentru că fiecare grupă stilistică, în afară de specificul coloristic îşi are motivele sale preferate şi, în special, manierele preferate de a le picta şi a le combina. Şi pe ceramica din această fază se respectă împărţirea suprafeţei vaselor în mai multe registre orizontale. În general, gâtul sau buza înaltă a recipientelor din faza Cucuteni A-B formează un registru pe care se desfăşoară motive deosebite de acela de pe

8

corpul propriu-zis al vaselor, iar în cazul vaselor cu umărul puternic arcuit, umărul este tratat ca un registru decorativ aparte. Străchinile decorate pe ambele feţe sunt şi ele împărţite în câte 2 registre pe fiecare faţă. Primesc ornamentare pictată şi capacele, împărţite de asemenea în două registre: partea superioară şi restul corpului. În ceea ce priveşte motivele, se poate remarca faptul că spirala şi derivatele ei joacă încă rolul principal, iar alături de ele, meandrul dobândeşte un rol mai important decât în faza precedentă, devenind chiar un motiv predilect pentru unele din grupele stilistice. De asmenea, se remarcă faptul că motivele folosite pentru decorarea registrului gâtului sunt în general destul de simple şi nu se reîntâlnesc decât rar în cuprinsul celorlalte registre. De foarte multe ori, nu numai zona din jurul fundului, dar şi fundul însuşi constituie un registru decorativ la unele din formele ceramicii acestei faze. Uneori registrul din jurul fundului vaselor are o valoare decorativă la fel de mare ca şi celelalte registre şi chiar se distinge prin motive mai puţin comune. Predominarea motivului spiralic nu mai este aşa de covârşitoare ca în faza precedentă, iar însuşi faptul că acest motiv este foarte adesea combinat cu diverse alte motive, sporeşte varietatea decorului ceramicii din această fază. Se observă folosirea anumitor motive şi anumitor combinaţii de motive pentru o anumită formă de vase şi chiar pentru anumite registre. De aceea, multe vase de aceeaşi formă sunt decorate într-o manieră apropiată. Dar chiar şi atunci când unul sau două din registrele unor vase diferite sunt decorate într-o manieră identică, decorul celorlalte registre se deosebeşte, astfel încât rar întâlnim două vase pictate identic. În timp ce principala grupă stilistică β se caracterizează prin pictură cu dungi negre pe înveliş alb, grupele denumite γ folosesc motive în benzi liniare – de obicei linii roşii alternând cu cele albe rămase din învelişul-fond şi mărginite de dungi negre. În ceea ce priveşte grupa δ, aceasta are o predilecţie pentru pictura neagră, combinată cu roşu sau chiar cu alb liniar. Începând cu grupa β, o inovaţie o constituie împărţirea registrelor superioare ale unora dintre vase pe verticală, ajungându-se la o anumită secţionare în simili-metope – secţionare verticală – mai mult impusă de forma vasului, decât dorită de meşter..

