Argumente Pro Si Contra [PDF]

Zitiervorschau

ARGUMENTE PRO SI CONTRA - PEDEAPSA CU MOARTEA

 Argumente favorabile pedepsei capitale: „Pedeapsa cu moartea este o frână pentru creșterea numărului infracțiunilor cele mai grave” spune Iulian Poenaru. El este de părere că acest tip de sancțiune este necesară pentru apărarea vieții umane, dar și pentru ocrotirea și salvarea unor valori culturale și sociale aflate sub protecția legii. Deși la o primă vedere poate părea crud și imoral să promovăm pedeapsa capitală, trebuie să ne amintim că aceasta nu este decât o măsură de represiune. Așadar, doar acei indivizi care acționează ca și cum ar avea drept de viață și de moarte asupra altora, care ii supun pe ceilalți la torturi fizice și psihice sunt vizați. Există o serie de motive care spijină introducerea pedepsei capitale în legile interne ale unui stat.  Statistica judiciară - argument relativ: De-a lungul timpului diferite statistici au venit în sprijinul acestei teorii. Astfel statisticile efectuate în statul Arizona din S.U.A, în Suedia si Franța au arătat că în urma abolirii pedepsei capitale a crescut numărul persoanelor condamnate pentru omor - de unde putem trage concluzia ca odata abolita pedeapsa capitala, efectul intimidant, de temere a disparut si astfel s-a ajuns la o crestere a infractiunilor pentru omor care mai inainte erau pedepsite cu condamnarea la moarte. Alte cifre au demonstrat însă că desființarea pedepsei cu moartea nu produce o creștere a criminalității, dupa cum introducerea ei nu contribuie in mod absolut la micșorarea fenomenului.  Efectul intimidant-argumentul psihologic: Unul dintre argumentele cele mai serioase este reprezentat de efectul intimidant al pedepsei cu moartea, prin care societatea ar fi apărată împotriva infracțiunilor foarte grave. Acest efect are loc tocmai pentru că omul se teme de pierderea vietii mai mult decat orice altceva, mai mult decat pierderea unor bunuri sau valori, ori a unor ani in inchisoare. Este un efect cu un puternic impact emotional, psihologic, atat pentru cel care este pus in situatia de a executa o astfel de pedeapsa, cat si pentru cei care asista la executie, intrucat efectul intimidant se extinde si asupra acestora, insuflandu-le acest sentiment de teama. Prin urmare, executia in fata unui public are ca scop principal darea unui exemplu care poate fi privit din 2 perspective: - in primul rand este un exemplu pentru cei care au in minte o rezolutie infractionala de comitere a unei infractiuni grave si care ar fi pedepsita, in cazul in care s-ar trece la executarea hotararii infractionale, cu pedepasa capitala, de a delibera mai mult asupra comiterii sau abtinerii de la o asemenea fapta. Efectul intimidant are un impact mult mai mare in momentul in care publicul observa, asista la o executie, decat daca societatea ar cunoaste existenta pedepsei cu moartea doar ca text de lege. Cu alte cuvinte, impactul pedepsei și executarea acesteia, prin efectul intimidant produs, ar fi de natură să garanteze cea de-a doua funcție a pedepsei, aceea de prevenție generală. - in al doilea rand este un exemplu pentru societate in ansamblu, prin care se creaza o stare de siguranta de aceasta data, fiind evidentiat faptul ca nicio fapta nu ramane nepedepsita, iar cele mai grave sunt pedepesite ca atare, fiind inlaturata posiblitatea ca aceeasi persoana sa mai comita vreodata o astfel de fapta.  Argumentul economic: Condamnarea la închisoarea pe viață nu este eficientă deoarece deținuții sunt întreținuți de societate, lucru care este, într-o mare măsură, anormal și departe de a fi moral. De asemenea, pedeapsa capitală ar trebui să se aplice și din motive de siguranță și protecție pentru ceilalți membri ai societății, intrucat individul condamnat pe viață poate face rău cuiva prin intermediul unei terțe persoane care nu se află în spatele gratiilor sau poate evada. De cele mai multe ori, cei care comit crime cu premeditare sunt irecuperabili. Chiar dacă inițial nu par atât de rău-intenționați precum am crede și au avut un moment de rătăcire, după timpul petrecut după gratii, acești indivizi, în loc să își schimbe comportamentul în unul moral și să adopte o altă mentalitate în viață, își petrec timpul în închisoare gândindu-se la noi modalități de a face rău celor din jur direct sau prin intermediul celor din exterior.

