Analiza Echilibrului Financiar Proiect Final [PDF]

Zitiervorschau

Analiza echilibrului financiar Introducere Asa cum se prezinta in zilele noastre, economia este rezultatul unui proces evolutiv si al dezvoltarii schimbului reciproc de activitati de la forme inferioare la cele superioare. Intr-un asfel de cadru se dezvolta si actioneaza intreprinderile, care vor aborda, indiferent de profilul lor de activitate problemele de gestiune financiara ori de cate ori efectueaza o operatiune care priveste aprovizionarea, detinerea sau cedarea de titluri de moneda. In procesul cunoasterii, o metoda de cercetare indispensabila o reprezinta analiza, prin intermediul careia se creaza nu numai posibilitatea cercetarii lucrurilor si a fenomenelor, ci se descopera, structura se verifica si se stabilesc legaturile de cauzalitate, factorii care le genereaza si se pot lua decizii pentru activitatile viitoare. In toate domeniile stiintei, analiza joaca rolul unui mijloc necesar cunoasterii ca metoda de cercetare. In Romania ultimilor ani, stiinta economica a facut pasi seriosi inainte in ceea ce priveste perfectionarea metodelor de analiza economico-financiara a intreprinderilor in contextul trecerii la economia de piata. A fost deschis un camp larg cercetarilor in domeniul economic si au fost introduse procedee si concepte noi de analiza utilizate curent in tarile cu o economie de piata avansata cum ar fi: fondul de rulment, necesarul sau deficitul de fond de rulment, fluxul de numerar, etc… O analiza economico-financiara pertinenta este indreptata catre evaluarea aptitudinii intreprinderii de a genera surplusuri monetare care ii garanteaza echilibrul financiar si dezvoltarea. Echilibrul financiar poate fi definit prin capacitatea intreprinderii de a-si asigura plata fara intrerupere a datoriilor contractate anterior, inclusiv a datoriilor curente generate de realizarea obiectului de activitate, sau de legislatia fiscala, din incasarile sale, asfel incat aceasta sa poata evita riscul de faliment. Mentinerea echilibrului financiar constituie conditia esentiala a supravietuirii intreprinderii. De altfel, echilibrul evoca ideea de armonie intre diferitele elemente ale unui sistem, ceea ce in domeniul financiar reprezinta armonizarea resurselor cu nevoile. Analiza echilibrului financiar se poate realiza pe baza bilantului contabil fundamentat pe cele doua conceptii de elaborare ale acestuia: patrimoniala si financiara. Daca bilantul contabil reflecta starea patrimonial a intreprinderii la un moment dat (inceputul si sfarsitul exercitiului financiar), contul de profit si pierdere sintetizeaza rezultatul fluxurilor economice si financiare de intrare, prelucrare si iesire aferente perioadei analizate. Rentabilitatea intreprinderii si noua ei stare patrimoniala se vor reflecta in rezultatul net al exercitiului sub forma de profit sau pierdere, informatie comuna a bilantului si a contului de profit si pierdere. Informatiile continute in cele doua documente sunt completate de anexe care ofera explicatiile necesare unei mai bune intelegeri a bilantului si a contului de profit si pierdere, aducand totodata clasificari privind politicile intreprinderii in materie de investitie, de finantare, de fiscalitate, de evaluare patrimoniala precum si asupra istoricului activitatii sale. Deci, anexa indeplineste atat un rol explicativ, cat si rolul de instrument complementar bilantului si contului de profit si pierdere. Evaluarea surplusului monetar degajat de activitatea de exploatare sau a surplusului monetar global ce are drept continut: capacitatea de autofinantare sau cash-flow-ul globalfurnizeaza informatii pivind performantele economice ale unei intreprinderi, precum si capacitatea sa de reconstituire a resurselor proprii care pot ameliora autonomia si echilibrul financiar. Evolutia acestora are incidenta asupra echilibrului financiar dinamic pus in evidenta de tablourile fluxurilor financiare, care permit 1

integrarea analizei performantelor asupra conditiilor de finantare si de apreciere a echilibrelor financiare pe termen scurt si lung. Studiul de caz privind analiza echilibrului financiar s-a realizat pe exemplul Societatii Comerciale “Digitech Distribution” S.R.L. Constanta fiind pusi in evidenta principali indicatori prin intermediul carora poate fi apreciata activitatea desfasurata de intreprindere pe parcursul a trei exercitii financiare consecutive.

Analiza echilibrului financiar 1.1. Teoria echilibrului financiar Analiza financira are ca obiect evalurea politicii financiare a intreprinderii intr-o perioada trecuta si facilitarea luarii in cadrul acesteia a unor decizii viitoare. Analiza financiara investigheaza doua domenii importante: -

echilibrul financiar: rentabilitatea.

Echilibrul financiar, intr-o maniera generala evoca ideea de armonie dintre diferitele elemente ale unui sistem, ceea ce in domeniul financiar reprezinta armonizarea resurselor cu nevoile. Echilibrul financiar poate fi definit prin capacitatea intreprinderii de a-si asigura din incasarile sale plata fara intrerupere a datoriilor curente generata de realizarea obiectului sau de activitate sau de legislatia fiscala, astfel incat, aceasta sa poata evita riscul de faliment. Mentinerea echilibrului financiar constituie conditia esentiala a supravietuirii intreprinderii, iar aprecierea echilibrului financiar trebuie sa tina seama de conditiile concrete ale aparitiei incapacitatii de plata. Analiza statica a echilibrului financiar se realizeaza pe baza bilantului contabil, ce se fundamenteaza pe cele doua concepte de elaborare ale acestuia: patrimoniala si functionala. Conceptia originala despre bilant este cea patrimoniala. Din punct de vedere economic, activul si pasivul bilantier sunt expresia aceleeasi realitati economice si anume a capitalurilor de care dispune la un moment dat unitatea patrimoniala. In bilant, capitalurile sunt prezentate corespunzator celor doua laturi ale sale, din punct de vedere al originii acestora. Activul expliciteaza modul de utilizare al resurselor, respectiv al capitalurilor puse la dipozitia unitatii, pe cand in pasiv se regasesc sursele de finantare ale intreprinderii constituite in principal din capitaluri proprii si datorii. Aceasta modalitate de prezentare a utilizarilor si a resurselor de care dispune la un moment dat intreprinderea face posibila existenta acelui echilibru valoric intre utilizari sau active patrimoniale si resurse sau pasive patrimoniale. Astfel, ecuatia economica a bilantului apare sub forma: Utilizari = Resurse, iar relatia Activ = Pasiv constituie relatia de echilibru si eficienta care opereaza bilantul. Sub aspect juridic, bilantul sintetizeaza starea patrimoniala privita ca un ansamblu de drepturi si angajamente ale titlurilor de patrimoniu la un moment dat.