9

Grupele stilistice β au o predilecţie vădită pentru decorul în dungi mai late decât liniile propriu-zise, dar mai înguste decât benzile obişnuite, cu care se pictează atât spirale, cât şi meandre. Diferitele variante ale grupei stilistice γ se remarcă prin numeroasele spirale şi meandre ce constituie motivele, uneori exclusive, ale tuturor registrelor. Un motiv care apare acum perfecţionat este acela al şirurilor paralele de X-uri pictate cu negru pe benzi din învelişul roşu, alternând cu benzile albe; acest decor nu este altceva decât continuarea motivului similar de la sfârşitul fazei precedente. În această fază, meşterii cucuteni, determinaţi mai degrabă de unele practici magico-religioase decât de dorinţa de a găsi motive noi cu care să-şi împodobească vasele, au început să-şi îndrepte atenţia asupra mediului înconjurător şi asupra corpului omenesc însuşi. Pictate destul de rar, acestea trebuie puse în legătură cu anumite practici rituale la care erau folosite vasele astfel decorate, numai în acest mod fiind explicabilă raritatea acestor reprezentări antropomorfe. Însă chiar şi aceste figuri antropomorfe sunt concepute şi executate sub forma unor figuri geometrice şi sunt pictate cu negru pe un fond albicios. Capul este redat de fiecare dată ca o mică pată circulară de culoare sau un cerc haşurat pieziş plasat în vârful unei scurte linii verticale – gâtul – în timp ce corpul este compus din două triunghiuri suprapuse. Aceste imagini geometrizate ale corpului omenesc sunt întâlnite, în general, câte două pe acelaşi vas, diametral opuse. Ceramica fazei Cucuteni B. Formele ceramice ale fazei B aduc inovaţii sensibile faţă de fazele precedente. Amforele, înalte de câţiva zeci de centimetri, sunt altfel structurate decât înainte, gâtul înalt având acum şi o buză răsfrântă orizontal , iar jumâtatea inferioară fiind mai înaltă. Foarte numeroase sunt acum vasele bitronconice, în general nu prea mari, dar altele înalte de zeci de centimetri şi având mijlocul reliefat ca un fel de turban, în timp ce altele mici, având abia câţiva centimetri înălţime, au jumătatea inferioară mai înaltă decât cealaltă. Craterele n-au dispărut, dar proporţiile diferitelor părţi componente s-au schimbat şi unele dintre ele au un diametru maxim tot atât de mare ca înălţimea. Întâlnim ase cu picior scurt şi evazat la bază, farfurii perfect plate şi străchini cu profil diferit faţă de cele precedente. Alături de două grupe stilistice policrome (δ şi ζ) şi în faza Cucuteni B există o grupă bicromă (ε); în unele subgrupe albul devine exclusiv culoare de înveliş-fond, iar în

10

grupa ε el este înlocuit de un înveliş relativ crem, motivele fiind pictate în această grupă exclusiv cu negru. În această grupă decorul este în special liniar sau în benzi de culoare. Această grupă se caracterizează prin sobrietatea decorului, în contrast cu decorul încărcat, chiar decadent al grupei ζ. În cazul acestei grupe observăm o revenire la cele trei culori tradiţionale şi o preferinţă pentru un decor încărcat. Ornamentarea fazei B. Spirala este mai rar pictată şi trasată mai ales liniar, iar meandrul dispare cu totul. Ornamentarea rămâne tectonică, registrele decorative coborând uneori până la linia de fund a vaselor, iar străchinile au întregul interior acoperit cu ornamente. Între motivele secundare regăsim elemente noi, precum crucile, cercurile cu cruci. Acestea au un rol pur decorativ , nefiind încărcate cu o simbolistică magico-religioasă, legată de vreun cult ori credinţă. Este constatată mai des împărţirea suprafeţei vasului în metope. Dar această secţionare nu împiedică simetria ornamentării. În faza Cucuteni B se face un pas înainte prin decorarea ceramicii cu elemente zoomorfe şi prin continuarea pictării unor siluete umane. În România nu s-au găsit vase decorate cu forme umane, datând din această fază, dar au fost găsite în celelalte zone ale complexului cultural Cucuteni-Tripolie. În ceea ce priveşte reprezentările zoomorfe, trebuie reţinut că acestea au la origine un substrata de ordin mitic şi simbolic, neputând fi considerate simple reprezentări decorative. Unele dintre aceste siluete reprezintă cornute, dar cele mai multe dintre ele, animale de pradă, pictate pe vase ce aparţin stilurilor ε şi ζ ale fazei Cucuteni B. Au fost descoperite şi vase care presupun reprezentări de păsări. Într-un fel sau altul, reprezentările zoomorfe cucuteniene sunt încadrate, chiar subordonate unui princpiu geometric. Decorul animalier pare dependent de registrul geometric. Niciodată pe acelaşi vas nu există două registre cu decor animalier. În cazul picturii zoomorfe putem vorbi despre două stiluri deosebite: unul liber, în care animalele se desfăşoară neîntrerupt de-a lungul întregului registru şi stilul metopic, în care registrul este împărţit în metope, în interiorul cărora sunt pictate animale. În general, pictura zoomorfă se întâlneşte numai pe anumite tipuri de vase: cratere înalte, vase bitronconice, amfore şi farfurii ori străchini.

