Albert Einstein [PDF]

Zitiervorschau

ALBERT EINSTEIN Albert Einstein s-a născut la Ulm, în Germania pe data de 14 martie 1879. El aparţine acelui grup restrâns de oameni născuţi cu darul de a preface lumea şi cu talentul de a percepe lucrurile ştiute într-un fel nou, sfidând înţelepciunea tradiţională. Decenii în şir, el a fost o personalitate idealizată şi onorată, devenind chiar singurul om de ştiinţă, pe care orice individ îl putea numi fără ezitare. Involuntar, marele savant a devenit întruchiparea omului de ştiinţă. Logica pe care s-a bazat teoria relativităţii restrânse s-ar fi putut dezvolta, probabil, şi cu un secol mai înainte, dar, deşi au existat oameni care au întrevăzut-o, relativitatea a trebuit să-l aştepte pe Einstein. Viaţa lui Einstein a fost marcată de geniu şi de ironie, de interes faţă de evenimentele epocii, de cunoaşterea problemelor educaţiei, a legăturii dintre ştiinţă şi politică. Activitatea lui a demonstrat că oamenii pot schimba lumea. Copil fiind Einstein nu prea lăsa să se ghicească ce avea să devină: a început să vorbească abia la trei ani, iar în şcoala elementară a fost un elev oarecare. În tinereţea lui Einstein, semnele distinctive ale educaţiei europene erau naţionalismul bombastic şi rigiditatea intelectuală. El s-a ridicat împotriva învăţatului searbăd şi mecanic: „Preferam să îndur tot felul de pedepse în loc să tocesc pe dinafară”. La cinci ani era tulburat de misterul busolei. Mai târziu avea să scrie: „Pe când aveam 12 ani am trăit o altă uimire, de cu totul altă natură, provocată de o cărticică de geometrie plană euclidiană... Această luciditate şi certitudine produceau asupră-mi o impresie indescriptibilă”. Şcoala oficială nu-i producea decât plicticoase întreruperi ale acestor reverii. Despre autoeducaţia sa Einstein scria următoarele: „De la 12 la 16 ani m-am familiarizat cu elementele matematicii şi cu principiile calcului 1

diferenţial şi integral. (...) Am avut norocul să descopăr rezultatele esenţiale şi metodele ştiinţelor naturii dintr-o excelentă expunere de popularizare, care se limita în întregime la aspectele calitative... o lucrare pe care am citit-o cu atenţie şi cu sufletul la gură”. Nici unul dintre dascăli nu pare a-i fi recunoscut talentul. La Gymnasiumul din Munchen, i s-a spus: „N-o să fie nimic de capul tău, Einstein!”. La vârsta de 15 ani i s-a cerut insistent să părăsească şcoala: „Simpla ta prezenţă risipeşte respectul pe care trebuie să mi-l poarte clasa”. Einstein a acceptat cu mare plăcere sugestia şi şi-a petrecut câteva luni hoinărind prin nordul Italiei, abandonând liceul după 1890. De-a lungul întregii sale vieţi a preferat ţinuta şi manierele neprotocolare. Mai târziu s-a înscris la Institutul federal de tehnică din Zurich. Iniţial a căzut examenul, însă a fost admis în anul următor. Şi ca student a fost tot mediocru: „Fie că-ţi plăcea, fie că nu, trebuia să îngrămădeşti în minte toată materia pentru examen”. A reuşit să termine facultatea numai datorită prietenului său apropiat, Marcel Grossman, care frecventa asiduu cursurile şi-i punea la dispoziţie notiţele. Dar, îşi aminteşte el, „studiul pentru examenele finale a avut un efect atât de descurajator asupra mea, încât... orice problemă ştiinţifică m-a umplut de dezgust timp de un an întreg”. În anul 1900,a acceptat postul de examinator de cereri la Biroul elveţian de patente din Berna, pe care-l va numi mai târziu „acea mănăstire laică în care am clocit cele mai frumoase Idei ale mele”. În acelaşi an devine cetăţean elveţian. În 1903 s-a căsătorit cu prietena lui din facultate. Acestea au fost împrejurările premergătoare naşterii grandioasei teorii a relativităţii. Colaboratorul său, Leopold Infeld, spunea: „Pentru Einstein, singurătatea, viaţa trăită la un far ar fi foarte stimulatoare, eliberându-l de obligaţii pe care le urăşte. Aceasta ar fi pentru el viaţa ideală”. Mai târziu, pe când se afla în America, spunea că i-ar fi plăcut să fie instalator, iar Sindicatul instalatorilor l-a numit membru de onoare. În 1905, Einstein a publicat în cea mai bună revistă de fizică din acel timp, Annalen der Physik , patru studii. Prima lucrare demonstra că lumina are şi proprietăţi de undă şi de particulă, explicând efectul fotoelectric, neînţeles până atunci, care constă din emisia de electroni de către solide atunci când sunt iradiate cu lumină. A doua lucrare explora natura moleculelor, explicând „mişcarea browniană” statistică a moleculelor mici aflate în suspensie. A treia şi a patra lucrare introduceau teoria relativităţii restrânse şi prezentau pentru prima oară faimoasa ecuaţie E=mc2, atât de des citată şi atât de rar înţeleasă. Ecuaţia exprimă convertibilitatea materiei în energie şi viceversa. Ea extinde legea conservării energiei, transformând-o într-o lege a conservării energiei şi masei, afirmând că energia şi masa nu pot fi nici create, nici distruse, deşi o formă anumită de energie sau de masă poate fi convertită într-o altă formă. În această ecuaţie E înseamnă energia echivalentă masei m. Cantitatea de energie care, în condiţii ideale, ar putea fi extrasă dintr-o masă m este mc2, unde c este viteza lumini egală cu 300000 km/s. Astfel, armele nucleare şi centralele electrice sunt exemple obişnuite ale eforturilor extragerii energiei despre care Einstein spunea că este prezentă în întreaga materie. Arma termonucleară, bomba cu hidrogen,