2

Activul bilantier reflecta elementele patrimoniale ce aprtin proprietarului sau drepturi patrimoniale, in timp ce pasivul bilantier evidentiaza ceea ce datoreaza tertilor sau angajamentele patrimoniale. Potrivit conceptiei patrimoniale privind intreprinderea, aceasta apare ca o entitate economico-juridica ce poseda un patrimoniu inventariat in activul si pasivul bilantier. La data incheierii unui exercitiu financiar, expresia valorii patrimoniale a intreprinderii o reprezinta activul net contabil, respectic capitalurile proprii determinate ca diferenta intre activul total si datoriille totale contractate sau prin insumarea capitalului social, rezultatului si a rezervelor ce se cuvin actionarilor. Analistii financiari utilizeaza, pornind de la abordarea juridica a bilantului, conceptul de situatie neta, care reprezinta valoarea drepturilor pe care le poseda proprietarii asupra entitatii patrimoniale, altfel spus valoarea datoriilor intreprinderii fata de proprii asociati. Situatia neta evidentiaza sumele ce trebuie sa revina asociatilor sau actionarilor in cazul lichidarii cesiunea elementelor de activ asigura lichiditati la un nivel corespunzator valorii nete bilantiere a acestora si daca apar datorii ce nu sunt contabilizate. Bilantul poate fi analizat, sub aspect financiar, prin prisma relatiei dintre resursele investite (pasiv) si alocarea, utilizarea acestor resurse (acticiv), ceea ce creaza premisele interpretarii situatiei financiare a intreprinderii. Abordarea functionala a bilantului are in vedere finalitatea bilantului de a raspunde exigentelor unor analize dinamice, deoarece se bazeaza pe ipoteza continuitatii activitatii. Modelul de bilant promovat de noul sistem contabil romanesc conform prevederilor Ordinului ministrului finantelor nr. 94/2001 si a Ordinului 306/26/02/2002 pentru a probarea reglementarilor contului simplificate, armonizate cu directivele europene ce se implementeaza in mod treptat in tara noastra pana la finele anului 2005 prevede o structurare a elementelor dupa destinatia lor dar si dupa originea acestora. Abordarea de tip functional presupune tratarea bilantului contabil ce-l prezinta si intreprinderea, prin regruparea functiilor acesteia. Elementele bilantului functional trebuie reclasificate dupa criteriul duratei, fapt ce permite trecerea de la bilantul functional la cel financiar. Informatiile referitoare la durata elementelor patrimoniale sunt furnizate de anexele la bilant. Astfel, bilantul financiar, ce cuprinde elementele de activ in corespondenta cu cele de pasiv, reflecta echilibrul financiar pe termen scurt, precum si echilibrul financiar pe termen lung. Orice bilant, sub aspect financiar se descompune in trei mari mase: - fondul de rulment (FR); - necesarul de fond de rulment (NFR); - trezoreria (T). Relatia: T = FR-NFR degaja informatia privind echilibrul financiar al intreprinderii. Echilibrul financiar al intreprinderii este consecinta deciziilor pe termen scurt privind gestionarea stocurilor, relatiile de decontare cu clientii, furnizorii si altii, cat si consecinta deciziilor pe termen mediu si lung privind finantarea investitiilor din capitaluri permanente. 3

Studiul financiar al bilantului evidentiaza modalitatile de realizare a echilibrului financiar sau patrimonial al intreprinderii la un anumit moment al exercitiului permitand deci o analiza financiara statica. Astfel, studiul juridic permite prezentarea drepturilor patrimoniale ce cuprind drepturi de proprietate si de creanta, ce confera titlurilor putere asupra bunurilor sau posibilitatea obtinerii unor prestatii din partea altor persoane si a angajamentelor patrimoniale, corespunzatoare obligatiilor pe care intreprinderea trebuie sa le onoreze la o anumita scadenta. In functie de originea lor, angajamentele pot fi rezultatul unor decizii voluntare (imprumuturi contractate, obligatii de plata fata de furnizori, etc.) sau a unor obligatii impuse intreprinderii (obligatii fiscale). Angajamentele patrimoniale, in functie de efectele lor, se clasifica in angajamenete corespunzatoare datoriilor (obligatia de rambursare a datoriilor, obligatia de plata a dobanzilor, functie de modalitatea si data scadentei prvazuta in contract) si angajamente corespunzatoare capitalurilor proprii. Capitalurile proprii arata valoarea drepturilor pa care le detin proprietarii asupra intreprinderii, desi angajamentele de rambursare si de remunerare fata de proprietarii sai sunt, in general, nesiguri. Daca ne referim ca remunerarea capitalurilor, exista riscul in situatia obtinerii unor rezultate slabe de redistribuire a dividentelor. Pentru compensarea acestor eventuale riscuri, proprietarii pot beneficia de trei mari avantaje: - dividende superioare (daca sunt rezultate bune la sfarsitul exercitiului financiar) - cresterea valorii capitalurilor proprii (cresterea bogatiilor pe care proprietarii o detin in intreprinderi) - dreptul de a participa la luarea deciziilor majore din viata intreprinderii (indeosebi cele ce se refera la desemnarea conducerii intreprinderii). In timp ce studiul juridic permite prezentarea drepturilor si angajamentelor patrimoniale prezentarea financiara evidentiaza relatia dintre sursele fondurilor (resursele) si nevoile (utilizarile) carora le sunt alocate fondurile. Asfel, pasivul apare ca o sinteza a angajamentelor contractuale (optica juridica) sau ca o inventariere a surselor de finantare (optica financiara), in timp ce elementele inscrise in activul bilantier corespund unor drepturi patrimoniale (sub aspect juridic) sau a unor alocari de fonduri pentru achizitionarea acestor drepturi sub aspect financiar. Dubla reprezentare a posturilor de activ si pasiv din bilantul intreprinderii se prezinta schematic, astfel : Prezentarea bilantului Contabila Juridica

Elementele patrimoniului Activ

Pasiv

Drepturi - de proprietate - de creanta

Angajamente fata de: - proprietari (capitaluri proprii) - terti (datorii)

4

Financiara

Utilizarea fondurilor Sursele fondurilor incredintate intreprinderii incredintate intreprinderii NEVOI RESURSE