11

Animalele din grupa ε sunt pictate în negru-ciocolatiu pe un fond crem, iar cele din grupa ζ au corpul roşu, iar conturul, coarnele, ghearele şi cozile negre-ciocolatii. Toate animalele sunt văzute din profil, prin urmare sunt redate cu numai două picioare. Capul este reprezentat destul de mic, în raport cu gâtul masiv. Corpul animalelor este reprezentat mai masiv în partea din faţă decât în jumătatea posterioară, coada lungă şi arcuită către spate. Modul în care sunt pictate animalele respectă, cu câteva excepţii, canonul de mai sus. Ceramica de tip C. Ceramica de tip C reprezintă un element intrusiv în cuprinsul culturii Cucuteni şi însoţeşte ceramica pictată încă dinainte de sfârşitul fazei A şi până la zenitul acestei culturi. La început, acest tip de ceramică a putut fi lucrată de meşterii străini de masa populaţiei cucuteniene, veniţi de undeva din nord sau nord-est, fie pentru schimbul de bunuri materiale dintre triburi, fie în legătură cu unele căsătorii exogame. Ulterior, pare probabil ca această ceramică de tip C să fi fost lucrată de unele femei venite din acea zonă şi stabilite în comunităţile cucuteniene. Acest tip de ceramică devine element al ceramicii cucuteniene încă din sec. IV î.e.n. O întâlnim în unele aşezări cucuteniene începând cu sfârşitul fazei A şi în toate aşezările, începând cu fazele următoare. Acest tip de ceramică nu constituie o componentă majoră a inventarului cucutenian. Este o ceramică mai simplă ca tehnică, forme şi decor, fiind radical diferită de ceramica cucuteniană. Vasele de tip C au fost lucrate dintr-un lut mult mai puţin purificat de corpuri străine, fiind întotdeauna amestecat cu sfărâmături de scoici pistae. Arderea pare să fi fost făcută în cuptoare neoxidante, prin urmare ceramica din această categorie are o culoare cenuşie ori cenuşie – maronie, pereţii fiind destul de friabili. Formele acestei ceramici nu sunt variate, putându-se vorbi de preponderenţa covârşitoare a unor castroane cu gura destul de largă, buza înaltă, teşită şi arcuită, cu umărul uşor marcat şi cu restul corpului tronconic, amintind într-o oarecare măsură de craterele cucuteniene din faza A-B. Buza acestor vase este groasă şi întotdeauna decorată. La început, adică spre sfârşitul fazei A şi în prima etapă a fazei A-B, decorul acestui tip de ceramică a fost realizat prin impresiuni şi prin incizii fine în benzi de linii paralele. Începând cu etapa A-B, când această categorie de vase devine ceva mai frecventă, decorul este adesea executat cu un instrument tip pieptene, apoi cu şnurul