Mai mult decât atât, e foarte puțin probabil ca un individ să își schimbe principiile după 20 de ani în care a avut timp să le sedimenteze. Cesare Lombroso redă în „Omul delincvent” un interogatoriu cu o persoană de sex feminin care a împins de la balcon un copil după ce i-a smuls cerceii din urechi. Ea povestește în detaliu cruzimile comise fără a arăta niciun fel de remușcare. Pe lângă faptul că astfel de indivizi nu se pot reintegra în societate și nu pot ajunge la acel stadiu în care să nu mai comită vreodata vreo ilegalitate, ei nu merită să aibă același statut cu un cetățean care este cinstit, nu comite infracțiuni și, ceea ce este cel mai important, nu ia viața altuia. De asemenea, justiția ar trebui să nu fie atât de indulgentă în ceea ce privește tinerii care comit crime și, în loc să fie iertătoare, ar trebui să le acorde o atenție triplă, chiar, deoarece există o mare posibilitate ca aceștia să recidiveze.  Argumentul respectului pentru viața umana: Dreptul la viață este un drept fundamental, înscris în Carta Drepturilor Omului. La afirmația opozanților pedepsei cu moartea care spun ca se încalcă astfel un drept al persoanelor inculpate, li se răspunde – de obicei - cu o întrebare: ”cum rămâne însă cu dreptul la viață al victimelor sau cu respectul pe care societatea este datoare să îl arate familiilor victimelor?” Astfel, susținătorii pedepsei capitale cred că statul are datoria de a arăta că prețuiește viețile cetățenilor săi și că este capabil să pedepsească orice încălcare a acestui drept de o manieră fermă și pe masură. Doar astfel, consideră adeptii pedepsei cu moartea, ca statul ar arăta că respectă cel mai de preț lucru al cetățenilor: viața. Statul trebuie să îi apere pe cei slabi, inofensivi și să le asigure protecția. Este absurd să ne ghidăm după un cvasiprincipiu precum: ”pedeapsa cu moartea nu respectă drepturile omului”. Cine le respectă pe ale victimelor?! Statul ar trebui post mortem să facă acest lucru prin refuzarea dreptului la viață ucigașului.  Argumentul lipsei securității în multe dintre închisori: Este valabil, în general, în țările cu un sistem penitenciar precar. Astfel, se pleacă de la premiza că pedeapsa cu închisoarea pe viață (în locul celei capitale) este aplicată doar criminalilor deosebit de periculoși și care, în general, nu mai pot fi reabilitați. În anumite situații, aceștia pot evada și nemaitemându-se de nimic (știu că, oricum, nu pot primi o pedeapsă mai mare) pot ajunge să comită lucruri și mai grave. În plus, argumentul de față este susținut și de faptul că inclusiv în închisori infractorii pot comite crime împotriva altor deținuți dacă nu sunt bine supravegheați.  Argumente împotriva pedepsei capitale: Dezavantajele instituirii pedepsei capitale constau, pentru început, în faptul că se pot comite greșeli iremediabile. Au existat o mulțime de cazuri în istorie în care abia după moartea acuzaților, când era, în mod evident, prea târziu, s-a descoperit că aceștia fuseseră, în realitate, nevinovați. De exemplu, în 1953, Berthely, un tânăr de 19 ani analfabet și debil mintal a fost acuzat că a ucis un agent de poliție și, în cele din urmă spânzurat. Ulterior, s-a descoperit că adevăratul vinovat era complicele său în vârstă de 16 ani, Craig. Un alt factor semnificativ situat împotriva pedepsei capitale este religia. Iulian Poenaru afirma că „viața este bunul cel mai de preț al omului, însuși omul”. „Nimeni nu poate lua altuia ceea ce nu i-ar putea restitui.” Susţinătorii religiei reclamă faptul că viaţa a fost dată omului de Dumnezeu şi doar El poate să ia viaţa cuiva. Totuși, se scapă din vedere faptul că nu pot fi înviate persoanele al căror drept absolut a fost grav încălcat, astfel încât tot Dumnezeu să fie cel care să le judece. De asemenea, Iulian Poenaru afirmă că statul nu are dreptul de a dispune de viața unui om, deoarece nu statul i-a dat acestuia viața - ea fiind de origine extra și prestatală - și, de aceea, nu îi este permis să i-o ia în nicio împrejurare. Cu toate acestea, nimeni nu-și poate face singur dreptate, cetățenii sunt nevoiți să apeleze la stat pentru a-și exercita drepturile subiective. Rezultă, astfel, că statul trebuie să fie în măsură să pedepsească în mod corespunzător orice faptă, chiar și pe cele demne de oprobriu. Trebuie avut în vedere, însă, că în aplicarea pedepsei capitale, instanțele judecătorești trebuie să distingă între omor și trădare sau între omor și alte infracțiuni care nu se pliază, de exemplu, pe principiul instituit de legea talionului și a căror sancționare prin pedeapsa cu moartea este nefondată, faptele nefiind atât de grave încât să justifice acest lucru.

De exemplu, furtul sau omorul din culpă nu ar trebui sancționat cu pedeapsa capitală, ci doar omorul cu premeditare. Instinctul criminal este cel care trebuie sancționat, nu accidentul, nu o întâmplare nefavorabilă. În concluzie, soluția care ar trebui să existe în societățile actuale ar fi una de compromis, în care drepturile și libertățile fundamentale ale omului să fie apărate, să nu fie îngrădite în vreun fel, iar în cazul în care un individ le ignoră, să nu se mai bucure de același statut pe care l-ar fi avut dacă nu ar fi comis o crimă. Consiliul Europei ar trebui să aibă în vedere un număr limitat de situțaii legate exclusiv de crimă, cărora să le aplice pedeapsa cu moartea în vederea oferirii de protecție și siguranță celorlalți membri ai societății care nu au încălcat dreptul la viață al celor din jur.