Bilantul serveste la punerea in miscare a propriilor mecanisme ale subiectului de drept, mecanisme orientate spre asigurarea in conditii de eficienta a reproductiei patrimoniului. Pe baza bilantului se fundamenteaza deciziile privind alocarea, finantarea, utilizarea si recuperarea fondurilor. Prin bilant se organizeaza controale asupra realizarii deciziilor, se stabilesc raspunderi cu privire la gospodaria si dezvoltarea patrimoniului. De asemenea, bilantul este un instrument de cunoastere si respectare a normelor referitoare la conservarea, administrarea si dreptul de dispozitie asupra patrimoniului. Sfera de cuprindere a bilantului se extinde in procesul de analiza, el dobandind atributiieconomico-financiare cu caracter informational-documentar de control, de analiza si previziune. Caracteristicile specifice care sporesc valentele informationale sunt determinate si de faptul ca bilantul nu se rezuma doar la prezentarea condensata a seriilor de date aferente exercitiilor financiare consecutive, ci pe baza lui se procedeaza la analiza proceselor si fenomenelor economico-financiare sub raport dialectic, se identifica relatiilecauza-efect dintre acestea, se stabilesc masuri de reglare a activitatii, se elaboreaza prognoze si se iau decizii. 1.2. Analiza echilibrului pe baza bilantului financiar Analiza lichiditate-exigibilitate, numita in practica tarilor occidentale”analiza patrimoniala”are meritul de a scoate in evidenta riscul de insolvabilitate al intreprinderii. Acesta consta in incapacitatea intreprinderii de a-si onora angajamentele asumate fata de terti. Analiza patrimoniala, pentru evaluarea riscului de insolvabilitate, studiaza gradul de exigibilitate al elementelor de pasiv si cel de lichiditate al elementelor de activ. In acest context, riscul de insolvabilitate presupune inposibilitatea intreprinderii de a face fata pasivului exigibil cu activul sau disponibil. Analiza lichiditate-exigibilitate se sprijina, pe de o parte, pe conceptia patrimoniala a intreprinderii,pe de alta parte, se sprijina pe criteriile de clasificare a posturilor din bilant . In viziunea acestui tip de analiza,intreprinderea apare ca o entitate juridico-economico ce poseda un patrimoniu inventariat in activul si pasivul bilantier. Cea mai simpla expresie a patrimoniului intreprinderii la data incheierii exercitiului financiar o reprezinta acivul net contabil. Datele necesare analizei financiare sunt preluate din bilantul financiar. Constructia bilantului financiar, pornind de la elementele continute in bilantul contabil, necesita o tratare prealabila a posturilor de activ si de pasiv dupa criteriile deja mentionate:lichiditate-exigibilitate. Astfel structurarea elementelor de activ se face in functie de cresterea gradului de lichiditate, incepand din partea de sus a activului bilantier. Se vor inscrie in activ mai intai elementele cele mai putin lichide, adica imobilizarile(necorporale, corporale si financiare), ce se mai numesc nevoi sau intrebuintari permanente datorita rotatiei lente a capitalurilor investite. In continuare sunt inscrise activele circulante ce au un grad de lichiditate mult mai mare decat al imobilizarilor, motiv pentru care acestea sunt cunoscute sub titulatura de nevoi sau intrebuintari temporare. Elementele de pasiv sunt structurate dupa gradul crescator de exigibilitate, inscriindu-se mai intai capitalurile proprii provenite de la asociati, cat si din reinvestitii ale acumularilor 5

anterioare(rezerve, profit nerepartizat), continuandu-se cu capitalurile din alte surse(subventii, provizioane pentru riscuri si cheltuieli, alte fonduri). Intrucat aceste resurse nu au o anumita scadenta pot fi numite resurse permanente. Datoriile pe termen lung inscrise in categoria resurselor permanente sunt imprumuturile pe termen mediu si lung cu scadenta mai mare de un an. Datoriile pe termen scurt regrupeaza ansamblul datoriilor cu scadenta mai mica de un an sub numele de resurse temporare. Analiza datoriilorin functie de gradul lor de exigibilitate prezinta o mare importanta pentru evaluarea riscului pe care il implica indatorarea intreprinderii. O pregatire a datelor din bilantul contabil pentru o forma adecvata de analiza conduce la urmatoarea configuratie a bilantului financiar: -partea de sus a bilantului contine nevoile, respectiv capitalurile permanente si reflecta structura financiara prin stabilitatea elementelor care il compun; -partea de jos a bilantului cuprinzand nevoi sau resurse temporare evidentiaza conjunctura ciclului de activitate. Bilantul financiar, pornind de la un anumit echilibru ce trebuie sa existe intre durata unei operatiuni de finantat si durata mijloacelor de finantare corespunzatoare, pune in evidenta doua reguli principale ale finantarii: -nevoile permanente, de alocare a fondurilor banesti vor fi acoperite din capitaluri permanente, indeosebi din capitalurile proprii; -nevoile temporare vor fi finantate din resursele temporare. Nerespectarea celor doua reguli de finantare va determina o situatie de dezechilibru financiar. Cele doua parti ale bilantului ce cuprind elementele de activ in stransa corespondenta cu elementele de pasiv reflecta: -echilibrul financiar pe termen lung (partea de sus a bilantului) -echilibrul financiar pe termen scurt redat in partea de jos a bilantului. O grupare a posturilor din bilantul contabil ce are la baza criteriile lichiditate-exigibilitate, se poate prezenta astfel: ACTIVE(nevoi) • • • • • • •

Imobilizari necorporale Imobilizari corporale Imobilizari financiare

ACTIV IMOBILIZAT

Stocuri Avansuri Creante Lichiditati

ACTIV CIRCULANT

• • • • • •

PASIVE(surse) Capital propriu Provizioane pentru riscuri si CAPITAL cheltuieli PERMANENT Datorii pe termen lung Dtorii furnizori Datorii fiscale Datorii sociale

6

DATORII PE TERMEN SCURT

1.3. Indicatorii echilibrului financiar Bilantul “fotografia intreprinderii” indiferent de forma de prezentare ofera raspuns la o serie de intrebari care decurg din modul in care se realizeaza egalitatea intre activul si pasivul bilantier, egalitate care traspune o identitate fundamentala intre doua reprezentari diferite ale aceleeasi marimi economice, sursele fondurilor intelegand prin surse originea lor ce trebuie sa corespunda cu necesitatile sau utilizarile carora le-au fost afectate. Analiza pe orizontala a bilantului pune in evidenta modul in care se realizeaza principalele echilibre financiare pe termen scurt si pe termen lung al intreprinderii, cum ar fi: situatia neta, fondul de rulment, nevoia de fond de rulment si trezoreria. Necesitatea analizei economico-financiare Mediul economic in care işi desfasoara activitatea o firma este, prin natura lui, dinamic. Acest fapt datorandu-se existentei in marea majoritate a sectoarelor de activitate a mai multor agenţi economici, aflaţi intr-o permanenta stare de concuren a, ale caror decizii ț ( de alocare a resurselor, de repartiţie a rezultatelor obţinute etc.) afectează , influențeaza mediul economic in ansamblul sau, dar şi acţiunii factorului timp, care este de natura sa producă mutaţii semnificative atat in costul resurselor ( umane materiale, financiare), cat şi calitatea acestora. Dinamismul mediului economic al firmei ii pune permanent acesteia problema adaptării cat mai rapide la noile condiţii, in parametri de competitivitate. Pentru aceasta este necesar ca managementul firmei sa cunoască situaţia actuala a firmei, sa identifice punctele slabe şi cele forte ale acesteia. Analiza reprezintă aşadar prima etapa in stabilirea masurilor necesare corectării deficientelor şi accentuării laturilor pozitive ale activitații firmei.Astfel analiza economica cercetează toate activitațile şi fenomenele sub aspect economic respectiv al raportului dintre efort si efect.2 Trebuie avut in vedere ca procesul de analiza sa prezinte o complexitate deosebit de ridicata, deoarece sunt situaţii cand acelaşi efect poate fi generat de acuze diferite sau pot avea loc combinaţii de efecte care determina o rezultanta cu totul noua. Conţinutul analizei economico-financiare Analiza economico-financiara reprezintă un ansamblu de concepte , tehnici şi instrumente de tratare a informaţiilor cu scopul diagnosticării stării unei entitati economice, a aprecierii nivelului calitativ al performan elor acesteia in condiţiile existen ț ței unui mediu concurenţial dinamic. Funcţia analizei economico-financiare Analiza economica indeplineşte trei mari funcţii: cognitiv-cauzala, de fundamentare a deciziei şi de realizare a legăturilor cu alte unitați conexe. O analiza economico-financiara constituie o importanta parghie in activitatea manageriala care trebuie sa se faca simţita in toate sferele de activitate ale intreprinderii. 1.3.1. Situatia neta Pe baza abordarii juridice a bilantului se determina situatia neta a intreprinderii (S.N) cu ajutorul relatiei:

7

S.N =Activ – Datorii totale Aceasta exprima valoarea contabila a drepturilor pe care le poseda proprietarii asupra intreprinderii, reprezentand averea proprietarilor care trebuie sa fie suficienta pentru a asigura independenta financiara a intreprinderii, precum si functionarea normala a acesteia. Comparativ cu capitalurile proprii situatia neta este mai restrictiva, fiind un indicator mai relevant ce exprima valoarea activului realizabil la un moment dat, care intereseaza proprietarii, actionarii, cat si creditorii intreprinderii, mai ales in cazul lichidarii acesteia. Situatia neta se calculeaza punand fata in fata bunurile de datoriile de aceeasi scadenta astfel: •SN = Stocuri +Productia in curs de executie + Creante de exploatare + Trezoreria activa •SN = Activ circulant – Datorii de exploatare •SN = Activ net realizabil + Activ imobilizat net – Capitaluri de investitii externe Situatia neta pozitiva si crescatoare a intreprinderii reflecta o gestiune economica sanatoasa, care are ca efect maximizarea valorii intreprinderii, a capitalurilor proprii. Crestera situatiei nete are ca efect cresterea rentabilitatii si a independentei financiare, pe baza acestora putandu-se determina riscul global sau lichidativ: Riscul global =SN –Activ fara valoare Activ O situatie neta negativa reflecta o stare de prefaliment, fiind consecinta incheierii cu pierderi a exercitiilor financiare anterioare, pierderi care au epuizat integral capitalurile proprii, partea neacoperita ramanand exclusiv in sarcina creditorilor, acesta fiind de altfel riscul de insolvabilitate al intreprinderii. 1.3.2 Fondul de rulment Pentru realizarea echilibrului financiar la nivelul intreprinderii, trebuie sa se respecte principiul paritatii maturitatilor potrivit căruia alocările permanente (imobilizări) trebuiesc finanţate pe seama surselor permanente (capitalurile proprii şi imprumuturile pe termen lung) datorita rotaţiei mai lente a acestora; alocările ciclice (activele circulante) se finanteaza pe seama surselor temporare (datorii pe termen scurt). Cu cat sursele permanente sunt mai mari decat necesitatile permanente de alocare a fondurilor banesti, cu atat intreprinderea dispune de o marja de securitate, care o pune la adăpost de evenimente neprevăzute.Acest surplus de resurse permanente, degajat de ciclul de finanţare al investiţiilor, poate fi rulat pentru reinnoirea stocurilor şi creanţelor. El este expresia echilibrului financiar pe termen lung şi a contributiei acestuia la realizarea echilibrului finantarii pe termen scurt.1 Fondul de rulment constituie una din noţiunile cele mai vechi şi mai banalizate ale gestiunii financiare. Denumirea sa păstrează amprenta originii sale legata de practica afacerilor:a trecut puţin timp de cand “ fondul de rulment” definea pentru numeroşi intreprinzatori “fondul de casa”,cuantumul disponibilitatilor banesti necesare asigurării “rulajului”, continuitatea plaţilor

8

curente. Pentru ca a cunoscut o răspandire larga , noţiunea de fond de rulment a fost definita in mai multe moduri, adesea incompatibile intre ele de unde se vede absenta normalizării indicatorilor pentru gestiune şi analiza financiara. Din toate definiţiile fondului de rulment se vor discuta şi confrunta patru opinii dintre cele acceptate, ceea ce va duce la constatarea importantei analitice a notiunii de fond de rulment net sau permanent. a) fondul de rulment brut (FBR) Aceasta notiune corespunde pur şi simplu cuantumului “ valorilor de rulment”, adica elementelor de activ circulant. Aceste elemente sunt susceptibile de a fi transformate in bani in mai putin de 1 an şi vor suferi astfel o reinnoire ,o rotatie. FRB= ACTIV CIRCULANT =STOCURI+ CREANTE+DISPONIBILITATI Aceasta definiţie a fondului de rulment nu prezintă prea mult interes, dar este cea mai apropiata de formularea sa arhaica “fond de casa” b) fondul de rulment net ( FRN) sau permanent, prezintă un interes analitic şi operantional. Fondul de rulment net reprezintă partea din capitalul permanent care poate fi utilizata pentru finanţarea activelor circulante, adică excedentul de capital permanent fata de activele imobilizate. FRN= CAPITALURI PERMANENTE- ACTIV IMOBILIZAT NET sau FRN= ACTIV CIRCULANT- DATORII PE TERMEN SCURT c) fondul de rulment propriu măsoară excedentul de capitaluri proprii afectat activelor durabile. Acest indicator permite aprecierea autonomiei de care da dovada intreprinderea din punct de vedere al finantarii activelor sale imobilizate. FR propriu= CAPITALURI PROPRII- ACTIVE IMOBILIZATE NETE d) fondul de rulment extern (străin) este egal cu datoriile la termen sau cu diferenţa dintre fondul de rulment net şi fondul de rulment propriu. FR extern = FRN-FR propriu= DATORII EXIGIBILE PESTE 1 AN Determinarea prin calcul a fondului de rulment şi neinscrierea lui distincta intr-un post pasiv al bilanţului este o consecinţa a gestiunii globale şi unitare a fondurilor intreprinderii fara a separa distinct fondurile pentru investitii de cele pentru producţie. Utilizarea globala, fara destinatii prestabilite, a fondurilor banesti, da intreprinderii libertatea de a le aloca acolo unde nevoia de finanţare impune acest lucru, fie ca e vorba de investiţii, de producţie sau de cercetare, etc. Mărimea negativa a fondului de rulment reflecta absorbirea unei parţi din sursele temporale pentru finanţarea unor necesitaţi permanente, contrar principiului de gestiune financiara : la necesitaţi permanente se aloca surse permanente.

Echilibrul financiar al intreprinderii rezulta din confruntarea maselor mari ale bilantului:fondul de rulment cu necesarul de fond de rulment din care rezulta trezoreria. Acest echilibru este determinat in raport cu conceptiile de prezentare a bilantului:optica financiara si cea functionala. Echilibrul financiar, pe baza bilantului financiar care grupeaza posturile bilantiere dupa criteriul permanentei, presupune finantarea activului cu o durata mai mare de un an din resurse cu scadente de peste un an, iar finantarea activelor sub un an din resurse scadente sub un an.