12

răsucit în jurul lui însuşi sau înfăşurat pe un beţişor. Muchea teşită a buzelor este adeseori decorată, iar ornamentarea umărului presupune diferite feluri de impresiuni făcute cu şnurul, uneori combinate, cu intenţia de a se obţine un decor mai variat, dar restul vasului este mai rar decorat, folosindu-se însă totdeauna aceleaşi tehnici şi motive. Concepţia cu totul diferită a decorului şi tehnica radical deosebită a preparării lutului, indică şi deosebiri radicale între populaţia craetoare a acestui tip de ceramică şi populaţiile cucuteniene III. Sculptura cucuteniană Aspecte ale sculpturii cucuteniene: statuetele (antropomorfe şi zoomorfe), vasele antropomorfe şi zoomorfe, reprezentările în relief pe diferite recipiente, precum şi unele reprezentări în ronde-bosse combinate fie cu piese de cult, fie cu vase de forme deosebite, dar toate fiind legate de practicile magico-religioase ale cultului. În ceea ce priveşte materialul, osul nu a fost folosit pentru cioplire, iar piatra doar foarte rar. Preferat este lutul, astfel încât putem vorbi mai degrabă de modelare a lutului sub forma unor figurine zoomorfe ori antropomorfe, decât despre sculptură în lut propriuzisă. Din punctul de vedere ideologic-tematic şi al principalelor modalităţi de realizare, această sculptură din lut se încadrează perfect în marea familie a sculpturii neo-eneolitice din România, care la rândul ei este parte a aceleia din sud-estul Europei. Majoritatea cercetătorilor socotesc că statuetele feminine au reprezentat, cel puţin la început, conceptul fecundităţii şi al fertilităţii, întruchipat în Marea Zeiţă creatoare a vieţii animale şi vegetale, concept specific multora dintre populaşiile primitive de agricultori, iar statuetele masculine, mult mai rare,

reprezentau aspectul masculin,

necesar perpetuării vieţii. Faptul că multe dintre statuete sunt înfăţişate însărcinate, vine în sprijinul aceleiaşi interpretări. Plastica cucuteniană, cu puţine excepţii, este de mici dimensiuni, puţine statuete depăşind înălţimea de 20-25 cm. Această caracteristică este comună, de altfel, statuetelor neo-eneolitice din sud-estul Europei. Respectând o regulă privind reprezentările dependente de mituri, magie şi credinţe religioase, cele mai multe din operele meşterilor cucutenieni respectă liniile impuse de

13

canoane, unele moştenite de la strămoşii precucutenieni. Abaterile sunt excepţionale şi, fără a fi puse pe seama libertăţii de spirit a artiştilor respectivi, vor fi privite ca efect al neîndemânării autorului ori al variaţiei mitului ori momentului cultului în care aceste statuete erau folosite. Statuetele antropomorfe cucuteniene. Faza Cucuteni A. În ceea ce priveşte statuetele cucuteniene ale fazei A, tipul clasic al statuetelor acestei faze este o moştenire retuşata a aceluia cristalizat în cursul ultimei faze a culturii Precucuteni, statuetele fiind însă modelate acum „în picioare”. Acestea au un cap mic, gât masiv, bustul terminat lateral prin doi umeri proeminenţi – uneori modelaţi ca adevărate cioturi ce ţin loc de braţe. Talia este înaltă şi, de cele mai multe ori, suplă, arcuindu-se uşor la şolduri, cu coapse puternice şi fese bine modelate, uneori chiar exagerate. Cele două picioare sunt despărţite pe ambele feţe, de cele mai multe ori numai prin câte o şănţuire verticală puternică, şi se termină de obicei cu un vârf oarecum bont, care nu asigură stabilitate în poziţie vcerticală. La unele statuete ochii sunt indicaţi prin două găurele situate de cele două părţi ale nasului, modelat superficial prin strângerea lutului încă moale între degete. În puţine cazuri, sânii sunt redaţi prin câte două mici pastile în relief, aplicate pe piept, la care se adaugă uneori o a treia, reprezentând buricul. Foarte rar, de pe capul statuetelor atârnă pe spate şuviţe de păr, dar de regulă acest detaliu este omis. Majoritatea statuetelor tipice din faza A au întregul corp acoperit cu incizii destul de adânci, executate sistematic: cele mai multe alcătuiesc grupuri de linii paralele, orizontale, dar mai ales piezişe. Pe piept sau pe pântece se întâlnesc romburi, iar pe fese spirale. Unele statuete poartă la gât şi pe piept câte un colier simplu sau multiplu, iar altele au mijlocul încins cu câte o cingătoare. Maeştrii cucutenieni au reuşit să redea în chip mulţumitor valorile plastice ale corpului omenesc, insistând asupra părţilor pline, chiar dacă au simplificat silueta umană prin suprimarea braţelor şi modelarea sumară a vârfului picioarelor. Totuşi , ambele feţe ale jumătăţii superioare a corpului sunt de multe ori plate, iar schematizarea excesivă a capului face dovada unei prea mari abstractizări.