2

este o instalaţie înspăimântător de puternică, dar nici ea nu este capabilă să extragă măcar un procent din mc2 a masei m de hidrogen. Relativitatea restrânsă n-a fost larg acceptată de la început. Încercând odată să pătrundă în lumea academică, Einstein a prezentat Universităţii din Berna lucrarea despre relativitate, deja publicată, drept exemplu al activităţii sale. O considera, evident, un rezultat semnificativ pentru cercetare. Lucrarea i-a fost respinsă şi categorisită drept neinteligibilă, iar Einstein a trebuit să rămână la Biroul de patente până în 1909. Lucrarea n-a trecut însă neobservată şi cu timpul, în mintea câtorva fizicieni de frunte din Europa a îceput să încolţească ideea că Einstein ar putea fi unul dintre cei mai mari oameni de ştiinţă din toate timpurile. Lucrarea sa despre relativitate rămânea totuşi controversată. Într-o scrisoare de recomandare adresată Universităţii din Berlin, un mare om de ştiinţa german sugera că relativitatea ar fi o călătorie imaginară, o aberaţie de moment, dar că, în pofida acestui fapt, Einstein era cu adevărat un gânditor excepţional. Premiul Nobel, despre care Einstein a aflat în timpul unei vizite în Orient, în 1921, i-a fost acordat pentru lucrarea despre efectul fotoelectric şi pentru alte contribuţii la fizica teoretică. Relativitatea era considerată mult prea controversată pentru a fi menţionată explicit în motivarea premiului. Ultima acţiune publică a lui Einstein a fost asocierea publică cu Bertrand Russell şi cu mulţi alţi oameni de ştiinţă în încercarea nereuşită de a opri dezvoltarea armelor nucleare. Armele nucleare, argumenta el, au schimbat totul, cu excepţia modului nostru de a gândi. Ideile sale au fost desigur uimitoare dar el a fost uman. Într-o lume divizată în state ostile, el vedea în energia nucleară cea mai mare ameninţare pentru supravieţuirea rasei umane. „Avem de ales, spunea el, între a scoate în afara legii armele nucleare sau a fi confruntaţi cu anihilarea generală... Naţionalismul este o boală a copilăriei. Este varicela speţei umane. Cărţile noastre de şcoală glorifică războiul şi ascunde ororile. Ele inoculează ură în sângele copiilor. Eu i-aş învăţa despre pace în loc de război. Le-aş insufla dragoste, nu ură.” La vârsta de 67 de ani, cu un an înainte de moartea survenită în 1955, Einstein şi-a descris astfel căutările de o viaţă: „Iată lumea imensă, care există independent de noi, fiinţele umane, şi stă în faţa noastră ca o mare enigmă eternă, accesibilă în parte cercetării şi gândirii noastre. Contemplarea ei mă atrăgea ca o eliberare... Calea către acest paradis n-a fost atât de comodă şi nici de tentantă ca suişul spre paradisul religios; dar s-a dovedit în schimb tot atât de demnă de încredere şi n-am regretat niciodată că am ales-o.” Viaţa lui Einstein este un adevărat model pentru ceea ce, cu talent şi curaj pot oamenii să dobândească.

BIBLIOGRAFIE: Carl SAGAN – Creierul lui Broca – De la pământ la stele, Ed. Politică, Bucureşti, 1989. 3

ALINA

M ihoc

IX A

4