9

Un prim echilibru rezulta din confruntarea pasivului pe termen lung (capitaluri permanente) cu necesarul permanent ( activul imobilizat )din care rezulta fondul de rulment financiar net (FRF). Practic, fondul de rulment detine o pozitie strategica in cadrul bilantului financiar, asigurand legatura intre partea de sus si cea de jos a bilantului. Fondul de rulment poate fi calculat prin doua metode. Metoda “marfuri” bilantului este prima metoda de dererminare a fondului de rulment financiar, astfel: FRF = Capitaluri permanente – Necesar permanent, adica: FRF = Capitaluri permanente – Imobilizari nete >1 an Metoda “varfului” bilantului pune in evidenta echilibrul financiar pe termen lung, fondul de rulment reprezentand partea din capitalurile permanente ramasa dupa finantarea imobilizarilor, parte ce va fi consacrata de intreprindere pentru finantarea activelor circulante. Este acea parte din capitaluri cu un grad de exigibilitate slab, care serveste finantarii elementelor de activ cu un grad de lichiditate suficient de crescut. Aceasta metoda insista asupra oroginii fondului de rulment, dand posibilitatea in acelasi timp de a se intelege cauzele ce conduc la variatia acestuia. Astfel cresterea fondului de rulment financiar este determinata de cresterea capitalurilor permanente (emisiuni de noi obligatiuni, de noi actiuni, noi imprumuturi pe termen lung ) si de reducerea imobilizarilor nete (vanzatori de titluri, actiuni de dezinvestire, etc ). In acest mod creste marja de securitate a intreprinderii , o mare parte din activele circulante fiind finantata din capitaluri permanente. Inregistrarea unui fond de rulment pozitiv nu reprezinta decat un semn aparent de stabilitate. Se poate constata ca o intreprindere care inregistreaza un echilibru aparent mai putin stabil, poate face fata scadentelor sale, daca viteza de rotatie a activelor sale circulante este mai mare decat datoriile pe termen scurt, sau altfel spus se poate supravietui si in dezechilibru. Scaderea fondului de rulment este determinata de scaderea capitalurilor permanente (rambursari de imprumuturi pe termen lung sau de obligatiuni) si de cresterea imobilizarilor nete (a investitiilor ). In situatia unui fond de rulment financiar stationar, intreprinderea se afla intr-o perioada de stagnare , satagnare ce poate fi temporara sau de durata , avand diferite cauze. Cea de-a doua metoda de determinare a fondului de rulment financiar este metoda”piciorului”bilantului, conform careia fondul de rulment este: FRF = Activ circulant net< 1 an – Datorii pe termen scurt < 1 an Aceasta metoda pune in evidenta afectarea si finalitatea fondului de rulment care este finantat din activul circulant. In aceasta situatie , fondul de rulment financiar arata surplusul activelor circulante nete nefinantate din datoriile temporare, evidentiind excedentul de lichiditate potentiala, ca o marja de securitate privind solvabilitatea intreprinderii. Un fond de rulment pozitiv: FRF > 0 determinat de Capitaluri permanente> Imobilizari nete

10

constituie o marja de securitate pentru exploatarea activitatii intreprinderii, permitandu-I sa-si asigure un nivel minim al unor active circulante strict necesare functionarii(stocuri minime, fond de casa minim), activul circulant fiind mai mare decat datoriile pe termen scurt. FRF > 0 determinat de Activ circulant net > Datorii sub un an Insa, un fond de rulment financiar negativ: FRF Credite de trezorerie Daca : a) Fondul de rulment pozitiv si Necesarul de fond de rulment pozitiv, este cazul unui necesar de fond de rulment finantat din fondul de rulment, care degaja disponibilitati ce pot ascunde o subutilizare de capitaluri; 14

b) Daca Fondul de rulment pozitiv si Necesarul de fond de rulment negativ, situatie in care resursele din activitatea de exploatare se adauga la un excedent de resurse permanente pentru a degaja un excedent mare de lichiditati ce pot ascunde subutilizari de capitaluri; c) Daca Fondul de rulment negativ si Necesarul de fond de rulment negativ, resursele din activitatea de exploatare acopera un excedent de lichiditati si o parte a activului imobilizat, o alta parte fiind finantata din datorii pe termen scurt, situatie in care este necesara cresterea resurselor permanente. 2. Trezoreria neta este negativa atunci cand: - FR < NFR si - Disponibilitatile < Credite de trezorerie. Si aici intervin trei situatii. a) In situatia unui fond de rulment pozitiv si a unei nevoi de fond de rulment pozitive rezulta necesarul de fond de rulment este finantat partial din fondul de rulment si partial din credite bancare curente care sunt mai mari decat disponibilitatile; b) Daca fondul de rulment este negativ si nevoia de fond de rulment este pozitiva, trebuie sa se revada structura finantarii, intrucat creditele bancare curente acopera o parte din imobilizari; c) Daca fondul de rulment este negativ si nevoia de fond de rulment este negativa, este situatia in care resursele permanente acopera o parte a activului imobilizat, restul fiind acoperit de datoriile pe termen scurt, inclusiv credite bancare curente. De asemeni este necesara revederea structurii finantarii. 1.4 Analiza echilibrului pe baza bilantului functional Echilibrele financiare se pot analiza si prin prisma prezentarii bilantului conform opticii functionala, care structureaza posturile de bilant in legatura cu ciclurile economice care caracterizeaza viata intreprinderii: investitii, exploatare, finantare, trezorerie. Analiza functionala realizata pe baza bilantului functional este adoptata unei gestiuni previzionale care situeaza in centrul atentiei activitatea de productie sau de exploatare. Aceasta analiza completeaza analiza de tip static realizata pe baza bilantului financiar, pri elaborarea tabloului de finantare, care constituie principalul instrument al analizei dinamice al echilibrului financiar functional. Echilibrul financiar functional impune ca utilizarile stabil, respectiv activul brut imobilizat sa fie finantate din resurse durabile (resurse proprii si resurse imprumutate). Surplusul resurselor durabile fata de imobilizarile brute reprezinta fondul de rulment functional, altfel spus fondul de rulment net global (FRNG), a carui formula este: FRNG = Resurse durabile – Utilizari stabile brute Un fond de rulment net global pozitiv indica excedente de resurse stabile rezultat dupa finantarea utilizarilor stabile, care este utilizat pentru finantarea operatiilor ciclului de exploatare. Aceeasi valoare a fondului de rulment net global este data si de diferenta dintre activul circulant (reprezentat de necesaruri active si de trezorerie) si datoriile non financiare (resurse ciclice si trezorerie). FRNG = Activ circulant – (Datorii diverse + Credite bancare de trezorerie)

15

Valoarea fondului de rulment net global astfel determinata indica marimea necesarului ciclic si de trezorerie remasa nefinantata de resursele ciclice si de trezorerie. Deci, inregistrarea unui fond de rulment net global conduce la concluzia potrivit careia intreprinderea dispune de lichiditati pentru a-si finanta necesarul de finantare. Necesarul de fond de rulment decurge din confruntarea nevoilor de finantare cu resursele de finantare a operatiilor respective, astfel: NFR = Utilizari ciclice – Resurse ciclice Daca se are in vedere reinnoirea permanenta a stocurilor si a creantelor impusa de ciclul repetitiv de exploatare surplusul nevoilor ciclice neacoperit financiar de resursele ciclice de capital devine un necesar de finantare permanent reinnoibil. Acest necesar este finantat din fondul de rulment functional, care si el la randul lui apare ca un surplus de resurse stabile, fiind un necesar de fond de rulment total (NFRT) cu doua componente legate de activitatea curenta: - de exploatare (NFRE) - in afara exploatarii (NFRAE) Formula necesarului de fond de rulment total este: NFRT = NFRE + NFRAE La baza necesarului de fond de rulment de exploatare se situeaza ciclul de exploatare (procesul de cumparare – productie – vanzare) a carei durata este variabila. Acest necesar corespunde unor alocari de fonduri pentru constituirea stocurilor si creantelor ceea ce corespunde de fapt decalajelor dintre vanzari si incasari, respectiv intre cumparari si plati. Relatia de calcul este: NFRE = Active circulante de exploatare – Datorii de exploatare Acest indicator este influentat in sensul cresterii de catre plati si in sensul diminuarii de catre incasari. Nevoia de fond de rulment din afara exploatarii este mai mic decat cel din exploatare si rezulta din relatia: NFRAE = Alte active circulante – Datorii in afara exploatarii (Creante diverse, (Datorii fiscale, capital subscris nevarsat, etc) alte datorii) Cand necesarul de fond de rulment astfel determinat este pozitiv mai poarta numele de necesar net, iar cand este negativ se numeste resurse nete. Din confruntarea fondului de rulment net global cu necesarul de fond de rulment total, rezulta trezoreria neta (TN) astfel: TN = FRNG – (NFRE + NFRAE) 16