14

Statuetele cucuteniene tipice sunt modelate ca stând în piciore, existând puţine statuete reprezentate ca aşezate. Alături de aceste statuete tipice, care constituie majoritatea statuetelor antropomorfe descoperite, au fost scoase la iveală şi statuete de acelaşi tip, dar neornamentate, precum şi unele, mult mai rare, pictate. Alte statuete au în schimb corpul tratat ceva mai sumar, braţele desprinzându-se câteodata lateral din umeri, în timp ce picioarele se termină cu labe redate normal. O variantă foarte primitivă este constituită de o serie de statuete mici, al căror corp este aproape cilindric, capul fiind abia schiţat în partea superioară, iar baza fiind uşor lăţită pentru a permite aşezarea verticala a acestora, fără ca picioarele să fie indicate în vreun fel. Statuetele cucuteniene aşezate sunt relativ puţine, multe din cele tipice acestei faze fiind modelate „în picioare”, dar având linia corpului uşor frântă de la mijloc în jos. Un tip de statuete cu totul abstract este reprezentat de aşa-numitele statuete în formă de vioară, descoperite în unele aşezări din această fază. Acest tip de statuete se îndepărtează cu totul de canonul urmat de artiştii cucutenieni. Statuetele nu depăşesc mai mult de 10 cm, sunt relativ plate pe ambele feţe şi au capul disproporţionat de mare faţă de restul corpului, dar mai îngust, uneori chiar uşor sugrumat la baza gâtului, şi străpuns de două gărele ce indică ochii. Corpul are de obicei forma unui oval, decorat pe ambele feţe, dar mai ales pe cea anterioară, fie cu motive incizate, fie mici proeminenţe au repoussé, fie cu mici gropiţe. Statuetele de tipul celor „en violon” se îndepărtează total de realitate, atât în ceea ce priveşte silueta generală a corpului omenesc, cât şi în privinţa volumelor sale specifice, mergând foarte departe cu abstractizarea. Explicarea prezenţei unor astfel de statuete pe teritoriul Moldovei se face printr-o posibilă influenţă venită din Anatolia. În aşezarea de la Truşeşti au fost descoperite şi piese de lut ars interpretate ca altare pentru ofrande, dintre care una conţine elemente ce o leagă în chip direct de sculptura cucuteniană. Din corpul dreptunghiular al altarului se ridică două busturi, prelungite în lateral cu câte două braţe late şi scurte, şi terminate cu câte un cap modelat în formă de cupă, probabil pentru arderea ofrandelor. Cele două statuete stilizate simbolizează o pereche divină, zeiţa-mamă şi acolitul ei masculin. Reprezentările modelate în relief pe pereţii unor vase şi vasele antropomorfe. Au fost descoperite vase al căror suport e format din câteva statuete omeneşti lipite în zona

