Analiza Şi Sinteza, Abstractizarea, Generalizarea, Comparatia [PDF]

Zitiervorschau

Analiza şi sinteza Aceste două operaţii sunt corelative. În timp ce analiza porneşte de la acţiunea directă în plan extern, de descompunere a obiectelor materiale în părţi componente în vederea determinării însuşirilor esenţiale, sinteza, pornind de la elementele sau însuşirile date izolat, reconstruieşte mintal obiectul. Aşa cum analiza nu se limitează la simpla dezmembrare a obiectului în însuşirile lui componente, cui orientează acest act spre finalitatea diferenţierii însuşirilor, tot aşa sinteza nu este o simplă asociere sau însumare ci o operaţie care presupune relaţionarea logică a însuşirilor obiecttului, numai în acest fel fiind posibilă ajungerea la dezvăluirea specificului lor. Sinteza include, de asemenea, obiectul gânditîntr-o clasă de obiecte, îl corelează cu alte obiecte, despriinde într-un ansamblu haotic de date, un principiu logic de dezvoltare şi interacţiune. Sinteza presupune aceeaşi cale ca şi analiza, numai că în sens invers: de la noţiunile şi judecăţile abstracte, degajate prin analiză, ea trece la explicarea şi reconstruirea mintală a fenomenelor. Între analiză şi sinteză nu există o ruptură, ele nu sunt despărţite una de alta, dimpotrivă, nu numai că se presupun reciproc, dar chiar trec una în alta. Din acest punct de vedere, putem considera gândirea ca fiind, în esenţa ei, o activitate analitico-sintetică. La nivelul gândirii, analiza trece în abstracţie şi sinteza în generalizare. Atât analiza, cât şi sinteza au ca instrument principal de mediere pe plan intern cuvântul, limbajul intern. Abstractizarea şi generalizarea

Aceste operaţii sunt, de asemenea, corelative, strâns legate de analiză şi sinteză, continuări ale lor în plan mental. Abstractizarea este operaţia mentală de departajare, de extragere şi de considerare selectivă a anumitor aspecte, laturi sau însuşiri din contextul lor sensibil imediat pentru a le transforma în obiecte distincte ale gândirii. Cu alte cuvinte, abstractizarea înseamnă reţinerea a ceva şi lăsarea la o parte a altceva. Există două tipuri de abstractizare: - abstractizarea prin izolare: desprinderea totală a unui element de celelalte; - abstractizarea prin subliniere: elementul abstract nu este detaşat complet, ci situat mental pe prim-plan, celelalte elemente constituind fondul, planul al doilea. În psihologia cognitivă, abstractizarea este asimilată atenţiei selective. Rezultatul

cel

mai

semnificativ

al

abstractizării

îl

constituie

conceptele/noţiunile abstracte (înţelepciune, libertate, bunătate, fericire, onestitate, dezvoltare etc.). Abstractizarea este mediată de analiză şi operaţiile ei subiacente, iar suportul ei primar este limbajul. Generalizarea este operaţia prin care extindem o relaţie stabilită între două obiecte sau fenomene asupra unei întregi categorii. Mai vorbim de generalizare şi atunci când includem un element particular într-o clasă mai largă de obiecte, fenomene sau însuşiri. În procesul cunoaşterii, prin generalizare reuşim: - fie să ne ridicăm de la însuşirile concrete, particulare la însuşiri din ce în ce mai generale; - fie să extindem însuşirile unui obiect asupra unei categorii de obiecte.

Prin generalizare, gândirea reuşeşte să depăşească limitele datului senzorial imediat şi să acceadă la categorial, universal. Generalizarea nu este o simplă selecţie de însuşiri comune din rândul celor date empiric; ea este o sinteză deoarece reuneşte într-o nouă organizare informaţia oferită de abstractizarea pozitivă. Chiar dacă, în orice gândire individuală, sunt prezente şi interacţionează permanent cele patru operaţii de bază, pe parcursul viaţii individului se produce o anumită accentuare a ponderii şi rolului fiecăreia în structura stilului cognitiv. Aceasta este, mai ales, valabilă pentru analiză şi sinteză. Este posibil ca una să devină dominantă şi să-şi pună amprenta pe tipul gândirii; în acest context, gândirea poate fi preponderent analitică sau preponderent sintetică. În plan comportamental, persoanele cu o gândire de tip analitic vor proceda prin delimitări succesive; au tendinţa de a supraestima detaliile, amănuntele în defavoarea ansamblului. Persoanele cu o gândire de tip sintetic vor manifesta tendinţa de a surprinde (şi supraestima) întregul, subestimând rolul detaliilor. Comparaţia Este acea operaţie a gândirii implicată ca premisă şi ca mijloc în toate celelalte; constă într-o apropiere pe plan mintal a unor obiecte sau fenomene cu scopul stabilirii asemănărilor şi deosebirilor dintre ele. Din comparaţie derivă nu numai operaţiile simple ale gândirii, cum ar fi serierea, clasificarea, ci şi altele mai complexe, precum generalizarea. Temeiul comparaţiei îl formează generalul, esenţialul, necesarul. Ea se formează în procesul însuşirii generalului, esenţialului, proces realizat treptat, gradual.

Studiul sistematic al comparaţiei a evidenţiat utilitatea ei pentru celelalte operaţii ale gândirii, cu deosebire pentru analiză şi sinteză. Comparaţia începe cu un act sintetic (care constă în corelarea însuşirilor), continuă cu unul analitic (de desprindere a asemănărilor şi deosebirilor pe baza unui criteriu) şi se finalizează printr-o nouă sinteză şi generalizare. Prin urmare, comparaţia este o analiză prin sinteză, finalizată printr-o nouă sinteză. Operaţiile şi procedeele mentale cu ajutorul cărora prelucrăm informaţiile, ca urmare a relaţionărilor strânse şi active formează, la nivelul minţii, structuri operaţionale complexe.