Trezoreria neta este in stransa legatura cu operatiile financiare pe termen scurt care sunt evidentiate in parte inferioara a bilantului, aceata fiind determinata astfel: TN = Necesar de trezorerie – Resurse de trezorerie, sau TN = Activ circulant financiar – Credite bancare curente Trezoreria curenta este pozitiva cand Fondul de rulment net global > Necesarul de fond de rulment total sau cand Necesarul de trezorerie > Resursele de trezorerie. O trezorerie neta pozitiva reflecta un excedent de trezorerie in raport cu obligatiile financiare pe termen scurt, ceea ce asigura intreprinderii posibilitatea de a face plasamente pe piata de capital. Trezoreria neta este negativa cand Fondul de rulment net global > Necesarul de fond de rulment total sau cand Necesarul de trezorerie < Resursele de trezorerie. O trezorerie neta negativa reflecta resursele de trezorerie furnizate de parteneri financiari, respectiv banci, fiind legata de gestiunea financiara pe termen scurt. In cele doua prezentari ale bilantului, financiara si functionala, desi fondul de rulment si necesarul de fond de rulment difera datorita criteriilor de regrupare a posturilor bilantiere, totusi trezoreria neta nu este afectata, ea avand in ambele variante aceeasi valoare. 1.5 Analiza echilibrului financiar pe baza structurii financiare O analiza pertinenta a echilibrului financiar se poate realiza si pe baza ratelor echilibrului financiar ce fac parte din categoria ratelor structurii financiare alaturi de ratele si ratele privind structura activului si pasivului. Ratele echilibrului financiar sunt de fapt expresii a realizarii echilibrului financiar pe termen lung si scurt si a echilibrului functional, evidentiind existenta sau inexistenta fondului de rulment, a nevoii de fond de rulment, si a trezoreriei nete, indicator de echilibru financiar, prezentat de altfel, anterior acestui subcapitol. Din aceasta categorie fac parte ratele de finantare si ratele de lichiditate. Ratele de finantare pun in evidenta modalitatile de finantare a investitiilor intreprinderii, care pot fi: investitii strategice, investitii de exploatare si investitii de echilibru. In categoria ratelor de finantare se cuprind: 1) rata de finantare a imobilizarilor sau rata fondului de rulment, care evidentiaza conditiile de finantare a imobilizarilor. Aceasta rata se poate exprima in cele doua modalitati corespunzatoare modului de determinare a fondului de rulment: a) in optica analizei lichiditate-exigibilitate (FRN) b) in optica functionala (FRF) dupa relatiile: a) Rata FRN = Capitaluri permanente Active imobilizate nete 17

b) Rata FRF = Resurse durabile Active imobilizate brute O valoare supraunitara a acestei rate indica faptul ca ansamblul imobilizarilor este finantat din resurse durabile, respectiv din capitaluri permanente. In termeni relativi aceasta valoare exprima un indicator echivalent celui de fond de rulment in valoare absoluta. In termeni nominali, valoarea acestei rate nu reflecta intocmai realitatea, intrucat omogenitatea intre numaratorul si numitorul acestei rate este adesea denaturata de inflatie. Cresterea valorii acestei rate corespunde, teoretic, unei ameliorari a structurii de finantare, in timp ce o diminuare a acesteia exprima o deteriorare a situatiei, exceptand cazul in care aceasta datorata stabilizarii structurii financiare respectiv reducerea capitalurilor proprii initial foarte ridicate sau rambursarea imprumuturilor neutilizate, etc. Legat de aceasta rata poate fi determinata si rata fondului de rulment propriu sau rata de finantare a capitalurilor proprii, ca raport intre capitalurile proprii si active imobilizate brute, rata ce se doreste a fi supranormativa. 2) Rata autofinantarii investitiilor se determina dupa relatia Capacitatea de autofinantare RAF = Investitiile exercitiului + NFRE O valoare a raportului mai mare decat 1 evidentiaza o capacitate de autofinantare suficienta pentru a finanta noile investitii, precum si o crestere a nevoii de fond de rulment pentru activitatea de exploatare generata de acestea. 3) Rata de investire face posibila aprecierea cresterii intreprinderii in raport cu politica de investitii promovata si reprezinta proportia de investire a intreprinderii fiind raportul dintre investitia anuala si valoarea adaugata.

4)

Rata finantarii activului economic scoate in evidenta echilibrul financiar functional, daca valoarea sa este supraunitara. Se calculeaza dupa relatia:

Resurse durabile RAE =

Resurse durabile =

Capital economic

Nevoi stabile + NFRE 18

Daca rata finantarii activului economic este subunitara iar rata de finantare a imobilizarilor este supraunitara atunci intreprinderea trebuie sa recurga la credite bancare curente pentru a putea finanta excedentul nevoilor de fond de rulment pentru exploatare in raport cu resursele durabile. 5) Rata echilibrului finnciar functional poate fi comparata cu rata de finantare a nevoii de fond de rulment pentru exploatare (RNFRE) care evidentiaza proportia corespunzatoare din fondul de rulment functional ce finanteaza partea cea mai stabila a nevoilor de fond de rulment fata de exploatare si se calculeaza conform relatiei: Fond de rulment functional RNFRE = Nevoia de fond de rulment pentru exploatare Aceasta rata se considera satisfacatoare daca fondul de rulment functional reprezinta aproximativ 2/3 din stocuri, dar prezinta marele inconvenient de a compara un element static (fondul de rulment) cu stocurile ce reprezinta elementul fluctuant. 6) Rata de finantare bancara a exploatarii sau rata creditelor de trezorerie, masoara gradul in care intreprinderea angajeaza credite bancare pe termen scurt pentru a suplini capacitatea de autofinantare a investitiilor de exploatare si se calculeaza astfel: Credite de trezorerie RCT = Nevoia de fond de rulment pentru exploatare Cealalta categorie de rate de structura a echilibrului financiar, rate de lichiditate sau rate de trezorerie caracterizeaza situatia financiara a intreprinderii pornind de la structura bilantului financiar si masoara capacitatea de plata a intreprinderii, respectiv solvabilitatea pe termen scurt. Gradul in care intreprinderea face fata datoriilor pe termen scurt este dat de un sistem de rate de lichiditate, care cuprinde: rata lichiditatii generale, reduse si imediate. Prima rata, rata lichiditatii generale sau rata capacitatii de plata a ciclului de exploatare reprezinta un mod de exprimare relativa a fondului de rulment financiar. Ea reflecta posibilitatea componentelor patrimoniale curente de a se transforma intr-un termen scurt in lichiditati pentru a satisface obligatiile exigibile de plata. Se apreciaza favorabila o rata a lichiditatii globale ce are ca rezultat o marime supraunitara, cuprinsa intre 2 si 2.5. Aceasta marime dovedeste ca cel putin pe termen scurt, intreprinderea are capacitatea de a-si onora datoriile exigibile. De altfel, o marime supraunitara reprezinta in acelasi timp, un grad de siguranta pentru banca ce acorda noi credite intreprinderii solicitatoare concretizat in existenta unui fond de rulment financiar care-i permite intreprinderii sa faca fata incidentelor care apar in miscarea activelor circulante, sau unor deteriorari in valoarea acestora. Cu cat raportul este mai mare decat 1 cu atat mai mult intreprinderea este ferita de o insuficienta de trezorerie care ar putea fi provocata de rambursarea datoriilor la cererea creantierilor. Insa, lichiditatea generala trebuie stabilita si