15

capului, umerilor, picioarelor, uneori chiar în zona mijlocului şi înlănţuite într-un adevărat dans. Corpurile sunt văzute întotdeauna din spate, aşa cum ar trebui să apară celui care le priveşte din afara horei, iar corpurile au fost redate ca uşor aplecate spre interior. Cea mai celebră piesă de acest tip este „Hora de la Frumuşica”. Astfel de reprezentări în formă de horă sunt cunoscute încă din faza Precucuteni II, dar nu mai sunt întâlnite după faza Cucuteni A. Aceste vase trebuie interpretate prin raportare la caracterul magic, sacru al dansului în timpul cucutenienilor şi trebuie privite ca vase folosite în ceremoniile cu caracter magico-religios. De asemenea, au fost scoase la iveală vase pe care sunt modelate figuri antropomorfe, fie doar chipul, fie câte o siluetă omenească întreagă, reprezentări care trebuie interpretate în spiritul aceleiaşi finalitaţi magice. Siluetele omeneşti întreagi, sunt reprezentate fie văzute din faţă, fie din spate – în picioare sau chircite. E destul de probabil ca reprezentările silueteleor omeneşti chircite să sugereaze actul naşterii. Vasele antropomorfe cucuteniene nu sunt prea frecvente, spre deosebire de ceea ce s-a constat în alte culturi contemporane şi vecine, precum Gumelniţa, spre exemplu. Folosirea acestor vase trebuie să aibă legătură cu diferitele practici de cult. Cele câteva vase descoperite în aşezări cucuteniene aparţin toate aceluiaşi stil simplu. Atât exemplarele din faza A, cât şi singurul exemplar din faza B, reproduc întotdeauna corpul omenesc fără cap, dar cu două tortiţe în apropierea imediată a buzei – ce ţin locul mâinilor – corpului dându-i-se toată amploarea pe care o reclamă volumul corpului omenesc, cu şoldurile bine arcuite şi cu picioarele despărţite printr-o şănţuire care coboară până la bază. Apropae toate aceste vase se termină într-o bază rotundă , puţin evazată, care le asigură stabilitatea. Este destul de probabil ca toate aceste vase să fi fost pictate, chiar dacă ornamentarea nu s-a păstrat decât în câteva cazuri. Faptul că aceste vase au fost modelate fără cap, conduce la concluzia că meşterii cucutenieni au modelat şi capace în formă de cap omenesc, care nu au fost însă găsite. Plastica antropomorfă a fazelor A-B şi B. Plastica antopomorfă a fazei A-B nu se deosebeşte prin nimic de cea a fazei B. Atât în privinţa modelării, cât şi din punctul de vedere al dimensiunilor, lucrurile nu diferă faţă de statuetele din faza A. Există însă şi în aceste două faze piese care se singularizează prin maniera în care sunt tratate. Majoritatea

16

statuetelor antropomorfe din fazele A-B şi B respectă însă un alt canon decât cel impus în faza precedentă. În aceste două faze, capul statuetelor nu mai este mic şi aproape amorf, ci dimpotrivă, este destul de mare şi modelat ca un disc cu o creastă puternică pe mijlocul feţei, pentru a indica nasul. De o parte şi de alta a acestuia sunt străpunse câte una-două găuri, iar uneori, în jurul întregii circumferinţe a capului se află o succesiune de găurele. Gâtul este, în general, modelat destul de firesc în timp ce bustul, destul de plat are umerii accentuţi triunghiular, pentru a indica braţele, care nu sunt niciodată cu adevărat modelate. Linia taliei este foarte elegantă, arcuirile naturale ale şoldurilor fiind deseori exagerate. Pântecele, de obicei bombat, este deseori perforat orizontal. Coapsele sunt bine modelate, fără a fi exagerate, statuetele acestei faze nefiind nicodată steatopige, spre deosebire de cele ale fazei A. Separarea picioarelor se face virtual, printr-o crestătură verticală pe ambele feţe, iar genunchii sunt uneori indicaţi printr-o proeminenţă situată la capătul acestei crestături. De cele mai multe ori, acolo unde ar trebui să se găsească laba piciorului, se află o umflătură pronunţată, dedesubtul cărei piciorul se mai continuă câţiva centimetri, terminandu-se fie într-un vârf, fie într-o talpă. În consecinţă, jumătatea inferioară a acestor statuete este mai lungă decât cea superioară. Nu există îndoială că majoritatea statuetelor de acest tip sunt feminine, două mici pastile aplicate pe piept indicând sânii, iar triunghiul sexual rezultând indirect din liniile de desprindere şi îmbinare a coapsei. Un procent mic al statuetelor de acest tip principal al fazelor A-B şi B au fost decorate. Unele poartă o eşarfă piezişă, incizată de la umăr spre talie, ori un brâu realizat tot prin puncte ori linii incizate. Mai frecvente sunt însă statuetele pictate cu dungi negre sau roşii, pe un fond brun-deschis. Şi în cursul acestor faze, ca şi în faza precedentă, se cunosc şi statuete aşezate, al căror modelaj nu se deosebeşte de acela al statuetelor „în picioare”. Ornamentarea statuetelor antropomorfe. Atât ornamentarea incizată a statuetelor din faza A, cât şi aceea pictată, prezentă mai ales în fazele A-B şi B au fost interpretate de specialişti în diferite feluri. O parte a cercetătorilor consideră aceste ornamente ca indicând tatuajele practicate de populaţiile respective. Alţii acordă acestor ornamente rolul exclusiv de decor al statuetelor, pe când alţii au văzut în ornamentele statuetelor

17

cucuteniene indicarea muşchilor subcutanaţi. Interpretarea cea mai verosimilă este aceea a tatuajului, chiar dacă unele motive pot fi puse în legătură şi cu diferite detalii ale îmbrăcămintei. Statuetele zoomorfe cucuteniene Între statuetele zoomorfe datând din diferitele faze ale culturii Cucuteni nu se poate face nicio deosebire tipologică şi nici nu se popate vorbi de un canon după care meşterii să se fi condus. Cele mai multe statuete zoomorfe reprezintă cornute, mai degrabă bovine decât ovine. Indicarea sexului acestora este rară. Statuetele de acest tip au dimensiuni destul de mici. Sunt rareori modelate cu aceeaşi grijă arătată pentru statuetele antropomorfe şi nu sunt niciodată pictate, chiar dacă întâlnim şi statuete decorate, ornamentarea lor având însă o cu totul altă semnificaţie decât aceea a decorului statuetelor antropomorfe. Alături de cornute s-au descoperit şi statuete care redau câini sau lupi, iar altele porci sau mistreţi. Pe lângă acestea au fost modelate şi figurine de păsări. Există o serie de statuete a căror identificare este imposibilă, de cele mai multe ori din cauza unei modelări sumare şi neglijente. Fără a fi numeroase, statuetele de păsări sunt întâlnite în aşezările cucuteniene. Ele sunt reprezentate cu un mic suport cilindric lăţit la bază, în locul celor două picioare, pentru a oferi statuetei stabilitate. De asemenea, toate statuetele de păsări sunt reprezentate cu aripile stânse, chiar dacă, în funcţie de specia reprezentată, diferă lungimea gâtului, volumul corpului şi silueta generală. Oricum, siluetele păsărilor sunt foarte bine surprinse. Foarte numeroase sunt protomele de animale, în special de cornute, modelate în relief pe pereţii mai multor vase. Capul animalului este sugestiv, iar uneori este redat exact, cu indicarea ochilor, a urechilor, cu corne mari, arcuite elegant. De multe ori aceste protome, întâlnite chiar şi pe vase pictate, sunt prinse numai cu gâtul de peretele vasului, fiind astfel modelate aproape în ronde-bosse. Protomele cu coarne mari reprezintă bovine, dar pentru cele cu coarne mici identificarea este mai dificilă, deoarece coarnele nu sunt nciodată răsucite spiralic, spre a putea fi atribuite unor berbeci şi nici nu există indicii care să ne facă să credem că artiştii