19

prin implicarea in analiza a gradului de realizare a activelor, respectiv pasivelor circulante. Deci relatia de calcul a acestei rate (RLG) este: Active cu lichiditatea sub1 an RLG =

Active circulante sau RLG =

Pasive cu exigibilitate sub 1 an

Datorii exigibile pe termen scurt

Rata lichiditatii globale compara ansamblul lichiditatilor potentiale (active ce se transforma in bani pe termen scurt) cu exigibilitatile potentiale (datorii cu termen scurt de rambursare). Daca lichiditatile sunt mai mici decat exigibilitatile potentiale, deci rata lichiditatii globale < 1, rezulta ca datoriile exigibile pe termen scurt nu au acoperire prin capitalurile circulante, astfel ca fondul de rulment financiar este negativ. Aceasta denota faptul ca intreprinderea a imobilizat o parte din fondurile prvenite din credite bancare pe termen scurt, ceea ce contravine regulilor de finantare. Nu este suficient ca raportul sa fie supraunitar pentru a face o analiza a evolutiei lichiditatii, ci este necesar ca sensul acesteia sa fie crescator. O evolutie descendenta a lichiditatii evidentiaza o activitate in declin, creditorii trebuind sa devina circumspecti in acordarea de noi credite. O valoare subunitara a raportului nu prezinta pericol in conditiile in care gradul de lichiditate al activelor circulante este mai mare decat cel de exigibilitate al datoriilor pe termen scurt. Aceasta inseamna ca structurile se reduc treptat pentru a se putea achita datoriile exigibile pe termen scurt, fara a stanjeni continuitatea productiei, datoriile reiinoindu-se in mod constant. Rata lichiditatii reduse exprima capacitatea intreprinderii de a-si onora datoriile pe termen scurt, din creante si disponibilitati. Relatia de calcul a ratei lichiditatii reduse RLR este: Active cu lichiditatea sub un an – stocuri RLR = Pasive exigibile sub un an

Creante + Disponibil sau RLR = Datorii exigibile pe termen scurt

O rata cuprinsa intre 0.8 si 1 exprima situatia optima in ce priveste solvabilitatea partiala. In general, aceasta rata este subunitara si nu produce dificultati in conditiile in care intreprinderea dispune de stocuri sanatoase si previziuni corecte de trezorerie. In schimb, valoarea subunitara a ratei lichiditatii reduse evidentiaza faptul ca stocurile nu sunt finantate din datorii pe termen scurt ci prin avansuri sau aconturi primite de la clienti. Cea de-a treia rata, rata lichiditatii immediate sau rata capacitatii de plata imediata caracterizeaza capacitatea de rambursare instantanee a datoriilor tinand cont de disponibilitatile existente. Capacitatea de plata este o rezultanta a fluxurilor materiale si banesti, un efect si o conditie a rotatiei de ansamblu a fondurilor si a echilibrului financiar, fiind satisfacatoare atunci cand intreprinderea dispune de lichiditati si alte valori transformabile imediat in bani corespunzatoare acoperirii obligatiilor scadente. Deci relatia de calcul a ratei lichiditatii immediate (RLI) este: Disponibilitati (lichiditati) RLI = Datorii imediat exigibile

20

O rata ridicata poate indica o lichiditate ridicata sau folosirea neeficienta a resurselor disponibile, nefiind insa o garantie a solvabilitatii daca restul activelor circulante are un grad redus de lichiditate. O valoare redusa a ratei de lichiditate imediata poate fi compatibila cu mentinerea echilibrului financiar daca intreprinderea isi maximizeaza valoarea incasarilor, detinand in schimb valori de plasament, creante, stocuri usor lichidabile in concordanta cu exigibilitatea obligatiilor immediate. Deci, mentinerea capacitatii de plata este rezultatul unei activitati complexe, desfasurate pe parcursul procesului de aprovizionare, productie, desfacere si impune luarea masurilor tehnice, economice si financiare care sa asigure un circuit normal al capitalurilor. Dat fiind instabilitatea incasarilor, rata lichiditatii immediate poate fi un indicator putin relevant, ceea ce necesita o corelare judicioasa a termenelor de plata a obligatiilor cu cele de incasare a drepturilor banesti. Pentru a mari fiabilitatea analizei echilibrului financiar, trebuie luat in calcul viteza de rotatie a capitalurilor, respectiv, rata solvabilitatii pe termen lung exprimata prin raportul dintre Activ total si Datorii totale, daca ne gandim ca in Activul total se cuprind capitaluri proprii si datorii totale. O valoare a acestui raport mai mare decat 1.5 evidentiaza capacitatea intreprinderii de a-si achita obligatiile banesti imediate cat si indepartate fata de terti. Solvabilitatea este generata de o activitate eficienta, iar lipsa capacitatii de plata si a lichiditatii poate avea caracter temporar daca intreprinderea se bazeaza pe o solvabilitate generala. In termeni reali, aceasta rata, exprima un indicator echivalent in valoarea absoluta corespunzatoare activului neangajat in datorii, respectiv situatia neta. Valoarea mai mica a acestei rate de 1.5 evidentiaza riscul de insolvabilitate asumat de furnizorii de fonduri puse la dispozitia intreprinderii, risc evidential de altfel de valoarea negativa a situatiei neta. In situatia in care dificultatile financiare devin periodice sunt puse in pericolechilibrele fundamentale si poate fi afectata atat imaginea intreprinderii ce capata o reputatie de “rau platnic” cat si desfasurarea pe viitor a activitatii sale. In vederea indeplinirii rolului de principal furnizor de informatii in cadrul sistemului informational economic, contabilitatea trebuie sa respecte o serie de principii contabile recunoscute unanim pe plan mondial. Principiul prudentei consta in “aprecierea reala a faptelor astfel incat sa se evite riscul de transfer asupra viitorului, a incertitudinilor prezente, susceptibile sa greveze viitorul si rezultatele intreprinderii”. Acest principiu este legat organic de evaluarea patrimoniului, care interzice supraevaluarea elementelorde pasiv si a cheltuielilor. In esenta, prudenta presupune: -includerea in structura pasivului numai a profiturilor realizate in exercitiulcurent; -luarea in considerare a tuturor riscurilor posibile si a pierderilor eventuale care au fost generate de fenomene ale exercitiului prezent; -calcularea reala a amortismentelor si provizioanelor, pentru ca marimea acestora sa nu influenteze negativ marimea rezultatelor obtinute. Principiul permanentei metodelor este cunoscut si sub denumirea de principiul fixismului. Coerenta si compatibilitatea informatiilor contabile implica constanta in aplicarea regulilor si procedurilor contabile de evaluare a patrimoniului, precum si in prezentarea lor prin documentele de sinteza contabbila.