18

ar fi dorit modelarea altor specii de cornute. În concluzie, este foarte probabil ca aceste protome să reprezinte tot capete de bovine. În ceea ce priveşte semnificaţia, cornutele şi coarnele simbolizau forţa virilă. Nu lipsesc nici protomele de păsări, cu gâturi lungi şi capul sugestiv modelat. O categorie aparte de reprezentări o constituie animalele şi păsările modelate în ronde-bosse pe unele vase, destul de puţine însă. Cât priveşte vasele zoomorfe cucuteniene, acestea sunt destul de puţine, atât în faza A, cât şi în fazele următoare, iar cele existente sunt practic nişte statuete ceva mai mari, având o cavitate în spinare. Se întâlnesc în schimb vase obişnuite, cu toarte în formă de păsări ori animale, destul de sumar modelate. Un loc aparte între piesele sculpturale descoperite îl ocupă un cap de animal, sculptat în piatră, datând din faza A târzie a culturii Cucuteni. Descoperit la Fedeleşeni, este reprezentarea unui cap de cal. Botul animalului este sugestiv sculptat, chiar dacă restul capului este abstractizat. Nările sunt indicate prin două proeminenţe, gura, printr-o bandă îngustă în relief, iar ochii prin alte două proeminenţe. Pe creştetul acestuia se află două gurguie, destinate fixării sculpturii pe un mâner. Piesele de acest fel erau considerate însemne ale puterii. Au fost descoperite, de asemenea, o serie de obiecte de podoabă din lut, însă modelarea lor nu le asigură statutul de obiecte de artă. Tot astfel, o serie de obiecte metalice de podoabă – discuri, brăţări de aramă – destul de puţine şi lipsite de valoare artistică. IV. Încheiere Între ceramică şi plastică – ca principale forme de manifestare artistică ale creatorilor culturii Cucuteni – ceramica pictată cucuteniană este considerată ca fiind cea mai valoroasă din punct de vedere artistic. Decorată cu motive geometrice, spiralomeandrice, ceramica cucuteniană reprezintă una din cele mai strălucite manifestări artistice ale epocii eneolitice din toată Europa. De-a lungul celor câteva secole de existenţă, cu toate aspectele ei regionale şi cu toate fireştile transformări inerente evoluţiei însăşi a culturii şi a societăţii în ansamblul

19

ei, în cursul mai multor faze şi etape, cultura eneolitică Cucuteni a păstrat o unitate organică, a cărei expresie cea mai de seamă este ceramica pictată. Apogeul acesteia este reprezentat de etapa a doua a fazei mijlocii, A-B2, când ornamentarea devine mult mai variată, prin crearea unor stiluri multiple, iar decorul este diversificat prin sporirea rolului negrului şi folosirea roşului şi a albului pentru conturarea motivelor. Prin urmare, această ceramică constituie o creaţie organic şi armonios evoluată dea lungul diferitelor faze şi etape, creaşie de o deosebită valoare artistică. În ceea ce priveşte sculptura cucuteniană în lut, cele două canoane specifice fazelor A, respectiv A-B şi B au limitat substanţial posibilităţile de manifestare ale artiştilor cucutenieni, însă a permis realizarea unor lucrări armonioase. Raportarea la un canon principal trebuie privită prin prisma semnificaţiei statuetelor, a scopului religios în vederea căruia erau modelate. Căci statuetele, feminine în majoritatea lor, sunt puse în legătură cu un cult al fertilităţii şi fecundităţii, fiind aşasar obiecte de cult, legate de practici de ordin magic-religios. Faptul că majoritatea acestor statuete au dimensiuni foarte mici se datorează împrejurării că ele erau purtate ca pandantive sau cusute pe veşminte, având rol apotropaic. Oricum ar fi însă, de dimensiuni mici şi modelate potrivit canoanelor, multe din statuetele culturii Cucuteni îşi merită calificativul de opre de artă, tocmai pentru precizia cu care au fost modelate, pentru înţelegerea valorii plastice a formelor corpului omenesc şi găsirea modalităţilor de reprezentare a acestora, pentru respectarea proporţiilor diferitelor părţi ale corpului, fineţea modelajului şi a ornamentării.

20

21