21

Metodele de lucru contabile trebuie sa ramana aceleasi de la un exercitiu la altul. Pot sa apara schimbari de metode daca o alta procedura se dovedeste mai buna pentru intreprindere. Principiul independentei exercitiului presupune calcularea veniturilor si cheltuielilor pe masura obtinerii sau angajarii ( si nu cu ocazia incasarii sau platilor ) si raportarea lor in perioadele respective , principalele consecinte ce decurg din aplicarea acestui principiu fiind: -practicarea unei contabilitati de angajamente , adica inregistrarea veniturilor in momentul livrarii bunurilor sau prestarii serviciilor si inregistrarea cheltuielilor in momentul primirii bunurilor sau al prestarii serviciilor de catre terti; -utilizarea in practica contabila a conturilor de regularizare:cheltuielile constatate in avans , veniturile constatate in avans, veniturile de primit, cheltuielile de repartizat pe mai multe exercitii. Rezulta ca independenta exercitiului presupune delimitarea in timp a veniturilor si cheltuielilor aferente activitatii intreprinderii pe masura angajarii activitatii lor si trecerii lor la rezultatul exercitiului la care se refera. Principiul continuitatii exercitiului. Activitatea unei intreprinderi este urmarita in acceptiunea de continuitate, in sensul ca unitatea patrimoniala isi continua in mod normal functionarea intr-un viitor previzibil fara a intra in starea de lichidare sau de reducere sensibila a activitatii. In consecinta, evaluarea elementelor patrimoniale este efectul intr-o perspectiva continua a activitatii intreprinderii. La finele anului calendaristic considerat un exercitiu financiar se intocmesc documentele de sinteza contabila prevazute de lege. Daca activitatea intreprinderii este intrerupta de lege in timpul anului printr-o decizie de lichidare, continuitatea exploatarii se intrerupe , la data respectiva trebuie sa se intocmeasca documentele de sinteza contabila corespunzatoare. Principiul intangibilitatii bilantului de deschidere. Bilantul de deschidere a unui nou exercitiu financiar trebuie sa corespunda bilantului de inchidere a exercitiului precedent. Se interzice modificarea patrimoniului de la sfarsitul anului ce trebuie raportat la inceputul anului viitor. Principiul noncompensarii presupune interdictia compensarilor intre avere si datorii, intre drepturi si angajamente, intre elementele de activ si de pasiv. De asemenea, nu pot fi compensata pozitiile de cheltuieli cu cele de venituri. Principiul prevalentei economicului asupra juridicului consta in faptul ca tranzactiile si alte evenimente trebuie prezentate si contabilizate in concordanta cu fondul lor si cu realitatea economica si nu numai cu forma lor juridica. Fondul tranzactiilor sau al altor evenimente nu este intotdeauna in concordanta cu ceea ce transpare din forma lor juridica sau conventionala.

Principiul pragul de semnificatie sau importantei relative vizeaza ca situatiile financiare sa prezinte toate operatiile economice si financiare, cat si informatii a caror importanta pot influenta deciziile economice. Pragul de semnificatie depinde de marimea elementului sau a erorii, judecate in imprejurarile specifice ale omisiunii sau declararii gresite. Astfel, pragul de semnificatie ofera mai degraba o limita, decat sa prezinte o caracteristica calitativa primara pe care informatia trebuie sa o aiba pentru a fi utila.

22

Principiul costurilor istorice consta in a pastra in structurile bilantiere ale valorii de intrare care sunt valori de referinta, cu caracter istoric, corectarea acestora facandu-se numai cu suma amortismentelor si provizioanelor. Ajantajele aplicarii acestui principiu constau in simplitatea calculelor, asigurand comparabilitati in timp si in spatiu a datelor contabile, posibilitatile suplimentare de control. Se apreciaza ca o contabilitate legata de costuri istorice este: -pertinenta, deoarece permite masurarea calitatii deciziilor trecute; -obiectiva, deoarece se bazeaza pe tranzactii reale constante cu documente de intrare in patrimoniu; -usor de stabilit si de inteles; -utilizabila, pentru calculul performantelor; -confirmata in foarte multe tari de catre practica seculara. Principiul imaginii fidele consta in conformarea cu regulile si procedurile in vigoare, ceea ce presupune respectarea tuturor principiilor acceptate, precum si a dispozitiilor reglementare, imprimatul principiului sinceritatii, care presupune prezentarea tuturor informatiilor necesare pentru ca utilizatorii interni si externi sa inteleaga continutul conturilor. Acest lucru are in vedere calitatea contabilului de a fi de buna credinta si de a manifesta profesionalism in aplicarea corecta a principiilor contabile. nformarea intreprinderii. In aceasta ipostaza trebuie prezentata doar schimbarea procedurii si calculata influenta ei asupra exercitiului financiar curent. 1.6 Analiza lichiditatii şi solvabilitatii. Orice intreprindere este supusă unor riscuri financiare, dar cel mai important este riscul de faliment generat de insolvabilitate şi de aceea menţinere a solvabilităţii, asigură supravieţuirea intreprinderii. Solvabilitatea reprezintă capacitatea intreprinderii de a-şi onora obligaţiile sale de plată pe o anumită perioadă de timp şi de a-şi asigura astfel echilibrul financiar. Starea de insolvabilitate poate avea repercusiuni asupra modului de funcţionare al intreprinderii cum ar fi: pierderea unei părţi a patrimoniului de către debitorul falimentar, lichidarea şi dispariţia intreprinderii. Capacitatea de plată este reprezentată de solvabilitatea imediată şi reprezintă mijloacele băneşti disponibile la un moment dat sau pe o perioadă scurtă de timp, de regulă pană la 30 zile pentru achitarea datoriilor exigibile pe aceeaşi perioadă. Solvabilitatea, respectiv capacitatea de plată sunt elemente ale lichidităţii prin care se evidenţiază proprietatea pe care o are partea materială a capitalului de a se transforma in bani. Datorită interdependenţei dintre lichiditate şi solvabilitate pentru diagnosticarea activităţii intreprinderii se utilizează următoarele rate: a) Rata lichidităţii generale (RLG) - evidenţiază gradul de acoperire a datoriilor pe termen scurt de către activele circulante. RSG se poate incadra intre următoarele valori: -RSG >1,8 : situaţie bună şi indică existenţa unor active circulante mai mari decat datoriile pe termen scurt, ceea ce inseamnă că o parte a capitalului permanent este utilizat pentru finanţarea activităţii de exploatare; -1,2 < RSG